Contextul istoric și actual al industriei hoteliere pe plan național,

mondial. Piața hotelieră europeană. Tendințe. Date statistice privind

oferta hotelieră.
Contextul istoric și actual al industriei hoteliere
Privită în contextul său istoric, evolutia industriei hoteliere poate fi divizată în
patru perioade, corespunzătoare dezvoltarii omenirii şi anume:
 antichitatea
 perioada evului mediu
 lumea nouă
 perioada contemporană.
Antichitatea
Mărturisiri despre primele unităţi de cazare întâlnim în vechile manuscrice ale
lumii antice. Asa, Marco Polo descrie popasurile, localuri aşezate pe căile de
legătură între Roma şi marginile Imperiului Roman. La fel, întâlnim descrieri ale
tavernelor în codul de legi a regelui Babilonian Hamurapi.
Schimbul de marfuri între teritoriile Mediteraniene şi Orientul Apropiat, Asia,
India, China au condiţionat apariţiia caravan-serai-urilor.
Toate aceste unităţi aveau destinaţia de a adăposti călătorii de pe vremuri,
oferindu-le loc de odihnă, hrană pentru ei şi pentru animale. De regulă se aflau la o
distanţă de circa 25 km, ce corespunde unui parcurs zilnic. De asemenea, serviciul
oferit era de o calitate joasă.
Evul mediu(secV-sec.XV)
O importanţă deosebită în dezvoltarea unitătilor de cazare din această perioadă
în partea europeană a avut biserica crestină, care obligă mânăstirile de a-i adaposti
pe pelerini în drumul lor către locurile sfinte. Asa, Karol cel Mare(742-814)
acordând protecţie bisericii a condiţionat constituirea de case de odihnă, hospice,
pentru pelerini (îndeosebi în Munţii Alpi), unde stăpânii erau obligati să asigure
călătorii cu pâine, serviciu de frizerie, ciubotărie şi alte servicii.
 În Anglia medievală transportul preferat era careta poştală. Pe parcursul
drumului careta poştala face câteva popasuri în localuri, ce ofereau odihnă şi hrană
călătorilor. De aici provine denunirea unităţii respective de staţie poştală.
Unul din primele hoteluri în Europa, Hotelul Henrik al 4, a fost construit în orasul
Nant la 1788, costul construcţiei fiind de 17500 usd, sumă fabuloasă pentru acele
vremuri. Hotelul dispunea de 60 paturi şi era calificat ca cel mai sofisticat din
Europa. În perioada Evului Mediu(sf. Sec. 13-în. Sec.14) îşi face reapariţia, artă
culinară, fenomen uitat din antichitate(Roma Antică). Pregatirea bucatelor culinare
devine un important element al civilizaţiei. Pioneri în pregatirea bucatelor pe acele
vremuri erau consideraţi italienii, ca mai apoi, centrul maestriei culinare să treacă
în Franţa. La 1375 în Franţa de către bucătarul regal Ghiiom Tirrele a fost scrisă
prima carte de bucate. Evenimentul desemna că bucătaria naţională a ajuns niveluri
ce necesitau codificarea bucatelor. În Italia, prima carte de bucate a apărut la
Vatican cu aproape 100 ani mai târziu, la 1470.
Progresiv, se poate menţiona apariţiei în perioada Evului Mediu, a primelor
societăţi profesionale. La 1282 cârciumarii din Italia au format branşa
cârciumarilor.
Lumea nouă(sec.XVI-înc.sec.XX)
Către sec.XVI îşi fac apariţia în Europa, unităţi ce se deosebesc radical de cele
existente anterioar - cafenele, iar în Rusia (o unitate neîntalnită în alte locuri)
ceainăriile, dupa produsele oferite-cafeaua şi ceaiul. La Paris, prima cafenea a fost
deschisă la 1672 pe piaţa Sent Germent. Cu puţin timp mai târziu apar cabareturile
(varieteu), acolo se cântau ode cafelei (Paris,1690 de catre un grec).
La fel, la Paris, în1553 este deschis primul restaurant ”Tour d’Argent”, unica
unitate ce oferea clienţilor preparate culinare. Termenul de “restaurant” a apărut
mai târziu, şi este legat de bucătarul francez Boulanger ( de la supa din carne de
oaie în vin, pe care o oferea vizitatorilor săi în localul cârciumei cu inscripţia
„Restaurant”).
 În timpul revoluţiei franceze 1789-1799, mulţi din bucătarii francezi au plecat
în alte ţări, unde şi-au continuat activitatea, ceea ce a deteminat răspândirea masivă
a termenului de “restaurant”.
La 1571 în Franţa, a fost elaborat primul meniu, ce reprezenta lista bucatelor
culinare, oferite la o serbare în palatul regal al lui Karol al IX. Fiind totuşi un
eveniment unitar, atunci meniul nu a intrat în uz, ca mai tarziu, pe timpul regelui
Ludovic al XIV , când a fost folosit pe larg.
Un rol deosebit în organizarea activităţii de restauraţie în hoteluri, îi revine marelui
culinar al acelor timpuri George Augiust Escofie(1847-1935). Anume de acest
nume sunt legate deschiderea de restaurante în cunoscutele hoteluri Savoi, Carlton-
la Londra, Grand-Otele-la Roma, Ritz-la Paris1.
Un rol important în dezvoltarea industriei hoteliere a avut-o SUA. După părerile
istoricienilor, primul hotel american a fost City-Hotel (1794), construit la New-
York.
Printre specialistii hotelieri se considera că punerea în funcţiune a hotelului
Tremont Hause(1829,Boston) a pus baza industriei hoteliere contemporane, iar
modul de conducere a activităţii, a fost luat drept model de către alti hotelieri,
clădirea hotelului fiind cea mai mare şi mai costisitoare pe acele timpuri din lume.
Pentru o mai bună înţelegere, pentru o explicitare inteligibilă voi începe cu
definiţia dată de dicţionarul explicativ al limbii române pentru termenul de “hotel”.

Definirea industriei hoteliere

Turistul este un client pretenţios. În plus, cererea lui este motivată divers şi se
schimbă in pas cu transformările la nivelul societăţii umane.
Societatea turistică îi pune la dispoziţie tot atâtea oferte turistice, câte
motivaţii dominante există, venind astfel în întâmpinarea cererii turistice, prin:
oferta turismului de vacanţă, oferta turismului cultural, oferta turismului de afaceri
şi oferta turismului de sănătate.
 Fiecare componentă a ofertei turistice creează o piaţă turistică
individualizată prin potenţialul uman, material şi natural pe care îl implică şi a
cărui dezvoltare este în corelare cu dezvoltarea economică a ţării căreia îi aparţine.
Oferta turistică, în ansamblu, este alimentată de producţia turistică prin
produse turistice specifice fiecărei componente a ofertei turistice. Aceste produse,
variate şi elaborate, implică un caracter eterogen şi complex organizării producţiei
turistice.
Pe măsura dezvoltării fenomenului turistic, producţia turistică cunoaşte o
diviziune a muncii, o specializare înaltă, pe segmente de activităţi turistice. Toate
aceste categorii de activităţi turistice reprezintă prin excelenţă industria turistică.
Mai explicit, industria turistică cuprinde o varietate mare de afaceri ce
urmăresc îndeplinirea unui singur scop ce are în comun, şi anume: furnizarea de
produse şi servicii necesare sau dorite de către călători. Această industrie este una
din cele mai mari industrii ale lumii. Pe plan mondial, industria turistică
înregistrează mai mult de 10% din PNB al lumii sau mai mult de 2 trilioane $ din
valoarea totală mondială a cheltuielilor de consum la începutul anilor 90.
Încercările de clasificare a activităţii din industria turistică sunt numeroase în
literatura de specialitate românească şi străină. De cele mai multe ori, întâlnim
dificultăţi în a înţelege termeni sau concepte specifice, ori clasificările sunt confuze
sau incomplete. Aceasta datorită folosirii unor denumiri diferite, cu înţelesuri
diferite, care desemnează adesea aceeaşi categorie.
În alimentarea confuziilor stau traducerile. Acestea se remarcă cu uşurinţă
dacă răsfoim literatura turistică românească de după 1989. Uneori, denumiri în
engleză se preiau ca atare, fără a se explica semnificaţia lor. Atunci când acest
lucru este făcut, nu se încearcă găsirea unor corespondenţi româneşti. Şi, în sfârşit,
mai avem cazul în care corespondenţii româneşti pentru denumirile din engleză
sunt inadecvaţi, ceea ce creează confuzii. Cazul cel mai frecvent întâlnit este acela
al conceptului de “Hospitality Industry“ sau de “catering“.
 Lipsa unor cuvinte româneşti care să exprime pe deplin înţelesul acestor
concepte se datorează faptului că, în primul rând, sectorul serviciilor este prea
puţin dezvoltat, în comparaţie cu sectorul similar din ţările dezvoltate economic.
Astfel “ Hospitality Industry “ se traduce inadecvat prin “industrie
hotelieră”. Pentru “catering“ încă nu s-a găsit un cuvânt românesc. De multe ori,
acest termen se confundă cu procesul tehnologic de fabricaţie a băuturilor şi
alimentelor destinate turismului.
În literatura de specialitate americană, “hospitality industry“ desemnează
ansamblul activităţilor ce furnizează servicii de cazare şi/sau alimentaţie, plus
serviciile industriale de asigurare a alimentaţie, plus serviciile instituţionale de
asigurare a alimentaţiei(hrană şi băuturi).
Prin serviciile instituţionalizate înţelegem acele servicii care nu se prestează
publicului călător.
Aşadar, “ hospitality industry “ este reprezentată de industria hotelieră şi de
“catering”.2
Totalitatea unităţilor de cazare de diferite tipuri formează industria
hotelieră. Scopul ei este să procure bunurile şi să furnizeze serviciile de care au
nevoie turiştii în deplasările lor. Industria hotelieră este pivotul mişcării turistice .
Ea reprezintă una din laturile esenţiale ale bazei turismului.
Chiar dacă o ţară este bogată în monumente istorice , în edificii culturale, în
atracţii turistice naturale, are organizaţii de propagandă turistică ce lucrează bine,
dispune de mijloace de transport în comun etc., dacă nu are infrastructura de
cazare care este baza posibilităţii turistice, avantajele economice ale turismului
riscă să fie compromise.
Infrastructura de cazare, adică totalitatea unităţilor de cazare, care formează
industria hotelieră înseamnă “ arta de a primi bine “, ea având ca obiect
satisfacerea nevoilor turiştilor.
 Conţinutul activităţii de cazare se suprapune serviciilor industriei hoteliere
care are menirea să asigure turiştilor odihnă, hrană şi alte servicii necesare în
timpul sejurului acestora în unităţile de cazare.
De aceea sfera hotelieră sau industriei hoteliere cuprinde toate unităţile de
cazare de la hotel, minihotel, han turistic, vilă, cabană, etc. şi până la cele mai
modeste unităţi cum ar fi campingurile şi satele de vacanţă, care pot asigura
cazarea, alimentaţia şi serviciile necesare turiştilor.
Rolul industriei hoteliere, care exercită cu precădere activitatea de cazare,
constă în asigurarea bazei turismului alături de ramura transporturilor. Aceste două
sectoare fac posibilă circulaţia turistică internă şi internaţională şi de calitatea lor
depinde satisfacerea cerinţelor turismului.
Turistul este preocupat de a găsi un loc de cazare liniştit, care să-I permită a dormi,
a se repauza şi a se distra.
Se poate spune că există o tendinţă firească a omului de a evada din cadrul
de viaţă cotidian. Servirea temporară a populaţiei turistice în condiţii de calitate
este o condiţie de calitate, este o condiţie esenţială pentru menţinerea fluxurilor
turistice la un nivel ridicat. Dacă turismul în general organizează fluxurile de
călători şi îi îndreaptă spre unităţile de cazare, acestea, prin modul cum acordă şi
prestează serviciile, poate să-i satisfacă şi condiţiile bune de sejur să-i recheme sau
prin servicii necorespunzătoare să-i nemulţumească şi să-i facă să evite unităţile de
cazare care nu le dau satisfacţie.
Industria hotelieră prin supleţea serviciilor sale, prin puterea de adaptare la
nevoile clientelei, poate contribui la dezvoltarea turismului sau la stânjenirea lui, în
funcţie de creşterea sau scăderea calităţii serviciilor ce sunt oferite turiştilor.
Evoluţia activităţii de cazare, implicit a industriei hoteliere, reprezintă de
fapt istoria unităţii de cazare, istoria hotelului ca unitate tip care a asigurat
întotdeauna posibilitatea optimă de sejur a călătorului.
Oamenii au călătorit din cele mai vechi timpuri.
Date arheologice arată că în urmă cu circa 1250 de ani î.H. în vremurile
faraonului Ramses al II-lea într-o inscripţie de pe peretele unei capele din Saqquara
din Valea Nilului se sublinia că: “ scribul tezaurului din Hadnakhte a făcut o
călătorie de plăcere (pentru a se destinde) , la apus de Memphis, împreună cu
fratele său Panakhti, scribul vizului…”.
Egitologul Georges Posener menţiona că : “de abia în epoca greacă va
începe în valea Nilului adevăratul turism “.
Antichitatea cunoaşte afluenţa călătorilor care frecventau ţărmurile Mării
Mediterane şi insulele egeene, vestita Alexandrie, cu instalaţiile sale de băi la
malul mării şi cu bogatul târg unde se desfăceau mărfuri din Arabia şi din China,
oraşul Canope (Abukir) cu vile şi hoteluri luxoase, Smima cu teatre, temple şi băi.
Civilizaţia romană cunoaşte casele de vacanţă şi hanurile. Este vestită şi
astăzi vila împăratului roman Tiberiu din insula Capri.
Perioada Renaşterii cunoaşte o creştere a călătoriilor şi explorărilor
geografice.
Hanurile şi locurile de popas s-au dezvoltat continuu. Aceste adăposturi,
hanuri sau locuri de popas, protejau oamenii şi animalele, în curtea înconjurată cu
ziduri închise cu porţi. Uneori cuprindeau şi camere şi magazii pentru depozitarea
mărfurilor.
În Europa medievală erau hanuri şi locuri de popas, unde călătorii erau bine
primiţi şi ospătaţi. De asemenea, mănăstirile primeau generos pe călători.
“ Hospes “ şi “ Hospita “ au desemnat în latină noţiunile de gazdă, călător,
iar camera de primire pentru oaspeţi se chema “hospitale “.
Tendințe ale dezvoltării industriei hoteliere

Revenind tradiţia de mai multe secole a ospitalităţii cu restricţiile unei

gestiuni performante, activitatea hotelieră oscilează între artizanal şi high-tech,
între serviciu şi industrie. În ultimele decenii, pe plan internaţional, activitatea
hotelieră s-a apropiat tot mai mult de caracteristicile unei veritabile industrii,
formula "industrie hotelieră" depăşind tot mai mult stadiul de figură de stil. Unii
autori au ajuns să se întrebe dacă într-adevăr este vorba despre o industrie sau mai
degrabă despre...o artă, aceea de a oferi ospitalitate. Realitatea pare a fi a unui
conglomerat turistic, industrial şi comercial. Prin numărul important de locuri de
muncă directe şi indirecte create, activitatea hotelieră se dovedeşte a fi o "industrie
a mâinii de lucru", precum şi o sursă de devize. Potrivit Comisiei Naţionale pentru
Statistică, la 30 iunie 1997, numărul de salariaţi din "hoteluri şi restaurante" era de
97,6 mii. Pe baza modelului de coeficient de multiplicare a locurilor de muncă
elaborat de Institutul de Cercetări pentru Turism, Planul strategic general de
dezvoltare a turismului în România estimează că pentru fiecare loc de muncă
direct, nou creat în turism, se creează în alte sectoare încă 0,525 de locuri de
muncă indirecte.
Prezentul şi viitorul activităţii hoteliere mondiale este marcat de impactul
câtorva fenomene:
a) Pentru a contracara expansiunea marilor lanţuri hoteliere integrate,
tendinţa este de concentrare pe orizontală a ofertei hotelurilor independente, sub
forma lanţurilor hoteliere voluntare, precum şi prin încheierea de contracte de
management hotelier şi de franşiză;
b) Dimensiunile lanţurilor hoteliere integrate antrenează o anumită lipsă de
supleţe, iar constrângerile de rentabilitate le obligă să-şi concentreze atenţia în mod
selectiv, asupra unor segmente importante de piaţă, ceea ce favorizează prezenţa pe
mai departe a hotelurilor tip exploataţie individuală, acolo unde lanţurile integrate
nu sunt (încă?) prezente sau nu pot absorbi totalitatea clientelei. În acelaşi timp,
anumite segmente de clientelă evită aparenţele de standardizare şi caută hotelurile
de "dimensiuni umane", integrate într-o regiune, care oferă servicii de calitate,
personalizate şi cu elemente de tradiţie locală;
c) Informatizarea gestiunii - ca expresie a revoluţiei tehnologice - determină
mutaţii majore în special unor activităţi, în paralel cu menţinerea între preocupările
permanente a personalizării serviciilor. Lanţurile hoteliere sunt primele beneficiare
ale avantajelor noilor tehnologii;
d) Locul clientelei regionale şi naţionale a fost luat în cursul ultimelor
decenii de o clientelă din ce în ce mai cosmopolită, cu preferinţe bine definite,
cunoscătoare a tipurilor de servicii şi a nivelurilor de confort pe care marile lanţuri
le pun la dispoziţie. Într-o astfel de situaţie, atâta timp cât nu promovează şi nu
dezvoltă o imagine de marcă, hotelurile independente nu pot repurta un succes
notabil pe piaţă.
Expresive se dovedesc şi rezultatele unui studiu realizat de Horwath &
Horwath pentru Asociaţia Internaţională a Hotelurilor, cu privire la exigenţele
hotelurilor viitorului. Principalele tendinţe înregistrate sunt:
- ameliorarea echipamentelor şi activităţilor de loisir, precum şi realizarea
unei calităţi superioare a serviciilor;
- obţinerea unui raport mai bun calitate / preţ, prin restrângerea spaţiilor de
folosinţă comună, ceea ce implică utilizarea echipamentelor "self-service", cu
precădere la nivelul camerei;
- un spor al ofertei, pe de o parte pe seama hotelurilor de categorie foarte
înaltă, care oferă spaţii de cazare tip apartament, pe de altă parte pe seama
hotelurilor de clasă economică; în alţi termeni, pe de o parte se manifestă
preocuparea pentru satisfacerea celor mai rafinate cereri, pe de altă parte câştigă
teren noile concepte - produse moderne, strict standardizate, la un preţ scăzut, ceea
ce face să devină produse "de masă".
Ameliorarea echipamentelor şi confortului se află permanent în atenţia
profesioniştilor. Ceea ce contează în cele din urmă este însă percepţia clientului.
 Preocupările hotelierilor se îndreaptă nu numai spre echipamentele de
interior, ci şi spre sistemele de construcţie şi arhitectură. Şi în acest domeniu,
viitorul a început !
"Viitorul prezentului se află în trecut".
Construirea, în 1967, a hotelului HYATT Regency din Atlanta a fost
identificată cu o adevărată revoluţie, reprezentând un moment de cotitură în
proiectarea şi arhitectura hotelieră. John PORTMAN, autorul noii concepţii, se
ridică hotărât împotriva tipului de hotel tradiţional: "Hotelul central tipic a fost
întotdeauna o alcătuire înghesuită, cu o intrare strâmtă, cu un parter posomorât şi
întunecos pentru recepţie, cu ascensoare plasate în colţ, cu cabinele lor închise, un
coridor prost luminat, o intrare indescriptibilă şi camere cu un pat, un scaun şi un
orificiu în peretele exterior".
Hotelul nu este, în nici un caz, o colecţie de dormitoare. După PORTMAN,
hotelul constituie un edificiu cu funcţii specifice; în acelaşi timp, trebuie să fie un
oraş în miniatură. Hotelul nu trebuie să comunice o senzaţie de crispare.
PORTMAN a creat senzaţia grandorii spaţiale. Parterul este desfiinţat şi
înlocuit cu un imens "atrium" - un hol lăuntric, ca la HYATT Regency, pe
înălţimea celor 29 de niveluri, al cărui acoperiş filtrează razele solare.
Ascensoarele sunt vizibile, într-un permanent sus-jos, iar coridoarele sunt şi ale
expuse, cu vedere spre "atrium". Camera este însă sanctuarul intimităţii - liniştită,
curată şi plăcută. În momentul în care părăseşti camera, intri în arena publică.
Ascensoarele lui PORTMAN nu mai au nimic cu aspectul tern al unor
mijloace de locomoţie. Ele se aseamănă cu capsulele spaţiale din parcurile de
distracţii şi "devin o experienţă în loc de simplu drum spre a ajunge la etajul
nostru" (J. PORTMAN). Barul are acoperişul ca un parasolar, suspendat printr-un
cablu metalic direct de plafonul "atrium"-ului.
Viaţa este imprevizibilă şi, ca să imite viaţa, PORTMAN creează numeroase
surprize. De pildă, când intri la HYATT Regency, părăseşti un exterior larg şi
ajungi într-un fel de tub strâmb, cu o cromatică închisă, mohorâtă şi un tavan
extrem de jos. Apoi, brusc, eşti proiectat în acel "atrium" enorm. La ultimul etaj, ca
să intri în ascensor, treci din spaţiul interior prin acoperiş, unde ai, subit, o superbă
panoramă a oraşului.
PORTMAN pretinde că redă clienţilor natura izgonită din metropolă. În
"atrium"-ul hotelurilor sale se găsesc restaurante, dar şi lacuri, eleştee, pârâuri,
cascade, poduri, fântâni, flori, păsări exotice etc. La HYATT Regency, în acest
spaţiu interior se află un copac de 40 de picioare (mai mult de 12 m). Totul este
conceput pentru ca hotelul să incite şi să captiveze lumea, nu să fie un simplu loc
unde călătorul grăbit ("pasagerul") îşi petrece noaptea.
Arhitectura monumentală a lui PORTMAN oscilează între decor de teatru şi
design aerospaţial. Materialele de construcţie folosite au la bază betonul, iar
tehnologiile sunt convenţionale. La HYATT Regency nu s-a folosit nici marmură,
nici travertiu, nici alte materiale scumpe.
Hotelului din Atlanta i-au urmat alte hoteluri, la San Francisco, Los Angeles,
etc. Conceptul nu a întârziat să fie adoptat în Europa şi Asia.
În România, la câţiva ani după inaugurarea hotelului SOFITEL din 1994,
Star Lido 2000 ar putea să reprezinte un proiect de referinţă. Deocamdată,
integrarea în peisajul urban al capitalei a determinat mai multe dispute.
Parametrii tehnici ai proiectului acestui "complex hotelier şi de afaceri" sunt:
- 35 de etaje, dintre care 22 de etaje cu 400 de camere de hotel 5*, două etaje
cu apartamente oficiale, un etaj afectat restaurantului panoramic, un etaj
administrativ, un etaj pentru clubul de sănătate şi restaurantul-cabaret, două etaje
afectate centrului de conferinţe, 3 etaje pentru alte restaurante, foaiere, spaţii
comerciale şi spaţii pentru birouri, 3 etaje tehnice, la care se adaugă, la subsol,
parcarea;
- centrul de conferinţe cuprinde o sală de recepţii, o sală polivalentă şi 14
săli de şedinţe şi adunări;
- înălţimea totală a clădirii este de 130 m;
- diametrul turnului cilindric prevăzut la verticala construcţiei este de 40 m;
- suprafaţa ocupată la sol este de 4.433 mp;
- înălţimea curentă a unui etaj cu camere de hotel este de 3,20 m;
 - structura de rezistenţă este mixtă, din oţel şi beton; infrastructura şi turnul
cilindric sunt realizate din beton armat, în timp ce cele 6 etaje ale bazei turnului
sunt realizate cu o structură metalică;
- turnul este prevăzut cu o antenă de transmisie radio şi T.V., cu un studio de
emisie şi spaţii aferente;
- pereţii cortină sunt realizaţi pe sistemul cu silicon structural pe patru
direcţii, sistem care nu prezintă şprosuri aparente la exterior.
Providenţial, centrele de afaceri de la hotelurile HILTON INTL. se numesc
Meeting 2000. Centrul de afaceri Hilton Meeting 2000 de la Athenee Palace din
Bucureşti are următoarele caracteristici:
- un director de conferinţe disponibil pe tot parcursul zilei pentru a oferi
asistenţa necesară;
- servicii de comunicare (dactilografiere, fax, fotocopiere, traducere şi
curierat), iar la cerere pot fi obţinute servicii specializate, cum ar fi concepţia
grafică sau prelucrarea de fotografii;
- săli de conferinţă mobilate cu mese de consiliu de cea mai bună calitate,
din lemn şi scaune Hilton & Hour, concepute pentru a oferi confort maxim;
- personal pregătit pentru a rezolva, pe loc, orice fel de probleme tehnice
legate de echipamentele folosite;
- o gamă largă de spaţii pentru diferite scopuri, toate echipate cu mese,
scaune confortabile şi având fiecare propria sa garderobă;
- diferite spaţii compartimentabile, pentru grupuri de lucru mici;
- un serviciu expres de înregistrare pentru delegaţii care locuiesc în hotel;
- flexibilitate în servirea mesei, cu pauze care pot fi luate la orice oră din zi
şi cu posibilitatea de a alege dintr-o varietate de meniuri, care merg de la o masă
frugală până la un meniu servit chiar în sala de conferinţă sau Meniul de sănătate
Hilton;
- telefoane în interiorul sălii de conferinţă, având legătură directă cu
exteriorul;
 - Peretele de lucru Hilton compus dintr-un sistem audiovizual integrat, care
include televizor, video, diaproiector şi calculator, toate controlate de la un panou
cu telecomandă.
Totuşi, calitatea serviciului va continua să fie puternic dependentă de relaţia
cu personalul. Dată fiind importanţa, în 1992, la Congresul anual al A.I.H., care a
avut loc la Bangkok, în capitala Thailandei, tema lucrărilor Forumului de pregătire
profesională şi resurse umane a fost "Zâmbetul asiatic - cultură şi calitate într-un
context global". În 1993, la Sevilla, tema congresului a fost "În mişcare pe piaţa
turistică".

Piața hotelieră europeană. Tendințe. Date Statistice

Turismul joacă un rol important în UE, datorită potențialului său economic și de

ocupare a forței de muncă, precum și implicațiilor sale sociale și de mediu.
Statisticile privind turismul nu sunt folosite doar pentru a monitoriza politicile
turismului în Uniunea Europeană, ci și politicile regională și de dezvoltarea
durabilă.
Rolul jucat de turism, atât pentru sectorul afacerilor, cât și pentru cetățeni, a
crescut considerabil în ultimele decenii. Conform estimărilor Direcția Generală
Întreprinderi și Industriea Comisiei Europene, turismul reprezintă peste 5 %
din produsul intern brut (PIB) alUE-27. Sectorul cazărilor turistice asigură 2,4
milioane de persoane în UE-27 și totalul ocupării locurilor de muncă în cadrul
întregului sector al turismului la nivelul UE-27 este estimat a fi între 12 și 14
milioane de persoane (conform estimărilor preliminare din conturile satelit ale
turismului)
Principalele rezultate statistice
Volumul turismului – cererea și oferta
Rezidenții (cu vârsta de 15 ani și peste) din UE-27 au efectuat 1 055 de milioane
de călătorii de vacanță în 2011. Călătoriile scurte (de la una la trei nopți) au
reprezentat puțin peste jumătate (55,0 %) din totalul călătoriilor făcute (a se
vedea tabelul 1), în timp ce aproximativ trei sferturi (76,3 %) din toate călătoriile
efectuate au fost către destinații interne, restul fiind în străinătate.
În unele state membre ale UE, mai mult de jumătate din numărul total de călătorii
de vacanță au fost către destinații din străinătate; acesta a fost cazul pentru
Luxemburg, Belgia, Slovenia și Țările de Jos. Cu toate acestea, mai puțin de
10 % din călătoriile de vacanță efectuate de rezidenții din România, Spania,
Grecia și Portugalia au fost în străinătate. Aceste cifre par a fi influențate atât de
mărimea unui stat membru, cât și de situarea sa geografică (în general, în țările
mai mici și situate în partea de nord a Europei a existat o tendință mai puternică
de a călători în străinătate).
Se estimează că aproximativ 51,9 % din populația UE-27 a participat la activități
de turism în 2011, cu alte cuvinte a efectuat cel puțin o călătorie de cel puțin
patru nopți în cursul anului. Din nou, se pot observa diferențe mari între statele
membre ale UE, deoarece rata participării a variat de la 6,4 % în Bulgaria la
90,3 % în Cipru (a se vedea tabelul 2).
În ceea ce privește oferta, se estimează că peste 202 000 de hoteluri și unități de
cazare similare au fost active în UE-27 în 2011; au existat aproape 271 000 de
alte unități de cazare turistică colectivă (de exemplu, terenuri de camping și
locuințe de vacanță). Hotelurile și unitățile similare au asigurat aproape 12,6
milioane de locuri, dintre care aproape jumătate (46,4 %) s-au concentrat în trei
dintre statele membre ale UE și anume, Italia (2,3 milioane de locuri), Spania (1,8
milioane de locuri) și Germania (1,7 milioane de locuri). În 2011, turiștii
rezidenți și nerezidenți (străini) au petrecut peste 1 600 de milioane de nopți în
hoteluri și unități similare în UE-27.
În ultimele decenii, numărul de nopți turistice petrecute în structuri de cazare
turistică colectivă, în general, a înregistrat o tendință ascendentă (a se vedea
figura 1). Începutul perioadei de analiză în figura 1 este caracterizat de un număr
relativ scăzut, în parte din cauza declinului călătoriilor după atacurile teroriste din
Statele Unite ale Americii din 2001. De asemenea, au existat scăderi pe termen
scurt ale numărului de nopți turistice petrecute în structuri de cazare turistică
colectivă în 2008 și 2009, ca rezultat al crizei economice și financiare: numărul
de nopți turistice în UE-27 a scăzut cu 0,6 % în 2008 și cu încă 2,8 % în 2009. În
2010, cu toate acestea, numărul de nopți turistice petrecute în structuri de cazare
turistică colectivă a crescut cu 0,8 %. Această evoluție pozitivă a continuat,
creșterea accelerându-se la 5,0 % în 2011, având ca rezultat 2 364 de milioane de
nopți petrecute în structuri de cazare turistică colectivă (a se vedea figura 1).
Top turiști care călătoresc în străinătate
Rezidenții din UE-27 au petrecut 2 263 de milioane de nopți în vacanță în
străinătate (exclusiv călătorii în interes personal) în 2011 (a se vedea tabelul 3).
În 2011, rezidenții germani au petrecut 656 de milioane de nopți în călătorii de
vacanță în afara Germaniei, iar rezidenții din Regatul Unit au petrecut 502,9
milioane de nopți în străinătate; rezidenții din aceste două state membre au
petrecut mai mult de jumătate (51,2 %) din numărul total de nopți petrecute în
străinătate de rezidenții din UE-27 în vacanță.
Ținând cont de mărimea populației unei țări, Luxemburgul a fost statul membru
ai cărui rezidenți au petrecut cele mai multe nopți în străinătate pe cap de locuitor
(o medie de 22,0 nopți pe an în vacanță), fiind urmat de Cipru (13,3), Irlanda
(12,5 - date pentru 2010) și Țările de Jos (11,5). La celălalt capăt al spectrului,
rezidenții din România, Portugalia, Grecia (date pentru 2010), Bulgaria, Polonia
și Italia (2010) au petrecut, în medie, mai puțin de două nopți în străinătate în
vacanță în 2011 (a se vedea figura 2).
Principalele destinații
În 2011, Spania a fost principala destinație turistică din UE pentru nerezidenți
(persoane din străinătate), cu 239,4 milioane de nopți petrecute în structuri de
cazare colectivă, reprezentând aproape un sfert 23,2 %) din totalul pentru UE-27.
În întreaga UE, primele trei cele mai populare destinații pentru nerezidenți au fost
Spania, Italia (178 de milioane de nopți) și Franța (123 de milioane de nopți),
care împreună au reprezentat 52,5 % din totalul nopților petrecute de nerezidenți
în UE-27. Destinațiile cel mai puțin căutate au fost Luxemburg, Lituania și
Letonia; pentru a interpreta aceste cifre, este necesar să se țină cont de mărimea
statelor membre menționate (a se vedea figura 3 și tabelul 4).
Numărul de nopți (pentru rezidenți și nerezidenți) poate fi analizat în perspectivă,
în raport cu dimensiunea populației unei țări, obținându-se astfel un indicator
al intensității turistice. Conform acestui calcul, în 2011 insulele mediteraneene
Malta și Cipru, precum și destinațiile alpine și orașele din Austria au reprezentat
destinațiile turistice preferate din UE-27 (a se vedea figura 4).
Aspectele economice ale călătoriilor internaționale
Importanța economică a turismului internațional poate fi măsurată analizând
proporția veniturilor generate de călătoriile internaționale în raport cu PIB-ul.
Aceste date provin din statisticile privind balanța de plăți și includ călătorii de
afaceri, precum și călătorii de agrement. În 2011, raportul dintre încasările
provenind din turism și PIB a fost cel mai mare în Malta (14,0 %) și Cipru
(10,2 %), confirmând importanța turismului pentru aceste țări insulare (a se vedea
tabelul 5); în Croația, proporția a fost chiar mai mare (14,7. %). În termeni
absoluți, cele mai mari venituri din turism internațional în 2011 au fost
înregistrate în Spania (43 026 de milioane EUR) și Franța ( 38 682 de milioane
EUR), urmată de Italia, Germania și Regatul Unit.
Germania a înregistrat cel mai mare nivel al cheltuielilor pentru călătorii
internaționale, în valoare de 60 596 de milioane EUR în 2011, urmată de Regatul
Unit ( 36 275 de milioane EUR) și Franța ( 29 922 de milioane EUR). Atunci
când se analizează aceste cheltuieli în raport cu dimensiunea populației din
fiecare țară, locuitorii Luxemburgului au cheltuit, în medie, 5 289 EUR pe cap de
locuitor pentru deplasări în străinătate în 2011, cu mult înaintea țării clasate pe
locul a doilea, Belgia (1 466 EUR pe cap de locuitor), care a fost urmată de
Danemarca, Irlanda, Suedia și Cipru.
Sursele și disponibilitatea datelor
În context statistic, turismul se referă la activitatea vizitatorilor care
efectuează o călătorie către o destinație aflată în afara mediului lor obișnuit,
pentru mai puțin de un an. Aceste călătorii pot fi efectuate din orice motiv
principal, inclusiv afaceri, agrement sau alte motive personale, în afara încadrării
în muncă de către un angajator rezident, o gospodărie sau întreprindere în locul
vizitat. În prezent statisticile privind turismul se limitează la o durată minimă de
ședere de o noapte; din 2014 statisticile oficiale europene vor acoperi și vizitele
în străinătate de mai puțin de o zi.
Un sistem de statistici în sectorul turismului a fost creat în Directiva 95/57/CE
a Consiliului din 23 noiembrie 1995 privind culegerea datelor statistice în
domeniul turismului. Conform acestui temei juridic, statelor membre ale UE li se
cere să furnizeze în mod regulat un set de statistici comparabile în domeniul
turismului. Modificările din 2004 și 2006 au privit extinderea UE și modificările
recente ale pieței mondiale a turismului. În iulie 2011, Parlamentul
European șiConsiliul Uniunii Europene au adoptat un nou Regulament
692/2011 privind statisticile europene referitoare la turism și de abrogare a
Directivei 95/57/CE a Consiliului; acesta a intrat în vigoare pentru anul de
referință 2012.
Statisticile privind turismul în UE cuprind două componente principale: Pe
de o parte, datele statistice referitoare la capacitatea și gradul de ocupare în
structurile de cazare turistică colectivă; pe de altă parte, statisticile referitoare la
cererea turistică. În majoritatea statelor membre, prima componentă menționată
este colectată prin intermediul datelor furnizate de structurile de cazare, în timp
ce a doua componentă este colectată mai ales prin intermediul anchetelor
efectuate la frontiere sau al anchetelor în gospodării.
Statisticile privind capacitatea structurilor de cazare turistică colectivă includ
numărul de unități, numărul de camere și numărul de locuri. Aceste statistici sunt
disponibile în funcție de tipul de structură sau de regiune și sunt elaborate anual.
Statisticile privind gradul de ocupare a structurilor de cazare turistică colectivă
se referă la numărul de sosiri (în unități de cazare) și numărul de nopți
petrecute de către rezidenți și nerezidenți, defalcate în funcție de tipul de structură
sau regiune; sunt disponibile serii statistice anuale și lunare. În plus, sunt
elaborate statistici privind utilizarea locurilor de cazare (gradul de ocupare).
 Statisticile privind cererea turistică se referă la participarea turistică, cu alte
cuvinte la numărul persoanelor care au efectuat cel puțin o călătorie de minimum
patru nopți în perioada de referință. Există statistici referitoare la numărul de
călătorii turistice efectuate (și la numărul nopților petrecute în cadrul acestora),
defalcate în funcție de:

 țara de destinație;
 luna plecării;
 durata șederii;
 tipul de organizare a călătoriei;
 modalitatea de transport;
 tipul de cazare;
 cheltuielile.
Datele pot fi analizate utilizând variabile explicative socio-demografice, precum
vârsta și sexul; aceste statistici sunt colectate trimestrial și anual.
Este posibil să se folosească date dintr-o gamă de alte surse oficiale pentru a
studia turismul. Aceste statistici includ:

 date privind ocuparea forței de muncă în sectorul de cazare turistică din Ancheta
privind forța de muncă (AFM)analizate în funcție de timpul de lucru
(complet/fracțiune de normă), statut profesional, vârstă, nivel de educație, sex,
permanența locului și vechimea în muncă la același angajator (date anuale și
trimestriale);
 date privind veniturile și cheltuielile personale generate de călătorii din balanța de
plăți;
 statistici privind transportul (de exemplu, transportul aerian de pasageri);
 statisticile structurale de întreprindere (SBS) pot fi folosite pentru a furniza
informații suplimentare privind fluxurile turismului și performanțele economice
ale anumitor sectoare legate de turism.
Context
UE este o destinație turistică majoră, șase dintre statele sale membre fiind printre
primele zece destinații de vacanță din lume. Turismul are potențialul de a
contribui la ocuparea forței de muncă și la creșterea economică, precum și la
dezvoltarea zonelor rurale, periferice sau mai puțin dezvoltate. Având în vedere
aceste caracteristici, sunt necesare statistici fiabile și armonizate în acest
domeniu, precum și în contextul mai amplu al politicii regionale și politicii de
dezvoltare durabilă.
Turismul poate juca un rol semnificativ în dezvoltarea regiunilor europene.
Infrastructura creată în scopuri turistice contribuie la dezvoltarea locală, iar
locurile de muncă create sau menținute pot contribui la compensarea declinului
industrial sau rural. Turismul durabil implică protejarea și dezvoltarea
patrimoniului cultural și natural, de la artă la gastronomie și la
conservarea biodiversității.
În 2006, Comisia Europeană a adoptat o comunicare intitulată „O nouă
politică a UE în domeniul turismului: consolidarea parteneriatului pentru turism
în Europa” [COM/2006/134 final]. Acest document a abordat o serie de provocări
care vor influența turismul în următorii ani, printre care îmbătrânirea demografică
din Europa, concurența externă în creștere, cererea consumatorilor în ceea ce
privește un turism mai specializat și necesitatea de a trece la practici mai durabile
și mai ecologice în domeniul turismului. El susține că o ofertă turistică mai
competitivă și destinațiile durabile ar contribui la creșterea satisfacției turiștilor și
ar consolida poziția Europei în fruntea destinațiilor turistice ale lumii. Acesta a
fost urmat, în octombrie 2007, de o altă comunicare, intitulată „Agenda pentru un
turism european durabil și competitiv” [COM (2007) 621 final], care propunea
acțiuni în ceea ce privește gestionarea durabilă a destinațiilor, integrarea
preocupărilor privind durabilitatea în cadrul întreprinderilor și informarea cu
privire la aspectele de durabilitate în rândul turiștilor.
Tratatul de la Lisabona a recunoscut importanța turismului – conturând o
competență specifică a UE în acest domeniu și permițând luarea de decizii prin
majoritate calificată. Un articol din Tratat privind turismul prevede că UE
„completează acțiunea statelor membre în sectorul turismului, în special prin
promovarea competitivității întreprinderilor Uniunii în acest sector”. „Europa,
destinația turistică favorită la nivel mondial - un nou cadru politic pentru turismul
european” [COM (2010) 352 final] a fost adoptată de Comisia Europeană în luna
iunie 2010. Această comunicare are ca scop să încurajeze adoptarea unei abordări
coordonate pentru inițiativele legate de turism și a definit un nou cadru de acțiune
pentru a mări competitivitatea turismului și potențialul acestuia de creștere
durabilă. Ea a propus o serie de inițiative europene sau multinaționale – inclusiv
o consolidare a bazei de cunoștințe socioeconomice în domeniul turismului – în
scopul de a atinge aceste obiective.
Tabel 1 Călători de vacanță ale rezidenților(cu vîrsta peste 15 ani)
Tabel 2 Indicatori ai turismului 2006-2011
Figura 1: Numărul de nopți petrecute în structuri colective de cazare
turistică,2001-2011

Tabelul 3: Primele 10 state membre de origine pentru călătoriile în străinătate,

2011
Figura 2: Țara de origine pentru călătoriile în străinătate, 2011 (1)
(Media nopților petrecute în străinătate pe cap de locuitor)

Figura 3: Destinații turistice - nopți petrecute în structuri colective de cazare

turistică, 2011
Figura 4: Intensitatea turistică, 2011
(nopți petrecute de rezidenți și de nerezidenți în structuri colective de cazare
turistică, pe cap de locuitor)

Tabelul 4: Primele 10 destinații turistice - nopți petrecute în structuri colective de

cazare turistică, 2011
Tabelul 5: Încasări și cheltuieli de călătorie în balanța de plăți, 2001-2011