Mihail Lermontov a fost un scriitor romantic rus.

Mihai Eminescu fiind cel mai mare reprezentant al romantismului romanesc si

ultimul mare poet romantic european.
“Demonul”lui Lermontov apare in 1841,iar Luceafarul” lui Eminescu in 1883.Cele
doua poeme constituie sinteze de motive romantice,mitologice si
folclorice,structurate independent,carora am putea sa le gasim un foarte general
nucleu comun byronian.
Chiar de la o prima lectura descoperim la cele doua poeme vizibile asemanari in
simbolistica si pe planul creatiei. Astfel amandoua operele au ca subiect iubirea
imposibila a unei fiinte supranaturale pentru o muritoare, sunt poeme ale elanului
generos spre absolut.
Atat “Demonul “, cat si “Luceafarul” constituie puncte de apogeu ale literaturii
nationale si totodata creatii marcante ale romantismului european.
“Demonul” si “Luceafarul” sunt poeme romantice, ample, cu o desfasurare epico-
lirica, cu profunde implicatii simbolico-filosofice.
“Luceafarul” si “Demonul” se centreaza pe cuplu de indragostiti alcatuit dintr-o
fiinta geniala, titanica si una pamanteana. Personajele sunt ipostaze
lirice,simbolice. Daca Hyperion este o fiinta superioara, un principiu cosmic,
demonul lui Lermontov se dovedeste a fi aproape de tipologia demonica a
romantismului byronian. Demonul se comporta ca un proscris damnat tocmai din
pricina superioritatii sale. El e conceput pe o linie predominant epica, satanismul
fiind principiul opozitiei universale.
Demonul face rau pentru ca doar asa poate sfida pe creatorul suprem.
Personajul lui Lermontov este un principiu negator absolut, al carui spatiu de
desfasurare este universul intreg.
Corelatia intre “Demonul” si “Luceafarul” fixeaza doua faze ale romantismului
european,in opera unor personalitati remarcabile,transfigurand framantarile
intelectualului din secolul al XIX lea.