Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2.Considerente metodologice
Principiul de constrângere reiese din legea rarităţii, Potrivit acestei legi, resursele sunt rare, şi dacă acestea au
fost utilizate pentru satisfacerea unei nevoi, ele nu pot fi îndreptate spre satisfacerea altei nevoi.
Principiul de raţionalitate presupune că toţi subiecţii dintr-o economie au un comportament raţional, potrivit
căruia ei tind să-şi maximizeze utilitatea şi să-şi minimizeze costurile..
metode şi instrumente de cercetare împrumutate:
Fizico-matematice realitatea economică este privită ca un fenomen fizic,
Biologo-organiciste. caută să analizeze realitatea economică în contextul legilor vieţii organice
. Psihosociologice. privesc omul concomitent şi ca obiect şi ca subiect al realităţii economice, el fiind atât
observator, cât şi observat.
Instrumentele procesului de cercetare şi analiză utilizate de economia muncii:
principiul “ceteris paribus” – pleacă de la premisa că unele elemente ale analizei economice sunt stabile, în timp
ce altele sunt variabile.
abstracţia ştiinţifică –Caracterul complex al economiei şi posibilităţile limitate ale fiecărui cercetător fac necesară
înaintarea în trepte pe drumul dificil al cercetării.
unitatea dintre analiză şi sinteză – Analiza înseamnă descompunerea, dezmembrarea fenomenului, procesului
sau fenomenului cercetat în elementele sale componente
unitatea dintre metoda istorică şi cea logică de analiză economică –reflectarea, descrierea şi fixarea faptelor şi
evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele în timp.
unitatea analizei cantitative şi calitative –În măsura în care sunt cunoscute legile de mişcare a economiei, analiza
cantitativă este calea de aflare a sensului şi intensităţii acestei mişcări.
modelarea matematică – (reproducerea schematică a unui proces economic sub forma unui sistem linear sau
analog, în scopul studierii modului de desfăşurare a procesului şi fenomenului real)
în cadrul societăţilor sclavagiste şi feudale. Susţinerea creşterii populaţiei, văzând în aceasta o premisă şi o
perspectivă a creşterii avuţiei statului, precum şi prin furnizarea unui număr mai mare de ostaşi, care vor apăra
această avuţie.
în viziunea lui T.R.Malthus. Susţinerea constrângerii creşterii populaţiei, motivând aceasta prin starea limitată a
resurselor de subzistenţă, fapt ce poate provoca foamete, epidemii şi alte catastrofe umane în stat.
Interpretarea marxistă–lege capitalistă a populaţiei. Potrivit acestei legi, dezvoltarea capitalistă a economiei ar
determina transformarea unei părţi a populaţiei active în suprapopulaţie relativă - Surplusul respectiv este determinat
de înlocuirea lucrătorilor cu maşini şi utilaje, prin urmare, el reprezintă o consecinţă a progresului tehnic
Pentru reflectarea pieţei muncii în termeni de flux şi stoc apare necesitatea definirii stocurilor, fluxurilor,
obiectului tranzacţiei pe piaţa muncii, subiecţilor tranzacţiei pe piaţa muncii.
Subiecţii tranzacţiilor firme (angajatori), menaje (lucrători),
Obiectul tranzacţiilor economice serviciile de muncă
Fluxul reprezintă cantitatea de bunuri, monedă etc. care au fost produse, tranzacţionate într-o anumită
perioadă de timp (o zi, o lună, un an
stocul reprezintă cantitatea de bunuri economice sau monedă înregistrate într-un anumit moment de timp.
Pe piaţa muncii pot fi identificate patru fluxuri de bază:
Intrările pe piaţa muncii externe
Ieşirile de pe piaţa muncii externe
Angajările
Disponibilizările
16.salariul
salariul reprezintă costul muncii, preţul pe care îl plăteşte întreprinzătorul pentru folosirea unui anumit
volum de muncă
teoriile
2. Teoria dualistă salariul ca fiind deopotrivă cost al forţei de muncă şi venit rezultat în urma
utilizării în procesul de producţie a acestui factor de producţie.
functiile
Funcţia de reproducere - salariul nu poate fi mai mic decât un anumit minim determinat pentru economia
naţională sau pentru fiecare categorie profesională.
Funcţia de motivare –principiului “pentru o muncă egală un salariu egal”.
Funcţia de stimulare a creşterii economice – care presupune creşterea continuă a salariilor, prin urmare,
creşterea economică.
Categoriile de bază ale salariului
Salariul nominal – venitul încasat de angajaţii firmelor.
Costul forţei de muncă –cheltuieli care sunt suportate de către angajator în rezultatul angajării unui
lucrător
Salariul minim - este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar
Tipurile de salarii
Salariul în regie (salarizarea după timpul lucratSalariul în acord – se face fie cu bucata, fie pe bază de
norme de timp
17.Cererea de munca
Cererea de muncă reprezintă numărul persoanelor pe care firmele doresc să le angajeze în procesul de
producţie, într-o perioadă de timp, la un salariu determinat
Considerând forţa de muncă ca factor variabil, angajarea fiecărei unităţi de muncă suplimentare contribuie
la creşterea cheltuielilor de producţie, prin urmare, angajarea suplimentară a unui lucrător este eficientă
numai atunci când venitul primit în urma acestei angajări nu este mai mic decât cheltuielile salariale făcute
de firmă.
Venitul marginal al muncii MRP, produsului marginal MP, venitul marginal MR , MRP = MP*MR.
oferta individuală de muncă totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale pe care deţinătorul lor este în
stare şi doreşte să le ofere în schimbul unei anumite remunerări
Specificul pieţei muncii este determinat de faptul că lucrătorul este în acelaşi timp şi consumator.
decizia indivizilor de a-şi vinde forţa de muncă este determinată de două variabile, şi anume: 1)
timpul limitat al zilei pe care individul îl repartizează între muncă şi timp liber (24 de ore); 2) nivelul
salariului care determină puterea de cumpărare a individului
Oferta de muncă începe la un nivel de salariu care îi permite lucrătorului să supravieţuiască. Apoi aceasta
sporeşte în paralel cu creşterea salariului.creşterea salariului influenţează oferta de muncă în mod
dublu:
Acţionează efectul de substituţie: creşterea salariului contribuie la creşterea valorii alternative a muncii şi
apare stimulul de înlocuire a timpului liber cu munca;
Creşterea salariului contribuie şi la acţionarea efectului de venit, micşorând numărul orelor lucrate
Oferta totală de muncă se apreciază ca sumă a ofertelor individuale de muncă ale persoanelor capabile şi
dornice de a ocupa un loc de muncă la nivelul de salarizare mediu cunoscut.
Oferta totală de muncă sporeşte cu numărul orelor pe care unii indivizi le prestează în afara locului de
muncă cum sunt oamenii de ştiinţă etc., precum şi cu orele ce vor fi lucrate suplimentar în cadrul fiecărui
loc de muncă. Ea se reduce, însă, prin utilizarea sub eficienţa medie a timpului liber şi prin ocuparea
incompletă a forţei de muncă atât prin program de lucru parţial, cât şi prin utilizarea parţială mascată a
timpului.
Elasticitatea cererii de muncă în funcţie de salariu reprezintă reacţia cererii de muncă (angajatorului) la
modificarea salariului şi. Prin urmare, ea se calculează ca raportul dintre modificarea procentuală a
volumului de muncă (L) solicitat la modificarea procentuală a salariului (W): ei= %ΔLi /%ΔWi ;
Potrivit legilor Hicks-Marshall elasticitatea după salariu a cererii de muncă pe un segment al pieţei muncii, ceteris
paribus, va fi mai mare dacă:
va fi mai mare elasticitatea după preţ a cererii faţă de bunul produs de această muncă;
va fi mai mare ponderea cheltuielilor de muncă în totalul cheltuielilor de producţie pentru bunul dat.
Progresul tehnic conduce la reducerea costurilor de capital pe unitate de producţie, fapt ce provoacă
substituirea factorului de producţie „muncă” cu capital şi, prin urmare, creşterea elasticităţii cererii de
muncă pe segmentul pieţei muncii influenţat de progresul tehnic
Pe de altă parte, progresul tehnic conduce şi la apariţia unor noi bunuri şi servicii, respectiv a unor noi
meserii şi specialităţi, adică noi segmente ale pieţei muncii.
Pe de o parte, comerțul internaţional conduce la creşterea elasticităţii cererii de muncă pe segmentele pieţei
muncii implicate în producerea acelor bunuri pentru care costurile de producţie sunt net superioare decât
costurile de producţie a bunurilor similare de import.
Pe de altă parte comerţul internaţional conduce la creşterea cererii faţă de bunurile a căror export este în
creştere, ceea ce prin urmare conduce şi la creşterea cererii de muncă pe segmentele pieţei muncii implicate
în producerea bunurilor date.
• Cheltuieli de muncă fixe – destinate pentru menţinerea şi utilizarea personalului administrativ şi auxiliar
din cadrul întreprinderii.
• Cheltuieli de muncă variabile – destinate pentru menţinerea şi utilizarea personalului de bază din cadrul
întreprinderii..
• Cheltuieli de muncă quasi-constante (aproape constante) – reprezintă acele cheltuieli de muncă care se
află în relaţie directă nu atât cu cifra de afaceri cât cu numărul de angajaţi. În procesul de optimizare a
cheltuielilor de muncă angajatorii pun accentul anume pe optimizarea cheltuielilor quasi-constante de
muncă.
– integrarea profesională
– desprinderea de organizaţie
• Cheltuieli de muncă pentru dezvoltare – destinate pentru finanţarea diverselor activităţi legate de
dezvoltarea personalului ca promovarea (pe verticală sau pe orizontală), evaluarea performanţelor,
reconversiunea profesională, managementul carierei etc
– Plata concediilor
• se poate determina câte unităţi marginale de “Angajaţi pot substitui unităţi ale “duratei zilei de muncă”.
• Aceeaşi procedură poate fi aplicată şi pentru optimizarea altor tipuri de cheltuieli de muncă quasi-
constante.
• Principalul mobil al organizaţiei în procesul de investiţie în capitalul uman este legat nemijlocit de
obţinerea unor câştiguri suplimentare, asemeni altor proiecte investiţionale.
• Decizia de a investi sau de a nu investi în capitalul uman este luată în urma comparării a două valori:
cheltuielile actuale şi câştigurile pe care organizaţia contează să le obţină în viitor.
• Pentru compararea acestor mărimi este nevoie de actualizare a câştigurilor viitoare care se efectuează prim
metoda discontării:
• unde : PVB – câştigurile totale ale organizaţiei firmei în rezultatul investiţiilor în capitalul uman;
• R - rata dobânzii;
Individul, bazându-şi comportamentul său pe principiul fundamental al economiei de piaţă care presupune
alegerea liberă, are posibilitatea de a alege între aceste două valori alternative: venitul primit în urma
consacrării timpului său muncii, care serveşte la procurarea bunurilor de consum sau timpul liber (leisure),
care este însăşi o utilitate, un bun de consum, deoarece el serveşte omului pentru odihnă, refacerea forţelor
sale, distracţii, în general, pentru dezvoltarea sa multilaterală, pentru perfecţionarea a valorilor umane, însă
nu aduce venit.
Gradul de elasticitate al ofertei forţei de muncă este influenţat de nivelul de pregătire profesională solicitat
de fiecare domeniu de activitate.
Pe pieţele corespunzătoare activităţilor ce necesită un înalt nivel de calificare, oferta de muncă este perfect
elastică faţă de salariu nu numai pe termen lung cât şi pe termen scurt.
Alţi factori cum sunt condiţiile grele, riscante sau dezagreabile de lucru existente în unele domenii de
activitate, transparenţa incompletă a pieţei forţei de muncă (care determină imperfecta informare asupra
locurilor de muncă vacante) şi slaba mobilitate geografică influenţează de asemenea elasticitatea ofertei de
muncă ce se manifestă la nivelul ramurii sau a domeniului de activitate.
Oferta totală de muncă sporeşte cu numărul orelor pe care unii indivizi le prestează în afara locului de
muncă cum sunt oamenii de ştiinţă etc., precum şi cu orele ce vor fi lucrate suplimentar în cadrul fiecărui
loc de muncă. Ea se reduce, însă, prin utilizarea sub eficienţa medie a timpului liber şi prin ocuparea
incompletă a forţei de muncă atât prin program de lucru parţial, cât şi prin utilizarea parţială mascată a
timpului.
Deşi oferta de muncă nu este omogenă din punctul de vedere al pregătirii profesionale, iar locurile de
muncă cărora li se adresează prezintă avantaje şi dezavantaje nemonetare diferite, aprecierea nivelului
acesteia prin prisma numărului de ore lucrate anual este în măsură să releve o serie de aspecte deosebit de
interesante asupra modului de funcţionare a pieţei forţei de muncă şi a echilibrului său
33.Investiţiile în capitalul uman.introducere in problema
• Capitalul uman reprezintă totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale, înnăscute şi dobândite pe care
lucrătorul le poate utiliza în procesul muncii
• Investiţiile în capitalul uman reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de către lucrător pentru menţinerea
şi dezvoltarea capitalului uman.
– Investiţii în educaţie
– Investiţii în sănătate
– Investiţii în cultură
– Investiţii în mobilitate
– Taxa de şcolarizare;
– Cheltuielile de întreţinere;
– Etc.
• Pe când în calitate de câştiguri obţinute din urma investiţiilor în educaţie pot fi:
– Specialitatea obţinută care va asigura ulterior o carieră şi un salariu mult mai ridicat;
– Etc.
– Vârsta;
– Vocaţia;
– Conjunctura economică.
2. Curbele “vârstă-salariu” de pe grafic au un caracter convex, prin urmare, cea mai mare creştere a salariilor
are loc la începutul carierei profesionale.
3. Curbele “vârstă-salariu” au o tendinţă puternică de dispersare, ceea ce indică o diferenţă puternică în salarii
legate de nivelul de instruire care creşte odată cu stagiul de muncă.
4. Curbele “vârstă-salariu” pentru bărbaţi sunt mai convexe şi mai dispersate decât respectivele curbe pentru
femei
• Pregătirea profesională conduce realmente la creşterea productivităţii muncii şi, prin urmare la dezvoltarea
economică a ţării. Reieşind din faptul că pregătirea profesională reprezintă o formă de investiţii de o durată
mai lungă comparativ cu investiţiile în capitalul fix, această formă de investiţii este considerată mai
eficientă. Din acest considerent ţările dezvoltate pun un accent deosebit pe pregătire profesională fiind
finanţate din buget, această din urmă asigurându-le o dezvoltare durabilă.
• Scopul sindicatelor:
– Majorarea salariilor;
• În realitate, în condiţiile contemporane sindicatele nu sunt în stare să influenţeze puternic creşterea cererii
de muncă. Ele pot doar să se opună tendinţelor de reducere a cererii de muncă şi, prin urmare, de reducere a
salariului şi a nivelului ocupării
• Sindicate închise. Sindicatele închise în realizarea scopurilor lor îşi centrează activitatea lor pe limitarea
ofertei de muncă. Astfel, aceste obligă angajatorii să angajeze numai lucrători - membri ai sindicatului dat..
• Sindicate deschise. Filozofia activităţii acestui tip de sindicate presupune atragerea unui număr cât mai
mare de membri indiferent de nivelul de calificare. Scopul acestui tip de sindicate este de a exercita o
presiune cât mai mare asupra firmelor şi organizaţiilor din ramura dată în scopul majorării salariilor
ameninţând firmele cu desfăşurarea grevelor.
• Pentru realitatea economică de azi în relaţiile dintre sindicat şi întreprindere, de asemenea este caracteristic
şi modelul monopolului bilateral care presupune confruntarea dintre doi agenţi economici puternici
• În ultimul timp sunt mai multe cazuri în care părţile opuse, în timpul negocierii nu se confruntă ci caută să
găsească o soluţie cât mai eficientă, un compromis care ar satisface atât interesele firmei, cât şi interesele
lucrătorilor. De aceea, piaţa muncii caracterizată prin modelul monopolului bilateral se mai numeşte şi
piaţă a muncii cu salariu negociat colectiv. Acest model al pieţei muncii este destul de răspândit în ţările
dezvoltate. Iar salariul negociat colectiv reprezintă un instrument modern al modului de funcţionare a pieţei
muncii.
discriminarea în remunerarea muncii - se manifestă prin faptul că unor persoane pentru acelaşi
volum de muncă li se plăteşte un salariu mai mic;
Ideile preconcepute personale ale angajatorilor, colegilor de lucru sau a clienţilor care nu doresc să
interacţioneze cu lucrătorii reprezentanţi ai unui grup social (sex, naţionalitate etc.)
Idei preconcepute predominante în societate potrivit cărora angajatorii transferă unele calităţi
umane întregului grup social
Discriminarea pe piaţa muncii este greu de explicat. Din punct de vedere economic comportamentul
discriminator al indivizilor poate fi considerat iraţional.
Lipsa unei politici guvernamentale care ar avea drept scop protejarea intereselor femeilor pe piaţa muncii.
sensibilizarea rolului femeii în societate, în general, şi pe piaţa muncii, în special prin intermediul mass-
mediei;;
crearea unei imagini pozitive a femeilor pe piaţa muncii prin evidenţierea calităţilor deosebite ale acestora
prin în urma organizării diferitor mese rotunde, conferinţe etc.;
faţă de acestea;
elaborarea unei politici a „şanselor egale” între bărbaţi şi femei de către managementul superior al
organizaţiilor care ar cuprinde următoarele aspecte:
interzicerea discriminărilor de salarii între femei şi bărbaţi din aceiaşi organizaţie care ocupă posturi ce
solicită aceleaşi capacităţi, eforturi şi responsabilităţi şi care lucrează în condiţii de muncă similare;
considerarea în afara legii a practicilor de discriminare în situaţii de angajare, promovare şi instruire, prin
limitarea accesului femeilor;
instruirea managerilor în legătură cu politica adoptată în acest domeniu şi sensibilizarea lor în legătură cu
responsabilitatea directă ce le revine în prevenirea cazurilor de hărţuire sexuală;
oferirea posibilităţilor de a lucra cu un program de muncă parţial pentru femeile angajate permanent,
oferindu-li-se posibilitatea de a îmbina responsabilităţile casnice şi de familie cu cele profesionale;