Notiuni de anatomie si fiziologie a sistemului nervos

Neuronul
 Unitatea morfologica si structurala a sistemului nervos.

 Receptioneaza si transmite stimuli cu mare rapiditate datorita caracteristicilor

morfologice care permit schimburi rapide de potential electric intre interiorul si
exteriorul membranei plasmatice.

 Formata din:
- corp celular (somma, carion)
- 2 tipuri de prelungiri: dendritele si axonul
 Dendritele
- au aspect arborescent
- conduc impulsul aferent (spre centrul celulei)

■ Axonul
- are origine citoplasmatica
- este invelit in 3 teci, de la interior la exterior:
- teaca de mielina (discontinua, intrerupta la nivelul nodurilor Ranvier) cu rol
izolator, facilitand transmiterea impulsului nervos
- teaca Schwann (formata din celulele cu acelasi nume, secreta teaca de mielina
- teaca Henle (formata din fibre de colagen, reticulina si celule de tip
conjunctiv) – continua, are rol de nutritie, protectie si izolare
 Din punct de vedere structural, neuronii pot fi:

- neuroni unipolari (o singura prelungire axonala)

Ex: celulele cu conuri si bastonase din retina

- neuroni pseudounipolari (o prelungire axonala care se bifurca in forma de “T”)

- neuroni multipolari (cu numar mare de prelungiri dendritice). In general au forma

stelata, cu un nucleu mare, sferic, situat central
 Neuronii primesc si transmit informatia

 Ei au relatii de tip aferent (cu structuri specializate pentru receptionarea stimulilor) si

de tip eferent (celule efectoare)
 Din punctul de vedere al specializarii functionale neuronii sunt:
- neuroni senzitivi (transmit informatia de la receptorii periferici la sistemul nervos
central (SNC)
- neuroni motori (transmit comenzi de la SNC catre celule efectoare – fibre musculare
sau glande)
- neuroni de asociatie (fac legatura intre cei senzitivi si cei motori). Ei organizeaza si
integreaza informatiile si se gasesc numai la nivelul SNC
Sinapsa
 Reprezinta aria de contact specializata intre un neuron si un alt neuron sau un neuron
si o celula efectoare

 Prin intermediul sinapselor, fiecare neuron primeste informatii de la mii de celule

nervoase si transmite informatia la alte mii de celule.

1
  Stimulii sunt initial electrici si mai apoi chimici

 Neuronii pot sa raspunda la stimuli si sa conduca impulsurile datorita polarizarii

membranei lor celulare, determinand existenta unui potential de actiune
 La nivelul neuronului, exista o diferenta de potential electric intre interiorul si
exteriorul membranei plasmatice ca urmare a distributiei inegale a ionilor, in special a
celor de Sodiu (Na) si Potasiu (K)

 Ionii de Na sunt scosi in permanenta in afara celulei si ionii de K sunt in permanenta

introdusi in celula, importiva gradientului de concentratie si cu consum de energie

 Datorita acestui mecanism de transport (numit “pompa sodiu-potasiu”), concentratia

diferita a ionilor in interiorul si la exteriorul membranei determina un potential electric
de repaos de -60 -70 mV, cu preponderenta ionilor de Na la exterior si a celor de K la
interior
 Membrana celulara a celulei nervoase este impermeabila pentru majoritatea ionilor,
dar contine cai de trecere pentru cei 2 ioni mentionati, numite canalele de sodiu si
canalele de potasiu

 Potentialul de repaos se mentine pana cand un stimul puternic determina modificarea

permeabilitatii membranare prin deschiderea canalelor de Na+

 Ionii de Na+ intra masiv in interiorul celulei, care devine electropozitiv. Astfel se
genereaza un potential de actiune pozitiv (+30 mV) care se propaga de-a lungul fibrei
nervoase sub forma unei unde rapide de depolarizare cu o durata foarte scurta
 Apoi canalele de Na+ se inchid si membrana se repolarizeaza
Unitatea neuromotorie
 In maduva exista circa 400.000 de motoneuroni alfa. Fiecare dintre ei emite fibre
motorii care:
- fac sinapsa cu o singura fibra musculara (ex. muschii extrinseci ai globului ocular)
- se divid in mai multe ramuri care, ulterior, se distribuie la mai multe fibre musculare

Unitatea motorie (neuro-motorie):

- un motoneuron
- fibrele musculare pe care le inerveaza
Cu cat miscarile produse de un muschi sunt mai precise, cu atat mai putine fibre musculare
vor fi inervate de un singur motoneuron.
Inervatia motorie a unui singur muchi poate proveni de la mai multe segmente medulare, iar
un segment medular poate inerva mai multi muschi.
Sinapsa neuromusculara
 Se mai numeste jonctiunea sau placa motorie
 Se realizeaza la locul de contact dintre butonii terminali ai axonului motoneuronului
spinal si fibra musculara
 Butonii terminali ai motoneuronului spinal contin vezicule cu acetilcolina (Ach),
neurotransmitatorul caracteristic placii motorii
 Intre butonii terminali si fibra musculara se afla un spatiu numit fanta sinaptica
 Sosirea unui impuls la terminatia motoneuronului elibereaza acetilcolina, care produce
depolarizarea membranei celulei musculare (intrarea Na+ in interiorul celulei) numita
si potential de placa

2
  Daca intensitatea este suficient de mare, se va produce depolarizarea zoei adiacente
membranei celulare, generand un potential de actiune
 Potentialul de actiune difuzeaza prin membrana celulara, prin tubulii T si activeaza
canalele de calciu din reticulul endoplasmatic

 In prezenta ionilor de Ca2+ este initiata contractia musculara dupa regula “totul sau
nimic”

 Daca un motoneuron descarca peste un anumit prag de intensitate, toate fibrele pe care
le inerveaza se contracta simultan si in mod egal. Sub pragul de simulare, nu se
contracta nicio fibra
Proprietatile functionale ale neuronului
 Excitabilitatea – proprietatea celulei nervoase de a reactiona la actiunea unor stimuli.
Membrana celulara are un rol crucial pentru realizarea acestei functii
 Conductibilitatea – proprietatea e a conduce impulsurile nervoase. Conducerea
impulsului nervos este mai rapida in fibrele mielinice (60-120 m/s in fibrele groase)
fata de cele amielinice (0,5-2 m/s)
 Activitatea sinaptica se refera la codarea chimica a informatiei si transmiterea acesteia
prin sinapse
 Regenerarea este proprietatea axonului de a se regenera dupa anumite leziuni
Nevrogliile
 Se mai numesc celule gliale si reprezinta o componenta majora a sistemului nervos
central
 Sunt de 5-10 ori mai numeroase decat neuronii, la mamifere
 Cele mai importante sunt:
- celulele Schwann
- astrocitele
- oligodendrocitele
- microgliile
 Celulele gliale sunt de dimensiuni mai mici decat neuronii si nu au nici axoni, nici
dendrite
 Au roluri de sustinere, nutritie si protectie si, desi nu participa direct la transmiterea
nervoasa, contribuie la definirea contactelor sinaptice si la mentinerea capacitatii de
transmitere a semnalelor neuronale

 Dintre rolurile lor clar definite:

- modularea vitezei de propagare a impulsurilor nervoase
- controlul absorbtiei de neurotransmitatori
Ele au o influenta critica in timpul dezvoltarii si la varsta adulta. Ele intervin in refacerea in
urma unor leziuni nervoase si intr-o serie de maladii Alzheimer, scleroza in placi, etc.)
In general, neuronii sunt incapabili de diviziune si reparatie celulara. Traumatismele, hipoxia,
intoxicatiile, etc., determina leziuni ireversibile, iar reparatia tesutului nervos consta din
inlocuirea acestuia cu tesut conjunctiv, realizata de nevroglii.

3
Diviziunile sistemului nervos
Din punct de vedere functional, sistemul nervos este alcatuit din:
- sistemul nervos somatic
- sistemul nervos vegetativ

Sistemul nervos somatic (al “vietii de relatie”) cuprinde toate structurile nervoase dedicate
interactiunii cu mediul exterior.

Sistemul nervos vegetativ (sau sistemul nervos autonom) regleaza activitatea organelor
interne.
Din punct de vedere topografic, sistemul nervos este subdivizat in:
- sistemul nervos central (SNC)

- sistemul nervos periferic (SNP)

Sistemul nervos central
 Se mai numeste nevrax sau ax cerebrospinal.

 Cuprinde toate structurile nervoase situate in interiorul coloanei vertebrale si craniului

si invelite in meninge, intre ale caror foite exista lichid cefalo-rahidian (LCR).

 SNC este format din encefal si maduva spinarii

Encefalul
 Are o greutate de cca. 1,4 kg.

 Are ca diviziuni principale:

- telencefalul
- diencefalul
- trunchiul cerebral
- cerebel
Telencefalul
 Este alcatuit din cele 2 emisfere cerebrale (stanga si dreapta), precum si din cavitatile
pe care le contin (ventriculii cerebrali I si II).
 Fiecare emisfera este formata din 4 lobi (frontal, parietal, temporal, occipital.
 Emisferele sunt unite prin intermediul unor formatiuni: corpul calos, trigonul
cerebral,comisura alba.
Encefalul
 La nivelul encefalului, celulele nervoase intra in alcatuirea substantei cenusii si a
substantei albe.
 Substanta cenusie este alcatuita din corpi celulari neuronali.
 Substanta alba este alcatuita in special din axonii mielinizati ai celulelor nervoase.
Substanta cenusie encefalica
 Substanta cenusie encefalica este situata:
- la exteriorul emisferelor cerebrale, formand scoarta (cortexul cerebral), care reprezinta
segmentul cel mai evoluat al sistemului nervos;
- in interiorul sau la baza emisferelor, formand mase dense ce alcatuiesc nuclei (nucleii
talamici, nucleii bazali, etc.)
 La nivelul substantei cenusii corticale se realizeaza:
- controlul muscular
- perceptiile senzitive

4
 - memoria
- emotiile
- limbajul
Ex.: nucleii talamici participa la transmiterea informatiilor de natura senzitiva de la
nivelul corpului catre cortex, dar si la reglarea unor functii vegetative ca temperatura corpului,
frecventa cardiaca, presiunea arteriala.
Substanta alba encefalica
 Substanta alba encefalica cuprinde fibre lungi si fibre scurte.

 Fibrele lungi se mai numesc fibre de proiectie. Ele sunt ascendente si descendente si
fac legatura aferent si eferent intre cortex si centrii nervosi subcorticali (nuclei bazali,
talamus, cerebel, trunchi cerebral, maduva spinarii).

 Fibrele scurte sunt fie de asociatie, fie comisurale.

 Cele de asociatie fac legatura intre zone din cadrul aceleiasi emisfere cerebrale.
 Cele comisurale unesc cele 2 emisfere intre ele, dand nastere corpului calos, fornixului
si comisurilor albe cerebrale.
Ventriculii cerebrali
 Encefalul prezinta 4 cavitati numite ventriculi.

 Ventriculii I si II se afla in cadrul emisferelor cerebrale (componente ale

telencefalului).

 Ventriculii III si IV sunt situati in etaje inferioare ale creierului (trunchiul cerebral).

 Sistemul ventricular contine lichidul cefalo-rahidian (LCR), secretat de plexurile

coroidiene din peretii ventriculelor.

 LCR acopera suprafata externa a encefalului, avand roluri multiple (mecanic, de

protectie, etc.
Nucleii cenusii centrali
 Sunt denumiti si corpi striati sau nuclei bazali.

 Sunt alcatuiti din nucleul caudat, putamen si globus pallidus.

 Participa la reglarea motricitatii.

 Sunt situati la baza emisferelor cerebrale.

Diencefalul
 Este situat sub telencefal.
 Este alcatuit din talamus si hipotalamus.

 Talamusul – realizeaza o retea extinsa de conexiuni cu numeroase portiuni ale

encefalului (in special cu nucleii cenusii centrali, hipotalamusul si trunchiul cerebral).
El participa la transmiterea informatiei senzitiv-senzoriale catre scoarta cerebrala.

 Hipotalamusul – controleaza secretia hormonilor hipofizari, intervine in reglarea

apetitului, al setei, somnului, libidoului si reactiilor la stress.
 Talamusul, hipotalamusul si o parte din scoarta emisferelor cerebrale formeaza
sistemul limbic.

5
 Sistemul limbic se mai numeste paleocortex si el integreaza unele structuri din
profunzimea lobilor temporali, precum amigdala si hippocampus-ul.

 Sistemul limbic participa la controlul si expresia emotiilor, la stocarea amintirilor

recente si la controlul apetitului si a reactiilor emotionale declansate de hrana.
Trunchiul cerebral
 Este situat la baza emisferelor cerebrale, pe care le conecteaza cu maduva spinarii.

 Este alcatuit din:

- mezencefal
- puntea lui Varolio
- bulb (medulla oblongata)
 Are un rol foarte important in controlul functiilor vegetative (in special respiratia si
circulatia).

 In portiunea sa mediana se grupeaza principalele cai aferente (senzitive) si eferente

(motorii)

 Tot in portiunea sa centrala se grupeaza o serie de nuclei in sistemul reticulat

activator.

 Sistemul reticulat activator este conectat la majoritatea cailor senzitive, la cerebel si la

emisferele cerebrale. El influenteaza circulatia si respiratia, si, prin fibrele ascendente,
formeaza sistemul reticulat ascendent activator (SRAA) cu rol de influentare a reactiei
de trezire si a nivelului general de constienta.
Cerebelul
 Situat posterior de trunchiul cerebral si acoperit in mare parte de emisferele cerebrale.

 Este conectat in dublu sens cu emisferele cerebrale, cu analizatorul vestibular si, prin
maduva spinarii, cu proprioceptorii.

 Este implicat in echilibru, controlul posturii si al miscarilor fine.

Maduva spinarii
 Este situata in interiorul canalului vertebral format prin suprapunerea vertebrelor.

 Se intinde intre prima vertebra cervicala (C1) si a doua vertebra lombara (L2). De la
acest nivel se continua pana la nivelul vertebrei a doua coccigiene cu formatiunea
numita “coada de cal” (fillum terminale si nervii spinali ce emerg din portiunea
inferioara a maduvei)
 In interior, este alcatuita din substanta cenusie, care are forma literei “H”, dispusa in
coarne anterioare, laterale si posterioare.

 La exterior, este alcatuita din substanta alba organizata in cordoane si formata din fibre
aferente si eferente.
 La nivelul maduvei iau nastere radacinile nervilor spinali.

 Radacinile anterioare (motorii) sunt alcatuite din fibrele motoneuronilor alfa din
coarnele anterioare ale substantei cenusii care ajung la muschi.

6
 Radacinile posterioare (senzitive) contin fibrele neuronilor din ganglionii spinali care
primesc impulsuri senzitive de la periferie.
 Caile aferente (senzitive) sunt constituite din 3 neuroni. Primul este situat in
ganglionii spinali, iar al treilea in talamus, proiectandu-se pe cortex, in zona numita
aria somestezica primara.

 Caile eferente (motorii) cuprind caile piramidale si caile extra-piramidale.

 Sistemul piramidal isi are originea in arii motorii din cortexul frontal, unde sunt
reprezentate toate grupele musculare ale hemicorpului controlateral.

 Toate fibrele motorii piramidale (numite si neuroni motori centrali) fac sinapsa cu
motoneuronii alfa din maduva spinarii. Acestia se numesc neuroni motori periferici.

 Prin neuronii motori periferici ajung la efectori atat impulsurile motorii piramidale, cat
si cele extrapiramidale.
 Sistemul extrapiramidal isi are originea intr-o serie de arii corticale, dar si in
formatiuni sub-corticale.
 El controleaza postura si miscarile automate si determina stabilitatea miscarilor printr-
o serie de reflexe cu componenta statica (prelungita) si fazica (rapida)
 Lezarea sa poate produce rigiditate, tremor si bradikinezie (Parkinson) sau hipotonie si
miscari involuntare (coree).
Sistemul nervos periferic
 Este format din 31-33 de perechi de nervi spinali (8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5
sacrali, 1-3 coccigieni) si 12 perechi de nervi cranieni (olfactiv, optic, oculomotor,
trohlear, trigemen, abducens, facial, acustico-vestibular, glosofaringian, vag, accesor si
hipoglos).
Nervii spinali
 Contin atat axoni aferenti (senzitivi) cat si axoni eferenti (motori).

 Din fiecare segment al maduvei iese cate o pereche de radacini nervoase ventral
motorii si o pereche de radacini nervoase dorsale senzitive (care contin pe traiectul lor
ganglionii spinali).

 Radacinile ventrale si cele dorsale de o parte a maduvei se unesc in canalul vertebral,

iar prin gaura de conjugare emerge nervul spinal, cu structura mixta.
 Nervii toracali se distribuie metameric, pe cand ceilalti se unesc in plexuri (cervical,
brahial, lombar, sacral, coccigian) din care se nasc ramuri nervoase colaterale sau
terminale.

 Fibrele eferente de la motoneuronii spinali se termina prin sinapse neuro-motorii:

- la nivelul musculaturii somatice (voluntare)
- la nivelul sistemului nervos autonom (vegetativ), unde inerveaza musculatura neteda,
glandele si miocardul.
Sistemul nervos vegetativ
 Are 2 diviziuni:
- sistemul nervos vegetativ simpatic (mediatori chimici – adrenalina si noradrenalina).
Este localizat la nivel toraco-lombar.
- sistemul nervos vegetativ parasimpatic (mediator chimic – acetilcolina). Este situat la
nivel cranian si sacral.

7
 Ambele componente inerveaza musculatura neteda viscerala, a vaselor sanguine, a
cordului si glandele.

Procesul de imbatranire si functiile cerebrale

Batranetea si imbatranirea
Batranetea – a 3-a si ultima perioada a vietii, dupa perioada de crestere si varsta
adulta.
- este consecinta procesului natural e imbatranire.

Imbatranirea umana – aparitia unor transformari fizico-biologice, psihologice si

sociale care pot avea efecte pozitive, negative sau neutre. Acest proces are implicatii
adanci in cadrul bio-psiho-social uman.
Varstnicii sunt incadrati in 3 grupe:

- varstnicii “tineri” (65 – 74 de ani);

- varstnicii “propriu-zisi” (75 – 84 de ani);

- longevivii (peste 85 de ani).

Teorii ale imbatranirii

Exista numeroase teorii care incearca explicarea procesului de imabtranire:
- teoria programarii genetice;
- teoria hipoxica;
- teoria radicalilor liberi;
- teoria imunitara;
- teoria erorilor metabolice, etc.
Majoritatea autorilor afirma importanta a doua categorii de componente:
- componenta genetica;
- componenta dobandita.
Tipuri de imbatranire
Se descriu 3 tipuri de imbatranire:

- primara (ideala) – reprezinta situatia ipotetica a modificarilor neurodegenerative

determinate de inaintarea in varsta a persoanelor aparent sanatoase;

- secundara – consta in supra-adaugarea unei patologii, in special de cauza cardio-

vasculara, neurologica sau metabolica;

- tertiara – in acest caz, se adauga agravarea bolilor existente sau aparitia unor boli
terminale care induc declinul major al varstnicului.
Modificari datorate imabtranirii la nivelul sistemului nervos, functiilor cerebrale
si organelor de simt

8
 O parte din celulele nervoase mor.
Intre 20 si 90 de ani tesutul cerebral scade cu 10-20%.

Scaderea numarului de neuroni duce la scaderea secretiei de neurotransmitatori:

- noradrenalina - pana la 40%;
- acetilcolina – scaderea secretiei de Ach se asociaza frecvent cu unele forme de tremor
si cu maladia Alzheimer;
- GABA – acidul gamaaminobutiric este unul dintre principalii neurotransmitatori
inhibitori ai SNC.
- In ceea ce priveste activitatea electrica a creierului, scade frecventa undelor alfa cu
aproximativ 10-20% (se observa pe EEG) si creste activitatea undelor delta si theta.
La nivelul diverselor tipuri de sensibilitate:

- degenereaza fibrele nervoase care conduc sensibilitatea pentru cald si rece;

- scade numarul receptorilor tactili;

- organele proprioceptive de la nivelul articulatiilor degenereaza si ele, scazand

capacitatea de a decela schimbarile mici de pozitie a membrelor – rezulta o diminuare
a vitezei de raspuns la stimuli (facilitata si de sedative, tulburari hormonale sau carente
nutritionale).

Scade capacitatea de elaborare a informatiilor si de finalizare a unor operatiuni

precum: reamintiri, comparatii, selectii, codificari.
Dintre factorii contributivi:
- incetinirea sintezei peptidelor specifice pentru memorie;
- deteriorarea simturilor specializate;
- depresia, scaderea tonusului, tulburarile de dispozitie;
- administrarea de sedative;
- nivelul limitat de educatie;
- maladie Alzheimer sau alte tulburari cognitive;
- scaderea nivelului de activitate fizica.

Memoria
Scaderea memoriei – cea mai frecventa tulburare a functiilor cerebrale intalnita la
varstnici.

Memoria de lunga durata este, de obicei, conservata.

Memoria de scurta durata este progresiv compromisa pe masura inaintarii in varsta.

Din aceasta cauza, invatarea este si ea incetinita.
Activitatea psihomotorie
 Varstnicii prezinta o lentoare psiho-motorie care influenteaza timpul de reactie la un
stimul.

 Aceasta modificare este importanta deoarece creste riscul caderilor.

Somnul
Este perturbat la majoritatea batranilor care, datorita cel mai frecvent unei depresii, se
trezesc mai devreme.

9
 Somnul este intrerupt de treziri frecvente.

La barbati, somnul este frecvent afectat de prezenta nicturiei (datorata hipertrofiei

prostatice).

Exercitiul fizic regulat amelioreaza somnul la varsta a treia.

Vederea
Se reduce campul vizual (in parte, datorita ptozei palpebrale senile).

Apare dificultatea de focalizare asupra obiectelor apropiate (presbiopie).

Scade acuitatea vizuala si apar dificultati in distingerea culorilor.

Apar alterari ale cristalinului, atrofia irisului si opacitatea corpului vitros.

Auzul
Apare scaderea progresiva a auzului (hipo-acuzia atinge aprox. 50% din persoanele
peste 80 de ani)
Hipo-acuzia se datoreaza:

- pierderii progresive a celulelor nervoase din receptorii organului Corti;

- scaderea elasticitatii melcului membranos;

- ingrosarea si pierderea elasticitatii timpanului;

- afectarea cortexului cerebral auditiv si a nucleilor cohleari din trunchiul cerebral.

Motricitatea si echilibrul
Motricitatea este incetinita; pozitia ortostatica are baza de sprijin largita; miscarile sunt
imprecise; pot aparea deficite de coordonare sau tremor de tip extrapiramidal sau
intentional.

Echilibrul este compromis din mai multe cauze:

- reducerea celulelor din trunchiul cerebral si cerebel;

- degenerarea receptorilor vestibulari;

- aparitia hipotrofiei si hipotoniei musculare.

Caderile reprezinta un factor major de risc pentru varsta a treia. La frecventa crescuta
a caderilor contribuie:

- incetinirea vitezei de reactie;

- reducerea acuitatii vizuale;

- scaderea amplitudinii flexiei la nivelul membrelor inferioare (in special la genunchi);

- aparitia altor afectiuni favorizante (de ex. artrozele membrului inferior).

Activitatea fizica, sistemul nervos si imbatranirea
Exercitiul fizic are o serie de efecte demonstrate asupra sistemului nervos:

10
- modifica secretia unor substante chimice cu rol de neurotransmitatori si facilitatori ai
transportului trans-membranar (endorfine, dopamina, etc.);

- amelioreaza tonusul cortical si dispozitia;

- reduce anxietatea si depresia;

- imbunatateste imaginea de sine si creste stima de sine;

- optimizeaza procesele atentionale.

Activitatea fizica, sistemul nervos si imbatranirea

Se presupune ca exercitiul fizic mai are si alte efecte pozitive:

- reduce incidenta caderilor;

- creste tonusul venos periferic, scazand incidenta hipotensiunii ortostatice;

- creste rapiditatea miscarilor de redresare si corectare;

- amelioreaza sensibilitatea proprioceptiva;

- creste densitatea tesutului osos si masa musculara, etc.

- Pierderea rolului social si familial contribuie major la marginalizarea varstnicului.
Asigurarea unor instrumente fizice, emotionale si intelectuale pentru orientarea
intereselor si mentinerea sanatatii sunt vitale pentru o imbatranire armonioasa.

Patologia sistemului nervos si activitatea fizica

Patologia sistemului nervos

 Poate fi sistematizata in cateva sindroame neurologice majore.

 Aceste sindroame reunesc grupuri de afectiuni diverse ca etiologie sau substrat

lezional, dar cu anumite caracteristici comune din punct de vedre clinic.

 Tratamentul kinetic respecta aceleasi principii pentru toate afectiunile incadrate in

acelasi sindrom neurologic.
 Principalele sindroame neurologice care beneficiaza de tratament kinetic sunt:
- sindromul de neuron motor central
- sindromul de neuron motor periferic
- sindroamele extrapiramidale

11
 - sindroamele cerebeloase
- sindroamele miogene
Sindromul de neuron motor central
 Se mai numeste sindrom piramidal.

 Sunt lezati:
- neuronii de origine (AVC, traumatism cranian, etc.);

- portiuni ale fasciculelor ce alcatuiesc sistemul piramidal.

 Consecinta este blocarea transmiterii comenzii voluntare la neuronii motori periferici

si, deci, la muschii somatici.

 Etiologie:
- traumatisme cranio-cerebrale;
- infectii;
- tumori;
- modificarea conditiilor de irigare a encefalului;
- procese degenerative, etc.
 Debutul brusc – traumatisme cranio-cerebrale, AVC, infectii (encefalita acuta,
mielita, etc.).

 Debutul lent – tumori cerebrale sau medulare, procese degenerative (scleroza in

placi), procese inflamatorii cronice.
 Caracteristici:
1. Deficitul motor – tulburari de motricitate voluntara (pareza sau paralizie) ce constau in
diminuarea sau abolirea miscarilor active. Are o serie de particularitati:
- este extins, interesand un hemicorp, membrele inferioare, toate membrele sau un
singur membru;
- este selectiv – afecteaza grupele musculare cu actiune predominant voluntara
(extensorii MS si flexorii MI); musculatura axiala nu este, de obicei, afectata;
- predomina distal la membre, portiunea proximala fiind mai putin afectata;
- afecteaza doar motricitatea voluntara, pe cand miscarile involuntare, reflexe si
sinkinetice sunt chiar exagerate;
- pierderea miscarii voluntare nu este uniforma; sunt afectate miscarile fine, de precizie
si indemanare.
2. Tulburarile de tonus sub forma spasticitatii (hipertonie piramidala).

■ Spasticitatea se instaleaza de la inceput (sindroame de neuron motor central cu

evolutie lenta) sau dupa o faza flasca initiala (3-8 saptamani) in cazul leziunilor cu debut
brusc.

■ Faza flasca se datoreaza fenomenului de diaskizis (inhibitie reactionala a maduvei –

soc medular).

■ Hipertonia apare la antagonistii muschilor paralizati si imprima o serie de atitudini

caracteristice.
3. Exagerarea reflexelor osteo-tendinoase

12
 ■ In leziunile cu debut lent sunt exagerate de la inceput.

■ In leziunile cu debut brusc lipsesc in faza flasca si se accentueaza odata cu instalarea

spasticitatii.
4. Abolirea reflexelor cutanate.

■ Reflexele abdominale, cremasteriene lipsesc sau se diminueaza indiferent de faza

flasca sau spastica si indiferent de modul de debut.
5. Aparitia semnului Babinski si a reflexelor patologice.

■ Semnul Babinski este un mod patologic de raspuns la excitarea plantei, prezent si la

copiii sub 2 ani. El consta in inversarea reflexului cutanat plantar si apare ca extensia
halucelui, uneori insotita de abductia degetelor II-IV.

■ In sindroamele de neuron motor central apar si alte reflexe patologice (reflexul

palmo-mentonier, Rossolimo, Hoffman).
6. Aparitia sinkineziilor globale, de coordonare si, mai rar, de imitatie.

■ Sinkineziile sunt miscari involuntare, manifestare a reactiilor posturale datorate

lezarii tracturilor piramidale.
7. Aparitia clonusului piciorului si rotulei.

■ Clonusul este specific leziunilor de neuron motor central si consta dintr-o serie de
contractii ritmice, involuntae, datorita exagerarii reflexelor de intindere.

■Poate fi declansat de o flexie pasiva brusca a piciorului sau prin mobilizarea brusca a
rotulei.
Se asociaza, in functie de sediul lezional, cu:
- tulburari ale functiilor nervoase superioare;
- tulburari senzitive;
- alte tipuri de tulburari motorii (extrapiramidale);
- tulburari sfincteriene.
Sindromul de neuron motor periferic
 Apare intr-un grup numeros de afectiuni care au in comun afectarea neuronilor motori
periferici (motoneuronii somatici alfa, care au corpul celular in coarnele anterioare
medulare).

 Motoneuronii periferici consituie singura eferenta a SNC catre muschi, conducand

atat impulsuri piramidale, cat si extrapiramidale.
 Indiferent daca lezarea neuronului motor periferic afecteaza pericarionul, radacina
anterioara, nervul spinal, plexurile nervoase sau nervii periferici, sindromul de neuron
motor periferic are o serie de caracteristici.
1. Deficitul motor:

- are intensitate variabila (paralizie, pareza sau neindemanare si fatigabilitate

musculara) in functie de numarul motoneuronilor afectati;

- este limitat la grupele musculare corespunzatoare neuronilor motori interesati;

13
 - imbraca diverse aspecte (poliomielitic, radicular, plexal, nevritic);

- este un deficit motor flasc, care intereseaza toate tipurile de activitate motorie
:voluntara, automata, reflexa, sinkinetica.
2. Aparitia hipotoniei musculare in acelasi teritoriu ca si deficitul motor.

3. Aparitia atrofiilor musculare precoce (la aprox. 3 saptamani de la instalarea

sindromului de neuron motor periferic).
4. Diminuarea sau abolirea reflexelor osteo-tendinoase cu pastrarea contractiei idio-
musculare (contractia reflexa obtinuta prin percutia directa a masei musculare).

5. Aparitia fasciculatiilor (secuse musculare localizate la fibrele unei unitati motorii,

fara capacitatea de a deplasa segmentul). Ele se produc cand neuronul motor periferic este
lezat la nivelul pericarionului (coarnele anterioare ale maduvei) si lipsesc in radiculite sau
nevrite.

6. La examenul electric se observa modificarea excitabilitatii neuronului motor

periferic, care poate ajunge pana la degenerescenta totala.
Sindroamele extrapiramidale
 In urma afectarii diverselor structuri ale sistemului extrapiramidal, apar 3 tipuri de
sindroame clinice:

1. Sindroame extrapiramidale hiperton-hiperkinetice – boala Parkinson si sindroamele

parkinsoniene.

■ Afecteaza predominant paleostriatul si substanta neagra.

■ Tabloul clinic e dominat de tulburari de tonus muscular (rigiditate), bradikinezie si
miscari involuntare de tipul tremorului.
2. Sindroame extrapiramidale hipoton-hiperkinetice (coreea acuta si cronica, atetoza,
distonii) – leziunile intereseaza neostriatul, talamusul, nucleul rosu, corpul Luys.

■ Clinic, se asociaza tulburari de tonus muscular (hipotonia, predominant) cu miscari

involuntare de tip coreic sau atetozic.
3. Sindroame extrapiramidale panstriate (globale) – apar datorita leziunilor atat la
nivelul paleostriatului, cat si la nivelul neostriatului.

■ Tabloul clinic cuprinde semne si simptome apartinand ambelor categorii precedente.

Sindroamele cerebeloase
 Tulburarile determina, clinic, tabloul ataxiei cerebeloase:
- tulburari specifice de echilibru static si dinamic;
- tulburari specifice de coordonatoare neechilibratorie;
- tremor static si intentional;

 Etiologia este in special infectioasa si toxica, dar si vasculara, traumatica si

degenerativa.
Sindroamele medulare
 Includ sindroamele substantei cenusii, ale substantei albe, precum si sindroame mixte
(sindromul de hemisectiune medulara si sindromul de sectiune medulara totala).

14
 Tabloul clinic cuprinde: tulburari de sensibilitate si/sau deficit motor, in functie de
regiunea medulara interesata.

 Etiologia: traumatica, dar si infectioasa sau degenerativa.

Sindroamele miogene
 Sunt intalnite in distrofiile musculare progresive.

 Etiologie: boli cu caracter ereditar, familial, determinate de defecte genetice in

codarea unei proteine musculare scheletice – distrofina.
 Tabloul clinic cuprinde:
- atrofii musculare cu localizare la extremitatile membrelor sau nivelul fetei si
centurilor, asociate cu deformari datorate retractiilor musculo-tendinoase: uneori apar
pseudo-hipertrofii musculare;
- deficit motor progresiv care duce la imposibilitatea mersului si, in unele forme, la
deces prin insuficienta respiratorie;
- abolirea/diminuarea reflexelor osteo-tendinoase;
- modificari EMG.

15