Sunteți pe pagina 1din 22

IAŞI

CAPITALA
RENAŞTERII Programul
NAŢIONALE CENTENAR

1916
al
Primăria Municipiului Iași Primăriei
Compartimentul Centenar
Adresă: Str. Agatha Bârsescu, nr.12 Municipiului
Iaşi

1918
Telefon: 0332/131.259
E-mail: centenar@primaria-iasi.ro

2017-2020
Facebook: Iaşul Centenar - Primăria Municipiului Iaşi
„Fiindcă noi, ca Primărie a orașului care în „În perspectiva Anului Aniversării Cente-
perioada 1916-1918 a fost capitala unei țări greu narului Marii Uniri, al cărui moment de vârf va fi,
încercate de Primul Război Mondial, avem obligația indeniabil, în ziua de 1 Decembrie 2018, municipa-
morală să punem în lumină rolul Iașului în proce- litatea ieșeană a inițiat un program de anvergură, prof. univ. dr.
Mihai Chirica sul de înfăptuire a Marii Unirii, în aprilie 2017 am dedicat, în principal, împlinirii unui secol de când Daniel Şandru
Primarul Municipiului înființat în cadrul organigramei Primăriei propriul orașul Iași a fost, între decembrie 1916 și noiembrie Coordonatorul
Iași Compartiment Centenar, menit să gândească și să 1918, Capitală de Război. După dezastrul politic și Programului Centenar
organizeze evenimente de evocare a faptelor isto- militar din toamna-iarna anului 1916, ce a culminat
rice din urmă cu 100 de ani. Așa cum am promis, cu ocuparea Bucureștilor de către trupele germane,
după câteva luni de muncă în care ne-am consultat autoritățile Statului Român, în frunte cu Familia
cu mediul academic, universitar și cultural, dar și Regală, s-au retras la Iași, iar capitala Moldovei, de-
cu instituții publice și societatea civilă, am finalizat venită atunci a României, nu a însemnat, după cum
Programul Centenar al Municipiului Iași pentru pe- spunea Nicolae Iorga, doar «un banal loc al refugiu-
rioada 2017-2020. Acesta include peste 30 de direcții lui», ci «o capitală a rezistenței până la capăt». În
tematice, 80 de proiecte cultural-academice, 9 pro- fond, Iașul s-a dovedit a fi, mai cu seamă începând
iecte de investiții și 180 de manifestări, evenimente și din primăvara anului 1917, Capitala Renașterii
acțiuni. Toate acestea sunt concepute ca aparținând Naționale. La 100 de ani mai târziu, Iașul cinstește
următoarelor trei categorii: proiecte, manifestări memoria acelor vremuri prin intermediul Progra-
și acțiuni organizate de Primăria Municipiului Iași, mului Centenar, configurat la nivelul Primăriei Mu-
proiecte, manifestări și acțiuni organizate de alte nicipiului pentru perioada 2017-2020, un veritabil
instituții publice în parteneriat cu Primăria, precum proiect de diplomație publică al cărui principal
și 9 proiecte de investiții ale municipalității, con- obiectiv este cel de a face cunoscut la nivel național
stând în reabilitarea de monumente, restaurarea de și internațional rolul pe care orașul l-a avut în tim-
morminte, reabilitarea și consolidarea unor clădiri- pul Marelui Război și din perspectiva actelor istorice
-simbol, achiziția de imobile, realizarea și amplasa- premergătoare Marii Uniri din 1918.”
rea unor statui.”
Membrii Consiliului Director al Programului Centenar

Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași


Prof. univ. dr. Daniel Șandru, Coordonatorul Programului Centenar din
cadrul Primăriei Municipiului Iași
Academician Victor Spinei, Vicepreședinte al Academiei Române
Prof. univ. dr. Gheorghe Iacob, Prorector al Universității „Al.I. Cuza” din Iași
Prof. univ. dr. ing. Marcel Istrate, Prorector al Universității Tehnice
„Gheorghe Asachi” din Iași
Prof. univ. dr. Beatrice-Gabriela Ioan, Prorector al Universității de Medicină
și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
Prof. univ. dr. Benone Păsărin, Prorector al Universității de Științe Agricole
și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”
Prof. univ. dr. Doru Tompea, Președinte al Consiliului de Administrație al
Universității „Petre Andrei” din Iași
Lect. univ. dr. Cristian Ungureanu, Prorector al Universității Naționale de
Arte „George Enescu” din Iași
Prof. univ. dr. Bogdan Maleon, Director General al Bibliotecii Centrale
Universitare „Mihai Eminescu” din Iași
Dr. Lăcrămioara Stratulat, Manager al Complexului Muzeal Național
„Moldova” din Iași
Dr. Florin Cîntic, Director al Serviciului Județean Iași al Arhivelor Naționale
Virgil Băbîi, Director al Direcției Județene pentru Cultură Iași
Dr. Aurica Ichim, Director al Muzeului Unirii din Iași
Dr. Mihai Chiper, Cercetător Științific, Institutul „A.D. Xenopol” al Academiei
Române
Col. dr. Dragoș Iacob, Comandant al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”
din Iași
Prof. Maria Rados, Inspector Școlar pentru Istorie și Socio-Umane,
Inspectoratul Școlar Județean Iași
Andrei Apreotesei, Manager al Ateneului din Iași

Invitați din partea Consiliului Local Iași

Radu Botez, viceprimar, din partea ALDE


Violeta Găburici, consilier local din partea PMP
Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași pentru perioada 2017-2020 Mihail Pintilei, consilier local din partea PSD
a fost adoptat, ca urmare a votului unanim al consilierilor locali, prin Hotărârea Andrei Postolache, consilier local independent
Consiliului Local nr. 410 din 31 octombrie 2017. Răzvan Timofciuc, consilier local din partea PNL
Traseul Memoriei
Noiembrie 2017 – decembrie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Academia Română, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași,
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Unirii din Iași
• Realizarea unui traseu turistico-istoric de prezentare a clădirilor în
care au funcționat instituțiile Statului Român în perioada 1916-1918.
• Amplasarea a 10 hărți în principalele zone ale municipiului Iași.
• Continuarea procesului de amplasare a plăcilor memoriale pe
clădirile în care au funcționat instituțiile Statului Român în perioada
1916-1918.

100 de ani de la Revoluția Bolșevică


Noiembrie-decembrie 2017
Proiecte, manifestări și Organizator: Primăria Municipiului Iași
• Marcarea zilei de 14 decembrie 1989, începutul protestelor antico-
muniste de la Iași.
acțiuni organizate de • Realizarea și montarea în municipiul Iași a unor plăci informative
despre începutul protestelor anticomuniste de la Iași.
Primăria Municipiului Iași
Centenarul – orizont de moștenire și
perspective pentru tineri
Noiembrie-decembrie 2017
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Partener: Asociația EuroDemos
• Campanie informativ-educativă adresată tinerilor despre rolul jucat
de orașul Iași în Primul Război Mondial și în pregătirea Marii Uniri de
la 1 Decembrie 1918.
• Realizarea și promovarea unui calendar cu date istorice.
• Organizarea în școlile ieșene a
unor seminarii la care să participe
reprezentanți ai unor instituții locale
relevante în contextul marcării
Centenarului.
• Organizarea unor vizite de studiu
pentru elevi și tineri în instituții
reprezentative pentru marcarea
Centenarului.
Sosirea voluntarilor ardeleni, Soldaţi români în drum spre front,
iunie 1917 1916
Filmul documentar Simpozionul Internațional
Marea Unire în oglinda Prutului „Relațiile diplomatice ale României în Primul
Noiembrie 2017 – decembrie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași Război Mondial”
Partener: Fundația „Forum Media”, Iași Noiembrie 2017 – noiembrie 2019
• Realizarea unui film documentar în comunitățile românești din Organizator: Primăria Municipiului Iași
Ucraina și Republica Moldova. Partener: Muzeul Municipal
• Difuzarea filmului. • Organizarea edițiilor din 2017, 2018 și 2019 ale simpozionului.

Centenarul prin film românesc. Aniversarea împlinirii a 99 de ani de la


100 de ani, 100 de filme Marea Unire
Noiembrie 2017 – decembrie 2019 1 Decembrie 2017
Organizator: Primăria Municipiului Iași Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Asociația Studenților Jurnaliști Iași, Asociația ARTIS și Parteneri: Academia Română, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași,
Asociația Obștească „MIA”, Ateneul din Iași, Universitatea „Petre revista Historia
Andrei” din Iași • Inaugurarea Tramvaiului Centenarului.
• Organizarea unei caravane cinematografice simultan, în România • Dezbatere pe teme istorice.
și Basarabia, cu proiecția celor mai importante producții românești
care au legătură cu Marea Unire de la 1918 sau cu acel context
istoric, de pe ambele maluri ale Prutului. Marea Unire,
1 Decembrie 1918

Centenarul Sosirii
Misiunii Americane la Iași
3 noiembrie 2017
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: New Strategy Center,
Administrația Prezidențială, Senatul
României, Ambasada SUA, Universitatea
„Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea
„Gh. Asachi” din Iași
Misiunea Americană sosită • Inaugurarea Parcului Prieteniei Româno-
la Iași în timpul Primului -Americane „Woodrow Wilson”.
Război Mondial • Conferința Internațională „Provocări de
securitate în sud-estul Europei”.
• Expoziție tematică privind activitatea Misiunii Americane în
România în timpul Primului Război Mondial.
Emisiunea de televiziune Simpozionul Național „Patrimoniul cultural al
„România 100. Iașul, în arcul timpului” Județului Iași: evidență, protejare și valorificare”
Decembrie 2017 – decembrie 2018 Ianuarie 2018 – octombrie 2019
Organizator: Primăria Municipiului Iași Organizator: Primăria Municipiului Iași
Partener: TVR Iași Partener: Muzeul Municipal
• Realizarea a 47 de ediții ale emisiunii și difuzarea acestora în • Organizarea edițiilor din 2018 și 2019 ale simpozionului.
perioada 1 Decembrie 2017 – 31 decembrie 2018 (47 de ediții
în premieră și 10 ediții în reluare) pe TVR Iași, TVR 3, TVR
Internațional, TVR Moldova, TVR online. Henri Mathias Berthelot –
două patrii: țara mea, Franța, și apoi România
Volumul Iașul, leagăn al unirii neamului Februarie 2018 – decembrie 2019
Organizator: Primăria Municipiului Iași
românesc (manuscris inedit de N.A. Bogdan) Parteneri: Fundația ACTUS, Ambasada
2018 Republicii Franceze în România,
Organizator: Primăria Municipiului Iași Ambasada României în Franța, Institutul
Partener: Asociația Revistei „Convorbiri literare” Francez, TVR, RFI România
• Editarea și publicarea volumului. • Conferința-dezbatere „Orașul Iași în me-
moriile și în corespondența lui Berthelot”.
• Conferința-dezbatere „Berthelot, Marea
Volumul Istoricii Convorbirilor literare: Unire și Familia Regală a României”.
N.A. Bogdan
• Lansarea itinerantă a volumului ilustrat
istoriografie și unitate națională (1858-1939)
pentru copii/tineri despre personajul
2018 Berthelot.
Organizator: Primăria Municipiului Iași • Lansarea programului școlar „Ora lui
Partener: Asociația Revistei „Convorbiri literare” Berthelot” pentru școli și licee.
• Editarea și publicarea a trei volume. • Concursul de eseuri „Generalul Berthelot
și relația Franța-România”.
• Concursul de ilustrații „Generalul
10 ani de la Înfrățirea cu orașul Chișinău Berthelot și relația Franța-România”.
24 ianuarie 2018 • Conferința-dezbatere „Berthelot și
Organizator: Primăria Municipiului Iași România Mare”.
Partener: Primăria Orașului Chișinău • Evenimentul omagial „La conacul lui
• Aniversarea a 10 ani de la Înfrățirea Municipiului Iași cu orașul Berthelot”.
Chișinău. Primăria • Dezbaterea „Care este moștenirea lui
Municipiului Berthelot astăzi?”.
Chișinău • Simpozionul „Istoria continuă. Franța și
România în viitor”.

Generalul
Henri Mathias Berthelot
(1861-1931)
Centenarul plecării Misiunii Franceze din
România
23 februarie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Ambasada Republicii Franceze, Institutul Cultural
Francez Iași
• Vizita la Iași a domnului Joseph Zimet, coordonatorul Missi-
on Centenaire.
• Simpozionul Internațional „Misiunea Militară Franceză în
România”.
• Expoziția Internațională „Rolul Misiunii Militare Franceze în
Marele Război”.

Centenarul Unirii Basarabiei cu România


27 martie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Academia Română, Academia Republicii Moldova,
Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea „Petre
Parada oficială, Andrei” din Iași, Universitatea de Stat a Republicii Moldova,
la Iaşi, a Unirii Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Primăria Municipiului
Basarabiei cu Chișinău
România • Simpozionul Internațional Iași-Chișinău.
(martie 1918) • Expoziția Internațională Iași-Chișinău.
• Ședința Solemnă a Autorităților din România și Republica
Moldova în memoria Sfatului Țării (Guvernul României și
Guvernul Republicii Moldova).
• Editarea și lansarea volumului Iașii și Unirea Basarabiei cu
România (autor: prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei).
• Punerea în valoare a mormintelor deputaților din Sfatul Țării
care au votat unirea Basarabiei cu România din Cimitirele
Centenarul Decretului Regal de Unire
Eternitatea și Copou din Iași. a Basarabiei cu România
9 aprilie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Academia Română, Universitatea „Al.I. Cuza” din
Iași, Universitatea „Petre Andrei” din Iași
• Expoziția aniversară „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu
Regatul României”.
• Simpozionul Internațional „România și Republica Moldova în
context european”.
Itinerarul folcloric „Se întâlnește dor cu dor” Tabăra de Cultură și Civilizație Românească
în Republica Moldova „Acasă la noi”, ediția a XXII-a
Mai 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași Școala Europeană de Vară „Astra”, ediția a IV-a
Partener: Asociațiunea pentru Literatura Română și Cultura Poporului 29 iulie – 5 august 2018
Român „Astra” Organizator: Primăria Municipiului Iași
• Deplasare în Republica Moldova. Partener: Asociațiunea pentru Literatura Română și Cultura Poporului
• Promovarea folclorului și a tradițiilor românești pentru păstrarea identității Român „Astra”
naționale. • Organizarea Taberei și desfășurarea atelierelor.
• Program artistic dedicat Centenarului Marii Uniri. • Vizita unor studenți etnici români din Ucraina, Republica Moldova,
• Amplasarea unor efigii și plăci comemorative. Bulgaria, Ungaria şi Serbia la Iași, Botoșani, Suceava și Neamț.

Ziua Drapelului Național


26 iunie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Partener: Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iași
• Ceremonia solemnă de arborare a Drapelului României pe Colina Galata.

Tabăra de Sculptură „Centenar” Frontispiciul publicației


Iunie-septembrie 2018 Glasul Bucovinei
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Partener: Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași
• Organizarea unei tabere de sculptură având tematica Centenarului pentru
Centenarul publicației Glasul Bucovinei
artiști din România și din diaspora românească. 9 octombrie 2018
• Expunerea sculpturilor realizate în cadrul acestei tabere artistice. Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Academia Română, Arhivele Naționale ale României, Centrul
Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți
Festivalul-Concurs Coral • Retipărirea primului număr al publicației Glasul Bucovinei, în care a fost
redat Programul Unioniștilor Bucovineni.
Internațional pentru Tineret • Organizarea unei conferințe.
„Gavriil Musicescu” (ediția a VI-a)
1-8 iulie 2018 Centenarul Cetățenilor de Onoare ai Municipiului Iași
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Partener: Asociația „Iubire și Încredere” 14 octombrie 2018
• Organizarea și desfășurarea festivalu- Organizator: Primăria Municipiului Iași
lui. • Realizarea și lansarea unui album foto care să-i reprezinte pe toți
Cetățenii de Onoare ai municipiului Iași din perioada 1918-2018.
Compozitorul român Gavriil Musicescu • Acordarea premiilor Centenar Cetățenilor de Onoare aflați în viață.
(1847-1903) • Conceperea, realizarea și lansarea site-ului Ambasadorii Iașului.
Centenarul Societății Simfonice „George Enescu” CENTENARUL ROMÂNIEI
18 octombrie 2018 1 Decembrie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Societatea Internațională „George Enescu” din Viena, • Ședința Solemnă a Consiliului Local al Municipiului Iași.
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Filarmonica „Moldova” Iași • Dezvelirea statuii Regelui Ferdinand I Întregitorul.
• Organizarea Conferinței aniversare „George Enescu”. • Concert aniversar.
• Organizarea Expoziției aniversare „George Enescu”.
• Organizarea Concertului aniversar „George Enescu”.

Centenarul reintrării României în Marele Război


10 noiembrie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Partener: revista Magazin Istoric
• Organizarea Dezbaterii „Rolul României în Marele Război”.

Centenarul Armistițiului Marelui Război


11 noiembrie 2018
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Academia Română, Opera Națională Iași, Oficiul Național pentru
Cultul Eroilor, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Brigada 15 Mecanizată
„Podu Înalt” Iași
• Simpozionul Internațional „Marele Război și noua Europă. Implicații politi-
ce, economice și sociale din 1918 până în prezent”.
• Concert omagial.

Centenarul Moțiunii Unirii Bucovinei cu România, Rezoluția Marii Adunări de la Alba-Iulia


(1 Decembrie 1918)
Centenarul Unirii Bucovinei cu România
15-28 noiembrie 2018 Momentul citirii Moțiunii Unirii
Organizator: Primăria Bucovinei cu România (1918)
Municipiului Iași Centenarul Uniunii Armenilor din România
Parteneri: Academia 15 ianuarie 2019
Română, Universitatea Organizator: Primăria Municipiului Iași
„Al.I. Cuza” din Iași, Partener: Uniunea Armenilor din România
Centrul Cultural „Eudoxiu • Dezbaterea „România multiculturală. Armenii”.
Hurmuzachi” din Cernăuți • Lansare de carte.
• Expoziție de fotografii
Iași-Cernăuți.
Centenarul Debutului Conferinței de Pace de la Paris Centenarul Arhivei pentru Știința și Reforma Socială
18 ianuarie 2019 1 aprilie 2019
Organizator: Primăria Municipiului Iași Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Institutul „A.D. Xenopol” al Parteneri: Universitatea București, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași,
Academiei Române Universitatea „Petre Andrei” din Iași, revista Transilvania
• Colocviul „Participarea României la Conferința de Pace de la Paris și noul • Colocviul „Începutul sociologiei românești și moștenirea lui Dimitrie Gusti”.
context european”. • Lansare de carte.
• Lansare de carte.

Centenarul Simfoniei a III-a de


George Enescu
25 mai 2019
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Universitatea de Arte „George
Enescu” din Iași, Filarmonica „Moldova” Iași
• Concert simfonic în aer liber.

Compozitorul român George Enescu


(1881-1955)

Centenarul Hotărârii Consiliului Suprem Aliat


de Recunoaștere a Unirii Transilvaniei, Crișanei,
Maramureșului și Banatului cu România
11-13 iunie 2019
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Dezbaterile Conferinței de Pace de la Paris
Partener: Institutul de Istorie „Nicolae
Iorga” al Academiei Române
• Dezbatere.
Centenarul Aderării Coloniștilor Germani la Unirea • Lansare de carte.

Basarabiei cu România Regele Ferdinand în momentul


Hotărârii Consiliului Suprem Aliat de
7 martie 2019
Recunoaștere a Unirii Transilvaniei,
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Crișanei, Maramureșului și Banatului
Partener: Forumul Democrat al Germanilor din România
cu România
• Dezbaterea „România multiculturală. Germanii”.
• Lansare de carte.
Centenarul Sfârșitului Războiului de Aniversarea a 100 + 1 ani de la Marea Unire
1 Decembrie 2019
întregire a Neamului Organizator: Primăria Municipiului Iași
20 iulie – 4 august – 15 august 2019 Parteneri: Academia Română, Universitatea „Al.I. Cuza” din
Organizator: Primăria Municipiului Iași Iași, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-
Parteneri: Academia Română, Arhivele Naționale ale României, revista -Bolyai” din Cluj-Napoca
• Simpozionul „România în 101 ani. Evoluții sociale,
Observator Militar, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iași
culturale, economice și politice” (conferințe, dezbateri).
• Ședința Festivă a Academiei Române.
• Lansare de carte.
• Expoziție fotografică.
• Difuzarea unui film documentar.
• Ceremonial militar.
Centenarul Tratatului Minorităților
Centenarul Tratatului de Pace între Puterile Aliate și 10 decembrie 2019 Stema României (1919)
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Austria, prin care e recunoscută Unirea Bucovinei cu Parteneri: Organizațiile reprezentative ale minorităților naționale
• Simpozionul „Minoritățile, de la Marea Unire la România europeană”.
România
10 septembrie 2019 Centenarul Legilor de Ratificare a Unirii Transilvaniei, Crișanei,
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: Universitatea „Al.I. Cuza” din Maramureșului, Bucovinei și Basarabiei cu România
Iași, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” 29 decembrie 2019
al Academiei Române Organizator: Primăria Municipiului Iași
• Dezbatere. Parteneri: Academia Română, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române,
• Lansare de carte. Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași
• Conferință-dezbatere.
Semnarea Tratatului de Pace între
Puterile Aliate și Austria (1919)
Centenarul Tratatului de la Trianon, încheiat între Puterile Aliate și
Asociate și Ungaria
Centenarul Votului Universal Masculin și al Primului 4 iunie 2020
Parteneri: Academia Română, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române,
Parlament al României Mari Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
• Conferință-dezbatere.
2-9 noiembrie 2019
Organizator: Primăria Municipiului Iași Centenarul Tratatului între România, Marea Britanie, Franța și
Parteneri: Universitatea București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-
-Napoca, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea „Petre Andrei” din Japonia, privind recunoașterea Unirii Basarabiei cu România
Iași, revista de științe politice Polis 28 octombrie 2020
• Colocviul „Evoluția sistemului politic din perioada interbelică până în pre- Organizator: Primăria Municipiului Iași
zent”. Parteneri: Academia Română, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române,
• Lansare de carte. Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași
• Conferință-dezbatere.
Expoziția fotografică Iași – Capitală de Război
Noiembrie 2017 – august 2018
Instituție organizatoare și parteneri: Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași,
Muzeul Universității
• Documentarea și identificarea fotografiilor.
• Realizarea panourilor expoziționale.
• Vernisarea expoziției.

Proiecte, manifestări și
acțiuni organizate de alte
instituții publice,
în parteneriat cu
Seria de conferințe și dezbateri „În vreme de război.
Primăria Municipiului Iași Iașul în perioada 1914-1919”
Noiembrie 2017 – decembrie 2018
Instituție organizatoare și parteneri: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai
Eminescu” din Iași, Facultatea de Istorie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași
• Realizarea cercetării asupra istoriei Iașului în Primul Război Mondial.
• Organizarea de conferințe tematice: „Istoria Iașului până la 1914. Mărirea
și decăderea unui oraș. Cauze și consecințe”, „Universitatea din Iași în vre-
mea Primului Război Mondial”, „Competiții ideologice și politice în perioada
neutralității la Iași”, „Administrația ieșeană în timp de război. Realități demo-
grafice și economice, provocări instituționale”, „Iașul între război, revoluție
și reforme. Soldații ruși la Iași”, „Problema reconstrucției orașului. Succes
sau eșec”.
• Editarea și publicarea volumului În vreme de război. Iașul în perioada
1914-1919.
• Masa rotundă cu tema „Iașul: istorie și actualitate. Despre politicile și locu-
rile memoriei din orașul de azi”.
Spectacolul de teatru Chirița în provinție Simpozionul Național „Unirea de la 1918 – împlinirea
Noiembrie 2017
Instituție organizatoare: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași așteptărilor unui neam încercat și a rugăciunilor
• Pregătirea și premiera spectacolului.
Bisericii lui”
Noiembrie 2017 – decembrie 2018
Instituție organizatoare și parteneri: Facultatea de Teologie Ortodoxă
a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă a
Universității București, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității
„Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă a
Universității „1 Decembrie” din Alba-
Iulia, Mitropolia Moldovei și Bucovinei,
Arhivele Naționale ale României – Serviciul
Județean Iași, Editura Doxologia, Radio
Iași, Radio Trinitas
• Pregătirea simpozionului și a activităților
cultural-religioase dedicate Centenarului
Marii Uniri.
• Organizarea simpozionului (23-27 octom-
brie 2018).
Preot militar pe front în timpul • Organizarea unor expoziții de pictură și
Primului Război Mondial fotografie-document.
• Concert de muzică sacră și patriotică.

100 de ani de comunism.


Teatrul Național Vasile Alecsandri.
Fotografie din perioada Primului Război Mondial Procesul comuniștilor din România
Noiembrie 2017 – decembrie 2019
Instituție organizatoare și parteneri:
Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Institutul
de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei
Spectacolul de teatru Sfatul Țării Române, Centrul de Investigare a Crimelor
Noiembrie 2017 – februarie 2018 Comunismului, revista de științe politice Polis,
Instituție organizatoare: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași Editura Institutul European, Realitatea TV, Tele
• Pregătirea și premiera spectacolului. Sigla proiectului Procesul
Moldova Plus
comuniștilor din România
• Realizarea unui proces simbolic al liderilor
comuniști, implicând următoarele acțiuni cu rol
Spectacolul de teatru Iașul – Capitala Speranței științific și public: realizarea cercetării istorice a faptelor liderilor comuniști,
Noiembrie 2017 – decembrie 2018 în vederea realizării rechizitoriilor și a apărărilor; realizarea rechizitoriilor;
Instituție organizatoare: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași realizarea apărării acuzaților; audierea martorilor la crimele comuniștilor;
• Pregătirea și premiera spectacolului. judecarea faptelor inculpaților; mediatizarea proceselor; publicarea proce-
selor.
Expoziția de fotografie
Simpozionul Internațional „Monumentul – tradiție și „Regalitatea la Iași”
viitor” Ianuarie-mai 2018
Noiembrie 2017 – octombrie 2019 Instituție organizatoare: Universitatea de Arte „George
Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași – Enescu” din Iași
Muzeul Unirii • Realizarea unui număr de 22 de panouri-simeze
• Desfășurarea lucrărilor simpozionului, edițiile din 2018 și 2019. expoziționale și a unui număr de 30 de printuri color
înrămate cu imagini fotografice de referință din arealul
tematic propus.
Contribuții ale medicinei ieșene în Primul Război Mondial
și la Marea Unire Regele Ferdinand
Decembrie 2017 – decembrie 2018
Instituție organizatoare: Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Congresul Național al Istoricilor Români
din Iași Ianuarie-septembrie 2018
• Expoziția „Dr. Jean Clunet și Instituție organizatoare: Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași
Misiunea Militară Franceză”. • Organizarea congresului.
• Editarea și publicarea volumului
• Susținerea congresului (30 august – 2 septembrie 2018).
Medici ieșeni în Primul Război Mondial
– 500 de exemplare.
• Editarea și publicarea volumului Instalarea Picturii Monumentale „Harta artistică a
Mihai Ștefănescu Galați, 1916-1918.
Amintiri din război – 500 de exempla- Iașului”
re. Ianuarie-noiembrie 2018
• Editarea și publicarea volumului Instituție organizatoare: Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași
Grigore T. Popa, Iașul – far al culturii • Realizarea picturii monumentale, al cărei scop este multiplu: sensibiliza-
românești – 500 de exemplare. Transportul răniților în rea tinerei generații asupra valorilor arhitecturii, artei și culturii orașului Iași,
• Editarea și publicarea volumului Nicolae Primul Război Mondial atragerea atenției asupra dimensiunii importante a istoriei locale și naționale,
Leon, Rectorul Unirii – 500 de exemplare. crearea unei „cărți de vizită” artistice a orașului Iași, cu impact asupra publi-
• Expoziția foto-documentară Iașul medical în Marele Război. cului local și a vizitatorilor români și străini.

Consfătuirea internațională a directorilor de arhive Seria de conferințe „România – de la Marea Unire la


din România, Moldova și Ucraina Integrarea Europeană”
5-6 decembrie 2017 Ianuarie-decembrie 2018
Instituție organizatoare și parteneri: Arhivele Naționale din Iași, Asociația Instituție organizatoare și parteneri: Facultatea de Filosofie și Științe Social-
Arhiviștilor și Prietenilor Arhivelor „Gh. Asachi” Iași, Arhivele Naționale ale -Politice a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea de Stat din
României, Arhivele Statului din Republica Moldova, Arhivele Naționale ale Chișinău, Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Iași
Ucrainei, Direcția pentru Cultură și Patrimoniu a Județului Iași, Mitropolia • Organizarea unei conferințe tematice la Iași.
Moldovei, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași • Organizarea unei conferințe tematice la Chișinău.
• Organizarea consfătuirii internaționale cu tema Arhivele – loc al memoriei. • Editarea și publicarea volumului România – de la Marea Unire la Integrarea
Europeană.
Studiul sociologic Reprezentări sociale contemporane Expoziția „Moșteniri. Crâmpeie dintr-un veac”
Martie-decembrie 2018
ale momentului 1918 Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Ianuarie-decembrie 2018 • Realizarea și vernisarea expoziției.
Instituție organizatoare și parteneri: Facultatea de Filosofie și Științe
Social-Politice a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, Facultatea de Sociologie
și Asistență Socială a Universității București, Facultatea de Sociologie și Simpozionul Internațional „Gândirea economică
Asistență Socială a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea
de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea românească după Marea Unire”
de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea 15-16 martie 2018
de Științe Sociale a Universității din Craiova, Facultatea de Istorie și Științe Instituție organizatoare și parteneri: Facultatea de Economie și
Politice a Universității „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Sociologie și Administrarea Afacerilor a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, Institutul
Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova
„Friedrich von Hayek” România
• Măsurarea sociologică a reprezentărilor sociale contemporane asupra
• Analiza evoluției gândirii economice românești după Marea Unire pe două
Marii Uniri din 1918.
perioade istorice (interbelică și postbelică).
• Elaborarea, publicarea și dezbaterea studiului sociologic.
• Identificarea principalelor direcții de gândire economică a marilor
economiști din perioadele interbelică și postbelică.
Expoziția „Marele Război în presă / Presa în Marele
Război (1916-1918)” Centenarul României în dezbaterile revistei de științe
Februarie 2018
Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași –
politice Polis
Muzeul Unirii Martie 2018 – septembrie 2019
• Realizarea și vernisarea expoziției. Instituție organizatoare și parteneri:
Universitatea „Petre Andrei” din Iași,
Institutul de Studiere a Ideologiilor,
Realizarea portretelor Regelui Ferdinand și Reginei Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”
al Academiei Române, Institutul de
Maria pentru Casa Cantacuzino-Pașcanu Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Sigla revistei de științe politice Polis
(Palatul Copiilor) din Iași Române, Centrul de Investigare
a Crimelor Comunismului, Editura
Martie-mai 2018 Regina Maria
Institutul European, Realitatea TV,
Instituție organizatoare:
Universitatea de Arte „George Tele Moldova Plus
Enescu” din Iași • Realizarea unor lucrări științifice pe tema Centenarului României.
• Realizarea a două portrete • Editarea a 7 ediții pe teme legate de Centenarul României ale revistei de
monumentale reprezentându-i științe politice Polis.
pe Regele Ferdinand I și Regina • Organizarea a 7 dezbateri televizate pe temele tratate în edițiile tematice
Maria. ale revistei de științe politice Polis.
• Expunerea itinerantă a celor • Lansarea numerelor tematice ale revistei de științe politice Polis în cadrul
două portrete. dezbaterilor.
Conferința Internațională „Marea Unire a Congresul de Filologie „Zilele Unirii. Consolidarea limbii,
Românilor (1918) – istorie și actualitate” literaturii și civilizației românești”
20-24 martie 2018 14 mai 2018
Instituție organizatoare și parteneri: Facultatea de Istorie a Universității Instituție organizatoare și parteneri: Facultatea de Litere a Universității
„Al.I. Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” „Al.I. Cuza” din Iași, Facultatea de Litere a Universității de Stat din
din Cluj-Napoca, Universitatea de Stat a Republicii Moldova, Facultatea Chișinău, Facultatea de Litere a Universității „Alecu Russo” din Bălți,
de Istorie a Universității București, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Facultatea de Litere a Universității din Cernăuți, Institutul de Filologie
Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Română „Al. Philippide” al Academiei Române
Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași, Muzeul Unirii din Iași, Arhivele • Organizarea congresului și susținerea lucrărilor științifice în cadrul
Naționale ale României – Serviciul Județean Iași, Biblioteca Centrală secțiunilor de profil ale acestuia: istoria limbii române, istoria limbii române
Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al literare, istoria literaturii române, istoria presei etc.
Academiei Române, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române,
Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Episcopia Romano-Catolică din Iași
• Organizarea conferinței cu participarea a 100 de specialiști din țară și străi- Proiect jubiliar : Colegii Centenare la Ceas Aniversar.
nătate.
• Publicarea a două volume care să includă lucrările conferinței, în limba Viața școlii în vreme de război și lupta pentru unitatea
română și în limbi de circulație internațională, la o editură de prestigiu din țară
și/sau străinătate.
națională. Istorie – Memorie – Renaștere
5-6 octombrie 2018
Instituție organizatoare și parteneri: Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Evenimentul omagial „Obuzierele Krupp – Iași” Iași, Primăria Municipiului Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Ateneul
18 aprilie 2018 Tătărași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Complexul Muzeal
Instituție organizatoare: Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași „Moldova”, S.C. Cotnari SA, Radio Iași, TVR Iași, Mitropolia Moldovei și
• Întâlnire omagială, cu participarea unor personalități ale vieții culturale și Bucovinei, S.C. Megastep S.R.L.
științifice ieșene, cadre didactice, cadre militare, studenți și elevi etc. • Lansarea volumului Colegii Centenare la ceas aniversar. Viața școlii în
• Editarea volumului omagial Obuzierele Krupp – Iași. vreme de război și lupta pentru unitatea națională. Istorie – Memorie –
• Emiterea a 20 de medalii omagiale și diplome. Renaștere.
• Sesiune de comunicări.
• Vizită la Palatul Roznovanu.
• Turul Iașului.

Expoziția „Aviația la Iași în


Primul Război Mondial”
Octombrie 2018
Instituție organizatoare: Complexul
Muzeal Național „Moldova” Iași
• Realizarea și vernisarea expoziției.
Aviatori români şi francezi în faţa
unui avion de luptă

Atelierul de montare a artileriei grele de la


Nicolina (mai 1917)
Editarea și publicarea broșurii Chimiști ieșeni Seria bilingvă de sinteze Civilizația românească / Roma-
participanți la Primul Război Mondial nian Civilization
2018 2018-2019
Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași Instituție organizatoare: Academia Română
• Editarea și publicarea broșurii. • Editarea unui număr de 25 de volume, în limbile română și engleză, în
care se va regăsi evoluția României în următoarele domenii: agricultură,
artă teatrală și cinematografică, biologie, chimie, demografie, drept, instituții
Amenajarea „Galeriei Unirii” la Muzeul Unirii din Iași și relații internaționale, economie, etnologie, evoluția limbii, fizică, geo-
2018 grafie, arhitectură, arte vizuale, biserici și culte, filosofie, muzică, tehnică,
Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași medicină, sociologie, istorie generală.
• Realizarea și amenajarea „Galeriei Unirii”.

Colecția „Basarabica”
Expoziția „Cine ne va scrie istoria? Artiști români în 2018-2019
Instituție organizatoare și parteneri: Academia Română, Institutul „Eudoxiu
Marele Război” Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Cernăuţi
2018 • Asigurarea continuării apariției volumelor din Colecția „Basarabica”,
Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași inițiată în anul 2016 de Academia Română.
• Realizarea și vernisarea expoziției.

Programul de Conferințe Naționale și Internaționale


Dezbaterea „Dezagregarea
dedicate Centenarului Marii Uniri și Primului Război
umanului în război și în arte”
2018 Mondial
Instituție organizatoare: Complexul 2018-2019
Muzeal Național „Moldova” Iași Instituție organizatoare: Academia Română
• Organizarea și susținerea dezbaterii. • Organizarea unei conferințe la Iași, sub auspiciile Academiei Române.

Atelierele educaționale și Expoziția


Soldaţi români în tranşee
interactivă „Expansiunea unui
domeniu: telecomunicațiile în timp
Expoziția „Marele Război în colecții particulare” de război”
2018 2018-2019
Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Instituție organizatoare: Complexul Muzeal
Muzeul Unirii Național „Moldova” Iași
• Realizarea și vernisarea expoziției. • Organizarea atelierelor educaționale. Post de telegrafiști în
• Realizarea și vernisarea expoziției. Primul Război Mondial
Atelierele educaționale și Expoziția interactivă
„Cinematografia și buletinul de știri în timp de război”
2018-2019
Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
• Organizarea atelierelor educaționale.
• Realizarea și vernisarea expoziției.

Proiectul interactiv „Cartea Albă a Eroilor – gânduri


pentru străbunici”
2018-2019
Instituție organizatoare: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
• Organizarea și realizarea proiectului interactiv.

Expoziția „Personalități istorice ale României din perioada


Primului Război Mondial ilustrate în arta plastică”
2019
Instituție organizatoare și parteneri: Complexul Muzeal Național „Moldova”
Iași
• Organizarea și vernisarea expoziției.

Soldaţi români în marş, 1918


Reabilitarea
Monumentului Eroilor din
Primul Război Mondial,
Cimitirul „Eternitatea”
din Iași
Octombrie 2017 –
decembrie 2018
Instituție organizatoare: Primăria
Proiecte de investiții ale Municipiului Iași – Direcția Gene-
rală Tehnică și Dezvoltare

Primăriei Municipiului Iași


• Reabilitarea Monumentului din
Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

în contextul marcării
Centenarului Contribuții ale medicinei ieșene în Primul Război Mondial
Primului Război Mondial și și la Marea Unire
Decembrie 2017 – decembrie 2018
al Marii Uniri Instituție organizatoare: Primăria Municipiului Iași – Direcția Generală Teh-
nică și Dezvoltare
• Restaurarea mormintelor din Cimitirul Eternitatea ale medicilor ieșeni
căzuți în Primul Război Mondial.

Realizarea Muzeului Memoriei Ieșene / Muzeului Marii


Uniri / Muzeului Centenar
Octombrie 2017
Instituție organizatoare: Primăria Municipiului Iași – Direcția Generală Teh-
nică și Dezvoltare
• Achiziționarea Casei Callimachi, str. Cuza Vodă, nr. 41.

Lupta la baionetă.
Tablou de Stoica Dumitrescu
Reabilitarea, consolidarea
și inaugurarea
Cinematografului „Trianon”
(fostul „Republica”)
Ianuarie 2018 – decembrie Centenarul Armistițiului
2019
Instituție organizatoare: Primăria Marelui Război
Municipiului Iași – Direcția Generală Martie-noiembrie 2018
Tehnică și Dezvoltare Instituție organizatoare: Primăria
• Reabilitarea și consolidarea clădirii. Municipiului Iași – Direcția
Generală Tehnică și Dezvoltare
• Reabilitarea și consolidarea
Centenarul plecării Misiunii Monumentului Eroilor Români din
Primul Război Mondial (realizat
Franceze din România între anii 1928-1930 pe baza
23 februarie 2018 proiectului inginerului Henri
Instituție organizatoare: Primăria Coandă).
Municipiului Iași – Direcția Generală Cinematograful „Trianon”
Tehnică și Dezvoltare
• Restaurarea Casei Generalului Berthelot din Municipiul Iași.

Centenarul Unirii Basarabiei cu România


27 martie 2018 Delegația Armistițiului
Instituție organizatoare: Primăria Municipiului Iași – Direcția Generală Marelui Război (1918)
Tehnică și Dezvoltare
• Realizarea şi amplasarea Statuii Regelui Ferdinand I Întregitorul în
Municipiul Iași.
• Realizarea şi amplasarea copiei Statuii Ferdinand I Întregitorul la
Chișinău. Centenarul Moțiunii Unirii Bucovinei cu România /
Ziua Drapelului Național Centenarul Unirii Bucovinei cu România
Martie-noiembrie 2018
Martie-iunie 2018 Instituție organizatoare: Primăria Municipiului Iași – Direcția Generală Teh-
Instituție organizatoare: Primăria Municipiului Iași – Direcția Generală nică și Dezvoltare
Tehnică și Dezvoltare • Realizarea si amplasarea copiei statuii Regelui Ferdinand I Întregitorul la
• Realizarea soclului și a Drapelului României (Colina Galata). Cernăuți.
Compartimentul Centenar din cadrul parteneri instituţionali
Primăriei Municipiului Iaşi
Întrucât, începând cu decembrie 2016, Primăria
Municipiului Iași marchează împlinirea a 100 de ani
de când Iașul a fost capitală de război (1916-1918),
la nivelul municipalității a fost instituit Compartimentul
Centenar, cu scopul de a evidenția rolul pe care orașul
nostru l-a avut acum un secol atât din perspectiva
efortului de a menține stabilitatea instituțională a statului
român, cât și din aceea a actelor premergătoare Marii
Uniri de la 1 Decembrie 1918.
În acest sens, în perioada 2017-2020, prin
intermediul Compartimentului Centenar va fi derulat
Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași,
proiectele, manifestările și acțiunile pe care acesta le
include având drept scop aducerea în actualitate a
celor mai importante momente care au marcat perioada
în care Iașul a fost Capitală de Război (1916-1918) și
care au contribuit în mod direct la săvârșirea idealului
de unitate națională a tuturor românilor, prin actul
fundamental al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Mai exact, este vorba despre un Program complex de
evenimente cu impact major la nivel local, național și
internațional, realizat sub egida Primăriei Municipiului
Iași, în parteneriat cu Academia Română, cu instituții
reprezentative ale mediului universitar și cultural
de la nivel local și național, precum și cu organizații
neguvernamentale.
parteneri media

S-ar putea să vă placă și