UNIVERSITATEA „VALAHIA” ÂÂ din

RGOVISTE
UNIVERSITATEA „VALAHIA” ÂRGOVISTE
RGOVISTE
din
Facultatea de
UNIVERSITATEA „VALAHIA” tiin SS e Umaniste
„VALAHIA” RGOVISTE
din
din
Facultatea
UNIVERSITATEA de tiin
de
Stiin TÂ ii
Departamentul
Facultatea de Educa ie
tiin e Umaniste Fizica
Sport
Facultatea de S Educade
Departamentul ie Sport i
Departamentul Educade
ie Educa ie Fizica
Sport Sport
Departamentul si

CURS

ANATOMIE FUNC IONALA

ANATOMIE FUNC IONALA
Lect. niv.
ANATOMIE u Monica
FUNCdrd IONALA
Moac
.. a
Lect. FUNC
ANATOMIE niv. Monica
drdIONALA
Moac
. Monica Moac
Lect. niv.
univ.
Monica
drd.drd Moaca
Lect. u T a

RGOVISTE, 2013
Â
RGOVISTE, 2013
RGOVISTE,
RGOVISTE,
2013 2013
2
UNIVERSITATEA „VALAHIA” din T Â RGOVISTE
UNIVERSITATEA „VALAHIA” din T ÂRGOVISTE
RGOVISTE
Facultatea„VALAHIA”
UNIVERSITATEA de tiindin T SSeRGOVISTE
eUmaniste
Umaniste
Facultatea„VALAHIA”
UNIVERSITATEA de tiindin TÂ Stiin
Departamentul
Facultateade
deEduca ie
tiinFizica
e Umaniste i iSport
Sport
Departamentul
Facultateade
deEduca
S ie Fizica
Departamentul de Educa ie Fizica i Sport
Departamentul de Educa ie Fizica s

ANATOMIE
FUNC FUNC
ANATOMIE IONALA
IONALA
FUNC IONALA
FUNC IONALA

Lect. univ. drd. Monica Moac

Lect. univ. drd. Monica Moac
Lect. univ. drd. Monica Moac
Lect. univ. drd. Monica Moaca

3
4
 CUPRINS

CURS. 1. Principii generale de anatomie si biomecanica. Par ile

corpului uman. Axe si planuri ..................................................... 7

CURS. 2. Osteologia. Caracteristicile oaselor. Studiul oaselor .... 13

CURS. 3. Oasele capului. Oasele coloanei vertebrale .............. 26

CURS. 4. Oasele centurii membrului superior. Oasele membrului

superior liber ............................................................................. 42

CURS. 5. Toracele osos ............................................................ 49

CURS. 6. Centura membrului inferior (oasele bazinului). Oasele

membrului inferior liber (pelvin) .............................................. 52

CURS. 7. Artrologia - generalita i. Articula iile coloanei

vertebrale ................................................................................... 58

CURS 8. Articula iile trunchiului (toracelui) ............................ 62

CURS 9. Articula iile centurii scapulare. Articula iile membrului

superior liber ............................................................................. 69

CURS 10. Articula ia coxofemurala (articula ia soldului).

Articula iile membrului inferior ................................................ 90

CURS 11. Miologia ................................................................. 112

CURS 12. Stratigrafia peretelui abdominal antero-lateral

5 ...... 125
6
 CURS. 1. Principii generale de anatomie
si biomecanica. Par ile corpului uman. Axe si planuri

Corpul omenesc, ca orice organism viu, dispune de

posibilita i complexe de comportare biomecanica si adaptare
func ionala, posibilita i, care nu pot fi integral interpretate.
Totusi, pentru studiul anatomo-func ional si biomecanic al
diverselor miscari sunt indispensabile unele jaloane cu
aplicativitate mai larga, deci unele precizari cu caracter general,
care pot fi ridicate, conven ional, la rangul de “principii
generale”.
Enun area acestora usureaza munca celor interesa i de
analiza miscarilor din punct de vedere anatomo-func ional si
biomecanic:
1) Orice miscare începe fie prin stabilizarea în pozi ie
favorabila, fie prin mobilizarea centrului de greutate principal al
corpului.
2) Pornind de la centura musculara a centrului de greutate,
ac iunea mobilizatoare a segmentelor se realizeaza sub forma
unei pete de ulei, de la centru spre periferie.
3) Când membrele superioare sau inferioare ac ioneaza ca
lan uri kinematice deschise, deci cu extremitatea periferica libera,
muschii care intra în ac iune iau punct fix de inser ie pe capetele
lor centrale si ac ioneaza asupra segmentelor prin capetele lor
periferice.
4) Când membrele superioare sau inferioare ac ioneaza ca
lan uri kinematice închise, deci cu extremita ile lor periferice
sprijinite sau fixate, muschii care intra în ac iune iau punct fix pe
capetele lorgrupele
deschise, periferice.
musculare agoniste se contracta izotonic si
miscarea
5) rezulta
Când membrele
prin apropierea
ac ioneaza
capetelor
ca lan
musculare
uri
7 kinematice
de inser ie.
 6) Când membrele ac ioneaza ca lan uri kinematice
închise, grupele musculare agoniste se contracta izotonic sau
izometric succesiv sau sub ambele forme.
7) Viteza de execu ie a miscarilor este dependenta de
raportul invers propor ional dintre intensitatea de ac iune a
agonistilor si antagonistilor.
8) La sfârsitul miscarii, muschii antagonisti se transforma
în muschi neutralizatori. Cu cât viteza de execu ie este mai mare,
cu atât interven ia antagonistilor la sfârsitul miscarii este mai
intensa.
9) Men inerea pozi iei se realizeaza prin egalizarea
intensita ii de ac iune a agonistilor si intrarea tuturor lan urilor
musculare în condi ii de travaliu static.
10) Folosirea ac iunii for elor exterioare inverseaza rolul
grupelor musculare.
11) În unele situa ii, folosirea for elor exterioare
inverseaza rolul grupelor musculare numai dupa ce acestea au
declansat miscarea.
12) În cadrul ac iunilor lan urilor kinematice închise,
pârghiile osteo-articulare ac ioneaza, în general, ca pârghii de
sprijin, de gradul I.
13) În cadrul ac iunilor lan urilor kinematice deschise,
pârghiile osteo-articulare ac ioneaza, în general, ca pârghii de
maxim de eficien
viteza, deci pârghiia,de
folosindu-se
gradul III. la minimum for ele interioare si
la maximum for ele
14) Perfec exterioare.
ionarea Astfelprin
se atinge interpretata,
realizareaperfec ionareacu
miscarilor
exerci iilor fizice apare ca o forma superioara a adaptabilita ii
organismului uman la mediu.
Pozi ia anatomica normala. Prin pozi ie anatomica
normala (PAN) se în elege pozi ia care se ia în considerare atunci
când se descriu diferitele elemente anatomice si8 raporturile dintre
ele. Este aleasa prin conven ie interna ionala si are o deosebita
importan a, fiind indispensabila pentru studiul anatomiei. La om,
este: ortostatism (subiectul sta în picioare), toate cele patru
membre paralele între ele, privirea înainte, palmele orientate în
fa a. Corpul uman este asezat în spa iu tridimensional si se
descriu astfel trei axe si trei planuri:
Axul longitudinal (vertical) - cel mai lung segment de
dreapta ce se poate trasa imaginar în pozi ie anatomica normala a
subiectului. În cazul omului este dat de vertex si de planul
poligonului de sus inere (podeaua).
Axul transversal - este orientat de la dreapta la stânga si
perpendicular pe cel longitudinal.
Axul sagital - este orientat antero-posterior (ventro-dorsal)
si este perpendicular pe cel longitudinal.
Planul mediosagital (median sau al simetriei bilaterale) -
planul determinat de ombilic si de axul longitudinal al corpului,
respectiv de axele longitudinal si sagital. Prin intersectarea cu
suprafa a corpului determina pe aceasta linia mediana anterioara
si posterioara.
Planul frontal - planul vertical, paralel cu fruntea, împarte
corpul în doua par i una anterioara, alta posterioara.
Planul transversal (orizontal) - planul perpendicular pe
axul longitudinal, împarte corpul în doua par i, una superioara si
alta inferioara.

Termeni de direc ie si de pozi ie

De obicei se folosesc în contexte relative (pentru a indica
pozi ia sau situarea una fa a de alta a unor elemente anatomice):
• Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal.
• Posterior
• Anterior
• Inferior
sau sau
dorsal
sau
frontal
caudal
- în spatele
- în- sub
fa aunui
un
unui
plan
plan
plan
orizontal.
frontal.
frontal.
9
 Termenii de direc ie ai corpului uman

• Proximal - doar pentru membre: mai apropiat de trunchi.

• Distal - doar pentru membre: mai departat de trunchi.
• Lateral - mai departat de planul mediosagital.
• Medial - mai apropiat de planul mediosagital.
• Volar - spre fa a palmara a mâinii.
• Plantar - spre talpa.
Subiectul din imagine nu se afla în PAN deoarece palmele
nu sunt îndreptate anterior.
Ca orice organism, si cel uman este alcatuit din unita ile
fundamentale ale lumii
Organizarea vii - celulele.
generala Acestea alcatuiesc
a organismului uman esuturi,
iar prin asocierea lor, diferite tipuri de esuturi alcatuiesc
organele. Organele pot fi asociate în sisteme sau aparate pentru
îndeplinirea unei func ii. 10
 Corpul uman este alcatuit din urmatoarele par i majore:
Cap - con ine cea mai mare parte a sistemului nervos
central si cei mai importan i analizatori;
Gât - realizeaza legatura dintre cap si trunchi;
Trunchi - con ine cavitatea toracica si pe cea abdominala,
cu viscerele din acestea;
Membre - inferioare (legate de trunchi prin centura
pelviana) si superioare (legate de trunchi prin centura scapulara).
Aceasta este o împar ire grosiera, strict morfologica. Din
punct de vedere atât anatomic cât si func ional, organismul uman
a fost organizat în sisteme si aparate. Diferen a dintre sistem si
aparat nu este foarte clara, asupra acestui subiect existând destule
confuzii si controverse. De foarte multe ori ele sunt utilizate ca
sinonime. Discriminarea între sistem si aparat se face pe baza
faptului ca sistemul con ine structuri cu aceeasi origine
embriologica, pe când aparatul are par i de origine embriologica
diferita, dar si acest lucru este discutabil. De exemplu: sistemul
nervos este în totalitate derivat din ectoderm, pe când aparatul
respirator are cea mai mare parte de origine endodermala, dar si
segmente derivate din ectoderm. În raport de categoria de func ii
pe care o deservesc, la om si la toate mamiferele exista
urmatoarele aparate si sisteme:

• Pentru func iile de nutri ie:

o Aparatul respirator
o Aparatul digestiv
o Aparatul circulator
o Aparatul excretor
• Pentru func iile de rela ie:
o Aparatul locomotor
o Sistemul
(osteo-musculo-articular)
nervos
endocrin 11
 • Pentru func ia de reproducere:
o Aparatul reproducator masculin sau feminin.

Sistematizarea didactica a anatomiei umane

De obicei literatura de specialitate trateaza anatomia
umana pe urmatoarele capitole:
• Cap si gât: toate regiunile de deasupra aperturii
toracice superioare.
• Membru superior (sold, coapsa, gamba, genunchi,
picior)
• Membru inferior (umar, bra , antebra , mâna)
• Pere ii trunchiului (toracic si abdominal) cu
regiunile respective.
• Anatomia sistemului nervos sau neuroanatomia.
• Viscere: toracice (inima, plamânii, vasele mari, cai
respiratorii, timusul, eventual segmentul
supradiafragmatic al tubului digestiv) si abdominale
(restul tubului digestiv, glandele anexe acestuia -
ficat, pancreas, peritoneul, organe retroperitoneale -
rinichi, cai urinare etc.)

12
 CURS. 2. Osteologia. Caracteristicile oaselor. Studiul
oaselor

Osteologia
Este stiin a care se ocupa cu studiul oaselor. Oasele sunt
organe dure, rezistente, de culoare alb-galbuie, care în ansamblu
alcatuiesc scheletul.
La om, oasele sunt în numar de 206, situate în interiorul
par ilor moi, carora le servesc ca sprijin; uneori ele formeaza
cavita i pentru adapostirea unor organe vitale; ele servesc la
inser ii musculare, devenind astfel pârghii ac ionate de diverse
grupe musculare.

Scheletul uman: vedere anterioara, laterala si posterioara

Osul - organ cu rol în sus inerea corpului, cât si în
Func
locomo ie. Statica iile oaselor
si locomo ia, sub toate formele lor, determina
în os, prin greutatea corpului si prin jocul 13 for elor musculare
(tonus si contrac ie), o stare de tensiune, transformând osul în
mecanostructura de tipul „construc iilor minime absolute”.
Remanierea osului, asa cum remarca Pauwels, este
stimulata permanent de rezultanta dinte for ele musculare si
greutatea corpului.
Organizarea osului, în care intra, dupa cum am vazut, o
cantitate minima de material, s-a dovedit construc ia cea mai
economica si în acelasi timp cea mai adaptata ca rezisten a si
elasticitate.
Am vazut ca oasele formeaza axul central, schela generala
a corpului omenesc si îndeplinesc urmatoarele func ii:
- determina forma, dimensiunile si propor iile corpului si
al diferitelor sale segmente;
- servesc ca sprijin pentru întregul corp si pentru par ile
moi;
- alcatuiesc cavita i ce protejeaza anumite organe
delicate;
- servesc ca element de inser ie pentru muschi, devenind
astfel pârghii pentru func ia de locomo ie;
- constituie rezerva calcica a organismului.
Contrar aspectului sau, osul nu este un organ inert, si ceea
ce îl caracterizeaza este tocmai vioiciunea schimburilor
elementelor lor componente.
Oaselor li se atribuie, în general, forma unor corpuri
geometrice si liClasificarea
se descriu oaselor
trei dimensiuni: lungime, la ime,
grosime. Tot ca si corpurilor geometrice, oaselor li se descriu:
fe e, margini, unghiuri.
Oasele se clasifica, dupa raporturile si dimensiunile lor, în:
lungi, late, scurte. Forma oaselor este însa neregulata si de aceea
se utilizeaza si alte criterii de clasificare adaugându-se
14 înca trei
criterii de clasificare: pneumatice, sesamoide, suturale.
1. Oasele lungi (os longum). La aceste oase lungimea
depaseste la imea si grosimea. Un os lung este alcatuit dintr-un
corp numit diafiza (diaphysis) si doua extremita i sau epifize
(epiphysis). Oasele lungi se gasesc mai ales la nivelul membrelor
si îndeplinesc rolul de pârghii de viteza în diferitele miscari.
2. Oasele late (os planum). La aceste oase, lungimea si
la imea sunt aproape egale între ele, dar depasesc grosimea; sunt
turtite si prezinta de studiat doua fe e si un numar variabil de
margini si unghiuri; ele îndeplinesc doua func ii: servesc la
edificarea cavita ilor de protec ie (craniul); dau inser ii unui
numar mare de muschi (scapula).
3. Oasele scurte (os breve). Sunt acele oase care au cele
trei dimensiuni aproape egale; forma lor se apropie de cea cubica
si se gasesc în acele regiuni (carp, coloana tars) unde este
necesara o mare soliditate si unde exista miscari foarte variate,
însa cu amplitudine mica.
4. Oasele pneumatice (os pneumaticum). Sunt oase
neregulate care con in în interiorul lor cavita i pline cu aer
(maxila).
5. Oasele sesamoide (ossa sesamoidea). Sunt oase, de
obicei lentiforme, mici care se dezvolta în vecinatatea unor
articula ii (sesamide periarticulare) sau chiar în tendoanele unor
muschi (sesamoide intratendinoase).
6. Oasele suturale (ossa suturarum). Se numesc si oase
wormiene, sunt mici, plane si inconstante. Se pot dezvolta din
puncte de osificare speciale, fie la nivelul suturilor craniului fie la
nivelul fontanelelor. Mai exista un grup de oase wormiene,
numite insulare, care se dezvolta în centrul oaselor bol ii craniene
(la oasele parietale si osul frontal). 15
 Structura oaselor
Efectele structurale ale for elor mecanice pot fi urmarite la
toate cele 4 ordine ale structurilor.
Structura osoasa de ordinul I. Dispozi ia materialului este
conforma legilor rezisten ei; diafiza, cu materialul dispus la
periferie si reprezentat de compacta, are aspect tubular. Din acest
punct de vedere este stiut ca un tub are rezisten a mai mare la
compresiune fa a de un cilindru plin. Epifizele oaselor lungi si a
oaselor scurte prezinta o dispozi ie a trabeculelor osoase, care s-a
dovedit ca urmeaza un traiect similar calculelor matematice
efectuate conform legilor mecanicii. Înca din prima jumatate a
secolului XIX-lea, Bourgery si al i autori au aratat ca substan a
spongioasa a osului prezinta o arhitectura tipica adaptata
func ional fiecarui os si fiecarui teritoriu al osului.
Matematicianul Kulman din Zurich, studiind în 1867
sec iunile longitudinale facute prin extremitatea superioara a
femurului, a constatat ca dispozi ia trabeculelor osoase
corespunde cu direc ia traiectoriilor de presiune si trac iune si ca
la cavitatea cotiloida a osului coxal este asemanatoare unei
macarale care urmeaza sa fie încarcata. El a demonstrat prin
calcule matematice aceasta asemanare.
Legile de arhitecturare a epifizelor sunt urmatoarele:

1. Legea lui Delpech (1828) - se poate formula astfel:

„Extremita ile oaselor care formeaza o articula ie supuse
intr-o parte la presiune anormala, puternica si continua îsi
micsoreaza volumul în acea parte, în timp ce în locul unde
sunt scoase timp îndelungat de sub presiunea obisnuita, îsi
„transformare
maresc volumul”.func ionala” a osului. Osul, prin modificarea
suferita în structura
2. Legea lui Wolf ei(1870),
arhitectonica, se condenseaza
introduce no iunea desi îsi
micsoreaza volumul, pentru a rezista la func 16 ia impusa de
 noile condi ii statice si dinamice. Bazându-se pe calculele
lui Kulmann, Wolf a emis asa zisa „lege a transformarile
osoase” care poate fi enun ata astfel: „Daca se schimba
arhitectura interna a osului printr-o permanentizare a
pozi iei anormale a uneia dintre extremita ile sale
articulare, obligatoriu si concomitent se schimba si forma
sa exterioara ”.
3. Legea lucrului constant sau a balansarii - se enun a astfel:
„Când o supraapasare se face constant asupra unei jumata i
de cartilaj de crestere, acesta fiind comprimat da nastere
unui os consistent si cu un volum mai micsorat pe când
partea scoasa de sub presiunea normala produce un os
spongios si marit de volum”.
4. Legea lui Roux rezuma legea lui Wolf, aplicând-o însa la
condi ii normale: „Oasele normale ale adul ilor prezinta
concomitent cu structura lor func ionala si o forma
func ionala”.
Enun area acestor asa-numite „legi” nu reuseste însa sa
cuprinda aspecte complexe ale corela iilor dintre for ele
mecanice si arhitectura func ionala a osului.
Conform acestora, orice presiune s-ar solda cu formare de
os si orice depresiune cu resorb ia osului. Legile enun ate
neglijeaza intensitatea cu care intervin factorii mecanici; în
anumite situa ii efectele pot sa apara paradoxal.
Structurile osoase de ordinul II si III. Si asupra acestor
structuri influen a factorilor mecanici este evidenta. Sistemele
haversiene sunt orientate pe traiectoriile de tensiune principale,
fibrele de colagen care intra în alcatuirea lamelor osoase
realizeaza
Structurile
prin
osoase
încrucisarea
de ordinul
si orientarea
IV. Asupra
lor elemente
lor for ele
importante,
de
care confera
presiune determina
osului o cresterea
mare rezisten
coeziunii
a. intermoleculare,
17
modificarea moleculelor imediat învecinate, apari ia de legaturi
noi prin valen e accesorii care apar în jurul valen ei principale a
fibrelor de colagen.
For ele mecanice primare (trac iunea, presiunea si
forfecarea), influen eaza mezenchimul, care este extrem de
plastic, miceliile de proteine din lichidul intercelular se dispun
paralel si formeaza fibrile, orientate în direc ia celei mai mari
solicitari.
Asa cum s-a demonstrat, o serie de procese biologice sau
biopatologice, cum ar fi: migrarea celulara, formarea tumorilor,
morfogeneza trebuie puse în corela ie cu curen ii bioelectrici sau
cu ac iunea directa a câmpurilor electrice.
Un studiu efectuat de japonezi si americani a aratat ca
func iile mecanice ale osului, transforma energia mecanica în
energie electrica.
Osul se comporta din punct de vedere electric ca un
semiconductor, unde se pot pune în eviden a fenomene
piezoelectrice, identice celor care se produc când cristalele de
cuar sunt frecate unele de altele.
Primii care au sugerat si au demonstrat ca osul datorita
naturii lui cristaline, are proprieta i electrice si ac ioneaza ca un
mecanism transductor al for elor mecanice au fost E. Fukada si
I. Yasuda (1957), reusind sa determine poten ialele electrice
produse în timpul exercitarii for elor mecanice asupra osului.
Oasele au fost supuse unor for e de presiune, exercitate în
axul lung în asa fel încât sa se îndoaie, formând o concavitate
posterioara.
O por iune din treimea medie a osului a fost deperiostata,
împreuna cu inser iile esuturilor moi. Atât la fa a anterioara cât si
la cea posterioara în corticala osului s-a introdus câte un electrod de
argint, pus în legatura cu un amplificator si un galvanometru care
putea sa determine curen i de intensitate foarte18 mare.
 S-a constatat astfel ca în momentul în care osul începea sa
se curbeze, electrodul posterior din dreptul concavita ii osului
devenea negativ fa a de electrodul anterior din dreptul
convexita ii, iar diferen a de poten ial se men inea atâta timp cât
se men inea presiunea asupra osului.
Când presiunea se întrerupea, electrodul anterior se
negativa fa a de cel posterior, pentru o scurta perioada de timp.

Conforma ia interna a oaselor

Sec ionând diferite oase si examinându-le pe sec iune
observam ca substan a osoasa propriu-zisa (albicioasa, de
consisten a dur-lemnoasa), se prezinta sub doua aspecte:
compacta si spongioasa.
a) Substan a compacta (substantia compacta) - este
omogena, dura, formata din lame osoase, alaturate, alipite,
fara a delimita cavita i intermediare.
b) Substan a spongioasa (substantia spongiosa) - are aspectul
unui burete, este formata tot din lame sau trabecule osoase
însa acestea sunt orientate în sensuri diferite, întretaindu-se
în anumite puncte si delimitând o serie de cavita i, în care
se afla maduva osoasa. Aceste cavita i pot avea dimensiuni
variabile: de la un bob de fasole la o gamalie de ac.
Atât în cazul substan ei osoase cât si a celei spongioase,
structura lor histologica este aceeasi; ele se deosebesc doar prin
dispozi ia felurita a lamelor osoase ce le compun.
În structura celor trei categorii de oase cunoscute deja de
Periostul
noi (lungi, (periosteum). Esteiao celor
late, scurte), reparti membrana fibroasa
doua feluri care a
de substan
înveleste osulîntr-un
osoasa se face pe toata
modsuprafa a sapentru
caracteristic exterioara,
fiecare cu excep ia
categorie.
suprafe elor acoperite de cartilaj articular si a unor inser ii
musculare. La nivelul articula iilor, periostul 19 se continua cu
capsula articulara, astfel întregul schelet este învelit într-o teaca
fibroasa conjunctiva. Grosimea lui variaza dupa natura oaselor.
La nivelul celor mici periostul e sub ire, iar la nivelul celor lungi
atinge grosimi considerabile (pâna la 3 mm).
Prin fa a lui profunda periostul adera la os, fapt care se
datoreaza vaselor care trece prin el în osul subiacent, prin
canalele Volkmann, dar mai ales unor fibre conjunctive, numite
fibrele Scharpey, care pleaca din periost si patrund în substan a
osoasa compacta. Periostul este foarte bogat în vase sangvine si
nervi. Importan a periostului este foarte mare, prin rolul pe care îl
joaca în via a osului.
În perioada osteogenezei el participa la formarea de esut
osos; la adult are rol în nutri ia osului si rol important în formarea
calusului în caz de fracturi, precum si la repararea unor pierderi
limitate de substan a osoasa.
Maduva oaselor (medulla ossium). Cavita ile substan ei
osoase spongioase, ca si cavitatea medulara a oaselor lungi, sunt
umplute cu o substan a moale, semifluida, buretoasa, bogata în
elemente sangvine, numita maduva osoasa.
Se deosebesc trei varieta i de maduva osoasa: rosie,
galbena si gelatinoasa.
Maduva rosie se gaseste mai ales la oasele de fat si copil
iar la adult în vertebre, coaste si stern. Con ine numeroase
capilare sangvine, elemente figurate ale sângelui si are un
important rol hematopoietic.
Maduva galbena se gaseste în cea mai mare parte a oaselor
adultului, are culoarea galbena, datorita rezervelor de grasime pe
care le con ine.
Maduva gelatinoasa se gaseste la batrâni si con ine multe
elemente figurate.
Dintre func iile maduvei osoase amintim: 20
 - participa la edificarea esutului osos în perioada
osteogenezei;
- participa la procesele de reparare osoasa la adult;
- are rol hematopoietic;
- reprezinta una din rezervele de grasime ale
organismului.

Vasculariza ia si inerva ia oaselor

Pentru a putea raspunde numeroaselor func ii, osul dispune
de o bogata vasculariza ie si inerva ie.
Arterele. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) si
periostale. În interiorul osului vasele celor doua sisteme - nutritiv
si periostal - se anastomozeaza.
Oasele late au doua sisteme arteriale: nutritiv si periostal.
Oasele scurte urmeaza numai artere periostale.
Venele urmeaza în general un traiect independent de cel al
arterelor. La oasele lungi arterele nutritive sunt înso ite de doua
venule.
Limfaticele reprezinta o problema incomplet elucidata. S-
au descris spa ii limfatice perivasculare, care ar avea valoarea
unor cai limfatice.
Nervii. În toate oasele s-au gasit elemente nervoase. Nervii
patrund în gaurile nutritive împreuna cu arterele respective, sau
provin din periost. Nervii care merg cu arterele nutritive ajung în
cavitatea medulara unde formeaza un plex nervos. Nervii
periostali formeaza un plex bogat în receptori (proprioreceptori).
Osteogeneza este procesul prin care nasc si se formeaza
oasele, adica dobândesc în mod progresiv forma si dimensiunile
care le caracterizeaza.
Principalele proprieta i fizice ale oaselor sunt: rezisten a si
elasticitatea.
Proprieta ileDatorita
fizice ale
acestor
oaselor
proprieta i, oasele21nu se rup atunci
când asupra lor ac ioneaza for e de presiune si trac iune. Aceste
for e ac ioneaza paralele cu axul longitudinal al osului,
perpendicular pe suprafa a lui si prin torsiune (helicoidal).
Astfel, craniul uman poate rezista la presiuni mari în
direc ia bolta - baza, fara a se rupe, micsorându-si cel mult
înal imea (diametrul bazilo-bregmatic), cu 7-8%. Un craniu poate
cadea de la o înal ime de 1-2 m pe ciment, fara a se sfarâma,
sarind ca o minge datorita elasticita ii sale.
Rezisten a la presiune este foarte mare, fiind de 30 ori mai
mare pe mm² decât a caramizii; de 2,5 ori mai mare decât a
granitului si se apropie de cea a fierului.
Pentru a ob ine sfarâmarea unui os trebuie sa se ac ioneze
asupra lui cu o for a foarte mare. Boigey arata ca pentru
sfarâmarea unei vertebre lombare sunt necesare 1000 kg, pentru
un femur 2000 kg, iar pentru o tibie 4100 kg.
În mod normal osul este solicitat în cadrul miscarilor de
for ele mecanice cunoscute (compresiune, trac iune, încovoiere,
torsiune, forfecare). Dar osul rezista si la încercari de tip consola
sau de alta natura. Ele reprezinta deci, o construc ie rezistenta cu
caracteristici asemanatoare cu ale betonului armat.
esutul osos ramâne însa un material biologic; una dintre
dovezi o constituie rapiditatea cu care rezisten a lui mecanica
scade sau creste în raport cu modificarile factorilor externi.
Astfel, D. R. Carter si W. C. Hayes (1976) au demonstrat ca
densitatea osului, deci rezisten a lui scade, nu numai în raport cu
for a de încarcare ci si cu cresterea temperaturii mediului
ambiant. Aceasta explica frecven a crescuta a „fracturilor de
oboseala”, constatate la jucatorii de golf si la tinerii recruta i care
executa marsuri prelungite pe timp calduros.

siÎn65%
compozi
substan
ia osului
Compozi
e minerale
intraia35%
chimica
(fosfa
substan
i, acarbona
oaselor
e organice
i si cantita
22 (oseina)i foarte
mici de fluorura si clorura de calciu).
Prin men inerea osului în solu ie de 5% HCl, sarurile
minerale se dizolva, osul se demineralizeaza, se „decalcifica”.
Osul se înmoaie, devine elastic, asemanator cu cauciucul. În
structura lui a ramas numai materia organica, care distrusa prin
calcinare da friabilitate osului.
Propor ia celor doua materiale principale din structura
oaselor variaza de la un os la altul; unele oase care suporta
presiuni mai mari sunt mai bogate în saruri minerale.
De asemenea, propor ia variaza cu vârsta:

- în copilarie oasele sunt foarte elastice, deoarece au

relativ pu ine saruri minerale;
- procentul acestora creste mult la batrâne e, când oasele
devin mult mai casabile decât în copilarie.

Studiul oaselor
La om, scheletul este format din 206 oase, dintre care
33-34 alcatuiesc coloana vertebrala, iar restul de 172-173 se
grupeaza în jurul acesteia.
Oasele situate pe linia mediana a corpului, ca sternul, sunt
nepereche însa ele se considera a fi simetrice, fiind formate din
doua jumata i, una dreapta, alta stânga, la fel conformate.
Dimpotriva, oasele membrelor sunt perechi, însa
asimetrice, pentru ca cele doua jumata i ale lor nu sunt identic
conformate.
Pentru ca un os sa poata fi studiat si descris izolat, în afara
organismului, el trebuie orientat în asa fel încât pozi ia lui sa fie
aceeasi cu cea pe care o are în organism.
Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare doua
elemente anatomice, pe care le punem în raport23cu doua planuri
ale corpului, planuri care nu sunt opuse unul altuia.
În cazul orientarii unui os-pereche sunt necesare trei
elemente anatomice, pe care trebuie sa le asezam în trei planuri
ce nu se opun, al treilea plan fiind necesar pentru determinarea
osului din dreapta sau din stânga.

Regenerarea oaselor
Asemenea celorlalte organe, si oasele sunt în permanenta
schimbare, se uzeaza si se regenereaza. Sub efectul for elor care
ac ioneaza asupra oaselor, de la nastere pâna la moarte, se
realizeaza dizolvarea esutului vechi si formarea esutului osos
nou.
Aceasta înseamna ca, în primul rând, se transforma oasele
regiunii corporale puternic solicitate. Daca cineva se misca pu in
pe o perioada mai lunga de timp, de exemplu din cauza unei boli,
oasele lui vor fi mai slabe
Oasele pot fi comprimate si nu sunt atât de fragile: se pot
îndoi pu in si pot amortiza energia unor lovituri mai mici sau
zguduituri. Când sarim, asupra oaselor noastre ac ioneaza for e
extrem de mari.
Femurul rezista la o presiune atât de mare, ca si când pe
fiecare centimetru patrat s-ar distribui greutatea unui hipopotam.
Însa în anumite situa ii, osul se poate fisura sau rupe cu usurin a
rezultand fracturile.

Medicul repune fara întârziere

Vindecarea osul fracturat, deoarece
oaselor
imediat dupa accidentare încep procesele de vindecare. La
început se formeaza un hematom mare între capetele osoase
fracturate, apoi substan ele minerale sunt îndepartate
24 de la nivelul
fracturii prin intermediul sângelui. Între timp, cheagul de sânge
este împânzit de o re ea fibroasa, care va prinde capetele
fracturate. Aproximativ în trei saptamâni ia nastere acea
forma iune osoasa bogata în calciu, care va uni din nou capetele
osoase fracturate. Aceasta forma iune numita calus, se transforma
treptat în esut osos adevarat. În urmatoarele luni si ani se
netezesc proeminen ele sau muchiile eventual ramase la nivelul
fracturii, osul fiind ca înainte de fractura.

25
 CURS. 3. Oasele capului. Oasele coloanei vertebrale

Oasele capului
Sunt în numar de 22 împar ite în doua regiuni: oasele
cutiei craniene (neurocraniul), în care este adapostit creierul si
oasele fe ei (viscerocraniul), în care sunt adapostite unele organe
de sim si segmentele ini iale ale aparatului respirator si digestiv.
Oasele craniului (ossa cranii). Oasele
neurocraniului sunt
în numar de 8, formeaza calvaria si baza
craniului. Patru dintre
oase sunt nepereche: frontal, occipital, etmoid,
sfetnoid si doua
pereche: parietal si temporal.

Craniul uman - vedere anterioara

26
 Oasele craniului uman - vedere laterala

1. Osul frontal (os frontale) este un os median si

nepereche, situat în partea anterioara a craniului, care ia parte la
formarea cavita ilor nazale si a orbitelor. Frontalul este format
dintr-o por iune verticala sau solzoasa si o por iune orizontala a
formata, la rândul ei, de o por iune nazala si de doua por iuni
orbitale.
2. Osul occipital (os occipitale) este os nepereche si
median, situat în partea posterioara si inferioara a neurocraniului.
Prezinta
3. Osul oetmoid
gaura mare, numita gaura
(os ethmoidale) esteoccipitala, în jurul careia se
un os complex,
grupeaza
neperechepar
si ile constitutive
median alescobitura
situat în osului. etmoidala
27 a frontalului.
Are forma unei balan e, care ia parte la formarea bazei craniului,
a cavita ilor nazale si a orbitelor.
4. Osul sfetnoid (os sphenoidale) este un os median si
nepereche situat la baza craniului. El a fost comparat cu o viespe
în zbor si de aceea i se descrie un corp si trei perechi de
prelungiri numite aripi.
5. Osul parietal (os parietale) este un os pereche, situat
între frontal si occipital. Are forma patrulatera, prezentând de
studiat doua fe e, patru margini si patru unghiuri.
6. Osul temporal (os temporale) este un os pereche,
neregulat, situat pe laturile scheletului capului, între occipital,
parietal si sfetnoid.
Oasele viscerocraniului (ossa faciei). Oasele fe ei sau ale
viscerocraniului sunt în numar de 14, sase pereche: zigomatic,
palatin, maxilar, lacrimal, nazal si cornetul nazal si doua
nepereche: mandibula si vomerul.
1. Osul zigomatic (os zygomaticum) este un os lat si
pereche, situat pe partea laterala a fe ei unde formeaza pome ii.
2. Osul palatin (os palatinum) este un os pereche, situat în
por iunea posterioara a fe ei. Are o forma caracteristica, fiind
alcatuit dintr-o lama orizontala si o lama verticala sau
perpendiculara, uniteeste
3. Maxila (maxilla) între
unele
osîn unghi drept.
pereche si neregulat, situat
în centrul fe ei. Împrejurul maxilei se grupeaza celelalte oase ale
maxilarului superior; ea intra în constitu ia palatului osos,
cavita ii bucale, cavita ii nazale si orbitei. Fiecare maxila este
formata în realitate din doua oase care s-au sudat în timpul
dezvoltarii: maxila propriu-zisa si osul incisiv.
4. Osul lacrimal (os lacrimale) este un os pereche, de
forma unei mici lame osoase, patrulatere, situat pe peretele
medial
5. Osulalnazal
orbitei.
(os nasale) este un os mic, pereche,
28 de forma
patrulatera, care ia parte la constituirea scheletului nasului.
6. Cornetul nazal inferior (concha nasalis inferior) este un
os pereche, de forma unei lamele rasucite ca un cornet de hârtie,
de aici si numele de cornet sau concha. Este situat în cavitatea
nazala, sub concha mijlocie a etmoidului.
7. Mandibula (mandibula) este un os median si nepereche
care constituie singura maxilarul inferior. Mandibula prezinta un
corp si doua ramuri.
8. Vomerul (vomer) este un os nepereche si median, care ia
parte la formarea septului nazal. Are forma unui fier de plug si
prezinta de studiat doua fe e si patru margini.

Coloana vertebrala. Coloana vertebrala reprezinta unul

dintre principalele segmente ale aparatului locomotor, fiind
alcatuita din piese osoase unite între ele prin ligamente si
articulate cranial cu extremitatea cefalica, anterior cu cele 12
perechi de coaste si caudal (inferior) cu oasele coxale.
Segment complex, de o mare importan a func ionala,
coloana vertebrala - asa dupa cum arata sinteza statistica a lui
Reinberg - este alcatuita din 33-34 segmente osoase, 344 de
suprafe e articulare, 24 de discuri intervertebrale si 365 de
ligamente cu 730 de puncte de inser ie.
Coloana vertebrala se împarte în cinci regiuni, fiecare
dintre ele alcatuita dintr-un numar fix de vertebre:
- regiunea cervicala - 7 vertebre

- regiunea toracala - 12 vertebre

- regiunea lombara - 5 vertebre
- regiunea
Vertebrele din fiecare sacrala
regiune - 5 vertebre
au caracteristici
- regiunea
morfofunc ionale legate coccigiana - celor
de îndeplinirea 4-5 29
vertebre.
doua func ii
importante ale coloanei vertebrale: func ia de a suporta greutatea
capului, trunchiului si a membrelor superioare si func ia de a
asigura o mobilitate suficienta.
Suprafe ele de sprijin ale corpilor vertebrali cresc de la o
vertebra la alta, forma lor fiind determinata de solicitarile
dinamice.
În regiunea cervicala si lombara, diametrul transversal al
corpilor vertebrali este propor ional mai mare decât cel antero-
posterior, ceea ce explica o mai mare mobilitate a acestor regiuni
în miscarile de flexie si extensie.
Vertebrele cervicale au corpul alungit transversal, canalul
vertebral este mare si triunghiular, apofizele spinoase scurte si
pu in înclinate iar cele transversale prezinta la baza lor un orificiu
pentru artera vertebrala.
Prima vertebra cervicala (C1) - atlasul - este alcatuita din
doua mase laterale, unite între ele printr-un arc anterior si unul
posterior. Pe fata superioara a maselor laterale, se gaseste câte o
cavitate glenoida pentru articularea cu condilii occipitalului iar pe
cea inferioara se gaseste câte o fa eta articulara pentru apofizele
articulare ale celei de-a doua vertebre cervicale. Atât pe arcul
anterior cât si pe cel posterior se gasesc doi tuberculi (anterior si
posterior).
A doua vertebra cervicala (C2) - axisul - se caracterizeaza
prin corpul alungit transversal, ce prezinta pe fa a superioara o
apofiza odontoida de 12-16 mm înal ime si reprezinta un pivot
cilindric în jurul caruia se roteste atlasul, în miscarile de rota ie
ale capului.
A sasea vertebra cervicala (C6) prezinta tuberculul anterior
al procesului transvers mai proeminent si care este cunoscut sub
numele de “tuberculul Chassaignac sau tuberculul30 carotidian”.
 A saptea vertebra cervicala (C7) are o apofiza spinoasa
foarte lunga, de unde si denumirea de vertebra proeminenta.
Apofizele transverse ale vertebrelor de la C2 la C7 servesc
nu numai pentru inser ia muschilor, ci si pentru a stabiliza
coloana, printr-un mecanism de “zavorâre”.
Sub ele se întind apofizele articulare, care sunt orientate,
fa a de cele transverse sub un unghi de 50-90° (unghiul
transverso-articular - C. Veleanu), în care patrund apofizele
articulare superioare ale vertebrelor subiacente.
În miscarea de extensie, înclinare laterala si rota ie a
vârfurilor apofizelor articulare ale vertebrelor subiacente, acestea
se blocheaza în apofizele transverse ale vertebrelor supraiacente.

Prima vertebra cervicala - atlas - vedere

31 superioara
A II-a vertebra cervicala - axis - vedere anterioara

A II-a vertebra cervicala - axis - vedere

32 laterala
 Vertebra cervicala II, vedere anterioara

Vertebra patru cervicala - vedere superioara

33
 Vertebra cervicala VI - vedere superioara

Vertebrele toracale au corpul rotund, canalul vertebral

îngust si circular, apofizele spinoase mult înclinate înapoi.
Apofizele transverse prezinta la vârful lor, pe fa a anterioara, o
fa eta articulara pentru tuberozitatea coastei corespunzatoare.

Vertebra toracica VIII - vedere34laterala

 Vertebra toracica XII - vedere laterala

Vertebrele lombare sunt cele mai voluminoase, au corpul

usor la it transversal, apofizele spinoase dispuse orizontal, iar
cele transverse atrofiate.
Vazut din profil, corpul vertebrelor lombare este mai înalt
în partea lui anterioara decât în cea posterioara.

Vertebra lombara III - vedere superioara

35
 Vertebrele sacrale sunt osificate între ele formând un
singur os numit sacru, os nepereche situat median în continuarea
coloanei vertebrale lombare, cu care formeaza un unghi numit
promontoriu.

Osul sacru - fa a pelvina (anterioara)

36
 Osul sacru - fa a dorsala

Osul sacru - vedere

37 laterala
 Vertebrele coccigiene prin osificare formeaza un os, situat
in continuarea sacrului si reprezinta omologul scheletului cozii de
maimu a de la mamifere.

Coloana vertebrala în întregime

Dimensiunile coloanei vertebrale sunt în medie de 73 cm

la barbat si 63 cm la femeie, reprezentând astfel aproximativ 40%
din lungimea totala a corpului.
La imea maxima a coloanei este la baza sacrului, unde
masoara 11 cm; de aici merg descrescând în sus si în jos.

Curburile coloanei. Coloana vertebrala nu este rectilinie,

prezentând doua feluri de curburi: în plan sagital si în plan
frontal. Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea
anterior (înainte), când se numesc lordoze, fie cu convexitatea
posterior (înapoi) si se numesc cifoze. Curburile sagitale sunt
dobândite în cursul vie ii si sunt în numar de patru:

- curbura cervicala cu convexitatea înainte;

- curbura toracala cu convexitatea înapoi;

- curbura lombara cu convexitatea înainte;

- curbura sacro-coccigiana cu convexitatea
înapoi.
38
 Coloana vertebrala: A - vedere laterala; B - vedere
Curburile în plan frontal sunt maiCpu- vedere
anterioara; in pronun ate decât
posterioara
cele în plan sagital, în mod obisnuit întâlnim: 39
 - curbura cervicala cu convexitatea la
stânga;
- curbura toracala cu convexitatea la
dreapta;
- curbura lombara cu convexitatea la stânga.
Conforma ia exterioara a coloanei vertebrale. Coloana
vertebrala în totalitatea ei prezinta o fa a anterioara, una
posterioara si doua fe e laterale.
1. Fa a anterioara este formata de o coloana cilindrica
rezultata din suprapunerea corpilor vertebrali.
2. Fa a posterioara prezinta pe linia mediana procese
spinoase, care formeaza împreuna coasta spinala.
Procesele spinoase se pot explora cu usurin a mai ales în
timpul flectarii trunchiului.
3. Fe ele laterale prezinta: vârful proceselor transversale,
pediculii vertebrali, gaurile intervertebrale, si por iunile
laterale ale corpilor vertebrali.
Canalul vertebral (canalis vertebralis) este format prin
suprapunerea gaurilor vertebrale. Canalul vertebral se continua în
sus cu cavitatea neurocraniului, iar în jos se deschide prin hiatul
sacral. Canalul vertebral urmareste toate inflexiunile coloanei
vertebrale.
Diametrele canalului vertebral variaza astfel: sunt mai mari
în regiunea cervicala si lombara în raport cu mobilitatea mai
mare a coloanei în aceste regiuni, în timp ce în regiunea toracala
diametrele sunt mai mici datorita mobilita ii mai scazute a
coloanei.
Importan a func ionala a coloanei vertebrale. Coloana
vertebrala
1. Protec iacaracterizeaza
maduvei. În vertebrele si îndeplineste
canalul vertebral trei roluri
se gaseste
majore:
maduva spinarii învelita în meninge, astfel 40 încât este evident
rolul protector al coloanei vertebrale, formata anterior de catre
corpii vertebrali, iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse. În
unele cazuri, fracturile coloanei vertebrale pot interesa maduva
si/sau meningele.
2. Rolul static. În sta iunea verticala (ortostatism), coloana
vertebrala reprezinta un ax solid ce sus ine capul, trunchiul si
membrele superioare; ea transmite apoi greutatea la pelvis si la
membrele inferioare. Marea dezvoltare a vertebrelor lombare se
explica astfel prin greutatea mare pe care trebuie sa o sus ina.
Curburile sagitale ale coloanei vertebrale au ca rezultat
marirea rezisten ei.
Coloana vertebrala poate prezenta si curburi patologice, ca
urmare a exagerarii curburilor normale.
Curburile patologice ale coloanei vertebrale pot fi ereditare
sau dobândite si sunt:
- cifoza, caracterizata prin accentuarea
convexita ii anterioare;
- scolioza, reprezentând accentuarea
curburilor în plan frontal.
3. Rolul biomecanic. Coloana vertebrala este antrenata în
miscari ample si numeroase, gra ie carora corpul are o mare
mobilitate.

41
 CURS. 4. Oasele centurii membrului superior. Oasele
membrului superior liber

Centura membrului superior (cingulum membri

superioris)
Centura formeaza scheletul umarului si asigura legatura
dintre oasele membrului superior liber si toracele osos. Ea este
constituita din doua oase: clavicula si scapula (omoplatul).
Clavicula (clavicula). Este un os lung si pereche situat la
limita dintre torace si gât, orientata transversal între manubriul
sternal si acromionul scapulei. Clavicula prezinta doua curburi
inegale, care îi dau forma literei S culcat; una este mediala, cu
concavitatea posterior si alta laterala, cu concavitatea anterior.
Osul poate fi explorat prin palpare pe aproape toata suprafa a lui,
fiind astfel un reper important pentru delimitarea unor regiuni ale
corpului si pentru localizarea eventualelor afec iuni. Prezinta
doua fe e, doua margini si doua extremita i.

Fa a superioara este neteda în por iunea ei mijlocie si se

poate palpa sub piele. La cele doua extremita
42 i fa a superioara
este rugoasa si da inser ii musculare. Rugozita ile din partea
mediala dau inser ii muschiului sternocleidomastoidian, iar în
partea laterala, muschilor deltoid si trapez.
Fa a inferioara corespunde primei coaste, prezinta în
partea ei mijlocie gaura nutritiva si san ul subclavicular, pe care
se insera muschiul subclavicular. Medial de san se gaseste
impresiunea ligamentului costoclavicular, pe care se insera
ligamentul cu acelasi nume.
Marginea anterioara este concava în treimea laterala, unde
da inser ii muschiul deltoid si convexa în treimea mediala unde
da inser ii muschiul pectoral mare.
Marginea posterioara este concav-convexa în sens invers
marginii anterioare. În por iunea laterala a ei se insera muschiul
trapez, în cea mijlocie da inser ii muschiul omohioidian si
muschii scaleni.
Extremitatea mediala sau sternala (extremitas sternalis)
este voluminoasa, prezinta o fa a sternala, destinata articularii cu
manubriul sternal.
Extremitatea laterala sau acromiala (extremitas
acromialis) este turtita, prezinta o fa a acromiala destinata
articularii cu acromionul scapulei.
Scapula (scapula). Scapula sau omoplatul este un os lat de
forma triunghiulara, situat în partea posterioara a toracelui si se
întinde între primul
Fa a dorsala spa iu intercostal
(facies dorsalis) si coasta
priveste posterior a VIII-a. Osul
si lateral,
prezinta doua
de pe ea se fe e, treitransversal
desprinde margini si otrei unghiuri.
puternica lama osoasa, numita
spina.
1. Spina scapulei (spina scapulae) împarte scapula în doua
par i: una supraspinoasa, alta infraspinoasa. Spina se continua în
por iunea ei laterala, cu o prelungire libera, neaderenta la fa a
dorsala a scapulei numita acromion, are 43 forma triunghiulara,
 prezentând o fa a superioara si alta inferioara.
2. Acromionul (acromion) este o proeminen a turtita de sus
în jos si palpabila sub piele, prezinta o fa a articulara a
acromionului, pentru articularea cu extremitatea laterala a
claviculei. La unirea acromionului cu buza inferioara a spinei
scapulei se formeaza unghiul acromionului.
3. Fosa supraspinoasa (fossa supraspinata) da inser ii
pentru muschiul supraspinos.
4. Fosa infraspinoasa sau infraspinoasa (fossa
infraspinata) da inser ii pentru mai mul i muschi: subspinos,
rotund mare, rotund mic.

Fa a costala sau anteriora (facies costalis) prezinta o

concavitate, fosa subscapulara, strabatuta 44
de creste oblice, unde
se insera muschiul subscapular si muschiul din at anterior.
Marginea superioara (margo superior) este sub ire si
prezinta scobitura sau incizura scapulei.
Marginea mediala (margo medialis) poate fi explorata sub
piele, este orientata spre coloana vertebrala. Pe ea se insera
numerosi muschi dintre care amintim romboidul.
Marginea laterala (margo lateralis) este orientata spre
axila si se poate explora par ial.
Unghiul inferior (angulus inferior) este ascu it si usor de
explorat sub piele.
Unghiul superior (angulus superior) este usor rotunjit, pe
el se insera muschiul ridicator al scapulei.
Unghiul lateral (angulus lateralis) este cel mai voluminos
si prezinta de studiat doua elemente:
1. Cavitatea glenoidala (cavitas glenoidalis) este legata de
restul scapulei printr-o por iune mai îngusta, numit gâtul sau
colul scapulei.
Cavitatea este pu in profunda si se prezinta ca un oval. La
cele doua extremita i ale cavita ii se gasesc rugozita i: cea
inferioara este tuberculul subglenoidian sau infraglenoidian,
pentru inser ia muschiului triceps, iar cea superioara este
tuberculul supraglenoidian, pe care se insera muschiul biceps
brahial.
2. Procesul coracoidian (processus coracoideus) este o
prelungire recurbata, a carei baza reprezinta spa iul dintre
cavitatea glenoidala si scobitura scapulei.

si mâna. Scheletul membrului superior liber

Scheletul
Membrului brasuperior
ului estei se
alcatuit dintrei
descriu humerus;
regiuni:albra
antebra ului
, antebra
din doua oase: radius si ulna; scheletul mâinii este împar it în trei
regiuni: carp, metacarp si falange. 45
 Scheletul bra ului
Humerusul (humerus) alcatuieste singur scheletul
bra ului, este os lung, pereche, caruia i se descriu: doua epifize
(extremita i), una distala, alta proximala si o diafiza sau corp.
Extremitatea sau epifiza proximala (superioara) este unita
cu corpul prin colul chirurgical al osului; numit astfel deoarece
cele mai frecvente fracturi ale osului au loc la acest nivel.
Epifizei i se descriu mai multe elemente:
1. Capul humerusului este o suprafa a neteda, articulata,
reprezentând o treime dintr-o sfera; priveste medial în sus si
pu in posterior iar axul sau formeaza cu diafiza un unghi de 130°.
2. Colul anatomic este un san circular, care desparte capul
de restul epifizei.
3. Tuberculul mare este situat pe partea laterala a capului,
prezinta trei fe isoare pentru inser ii musculare.
4. Tuberculul mic se afla pe partea anterioara a epifizei, pe
el se insera muschiul subscapular.
5. San ul intertubercular sau culisa bicipitala este asezat
vertical, între cei doi tuberculi, pleaca de pe fa a anterioara a
epifizei si se termina pe fa a anteromediala a diafizei. Prin el
aluneca tendonul capului lung al muschiului biceps brahial.
Extremitatea sau epifiza distala (inferioara) este turtita si
recurbata dinapoi înainte, astfel ca diametrul transversal este mai
mare decât cel antero-posterior. Epifiza distala prezinta un condil
si doi epicondili.
Diafiza sau corpul humerusului este aproape cilindric în
por iunea superioara, prismatic triunghiular în cea inferioara.
Prezinta trei fe e si trei margini:
Fa a anterolaterala - prezinta ceva mai sus de mijlocul ei
oFa
san
rugozitate
ul
a anteromediala
intertubercular,
în forma deoprezinta:
suprafa
V, numita
agaura
rugoasa
tuberozitatea
nutritiva
pentru
46 deltoidiana.
ainser
osului,
ia
 muschiului coracobrahial.
Fa a posterioara este strabatuta oblic de san ul nervului
radial.
Marginea anterioara este bine pronun ata.
Marginea laterala si marginea mediala
sunt adevarate
creste în jumatatea lor inferioara, dar mai
pu in conturate
Scheletul antebra uluiîneste alcatuit din doua oase dispuse
paralel: radius si cubitus.
partea lor superioara.
Radius este un os lung pereche situat pe partea laterala a
antebra ului în dreptul policelui (degetul mare). Prezinta un corp
si doua epifize.
Corpul (diafiza) este prismatic triunghiular si are trei fe e
si trei margini.
Extremitatea sau epifiza superioara este compusa din trei
elemente: capul, colul si tuberozitatea radiusului.
Extremitatea sau epifiza inferioara are aspectul unei
piramide trunchiate care prezinta 4 fe e si o baza.
Cubitus (ulna) este un os lung pereche situat în partea
mediala a antebra ului, în prelungirea degetului mic. Prezinta un
corp (diafiza) si doua extremita i.
Diafiza este pu in concava si prezinta trei fe e si trei
margini.
Fa a anterioara prezinta gaura nutritiva a osului.
Fa a posterioara este strabatuta în treimea superioara de o
linie oblica în jos si medial.
Marginea
Fa a medialaanterioara
este largaeste bine
în por pronun
iunea ata; începe
superioara de la
si îngusta
procesul
în parteacoronoidian
inferioara. si se termina la cel stiloidian.
Marginea posterioara este proeminenta sub47piele.
 Marginea laterala sau interosoasa da inser ie membranei
interosoase ce uneste corpurile celor doua oase ale antebra ului.
Extremitatea sau epifiza superioara este formata din doua
proeminen e osoase: una verticala, numita olecran si alta
orizontala numita procesul coronoidian.
Extremitatea sau epifiza inferioara prezinta doua
forma iuni: capul si procesul stiloidian, care se pot palpa
usor sub
piele. Capul are aspectul unui cilindru care prezinta
lateral o
suprafa a articulara
Scheletul mâinii estepentru incizura
alcatuit din 27 oaseulnara a radiusului.
dispuse pe trei
Procesul grupe: carp, metacarp si falange.
Carpul esteeste
stiloidian alcatuit din pe
situat opt partea
oase dispuse pe doua
mediala a rânduri.
capului.
În rândul proximal se afla 4 oase: scafoid, semilunar, piramidal,
pisiform, iar în rândul distal se gasesc 4 oase: trapez, trapezoid,
osul mare si osul cu cârlig.
Metacarpul constituie scheletul palmei si este alcatuit din
5 oase metacarpiene.
Falangele (oasele degetelor) sunt în numar de 14 pentru
fiecare mâna, fiecare deget este alcatuit din 3 falange cu excep ia
policelui care are doar 2 falange.

48
 CURS. 5. Toracele osos

Toracele osos este o cavitate formata de coloana toracala,

coastele cu cartilajele costale si sternul. În toracele osos sunt
adapostite organe de importan a vitala: inima, plamânii, vasele mari.
Sternul este un os median si nepereche, situat în partea
anterioara a toracelui. Este un os lung si turtit, compus din trei
piese: una superioara, numita manubriu sternal, una mijlocie
numita corp iar alta inferioara, numita apendice xifoidian. Sternul
are o direc ie oblica de sus în jos si dinapoi înainte. Aceasta
oblicitate este mai accentuata la barba i decât la femei. Sternul
prezinta doua fe e: anterioara si posterioara, doua margini
laterale, un vârf si o baza.
Fa a anterioara este convexa. La unirea manubriului cu
corpul se formeaza o proeminen a numita unghiul sternal al lui
Louis, care serveste la recuperarea coastei a doua. Mai jos pe fa a
anterioara a sternului prezinta 3-4 linii transversale.
Fa a posterioara este concava si prezinta aceleasi linii
transversale ca si fa a anterioara.
Marginile laterale prezinta câte sapte scobituri costale, în
care patrund capetele primelor sapte cartilaje costale.
Baza prezinta pe linia mediana scobitura jugulara, pe
laturile careia se gaseste câte o incizura claviculara, care serveste
pentru articularea sternului cu clavicula.
Vârful este format de apendicele xifoidian si este
cartilaginos, iar cu înaintarea în vârsta se osifica.
Coastele sunt arcuri ce se desprind de pe coloana
vertebrala si se îndreapta catre stern. Coastele se numeroteaza de
sus
Coastele
în jos de
adevarate
la coastaajung
I la coasta
pâna XII.
la stern
Dupa
si sunt
raportul
reprezentate
lor cu sternul
coastele
de primelese împart
sapte perechi.
în trei grupe: coaste adevarate,
49 false si flotante.
 Coastele false nu ajung pâna la stern si sunt reprezentate
de coastele VIII, IX si X, care se articuleaza cu sternul prin
intermediul cartilajelor costale.
Coastele flotante reprezentate de ultimele doua perechi, XI
si XII care nu sunt articulate cu sternul ci ramân libere în
cavitatea abdominala. Fiecare coasta este formata din doua par i:
coasta osoasa si cartilajul costal.
Coasta osoasa. Coastele sunt oase lungi si arcuate a caror
lungime creste de sus în jos, de la coasta I pâna la coasta VII,
apoi descreste pâna la coasta XII. Dupa ce se desprind de pe
coloana toracica, se îndreapta lateral si înapoi, apoi cotesc brusc,
formând unghiul costal. De la acest unghi, coastele se îndreapta
înainte medial si în jos, iar înainte de a ajunge la cartilajul costal
îsi schimba din nou traiectul si se îndreapta medial. Coastei
osoase i se descriu un corp si doua extremita i. Corpul coastei
prezinta o fa a laterala convexa, o fa a mediala concava, o
margine superioara si una inferioara.
Extremitatea anterioara este scobita aici patrunzând
cartilajul costal.
Extremitatea posterioara prezinta trei elemente anatomice:
- capul se articuleaza cu fe isoarele articulare de pe
corpii vertebrali,
- gâtul sau colul este o por iune îngusta situata
între corp si tubercul,
- tuberculul se articuleaza cu procesul transversar
al vertebrei corespunzatoare.
Cartilajul costal. Este situat în continuarea coastei osoase.
Primele sapte perechi de cartilaje apar in coastelor adevarate si
unesc aceste coaste cu sternul.
Are forma unui trunchi de con; dimensiunile variaza în
func ie de vârsta, sex, constitu ie, ocupa ie si anumite stari
Toracele în întregime
patologice. 50
 La femeie toracele este mai scurt si are diametrul
transversal mai mic decât la barba i.
Coastele se pot fractura când traumatismul depaseste limita
lor de elasticitate si de rezisten a. Uneori fracturile se pot
complica cu leziuni ale organelor interne.
Toracele osos prezinta: o suprafa a exterioara, una
interioara, un orificiu superior (vârful), unul inferior (baza).
Suprafa a exterioara este divizata în 4 fe e:
- fa a anterioara unde gasim sternul, cartilajele
costale,
- fa a posterioara pe care se afla procesele spinoase
si transverse ale vertebrelor, extremitatea
posterioara a coastelor,
- fe ele laterale, convexe sunt alcatuite din corpul
coastelor si spa iile intercostale.
Suprafa a interioara divizata tot în 4 fe e.
Vârful sau orificiul superior are forma ovala si este situat
în plan oblic dinapoi înainte si de sus în jos. Prin el trec organele
de la gât la torace si invers (trahee, esofag, vase de sânge, nervi).
Baza are diametre mari si este formata astfel: anterior de
apendicele xifoidian, posterior corpul vertebrei T12, lateral coasta
XII, vârful coastei XI si cartilajul coastelor X, IX, VIII , VII.
Lateral baza toracelui descinde mai mult, anterior baza prezinta o
scobitura triunghiulara, numita unghiul substernal, iar posterior
se formeaza de fiecare parte a coloanei vertebrale câte o scobitura
costovertebrala sau renala cuprinsa între coasta XII si vertebra

T12.

51
 CURS. 6. Centura membrului inferior (oasele
bazinului). Oasele membrului inferior liber (pelvin)

Oasele bazinului
Coxalul este un os lat, voluminos si neregulat, torsionat ca
o elice. Este alcatuit din 3 piese: ilionul, ischionul (care se
sudeaza definitiv între 12-18 ani) si pubele.
Ilionul formeaza por iunea superioara a osului si
reprezinta mai mult de jumatate din coxal. Ilionul prezinta un
corp care participa la formarea acetabulului si o por iune
superioara turtita comparata cu o aripa.
Ischionul cuprinde por iunea posterioara si inferioara si
are un corp si o ramura. Corpul participa la formarea
acetabulului, constituind por iunea postero-inferioara a cavita ii.
Corpul se continua cu o ramura, care se îndreapta anterior. Între
corp si ramura se afla tuberozitatea ischiadica.
Pubele reprezinta por iunea antero-inferioara a osului,
prezinta un corp si doua ramuri. Corpul participa la formarea
por iunii anteroinferioara a acetabulului. El se uneste cu ilionul, iar
la locul de unire se afla eminen a iliopectinee. De la corp pleaca
înainte ramura superioara, apoi coteste în unghi ascu it (unghiul
pubelui) si se continua cu ramura descendenta sau inferioara.
Coxalul în totalitate prezinta: doua fe e, patru margini si
patru unghiuri.
Fa a laterala prezinta în partea ei mijlocie o cavitate mare
numita acetabul iar sub el se gaseste un orificiu mare numit gaura
obturata.
1. Acetabulul este o cavitate profunda, emisferica care
2. Gaura
serveste obturata
la articula ia este limitataCircumferin
cu femurul. în cea maiamare parte
este proeminenta
printr-o
si ascu
margine
ita si seascu
numeste
ita ca
sprânceana
o creasta,
acetabulului.
afara
52 de por iunea
superioara unde creasta este înlocuita cu un san , numit san ul
obturator.
3. Suprafa a gluteala a osului iliac este usor escavata în
por iunea mijlocie , pe ea se gaseste gaura nutritiva a osului.
Fa a mediala este strabatuta de linia arcuita, îndreptata
oblic de sus în jos si dinapoi înainte. Aceasta linie împarte fa a
mediala în doua por iuni.
1. Fosa iliaca situata superior, are forma escavata.
2. Sub linia arcuata se gasesc:
a. suprafa a sacropelviana;
b. suprafa a articulara care corespunde acetabulului;
c. gaura obturata.
Marginea anterioara este formata dintr-o por iune
verticala care apar ine ilionului si una orizontala care corespunde
pubelui. Aceasta margine este neregulata si prezinta: spina iliaca
antero-superioara, spina iliaca antero-inferioara, eminen a
iliopubiana, suprafa a pectineala, tuberculul pubian, creasta
pubelui.
Marginea posterioara este neregulata si are direc ie
aproape verticala. Marginea este formata de ilion si ischion si
prezinta: spina iliaca postero-superioara, spina iliaca postero-
inferioara, incizura si spina ischiadica, tuberozitatea ischiadica.
Marginea superioara sau creasta iliaca se întinde de la
spina iliaca antero-superioara la cea postero-superioara.
Marginea corespunde în totalitate osului iliac. Creasta iliaca este
cea mai groasa dintre cele patru margini ale coxalului si are
forma literei S culcat.
Marginea inferioara se întinde între tuberozitatea
ischiadica
Unghiurilesi sunt:
unghiulunghiul
pubelui.
antero-superior
La alcatuireaeste
ei iau
reprezentat
parte ramura
ischionului
de spina iliaca
si unghiul
antero-superioara,
pubelui. unghiul53postero-superior,
reprezentat de spina iliaca, unghiul antero-inferior, unghiul
postero-inferior.
Pelvisul osos sau bazinul este format de cele 2 oase
coxale, sacrul si coccisul. Are forma unui trunchi de con, cu baza
mare sus si baza mica în jos.
Pelvisul prezinta: o circumferin a superioara (baza mare) si
alta inferioara (baza mica).
Baza mare este formata de baza sacrului, creasta iliaca,
marginea anterioara a coxalului, marginea superioara a simfizei
pubiene. Diametrele care intereseaza aceasta regiune sunt:
diametrul biiliac superior, aprox. 25 cm, diametrul transversal
maxim, masoara aprox. 29 cm.
Suprafa a exterioara prezinta elementele anatomice de pe
fe ele laterale ale celor doua coxale si de pe fe ele dorsale ale
sacrului si coccigelui.
Suprafa a interioara se caracterizeaza prin relief osos
circular numit linia terminala, delimitând suprafa a superioara a
pelvisului.
Baza mica este formata: anterior de marginea inferioara a
simfizei pubiene, posterior, de vârful coccigelui, lateral, de cele
doua tuberozita i ischiadice.

Scheletul membrului inferior liber

Membrul inferior prezinta trei regiuni: coapsa, gamba si
picior.
Oasele coapsei. Coapsa este alcatuita din 2 oase: femurul
si patela (rotula).
Femurul este cel mai lung os din corp si pereche care
formeaza
Diafiza prezinta
singur scheletul
o usoaracoapsei.
curbura
Prezinta
cu concavitatea
un corp (diafiza) si
doua extremita
posterior, este i prismatic
(epifize). triunghiular si prezinta
54 trei fe e si trei
margini - fa a anterioara, convexa si neteda, fa a laterala, fa a
mediala.
Marginile mediala si laterala sunt pu in pronun ate.
Marginea posterioara este rugoasa, groasa, proeminenta si
se numeste linia aspra. Linia aspra prezinta o buza laterala si una
mediala. În por iunea superioara linia aspra se trifurca dând: o
ramura laterala, tuberozitatea gluteala, o ramura mediala, o
ramura mijlocie.
Epifiza superioara (proximala) prezinta capul, colul si
doua tuberozita i, numite marele si micul trohanter.
Capul este articular si reprezinta dintr-o sfera; prezinta
foseta capului pentru inser ia ligamentului capului femural.
Colul este o coloana osoasa puternica, turtita antero-
posterior, care uneste capul cu restul osului. Este oblic de sus în
jos si mediolateral si formeaza cu diafiza unghiul de înclina ie
care masoara 125 - 130°.
Trohanterul mare este o proeminen a patrulatera ce
continua în sus corpul femurului. Pe fa a lui mediala se gaseste
fosa trohanterica. Trohanterul mare se palpeaza cu usurin a pe
fa a laterala a coapsei.
Trohanterul mic este o proeminen a mamelonata, situata la
partea postero-inferioara a colului. Trohanterul mare si mic sunt
uni i prin linia intertrohanteriana.
Epifiza inferioara (distala) este un masiv voluminos mai
întins în sens transversal decât antero-posterior. Este formata din
2 proeminen e articulare puternice, numite condili.
Fa a patelara are forma unei trohlei.
Condilii sunt în numar de doi, unul medial si altul lateral,
care
Fe elediverg
articulare
antero-posterior,
continua înapoi
delimitând
cele douaastfel
povârnisuri
fosa inter-
ale
condiliana.
fe ei patelare si descriu o curba antero-posterioara.
55
 Fe ele cutanate sunt accidentate si prezinta câte o
proeminen a numita epicondili. Unul lateral, altul medial. Fe ele
intercondiliene se privesc între ele si delimiteaza fosa
intercondiliana.
Patela (rotula) este un os scurt, turtit si pereche, are forma
triunghiulara prezentând: o baza, un vârf, doua fe e si doua
margini.
Baza priveste în sus, iar vârful în jos.
Fa a posterioara (articulara) este destinata articula iei cu
femurul, iar fa a anterioara este rugoasa si convexa.
Marginile sunt în numar de doua: una laterala, alta
mediala.
Oasele gambei. Sunt în numar de doua unite prin epifizele
lor. Osul medial (tibia) este mai voluminos si puternic, iar cel
lateral este sub ire si se numeste fibula (peroneu).
Tibia este un os lung pereche, asezat vertical. I se descriu:
o diafiza si doua epifize.
Corpul (diafiza) prezinta 2 usoare curburi: una superioara
convexa medial, alta inferioara concava medial, care îi dau
aspectul de S culcat. Corpul este prismatic triunghiular si
prezinta 3 fe e si trei margini.
Fa a mediala este plana si neteda, iar cea laterala este
evidenta doar în por iunea superioara.
Fa a posterioara prezinta în por iunea superioara o linie
oblica orientata în jos si medial.
Marginea anterioara este foarte ascu ita si de aceea poarta
numele de creasta tibiala, proemina sub piele si se poate palpa pe
toata lungimea ei.
Marginea
Epifiza superioara
mediala este
este bine
o masa pronun
voluminoasa
ata inferior,
alungita
iar cea
laterala (interosoasa)
transversal care prezinta:
da inser
o fa ie
a articulara,
membraneisuperioara
interosoase.
56 si eminen a
intercondiliana care se articuleaza cu condilii femurali.
Epifiza inferioara este mai pu in dezvoltata, are forma
neregulat cuboidala.
Fibula sau peroneul este un os lung, pereche care prezinta
un corp (diafiza) si doua epifize.
Diafiza este prismatic triunghiulara si prezinta trei fe e si
trei margini.
Epifiza superioara este reprezentata de capul fibulei si se
palpeaza sub piele. Capul se prelungeste în sus cu un vârf iar
capul este legat de corp printr-un col.
Epifiza inferioara este formata dintr-o proeminen a turtita
din afara înauntru, vizibila sub piele, numita maleola laterala,
care coboara mai mult decât cea laterala.
Oasele piciorului. Oasele piciorului sunt în numar de 26
dispuse pe 3 regiuni: tars, metatars, falange.
Tarsul este alcatuit din 7 oase: talus, calaneu, navicular,
cuboid si cele 3 oase cuneiforme.
Metatarsul, alcatuit din 5 oase.
Falangele sunt în numar de 14, pentru fiecare deget câte 3,
cu excep ia degetului mare (haluce), care are doar 2 falange.

57
CURS. 7. Artrologia - generalita i. Articula iile coloanei
vertebrale

Artrologia este stiin a care se ocupa cu studiul

articula iilor. Articula iile sunt alcatuite din totalitatea
elementelor prin care oasele se prind între ele.

Clasificarea articula iilor

1. Dupa gradul de mobilitate, articula iile se clasifica
astfel:
- articula ii fixe (sinartroze),
- articula ii semimobile (amfiartroze),
- articula ii mobile (diartroze).
Articula iile fixe sunt cele în care oasele se afla strâns
legate, unite între ele prin esut fibros. Dintre ele amintim suturile
care sunt articula ii care se gasesc numai la craniu. Oasele sunt
articulate între ele dar separate printr-un strat sub ire de esut
fibros.
Articula iile semimobile sunt cele unde legatura dintre oase
se face prin cartilaj hialin sau fibrocartilaj. Deosebim doua
varieta i:
- sincondroze - articula ia care compune osul coxal;
Articula iile mobile
- simfize sunt
- articula iilearticula ii complexe
dintre corpii vertebralilasau
nivelul
dintre
carora se produc miscari multiple
oasele si variate.
pubiene.
Elementele care se descriu articula iilor mobile sunt:
suprafe e articulare, cartilajul articular, capsula articulara,
ligamentele articulare, lichidul sinovial si membrana sinoviala.
2. Dupa forma suprafe elor articulare deosebim 7 grupe de
articula ii sinoviale:
- plane; 58
 - ginglim, ex. humero-ulnara, articulatiile interfalangiene;
- articula ii trohoide, ex. articula iile radio-ulnara
proximala si distala;
- articula iile condiliene, ex. articula ia genunchiului;
- articula ia în sa, ex. articula ia carpo-metacarpiana a
policelui;
- articula iile elipsoidale, ex. articula ia metacarpo-
falangiana;
- articula iile sferoidale, articula ia umarului si a soldului.
3. Dupa numarul axelor în jurul carora se executa
miscarile, distingem trei varieta i:
- articula iile uniaxiale, miscari într-un singur plan: flexie,
extensie, rota ie;
- articula iile biaxiale;
- articula iile triaxiale.

Articula iile coloanei vertebrale

Pot fi împar ite în articula ii:
- intrinseci (articula ii adevarate, propriu-zise)
- extrinseci (articula ii false, ale coloanei cu
oasele învecinate)
A. Articula iile corpilor vertebrali. Vertebrele se
articuleaza între ele prin corpii vertebrali si prin procesele
articulare iar la distan a prin procesele spinoase si transversale.
Între corp si arcul vertebral este delimitat canalul vertebral.
B. Articula
Articula iile capului
iile corpilor cu coloana
vertebrali vertebrala.înPrimele
se încadreaza grupul de
vertebre
articula iicervicale, atlasul
numite simfize si axisul sunt unite cu craniul prin
(semimobile).
intermediul unui aparat ligamentar complex si puternic.
Articularea capului cu coloana se face prin intermediul a
doua articula ii: una superioara, între atlas si 59 osul occipital si alta
 inferioara între atlas si axis.
Articula ia superioara a capului sau atlantooccipitala.
Atlasul este unit cu occipitalul prin doua articula ii condiliene si
prin doua forma iuni numite membranele atlanto-occipitale
(anterioara si posterioara).
Articula ia inferioara a capului sau atlantoaxoidiana.
Atlasul se articuleaza cu axisul prin doua articula ii
atlantoaxoidiene laterale si o articula ie atlantoaxoidiana
mediana. Toate trei articula iile constituie o unitate anatomica,
articula ia inferioara a capului.
Articula iile atlantoaxoidiene laterale sunt articula ii
plane.
Suprafe ele articulare. Pe axis sunt reprezentate de
fe isoarele de pe procesele articulare superioare iar pe atlas, ele
ocupa fa a inferioara a maselor laterale. Suprafe ele articulare
sunt usor convexe si acoperite de un cartilaj hialin, mai sub ire la
periferie.
Articula ia atlantoaxoidiana mediana sau atlanto-
odontoidiana
Suprafe ele este încadrata
articulare în grupul
sunt articuladeiilor
reprezentate untrohoide.
inel
osteofibros atlantoidian, pe de o parte si de proeminen a verticala
a axisului, numita dinte, pe de alta parte.
Inelul atlantoidian este constituit din doua forma iuni
distincte:
- arcul anterior al atlasului prevazut posterior cu o fe isoara
articulara circulara si mediana, situat înainte.
- ligamentul transvers al atlasului, bandeleta fibroasa
întinsa transversal între cele doua mase laterale ale atlasului.
Dintele axisului prezinta o fe isoara articulara anterioara
pentru arcul anterior al atlasului si alta posterioara pentru
ligamentul
Biomecanica transvers.
coloanei vertebrale. Miscarile 60 coloanei
vertebrale sunt complexe, ele rezultând din cumularea
deplasarilor unitare ale corpilor vertebrali prin intermediul
articula iilor coloanei vertebrale.
Miscarile sunt: flexia, extensia, înclina ia laterala,
circumduc ia si rota ia. Fiecare articula ie intervertebrala are
miscarile ei proprii care sunt reduse.
Flexia este miscarea de înclinare în care discurile
intervertebrale sufera o mai mare apasare în partea lor anterioara
în timp ce se înal a posterior. Ligamentul vertebral longitudinal
anterior este relaxat, celelalte dimpotriva, sunt întinse.
Extensia (retroflexia) are drept urmare aplecarea coloanei
înapoi înso ita de întinderea ligamentului longitudinal anterior si
relaxarea celorlalte ligamente, discurile intervertebrale sunt
turtite posterior si înal ate anterior.
Înclinarea
Rota ia se laterala, în partea
executa spredreapta
dreaptasau sau
stânga, se face
spre stânga în
prin turtirea discului de aceeasi parte si înal area sa de partea
jurul
opusa.
unui ax vertical
În executarea care
acestor trei trece prin
tipuri de centrul
miscari discurilor.
(flexie, extensie,
Mobilitatea
înclina coloanei
ie laterala), vertebrale
coloana vertebrala difera rolul
îndeplineste în raport
unei cu
pârghii de gradul III.
regiunea
Circumduc ia
considerata: este maxima
este miscarea rezultata din executarea
în regiunea cervicala, mai
alternativa a miscarilor precedente.
mica în
regiunea lombara si mult mai redusa în regiunea
toracica.
Miscarile vertebrale depind de grosimea discului
intervertebral si
de felul articula iilor.
61
 CURS 8. Articula iile trunchiului (toracelui)

Articula iile toracelui sunt multiple si variate si se împart

în doua mari grupe în func ie de asezarea lor: grupul posterior si
grupul anterior.
Grupul posterior este format din:
- articula iile costovertebrale,
- articula iile costotransversale.
Grupul anterior este alcatuit din:
- articula iile condrosternale,
- articula iile costocondrale,
- articula iile intercondrale,
Articula iile- costovertebrale
articula iile sternului.costoverte-
(articulationes
brales) sunt diartroze planiforme.
Suprafe ele articulare. Pe de o parte exista capul unei
coaste, iar pe de alta parte o cavitate dispusa ca un unghi diedru,
formata prin unirea fe isoarelor costale ce apar in la doua
vertebre toracice adiacente, acoperite de un strat sub ire
fibrocartilaginos.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula si de
ligamente.
Capsula articulara este sub ire si se insera la periferia
suprafe elor articulare. Aceasta forma iune este întarita de
ligamente care, sunt considerate ca adevaratele mijloace de unire.
Ligamentul radiat al capului coastei se insera pe capul coastei si
apoi ca un evantai se fixeaza pe vertebrele învecinate.
Ligamentul intraarticular al capului coastei este o lama
fibrocartilaginoasa întinsa de la creasta capului costal la discul
intervertebral. Aceasta împarte articula ia în doua etaje: unul
La formarea
inferior, acestora participa tuberozitatea costala si
altul superior.
Articula iile
procesul transvers sicostotransversale
sunt
versariae) (articulationes
articula ii plane. 62
costotrans-
 Supafe ele articulare. Tuberculul costal prezinta o
suprafa a circulara, usor convexa iar pe procesul transvers exista
de asemenea o fe isoara circulara, usor concava.
Suprafe ele articulare sunt acoperite de un strat foarte
sub ire de un cartilaj hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula întarita
de mai multe ligamente puternice. Acestea leaga colul coastei de
procesele transverse ale vertebrei corespunzatoare si de acela al
vertebrei supraiacente, fixând în acest fel coasta si împiedicând
coborârea extremita ii ei sternale.

Articula iile costovertebrale - vedere posterioara

63
 Articula iile condrosternale (articulationes chondroster-
nales)
Cartilajele coastelor adevarate sunt unite cu marginile
sternului prin intermediul unor articula ii plane.
Suprafe ele articulare. Pe marginile sternului exista
scobiturile costale dispuse asemenea unor unghiuri diedre iar
cartilajele prezinta niste col uri ce patrund în aceste unghiuri.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de un ligament
intraarticular si o capsula fibroasa întarita de doua ligamente:
unul anterior si altul posterior.
Capsula se confunda cu pericondrul care se continua cu
periostul.

Toracele osos - articula iile sterno-condro-costale

64
 Articula iile costocondrale (articulationes costochon-
drales)
Coastele si cartilajele sunt unite între ele formând
sincondroze. Extremitatea unei coaste prezinta o depresiune
eliptica în care patrunde extremitatea corespunzatoare a
cartilajului. Cartilajele costale învecinate si extremita ile
vertebrale ale coastelor sunt unite prin membrane situate în
planul muschilor intercostali.
La acest nivel deosebim:
- membrana intercostala externa, care continua planul
muschilor intercostali externi se gaseste la extremitatea sternala a
spa iilor intercostale si lipseste în spa iile X si XII,
- membrane intercostala interna, continua planul muschilor
intercostali interni si se afla la extremitatea vertebrala a spa iilor
intercostale.

Torace sec ionat - vedere superioara

65
 Articula iile intercondrale (articulationes interchon-
drales)
Cartilajele 8, 9 si 10 sunt articulate prin extremita ile lor
anterioare formând marginea toracelui. În plus cartilajele 6, 7, 8
si 9 sunt unite ele si prin partea lor mijlocie.
Suprafe ele articulare sunt reprezentate de câte o fe isoara
ovalara.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de
pericondrul, care
trece de pe un cartilaj pe altul si de câteva
fascicule fibroase
Articula iile sternuluice
(syncondroses sternales)
Cele trei par i ale sternului (manubriul, corpul si procesul
unesc fe ele anterioare a doua cartilaje vecine.
xifoid) sunt unite între ele prin doua articula ii: articula ia
sternala superioara si sternala inferioara.
Articula ia sternala superioara (syncondrosis
manubriosternalis) leaga corpul de manubriul sternal si este o
simfiza.
Suprafe ele articulare sunt reprezentate de doua fe isoare
articulare ovalare situate astfel: una pe manubriul sternal, iar
cealalta pe partea superioara a corpului sternului, între care se
gaseste un fibrocartilaj cu valoare de ligament interosos, care
adera la suprafe ele osoase.
Articula ia sternala inferioara (syncondrosis
xiphosternalis) se realizeaza între corpul sternului si procesul
xifoid. Cele doua forma iuni sunt unite printr-un ligament
interosos si prin periost. Ambele articula ii au o durata limitata:
cea inferioara se osifica între 50-60 de ani, cea superioara ceva
Biomecanica
mai târziu. toracelui. Miscarile cutiei toracice sunt
legate
si caracterul
de actulmiscarilor
respira iei.produse
Mobilitatea
sunt diverselor
imprimate
66 eide
segmente
contrac dar
iile
musculare. O dinamica normala a cutiei toracice contribuie la
realizarea unei func iuni respiratorii eficiente.
În cursul miscarilor toracice se observa succesiunea
ritmica a doua momente:
- dilatarea toracelui, care corespunde
inspira iei,
Miscarile coastelor sunt de doua
- revenirea, feluri: de expira
care corespunde ridicareiei.si de
coborâre. Miscarea de ridicare este asociata cu aceea de proiec ie
înainte a coastelor, ceea ce are drept urmare marirea diametrului
transvers al cutiei toracice. Miscarea de coborâre a coastelor
antreneaza efecte mecanice inverse, având drept urmare
micsorarea diametrului toracelui.
În analiza miscarilor cutiei toracice imprimate de actul
respirator se porneste de la faza premergatoare inspira iei,
caracterizata prin asezarea coastelor în pozi ie de oblicitate
maxima, orientate dinainte-înapoi si de sus în jos. Oblicitatea lor
este cu atât mai mare cu cât ele ocupa pozi ii mai inferioare pe
cutia toracica. În aceasta situa ie, extremita ile anterioare ale
coastelor se gasesc pe un plan mai coborât în raport cu cele
posterioare. La acest nivel coastele sunt unite cu coloana
vertebrala prin intermediul capetelor si tuberozita ilor lor. În
biomecanica toracelui, marirea diametrului anteroposterior si
transversal nu se face prin miscari separate ci printr-o miscare
unica. Pentru efectuarea acestei miscari coastele se comporta
asemenea unor pârghii de gradul III; articula ia costovertebrala
reprezinta punctual de sprijin (S), zonele de inser ie ale muschilor
pe coasta, reprezinta punctual de aplicare al for ei (F), iar
extremitatea anterioara a coastelor echivaleaza cu rezisten a (R).
În scopul reproducerii unei imagini mai apropiate de
realitate, Braus a imaginat un model în care bra ele sunt duse
înapoi si în sus, indicând direc ia colului coastelor.
67 Prin flexia
coatelor, alipirea antebra elor de torace si ducerea mâinilor în
flexie, se formeaza o curba cu concavitatea în sus. În acest model
cotul reprezinta unghiul costal, antebra ul reprezinta coasta, iar
mâna cartilajul costal. Prin miscarea coastelor împrejurul axului
lor oblic, se produce o marire a diametrului anteroposterior si a
celui transvers si coastele se ridica.
În timpul miscarilor de ridicare punctele de pe coaste
descriu un arc cu atât mai mare cu cât ele sunt mai îndepartate de
axul de rota ie, astfel extremita ile anterioare ale coastelor
executa deplasarea cea mai mare.
În timpul înal arii unei coaste, unghiul dintre coasta si
cartilaj, ca si cel dintre cartilaj si stern, devin obtuze. Muschii
care ridica peretele costal pot modifica si curbura coastei, datorita
elasticita ii osoase.
În inspir are loc o marire a diametrului longitudinal
toracic, datorita coborârii diafragmei, fara participarea
elementelor osoase iar în expir se produce o micsorare a
diametrului, extremita ile anterioare ale coastelor coboara
împreuna cu cartilajele si sternul. Capetele coastelor urca în
articula iile costovertebrale, unghiul sternal devine mai
proeminent iar coloana vertebrala a coloanei toracice se flecteaza
si astfel se reduce si diametrul longitudinal.

68
 CURS 9. Articula iile centurii scapulare. Articula iile
membrului superior liber

Aceste articula ii unesc capul humeral si cavitatea glenoida

a scapulei, formând o articula ie sferoidala, prin care membrul
superior liber se articuleaza cu trunchiul.
Suprafe ele articulare. De partea humerusului exista capul
humeral, acoperit de un cartilaj hialin care se întinde pâna la
nivelul colului anatomic si are o grosime uniforma (2 mm), iar de
partea scapulei gasim cavitatea glenoida care are forma ovala si
este limitata de o sprânceana osoasa glenoidala. În centrul
cavita ii se gaseste un tubercul glenoidal. Cadrul glenoidal este
un cordon fibrocartilaginos, care pe sec iune are o forma
prismatic triunghiulara si prezinta trei fe e: una care adera la
periferia cavita ii glenoidale; alta externa ce continua suprafa a
colului scapulei si alta interna, care se gaseste în continuarea
suprafe ei glenoidale.

Mijloacele de unire. La men inerea în contact a

suprafe elor articulare contribuie: capsula, o serie de ligamente si
muschii periarticulari.
Capsula articulara are forma unui manson si este
constituita din doua straturi: unul extern, fibros si altul intern,
sinovial. Stratul fibros al capsulei se insera printr-o extremitate la
periferia cavita ii glenoide, iar prin cea opusa, pe colul humeral.
Inser ia glenoidala se face pe fa a externa a cadrului glenoidal si
pe colul scapulei; nu este perfect circulara, în partea superioara,
pe o anumita întindere depaseste cadrul glenoidal.
Inser ia humerala este mai complicata; ea nu se face strict
pe colul anatomic, ci coboara si pe cel chirurgical.
69 În por iunea
superioara, stratul fibros al capsulei se insera la limita cartilajului
hialin, lasând în afara cei doi tuberculi (mic si mare), la nivelul
san ului intertubercular, stratul fibros al capsulei trece ca o punte
peste acesta, transformându-se în canal. În jumatatea inferioara,
capsula coboara si se îndeparteaza de cartilajul articular, pentru a
se insera pe colul chirurgical.
Capsula articulara este laxa si pu in rezistenta, favorizând
producerea unor miscari ample, dar în acelasi timp face posibila
producerea mai frecventa a luxa iilor.
Ligamentul coracohumeral, este cel mai important
ligament al acestei articula ii si se insera pe baza si pe marginea
externa a procesului coracoid, cu un capat, iar cu celalalt se
fixeaza pe tuberculul mare al humerusului si capsula articulara,
iar cele glenohumerale ocupa partea anterosuperioara a capsulei,
sunt trei fascicule fibroase care întaresc capsula si pot fi puse în
eviden a daca se creeaza prin excizie o fereastra.

Sinoviala este stratul intern care tapeteaza capsula

articulara, inser iile acesteia facându-se la oarecare distan a de
învelisul cartilaginos al suprafe elor articulare, ea se recurbeaza
pentru ca printr-un traiect recurent sa se înapoieze catre ele.
Sinoviala trimite în afara doua prelungiri constante care
strabat orificiile capsulei:
- prima poarta denumirea de prelungirea subscapularului
deoarece trece prin spa iul dintre ligamentele glenohumerale
superior si mijlociu pâna sub muschiul subscapular,
- a doua se numeste prelungirea bicipitala, înso ind
tendonul muschiului biceps.
70
Articula ia scapulohumerala - vedere anterioara

Articula ia scapulohumerala - vedere posterioara

71
 Miscarile în articula ia scapulo-humerala sunt
urmatoarele: flexie, extensie, abduc ie, adduc ie, circumduc ia,
rota ia interna si externa.
Proiec ia înainte (flexia) si proiec ia înapoi (extensia) sunt
miscarile care se executa în jurul unui ax transversal care trece
prin centrul tuberculului mare al humerusului si prin centrul
cavita ii glenoide.
Miscarea de proiec ie înainte (flexia) este produsa prin
contrac ia muschilor: deltoid, biceps, coracobrahial si pectoral
mare. Proiec ia înainte a bra ului ajunge pâna la 120° si este
limitata de întinderea ligamentului coracohumeral si a par ii
posterioare a capsulei, precum si a muschiului rotund mic si
subspinos.
Miscarea de proiec ie înapoi (extensia) este produsa de
muschii: deltoid, marele dorsal, supraspinos, triceps si rotundul
mic. Proiec ia înapoi este mult redusa, aproximativ 30° si este
limitata prin întinderea par ii anterioare a capsulei si prin
contrac ia muschiului subscapular.
Abduc ia este miscarea prin care bra ul se îndeparteaza de
corp, se executa în jurul unui ax anteroposterior care ce trece prin
partea inferioara a capului humeral si se disting doua faze:
- una în care bra ul este dus pâna în pozi ia orizontala,
situa ie în care tuberculul mare ajungând în raport cu partea
superioara a cadrului glenoidal, împiedica continuarea miscarii,
- cea de-a doua faza în care are loc continuarea ridicarii
bra ului pâna la verticala, miscare care nu se mai produce în
articula ia scapulo-humerala, ci devine posibil printr-o miscare de
basculare a scapulei.
Adduc ia este miscarea de apropiere a bra ului de corp si se
executa
Circumduc
tot îniajurul
reprezinta
aceluiasi
miscarea
ax anteroposterior
ce rezulta din
caalternan
si miscarea
a de
abduc ie. precedente.
miscarilor 72
 Rota ia înauntru si în afara a bra ului se executa în jurul
unui ax vertical care trece prin centrul capului si al capitulului
humeral.

Articula ia cotului
La formarea acestei articula ii participa trei oase:
humerusul, ulna si radiusul si din acest motiv se descriu trei
articula ii: humeroulnara, humeroradiala si radioulnara
proximala. Dar daca luam în considera ie ca toate aceste
articula ii au o singura capsula si o singura sinoviala atunci este
îndrepta ita parerea autorilor care descriu la nivelul cotului o
singura articula ie.
Articula ia radiocubitala proximala este o trohleartoza în
raport cu miscarile de prona ie-supina ie, pe când celelalte doua
articula ii: humeroulnara este o trochleartroza si humeroradiala o
elipsoida, în raport cu miscarile de flexie-extensie ale
antebra ului pe bra .

Articula ia humero-radio-cubitala
Suprafe ele articulare. Sunt reprezentate de partea
humerusului prin fa a articulara a epifizei distale, iar de partea
oaselor antebra ului prin fe ele articulare ale epifizelor proximale
ale ulnei si radiusului. Suprafa a humerala este compusa din:
trohlee, capitulul humeral si san ul intermediar. Epifiza
proximala a ulnei prezinta incizura trohleara, iar epifiza
proximala a radiusului, foseta capului radial, suprafe e articulare
care sunt acoperite de un cartilaj hialin cu o grosime de 1,5 mm.
Mijloacele de unire sunt
Capsula articulara reprezentate
este de din
constituita capsula
douaarticulara
straturi unul
întarita de
intern, ligamente.
sinovial si altul extern, fibros. Membrana fibroasa prezinta
doua inser ii: humerala si antebrahiala. 73
 Inser ia humerala se face de-a lungul unei linii ce trece
înainte, deasupra fosei coronoide si a celei radiale; înapoi, la
periferia fosei olecraniene.

Articula ia cotului - vedere anterioara

Inser ia antebrahiala se face astfel: pe radius împrejurul
colului, la 5-6 mm sub capul radial, iar pe ulna, pe ambele
margini ale incizurii trohleare, pe incizura radiala, pe olecran si
pe procesul coronoidian. Vârfurile olecranului si procesului
coronoidian se gasesc în interiorul capsulei, iar inser ia capsulei
ne ajuta sa în elegem de ce fracturile sau smulgerile epifizelor
respective vor interesa si capsula, în timp ce fracturile izolate ale
epicondililor o vor evita. Ligamentul colateral 74 ulnar (lig.
collaterale ulnare) se desprinde de pe epicondilul medial si
radiaza spre fa a mediala a epifizei proximale a ulnei, este un
ligament puternic, de forma triunghiulara caruia i se pot descrie
doua fascicule: humerocoronoidian si humeroolecranian.
Ligamentul colateral radial (lig. collaterale radiale) porneste de
pe fa a antero-inferioara a epicondilului lateral si se împarte în
doua fascicule divergente, care trec unul înaintea, celalalt înapoia
capului radial si se fixeaza fiecare la extremitatea respectiva a
incizurii radiale
Sinoviala este astratul
ulnei. care tapeteaza fa a profunda a
capsulei, stratul fibros terminându-se la oarecare distan a de
cartilajul articular si se reflecta la nivelul inser iei stratului fibros
acoperind întreaga suprafa a osoasa dintre inser ia acestuia si
cartilaj. Datorita acestei dispozi ii, stratul sinovial tapeteaza fa a
anterioara a fosei coronoidiene si a celei radiale, formând un fund
de sac bilobat anterior.
Posterior tapeteaza fosa olecraniana, formând fundul de
sac posterior (subtricipital), la nivelul caruia se insera câteva
fibre musculare din triceps.
Biomecanica articula iei cotului. În articula ia cotului
partea ei humeroantebrahiala, articula ie uniaxiala, sunt posibile
doua miscari: flexia (apropierea antebra ului de bra ) si extensia
(departarea antebra ului de bra pâna când acesta ajunge în
prelungirea bra ului).
Axul în care se executa aceste miscari este transversal si
trece prin mijlocul trohleei si al capitulului humeral. Deoarece
acest ax nu este perfect transversal, ci orientat din afara înauntru,
dinainte înapoi si de sus în jos, în ambele miscari bra ul si
antebra ul nu se vor comporta unul fa a de altul ca ramurile unui
compas, astfel ca în miscarea de flexie, antebra ul ajunge pu in
medial fa a de bra iar în extensie, cele doua segmente formeaza
un unghi deschis în afara. 75
 Între flexia maxima si extensia maxima miscarea atinge o
valoare de 140°, flexia fiind limitata de întinderea par ii
posterioare a capsulei si de muschiul triceps, iar în extensie
olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene, iar por iunea
anterioara a capsulei si muschii anteriori vor fi întinsi la maxim.
Ulna este osul care participa obligatoriu la miscarile de flexie-
extensie ale antebra ului, iar radiusul urmeaza ulna; în aceasta
articula ie se produc si o serie de miscari de înclina ie marginala.

Articula iile radioulnare

Articula ia radioulnara proximala (articulation
radioulnaris proximalis)
Suprafe e articulare. Ulna prezinta pentru articula ie
incizura radiala care este un segment de cilindru gol, iar radiusul
jumatatea mediala a circumferin ei capului, care prezinta un
segment de cilindru plin.
Mijloacele
mijloc dede unire
unire. Având în vedere ca
al oaselor; aceastade
pleaca articula
la ie
extremitatea
este integrata anatomic în articula ia cotului, capsula articulara
anterioara
este formataa în partea laterala de capsula articula iei cotului,
incizurii
întarita de radiale,
ligamentulînconjura capul radial si se fixeaza la
colateral radial.
extremitatea posterioara
Radiusul este unit de ulna prina acesteia. Acest inelar
doua ligamente: ligament
si este
patrat.
foarte
pu inLigamentul
vizibil la inelar
suprafa
(lig. aanulare
lui exterioara si este
radii), constituie acoperit în cea
principalul
mai
mare parte de aparatul fibros de pe partea laterala a articula
iei,
denumit ligamentul colateral radial al cotului.
76
A 77
 B
Articula iile radioulnare: distala si proximala, A - vedere
anterioara, B - vedere posterioara

Ligamentul patrat (lig.quadratum), este o lama fibroasa, de

forma patrulatera, întinsa orizontal de la marginea inferioara a
incizurii radiale la fa a mediala a colului radial. Ligamentul este
întins atunci
Articula când antebra distala
ia radioulnara ul executa miscarileradioulnaris
(articulatio de supina ie-
prona ie sicaeste
distalis), relaxat
si cea când se afla
proximala, faceînparte
pozi din
ie intermediara.
grupul articula iilor
trohoide. 78
 Suprafe e articulare. Ulna prezinta doua fe isoare
articulare situate la nivelul capului: una laterala la periferia
capului, reprezentând o jumatate de cilindru; alta inferioara,
situata pe partea inferioara a extremita ii. Cele doua fe isoare
luate împreuna alcatuiesc un unghi diedru si sunt acoperite de un
cartilaj hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articulara
si discul articular.
Capsula articulara se insera în sus pe marginile superioare
ale fe isoarelor articulare radiale si ulnare, iar în jos pe discul
articular, unde se confunda cu capsula articula iei radiocarpiene.
Capsula este întarita de ligamentele radioulnare anterior si
posterior.
Discul articular îndeplineste trei roluri: completeaza
suprafe ele articulare, men ine suprafe ele în contact, limiteaza
miscarile de supina ie si prona ie.
Sinoviala depaseste suprafe ele articulare si trimite o
prelungire în sus catre spa iul interosos, iar uneori comunica cu
sinoviala
Sindesmozaarticula iei radiocarpiene
(membrane printr-un
interosoasa) orificiuiune
este o forma situat în
discul
fibroasaarticular.
ce umple spa iul delimitat de cele doua diafize ale
oaselor antebra ului si se insera pe marginile interosoase ale celor
doua oase. În sus se termina la câ iva cm. sub tuberozitatea
radiala, iar în jos ajunge pâna la articula ia radioulnara distala.
Membrana interosoasa prezinta un numar de orificii pentru
ramurile vasculare care trec din regiunea anterioara în cea
posterioara si are rolul de a transmite for ele de la extremitatea
voluminoasa proximala a ulnei catre extremitatea voluminoasa
distala a radiusului.
Biomecanica articula iilor radioulnare. În general, într-o
astfel de articula ie, de tip trohlear, este posibila
79 un singur tip de
miscare: rota ia, care la acest nivel este de tipul supina ie -
prona ie.
Tratarea biomecanicii articula iilor radioulnare implica:
definirea corecta a celor doua sensuri ale rota iei: supina ie -
prona ie, atât în pozi ie de repaus cât si în pozi ie orizontala a
antebra ului.
1. Miscarile de prona ie-supina ie sunt absolut necesare în
vederea efectuarii actului prehensiunii. Când antebra ul se afla în
pozi ie de repaus, adica lasat liber pe lânga corp cu policele
orientat înainte si cu fa a palmara medial spre corp, se considera
ca: prona ia este miscarea prin care fa a palmara devine
posterioara, iar policele medial. Când însa antebra ul este întins
orizontal, în pozi ie de prona ie, fa a palmara priveste în jos
(cântatul la pian). Supina ia este miscarea inversa prona iei, prin
care fa a palmara priveste înainte si policele lateral. Când
antebra ul este orizontal, în supina ie palma priveste în sus
(bataia la palma).

2. În pozi ia de repaus a antebra ului, în cursul miscarii de

prona ie, extremitatea proximala a radiusului se roteste pe loc
(învârtire), în timp ce extremitatea distala executa o miscare de
rota ie combinata cu deplasare (transla ie). În acest caz
raporturile dintre cele doua oase se schimba, în sensul ca
extremitatea distala a radiusului trece pe partea mediala,
deplasându-se în jurul extremita ii distale a ulnei si astfel cele
doua oase se încruciseaza prin diafizele lor.
3. Miscarile de supina ie si prona ie pure se produc în mod
excep ional în activitatea obisnuita, miscari în care ulna este
imobila iar singurul os care se misca este radiusul. Miscarile se
executa în jurul
si unui
al ulnei.
ax diagonal care trece 80
prin capul radiusului
 4. Miscarile obisnuite de prona ie si supina ie nu se
produc numai la nivelul celor doua articula ii radioulnare (distala
si proximala), ci sunt înso ite de miscari ale membrului în
articula ia scapulo-humerala. Când membrul superior este dus în
flexie, se poate stabili mai usor contribu ia antebra ului (prona ie
si supina ie) si cea a bra ului (prona ie si supina ie obisnuita sau
combinata).
5. Limitarea miscarilor de prona ie - supina ie se face de
catre forma iunile ligamentare si muschii periarticulari. Astfel,
supina ia va fi limitata prin: întinderea ligamentului patrat,
întinderea coardei oblice, interpunerea muschilor extensori între
cele doua oase, întâlnirea procesului stiloid al ulnei cu partea
posterioara a incizurii ulnare a radiusului. Pron ia este limitata
de: întinderea ligamentului patrat, întinderea ligamentului
periradial peste o anumita limita, interpunerea muschilor flexori
profunzi între oase.

Articula iile mâinii si degetelor

Articula iile mâinii sunt urmatoarele: radiocarpiana,
intercarpiene, carpometacarpiene, intermetacarpiene.
Articula ia radiocarpiana (articulation radiocarpea)
face parte din articula iile elipsoidale, uneste radiusul cu rândul
proximal
Suprafe al carpului. De partea antebra ului se afla o
e articulare.
cavitate de recep ie, ovalara având axul mare orientat transversal,
la formarea careia iau parte fa a inferioara a epifizei distale a
radiusului, fa a articulara carpiana si fa a distala a discului
articular. De partea carpului se afla o proeminen a elipsoidala
formata din oasele: scafoid, semilunar si piramidal, solidarizate
prin ligamente interosoase. 81
 Mijloacele de unire sunt reprezentate de o
Articula
capsula iile mâinii: radiocarpiana si articula iile
întarita degetelor - vedere posterioara
de ligamente.
82
Articula iile mâinii: radiocarpiana si articula
vedere iile degetelor -
anterioara
83
 Capsula articulara prezinta un strat fibros în forma de
manson care se insera în sus la periferia suprafe ei
articulare
radiale si a discului articular, iar în jos pe periferia
elipsoidului
carpian la limita cartilajului articular al oaselor carpiene.
Ligamentele palmare au forma literei V, sunt constituite
din Articula
doua fascicule, denumite: ligamentul radiocarpian si
iile intercarpiene (articulationes intercarpeae).
ligamentul ulnocarpian.
Oasele carpului sunt asezate pe doua rânduri, iar în fiecare rând
se gasesc patru oase unite între ele prin ligamente, în plus cele
doua rânduri sunt unite între ele si astfel se descriu trei grupe de
articula ii:
A. Articula iile rândului întâi (proximal),
B. Articula iile rândului al doilea (distal),
C. Articula iile celor doua rânduri de oase între ele.
A. Articula iile rândului întâi (proximal) sunt articula ii
plane.
Suprafe ele articulare se afla între scafoid, semilunar si
între semilunar, piramidal si sunt acoperite de cartilaj hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de: doua ligamente
interosoase, doua ligamente plane, doua ligamente dorsale.
Sinovialele sunt prelungiri provenite din stratul sinovial al
capsulei articulare mediocarpiene. Articula ia osului pisiform
este tot o articula ie plana, care difera de celelalte prin numarul
mai mare de ligamente care întaresc capsula, dintre care doua
sunt mai dezvoltate: ligamentul pisometacarpian, care se întinde
între pisiform si rândului
B. Articulatiile baza metacarpianului V, siTrapezul,
al doilea (distal). ligamentul
pisohamat, care
trapezoidul, osuleste întresipisiform
mare osul cu sicârlig,
cârligulseosului hamat.între ele
articuleaza
formând trei articula ii plane. 84
 Suprafe ele articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj
hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de trei ligamente
interosoase, trei ligamente palmare si trei ligamente posterioare
similare celor ale rândului întâi. Sinovialele acestor articula ii
sunt prelungiri apar inând sinovialei articula iei mediocarpiene.
C. Articula ia mediocarpiana uneste rândul proximal,
exceptând pisiformul, cu rândul distal al carpului.
Suprafe e articulare. La articula ie remarcam urmatoarele:
- existen a a doua cavita i glenoide si a doi condili,
- rândul proximal prezinta medial o cavitate glenoida
formata de piramiadal, semilunar si fa a interna a scafoidului, iar
lateral un mic condil format de scafoid,
- rândul distal prezinta medial un condil voluminos format
de osul capitat si de osul cu cârlig, care patrunde în cavitatea
glenoida a rândului precedent; în partea laterala exista o cavitate
glenoidala formata de trapez si trapezoid,
- suprafa a articulara distala se articuleaza cu cea
Mijloace linia
proximala, de unire. Cele
articulara aredoua
formarânduri ale carpului sunt
unui S orizontal.
unite printr-o capsula laxa, întarita de o serie de ligamente:
ligamentul radial al carpului, puternic de forma literei V si
ligamentul posterior, inconstant si slab dezvoltat.
Biomecanica articula iilor mâinii. La nivelul mâinii se
produc miscari de: flexie - extensie, înclinare radiala - înclinare
cubitala, circumduc ie.
Flexia - extensia. Flexia este miscarea prin care palma se
apropie de fa a anterioara a antebra ului, iar extensia reprezinta
miscarea prin care dosul mâinii se apropie de fa a posterioara a
antebra ului.
Miscarile de flexie - extensie se realizeaza în jurul unui ax
transversal care trece prin osul mare; au împreuna85 o amplitudine
de 170°, din care articula ia radiocarpiana face: 50° flexie si 30°
extensie, iar articula ia mediopcarpiana face: 35° flexie si 50°
extensie. Amplitudinea miscarilor de flexie - extensie depinde de
pozi ia mâinii fa a de antebra si de pozi ia degetelor.
Flexia maxima se ob ine cu mâna înclinata cubital si
degetele extinse, iar extensia maxima se ob ine cu mâna înclinata
radial si degetele flectate. Flexia este limitata de tensionarea
ligamentelor posterioare, iar extensia de tensionarea ligamentelor
anterioare.
Înclinarea radiala (abduc ie) - înclinarea cubitala
(adduc ie). Aceste tipuri de miscari se realizeaza prin bascularea
oaselor carpiene în jurul unui ax anteroposterior care trece prin
osul mare. Înclina ia radiala face ca osul mare sa se încline în
afara, iar semilunarul înauntru. Înclina ia cubitala înclina osul
mare înauntru si semilunarul în afara, scafoidul fiind astfel
degajat si putând astfel sa participe la miscarea de opozi ie.
Circumduc ia. Reprezinta miscarea care combina toate
miscarile de mai sus, astfel: flexie - abduc ie - extensie - adduc ie
si invers. Traiectoria descrisa de miscare nu este un cerc ci o
elipsa, deoarece amplitudinea de miscare pentru flexie - extensie
este mai mare decât cea de abduc ie - adduc ie.
Articula iile carpometacarpiene. Datorita dispozi iei
anatomice diferite a articula iei carpometacarpiene a celor cinci
degete se descriu: articula ia carpometacarpiana a policelui
(degetul mare) si articula iile carpometacarpiene ale degetelor (II,
III, IV, V).
A. Articula ia carpometacarpiana a policelui este o
Biomecanica
articula policelui.
ie în sa Spre deosebire
si mai poate fi numita de ultimele
articula ia patru
degete, care au posibilita i mai reduse de miscare, policele poate
trapezometacarpiana.
executa miscari mai ample si variate, care 86 se realizeaza cu
participarea întregii raze externe a mâinii, reprezentata de
falangele policelui.
Policele este format din falange - metacarpianul I - trapez -
scafoid, precum si articula iile dintre ele. Caracteristica
fundamentala a policelui este aceea ca, fa a de celelalte degete, a
suferit o rasucire în loc (eversie) de 45°, astfel ca fe ele
posterioare au devenit posteroexterne. Miscarile posibile la
nivelul policelui sunt: flexia - extensia, abduc ia - adduc ia,
circumduc ia si opozi ia.
Flexia - extensia policelui reprezinta miscarea de înclinare
spre fa a palmara sau dorsala a mâinii, miscarea realizându-se în
jurul unui ax oblic înainte si în afara care trece prin baza
metacarpianului I si are o amplitudine de 35-40°.
Abduc ia - adduc ia reprezinta miscarea de îndepartare -
apropiere a primului metacarpian de metacarpianul II. Miscarea
se realizeaza în jurul unui ax anteroposterior care trece prin
centrul trapezului, amplitudinea de miscare fiind tot de 35-40°
Opozi ia este o miscare particulara a policelui care consta
în apropierea policelui de celelalte patru degete. Aceasta miscare
complexa comporta de fapt trei miscari: miscarea unghiulara a
vârfului policelui care descrie un arc de cerc de 120°, miscarea
de rota ie cu amplitudine de 90° , pe care o face policele în jurul
axului sau longitudinal, flexia falangei II pe falanga I si a
falangei I pe metacarpianul I.
Opozi ia, este de fapt acea miscare prin care fa a dorsala a
policelui ajunge perpendiculara pe fa a dorsala a mâinii; în cursul
acestei miscari policele pleaca din abduc ie cu extensie maxima
Cele patruînoase
si ajunge adducmetacrpiene
ie cu flexie(II, III, IV, V) se articuleaza cu cele
maxima.
ale rândului iile
B. Articula distal carpian, formândalearticula
carpometacarpiene ii plane.
celorlalte Miscarile
degete.
posibile în aceste articula ii sunt numai de alunecare.
87
 Articula iile intermetacarpiene. Cu excep ia primului
metacarpian, care este independent toate celelalte metacarpiene
sunt unite între ele la extremita ile lor proximale prin articula ii
iar distal printr-un ligament.
Articula iile degetelor. Falangele sunt unite între ele prin
articula ii interfalangiene. Primele falange sunt unite si cu
metacarpienii formând articula iile metacarpofalangiene. Se
descriu astfel: articula iile metacarpofalangiene si
interfalangiene.
A. Articula iile metacarpofalangiene. Suprafe ele articu-
lare sunt reprezentate de capetele rotunde ale metacarpienilor
care patrund în cavita ile pu in adânci de la baza falangelor
proximale.
Mijloacele de unire. Capsula articulara este de forma unui
manson care uneste extremita ile osoase si este întarita de
ligamentele palmare si ligamentele colaterale, forma iuni
puternice, având rol important în conducerea miscarilor de flexie
si extensie.
Biomecanica articula iilor metacarpofalangiene. În
aceasta articula ie se executa urmatoarele miscari: flexie -
extensie, înclinare marginala, circumduc ie.
B. Articula iile interfalangiene. Degetele mâinii prezinta
câte doua articula ii: una proximala si alta distala, cu excep ia
policelui (degetul mare), care are doar doua falange si deci o
singura articula ie. Toate articula iile sunt de tip ginglym
(trohleene).
Suprafe ele articulare. Suprafa a proximala este repre-
zentata prin extremita ile distale ale primei sau celei de-a doua
falange.
Suprafa Este
a distala
o trohlee
este reprezentata
care prezinta de extremita
pe laturiiledoua depresiuni
care servesc
proximale alepentru
celei de-a
inser
doua
ii ligamentare.
si celei de-a treia88falange. Prezinta
o creasta anteroposterioara ce raspunde san ului trohleei si doua
mici cavita i care raspund povârnisurilor trohleene.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula întarita
de un ligament palmar si doua ligamente colaterale.
Biomecanica degetelor. În aceasta articula ie se executa
miscari de: flexie, prin care degetele se apropie de palma si
extensie, prin care degetele se departeaza de palma, miscari care
se produc în jurul unui ax transversal ce trece prin trohleea
extremita ii distale a falangelor I si II.

89
 CURS 10. Articula ia coxofemurala (articula ia
soldului). Articula iile membrului inferior

Este o articula ie sferoidala cu trei axe de miscare, având o

mare importan a în statica si locomo ie. În aceasta articula ie sunt
unite capul femural si acetabulul.

Bazinul - vedere posterioara - articula iile

Suprafe ele articulare. coxofemurale(dreapta
Ca suprafe e articulare avem: capul
si stânga)
femural, care prezinta foseta capului si acetabulul la care se
descrie suprafa a articulara semilunara si fosa90 acetabulului de
forma patrulatera. Suprafe ele articulare sunt acoperite de un strat
de cartilaj hialin. Labrul sau cadrul acetabular este un
fibrocartilaj dispus ca un inel la periferia acetabulului, cu rol de
a-i mari adâncimea si astfel cuprinzând 2/3 ale capului femural.

Articula iadesoldului
Mijloacele de unire sunt reprezentate - sec
o capsula iune
întarita
de un numar de ligamente, dintre care unul se afla chiar în
interiorul articula iei, ligamentul capului femural.
91
 Capsula articulara are forma unui manson conoid, cu baza
mare inserata pe coxal si baza mica prinsa pe femur. Inser ia pe
osul coxal se face pe fa a externa a labrului si pe periferia
sprâncenei acetabulare. Inser ia pe colul femural este mai
complexa si în acelasi timp mai importanta din punct de vedere al
studiului fracturilor. Capsula articula iei soldului este foarte
rezistenta si formata din doua feluri de fibre: longitudinale
dispuse superficial si circulare situate profund. O privire de
ansamblu asupra capsulei articulare ne conduce la urmatoarele
concluzii:
- capsula acopera în întregime fa a anterioara a colului
femural pe când din fa a posterioara acopera numai 2/3 mediale.
- trohanterul mare, fosa trohanterica si trohanterul mic
ramân în afara inser iei capsulei.
- inser ia capsulei la mare distan a de colul femural permite
efectuarea unor miscari ample si variate.
Ligamentele articulare sau fasciculele de întarire
longitudinale sunt în numar de trei si reprezinta por iuni mai
condensate ale capsulei, având o mare importan a în asigurarea
solidita ii articula iei atât în sta ionare, cât si în mers.
a) Ligamentul iliofemural este cel mai puternic ligament al
articula iei, suporta greuta i de 350-500 Kg si are forma unui
evantai situat pe fata anterioara a articula iei. În grosimea acestui
ligament se disting doua fascicule: unul lateral orientat oblic,
numit datorita inser iilor iliopretrohanterian si altul medial, cu
direc ie verticala numit iliopretrohanterian. Între cele doua
fascicule capsula este relativ sub ire.
b) Ligamentul pubofemural este situat pe fa a anterioara a
articula iei, se insera pe eminen a iliopubiana, creasta pectineala
si ramura superioara a pubelui pe de o parte iar pe de alta fibrele
lui se termina fixându-se înaintea trohanterului92mic.
 c) Ligamentul ischiofemural seArticula iafa
gaseste pe coxala - sec iune
a posterioara
a articula iei, se insera pe ischion înapoia si dedesubtul
acetabulului de unde se îndreapta în sus si în93afara spre femur;
acest ligament limiteaza rota ia interna si adduc ia.
Grosimea capsulei articula iei soldului este variabila;
atinge un maximum la nivelul fasciculului iliopretrohanterian
(10-13 mm) si un minim (2-3 mm), în por iunea dintre fasciculul
iliopretrohanterian si cel pubofemural.
Ligamentul capului femural (ligamentul rotund) este o
lama fibroasa, intraarticulara de forma triunghiulara. Prin baza sa
se insera pe ligamentul transvers al acetabulului si pe por iunile
învecinate ale sprâncenei osoase acetabulare. Ligamentului
capului femural i se atribuie o tripla importan a: con ine vase
nutritive pentru capul femural, fiind înconjurat de sinoviala, el
mareste suprafa a de secre ie a acestei membrane, prin miscarile
lui contribuie la raspândirea sinovialei pe suprafe ele articulare.
Biomecanica articula iei soldului. La nivelul ei se pot
produce urmatoarele miscari: flexie - extensie; abduc ie -
adduc ie, circumduc ie si rota ie. Datorita lungimii colului
femural si înclinarii acestuia pe diafiza, miscarile de flexie-
extensie si abduc ie - adduc ie, se asociaza cu miscarile de
rota ie.
Flexia si extensia se executa în jurul unui ax transversal
care trece prin vârful trohanterului mare si prin foseta capului
rotund. În flexie coapsa se apropie de peretele anterior al
abdomenului iar în extensie ea se îndeparteaza. Amplitudinea
totala a miscarilor de flexie - extensie depinde de pozi ia în care
se gaseste genunchiul; astfel daca este extins, flexia coapsei va fi
limitata la aproximativ 90°. Când genunchiul este flectat,
flexiunea coapsei atinge 130°.
În pozi ia „pe vine”, coapsa se alipeste de peretele
abdominal anterior. În extensie, partea anterioara a capsulei si
ligamentul iliofemural se întind, limitând astfel miscarea. Este
posibila si executarea unei extensii for ate (hiperextensie) ca în
miscarile de balet sau patinaj. 94
 În asemenea cazuri, extensia maxima nu se ob ine în
articula ia soldului respectiv, ci printr-o miscare de flexie
executata în articula ia soldului de partea opusa (a membrului
fixat), ceea ce are drept urmare o aplecare a trunchiului înainte;
miscarea se mai petrece si în coloana vertebrala, accentuându-se
curbura lombara. Ligamentele iliofemurale au rol principal în
sta iunea verticala, opunându-se caderii trunchiului înapoi,
ligamentele pubofemurale au rol adjuvant.
Miscarea de abduc ie-adduc ie se executa în jurul unui ax
sagital care trece prin centrul capului femural. Când coapsele
sunt extinse, amplitudinea maxima a abduc iei este de 60° iar
când se gasesc în flexie, abduc ia atinge 70°; amplitudinea
adduc iei este de 30°.
Circumduc ia este miscarea ce rezulta din alternarea celor
patru miscari precedente. În timpul executarii circumduc iei,
capul femural se învârte în acetabul, epifiza inferioara a
femurului descrie un cerc, iar diafiza acesteia, un con.
Miscarea de rota ie, în afara si înauntru, se realizeaza în
jurul unui ax vertical care trece prin capul femural. Amplitudinea
maxima a rota iei în afara este de 15°, iar cea a rota iei înauntru
de 35°.
În cazurile în care coapsa se afla în pozi ie de flexie si
abduc ie, amplitudinea totala a rota iei atinge amplitudinea de
100°.
Rota ia în afara (supina ia femurala) este limitata de
fasciculul iliopretrohanterian, iar rota ia înauntru (prona ia
femurala) este limitata de ligamentul ischiofemural si
iliopretrohanterian.
Articula ie de tip condilian, aten ia deosebita care i se
acorda se întemeiaza
Articula
pe câteva
ia genunchiului
observa ii: 95
 - comparativ cu alte mari articula ii (articula ia soldului si
cea scapulo-humerala), este mai pu in acoperita si protejata de
par i moi, ceea ce explica frecventele expuneri la ac iunea
factorilor nocivi externi.
- este foarte mult solicitata în statica si locomo ie , fapt ce
grabeste uzura elementelor sale componente.
- articula ia genunchiului are numeroase implica ii în
patologie, fiind sediul a numeroase traumatisme si a unor procese
inflamatorii si tumorale.

Articula ia genunchiului - sec iune în capsula

96 articulara
 Suprafe ele articulare apar in epifizei inferioare a
femurului, epifizei superioare a tibiei si fe ei posterioare a
patelei; fibula nu ia parte la alcatuirea acestei articula ii.
Suprafa a articulara a epifizei inferioare a femurului prezinta
urmatoarele caracteristici:
- este reprezentata de cei doi condili femurali, este
recurbata înapoi si de aceea partea sa cea mai mare este situata
înapoia axului osului.
- fiecare condil este oblic orientat iar axul sau de învârtire
este oblic de sus în jos si din spa iul intercondilian înspre fa a
cutanata.
este mai proeminent, din profil se observa cum raza de curbura a
- condilul
condililor medial
descreste se afla pe un plan
dinainte-înapoi inferior
(în partea celui lateral
anterioara si
ea este
de 45 mm, iar în cea posterioara este de 16 mm), ceea ce face ca
suprafa a articulara a condililor sa apara ca o curba spirala.
- condilul medial este mai îngust si mai lung ( 10
mm)decât cel lateral ( 8 mm).
- cei doi condili diverg dinainte-înapoi, astfel ca diametrul
transversal al extremita ii inferioare femurale este mai mare în
partea posterioara decât în cea anterioara.
- condilii femurali sunt acoperi i de un cartilaj hialin, gros
de 2-3 mm.
Fa a posterioara (fa a articulara) este destinata articula iei
cu fa a patelara a femurului; prezinta o creasta verticala si doua
povârnisuri, dintre care cel lateral este mai mare. Epifiza
superioara a tibiei prezinta:
- fa a superioara articulara cu cele doua fose articulare
(cavita i glenoide), separate prin eminen a intercondiliana sau
spina tibiei.
- cartilajul care acopera fosele articulare este mai sub ire în
partea periferica a acestora si mai gros în partea centrala (6-7
mm). 97
 - cartilajul este foarte elastic si are rolul de a atenua
presiunile si traumatismele produse de miscarile ce se efectueaza
în mers, fuga si sarituri.

Articula ia genunchiului - sec iune la nivelul meniscurilor

În aceasta articula ie nu exista o concordan a perfecta între
suprafe ele osoase iar pentru atenuarea acesteia 98 se dezvolta
cartilajele fibroase semilunare (meniscurile).
Meniscurile intraarticulare (lateral si medial) sunt doua
fibrocartilaje care s-au dezvoltat la periferia fiecareia dintre
fosele articulare tibiale.
Rolul lor este de a contribui la o mai buna concordan a
între suprafe ele condiliene femurale si fosele articulare ale tibiei,
insuficient excavate. Meniscurile se insera pe platoul tibial
exclusiv prin intermediul coarnelor, sunt mobile (aluneca) pe
platoul tibial în timpul miscarilor.
Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet,
întrerupt doar pe o mica întindere la nivelul eminen ei
intercondiliene si se insera prin cornul anterior si cel posterior la
nivelul eminen ei intercondiliene.
Meniscul medial are forma de semiluna si prezinta inser ii
mai îndepartate si anume: prin cornul anterior, pe marginea
anterioara a platoului tibial, iar prin cel posterior pe aria
intercondiliana posterioara.
Cele doua meniscuri sunt unite în partea anterioara printr-o
bandeleta transversala numita ligamentul transvers al
genunchiului.
serie de ligamente (ligamentul patelei, ligamentele posterioare,
Mijloacele
ligamentele de unire
colaterale: sunt
fibular reprezentate
si tibial de oîncrucisate).
si ligamentele capsula si o
Capsula are forma unui manson, care uneste cele trei oase:
femurul, tibia si patela (rotula). În partea anterioara capsula este
perforata de patela pe marginile careia se si insera, dar foarte
rezistenta putând sa suporte trac iuni mai mari de 300 kg.
Capsula articulara mai prezinta o particularitate importanta: ea
adera la baza meniscurilor si astfel este împar ita în doua
por iuni: una suprameniscala, alta submeniscala si este alcatuita
din fibre longitudinale, mai evidente pe par ile marginale; o parte
din ele merg de la femur la tibie iar altele99sunt întrerupte de
meniscuri. Pe lânga fibrele longitudinale mai exista si fibre
oblice si transversale.
Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian se prezinta ca o
forma iune fibroasa, puternica, lunga de 5-6 cm si lata de 2-3 cm,
de forma triunghiulara, care prezinta doua fe e si doua margini.
Prin fa a sa anterioara corespunde fasciei femurale, iar prin cea
posterioara unei mase celuloadipoase (corpul adipos
infrapatelar), iar mai jos unei burse seroase numita bursa
infrapatelara profunda. Ligamentul rotulian se poate vedea si
palpa sub piele, mai ales în semiflexie.
Ligamentele posterioare. Pe partea posterioara a
articula iei se descrie un plan fibros, asezat asemenea unei pun i
peste scobitura intercondiliana si este format din trei par i: una
mijlocie si doua laterale. Cele doua ligamente prezente la acest
nivel sunt: ligamentul popliteu oblic si ligamentul popliteu
arcuat.
Ligamentul popliteu oblic (lig. popliteum obliquum)
reprezinta o expansiune larga raspunzatoare condilului lateral si
este cunoscut în miologie sub numele de tendonul recurent al
muschiului semimembranos.
Ligamentul popliteu arcuat (lig. popliteum arcuatum) se
prezinta ca o banda fibroasa cu concavitatea superioara ce pleaca
de pe condilul lateral si merge înauntru catre fosa intercondiliana,
trecând pe sub ligamentul popliteu oblic, pentru a se pierde sub
capsula.
Ligamentul colateral fibular (lig. collaterale fibulare) se
insera în partea superioara pe condilul lateral al femurului, iar în
cea inferioara pe partea anterolaterala a capului fibulei. În
extensie acest ligament este întins, iar în flexie este relaxat;
ligamentul nu adera la capsula.
Ligamentul colateral tibial (lig. collaterale tibiale) se
prezinta ca o forma iune fibroasa aplatizata100 care se confunda cu
capsula. El se insera în partea superioara a epicondilului medial
al femurului, iar în cea inferioara pe fa a mediala a tibiei. În
grosimea acestui ligament se gasesc trei feluri de fibre:
verticale, situate în partea cea mai anterioara si întinse de la
femur la tibie;
oblice descendente care pleaca de la femur, se îndreapta în jos
rasfirându-se pe meniscul medial;
oblice ascendente, situate de la tibie spre meniscul medial.
Miscarile articula iei genunchiului. Articula ia genun-
chiului, având un singur grad de libertate, prezinta doua miscari
principale: flexia si extensia dar si o serie de miscari secundare
de rota ie mediala si laterala si de înclinare laterala si mediala.
Flexia este miscarea prin care gamba se apropie de fa a
posterioara a coapsei si se executa în jurul unui ax vertical ce
trece prin condilii femurali. În miscarea de flexie a genunchiului
se iau în considera ie trei eventualita i: deplasarea tibiei pe
femur; deplasarea femurului pe tibie; deplasarea simultana a
ambelor oase unul pe altul. Când genunchiul ajunge la o flexie de
70° se asociaza si o miscare de rota ie interna, care poate sa
ajunga pâna la 20° amplitudine. Flexia gambei la omul viu atinge
130° iar în mod pasiv gamba poate fi flectata si mai mult, pâna ce
ajunge în contact cu coapsa, moment în care miscarea este
limitata.
Extensia este miscarea opusa flexiei, de îndepartare a fe ei
anterioare a gambei de fa a posterioara a coapsei si se executa în
jurul aceluiasi ax transversal ca si flexia. Miscarii de extensie i se
Rota ia sieste
asociaza miscareade
o miscare derota
rasucire a gambei
ie externa pe coapsa
si poate sau
atinge pâna la
invers,
180°. care se executa în jurul unui ax vertical ce trece prin
centrul eminen ei intercondiliene tibiale si se asociaza miscarilor
de flexie si extensie. Sensul rota iei poate fi înauntru
101 sau în afara:
în rota ia înauntru vârful piciorului se apropie de linia mediana
(adduc ie); iar în rota ia în afara vârful piciorului se deplaseaza
lateral (abduc ie). Miscarea de rota ie poate avea loc numai când
gamba este flectata si când ligamentele colaterale se relaxeaza. În
miscarea de rota ie în afara (aprox. 40°), ligamentele încrucisate
se relaxeaza, iar în rota ia înauntru (aprox. 5-10°) ele se întind.
Înclinarea laterala si mediala defineste acea miscare
pasiva care se executa astfel: se fixeaza coapsa, iar gamba este
dusa în semiflexie si i se imprima miscari ondulatorii pendulare
atât în sens lateral cât si medial. Miscarile sunt de amplitudine
foarte redusa (2-3 cm) si sunt limitate de ligamentele colaterale si
de cele încrucisate.
Biomecanica meniscurilor. Rolul meniscurilor în
biomecanica articula iei genunchiului este complex si asa cum
afirma R. Bouillet si Ph. Van Graver aceste forma iuni
fibrocartilaginoase au cinci roluri importante:
completeaza spa iul liber dintre suprafa a curba a
femurului si suprafa a plana a tibiei, împiedicând astfel
protruzia sinovialei si a capsulei în cavitatea articulara, în
cursul miscarilor;
centreaza sprijinul femurului pe tibie în cursul miscarilor;
important din acest punct de vedere este ca periferia
meniscurilor este mai rezistenta (Trillat);
participa la lubrifierea suprafe elor articulare, asigurând
repartizarea uniforma a sinovialei pe suprafa a cartilajelor
(Smillie si Mc Connil);
joaca rolul unui amortizor de soc între extremitatile osoase,
mai ales în miscarile de hiperextensie si hiperflexie
(Fairbank);
reduce în modosoase.
important frecarea dintre102 extremita ile
 Articula iile piciorului
Aceste articula ii sunt multiple si diferit concepute dupa
cum sunt privite din punct de vedere anatomic, func ional sau
chirurgical. Din punct de vedere anatomic articula iile se împart
astfel:
articula ia talocrurala,
articula iile intertarsiene,
articula iile tarsometatarsiene,
articula iile intermetatarsiene,
articula iile degetelor: articula iile metatarsofalangiene si
interfalangiene.
Articula ia talocrurala. La formarea acestei articula ii
participa oasele gambei (tibia si fibula), împreuna cu talusul si
este de tip trohleartroza sau ginglym.
Suprafe ele articulare. Din partea gambei participa epifiza
distala a tibiei si cele doua fe e articulare ale maleolelor mediala
si laterala iar din partea piciorului participa fa a superioara a
talusului, care îsi ofera trohleea prelungita pe laturi de cele doua
fe isoare maleolare. Suprafe ele articulare sunt acoperite cu un
strat de cartilaj hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula
articulara întarita lateral de doua ligamente puternice.
Capsula articulara este sub ire si foarte strânsa în lateral si
mult mai laxa, dar rezistenta în partea anterioara si posterioara.
Ligamentul colateral lateral radiaza de la maleola laterala
la oasele tarsiene învecinate si este constituit din fibre grupate în
trei fascicule distincte, denumite în raport cu situa ia lor:
ligamentul talofibular anterior, calcaneofibular, talofibular
posterior.
Ligamentul colateral medial este mai puternic,
103 are forma
unei lame triunghiulare si de aceea se mai numeste si ligamentul
deltoidian, ia nastere pe vârful si pe marginile maleolei mediale
si de acolo se raspândeste la oasele tarsiene.
Articula iile intertarsiene. Exista sapte oase care
alcatuiesc tarsul, realizând între ele urmatoarele sapte articula ii:
subtalara, talocalcaneonaviculara, calcaneocuboidiana, cuneo-
naviculara, intercuneene, cuboidonaviculara, cuneocuboidiene.
1. Articula ia subtalara sau talocalcaneana posterioara
uneste talusul cu calcaneul prin intermediul fe isoarelor articulare
posterioare.
Suprafe e articulare. Din partea calcaneului exista
fe isoara talara posterioara convexa (cilindru plin), iar de partea
talusului, fe isoara calcaneana posterioara concava (cilindru gol);
cele doua suprafe e articulare fiind acoperite de cartilaj hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula si trei
ligamente.
Capsula articulara este formata dintr-un strat extern fibros
si dintr-unul intern sinovial si se insera la periferia suprafe elor
articulare.
Ligamentul talocalcanean interosos, este cel mai important
ligament al acestei articula ii, atât datorita rezisten ei cât si
rolului sau func ional. Este dispus în doua planuri: unul anterior
(articula ia talocalcaneonaviculara) si altul posterior (articula ia
subtalara). Ligamentul talocalcanean lateral, este dispus paralel
cu ligamentul calcaneofibular, sub care se afla situat si se întinde
de la fa a laterala a talusului la cea omonima a calcaneului.
Ligamentul talocalcanean medial, este scurt si se întinde între
tuberculul medial al procesului posterior al talusului si
subtentaculum tali. 104
 Articula iile piciorului - vedere plantara

2. Articula ia talocalcaneonaviculara face parte din

Suprafe ele articulare sunt alcatuite dintr-un cap si o
grupul articula iilor sferoidale.
cavitate de recep ie. Capul apar ine talusului în timp ce cavitatea
este formata din osul calcaneu si navicular unite între ele printr-
un ligament puternic, numit ligamentul calcaneonavicular
plantar. Dupa câte se cunoaste din osteologie,
105pe talus exista trei
fe isoare articulare care se continua între ele: una este situata pe
fa a anterioara a osului, iar celelalte doua pe fa a inferioara a sa.
Osul navicular prezinta pentru articula ie fa a sa posterioara; iar
calcaneul prezinta doua fe isoare articulare: una anterioara si alta
mijlocie situate pe fa a sa superioara.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula
articulara si o serie de ligamente.
Capsula articulara este sub ire, se insera pe marginile
suprafe elor articulare, nu comunica cu articula iile vecine, este
formata dintr-un strat intern sinovial si unul extern fibros.
Ligamentul talocalcanean interosos, descris la articula ia
subtalara, apar ine acestei articula ii doar planul anterior.
Ligamentul bifurcate sau în Y, este numit de chirurgi “cheia
articula iei lui Chopard”, denumire datorata faptului ca pentru
dezarticulare este absolut necesara sec ionarea lui. Este denumit
si ligamentul bifurcat deoarece este format din doua ramuri
divergente. Se insera cu un capat în partea anterioara a fe ei
superioare a calcaneului si apoi se împarte în doua por iuni: una
mediala, care se fixeaza pe fa a superioara si laterala a
navicularului si alta laterala care se insera pe partea superioara si
mediala a cuboidului. Ligamentul talonavicular, se întinde de la
partea dorsala a colului talusului la fa a superioara a
navicularului.
3. Articula ia calcaneocuboidiana este o articula ie în sa.
Suprafe ele articulare. Sunt acoperite de cartilaj hialin si
reprezentate de:
fa a anterioara a calcaneului, de forma triunghiulara,
concava de sus în jos si convexa în sens transversal,
Mijloacele de unirea sunt
fa a posterioara osuluireprezentate de odecapsula
cuboid, convexa sus în jos si
articulara întarita deconcava
doua ligamente.
transversal. 106
 Capsula articulara se insera la periferia suprafe elor
articulare; membrane sinoviala tapeteaza suprafa a interioara a
stratului fibros, fara sa comunice cu articula iile învecinate.
Ligamentul bifurcate, este alcatuit din doua ramuri, acestei
articula ii apar inându-i numai ramura laterala,
calcaneocuboidiana. Ligamentul mare plantar, are aspectul unei
panglici fibroase, sidefii, întinsa de la fa a inferioara a
calcaneului la baza ultimelor metatarsiene. Este împar it în doua
straturi: unul superficial si altul profund; ambele straturi pornind
din partea inferioara a calcaneului, din câmpul osos medial,
înaintea tuberozita ii calcaneului.
4. Articula ia transversala a tarsului. Chirurgii, pe
criteriul “dezarticularii” descriu dintre cele patru oase ale tarsului
posterior, o articula ie complexa, numita articula ia transversa a
tarsului (articula ia mediotarsiana sau a lui Chopart). În
componen a acesteia se gasesc reunite patru oase: talusul cu
navicularul si cuboidul cu calcaneul. Linia articulara este dispusa
transversal, partea talonaviculara este concava inapoi, pe când
cea calcaneocuboidiana, concava înainte.
Principalul ligament al acestei articula ii este ligamentul
bifurcat (cheia articula iei), dar mai exista si o serie de ligamente
accesorii care apar in articula iilor calcaneocuboidiana si
talocalcaneonaviculara.
5. Articula ia cuneonaviculara este plana si se realizeaza
între osul navicular si cele trei oase cuneiforme.
Suprafe ele articulare. Sunt reprezentate de cele trei
fe isoare articulare de pe fa a anterioara a osului navicular,
Mijloacele
precum deisoarele
si de fe unire sunt reprezentate
triunghiulare situatede
pe ofa capsula si o a
a posterioara
serie de os
fiecarui ligamente.
cuneiform.
Ligamentele cuneonaviculare dorsale sunt 107 în numar de trei
si unesc partea dorsala a navicularului cu partea similara a
fiecarui cuneiform. Ligamentele cuneonaviculare plantare sunt în
numar de trei si se întind de la fa a plantara a osului navicular la
fe ele plantare ale cuneiformelor. Ligamentul intern este gros si
este dispus între tuberculul navicularului si fa a mediala a
primului cuneiform.
6. Articula iile intercuneene. Prin articularea oaselor
cuneiforme rezulta doua articula ii plane (inconstante).
Suprafe ele articulare se gasesc pe fe ele adiacente ale
oaselor.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de: doua ligamente
intercuneiforme interosoase, doua ligamente intercuneiforme
dorsale si doua ligamente intercuneiforme plantare.
7. Articula ia cucuboideonaviculara. Este o articula ie
inconstanta (neomologata în nomenclatura anatomica).
Suprafe ele articulare sunt reprezentate de o fe isoara
mica, aflata pe fa a laterala a osului navicular si una analoga pe
fa a mediala a cuboidului, ambele acoperite de un cartilaj hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de trei ligamente:
interosos, cuboideonavicular dorsal si cuboideonavicular plantar.
8. Articula ia cuneocuboidiana este o articula ie plana
care uneste cuboidul cu al treilea cuneiform.
Mijloacele
Suprafe ele de unire se
articulare reduc
sunt la un ligament
reprezentate de fe elecuneo-
adiacente
cuboidian
ale oaselor interosos,
amintite. un ligament cuneocuboidian dorsal si un
ligament cuneocuboidian plantar.
Articula iile tarsului anterior poseda o singura sinoviala,
cuneonaviculara de la care pleaca prelungiri pentru articula iile
vecine (intercuneene si cuneocuboidiana). Dealtfel si capsulele
lor se continua între ele, motiv pentru care sunt considerate
dependin e ale articula iei cuneonaviculare.108
 Articula iile tarsometatarsiene. Sunt articula ii plane ce
unesc cuboidul si cele trei cuneiforme cu oasele metatarsului si
sunt cunoscute sub numele de “articula ia Lisfranc”.
Suprafe ele articulare. Cele doua grupe de oase care
participa la formarea articula iilor tarsometatarsiene se
articuleaza între ele dupa cum urmeaza: metatarsianul I se
articuleaza cu primul cuneiform (articula ia mediala);
metatarsianul II patrunde în scoaba formata de cele trei
cuneiforme, articulându-se cu toate trei; metatarsianul III se
articuleaza cu al treilea cuneiform (articula ia intermediara);
metatarsianul IV si V se articuleaza cu osul cuboid (uneori
metatarsianul IV se articuleaza si cu al treilea cuneiform).
Linia articulara se prezinta ca o linie curba cu
convexitatea anterior, cunoasterea acestei linii are importan a în
chirurgie. Proeminen a metatarsianului doi între cele trei
cuneiforme constituie un accident ce întrerupe uniformitatea
conturului dat de aceasta linie, care uneste tuberozitatea
metatarsianului I cu cea a metatarsianului V.
Mijloacele de unire. Sunt realizate de capsulele articulare
întarite de trei categorii de ligamente: dorsale, plantare si
interosoase.

Ligamentele tarsometatarsiene dorsale se prezinta sub

forma unor mici panglici fibroase, întinse de la fa a dorsala a
cuboidului si cuneiformelor la fa a dorsala a celor cinci
metatarsiene. Ligamentele tarsometatarsiene plantare sunt în
numar de cinci, au o dispozi ie semilunara celor dorsale si leaga
ultimul rând al tarsului cu cele cinci metatarsiene. Ligamentele
Articula iile intermetatarsiene.
cuneometatarsiene interosoase sunt Aratam
în numardedelatrei
început
si li se
marea
atribuie analogie
o importandintre articuladeosebita.
a chirurgicala iile piciorului anterior cu cele
corespunzatoare ale mâinii. Metatarsienele 109se articuleaza prin
intermediul bazei lor, primul metatarsian nu se uneste cu cel de-
al doilea; celelalte metatarsiene se pun în contact direct prin
fe isoarele articulare, situate pe par ile alaturate ale bazei lor.
Mijloacele de unire. Sunt reprezentate de trei capsule, trei
ligamente metatarsiene dorsale, trei ligamente metatarsiene
plantare si trei ligamente metatarsiene interosoase. Toate
ligamentele au aceeasi dispozi ie, fiind întinse între oasele
învecinate, numai ca cele trei ligamente interosoase se gasesc
între oase, în ce cele plantare si dorsale se gasesc la periferia
articula iilor.
Articula iile degetelor. În aceasta grupa de articula ii
descriem articula iile metatarsienelor cu falangele si articula iile
falangelor între ele.
Articula iile metatarsofalangiene fac parte din grupul
articula iilor elipsoide.
Suprafe ele articulare. De o parte exista capul meta-
tarsianului, iar de alta, cavitatea articulara ovala, usor scobita a
falangei corespunzatoare.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de:
- o capsula laxa, întarita pe partea dorsala de tendonul
muschiului extensor;
- doua ligamente colaterale care se insera printr-un capat
pe tuberculii marginali ai metatarsianului corespunzator, iar
celalalt capat se la este terminându-se pe tuberculii omonimi ai
falangelor;
- ligamentele plantare sunt forma iuni fibrocartilaginoase,
groase si rezistente, identice cu cele metatarsofalangiene;
- ligamentul metatarsian transvers profund are aspectul
unei panglici
Articula ia fibroase cu direc ie transversala,
metatarsofalangiana care Ceea
a halucelui. leaga capetele
ce
metatarsienelor
caracterizeaza (de la I pâna
aceasta la V).ie este prezen
articula 110 a celor doua oase
sesamoide în interiorul fibrocartilajului ligamentului plantar.
Fasciculele inferioare ale ligamentelor colaterale se insera pe
sesamoide si delimiteaza astfel un san de trecere pentru tendonul
muschiului flexor lung al halucelui.
Articula iile interfalangiene. Cu excep ia halucelui care
poseda o singura articula ie, toate celelalte degete au doua
articula ii interfalangiene. Acestea sunt articula ii trohleene
(ginglym), fiind conformate dupa tipul articula iilor degetelor de
la mâna. Fiecare articula ie poseda ca mijloc de unire o capsula,
un ligament plantar si doua ligamente colaterale. Sinoviala
tapeteaza suprafa a interioara a capsulei si trimite câte un fund de
sac plantar.
Biomecanica piciorului. Miscarile piciorului sunt: flexia
dorsala, flexia plantara, abduc ia, adduc ia, circumduc ia,
supina ia si prona ia.
Flexia dorsala (flexia) este miscarea prin care fa a dorsala
a piciorului se apropie de fa a anterioara a gambei.
Flexia plantara (extensia) este miscarea opusa prin care
fa a dorsala a piciorului se îndeparteaza de gamba.
Adduc ia este miscarea prin care vârful halucelui se
apropie de planul mediosagital al corpului.
Abduc ia este miscarea prin care vârful halucelui se
îndeparteaza de planul mediosagital.
Circumduc ia defineste miscarea prin care vârful halucelui
descrie un cerc si rezulta din executarea alternativa a miscarilor
precedente.
Supina ia este miscarea prin care marginea mediala a
Prona ia este
piciorului este miscarea
ridicata deinversa supina astfel
pe pamânt, iei prin
ca care
fa a plantara
marginea laterala se ridica de pe
priveste spre planul mediosagital. sol, astfel încât planta priveste în
afara. 111
 CURS 11. Miologia

Este partea anatomiei ce are ca obiect studiul muschilor si

al forma iunilor anexe. La nivelul aparatului locomotor se
studiaza muschii scheletici (stria i), care se fixeaza pe schelet.
Muschii scheletici reprezinta componenta activa a aparatului
locomotor, spre deosebire de oase si articula ii, care reprezinta
componenta pasiva. Importan a muschilor scheletici rezulta si din
masa lor mare absoluta si relativa. La un barbat de 70 Kg,
muschii reprezinta aprox. 25 Kg (30-40%) din greutatea
corporala, iar oasele aprox. 10 Kg (14%) din greutatea corpului.

Conforma ia exterioara
Clasificarea se face în func ie de marimea si aspectul
exterior.
1. Dupa forma pot fi :
- lungi: la nivelul membrelor,
- la i: la trunchi,
- scur i: au dimensiune mica si asezare profunda, la
nivelul spatelui,
- orbiculari: circulari, înconjoara diferite orificii.
2. Dupa numarul capetelor de origine se clasifica în:
- biceps - doua capete de origine,
- triceps - trei capete de origine,
- cvadriceps - patru capete de origine.
3. Dupa asezare pot fi:
- superficiali,
- uniarticulari,
- profunzi.
- biarticulari,
4. Dupa numarul articula iilor:
- poliarticulari. 112
 Numarul muschilor este estimat la aproximativ 400.
Raporturile muschilor:
- sunt foarte variate,
- muschii se dispun unul lânga altul suprapus,
- muschii profunzi acopera articula iile,
- au rol plastic.

Anexele muschilor
Fasciile musculare - forma iuni conjunctive care învelesc
un muschi sau o grupa de muschi. Servesc ca membrane de
protec ie pentru muschi.
Retinaculele - îngrosari fibroase ale fasciilor de învelis.
Tecile sinoviale - favorizeaza alunecarea tendoanelor în
interiorul canalelor osteofibroase.

Muschiul si tendonul ca organe

În structura musculara intra fibrele musculare striate, esut
conjunctiv, vase, nervi si forma iuni receptoare. Fibra musculara
striata este unitatea structurala si elementara a muschiului. Dupa
compozi ie, culoare si proprieta i se disting fibre musculare rosii
si albe. Fibrele musculare rosii sunt bogate în mioglobina, iar
cele albe sunt bogate în miofibrile, dar obosesc repede.
Proprieta ile muschiului sunt: contractilitatea, elasticitatea,
tonicitatea.
Muschii abdominali. Abdomenul este în cea mai mare
parte circumscris de muschi, de care sunt legate o serie de
aponevroze abdominale si forma iuni dependente de el, cu
transversal
importan amai mare decât
anatomica cel antero-posterior, diafragma este un
si medicala.
sept musculomembranos
Diafragma. Forma iune care impara,
separa cavitatea toracica
lata, boltita, de cea
cu diametrul
abdominala. 113
 Bolta sa proemina în cavitatea toracelui si prezinta doua
cupole: una dreapta, pu in mai înalta deoarece vârful ei
corespunde spa iului IV intercostals drept pe linia
medioclaviculara si alta stânga mai pu in înalta, deoarece
crestetul ei nu ajunge decât la nivelul coastei V, pe linia
medioclaviculara stânga.
Baza bol ii diafragmatice circumscrie intern apertura
toracica inferioara de care se prinde diafragma si este alcatuita
din doua par i: una centrala si superioara, numita centrul tendinos
si alta periferica si inferioara, musculara.
Por iunea musculara a diafragmei se compune din trei
par i denumite dupa originea fasciculelor musculare: partea
lombara, partea costala si partea sternala.
Fa a superioara a diafragmei este acoperita de fascia
endotoracica, peste care la nivelul foliolei anterioare a centrului
tendinos, se suprapune baza sacului pericardic cu esutul
superpericardic aderent la aceasta foliola. În rest se suprapun
plurele diafragmatice parietale respective cu esut subpleural,
fiind si ele aderente strâns la foliolele laterale omonime.
Fa a inferioara a diafragmei este învelita de fascia
diafragmatica inferioara, parte a fasciei endoabdominale.
Muschii regiunii abdominale antero-laterale. Musculatura
peretelui abdominal anterolateral, este formata exclusiv din
muschi intrinseci, deriva i din cele trei paturi primitive, proprii
peretelui. Dupa situa ie si forma, muschii regiunii anterolaterale
sunt:

- anteriori: dreptul abdominal, piramidalul;

1. Muschiul
- posteriori:drept abdominal
oblicul reprezinta
extern, oblicul o „fâsie”
intern, transversul
longitudinala întinsa abdominal.
de la pube la partea anteroinferioara a
toracelui, situata imediat lateral de linia mediana.
114 Muschiul drept
abdominal este întretaiat transversal de trei intersec ii tendinoase.
Cei doi drep i abdominali sunt separa i unul de celalalt pe linia
mediana, printr-un rafeu tendinos numit linia alba, linie care
împreuna cu intersec iile tendinoase formeaza un puternic schelet
fibros de trac iune si solidarizare a muschilor laterali cu muschiul
drept abdominal.
Linia alba (linea alba) este o banda fibrocartilaginoasa
(rafeu fibros) întinsa de la procesul xifoid la simfiza pubiana între
marginile mediale ale celor doi muschi drep i abdominali. Linia
alba este mai lata pe por iunea de la procesul xifoid pâna la 1-3
cm sub ombilic, dar se îngusteaza mult subombilical, deoarece
marginile mediale ale celor doi muschi se apropie.
2. Muschiul piramidal este un muschi mic, triunghiular,
inconstant situat în teaca muschiului drept abdominal, anterior de
acesta, în partea inferioara a sa.
Originea - pe fa a anterioara a unghiului pubic si pe
simfiza pubiana. Fibrele sale laterale au direc ie oblica iar cele
mediale sunt verticale. Pe masura ce urca spre inser ie se
îngusteaza astfel încât vârful sau ajunge aproximativ la jumatatea
distan ei dintre ombilic si simfiza pubiana.
3. Muschiul oblic extern al abdomenului este cel mai mare
si cel mai superficial muschi abdominal; fibrele sale au o direc ie
oblica de sus în jos si din lateral spre medial. Pântecele muscular
Originea
intra se face
în structura prin opt
peretelui digita
lateral ii musculo-tendinoase
abdominal pe
si strabate în acest
fe ele externe
perete regiunea si marginile siinferioare
hipocondrica flancul. ale ultimilor opt coaste.
Aceste digita ii alterneaza de sus în jos si dinspre medial spre
lateral si merge posterior cu ultimele 4-5 digita ii de origine ale
muschiului din at anterior si cu cele 3-4 digita ii de origine
costala ale muschiului dorsal mare. Pântecele muscular are forma
neregulata, trapezoidala si prezinta patru margini.
115
 4. Muschiul oblic intern al abdomenului. Este situat
superficial fa a de muschiul transvers si profund în raport cu
muschiul oblic extern. Fibrele sale au o direc ie oblica de jos în
sus si din lateral în medial. Pântecele muscular se afla în peretele
abdominal lateral iar aponevroza în cel anterior.
Originea - pe foaia superficiala a fasciei toraco-lombare,
pe linia intermediara a crestei iliace si pe 1/3 sau 2/3 laterale ale
ligamentului inghinal. Fibrele musculare radiaza în evantai de pe
originile amintite, alcatuind pântecele muscular.
5. Muschiul transvers abdominal. Este cel mai profund
dintre muschii la i si se întinde ca o jumatate de corset, pe toata
suprafa a unui hemiabdomen. Aproape tot corpul muscular este
cuprins în peretele lateral abdominal.
Aponevroza anterioara a muschiului transvers porneste
anterior de corpul muscular, strabate peretele abdominal anterior
ajungând la linia alba.

Participarea muschilor abdominali la actele respirator si

locomotor
Ac iunea muschilor antero-laterali ai abdomenului. În
structura muschilor abdominali întâlnim o textura fibrilara foarte
interesanta, realizata de fibrele musculare si aponevrotice: unele
au o direc ie aproape verticala (muschiul drept abdominal,
muschiul piramidal); altele oblice, dar perpendiculare unele pe
altele (muschii
1) Prin tonusul oblici: intern
lor normal si extern);
ei men iar abdominale
in viscerele altele transversale
(muschiul transvers
în pozi ie normala si abdominal).
ajuta la buna lor func ionare. În hipotonii
musculare, pareze si paralizii apar ptoze viscerale, iar func iile
acestor viscere sunt slabite sau abolite (disurii, constipa ii). Tot
scaderea tonusului muscular explica apari ia în procente mai mari
a herniilor la batrâni si la obezi. Cresterea tonusului
116 muscular al
peretelui abdominal în zona apendiculara este unul dintre
principalele semen de apendicita acuta. În clinica acest tonus
crescut este cunoscut sub denumirea de aparare musculara, când
se provoaca prin apasarea organului bolnav sau contractura când
a devenit permanent. Cresterea tonusului muschilor abdominali
în cadrul proceselor patologice viscerale se datoreaza unor
reflexe viscerosomatice metamerice, cu punct de plecare irita ia
peritoneului care înveleste aceste organe.
2) Ac iune de presa abdominala comprimând viscerele
subiacente prin contrac ia muschilor abdominali. Prin diferitele
grade de presiune asupra viscerelor abdominale, acesti muschi
participa la mic iune, defeca ie, voma, parturi ie.
3) Sunt muschi expiratori auxiliari. Când muschii drept
abdominal, oblic extern si oblic intern iau punct fix pe pelvis trag
în jos coastele si toracele si produc expira ia.
Diafragma este principalul muschi inspirator, care prin
contrac ie coboara cupolele si bolta sa. Prin aceasta diametrul
vertical al cavita ii toracice se mareste cu câ iva cm (1-3 cm
pentru respira ia normala în repaus), iar pulmonii sunt
expansiona i prin baza lor în jos. În expira ie, bolta si cupolele se
ridica cu to i atâ ia cm, baza pulmonilor fiind în sus iar diametrul
vertical al cutiei toracice se micsoreaza. Diafragma participa prin
contrac ie sinergica cu muschii abdominali în reflexul de voma,
în acte fiziologice ca mic iunea, defeca ia, parturi ia.
Muschiul drept abdominal, când ia punct fix pe pube,
produce flexia toracelui pe bazin si coboara coastele (este muschi
expirator).
Muschiul piramidal participa la ac iunile muschiului drept
abdominal; este un muschi tensor al liniei albe. Prin tonusul sau
normal contribuie la men inerea în pozi ie normala a viscerelor si
laMuschiul
buna lor func
oblicionare.
intern al abdomenului -117 prin contrac ie,
când ia punct fix pe creasta iliaca, înclina si roteste trunchiul de
aceeasi parte. Când se contracta bilateral cu punct fix pe creasta
iliaca, ini ial trage în jos ultimele patru coaste si este expirator
auxiliar, iar daca îsi continua ac iunea flecteaza trunchiul pe
pelvis.
Muschiul transvers abdominal: este principalul muschi al
presei abdominale iar prin contrac ie bilaterala comprima toate
viscerele abdominale, participând astfel la: defeca ie, mic iune,
parturi ie. Contrac ia fasciculelor superioare apropie arcurile
costale de linia mediana, muschiul participând astfel la expira ia
for ata (tuse, stranut, voma). Prin tonusul sau normal contribuie
la men inerea în pozi ie normala a viscerelor si la buna lor
func ionare. În scaderea tonusului muscular (pareze si paralizii),
apar frecvent ptoze viscerale, iar actele fiziologice la care
participa, sunt perturbate.
4) Rol în statica si dinamica trunchiului, prin tonusul lor
normal contribuind la men inerea corpului în pozi ie sezând sau
în ortostatism. Iau parte la producerea tuturor miscarilor
trunchiului cu excep ia extensiei.
Flexia trunchiului o produce muschii drep i abdominali si
muschii oblici când se contracta bilateral, cu punct fix pe pelvis.
Când iau punct fix pe torace, flecteaza pelvisul pe abdomen.
Contrac ia unilaterala a muschiului oblic extern produce
înclina ia de aceeasi parte a trunchiului si rota ia lui de partea
opusa. Muschiul oblic intern contractat unilateral, provoaca
flexia si rota ia trunchiului de aceeasi parte.

Muschii membrelor superioare

muschiA.profunzi
Muschiicare acoperase
umarului articula
împartiaîn
scapulohumerala,
3 grupe:
întinsi
Rotatoriîntre
scur scapula
i ai umarului
si extremitatea
reprezenta isuperioara
de
118un ansamblu
a de
 humerusului. Dintre ei amintim:
- Anterior: muschiul scapular care are originea pe fosa
subscapulara si inser ia pe tuberculul mic. Ac iunea este
aceea de a roti medial bra ul.
- Superior: muschiul supraspinos, având originea pe fosa
supraspinoasa si inser ie pe tuberculul mare. Este
abductor si rotator lateral al bra ului.
- Posterior: muschiul subspinos; îsi are originea pe fosa
infraspinoasa, inser ie pe tuberculul mic, fiind rotator
extern si adductor al bra ului.
Muschiul deltoid. Are originea în treimea laterala a
claviculei, acromion, spina scapulei, iar inser ia pe
tuberozitatea deltoidiana de pe diafiza humerusului.
Ac iunea lui este aceea de abductor al bra ului, rotator
medial si rotator lateral.
Al i muschi ai centurii scapulare sunt comuni cu cei ai
peretelui toracic, dintre care amintim: marele din at,
muschiul pectoral mare, muschiul pectoral mic, dorsal
mare, rotund mare.
B. Muschii bra ului se împart în anteriori si posteriori.
Muschii regiunii anterioare sunt:
- Muschiul biceps brahial îsi are originea pe tuberculul
supraglenoidian si procesul coracoid al scapulei, iar
inser ia pe tuberozitatea radiusului. Ac iunea este de
abductor si rotator medial în articula ia scapulohumerala;
flexor în articula ia cotului si supinator în articula ia
radioulnara.
coracoid coracobrahial
- Muschiul al scapulei si -inser ia peeste
originea fa a pe
mediala
procesula
humerusului. Ac iunea este de adduc ie în articula ia
- Muschiul
scapulo-humerala.
brahial îsi are originea pe 119 fe ele laterala si
 mediala ale humerusului, iar inser ia pe procesul coronoid
al ulnei. Este flexor al articula iei cotului.
Muschii regiunii posterioare:
- Muschiul biceps brahial cu originea pe tuberculul
subglenoidian, diafiza humerala si inser ia pe
olecran. Este adductor si rotator lateral în
articula ia scapulohumerala si extensor în
articula ia cotului.
- Muschiul anconeu îsi are originea pe epicondilul
lateral al humerusului si inser ia pe fa a mediala a
olecranului; este extensor al articula iei cotului.
C. Muschii antebra ului sunt împar i i în trei regiuni:
1. În regiunea anterioara se gasesc:
- Muschiul rotund pronator
- Muschiul radial al carpului
- Muschiul palmar lung
- Muschiul flexor ulnar al capului
- Muschiul flexor superficial al degetelor
- Muschiul flexor comun profund al degetelor
- Muschiul patrat pronator.
2. În regiunea laterala:
- Muschiul brahioradial
- Muschiul extensor lung radial al carpului
- Muschiul extensor scurt radial al carpului.
3. În regiunea dorsala se gasesc:
- Muschiul extensor comun al degetelor
- Muschiul extensor propriu al degetului mic
- Muschiul extensor propriu al degetului mic
- Muschiul extensor ulnar al carpului
- Muschiul
- Muschiul
lung abductor
anconeu
supinator
al policelui
120
 - Muschiul scurt extensor al policelui
- Muschiul extensor lung al policelui
- Muschiul extensor propriu al policelui.
D. Muschii mâinii. În regiunea palmara gasim muschii
dispusi în trei loji: muschii eminen ei tenare, muschii eminen ei
hipotenare si între cele doua eminen e sunt muschii lojii mijlocii.
Muschii eminen ei tenare sunt:
- muschiul abductor scurt al policelui
- muschiul opozant al policelui
- muschiul flexor scurt al policelui
- muschiul adductor al policelui.
Muschii eminen ei hipotenare sunt:
- muschiul palmar scurt
- muschiul abducor al degetului mic
- muschiul flexor scurt al degetului mic
- muschiul opozant al degetului mic.
Muschii lojii mijlocii a palmei:
- muschii lombricali, în numar de patru;
- muschii interososi: patru dorsali si trei palmari.

Muschii membrelor inferioare

Dupa topografie se împart in: muschii regiunii coxo-
femurale; muschii coapsei; muschii gambei; muschii plantei
(piciorului).
I. Muschii regiunii articula iei coxofemurale sunt
dispusi pe mai multe regiuni:
corpilorAnteriori:
vertebrali T12-L4 si fosa iliaca si inser ia
pe trohanterul
- muschiul mic;cuacoriginea
iliopsoas iunea este
pe aceea de flexoraleal
fe ele laterale
articula iei coxofemurale, rota ie laterala si
adduc ie coxofemurala; 121
 Posteriori:
- Muschiul fesier mare care îsi are originea în
patrimea posterioara a crestei iliace si creasta
sacrala, iar inser ia pe tractul ileotibial si
tuberozitatea femurala. Este extensor în articula ia
coxofemurala si rotator lateral al coapsei;
- Muschiul fesier mijlociu are originea pe fosa iliaca
externa si trei patrimi anterioare ale crestei iliace si
inser ia pe trohanterul mare. Este abductor si rotator
lateral si medial al coapsei.
- Muschiul fesier mic are originea în fosa iliaca
externa si inser ia pe trohanterul mare; este abductor
si rotator medial al coapsei.
Laterali:
- Muschiul tensor al fasciei late cu originea pe spina
iliaca anterosuperioara si inser ia pe tractul iliotibial.
Este flexor si abductor al coapsei.
Mediali:
- Muschiul pectineu care are inser ia pe creasta
pectineala si este flexor si adductor al coapsei.
- Muschiul adductor mijlociu cu originea pe fa a
externa a pubisului; este adductor, flexor, rotator
intern al copsei.
- Muschiul drept intern cu ac iune de adductor al
coapsei, flexor si rotator medial al gambei.
- Muschiul adductor mare si mic cu ac iune de
adduc ie a copsei.
II. Muschii coapsei
Sunt împar i i pe mai multe regiuni:
- anterosuperioara
MuschiulRegiunea
croitorsicu
ventrala
inser
originea
ia pe
(anterioara):
fapea122
mediala
spina iliaca
a diafizei
 tibiale. Este flexor si rotator al copasei.
- Muschiul cvadriceps cu origine pe spina iliaca
anteroinferioara si inser ie pe spina iliaca
anteroinferioara si tuberozitatea tibiei. Este flexor al
copsei si extensor al gambei.
Regiunea dorsala:
- Muschiul biceps femural cu origine pe tuberozitate
ischiadica si inser ie pe capul fibulei; este extensor
al copsei si flexor si rotator lateral al gambei.
- Muschiul semitendinos cu origine pe tuberozitatea
ischiadica si inser ie pe fa a mediala a tibiei. Are ca
ac iune extensia coapsei si flexia si rota ia mediala a
gambei.
- Muschiul semimembranos are origine pe tubero-
zitatea ischiadica si inser ie pe condilul medial al
femurului. Este extensor al copsei si flexor si rotator
medial al gambei.
III. Muschii gambei
Regiunea anterioara:
- Muschiul tibial anterior
- Muschiul extensor al halucelui
- Muschiul extensor comun al degetelor
- Muschiul fibular anterior.
Regiunea laterala:
- Muschiul fibular lung
- Muschiul fibular scurt.
Regiunea dorsala
si lateralA.aiPlan
femurului si inser ie pe tuberozitatea
superficial:
- calcaneului
Muschiul (tendonul
triceps sural cului Achile).
origine Are camedial
pe condilii ac iune
flexia, rota ia mediala si laterala a gambei si
extensia plantei. 123
 B. Plan profund
- Muschiul popliteu
- Muschiul flexor comun al degetelor
- Muschiul tibial posterior
- Muschiul flexor lung al halucelui.
IV. Muschii plantei sunt împar i i în doua regiuni:
Regiunea dorsala
- Muschiul extensor scurt al degetelor
Regiunea plantara, care cuprinde urmatorii muschi:
- Muschiul abductor la halucelui
- Muschiul flexor scurt al halucelui
- Muschiul adducor al halucelui
- Muschiul abducor la degetelor
- Muschiul scurt flexor al degetului mic
- Muschiul opozant al degetului mic
- Muschiul flexor scurt al degetelor
- Muschii lombricali si interososi.

124
 CURS 12. Stratigrafia peretelui abdominal
antero-lateral

Abdomenul este în cea mai mare parte circumscris de

muschi, de care sunt legate o serie de aponevroze abdominale si
forma iuni dependente de el, cu importan a anatomica si
medicala.
Diafragma (diaphragma). Forma iune impara, lata, boltita,
cu diametrul transversal mai mare decât cel antero-posterior,
diafragma este un sept musculomembranos care separa cavitatea
toracica de cea abdominala.
Bolta sa proemina în cavitatea toracelui si prezinta doua
cupole: una dreapta, pu in mai înalta deoarece vârful ei
corespunde spa iului IV intercostals drept pe linia
medioclaviculara si alta stânga mai pu in înalta, deoarece
crestetul ei nu ajunge decât la nivelul coastei V, pe linia
medioclaviculara stânga.
Baza bol ii diafragmatice circumscrie intern apertura
toracica inferioara
si alta periferica de care se
si inferioara, prinde diafragma si este alcatuita
musculara.
din doua par
Centrul i: una (centrum
tendinos centrala sitendineum),
superioara, numita
numit centrul tendinos
si centrul
frenic, seamana cu o frunza de trifoi, cu trei foliole formând o
membrana tendinoasa sub ire dar rezistenta. Foliola anterioara
ocupa partea mediana a centrului tendinos, marginea sa
anterioara, convexa priveste spre stern iar cea posterioara,
concava, puternic scobita de incizura vertebrala a diafragmei,
corespunde coloanei corpurilor vertebrale. Fa a superioara,
concava a foliolei anterioare sprijina ca un caus fa a
diafragmatica a cordului învelit în sacul pericardic.
Foliolele laterale stânga si dreapta continua de o parte si de
alta foliola anterioara având axul lor mare 125 îndreptat lateral si
posterior. Fe ele lor superioare, convexe corespund cupolelor
difragmatice stânga si dreapta. Cupolele se muleaza pe bazele
concave ale pulmonilor prin intermediul pleurei difragmatice.
Marginea anterioara a centrului tendinos descrie o acolada cu
centrul convex înapoia sternului; marginea posterioara este
convexa, în concavitatea ei intrând coloana corpurilor vertebrale,
iar marginile laterale, convexe, sunt orientate lateral si posterior.
Între foliola anterioara si cea laterala dreapta, mai mult posterior
se afla un orificiu de forma ovoida (gaura venei cave inferioare),
strabatut de vena respectiva.

Diafragma, sec iune - vedere superioara

126
 Por iunea musculara a diafragmei se compune din trei
par i denumite dupa originea fasciculelor musculare: partea
lombara (pars lumbalis), parte costala (pars costalis) si partea
sternala (pars sternalis).
Partea lombara a diafragmei (pars lumbalis) îsi are
originea pe vertebrele lombare (stâlpii diafragmatici stâng si
drept), pe ligamentele arcuate mediale si laterale, iar inser ia pe
marginea posterioara a centrului tendinos.
a) Stâlpul diafragmatic drept (crus dextrum) este mai lat si
mai gros decât cel stâng. El îsi are originea printr-un tendon la it
pe fa a anterioara si laterala, ca si pe discurile intervertebrale ale
vertebrelor lombare L1-L4. Corpul muscular ce continua
tendonul urca în bolta anterior si medial, pentru a se insera pe
marginea posterioara a foliolei anterioare, la nivelul incizurii
vertebrale.
b) Stâlpul diafragmatic stâng (crus sinistrum), mai scurt,
mai îngust si mai sub ire decât cel drept, porneste dintr-un tendon
la it de pe fa a anterioara si laterala, cât si de pe discurile
intervertebrale L1-L3. Partea carnoasa a stâlpului urca în bolta
anterior si medial pentru a se insera pe marginea posterioara a
foliolei anterioare, în jumatatea stânga a incizurii sale vertebrale.
este alcatuit din fibre
c) Ligamentul arcuataponevrotice,
median (lig.tendinoase
arcuatumcare solidarizeaza
medianum)
preaortic cei doi stâlpi diafragmatici, de unde pornesc, radiind
înspre foliculele centrului tendinos, tracturi fibroase, adevarate
“chei de bolta”, care dau aspectul caracteristic bol ii
diafragmatice.
d) Ligamentul arcuat medial (lig. arcuatum mediale) este o
banda fibrotendinoasa care trece ca o punte peste fa a
endoabdominala a muschiului psoas, inserându-se medial pe
corpul primei vertebre lombare si pe discul intervertebral L1-L2
iar lateral pe vârful procesului costiform al vertebrei
127 L1, uneori
L2. La formarea ligamentului participa si un contingent
important din fascia psoasului.
e) Ligamentul arcuat lateral (lig. arcuatum laterale) trece
ca o punte fibroasa peste fa a endoabdominala a muschiului
patrat lombar, pornind medial, de pe vârful procesului costiform
al vertebrei L1 si mai rar L2, inserându-se lateral pe marginea
inferioara si pe extremitatea anteriora a coastei XII.
Partea costala este cea mai întinsa dintre par i, având
originea prin sase digita ii pe fa a interna a ultimilor sase coaste,
în special în partea lor anterioara cartilaginoasa, unde ele
alterneaza cu cele ale muschiului transvers abdominal; uneori
Partea
exista sternala este
continuitate întrecea mai mica
fasciculele dintre
celor par i, fiind
doi muschi.
alcatuita din câteva fascicule scurte care îsi au originea pe fa a
posterioara a procesului xifoid, de o parte si de alta a liniei
mediane si merg posterior sa se insereze pe por iunea mediana a
marginii anterioare a foliolei anterioare. Pe linia mediana, chiar
între fasciculele care au originea pe procesul xifoid, de o parte si
de alta a liniei, poate exista un spa iu mai mic sau mai mare unde,
lipsind fasciculele musculare, spa iul retrosternal conjunctiv
comunica cu spa iul preperitoneal din cavitatea abdominala.
Când acest spa iu de comunicare este mai mare, pe aici cu totul
excep ional poate hernia cordul în cavitatea abdominala,
realizând una din variantele herniilor difragmatice anterioare.
Exista, de asemenea, mici spa ii de forma triunghiulara, lipsite de
muschi între partea sternala si cea costala, spa ii situate între
originile acestor par i lateral de stern, prin care trec vasele
epigastrice superioare.
Fa a superioara a diafragmei este acoperita de fascia
endotoracica, peste care la nivelul foliolei anterioare a centrului
tendinos, se suprapune baza sacului pericardic cu esutul
superpericardic aderent la aceasta foliola.128În rest se suprapun
pleurele diafragmatice parietale respective cu esut subpleural,
fiind si ele aderente strâns la foliolele laterale omonime.
Fa a inferioara a diafragmei este învelita de fascia
diafragmatica inferioara, parte a fasciei endoabdominale.
Inerva ia este data de nervul frenic din plexul cervical,
aceasta dovedeste ca materialul sau muscular provine din
mezodermul cervical unde începe formarea diafragmei.
Vasculariza ia - diafragma este irigata de ramuri din
arterele pericardofrenice, arterele diafragmatice superioare,
arterele musculofrenice, arterele intercostale VI-XI si artera
subcostala. Întoarcerea venoasa este realizata de venele
diafragmatice superioare si inferioare, pericardiofrenice, venele
intercostale VI-XI si vena subcostala.
Drenajul limfatic - la nivelul diafragmei exista numeroase
spa ii si re ele limfatice, prin intermediul carora se
anastomozeaza vasele limfatice care aduc limfa de la peretele
abdominal supraombilical, de la fa a superioara a ficatului, de la
peretele toracic si organele intratoracice, aceste anastomoze
favorizând propagarea infec iilor din cavitatea toracica în cea
abdominala si invers.
Muschii regiunii abdominale antero-laterale. Muscu-
latura peretelui abdominal anterolateral, este formata exclusiv din
muschi intrinseci, deriva i din cele trei paturi primitive, proprii
peretelui. Dupa situa ie si forma, muschii regiunii anterolaterale
sunt:
- anteriori: dreptul abdominal, piramidalul;
- posteriori: oblicul extern, oblicul intern, transversul
reprezinta o „fâsie” longitudinala
abdominal. întinsa de la pube la partea
anteroinferioara
1. Muschiul drept a toracelui, situata
abdominal (m. imediat lateral de linia
rectus abdominis)
mediana. Muschiul drept abdominal este întretaiat
129 transversal de
trei intersec ii tendinoase. Cei doi drep i abdominali sunt separa i
unul de celalalt pe linia mediana, printr-un rafeu tendinos numit
linia alba, linie care împreuna cu intersec iile tendinoase
formeaza un puternic schelet fibros de trac iune si solidarizare a
muschilor laterali cu muschiul drept abdominal.
Raporturi - muschiul este adapostit în teaca muschiului
drept abdominal; fa a lui posterioara nu adera de lama posterioara
a tecii, în acest spa iu trecând vasele epigastrice inferioare si
superioare.
Inerva ie - muschiul drept abdominal este inervat de nervii
intercostali 7-12 precum si de nervii iliohipogastric si
ilioinghinal.
Linia alba (linea alba) este o banda fibrocartilaginoasa
(rafeu fibros) întinsa de la procesul xifoid la simfiza pubiana între
marginile mediale ale celor doi muschi drep i abdominali; mai
jos de jumatatea sa se afla inelul ombilical (annulus ombilicalis).
Linia alba este mai lata pe por iunea de la procesul xifoid pâna la
1-3 cm sub ombilic, dar se îngusteaza mult subombilical,
deoarece marginile mediale ale celor doi muschi se apropie.
Prinsa superior pe fa a posterioara a procesului xifoid si pe
membrane fibroasa sternala, linia alba se insera inferior pe fa a
anterioara a simfizei pubiene unde îsi împleteste fibrele cu cele
mediale din tendonul de inser ie ale muschiului drept abdominal,
pe marginea anterioara a fe ei superioare a simfizei pubiene, iar
prin adminiculum lineae albae atât pe buza posterioara a simfizei
pubiene cât si pe por iunile mediale ale ligamentelor pectineale.
Adminiculum lineae albae este o întaritura fibroasa de
forma triunghiulara, situata pe fa a posterioara a liniei albe,
având vârful la 4-5 cm sub inelul ombilical, iar baza sa se insera
pe buza posterioara a fe ei superioare a simfizei pubiene si pe
por iunile mediale ale ligamentelor pectineale, bilateral.
Adminiculum participa astfel cu fibrele sale 130 la formarea
ligamentelor pectineale (ligamentele lui Cooper).
Marginea laterala a tecii muschiului drept abdominal
corespunde unei alte fâsii aponevrotice lata de 1-3 cm, de forma
semilunara, constituita din suprapunerea la acest nivel a
aponevrozelor muschilor la i. Aceasta fâsie este numita de unii
autori “linia alba externa” si determina san ul abdominal lateral,
întins între marginea laterala a muschiului drept abdominal si
marginea anterioara a par ii carnoase a muschiului oblic extern
abdominal, de la vârful coastei IX pâna la tuberculul pubic.
2. Muschiul piramidal (m. pyramidalis) este un muschi
mic, triunghiular, inconstant situat în teaca muschiului drept
abdominal, anterior de acesta, în partea inferioara a sa.
Originea - pe fa a anterioara a unghiului pubic si pe
simfiza pubiana. Fibrele sale laterale au direc ie oblica iar cele
mediale sunt verticale. Pe masura ce urca spre inser ie se
îngusteaza astfel încât vârful sau ajunge aproximativ la jumatatea
distan ei dintre ombilic si simfiza pubiana.
Inser ie - pe linia alba, pe marginea mediala a muschiului
drept abdominal si pe lama anterioara a tecii acestuia. Între el si
muschiul drept exista a lama sub ire de esut conjunctiv.
Inerva ie - este data de nervul subcostal (T12), uneori si de
ramuri din iliohipogastric, ilioinghinal si/sau genitofemural (L1-
L2).
Vasculariza ie - este de doua tipuri: arteriala (artera
cremasterica si ramuri din artera epigastrica inferioara); venoasa
3. (vena
Muschiul oblic extern
cremasterica si venaalepigastrica
abdomenului (m. obliquus
inferioara).
externus
Drenajabdominie) esteganglionii
limfatic: spre cel mai epigastrici
mare si celsi mai
iliaci.superficial
muschi abdominal; fibrele sale au o direc ie oblica de sus în jos si
din lateral spre medial. Pântecele muscular intra în structura
peretelui lateral abdominal si strabate în 131 acest perete regiunea
hipocondrica si flancul. Aponevroza ce continua partea
musculara este sub ire, dar rezistenta, de culoare sidefie
stralucitoare mai întinsa decât pântecele muscular, ocupând
jumatate din peretele anterior abdominal si regiunea inghinala a
peretelui lateral.
Originea se face prin opt digita ii musculo-tendinoase pe
fe ele externe si marginile inferioare ale ultimilor opt coaste.
Aceste digita ii alterneaza de sus în jos si dinspre medial spre
lateral si merge posterior cu ultimele 4-5 digita ii de origine ale
muschiului din at anterior si cu cele 3-4 digita ii de origine
costala ale muschiului dorsal mare. Pântecele muscular are forma
neregulata, trapezoidala si prezinta patru margini:
- Marginea superioara “în din i de fierastrau”, constituita
din cele opt digita ii de origine; pornind de la cartilajul coastei V,
coboara lateral si posterior si se termina pe cartilajul coastei XII.
La persoanele musculoase si nu prea grase, când muschii sunt
san oblic lai, nivelul
contracta aceastahipocondrului,
margine în zimnumit
i sesan ul lui Gerdy.
observa sub forma unui
- Marginea posterioara este libera mai îngusta ce coboara
de pe extremitatea anterioara a coastei XII pe buza externa a
crestei iliace, mai înapoia jumata ii anterioare a buzei. Superior
de vârful trigonului lombar, marginea posterioara a muschiului
oblic este acoperita de marginea infero-laterala a marelui dorsal.
- Marginea anterioara a corpului muscular corespunde unei
verticale coborâte din extremitatea anterioara a coastei IX pâna
sub nivelul ombilicului. Pe viu, la persoanele musculoase si cu
strat muscular nu foarte dezvoltat, când muschii oblic extern si
drept abdominal sunt contracta i, se formeaza între marginile lor
vecine un san , numit san ul lateral al abdomenului.
- Marginea inferioara a par ii musculare prezinta un
segment posterior, care ocupa buza externa a cestei iliace pe mai
mult de jumatatea anterioara a buzei si un132 segment anterior al
acestei margini inferioare care îl continua pe primul mergând
superior pe linia ce uneste spina iliaca anterosuperioara cu
ombilicul, pâna întâlneste extremitatea caudala a marginii
anterioare.
Aponevroza muschiului oblic extern. Este cea mai
superficiala continuând direc ia fibrelor muschiului oblic extern,
este sub ire dar rezistenta, mult mai întinsa ca suprafa a decât
corpul muscular. Anterior se termina pe linia alba, iar inferior pe
pube si ligamentul inghinal. Inser ia pe linia alba se face prin
multe fibre care se unesc cu aponevroza anterioara a oblicului
intern si trec înaintea dreptului abdominal, încrucisându-se cu
cele de parte opusa. Inser ia pe pube se face prin fibre ce
formeaza trei bandelete oblice cu direc ie inferomediala:
- stâlpul lateral (crus laterale), se insera pe tuberculul
pubelui;
- stâlpul medial (crus mediale), se încrucisaza cu cele de
parte opusa si se termina pe fa a anterioara a pubelui si
pe tuberculul pubian contralateral. Cei doi stâlpi sunt
lega i între ei prin fibre intercrurale sau arciforme (fibrae
intercrurales);
- stâlpul posterior (ligamentum flexum) încruciseaza linia
Putem mediana
spune casi inser ia inferioara
se insera pe pube, dea la
aponevrozei
simfiza la tuberculul
muschiului oblic
pubian externmuschiului
anterior se face pedrept
creasta iliaca si spina iliaca
abdominal.
antero-superioara, pe ligamentul inghinal, pe cel pectineal, pe
tuberculul pubic, pe creasta pubisului si pe simfiza pubiana.
Supero-lateral de tuberculul pubic se afla orificiul inghinal
superficial, delimitat supero-medial de stâlpul medial, inferior de
stâlpul lateral, medial de tuberculul pubic, iar lateral de fibrele
intercrurale numite asa deoarece solidarizeaza între ele stâlpul
medial si lateral. Fibrele intercrurale sunt arciforme
133 si se
încruciseaza în partea laterala a orificiului inghinal superficial,
delimitând lateral acest orificiu.
Postero-medial orificiul este delimitat de stâlpul posterior,
numit ligamentul reflex al lui Colles.
Prin orificiul inghinal trece funiculul spermatic la barbat si
ligamentul rotund al uterului la femeie. Acest inel este mai larg la
barbat având 2,5/1,5 cm, decât la femei 2/1 cm. La nivelul sau
aponevroza muschiului oblic extern se continua cu fascia
spermatica externa care înveleste funiculul spermatic si devine
una din tunicile scrotului.
4. Muschiul oblic intern al abdomenului (m. obliquus
internus abdominis). Este situate superficial fa a de muschiul
transvers si profund în raport cu muschiul oblic extern. Fibrele
sale au o direc ie oblica de jos în sus si din lateral în medial.
Pântecele muscular se afla în peretele abdominal lateral iar
aponevroza în cel anterior.
Originea - pe foaia superficiala a fasciei toraco-lombare,
pe linia intermediara a crestei iliace si pe 1/3 sau 2/3 laterale ale
ligamentului inghinal. Fibrele musculare radiaza în evantai de pe
originile
Inser ia amintite, alcatuind
- pe marginea pânteceleamuscular.
inferioara ultimilor 3-4 coaste,
unde fibrele lui continua cu fasciculele muschiului intercostals
intern, apoi pe membrane sternala si pe linia alba de la procesul
xifoid pâna la simfiza pubiana; fibrele aponevrotice, care
continua fasciculele musculare cu originea pe ligamentul inghinal
se unesc cu fibrele aponevrotice similare ale muschiului transvers
abdominal formând tendonul conjunctiv. Acesta se insera pe
creasta pubisului, pe tuberculul pubic si pe por iunea mediala a
ligamentului pectineal (ligamentul lui Cooper). Înainte de a se
insera pe linia alba, aponevroza muschiului oblic intern participa
la formarea
În 2/3 tecii
sau muschiului
3/4 superioare,
dreptajunsa
abdominal
la marginea
134astfel: laterala a
muschiului drept, se cliveaza în doua foi e:
- una trece posterior de muschiul drept si unindu-se cu
aponevroza anterioara a muschiului transvers, formeaza lama
posterioara a tecii dreptului abdominal;
- cealalta trece anterior de muschiul drept si împreuna cu
aponevroza muschiului oblic extern formeaza lama anterioara a
tecii dreptului abdominal.
În 1/3 sau 1/4 inferioara a muschiului drept, aponevroza
muschiului oblic intern trece neclivata anterior de muschiul
drept, participând la formarea lamei anterioare a tecii acestuia.
Inerva ia este asigurata de nervii intercostali VIII - XI,
subcostali, iliohipogastric si ilioinghinal.
Vasculariza ia - ramuri din arterele intercostale, din artera
subcostala, din arterele epigastrice superioara si inferioara si din
artera musculofrenica. Întoarcerea venoasa se face prin vene
omonime arterelor.
Drenajul limfatic. Pentru 1/2 supraombilicala drenajul se
face în ganglionii parasternali si diafragmatici anteriori, iar
pentru 1/2 subombilicala în ganglionii epigastrici si ganglionii
circumflecsi iliaci.
abdominis). Este cel mai profund dintre muschii la i si se întinde
5. Muschiul
ca o jumatate transvers
de corset, pe abdominal (musculus
toata suprafa transverses
a unui hemiabdomen.
Aproape tot corpul muscular este cuprins în peretele lateral
abdominal.
Aponevroza anterioara a muschiului transvers porneste
anterior de corpul muscular, strabate peretele abdominal anterior
ajungând la linia alba. Posterior de pântecele muscular, porneste
aponevroza posterioara a muschiului. Vertical muschiul se
întinde de la coasta VI pâna la creasta iliaca si ligamentul
inghinal. Este singurul dintre muschii la i care ocupa complet
jumatate din peretele truncal abdominal, inserându-se
135 pe toate
laturile scheletului osteofibros al abdomenului.
Fibrele musculare si aponevrotice au o direc ie
predominant transversala, dar cele superioare sunt usor
ascendente iar cele
Originea este inferioare sunt oblic descendente.
astfel:
- prin sase digita ii pe fa a interna si marginile inferioare
ale ultimilor sase coaste si cartilagii costale. Aceste digita ii
alterneaza cu digita iile costale ale diafragmei. Frecvent fibrele
ultimilor 3-4 digita ii se continua cu fibrele diafragmei. Uneori
muschiul transvers este în continuitate cu muschiul transvers
toracic;
- pe fa a profunda a fasciei toracolombare;
- în 1/3 sau 2/3 anterioare din buza interna a crestei iliace;
- fasciculele musculare inferioare pornesc de pe 1/3 sau 2/3
laterale ale ligamentului inghinal si de pe fascia iliaca.
Plecate de pe aceste întinse origini, fasciculele musculare
alcatuiesc corpul muschiului, care este plat, de forma unui
patrulater neregulat, prezentând patru margini: superioara,
posterioara, inferioara si anterioara.
Marginea superioara scalariforma coboara în trepte coasta
cu coasta de sus în jos si din medial spre lateral pâna pe fa a
interna a unghiului coastei XII, este formata din digita ii costale
ale muschiului. Pâna la apertura toracica inferioara por iunea
superioara a muschiului se afla profund de grilajul costal.
Marginea posterioara coboara vertical de la unghiul ultimei
coaste pâna la creasta iliaca trecând la 1-2 cm anterolateral de
marginea laterala a muschiului erector spinal. Ea se continua
posterior cu aponevroza posterioara a muschiului, care dupa un
traiect de 1-2 cm, ajunge la marginea laterala a muschiului
erector spinal si se dedubleaza într-o foaie anterioara, numita
foaia profunda a fasciei toracolombare. Foaia profunda a fasciei
toracolombare se insera superior pe marginea 136 inferioara a ultimei
coaste, inferior pe buza interna a crestei iliace în 1/3 posterioara,
înapoi pe vârful apofizelor costiforme lombare, iar înainte
constituie originea muschiului transvers.
Marginea inferioara a muschiului este constituita de
originea sa pe creasta iliaca, pe ligamentul inghinal si o mica
por iune libera care sare peste funiculul spermatic, participând la
formarea peretelui superior al canalului inghinal.
Marginea anterioara a corpului muscular se numeste linia
semilunara descrisa de Spiegel, care se prezinta ca o linie curba
cu concavitatea medial, având punctul cel mai departat de linia
mediana anterioara la nivelul ombilicului. Superior, aceasta
margine începe lateral de procesul xifoid si posterior de muschiul
drept abdominal, apoi se departeaza curb spre lateral, depaseste
marginea laterala a muschiului drept, atinge punctual cel mai
distant de pe linia pararectala la înal imea ombilicului si se
apropie de marginea laterala a muschiului drept terminându-se
lateral
Inserde
ia tuberculul
se face pepubic.
toata linia alba, iar prin tendonul
conjunct, pe creasta pubelui, pe tuberculul pubic si pe por iunea
mediala a ligamentului pectineal al lui Cooper.
Câteva fascicule musculare celor din muschiul oblic intern
contribuie la formarea muschiului cremaster. Alte fibre
musculare inferioare pot coborî în ligamentul interfoveolar al lui
Braune.
Din aponevroza anterioara a muschiului transvers, de
partea opusa, coboara de la extremitatea laterala a liniei arcuate,
fibre aponevrotice care împreuna cu fibrele fasciei transversalis,
formeaza ligamentul interfoveolar al lui Hesselbach.
Alte fibre aponevrotice descendente se unesc cu un
contingent mai important de fibre tendinoase pornite din
marginea laterala a tendonului de inser ie a muschiului drept
abdominal formând ligamentul lui Henlé.137Acest ligament este
triunghiular, cu vârful superior, se insera cu baza pe tuberculul
pubic si pe ligamentul pectineal înapoia tendonului conjunct.
Fa a profunda, endoabdominala a muschiului transvers este
captusita de fascia transversalis care îl separa de esutul
preperitoneal.
Fa a superficiala a muschiului transvers este acoperita de
muschiul oblic intern; între cei doi muschi se afla un spa iu
conjunctiv adipos prin care trec dinainte înapoi si metameric
ultimele cinci manunchiuri vasculonervoase intercostale.
Inerva ia. Muschiul transvers este inervat de ultimii cinci
nervi intercostali, nervul subcostal, iliohipogastric si ilioinghinal.
Vasculariza ia este asigurata de ramuri arteriale din
arterele epigastrice (superioara si inferioara), artera
musculofrenica, circumflexa ilica profunda, ultimele cinci artere
intercostale profunde, artera subcostala, lombara. Întoarcerea
venoasa este asigurata prin venele omonime arterelor.
Drenajul limfatic se face în ganglionii epigastrici superiori,
sternali, epigastrici inferiori, iliaci, intercostali si lombari.
Aponevroza muschiului transvers abdominal. Este
împar ita în doua:
- por iunea superioara trece posterior de muschiul drept
abdominal si împreuna cu foi a aponevrozei oblicului intern
formeaza lama posterioara a tecii;
- por iunea inferioara trece anterior fa a de dreptul
abdominal, contribuind împreuna cu aponevroza oblicului intern
si a celui extern la formarea lamei anterioare a tecii.

Ac iunea muschilor
Participarea antero-laterali
muschilor abdominali laai actul
abdomenului.
respirator În
si
structura
locomotor muschilor abdominali întâlnim o textura fibrilara foarte
interesanta, realizata de fibrele musculare si138aponevrotice: unele
au o direc ie aproape verticala (muschiul drept abdominal,
muschiul piramidal); altele oblice, dar perpendiculare unele pe
altele (muschii oblici: intern si extern); iar altele transversale
(muschiul transvers abdominal). Aceasta ne explica multitudinea
de ac iuni pe care o realizeaza muschii regiunii antero-laterale a
abdomenului:
1) Prin tonusul lor normal ei men in viscerele abdominale
în pozi ie normala si ajuta la buna lor func ionare. În hipotonii
musculare, pareze si paralizii (ca în paralizia ascendenta Landry),
apar ptoze viscerale, iar func iile acestor viscere sunt slabite sau
abolite (disurii, constipa ii). Tot scaderea tonusului muscular
explica apari ia în procente mai mari a herniilor la batrâni si la
obezi. Cresterea tonusului muscular al peretelui abdominal în
zona apendiculara este unul dintre principalele semen de
apendicita acuta. În clinica acest tonus crescut este cunoscut sub
denumirea de aparare musculara, când se provoaca prin apasarea
organului bolnav sau contractura când a devenit permanent. Este
cunoscuta contractura întregului perete abdominal antero-lateral
în peritonitele generalizate sau în ulcerul gastric perforat, sub
denumirea de “abdomen de lemn”. Cresterea tonusului muschilor
abdominali în cadrul proceselor patologice viscerale se datoreaza
unor reflexe viscerosomatice metamerice, cu punct de plecare
irita ia peritoneului care înveleste aceste organe.

2) Ac iune de presa abdominala comprimând viscerele

subiacente prin contrac ia muschilor abdominali. Prin diferitele
3) Sunt
grade de muschi
presiuneexpiratori auxiliari.abdominale,
asupra viscerelor Când muschii drept
acesti muschi
abdominal,
participa la oblic extern
mic iune, si oblic
defeca intern parturi
ie, voma, iau punct
ie. fix pe pelvis trag
în jos coastele si toracele si produc expira ia. Partea
supraombilicala a muschiului transvers apropie coastele de linia
mediana si îngusteaza toracele, participând139astfel la expira ia
for ata. Astfel muschii abdominali antero-laterali sunt principalii
muschi expiratori auxiliari.
Diafragma este principalul muschi inspirator, care prin
contrac ie coboara cupolele si bolta sa. Prin aceasta diametrul
vertical al cavita ii toracice se mareste cu câ iva cm (1-3 cm
pentru respira ia normala în repaus), iar pulmonii sunt
expansiona i prin baza lor în jos. În expira ie, bolta si cupolele se
ridica cu to i atâ ia cm, baza pulmonilor fiind în sus iar diametrul
vertical al cutiei toracice se micsoreaza. Diafragma participa prin
contrac ie sinergica cu muschii abdominali în reflexul de voma,
în acte fiziologice ca mic iunea, defeca ia, parturi ia.
Muschiul drept abdominal, când ia punct fix pe pube,
produce flexia toracelui pe bazin si coboara coastele (este muschi
expirator), iar când ia punct fix pe coaste flecteaza bazinul spre
torace.
Muschiul piramidal participa la ac iunile muschiului drept
abdominal; este un muschi tensor al liniei albe. Prin tonusul sau
normal contribuie la men inerea în pozi ie normala a viscerelor si
la buna lor func ionare. În scaderea tonusului muscular (pareze si
paralizii),
Muschiulapar
oblicfrecvent
intern ptoze viscerale, iar
al abdomenului actele
- prin fiziologice
contrac ie, la
care
cândparticipa, sunt
ia punct fix pe perturbate.
creasta iliaca, înclina si roteste trunchiul de
aceeasi parte. Când se contracta bilateral cu punct fix pe creasta
iliaca, ini ial trage în jos ultimele patru coaste si este expirator
auxiliar, iar daca îsi continua ac iunea flecteaza trunchiul pe
pelvis. Când se contracta bilateral cu punct fix pe baza toracelui,
împinge pelvisul si-l flecteaza pe abdomen.
Muschiul transvers abdominal: este principalul muschi al
presei abdominale iar prin contrac ie bilaterala comprima toate
viscerele abdominale, participând astfel la: defeca ie, mic iune,
parturi ie. Contrac ia fasciculelor superioare
140 apropie arcurile
 4) Rol
costale înmediana,
de linia statica si dinamica
muschiul trunchiului,
participând astfel la expira ia prin
for ata (tuse, stranut, voma). Prin tonusul sau normal contribuie
tonusul lor
la men inerea în pozi ie normala a viscerelor si la buna lor
normal
func ionare. contribuind
În scaderea tonusuluilamuscular
men(pareze
inerea corpului în
si paralizii),
apar frecvent ptoze viscerale, iar actele fiziologice la care
pozi ie sezând sau
participa, sunt perturbate.
în ortostatism. Iau parte la producerea
tuturor miscarilor
trunchiului cu excep ia extensiei.
Flexia trunchiului o produce muschii drep i
abdominali si
muschii oblici când se contracta bilateral, cu
punct fix pe pelvis.
Când iau punct fix pe torace, flecteaza
pelvisul pe abdomen.
Contrac ia unilaterala a muschiului oblic
extern produce
înclina ia de aceeasi parte a trunchiului si
rota ia lui de partea
opusa. Muschiul oblic intern contractat
unilateral, provoaca
flexia si rota ia trunchiului de aceeasi parte.
141
17. Richard L. Drake, Wayne Vogl,BIBLIOGRAFIE Adam W.M. Mitchell,
Richard Tibbitts, Paul Richardson, Grays Atlas of Anatomy,
1. Baciu C., AparatulEditura Elsevier, 2007.
locomotor, Editura Medicala, Bucuresti,
18. Sidenco E.L.,1981. Bilan ul articular si muscular, Editura APP,
2. Bratucu L., Vaida Bucuresti,
A., Anatomia
1999 clinica
(reed. 2000).
a peretelui abdominal
19. antero-lateral,
Sidenco E.L.,Editura
Coloana Dacia,
vertebrala
Cluj-Napoca,
si membrul
1986.inferior,
3. Cerbulescu
Editura Funda C.,ieiIfrim
Romania
M., de
Maros
mâine, T.,Bucuresti
Niculescu2003.
Gh., Atlas de
20.anatomie
Sinelnikovumana,
R.D., Editura
Atlas ofStiin
Humanifica Anatomy,
si Enciclopedica,
vol I., Editura
Bucuresti, 1983.Mir, Moscova, 1998.
21. www.corpul-
4. Croitoru A., Popa M., Anatomie, fiziologie si patologie umana,
uman.com.
Editura Lucman, 2007.
5. Gherasim L., Medicina interna, Editura Medicala, Bucuresti,
2000.
6. Harrison, Principii de medicina interna, ed. 14, Editura Teora,
Bucuresti, 2003.
7. Ifrim M., Atlas de anatomie umana, vol. II, Organele interne,
Editura Stiin ifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984.
8. Ifrim M., Niculescu Gh., Compendiu de Anatomie, vol. I,
Editura Stiin ifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988.
9. Ilinescu I., Tratat de clinica si patologie medicala, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993.
10. Ispas T.A., Anatomia si fiziologia omului-cu aplica ii
practice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2000.
11. Netter F.H., Atlas de anatomie a omului, Editura Calisto,
Bucuresti, 2008.
12. Niculescu C, Th., Cîrmaciu R., Anatomia si fiziologia
omului- Compendiu, Editura Corint, 2009.
13. Papilian V., Anatomia omului, vol.I, Editura All, Bucuresti,
2006.
14. Patrascu T., Patologie chirurgicala, Editura Lumina,
Bucuresti, 2001.
15. Ranga V.,
V.,Abagiu N.,
T.,Panaitescu
Fl.,V.,Bucuresti,
Giurgea Gh., IspasEditura
Al.,
16.Pere
Ranga
ii trunchiului,
Seicaru
Kullusys,
Editura
Alexe
Bucuresti,
Cerma, 2008.
Anatomia
142
143 2000.
omului,