Sunteți pe pagina 1din 2

Tudor Arghezi

Creator al unui univers poetic de o frapantă originalitate, Ion Barbu se impune în


primele decenii ale secolului XX, ca un artist cu o viziune unică în literatura română. Poetul
Ion Barbu, alături de Tudor Arghezi și Lucian Blaga, dă conceptului de poezie modernă noi
valențe, fiind creatorul unei poezii cu torul originale.
Curentul literar în care se încadrează operele lui Ion Barbu este modernismul.
Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică apărută la sfârșitul secolului
al XIX-lea. Acest curent a apărut împotriva tradițiilor academice și istorice, caracterizată prin
introducerea unor idei și concepții noi asupra expresiei artistice. În literatura română, Eugen
Lovinescu este cel care teoretizează modernismul ca doctrină estetică, dar și ca manifestare
artistică. Atitudinea modernistă este, prin definiție, antiacademică, anticonservatoare și
împotriva tradiției.
Creația poetică barbiliană, aparține curentului modernist prin: raportarea polemică la
tehnicile poetice ale înaintașilor, cultivarea ambiguității și a echivocului, specifice limbajului
poetic modern, promovarea poeziei ca act de cunoaștere și folosirea unor motive ale literaturii
anterioare în contexte inedite.
Aceste trăsături moderniste le regăsim în operele, despre care voi vorbi, Riga Crypto și
lapona Enigel și [Din ceas, dedus…].
Poezia Riga Crypto și lapona Enigel face parte din volumul Joc secund, publicat în anul
1930. Subintitulată ,,baladă” răstoarnă totuși acest concept tradițional, realizându-se în
viziunea modernă, ca un amplu poem de cunoaștere și poem alegoric.
Poezia [Din ceas, dedus…] deschide volumul Joc secund și este o artă poetică,
închizând în cele opt versuri, întreaga concepție a lui Ion Barbu despre menirea poetului și
rolul poeziei.
Două dintre trăsăturile menționate care se regăsesc în poeziile Riga Crypto și lapona
Enigel și [Din ceas, dedus…], sunt: raportarea polemică la tehnicile poetice ale înaintașilor și
cultivarea ambiguității și al echivocului specifice limbajului poetic modern
Una dintre trăsăturile esențiale ale modernismului care se regăsește în opera lui Ion
Barbu este raportarea polemică la tehnicile poetice ale înaintașilor. Poezia Riga Crypto și
lapona Enigel aduce o perspectivă modernă asupra baladei populare. Se păstrează anumite
elemente specifice acestei specii epice (firul narativ, elementele de structură și prozodie), dar
poezia este de fapt un poem alegoric. De asemenea, referirea la alt poem alegoric al literaturii
române, Luceafărul de Mihai Eminescu, este evidentă. Autorul însuși intitulează opera ,,un
Luceafăr întors”. Ambele poezii tratează aceeași temă, a iubirii imposibile și a
incompatibilității dintre două ființe care aparțin unor lumi diferite. Caracterul alegoric al
poeziei este dat de faptul că se pune accentul pe problema cunoașterii: la fel ca și fata de
împărat, riga Crypto dorește să-și depășească statutul de ființă inferioară, dar în final constată
că acest lucru este imposibil. Diferența esențială este că în cazul poeziei lui Barbu ființa
superioară este omul, lapona Enigel, care aspiră spre o cunoaștere absolută. Finalul, în
aparență, este același: cineva trebuie să plătească tentația să tentativa de a-și depăși condiția.
Ion Barbu aduce însă o perspectivă nouă asupra iubirii imposibile deoarece finalul lui Crypto
nu are nimic din tragismul destinului geniului eminescian.
O altă trăsătură a modernismului este cultivarea ambiguității și a echivocului, specifice
limbajului poetic modern. Despre poezia lui Ion Barbu s-a spus de multe ori că este o poezie a
ermetismului, bazată pe ambiguitatea limbajului, o poezie a ermetismului și a simbolurilor.
Cultivarea ambiguității în poezia Riga Crypto și lapona Enigel se referă la combinarea
limbajului poetic, specific baladei populare cu limbajul poetic modern, care se caracterizează
prin expresivitate și ambiguitate. În primele patru strofe, care au rolul de prolog al baladei,
este redat, cu ajutorul limbajului popular, dialogul dintre ,,menesterul trist” și ,,nuntașul
fruntaș”: ,,- Menestrel trist, mai aburit/Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, […] Un cântec larg
tot mai încearcă,/Zi-mi de lapona Enigel/ Şi Crypto, regele-ciupearcă! […]Ospăţul tău limba
mi-a fript-o,/Dar, cântecul, tot zice-l-aş,/Cu Enigel şi riga Crypto.” Se observă folosirea
formei vechi ,,riga”, folosirea inversiunii populare ,,zice-l-aş”, precum și prezenta
vocativelor.
Relațiile de opoziție sunt evidențiate, în primul rând