7.2.

Definirea creditelor neperformante

Aşa cum s-a văzut, creditele se clasifică, conform calităţii lor, în cinci categorii. Am putea include în
categoria creditelor neperformante şi creditele clasificate ”îndoielnic” şi ”pierdere”, care necesită cel mai mare
nivel de provizionare, respectiv 50 % şi 100 %.
Ponderea celor trei categorii în total credite, conform datelor prezentate în tabelul nr. 3 are următoarea
evoluţie: Din datele prezentate, se observă un volum maxim al ponderii creditelor neperformante în 1998,
datorită cauzelor menţionate (portofoliul Bancorex şi al Băncii Agricole), un nivel redus în perioada 2000 -
2002 şi efectul de creştere uşoară în 2003 prin introducerea performanţei financiare drept criteriu de
clasificare a creditelor.Creditele, chiar restante fiind, nu devin neperformante decât atunci când nu mai sunt
asigurate condiţiile de rambursare integrală a creditului şi de achitare a dobânzilor şi comisioanelor datorate.
Aceasta înseamnă că va fi necesară luarea unor măsuri speciale, dacă este cazul şi iniţierea de proceduri
judiciare, pentru recuperarea creanţelor. În mod cert, beneficiarul unui credit neperformant nu poate fi pentru
bancă decât un client neperformant, care în prezent sau în viitor nu este sau nu va fi în măsură să-şi plătească
la termen datoriile, ceea ce este evidenţiat de evaluarea performanţei financiare a clientului.
Din aceste scurte definiţii, se observă potenţialitatea cât şi certitudinea existenţei creditului
neperformant. De aceea, este foarte importantă depistarea timpurie a aşa numitor semnale de avertizare care
arată că împrumutul a devenit o problemă şi recuperarea lui este absolut necesară înainte ca datoria să se
acumuleze. Din păcate, legislaţia actuală este favorabilă debitorului, în sensul că iniţierea de proceduri
judiciare înseamnă automat scoaterea în afara bilanţului a creanţei şi trecerea pe cheltuieli a diferenţei pentru
care nu există provizion constituit. Această situaţie poate duce la
înregistrarea de pierderi pentru bancă în momentul respectiv, de aceea băncile aşteaptă în
multe cazuri să treacă cele 90 de zile care le permit provizionarea integrală a creditului
indiferent de garanţii, acţionând apoi în justiţie. Acumularea dobânzii nu contează
deoarece în prezent provizionul constituit este compensat de venitul provenit din dobânda
calculată şi neîncasată, deci profitul nu este afectat.

7.3. Cauzele apariţiei creditelor neperformante

O listă exhaustivă a cauzelor apariţiei creditelor neperformante ar fi imposibil de
alcătuit.
În majoritatea cazurilor, un credit neperformant este determinat de mai mulţi
factori decât de o singură cauză. Acţiunea multor factori nu poate fi influenţată de bancă.
Depistarea cauzelor care provoacă credite neperformante şi stabilirea unor măsuri
adecvate de eliminare a acestor cauze depinde într-o mare măsură de modul de
organizare şi de experienţa fiecărei bănci în parte şi în cele din urmă de pregătirea,
talentul şi flerul personalului angrenat în activitatea de creditare. O bună înţelegere a
celor mai obişnuite cauze ale apariţiei creditelor neperformante este prima etapă în
identificarea şi soluţionarea acestor credite.
Putem grupa cauzele generatoare de credite neperformante ţinând cont de
împrumutători, împrumutaţi, precum şi de acţiunea factorilor din exterior, care acţionează
independent.
7.3.1. Cauze determinate de greşeli comise de bancă
Aceste cauze urmează din punct de vedere cronologic etapele din activitatea de
creditare, după cum urmează:
a) cauze care apar în stadiul de analiză:
- eşecul de a pune întrebări pertinente, izvorâte din teama de a nu-l supăra pe
client şi, implicit, de a nu-l pierde;
- neînţelegerea tipului de afaceri al solicitantului;
- existenţa unor relaţii de prietenie între ofiţerul de credit şi solicitantul de credit;
- analiza necorespunzătoare a solicitantului împrumutului, datorită lipsei
informaţiilor. Această analiză trebuie să evidenţieze capacitatea şi dorinţa
solicitantului de a rambursa viitorul credit, bazat şi pe imaginea sa publică, pe
experienţa în domeniu şi pe activitatea sa anterioară;
- analiza necorespunzătoare a situaţiilor financiare a solicitantului creditului şi
stabilirea unei decizii de creditare eronate (vezi modelul de analiză financiară
prezentat în subcapitolul 14.1.);
- lipsa de experienţă a ofiţerilor de credit care trebuie să aibă capacitatea de
investigare a fenomenelor, pentru a înţelege în profunzime natura afacerii, a
activităţii desfăşurate, organizarea, piaţa, clienţii, influenţele interne şi externe
asupra performanţei financiare a solicitantului. Ofiţerii de credit trebuie să
cunoască foarte bine caracteristicile produselor şi serviciilor băncii din domeniul
creditării, modelul de analiză financiară şi nonfinanciară şi chiar să aibă
cunoştinţe în domeniul evaluării bunurilor aduse în garanţie. De altfel unii dintre
aceştia trebuie să aibă şi certificate de absolvire a cursurilor organizate de
Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR);
- lipsa existenţei consultanţei de management pe care banca ar trebui să o
solicite şi să analizeze modul în care clientul a implementat-o pentru a-şi
îmbunătăţi situaţia financiară;
b) cauze care apar din modul de acordare a creditului:
- structurarea inadecvată a împrumutului - destinaţie, sumă, sursa rambursării,
termenele la care trebuie rambursat;
- garanţia de plată inadecvată; Pe lângă caracteristicile prezentate la punctul
6.5.3 pe care trebuie să le îndeplinească un colateral non-cash, este foarte
important ca evaluarea garanţiei să fie făcută şi la faţa locului şi nu numai pe
baza documentaţiei prezentate de solicitant;
- acordarea fondurilor înainte de perfectarea contractului de împrumut,
solicitantul putând refuza ulterior acceptarea anumitor clauze;
- încheierea unui contract de credit care să nu conţină clauze asiguratorii, să nu
permită băncii posibilitatea de a verifica respectarea destinaţiei creditului, a
menţinerii integrităţii ipotecilor şi gajurilor fără deposedare;
c) cauze care apar pe parcursul derulării creditului:
- neprimirea şi neanalizarea balanţei de verificare lunare a situaţiilor financiarcontabile
şi bugetului de venituri şi cheltuieli care arată menţinerea capacităţii
de plată a împrumutatului;
- neefectuarea de vizite la sediul împrumutatului pentru a verifica faptic garanţia
creditelor, modul de realizare a programelor de producţie, gradul de utilizare a
capacităţilor de producţie şi bineînţeles respectarea destinaţiei creditului;
- neurmărirea impactului produs de schimbările intervenite în condiţiile
economice asupra împrumutatului;
- acordarea de noi credite pentru plata dobânzii. Aceasta este o practică foarte
periculoasă pentru că dă posibilitatea de a constitui provizioane mai mici (cu
excepţia clienţilor cu performanţa financiară ”E”), căci serviciul datoriei este
bun, banca raportează profit pe care îl distribuie ca dividende sau face investiţii
şi când creditul devine efectiv neperformant şi din punct de vedere al evidenţei
contabile a băncii, poate duce la înregistrarea de pierderi sau chiar incapacitate
de plată pentru bancă;
- ignorarea semnalelor de avertizare venite din diverse surse sau lipsa de
experienţă în depistarea lor din situaţiile financiar-contabile primite de la
împrumutat sau din vizitele efectuate la sediul acestuia;
d) cauze care apar când problema este efectivă:
- teama de a cerceta situaţia creditului, ezitarea de a pune întrebări dure;
- teama de a recunoaşte că s-a făcut o greşeală sau că s-a creat o problemă;
- întreruperea comunicării cu clientul, recurgerea la presiuni sau ameninţări,
pentru recuperarea împrumutului;
- lipsa de acţiune - în speranţa că situaţia se va îmbunătăţi de la sine - aşa
numita ”soluţie miraculoasă”;
7.3.2. Cauze determinate de beneficiarii creditelor
Acestea se referă la modul de gestionare a afacerilor de către împrumutat, precum
şi la poziţia sa pe piaţă după cum urmează :
a) calitatea necorespunzătoare a conducerii:
- lipsa de experienţă la noile probleme cu care se confruntă împrumutatul
(financiare, de marketing, de personal);
- lipsa delegării şi conducerii autoritare, fără a accepta sugestii şi propuneri din
partea personalului de specialitate;
- neînţelegeri între membrii conducerii sau între aceştia şi sindicate;
b) deteriorarea procesului de producţie:
- lipsa de competitivitate a produselor fie datorită uzurii morale, fie datorită
costurilor ridicate;
- lipsa înlocuirii utilajelor uzate moral, ceea ce duce la standarde de calitate mai
reduse şi a diminuării segmentului de piaţă;
c) dezvoltarea prea rapidă:
- lipsa unui capital propriu care să susţină capacitatea de autofinanţare;
- aprovizionări prea mari care reduc viteza de rotaţie a stocurilor;
- reducerea vitezei de încasare a creanţelor datorită vânzărilor efectuate către
clienţi cu risc;
- creşterea cheltuielilor de circulaţie pentru a susţine efortul de vânzare;
- reducerea marjelor ca urmare a creşterii costurilor de finanţare;
d) politici de marketing necorespunzătoare:
- lipsa unui plan bine definit pentru publicitate, vânzări şi canale de distribuţie;
- lipsa unei anticipări şi reacţii la schimbările cerinţelor de pe piaţă;
e) politici şi practici financiare necorespunzătoare:
- lipsa urmăririi costurilor, a necesarului optim de stocuri;
- lipsa unor bugete de venituri şi cheltuieli şi proiecţii financiare realiste;
- existenţa unui grad de îndatorare financiară mare şi plata unor dobânzi mari cu
deosebit impact în cazul scăderii cifrei de afaceri;
- existenţa unor costuri fixe şi ridicate datorită ponderii mari a cheltuielilor cu
amortizarea şi reparaţiile utilajelor şi echipamentelor cu acelaşi impact în cazul
scăderii cifrei de afaceri.
7.3.3. Cauze determinate de factori externi
Schimbări în economie, reglementări, concurenţă, tehnologii şi alţi factori pot să
afecteze negativ activitatea clientului. Totuşi, în multe cazuri, aceste schimbări pot fi
anticipate şi agentul economic se adaptează mai uşor dacă şi ofiţerul de credit ştie care
din evenimente pot crea probleme şi colaborează cu clientul. Aceşti factori sunt:
a) factori de mediu:
- unele credite neperformante apar pentru faptul că unii clienţi nu fac faţă unor
dezastre naturale ca focul, seceta, inundaţiile, îngheţul. Acestea pot afecta
producţia proprie sau a furnizorilor, ducând la diminuarea materiilor prime de
pe piaţă şi creşterea preţurilor care vor diminua cifra de afaceri a clientului şi
implicit capacitatea sa de plată;
b) factori de natură economică şi legislativă:
- recesiunea economică este o perioadă a ciclului economic când mulţi agenţi
economici nu pot activa profitabil, mai ales cei pentru ale căror produse cererea
este elastică în raport cu preţul. Dacă nu au active disponibile pentru a fi
vândute sau posibilităţi de a reduce costurile, vor fi nevoiţi să-şi mărească
îndatorarea financiară pentru a supravieţui acestei etape;
- modificări în nivelul taxelor, impozitelor, salariului minim, subvenţiilor. În
perioada de tranziţie, au intervenit foarte multe modificări în acest domeniu.
Este suficient să amintim modificările de TVA şi cele privind piaţa muncii;
c) factori de piaţă:
- neadaptarea la cerinţele pieţei;
- dependenţa de o singură piaţă care îşi poate modifica cererea;
- apariţia unui concurent puternic care obligă la o reacţie fie ofensivă, fie
defensivă. În primul caz, cresc cheltuielile de marketing şi sunt reduse preţurile
pentru a menţine vânzările şi segmentul de piaţă, în al doilea caz, sunt reduse
costurile şi vânzările pentru a menţine veniturile;
d) factori tehnologici:
- introducerea unor produse mult mai sofisticate din punct de vedere tehnic
(high-tech) de către concurenţă;
- dificultatea de a ţine pasul cu concurenţa în ceea ce priveşte înnoirea utilajelor
şi echipamentelor de înaltă productivitate.
7.4. Detectarea apariţiei creditelor neperformante
Creditele rareori devin neperformante peste noapte. Există aproape întotdeauna o
deteriorare graduală a calităţii creditului, însoţită de numeroase semnale de avertizare.
Odată ce creditul este acordat, ofiţerul de credit este responsabil de a urmări activitatea
împrumutatului. Scopul este de a detecta problemele înainte ca acestea să devină prea
severe. Dacă problemele sunt detectate la timp, ofiţerul de credit poate să acţioneze
pentru a preveni agravarea problemei sau cel puţin pentru a minimiza pierderea ce va fi
înregistrată de bancă.
O parte din acţiunile ce trebuie întreprinse de ofiţerul de credit se referă la
îndrumarea şi sprijinirea împrumutatului de a lua măsuri, pentru îmbunătăţirea situaţiei
sale financiare.
În general, înainte de a nu mai putea rambursa un credit, împrumutatul trece
printr-o acută criză de numerar (cash). Din păcate, banca ce nu urmăreşte îndeaproape
activitatea împrumutatului este adesea ultima care ştie că o astfel de criză este iminentă.
Există trei etape distincte a problemelor privind numerarul51:
a) menţinerea cu dificultate a lichidităţii. Stocurile încep să se acumuleze şi
viteza de încasare a creanţelor încetineşte. Împrumutatul reacţionează
încetinind plata furnizorilor şi reducând cheltuielile;
b) administrarea numerarului (cash management) devine prioritară. Sunt
impuse plafoane şi limitări de cheltuieli, salariaţii sunt lăsaţi să-şi caute alte
locuri de muncă, nu se mai fac investiţii şi se încearcă valorificarea activelor
neesenţiale. Relaţiile împrumutatului cu banca se deteriorează deoarece
încearcă să obţină credit suplimentar în timp ce încalcă clauzele contractului de
credit existent. Împrumutatul nu plăteşte dividende cu scopul de a le capitaliza
pentru a acoperi capitalul propriu diminuat de pierderile din exploatare;
c) ameninţarea pericolului de faliment. Împrumutatul îşi utilizează toate
sursele de numerar din conturi, nu-şi mai achită nici un fel de datorii sau
obligaţii. Ultima alegere este să-şi declare falimentul sau să găsească un
partener cu care să fuzioneze sau de care să fie absorbit.
Pentru ca semnalele de avertizare să fie eficient valorificate şi creditul să nu se
transforme într-un credit neperformant, orice ofiţer de credit ar trebui:
- să analizeze cu grijă situaţiile financiar contabile primite la perioadele convenite
cu împrumutatul;
- să comunice permanent cu împrumutatul, telefonic, în scris şi prin vizite la
sediul acestuia;
51 Timothy W. Koch; Bank Management, pag. 755
- să fie atent la semnale directe sau indirecte primite de la terţi;
- să ia în considerare toate mişcările din conturile din bancă ale împrumutatului.
Pentru o mai bună detaliere a acestor semnale de avertizare le vom structura în
patru grupe mari, după cum urmează:
1. Semnale de avertizare provenind din situaţiile financiare întocmite de
împrumutat.
Situaţiile financiare primite de la împrumutat sunt: balanţa de verificare, bilanţul
contabil, contul de profit şi pierdere, bugetul de venituri şi cheltuieli. Principalele semnale
de avertizare care se desprind din primirea şi analiza lor se referă la:
a) neproducerea la timp a situaţiilor financiare;
b) încetinirea perioadei de încasare a clienţilor;
c) deteriorarea poziţiei clientului în ceea ce priveşte numerarul;
d) reducerea vitezei de rotaţie a stocurilor;
e) reducerea ponderii activelor circulante în total active;
f) deteriorarea lichidităţii sau a fondului de rulment;
g) modificări rapide în structura activelor fixe;
h) ponderea mare a imobilizărilor necorporale şi financiare în activele imobilizate;
i) creşteri mari ale datoriei pe termen scurt şi lung;
j) schimbarea structurii bilanţului, creşterea gradului de îndatorare totală;
k) reducerea cifrei de afaceri sau creşterea prea rapidă a acesteia;
l) reducerea marjelor de profit;
m) creşterea ponderii activelor şi a cheltuielilor fixe în total cifră de afaceri;
n) înregistrarea de pierderi în activitatea de exploatare;
o) incapacitate de a obţine estimări pentru viitor;
p) prognoze prea optimiste, nerealiste;
q) discrepanţe mari între rezultatele prevăzute (planificate) şi cele realizate.
2. Semnale de avertizare provenind din contactul cu împrumutatul.
Aceste semnale aflate în timpul convorbirilor telefonice, întâlnirilor, vizitelor şi altor
contacte cu clientul, se referă la:
a) schimbări intervenite în conduita/stilul de viaţă/rutina unor persoane cheie,
inclusiv probleme de sănătate, de familie;
b) incapacitatea de a planifica şi de a formula direcţiile strategice;
c) schimbare de atitudine faţă de ofiţerul de credite, în special o lipsă aparentă a
unei atitudini de cooperare;
d) lipsa de experienţă în această instituţie sau profil de afaceri, manifestată prin
incapacitatea de a-şi îndeplini la timp sarcinile şi prin recrudescenţa unor probleme
considerate deja rezolvate;
e) schimbări în conducere, schimbarea proprietarului sau a unor persoane cheie,
precum şi lipsa unui program clar de succesiune în cadrul conducerii;
f) schimbarea persoanelor cu atribuţii financiar contabile şi evidenţă financiară
inadecvată şi controale necorespunzătoare;
g) dorinţa şi insistenţa de a-şi asuma riscuri nejustificate sau de a se baza pe jocul
hazardului, precum şi aventurarea în achiziţii sau noi afaceri, mutarea în noi zone
geografice sau trecerea la un nou profil de produse;
h) stabilirea nerealistă a preţurilor produselor şi serviciilor;
i) eşecul de a reacţiona la timp faţă de declinul survenit pe pieţe, publicitatea
negativă, sau faţă de condiţiile economice;
72
j) probleme la capitolul relaţiilor de muncă privind atitudini necorespunzătoare ale
salariaţilor, instabilitate, moral scăzut al acestora sau folosirea ineficientă a
personalului;
k) vânzarea activelor în afara cadrului obişnuit de afaceri;
l) schimbări în profilul de afaceri sau pierderi a unor linii importante de producţie, a
unor concesiuni de tip franciză, a unor drepturi de distribuţie sau a unor surse de
aprovizionare;
m) pierderea unuia sau a mai multor clienţi importanţi cu poziţie financiară solidă;
n) creşterea bruscă şi substanţială în mărimea unor comenzi sau contracte
individuale, care ar fi de natură să împieteze asupra capacităţii de producţie
existente;
o) eşecul de a achiziţiona cu discount sau credit comercial acordat de furnizori,
 precum şi achiziţii speculative de inventar, care se abat de la cadrul normal al
practicilor de aprovizionare;
p) slaba întreţinere a utilajelor şi echipamentelor, amânarea înlocuirii celor uzate
moral sau fizic, precum şi întreruperi frecvente ale producţiei, în vederea
reparaţiilor;
r) stocuri supranormative de materii prime şi materiale, comenzi sistate sau cu
ciclu depăşit de producţie neterminată sau produse finite fără desfacere asigurată;
s) vânzarea de acţiuni aparţinând proprietarului sau directorilor împrumutatului;
t) dificultatea de a programa vizite la sediul împrumutatului.
3. Semnale de avertizare provenind de la terţi.
Aceste semnale provin de la alţi creditori ai împrumutatului, după cum urmează:
a) solicitări din partea furnizorilor de sprijin pentru încasarea unor creanţe sau de
date privind bonitatea împrumutatului;
b) primirea de titluri executorii emise la adresa împrumutatului pentru plata unor
obligaţii;
c) primirea de la alte bănci de noi împrumuturi în condiţii de dobânzi mari şi
garanţii lichide;
d) neonorarea unor cambii şi bilete la ordin sau emiterea de cecuri fără acoperire;
e) plata furnizorilor numai cu cecuri, iar încasarea clienţilor numai pe bază de ordin
de plată emis de aceştia.
4. Semnale de avertizare provenind din interiorul băncii.
Chiar dacă împrumutatul respectă termenele şi condiţiile din contractul de credit
există totuşi semnale de avertizare în bancă privind apariţia unor probleme cu care se
confruntă împrumutatul, după cum urmează:
a) reducerea disponibilităţilor împrumutatului;
b) cerinţe permanente de noi credite pe termen scurt în exces;
c) scopul noului credit al garanţiilor oferite sau sursa de rambursare nu sunt clare;
d) solicitarea cu precădere de credite pentru capital de lucru;
e) solicitarea de credite pentru investiţii cu documentaţii nefundamentate;
f) retrageri mari de numerar.
73
7.5. Căi şi modalităţi de prevenire a apariţiei creditelor
Neperformante Pentru prevenirea apariţiei creditelor neperformante, este necesară atât desfăşurarea
unei activităţi prudente de aprobare a creditelor, cât şi definirea şi realizarea unor măsuri realiste de urmărire a
derulării creditelor şi soluţionării problemelor ce pot apare. O serie de măsuri cu caracter prudenţial în special
în acordarea creditelor au fost prezentate în capitolul 5. ”Riscul în activitatea de creditare”. Principiul general
ce trebuie avut în vedere este acela că banca nu trebuie să acorde un credit până ce nu se estimează corect
posibilitatea recuperării la scadenţă sau în momentul în care aceasta decide, din anumite motive, să-şi retragă
creditul. Estimarea corectă a capacităţii de rambursare are de cele mai multe ori o importanţă mai mare decât
asigurarea creditului prin garanţii materiale. Odată ce cauzele apariţiei creditelor neperformante au fost
depistate, este mai uşor de a stabili căi şi modalităţi de prevenire a acestora, după cum urmează:
a) estimarea corectă a necesarului de credite a împrumutatului şi a termenelor de rambursare. Nu
trebuie să uităm că riscul de nerambursare a unui credit există atât în situaţia în care se solicită un credit prea
mic, cât şi atunci când un client împrumută prea mulţi bani. În primul caz, riscul apare datorită lipsei
fondurilor necesare realizării volumului producţiei programate pentru a realiza profitul estimat şi încasările
necesare plăţii obligaţiilor asumate.
În al doilea caz, riscul apare datorită creşterii gradului de îndatorare financiară peste necesar şi
majorării artificiale a costului cu dobânzile, ducând la reducerea capacităţii de plată. Bineînţeles foarte
importante sunt şi termenele de rambursare. Dacă sunt prea ”mobilizatoare”, împrumutatul poate intra în
incapacitate de plată, datorită necorelării momentului plăţilor cu momentul încasărilor previzionate. Dacă
termenele sunt prea ”permisive”, apare pericolul creşterii artificiale a gradului de îndatorare financiară prin
creşterea volumului dobânzilor;
 b) corelarea destinaţiei creditului cu sursa de rambursare. Tranzacţia finanţată prin credit trebuie să
genereze atâtea încasări cât să se poată plăti împrumutul şi dobânda aferentă. Dacă tranzacţia eşuează, va fi
greu de găsit o sursă alternativă şi se vor crea numeroase probleme. De exemplu, un agent economic a
solicitat un credit în valută pe termen mediu pentru importul unor utilaje care să asigure o producţie mai
eficientă pentru comenzile de export aflate în derulare. Din păcate, peste un an de zile contractul la export nu
s-a reînnoit, utilajele nu şi-au regăsit o altă utilizare la fel de eficientă pentru producţia internă, a intervenit şi
cursul valutar şi creditul a devenit restant şi neperformant. Mai neplăcut a fost şi faptul că datoria în valută
reactualizată în lei depăşea cu mult valoarea utilajelor la preţul pieţei, ceea ce a dus la negocieri nu
întotdeauna amiabile pentru completarea garanţiilor;
c) existenţa a două posibilităţi de recuperare a creanţelor fără legătură între ele şi existente de la
început. În cazul prezentat anterior, şi împrumutatul şi banca s-au bazat pe continuarea relaţiilor de comerţ
exterior cu partenerul tradiţional, neexistând nici o certitudine formală în acest sens. Pe de altă parte, nici
garanţia nu avea caracteristicile cerute de a fi uşor valorificabilă, chiar dacă era accesibilă. În lumea bancară,
se spune că cea mai eficientă garanţie este gajul pe maşina directorului general şi ipoteca pe clădirea corpului
administrativ, intervenind în acest exemplu şi factorul psihologic coercitiv. Este foarte important ca această a
doua sursă de rambursare să fie un activ care pe lângă lichiditatea sa şi a păstrării valorii de piaţă în timp, să
fie uşor accesibil, în sensul că valorificarea acestuia să nu afecteze negativ procesul de producţie al
împrumutului şi să nu fie necesară o executare silită;
d) încheierea unui contract de credit cu clauze asiguratorii. Pentru protejarea propriilor interese, banca
poate introduce în contractul de credite clauze asiguratorii prin care să diminueze riscul şi să oblige
împrumutatul la menţinerea capacităţii de plată. Există două feluri de clauze: afirmative (pozitive) şi negative.
Clauzele afirmative sunt cele cu care împrumutatul trebuie să fie de acord şi care prevăd, de exemplu,
următoarele:
- împrumutatul va furniza băncii situaţii financiar-contabile la termenele
convenite;
- împrumutatul va menţine lichiditatea, solvabilitatea, gradul de îndatorare, viteza
de rotaţie a mijloacelor circulante şi cash flowul peste anumite valori
considerate minime;
- împrumutatul va permite băncii să facă vizite la sediul său pentru a urmări buna
desfăşurare a procesului de producţie;
- împrumutatul va menţine în bună stare de funcţionare activele fixe;
- împrumutatul îşi va plăti la timp toate taxele şi impozitele;
- împrumutatul va informa banca despre orice litigiu care îi poate diminua
patrimoniul şi afecta performanţele.
Clauzele negative sunt cele care impun restricţii financiare sau interdicţii şi care
prevăd, de exemplu următoarele:
- investiţiile în active imobilizate nu vor depăşi o anumită valoare;
- fondul de salarii nu va depăşi un anumit plafon;
- nu vor mai fi gajate sau ipotecate active;
- nu vor fi efectuate fuziuni sau achiziţii fără aprobarea băncii;
- nu se vor vinde sau închiria mai mult de un anumit procent din activele fixe
existente;
- nu se vor face schimbări în conducerea împrumutatului.
Nerespectarea acestor clauze atrage după sine rezilierea contractului şi exigibilitatea creditului şi a
dobânzilor aferente nescadente.
Banca Comercială Română, prin normele sale, prevede, pe lângă prevenirea şi diminuarea riscului de
credit, şi respectarea obligaţiilor ce revin împrumutatului prin contractul de credite.
Astfel, în vederea prevenirii apariţiei creditelor neperformante, ofiţerii de credite trebuie să
urmărească:
- respectarea destinaţiei creditelor prin utilizarea acestora numai în scopurile pentru care au fost
aprobate. În cazul în care ofiţerii de credite vor constata efectuarea de plăţi din credite pentru alte destinaţii
decât cele aprobate, banca va sista imediat, fără preaviz, utilizarea creditului aprobat;
52 B.C.R.: Normele de creditare nr. 1/2000, pct. 543, pag. 127-128.
- plăţile din credite se vor efectua sub control bancar, pe bază de documente
legale (plăţi prin virament). Plăţile din credite în numerar sunt permise, în mod
excepţional, în limita plafoanelor stabilite de autorităţile monetare;
- cesionarea în favoarea băncii a fluxului de lichidităţi (cash flow), care trebuie să
fie derulat prin banca;
- reflectarea corectă şi la zi în evidenţa contabilă a operaţiunilor legate de
utilizarea şi rambursarea creditelor, achitarea dobânzilor şi comisioanelor
aferente acestora;
- concordanţa datelor din evidenţe cu cele efectiv constatate pe teren;
- respectarea graficelor de acordare şi rambursare a creditelor, achitarea
dobânzilor şi plata comisioanelor;
- analiza realizării fluxului de lichidităţi şi a prevederilor din bugetul de venituri şi
cheltuieli, comparativ cu cele planificate sau prognozate;
- asigurarea cu contracte şi comenzi a producţiei;
- realizarea producţiei, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contractate la
termen şi în condiţiile de calitate prevăzute;
- amânările şi refuzurile la plată a contravalorii produselor livrate şi cauzele
acestora;
- menţinerea şi consolidarea capacităţii de plată a împrumutului, a bonităţii
acestuia, pe tot parcursul procesului de creditare, până la rambursarea integrală
a creditului şi plata dobânzilor datorate băncii;
- analiza permanentă a acoperirii cheltuielilor din veniturile realizate şi
menţinerea unui grad acceptabil de rentabilitate;
- prevederea în bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi în fluxul de lichidităţi al
împrumutatului a resurselor necesare pentru rambursarea ratelor de credit
scadente şi a dobânzilor aferente;
- aducerea la cunoştinţa băncii a modificărilor intervenite în structura
organizatorică şi activitatea desfăşurată;
- menţionarea pe documentele de plată a poziţiilor din documentaţii unde se
regăsesc cheltuielile, precum şi sursa din care se efectuează plăţile (surse
proprii, credit), în cazul creditelor pentru echipament (investiţii);
- păstrarea, în conturile deschise la bancă, a disponibilităţilor băneşti rezultate din
activitatea desfăşurată;
- să comunice băncii dacă a deschis conturi curente sau conturi (subconturi) de
împrumuturi la alte societăţi bancare şi volumul activităţii derulate prin aceste
conturi.