Obţinerea uleiului brut prin extracţie cu dizolvanţi

Bazele teoretice ale procesului de extracţie

Extracţia uleiului cu dizolvanţi din materiale oleaginoase condiţionate este operaţia

de solvatare selectivă şi transfer de substanţă din substratul extracţiei (măcinătură, paiete,
brochen) în curentul de dizolvant. Uleiul este fracţiunea care migrează treptat, prin difuzie,
din structura materialului oleaginos în curentul de dizolvant selectiv. Concentraţia în ulei a
miscelei creşte progresiv prin difuzie la extracţie, concentraţia limită corespunzând degresării
totale a substratului oleaginos.
Dinamica procesului de extracţie este guvernată de existenţa gradientului
concentraţiei de ulei (c/x), care reprezintă variaţia concentraţiei pe unitatea de grosime a
stratului de material oleaginos supus extracţiei. Dinamica transferului de substanţă (ulei) , la
gradient variabil în stratul de material oleaginos este caracterizată de legea a II-a a lui Fick:
c c 2
=D 2 ,
 x
în care:
c
 - viteza de difuzie (transfer de substanţă), kg/s;

 D - coeficient de difuzie moleculară, m2/s;
c
 - gradient de concentraţie, kg/m2.
x
Difuzia moleculară caracterizează evoluţia concentraţiei de ulei în stratul de material
oleaginos în regim staţionar. Difuzia prin convecţie caracterizează dinamica concentraţiei la
extracţia în regim nestaţionar al fazelor. Difuzia prin convecţie are loc concomitent cu difuzia
moleculară. În regim nestaţionar, difuzia se realizează prin dislocarea fazelor aflate în
mişcare relativă una faţă de cealaltă.
Difuzia convectivă se poate conduce în două variante:
a) convecţie naturală, realizată sub acţiunea forţei motrice reprezentată de gradientul
concentraţiei fazelor aflate în mişcare relativă;
b) convecţie forţată, realizată prin substituţia accelerată a fazelor sub acţiunea unui
câmp exterior de forţe.
Difuzia convectivă este caracterizată de legea King – Katz – Brier:
δc
- = (c1-c2) ,
δτ

în care:
c
 - viteza de difuzie convectivă;

  - coeficient de difuzie convectivă;
 c = c1-c2 - diferenţa concentraţiei de ulei între straturile de difuzie convectivă.
Coeficientul de difuzie moleculară D reprezintă cantitatea de substanţă care
difuzează în unitatea de timp (t = 1s) şi suprafaţă, la o diferenţă de concentraţie C = 1 .
Prima lege a lui Fick caracterizează viteza transportului de substanţă în regim
staţionar de difuzie moleculară la gradient constant de concentraţie.

dm dc
q  -D ,
Fdt dx
în care:
  q - cantitatea de substanţă (dm) care difuzează în unitatea de timp(dt) şi
suprafaţă (F).
Legea a II- a Fick, caracterizează difuzia moleculară în regim nestaţionar, transferul
de substanţă fiind determinat de agitaţia moleculară din substratul extracţiei.
Coeficientul de difuzie moleculară D caracterizează capacitatea de transfer a unei
substanţe (ulei) în mediul de difuzie (miscelă). Factorii de influenţă ai coeficientul D sunt
evidenţiaţi de legea Einstein:

RT
D ,
N6πη  r
în care:
 R – constanta gazelor perfecte;
 T – temperatura absolută de extracţie a uleiului în dizolvanţi;
 N – numărul lui Avogadro;
  - vâscozitatea dinamică a dizolvantului;
 r – raza moleculelor substanţei care difuzează.
Coeficientul D este direct proporţional cu temperatura de extracţie şi are o corelaţie
negativă cu dimensiunea moleculelor şi vâscozitatea mediului de difuzie.
Coeficientul de difuzie prin convecţie  reprezintă cantitatea de substanţă (dm) care
difuzează convectiv în unitatea de timp şi suprafaţă, la un gradient unitar de concentraţie.
Difuzia moleculară este influenţată decisiv de dimensiunea moleculelor care
difuzează (ulei).Viteza difuziei prin convecţie depinde direct proporţional de gradientul
concentraţiei şi invers proporţional de rezistenţa opusă la difuzie de materialul supus
extracţiei.
Parametrii hidrodinamici de extracţie (viteză, regim de mişcare a fazelor, vâscozitate,
natura suprafeţei particulelor) şi caracteristicile constructive ale extractoarelor influenţează
rezistenţa materialului la extracţia uleiului cu dizolvanţi. Difuzia prin convecţie este mai rapidă
decât difuzia moleculară. Difuzia moleculară are loc prin stratul limită (de la suprafaţa
exterioară a particulei de material oleaginos la suprafaţa exterioară a dizovantului) şi în
interiorul particulelor de material supus extracţiei. Difuzia prin convecţie are loc din stratul
limită în curentul de miscelă.
Extracţia uleiului din materiale oleaginoase condiţionate se realizează conform
următorului mecanism:
a) dizolvarea directă a uleiului liber de la suprafaţa particulelor de material supus
extracţiei;
b) difuzia dizolvantului în interiorul celulelor oleaginoase şi dizolvarea uleiului din
oleoplasmă, schimbul osmotic realizat prin membrana celulară semipermeabilă şi difuzia
moleculară în spaţiul extracelular, până la egalizarea concentraţiilor;
c) difuzia moleculară a uleiului din interiorul particulei la suprafaţa acesteia;
d) difuzia moleculară a uleiului prin stratul-limită;
e) difuzia prin convecţie din stratul-limită în fluxul de miscelă.
Mecanismul extracţiei, tratat la nivelul unei particule elementare, presupune
parcurgerea succesiv în timp a etapelor de proces. Pentru tratarea bazelor teoretice ale
procesului de extracţie se consideră că o particulă de material oleaginos (paiete) cu grosime
l este plasată într-un curent de miscelă având concentraţia C2 (fig.1.). La suprafaţa paietei se
formează stratul-limită cu grosime δ. C1 se consideră concentraţia medie în ulei a miscelei
l
create în interiorul particulei la distanţa l1 faţă de peretele interior al acesteia.
n
Concentraţia miscelei la suprafaţa paietei este C’ , la suprafaţa stratului limită C’’, iar în
curentul de dizolvant C2.
Legile difuziei în cele trei etape ale extracţiei sunt:
I. ecuaţia difuziei moleculare din interiorul particulei:
 C1  C1
q1  -D1
l1
II. ecuaţia difuziei moleculare în stratul-limită
Cl  Cll
q2  -D2
δ
III. ecuaţia difuziei convective în curentul de dizolvant:
q3  -(Cll – C2)
qi  cantitatea de substanţă (ulei) care difuzează în unitatea de timp şi suprafaţă (i  1-3).
Ecuaţia generală a transferului de substanţă la extracţia uleiului cu dizolvanţi este:
1
q (C1-C2)  -K(C1-C2),
l1 δ 1
 
D1 D2 β

în care:
K  coeficientul total al transferului de substanţă, care reprezintă cantitatea de ulei extrasă
prin difuzie moleculară şi convectivă în unitatea de timp şi de suprafaţă, la un gradient unitar
de concentraţie (C1-C2  1).

Fig. 1 Schema extracţiei cu dizolvanţi a uleiului dintr-o particulă de material oleaginos

Mecanismul real al extracţiei uleiului cu dizolvanţi este determinat de metoda de

extracţie. Principalele cazuri particulare, determinate de metoda de extracţie sunt:
1. extracţia prin imersie, în care particulele de material oleaginos sunt scufundate în
dizolvantul aflat în regim staţionar, situaţie în care difuzia prin convecţie nu există. Dinamica
şi gradul de extracţie sunt controlate de mecanismul difuziei moleculare interioare respectiv
exterioare particulei. În acest caz particular, coeficientul total de transfer de substanţă va fi:
1
Ka 
1 δ

D1 D2
2. extracţia prin percolare
Particulele de material oleaginos sunt “spălate” de un flux de miscelă cu viteză
redusă (0,1 m/s). Rezistenţa la difuzie prin stratul – limită şi difuzia convectivă este relativ
ridicată, de 2 – 3 ori mai mare la difuzia convectivă comparativ cu cea moleculară prin
stratul – limită (grosimea paietelor 0,5 – 0,55 mm, t  50 – 55C ).
Dacă particulele de material oleaginos sunt spălate de un curent de miscelă –
dizolvant cu viteză mai mare (0,5 m/s) este stimulată difuzia prin convecţie şi, în paralel, se
produce şi o accelerare a difuziei moleculare, prin promovarea gradientului de concentraţie şi
reducerea grosimii stratului – limită. Beloborodov consideră că, la viteza de 0,5cm/s,
rezistenţa la difuzia moleculară prin stratul – limită şi difuzia convectivă pot fi considerate
nule, iar coeficientul total de transfer de masă este:
1
Kb 
1
D1
Acesta este cazul real al extracţiei în instalaţiile industriale, în care viteza miscelei
este de 1 cm/s iar dinamica şi gradul de extracţie sunt determinate, exclusiv, de factorii de
influenţă ai difuziei moleculare prin interiorul particulei de material oleaginos.

Metode de extracţie
Extracţia uleiului din materiale oleaginoase condiţionate (brochen, crupe, paiete) este
un proces complex de transfer de substanţă, care are ca scop antrenarea componentului-
ţintă (ulei) în fluxul de miscelă, prin echilibre repetate lichid – lichid (miscela din spaţiul intra-
şi extracelular), până la degresare completă.
Procesul de extracţie presupune următoarea succesiune de faze:
1. pătrunderea dizolvantului în structura materialului oleaginos, îmbibarea materiei
capilar – poroase cu dizolvant şi antrenarea, prin difuzie moleculară directă, a uleiului
liber;
2. difuzia moleculară a dizolvantului în spaţiul intracelular, dizolvarea uleiului captiv din
oleoplasmă şi difuzia miscelei concentrate din spaţiul intracelular, prin stratul – limită,
în spaţiul extracelular;
3. diminuarea succesivă a concentraţiei miscelei formate în spaţiul intracelular dar
păstrarea gradientului de concentraţie, prin alimentarea continuă cu dizolvant, până
la degresarea completă a materialului oleaginos.
Principalele metode de extracţie utilizate în practica industrială sunt:
a) extracţia discontinuă în regim staţionar al fazelor denumită metoda macerării. Metoda
constă în punerea în contact intim a fazelor participante la procesul de extracţie şi
conducerea macerării în regim discontinuu, până la atingerea echilibrului de
concentraţie al fazelor, moment în care acestea sunt separate şi procesul se reia cu o
altă şarjă de material.
b) extracţia continuă în trepte de extracţie, conduse la un gradient constant (fig.2
Metoda constă în deplasarea dizolvantului în contracurent faţă de faza imobilă
(materialul supus procesului de extracţie), procedeu care conduce la concentrarea
succesivă, în trepte, a dizolvantului în ulei. Gradientul de concentraţie este păstrat
constant la nivelul treptelor de extracţie iar materialul oleaginos este degresat
succesiv, la un nivel al presiunii osmotice de difuzie constant, faţă de conţinutul
remanent de ulei.

MN MN-1 MN-2 MII MI D0

I II N-1 N

S0 SI SII SN-1 SN
Fig. 2 Extracţia continuă în contracurent la gradient constant

c) extracţia continuă (în regim nestaţionar al fazelor de proces) în contracurent la

gradient variabil (crescător) (fig.3.). Metoda constă în aplicarea unei singure etape
(trepte) de extracţie pe întreaga lungime sau înălţime a extractorului, în care
materialul oleaginos este transportat în contracurent faţă de dizolvant. La capătul în
care intră materialul proaspăt se colectează miscela finită iar dizolvantul pur intră pe
latura unde se evacuează materialul oleaginos degresat.
 M D M S0

Treapta de extracţie
Treapta
de
S0 Sf extracţie

Sf D
Fig. 3 Extracţie continuu în contracurent la gradient variabil

Din punct de vedere al practicii industriale, metodele de extracţie se clasifica astfel:

1. metoda imersării materialului oleaginos supus extracţiei în curentul de dizolvant care
circulă în contracurent;
2. metoda percolării (stropirii repetate) cu dizolvant a materialului supus degresării, care
se deplasează pe lungimea echivalentă a extractorului. Înainte de evacuare sub formă de
şrot, materialul este stropit cu dizolvant pur, iar materialul oleaginos supus extracţiei este pus
în contact cu miscela concentrată, înainte de a fi evacuată din extractor, ca miscelă finită
(metoda de extracţie în gradient variabil de concentraţie);
3. metoda combinată, imersare (macerare) – percolare. Metoda constă în macerarea
materialului oleaginos supus extracţiei în miscelă concentrată şi degresarea totală prin
percolări succesive.
Metoda imersării este o metodă continuă de extracţie în contracurent, care are loc la
o creştere succesivă şi constantă a concentraţiei miscelei. Timpul de contact, raportul fazelor
şi înălţimea extractorului sunt factori esenţiali care influenţează procesul. Pentru majoritatea
extractoarelor, timpul de contact este 45 – 50’, la un raport al fazelor de 1:2  dizolvant :
material oleaginos.