Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I 5
ANATOMIA SÂNGELUI 5
CAPITOLUL II 11
ANEMIA 11
CAPITOLUL III 17
CAZ CLINIC 17
FIŞA TEHNICĂ 25
BIBLIOGRAFIE 27
3
INTRODUCERE
4
CAPITOLUL I
ANATOMIA SÂNGELUI
Fluid circulant din interiorul mediului cardiovascular, sângele, împreună cu limfa şi lichidul
intercelular, constituie mediul intern al organismului. Face parte din categoria ţesutului conjunctiv lax
(forma cea mai răspândită a ţesutului conjunctiv, are fibre din toate tipurile şi substanţă fundamentală
abundentă, are rol trofic şi de susţinere).
Între mediul intern şi celule are loc un schimb permanent de substanţe şi energie, astfel că din
sânge trec în celule substanţele necesare menţinerii activităţii celulare. Produşii nefolositori sunt
eliminaţi în lichidul extracelular. Substanţele necesare sunt O2, glucide, acizi graşi, vitamine şi
aminoacizi, iar substanţele nefolositoare sunt CO2, aminiac, uree, acizi volatili, acid uric.
Circulaţia permanentă a sângelui menţine constant conţinutul mediului intern. Rezervele
metabolice sunt refăcute mereu cu ajutorul substanţelor folositoare care sunt aduse de către mediul
intern până la celule.
În ceea ce priveşte cantitatea totală de sânge din organism, spre exemplu la un adult de 70 kg,
volumul sangvin este de aproximativ 5-6 litri de sânge, adică 7-8% din greutatea corpului. Ţinem cont
însă că, în funcţie de sex, vârstă şi mediul geografic, volemia variază : este mai mare la bărbaţi, scade
cu înaintarea în vârstă, este mai mare la persoanele care locuiesc în zona păşunilor înalte.
Menţionăm că volumul sanguin este stagnant şi circulant. Cel stagnant este în cantitate de 2 litri,
iar cel circulant în cantitate de 3 litri. Raportul dintre acestea două nu este fix, variază astfel : volumul
circulnt creşte în timpul efortului fizic sau termoreglator pentru că are loc mobilizarea sângelui de
rezervă.
1.1. Proprietăţile sângelui
Când vorbim despre proprietăţile sângelui ne referim la culoare, densitate, vâscozitate, presiunea
osmotică, reacţia sângelui şi temperatura.
Datorită hemoglobinei din eritrocite, sângele are culoarea roşie. Aceasta poate varia în condiţii
fiziologice sau patologice, astfel:roşu˗deschis pentru sângele arterial datorită oxihemoglobinei,
roşu˗închis pentru sângele venos datorită hemoglobinei reduse, roşu palid când cantitatea de
hemoglobină din sânge scade.
În ceea ce priveşte densitatea, sângele este mai greu decât apa.
Vâscozitatea sângelui este de 4,5 (cea a apei este de 1). Aceasta determină curgerea laminară a
sângelui prin vase. Când se înregistrează o creştere a acestei valori apare îngreunarea circulaţiei.
5
Presiunea osmotică are doua roluri foarte importante: în schimburile de substanţe dintre capilare
şi ţesuturi şi în procesul de ultrafiltrare glomerulară (formarea urinei).
Sângele are o reacţie slab alcalină, pH˗ul sângelui fiind de 7,38˗7,42.
Temperatura sângelui variază între 35 şi 39 `C. Sângele ce provine din vasele extremităţilor
poate fi mai rece (25-30 C), iar cel ce provine din organele abdominale, mult mai cald (39-40 C). În
timpul circulaţiei temperatura sângelui se uniformizeaza şi căldura este transportata din viscere spre
tegumente unde are loc eliminarea acesteia prin iradiere. Sângele se reîntoarce la organele profunde
unde se reîncarca cu căldura şi ciclul se repetă.
7
Hemostaza reprezintă totalitatea mecanismelor care intervin în oprirea sângerării la nivelul
vaselor mici (capilare) și mijlocii (arteriole, metaarteriole și venule).
Hemostaza fiziologică implică un echilibru între două procese opuse care se desfășoară simultan:
formarea cheagului sanguin și fibrinoliza. Formarea cheagului presupune interacțiunea dintre endoteliul
vascular, plachete și factorii de coagulare și se desfășoară în trei timpi: timpul vasculo-plachetar
(hemostaza primară), timpul plasmatic (hemostaza secundară) și timpul trombodinamic (reacţia cheului
şi fibrinoliza).
Factorii coagulării sunt plasmatici, plachetari şi tisulari.
Factorii plasmatici sunt în număr de 13, se găsesc în plasma sangvina şi se sintetizează în ficat.
Factorii plachetari sunt eliberaţi de trombocite la începutul hemostazei. Factorii tisulari au rolul
activării în cascadă a factorilor plasmatici.
Această coagulare se face în trei etape: etapa tromboplastinei, etapa trombinei, etapa fibrina.
Tromboplastina se face pe două căi, este un proces elaborios şi dureaza 4-8 min. Etapa trombinei
durează 10 secunde şi se formează prin acţiunea tromboplastinei asupra protombinei. Etapa fibrină
durează 1-2 secunde şi se face prin transferul fibrinogenului în fibrin sub acţiunea trombinei.
Plasma este un lichid de culoare galbenă, vâscos, care rămâne după îndepărtarea elementelor
figurate. Se găseşte în organismul uman în proporţie de 55% din volumul sângelui.
În plasmă se află în suspensie celulele sanguine (hematii, leucocite și trombocite). Este formată
din apă, substanțe anorganice dizolvate (săruri minerale) și diverse substanțe organice (protide, lipide,
glucide, combinații ale acestora etc.). Plasma servește ca vehicul atât pentru elementele celulare
sanguine, cât și pentru diverse substanțe biologic active.
Proteinele plasmatice îndeplinesc diferite roluri, după cum urmează.
Albulinele transportă substanţele minerale, hormoni, pigmenţi biliari şi rol în presiunea
coloid˗osmotică a sângelui. Globulinele au rol în transportul substanţelor prin sânge, rol în coagularea
sângelui şi rol în presiunea oncotică. Rol în coagularea sângelui îl are şi fibrinogenul.
Proteinele plasmatice au şi alte roluri cum ar fi determinarea vâscozităţii şi densităţii plasmei,
reglarea echilibrului acido˗bazic şi rol în reglarea funcţiilor.
Sărurile minerale sunt substanţele anorganice din plasmă şi se întâlnesc atât legate de proteinele
plasmei, cât şi libere.
8
1.4. Funcţiile sângelui
Sângele are rolul de sistem de sistem de interare şi coordonare umorala a funcţiilor prin hormoni,
mediatori chimici şi cataboliţi.
Are rol de îndepărtare şi transport, are rol de termoreglare.
Cea mai importantă funcţie este însă cea de apărare, apărare specifică şi apărare nespecifică.
Funcţia de apărare nespecifică sau înnăscută este o calitate a speciei. Reprezintă o apărare
primitivă, dar foarte promptă.
Pe de altă parte, apărarea specifică sau dobândită nu este înnăscută, ci apare în urma expunerii la
agenţi capabili să inducă un răspuns imun. Ea poate fi dobândită natural sau artificial. Cea dobândită
natural poate fi dobândită pasiv (transfer transplacentar de anticorpi) sau dobândită activ, în urma unei
boli. Cea dobântită artificial poate fi pasiv, prin administrare de antitoxine şi gamaglobuline şi activ,
prin vaccinare. Răspunsul imun specific poate fi primar sau secundar şi se caracterizează prin
recunoaşterea structurilor proprii, specificitate, memorie imunologică.
Această funcţie se realizează astfel: organismul uman vine permanent în contact cu agenţi
patogeni (purtători de antigene,) sau cu antigene libere. Antigenul este o substanţă macromoleeulară
proteică sau polizaharoidică străină şi care, pătrunsă în mediul intern, declanşează producţia de către
organism a unor substanţe specifice numite anticorpi care neutralizează sau distrug antigenul.
Anticorpii sunt proteine plasmatice din clasa gamaglobulinelor.
Corpul uman, analizat atent, este o maşinărie complexă, iar cea care ne ajută să îl înţelegem este
ştiinţa.
Sângele este vital pentru supravieţuirea organismului.
Capitolul următor va prezenta una dintre patologiile sângelui, şi anume, anemia, o boală
caracterizată de scăderea semnificativă a hemoglobinei din sânge ( proteină a globulelor roşii necesară
pentru transportarea oxigenului).
10
CAPITOLUL II
ANEMIA
2.1. Definiţia bolii.
Când observăm o scădere a numărului de hematii şi/sau a hemoglobinei vorbim despre anemie.
Conform criteriilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anemia este definită ca valoare a concentraţiei
hemoglobinei din sânge mai mică decât 130 g/L.
Prevenirea anemiei şi faptul de a avea un număr corespunzator de hematii în corp necesită
cooperarea eficientă dintre rinichi, măduva spinării şi nutrienţii organici aflaţi în trup. Dacă ceva este în
neregulă cu unul dintre elementele acestui sistem, apare anemia.
Anemiile se pot produce prin pierdere de hematii şi prin insuficienţă în producerea hematiilor şi a
hemoglobinei.
Anemiile produse prin pierdere de hematii sunt anemiile posthemoragice şi anemiile hemolitice.
Anemiile hemolitice se referă la anemia hemolitică a nou˗născutului şi la anemia prin incompatibilitate
de sânge în sistemul AOB.
Anemiile produse prin insuficienţă în producerea hematiilor şi hemoglobinei sunt anemia
feriprivă şi anemia Birmer. Anemia Birmer se referă la anemia hipercromă, anemia megaloblastică şi
anemia prin deficit de vitamina B12.
Anemia în sine este mai degrabă un semn al unei boli decât o afecţiune propiu-zisă. De cele mai
multe ori, anemia este considerată de către medici fie cronică, fie acută. Cea cronică survine dupa un
timp relativ lung, în vreme ce anemia acută se declanşează brusc.
Cauze şi factori favorizanţi.
Cauzele apariţiei anemiei sunt după cum urmează.
Anemia acută apare în urma unor traumatisme, în urma unei medicaţiei antiinflamatoare
administrată fără protecţie gastrică (deoarece apar hemoragii digestive), în urma unor hemoragii în
antecedentele personale ale femeilor.
Anemia cronică apare la persoanele expuse mediului toxic, persoanele cu carenţă de Fe,
persoanele care consumă alcool, persoanele fumătoare sau persoane cu antecedente precum
gastrectomie, lambliaza, reacţie Adler pozitivă în scaun.
În continuare vom detalia despre anemia feriprivă, anemia pernicioasă şi anemia posthemoragică
acestea fiind cele mai importante tipuri de anemii întâlnite.
Anemia feriprivă este o anemie caracterizată prin scăderea rezervelor de Fe şi prin apariţia
microcitozei şi hopocromiei. Hemoglobina scade sub 12 g.
Cele mai afectate sunt femeie, din cauza hipermenoreei şi a sarcinilor multiple. Cauzele sunt
următoarele: creşterea utilizării Fe, scăderea absorbţiei Fe, malnutriţie (în special la bătrâni, săraci din
cauza alimentaţiei anormale), pierderi de Fe. Cauzele fiziologice sunt menstruaţia şi sarcina. Cauzele
patologice sunt hemoragii gastrointestinale (hemoroizi, gastrită, ulcer gastric sau duodenal, cancer
digestiv, hernie hiatală), hemoragii genito˗urinare, homosideroză pulmonară, hemoliză intravasculară.
Anemia pernicioasă este o afecţiune caracterizată printr˗o absorbţie deficitară a vitaminei B 12.
Apare la persoane în vârstă de peste 60 ani.
Cauzele anemiei pernicioase sunt deficit de facto intrisec şi atrofia mucoasei gastrice. Există şi o
cauză genetică, HLA˗DR2, HLA˗DR4.
Factori de risc pentre anemia pernicioasă sunt dieta vegetariană, malabsorbţie, gastrectomie,
sindrom de ansă oarbă, pancreatita cronică, alcoolismul, consum de biguanide.
De asemenea, anemia pernicioasă poate fi asociată cu diabet zaharat, boli autoimune, mixedem,
hipertiroidie, deficit de fier, vitiligo, hipoparatiroidism, boala celiacă, boala Crohn.
11
Anemia posthemoragică apare în urma unei hemoragii unice în cantitate mare, produsă într-un
interval de timp scurt.
Cauzele principale sunt hemoragiile traumatice şi hemoragiile medicale: diateze hemoragice,
hemoragii digestive (melenă, hematemeză), genitale (în special la femei), uneori hemoptizii şi
hematurii abundente şi, exceptional, epistaxis.
Clasificare
În funcţie de modul de instalare anemiile se împart în: grave (detrminate de hemoragie) şi
cronice (instalare progresivă, lentă, fără simptomatologie clară, de multe ori descoperită întâmplător).
Spre exemplu o astfel de anemie este cea prin carenţă de vitamina B12, la vârstnici.
După aspectul hematiilor poate sugera chiar mecanismul de producere şi se împart în:
microcitare şi/ sau hipocrome (prin carenţă de Fe), spre exemplu anemia din betatalasemie;
normocitare regenerative (spre exemplu anemiile posthemoragice, anemiile hemolitice) şi normocitare
sau macrocitare hipo- sau aregenerative
(spre exemplu anemia megaloblastica˗ prin carenţă de vitamina B12 şi acid folic, anemia aplastică ˗
măduva nu mai produce, anemia din melodisplazie, anemia din leucemii).
2.3. Investigaţii
Iniţial, medicul va efectua un examen obiectiv.
În cazul anemiei feriprive se vor observa tegumente şi mucoase palide şi tahicardia.
În cazul anemiei pernicioase se va observa paloare, icter sclero˗tegumentar, puls rapid, suflu
sistolic, posibil vitiligo sau zone de hiperpigmentare şi încărunţire precoce.
Ulterior se vor face explorările paraclinice.
Asistentul medical generalist pregăteşte pacientul şi instrumentarul pentru următoarele examinări
paraclinice.
În cazul anemiei feriprive asistentul medical generalist preăteşte pacientul pentru:
- probe de laborator: iniţial apare depleţia rezervelor de fier: scăderea feritinei serice; apoi eritropoieza
cu deficit de fier, şi anemia feriprivă hipocromă, microcitară: dispar depozitele medulare de fier; scade
feritina serică <30 μg/l (normal 50-200 μg/l); creşte capacitatea totală de legare a fierului >360 μg%
(normal 300-360 μg%); sideremia <50 μg% (normal 50-150 μg%); saturaţia transferinei <30% (normal
30-50%); scad sideroblaştii medulari <10% (normal 40-60%); creşte protoporfirina eritrocitară >100
μg% (normal 30-50 μg%); scade hemoglobina <12 g% şi hematocritul <37%; indicii eritrocitari: scade
VEM (microcitoză), scade CHEM (hipocromia
eritrocitelor).
˗ frotiu sanguin periferic: anizocitoză (variaţia volumului eritrocitar), poichilocitoză (variaţia formelor
eritrocitelor);
˗ test hemocult;
˗ bariu pasaj/irigografie;
˗ gastroscopie;
˗ rectosigmoidoscopie/colonoscopie totală
În cazul anemiei pernicioasă asistentul medical generalist pregăteşte pacientul pentru:
- probe de laborator: anemie, macrocitoză semnificativă (VEM >100 μ), număr de reticulocite scăzut,
scade vitamina B12 <00 pg /ml creşte sideremia, creşte feritina serică, scade haptoglobina serică, creşte
gastrinemia, frotiul periferic arată: anizocitoză, poikilocitoză marcată, macroovalocite,
hipersegmentaţia nucleului neutrofilelor, plachete cu formă bizară, corpi Howell- Jolly.
- aspiratul medular: măduvă hipercelulară, megaloblastoză medulară, metamielocite gigante,
hemosiderină medulară crescută.
13
- testul Schilling arată scăderea absorbţiei digestive de vitamină B12: se administrează iniţial i.m. o
doză masivă de vitamină B12, apoi se administrează oral vitamina B12 marcată radioactiv şi se
colectează urina la 24 de ore. Normal în urină se află >7% din
vitamina B12 radioactivă. În anemia pernicioasă se elimină urinar <3% din vitamina B12 radioactiv.
Apoi se administrează oral vitamina B12 radioactivă asociată cu factor intrinsec şi se observă
corectarea eliminării renale.
- tubaj gastric: aclorhidrie; la stimularea cu pentagastrină pH-ul gastric nu scade sub 6.
- gastroscopie: gastrită atrofică, poate fi prezent şi neoplasmul gastric;
- biopsie nervoasă: degenerescenţă mielinică la nivelul nervilor periferici, rădăcinilor posterioare,
tracturilor medulare laterale şi posterioare.
2.4. Tratament
Tratamentul etiologic vizează oprirea sângerărilor.
Tratamentul igienico˗dietetic al anemiei feriprive constă în consumul de alimente bogate în Fe.
Alimentele bogate în fier includ carnea roşie şi ouăle, legumele cu frunze verzi cum este spanacul,
varza, plus cerealele integrale, pâinea şi cerealele fortificate, stridiile, avocado, ridichiile, dovleacul,
piersicile, prunele, prunele uscate, stafidele şi soia.
Tratamentul medicamentos al anemiei feriprive constă în sulfat feros (Ferro Gradumet) şi
venofer în perfuzie intravenos.
14
Astfel, deficitul hemoglobinic se recuperează 50 % în trei săptămâni, iar în două luni este
recuperat integral. Dacă se efectuează timp de şase luni tratamentul, depozitele de Fe se refac.
Tratamentul igieno˗dietetic al anemiei pernicioase constă în consumul de alimente bogate în
B12. Alimente bogate în vitamina b12 sunt ouăle, somonul, parmezamul, iaurtul grecesc, creveţii,
sardinele, carnea de pui, carnea de vită. Însă ficatul este de departe cea mai bogată sursă.
Tratamentul cu vitamina B12 se face toată viaţa. Vitamina B12 se administrează câte două fiole
pe zi timp de şapte zile, apoi două fiole la două zile timp de două săptămâni, urmat de două fiole la trei
zile timp de trei săptămâni.
De asemenea se vor lua suplimente de Fe, acid folic câte unul sau două comprimate pe zi şi se
va face cura de întreţinere cu două fiole de vitamina B12 pe luna, intravenos toată viaţa: 100 μg i.m.
zilnic în prima săptămână, apoi săptămânal o lună, apoi lunar toată viaţa.
Se atrage atenţia că lipsa simptomatologiei nu înseamnă vindecare, ci doar o bună absorbţie.
Tratamentul anemiei post˗hemoragice constă în oprirea sângerării, adică tratamentul cauzei
hemoragiei, refacerea volemiei şi a masei eritrocitare.
Tratamentul igieno-dietetic constă în repaos la pat, spitalizare ogligatorie, dietă de cruţare în
cazul hemoragiei digestive superioare (regim hidric cu lichide reci).
Tratament hemostatic constă în administrarea de trombină umană, Adrenostazin, Etamsilat sau
Venostat, toate administrate parenteral.
Dacă hemoragia continuă se face hemostază chirurgicală.
Iniţial se doreşte refacerea volemie, până la stabilirea medicaţiei şi tratamentul substitutiv cu
glucoză 10 %, Dextran, plasmă gel, soluţii cristaloide, plasmă umană, iar dacă pierderile sunt mai mari
de 2 000 ml se administrează sânge uman izo grup izo Rh.
Refacerea masei eritrocitare se face fie prin sânge integral, fie doar cu masă eritrocitară.
Dacă anterior hemoragiei pacientul a avut hemoglobină normală şi nu a avut carenţe de Fe,
regenerarea şi refacerea nu va necesita aport suplimentar de Fe.
Eficienţa tratamentului (mai ales a hemostazei), se apreciază prin normalizarea pulsului şi a
tensiunii arteriale (daca se menţine tahicardia poate fi semn de continuare a hemoragiei), dacă
jugularele nu sunt colabate şi după culoarea normală a tegumenteor şi mucoaselor.
În general, persoanele tinere îţi revin mai repede în urma anemiei în comparaţie cu cei în vârstă.
Acest fapt este relaţionat de preponderenţa bolilor cronice de care suferă persoanele cu vârsta avansată.
Anemia agravează aproape toate afecţiunile fiziologice.
15
Toate aceste intervenţii vizează asigurarea celor 14 nevoi fundamentale, nevoia fundamentală
fiind o necesitate vitală, esenţială fiinţei umane pentru asigurarea stării de bine din punct de vedere
fizic şi mintal.
Asistentul medical generalist are următoarele roluri:
˗ asigură repausul la pat al pacientului în saloane liniștite, luminoase, călduroase 22 'C, aerisite;
repausul la pat este obligatoriu pentru pacient- prin condițiile din salon trebuie să asigure prevenirea
infecțiilor, având în vedere rezistența scăzută la infecții a pacienților cu boli hematologice;
˗ asigură igiena tegumentelor și mucoaselor;
˗ asigură prevenirea escarelor de decubit, în cazul pacienților gravi, prin mijloacele cunoscute;
˗ asigură alimentația pacientului în funcție de nevoile sale cantitative și calitative, modificate de boală:
alimente bogate în fier, calciu, vitamine, bazate pe carne (viscere), legume verzi și fructe;
˗ monitorizează temperatura, pulsul, tensiunea arterială, respirația, la intervale de timp, în funcție de
gravitatea cazului, consemnând datele în foaia de temperatură;
˗ sesizează apariția elementelor hemoragice și informează medicul
˗ face bilanțul ingesta/excreta
˗ administrează tratamentul prescris: transfuzia de sânge integral sau a derivatelor lui (masă eritrocitară,
plasmă, concentrat de factor VIII, plasmă anti-hemofilică); sesizează apariția accidentelor transfuziei;
preparate de fier pe cale orală (soluții, tablete, granule), între mese sau în timpul mesei; preparate de
fier pe cale parenterală, prin injecții intramusculare profunde; tratamentul antihemoragic – vitaminele
C, K
- menajează psihicul pacientului, devenind suportul lui moral;
- pregătește preoperator și îngrijește postoperator pacientul căruia i se aplică tratament chirurgical
˗ recoltează produsele pentru examene de laborator (sânge, urină, suc gastric, materii fecale) și
pregătește pacientul și instrumentarul pentru explorările paraclinice.
16
CAPITOLUL III
CAZ CLINIC
3.1. Cazul clinic
Motivele internării Dispnee, tuse, ameţeli, dureri epigastrice, greaţă, vărsături, apetit diminuat,
parestezii, crampe musculare, durere de cap.
ANTECEDENTE
Heredocolaterale
Nu cunoaşte ca vreun membru de familie să fi suferit de ceva.
Personale
Epilepsie
Insuficienţă cardiacă I˗II NZHA
Bronhopneumopatia cronică obstructivă
17
ISTORICUL BOLII ŞI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE
Pacient în vârstă de 75 ani se interneaza pentru evaluarea stării de disconfort însoţită de dispnee
predominant inspiratorie, ameţeli, tuse continuă, dureri epigastrice, greaţă, vărsături, apetit diminuat,
parestezii, crampe musculare, hipotensiune arterială, stare generală alterată.
Simptomatologia a debutat în urmă cu câteva luni, acutizându˗se în ultimele săptămâni.
TABLOUL CLINIC
SEMNE - SIMPTOME
Sindrom anemic: fatigabilitate, paloare, icter
Sindrom digestiv: dureri epigastice, greaţă, vărsături, scădere ponderală, apetit diminuat
Sindrom neurologic: parestezii, crampe musculare, tulburări de echilibru şi coordonare.
Sindrom cardiovascular: tahicardie, dispnee, hipotensiune arterială.
REGIM IGIENO-DIETETIC
Regim alimentar
Pacientul nu ţine niciun regim alimentar.
Alimente permise:
Ficat, a carne roşie slabă, peşte, gălbenuş
Fructe uscate şi produse pe bază de soia
Consumul de ceapă, usturoi, fasole, mazăre, nuci, seminţe, legume cu frunze verzi, verdeţuri
proaspete
Alimentele bogate în vitamina C, care stimulează absorbţia fierului în organism: portocale.
Cerealele integrale
Alimente ce conţin cupru – brânză, gălbenuş, fructe de mare, caise, cireşe – care contribuie la aportul
de fier în organism
Cobaltul previne anemia.
Suplimente alimentare cu fier, vitamine B şi acid folic: previn şi tratează anemia
Alimente interzise:
De evitat alimentele care conţin gluten: pâine, paste făinoase, prăjituri şi plăcinte,
patiserie/gogoşerie, bere, carne din conservă, aditivi alimentari.
Cereale glutenice: grâu, orz, ovăz, secară
18
FUNCŢII VITALE
INVESTIGAŢII DE LABORATOR
TRATAMENT ÎN SPITAL
Alergic la: pacientul nu se ştie alergic la vreun medicament.
PLAN DE NURSING
Nevoia afectată: 1. A respira
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
Tegumente Pacientul să aibă Asistentul medical asigură un microclimat Pacientul are
alterate din tegumente optim. Asistentul medical echilibrează tegumente
cauza colorate normal hidroelectrolitic pacientul. colorate normal
procesului în termen de 3 Asistentul medical administrează după 2 zile
infecţios zile tratamentul prescris.
manifestate prin Asistentul medical asigură o igienă de corp
paloare şi pat corespunzătoare, ori de câte ori este
tegumentară, nevoie.
ceroasă, Asistentul medical previne apariţia
tegumentele escarelor, ajutând pacientul să îşi schimbe
având culoarea poziţia la interval de câteva ore.
gălbuie.
20
Nevoia afectată: 4. A evita pericolele
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
21
Nevoia afectată: 7. A dormi, a se odihni
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
22
Nevoia afectată: 10. A comunica
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
23
Nevoia afectată: 13. A se recreea
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
24
3.2. FIŞA TEHNICĂ
TEHNICA DE RECOLTARE A SÂNGELUI PENTRU
HEMOLEUCOGRAMĂ
Definiţie
Prin recoltarea sângelui înţelegem extragerea unei cantităţi de sânge din organism. Recoltarea
sângelui pentru examenele de laborator se face cu ajutorul puncţiei venoase, care reprezintă
pătrunderea cu ajutorul unui ac/trocar/cateter în lumenul venos.
Scop: efectuarea diagramei sângelui prin care se determină hemoglobina, hematocritul,
elementele figurate, formula leucocitară
Materiale necesare
Materiale de protecţie – pernă elastica pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză.
Materiale de dezinfecţie – tampoane, betadin, alcool
Materiale sterile – ac/trocar/cateten, seringă de 2 ml, vacutainere, eprubete, manuşi chirurgicale,
tampoane.
Materiale nesterile – garou sau bandă esmarch, eprubete uscate şi etichetate, cilindru gradat,
tăviţă renală.
Pregatirea psihică şi fizică a pacientului
Pregătirea psihică constă în informarea şi explicarea procedurii, obţineţinerea consimţământului
informat, încurajarea şi susţinerea pacientului.
Pregătirea fizică a pacientului:
Pentru puncţia la venele antebraţului şi braţului aşezăm pacientul într-o poziţie confortabilă atât
pentru dânsul, cât şi pentru cel care execută puncţia, de preferat decubit dorsal.
Se examinează calitatea şi starea venelor, şi se verifică să nu cumva hainele să împiedice
circulaţia de întoarcere.
Se dezinfectează tegumentele.
Se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei.
Se invită pacientul să strângă pumnul, venele devenind astfel turgestante.
Efectuarea tehnicii
Asistentul medical îmbracă mănuşile sterile şi se asează în faţa pacientului.
Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm dedesubt, executând o uşoară compresiune
şi tracţiune uşor în jos asupra ţesuturilor vecine.
Se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă, între
police şi restul degetelor.
Asistentul medical pătrunde cu acul în tegument în direcţie oblică, în unghi de 30`, apoi
traversează peretele venos, împingând o rezistenţă elastică, până când acul înaintează în gol.
Se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei .
Se controlează pătrunderea acului în venă aspirând cu seringa. Se observă prezenţa sângelui.
În caz de sângerare se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polictilenă care se introduce în
vasul corector.
Se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii, după desfacerea garoului şi a pumnului.
Se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul puncţiei şi se retrage acul.
Se comprima locul puncţiei 1-2 minute.
Îngrijirea după tehnică
Se face toaleta tegumentului.
Se aplică un plasture peste tampon.
Se verifică locul puncţiei.
Se observă faciesul, tegumentele.
25
Se schimbă lenjeria dacă e murdară de sânge.
Se asigură o poziţie comoda în pat.
Accidente sau incidente
Hematomul: se retrage acul şi se comprimă locul puncţiei 1-2 minute.
Străpungerea venei (perforarea peretelui epus): se retrage acul din lumenul venei.
Ameţeli, paloare, lipotimie: se aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul întors într-o parte şi se
anunţă medicul.
Reorganizarea locului de muncă
Se colecteză deşeurile în recipiente speciale conform PU
Se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi eventualele manifestări ale pacientului
- Etichetaţi recipientul tubului vacuette
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
26
BIBLIOGRAFIE
27