Difuzia si amestecul turbulent

Ce este difuzia?

Difuzia este un fenomen foarte des intalnit in natura. El corespunde tendintei de

dispersie ( imprastiere) a substantelor, particulelor, atomilor sau moleculelor, sub actiunea
unei energii de excitatie, furnizata sub forma de caldura. Aceasta dispersie va fi mai mult sau
mai putin importanta, in functie de caracteristicile mediului in care se afla substantele
respective.

La temperatura ambianta fenomenul de difuzie este foarte accentuat in mediu gazos,

mai putin accentuat in mediu lichid si practic inexistent in mediu solid. Pentru a obtine o
difuzie sensibila in medii solide, respectiv in cristale, va trebui ca materialul sa fie incalzit la
temperaturi apropiate de 1000C.

In cele ce urmeaza ne vom ocupa cu prioritate de mecanismele difuziei in medii

solide, fara a uita insa de difuzia in lichide si gaze, care poate fi folosita pentru realizarea unor
procedee tehnologice particulare.
Pentru a intelege mai bine aspectele macroscopice ale difuziei, va trebui sa ne formam
o imagine asupra fenomenelor si mecanismelor
ce au loc la scara atomica.

Difuzia si amestecul turbulent

Ecuatiile difuziei
Prima lege a lui Fick traduce tendinta de imprastiere; fluxul de atomi difuzanti este
proportional cu gradientul concentratiei acestor atomi si se exprima prin :

unde D este coeficientul de difuzie. D depinde puternic de temperatura; practic nul la

temperatura ambianta, acest coeficient este de ordinul unitatii pe micron patrat si ora la
temperaturi de ordinul a 1100C.
A doua lege de luat in considerare este ecuatia de continuitate. Intr-un element de volum dat,
de grosime dx, daca fluxul ce intra e superior fluxului ce iese, concentratia substantei
considerate creste. Aceasta ecuatie este utila atat pentru modelarea difuziei, cat si pentru
modelarea deplasarii putatorilor de sarcina (electroni si goluri) in semiconductori (de remarcat
insa ca, in cazul difuzizi atomilor, nu are loc nici generare de perechi, nici recombinari).

Prin combinarea celor doua ecuatii precedente se ajunge la a doua lege a lui Fick :

Difuzia si amestecul turbulent

Pentru integrarea acestei ecuatii diferentiale, continand o derivata de ordinul I in raport cu

timpul si o derivata de ordinul II in raport cu spatiul, se cer precizate 3 conditii la limita.
Aceste conditii vor depinde de procedeul tehnologic folosit.

Procedee tehnologice pentru realizarea difuziei

Procedeele pentru realizarea difuziei depind de natura surselor de dopant. Exista trei
mari tipuri de surse care permit furnizarea elementelor dopante ce urmeaza sa penetreze in
substrat : surse gazoase lichide sau solide.

Figura 1.1 : Realizarea difuziei intr-un cuptor, pornind de la surse gazoase.

Gazele dopante sunt antrenate de un gaz purtator neutru (ex.: azot)

Sursele sunt gaze continand elemente dopante, ca spre exemplu arsina (AsH3), fosfina
(PH3) sau diboranul (B2H6) - figura 1.1.
De notat ca prin cuptor circula in permanenta un gaz neutru (azot) pentru a evita orice
poluare cu elemente provenind din atmosfera ambianta. Azotul trebuie sa fie la randul lui
foarte pur, pentru a nu polua cuptorul.

Difuzia si amestecul turbulent

Figura 1.2 : Difuzia folosind surse lichide. Baloanele continand lichide sunt incalzite
pentru a produce vaporizarea.
Chiar daca a priori aces gaze sunt usor de obtinut, ele sunt foarte periculoase,
concentratia letala pentru om fiind de cateva ppm (parti pe milion). Din acest motiv se
prefera folosirea surselor lichide de dopant, cum ar fi POCl3 sau BBr3, substante care sunt in
forma lichida la temperatura ambianta, dar care se evapora usor pentru a fi introduse in
cuptorul de difuzie (figura 1.2).
Pot fi folosite si surse solide. Acestea sunt materiale de tipul sticlei, continand
subnstante dopante ca nitrura de bor sau sticla dopata cu fosfor. Aceste surse se prezinta sub
forma de plachete (discuri) si sunt introduse in cuptor printre plachetele de siliciu ce urmeaza
a fi dopate (figura 1.3). Sticla dopata se evapora si se depune pe plachete. Se retrag apoi
sursele solide.
Prin incalzirea la temperatura inalta a plachetelor in cuptor dopantii depusi pe
suprafata difuzeaza spre interiorul substratului. In practica, inaintea acestei etape de
difuzie se indeparteaza prin gravura chimica sticla depusa pe plachete, cantitatea de dopant ce
a penetrat stratulsuperficial al substratului in timpul etapei de depunere fiind suficienta.

Figura 1.3 : Procedeu de dopare pornind de la surse solide. Plachetele din sticla
dopata permit realizarea unui depozit pe substraturile montate pe o nacela port-substrat.

Difuzia si amestecul turbulent

Difuzia pornind de la surse gazoase

In cazul surselor gazoase concentratia de dopant la suporafata substratului este
constanta Cs (si va ramane constanta si dupa ce dopantul a trefut in faza soloda). Conditia la
limita se va scrie deci :
C(0, t) = Cs

(la x=0, in orice moment)

A doua conditie este o conditie initiala, care presupune ca concentratia substantei ce va

difuza este nula (sau neglijabila) in substrat,inainte de inceperea procesului de difuzie.
Aceasta conditie se va scrie astfel :
C(x, 0) = 0

(pentru orice x, la t=0)

Ultima conditie este mai mult intuitiva. Ea postuleaza ca la distanta infinita fata de
suprafata substratului concentratia de dopant va fi nula, in orice moment. Conditia poate fi
usor acceptata daca ne amintim ca, pentru ca difuzia sa produca, este necesar un gradient
de concentratie diferit de zero.
C( , t) = 0 (la infinit, in orice moment)

Pornind de la aceste condutii la limita solutia ecuatiei diferentiale (a doua lege a lui
Fick) este :

Difuzia si amestecul turbulent

Figura 1.4 da o reprezentare grafica a dependentei concentratiei de dopant de distanta

fata de suprafata substratului (profil de concentratie); curbele se traseaza de obicei la scara
semi-logaritmica, pentru a putea aprecia bine domeniul de variatie al concentratiei.

Figura 26 : Difuzia dopantului intr-un substrat, pornind de la o sursa gazoasa de dopant.

Cs este concentratia la suprafata substratului (x=0).

Difuzia si amestecul turbulent

Difuzia pornind de la surse solide sau de la doze de dopant

introduse in suprafata substratului
Este cazul dopantului depus pe suprafata sau introdus in suprafata prin implantare
ionica (a se vedea mai departe). Cantitatea totala de dopant pe unitatea de suprafata a
substratului (sau doza) este constanta in acest caz.
C(x, 0) = 0 conditia initiala

( S : doza totala constanta)

Reamintim ca cantitatea totala de dopant pe unitatea de suprafata (sau doza) este
constanta. In plus :
C(x, ) = 0
Prin integrarea ecuatiei diferentiale se obtine :

Forma profilului ce rezulta este gausiana, dupa cum se poate vedea in figura 1.5. Doza totala
fiind constanta, in timpul difuziei dopantului in volumul substratului varful de concentratie
scade. Difuzia se obtine in urma unei etape de incalzire la temperatura inalta.

Figura 1.5 : Evolutia profilului de dopaj in functie de timp, pentru difuzia pornind de
la o doza de dopant depusa pe suprafata. Profilurile sunt gausiene. Aria de sub curba (in
scara liniara) este constanta.

Difuzia si amestecul turbulent

Notiuni despre difuzia turbulenta si amestecul turbulent

Difuzia turbulenta a unui jet. n fig. 1.6 este prezentat un alt tip de curgere n
care se poate dezvolta trubulenta libera si anume jetul creat de fluidul care iese
dintr-o conducta circulara, debusnd ntr-un colum mare de acelasi fluid.
Conform fig. 1.6,a la numere Reynolds suficient de mari, se pot distinge doua zone n
dezvoltarea jetului: una cu nucleu laminar, potential si cealalta cu turbulent dezvoltata.
n prima zona, straturile de frecare formate chiar de pe conturul sectiunii de iesire
devin instabile, se ncolacesc ca vrtejuri concentrate toroidale, care, la rndul lor, se destrama
mai departe n turbulenta ce difuzeaza att spre exterior, ct si spre nuceul potential,
micsorndu-l pe acesta continuu pna la disipatie.
nghitirea nucleului potential este un proces ce depinde de tranzitia stratului de
frecare, localizarea ei fiind cu att mai aproape de conturul sectiunii de iesire, cu ct numarul
Reyolds e mai mare.

n a doua zona, turbulenta complet dezvoltata difuzeaza numai spre exterior,

structura ei interioara ramnnd neschimbata ca medii statistice (similaritate). n fig. 1.6,b
sunt reprezentate variatii ale vitezei n timp n cinci puncte indicate pe fig. 1.6,a de la I la V,
situate n interiorul si exteriorul jetului turbulent. Acestea sunt valori instantanee nu medii n
timp. Pe axa jetului (punctul I) curgerea are proprietatile tipice turbulentei complet dezvoltate:
fluctuatii neregulate ntr-un domeniu larg de scari are timpului, cu valori de vrf.
Mai departe de axa (punctul II) caracterul nregistrarii de viteza este remarcabil diferit,
cu portiuni de activitate turbulenta intensa separate de intervale n care viteza variaza lent. Si
mai departe de axa (punctul III) activitatea turbulenta este esential intermitenta aratnd vrfuri
de turbulenta separate de intervale lungi de variatii lente. n sfrsit n curgerea exterioara, dar
nu foarte departe de jet (punctele IV si V) sunt tipice variatiile lente ntrerupte din loc n loc
de intervale scurte de activitate turbulenta mai mult sau mai putin intensa.
Caracterul intermitent al turbulentei din aceste zone aminteste pe cel din stadiul
nelinear al tranzitiei ca si pe acela din substratul vscos de lnga perete.
ntr-un punct al curgerii turbulente stationare, intermitenta poate fi diferita
numeric prin utilizarea factorului de intermitenta , care este raportul dintre intervalul de timp
n care miscarea este turbulenta si durata de nregistrare aleasa.

Difuzia si amestecul turbulent

Examinarea de exemplu, a viariatiei n timp a vitezei din punctul II sugereaza o

valoare = 0,2. n termeni mai generali factorul de intermitenta poate fi definit ca
probabilitatea evenimentului de existenta locala a miscarii turbulente.
Semnificatia acestor observatii devine mai clara prin vizualizarea curgerii.
De pilda, natura frontierei instantanee a jetului, pusa n lumina prin intruducerea fumului dens
n curgere, e indicata n fig. 1.6,a si se observa mai pregnant n fotografia drei unui glont din
fig.2.2. Fluidul are o vorticitate puternica si o intense agitatie turbulenta n zona acestor
frontiere neregulate. Miscari ntmplatoare apar si n afara acestor frontiere dar sunt fortate de
distorsiunile acestora. n mod corespunzator aceasta frontiera va fi numita interfata
turbulenta. ntreaga regiune interioara, plina de fum, este perturbata puternic de iregularitatile
interfetei care se ntind lateral pe o distanta egala aproximativ cu semi-latimea jetului si sunt
cauza intermitentei din zona lui de frontiera.

Figura 1.6 : Curherea intr-un jet de fluid

Difuzia si amestecul turbulent

10

Miscarile de scara mare ale interfetei joaca un rol vital n difuzia laterala a
turbulentei, adica n largirea continua a jetului n dauna fluidului irotational din exterior. n
mod obisnuit, acest proces e denumit antrenare, dar n anumite cazuri trebuie verificat n ce
masura el se refera la penetratia absoluta sau relativa a interfetei n fluidul exterior. Fara
ndoiala, miscarile de scara mare sunt cele mai capabile sa interactioneze si sa extraga energie
de la miscarea medie, astfel nct producerea turbulentei si antrenarea sunt procese strns
legate ntre ele.
Fumul introdus n jet pentru vizualizare este dispersat foarte profund n interior,
punnd astfel n lumina o alta caracteristica importanta a turbulentei complet dezvoltate:
amestecul turbulent, intens si eficace, realizat prin ntrepatrunderea diverselor scari ale
miscarii. Frontiera instantanee deosebit de neta arata ca fluidul exterior, desi se afla n contact
cu turbulenta, nu poate urmari att de repede procesul de amestec turbulent si raspandire a
fumului. Amestecul este o caracteristica definitorie a turbulentei si ne putem da seama de
aceasta comparnd o miscare turbulenta adevarata cu aceea ce strabate repede un drum
neastfaltat.
Vscozitate turbulenta. Prin examinarea agitatiei turbulente ntr-un jet am facut un pas
mai departe n deducerea unei relatii ntre tensiuni si deformatii, specifice curgerilor
turbulente. Cea mai simpla ipoteza stabileste o legatura de proportionalitate ntre tensiunea de
frecare medie si gradientul local al vitezei medii prin intermediul unui coeficient de
vscozitate, modelat dupa cel molecular.
Astfel, pentru curgerile laminare (din conducte, straturi limita, jeturi) este variabila
legea de frecare a lui Newton, exprimata sub cunoscuta forma:

U
U
v
y
y

unde :

este independent de deformatie;

U(y) este profilul de viteze caracteristic curgerilor paralele.

Prin analogie, n cazul miscarii turbulente din curgerile paralele, putem scrie:
( v t )

U
y
t

relatie data de Boussinesq n 1877. Coeficientul cinematic o masura a difuzitatii turbulente

a impulsului defineste vascozitatea aparenta pe care o vom numi vscozitate turbulenta, sau
vscozitate de fluctuatii. Ea nu este o proprietatea fluidului, ca vscozitatea moleculara, ci

Difuzia si amestecul turbulent

11

depinde de particularitatile curgerii turbulente respective si de pozitia punctului n interiorul

ei.
Putem, evident, forta analogia cu miscarea laminara, lund n final, la efecte medii
asemanatoare. Pe de alta parte, independenta vscozitatii moleculare de miscare medie
impune conditia ca lungimea de referinta (liberal parcurs molecular) sa fie mult mai mica
dect scara spatiala a curgerii. Aceasta conditie nu e satisfacuta pentru scara miscarilor
turbulente, ca, de altfel, si pentru anumite miscari laminare n fluide ne-newtoniene. Un
exemplu izbitor de violare a acestei conditii n curgeri turbulente l ofera distorsiunile
frontierei jetului, extinse lateral pe o distanta comparabila cu semi-latimea jetului, care
reprezinta scara spatiala caracteristica a profilului de viteze medii n jet.
t

Ipoteza = const. pare si mai putin plauzibila, daca luam n considerare intermitenta
de structura a curgerilor turbulente, distribuita neuniform n cmpul vitezelor medii, si care
implica local mari variatii n transferul de impuls datorita fluctuatiilor.
n ciuda acestor limitari esentiale, ipoteza vscozitatii turbulente constante
aplicata curgerilor cu frontiere libere (jeturi, dre, etc.) conduce la rezultate
conforme cu experienta. ntr-adevar, profilele inflexionale sunt tipice pentru aceste
curgeri att n miscare laminara ct si n cea turbulenta, dar explicatia o constituie
rolul important jucat de conditiile la limita: pe frontierele libere, n curgerile paralele
avem:
U
0
y

Cu totul altfel se prezinta situatia n curgerile din preajma peretilor unde ipoteza
vscozitatii turbulente constante nu mai conduce la rezultate concludente, deoarece gradientul
vitezei medii la perete poate sa ia valori foarte diferite. Astfel, succesul si insuccesul acestei
ipoteze sugereaza doua concluzii aplicabile. Prima se refera la faptul ca anumite aspecte
calitative ale curgerilor turbulente pot fi prevazute utiliznd metode asemanatoare acelora din
curgerile laminare cu toate ca procesele fizice ale curgerii turbulente sunt de departe cu mult
mai complexe.
A doua concluzie este aceea ca trebuie verificari experimentale ori de cte ori se
extinde un model simplu de turbulenta, ncercat cu succes ntr-un caz, la alte situatii chiar
putin diferite.
Townsend a utilizat n mod ingenios ipoteza turbulentei cu vscozitate constanta
aplicnd-o numai la micile scari ale turbulentei si imaginnd ca miscarile de scara mare se
dezvolta n jurul micilor scari. Aceasta noua ipoteza, a dublei structuri a turbulentei are un
suport experimental daca examinam de exemplu,inregistrarile din fig 1.6.

Difuzia si amestecul turbulent

12

Amestecul turbulrnt in fenomene naturale

Geneza norilor pleac de la dou condiii ndeplinite n atmosfer: rcirea aerului sub
temperatura punctului de rou, nsoit de un aflux continuu de vapori de ap, prin aportul
curenilor ascendeni, toate acestea n prezena nucleelor de condensare.
Procesele care provoac rcirea aerului n atmosfer sunt: radiaia,amestecul
turbulent i detenta adiabatic. Dintre acestea, rolul cel mai important l au curenii
ascendeni, acetia contribuind la transportul masei de aer umed n nlime, lucrul acesta
ducnd mai apoi la detenta adiabatic, pe msur ce masa de aer urc. Micarea ascensional
a unui volum de aer este produs, n principal, prin convecie sau prin alunecarea de-a lungul
unei suprafee frontale. Un alt mecanism de transport al maselor de aer n nl ime este
turbulena si advecia (vntul).
Micrile convective au la baz nclzirea inegal a diferitelor poriuni din suprafaa
terestr, ceea ce duce la nclzirea inegal a volumelor de aer din imediata vecintate a acestor
suprafee. Suprafeele mai nchise la culoare capteaz o mai mare cantitate de cldur dect
cele de culoare deschis.
Aerul mai cald se dilat, devine mai puin dens i, n cele din urm, reuete s se
desprind de suprafaa de sol nclzit, formnd o bul izolat de aer, al crei volum se
mrete odat cu creterea nlimii. Cel mai adesea, desprinderea de sol este cauzat de un
curent, de o pal de vnt.
Bula de aer, cunoscut i sub denumirea de cmin termic, i extinde volumul odat
cu scderea presiunii aerului, ceea ce duce la o rcire a ei. n cele din urm, ascensiunea sa
este oprit datorit faptului c temperatura bulei ascendente se egaleaz cu cea a aerului din
jur sau, n ascensiunea sa, a ntlnit un strat de aer mai cald, o inversiune termic.
Cnd bula de aer cald conine suficient umezeal i se rcete, vaporii de ap
coninui n aceasta vor condensa. Acest lucru va fi marcat de formarea unui nor Cumulus.

Difuzia si amestecul turbulent

13

Cnd cminul termic nceteaz s mai fie alimentat cu aer cald, acesta dispare treptat,
iar norul se destram.
Mecanismul de formare a norilor descris mai sus genereaz norii din familia Cumulus,
nori de dezvoltare pe vertical. n funcie de gradul de instabilitate al atmosferei, temperatur
i umezeal a aerului, aceti nori pot avea o dezvoltare vertical de la cteva sute de metri la
peste 10.000 de metri (norii Cumulonimbus).
Exist situaii n care instabilitatea de natur convectiv apare deasupra unui strat de
aer cu o stratificare stabil. n aceste situaii, norii cumuliformi astfel forma i apar in genului
Altocumulus.Voi prezenta modul de clasificare a norilor ntr-un articol ulterior.
Un alt mecanism care permite transportul vaporilor de ap n straturile superioare ale
atmosferei este amestecul turbulent. Vaporii de ap ajuni la aceste nlimi dau natere, prin
rcire dinamic, norilor stratiformi.

Difuzia si amestecul turbulent

14

Tot datorit turbulenei, apar i norii aceia zdrenuroi din zilele ploioase, denumii
Fractonimbus. Acetia se formeaz, de regul, sub norii Nimbostratus sau Cumulonimbus.
Mecanismul apariiei lor se explic prin faptul c, la evaporarea ploii, n cdere, aerul devine
saturat, iar amestecul turbulent existent n ptura de aer produce norii despre care vorbeam.
Un alt mecanism care produce, de aceast data, nori cu o mare extindere pe orizontal,
uneori de mii de kilometri, l reprezint alunecarea unei mase de aer cald pe o panta nclinat,
generat de o suprafa frontal (zon care separ doua mase de aer, una cald i una rece).
Norii formai n acest fel poart denumirea de nori frontali. O descriere mai detaliat a lor i
a mecanismului de formare va fi fcut ntr-un articol ulterior, ntr-un capitol dedicat
fronturilor atmosferice.
n situaia n care o mas de aer umed este antrenat ntr-o micare ascensional pe
versanii unor muni, vorbim despre un mecanism orografic de formare a norilor.

Difuzia si amestecul turbulent

15

Bibliografie

1.Curs Master an I-Aerodinamica si hidrodinamica-start limita si turbulenta

2. http://www.microelectronique.univ-rennes1.fr/ro/index_chap5.htm
3.. http://cuochiipecer.com/?tag=amestec-turbulent

Difuzia si amestecul turbulent

16