Stafilococii sunt coci gram-pozitivi aerobi, facultativ anaerobi, imobili, nesporulaţi, catalazo-pozitivi.

Genul Staphylococcus cuprinde mai multe grupe de microorganisme de interes medical (unele dintre
aceste grupuri incluzând mai multe specii). Cele mai cunoscute specii sunt reprezentate
de: Staphylococcus aureus; S. epidermidis; S. saprophyticus. S. aureus reprezintă specia cel mai
frecvent implicată în clinică, în timp ce alte specii sunt nepatogene sau condiţionat patogene. În
funcţie de capacitatea de a elabora coagulază, toţi stafilococii coagulazo-pozitivi sunt grupaţi ca S.
aureus.

Stafilococii pot deveni patogeni şi se pot manifesta ca atare fie prin multiplicare şi invazivitate, fie
prin multiplicare şi toxinogeneză (fiind posibilă şi combinarea acestor mecanisme). Determinanţii
patogenităţii la stafilococ includ produsele toxice şi enzimatice. S. aureus este implicat ca agent
etiologic într-o mare varietate de infecţii supurative (cu puroi), începând cu infecţiile superficiale ale
tegumentelor şi mucoaselor şi continuând cu panariţii, furuncule, abcese profunde, infecţii ale
diferitelor organe interne cu sau fără generalizarea infecţiei. Pe de altă parte, ar fi de menţionat
toxinozele (datorate în special toxinelor elaborate) şi anume toxiinfecţiile alimentare, necroliza
toxică a epidermului, sindromul de şoc toxic etc. Toxiinfecţiile alimentare sunt provocate de
exotoxinele preformate, existente în alimente în care s-au multiplicat stafilococi enterotoxigeni.
Stafilococii coagulazo-negativi (SCN) sunt implicaţi în infecţii apărute după manevre medico-
chirurgicale care penetrează bariera cutaneo-mucoasă (cateterisme, implante, protezări
intravasculare etc). Ar mai fi de amintit infecţiile tractului urinar şi genital cu S. saprophyticus (la
femeile tinere). O infecţie gravă produsă de SCN este enterocolita postantibiotice a nou născutului
(mai ales a prematurului, la care administrarea necontrolată a antibioticelor poate produce
disbacteriemii cu consecinţe grave). Pentru a discuta diagnosticul de laborator în infecţiile produse
de stafilococi vom alege drept reprezentative infecţiile purulente ale tegumentelor şi mucoaselor şi
ne vom referi numai la Staphylococcus aureus.

Diagnosticul de laborator este numai bacteriologic, direct, cu următoarele etape.

1. Recoltarea şi transportul produsului patologic trebuie să se realizeze respectând o serie de reguli

(cât mai aproape de debutul bolii, înainte ca pacientului să fi primit antibiotice, cât mai rapid şi
corect din punct de vedere al tehnicilor utilizate, respectând toate normele de asepsie şi antisepsie
etc). În funcţie de maladia provocată se pot recolta următoarele produse patologice: secreţii
purulente (din foliculite, abcese, celulite, fistule, infecţii ale plăgilor şi arsurilor), lichide (de puncţie
sinusală, otică, mastoidiană, articulară, peritoneală, pleurală, pericardică), exsudat nazal sau exsudat
faringian, sânge, LCR, spută, urină, secreţie vaginală, tampoane vaginale, lichid de vomă, materii
fecale, alimente, prelevate de pe suprafaţa cateterelor şi a inserţiilor iv. ale acestora. În continuare
vom discuta cazul în care p.p. este reprezentat de puroi (vezi şi capitolul 6).

2. Examinarea microscopică a produsului patologic include realizarea a minim două frotiuri din
produsul patologic recoltat şi transportat corespunzător, care se vor colora cu albastru de metilen
(AM) şi respectiv Gram. Frotiurile se examinează la microscopul optic cu imersie şi se notează
prezenţa celulelor de la nivel tegumentar (eventual modificate faţă de normal), prezenţa celulelor
inflamatorii (ex. leucocite, piocite) şi prezenţa cocilor gram-pozitivi, cu diametrul de 0,5-1,5 m,
dispuşi în lanţuri scurte, perechi, izolaţi sau în grămezi neregulate. Cocii se pot situa intra sau
extraleucocitar. Se are în vedere locul de unde a fost recoltat p.p. (puroiul poate fi necontaminat,
dacă se recoltează de ex. prin puncţie-aspirare dintr-o colecţie purulentă profundă şi este foarte
probabil contaminat cu floră de asociaţie dacă a fost recoltat dintr-o leziune superficială).

3. Cultivarea pe medii de cultură a produsului patologic se realizează în aşa fel încât să se poată
obţine colonii izolate şi respectiv o cultură pură, care se va identifica (vezi şi capitolele 9 şi 10).
Stafilococii se dezvoltă în general pe medii de cultură obişnuite în 18-24 ore, la 35-37°C. Coloniile
au aspect de tip S, diametrul cuprins între 1-3 mm şi sunt pigmentate în funcţie de specia izolată (ex.
pigment auriu). Pe mediul geloză-sânge, în jurul coloniilor poate apărea o zonă de hemoliză clară.
Stafilococii se pot multiplica pe medii hiperclorurate, tolerând o concentraţie de 7-10% NaCl (ex.
mediul Chapman).

4. Identificarea microorganismului implicat patogenic se va realiza pe baza mai multor caractere:

· Caractere morfotinctoriale: Sunt coci gram-pozitivi, cu diametrul de circa 0,5-1,5 m, dispuşi în

lanţuri scurte, perechi, izolaţi sau în grămezi neregulate

· Caractere de cultură: Produc colonii de tip S, pigmentate auriu; pe mediile cu sânge pot
produce hemoliză.

· Caractere biochimice: Stafilococii au un metabolism glucidic atât respirator cât şi fermentativ.

Fermentează glucoza, manitolul, xiloza, lactoza, zaharoza etc. cu producere de acid. Capacitatea de
acidifiere a mediului conţinând manită este utilizată ca test de diferenţiere între S. aureus (manito-
pozitiv) şi SCN (manito-negativ). Stafilococii aurii sunt catalazo-pozitivi (vezi 12.5.B). Se poate face şi
testul fosfatazei. Există sisteme multitest care se pot procura comercial (API, Micro Scan, Minitek
etc).

· Caractere antigenice: Se pot utiliza teste comerciale care includ fibrinogen şi IgG care cuplează
coagulaza legată şi proteina A (tehnici de aglutinare indirectă).

· Caractere de patogenitate: Trebuie efectuat testul coagulazei (vezi capitolul 12, punctul 12.7);
pentru identificarea exotoxinelor se poate utiliza o tehnică de tip ELISA sau aglutinarea pasivă
inversată (vezi şi capitolul 11).

· Sensibilitatea la bacteriofagi: Susceptibilitatea la acţiunea litică a bacteriofagilor a fost

sistematizată pentru tulpinile de S. aureus într-un sistem care se poate utiliza la nivelul centrelor de
referinţă.

· Alte caractere / teste utilizate în identificare: Se pot utiliza (în centre de referinţă) teste care
se bazează pe proprietăţi fenotipice moleculare (studiul acizilor graşi celulari, al unor enzime sau al
unor polipeptide totale) sau genotipice (fragmente de restricţie ale materialului genetic, hibridarea
moleculară, ribotipia). S-au dezvoltat tehnici rapide utilizând truse de identificare şi instrumente
automatizate pentru evidenţierea unor elemente ale peretelui celular (proteina A, coagulaza legată),
a enzimelor elaborate în aliment sau lichidul de hemocultură (testul pentru termonuclează) şi a
toxinelor (enterotoxine, TSST1, exfoliatine). Există metode care utilizează markeri moleculari pentru
evidenţierea prezenţei MRSA (stafilococ rezistent la meticilină) şi pentru diferenţierea intraspecifică
la S. aureus şi SCN.

5. Antibiograma (verificarea sensibilităţii la antibiotice şi chimioterapice în vederea stabilirii

tratamentului) este obligatorie şi se realizează de obicei prin metode difuzimetrice. În cazul unor
infecţii grave trebuie să fie însoţită de alte determinări (vezi capitolul 14).