Teste de evaluare a echilibrului şi exerciţii statice şi dinamice în vederea

dezvoltării lui

prof. univ. dr. Emilia Florina Grosu – Univ. “Babeş – Bolyai” Cluj – Napoca
lect. dr. Costi Mihaiu – Universitatea Bucuresti
masterand Vlad Teodor Grosu – FEFS Univ. “Babeş – Bolyai” Cluj – Napoca

R E Z U MAT
Studiul este dedicat argumentării teoretice şi experimentale a optimizării
antrenamentului din dansul sportiv Studiile efectuate au demonstrat că vârsta de 11-14
ani este destul de favorabilă pentru dezvoltarea echilibrului odată cu dezvoltarea morfo-
funcţională şi motrică a sportivilor.
Una din căile de optimizare a conţinutului antrenamentului în dansul sportiv poate
fi folosirea diferitelor mijloace de acţionare în vederea dezvoltării echilibrului cu şi fără
elemente din tehnica corporală.
Cuvinte cheie: coordonare, echilibru, capacităţi coordinategtive,categoriile“E”
şi“D”,antrenament, dans sportiv, pregătirea fizică, pregătirea tehnică,tehnica corporală,
mijloace de pregătire, programe, planificare, jocuri de mişcare, elemente de tehnică
corporală.

a) Evaluarea echilibrului static

Echilibrul static se evalueaza printr-o serie de teste consacrate clinic, dintre care
sunt amintite: testul Romberg, testul echilibrului monopodal, testul funcţional de prindere
(functional reach test Duncan) etc.
Testul Romberg investighează echilibrul în poziţia stând, membrele inferioare
apropiate, membrele superioare pe lângă trunchi sau orientate în plan anterior (coatele
extinse). Se execută cu ochii deschişi şi închişi (se reduce contolul senzorial numai dacă
subiectul poate menţine poziţia de testare cu cu ochii deschişi). Se apreciază timp de 60
de secunde pierderea sau încercările de menţinere a echilibrului (redresările) prin oscilaţii
excesive sau prin păşire. In leziuni vestibulare se observă devierea laterală în partea

1
afectată. In mod normal cu ochii închişi sau deschişi, subiectul nu prezintă deviaţii sau
căderi.
Testul Romberg sensibilizat eveluează echilibrul din poziţia stând cu un picior în
faţa celuilalt (se reduce suprafaţa de sprijin); se execută cu ochii deschişi sau închişi.
Poziţia se menţine 60 de secunde. Este interpretat ca şi testul Romberg.
Testul echilibrului prin sprijin unipodal Din ortostatism, membrele superioere
incrucisate, mentinute pe torace, se solicita subiectului sa flecteze un genunchi si sa
mentina pozitia de sprijin unipodal timp de 30 de secunde. Subiectul poate alege
membrul inferor de sprijin. Testu se executa cu ochii deschisi si apoi inchisi. La vâstnici,
mentinerea sprijinului sub 5 secunde evidentiaza risc crescut de cadere.
In cazul sportivilor, testul se execută cu sprijin alternativ pe membrele inferioare, iar
echilibrul trebuie menţinut o perioadă de timp cât mai lungă.
Testul funcţional de prindere (Functional reach test Duncan) Subiectul în
ortostatism, se înclina în plan anterior, cu membrul superior extins din cot, mimând
mişcarea de apucare a unui obiect aflat cât mai departe, încercând să-şi menţină
echilibrul. Se măsoară în centimetri distanţa maximă posibilă.
Testul Flamingo din cadrul bateriei de teste “Eurofit” evaluează numărul de
încercări necesare subiectului pentru a-şi menţine echilibrul timp de 1 minut în poziţia
stând sprijin unipodal pe picioarul preferat, orientat pe axa longitudinală a unui support
de echilibru cu următoarele dimensiuni: 50cm lungime, 4cm înălţime şi 3cm lăţime;
membrul inferior opus este flectat din genunchi şi prins apoi de gleznă cu mâna de
aceeaşi parte. Se notează numărul total de dezechilibrări.
Testul de echilibru Bruininks- Oseretsky
Testul a fost preluat tot după un model al Valentinei Horghidan şi se desfăşoară
astfel: menţinerea echilibrului pe o bară de echilibru (bancă de gimnastică), maximum
10”, această probă s-a desfăşurat sub două variante:
- prima variantă subiectul priveşte o ţintă situată la nivelul ochilor la distanţă de 3 m,
stând pe un picior celălalt îndoit la 900.
- a doua variantă subiectul trebuie să- şi păstreze echilibrul stând pe un picior în acelaşi
mod ca în prima variantă, dar având ochii închişi.
Testul Stork al ortostaţiunii

2
Obiective : monitorizarea dezvoltarii capacitatii sportivului de a-si mentine starea de
echilibru intr-o pozitie statica
Resurse necesare: O locatie calda, uscata – sala de gimnastica, cronometru, asistent
Analiza rezultatelor testului: Se face analiza rezultatelor prin compararea cu valorile
obţinute la testele anteriore şi este de asteptat ca între fiecare test datele sa indice
un progres.
Date normative pentru testul Stork: Bottom of Form
In continuare sunt prezentate valorile nationale pentru adolescentii între 16 – 19 ani.1

Sex Excelent Peste medie Mediu Sub medie Slab

Babati >50 sec 50 - 41 sec 40 - 31 sec 30 - 20 sec <20 sec
Femei >30 sec 30 - 23 sec 22 - 16 sec 15 - 10 sec <10 sec
Table Reference: Arnot R and Gaines C, Sports Talent, 1984
Modul de conducere al testului
 Stand confortabil cu sprijin pe ambele picioare
 Mainile pe solduri
 Se ridica un picior si se plaseaza degetele piciorului pe
genunchiul opus
La comanda antrenorului
 Ridicarea călcâielor şi sprijin pe vârfuri
 Antrenorul porneşte cronometrul
 Se menţine echilibrul cat este posibil de mult fara sa atinga
podeaua cu calcaiul sau ca celalalt picior sa se indeparteze
de pe genunchi
 Antrenorul înregistrează timpul în care sportivul îşi menţine
echilibrului
Se repetă testul pentru celălalt picior.

Testul Stork cu ochii închişi

1
Table Reference: Arnot R and Gaines C, Sports Talent, 1984

3
 Obiective : monitorizarea dezvoltării capacităţii sportivului de a-şi menţine starea de
echilibru într-o poziţie statică.
Resurse necesare: O locaţie caldă, uscată – sala de gimnastică, cronometru, asistent
Modul de desfăşurare al testului
 Stând confortabil cu sprijin pe ambele picioare
 Mâinile pe şolduri
 Stând pe piciorul preferat cu laba piciorului intinsa pe podea se ridica celalalt picior si se
aseaza degetele piciorului pe genunchiul piciorului preferat.
La comanda asistentului:
 Se închid ochii
 Asistentul porneşte cronometru
 Se menţine echilibru cât de mult este posibil
 Se opreşte cronometrul când se deschid ochii , se mişcă mâinile, se departează
piciorul de pe genunchi sau se mişcă piciorul de sprijin
 Asistentul înregistrează timpul cât se menţine echilibrul
Se repetă testul de trei ori.
Analiza rezultatelor testului
Date normative

Cel mai bun timp 60 55 50 45 40 35 30 25 20 15 10 5

Barbati - puncte 20 18 16 14 12 10 8 6 4 3 2 1
Femei - puncte 20 17 14 11 8 4 2
Table Reference: Arnot R and Gaines C, Sports Talent, 1984
b) Evaluarea echilibrului dinamic
Testul Bass este cel mai utilizat în activităţile motrice: Măsurarea echilibrului
dinamic (testul Bass). Subiectul stă cu piciorul drept pe punctul (marca) de plecare şi
apoi sare pe prima marcă cu piciorul stâng şi încearcă să menţină poziţia statică timp de 5
secunde. Subiectul va continua alternarea picioarelor sărind şi menţinând timp de 5
secunde poziţia statică, până ce termină traseul. Vârful tălpii (pingeaua) trebuie să
acopere complet marca, încât aceasta să nu se vadă. O performanţă bună constă din
acoperirea fiecărei mărci cu pingeaua fără atingerea duşumelei cu călcâiul sau altă parte a
corpului şi din menţinerea poziţiei statice timp de 5 secunde, cu acoperirea fiecărei mărci.

4
Se acordă 5 puncte pentru fiecare aterizare şi acoperire corectă a mărcii şi se adaugă câte
un punct pentru fiecare secundă de menţinere a echilibrului static. Un subiect poate
obţine maximum de 10 puncte pentru fiecare marcă, sau un total de 100 puncte pentru
traseul complet. Fiecare din cele 5 sec de încercare de menţinere a echilibrului va fi
munărată cu voce tare, cu un punct acordat fiecărei sec. şi cu înregistrarea scorului
(punctelor) pentru fiecare marcă. Subiectul are voie să se reechilibreze, încercând să
menţină echilibrul pentru 5 sec., după ce a aterizat corect.
Materiale: un cronometru sau ceas cu secundar, 11 mărci de 2,54 cm x 2cm (pot fi
confecţionate din hârtie gumată sau leucoplast) şi o bandă metrică. (din Kirkendall &
col., 123, p. 129), citat din Epuran (1992) - fig. .

10
76 Cm

9
76 Cm
8

7
6 152 Cm
5

76 Cm
3 4

2
76 Cm
START
1

MARCA = 2,5 x 2
Cm
Testul Fukuda evaluează deviaţiile subiectului de la linia imaginară de mers în
timpul deplasării, cu ridicarea alternativă a genunchilor de 50 de ori, ochii fiind acoperiţi.
O deviaţie mai mică sau egală cu 30º este considerată normală. In cazul unei afectări
labirintice unilaterale, deviaţia depăşeşte 30º de partea leziunii. Testul se poate aplica în
diverse variante, cu condiţia etalonării pentru diferite grupe de subiecţi.

5
 Testul “ridica-te si mergi” (“go up and go”). Propus de Mathias et al., evalueaza
echilibrul in timpul unor sarcini motrice uzuale. Testul a fost validat prin compararea
rezultatelor cu date furnizate de studii posturologice effectuate pe o platformă de forţă.
Din poziţia aşezat confortabil pe un scaun cu spătar, plasat la 3 metri în faţa unui perete,
subietul este invitat să execute testul, care se compune din următoarele faze:
- se ridică de pe scaun;
- menţine ortostatismul câteva secunde;
- se deplasează până la perete (3m);
- se întoarce 360º, fără să atingă peretele;
- revine în dreptul scaunului;
- se întoarce 360º;
- se aşează pe scaun.
Interpretare: rezultatele sunt exprimate pentru fiecare fază prin raportare la o scala de la 1
la 5.
Tabelul 4 – Interpretare test “go up and go”
Cotaţie Interpretare
1 Nu exista instabilitate
2 Uşoară instabilitate, execuţie lentă (deficit uşor)
3 Ezitări, mişcări compensatorii ale trunchiului şi ale membrelor (deficit
mediu)
4 Poticneli în execuţie (deficit important)
5 Dezechilibrare severă, risc permanent de cădere (deficit sever)

Un scor mai mare sau egal cu 3 pentru fiecare faza evidentiază un risc important de
cădere, care impune vigilenţa din partea supraveghetorilor.
Stress test a fost introdus de Wolfson şi dezvoltat de Chandler et al. Acest test
studiază echilibrul în timpul aplicării unor forţe de dezechilibrare. Printr-un sistem de
scripeţi, a căror greutate reprezintă 1,5 sau 3 sau 4,5 din greutatea corporală a subiectului
testat, în funcţie de înălţimea acestuia, se produc dezechilibrări bruşte. Reacţiile de
redresare ale subiectului se înscriu pe o scală largă de la 0 (fără reacţie) până la 9 (ajustări
posturale minime). Scorul scăzut indică prezenţa unor tulburări importante de echilibru.
Examenul menţinerii unei atitudini

6
In condiii fiziologice o atutudine se poate menţine mai mult timp de ex: călcâiul aşezat pe
genunchi sau indexul pe piramida nazală. Aceste probe se pot efectua şi după un efort
care a solicitat aparatul locomotor. Adesea unele tulburări apar sau se intensifică după
efort ceea ce semnifică labilitate funcţională a aparatului locomotor, în special a
coordonării mişcărilor.
Scala abilităţii de mişcare - Cuprinde 10 teste de mobilizare:
- şezând nesprijinit
- ridicat din şezând
- transferuri
- stând în ortostatism nesprijinit
- culege un obiect de pe sol
- întindere înainte din stând
- mers
- mers şi apoi întoarcere
- pas peste obstacole
- urcat scări
Se codifică cu 0,1 si 2
0-incapabil
1 - execuţie cu dificultate
2 - execuţie fără dificultate
Testul de echilibru Tinuetti – (de verificat numele)
Se apreciează următoarele acţiuni:
-şezând nesprijinit
-ridicare din şezut
-aşezare din ortostatism
-stând în ortostatism nesprijinit
-stând cu ochii închişi întoarcere la 360 grade
-îmbrânciri sternale
Se codifică cu 0, 1 sau 2.
Testul de mers Tinuetti
Analizarea câtorva componente ale mersului la pacient la viteza obşnuită şi crescută

7
Se codifică cu 0, 1 sau 0, 1, 2
Se analizează:
-iniţierea mersului
-lungimea pasului
-inalţimea pasului
-simetria pasului
-continuitatea pasului
-devierea traseului mersului
-mişcarea trunchiului
-distanţa între călcâie în mers
Descrierea exerciţiilor de echilibru
Exerciţiile de echilibru dezvolta calităţile necesare menţinerii stabilităţii
corpului în diferite poziţii sau în deplasare. Pentru efectuarea exerciţiilor de echilibru sunt
necesare păstrarea poziţiei corecte a corpului şi uşurinţa de a repartiza greutatea corpului
pe picioare.
Exerciţiile de echilibru impun o coordonare perfecta a activităţii marilor grupe
musculare, o concentrare a atenţiei şi chiar un efort volitiv intens, deoarece păstrarea
stabilităţii corpului se realizează în condiţii de sprijin redus sau de schimbare a poziţiei
centrului de greutate a corpului faţă de sprijin.
Atât în poziţiile statice cât şi în cele dinamice, echilibrul corpului se poate
menţine cu ajutorul mişcărilor compensatorii ale diferitelor segmente, mişcări ce asigură
poziţia centrului de greutate al corpului deasupra suprafeţei de sprijin.
Locul exerciţiilor de echilibru în cadrul lecţiei de dans este în partea
pregătitoare a lecţiei, sub forme mai simple pentru educarea ţinutei corecte a corpului,
sau în fundamentală, în regia în care se rezolva sarcinile lecţiei: învăţarea deprinderilor
motrice sau în În metodica de predare a elementelor cu caracter de echilibru se parcurg
următoarele procedee:
1. Uşurarea condiţiilor de echilibru folosind bara de perete sau scara fixa
la început cu sprijinul ambelor mâini, apoi cu una;
2. Trecerea treptata la exerciţii fără sprijin mişcându-se şi baza de
susţinere: exerciţii de echilibru pe ambele picioare, pe un picior, pe toata talpa;

8
3. Coborârea sau ridicarea centrului de greutate faţă de suprafaţa de
sprijin prin trecere pe vârfuri ;
4. Executarea elementelor de echilibru static după elementele dinamice:
sărituri, piruete , valuri;
5. Îngreunarea poziţiilor de echilibru prin suprimarea mişcărilor
compensatorii şi introducerea unor mişcări neobişnuite ale unor segmente (exemplu:
ridicarea unui picior înapoi, o data cu aplecarea trunchiului înainte şi în trecere în
extensie ducând piciorul în faţă);
6. Executarea elementelor de echilibru în tempouri diferite cu mărimea
duratei de menţinere;
7. Realizarea exerciţiilor în pereche.
Exerciţiile de echilibru se combina cu diferite poziţii şi muşcări de braţe şi
trunchi şi în final exerciţii de echilibru din deplasare. Exerciţiile de echilibru trebuie
alternate cu exerciţii uşoare, dinamice, distractive, iar execuţia corecta a acestor elemente
este necesară deoarece sunt cuprinse în diferite compoziţii libere sau cu obiecte portative
şi se constituie şi ca părţi componente ale altor părţi tehnice: întoarceri şi piruete.
Exerciţiile de echilibru se împart in doua categorii:
 Poziţii menţinute – exerciţii de echilibru pe loc sau static
 Treceri dintr-o poziţie în alta – exerciţii de echilibru dinamice.
Exerciţii de echilibru statice

1. Stând
 pe vârfuri: cu genunchii:
 întinşi
 îndoiţi
 cu picioarele
– apropiate
 depărtate
 laterala
 înainte

9
 Aceste elemente se pot executa cu diferite poziţii şi mişcări de braţe şi de trunchi.
(fig.1).

fig.1
2. Stând pe un picior:
 pe toata talpa
 pe vârf
a. cu piciorul liber întins în diferite direcţii:
- înainte(fig.2 b)
- lateral (fig.2c)
- înapoi (arabesque) (fig. 2a, 2d)

a b c d

fig. 2

b. cu piciorul de sprijin îndoit

c. cu piciorul liber îndoit, sprijinit:
- cu vârful pe partea interna a genunchiului piciorului de baza, genunchiul orientat
lateral (fig. 3 d)
- cu vârful pe partea internă a genunchiului piciorului de bază, genunchiul orientat
înainte. (fig. 3 a, c)
- cu gamba înapoi, cu genunchii apropiaţi(fig.3 b)

10
- cu laba sprijinită pe glezna piciorului de bază şi genunchiul orientat înainte sau lateral
(fig.3 e)
d. cu piciorul liber îndoit, la unghi obtuz:
- înainte – “tire-buchon” (fig.3 f)
- înapoi – atitudine înapoi (cu coapsa ridicata) (fig.3g), arabesque (fig 3.h)
Toate aceste elemente se pot executa cu diferite poziţii şi mişcări de braţe şi de
trunchi

a b c d e f g h
fig 3
Exerciţii de echilibru dinamice
- sunt mai complicate, deoarece pentru păstrarea echilibrului corpului într-un
anumit moment trebuie învinsă acţiunea inerţiei.
Trecerile dintr-o poziţie în alta se executa prin diferite procedee:
a. Micşorarea bazei de susţinere.
b. Schimbarea poziţiei segmentelor corpului păstrând aceiaşi baza de susţinere.
c. Mărirea bazei de susţinere prin dezechilibrare. Aceasta dezechilibrare se
realizează prin deplasarea centrului de greutate în afara bazei de susţinere, cu
tendinţa de a păstra cât mai mult aceasta fază. După pierderea echilibrului se
trece în fandat (fig.4).
 Mers pe vârfuri cu diferite poziţii şi mişcări de braţe şi de trunchi

11
 fig.4
 Pas pe vârful unui picior (pique)
- cu piciorul liber în diferite poziţii (înainte, înapoi, lateral)
- cu diferite poziţii şi mişcări ale braţelor şi trunchiului
 Cu ridicarea pe vârfuri (releve):
- cu picioarele apropiate.
- cu picioarele depărtate.
- pe un picior, celalalt în diferite poziţii sau executând diferite mişcări.
- ridicare pe vârfuri, cu diferite poziţii şi mişcări ale braţelor şi trunchiului.
 Trecere din poziţii joase de echilibru în poziţii înalte şi invers, modificând
înălţimea centrului de greutate şi dimensiunile suprafeţei de sprijin.
 Structuri complexe de echilibru în poziţii joase, semiînalte, înalte, cu picioarele
apropiate sau depărtate; pe un picior cu celalalt întins ridicat înainte, peste orizontala cu
trunchiul în flexie dorsala sub orizontala, sau piciorul ridicat înapoi.
 Stând pe un picior cu celalalt în diferite poziţii: trecerea piciorului liber dintr-o
poziţie în alta sau dintr-o direcţie în alta, fără sau cu modificarea înălţimii centului de
greutate şi a poziţiei trunchiului şi a braţelor (fig.5).

fig.5

 Menţinerea unei poziţii de echilibru pe ambele picioare sau pe un picior cu

genunchii întinşi sau îndoiţi în diferite poziţii ale trunchiului şi braţelor, ca finalizare a
elementelor tehnice, echilibru pe piciorul de aterizare după o săritura sau pe piciorul pe
care se efectuează rotaţia printr-o pirueta.
ÎNTOARCERI SI PIRUETE (ÎNVÂRTIRI)

12
Generalităţi
Întoarcerile şi piruetele sunt exerciţii complexe de rotare a corpului în jurul
axei verticale, folosind o suprafaţa de sprijin redusă.
Într-o învârtire distingem următoarele faze:
- faza de preparaţie (poziţia iniţiala)
- impulsia cu întoarcere (rotarea propriu-zisa)
- faza de oprire (poziţia finala)
Învârtirile se pot executa: pe ambele picioare, de pe un picior pe celalalt, pe un
singur picior, pe genunchi şi din şezând. Păstrarea echilibrului în timpul învârtirii este
ajutată de mişcările compensatorii ale corpului , braţelor şi picioarelor.
Execuţia tehnică corectă a piruetelor şi a întoarcerilor depinde de următorii
factori (după prof. V. Mociani)
- coordonare precisă a activităţii neuromusculare, în vederea menţinerii echilibrului
corpului
- orientarea precisă în spaţiu
- coordonare mişcărilor de picioare, braţe, trunchi, cap care asigura realizarea acţiunii
respective
- posibilitatea de a îmbina poziţia stabilă corpului cu mişcarea de rotaţie
- capacitatea de a folosi inerţia de rotare şi de a o păstra până la terminarea mişcării
- capacitatea de a calcula viteza de rotare în aşa fel încât să se poată executa o oprire
corecta
Intoarcerile: – sunt învârtiri mai simple care nu necesita o preparaţie speciala în
momentul plecării. Mişcarea de o rotaţie este de 90 de grade, de 180 grade, maxim 360
de grade in jurul axei verticale.
Piruetele: - mişcarea de rotaţie în jurul axei, care se realizează printr-o învârtire continua
de ce puţin 360 de grade. Deoarece necesita un efort fizic susţinut şi o concentrare mare a
atenţiei , este recomandabil că piruetele mai complicate să fie executate la început pe
părţi, apoi să fie legate, iar gradele de întoarcere să crească treptat: 90 grade, 180 grade,
360 grade, o data cu însuşirea corecta a tehnicii piruetei respective

Bibliografie

13
Albu, A., Albu, C.,- (1999) Psihomotricitate, editura Spiru Haret, Bucureşti.
Birch, A., (2000) - Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Bocu,T., (2003) - Kinetologie, editura Medicala Universitara Iuliu Hatieganu, Cluj –
Napoca.
Carligelu V., (2007) - Kinetoterapia o arta a miscarii si a vindecarii, editura Eikon, Cluj –
Napoca.
Cârstea, G.,(1993) - Programarea şi planificarea în educaţia fizică şi sprtivă şcolară.- Ed.
Universul.- Bucureşti, 63p.
Cârstea, G.,(1993) - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului.- Ed. Universul.-
Bucureşti,.
Cârstea, G., (1997) - Educaţia fizică. Teoria şi bazele metodicii.- A.N.E.F.S..- Bucureşti,.
Cordun, Mariana, (2009) - Kinantropometrie, Bucureşti, Ed. CD Press
Dragnea, A., Teodorescu, S., (2002) - Teoria sportului/ Ed. Fest.- Bucureşti, p 128-151.
Gagea, A.,(2002) - Cercetari interdisciplinare din domeniul sportului, edit.Destin ,
Bucuresti.
Ganea, Virgil., (2006) – Definirea şi tipologia agrementului de „tip out-door„ – Rev.
Palestrica Mileniului III – Civilizaţie şi Sport, anul VII, nr 4, (26), dec 2006, pg 34 -36.
Golu,M., (2002)- Bazele psihologiei generale, Bucureşti.
Grosu, E.F.,(2009) - Psihomotricitate (part I si II), editura GMI, Cluj Napoca
Grosu, E.F., şi colab.(2008) – Conceptele fundamentale ale ştiinţei sportului, Editura
GMI, Cluj –Napoca.
Horghidan, V.,(2000) - Problematica psihomotricitatii, edit.Globus, Bucureşti;
Marcu, V., Dan M., (2007) - Kinetoterapie, Editura Universitadii din Oradea.
Papilian V, (2003) - Anatomia omului, Volumul I, Aparatul locomotor, Editie revizuita
de prof. univ. dr. Ion Albu, Bucuresti, Editura ALL
Pasztai, Z., (2004) - Kinetoterapie in neuropediatrie, editura Arionda, Oradea.
Pasztai, Z., (2001)- Kinetoterapia in recuperarea functionala posttraumatica a aparatului
locomotor, editura Arionda, Oradea.
Paşcan, I., (2008) – Metodica predării gimnasticii în şcoală, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă; Cluj –Napoca
Paşcan, I., (2006) – Gimnastica în şcoală, Editura Napoca Star, Cluj –Napoca.

14
Sbenghe, T., (1999) - Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei, Editura Medicala,
Cluj –Napoca.
Sbenghe, T., (2008) - Kinesiologie ştiinţa mişcării, Editura medicala, Bucuresti, 2008.,
pag. 365-373.
*** Programe şcolare. Aria curriculară "Educaţie fizică şi sport" la ciclul gimnazial/
Ministerul Educaţiei şi Cercetării.- Consiliul Naţional pentru Curriculum.- Bucureşti,
2001.- 48p.
http:// www.edu.ro
http://www.femei-moderne.ro/articol/cariera/coordonarea,951.html
http://www.lucianmarin.com/anatomie/pagina/nervos-coordonare/
http://www.brianmac.co.uk - 101 Performance Evaluation Tests, Brian MCKenzie

15