TURISMUL CULINAR ÎN SICILIA

TURISMUL ÎN ȚĂRILE UNIUNII EUROPENE

 CAP I: Turismul culinar – generalități

Turismul culinar este o specie aparte din domeniul călătoriilor. Scopul ce îi animă pe adepții
săi este descoperirea frumuseților lumii sub raportul secretelor specifice bucătăriei diferitelor țări.
Pasionații sunt în căutarea comorilor culinare. Satisfacția nu mai vine din plăcerea analizatorului
vizual, ci din cea a papilelor gustative. Nu mai sunt căutate relicve ale trecutului istoric sau peisaje
luxuriante, ci restaurantele cu tradiție în care poți gusta ceva din ceea ce poporul respectiv are mai
autentic în materie de gastronomie.
Cînd vorbim de bucătăria și arta culinară tradițională, trebuie să avem în vedere și locațiile
unde putem savura aceste delicii. De aceea, este necesar să avem în vedere turismul culinar sau
gastronomic, cum îl denumesc alții. De ce? Pentru că servirea mesei face parte integrantă din acest
segment economic care este turismul.
Inevitabil, toți turiștii, oriunde s-ar duce, trebuie să mănânce. Mai mult, fie că este vorba de
o pensiune, un restaurant, un hotel-restaurant, un motel sau o vila turistică, oricât de bine ar arăta
locația, dacă turistul este nemulțumit de serviciile de masă, nu va mai reveni.
Arta culinară este singura care vorbește tuturor celor cinci simțuri (și chiar și celui de-al
șaselea simț). Experiențele gastronomice se pot transforma în momente memorabile, atât pentru
turiștii autohtoni, cât și pentru cei străini. Este și motivul pentru care turismul culinar a devenit o
piață de nișă cu mare potențial.
Rich Harrill, directorul Institutului Internațional de Cercetare în Turism, adăuga că turismul
culinar devine o ramură importantă a turismului cultural: “Oamenii care practică turismul culinar
sunt pensionari cu bani și timp, precum și cu un anumit nivel de sofisticare”, explica el. “În
principiu, sunt oameni educați, interesați de mâncare și vin”.
Turismul culinar a început pe vremea când europenii călătoreau ani de zile în căutarea
mirodeniilor asiatice. Astăzi face parte din agroturism și pune accent pe degustarea de preparate
alimentare și băuturi locale. "El promovează experiențele gastronomice unice și impresionante, nu
doar pe cele care au câștigat patru stele", subliniază Erik Wolf, președintele Asociației
Internaționale de Turism Culinar. "Deși neglijat în trecut, turismul culinar este o piață importantă
care susține dezvoltarea economică și a comunității, oferind totodata turistului o imagine mai
amănunțită asupra diverselor culturi". Acest tip de turism, continuă el, este practicat atât în zonele
rurale, cât și în orașe, și ar trebui să fie o activitate constantă, accesibilă pe tot parcursul anului.
Wolf consideră că viitorul stă în arta culinară și produsele tradiționale: “Oamenii caută lucruri
proaspete, pline de savoare și sănătoase. Din ce în ce mai mulți oameni sunt preocupați de
proveniența produselor. Se simte o tendință de creștere pentru arta culinară și mâncărurile
tradiționale.
 Asociația Internațională a Turismului Culinar a încercat să răspundă la întrebarea “De ce
este important turismul culinar?” și a găsit zece posibilie explicații. În ordinea rolulului lor, ele sunt:
aproape 100% dintre turiști iau masa în oraș, a lua cina rămâne una dintre primele trei activități
preferate de turiști, cu cât e mai mare nota, cu atât probabil clienții sunt turiști, există o corelare
mare între turiștii interesați de vin/ gastronomie și muzee/ spectacole/ cumpărături, turiștii culinari
își dedică o mare parte din timp activităților recreative, interesul pentru turismul culinar se
răspândește la toate grupele de vârstă, gastronomia este singura formă de artă care vorbește celor
cinci simțuri, turiștii culinari sunt exploratori, atracțiile culinare sunt disponibile pe tot parcursul
anului, bucătăria locală este primul factor de decizie. Fiecare din acest răspuns este suficient pentru
a demara campanii de promovare a turismului culinar.
Europa are o bogată tradiție culinară care atrage în mod constant curioși din întreaga lume,
iar acest fapt a și stat la baza dezvoltării treptate a unui nou tip de turism mondial, cunoscut în
prezent sub denumirea de turism gastronomic sau turism culinar.
Ca o concretizare a turismului culinar s-au născut festivalurile dedicate bucatelor, care atrag
numeroși pofticioși din toate colțurile mapamondului.
Primii care să beneficieze din plin de această inedită formă de a practica turismul sunt chiar
experții într-ale bucătăriei, adică maeștrii culinari de pretutindeni din lume, apoi diverși
reprezentanți ai rețelelor hoteliere sau ai firmelor de catering, precum și experți ai producătorilor
alimentari, interesați și aceștia să își diversifice oferta cu preparate unice, certificate ca atare de
către chiar profesioniștii din țara lor de origine.
Abia în plan secund turismul culinar se adresează și oamenilor obișnuiți, și aceștia dornici să
vadă la fața locului cum se prepară la superlativ un preparat cu specific local sau să deguste cu mare
pompă preparate celebre într-o ambianță perfectă, menită să potențeze aromele și aspectul deosebit
al mâncării.
Alegerea peisajului și a arhitecturii ideale sunt două condiții esențiale pentru succesul
turismului gastronomic, știut fiind faptul că un brand alimentar poate fi mai ușor alipit unei anume
tradiții locale dacă se păstrează specificul cultural și pe alte planuri și nu doar în plan strict culinar.
Aceeași zonă turistică poate de aceea oferi alternative reale pentru acest tip de turism, în
locațiile de 5 stele putând fi servite, de exemplu, preparate specifice vechii aristocrații a locului, iar
în locațiile cu tentă rustică sau etnică putându-se servi preparatele mai puțin complexe, dar pline de
savoare caracteristice pentru oamenii modești de la "talpa-țării".
Destinațiile alese pentru turismul culinar nu e totuși bine să se afle în proxima vecinătate
pentru că, așa cum nu ții la un loc slănina cu frișca, tot așa nu poți propune cu șanse de reușită două
spații culturale complet diferite. Succesul deplin însă poate fi asigurat printr-o colaborare strânsă
între toți managerii turistici dintr-o zonă dată, interesați să își vândă toate pachetele de servicii și
nicidecum să intre într-o falsă relație de competiție, fără nicio bază reală atunci când ne referim la
turismul culinar, care pemite și chiar incurajează diversitatea și bunul gust.
Maximă atenție trebuie totuși acordată la metodologia de implementare a acestui tip de
turism, fiind totuși evident faptul că nu oricine își poate permite să îl promoveze în absența unui
specific culinar bogat, bine susținut atât prin profesioniști de primă mână, gata oricând să își
demonstreze măiestria, cât și printr-o logistică pe măsură, care să includă obligatoriu modalități
moderne de analiză și comunicare, precum sălile de conferință, accesul la informație sau laboratoare
de microbiologie prin care să se compare și să se certifice valoarea nutritivă a preparatelor din
oferta zilei.
Există turişti la nivel mondial care îşi aleg destinaţia de vacanţă în funcţie de specialităţile
culinare ale ţării sau regiunii vizitate. Cu siguranţă că numărul total al acestora în ecuaţia turismului
la nivel global , nu este unul ridicat, însă capătă valenţe din ce în ce mai însemnate.
În unele ţări se practică vacanţele cu degustări, în sensul că turiştii sunt invitaţi să deguste cu
ocazia unor festivaluri gourmet, sute de feluri de mâncare sau băuturi sau se pot face tururi tematice în
magazinele de delicatese, pieţele, bistro-urile şi restaurantele celebre, turiştii fiind însoţiţi de un
jurnalist specializat în gastronomie sau un bucătar.
Dintre statele europene care derulează anual astfel de festivaluri culinare, la care participă un
număr mare de turişti (exclusiv pentru scopul de a gusta din preparatele culinare specifice acelor ţări)
se remarcă în mod deosebit următoarele: Danemarca, Grecia, Marea Britanie, Potugalia, Spania,
Turcia, Ungaria, Finlanda, Austria, Rusia, Franţa, Italia, Germania şi Belgia.
Bucătăria regională sau locală constituie o componentă principală în cunoaşterea unuit
teritoriu, alături de elemente precum muzee, tradiţii sau frumuseţi naturale.
La nivelul continentului european, turismul gastronomic tinde să devină o formă a
turismului de masă (însă, deocamdată este formă a turismului de nişă), prin faptul că există sejururi
speciale destinate degustărilor diverselor specialităţi culinare regionale, care se impun ca şi branduri
turistice.
Cele mai sus enunțate se aplică și Siciliei, și aici turismul culinar având o mare importanță în
domeniu, fiind totodată și în creștere.
 CAP II: Bucătăria siciliană

1. Influențele bucătăriei siciliene

Sicilia este o insulă din sud-vestul Italiei, aparţinând acesteia, fiind şi cea mai mai insulă din
Marea Mediterană. Dar, se spune că este mai mult decât o insulă, fapt arătat şi de cunoscuta
expresie „Vezi Sicilia şi descoperi lumea!”. De ce? Deoarece ea este cea mai cosmopolită regiune
din punct de vedere istoric, fiind condusă de europeni, africani, asieni. Sicilia este colorată în alb-
negru, având o multe de pete de diferite nuanţe de gri. Este un loc unic, plin de artă, arheologie,
istorie, folclor şi, bineînţeles, mâncare minunată.
Sicilia este considerată un paradis al fructelor pentru că se găsesc toate sortimentele de
citrice. De asemenea, având o climă variată şi un sol fertil, Sicilia se poate mândri şi cu legumele
care cresc aici. Gheothe spunea: „Legumele din Sicilia sunt delicioase, în special lăptuca are un gust
foarte fin de lapte, iar peştele are cea mai fină aromă".
Pe parcursul secolelor, acestă insulă a fost sub diferite dominaţii. Fiecare perioadă şi-a lăsat
amprenta în gastronomia zonei.
Cei care au conturat specificul bucătăriei siciliene
au fost arabii. În cele doua secole de dominaţie ei au adus
citricele, condimentele, stafidele, orezul, trestia de zahăr şi
multe preparate savuroase. Cel mai important produs au
fost totuşi pastele. Un alt preparat este cuş-cuş-ul. La arabi
el este servit cu carne, în Sicilia, însă, el se serveşte cu
peşte, ceea ce îi dă o aromă specifică gastronomiei din
această zonă. O altă moştenire arabă a fost şi şerbetul, sirop
de fructe diluat cu apă, fiind considerat în Italia un strămoş
Figură 1: Cuș-cuș, influența arabilor
al îngheţatei. Un alt lucru moştenit de la arabi este modul
de a pescui tonul şi peştele spadă în apele adânci ale Mării Tireniene.
Popurul elen a adus simplitatea în prepararea bucatelor, simplitate
care a accentuat savoarea legumelor crescute pe sol fertil sicilian. În
Grecia se considera că însuşi Zeus a crescut cu miere, de aceea grecii au
apreciat foarte mult mierea siciliană obţinută din flori de levănţică. Grecii
au introdus şi lipia, înaintaşa focacciei. Au plantat şi viţele de vie
Malvasia şi Moscato ce predomină încă insula.
Mierea, cunoscută de majoritatea civilizațiilor antice, este produsă
în Sicilia de mii de ani, dar aroma ei s-a schimbat pe parcursul secolelor.
Figură 2: Miere de portocal,
invenția grecilor
În Antichitate, florile sălbatice erau principala sursă de nectar. Mierea
cunosctă în Italia “millefiori” (mii de flori), reflect această moștenire. În ziua de azi, mierea este
făcută din nectarul florii de portocal sau chiar a eucaliptului. Puțin mai rară, dar prezentă, este și
mierea din flori de migdale sau alți pomi.
2. Alimente și mâncăruri specifice
Insula are o lungă istorie în producerea unei mari varietăţi de mâncare şi vinuri. Acest lucru
i-a adus denumirea de „Bucătăria lui Dumnezeu”. Fiecare zonă a Siciliei are specialităţile ei, dar
toate folosesc ingrediente puternic aromante, rămânând în acelaşi timp potrivite pentru un public
larg. Principalele feluri de mâncare sunt foarte sănătoase, folosind la prepararea lor legume şi fructe
proaspete precum roşii, anghinare, măsline, citrice, caise, ceapă, fasole, vinete, stafide, de obicei
amestecate cu fructe de mare proaspăt prinse: ton, sepie, peşte-spadă, sardine şi altele.
La fel ca în restul sudului Italie, pastele joacă un rol important şi în Sicilia, alături de orez.
Un exemplu ar putea fi dat de arancini: crochete prajite de orez cu pesmet, umplute cu sos ragu, sos
de tomate, mozzarela sau mazăre. De asemenea, sicilienii şi-au făcut şi propria brânză din lapte de
vacă şi oaie, numită pecorino. Condimentele folosite sunt şofranul, nucşoară, usturoi, piper şi
scorţişoară, ele fiind introduse în bucătărie de arabi. Pătrunjelul este şi el des utilizat la prepararea
mâncării. Deşi bucătăria siciliană este dominată de fructe de mare, preparatele din carne de gâscă,
miel, iepure, capră şi curcan se găsesc şi ele în Sicilia. Acestea au fost aduse de normanzi şi şvabi.
Pestele, de obicei făcute din făină de grâu dur, iau multe forme de la spaghetti şi maccheroni
la gnocchi. Cele mai apreciate sunt pastele „con le sarde” (cu sardine şi chimin sălbatic, deşi reţetele
variază de la o zonă la alta).
Brânzeturile sunt dominate de Pecorino Siciliano, cunoscute şi ca „tuma” sau „tumazzu”, a
căror aromă picantă devine şi mai înţepătoare când sunt „dantelate” cu piper. După maturare, gustul
devine şi mai pregnant. Ragusano este o brânză din lapte de vacă, zemoasă şi delicată la început, dar
puternică după maturare. Caciocavallo şi provola sau provoletta sunt de asemenea populare. Ricotta
cremoasă este folosită ca umplutură pentru paste şi patiserii, chiar dacă poate fi sărată şi uscată.
Regiune este o mare producătoare de fructe, în special
portocale şi lămâi, piersici, caise, smochine şi struguri. Cele mai
cunoscute fructe ale Siciliei sunt portocalele roşii alături de
fructele de castus numite „fico d’India”. Fructele uscate şi
zaharoase şi nucile sunt dulciuri minunate. Portocala cu pulpă
roșie ca sângele - blood orange - cu denumirea sa latină de Citrus
sinensis, este un fruct uimitor. Este originar din Sicilia însă se
Figură 3: Portocală roșie
plantează și în California sau Texas. Portocalele roșii sunt
delicioase și au un gust dulce și astringent cu aromă de zmeură. Pomii care produc portocalele roșii
sunt utilizați adesea și pentru aspect. Sensibil și cu o nevoie acută de soare, acest tip de portocal are
capacitatea să ofere unei grădini un aspect de o frumusețe rară și o mireasmă de neînlocuit. Cele
mai răspândite soiuri sunt: Moro - pulpa fructului are o culoare vișinie, se dezvoltă bine în mai toate
regiunile și este un copac viguros; Sanguinelli - produce fructe alungite de o culoare rubinie;
Tarocco - se găsește în deșert și este fertil în intervalul februarie – aprilie, fructele sunt roșii și
foarte gustoase. Blood oranges sunt folosite în multe zone din Italia în bucătăria populară și
tradițională. Acestea sunt consumate în salate și sunt populare în deserturi. Sucul din pulpa acestui
fruct este bogat în compuși antioxidanți sănătoși, portocalele roșii fiind recomandate în dietele
sănătoase de toți medicii nutriționiști. Pigmentul acestora variază în funcție de climă, fiind mai
intens la cele cultivate în regiunile cu fluctuații mari de temperaturi diurne (zile calde și nopți reci).
Pigmentul care dă portocalelor roșii culoarea specifică este numit antocian. Antocianul este un
antioxidant puternic care are rolul de a neutraliza efectele produse de radicalii liberi în corpurile
organismelor vii. Acesta este benefic pentru prevenirea și combaterea ulcerului și ajută și la
îmbunătățirea vederii. Portocalele roșii mai conțin vitamina C, potasiu, caroten și fibre alimentare.
Migdalele reprezintă baza marţipanului din care se fac bomboane în formă de fructe. Pe
lângă migdale, insula produce şi fistic, folosic mai ales
pentru îngheţată.
Una dintre mandriile locale ale sicilienilor este
Caponata, platou ce conţine vinete, capere, morcovi,
măsline, piper verde, cartofi şi, uneori, bucăţi de peşte.
Acestora li se adaugă sosuri dulci sau acre, după
preferinţe, iar rezultatul este unul de-a dreptul delicios.
La aceasta se pot adăuga celebrele Arancini ("mici Figură 4: Caponata

portocale" în dialectul sicilian) care nu sunt altceva

decât turte de orez prăjite, evident de forma şi culoarea unor portocale minuscule, în care se pune
sos de roşii, mozzarella, uneori carne, ciuperci sau legume. Peste tot se găseşte peşte mediteranean
gătit în sute de feluri, care mai de care mai atrăgător, una dintre ofertele de-a dreptul îmbietoare
fiind peştele spadă gătit întreg şi servit pe pat de legume.
Prospetimea alimentelor folosite la prepararea mancarurilor siciliene este un alt beneficiu al
unei calatorii culinare in Sicilia, pe langa faptul ca va veti
delecta cu specialitati culinare delicioase si sanatoase.
Drept urmare, in restaurantele din aceasta regiune a Italiei,
veti putea servi mancare care este preparata imediat dupa
ce i-ati dat comanda ospatarului, nu care a fost gatita de
dimineata sau chiar cu o zi in urma si a fost reincalzita
pentru a va fi adusa la masa.

Figură 5: Arancini
 3. Zonare
Gastronomia din Palermo este veche de secole, ceea ce a contribuit la îmbunătățirea și
îmbogățirea rețetelor și gustului. O mare varietate de parfumuri și ingrediente se îmbină minunat:
bucătărie rafinată și săracă, rețete pentru pește și carne, întâlnirea preparatelor dulci cu cele picante,
toate acestea caracterizează bucătăria din Palermo. Ceea ce trebuie încercat în Palermo sunt: pasta
con le sarde (paste cu sardine), sformato di anelletti al forno (plăcintă din paste ineluș la cuptor) sau
alte rețete bazate pe legume, cum ar fi caponata di melanzane (un fel de plăcintă de vinete). De
asemenea, gustoase sunt și moffolette-le (chifle de pâine copate în cuptor pe lemne, care pot fi
umplute după dorința fiecăruia). Printre dulciurile specifice acestei regiuni se numără torrone con le
madorle (nuga cu migdale) și marțipanul.
Gastronomia din Catania este cea mai gostoasî din toată Sicilia. Datorită apropierii de mare,
bucătăria bazată pe pește are o tradiție lungă. Toate site-urile recomandă “insalata di mare” (salată
de fructe de mare) și maculi marinati (anșoa marinată în ulei de măsline și lămâie). Printre
dulciurile Cataniei se numără: olivette di Sant’Agata, marțipanul, faimosul ossi di morto, torrone
(nuga). Alt preparat faimos este pasta alla Norma cu sos de tomate, vinete prăjite, busuioc și o
mulțime de ricotta sărată.
Siracusa este un oraș așezat pe malul mării, având un sol fertil cultivat cu citrice și legume.
Această poziție face ca bucătăria să se bazeze pe pește, legume și produse ale solului. Aici trebuie
încercate pasta con le nuci (paste cu nuci) și pasta fritta alla siracusana (spaghette servite cu sos
preparat cu ulei de măsline, usturoi, anșoa și pesmet). Alt preparat savuros este tonno alla ghiotta,
făcut din ton proaspăt cu cartofi, roșii, ardei iute și ceapă, sau coniglio alla stemperata, crane de
iepure gătită cu ulei, țelină, roșii și capere. În ceea ce privește dulciurile, cele cu marțipan sunt
foarte apreciate, alături de occhi di Santa Lucia (biscuți), buccellati (cu portocale zaharisite,
smochine uscate, stafide) și cubbiata (un fel de nuga pregătită cu semințe de susan).
Provincia Trapani este renumită pentru produsele de gastronomie și băutură de mare calitate,
mai ales în ceea ce privește peștele și fructele de mare, vinul și uleiul de măsline. Gastronomia
locală este un amestec fascinant al celei italienești, siciliene și orientale. Specialitățile ei sunt cuș-
cuș-ul cu pește, caponata cu vinete dulci-acrișoare, preparate cu carne de miel, produse de ptiserie
cu midgale și prăjituri cu ricotta.
Bucătăria Ragusei este caracterizată prin supe de legume cu fasole, linte, năut, fasole verde;
ravioli umlut cu ricotta și servit cu sos de carne de porc; baghetă cu roșii și caș sau cu spanac și alte
legume precum conopida și vinetele. Diferitele sortimente de brânză din Ragusa (provola,
caciocavallo, scamorza, cacetti) sunt apetisante din cazua laptelui produs de vitele de rasă pură ce
mănâncă nutreț hrănitor de pe pășunile din Ragusa. Cel mai cunoscut desert este ciocolata modica
ce se produce în orașul cu același nume, Modica.
 Gastronomia Messinei este bogată în ton, pește-spadă și homar, car se găsesc din abundență.
Totuși, ea este renumită pentru ghiotta (supă de pește) care se face din pește-spadă, peștele-piatră,
roșii, ceapă, țelină, măsline și ulei de măsline. Cunoscut este și desertul pignolata, o prăjitură
galben-alboaie cu migdale și zahăr, aromată cu lămâie și decorată cu glazură alb sau de ciocolată.
Gastronomia regiunii Enna este caracterizată prin folosirea străveche a cașului și a
legumelor. Printre preparatele tradiționale se numără ravioli cu ricotta și miere, cârnați cu semințe
de chimin dulce, iepure dulce-acrișor, supa de ou, pastele cu macco (piure de fasole cu bob lat),
conipidă sau brocoli. Sparanghelul sălbatic este foarte special, la fel și cicoarea amară. Această
enumerare se încheie cu delicioasele vucciddati (biscuiți cu smochine deshidratate, miere, migdale
prăjite), cannateddi (bicuiți prezenți mai ales la sărbătorile de Paști)
Arta culinară din Agrigento este bogată în culori și gusturi, fiind irezistibilă pentru ochi și
papilele gustative. Marea și solul oferă principalele ingrediente. Înainte de preparate propriu-zise,
trebuiesc încercate așoa sărate, măslinele, legumele în ulei, roșiile dehidratate sau tipicele pitaggio,
bazate pe fasolea cu bob lat, mazăre și anghinare. Acum putem trece la principalele feluri de
mâncare: paste cu sardine, cavatelli cu roșii, vinete, brânza cottage din ricotta cu fasole cu bob lat,
carne de miel sau capră, cârnați cu chimin alb pe grill, iepure asezonat cu legume.
Gastronomia Caltanissettei este bazată pe rețetă simple, dar gustoase, cu ingrediente
sănătoase și naturale. Printre primele preparate care trebuiesc încercate se numără orez prăjit
asezonat cu multă mortadella, ouă, vinete, carne de port și brânză și supa de legume numită pitirri.
Foarte gustoase sunt și focaccia cu sardine, oregano și brânză pecorino. Puiul este gătit în cuptor cu
brânză caciocavallo, pesmet și ulei. Cocoșul pe grill este marinat înainte în ulei, pătrunjel și lămâie
și apoi aromatizat cu muștar. În această regiune se găsesc variante dulci ale cunoscutelor arancine:
modul de preparare este la fel, dar umplutura este cu amarena de cireșe. Printre dulciuri se găsesc și
nuga cu miere, migdale, fistic, nuci și pastă de migdale. Cunoscutele buccellati sunt produse de
patiserie umplute cu smochine uscate, migdale prăjite, scorțișoară, miere, bucăți de ciocolată și
zuccata.
4. Dulciurile Siciliei
Dar celebritatea bucătăriei siciliene a fost dată,
fără doar şi poate, de dulciuri. Pentru o regiune care
se pretinde a fi inventatoarea îngheţatei, nu putea lipsi
din această listă şi renumita Cassata, o prajitură
tradiţională asemănătoare unui tort de îngheţată, în
amestecul căreia au fost introduse brânză dulce, fructe
uscate şi nuci. Şi pentru că italienii ţin la tradiţiile lor,
mai ales la cele culinare, trebuie precizat că reţeta Figură 6: Cassata
Cassatei datează de cel puţin 500 de ani, fiind unul dintre deserturile preferate ale capetelor
încoronate şi ale familiilor nobiliare care s-au perindat pe insula vulcanului Etna.
Cei care au vizitat deja Sicilia şi au gustat
delicatesele locale trebuie să îşi amintească de
Cannoli, una dintre specialităţile de care sicilienii
sunt cei mai mândri. Cannoli (în traducere
însemnând "tubuleţ"), reprezintă un desert de
forma şi mărimea unui deget, gătit din paste, unt şi
zahăr, în interiorul căruia este introdusă brânza
Ricotta şi Succade (bucăţi uscate de citrice).
Figură 7: Cannoli
Localnicii preferă să îl numească Cannulicchi sau
Sicilian cannoli, şi asta pentru a păstra identitatea acestui desert din ce în ce mai apreciat şi preparat
în toate restaurantele lumii.
Îngheţata siciliană este excelentă. Îngheţata exista în Sicilia încă din Antichitatea romană,
când alergători antrenaţi aduceau zăpadă de pe vârful muntelui Etna, pentru a fi aromatizată cu sirop
de fructe şi apoi servită nobililor. Azi, ea este renumită în toată lumea. De ce? Ce o face atât de
difertită de restul înghțatelor? Ei bine, este cantitatea de frișcă și modul de preparare: până și cele
mai cremoase nu au un procentaj mai mare de 6-7% frișcă, în timp ce în alte țări, înghețata conține
mai mult de 20% frișcă. Alt lucru de apreciat la înghețata siciliană este faptul că ea conține mai
puțini emulsificatori decât altele. În ceea ce privește modul de preparare, nu este amestecată la
viteze mari, iar răcirea se face diferit. Așa se creează o textură mai moale, mai delicată. Alte
deserturi reci sau înghețate sunt tradiționale în Sicilia. Granita este una dintre ele, fiind făcută din
fructe și zahăr amestecate încet cu apă în timp ce sunt supuse tunor temperaturi foarte joase. De aici
rezultă o textură asemănătoare fulgilor de nea sau gheții zdrobite. Totuși, textura și tipul de gheață
folosit este diferit în Sicilia față de restul lumii. Acum, în mod normal textura granitei diferă, în
mare datorită modalității diferite de a produce gheață. Rețetele tradiționale folosesc mai multe tipuri
de ingrediente naturale cum ar fi sucul de lămâie, de mandarine, portocale, esență de iasomie, cafea,
migdale, mentă zdrobită sau căpșuni, afine și pepene galben sau roșu. Granita cu ciocolată este o
tradiție a orașului Catania și, ironic, nu mai este gasită nicăieri în lume. Alt desert rece este
semifreddo sau parfait, asemănător cu înghețata, dar mai moale și nu se servește la fel de rece. Gelo
di melone este o gelatină dulce de pepene verde.
5. Fast-food sicilian
Importante pentru turismul sicilian sunt şi
tarabele de pe străzi deoarece chiar şi aici se pot gusta
mâncăruri tradiţionale. Aceste tarabe sunt uşor de găsit

Figură 8: Panelle
datorită mirosului de mâncare prăjită: tipicele „panelle” sunt combinate cu chifle mari cu susan şi,
uneori, cu „cazzilli” (crochete din cartofi prăjite în ulei). Delicioase sunt şi pătlăgele roşii prăjite sau
„cicireddu”, un peşte de dimensiuni reduse dat prin făină şi prăjit doar înainte de servire. Semnul
„pani ca meusa” încă există la intrarea în unele magazine alimentare. Asta înseamnă că în acele
magazine tradiţia încă se respectă. Acest fel de mâncare este foarte gustos, dar este doar pentru cei
care au stomacul de fier: măruntaiele de bou, splina şi plămânii sunt prăjite în untură de porc, apoi
sunt puse în pâine cu lămâie sau în cutii cu ricotta sau brânză locală. Populare sunt şi „stigghiola”,
frigărui de oaie sau berbec la grătar.
Pe lângă aceste tarabe, trebuie văzută şi o piaţă de peşte plină de delicatese precum: peştele-
sabie, midii, scoici, caracatiţe, sardine, scrumbii şi chiar homari de Mazara del Vallo. Ce e frumos
la pieţele de peşte, e atmosfera de teatru dată de zumzet, negocieri şi aglomeraţie.
 CAP III: Măsline

Este greu să vorbim despre mâncarea de pe insulă fără a aminti de uleiul de măsline sicilian.
Varietatea de măsline siciliene păstrează originea primilor măslini sălbatici și a grecului kalamata,
acesta din urmă fiind probabil primul pom domesticat adus pe insulă. Astăzi este conservat ca un
pom antic și singular în partea de est a insulei. Ulei de măsline sicilian este cel mai înmiresmat și
apetisant din lume. Acest lucru se datorează calităților lui unice. Se crede că solul fertil și vulcanic
al Siciliei de est produce cele mai bune măsline din lume. Vechii ateniei preferau ulei de măsline
sicilian în locul celui grecesc, chiar
dacă unele varietăți de măsline erau
prezente și în Sicilia și în Grecia.
Problema culorii ar trebui
ignorată. Oamenii cred că cu cât este
mai vedre uleiul, cu atât este mai pur.
Acest lucru este valabil pentru
anumite varietâți, dar nu pentru toate
deoarece, la fel ca și strgurii, și
măslinele au culori diferite. Ele pot fi
verzi, gri sau negre când sunt coapte,
depinde de specie. Conservarea lor nu
Figură 9: Locul de producție a diferitelor sortimente d eulei de măsline
le alterează culoarea, doar o închide
puțin. Mălinii sicilieni sunt mai mici, cu frunziș des, făcând culegerea lor ușoară cu mâna fără a
provoca pagube pomului.
Există două metode de presare a măslinelor pentru a scoate ulei din ele. Presarea la rece
folosește un proces natural, fără căldură, pentru a scoate uleiul din măslinele praspăt recoltate.
Produsul rezultat este numit ulei de măsline virgin sau extravirgin. Când este nefiltrat, are o
consistență cețoasă și un sediment gri. Pentru unii, acesta este cel mai bun ulei, fiind ideal pentru
salate. Ulei de măsline virgin vândut în magazine este filtrat de obicei. Majoritatea uleiului este
rafinat, asta însemnând că este extras printr-un proces pe bază de căldură din cojile rămase după
procesarea la rece. Calitatea acestui tip de ulei nu este aceeși cu a celui extravirgin, dar unele
națiuni îl vând.
În afară de puritate și procesul de extragere, ulei de măsline se diferențiază și prin aciditate:
cu cât este mai puțin acid, cu atât mai bine. Cel presat la rece și nefiltrat este mai acid decât cel
filtrat, dar pentru a fi sinceri până la capăt, această aciditatea nu se simte decât dacă uleiul e
consumat gol, fără alte mâncăruri sau asezonare. Totuși, pentru comercializare, uleiul extravirgin
italian trebuie să aibă un nivel de aciditate sub 1% și majoritatea îl au cu mult sub. Pentru a primi
denumirea de oraganic, uleiul trebuie făcut din măsline crescute pe pomi netratați chimic pentru cel
puțin trei ani (după Comunitatea Europeană și directivele naționale italiene). De asemenea, uleiul
este împărțit și după densitate sau vâscozitate, deși acest lucru nu are nicio legătură cu calitățile lui
culinare: cel nefiltrat este mai dens și mai opac decât cel filtrat.
Cele mai cunoscute sortimente de ulei de măsline din Sicilia sunt: Biancolilla în SV,
Nocellara Messinese și Ogliarola Messinese în NE, Crasto ce crește între Sciacca și Paceco, La
Minuta în Patti și Capo d’Orlando în provincia Messina, La Cavaleri în Caltagirone, iar Bianconila
lângă Agrigento. Tonda Iblea se găsește lângă Ragusa, în timp ce Moresca crește în triunghiul
format de Catania, Siracusa și Ragusa. Castiglione este nativ din zona vulcanică Alcantara.
La cumpărarea uleiului de măsline din Sicilia,
turiștii trebuie să citească cu atenție eticheta deoarece
există unele produse care nu sunt făcute din măsline
siciliene, iar acesta lucru este precizat. Mai trebuie citit și
locul unde a fost făcut acest uleiu, nu doar unde a fost
îmbuteliat, toate acestea pentru a fi sigur că își cumpără
un produs de calitatea și din zonă. Alt lucru pe care îl pot
face pentru a fi siguri de ceea ce cumpără, este să se
Figură 10: Ulei de măsline
intereseze care ulei a fost desemnat cel mai bun al anului
respectiv în Sicilia.
Uleiul nu este singurul produs oferit de măsline. Există și pate din măsline verzi, gri sau
negre, un adevărat răsfăț pentru sandwich-uri sau aperitive. Și, bineînțeles, se găsesc și măslinele
culese și uscate.
 CAP IV: Băuturi

Una dintre cele mai vechi

regiuni viticole ale Europei oferă
încă multe surprize. Istoria
oenologică a Siciliei este una
veche, datând din perioada în
care insula făcea parte din Marea
Grecie. De obicei, vinurile fine
sunt asociate cu estul Siciliei şi
cu regiunile înconjurătoare ale
Muntelui Etna, dar multe alte
podgorii s-au răspândit de-a
lungul insulei. Oenologia
siciliană este caracterizată nu
numai de varietate, ci şi de
vechimea vinurilor, care sunt o
creaţie magică, fiind cunoscute şi Figură 11: Harta vinurilor

peste hotare. Sicilia are propriile

vinuri de masă şi desert, precum şi un număr mare de lichioruri regionale.
Unul dintre cele mai renumite vinuri ale Siciliei este vinul de Marsala aşa că istoria lui
merită spusă. Un englez, John Woodhouse, îndrăgostit de vinul produs în zona localităţii siciliene
Marsala are ideea pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea să trimită compatrioţilor, în Anglia, un pic de
băuturică din cea din care-i plăcea lui. Ca să nu se caseze în timpul călătoriei cu vaporul,
Woodhouse hotărăşte să adauge puţin alcool în vin. Combinaţia englezului avea să devină celebră.
Compatrioţii, deja mari amatori de vinuri spaniole (Madera, Xerez) şi portugheze (Porto), fac din
Marsala vinul preferat şi încep să comande cantităţi din ce în ce mai mari. Celebritatea, cum se
vede, depinde de o sclipire. Urmaşii sicilieni ai lui Woodhouse s-au trezit, peste noapte, proprietarii
unor suprafeţe viticole nepreţuite. Primul lucru pe care l-au făcut, a fost să înregistreze şi să
protezeze marca vinului.
În 1880, aventura vinului de Marsala continuă cu naşterea unei mari întreprinderi familiale
numită Pellegrino (de la "călător", în italiană). Azi, Pellegrino e una dintre cele mai mari firme ale
industriei enologice din Marsala, moştenitoare a experienţei acumulate în cinci generaţii, vânzând
anual peste 8 miliane de sticle. Pe lângă Pellegrino, vinul de Marsala este vândut şi de Florio, alt
mare producător de acest vin.
 Acest vin este produs în principal din Grillo (Riddu),
Inzolia(Ansonica) şi Catarratto, soiuri de struguri albi şi are o
alccolemie de 15-20%. Vinul de Marsala este clasificat în funcţie de
culoare, îmbătrânire şi dulceaţă. După culoare este: oro de culoare
aurie, ambra (culoare de chihlimbar) şi rubino de culoare rubinie. De
asemenea, este sec, demisec şi dulce. Cele mai cunoscute soiuri sunt:
„Fine” (de cel puţin una an), „Superiore” (de cel puţin 2 ani),
Figură 12: Vinul de Marsala „Superiore Riserva” (învechit în butoaie de lemn pentru cel puţin 4
ani), „Vergine” (învechit în butoaie mici de stejar pentru mai mult de 5
ani). Există chiar şi un Marsala pentru gătit în care s-a adăugat albuş de ou. Au fost introduse şi
lichioruri de Marsala, deşi acestea sunt greu de găsit pe piaţă.
Alte soiuri de struguri albi renumite pentru vinurile la care le dau naştere sunt: Zibibbo (sunt
fermentaţi la soare, iar vinul ce urmează este şi el fermentat şi distilat natural fără adaos de alcool –
Moscato di Pantelleria Naturale), Primitivo (introdus de albanezi în secolul al XVII-lea), Muscat
(din care se fac vinurile Muscat şi Passito – uneori în combinaţie cu Corint, Appassito sau Zibibbo
– în regiunile Pantelleria, Siracusa şi Noto, fiind vinuri de desert sau spumante), Malvasia (crescut
lângă Messina şi dă naştere la un vin puternic).
Un soi tot mai popular de struguri roşii este Nero d’Avola, cu un gust pronunţat. Unele
fabrici de vinificaţie, pentru a împiedica acest soi de struguri să domine în ceea ce priveşte gustul,
aceştia sunt culeşi noaptea şi puşi în cuve imediat duă recoltare. Unele din vinurile produse din
aceşti struguri sunt Milazzo şi Planeta.
Trebuie menţionate şi unele lichioruri unice ale Siciliei. Ala,
produs de Florio, are un gust distinct, la fel cum are şi Averna, făcut în
Caltanissetta. Fichera, nou pe piaţă, este produs lângă Muntele Etna.
Acolo sunt originare şi câteva vinuri albe aromate cu migdale care, deşi
nu sunt potrivite pentru orice ocazie, merg bine cu unele deserturi. Pe
insulă se găsesc şi lichioruri asemănătoare celor produse pe continet ca
Figură 13: Limoncello
limoncello, din lămâie, anason şi migdale, dar sunt şi altele interesante
făcute din fructe de cactus şi anghinare.
Grappa este de fapt un brandy distilat din seminţe de struguri şi tescovină. Sec şi bogat în
alcool, este de obicei alb şi servit după cină. Această băutură se vinde în sticle transparente, cu
forme originale, făcute special pentru acest lucru.
Altă băutură care trebuie gustată în Sicilia este cafeaua. O mulțime de instituții prăjesc și
macină boabele de cafea, transformându-le în ceea ce se numește cafea, dar această băutură nu este
una originară în Italia. Cafeaua a fost comercializată pentru prima dată în Europa în secolul al
XVII-lea, venețienii fiind probabil primii italieni care au apreciat-o. Planta de cafea este oroginară
din Etiopia, italienii începând să o importe în secolul al XIX-lea în cantități foarte mari. De atunci,
consumul a rămas aproximativ constant. Ceea ce face în Italia cafeaua specială, este felul variat de a
o servi.
Dacă turitul cere o cafea normală, el va primi un expresso tare și dens, deși termenul de
expresso nu este folosit de italieni din cauza fatului că așa servesc ei cafeaua în mod normal. Ei se
bucură de gustul cafelei de cele mai multe ori într-un bar, chiar dacă acesta seamană cu o cafenea
franțuzească.
O cafea care este puțin diluată se numește Lungo, una mai densă decât cea normală este
Stretto. Dacă are puțin lapte cald în ea, este Machhiato. Un expresso care are tărie și volum dublu se
numește Doppio. Deși acesta din urmă poate arăta ca un lungo, nu este. De obicei, italienii consumă
acest expresso când sunt pe fugă, stând la un cafe-bar aglomerat.
Cappuccino a primit acest nume deoarece are o culoare maro deschis, similară hainelor
purtate de călugării capuchino. Acesta este un expresso lung, acoperit cu spumă fierbinte de lapte și
puțin sirop de ciocolată. Se consumă la micul dejun sau în prima jumătate a zilei. Doar străinii mai
cer această băutură dupa prânz, numai că aparatele sunt închise deja.
Caffe latte este un expresso cu lapte proaspăt presărat deasupra, dar nu încălzit. Este puțin
mai tare decât un cappuccino, dar, la fel ca acesta, o băutură pentru micul dejun. Unele persoane
consideră acest tip de cafea o băutură pentru copiii.
Un caffe corretto este un expresso servit cu o lingură de amaretto, grappa sau altă băutură
spirtoasă. Caffe freddo sau cafea rece, este foarte populară în Sicilia. Această băutură unică este o
cafea înghețată cu o consistență cremoasă.
Ce trebuie remarcat la barurile din Sicilia este faptul că pe lângă cafea, vor servi și diferiți
biscuiți, rulouri si alte tentații care merg de minune cu cafeaua. În septembrie 2005, cafe-barul
Spinnato din Palermo a fost votat ca fiind cea mai bună cafenea a anului în Italia.
 CAP V: Festivaluri și trasee culinare

1. Festivaluri
Fiind scăldată de ape, Sicilia are în specificul ei multe preparate din peşte. Tonul are chiar
un festival al său care se numeşte "Matazza del tonno". Este vorba de un ritual de prindere a
peştelui, care probabil işi are originea încă de pe vremea fenicienilor. Festivalul are loc primăvara
când tonul înoată prin strâmtoarea Gibraltar pentru a depune icre în Marea Mediterană. Preparatul
cel mai popular la acest festival sunt pastele cu bottarga (icre de ton).
Italienii iubesc cuş-cuş-ul, aşa că ii dedică o întreagă săptămână în cadrul Festivalului Cuş-
Cuş de la San Vito Lo Capo din Sicilia. Cuş-cuş-ul este atât de îndrăgit de sicilieni, încât are
propriul talk-show şi propria emisiune radio pe parcursul festivalului. La acest eveniment participă
bucătari din Bazinul Mediteranean pentru a demostra care se pricepe cel mai bine la prepararea
acestui tip de paste, iar atmosfera este întreţinută de solişti şi alţi artişti naţionali şi internaţionali.
Alt festival care adună mulţi turişti este Cheeseart din Ragusa. Acesta este specializat în
brânzeturi italieneşti şi se celebrează în Castelul Donnafugata. Aici se pot gusta mâncăruri
tradiţionale şi asculta concerte.
Marsala gastronomică are şi un festival al ei, Siciliamo, care se desfăşoară anual, la mijloc
de iunie, sub patronajul Camerei pentru Comerţ, Industrie şi Agricultură a regiunii Trapani.
2. Trasee culinare
Traseul 1: Sicilia (turul clasic) & Malta – 8 zile
 Ziua 1: București – Catania -> întâlnire cu ghidul în Aeroportul băneasa și zbor spre
Catania. Sosire în Catania la ora 11.30. Tur al orașului, vizitând Piazza del Duomo, Via Etnea –
principala arteră comercială a orașului, Castelul Ursino. Cazare pe Riviera Taorminei și cină
tradițională.
 Ziua 2: Taormina & Etna -> mic dejun și ascensiune cu autocarul pe muntele Etna pentru a
admira cel mai mare vulcan activ din Europa. Se continuă excursia vizitând Taormina, oraș antic cu
pregnante urme grecești, situat pe țărmul mării la 250 m altitudine. Vizitare fermă de măslini și cină
oferită de proprietari. Întoarcere la hotel și cazare.
 Ziua 3: Cefalu & Palermo -> mic dejun și plecare spre Palermo, capitala Siciliei, cu popas în
Cefalu, oraș antic. Tur de oraș inclunzând Catedrala medievală. Sosire în Palermo și tur de oraș în
care se vizitează Piața Pretoria, Catedrala, Capela Palatină, Biserica Martorana, Catacombele
Capucinilor. Cazare în Palermo și petrecere siciliană cu cină inclusă.
 Ziua 4: Montreale – Erice – Segesta -> mic dejun. Tur opțional la Montreal, unde se poate
admira impresionanta Catedrală. Continuare spre Erice, oraș istoric așezat pe un promotoriu la 750
m deasupra mării în provincia Trapani, ale cărui atracții sunt Castelele Pepoli și Venus. Oprire la o
cofetărie pentru a degusta minunatele deserturi din această regiune. Ultimul popas va fi la Segesta,
sit arheologic cuprinzând impresionantul Templu Doric și Amfiteatrul greces. Întoarcere la Palermo
și cazare.
 Ziua 5: Palermo – Agrigento -> mic dejun. Deplasare spre Agrigento cu Valea Templelor.
Vizitare podgorie pentru a vedea cum se obține vinul în Sicilia, plus degustare și cină. Cazare în
zona Agrigento.
 Ziua 6: Piazza Armerina – Siracuza -> mic dejun. Plecare spre Siracuza cu popas în Piazza
Armerina, orășel medieval deosebit de pitoresc: Catedrala, mozaicurile romane de la Villa Romana
del Casale. Prânz la o terasă tradițională. Sosire în Siracuza și vizitarea zonei arheologice cu Teatrul
Grec și Amfiteatrul Roman. Cazare zona Siracuza.
 Ziua 7: Insula Malta -> mic dejun. Timp liber sau excursie optională cu prânz inclus.
Traversarea din Portul Pozzalo cu catamaran. Vizitarea vechii capitale Medina și a orășelelor St.
Julians și Sliema, iar apoi capitala Valleta, rașul cavalerilor cu Grădina Barrakka, Portul; Catedrala
St. Giovanni. Seara întoarcere în Sicilia și cazare la același hotel.
 Ziua 8: Catania – București -> mic dejun și plecare spre Catania. Transfer la Aeroportul din
Catania pentru zborul spre țară. Sosire în București la ora 15.30

Traseul 2 – 12 zile
 Ziua 1: Cluj-Napoca –
Catania -> sosire la
Aeroportul din Catania și
cazare. Timp liber.
 Ziua 2: Catania – Siracusa –
Noto – Ragusa – Catania ->
mic dejun. Plecare spre
Siracuza și
vizitarea Teatrului Grec, a izvorului
termal Latomia del Paradiso și a Figură 14: Traseul 2
grotei numită Urechea lui Dyonisus.
Apoi plimbare prin orașul vechi și degustarea delicateselor zonei. Continuare spre Noto și Ragusa
pentru admirarea construcțiilor în stil baroc și neoclasic. Întoarcere în Catania. Cină în restaurantul
Osteria Antica Sicilia, pentru degustarea peștelui și a vinului din zonă.
 Ziua 3: Catania – Taormina – Catania -> mic dejun. Excursie spre Muntele Etna și apoi
vizitarea Taorminei pentru frumoasele peisaje ale vulcanului și mărilor înconjurătoare. După-masa
întoarcere în Catania petru a stinge setea cu suc de lămâie proaspăt stors sau cu ice coffe,
acompaniată de dulciuri de marțipan sau mingi de orez, arancini.
 Ziua 4: Catania – Piazza Armerina – Agrigento – Marsala -> mic dejun și plecare spre
Piazza Armerina unde se vizitează Villa Romana del Casale, renumită pentru pardosela de mozaic.
Se continuă drumul spre Marsala cu o oprire în Valea Templelor din Agrigento. Pe lângă
minunatele frumuseți antropice, se pot degusta vinurile locului.
 Ziua 5: Marsala – Erice – Segesta – Palermo -> mic dejun și plecare spre Palermo. Prima
oprire va fi la vest de Trapani unde se observă producerea sării. Apoi vizitarea orașului Erige,
construit pe ruine feniciene. Următoarea oprire va fi la Segesta unde se vizitează Templul Doric.
Sosire în Palermo după prânz.
 Ziua 6: Palermo – Montreale – Palermo -> mic dejun. Tur al orașului: Palazzo dei
Normanni. Servirea mesei de prânz într-un local tradiționale și plecare spre Montreale pentru
vizitarea capelei situată pe vârful Muntelui Caputo. Întoarcere în Palermo fie pentru cumpărături,
fie pentru servirea pizzei siciliene.
 Ziua 7: Palermo – Cefalu – Taormina -> mic dejun. Plimbare prin Palermo. Plecare spre
Taormina cu oprire în Cefalu unde se poate admira Catedrala Mormando Araba Bizantina și
străduțele înguste și șerpuitoare. Sosire în Taormina după prânz.
 Ziua 8 – 11: Taormina -> relaxare pe plajele din Taormina cu vizitarea Teatrului Antic,
Palazzo Corvaja și aflarea tuturor secretelor gastronomic ale acestei regiuni.
 Ziua 12: Taormina – Catania – Cluj-Napoca -> mic dejun. Plecare spre Catania și zbor spre
țară.
 CAP VI. Bibliografie

 ***, (2011), National Geographic Traveler – Italia, Editura Biblioteca Adevărul, București
 ***, Țările lumii, Volumul 10, Editura Marea Enciclopedie, București
 Adameșteanu, Mariana (2008), Sicilia: ghid de călătorie: locuri de văzut, artă, istorie,
tradiții, bucătărie specific și vinuri, hărți ale orașelor, Editura Corint, București
 www.bestofsicily.com
 www.italia.it