Cele patru râuri ale raiului descrise în Gen.

2, 10-14 par să aibă înţelesuri similare cu

entitatea cvadruplă a lui Iezechiel. De fapt, este vorba de o singură apă curgătoare, izvorâtă
din centrul raiului, care udă grădina edenică, împărţindu-se apoi în patru braţe (literal capete,
raşiim). Numele primului râu, Phişon, începe cu grupul phe care înseamnă gură şi exprimă
rostirea, vorbirea, însuşiri care nu apartin decât omului şi de aceea corespondentul său în
viziunea lui Iezechiel pare să fie chipul de om. Un argument în sprijinul acestei interpretări ar
putea fi specificaţiile ce urmează în text: «el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseste
aur» (Gen. 2, 11). Cuvântul havila s-ar raporta la ideea de tensiune virtuală sau de energie
lăuntrică. Termenul "aur" este evident simbolic şi vine în sprijinul ideii că acest prim râu ar
corespunde funcţiei celei mai importante a sufletului, spiritul, manifestat prin raţiune şi prin
expresia sa imediată, vorbirea. Importanţa acestui râu al raiului este sugerată şi de explicaţia
din versetul următor: «şi aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseste beddola şi piatra
şoham». Semnificaţia primului termen pare să fie aceea de separare, iar a celui de-al doilea,
de sublimare. Dar cele două sensuri se potrivesc celor două moduri principale de lucru ale
raţiunii: analiza şi sinteza, pe care se bazează funcţia de cunoaştere şi de expresie. Al doilea
râu, numit Ghihon, ar avea înţelesul de mişcare precisă, determinată, ceea ce pare să
corespundă vulturului din viziunea profetică. A treia denumire, Hiddekel, semnifică o mişcare
de propagare iute şi uşoară. Cuvântul există ca atare în dicţionarul ebraic şi înseamnă tigru, de
unde legătura posibilă cu chipul de fiară din viziunea lui Iezechiel. Acesta pare să simbolizeze
însuşirea sufletului de a se mişca cu mare iuţeală de la un obiect la altul. Aici, unii interpreţi
au găsit o pretinsă legătură cu geografia terestră prin referirea la fluviul Tigru care «curge la
răsăritul Asiriei» şi provine probabil dintr-o traducere ad literam. Cuvântul aşur, de unde ar
proveni Asiria în viziunea traducătorilor, înseamnă de fapt fericire în sensul de armonie şi
ordine, trimiţând la ideea că sufletul posedă natural aceste însuşiri, al căror efect este starea de
fericire. În sfârşit, al patrulea râu, numit Phrath, apare în text sub forma Hua Phrath (Cel-ce-
fecundează) – acest nume se referă la faptul că sufletul reprezintă viaţa fiinţei, el este
principial purtătorul ei, deşi nu este el însuşi viaţa. Asocierea dintre materie şi suflarea lui
Dumnezeu, prin care a luat naştere omul, se aseamănă unei acţiuni fecundatoare, prin care
materia este scoasă din sterpitudinea sa naturală şi chemată să zămislească viaţa. În viziunea
lui Iezechiel, acesta ar corespunde chipului de taur, pentru că este simbolul folosit în general
pentru a ilustra forţa fecundatoare, aflat în directă legătură cu pământul, aşadar cu materia în
genere. Iată deci, recapitulativ expunerea celor patru puteri sau facultăţi fundamentale ale
sufletului: spiritul sau raţiunea, cunoaşterea prin asociere, mişcarea subtilă, rapidă şi
permanentă, precum şi capacitatea de a da viaţă trupului material.