Sunteți pe pagina 1din 28

Cugetul Sinoadelor Ecumenice

și cugetul „Sinodului din Creta”

Protopresviter Anastasios Gotsopoulos


Slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae” din Patra

Lucrarea a fost prezentată în cadrul Conferinței teologice de la Salonic


„Ortodoxia și Colimbari, după doi ani”, din data de 16 iunie 2018.

Instituția sinodală este calea lăsată de Dumnezeu și inspirată de Duhul Sfânt


de chivernisire a tuturor aspectelor vieții Bisericii. Nu este întâmplător faptul că
chiar și în epoca apostolică, când în Biserică a existat cea mai înaltă autoritate,
autoritatea Sfinților Apostoli, instituția sinodală a funcționat în paralel cu aceasta.
Manifestarea prin excelență a funcționării sistemului sinodal în Biserica
primară o constituie Sinodul Apostolic (Fapte. 15, 2-29). Sinodul Apostolic nu este
însă unica manifestare a instituției sinodale în Biserica primară: Însăși Pogorârea
Duhului Sfânt este zugrăvită ca un Sinod, iar alegerea lui Matia și, puțin mai târziu,
a celor șapte diaconi și toate misiunile apostolilor se făceau întotdeauna prin
hotărârea sinodală a Bisericii primare și nu prin hotărârea unui Apostol sau doar a
Apostolilor.
Studierea instituției sinodale de origine divină și aflată sub povățuirea
Sfântului Duh, în tradiția bisericească, arată clar că aceasta nu se referă doar la
conducerea Bisericii, în sensul strict al termenului, ci atinge însuși miezul existenței
sale. Și aceasta pentru că cea dintâi sarcină și misiune a sa este unitatea în Adevăr a
Bisericii. Din acest motiv, orice desconsiderare sau vătămare a instituției sinodale
într-o Biserică locală conduce foarte curând și la denaturarea credinței și la ruperea
definitivă de Biserica lui Hristos. Cazul renumitei Patriarhii a vechii Rome
confirmă adevărul afirmației noastre. Această tragică realitate istorică ne obligă să ne
ocupăm cu seriozitate, în măsura capacității noastre limitate, de Sinodul din Creta,
acum, la doi ani după întrunirea sa.
Sinodul Apostolic este considerat drept primul Sinod al Bisericii și originea
fiecărui Sinod Ortodox, iar manifestarea prin excelență a instituției sinodale are loc
în Sinoadele Ecumenice. Sinoadele Ecumenice constituie prin excelență darurile
excepționale ale Sfântului Duh în Biserica lui Hristos, pe care Dumnezeu le-a oferit

1
pentru a ajuta Biserica Sa să iasă din situații deosebit de dificile. Astfel, Sinoadele
Ecumenice au fost consemnate în conștiința și tradiția ecleziale drept expresia și
manifestarea cea mai clară și înaltă a sinodalității Bisericii Ortodoxe.
Din acest motiv, fiecare Sinod care vrea să fie recunoscut ca „Sfânt și Mare
Sinod” al Bisericii Ortodoxe are datoria de a avea ca model căruia se străduiește să îi
urmeze, Sinoadele Ecumenice.
Desigur, astăzi o copiere ad litteram a practicii Sinoadelor Ecumenice nu este
posibilă, întrucât condițiile actuale sunt radical diferite de cele din primul mileniu,
pe parcursul căruia s-au întrunit toate Sinoadele Ecumenice (cu excepția Sinodului al
IX-lea al Sfântului Grigorie Palama). Vom semnala doar două diferențe de o
importanță capitală:
1. Astăzi nu mai există conducerea politică unitară sub un împărat

creștin, așa cum exista atunci, în perioada Imperiului Roman de Răsărit.

Biserica trebuia să se confrunte cu o politică ecleziastică a conducerii unui

singur stat imperial, pe când astăzi Bisericile Ortodoxe din întreaga lume,

aflate în mai multe organisme statale cu interese geopolitice contradictorii nu

are cum să nu fie supusă unor diverse influențe serioase,

2. în acea perioadă exista o comunitate creștină, în care mare parte a

poporului urmărea cu viu interes problemele teologice și bisericești, care

constituiau un element fundamental al vieții sociale, în timp ce astăzi

societatea pășește pe căi meta-creștine, astfel încât problemele duhovnicești-

teologice îi sunt nu numai necunoscute, dar și indiferente.

Este evident, prin urmare, că nu este posibilă repetarea cu exactitate a


elementelor/structurilor Sinoadelor Ecumenice. Cu toate acestea, avem datoria de a
fi următori cugetului lor, care se află mai presus de condițiile/circumstantele
politice, sociale și chiar ecleziastice schimbătoare. Cugetul Sinoadelor Ecumenice
constituie moștenirea lor prețioasă și insurmontabilă, lăsată Bisericii lui Hristos și
constituie totodată nucleul cel mai adânc al fiecărui act sinodal serios al Bisericii
noastre.
Fiecare Sinod care revendică numele de “Sfânt și Mare Sinod al Bisericii
Ortodoxe” și pretinde să fie recunoscut ca atare de către conștiința eclezială, în mod

2
evident, în privința elementelor sale exterioare, se va adapta la realitate bisericească
contemporană și la cea mai largă, politică, dar în esența sa nu poate decât să urmeze
cu exactitate cugetului Sinoadelor Ecumenice. În caz contrar, soarta sa este certă:
desăvârșita desconsiderare din partea Trupului Bisericii, oricâte eforturi ar depune
conducătorii Bisericii. Exemplele sinoadelor tâlhărești și ale altor pseudosinoade
(Efes 449, Hieria 754, Lion 1274, Florența 1439), în pofida puternicului sprijin politic
și bisericesc, prin care s-a încercat impunerea lor, au fost discreditate total de
conștiința eclezială, împreună cu inițiatorii și protagoniștii /promotorii lor ...
Să încercăm să „măsurăm“ Sinodul din Creta, folosind drept canon cugetul
Sinoadelor Ecumenice. Necesitatea folosirii cugetului Sinoadelor Ecumenice drept
criteriu fundamental pentru evaluarea Sinodului Panortodox este recunoscută și de
susținătorii Sinodului din Creta 1. Au deci același cuget sau cugetul de care au fost
inspirate Sinoadele Ecumenice și cel al Sinodului din Creta sunt diametral opuse? Ne
vom limita doar la examinarea a cinci puncte-cheie:

A. Conștiința de sine sinodală

Toate Sinoadele Ecumenice aveau conștiința de sine – adică credeau despre


ele însele – că erau cu adevărat „Sfinte și Mari”, adică Ecumenice. Mai exact: Părinții
care participau pa Sinoade aveau conștiința că luau parte la un Sinod Ecumenic și
acționau și decideau pe temeiul acestei conștiințe de sine2.
Ce se întâmplă însă în cazul Sinodului din Creta? Există o problemă foarte
gravă în privința conștiinței de sine a acestuia! Pe de o parte, Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Sinodului și „Enciclica” acestuia declară este „Sfântul și
Marele Sinod al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice”, în fapt însă
această declarație este pusă sub semnul întrebării. Nu ar fi o exagerare dacă am
afirma că, în ciuda declarațiilor bombastice, chiar și mulți dintre membrii înșiși ai
1
Susținând Sinodul Panortodox, profesorul Gr. Larentzakis notează: „Ce teologie patristică și care practică a
Sinoadelor Ecumenice ale primului mileniu invocă toți acei contestatari ai Sinodului Sfânt și Mare al Bisericii
Ortodoxe, care s-a întrunit la Academia Ortodoxă din Creta, în iunie 2016, repetând în mod continuu
aceleași și aceleași argumente, care nu corespunde realității istorice și cu fanatism scandalizează pleroma
Bisericii și provoacă confuzie și situații schismatice? „(Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄
χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a,
http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html).
2
Chiar și la cel de-al doilea Sinod Ecumenic, convocat inițial ca un Sinod Local al părții de Est a Imperiului,
Părinții Sinodului, imediat după încheierea lucrărilor, răspunzând la o invitație a papei Romei de a participa
la un nou Sinod, au refuzat, invocând motivul că au participat deja la un Sinod Ecumenic (Constantinopol,
381).

3
Sinodului se pare că nu au crezut că s-au întrunit într-un Sinod Sinod inspirat de
Duhul Sfânt și chiar unul „sfânt și mare!“ Se poate afirma că la Sinodul din Creta a
existat mai degrabă conștiința întrunirii unei conferințe inter-ortodoxe sau a unei
întâlniri care a oferit membrilor participanți ocazia de a se cunoaște și de a schimba
opinii.
1. În acest context se include și invitația trimisă reprezentanților
comunităților eretice, care au concepții eronate, condamnate de multe Sinoade
Ecumenice, de a lua parte la sinod în mod onorific, în calitate de „observatori”. Nu
exact așa se întâmplă și la congresele partidelor, la care sunt chemați să fie prezenți
și reprezentanți ai altor formațiuni politice, din politețe și curtoazie? Ceva de genul
acesta este, desigur, cu totul de neconceput în cazul unui Sinod inspirat de Duhul
Sfânt, care constituie cea mai înaltă expresie și manifestare a Bisericii înseși, a
Trupului lui Hristos și nu poate decădea la nivelul unei simple manifestări -
întâlniri festive, definite de criterii și obiective „din această lume” ... Pentru aceasta
niciodată și la niciunul dintre sutele de Sinoade Ortodoxe convocate în bimilenara
istorie a Bisericii nu au fost prezenți în mod onorific „observatori” heterodocși-
eretici. Acest lucru s-a întâmplat numai la cele două Concilii ale Vaticanului, dar
niciodată, la un Sinod Ortodox!
2. Trăsătura principală și esențială a unui Sfânt și Mare Sinod este
obligativitatea participării. Nu este posibil să se permită desconsiderarea sinodului
sau acordarea posibilității neparticipării sau acceptarea refuzului nemotivat al
participării. Exemplele Sinoadele Ecumenice sunt absolut clare: au fost chemați să se
prezinte la sinod patriarhul Nestorie al Constantinopolului și Ioan al Antiohiei
(Sinodul aal II-lea Ecumenic), patriarhul Dioscor al Alexandriei (Sinodul a IV-lea
Ecumenic), papa Vigiliu al Romei (Sinodul al V-lea Ecumenic) și fiindcă au refuzat să
participe, au fost condamnați. Este de neconceput desconsiderarea unui Sfânt și
Mare Sinod atunci când, desigur, acesta este Sfânt și Mare și nu o simplă întâlnire…
În mod indubitabil, la Sinodul Panortodox participanții nu au crezut cu
adevărat că alcătuiau un Sfânt și Mare Sinod și din acest motiv nu au abordat așa
cum aveau datoria problema patriarhilor care au absentat nemotivat, așa cum au
spus...
Ar putea obiecta cineva spunând că Sinodul nu a luat măsurile canonice
prevăzute pentru cei care au desconsiderat sinodul și nu s-au prezentat, din
iconomie și de dragul unității Bisericii. Părinții Sinoadelor Ecumenice nu gândeau

4
însă așa … Dincolo de aceasta, acțiunile întreprinse după întrunirea sinodului - și cu
prilejul Sinodului din Creta3! – de către promotorii Sinodului, și anume în sensul
acordării autocefaliei Ucrainei, riscă să arunce în aer colaborarea interortodoxă și să
dinamiteze unitatea Bisericii. Prin urmare care este interesul pentru unitate, despre
care vorbesc?
3. De asemenea, o caracteristică determinantă a unui Sinod cu adevărat Sfânt
și Mare, care îl diferențiază total de conferințe sau alt tip de întâlniri, este faptul că
Sinodul hotărăște definitiv și obligatoriu pentru toți și pentru întreaga Biserică.
Nu poate fi conceput un sinod care să pună la îndoială propriile hotărâri sau să
îngăduie, și chiar mai mult, să ofere posibilitatea neacceptării sau neaplicării
hotărârilor sale în totalitate, în special atunci când este vorba de probleme de
3
Extrem de interesantă este referirea făcută de pr. prof. Cyril Hovorum la al 8-lea Congres de Teologie
Ortodoxă, desfășurat sub egida Patriarhiei Ecumenice (Salonic, 21-25.5.2018), care leagă recunoașterea
autocefaliei în Ucraina cu negarea Bisericii Canonice a Ucrainei (aflate sub jurisdicția Patriarhiei
Moscovei) și la nivel personal, de refuzul Arhiepiscopului Onufrie de a accepta deciziile Sinodului din
Creta! Profesorul Hovorum a spus textual: „Aș dori, de asemenea, să fac referire la retorica conducerii
Bisericii Ucrainei, a Patriarhiei Moscovei. Întâistătătorul acestei Biserici, care este al doilea în rang, în rânduiala
Bisericii Ruse, după Patriarhul Moscovei, participând întotdeauna la toate actele sinodale ale Bisericii, spre deosebire de
ceilalți membri ai Bisericii Ruse, nu este prea atent în deciziile sale referitor la Sinodul Panortodox; în timp ce
în luările de cuvânt oficiale ale Bisericii Ruse Sinodul Panortodox este numit Sinod, cel puțin spun că este Sinod,
Mitropolitul ucrainean Onufrie îl numește Conferință a câtorva Biserici Ortodoxe. Cred că Patriarhul Kirill
nu are personal vreo problemă ideologică referitor la programul Sinodului Panortodox. De alt gen sunt motivele sale
legate de neparticiparea la Sinod. Mitropolitul Onufrie, însă, este împotriva Sinodului din punct de vedere
ideologic. Este un ierarh foarte conservator, om cu viață sfântă, dar un om conservator, căruia Sinodul
Panortodox îi pare foarte liberal, după cum el însuși declară, dar folosește și îi sprijină pe alții să se exprime în mod
deschis și critic față de Sinod. „Purtătorul de cuvânt” al Mitropolitului Onufrie este în acest sens Arhiepiscopul
Longhin de Bănceni. Acesta este episcop vicar al Mitropoliei din care provine și mitropolitul Onufrie. Longhin a fost
unicul episcop care a participat la Sinaxa întrunită la Tesalonic (se referă în fapt la Sinaxa din Pireu - n.a.), în aprilie
2017 (2016 - n.a.) pentru a condamna Sinodul Panortodox. În opinia lui Longhin, acest Sinod este eretic fiindcă
promovează ecumenismul. Subliniez că este singurul arhiereu care a participat la această Adunare (organizată de
patru Mitropolii și de Sinaxa clericilor și monahilor). În ciuda acțiunilor, luărilor sale de poziție și îndemnurilor sale,
care nu converg cu deciziile oficiale ale Bisericii Ruse, Longhin se bucură de sprijinul Întâistătătorului Bisericii
din Ucraina, care l-a promovat chiar de la treapta de episcop la cea de arhiepiscop și îi arată și în alte moduri
bunăvoința sa. În concluzie, pot spune că factorii ecleziastici care reacționează față de Sfântul și Marele Sinod au
scopuri diferite. Patriarhul Moscovei și factorii sinodali oficiali a Bisericii Ruse recunosc Sinodul din Creta ca sinod,
dar nu și ca Sfânt și Mare Sinod Panortodox. Și cuvântul Bisericii Ruse cu privire la Sinod, acțiunile sale, au scopul de
a minimaliza importanța și autoritatea acestuia, nu de a le anula cu totul. Totodată există și o mișcare conservatoare
extremă, care respinge Sinodul fără rezerve și îl consideră eretic, ca neortodox etc. Și la această mișcare a participă în
principal mireni, călugări și clerici, dar și unii episcopi. Nucleul acestei opoziții împotriva Sinodului, nucleul oficial,
cred că îl reprezintă, din păcate, Biserica Ortodoxă a Ucrainei în unire cu Patriarhia Moscovei. Cu toate că Moscova
nu împărtășește aceste luări de poziție totalitare, cred că le exploatează din propriile sale motive. Cred că aici există o
analogie cu mult discutatul subiect al Autocefaliei Bisericii Ucrainene. În același mod Moscova
exploatează temerile față de Occident ale Bisericii Ucrainei. Conducerea Bisericii Ucrainene a Patriarhiei
Moscovei este dominată de teama conservatoare de a-și schimba status quo-ul ecleziastic din Ucraina, în timp ce
Moscova intenționează să își schimbe status quo-ul în lumea ortodoxă”!

5
deosebită importanță, așa cum sunt problemele dogmatice și eclesiologice. Într-un
astfel de caz până și simpla declarare a refuzului îl face pe cel ce refuză decizia
sinodală răspunzător în fața sinodului. Această problemă nu este una simplă, ci
atinge însăși însemnătatea sinodului!
Este de neconceput în tradiția sinodală a Bisericii noastre ca membrii sinodali
să refuze să semneze hotărârea dogmatică și să nu suporte consecințele canonice
severe. Niciodată și la niciun sinod ecumenic nu s-a întâmplat ceva asemănător.
Niciodată și la niciun sinod ecumenic nu s-a dat posibilitatea refuzului de a
semna o hotărâre dogmatică, fără ca acest refuz să rămână fără urmări. La Sinodul al
VI-lea Ecumenic, patriarhul Macarie al Antiohiei, fiindcă a refuzat să accepte
hotărârea dogmatică a sinodului a fost caterisit, anatematizat și alungat de la sinod.
Părinții Sinoadelor Ecumenice nu abordau astfel de probleme cu … lejeritate, nici nu
se jucau când aveau de a face cu lucruri serioase … fiindcă aveau conștiința că
alcătuiesc sinoade sfinte și mari.
Există o singură excepție, care confirmă însă realitatea mai sus menționată:
La Sinodul al IV-lea Ecumenic, după condamnarea patriarhului Dioscor al
Alexandriei, treisprezece episcopi egipteni au refuzat să semneze hotărârea sinodală,
așteptând alegerea noului patriarh, fiindcă „este obiceiul în conducerea egipteană,
de a nu face nimic de genul acesta fără părerea și dispoziția arhiepiscopului”. Au
declarat însă categoric că acceptă pe deplin credința sinodului, dar au o problemă de
ordin formal, care îi oprește să semneze. Sinodul al IV-lea Ecumenic nu a acceptat
acest lucru. În cele din urmă, după îndelungată și intensă discuție și la rugămințile
fierbinți ale episcopilor egipteni, care au căzut în genunchi în fața sinodului („fie-vă
milă de bătrânețea noastră, fie-vă milă și nu ne siliți să ne petrecem viața în loc
străin. Și s-au aruncat la pământ preacucernicii episcopi și au zis: fie-vă milă și fiți
generoși”) și numai după ce au dat garanții serioase și li s-a interzis ieșirea din oraș,
s-a acceptat de către sinod să se amâne semnătura lor până va fi ales noul patriarh al
Alexandriei4. Pentru părinții sinodului aceasta era o problemă de seriozitate și
conștiință de sine a Sinodului însuși, era cu totul de neconceput ca unii să nu
semneze și să fie considerați totodată membri ai Sinodului și ai Bisericii.

4
V. discuția din cadrul celei de-a patra ședințe a Sinodului al IV-lea Ecumenic în S. Milias, Πρακτικὰ τῶν
Ἁγίων καὶ Οἰκουμενικῶν Συνόδων, ed. Coliba Sfântul Ioan Botezătorul, Schitul Sfânta Ana, Sfântul Munte,
(în continuare: Πρακτικὰ) tom. II, pp. 162-164. Mansi 7, 49A-61A. ACO 2,1,2,110-114.

6
Ce s-a întâmplat în Creta? Foarte… lejer! Cine a vrut, a semnat, cine nu a
vrut, nu a semnat! Pentru unii care au refuzat să semneze, a semnat „în locul lor”
arhiepiscopul lor! Alții au semnat cu rezerve! Unde s-a mai auzit vreodată de
semnătură cu rezervă pe o hotărâre sinodală a unui sinod cu adevărat Sfânt și Mare!
În mod evident acesta nu a fost Sfânt și Mare! Până și numai acest fapt, modul în
care s-au semnat documentele sinodului, constituie desconsiderarea totală a
Sinodului din Creta! Refuzurile legate de renumitul document al șaselea au ajuns la
numărul de 30 dintr-un total de 162 de episcopi (adică 25 % dintre episcopi au
refuzat să semneze!) Și cu toate acestea nimănui nu i s-a cerut socoteală, nu au fost
impuse nimănui nici cele mai mici sancţiunι, nici măcar o recomandare nu s-a făcut!
Tragic este că această posibilitate de neconceput pentru un sinod serios era
prevăzută în Regulamentul de funcționare al Sinodului Panortodox (a se vedea par.
§2-3, art. 12 al Regulamentului!) O asemenea seriozitate îi recunoștea Sinodului din
Creta însuși regulamentul acestuia…
În urma acestor considerații poate afirma cineva în mod serios că la Sinodul
din Creta există cu adevărat conștiință de sine a unui „Sfânt și Mare Sinod al Bisericii
Ortodoxe”, adică a unui sinod inspirat de Sfântul Duh, a unui sinod care să exprime
experiența bisericească vie a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice a
lui Hristos?

II. Membrii Sinodului

Între Sinodul din Creta și Sinoadele Ecumenice ale Bisericii există o diferență
și în privința membrilor sinodului, nu numai din perspectivă cantitativă, ci mai ales
din perspectivă calitativă:
1. Comparația cu sinoadele cu adevărat Sfinte și Mari, Sinoadele Ecumenice,
este zdrobitoare pentru „Sinodul Panortodox”, dacă ne gândim la numărul redus de
episcopi care au participat la acesta (doar 162 de episcopi dintr-un total de 850 de
ierarhi ortodocși din întreaga lume, adică doar 19% dintre episcopii ortodocși!) în
ziua de astăzi, când posibilitățile de deplasare, comunicare și adunare nu se pot
compara în niciun fel cu cele din epocile mai vechi. Și totuși, la Sinodul I Ecumenic
au participat 325 de episcopi, la Sinodul al IV-lea Ecumenic, 630, la Sinodul al VII-lea
Ecumenic, 350 de episcopi, în ciuda greutăților deosebite în privința comunicării, a
deplasării ș.a.m.d.!

7
2. Cu certitudine punctul principal în care se descoperă abisul dintre cele
două tipuri de sinoade nu este numărul mic de participanți la Sinodul din Creta și
nici reprezentarea în sine. Până și la Sinoadele Ecumenice nu se prezentau toți
episcopii, dar existau Biserici locale care participau prin delegați 5. Problema nu este
deci numărul în sine al membrilor participanți, ci de ce s-a ajuns la acest număr? De
ce să se reducă atât de mult numărul episcopilor membri din moment ce astăzi
niciun obstacol obiectiv nu stă în calea adunării în sinod a tuturor episcopilor
ortodocși din întreaga lume, care nu depășesc numărul de 900! Dacă în anul 325, în
451 sau în 787 d. Hr. puteau să se adune 318 sau 630 sau 350 de episcopi, este de
neînțeles de ce nu s-a dat posibilitatea astăzi să se adune pentru un astfel de
eveniment 800-900 de episcopi! Nu este de neînțeles?
Din păcate însă reducerea numărului participanților episcopi nu se datorează
unor dificultăți obiective sau unor criterii de ordin duhovnicesc și eclesiologic, ci …
filetist și tactic sau, ca să ne exprimăm mai profan: Cei competenți s-au temut că dacă
s-ar permite participarea tuturor episcopilor ortodocși nu le-ar ieși socoteala!
Criteriile care au determinat neparticiparea tuturor episcopilor nu sunt de natură
eclesiologică, ci ține de oportunități filetiste și tactici de menținere a unor echilibre
…. O mentalitate pur lumească, departe de procesul inspirat de Sfântul Duh.
Pentru a se înțelege ce înseamnă cuget bisericesc în Duhul Sfânt al
Sinoadelor Ecumenice și ce înseamnă mentalitate seculară a Sinodului din Creta,
vom da un exemplu de la Sinodul al IV-lea Ecumenic: Sinodul al IV-lea Ecumenic a
fost unul dintre cele mai critice sinoade. Fusese precedat de Sinodul tâlhăresc din
Efes (449), la care patriarhul eretic monofizit Dioscor al Alexandriei s-a impus cu
suita sa numeroasă, pe care o adusese din Alexandria și cu bandele sale de călugări
parabolani. De cealaltă parte, principalul exponent al tradiției bisericești în epoca
Sinodului al IV-lea Ecumenic era sfântul papă ortodox al Romei, Leon cel Mare.
Sfântul Leon, având conștiința de a fi purtător al adevărului, nici nu a ținut cont de
procedura legată de numere! Nu avea nicio neliniște sau teamă de a opune
numărului mare de susținători ai lui Dioscor doar patru legați! Certitudinea-
experiența harismatică, în Duhul Sfânt, că în acel moment critic este purtător și
exponent al adevărului nu îi permitea să se ocupe cu acţiuni pregătite sistematic, ca
5
De exemplu, Episcopul și Biserica Romei au fost reprezentați de 2-5 legați papali, în timp ce, după cucerirea
arabă a Patriarhiilor răsăritene (Alexandria, Antiohia, Ierusalim), aceste Patriarhii erau reprezentate la
Sinoadele Ecumenice de 2-3 persoane.

8
să „aranjeze” numerele, să manipuleze participarea, pentru a ieși cum își dorea!
Având conștiința că era purtătorul adevărului, nu l-au interesat numerele,
constrângerea prin mărime, fiindcă avea încredere în adevărul pe care îl exprima!
Există oare vreo relație între cugetul Sfântului Leon și cugetul responsabililor
de la Sinodul din Creta?
3. În acest context nu putem să nu amintim problema gravă de ordin
eclesiologic care se pune în legătură cu Sinodul din Creta, potrivit cuvintelor
Mitropolitului Ioannis (Zizioulas) al Pergamului, problemă legată de lipsa
posibilității participării tuturor episcopilor la sinod. Scrie Mitropolitul Pergamului:
„Sinodul nu este deci o instituție aflată mai presus de Biserica locală, este o instituție
care exprimă unitatea, acordul și reciprocitatea între Bisericile locale. Această stare
este asigurată din punct de vedere structural și organizațional prin participarea cu
drept cuvânt la sinoade a tuturor episcopilor… De aceea este ο abatere din punct
de vedere eclesiologic ca un sinod, oricare ar fi acesta - cu excepția cazului în care au
un motiv inevitabil legat de o nevoie istorică – să exclude anumiți episcopi de la
participarea la sinod. Au existat și există diverse astfel de devieri nejustificate din
punct de vedere eclesiologic… Atunci însă când sinodul poate fi format din toți
episcopii, a-i alege doar pe unii și a-i face stăpânitori peste restul episcopilor
erodează în mod periculos fundamentele eclesiologiei și creează generează
anomalii și abateri… Situație ideală este întrunirea tuturor episcopilor”6.
4. Un alt punct care revelează diferența dintre Sinodul din Creta și Sinoadele
Ecumenice este participarea la lucrările sinodului a restului membrilor Bisericii în
afara episcopilor. La Sinoadele Ecumenice, în afara episcopilor erau prezenți și
numeroși funcționari superiori ai Statului, care luau parte la discuții și chiar
prezidau la ședințe (așa cum s-a întâmplat la Sinodul al IV-lea și la Sinodul al VI-lea
Ecumenic). De asemenea, la Sinodul al VII-lea Ecumenic au fost prezenți
„preacuvioșii arhimandriți, egumeni și monahi” 7, care deseori luau cuvântul și
participau în mod regulat, prin intervenții energice, la lucrările sinodului și semnau
actele sinodului după episcopi. La ședința a patra semnează chiar 130 de egumeni și
monahi, numărul total al episcopilor fiind de 320 8.
Spre deosebire de Sinoadele Ecumenice, la Sinodul din Creta a avut loc
excluderea monahilor și a mirenilor de la ședințele sinodului. Au fost prezenți doar
6
I. Zizioulas, Θέματα Ἐκκλησιολογίας, Πανεπιστημιακὲς παραδόσεις, Tesalonic 1991, p. 71-73.
7
Acte III 227, Mansi 12, 999B, ACO (2008) 2,3,1,37-38.
8
Acte III 306-312, Mansi 13, 133C-157A.

9
câțiva în calitate de consilieri, care nu aveau însă dreptul de a luat cuvântul. S-a
produs o adevărată problemă în legătură cu luarea cuvântului de către
reprezentantul Sfântului Munte fiindcă – s-a zis – nu o permitea Regulamentul, pe
care ei înșiși l-au întocmit!
5. În acest context ne întrebăm de ce nu au fost valorificate posibilitățile pe
care le oferă tehnologia contemporană, de urmărire a lucrărilor sinodului de către
întreg Trupul Bisericii? De ce s-au temut responsabilii Sinodului și nu au dat
posibilitatea tuturor credincioșilor care și-ar fi dorit, să urmărească lucrările
sinodului? Sinodul nu privește întregul Trup al lui Hristos, toți credincioșii? Din
nefericire, excluderea credincioșilor, ba chiar și a ierarhilor și a unor Sinoade locale a
fost o alegere conștientă, în special în faza ultimă și cea mai critică, aceea a pregătirii
documentelor sinodale (între anii 2009 și 2015). Cum au cei responsabili deci
pretenția ca Poporul să respecte ceva de la care ei înșiși l-au exclus? Au ținut poporul
departe de sinod și își iau răsplata pentru alegerile pe care le-au făcut: poporul
desconsideră în mod total sinodul!
6. Cel mai critic punct de comparație între Sinoadele Eecumenice și Sinodul
din Creta rezidă însă în prezența unor părinți – membri sinodali purtători de
Dumnezeu.
Conștiința Bisericii dorește ca membri ai Sinoadelor Ecumenice Mari Părinți,
care trăiesc Taina Bisericii la nivel practic și în contemplare 9. Imnologia Bisericii este
sugestivă în acest sens: Părinții „de cele cerești cugetători” și „purtători de
Dumnezeu” sunt cei care au pecetluit însemnătatea Sinodului, fiindcă prin ei lucra
Sfântul Duh, ei fiind „trâmbiţele tainice ale Sfântului Duh”, care au „au cântat în
mijlocul bisericii, cântare întocmită de teologie”. Potrivit conștiinței ecleziale la
Sinoadele Ecumenice Sfinții Părinții, „propovăduitori ai lui Hristos” nu au spus cele
ale lor, ci „strălucirea Sfântului Duh cea cu mintea gândită primindu-o,… au spus
prin dumnezeiască insuflare,… de sus luând descoperirea lor şi luminându-se au
alcătuit hotărârea cea de Dumnezeu învăţată». Biserica îi elogiază pe Părinții, fiindcă
ei „cu dumnezeiescul Duh socotind, cerescul și cinstitul Simbol al Credinţei cu
dumnezeiască scrisoare l-au însemnat”.

9
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasios, Ἡ “Ἁγία καὶ Μεγάλη Συνοδος”, θεολογικὲς καὶ
ἐκκλησιολογικὲς θέσεις, ed. Ed. Sfintei Mânăstiri Nașterea Domnului Pelagia, 2018, (în continuare:
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος), p. 250-254, 296-301, 430-431.

10
Pe bună dreptate laudă Biserica noastră „ceata Sfinţilor Părinţi”: „O
dumnezeiască tabără, de Dumnezeu grăitori ostaşi întrarmați ai oştii Domnului!
Stele mult luminătoare ale tăriei celei înţelegătoare, stâlpii cei nesurpați ai Sionului
celui tainic! Florile raiului cele ca mirul mirositoare! Gurile Cuvântului cele cu totul
de aur”. Merită să menționăm faptul că în imnele adresate părinților Sinoadelor nu
se pomenește deloc însemnătatea tronului lor, ci se accentuează în mod deosebit:1.
experința personală a Harului, 2. lupta lor pentru păstrarea credinței și 3. teologia lor
ca dar și inspirație a Mângâietorului.
Studierea Actelor Sinoadelor Ecumenice arată că la multe dintre Sinoadele
Mari domina figura, prezența și teologia anumitor părinți purtători de Dumnezeu,
fie prezenți10, fie adormiți11. În mod negrăit și tainic, Sfântul Duh face cunoscut la
Sinoade pe exponentul, purtătorul Adevărului și al tradiției apostolice, care la
momentul istoric respectiv, având nu vreo întâietate a tronului, ci întâietatea
Adevărului12, teologhisea ca să vindece rana creată în Trupul Bisericii. Părintele
Sofronie, vorbind despre modul de funcționare al Sinoadelor, scrie sugestiv: Și
aflându-se, desigur, în rugăciune neîncetată a minții, participanții la această căutare
sinodală a voii lui Dumnezeu îmbrățișează cu duhul lor întregul Sinod și simt când
și cui îi vorbește Sfântul Duh. Duhul acesta „suflă” însă „unde voiește” (In. 3, 8),
fără să țină seama, bineînțeles, de poziția ierarhică a sinodalilor13.
Cu siguranță, nu toti Părinții se aflau la același nivel duhovnicesc de curățire,
iluminare și îndumnezeire. Întregul Sinod se baza însă pe credința, mărturisirea și
teologia părinților cu adevărat „purtători de Dumnezeu”. Este grăitoare în acest sens
declarația episcopului Aitherihos al Smirnei, care se pare că nu înțelegea discuțiile
teologice de finețe, însă avea cuget patristic, în sensul că se baza pe experiența
patristică. Astfel, cu simplitate demnă de invidiat, și-a mărturisit credința cu
sugestivele cuvinte: „Precum Chiril cuget!” 14 Cu alte cuvinte, era ca și cum ar fi zis:

10
La Sinodul I Ecumenic, Sf. Atanasie, la Sinodul al III-lea Ecumenic Sf. Chiril, la Sinodul al IV-lea Ecumenic,
Sf. Leon, prin delegați, Sinodul al VII-lea Ecumenic, Sf. Tarasie, Sinodul al VIII-lea Ecumenic. Sf. Fotie cel
Mare, Sinodul al IX-lea Ecumenic, Sf. Grigorie Palama.
11
La Sinodul al II-lea Ecumenic, Sf. Vasile, la Sinoadele al IV-lea și al V-lea, Sf. Chiril, la Sinodul al VI-lea
Ecumenic, Sf. Maxim, la Sinodul al VII-lea Ecumenic, Sf. Ioan Damaschinul.
12
Pr. Ath. Gotsopoulos, Ἡ Ἐκκλησία τῆς Ρώμης καὶ ὁ ἐπίσκοπός της στὰ Πρακτικὰ καὶ τὶς ἀποφάσεις τῶν
Οἰκουμενικῶν Συνόδων, 2016, p. 235-250. Arhimandritul Sofronie, Τὸ μυστήριο τῆς Χριστιανικῆς ζωῆς,
trad. de Arh. Zaharias, Essex, Anglia, 2010, p. 32-33.
13
Arhim. Sofronie, Τὸ μυστήριο τῆς Χριστιανικῆς ζωῆς, trad. Arhim. Zaharias, Essex - Anglia, 2010, p. 32-33.
14
Acte II, p. 88, Mansi 6, 689A, ACO 2,1,1,11923.

11
„eu nu am încredere în cunoștințele mele teologice, însă rămân în Biserica cea Una,
Sfântă, Sobornicească și Apostolică, având aceeași credință cu Sfântul Chiril!”
Acesta era cugetul Părinților Sinoadele Ecumenice! Astfel putem să ne
explicăm de ce pe parcursul ședințelor acestora erau aduse deseori din biblioteca
„sfintei Patriarhii” tomuri („codici” sau „caiete”) cu lucrări patristice și colecții de
texte patristice, a căror autenticitate era verificată prin studiere foarte atentă 15! Actele
Sinoadelor Ecumenice sunt pline de sute de referiri la „spusele patristice”, pe care se
fundamentau deciziile sinodale, fiindcă sinodul nu poate decât să urmeze „calea cea
neabătut dreaptă a Părinților celor sfinți și aprobați” 16.
În urma celor spuse ne întrebăm și îi întrebăm pe cei responsabili și pe
susținătorii Sinodului din Creta: ce părinte harismatic, purtător de Dumnezeu, ar
putea să invoce pentru a valida renumitul document al șaselea, care se referă la
relațiile dintre Biserica noastră și eterodocși? Absolut niciunul! De aceea și în acest
document - documentul dogmatic prin excelență al Sinodului din Creta - nu există
nicio referire la Părinți și la Sinoade mai vechi!
Alt duh, alt cuget... Nicio legătură cu duhul și cugetul Sinoadelor Ecumenice!

III. Ședințele sinodale

Diferențele mai esențiale între cugetul Sinoadelor Ecumenice și cel al


Sinodului din Creta se regăsesc însă în capitolul ședințelor sinodale.
Sinoadele Mari și Sfinte erau convocate în primul rând pentru a teologhisi.
Teologia constituia lucrarea principală, de bază și esențială a Sinoadelor
Ecumenice17. Teologhiseau despre tainele Sfintei Treimi și ale dumnezeieștii
iconomii18, fiindcă din acestea izvorăște întreaga credință creștină. O lucrare conexă,
aflată în imediată legătură cu lucrarea teologică principală a Părinților, era
combaterea ereziilor și protejarea unității Bisericii. Unitatea în Adevăr a Bisericii
constituie esența instituției sinodale, cu deosebire la nivelul unui Sinod Sfânt și
Mare. Aceste sinoade nu treceau la declarații, ci formulau pozitiv, cu cea mai mare
acribie posibilă experiența Bisericii, astfel încât să nu existe nici cea mai mică
posibilitate de interpretare greșită, dar și negativ, arătând cu o absolută claritate
15
V. verificarea temeinică a falsificării a Actelor Sinodului al V-lea Ecumenic, prezentate la ședința a XIV-a a
Sinodului al VI-lea Ecumenic, Acte, III 130-134, Mansi 11, 583-596, ACO 2,2,2,628-654.
16
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 250-254, 296-301, 430-431.
17
Πηδάλιον, ed. Rigopoulos, Tesalonic 1991, p. 118.
18
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 25-47.

12
deformarea și denaturarea acestei experiențe de către eretici. Prin urmare, nu se
poate concepe existența unui sinod de un așa înalt nivel care să nu se ocupe cu
falsificările eretice ale Revelației evanghelice, astfel încât să delimiteze cu precizie
credința acesteia.
După cum reiese din studierea Actelor Sinoadelor Ecumenice, în timpul
ședințelor aveau loc dezbateri teologice, care durau ore, zile și chiar luni întregi, cu
zel și chiar cu intensitate, pentru a nu exista nici cea mai mică umbră sau neclaritate
sau ambiguitate în hotărârea sinodală, și mai ales pentru a nu exista posibilitatea
unei interpretări greșite a deciziei sinodale. Din Actele Sinoadelor Ecumenice reiese
preocuparea intensă și lupta Părinților pentru fomularea cu cea mai mare claritate
posibilă a experienței lor necreate.
Așa cum pe bună dreptate subliniază Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos,
Părinții Sinoadelor Ecumenice nu au încercat să reconcilieze cu diplomație anumite
situații în detrimentul Adevărului revelat, prin formulări care să satisfacă pe toată
lumea și care să poată fi acceptate până și de cei care aveau cuget și credință eretice,
ci „s-au luptat cu tărie și, cu inspirația Sfântului Duh, au folosit terminologia
corespunzătoare („cu cuvânt scurt și cu multă înțelegere”) care să exprime credința
ortodoxă cu siguranță și insuflat de Dumnezeu“, pentru că „alegerea unei
terminologii eronate creează abaterea de la învățătura ortodoxă. Părinții „au dat
adevărată luptă pentru utilizarea exactă a cuvintelor - termenilor care vizau aspecte
dogmatice". Cu siguranță, „nu se vor certa pentru cuvinte și nume când sunt de
acord asupra adevărului lucrurilor"19.
Ce s-a făcut din toate acestea în Creta?
Este clar de acum că Sinodul din Creta nu a avut teologia ca scop principal.
Alta a fost preocuparea promotorilor acestuia. Ne umple sufletele de tristețe ceea ce
mărturisește Mitropolitul de Nafpaktos, membru al Sinodului, în valoroasa sa carte
"Sfântul și Marele Sinod", poziții teologice și eclesiologice" (Ed. Sfintei Mânăstiri
Nașterea Domnului Pelagia, 2018) despre atmosfera generală în care s-au desfășurat
ședințele Sinodului despre serioasele probleme teologice care trebuia discutate în
detaliu.
Este lamentabil ca la un sinod de amploarea unui Sinod Sfânt și Mare
teologia să fie desconsiderată de membrii de vârf ai acestuia și discuțiile teologice

19
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 250-254, 205, 594, 597 και 296-301, 430-
431.

13
esențiale să fie denumite „bizantinism” și „pierdere de vreme” 20 sau să se audă
cuvinte rostite de episcopi și întâistătători, precum: „nu e just să dezbatem astfel de
subiecte dogmatice”21, „Sfântul Sinod va fi istovit în dispute de natură teologică și
filosofică”22 și „nu suntem studenți de anul trei sau patru la Facultatea de Teologie,
… o să ne irosim toate zilele în discuții teologice?” 23. Cel mai tragic este faptul că cea
din urmă abordare a unui întâistătător al unei patriarhii vechi „a fost aplaudată de
majoritatea episcopilor prezenți” și au aplaudați „și cei mai mulți dintre
întâistătători”24, demonstrând climatul negative de la sinod, nefavorabil discuțiilor
teologice serioase. Cum va putea fi acceptat, deci, de către conștiința eclezială un
sinod de așa nivel, care în esență refuză să teologhisească, ca Sfânt și Mare?
Atunci când există o astfel de abordare a teologiei, nu surprinde constatarea
Mitropolitului de Nafpaktos, care a fost și membru al Sinodului „Panortodox”, care
acuza de la tribuna cea mai oficială a Sinodului Ierarhiei Bisericii Greciei (23-
24.11.16): „Când se vor publica Actele Sinodului… se va arăta în mod limpede că la
Sinod au dominat teoria ramurilor, teologia baptismală și mai ales principiul
inclusivității, adică alunecarea de la principiul exclusivității la principiul
inclusivității” și „teologia nu a fost dorită la ședințele Sinodului din Creta și prin
urmare este întru toate valabil cuvântul Sfântului Vasile, care spune că, «în loc să
teologhisească, teologii tehnologhisesc»” 25. Cele mai mai sus arată cu claritate lipsa
unei preocupări teologice serioase a Sfântului și Marelui Sinod și explică pe deplin
rezultatele teologice deplorabile ale Sinodului și ca urmare, desconsiderarea acestuia
de cei care au luat parte la el...
Chiar, ce legătură poate exista între cugetul Sinodului din Creta și cel al
Sinoadelor Ecumenice?
De asemenea, nu trebuie să ne scape atenției faptul că Sinodul din Creta,
comparat cu Sinoadele Ecumenice, a fost chemat să își împlinească lucrarea teologică
într-un cadru temporal extrem de restrâns, de 5-6 zile, din timpul deosebit extrem
de limitat al Sinodului nelipsind nici evenimente sociale și culturale (de exemplu,
concertul lui Mikis Theodorakis și al Mariei Farantúri)... Pare că promotorii
Sinodului din Creta s-au „grăbit” ca Sinodul să se desfășoare cât mai repede și să se
20
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 661.
21
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 661.
22
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 661.
23
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 662.
24
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 415, 662, 684.
25
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 473, 684, 727-728.

14
încheie, fără să-și pună problema dacă se va încheia în fond lucrarea teologică a
sinodului și prin urmare dacă se va dovedi demn de numele care i-a fost atribuit. De
aceea nici nu au fost ascultate multiplele și serioasele voci care au cerut să nu se
definitiveze validarea documentelor critice într-un astfel de regim de presiune a
timpului26. Sinoadele Ecumenice, în ciuda condițiilor foarte nefavorabile în care se
întruneau, se desfășurau cu o generozitate de timp mult mai mare, fapt ce arată cu
evidență și marele respect pe care Părinții îl aveau față de abordarea problemelor
teologice care se dezbăteau.
Mai mult: însăși structura Sinodului din Creta nu a fost orientată spre
înaintarea în discuții teologice de fond. Regulamentul Sinodului a fost extrem de
restrictiv și nu a ajutat la examinarea substanțială, detaliată și minuţioasă a
serioaselor problem eclesiologice, asupra cărora a fost chemat să se pronunțe. Scopul
Sinodului a fost pur și simplu acela de a valida documentele aprobate prosinodal,
eventual cu câteva mici modificări. Însă până și procedura aprobării modificărilor a
fost deosebit de anevoioasă, așa cum s-a văzut la nivel practic și s-a rezumat în cele
din urmă la foarte puține puncte.
Ca urmare a acestei situații, rezultatul a fost predictibil: urma să apară și în
cele din urmă au și apărut documente care nu sunt deloc măgulitoare pentru
problematica noastră teologică contemporană.
Un element deosebit de important al procedurii sinodale a Sinodului
Panortodox din Creta, care a amintit de practica sinodală a Sinoadelor Ecumenice,
a fost contribuția și prezența inițială a delegației Bisericii Greciei. Delegația
greacă, urmând practica urmată de Biserica veche la Sinoadele Ecumenice, a
prezentat la Sinodul din Creta HOTĂRÂREA SINODALĂ UNANIMA A
IERARHIEI BISERICII GRECIEI asupra problemelor care urmau să preocupe
Sinodul Panortodox27. Această decizie sinodală a fost rezultatul unor serioase și
intense discuții și frământări, care au durat luni de zile (din ianuarie până în mai
2016), în biserica Greciei, care nu s-a rezumat la niște „specialiști”, „experți” și
„tehnocrați”, ci s-a extins la nivelul întregului Popor al lui Dumnezeu, adică la
nivelul ierarhiilor, al altor clerici, al comunităților monahale, al teologilor
universitari și al creștinilor mireni. Nu știu dacă în istoria bisericească modernă a
Greciei a mai avut vreodată loc în Trupul Bisericii o astfel de discuție teologică
26
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 425-427.
27
Un comentariu detaliat al amendamentelor propuse de Sinodul Bisericii Greciei, la Ierotheos, Mitropolit de
Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 441-471.

15
serioasă și intensă pe probleme de credință. Nu trebuie să uităm nici faptul că
întreaga fructuoasă problematică care s-a manifestat în Grecia și care a avut ca obiect
analiza textelor presinodale, a fost urmărită cu deosebit interes și de alte Biserici
Ortodoxe, care au valorificat această preocupare în hotărârile lor sinodale! Într-
adevăr, această perioadă a frământărilor presinodale din Biserica Greciei a fost
demnă de invidiat...
Astfel deci, după o astfel de preocupare teologică la un nivel atât de înalt în
cadrul Trupului lui Hristos, Ierarhia Bisericii Greciei, în calitatea sa de cel mai
competent Corp Sinodal, după o discuție intense, de două zile, evaluând
frământările Poporului lui Dumnezeu, care au fost exprimate în acest răstimp, a
ajuns la formularea unei DECIZII SINODALE UNANIME, în care au fost
consemnate credința și cugetul Bisericii Greciei cu referire la documentele
presinodale și la subiectele care urmau să fie discutate în Creta!
Și totuși această procedură, care demonstrează respectul deplin față de
instituția sinodală, dar în același timp o și exprimă cu adevărat, ca lucrare și
colaborare a întregului Trup al lui Hristos, așa cum a fost experiată aceasta în
Biserica veche, nu a fost pe placul unor apărătοri ai Sinodului din Creta și a fost
criticat ca fiind pasămite străin de tradiția sinodală! 28
Și totuși aceasta era practica care se urma în Biserica Veche la pregătirea
Sinoadelor Ecumenice și este spre cinstea ierarhiei Bisericii Greciei faptul că a pus-o
în aplicare. Amintim în acest sens:
1) La Sinodul al VI-lea Ecumenic, Biserica apuseană a fost reprezentată nu
numai de legații papali, ci și de delegații Sinodului local al Romei, alcătuit din 125 de

28
Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς
Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a, (http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html): „Bisericile care au
luat astfel de decizii trebuia să știe, deci, că creează probleme noi și în mare parte insurmontabile și pentru
înseși Bisericile lor, ceea ce s-a și întâmplat, fiindcă unele dintre acestea, în mod voluntar nu s-au prezentat la
Sinodul din Creta, iar altele au fost nevoite ca în cele din urmă să se distanțeze de propriile decizii și să se
adapteze chiar și parțial, la Sfântul și Marele Sinod, însă cu un preț mare și noi tensiuni între Părinții
participanți, în timpul Sinodului, dar și în sânul propriilor grupări, prin diverse dispute și acuzații reciproce
legate de gradul de respectare a deciziilor preliminare ale Sinoadelor lor, urmând o traiectorie sinuoasă, cu
reveniri. Toate acestea, inutile, de prisos și dăunătoare!
De asemenea, domnul E. Sotiropoulos (www.romfea.gr/katigories/10-apopseis/14537-i-ekklisia-kai-i-agia-kai-
megali-sunodos) a menționat: „Biserica Greciei a mers în Creta cu cereri concrete în sensul schimbării
documentelor presinodale. Această atitudine, în special înaintea unui sinod, este, în cel mai bun caz,
contestabilă. Fiindcă, inițial, o abordare rigid și predeterminată îndepărtează Duhul Sfânt de la conlucrarea
dintre episcopi atunci când sunt adunați în Sinod”.

16
episcopi. Delegația Sinodului Romei a prezentat la Sinodul al VI-lea Ecumenic
decizia scrisă a Sinodului local al Romei, care a fost primită cu entuziasm 29.
2) La Sinodul al IV-lea Ecumenic, delegații Sfântului Papă Leon au adus la
sinod renumitul „Tomos al lui Leon” și au cerut să fie acceptată hristologia acestuia.
Tomosul lui Leon a fost acceptat cu entuziasm de sinod și a devenit criteriu al
credinței ortodoxe. Este demn de menționat faptul că legații papali, în timp ce nu au
făcut absolut niciun compromis referitor la învățătura hristologică a Sfântului
Leon, care în final a fost acceptată de Sinod, în probleme „de natură tehnică”, care
sunt de importanță secundară, au fost concilianți (au discutat, de pildă, și în cele din
urmă au acceptat întocmirea unui alt document, ca Hotărâre de credință (oros), care
era însă în acord deplin cu cugetul și învățătura Tomosului lui Leon!)
3) La Sinoadele al VI-lea și al VII-lea Ecumenice, reprezentanții Patriarhiilor
răsăritene, aflate sub dominația arabă, au prezentat scrisori din partea patriarhilor
lor, în care mărturiseau credința dogmatică a Bisericilor lor și au fost acceptate cu
entuziasm de către Sinoade.
În toate cazurile menționate anterior, Sinoadele Ecumenice acceptau credința
pe care o propovăduiau deciziile și scrisorile patriarhilor absenți. Niciodată un Sinod
Ecumenic nu a refuzat credința și învățătura unui Sinod al unei Biserici locale,
exprimate prin intermediul unei decizii - epistole sinodale! Și nici nu au fost
vreodată nemulţumiți părinții sinodali, ci dimpotrivă au primit cu entuziasm
deciziile sinoadele locale și ale patriarhilor absenți.
De altfel, cum este posibil ca un Sinod Ecumenic să nu accepte credința și
cugetul unei Biserici locale? Așa ceva este de neconceput și pune sub un mare semn
de întrebare fie calitatea Sinodului local, fie pe cea a Sinodului Ecumenic!
O dată însă s-a întâmplat acest lucru! Când Sinodul din Efes (449) a refuzat
învățătura hristologică a Sfântului Leon și a Bisericii locale a Romei, s-a distanțat de
credința ortodoxă și a încercat să formuleze o altă credință, diferită. Atunci legații
papali, respectându-l pe mandantul lor, Sfântul Papă Leon, pe care-l reprezentau și
avea îndatorire față de acesta, nu au fost de acord, s-au revoltat intens, spunând
renumitul „Contradicitur, care înseamnă se opune”30 și au părăsit sinodul. Acest
sinod, chiar dacă a fost convocat ca un Sinod Ecumenic, a rămas în istorie ca …
Sinodul tâlhăresc de la Efes (449)!

29
Acte, tom. Γ΄, σ . 46, Mansi 11, 285, ACO 2,2,1,12210.
30
Acte, tom. Γ΄, p. 121, Mansi 6, 908D, ACO 2,1,1,19130.

17
Este prin urmare clar că pentru practica sinodală a Bisericii prezentarea
credinței și a cugetului unei Biserici locale era obișnuită și de la sine înțeleasă,
credința respectivă neputând nicicum să fie pus în discuție sau combătută. De
asemenea în aspecte ce țin de credință și de cugetul ortodox, nu se poate pune deloc
problema superiorității sinodului ecumenic față de Biserica locală, fiindcă
corectitudinea credinței determină valoarea sinodului și nu invers. Sinodul
ecumenic trebuie să exprime cugetul Bisericilor locale care participă la acesta, iar
Bisericile locale trebuie să exprime credința lor comună în sinodul ecumenic. Dacă
nu se întâmplă acest lucru, atunci există o problem gravă, care necesită abordare
imediată. De asemenea în mod just semnalează în acest sens Mitropolitul de Pergam:
„Sinodul nu este deci o instituție aflată mai presus de Biserica locală, este o
instituție care exprimă unitatea, acordul și reciprocitatea între Bisericile locale”31.
Prezența și contribuția inițiale ale delegației Bisericii Greciei a amintit deci cu
adevărat de practica Sinoadelor Ecumenice.
Din nefericire însă, în final, delegația noastră a cedat presiunilor 32 și a trecut
cu vederea peste faptul că acționa ca mandatar al Sfântului Sinod al Ierarhiei, din
partea căruia primise dispoziția concretă să îl susțină la Sinodul Panortodox.
Astfel, în timp ce delegația avea obligația, prin hotărârea sinodală unanimă a
Ierarhiei, să nu accepte denumirea de „Biserici”, acordată comunităților eretice, nu
și-a menținut din păcate dispoziția pe care a primit-o, acest fapt fiind urmat de
toate tristele consecințe33.

IV. Hotărârile dogmatice

Hotărârile dogmatice are sinoadele ecumenice sunt numite „ὃροι” [definiții,


termeni], întrucât determină cu exactitate, în cel mai clar mod limitele dintre adevăr
și minciună, dintre Dumnezeiască Revelație și înșelarea demonică. Însușirea lor cea
mai caracteristică este acribia și claritate, fiindcă limitele neclare nu sunt limite și nu
creează decât probleme. De altfel, potrivit filosofului antic, „claritatea e
înțelepciune”.
În consecință, formularea precisă și clarificarea terminologiei reprezintă
elementul de bază al fiecărui sinod care are pretenția de a se numi Sfânt și Mare.
31
I. Zizioulas, Θέματα Ἐκκλησιολογίας, Πανεπιστημιακὲς παραδόσεις, Tesalonic 1991, p. 71-73.
32
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 426-427.
33
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 424-427.

18
Din nefericire însă, în Creta a dominat alt duh, cu totul străin de cugetul
sinodal prezent în practica și tradiția Bisericii noastre. În documentul cel mai critic al
sinodului, documentul VI, care vorbește despre relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul
lumii creștine, predomină neclaritatea și ambiguitatea, care nu mulțumesc pe
nimeni34. Foarte just semnalează Mitropolitul de Nafpaktos: „Acest text nu doar că
nu este teologic, dar nu este clar, nu are perspective și baze clare, este diplomatic
…, e caracterizat de o creativă neclaritate diplomatică. Și, ca text diplomatic, nu îi
satisface nici pe ortodocși și nici pe eterodocși”35.
Pe aceeași lungime de undă se află și declarația Mitropolitului de Bačka
(Serbia), Irineu Bulovič: „Trebuia, mai degrabă era de datoria [Sinodului] ca prin
documentul în cauză să dea mărturie a identității și conștiinței sale de sine
eclesiologice, într-un mod mai limpede, mai cοnsecvent și mai precis. Acest lucru
nu a fost posibil, din nefericire... Să nu ne înșelăm sau să ne ascundem: acest text

34
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 433. De asemenea, Dimitrios Salahas,
„Sinodul Panortodox întrunit recent și relațiile intercreștine. Hotărâre a Sfântului și Marelui Sinod: Se
consolidează dorința dialogului Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Efecte asupra dialogului cu
Biserica Catolică“, „Sinodul Panortodox și relațiile inter-creștine”, Ἀνοιχτοί Ὀρίζοντες, tom. 1101
(septembrie-octombrie 2016) 6-11, și http://jesuits.gr/wp-content/uploads/2018/01/Tefchos-1101.pdf: „Sinodul
nu folosește denumirea de «comunități creștine eretice sau schismatice», ci le numește „biserici și confesiuni
creștine eterodoxe“, care nu se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă. Celelalte Biserici creștine, inclusiv
Biserica Catolică Apostolică a Romei, sunt numite deci „eterodoxe“, iar termenul „Biserică“ este acceptat
doar ca „denumire istorică“ și nu „după natura sa ontologică“. Acest lucru înseamnă – indirect, dar cert - că
nu se recunoaște sensul și natura substanțiale ale Bisericii Catolice în calitate de „Biserică“ pe baza
succesiunii apostolice și, astfel, existența și structura sa eclesiologică și ministerială ... Rămâne să se
clarifice și din perspectivă ortodoxă pe ce baze eclesiologice desfășoară Dialogul Teologic cu Biserica
Catolică. Acest lucru nu a fost arătat în deciziile Sfântului și Marelui Sinod din Creta, cel puțin în ce privește
Biserica Catolică” și St. Tsompanidis „Ortodoxia și Oecumene în secolul XXI: «Provocarea eclesiologică»
după Sfântul și Marele Sinod din Creta al Bisericii Ortodoxe (2016)” (blogs.auth.gr/moschosg/ορθοδοξία-
και-οικουμένη-στον-21ο-αιώνα /): „Deși Sfântul și Marele Sinod constituie un pas important în consolidarea
dialogului ecumenic, acest pas a rămas suspendat. Nu a putut să explice celor cu care dialoghează cum
trăiește Ortodoxia relația cu aceștia și ce sunt aceștia pentru Ortodoxie. Această problemă reprezintă așa-
numita «provocare eclesiologică». Există un deficit, ... La șaptezeci de ani de la inițierea oficială a Mișcării
Ecumenice se dovedește că abordarea eclesiologiei celoralte confesiuni creștine este o problemă
nerezolvată ... Sinodul nu numai că nu a rezolvat problema, dar într-un anumit fel, a mers și mai în urmă
față de poziția cea mai oficială la nivel panortodox, din perioada anterioară întrunirii sinodului, cu privire la
relația Bisericii Ortodoxe cu organismele creștine aflate în afara acesteia, poziție formulată în 1986 la a III-a
Conferință Presinodală, prin documentul „Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică ... În orice caz, oricum
ar fi receptată modificarea de la paragraful 6, problema modului în care sunt percepuți eterodocșii de către
Sfântul și Marele Sinod, precum și gradul de relaționare a acestora cu Biserica Ortodoxă rămân neclare. Nici
până astăzi nu au încetat interpretările ambigue, estimările și raportările la acest subiect, așa cum și-au
imaginat cei care s-au ocupat de pregătirea sinodului, și nu a lipsit nici «divizarea» în «conservatori» și
«moderniști», «tradiționaliști» și «ecumeniști», «cei ce supralicitează» și «cei ce bagatelizează» ortodoxia, cei
fideli și cei mai puțin fideli Bisericii și învățăturii ei“.
35
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 506 καί 425, 433.

19
problematic reprezintă cea dintâi și principala cauză a refuzului celor patru
Patriarhii Ortodoxe de a participa la Sinod!”36
În mod indirect, însă clar, și „luptătorul” pentru Sinodul din Creta,
Mitropolitul de Messinia, recunoaște că există probleme serioase în acest document 37,
însă le pune pe seama „unirii celor două texte” la cea de-a III-a Conferinţă
Panortodoxă Presinodală (Geneva, 1986). Am adăuga că atunci când lipsește Harul
Sfântului Duh, devin inutili cei 55 de ani de pregătire a sinodului, atâtea
Conferinţe și întâlniri panortodoxe, la care au luat parte profesori universitari și
episcopi!
2. În același document, Sinodul din Creta afirmă că „Biserica Ortodoxă are
rezerve în ceea ce priveşte unele aspecte fundamentale legate de credinţă şi
rânduială, pentru că bisericile şi confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la
adevărata credinţă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” (§
19). Dar niciodată într-un text sinodal nu s-a făcut o referire atât de generală și
superficială la o „abatere de la adevărata credinţă” „în aspecte fundamentale legate
de credinţă şi rânduială”, fără a se menționa totodată în mod clar care sunt punctele
abaterii. Acest mod de abordare a învățăturilor greșite referitoare la „aspecte
fundamentale legate de credinţă şi rânduială” este străin de cugetul și practica
Sinoadelor Ecumenice. Generalitatea și neclaritatea sunt transformate în ambiguitate
și diplomație atunci când în par. § 19 se afirmă că Sinodul din Creta „evaluează
pozitiv” textele elaborate de Comisia pentru Credinţă şi Constituţie a CMB. Așa cum
am menționat, cel mai important text al Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie este
intitulat „Textul de la Lima, 1982 - Botez, Euharistie, Preoție" (ΒΕΜ-Baptism,
Eucharist and Ministry), care este plin de înșelări și învățături greșite 38.
Cugetul pe care-l exprimă textul documentul al șaselea este în mod evident
cu totul străin de cugetul pe care-l exprimă documentele simbolice și sinodale ale
Bisericii Ortodoxe.

36
Theodromia, 18(2016) 3-4, p. 648.
37
„Într-adevăr, probleme de redactare și de formulare stilistică, care au provocat dificultăți de înțelegere a
întregii raţiuni a noului text, cu urmări imediate și asupra abordării întregului conținut al textului ... Mai
mult, nu ar trebui să ne scape atenției faptul că însăși terminologia și formulările, în mare parte noi, creează
destule interpretări greșite, care pe bună dreptate conduc la alte moduri de înțelegere”, „Hrysostomos,
Mitropolit de Messinia, „ Μemοriu despre textul celei de-a V-a Conferințe Presinodale Panortodoxe ... ”,
1.4.16, p. 3 la https://www.romfea.com/images/article-images/2016/04/romfea2/ipomnhm.pdf.
38
Pr. Ath. Gotsopoulos, „Ἡ Σύνοδος τῆς Κρήτης καὶ τὸ Παγκόσμιο Συμβούλιο τῶν Ἐκκλησιῶν (ΠΣΕ)”,
Theodromia, ΙΗ΄ (2016) tom. 3-4, p. 557-565 și www.impantokratoros.gr/F99804D6.el.aspx.

20
3. Un punct central esențial al fiecărui Sfânt și Mare Sinod a Bisericii noastre
îl constituie nu doar delimitarea pozitivă a credinței ortodoxe, ci și cea în sens opus,
prin condamnarea unor înșelătorii și erezii cοncrete și, desigur și a exponenților
acestora. În fond, condamnarea ereziilor constituie continuarea necesară și
completarea indispensabilă a definițiilor dogmatice sinodale, care delimitează
credința de înșelare și determină cu precizie unde se află Adevărul revelat în
problema teologică în cauză. „Erau condamnați ereticii eterodocși, care aveau o
concepție (δόξα)-credință diferită de cea pe care a descoperit-o Dumnezeu Profeților,
Apostolilor și Sfinților”39.
Pentru tradiția sinodală, erezia este o „boală contagioasă”, care, dacă nu este
combătută, se va extinde și va molipsi întregul organism. Astfel, prin condamnarea
nominală a tuturor promotorilor ereziilor, care se repeta la fiecare Sinod Ecumenic 40,
chiar dacă inițiatorii ereziei muriseră cu secole înainte, Biserica, prin grijă pastorală,
semnala pericolul reprezentat de cugetul eretic, care supraviețuiește și după moartea
promotorilor ereziilor41.
39
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 412.
40
Profesorul Gr. Larentzakis, în încercarea de a găsi un precedent Sinodului Ortodox, un sinod la care să se fi
păstrat tăcerea și ereticii să nu fi fost condamnați, notează că „Sinodul Quinisext, Trulan, din 691, nu a
abordat probleme dogmatice și, evident, nu a condamnat nicio erezie” (Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές
Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a,
http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html). Afirmația aceasta nu este confirmată de textele Sinodului,
dimpotrivă, din acestea reiese chiar contrariul: Canonul 1 al Sinodului Quinisext, după ce repetă în mod
expres condamnările ereticilor de dinaintea sa, îi menționează nominal pe fiecare, începând cu „Arie cel
nelegiuit” până la monoteliți și conchide: „ lepădând şi noi şi dând anatemei pe cei pe care ei i-au lepădat şi
i-au dat anatemei, ca pe vrăjmaşii adevărului şi ca pe cei care s-au întărâtat în deşert împotriva lui
Dumnezeu şi care s-au străduit să ridice nedreptatea întru înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu ar ţine şi
nu ar primi (îmbrăţişa) dogmele mai înainte pomenite ale dreptei credinţe şi nu va gândi (crede) şi
propovădui astfel, ci ar încerca să se ridice împotriva acestora, să fie anatema – după hotărârea acum aşezată
de către sfinţii şi fericiţii Părinţi arătaţi mai înainte, şi să fie scos şi să cadă din ceata creştinească ca un străin.
Iar noi, după cele mai înainte hotărâte, am priceput desăvârşit că nici nu trebuie adăugat nici scos ceva (din
ele), ceea ce pentru nici un cuvânt motiv nu am putut (face)”.
41
Profesorul Gr. Larentzakis, dorind să justifice faptul că Sinodul din Creta a procedat bine nefăcând referire
la eretici și necondamnând nicio învățătură greșită, menționează: „Sinoadele Ecumenice și alte sinoade nu au
avut, deci, drept scop principal, condamnarea ereziilor și a ereticilor, ci lămurirea adevărului spre mântuirea
credincioșilor. Desigur, au condamnat ereziile și pe eretici, dar preocuparea principală a fost mântuirea
credincioșilor, unitatea Bisericii și coexistența armonioasă a credincioșilor și a Bisericilor” (Gr. Larentzakis,
„Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς Ὀρθοδόξου
Ἐκκλησίας”, partea a II-a, http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html). Pentru Părinții Sinoadelor
Ecumenice, însă, „mântuirea credincioșilor și unitatea Bisericii“ se realizează prin îndoita delimitare a
credinței: pozitivă (prin formularea hotărârilor dogmatice) și negativ (prin condamnarea celor ce
propovăduiau învățături greșite și a erorilor acestora). Aceasta s-a întâmplat la toate Sinoadele Ecumenice,
fără nicio excepție! Sfinții Părinții știau ceva mai mult decât noi, atunci când mențineau cu fermitate și
consecvență această practică la Sinoadele Ecumenice.

21
În Creta nu s-a întâmplat nimic de acest gen: nicio referire la erezii care îi
contaminează pe credincioși, nicio semnalare a pericolului reprezentat de
învățăturile eretice greșite, nicio îngrijorare în fața existenței și în sânul Bisericii a
concepțiilor eretice, nicio preocupare și purtare de grijă pastorală pentru a li se oferi
ereticilor „îngrijorarea cea bună” și a fi chemați la Adevărul Bisericii celei Una,
Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Din nefericire, Sinodul nu adoptă neliniștile
apostolice, în sensul că erezia constituie un pericol duhovnicesc uriaș, de vreme ce,
ca o altă „cangrenă” (II Tim. 2, 18) și. „cădere din credinţă” (I Tim. 1, 20). duce
sufletele „spre a lor pierzare” (II Pt. 3, 16). Sinodul din Creta nu adoptă îngrijorarea
diacronică și intensă a Sfinților și a Părinților legată de consecințele catastrofale ale
ereziilor. Dimpotrivă, așa cum în mod just semnalează Mitropolitul de Nafpaktos,
„la Sinodul din Creta s-a făcut pentru prima dată încercarea de a asigura o
comunicare eterodocșii”42, atingându-se punctul culminant în acest sens prin
invitarea și prezența onorifică pentru prima oară la un sinod ortodox, în calitate de
observatori, a reprezentanților comunităților eretice, care cred în învățături
condamnate de multe Sinoadele Ecumenice.
Cu adevărat, cugetul Sinodului din Creta nu are nicio legătură cu cugetul
Sfinților Părinți și al Sinoadelor Ecumenice. Ce sinod ortodox a imitat Sinodul din
Creta, astfel încât să nu facă referire la eretici și să nu separe poziția sa de a acelora?
La niciun Sinod Ortodox nu a existat nicio referire la erezie și învățături greșite! Asta
s-a întâmplat doar la Conciliul II Vatican! Cugetul sinodului din Creta este mai
apropiat de cel al Conciliului II Vatican și nu de cel al Sinoadelor Ecumenice ale
Ortodoxiei.
Aș putea fi de acord cu profesorul Grigorios Larentzakis, atunci când spune
că „nu este posibil să se afirme că, întrucât un Sinod nu a condamnat, nu este
Sinod”43. Întrebarea critică, care se pune, nu este dacă acesta este un sinod, ci dacă
urmează în duh și cuget Sinoadelor Ecumenice sau Conciliului II Vatican!
Îi întrebăm în final pe cei care se străduiesc cu obstinație să acorde Sinodului
din Creta numirea de Sfânt și Mare:
1) Promotorii sinodului au subliniat faptul că clarificarea eclesiologiei era o
nevoie imperioasă și că Biserica noastră trebuie să își formuleze cu claritate poziția
față de creștinii eterodocși, cu care se află în dialog. Aceste probleme au fost puse cu
42
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 412.
43
Gr. Larentzakis, „Οἱ Οἰκουμενικές Σύνοδοι τῆς Α΄ χιλιετίας καί ἡ Ἁγία καί Μεγάλη Σύνοδος τῆς
Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, partea a II-a, în http://anastasiosk.blogspot.gr/2016/11/h.html.

22
insistenţe chiar și la Conferințele presinodale panortodoxe 44. Ce a făcut Sinodul din
Creta pentru aceste probleme teologice critice? Absolut nimic, sau mai corect, o
confuzie eclesiologică absolută! 45 Cum va fi numit deci acest sinod de către conștiință
eclezială, Sfânt și Mare, precum Sinoadele Ecumenice?
2. Toți mărturisesc că jurisdicțiile paralele în Diaspora sunt cea mai mare
problemă a Ortodoxiei și așteptau cu nerăbdare ca Sfântul și Marele Sinod să rezolve
această problemă. A patra Conferință presinodală, care a alcătuit „Regulamentul de
Funcţionare a Adunărilor Episcopale din Diaspora Ortodoxă”, a recunoscut chiar că
soluția este anticanonică și astfel a fixat ca termen final de valabilitate a acestui
regulament Sinodul Panortodox, care avea să se pronunțe în această problemă și să o
rezolve pe baza rânduielii canonice46. Ce a făcut Sinodul din Creta în această
privință? Absolut nimic! Sau mai degrabă a îmbrăcat cu autoritate sinodală
anticanonicitatea, permanentizând-o și îngreunând și mai mult orice soluție corectă
din punct de vedere canonic și eclesiologic în viitor. Cum va putea fi numit deci
acest sinod de către conștiința eclezială Sinod Sfânt și Mare?

Ε. Acceptarea Sinodului

Demnă de menționat este și comparația între Sinoadele Ecumenice și Sinodul


Panortodox din Creta din perspectiva acceptării acestuia. Un element determinant al
Sinoadelor de nivelul Sinodului Sfânt și Mare este participarea tuturor Bisericilor
Ortodoxe locale și atunci când acest lucru nu este posibil, acceptarea cât mai grabnic
cu putință a hotărârilor acestora.
Astfel, la toate Sinoadele Ecumenice, la care nu au participat toate Bisericile,
la foarte scurt timp hotărârile acestora au fost acceptate, exprimând cugetul
bisericesc ortodox al acestora. În mod concret:
1) Sinodul al II-lea Ecumenic (Constantinopol 381): în ciuda neparticipării la
sinod a Bisericii Romei, hotărârile dogmatice ale acestuia au fost imediat acceptate și
de către Roma în anul următor, când a fost întrunit un sinod local la Roma. Faptul că
44
ΣΥΝΟΔΙΚΑ ΙΧ, Γ΄ Προσυνοδική Πανορθόδοξος Διάσκεψις, 28.10-9.11.1985, Πρακτικά-Κείμενα, ed. Centrul
Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy, Geneva 2014, p. 104-108.
45
V. nota 34.
46
ΣΥΝΟΔΙΚΑ ΧΙ, Δ΄ Προσυνοδική Πανορθόδοξος Διάσκεψις, 6-13 Ιουνίου 2009, Πρακτικά-κείμενα, ed.
Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy, Geneva 2015, p. 291.

23
la nivel de sinod ecumenic Sinodul al II-lea Ecumenic este numit ecumenic pentru
prima dată la Sinodul de la Calcedon (451) nu înseamnă că în conștiința Bisericii nu
era deja consemnat ca ecumenic, fiindcă Simbolul de credință formulat la Sinoadele
de la Niceea și Constantinopol era deja acceptat.
2) Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes 431): la acest sinod singura Biserică care
nu a participat a fost cea a Antiohiei, care inițial nu a acceptat deciziile sinodului.
Din acest motiv Patriarhul Ioan al Antiohiei a și fost condamnat de către sinod și s-a
întrerupt comuniunea cu Biserica Antiohiei. La mai puțin de doi ani însă, după
discuții intense, Patriarhul Antiohiei a semnat hotărârile Acordului de reconciliere
(433), acceptând în esență deciziile și în consecință și ecumenicitatea Sinodului din
Efes prezidat de Sfântul Chiril.
3) La Sinodul al V-lea Ecumenic (Constantinopol 553) nu a participat
Biserica Romei, fiindcă Papa Vigiliu a refuzat să se prezinte, motiv pentru care a și
fost condamnat. Imediat după aceea însă, după doar șase luni, a acceptat deciziile
sinodului, cerând iertare.
Din concisa referire de mai sus la Sinoadele Ecumenice reiese că nu există
nicio legătură între acestea și Sinodul Panortodox din 2016. Sinodul din Creta este
singurul sinod de amploarea unui Sfânt și Mare Sinod, la care nu numai că nu a
participat o Biserică locală, dar, PRIN DECIZIE SINODALĂ UNANIMĂ, AU
REFUZAT SĂ PARTICIPE patru Biserici locale, care reprezintă 70% din Poporul
Ortodox.
În plus, și mai determinativ este faptul că cele patru Patriarhii nu doar că au
refuzat să participe, dar și post factum, prin decizii sinodale, au refuzat categoric să
recunoască Sinodul ca Sfânt și Mare Sinod și deciziile acestuia ca obligatorii
pentru Ortodoxia universală!47 Un astfel de precedent nu există în întreaga istorie
a Sinoadelor Ecumenice.
47
AU REFUZAT SĂ ÎL RECUNOASCĂ în calitate Sinod Panortodox Sfânt și Mare (mai pe larg v. Ierotheos,
Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 707-713):
I. Patriarhia Antiohiei, în decizia din 27.06.2016, afirmă: „Consideră Întâlnirea din Creta, drept o Întrunire
pregătitoare a Marelui Sinod Panortodox. Refuză acordarea caracterului sinodal oricărei întruniri ortodoxe,
la care nu partcipă toate Bisericile Ortodoxe Autocefale... Biserica Antiohiei Adunarea refuză prin urmare
numele acordat Întrunirii din Creta, de «Mare Sinod Panortodox» sau «Sfânt și Mare Sinod». Toate
deciziile și tot ce a fost emis de către Întrunirea din Creta, nu au în niciun fel caracter obligatoriu pentru
Patriarhia Antiohiei”!
II. Patriarhia Rusiei (Decizia Sfântului Sinodului din 15.7.2016), „Sinodul care a avut loc în Creta este cu
neputință a fi considerat panortodox și nici documentele pe care le-a adoptat nu reprezintă expresie a
unanimității ortodoxe”. Este rezervatîn privința comentariilor teologice cu privire la deciziile din Creta.
Sinodul este numit „forum a 10 Biserici”!

24
De asemenea, astăzi, la doi ani după întrunirea Sinodului din Creta, până și
în sânul celor zece Biserici care au participat la Sinod există voci care neagă
caracterul harismatic al Sinodului, chiar și episcopi 48, și totuși nimănui nu i-a fost
impusă nici cea mai măruntă epitimie canonică pentru refuzarea acceptării
caracterului inspirat de Duhul Sfânt al Sinodului. Chiar și în jurisdicția Patriarhiei
Ecumenice există persoane importante (stareți ai unor mănăstiri din Sfântul Munte),
care refuză deciziile Sinodului din Creta și neagă asistența Duhului Sfânt asupra
Sinodului. Până și numai acest fapt arată clar că înseși Bisericile care au participat
la Sinod nu iau în serios întâlnirea din Creta, neconsiderând-o un Sfânt și Mare
Sinod, inspirat de Duhul Sfânt, cu autoritate și validitate, asemenea Sinoadelor
serioase ale Bisericii noastre!

III. Patriarhia Bulgariei, în decizia sinodală din 15.11.2016 afirmă următoarele: „Sfântul Sinod rezumă decizia
sa, că Sinodul din Creta nu este nici Mare, nici Panortodox:
1. Din pricina neparticipării la acesta a unei serii de Biserici Ortodoxe din cauza unor erori organizatorice și
teologice, care au existat pe parcursul pregătirii acestuia.
2. Studiul atent al textelor adoptate de Sinodul din Creta conduce la concluzia că unele dintre acestea conțin poziții
contrare Bisericii Ortodoxe, tradiției dogmatice și canonice a Bisericii, spiritului și literei Sinoadelor
Ecumenice și Locale.
3. Este necesar ca în continuare să aibă loc discutarea și prelucrarea teologică a documentelor, pentru a fi
corectate sau înlocuite cu altele noi, care vor fi în conformitate cu duhul și cu tradiția Bisericii”.
4. Prin decizia motivată a Sfântului Sinod (6/10.2016), Patriarhia Georgiei nu a participat la Sinodul din Creta
din cauza unui acut dezacord cu privire la textele presinodale referitoare la Căsătorie, Misiunea Bisericii și în
special la relațiile cu eterodocșii.
5. Chiar și Patriarhia Română, care a participat la Sinod, s-a pronunţat astfel: „textele pot fi explicitate,
nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și
redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci,
în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza
un consens”.
6. Biserica Greciei (Sinodul Ierarhiei din 24.11.2016). Referentul în Sinodul Ierarhiei a propus ca Biserica
Greciei să „însărcineze o persoană competentă sau o comisie sinodală specială cu studiul și evaluarea
teologică a textelor fundamentate din punct de vedere ecclesiologic și teologic, care au fost scrise deja și
cuprind poziții fie positive, fie rezervate referitor la hotărârile Sfântului și Marelui Sinod. Avem datoria,
în calitate de păstori responsabil și iubitori, să ascultăm cu cea mai mare atenție și sensibilitate pastorală
toate pozițiile serioase și constructive. Rezultatul acestui studiu, care consider că exprimă cu tărie un etos și o
calitate sinodale, poate ajuta substanțial, dacă este valorificat corespunzător, atât Preasfintei noastre Biserici,
cât și Ortodoxiei universale”.

48
Până și mulți ierarhi care au participat la Sinod îl contestă: episcopul de Bačka (Serbia), Irineu (Bulovič):
„Despre «Sfântul și Marele Sinod» al Bisericii noastre, de curând încheiat în Kolymbari – Creta, în chip
triumfător, dar nu și întru totul convingător, care deja nu este recunoscut ca atare de către Bisericile
absente, care îl numesc chiar «întrunirea din Creta», și pe care îl contestă și o mulțime de arhierei ortodocși,
care au luat parte la lucrările acestuia!”.
Nu există vreun alt Sinod ortodox anterior care să fi fost contestat atât de puternic de către atât de multe
Biserici locale. Dacă vrem să avem o elementară seriozitate, ar trebui să se pună capăt „basmului“ despre
Sinodul „panortodox“!

25
Însă și Bisericile care au semnat documentele din Creta au comuniune
canonică cu Bisericile care nu au participat și nu au semnat documentele și nu
acceptă și nici nu recunosc Sinodul Panortodox drept Sinod inspirat de Duhul Sfânt!
Cel mai bizar este însă faptul că cei care poartă cea mai mare răspundere
pentru soarta Sinodului din Creta vor să impunăsancțiuni celor care nu acceptă
hotărârile Sinodului49, în timp ce ei înșiși prin Regulamentul de Funcționare al
Sinodului au lăsat la latitudinea membrilor sinodali acceptarea și semnarea
hotărârilor acestuia (v. Regulamentul, articolul 12, par. 2-3)!
Și încă un detaliu important: desigur, nu ne scapă atenției nici faptul că
Sinoadele Ecumenice au fost combătute foarte intens de unii (exemple grăitoare:
Sinoadele Ecumenice I, III, VII). Este însă la fel de important să subliniem faptul că în
aceste cazuri „reflexele” eclessiologice ale Trupului lui Hristos au funcționat imediat
și astfel mari personalități patristice s-au grăbit să le susțină, fiindcă prin Harul
dumnezeiesc au înțeles că aceste Sinoade erau inspirate de Duhul Sfânt: Sfântul
Antonie cel Mare a părăsit pustiul pentru a susține Sinodul din Niceea, Sfântul
Dalmat50, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a ieșit din mănăstirea sa, după 48
de ani de viață zăvorâtă și a condus o manifestație de clerici, monahi și mireni,
pentru a susține Sinodul al III-lea Ecumenic în fața împăratului, Sfântul Simeon
Stâlpnicul a intervenit în favoarea Sinodului al III-lea Ecumenic, Sfântul Teodor
Studitul a susținut mucenicește Sinodul al VII-lea Ecumenic. Cu certitudine, Sfântul
Antonie cel Mare ἢ Sfântul Dalmat sau Sfântul Simeon Stâlpnicul nu au avut nici

49
Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Arhiepiscopul Atenei, Ieronymos, din data de
11/18/2016: „De aceea, o rugăm pe Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, care a luat parte la
Sfântul și Marele Sinod din Creta și a hotărât împreună și a semnat toate documentele sinodale, ca, în
aplicarea hotărârii acestui Sinod, potrivit căreia aceste texte au caracter obligatoriu pentru toți credincioșii
ortodocși, clerici și mireni (V. Regulamentul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod al
Bisericii Ortodoxe, articolul 13, par. 2), să luați măsurile corespunzătoare și să faceți recomandările necesare
clericilor și ierarhilor amintiți, pentru a înceta să acționeze antiecleziastic și anticanonic, să scandalizeze suflete
„pentru care a murit Hristos” și să provoace probleme în Biserica Ortodoxă unitară … nu avem nicio îndoială
că Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod al Preasfintei Biserici a Greciei veți face cele necesare, potrivit acribiei
canonice și veți proceda la recomandările și îndemnurile bisericești necesare către clericii și mireni amintiți, ca
să nu dea prilejuri de „scandal”, sub amenințarea impunerii sancțiunilor prevăzute de dumnezeieștile și
sfintele canoane, în cazul în care nu își vin în fire, spre tămăduirea rănilor provocate Trupului Bisericii prin
comportamentul acestora… Astfel, vă mai rugăm călduros pe Preafericirea Voastră să atrageți cu deosebire
atenția fraților ierarhi pomeniți mai sus ai Preasfintei Biserici a Greciei, Mitropoliții de Kalavryta Eghialia și
Pireu, care, prin declarațiile și enciclicele lor provoacă tulburare în rândul poporului lui Dumnezeu,
aducându-le la cunoștință că, dacă nu își vin în sine, Patriarhia Ecumenică va aborda problema creată prin
întreruperea comuniunii bisericești și euharistice cu aceștia, ca unii ce provoacă responsabilitatea comună și
îndatorirea tuturor păstorilor ortodocși de a păstra unitatea, pacea și mărturia unitară a Bisericii Ortodoxe.
50
Acte, tom. I, p. 632-633, Mansi 4, 1428-1429, ACO 1, 1, 2, 65-69.

26
educația elementară, cu atât mai puțin cunoștințe științifice „teologice“. Având însă
minte luminată, a lucrat Harul și, plini de experiența Lui, au putut să teologhisească
în adevăr și să se facă pe sine vase ale Duhului, care au contribuit la acceptarea
Sinoadelor Ecumenice de către conștiința eclezială.
Să răspundă apărătorii Sinodului din Creta: ce personalități duhovnicești
contemporane susțin deciziile teologice adoptate în Creta? Ce semne harismatice
avem, care să dea mărturie că Sinodul din Creta se numără printre Sinoadele Sfinte
și Mari?
Nu a mai existat vreun Sinod Sfânt și Mare, la care să nu fi fost reprezentat
un procent de 70% dintre ortodocși, a căror credință este exprimată în mod canonic
prin Bisericile lor locale, și care să nu recunoască dimensiunea sacră a acelui sinod,
legată de asistența Duhului Sfânt, așa cum s-a întâmplat în cazul Sinodului din
Creta. Despre ce «Sinod Panortodox» vorbim? A existat în viața Bisericii noastre o
astfel de desconsiderare la un Sinod condus de Duhul Sfânt?

Și totuși Sinodul din Creta amintește într-un anumit sens de Sinodul al


VII-lea Ecumenic …
Am făcut referire foarte succint la unele dintre diferențele fundamentale
dintre cugetul Sinoadelor Ecumenice și cel al Sinodului din Creta. În Actele
Sinoadelor Ecumenice există totuși o referire care, mutatis mutandis, s-ar potrivi
Sinodului din Creta: la ședința a șasea a Sinodului al VII-lea Ecumenic, în cadrul
combaterii punct cu punct a definiției de credință a Sinodului tâlhăresc împotriva
cultului icoanelor, care avusese loc în Hieria (754 d.Hr.) Sfântul Tarasie, dorind să
conteste ecumenicitatea acelui sinod, a comentat titlul „Hotărâre dogmatică a
Sfântului și Marelui Sinod Ecumenic“ (cel din Hieria) și anume autodenumirea
sinodului ca „Sfânt și Mare Sinod Ecumenic“. Și s-a întrebat: „Cum a fost sfânt și
mare, când întâistătătorii celorlalte Biserici nici nu l-au acceptat, nici nu și-au dat
acordul, ci l-au dat anatemei? Nici pe … papa Romei nu l-a avut conlucrător, … nici
patriarhii Răsăritului, ai Alexandriei, Antiohiei și Orașului Sfânt, nu și-au dat
consensul asupra acestuia … Cu adevărat cuvântul lor a fost fum plin de negură, ce
întunecă ochii celor neghiobi și nu făclie pusă în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor
din casă. Căci cuvintele lor au fost ca și cum au fost grăite în ascuns și nu de pe

27
muntele ortodoxiei. … și iarăși cum se poate numi cel de al șaptelea, de vreme ce nu
și-a exprimat acordul cu cele șase sinoade sfinte și ecumenice de dinaintea sa?».
Este extrem de trist și tragic să constatăm astăzi, după 1200 de ani de la
cuvintele Sfântului Tarasie la Sinodul al VII-lea Ecumenic pot fi aplicate în mare
parte, mutatis mutandis, Sinodului din Creta, unui eveniment care a fost așteptat, cu
multe speranțe ca marele eveniment Ortodoxiei din întreaga lume.
Mă întreb, deci, împreună cu Sfântul Tarasie, adaptând cuvântul său la
realitatea actuală: „Cum, dar, a fost sfânt și mare, de vreme ce întâistătătorii
celorlalte Biserici nici nu l-au acceptat, nici nu și-au dat acordul, ci l-au dat anatemei?
Nici patriarhii Răsăritului, ai Antiohiei, Rusiei, Bulgariei și Georgiei, nu și-au dat
consensul asupra acestuia și nici cei dimpreună cu aceștia, preoți și arhierei ... Cu
adevărat fum plin de negură, ce întunecă ochii celor neghiobi ... iar cuvintele lor au
fost ca și cum au fost grăite în ascuns și nu de pe muntele ortodoxiei ... și iarăși cum
se poate numi Sfânt și Mare, de vreme ce nu și-a exprimat acordul cu cele șapte
sinoade sfinte și ecumenice de dinaintea sa?"!
Conștiința eclezială, care, în mod tainic și negrăit este îndrumată de
Preasfântul Duh, este chemată să se pronunțe definitiv și hotărârea ei suntem
obligați să o urmăm cu toții, sau ca să împrumut încheierea discursului ținut de
Mitropolitul de Serres, Theologos, în fața Sinodului Bisericii Greciei: „În cele din
urmă, preacinstiți Părinți, orice abordare axiologică, pe criterii eclesiologice,
pnevmatice și pastorale a Sinodului Sfânt și Mare întrunit în Kolymbari - Creta, se
lasă în seama istoriei care acționează cu cumpătare și nepărtinitor și mai ales în
seama conștiinței veghetoare și luminate de Dumnezeu a Trupului Bisericii"51.

Patra, 15.06.2018
La trecerea a doi ani…

51
Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Ἡ Ἁγία καὶ Μεγάλη Σύνοδος, p. 712.

28