Creativitatea în didactică şi educaţia europeană.

Dimensiunile
creativităţii

Prof. Speranţa Petcu

Şc. Gimnazială,, Alexandru Ştefulescu” Tg-Jiu
Motto:
“Elanul creator nu cunoaşte piedici.” (N.Titulescu)

Creativitatea pedagogică defineşte modelul calităţilor necesare

educatorului/cadrului didactic pentru proiectarea şi realizarea unor activităţi eficiente prin
valorificarea capacităţilor sale de înnoire permanentă a acţiunilor specifice angajate la
nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ.
Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un
progres în planul social. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia,
dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou,
ceva deosebit. Şi cum noutatea nu se obţine cu uşurinţă, o altă componentă este voinţa,
perseverenţa în a face numeroase încercări şi verificări.
Şcoala, definită prin atribute ca accesibilitate, creativitate, flexibilitate şi
continuitate(V. Chis, 2002, p. 36), reprezintă principalul factor care poate contribui,
decisiv, la valorificarea creativităţii potenţiale a elevilor, la stimularea înclinaţiilor lor
creative şi de educarea creativităţii (M. Ionescu, 2007, p. 412). Şcolii îi revine
responsbilitatea de a acţiona pentru stimularea potenţialului creativ al elevilor în
următoarele direcţii:
• identificarea potenţialului creativ al elevilor, crearea premiselor gnoseologice ale
activităţii creatoare;
• dezvoltarea posibilităţilor individuale de comunicare, care să înlesnească punerea
rezultatelor creaţiei la dispoziţia societăţii;
• dinamizarea potenţialului creativ individual, în sensul valorificării adecvate a
talentelor si a cultivării unor atitudini creative.

1
 Rolul şcolii la formarea comportamentului creator este foarte important,
deoarece rămâne principalul instrument pe care societatea îl foloseşte pentru cultivarea
creativităţii la membrii ei tineri, de vârstă şcolară.
În concluzie, se pot face multe pentru educarea spiritului creativ în şcoală. Dar, se
vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire şi stilul de lucru în clasă,
cristalizate în secole de învăţământ tradiţional, prea puţin preocupat de această latură a
personalităţii elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai însemnată.
Profesorul este cel care trebuie să depisteze la elevi talentul creativ şi să asigure
mediul de dezvoltare a capacităţii lor creative. El trebuie să încurajeze imaginaţia,
fanteziile şi sugestiile creatoare ale elevilor. Când imaginaţia elevilor trece printr-un
moment de efervescenţă, profesorul trebuie să lase ideile să curgă, să observe elevii prin
modul în care rezolvă problemele neobişnuite, prin felul în care pun întrebările.
Atitudinea pozitivă a profesorului faţă de creativitate este unul dintre cei mai
importanţi factori care facilitează creativitatea. Condiţia principală a dezvoltării
creativităţii este ca profesorul să ştie ce înseamnă a fi creativ, să aibă cunoştinţe de bază
despre creativitate, despre posibilităţile de dezvoltare a acesteia în procesul de
învăţământ. Altfel, el nu va putea încuraja ceva ce nu înţelege sau despre care nu ştie
mare lucru. Este, de asemenea, necesară respectarea personalităţii creatoare a elevului.
O altă sarcină importantă pentru profesor este întreţinerea unei atmosfere permisive, a
unor relaţii care să nu exagereze nici prin autoritarism, nici prin laissez-faire. În egală
măsură, şi profesorul trebuie să înveţe să fie creativ în activitatea didactică. Dacă
profesorul nu face el însuşi dovada creativităţii îi va fi foarte dificil să dezvolte această
caracteristică la elevi.
În activitatea de predare-învăţare profesorul creativ foloseşte strategii menite să
cultive flexibilitatea intelectuală. Elevul este pus să abordeze o problemă din unghiuri
diferite, să o interpreteze, să caute independent o soluţie. Astfel, elevul se obişnuieşte să
abordeze fără teamă problemele, să le analizeze şi să le rezolve. Este stimulat să devină
curios şi deschis, să îndeplinească cu plăcere sarcinile. Elevii învaţă să-şi cunoască
propriile capacităţi şi să le compare cu ale colegilor din clasă, capătă încredere în forţele
proprii, comunică mai uşor cu ceilalţi, îşi exprimă opiniile cu mai mult curaj.

2
 Dimensiunea Europeană a învăţămantului este un concept strâns legat de apariţia
unei Europe unite, care promovează prin proiecte bine stabilite formarea şi dezvoltarea
cetăţeanului European cu o conştiinţă şi o identitate europeană.
Uniunea Europeana asigură:
 diversitate culturală ;
 şanse egale pentru toţi;
 programe de formare continuă care să ajute tânăra generaţie să intre imediat şi
eficient pe piaţa muncii;
 toleranţă religioasă;
 promovarea educatiei interculturale etc.
A trăi in U.E. presupune a trăi în context european şi a respecta valorile europene.
Unul din principiile de bază ale democraţiei U.E., care este vizat şi de politica
educaţională românească este egalitatea de şanse.Ea presupune:
- eliminarea inegalităţilor de orice fel;
- promovarea egalităţii între barbat şi femeie;
- şanse egale privind asigurări sociale;
-autoafirmarea persoanei;
-echitabilitate indiferent de sex, rasă, etnie, religie.
Metodologia procesului de predare–învăţare-evaluare trebuie să respecte
particularităţile de vârstă şi individuale pentru a atinge performanţele dorite.
Dozând sarcinile didactice in functie de capacitatea şcolarului, de ritmul său
propriu de învăţare(lent, rapid), de potenţialul său, de capacitatea de înţelegere pe care o
posedă, putem depăţi dificultăţile şi putem avea rezultatele şcolare scontate.
Idealul educaţional vizează formarea si dezvoltarea unei personalităţi creatoare.
Vârsta şcolară este considerată perioada în care se modelează viitoarele capacităţi
intelectuale, practice, morale, ale copilului. Creativitatea este o însuşire complexă a
personalităţii şi devine educabilă şi productivă încă de la 3-6/7 ani, dacă educatoarea vine
în întâmpinarea trebuinţei de independenţă a copilului, a spiritului său de observare, a
curiozitatii lui nepotolite etc. Apoi trebuie continuată în învăţământul primar şi gimnazial.

3
 Dezvoltarea spirituală de creaţie a imaginaţiei se realizează prin toate activităţile
ce se desfaşoară în şcoală, activităţi ce oferă mari posibilităţi de manifestare originală a
personalităţii copiilor.
Tipuri de creativitate

Din punct de vedere al produsului creativ, creativitatea poate manifesta următoarele tipuri
( trepte, nivele sau paliere):

 Expresivă-este cea care se manifestă la nivelul de execuţie, prin diverse soluţii

mai productive, cu valenţe de perspicacitate.
 Productivă- este cea manifestată prin soluţii eficiente de producţie ca urmare a
unor combinări şi recombinări, asocieri de date şi soluţii existente cunoscute.
 Inovativă-este legată de cea expresivă şi productivă, dar aduce o soluţie nouă
care sporeşte simţitor productivitatea.
 Inventivă- depăşeşte calitatea şi performanţa creaţiei productive şi inovative; în
baza unei gândiri şi restructurări noi, produce o idee, soluţie, tehnologie noi,
originale, ce dinamizează progresul teoretic sau practic într-un anumit domeniu
tehnico-ştiinţific.
 Emergentă- idei, teorii, soluţii, tehnologii cu caracter de invenţii sau descoperiri
excepţionale, care revoluţionează diversele domenii ale cunoaşterii sau practicii-
chimie, fizică, medicină, biologie, matematică, literatură, economie, tehnică.
În ce priveşte factorii creativităţii, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru
creaţie. Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaştem, care favorizează
imaginaţia, ele creând predispoziţii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, unor
noi idei. Totuşi, e nevoie de intervenţia mediului, a experienţei pentru ca ele să dea
naştere la ceea ce numim talent.
A doilea factor care trebuie amintit este experinţa, cunoşţintele acumulate.
Importantă nu este doar cantitatea, bogăţia experienţei, ci şi varietatea ei. Multe
descoperiri într-un domeniu au fost sugerate de soluţiile găsite în altă diciplină.
Se disting două feluri de experienţe:
a) o experienţă directă, acumulată prin contactul direct cu fenomenele sau prin
discuţii personale cu specialiştii;
b) o experienţă indirectă, obţinută prin lectură sau audierea de expuneri.

4
 Alţi factori interni ai dezvoltării creativiăţii sunt motivaţia şi voinţa. Creştera
dorinţei, a interesului pentu creaţie, ca şi a forţei de a birui obstacole are, evident, un rol
notabil în susţinerea activităţii creatoare.
La educarea creativităţii sunt importante, deopotrivă, metodele, relaţia profesor-
elevi (autentic democratică şi de cooperare), atitudinea adultului faţă de elev (deschisă şi
receptivă faţă de copil şi de valorile creativităţii sale) şi atmosfera pe care cadrul didactic
o instaurează în clasă.
Trebuie să fim conştienţi şi să combatem anumite piedici în calea manifestării
imaginaţiei, creativităţii. Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt
denumite, de obicei, blocaje.
Criterii de apreciere a creativităţii elevilor
Notele şcolare, ca expresie a randamentului la învăţătură, nu pot reflecta întru
totul nivelul creativităţii. Elementele care opun aceste două categorii sunt mai
semnificative decât cele care le apropie. Există şi aspecte comune creativităţii şi
performanţei şcolare: volumul de informaţii, fluiditatea gândirii, gândirea independentă,
perseverenţa în urmărirea scopului.
Majoritatea cercetătorilor au ajuns la aceeaşi concluzie: la aceleaşi rezultate pe
plan şcolar ajung atât elevii preponderent inteligenţi, cât şi cei preponderent creativi.
Doar calea e diferită: primii- printr-o muncă susţinută şi ordonată, ceilalţi prin
spontaneitate şi salturi în utilizarea efortului.
Metode de cultivare a creativităţii
Deşi pare paradoxal, creativitatea este educabilă. Pentru dezvoltarea creativităţii la
elevi există două căi:
a) modernizarea sistemică a învăţământului, în toate verigile şi amănuntele sale, în
lumina unei pedagogii a creativităţii;
b) introducerea unui curs aplicativ de creativitate ca o materie de sine stătătoare,
repetabil la anumite intervale de timp. Acesta va avea un triplu caracter: interdisciplinar
(ca metodologie, material faptic şi aplicaţii), supradisciplinar (ca realizare şi finalitate) şi
paradisciplinar (ca plasare în programa şcolară, alături de celelalte discipline de studiu).

5
 Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care,
pe de o parte, să combată blocajele, iar pe de alta, să favorizeze asociaţia cât mai liberă a
ideilor.
Metodele de cultivare a creativităţii sunt tradiţionale (modernizate şi completate
în funcţie de obiectivele propuse) şi speciale.
În prima categorie intră regândirea şi inovaţiile aduse în metodologia evaluării
randamentului şcolar al elevului, metodele active deja cunoscute şi frecvent utilizate de
cadrele didactice, învăţarea prin descoperire dirijată. Între tehnicile de stimulare a
capacităţilor creatoare amintim brainstormingul (considerat un procedeu, dar mai ales
ridicat la rangul de principiu), sinectica (însemnând în esenţă valorizarea analogiilor),
testele de potenţial creativ utilizate ca exerciţii, o serie de alte tehnici speciale de
descătuşare a originalităţii.
Dezvoltarea creativităţii în învăţământ
Câtă vreme creaţia era socotită un privilgiu dobândit ereditar de o minoritate,
şcoala nu s-a ocupat în mod special de acest aspect, deşi s-au creat şi clase speciale
pentru supradotaţi. Pe lângă efortul tradiţional de educare a gândirii critice, stimularea
fanteziei apare si ea ca un obiectiv major. Aceasta implică schimbări importante, atât în
mentalitatea profesorilor, cât şi în ce priveşte metodele de educare şi instruire.
În primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale şi
emotive, puternice în şcoala din trecut. Se cer relaţii destinse, democratice, între elevi şi
profesori. Apoi, modul de predare trebuie să solicite pariciparea, iniţiativa elevilor prin
folosirea metodelor. În fine, fantezia trebuie şi ea apreciată corespunzător, alături de
temeinicia cunoştinţelor, de raţionamentul riguros şi de spiritul critic.
Produsul creator de tip pedagogic angajează cel puţin nivelul inventivităţii, situat
între creativitatea semnificativă doar în sens individual şi cea relevantă (şi) în plan social,
La acest nivel ,,nu ajung decât puţini indivizi" şi anume ,,cei mai flexibili şi mai receptivi
la prelucrări simbolice pe spaţii largi" (Landau, Erika).
Învăţământul determină creşterea numărului acestora tocmai datorită exerciţiului
de creativitate angajat permanent la nivelul lecţiei, orei de dirigenţie etc., care solicită
educatorului adaptarea continuă la situaţii noi, imprevizibile, în regim de viteză rapidă.

6
 Produsul creator reflectă complexitatea corelaţiilor subiect-obiect corelaţii
angajate la nivelul acţiunii educaţionale/didactice prin multiplicarea corespondenţelor
pedagogice necesare între obiectivele pedagogice - conţinuturile pedagogice - strategiile
de predare-învăţare-evaluare, direcţionate special pentru realizarea unui învăţământ
prioritar formativ.
Domeniul educaţiei dezvoltă un spaţiu şi un timp pedagogic deschis creativităţii în
plan individual (creativitatea cadrului didactic, creativitatea elevului), colectiv
(creativitatea colectivului didactic, creativitatea clasei de elevi, creativitatea
microgrupurilor de elevi) şi social (creativitatea organizaţiei şcolare, creativitatea
comunităţii educaţionale, naţionale, teritoriale, locale).
Procesul creator de tip pedagogic este angajat la nivelul proiectării
didactice/educaţiei care presupune valorificarea etapelor de pregăure-incubaţie-iluminare-
verificare a modului de realizare a lecţiei, orei de dirigenţie etc în sens prioritar formativ.
Primelee două etape - pregătirea şi incubaţia - impun un anumit (auto)control
pedagogic, exercitat de cadrul didactic în diferite contexte educaţionale.
Etapa iluminării presupune înţelegerea deplină a situaţiei didactice/educative
create stimulând decizia originală şi eficientă, condensată afectiv într-un anumit moment.
de eliberare, ,,la care nu se poale ajunge dacă lipsesc premisele obţinute în faza de
incubaţie" (Landau, Erika).
Etapa verificării definitivează procesul creator, exprimat printr-un produs specific
– simbol, sens verbal, obiect, acţiune, relaţie socială etc. - care respectă particularităţile
domeniului de referinţă (ciclu, disciplină de învăţământ), acţionând la nivelul
perfecţionării corelaţiei subiect-obiect, angajată în mediul şcolar şi extraşcolar
Fizica şi chimia sunt prin definiţie ştiinţe experimentale; astfel, experimentele de
laborator contribuie din plin la dezvoltarea creativităţii elevilor:
Alte metode care le putem folosi pentru stimularea creativităţii elevilor sunt:
- analiza unor texte literare în care descoperim fenomene fizice/ chimice;
- jocul de rol;
- abordare interdisciplinară;
- realizarea de proiecte:
- realizarea de către elevi a unor machete funcţionale.

7
 Nu există reţete miraculoase prin care putem realiza stimularea creativităţii
elevilor. Important este să favorizăm manifestarea atitudinilor creative şi a aptitudinii de a
căuta şi formula probleme. Predarea orientată spre creativitate implică un set de condiţii
favorabile, iar hotărâtoare este încurajarea copiilor să lucreze şi să gândească
independent, să-şi elaboreze propriile proiecte şi să se debaraseze de ideea că, în şcoală,
orice activitate trebuie să fie strict dirijată şi controlată de profesor.
În cadrul şcolii noastre pentru stimularea creativităţii la elevi, organizăm la
sfârşitul semestrului evaluarea prin metoda proiectelor. Proiectele sunt realizate în
echipe de patru elevi. Profesorul afişază în laborator, cu cel puţin o lună înaintea
finalizării semestrului- temele de proiect pe ani de studiu, condiţiile de realizare, numărul
elevilor dintr-o grupă, surse bibliografice, adresa de e-mail pe care să corespondeze cu
profesorul. Modalitatea de realizare a proiectelor ( pliante, postere, machete, referate,
portofolii, PPT-uri) rămâne la latitudinea fiecărei grupe. Ultimele două ore din semestru
sunt folosite pentru prezentarea proiectelor. Fiecare grupă îşi prezintă produsele în faţa
colegilor şi răspund la întrebările adreste de colegi şi profesor. Profesorul notează elevii
care au contribuit la realizarea produselor, iar cele mai reuşite proiecte sunt expuse în
laborator pentru a fi vizualizate de toţi colegii din şcoalaă. Cu aceste produse elevii pot
participa la diferite concursuri şcolare.

,, Când toată lumea gândeşte la fel, nimeni nu gândeşte prea mult”

(Ralph Lippmann)

Bibliografie:
1. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1976;
2. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom , Iasi, 2001;
3. Maria, Gârboveanu, Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţământ, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti,1981;
4. Stoica, Ana, Creativitatea elevilor. Posibilităţi de cunoaştere şi educare, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti,1983;