Sunteți pe pagina 1din 49

CUPRINS:

Introducere

CAPITOLUL I. PARTICULARITĂŢILE DE PERSONALITATE A


INFRACTORILOR CARE AU SĂVÂRŞIT INFRACŢIUNII DE VĂTĂMARE
CORPORALĂ

1.1. Devianța și violența ca formă a comportamentului deviant

1.2. Formele de violență

1.3. Trăsături de personalitate ale infractorilor care au săvîrșit infracțiuni însoțite de violență
fizică sau vătămare corporală

1.4. Violența fizică prin prisma judiciara și religioasă

Concluzii la capitolul I

CAPITOLUL II. DEMERSUL EXPERIMENTAL

2.1. Organizarea cercetări

2.2 Etapele cercetării

2.3. Metodologia cercetării

2.4. Evaluarea rezultatelor în urma aplicării testelor psihologice

Concluzii la capitolul II

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI PRACTICE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE
Introducere

“Omul nu trebuie să caute nici ceea ce ştie, nici ceea ce nu ştie. Nu poate să caute
ceea ce ştie fiindcă ştie şi nimeni nu are nevoie să caute ceea ce ştie ; nu poate să caute nici
ceea ce nu ştie fiindcă nu ştie ce anume să caute” ( Platon).

Printre problemele actuale cu care se confruntă comunitatea naţională şi internaţională


trebuie evidenţiată în mod deosebit problema privind aplicarea violenţei în societate umană.

Violenţă este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presă, scrisă sau
audiovizuală, informează în permanentă cu privire la manifestările diverse ale acestui
fenomen. De la formele cele mai agresive, precum războaie ori crime terifiante, bătăi,
vătămări corporale, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, şi până la cele mai puţin şocante ( dar
nu mai puţin vinovate), cum ar fi violenţele verbale, toate acestea susţinute de o abundenţă de
imagini violente, se pretind zilinic în faţă ochilor noştri.

Atacuri cu bombă, răpiri de persoane sau explozii ale unor maşini-capcană – astfel de
incidente violente sunt la ordinea zile, în anumite zone ale lumii, care au devenit mai
periculoase că niciodată. Provocate de organizaţii teroriste care nu se dau înapoi de la nimic
pentru a-şi atinge ţelurile, violenţele petrecute în anumite ţări reuşesc să îngrozească o lume
întreagă.

Printre cele mai periculoase ţări din lume, cu un grad ridicat de violenţă, în 2015 au
fost considerate următoarele: Irak, Nigeria, Somalia, Afganistan, Yemen, Siria, Libia,
Pakistan, Egipt, Kenya.

Potrivit unui studiu la începutul anului 2016 ţările în care grupările teroriste se lupta
pentru putere asista neputincioase la evenimente tragice, întâmplate în mod curent –
explozibil plasat în zone aglomerate, uciderea cu brutalitate a civililor, răpiri ale cetăţenilor
străini. Violenţele îndelungate şi instabilitatea politică împiedică dezvoltarea economică a
acestor state, în ciuda unui potenţial ridicat se enumeră următoarele: Afganistan, capitală-
Kabul; Mali capitală- Bamako; Egipt, capitală- Cairo; Irak, capitală- Bagdad; Libia, capitală
Tripoli; Pakistan, capitală- Islamabad; Somalia, capitală- Mogadishu; Yemen, capitală-
Sana`a Ucraina, capitală- Kiev; Siria, capitală – Damasc.
Peste tot în lume, statisticile oficiale arată creşteri importante ale criminalităţii dar şi
eforturi din ce în ce mai mari pentru ai face faţă atât la nivel de stat cât mai ales la nivel
comunitar. Traversăm o perioada în care, la marile flageluri sociale cunoscute - corupţia,
sărăcia, şomajul, drogurile, alcoolismul - se adaugă terorismul, crimă organzata, vătămări
corporale, omoruri, degradarea mediului urban precum şi factori subtili că abuzurile,
discriminările, absenţa controlului, promovarea violenţei prin mass-media. Toţi aceşti factori
se conjugă, desigur, cu cei particulari unei ţări sau unei regiuni amplificând vulnerabilitatea
socială şi costurile criminalităţii. Grupurile care suferă cel mai mult din cauza unei rate înalte
a criminalităţii, rămân mereu aceleaşi: tinerii, vârstnicii, femeile, persoanele singure, cei care
trăiesc în cartiere marginalizate. Deşi riscurile imediate par urgenţe, ameliorări de durata apar
doar când sunt abordaţi factorii indirecţi: sărăcia, incultură, şomajul, lipsa perspectivei, etc.[4]

Actualitatea temei

De-şi omul tinde mereu spre dezvoltare, avînd astăzi o tehnologie foarte avansată,
totuşi avem o gama largă de probleme cu care se confruntă societate. Pe lîngă toate
problemele globale, omul este inonjurat de un ridicat grad de violenţă. Omul este cel care da
naştere violenţei, şi tot el e cel care suferă în urmă violenţei. Violenţă fizică e la ordinea zilei,
societatea a început să o accepte că pe o normă. De ce? Pentru că a ajuns acceptabil să îţi
agresezi soţia, copii, să loveşti pe cineva în loc să îi explici, să recurgi chiar şi la acte de
terorism dacă nu îţi convine politică sau altceva dintr-un stat.

Da, terorismul la ora actuală e cea mai gravă formă de manifestare a violenţei, se
răspîndeşte că o epidemie catastrofală în secolele XX-XXI. El manipulează,comportamentul
ale naţiunilor întregi.

Le fel actuală e prezenţa violenţei fizice la şcoală, atît între profesor şi elev cît şi între
elev şi elev. Pe stradă, putem traversa stradă, văzînd că doi inivizi se bat, mergem indiferenţi,
nu intervenim , nu chemăm autorităţile. În 1 din 3 familii femeiile sunt abuzate, sunt supuse
atît violenţei fizice, psihologice cît şi sexuală. Destul de des întîlnim abuzul contra copilului.
Fenomenul de emigrare provoacă grave consecinţe în educare copilului. Cum ajunge copilul
să îmbrace un comportament agresiv, cum este determinat de factorii externi tolerati de
societate, sistemul politic și sistemul educațional.

Lucrarea dată are că scop stabilirea particularităţilor psihologice a personalităţilor care


au săvîrşit infracţiuni însoțite de violență fizică sau de vătămare corporală, determinarea
factorilor care provoacă un comportament violent pentru a ajută pe viitor la crearea unor
strategii de combatere a violenţei fizice, pentru crearea unor programe de reintegrare in
societate a persoanele deţinute pentru astfel de infracţiuni.

Ipoteza:

Presupunem că la infractorii care au comis infracțiuni de vătămare corporală sunt


abateri în dezvoltare de personalitate și un nivel ridicat de agresivitate.

Importanța teoretică a cercetării:

Oferă informaţii referitor la particularităţile psihologice a infractorilor care au săvîrşit


infracţiuni de vătămare corporală.

Ne permite să cunoaştem mai aprofundat care sunt cauzele unui comportament


violent, cu ajutorul cărora am putea elabora recomandări , stradegii de combatere a acestui
fenomen.

Importantă practică a cercetării:

Obiectivele cercetării:

1. Determinarea factorilor care determina comportamentul violent.

2. Determinarea trăsăturilor de personalitate ale infractorilor care au săvârşit


infracţiuni de vătămare corporal.

3. Analiză surselor bibliografice la tema de cercetare.

4. Analiză şi sinteză rezultatelor cercetării.

5. Elaborarea recomandărilor referitor la dezvoltarea alibilitatilor de muncă la


infractorii care au săvîrşit infracţiuni de vătămare corporal.

Baza metodologică a cercetării:

Pentru realizarea obiectivelor propuse şi confirmarea ipotezei, luând în consideraţie


scopul şi obiectivele cercetării ne-am propus următoarele metode:
1. Metode teoretice: analiză şi sinteză literaturii metodico-ştiinţifice privind
problema de cercetare lansată.

2. Metodele empirice: Chestionarul G. Eysenck – diagnosticarea autoaprecierii


stărilor psihice ( determinarea temperamentului la condamnați) Fișa de evaluare a
„Riscului de recidivă”; Testul Bass – Dark – studierea nivelului de agresivitate; Testul
de personalitate ( G. Bontila);

3. Metodele statistice: de analiză şi prelucrare a rezultatelor investigaţiei.

Descrierea structurii şi volumul lucrării:

Prezenta lucrare conține: introducere, două capitole, recomandări, concluzii,


bibliografie şi anexe.

Introducerea cuprinde: actualitatea temei cercetate, scopul și obiectivele cercetării,


ipoteza cercetării, importanța teoretică și practică a cercetării, baza metodologică, eșantionul
cercetării precum și volumul lucrării.

Capitolul I. Particularitățile de personalitate a infractorilor care au săvârşit infracțini de


vătămare corporală. Acest capitol conţine informaţie referitor: devianța și violența ca formă a
comportamentului deviant, formele de violență, trăsăturile de personalitate ale infractorilor
care au săvîrțit infracțiuni de vătămare corporală, violența fizică prin prisma judiciară și
religioasa, concluzii.

Capitolul II, Demersul experimental, cuprinde informaţie referitor la organizarea


cercetării; etapele cercetării; aplicarea testelor; evaluarea rezultatelor în urma aplicării testelor
psihologice precum și concluzii.

Concluziile şi recomandările sintetizează rezultatele finale ale cercetării.

1.1 Devianța și violența ca formă a comportamentului deviant

“Comportamentul anormal este un comportament normal in conditii anormale”(Merton K.


Robert).
În prezent, devianţa comportamentală a cunoscut o extindere îngrijorătoare, a crescut
considerabil numărul adolescenților devianţi şi cu risc pronunţat de devianţă.

Comportamentul reprezintă totalitatea faptelor, actelor, reacţiilor (motorii, verbale,


emoţionale) prin care o persoană răspunde solicitărilor lumii exterioare. Comportamentul
transpune în fapte idei, gânduri, convingeri. Orice comportament este determinat de anumite
motive (care energizează şi dinamizează organismul), este îndreptat spre realizarea unor
scopuri (că modele mentale care prefigurează şi orientează anticipativ actele şi faptele cuiva)
şi reprezintă expresia unor atitudini ale persoanei.

Primul cercetător care a folosit noţiunea „deviantă” a fost Emile Durkheim. În opinia
cercetătorului, starea de dezorganizare socială, caracterizată prin lipsa unei reglări morale
clare a comportamentului indivizilor, are drept impact conduite iraţionale şi deviante. În
context sociologic, deviantă a fost definită că ansamblul comportamentelor care ameninţă
echilibrul sistemului sau prin violarea normelor sociale. O definiţie mai largă a devianţei a
fost propusă, mai târziu, de alţi doi sociologi: Sellin şi Merton. Ei defineau deviantă că
ansamblul comportamentelor îndreptate contra normelor de conduită sau ale ordinii
instituţionale.

Comportamentul deviant poate fi înţeles fie că expresie a „incapacităţii funcţionale a


individului din cauza unor deviaţii fiziologice sau anormalităţii psihice, fie că rezultat al unui
compartiment perfect normal, dar incompatibil cu standardele de normaitate ale grupului”.

Până în prezent, în deviantă sunt incluse orice acte care fac abatere de la aşteptările
grupului sau colectivităţii – actele neobişnuite, iraţionale ori anormale, determinate de
circumstanţe, condiţii şi stări particulare, care creează situaţii de ilegitimitate, ce stârnesc
diferite reacţii din partea publicului. Drept individ deviant, se consideră o persoană „bizară”,
„excentrică” sau chiar „anormală”, care încalcă regulile unanim acceptate, violează regulile
obişnuite de conduită sau acţiune, alege alte cai sau mijloace decât cele legitime, adopta
acţiuni sau comportamente care nu se înscriu în registrul normativ prescris de normele unui
grup social particular sau ale societăţii. Deviantă, generalizează Sorin M. Rădulescu, în
ansamblul ei, desemnează o diversitate eterogenă de conduite, acte sau acţiuni, care reprezintă
violări sau transgresiuni ale normelor scrise sau nescrise, implicite sau explicite, stări care nu
sunt conforme aşteptărilor, valorilor şi regulilor colectivităţii, forme de nonconformism,
marginalitate, asocialitate, criminalitate etc.
În literatură psihologică contemporană deviant, de asemenea, este definit în mod diferit. În
dicţionarul de psihologie (А. В. Петровский, М. Г. Ярошевский, 1985), de exemplu, citim:
„comportamentul deviant este un sistem de fapte care vin în contrazicere cu normele etice şi
juridice stabilite în societate”. Я. И. Гилинский, И. С. Кон, Д. Н. Исаев, s. a. prin deviantă
au în vedere un sistem de fapte, acţiuni ale omului, necorespunzătoare normelor (de sănătate
psihică, juridice, etice, culturale), stabilite în societate. De către alţi autori, deviantă este
definită că „abatere de la normele unui grup, faţă de care persoană deviantă încalcă sistemul
de reguli şi consemne ale grupului de apartenenţa şi vine în contradicţie cu opiniile,
atitudinile, scopurile, aspiraţiile, comportamentele, chiar vestimentaţia din grup sau colectiv”
M. Vârlan consideră drept deviant acel comportament care contrazice normele şi regulile
acceptate în grupul de referinţă. În accepţiunea lui, comportamentul deviant rezidă în formele
de conduită aflate în discordantă cu valorile şi normele unui sistem oarecare.

Este absolut necesar, după cum atestă I. Strachinaru şi alţi specialişti contemporani, a şti
de unde începe şi unde sfârşeşte devierea pentru a o delimita de normalitate şi a o diferenţia
de stările morbide învecinate. Referindu-se la neajunsurile criteriului dat, I. Strachinaru
consideră că plafonul psihologic al mediei statistice se deosebeşte de la o epoca la altă şi,
uneori, de la un deceniu la altul, potrivit legilor evoluţiei, şi nu mediei statistice.

K. Erikson afirmă că deviantă trebuie definită că o conduită pe care indivizii o consideră


atât de periculoosa, stânjenitoare sau iritantă, încât elaborează sancţiuni speciale împotriva
persoanelor care o manifestă, mergând până la excluderea acestora din cadrul grupului. El
solicită criterii suplimentare de apreciere a însuşi gradului de periculozitate a devierii. Se mai
afirmă că comportamentul deviant trebuie legat de factorul-timp, de durata manifestării
devianţei şi de intensitatea angajării individuale.

Prevenirea delincvenţei cuprinde acţiuni colective necoercitive asupra cauzelor


infracţiunilor pentru a le reduce probabilitatea sau gravitatea. În ultimii ani, două modalităţi
sunt cele mai utilizate în lume: prima este prevenirea socială, care, apelând la educaţie, prin
intermediul instituţiilor şi specialiştilor, împiedică evoluţia indivizilor spre inadaptare şi
antisocialitate. A două, este prevenirea situaţională, care urmăreşte protejarea persoanelor şi
bunurilor cu ajutorul poliţiştilor şi experţilor în domeniu care stabilesc măsuri eficace în teren,
instruiesc cetăţenii, instalează dispozitive.
1.1.2 Factorii care determină comportamentului deviant sunt:

2. Factorii neuro-psihici

• Disfuncţii cerebrale

Relevate prin ECG – Kimura şi Nakazawa au găsit la recidivistiiminori mai frecvente


undele theta; G. şi J.Verdeaux au găsit caracteristici funcţionale care pot genera o întârziere
de câţiva ani în maturizare sau tulburări de ordin psihic.

• Deficienţe intelectuale

capacităţile intelectuale reduse îi împiedică mai ales în anticiparea consecinţelor şi


implicaţiilor acţiunilor întreprinse. Procentajul întârziaţilor mintali creşte odată cu gravitatea
delictelor; numărul debililor mintali este mai mare printre recidivişti; procentajul infractorilor
cu deficienţe intelectuale este tot atât de ridicat că şi al celor cu tulburări afectiv-volitive.

• Tulburări ale afectivităţii

delincvenţi se caracterizează fie printr-un nivel insuficient de maturizare afectivă, fie prin
diferite stări de dereglarea a afectivităţii. Insuficientă maturităţii afective se caracterizează
prin:

- lipsa unei autonomii afective, ceea ce duce la creşterea sugestibilităţii,

- insuficientă dezvoltare a autocontrolului afectiv, legat de insuficientă cunoaştere şi


capacitate de stăpânire a reactivităţii emoţionale,

- slabă dezvoltare a emoţiilor şi sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale.

Asemenea caracteristici psihocomportamentale conduc la lipsa unei capacităţi de


autoevaluare şi de evaluare adecvată, la lipsa obiectivităţii faţă de sine şi faţă de alţii.
Delincvenţii prezintă o întârziere a maturităţii afective de circa 2 ani faţă de nedelincventii de
aceeaşi vârstă.

În categoria stărilor de dereglare a afectivităţii sunt incluse: stările de frustratie şi


sentimentele de frustratie, conflicte afective, instabilitatea afectivă, indiferenţă afectivă,
absenţa emoţiilor şi a înclinaţiilor altruiste.

• Tulburări caracteriale
Comportamentul poate fi orientat pozitiv sau negativ, trăsăturile caracteristice
prezentându-se în cupluri polare (pozitiv-negative). Delincventul se caracterizează printr-un
nivel de imaturizare caracteriologică, care se manifestă prin: autocontrol insuficient,
impulsivitate şi agresivitate, subestimarea greşelilor şi a actelor antisociale comise, indolenţa,
indiferenţă şi dispreţ faţă de muncă, opoziţie şi respingere a normelor social-juridice şi
morale, tendinţe egocentrice, absenţa sau insuficientă dezvoltare a unor motive superioare, de
ordin social şi a sentimentelor etico-morale, dorinţa realizării unei vieţi uşoare fără muncă.

3. Factori biologici

Ereditatea imprimă caracteristici predispozante înnăscute. Având că punct de plecare


ipoteza că ereditarea morfologică, fizică, biologică şi psihică sunt inseparabile, unii
cercetători au pus în evidenţă, prin determinarea cariotipului la unii indivizi cu comportament
aberant, o trisomie gnosomiala cu y suplimentar (sindromul xyy). Această anomalie se
asociază morfologic cu o dezvoltare somatică hiperstaturala, iar comportamentul cu
agresivitate, violenţă şi tendinţa spre distrugerea de bunuri. Antecedentele ereditare trebuie
luate în seama, deoarece prin ereditare se pot transmite şi predispoziţii anormale, de care sunt
legate anumite tipuri de reacţii faţă de mediul ambiant.

Factorii care acţionează negativ în timpul evoluţiei sarcinii (bolii infecţioase şi cronice,
intoxicaţii endogene), cei care acţionează în timpul sarcinii (traumatisme obstreticale, travaliu
prelungit, hipoxia nou-născutului), influenţează comportamentul prin intermediul
modificărilor pe care le determina asupra structurilor encefalice (hipotalamus, diencefal, zona
corticală) şi asupra legăturilor structurale şi funcţionale dintre aceste componente ale
creierului.

Stimularea experimentală a unor zone din hipotalamus, că şi deconectarea lor de sub


influenţă inhibatorie corticală, duce la crize de furie, la exaltarea agresivităţii.

Diencefalul este sediul funcţiilor senzitivo-instinctivo-emoţionale, adică al vieţii psihice


elementare. Disfuncţiile acestei zone pot antrena perturbări ale vieţii instinctivo-emoţionale,
care pot contraveni comportamentului normal.

Leziunile diencefalului li se atribuie tulburări grave ale emotivităţii, cum ar fi crize


emotive excitatorii, de anxietate şi de angoasă, de manie şi de furie.
Zona corticală este strâns legată de manifestările personalităţii şi de activitatea psihică
superioară. Anomaliile zonei corticale sunt capabile să altereze activitatea şi echilibrul psihic,
să ducă la tulburări ale comportamentului, să aibă rol în determinarea comportamentului
aberant.

4. Factori ecologici

• Familia

Constituie unul din elementele evident predominante în generarea şi dezvoltarea


comportamentului deviant.

Între factorii ecologici care ocupă primul loc în determinismul comportamentului


deviant se află familia. Dezorganizarea familială, divorţul, concubinajul, reconstituirile
familiale, abandonul familial, alcoolismul părinţilor, carenţele afective, orice formă de
maltratare familială sunt principalele condiţii care induc decăderile compor¬ta¬mentale.

Carenţele educative familiale generate de lipsa armoniei, a afectivităţii familiale


conduc, cel mai adesea, spre comiterea de către adulţi a diferitelor acte de maltratare sau abuz
prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho-emoţionale şi expuneri la situaţii
periculoase a copilului cu efecte negative asupra personalităţii în formate a acestuia.

Relele tratamente numite psihologice al căror efect asupra dezvoltării psihoafec¬tive


pe termen lung a copilului pot fi la fel de grave că şi al celor corpo¬rale. Este vorba despre
comportamente mult mai greu de evidenţiat deoarece nu lasă nici o urmă fizică: brutalităţi
bine controlate, comportamente sadice, manifestări de respingere, exigenţe disproporţionate în
raport cu vârstă copilului.

O abordare psihologică a factorilor care se află la originea maltratării cu efecte atât de


novice pentru dezvoltarea copilului duce la identificarea adulţilor, a familiilor cu risc, dar şi a
perioadelor de vulnerabilitate în viaţă acestor familii.

Copilul poate face obiectul unor rele tratamente pentru că ocupă un anume loc în
cadrul familiei: un copil adulterin, un copil rezultat într-un incest sau dintr-o legătură
întâmplătoare, un copil handicapat, un copil din prima căsătorie. Copilul poate face obiectul
unor rele tratamente pentru că este, în mod obiectiv, un copil dificil că urmare a unor
evenimente pe care le-a trăit: născut prematur sau spitalizat încă de la naştere pentru o
perioada lungă de timp, un copil separat de mediul sau familial în urmă unor plasamente la un
asistent maternal sau în colectivitate, un copil ce prezintă manifestări psiho-somatice. Părinţii,
adulţii cu risc, care maltratează, pot fi bolnavi mintal cunoscuţi alcoolici, toxicomani sau cu
depresii cronice.

O integrare socială excelenţă şi o normalitate aparenţă pot face că identificarea acestor


persoane maltratate să fie foarte dificilă. Părinţii maltrataţi sunt de multe ori părinţi că oricare
alţii. Însă, de multe ori, au în comun o imaturitate afectivă, o părere proastă despre sine, o
intoleranţă la frustrare, care se pot datora unor perturbări grave trăite de ei în propria lor
copilărie.

Deseori, au fost ei înşişi victime ale unor rele tratamente de natură fizică sau
psihologică sau au suferit o carenţă de îngrijire.

În opoziţie cu majoritatea familiilor dezorganizate, asociate cu lipsa de cultură, se


inalnesc şi suficiente cazuri cu conduite deviante ce au suferit una din formele de abuz şi care
provin din familii de intelectuali cu 1 sau 2 copii. Părinţii deşi orientaţi în problemele de
creştere şi educaţie, sunt absorbiţi în mai mare parte a timpului de alte obligaţii, neglijând,
astfel, principalele îndatoriri că părinţi.

• Mediul socio-cultural

Ceea ce astăzi se numeşte ecologia socială joacă un rol important în determinarea


comportamentului. Toate statisticile evidenţiază un procentaj mai mare de tulburări de
comportament la preadolescenţii proveniţi din mediul urban decât la cei ce provin din mediul
rural. Instituţiile de ocrotire cu condiţii improprii de locuit, cu o rigiditate în activitatea
pedagogică pot constitui medii insecurizante pentru dezvoltarea copiilor. În aceste instituţii
au fost semnalate, atât din partea personalului cât şi din partea copiilor, toate formele de abuz
cu consecinţe grave.

• Şcoală

Constituie, în primul rând, un spaţiu special de transmitere şi asimilare de informaţii


dar şi de modelare, socializare. Este instituţia de baza a formării culturi şi personalităţii, a
desăvârşirii procesului de socializare. Adesea, în cadrul acestui proces, se pot manifestă unele
forme de abuz prin supraîncărcare programelor şcolare, prin folosirea unor metode
disciplinare neadecvate ale profesorilor de etichetare şi admonestare a copilului, prin
capacitatea redusă de simulare şi comunicare cu copilul.
• Mass – media

Are un rol foarte important în influenţarea gradului de sănătate morală al unei


societăţi. Se întâmplă deseori că emisiunile şi materialele prezentate să nu contribuie la
formarea unui comportament pro-social, ci să aibă un caracter violent şi obscen. Aspectele
negative se găsesc prezente în aşa numitul senzaţional al presei, iar cele pozitive merg spre
faptul divers.

• Timpul liber

Neorganizat, în afară de senzaţia de libertate totală, duce la plictiseală, solitudine, care


trezesc nevoia de asociere în grupuri, ce se face întâmplător. Tot de timpul liber se leagă şi
concretizarea preferinţelor pentru prieteni, când aceste preferinţe nu sunt controlate sau
dirijate, ele se pot orienta spre formarea de grupuri cu manifestări antisociale.

Dintre mijloacele de distracţie al căror rol este cunoscut, semnalăm literatură şi filmele
de senzaţie, de unde, datorită inculturii şi lipsei unei capacităţi de filtrare, ele sunt uneori
greşit interpretate, iar tinerii aleg şi imită în compor¬tamentul lor faptele sau trăsăturile
eroilor negativi. [2]

1.2 Formele de violență

O clasificare a formelor de violenţă este dată de Ina Curic şi Lorena Văetişi, care dinting
între:

1. violenţa directă (fizică, sexuală, socială, economică şi psihologică), care este forma cea
mai uşor observabilă a violenţei;

2. violenţa structurală este violenţa existentă în sistemele sociale, politice şi economice ale
societăţii (este vorba despre inegalitatea între bărbaţi şi femei, între bătrâni şi tineri, între
adulţi şi copii, ca grupuri sociale);

3. violenţa culturală se referă la acele aspecte ale culturii care fac din violenţă un lucru
„normal”, o modalitate acceptabilă de a răspunde la diferite conflicte, legitimând violenţa
directă şi structurală [10]. Cartea Ina Curic şi Lorena Văetişi, Inegalitatea de gen: violenţa
invizibilă, 2005, Editura Eikon, Cluj Napoca;
Cele trei forme ale violenţei se manifestă doar rareori în mod singular. Toate cele trei
forme ale violenţei servesc menţinerii unor relaţii de putere inegale. În aceeaşi ordine de idei,
Ana Muntean distinge între manifestări ale violenţei în situaţii unice, izolate, şi manifestări
violente procesuale, de durată [11] Ana Muntean, Anca Munteanu, Violenţă, traumă,
rezilienţă, 2011, Editura Polirom, Iaşi, p. 17;
Astfel, violenţa cultura poate fi identificată ca o violenţă de durată, care poate stimula,
cauza şi legitima violenţa directă.

După tipul de actor social implicat, violenţa umană se poate clasifica în: violenţa
personală, colectivă şi instituţională.

Sub incidenţa noţiunii de violenţă personală intră acele acte comise de un individ
împotriva altcuiva (violenţă interpersonală), a lui însuşi (automutilare, suicid), a animalelor
sau a obiectelor.

Violenţa colectivă subsumează violenţa cetăţenilor contra puterii (revoluţii, greve,


terorism), a puterii contra cetăţenilor şi războiul.

Violenţa instituţională este o formă de violenţă colectivă care are la bază interesele
unei instituţii religioase, politice, culturale. Bufacchi distinge între conceptul de violenţă, ca
forţă distructivă intenţionată, şi violenţă, ca violare, cu sau fără intenţie, a nevoilor general
umane [12numarul e din cap pag mai jos ] Vittorio Bufacchi, Two Concept of violence,
Political Studies Review, no 3, 2005, pp. 193-204;

Dincolo de percepţia comună, empirică, specialiştii constată că violenţa îmbracă


forme extrem de variate:

• fizice: lovire, răniri;

• verbale: ameninţări, ironie, sarcasm, calomnie;

• afective: intimidare, indiferenţă, plictiseală.

Violenţa fizică: victima este lovită, impinsă, bătută cu diverse obiecte. Aceasta formă
de violenţă domestică este vizibilă. Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care
aparţin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc şi le utilizează împreună.

O persoana se află într-o situaţie de violenţă fizică daca este împinsă, desfigurată,
dacă îi sunt provocate contuzii, arsuri, bătăi sau este lovită cu pumnul, palma sau piciorul;
Violenţa verbală: victimei i se aduc înjurii de natura verbală. În aceasta formă de
violenţă sunt incluse şi urmarirea, intimidarea sau ameninţările de genul „Dacă ma iubeşti cu
adevarat, atunci trebuie să....”

Violenţa emoţională: precede şi acompaniază celelalte forme de violenţa/abuz, dar se


poate manifestat şi izolat prin înjurii, ameninţări, intimidări, uciderea animalelor domestice
preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esenţiale (mâncare, somn, etc.).

1.3 Trăsături de personalitate ale infractorilor care au săvîrșit infracțiuni de vătămare


corporală.

Violenţă este un indiciu al crizei personale a individului care nu mai găseşte ieşiri
logice dintr-un sistem închis. Ea este şi o consecinţă a crizei societăţii care nu mai reuşeşte să-
şi impună valorile şi nu mai este în măsură să-şi facă respectate normele.

Fenomenul infracţional, în sens larg, pare a fi legat dintotdeauna de specia umană, fapt
care îndreptăţeşte întrebarea dacă nu cumva umanitatea poartă în ea un germene al răului.
(Criminologia infracţiunilor săvîrşite cu violenţă) pagină 4

Acestui fapt i s-au dat explicaţii multiple fiecare cu doză ei de adevăr şi subiectivitate.

Continuatorii lombrozianismului menţin şi continue să dezvolte teza că la baza


comiterii crimelor se află constituţia anatomică a omului, că o unitate morfologică şi
funcţională care, în anumite condiţii de mediu, contribuie într-o mare măsură la inadaptarea
socială. Această concepţie are la baza lucrările tipologice realizate de Ernst Kretschmer în
Germania, N.Pende în Italia şi Wiliam Sheldon în S.U.A.

În anul 1921 medicul psihiatru Kretschmer a publicat lucrarea “Structura corpului şi


caracterul” în care a formulat teoria existenţei unei corelaţii între structura corpului uman şi
trăsăturile sale fizice, pe de o parte, şi caracterul omului, pe de altă parte.( Criminologie
volumul 1) pagină

Psihologic, omul poate fi considerat că o fiinţă care învaţă, în sensul că achiziţionează


mereu noi deprinderi şi cunoştinţe, achiziţii care îi modifică atitudinile şi comportamentul.
După constatările lui H.J.Eysenck, majoritatea infractorilor se recrutează din rândurile
extravertitilor, a căror caracteristică fundamentală-pe plan psihofiziologic- este dificultatea de
a fi condiţionaţi, cu alte cuvinte, dificultatea de a fi educaţi şi bineînţeles reeducaţi.În baza
cercetărilor a mii de cazuri, H.J.Eysenck stabileşte că extravertitul tipic este un element
sociabil, îi plac petrecerile, are mulţi prieteni, simte mereu nevoia de a avea în jur pe cineva
căruia să i se adreseze, îi displace lectură solitară sau studiul de unul singur.El caută mereu
senzaţionalul, e gata să-şi asume riscuri, acţionează sub imptesia momentului şi în genere este
impulsiv.Îl caracterizează apoi lipsa de griji, optimismul, agresivitatea, uşurinţă cu care îşi
pierde firea, lipsa de control asupra propriilor fapte şi vorbe, toate acestea îl determina să
comită infracţiuni grave cum ar fi vătămarea corporală şi infracţiuni excepţional de grave –
omorul. O altă constatare foarte interesantă a lui H.J.Eysenck este aceea cu privire la
infractorii care au toate caracteristicile introvertiţilor.Aceştia, de obicei provin din familii
viciate, ale căror influenţă se se exercită cu atât mai uşor cu cât caracteristică principa a
introvertiţilor, este tocmai uşoară conditionabilitare, deci marea facilitate de a însuşi
depronderile rele, concepţiile imorale..etc. care domină în mediul respectiv.

Pornind de la faptul că infracţionalitatea este în esenţă un fenomen social şi care se


compune din totalitatea infracţiunilor înfăptuite într-un timp şi într-un spaţiu determinat, nu
trebuie să trecem cu vederea faptul că în spatele acestei totalităţi stau oameni reali, cu dorinţe,
trebuinţe, trăiri emoţionale, temperamente, aptitudini şi trăsături caracteriale, într-un cuvânt-
indivizi cu personalităţi bine conturate.

Astfel, nu e de mirare că atenţia specialiştilor din domeniul criminalităţii s-a


concentrat asupra personalităţii infractorului, acesta fiind de fapt obiectul principal al studiilor
de psihiatrie, de criminologie, psihologie sau de sociologie a infracţionalităţii.

Cercetarea personalităţii infractorului este o activitate complexă şi complicată, în


profilul psihologic al oricăriu individ uman, implicat în infracţiune cu caracter violent, se
împletesc atît calităţi pozitive, cît şi calităţi care îi caracterizează apartenenţa la un anumit
grup social, cel al infractorilor. Calităţile psihice ale oricărui om nu pot să-1 sortească fatal la
realizarea rolului social de infractor. Dar există anumite particularităţi psihice, precum şi
factori sociali, care îi determina profilul psihologic şi orientarea comportamentală violenţă.

În lucrarea dată am încercat să fac o caracteristică a personalităţii infractorului violent.


Datorită faptului că astăzi societatea se confruntă foarte des cu acest tip, care la prima vedere
pare ceva normal - un om violent, agresiv – un om care îşi supune soţia, copii la diferite
abuzuri fizice şi sexuale zi de zi, care e un pericol pentru întreagă societate, însă consecinţele
sunt de la simple iniţiative de a lovi, de a agresa, de a cauza durere şi de răzbunare pînă la
dreptul de a lua viaţă cuiva. Ce îl determina pe un om să îmbrăţişeze un astfel de
comportament şi pe alţii nu? De ce unii sunt predispuşi să devină infractori şi unii să devină
victime?

Personalitatea infractorului violent este caracterizată de o anumită motivaţie,


aptitudini, pregătire şi orientare comportamentală - infracţională, dirijîndu-se de modele
comportamentale cu caracter antisocial. [Psihologia infractorului pagină 5 ]

În literatură de specialitate, opiniile asupra personalităţii sînt foarte diferite.


Criminologul Stănoiu, prin personalitatea infractorului, înţelege sinteză trăsăturilor bio-psiho-
sociale cu un înalt grad de stabilitate şi care sînt definitorii pentru acel individ, care, cu
vinovăţie, a comis o fapta ce prezintă pericol social şi este prevăzută de legea penală.

Gheorghe Mateuţ, înţelege prin personalitatea infractorului ansamblul trăsăturilor


individuale bio-psiho-sociale ale omului, care la un moment dat este marcat de stigmatul
juridic al comiterii unei fapte prevăzute de legea penală.

După Amza, criminalul este acea persoană care a comis o infracţiune cu vinovăţie sau
care a participat că autor, complice sau instigator.

Oancea arată că infractorul în sens criminologic, este persoană care a săvîrşit o crimă,
o fapta penală pentru care, persoanei respective i se aplică o pedeapsa.

Contribuţii importante la studierea personalităţii infractorului şi-au adus şi


criminologii din Republica Moldova, că de exemplu: Constantin Florea, Valeriu Bujor,
Gheorghe Gladkii. Astfel, după Gladkii, personalitatea infractorului poartă în sine cauzele
săvîrşirii infracţiunii, fiind veriga principala a întregului mecanism al comportamentului
criminal, iar acele particularităţi ale ei care generează un astfel de comportament trebuie să
formeze obiectul nemijlocit al profilaxiei.

Cercetarea personalităţii infractorului este o activitate complexă şi complicată, în


profilul psihologic al oricăriu individ uman, implicat în infracţiune, se împletesc atît calităţi
pozitive, cît şi calităţi care îi caracterizează apartenenţa la un anumit grup social, cel al
infractorilor. Calităţile psihice ale oricărui om nu pot să-1 sortească fatal la realizarea rolului
social de infractor. Dar există anumite particularităţi psihice, precum şi factori sociali, care îi
determina profilul psihologic şi orientarea comportamentală.

Infractorul este definit că persoană care a săvîrşit cu vinovăţie, vreuna din faptele pe
care legea le pedepseşte că infracţiune consumată sau tentativă, ori care a participat la
săvîrşirea unei asemenea fapte că autor, instigator sau complice.

Un tip de criminal, despre care s-a scris şi se scrie mult este criminalul agresiv, astzi
intilnidu-ne destul de des cu acest tip de infractor - autor de crime violente brutale şi
consecinţe individuale şi sociale multiple ( de exemplu omoruri simple ori calificate, lovituri
cauzatoare de moarte, vătămări corporale simple sau grve etc.), conform CP al RM –
Capitolul ÎI , art. 145, art. 146, art art. 151, art. 152 etc. Se consideră acte de violenţă şi
agresiunile cu caracter moral care, lovind în demnitatea omului, lovesc şi moralul şi conştiinţa
profundă a lui (de exemplu unele calomnii grave unele violente morale continue, care iming
victima la sinucidere).

În procesul de trecere la comiterea unei infracţiuni ( crime) agresivitatea infractorului


joacă un rol important. De regulă, cele mai multe infracţiuni constau dintr-o acţiune comisiva
( se loveşte, se sustrage), care presupune trei etape (luarea hotărîrii, înlăturarea temerii de
oprobriul opinie publice şi al pedepsei prevăzute de lege). Agresivitatea intervine în etapă a
treia, ultima etapă, cînd se trece la săvîrşirea concretă a faptei (cînd se loveşte). Aceste acţiuni
presupun forţă şi acte de agresivitate.

În cazul comiterii unei crime agresivitate se foloseşte în limite depăşite şi în scopuri


antisociale, devenind un factor de pericol social şi manifestîndu-se printr-un comportament
violent şi distructiv.

Agresivitatea este, conform teoriei criminologice de mai multe feluri: autoagresivitate,


ce constă în îndreptarea caracterului agresiv spre propria persoană, eprimindu-se prin
automutilări, tendinţe de sinucidere, agresivitate fiziologică ( adică forţă fizică forţă
fiziologică), care este influenţată de emoţii puternice, pasiuni, de factori sociali ( conflicte
sociale etc.). Este vorba de agresivitatea patologică în cazul persoanelor psihopatice sau
psihotice ( epilepsie, beţie, în cazul unor mlădii mintae).

Pinatel mai distinge două forme ale agresivităţii: ocazională şi profesională.


Agresivitatea spontană este caracterizată prin spontanietate şi violenţă şi este întîlnită cu
precădere în crimele pasionale. Agresivitatea profesională se caracterizează printr-un
comportament violent durabil, care se relevă că o constanţa persoanalitati infractorului
acesta manifestîndu-se gresiv în mod deliberat, constant.

Agresivitatea creşte în cazul împiedicării satisfacerii unor trebinte dorinţe (cînd nu se


poate ajunge la obiectul care ar satisface acea dorinţa). O asemenea obstrucţionare provoacă
emoţii vii, tulburare, mînie şi, prin această, agresivitatea creşte. Nu sunt lipsite de importantă
cazurile de frustrări, de lipsire violenţă de un obiect caare r satisface unele nevoi (materiale
sau morale), care conduc apoi la tulburări morale mai intense. Agresivitatea, că structura
psihofizică, devine un motiv şi un mijloc de omitere a infracţiunii.

În criminologie s-au studiat şi mecanismele fiziologice şi emoţionale ale agresivităţii.


Astfel, s-a arătat că în caz de manie se ridică presiunea arterială, se produce accelerare
pulsului, accelerarea respiraţiei etc. ( pag 66)

Unii autori vorbesc de acest tip de infractor, numindu-l criminal pervers (Pinatel şi
alţii). N u există certitudinea că este vorba de unul şi acelaşi tip de criminal (cu două
denumiri). Criminalui violent s-ar defini prin acte criminale comise prin agresivitate (atacuri
violente, acte brutale, vătămări corporale omoruri etc.) , pe cînd criminalul pervers s-ar defini
prin acte perverse, acte care au la baza o perversiune, care este în unele privinţe ceva de
natură anormală şi uneori paatologica. În acesta ipoteza există , pe de o parte, criminalul
agresiv, care-I un tip, în multe privinţe emotiv- activ cu tulburări caracteriale, cu tendinţe
perverse (cruzime) şi autori de crime grave şi deosebit de grave cum este omorul prin
cruzime, omor al mai multor persoane concomitent, şi vătămarea intetionata gravă sau
vătămarea intetionata medie a integrităţii corporale a sănătăţii.

Pentru a cunoaşte tipul agresiv trebuie făcut legătură cu sistemul de instincte ale
omului, al trebuinteleor şi impulsurilor acestuia. Printre acestea se enumeră instinctul
conservării , care intervine în situaţii periculoase şi care împinge la acte de respingere, de
combaatere şi protecţie de sine. Alţi psihologi numesc acest instinct sau impuls – instinctul de
combatere, care intervine cînd apare o piedică, o opoziţie în calea satisfacerii trebuintelor
proprii ( foamea, setea etc.) şi prin acest instinct pericolul este combătut, respins. El este util
şi contribuie la apărarea şi conservarea persoanei ajunse în asemenea situaţii. În cazul
comiterii de infracţiuni, de atacuri violente, vătămări corporale, instinctul combaterii este
folosit în mod exagerat, în forme ce conduc la acte criminale şi nu mai poate fi stăpînit de om,
ajunginduse la infracţiuni grave şi excepţional de grave – omorul!
Acest tip de infractor după Seeing, este criminlul cracterizat prin emotivitate puternică,
însoţită de descărcări reactive, motrice la fel de puternice, prin acte de violenţă, vătămări
corporale etc. Mai profund, din punct de vedere psihic, criminalul agresiv se caracterizează
prin sărăcie de sentimente de simpatie faţă de alţi oameni, prin stări de mînie care nu pot fi
stăpînite de voinţă proprie şi în general, prin comportare agresivă şi ostilă. Cînd acest tip este
şi de o constituţie puternică, atletică, atunci agresivitatea se mnifesta şi prin aplicarea de
mijloace fizice (arme, bastoane, cuţite, topoare etc). cînd este vorba de un tip de constituţie
slabă, acesta comite acte de agresivitate verbală ( insulte, calomnii, ameninţării, scrisori
anonime, plîngeri la autorităţi – instanţe, poliţie). Mai mult decît atît, agresivitatea, că stare de
durata la acest tip de criminal, de cele mai multe ori, este asociată cu abuzul de alcool, care
ridică starea emotivă, şi de ostilitate, slăbeşte puterea de stăpînire de sine şi uşurează trecerea
la comiterea de acte agresive violente, vatamaricorporale etc.

Infractorul agresiv se poate manifeste şi într-o formă subită, spontană, apărută într-o
situtie neprevăzută devenind o reacţie izolată, dar el se poate manifestă şi într-o formă
cronică, sistematică şi frecvenţa. Aceştia sunt cunoscuţi în grupul lor social ( crtier, sat ) că
oameni violenţi certăreţi şi bătăuşi. (Criminologie generală. Octavian Pop, Gheorghe Neagu,
Chişinău 2005, pag 81)

Personalitatea infractorului nu reprezintă un nou tip al personalităţii umane, dar este o


personalitate obişnuită, care se caracterizează prin unele trăsături specifice. Specificul constă
în prezenţa pericolului social la infractor. În asemenea mod, dacă am exclude pericolul social
din comportamentul infractorului, am avea un om normal.

În raport cu cele expuse anterior, putem spune că prin noţiunea de „personalitate a


infractorului”, înţelegem ansamblul trăsăturilor individuale, bio-psiho-socio-culturale, precum
şi totalitatea calităţilor sociale ale omului care, în corelaţie cu alte condiţii impersonale,
determina comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

Personalitatea infractorului apare acolo şi atunci, unde şi cînd a fost săvîrşită


infracţiunea. De regulă însă, personalitatea infractorului, apare cu mult înainte de săvîrşirea
infracţiunii.

Trăsătură principala ce caracterizează personalitatea infractorului este aceea că el a


săvîrşit o crimă. Nu este criminal cel care are numai intenţia de a săvîrşi o crimă.
Pentru caracterizarea personalităţii infractorului violent, vom utiliza şi particularităţile
psihice, şi anume:

– Temperamentul;

– Caracterul;

– Aptitudinile;

– Inteligenţă.

Aceste particularităţi psihice, i-au parte nemijlocit la constituirea personalităţii


infractorului, ele formînd ansamblul însuşirilor, stărilor şi proceselor de natură subiectivă ale
individului, determinate de mecanismele sale cerebrale şi interacţiunea acestora cu lumea.

Temperamentul constituie ansamblul de particularităţi ale psihicului, determinate de


tipul de activitate nervoasă superioară a individului. Deci, temperamentul este o dimensiune
energetico-dinamică a personalităţii umane, manifestată în acţiuni şi comportamente.

Una din primele tipologii, cunoscute în prezent, este următoarea:

a) Coleric – persoană este puternică, energică, predispusă spre agresivitate, crize nervoase –
aici întîlnim infractorii care sunt predispuşi la omor şi acte de vătămare corporală.

b) Sangvinic – persoană activă, impulsivă, echilibrată în sentimente, optimistă, rezistenţă,


comunicativă;

c) Flegmatic – persoană calmă, liniştită, răbdătoare, indiferenţă la ceea ce se întîmplă


împrejur, are o voinţă slabă;

d) Melancolic – se caracterizează prin capacitate redusă de muncă, lipsit de rezistenţă, emotiv,


foarte prudent, sensibil şi este dependent de grupul social.

Caracterul este o totalitate a însuşirilor psihice şi morale ale individului uman,


manifestate în comportamentul şi acţiunile sale, în atitudinile şi poziţia să faţă de sine, faţă de
alţii, faţă de societate şi faţă de valorile unanim recunoscute ale acesteia. Între temperament şi
caracter, există o strînsă legătură, şi anume că temperamentul cuprinde manifestările dinamice
ale personalităţii, iar caracterul cuprinde relaţia cu lumea interioară şi cu mediul.
Temperamentul totdeauna determina anumite trăsături ale caracterului. De aici, pot fi
evidenţiate mai multe tipuri de caracter a infractorului violent, şi anume:

1. Tipul armonios – adaptabil la mediu, pozitiv faţă de cerinţele sociale, optimist, sociabil şi
este principial;

2. Tipul conflictual cu mediul – este foarte impulsiv, nereţinut, egoist şi care se


supraapreciază;

3. Tipul cu conflicte interne – nu poate armoniza raportul dintre social şi personal, se


subapreciază, afectat de nevroze sau chiar de stări patologice grave;

4. Tipul influenţabil – lipsit de opinie, principii, este dependent de grup, uşor influientabil,fără
iniţiativa.

Infractorului predispus la omor şi acte de vătămare corporale fiindui atribuit atît tipul
conflictual cu mediu cît şi cel cu conflicte interne.

Un factor psihic important în etiologia crimei este capacitea de judecată şi nivelul


mintal al criminalului. Inteligenţă contribuie la rezolvarea problemelor, adoptarea deciziilor,
alegerea comportamentului în fiecare situaţie concretă, alegerea mijloacelor pentru atingerea
scopului.

Înţelegerea conduitei unei persoane într-o împrejurare sau altă presupune în mod
necesar cunoaşterea motivelor care o animă, precum şi a scopurilor sale care o prefigurează şi
orientează anticipat comportamentul. Prin mijlocirea motivelor şi a scopurilor,
comportamentul uman se află în conexiune directă cu conştiinţa sub al cărei control este.

1.4 Violența fizică prin prisma judiciara și religioasă

Omul, cu toate atributele sale, a stat în centrul reglementărilor juridice penale din
toate timpurile, fiind ocrotit nemijlocit împotriva acelora care au atentat la viaţa,
integritatea corporală, sănătatea, libertatea şi integritatea persoanei.

Fiinţa umană, această unică entitate psiho-morfo-funcţională, care a evoluat de la


primitivul om al cavernelor la complexa şi atât de puţin înţeleasa fiinţă actuală, în lupta sa
împotriva „universalităţii răului”, a fost nevoită să creeze legi prin care, în mod paradoxal,
să poată fi protejată faţă de semeni. Apărută ca o condiţie sine qua non ( indispensabil) a
perpetuării şi dezvoltării societăţii umane, legea penală a acordat cea mai mare însemnătate
prezervării vieţii şi a integrităţii fizice ale celui considerat cea mai desăvârşită formă de
viaţă, şi anume omul.

Măsurile luate împotriva persoanelor care lezau în vreun fel atributele esenţiale ale
existenţei fiinţei umane, au diferit în funcţie de perioada în care acestea îşi duceau traiul.
Astfel, în epocile cele mai îndepărtate, măsurile împotriva celor care ucideau sau vătămau
persoane din aceeaşi colectivitate, nu erau axate pe ideea de vinovăţie ci pe necesitatea de
apărare şi conservare a echilibrului necesar supravieţuirii grupului.

Corectivele care se luau, în aceste condiţii, împotriva aceluia care se manifesta


ostil faţă de alte persoane, erau alungarea din trib şi numai atunci când nu era în joc
securitatea comunităţii, se lăsa părţilor posibilitatea răzbunării.

Şi într-un caz şi în celălalt, făptuitorul era lipsit de protecţia tribului şi era, practic,
supus pieirii. Treptat, răzbunarea a devenit nelimitată şi a fost înlocuită cu legea talionului
care se baza pe dictonul ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte².

Legea talionului introduce în gândirea oamenilor din acele vremuri, ideea


compensaţiei sub forma incipientă, conform căreia, cel care face rău, să sufere tot atâta rău
cât a făcut.

Caracterul primitiv al acestui complex juridic aflat în faza de început, este diminuat
pe parcurs, odată cu apariţia legilor scrise.

Cea mai veche colecţie de legi scrise este Codul lui Hamurappi din Babilon (1792
- 1750 î.Hr.). La romani apare Legea celor XII table în secolul V î.Hr. care consacra legea
talionului şi promova ca element de noutate în acel timp distincţia dintre delicte publice şi
delicte private; în acest context, faptele săvârşite împotriva persoanei erau considerate
delicte publice şi se sancţionau necruţător.

În Evul Mediu, legile care protejau persoana erau dominate de caracterul


consuetudinar, feudal şi canonic. Una dintre cele mai importante legi era Corpus iuris
canonici (1140) care a reglementat infracţiuni sub un dublu aspect: cel al nesocotirii divine
şi cel al leziunii aduse ordinii umane .
Sub influenţa dinamicii sociale, a evoluţiei spirituale a umanităţii în ştiinţa penală,
apar diferite curente şi teorii care au implicaţii deosebite asupra apariţiei unor noi culegeri
de legi care apără interesele fundamentale ale omului.

Geto-dacii au beneficiat de legi scrise, aşa cum atestă izvoarele istorice. Aceste legi
scrise nu s-au păstrat însă, ci sunt doar amintite de Iordanes, care arată că Burebista şi-a
luat ajutor pe Deceneu care se bucura de o putere aproape regească şi a dat poporului
legi scrise”.

Puterea judecătorească era încredinţată preoţilor. După înfrângerea Daciei de către


romani, regulile dreptului roman sunt extinse şi în noua provincie romană aflată în spaţiul
carpato-danubiano-pontic, însă aceste reguli se aplicau doar parţial, mai ales în perioada
năvălirii popoarelor migratoare, prioritate având obiceiurile sau normele juridice proprii
formate în decursul secolelor în rândul populaţiei autohtone.

Pedeapsa cea mai aspră, pentru faptele ilicite săvârşite împotriva persoanei, era
alungarea din comunitate.

În perioada stăpânirii bizantine - sec. X-XIII - se aplicau Bazilicalele (colecţie de


legi civile şi penale elaborate treptat în capitala Imperiului roman de răsărit). Sancţiunile
care se aplicau celui care atenta la viaţa sau la integritatea corporală a altei persoane erau
moartea sau mutilarea făptuitorului, iar dacă acesta din urmă aparţinea clasei dominante,
aceste sancţiuni erau transformate în plata unor sume de bani.

Oarecum evoluate erau dispoziţiile referitoare la diferenţa dintre tentativă şi


infracţiunea continuată.

În această perioadă, cât şi în următoarea, odată cu declanşarea procesului de


cristalizare şi formare a statelor feudale române, continuă să se aplice dreptul cutumiar sau
nescris el este confirmat de documentele timpului sub denumirea de ius Valachio sau
Valachorum antique lex consuetodo.

Principiul fondator al pactului social este excluderea sau stapinirea legitima a


violentei, chiar daca aceasta poate explic agresiunea expansionista si intemeierea citorva
imperii. La fel cum nu orice violenta este sacra, nici sacrul nu poate fi redus la violenta si a
fortiori la sacrificiu. Riturile nu au toate acelasi scop, nici un singur mecanism, iar polisemia
termenilor violenta si sacrificiu face imposibila o teorie unitara, intr-atit de mult variaza
contextele culturale si interpretarile respective.

Nimeni nu poate nega ca omorul sacrificial reprezinta un act violent, chiar daca
religiile in care este praacticat nu si-l prezinta ca pe o crima ci ca act religios.

Deşi poate părea ciudat, în ţările cu mai puţină diversitate religioasă au loc cele mai
multe conflicte şi abuzuri motivate de religie sau în numele ei.

Un studiu al Pew Research Center a relevat recent faptul că ţări precum Pakistan,
Afghanistan, India, Somalia şi Israel, care se află în topul celor care au cea mai mică
diversitate religioasă, sunt ţările în care au loc cele mai multe conflicte şi abuzuri motivate de
religie, în diferitele ei forme. De asemenea, ţări precum Bangladesh, Indonezia, Papua-Noua
Guinee, Thailanda, Egipt, Irak, Sudan, Siria şi Yemen au cea mai mică rată în ceea ce priveşte
diversitatea religioasă şi cea mai mară rată a conflictelor religioase.

Potrivit rezultatelor studiului, cea mai mare diversitate religioasă există în regiunea
Asia-Pacific, unde convieţuiesc musulmani, hinduşi, budişti şi oameni nereligioşi, iar zona cu
cea mai mică rată de diversitate religioasă este Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Canada şi
Australia au un nivel înalt de diversitate relgioasă, la fel ca şi Benin, Ghana, Mozambic,
Cuba, Guyana, Suriname şi Uruguay şi un nivel scăzut de ostilitate.

Aceste tendinţe nu sunt valabile în toate cazurile, existând şi excepţii în ambele


sensuri. Pe de-o parte, China, spre exemplu, are o rată înaltă a diversităţii religioase, dar cu
toate acestea, a experimentat numeroase conflite bazate sau motivate de religie. În majoritatea
ţărilor latino-americane predomină creştinismul, rata diversităţii fiind mică, dar acest lucru nu
presupune violenţă şi conflicte religioase (Mexic şi Columbia sunt excepţia). Situaţia în SUA
sau Europa este, de asemenea, o excepţie de la rezultatele studiului: nivelul diversităţii
religioase este moderat, la fel ca şi nivelul ostilităţii.

Datorită importanţei deosebite pe care o prezintă relaţiile sociale privitoare la persoana


umană, legislaţiile tuturor statelor reglementează într-un capitol distinct infracţiunile contra
persoanei. În cadrul acestui capitol, omul, cu toate atributele privitoare la existenţa sa viaţa,
integritatea corporală, libertatea, inviolabilitatea sexuală, demnitatea este ocrotit de normele
dreptului penal.
Spre exemplu, în Codul penal italian, infracţiunile contra persoanei sunt prevăzute în
titlul XII, Cartea a II-a. În cadrul acestui titlu, sunt prevăzute, în Cap. I, delictele contra vieţii
şi integrităţii sau sănătăţii, în Cap. II - delictele contra onoarei, iar în Cap. III sunt prevăzute
delictele contra libertăţii individuale. Libertatea este ocrotită penal sub aspect fizic, psihic, al
inviolabilităţii domiciliului şi al secretului.

Noul Cod penal francez, în Titlul II, denumit “Fapte care prefigurează persoana
umană”, incriminează faptele îndreptate împotriva vieţii persoanei, în două secţiuni ale
Cap. I, şi anume Fapte voluntare contra vieţii - Secţiunea I - şi fapte involuntare contra
vieţii - Secţiunea a II-a.

În prima secţiune este incriminat omorul art. 221-1, omorul agravat art. 221-
2, omorul comis în alte circumstanţe agravante art. 221-4, atentatul la viaţa persoanei
prin otrăvire art. 221-5. În cea de-a doua secţiune sunt incriminate omorul involuntar
art.221-6, răspunderea din culpă a persoanelor morale art.221-7.

În Capitolul II sunt incriminate fapte care aduc atingere integrităţii fizice şi


psihice a persoanei, după cum sunt voluntare, de exemplu actele de tortură şi actele de
barbarie art.221-1 în forma simplă şi în forma agravată la art. 222-2, 222-3, 222-4,
violenţele simple şi agravate art. 222-7 - 222-16, ameninţările art.222-17 sau
involuntare art.222-19. În Secţiunea a III-a a Cap. II sunt incriminate agresiunile
sexuale, cum ar fi violul art. 222-23, alte agresiuni sexuale art.222-23, iar în
secţiunea a IV-a este incriminat traficul de stupefiante.

Cap. III cuprinde infracţiuni de punere în pericol a persoanei. Faptele contra


libertăţii persoanei sunt incriminate în Cap. IV (răpirea, sechestrarea, deturnarea de
nave, aeronave sau oricărui alt miloc de transport).

În Cap. V sunt incriminate faptele care aduc atingere demnităţii persoanei, sub
forma infracţiunii de discriminare art. 225-1, proxenetism art. 225-5, supunerea la
condiţii de muncă şi de locuinţă incompatibile cu persoana umană art.225-13, fapte
contrarii respectului datorat morţilor art.225-17.

Codul penal german reglementează infracţiunile contra vieţii în Cap. XVI,


unde sunt incriminate uciderea unei persoane în condiţii agravante paragraful 211,
uciderea unei persoane în condiţii neagravante paragraful 212, uciderea unei persoane
în condiţii atenuante, paragraful 213, omorul la cererea victimei paragraful 216,
pruncuciderea paragraful 217, întreruperea sarcinii paragraful 218. În Cap. XVII
sunt incriminate faptele contra integrităţii corporale, cum ar fi vătămarea simplă,
periculoasă, gravă, deosebit de gravă, cauzatoare de moarte, otrăvire, vătămare din
culpă. În Cap. XVIII sunt incriminate fapte contra libertăţii persoanelor. În Cap. XIII
sunt prevăzute faptele care aduc atingere inviolabilităţii sexuale, în Cap. XIV sunt
reglementate faptele de insultă, calomnie, atingere adusă unei persoane decedate iar
Cap. XV incriminează faptele contra secretului vieţii private şi a secretului
corespondenţei.

Codul penal spaniol cuprinde infracţiunile contra persoanei în titlurile VIII-XII.


În titlul VIII, la Cap. I, sunt reglementate infracţiunea de paricid - art. 405, asasinatul -
art. 406, omorul simplu - art. 407 în Cap. II este incriminată infracţiunea de
pruncucidere - art. 410; în Cap. III este prevăzut avortul - art. 411 Cap. IV cuprinde
reglementările penale cu privire la infracţiunea de vătămare. În Titlul IX sunt cuprinse
infracţiuni contra libertăţii sexuale, Titlul X cuprinde infracţiuni contra onoarei
calomnia - art. 453, injuria - art.457; Titlul XI incriminează infracţiunile contra
statutului civil al persoanelor, iar în Titlul XII se regăsesc infracţiunile contra libertăţii
şi securităţii persoanei - art. 489.

Codul penal american incriminează omorul în art. 201-1 şi art. 211-4, în cazul
în care făptuitorul a acţionat cu intenţie directă sau din neglijenţă. De asemenea, în art.
201-5 se incriminează ajutorul dat victimei pentru a se sinucide. Faptele de vătămare
corporală sunt incriminate în art. 211-1 - 211-3, începând cu simplele lovituri, până la
vătămări foarte grave şi la ameninţările în scopul terorizării victimei violenţe psihice.
Infracţiunile contra libertăţii sunt incriminate în art. 211-1 şi art. 212-5 iar faptele ilicite
contra vieţii sexuale sunt incriminate în art. 213-1 - 213-5.

Codul penal al Federaţiei ruse cuprinde în Secţiunea a VII-a infracţiunile


contra persoanei. Această secţiune este împărţită de legiuitorul rus în 5 capitole.

Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii este incriminată diferit, după


criteriul formei de vinovăţie şi după cel al gravităţii urmărilor rezultate din comiterea
infracţiunii art. 111-18. Pentru aprecierea gravităţii, Codul penal rus nu apelează la
stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare ci lasă acest
lucru la aprecierea instanţelor de judecată. Pentru vătămarea corporală gravă, în linii
mari, urmările sunt aceleaşi, însă ceea ce ne atrage atenţia este numărul mare de
consecinţe agravante - în general, aceleaşi ca la omucidere.

Concluzii la capitolul I

CAPITOLUL II. DEMERSUL EXPERIMENTAL

2.1 Organizarea cercetării

Scopul cercetării constă în stabilirea particularităților psihologice a personalităților


care au săvârșit infracțiuni de vătămare corporală.

Obiectivele urmărite în cercetare sunt:

1. Studierea particularităților psihologice a infractorilor care au comis infracțiuni de


vătămare corporală.
2. Studierea nivelului de agresivitate a persoanelor private de libertate care au comis
infracțiuni de vătămare corporală.
3. Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice.
4. Stabilirea riscului de recidivă.
5. Selectarea eșantionului – persoane private de libertate care au comis infractiuni de
vătămare corporală.
6. Desfășurarea experimentului, aplicarea testelor selectate.
7. Prelucrarea și interpretarea datelor.
8. Elaborarea concluziilor.

Ipoteza cercetării: Presupunem că la infractorii care au comis infracțiuni de vătămare


corporală sunt abateri în dezvoltare de personalitate și un nivel ridicat de agresivitate.

Eșantionul de cercetare:

La cercetare au participat 25 de persoane private de libertate, de sex masculin, cu vîrsta


între 20-35 ani, deținuți ai Penitenciarului nr. 9. din municipul Chișinău, sectorul Buiucani.
Este un penitenciar de tip închis pentru condamnații de sex masculin carre au comis
infracțiuni grave și excepțional de grave.

Metode de cercetare :

1. Testul Bass – Dark – studierea nivelului de agresivitate.


2. Chestionarul G. Eysenck – diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice ( determinarea
temperamentului la condamnați).
3. Fișa de evaluare a „Riscului de recidivă”.
4. Testul de personalitate G Bontila.

2.2. Etapele cercetării

1. pas. Deținuții au fost supuși testului Bass- Dark pentru a studia nivelului de
agresivitate. Totodata ne oferă posibilitatea de a face diferenţă dintre manifestarea
agresivităţii şi ostilității.

2. pas. Deținuților li s-a prezentat chestionarul Eysenck cu scpulu de a diagnostica


autoaprecierea stărilor psihice – o lista compusă din 40 de enunțuri ce ne descriu diferite stări
psihice.

3. pas. Cu ajutorul fișei de evaluare a ” Riscului de recidivă” am aflat procentajul cât sunt
de predispuși deținuții să se reîntoarcă să comită infracțiuni.

4. pas. Deținuții au fost supuși testului de personalitate G. Bontila cu scopul de a afla


trăsăturile de personalitate care domină.

2.3. Metodologia cercetării

1.Testul Bass-Dark ( Anexa 1) fost elaborat de A. Bass şi A. Dark cu scopul studierii


nivelului de agresivitate. Chestionarul dat constă din 75 de întrebări prin intermediul cărora se
poate evidenţia indicele agresivităţii.. Ei au evidenţiat urmăroarele feluri de reacţii în ceea ce
priveşte agresivitatea:
1. agresivitatea fizică – folosirea puterii fizice împotriva altei persoane;
2. agresivitatea indirectă – agresivitate folosită prin mijloace indirecte, nu întotdeauna
orientate spre o anumită persoană;
3. iritarea – manifestarea sentimentelor negative faţă de anumite lucruri lipsite de
importanţă, lipsa de stăpânire de sine, brutalitate;
4. negativism – adoptarea unui comportament opoziţionist – de la împotrivire pasivă până la
luptă activă – împotriva regulilor şi legilor prestabilite şi universal acceptate;
5. supărare – invidie şi ură pentru anumite faptele celor din jur, fie ele reale sau inventate;
6. suspiciune – lipsa de încredere în relaţiile cu cei din jur şi convingerea că cei din jur îi
doresc răul;
7. agresivitate verbală – exprimarea sentimentelor negative prin ţipete, cuvinte urâte.
8. sentimentul de vinovăţie, prezenţa gîndurilor că el este un om rău, la fel şi prezenţa
mustrărilor de conştiinţă.
Am selectat testul „Bass-Dark”, deoarece cu ajutorul metodei date putem stabili
prezența comportamentului agresiv și nivelul de agresivitate.
De asemenea am aplicat și chestionarul G. Eysenck, ce are drept scop diagnosticarea
autoaprecierii stărilor psihice. Prin intermediul chestionarului dat putem determina atât nivelul
de agresivitate, cât și cel al frustrării, anxietății, rigidității.
2.Chestionarul G. Eysenck ( Anexa 2) are drept scop diagnosticarea autoaprecierii
stărilor psihice. Subiecțiilor li se prezintă o listă compusă din 40 de enunțuri ce ne descriu
diferite stări psihice: anxietatea; frustrarea; agresivitatea; rigiditatea. Subiecții sunt rugați să
răspundă sincer la întrebări, dacă starea ce este menționată în enunț îi caracterizează vor
selecta răspunsul Da (2 puncte); sau Mediu (1 punct) și dacă nu-i caracterizează vor selecta
răspunsul Nu (0 puncte). Apoi se calculează pentru fiecare 10 enunțuri separate punctele
acumulate. Conform punctajului acumulat putem stabili nivelul anxietății, frustrării,
agresivității, rigidității.
Afirmațiile 1 -10 - se referă la anxietate:
0 – 7 lipsa anxietății;
8 – 14 anxietate medie, acceptată;
15 – 20 foarte anxioși.
Afirmațiile 11 – 20 - frustrare:
0 – 7 autoaprecierea înaltă, rezistența la eșecuri, lipsa fricii de greutăți;
8 – 14 nivelul mediu, prezența frustrării;
15 – 20 autoaprecierea scăzută, evitarea dificultăților, frica de eșecuri.
Afirmațiile 21 – 30 – agresivitate:
0 – 7 calm, reținut, cumpătat;
8 – 14 nivelul mediu de agresivitate;
15 – 20 agresivitate, nestăpânire, dificultăți în relațiie cu alții.
Afirmațiile 31 – 40 rigiditate:
0 – 7 lipsa rigidității, flexibilitate;
8 – 14 nivel mediu;
15 – 20 rigiditate pronunțată, sunt contraindicate schimbările.
Testul
3. Fişa de evaluare a “Riscului de Recidivă”. ( Anexa 3)
Fişa se îndeplineşte de către psiholog, datele din test nu se afişează beneficiarului. Am
aplicat testul dat cu scopul de a stabili riscul de recidivă infracțională.

Fişa este alcătuită din 23 de itemi a căror răspunsuri se apreciază cu un punctaj de la 0


pînă la 8 puncte. Dv, cititi şi bifati varianta aleasă

Interpretare: Cei care au acumulat de la:

„0 - 35 puncte” - nu sunt predispuşi la recidivă;

„ 36 - 71 puncte” - sunt predispuşi la recidivă.

4. Test - de personalitate ( G. Bontila); ( Anexa 4)

Testul conţine întrebări la care subiectul urmează să raspundă prin cuvintele "da" şi
"nu", după cum acestea corespund felului de a fi al subiectului. Testul poate fi aplicat atât
colectiv, cât şi individual.

Instrucţiuni: Formularele pe care le-aţi primit conţin un şir de întrebări la care urmează
să răspundeţi. Citiţi fiecare întrebare cu toată atenţia, pentru a înţelege bine conţinutul ei.
Dacă ceea ce conţine întrebarea se potriveşte cu felul dvs, obişnuit de a fi şi de a acţiona,
subliniaţi cuvîntul ,, DA’’ din marginea din dreapta a formularului. Dacă întrebarea nu se
potriveşte cu felul dvs. de a fi, subliniaţi cuvîntul ,, Nu ’’.

Prelucrarea rezultatelor

Sint semnificative și se vor lua în consideratie numai răspunsurile ”nu” pentru itemii:
14,18,24,31,32,43,45,47,48,55,57,61,62 și răspunsurile ”da” pentru totii ceilalți itemi.

În continuare se va releva numarul de itemi semnificativi pentru fiecare dintre cele opt trăsături
conform Tabelului 1. ( vezi Anexa 5)

După analiza reultatelor, pentru fiecare trăsătura se notează numarul corespunzător de itemi
semnificativi, indicați de către subiect Tabelul 2 (vezi Anexa 6). Acest număr se multiplă prin
coeficientul stabilit pentru fiecare rubrică, obținîndu-se un număr care poate varia de la 0 la 360. Cu
atit mai mare este gradul de semnificație a trăsăturii respective.

Conform datelor experimentale ( G. Bontila, 1971), s-a stabilit că toate valorile care trec de
120 indică tendințe patologice. În asemenea cazuri se recomandă o investigație mai profundă, folosind
tehnici proiective de studiere a personalității , precum și un examen psihiatric.

2.4. Evaluarea rezultatelor în urma aplicării testelor psihologice

2.4.1. Testul Bass-Dark

Cu ajutorul testului Bass – Dark am analizat comportamentul agresiv la deținuți. Rezultate


sunt prezentate în Diagrama 1.

Diagrama 1. Rezultatele obținute în urma aplicării testului Bass-Dark

2% agresivitate fizică
19%
29% agresivitate indirectă
4%
iritare
4%
negativism

21% supărare
13%
suspiciune
8%
agresivitate vrebală
mustrare de conștiință

După rezultatele obținute am observat că infractorii care au săvîrşit infracţiuni însoțite de


violență fizică sau de vătămare corporală au un comportament agresiv. Conform Diagramei
1, vedem ca agresivitatea fizică e pe primul loc – 29 % deținuții preferă să aplice forța fizică
împotriva altei personei decît sa gasească altă cale de rezolvare a unui conflict; 21 % - au
reacții de opoziție, orientate impotriva conducerii ( de la împotrivirea pasivă până la lupta
activă, ajungîndu-se iarăși la aplicare violenței fizice) ; 19 % din ei recurg la agresivitate
verbală, își exprimă sentimentele negativ prin forma de certuri, țipete sau prin conținutul
răspunsurilor verbale cum ar fi reroșuri, amenințări, blesteme, lauri în derâdere ; 13 % din ei
manifestă agresivitate indirectă , agresivitate orientată pe căi ocolite spre o altă persoană
(bârfe, glume proaste) , dar și agresivitate care nu este orientată spre cineva anume ( crize de
furie, care se manifestă prin țipete, bătut din picioare, bătut batut cu pumnii in masă) ; la un
nivel mai săzut la acești infractori întilnim iritarea 8% din ei au tendința de manifestare în
caz de excitare a durității, irascibilității; 4 % manifestă supărare adică invidie și ură făță de
alte persoane, sentimentul de tristețe, furie față de întreaga lume pentru suferințele reale sau
lipsite de importanță; la fel 4 % manifesta suspiciune – neîncredere în relația cu alte persoane,
bazată pe convingerea că persoanele din jur doresc sa-i provoace suferință; am ajuns la
concluzia că majoritate deținuților nu au mustrări de conștiință, vinovăție 2% își exprimă
sentimentul de vinovăție în manifestărea comportamentelor care sunt de obicei interzise
(norme sociale), gradul de convingere a persoanei respective ca este un om rău datorită
faptului că săvârșește fapte incorecte.

2.4.2. Chestionarul G. Eysenck.

Am aplicat chestionarul G. Eysenck, ce are drept scop diagnosticarea autoaprecierii


stărilor psihice. Prin intermediul chestionarului dat putem determina atât nivelul de
agresivitate, cât și cel al frustrării, anxietății, rigidității la deținuții care au săvârșit infracțiuni
însoțite de violență fizică sau de vătămare corporală. Rezultatele testului sunt prezentate in
(Anexa 7. Tabelul 3 ). În Tabelul 4. Avem o medie a rezultatelor conform Anexei 7.

Tabelul 4. Rezultatele obținute în urma aplicării chestionarului Eysenck.

Numărul
Chestionarul Eysenck
de subiecți
Anxieta Frustrarea Agresivitatea Rigiditatea
25
tea
Media 8,8 10 12,5 8,3

Conform Tabelului 4 observăm iarăsi că la deținuții ce au comis infracțiuni însoțite de


violență fizică sau de vătămare corporală nivelu de agresivitate este cel mai înalt, avem o
medie de 12,5; frustrare – 10 ; anxietate - 8,8; rigiditate – 8,3. Reiese, că nivelul de
agresivitate este înalt, însoțit și de frustrare pronunțată,nu sunt foarte flexibili și întâlnesc
impedimente din partea anxietății.

2.4.3. Fișa de evaluare a ” Riscului de recidivă”.


În urma rezultatelor analizate conform fișei de evaluare a ”Riscului de recidivă” , am
observat ca majoritatea infractorilor sunt predispuși recidivei dupa articolul 151 , 152, 156,
157. Rezultatele au demonstrat ca sunt deținuții ce au un profil social normal fără dereglări
neurologice dar predomină deținuți cu dereglări neurologice pentru care recurgerea la violență
este cel mai simplu mod de apărare și de demonstrarea puterii. În Diagrama 2 sunt prezentate
rezultatele obținute.

Diagrama 2 . Rezultatele obţinute în urma stabilirii Riscului de recidivă.

70
70 67
61
58
60 56
54 53
51
49
50 46 47
41 42
39 Predispuși la riscul de recidivă
40 36 37
35
33
31 30
28 Nu sunt predispuși la riscul de
30 25 recidivă
21
20 17
15

10

Legendă:

0 – 35 puncte – 9 deținuți nu sunt predispuși riscului de recidivă;

6 – 71 puncte – 16 deținuți sunt predispuși la riscul de recidivă.

Concluzie: Aplicînd fișa de evaluare a riscului de recidivă pe 25 de infractori cu vârsta


cuprinsă între 20-35 de ani și analizînd rezultatele , sunt de părere ca majoritatea infractorilor
se reîntorc să comită infracțiuni din motiv că nu o familie decentă, nu au studii terminate, nu
au o profesie, și nu se pot integra in societate, nu sunt în stare să respecte normele societății.
Odată ajunși în libertate de obicei ei îmbracă acelașii comportament deviant, violent
întorcundu-se majoritate în penitenciare pentru a-și ispăși din nou pedeapsa.

2.4.4. Test - de personalitate ( G. Bontila);


Acest test a fost aplicat pentru evidențierea trăsăturilor de personalitate a deținuților ce
au săvârșit infracțiuni însoțite de violență fizică sau de vătămare corporală. Rezultate testului
sut prezentate în Tabelul 5.

Tabelul 5. Rezultatele obținute în urma aplicării testului de personalitate (G.


Bontila)

Criterii de clasificare Numărul de


subiecți

Emotivitate simplă 1

Psihastenic, obsesii 2

Tendințe schizoide 2

Tendințe paranoide 1

Tendințe depresive și 1
ipohondrice

Tendințe impulsive și 7
epileptoide

Tendințe instabile ( labilitate 6


psihică)

Tendințe antisociale 6
(egocentrice)

Conform Tabelului 5 – observam că la deținuții ce au săvârșit infracțiuni însoțite de


violență fizică sau de vătămare corporală predomină tendințele impulsive și antisociale.
Impulsivitatea este caracterizată prin incapacitatea de stapânire a afectelor, izbucniri
necontrolate, irascibilitate, ignorarea consecintelor negative. Acesti infractori au caracteristica
definitorie manifestarea unui comportament exploziv, violent care poate atenta la integritatea
fizica a persoanelor cu are intră în contact.
Tendintele antisociale desemneaza incapacitatea deținutului deficient mintal de a se
conforma normelor sociale. Acestea se manifestă prin conduita insensibilă, lipsa de regret și a
sentimentelor de culpabilizare, impulsivitate, agresivitate, incapacitatea de a învăța din
experiențe negative, comportament conflictual, violent. Acești infractori denotă instabilitate
psihică evidențiată prin imposibilitatea de a se implica într-o relatie și/sau activitate de lungă
durată. Supraestimarea capacităților de care dispune conduce la eșecuri repetate si adoptarea
strategiei incompetenței.

Concluzii capitolul II

După aplicarea testelor, de personalitatea , de determinarea nivelului agresivității, de


evaluare a riscului de recidivă , și de autopreciere a stărilor psihice , ipoteza cercetării
conform căreia la infractorii care au săvîrșit infracțiuni însoțite de violență fizică sau vătămare
corporală întâlnim abateri în dezvoltare de personalitate și un nivel ridicat de agresivitate a
fost validată.

Aplicarea testului Bass- Darckey a demonstrat că la eșantionul cercetat , format din 25


de deținuți care au comis infracțiuni însoțite de violență fizică sau vătămare corporală nivelul
de agresivitate fizică este foarte ridicat, fiind însoțit de agresivitate verbală, negativism,
agresivitate indirectă, iritare, sentimente de furie față de întreaga lume, neîncrederea în relația
cu alte persoane , bazată pe convingerea că persoanele din jur doresc sa-i provoace suferință.

Testul dat a demonstrat că majoritatea deținuților nu au mustrări de conștiință, se


consideră nevinovați, sunt pedepsiți pe nedrept. Din punctul lor de vedere societatea e de vină
că ei au ajuns să îmbrace un comportament violent. Nu au încredere în nimeni, au fost trădați
de grupul din care faceau parte, de prietenii cei mai buni , de iubită, mai putin de familie.

Aplicarea testului de personalitate de G. Bontila ne-a demontrat și a confirmat totodată


ipoteza cercetată ,precum că infractorii care își ispășesc pedepsa conform articolului 151, 152,
156, 157, au abateri în dezvoltarea personalității. Predomină deținuții cu tendințe impulsive și
epileptoide, cu tendințe instabile cu o labilitate psihica, cu tendințe antisociale. În eșantionul
cercetat am întilnit și deținuți cu tendințe paranoide și schizoide. Deținuți a căror emotivitate
este simplă prezentînd și unele obsesii.

Aplicînd chestionarul G. Eysenck , care ne-a ajutat la diagnosticarea autoaprecierii


stărilor psihice, am putut ușor sa descriem stările psihice care prodomina la acest timp de
infractori. Am ajuns la aceeași concluzile formată în urma aplicării testulu Bass – Darckey.
Doar că pe lîngă formele de agresivitate la care recurge deținutul în majoritatea situațiilor în
care nimerește este însoțit si de un grad ridicat de frustrare.

Consider că agresivitatea poate fi rezultatul stării de frustrare. Astfel individul încearcă


să înlăture piedicile care-i apar în calea satisfacerii necesităților, atingerea stării de plăcere și
echilibru emoțional. De aici reiese că frustrarea duce la agresivitate și invers. Dar aceasată
interdependență nu se manifestă întodeauna.

Concluzii generale

Bibliografie:

1. http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5098.
2. http://www.qreferat.com/referate/asistenta-sociala/FACTORII-IMPLICATI-IN-
DETERMIN628.php.
3. http://partem.org/news/show/532.
4. http://criminologie.org.ro/wp-content/uploads/2015/08/Prevenirea-criminalitatii-
teorie-si-practica-Rezumat.pdf.

Anexe
Anexa 1

Enunțurile testului „Bass-Dark”

1. Uneori nu-mi pot stăpîni dorinţa de a le face rău altora. Da/Nu


2. Uneori bîrfesc despre oamenii pe care nu-i iubesc/plac. Da/Nu
3. Uşor mă irit, dar şi repede mă liniştesc/calmez. Da/Nu
4. Dacă nu sunt rugată frumos, nu îndeplinesc nici o rugăminte. Da/Nu
5. Nu primesc întotdeauna ceea ce mi se cuvine. Da/Nu
6. Ştiu că oamenii mă bârfesc. Da/Nu
7. Dacă nu sunt de acord cu comportamentul prietenilor mei, îi fac să înţeleagă aceasta.
Da/Nu
8. Cînd se mai întîmplă să mint pe cineva, am mustrări de conţtiinţă. Da/Nu
9. Cred că nu sunt în stare să lovesc un om. Da/Nu
10. Eu niciodată nu mă iritat în aşa fel încît să încep a arunca cu obiecte. Da/Nu
11. Sunt îngăduitor faţă de neajunsurile altor oameni. Da/Nu
12. Dacă nu-mi plac anumite reguli, am dorinţa să le încălc. Da/Nu
13. Ceilalţi pot aproape întotdeauna să se folosească de împrejurările favorabile. Da/Nu
14. Păstrez distanţa faţă de oamenii care sunt mai prietenoşi cu mine, decît mă aştept. Da/Nu
15. Eu deseori nu sunt de acord cu oamenii. Da/Nu
16. Uneori îmi vin în minte anumite gînduri de care îmi este ruşine. Da/Nu
17. Dacă cineva primul m-ar lovi, nu i-aşi răspunde cu aceiaşi monedă. Da/Nu
18. Cînd mă enervez trîntesc uşa. Da/Nu
19. Sunt mai nervos decît par a fi. Da/Nu
20. Dacă cineva o face pe şeful, mereu îi fac în ciudă. Da/Nu
21. Mă întristează puţin viaţa mea. Da/Nu
22. Cred că mulţi oameni nu mă iubesc. Da/Nu
23. Nu pot să mă reţin de la contraziceri, dacă oamenii nu sunt de acord cu mine.Da/Nu
24. Oamenii care se eschivează de la lucru ar trebui să aibă mustrări de conştiinţă. Da/u.
25. Cel care mă jigneşte pe mine şi familia mea caută ceartă. Da/Nu
26. Nu stă în firea mea să fac glume prosteşti. Da/Nu
27. Mă înfurii cînd cineva îşi bate joc de mine. Da/Nu
28. Cînd unii oameni o fac pe şeful, fac totul ca ei să nu uite cine sunt. Da/Nu
29. Practic în fiecare săptămînă văd pe cineva pe care nu-l suport. Da/Nu
30. Destul de mulţi oameni mă invidiază Da/Nu
31. Cer ca oamenii să mă respecte. Da/Nu
32. Mă întristează faptul că fac puţin pentru părinţii mei. Da/Nu
33. Oamenii care mereu vă joacă pe nervi, merită să i se dea în nas. Da/Nu
34. Nicodată nu sunt întunecat/posomorît de răutate. Da/Nu
35. Dacă se comportă cu mine mai rău decît merit, atunci nu mă întristez. Da/Nu
36. Dacă cineva mă scoate din sărite nu-i acord atenţie. Da/Nu
37. Chiar dacă nu o arăt eu cîteodată sunt invidios. Da/Nu
38. Uneori am impresia că oamenii rîd pe seama mea. Da/Nu
39. Chiar dacă mă supăr/enervez nu recurg la expresii „dure”. Da/Nu
40. Vreau ca păcatele mele să fie iertate. Da/Nu
41. Rar, lovesc pe cineva, chiar dacă am fost lovit. Da/Nu
42. Cînd nu izbutesc să fac cum îmi place, uneori mă supăr. Da/Nu
43. Uneori oamenii mă irită chiar prin simpla prezenţă. Da/Nu
44. Nu am oameni pe care într-adevăr să-i urăsc. Da/Nu
45. Principiul meu este „Niciodată să nu ai încredere în străini” Da/Nu
46. Dacă cineva mă irită sunt gată să-i spun tot ce gîndesc. Da/Nu
47. Fac multe lucruri pe care mai tîrziu le regret. Da/Nu
48. Dacă mă enervez pot să lovesc pe cineva. Da/Nu
49. În copilărie nicodată nu am avut accesuri de mînie. Da/Nu.
50. Deseori mă simt ca un butoi de praf gată să exploadeze. Da/Nu
51. Dacă toţi ar şti ce simt, m-ar considera un om cu care este greu să prieteneşi. Da/Nu
52. Mereu mă gîndesc la faptul, care sunt motivele ascunse al oamenilor, cînd îmi fac un lucru
bun. Da/Nu
53. Cînd cineva strigă la mine, încep şi eu a striga la el. Da/Nu
54. Eşecurile mă descurajează. Da/Nu
55. Mă bat nici mai puţin, nici mai mult ca alţii. Da/Nu
56. Pot să-mi amintesc de situaţii în care eram atît de enervată încît stricam tot ce-mi cădea în
faţă. Da/Nu
57. Uneori simt că aş putea primul să încep bătaia. Da/Nu
58. Uneori am impresia că viaţa a fost nedreaptă cu mine. Da/Nu
59. Mai demult credeam că majoritatea oamenilor spuneau adevărul, dar acum nu cred aşa.
Da/Nu
60. Mă cert doar din răutate. Da/Nu
61. Cînd mă comport greşit, am mustrări de conştiinţă. Da/Nu
62. Dacă pentru a-mi apăra drepturile este nevoie să aplic forţa fizică, atunci recurg la ea.
Da/Nu
63. Uneori îmi manifest mînia prin faptul că lovesc cu pumnii în masă. Da/Nu
64. Sunt grosolan cu oamenii pe care nu-i plac. Da/Nu
65. Nu am duşmani care ar vrea să-mi facă rău. Da/Nu
66. Nu pot să-i pun la loc pe oameni chiar dacă ei merită. Da/Nu
67. Deseori mă gîndesc că am trăit greşit. Da/Nu
68. Cunosc oameni care sunt în stare să mă provoace la bătaie. Da/Nu
69. Nu mă întristez de la nimicuri. Da/Nu
70. Rar îmi vine în minte ideia că oamenii doresc să mă inerveze sau să mă jignească. Da/Nu
71. Deseori ameninţ oamenii, cu toate că nu mă gîndesc să-mi îndeplinesc ameninţările.
Da/Nu
72. În ultimul timp am devenit insuportabil. Da/Nu
73. Cînd mă contrazic deseori ridic vocea. Da/Nu
74. Mă strădui să-mi ascund atitudinea mea negativă faţă de oameni Da/Nu
75. Mai bine sunt de acord cu un anumit lucru decît să mă contrazic. Da/Nu

Anexa 2

Chestionarul G. Eysenck – diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice.

ÎNTREBĂRI DA MEDIU NU
2 1 0
1. Nu mă simt încrezut.

2. Deseori roșesc din cauza unui fleac.

3. Somnul îmi este neliștit.

4. Ușor mă întristez.

5. Mă neliniștesc chiar și neplăcerele imaginare.

6. Greutățile mă sperie.

7. Îmi place să-mi caut neajunsurile.


8. Pot fi ușor convins.

9. Sunt temător, bănuitor.

10. Greu suport timpul când trebuie de așteptat.

11. Deseori mi se par fără ieșire situțiile care pot fi rezolvate.

12. Neplăcerile mă tulbură puternic, mă descurajează.

13. Când am neplăceri, sunt dispus să mă învinuiesc pe mine


însumi fără motive temeinice.
14. Nenorocirile și eșecurile nu mă învață nimic.

15. Deseori refuz să lupt, considerând că este zadarnic.

16. Dedeori mă simt lipsit de apărare.

17. Uneori sunt în stare de disperare.

18. Mă simt dezorientat în fața greutăților.

19. În momentele dificile uneori mă port copilărește,


vreau să fiu compătimit
20. Consider că neajunsurile caracterului meu sunt
greu de corectat.
21. Las ultimul cuvânt să fie după mine.

22. Deseri în discuție întrerup interlocutorul.

23. Pot fi ușor scos din sărite.

24. Îmi plce să fac altora observații.

25. Vreau să fiu o autoritate pentru ceilalți.

26. Nu mă mulțumesc cu puținul, vreau totul.

27. Când mă înfurii, nu mă pot stăpâni.

28. Prefer să conduc, decât să mă supun.

29. Gesturile mele sunt rapide, pronunțate.

30. Sunt răzbunător.

31. Îmi este greu să-mi schimb obișnuințele.

32. Îmi este greu să-mi comut atenția.

33. Sunt suspicios față de orice este nou.


34. Greu îmi schimb părerea.

35. Deseori nu pot scăpa de gândurile pe care ar fi


trebuit să le uit.
36. Greu mă apropii de oameni.

37. Mă deranjează chiar și cele mai mici devieri de la plan.

38. Deseori sunt încăpăținat.

39. Merg la risc chiar dacă nu vreau să fac un anumit lucru.

40. Abaterile de la regimul obișnuit mă deranjează foarte mult.

Anexa 3

Testul. Fişa de evaluare a riscului de recidivă

1.Tipul infracţiunii ( cu aplicarea forţei fizice , violenţei)

Nu- 0 puncte b) da – 8 puncte

2. Vîrsta la care a fost comisă prima infracţiune

a) La 24 ani sau mai mult – 0 ; b) 20 – 23 ani – 2; c) 19 sau mai puţin –4;

3. Numărul sentinţelor penale neprivative de libertate

Nici una – 0; b) una sau mai multe – 4;

4. Infracţiuni comise sancţionate penal

a) Nici una – 0; b) Spargeri, furt, tîlhării – 2; c) Înşelăciune, uz de fals -4;

5. Se consideră vinovat(ă) pentru infracţiunea săvîrşită

a) Deplin – 0; b) Parţial sau deloc -3;

6. Atitudini

a) Motivat pentru schimbare, implicat în programe psiho-sociale şi educative – 0;

b) Motivat parţial, îi este greu să-şi asume responsabilitatea – 3;

c) Nu este motivat, comportament negativ, nu se implică în măsurile de resocializare -5;


7. Consum de alcool

a) Dacă nu există dovezi, nu are legătură şi nu a săvîrşit inracţiunea în stare de

ebrietate – 0;

b) Este posibilă o anumită legătură – 1;

c) Infracţiunea comisă sub influenţa alcoolului, a fost sancţionat pentru fabricarea sau

consumul băuturilor alcoolice în penitenciar – 2.

8. Consum de droguri

a) Nu consumă sau nu există dovezi – 0;

b) Există o posibilă legătură, procură sau vinde – 1.

9. Domiciliu

a) Stabil – 0; b) Poate să trăiască la rude, concubine – 2; c) Lipseşte – 3.

10. Munca. Poate fi evaluat timpul lucrat pe durata detenţiei

a) 60% sau mai mult – 0; b) 40% , 50% - 1; c) Sub 40% - 2;

d) Excepţie – deţinuţi invalizi, pensionaţi-0.

11. Subcultura

a) Aparenţa la grupările nonformale – 4; b) Nu face parte – 0;

12. Educaţia

a) Deprinderi adecvate cerinţelor – 0;

b) Efectul de şcolarizare redus, probleme minime de adaptare – 2;

c) Eşec şcolar, probleme serioase de adaptare – 4;

13. Managementul banilor

a) Nu are probleme în gestionarea banilor -0;

b) Nu există probleme în gestionarea banilor, ce pot include anumite vicii – 3,


c) Datorii, înşeală are probleme serioase – 5.

14. Angajarea în cîmpul muncii

a) Prezenţa unor aptitudini favorizate pentru a se angaja – 0;

b) Fără acte necesare dar cu deprinderi în muncă formată – 3;

c) Fără abilităţi, calificare, acte necesare – 6;

15. Relaţii cu familia

a) Stabilă – 0; b) Relaţii tensionate – 3; c)Nu contactează cu membrii familiei – 5.

16. Stabilitatea emoţională

a) Nu sunt simptome de instabilitate emoţională – 0;

b) Simptome de care nu influenţează comportamentul în mod evident – 2;

c) Accentuări (automutilări) – 6;

17. Sănătate

1. Fără probleme sau rar întîlnite – 0;

2. Îmbolnăviri frecvente -1;

3. Boli cronice, ce necesită îngrijire medicală – 2.

18. Consum de alcool

a) Nu consumă – 0;

b) Ocazional – 3;

c) Frecvent, cu influenţe asupra comportamentului -6.

19. Consum de substanţe

a) Nu consumă – 0;

b) Ocazional, fără probleme comportamentale – 3;

c) Frecvent, cu influenţe asupra comportamentului -6.


20. Sănătate mintală

a) Fără probleme, poate trăi independent – 0;

b) Posibil retard mintal, are nevoie de ajutor -2;

c) Posibil retard mintal, probleme de a trăi independent – 5.

21. Comportament sexual

a) Nu are probleme evidente – 0;

b) Probleme minore – 3,

c) Probleme reale cu efecte asupra comportamentului – 5.

22. Puneţi cîte un punct la existenţa următorilor indici:

a) Apolitism; b)Nedorinţa de a munci; c) Egoismul;

d) Atitudine denaturată faţă de cei din jur; e) Imoralitate; f) Agresivitate;

g) Impulsivitate; h) Lipsa impatiei; i) Supraaprecierea propriei persoane;

j) Lipsa autocriticii;

23. Impresia creată

a) Fără nevoi – 0; b) Medii – 3; c) Necesită asistare – 5.

Anexa 4

Testul de personalitate ( G. Bontila);

1. Ţi-e frica de întuneric ? DA NU


2. Ţi-e frica de furtuna ? DA NU
3. Ţi-e frica de apa ? DA NU
4. Ţi-e frica sa treci printr-un tunel ? DA NU
5. Ţi-e frica sa treci pe un pod peste o apa ? DA NU
6. Când te afli pe o înaltime, simti nevoia de a te arunca în gol ? DA NU
7. Te consideri fricos ? DA NU
8. Te sperii în timpul noptii ? DA NU
9. Auzi noaptea zgomote care te înspaimânta ? DA NU
10. Esti mereu pornit pe cearta ? DA NU
11. Visezi câteodata persoane care au decedat ? DA NU
12. Îti rozi uneori unghiile atât de tare încât sa te doara ? DA NU
13. Ţi se întâmpla sa te bâlbâi din pricina emotiei, fricii ? DA NU
14. Poti sa stai multa vreme fara sa vorbesti ? DA NU
15. Ai avut sau ai vreun tic nervos ? DA NU
16. Îti place sa-ti schimbi des ocupatia, activitatea ? DA NU
17. Ţi se face observatie ca esti distrat, neatent ? DA NU
18. Îti place sa stai multa vreme în acelasi loc, sa faci acelasi lucru ? DA NU
19. Plângi uneori din pricina piedicilor care ti se pun în cale ? DA-NU
20. Când te doare ceva, plângi mai mult decât o fac celelalte persoane ? DA NU
21. Ţi se face rau când vezi sânge ? DA NU
22. Ai des dureri (de orice fel) ? DA NU
23. Simti deseori ca ti se taie respiratia ? DA NU
24. De obicei, te simti bine, puternic si sanatos ? DA NU
25.Când te scoli dimineata, te simti înca obosit ? DA NU
26. Te simti aproape mereu obosit ? DA NU
27. Te plictisesti cea mai mare parte din timp ? DA NU
28. Ai deseori dureri de cap ? DA NU
29. Sunt anumite feluri de mâncare care îti fac rau ? DA NU
30. Sunt mâncaruri pe care nu le poti mânca ? DA NU
31. De obicei dormi bine ? DA NU
32. stii întotdeauna bine ceea ce vrei sa faci ? DA NU
33. Îti este greu sa te hotarasti, atunci când vrei sa faci ceva ? DA NU
34. Ai superstitii ? DA NU
35. Ai vrut vreodata pâna acum sa fugi de acasa ? DA NU
36. Te-ai simtit pâna acum înclinat sa fugi de acasa ? DA NU
37. Ai fugit vreodata pâna acum de acasa ? DA NU
38. Ţi-e frica uneori sa traversezi o strada sau o piata larga ? DA NU
39. Ţi-e frica sa stai singur într-o camera mica, închisa ? DA NU
40. Ţi-e frica de foc (incendiu) ? DA NU
41. Ai avut pâna acum dorinta sa dai foc ? DA NU
42. Obişnuieşti să- ţi cercetezi cu atenţie locuinţa,înăinte de a te culca, sa te convingi daca nu-i un hoţ ?
DA NU
43. Îti place sa stai de vorba cu prietenii tai, sa fii mereu în societatea acestora ? DA NU
44. Îti place sa stai mai mult singur ? DA NU
45. Ceilalti prieteni sau colegi se feresc de tine ? DA NU
46. Te înfurii des ? DA NU
47. De obicei, esti dominator, îti place sa dai ordine, sa-i organizezi pe cei din jur ? DA NU
48. În general, esti fericit, multumit DA NU
49. Uneori crezi ca nu esti la fel ca ceilalti ? DA NU
50.Te gândesti uneori ca nimeni nu te întelege ? DA NU
51. Îti închipui adesea ca tu ai o alta viata pe lânga aceea de toate zilele ? DA NU
52. Îti închipui ca ai fost un copil adoptat si îti este greu sa scapi de acest gând ? DA NU
53. Ai gânduri care te obsedeaza, de acre nu poti sa scapi ? DA NU
54. Esti deseori suparat de gândul ca lucrurile din jurul tau nu sunt în realitate ? DA NU
55. Te împrietenesti greu cu cineva ? DA NU
56. Te mustra uneori constiinta ca ai savârsit fapte urâte ? DA NU
57. Consideri ca familia ta te iubeste mai putin decât pe ceilalti membri ai familiei ? DA NU
58. Te gândesti uneori ca nimeni nu te iubeste ? DA NU
59. Îti este greu sa te obisnuiesti la locul tau de munca ? DA NU
60. Îti este greu sa traiesti în liniste la tine acasa ? DA NU
61. Familia se poarta bine cu tine ? DA NU
62. sefii tai se poarta bine cu tine ? DA NU
63. Te gândesti deseori ca cineva doreste sa te urmareasca ? DA NU
64. Esti nelinistit, uneori, la gândul ca cineva vrea sa-ti faca rau ? DA NU
65. Te superi când cineva nu te lasa sa faci ceea ce vrei tu ? DA NU
66. Ţi se întâmpla sa spargi anumite lucruri, atunci când te înfurii ? DA NU
67. Te înfurii uneori pentru lucruri care nu au însemnatate ? DA NU
68.Ţti-ai pierdut cunostinta vreodata ? DA NU
69. Îti pierzi deseori cunostinta ? DA NU
70. Simţi uneori ca vederea ţi se tulbură ? DA NU
71. Ţi-ar placea o meserie unde s-ar sacrifica / ucide animale ? DA NU
72. Ai dorit pâna acum raul altuia ? DA NU
73. Ironizezi pe seama altora pâna îi faci sa plânga ? DA NU
74. Simţi câteodata placerea să faci rau unei persoane ? DA NU
75. Ai simtit uneori placerea să faci rau unui animal ? DA NU
76. Ai avut vreodata dorinţa să furi ? DA NU

Anexa 5

Tabelul1 . Prelucrarea rezultatelor Testului de personlitate( G. Bontila)

1. Emotivitate simplă ( întrebările 1,7,8,9,10,11,12,13,19,2021,34,40);

2. Psihastenic, obsesii ( întrebările 2,3,45,6,25,26,32,33,36,38,39,4041,42,53);

3. Tendințe schizoide ( întrebările 27,35,43,44,46,48,49,50,51,52,54);

4. Tendințe paranoide ( întrebările


35,43,44,45,47,55,56,57,58,59,60,61,62,63,64,65)

5. Tendințe depresive și ( întrebările 19,22,23,24,25,26,27,28,29,30,31,46);


ipohondrice

6. Tendințe impulsive și ( înrebările 31,37,65,66,68,69,70);


epileptoide

7. Tendințe instabile ( (întrebările 14,15,16,17,18,35,36);


labilitate psihică)

8. Tendințe antisociale ( ( întrebările 20,71,72,7374,75,76).


egocentrice)

Anexa 6

Tabelul 2. Prelucrarea rezultatelor Testului de personalitate ( G. Bontila).

Rubrici Nr.de itemi Coeficientul Total

I 28

II 24
III 30

IV 20

V 26

VI 36

VII 52

VIII 52

Anexa 7

Tabelul. 3 Rezultatele obținute la faza test a eșantionului de subiecți în urma aplicării


chestionarului Eysenck

Chestionarul Eysenck
Nr. 2.Frustrare 3.Agresivitate
1.Anxietatate 4.Rigiditate
1. 11 10 12 12
2. 10 15 19 6
3. 7 11 15 14
4. 7 9 7 10
5. 8 7 9 15
6. 7 12 16 4
7. 8 8 14 4
8. 6 12 12 6
9. 9 9 10 6
10. 7 12 18 6
11. 2 8 10 6
12. 16 13 18 14
13. 15 7 5 12
14. 10 4 5 11
15. 5 7 13 6
16. 4 15 18 6
17. 13 17 20 10
18. 13 11 14 9
19. 7 7 6 6
20. 11 12 19 16
21. 8 2 17 10
22. 11 11 11 11
23. 10 10 16 4
24. 6 11 14 9
25. 9 10 15 6