Prof. dr.

 Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

BIOFIZICA MEMBRANELOR
CELULARE 

I.  BIOMEMBRANELE: definiţie, tipuri şi roluri fundamentale 

II.  MODELE ŞI METODE BIOFIZICE DE STUDIU AL 
BIOMEMBRANELOR 

III.  UTILIZAREA IZOTOPILOR RADIOACTIVI ÎN STUDIUL 
BIOMEMBRANELOR. APLICAŢII PRACTICE 

IV.  CARACTERISTICILE BIOFIZICE ALE 
MOLECULELOR MEMBRANARE: 

1) Proprietăţile biofizice ale fosfolipidelor componente ale 
bistratului membranar 

2) Proprietăţile biofizice ale proteinelor membranare. Topografia 
moleculelor proteice la nivelul bistratului lipidic 

V.  ARHITECTURA SUPRAMOLECULARĂ A 
MEMBRANELOR CELULARE. MODELUL 
MOZAICULUI FLUID (Singer­Nicolson, 1972): 

1) Modele ale membranei celulare anterioare modelului 
mozaicului fluid 

2) Descrierea modelului mozaicului fluid: reprezentare 
schematică şi argumente experimentale (imaginile obţinute prin 
criofractură în vid şi pe hibrizi celulari)
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

VI.  PROCESE DE TRANSPORT LA NIVELUL 
BIOMEMBRANELOR: 

1) Clasificarea tuturor membranelor (artificiale şi vii) din punct 
de vedere al permeabilităţii. Legile lui Fick şi factorii de care 
depinde difuziunea membranară a unor substanţe 

2) Clasificarea proceselor de transport de la nivelul 
biomembranelor 

3) Reprezentarea schematică a proceselor de microtransport în 
relaţie cu structura moleculară a biomembranelor 

4) Descrierea principalelor tipuri de transport membranar: 
(a)  Difuziunea simplă prin dublul strat fosfolipidic a 
substanţelor liposolubile, datorită coeficientului de 
partaj 

(b)  Difuziunea ionilor mediată de peptide:
·  Ionoforii ca probă a existenţei difuziunii ionilor mediată 
de peptide
·  Canale ionice: punere în evidenţă, izolare, purificare, 
metoda patch­clamp
·  Tipuri de canale ionice. Caracteristici ale canalelor de 
Na +  şi de K + . Canalele ionice în cadrul biopotenţialului 
de repaus şi de acţiune
·  Mecanisme moleculare ale fenomenului de osmoză
·  Transportori membranari de difuziune facilitată
·  Transportul activ prin pompe ionice. Caracteristicile 
moleculare ale P­ATP­azelor de Na + /K + , H + /K + 
(protonică) şi de Ca 2+
 Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

CONCEPTUL DE 
SUPRAFAŢĂ CELULARĂ 

1. matrice extracelulară 

2. glicocalix 

3.  membrană 
celulară 

4. citoschelet 

COMPONENTELE CITOSCHELETULUI ŞI 
FUNCŢIILE SALE
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice

MODELE GENERALE ALE STRUCTURII BIOMEMBRANEI

a) modelul “mozaicului fluid” Singer ­ Nicholson,
b) o versiune nouă “mai mult mozaic decât fluid”­
Donald M. Engelman (după Nature, 438, 2005, pag. 578).

MODELE GENERALE ALE STRUCTURII BIOMEMBRANEI

c) modelul “mozaicului fluid” Singer ­ Nicholson,
d) o versiune nouă “mai mult mozaic decât fluid”­
Donald M. Engelman (după Nature, 438, 2005, pag. 578).
 Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice

MEMBRANA PLASMATICĂ A ERITROCITULUI UMAN

a) Micrografie electronică prin baleiaj a eritrocitelor umane.

b) Micrografie a fantomelor eritrocitare.

c) Rezultatul unei electroforeze în gel de poliacrilamidă SDS

utilizată pentru separarea proteinelor membranelor
eritrocitare şi a scheletului membranei.

d) Model al MP a eritrocitului observată la nivelul feţei interne citoplasmatice. Sunt reprezentate proteinele intrinseci încastrate în
bistratul lipidic şi dispoziţia proteinelor periferice care constituie scheletul intern al membranei. Dimerul benzii 3 este reprezentat
foarte simplificat.

e) Micrografie electronică în care se observă dispoziţia proteinelor scheletului intern al membranei.

Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice

REPREZENTAREA SCHEMATICĂ A PROCESELOR DE

MICROTRANSFER
în relaţie cu structura moleculară a biomembranelor 

nutrimente 
substanţe  (molec.) 
IONI 
liposolubile 
GRADIENT 
GRADIENT 
ELECTROCHIMIC
ELECTROCHIMIC

BISTRAT 
LIPIDIC 

energie 
(ATP) 
direct prin  prin  prin proteine 
bistrat proteine  de difuziune 
canal  facilitată  transport activ 
(carriers)  (pompe ionice) 
prin proteine 

DIFUZIUNE 
SIMPLĂ 

TRANSPORT TRANSPORT
PASIV  ACTIV 
În  general,  sistemele  de  Sistemele de transport activ sunt de 
transport  pasiv  sunt  de  tip  tip  COTRANSPORT  cu  două 
UNIPORT  alternative:

Transport activ de tip COTRANSPORT 
Transport activ de tip 
SIMPORT 
COTRANSPORT ANTIPORT 
Exemple (transport activ secundar): 
Exemple: 
­ cotransport simport prin gradient de 
­ pompa de Na + K + , 
Na + , al aminoacizilor. 
­ pompa de H +  gastrică. 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

FUNCŢIILE  BIOMEM BRANELO R

De o importanţă capitală pentru toate procesele vieţii, funcţiile biomembranelor 
sunt numeroase.  În continuare,  enumerăm şi descriem pe scurt  aceste  funcţii. Ordinea 
enumerării nu se află în relaţie cu eventuala importanţă a funcţiei respective. De fapt, în 
realitate  toate  funcţiile  biomembranelor  sunt  importante  şi  cel  mult  acestea  se  pot 
deosebi  prin  amploarea  lor.  Pentru  înţelegerea  datelor  pe  care  le  prezentăm  în 
continuare  este  absolut  necesară  aprofundarea  cunoaşterii  fiecărei  funcţii  a 
biomembranelor. Subiectul biomembrane este extrem de important deoarece: 
•  nu există viaţă fără biomembrane 
• procesele de mebrană sunt implicate în toate procesele fiziologice 
• nu există boală fără implicarea directă sau indirectă a biomembranelor. 

1  Funcţia de “barieră fizică” a celulelor şi de delimitare a 
compartimentelor intracelulare 

Plasmalema  sau  membrana  plasmatică  (engl.  –  plasma  membrane,  fr.  – 

membrane  plasmique)  separă  interiorul  celulei  de  mediul  înconjurător.  Acest  mediu, 
uneori exclusiv mineral şi de compoziţie simplă, nu este în nici un caz comparabil cu 
conţinutul  celular.  Acesta  din  urmă  este  infinit  mai  complex  prin  diversitatea 
moleculelor  sale  (mai  multe  mii  sau  zeci  de  mii  de  tipuri,  pentru  celulele  cele  mai 
simple)  care  au,  fiecare,  o  complexitate  proprie,  cu  rol  determinant  în  procesele 
celulare.  De  aceea,  conţinutul  intracelular  trebuie  prezervat,  iar  constituenţii  săi  nu 
trebuie  să  difuzeze  liber  la  exterior.  Lupta  împotriva  entropiei  (adică  menţinerea 
“ordinii  stabilite”),  condiţie  primă  a  vieţii,  începe  cu  bariera  fizică,  reprezentată  de 
membrana  plasmatică.  Bariera  membranară  este  însă  compatibilă  cu  schimburi 
indispensabile  de  materie  pe  care  celula  le  întreţine  cu  mediul  (v.  punctul  2).  În 
interiorul  celulelor,  toate  biomembranele  organitelor  îndeplinesc,  de  asemenea,  acest 
rol  de  compartimentare  fizică  sau  chimică,  care  se  asociază  cu  funcţiile  specifice 
diferitelor  organite  celulare  (asupra  organitelor  se  vor  face  referiri  la  disciplina  de 
Biologie celulară). 

2  Funcţia de schimb de materie 

Această  funcţie  este  inseparabilă  de  prima  şi  este  comună  aproape  tuturor 
biomembranelor, fiind denumită adesea cu termenul generic de transport. Funcţiile de 
schimb  de  materie  cele  mai  evidente  se  produc  la  nivelul  membranei  plasmatice, 
deoarece celulele sunt sisteme termodinamice deschise. Ca urmare, ioni minerali, mici 
molecule  organice  (îndeosebi  glucoză  şi  aminoacizi)  iar  uneori  chiar  macromolecule 
tranzitează  la  nivelul  membranei  plasmatice,  intra­  sau  extracelular.  Întrucât  bistratul 
fosfolipidic  al  membranei  este  permeabil  doar  pentru  o  serie  de  substanţe  lipofile  (v. 
coeficient  de  partaj)  diferitele  procese  de  transport  se  produc  datorită  unor  structuri 
alcătuite  din  proteine  inserate  la  nivelul  dublului  strat  fosfolipidic.  Enumerate,  aceste 
structuri proteice sunt următoarele: 
­  canale ionice (difuziunea anumitor ioni, îndeosebi Na + , K + , Ca 2+ , Cl ­ ), 
­  acvaporine (apă), 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

­  transportori proteici de difuziune facilitată (ioni, glucoză, aminoacizi etc.), 
­  pompe  ionice  ATP­azice  (Na + ­K + ,  H + ­K + ,  Ca 2+ ),  receptori  membranari  de 
transport  (pentru  LDL,  feritină  etc.).  V.  descrierea  tuturor  acestor  tipuri  de 
transport. 

3  Funcţia de suport al activităţilor enzimatice 

La  majoritatea  biomembranelor  au  fost  puse  în  evidenţă  proteine  intrinseci  cu 
funcţie enzimatică, intervenind în metabolismul intermediar sau în cel energetic. Aceste 
proteine  se  găsesc  atât  în  membrana  plasmatică  a  tuturor  celulelor  (procariote  sau 
eucariote)  ca  şi la  nivelul unor organite intracelulare. Proteinele  enzimatice determină 
la nivelul biomembranelor suprafeţe active, care permit creşterea considerabilă a vitezei 
metabolismului.  Aceasta,  deoarece  diversele  enzime  care  participă  la  nivelul  unei 
aceleiaşi căi biochimice se află mai apropiate în sânul aceleiaşi structuri plane, ceea ce 
diminuă  fenomenele  de  difuziune  ale  reactivilor  şi  facilitează  accesul  la  situsurile 
catalitice.
Într­un volum care  are talia  aproximativă a unei celule eucariote medii (10  μm 
diametru), se calculează că probabilitatea de întâlnire a unei molecule de substrat şi  a 
unei molecule de enzimă este multiplicată de 10 până la 100 de ori când se adaugă la 
simpla  difuziune  aleatorie  în  trei  dimensiuni  o  componentă  de  difuziune  în  două 
dimensiuni. În general, moleculele ţintă (enzimele) sunt legate la o membrană, în timp 
ce moleculele ce trebuie să se întâlnească cu enzimele (substraturile) sunt susceptibile 
de  difuziune  în  citoplasmă,  în  porţiunea  amorfă  şi  omogenă  a  acesteia,  denumită 
hialoplasmă, care conţine organitele şi incluziunile celulare. 

4  Funcţia de captură şi de transformare de energie 

Graţie anumitor proteine pe care le conţin, diverse tipuri de membrane biologice 
sunt capabile să capteze o formă de energie fizică, lumina, pe care să o transforme fie 
într­o  altă  formă  de  energie  direct  utilizabilă  de  celulă  (energie  chimică),  fie  într­un 
semnal  ce induce un simplu răspuns informaţional din partea celulei sensibile (organe 
senzoriale).  În  toate  cazurile,  captura  de  energie  luminoasă  implică  prezenţa  de 
pigmenţi  legaţi  de  proteinele  membranare.  Nivelele  de  energie  puse  în  joc  în  aceste 
două  procese,  nu  sunt,  evident,  identice,  ca  şi  mecanismele  moleculare  care  permit 
asigurarea fenomenelor de transformare sau de transducţie asociate în mod necesar. 
Un caz particular important îl reprezintă membrana mitocondrială internă, care 
permite  transformarea  unei  forme  de  energie  chimică  (cea  conţinută  în  moleculele 
organice reduse) în alta, conţinută în ATP, utilizabilă în toate activităţile celulei. 

5 Funcţia  de  transducţie  a  semnalelor  şi  de  transfer  al  informaţiei  la 
distanţă 

Membrana  plasmatică  a  fiecărei  celule  conţine  proteine  intrinseci  care 

îndeplinesc funcţia de detecţie a unor semnale variate provenite din mediul înconjurător 
al celulei. Aceste proteine intrinseci aparţin marii familii de receptori membranari. 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

Orice receptor este specific pentru un anumit tip de semnal, care semnal este conţinut şi 
purtat de obicei într­o moleculă. De aceea putem să afirmăm că un anumit receptor este 
specific pentru o anumită moleculă purtătoare de informaţie, denumită ligand specific 
deoarece  doar  molecula  respectivă  se  poate  lega  la  receptor.  De  aceea,  orice  receptor 
posedă  un  domeniu  extracelular  voluminos  care  îi  serveşte  ca  “antenă”  capabilă  să 
recunoască  şi  să  fixeze  molecule  specifice:  hormoni  polipeptidici,  factori  de  creştere, 
proteine  ale  matricei  extracelulare,  proteine  asociate  la  membranele  altor  celule  etc. 
După  fixarea  ligandului  la  receptor la  nivelul  membranei  este  transmisă  o informaţie, 
de regulă ca urmare a modificării conformaţiei receptorului. Acest proces declanşează o 
serie de reacţii în cascadă în interiorul celulei, traduse printr­o modificare mai mult sau 
mai  puţin profundă  a  activităţii  celulare,  direct la  nivelul  metabolismului, sau, uneori, 
la nivelul expresiei genelor. 
Se  numeşte  transducţia  unui  semnal  ansamblul  proceselor  care  contribuie 
depotrivă  la  trecerea  unei  informaţii  de  natură  extracelulară  prin  membrană  (via 
receptori)  şi  realizarea  răspunsului  fiziologic.  În  sens  mai  larg,  transducţia  reprezintă 
conversia unui semnal de un tip dat într­un semnal intracelular de alt tip. 
În  cazul  celulelor  nervoase,  membrana  plasmatică  a  prelungirilor  denumite 
axoni, posedă proprietatea remarcabilă de a conduce pe distanţe lungi o informaţie sub 
forma  unui  curent  electric  transmembranar  localizat.  Acest  curent  electric,  denumit 
potenţial de acţiune, se propagă de la corpul celular la extremităţile sinaptice. Această 
proprietate a membranei este determinată de canalele ionice (v.). 

6 Funcţia de recunoaştere şi de aderenţă între celule 

Celulele  organizate  în  ţesuturi  prezintă  legături  directe  unele  cu  altele. 
Legăturile  se  realizează  prin  intermediul  unor  proteine  intrinseci  membranare  care 
constituie  structuri  denumite  joncţiuni  intercelulare  ca  şi  datorită  unor  proteine 
denumite  de  aderenţă.  Joncţiunile  celulare  pot  fi  strânse  (etanşe)  în  acest  caz 
membranele  celulelor  fiind  foarte  apropiate  (acolate)  sau  comunicante  (deschise). 
Joncţiunile  comunicante,  aflate  la  nivelul  membranelor  celulelor  învecinate,  permit 
trecerea liberă de la o celulă la alta a unor molecule având o masă moleculară de până 
la  1200  Da.  Este  cazul  unor  nutrimente  (glucoză,  aminoacizi,  nucleotide)  sau  a  unor 
molecule sau ioni având rol de mediator sau de mesager intracelular (AMPciclic, ioni 
de Ca 2+ ).  Aceasta  înseamnă  că  joncţiunile  comunicante  membranare  permit  nu numai 
asigurarea  unei  cooperări  metabolice,  dar  şi  o  coordonare  a  activităţilor  sau  a 
răspunsurilor celulare la stimuli precum hormonii. 
De asemenea, membranele celulelor aparţinând aceluiaşi ţesut sunt purtătoare a 
numeroase molecule care asigură o recunoaştere reciprocă specifică. În fine, în cea mai 
mare  parte  a  ţesuturilor  animale  sau  vegetale,  celulele  sunt  în  contact  printr­un 
constituent  extracelular  format  din  macromolecule  secretate  (proteine  şi  polizaharide) 
denumit  matrice  extracelulară.  Date  asupra  acestor  structuri  vor  fi  prezentate  la 
Biologie celulară. 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

“It was a simple question that we tried to answer, when 
Bert  Sakman  and  my  self  made  attempt  to  record 
single­channel  currents in the  early  1970s. What  are  the 
molecular  mechanisms  underlying  the  electrically  and 
chemically  induced  permeability  changes  in  excitable 
tissue:  ion  channels  or  other  kinds  of  transporters?  Our 
attention was focused on the “traditional” excitable cells: 
nerve,  muscle  neuroendocrine.  We  did  not  anticipate 
that in channels are found in basically any cell type 
and  they  mediate  an  incredible  variety  of 
regulatory  functions.  Even  less  would  we  have 
anticipated that mutations in channels are the basis 
of a whole range of disorders”. 

Erwin Neher, 
Profesor de Biofizică, laureat Nobel 
Medicină – 1991 (în prefaţa la 
monografia „CHANNELOPATHIES”, 
Edited by F. Lehmann­Horn and K. 
Jurkut­Rott, Elsevier, Amsterdam, 2000)
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

CANALELE IONICE
Definiţie – caracteristici 
În  cele  ce  urm ează  prezen tăm  o   sinteză  asu p ra  caracteristici lor 
cele  m ai  generale  ale  can alelor  i on ice,  p roteine  intrinseci  ale 
m embran ei  celu lare  d e  im portan ţă  cap itală  în  aproape  toate  fu ncţiile 
d in   organismul  u m an .  Can alele  ionice  reprezintă  un  subie ct 
interd isci p lina r,  adică  l a  stud iu l  acestora  p articipă  m ajo ritatea 
d iscip linelo r  fundam en tale,  îndeo seb i  fi ziolo gia,  bio fizica,  biologia 
celu la ră  şi  bio log ia   mo lecu la ră .  În  această  sinteză  d e  d ate,  d upă  cum 
se  va  o bserva,  p rezen tăm   caracterist i cile  canalelo r  ion ice  în   optica 
fi ecăreia  din   cele  4  direcţii  de  cercet are.  Din  reunirea  acestor  d ate 
rezultă  defin irea de a nsamb lu a  ca na lelo r ionice. 

Definire  –  Fiziologie  –  Fiziopatologie

Canalele ionice (CI) sunt proteine care formează pori prin membranele 
celulare.  Orice  canal  prezintă  două  stări,  închis  şi  deschis.  Deschiderea  CI 
permite  trecerea pasivă  a ionilor,  prin  gradient electrochimic.  Ca  urmare,  CI 
permit  şi  controlează  fluxul  transmembranar  pasiv  de  ioni  şi  au  roluri 
preponderente  în  numeroase  funcţii  celulare:  excitaţie,  transmisie  sinaptică, 
transducţia informaţiei, secreţie şi contracţie. Alături de aceste mari funcţii, în 
care implicarea canalelor este stabilită clar, se susţine, fără cunoaşterea exactă 
a modului de acţiune, intervenţia CI în diviziunea şi în diferenţierea celulară, 
în  adeziunea  şi  moartea  programată  (apoptoză)  a  celulelor  şi  în  răspunsul 
imunitar.  Totodată,  CI  sunt  implicate  direct  sau  indirect  în  unele  stări 
patologice  ca:  scleroza  în  plăci,  mucoviscidoza,  miotoniile  şi  anumite 
cardiopatii.  O  serie  de  observaţii  sugerează  rolul  CI  în  procesele  de 
cancerogeneză,  în  metastazele  canceroase  şi  în  unele  demenţe.  Deoarece  se 
ştie că o serie de boli umane sunt consecinţa mutaţiilor unor gene codante ale 
CI este posibil ca şi alte boli, tulburări metabolice sau de comportament să fie 
consecinţa disfuncţiei CI sau ale unor mutaţii necunoscute. Bolile determinate 
de  alterarea  funcţiilor  sau/şi  structurii  CI  au  fost  denumite  canalopatii.  Este 
posibil ca unele canalopatii să reprezinte explicaţii noi pentru boli vechi, deja 
descrise. Patologia în relaţie cu CI a condus la dezvoltarea unor clase noi de 
medicamente având ca ţintă de acţiune CI. 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

Definire  –  Biofizică

Un canal reprezintă o rezistenţă (r) la nivelul căruia se poate disipa un 
curent (i). 
La rândul său o celulă care posedă în membrana sa N canale prezintă o rezistenţă R, astfel încât: 

1/R = S N (1/r) 

De obicei se utilizează conductanţa, care reprezintă inversul rezistenţei, ca 
urmare: 

g = SNg 

unde:  g = conductanţa unei celule (sau a unui fragment mare de membrană), 
g = conductanţa unui canal. 

Conductanţa  se  măsoară  în  who  (inversul  unităţii  de  măsură  a 

rezistenţei, ohm) sau în Siemens (S). 
Intensitatea curentului (i) traversând un canal este descrisă de legea lui 
Ohm transpusă la un gradient electrochimic: 

Is  = gs(V­V s) 

Iar intensitatea curentului (I) ce traversează ansamblul canalelor 
unuei celule este: 
Is  = gs(V­Vs) 

Unde: is  şi Is  sunt curenţii transportaţi de un ion S, 

gs  şi gs  sunt, respectiv, conductanţele unui canal şi a celulei pentru ionul S, 
V este potenţialul membranar, 
Vs  este potenţialul de echilibru al ionului S definit prin ecuaţia lui Nernst: 
RT  [ S ] e 
V s  =  log
ZF  [ S ] i 
unde: R = constanta gazelor perfecte (8,315 JK ­1 mol ­1 ; a nu se confunda cu rezistenţa electrică, R), 
T = temperatura absolută (273 + t°C), 
Z = valenţa ionului S, 
F = constanta lui Faraday (94 489 Cmol ­1 ), 
[S]e şi [S]i  = concentraţiile extra­ şi intracelulare ale ionului S. 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 
La temperatura de 20°C,  RT/F = 25 mV. 

Dacă Z = 1, V s  (în mV) este: 

[ S ] e 
Vs  = 58 log 10
[ S ] i 

Ca  regulă  generală,  CI  sunt  deschise  sau  închise  şi,  ca  urmare, 
conductanţa  lor  poate  avea  două  valori, g  sau  0.  Conductanţa g  este 
caracteristică unui anumit tip de canal, în condiţiile date de temperatură şi de 
mediu ionic. 
Curentul care traversează un singur canal (curent elementar) se prezintă 
pe înregistrare ca o treaptă rectangulară şi poate fi pus în evidenţă prin metoda 
patch­clamp: 

Curenţi 
elementari 

2pA

Curentul  înregistrat  pe  o  celulă  întreagă  (denumit  şi  curent 

macroscopic)  se  prezintă  ca  un  traseu  neted  (în  care  nu  se  observă  curenţii 
elementari, corespunzători deschiderii unui singur canal). Iată cum se prezintă 
traseul de curent macroscopic înregistrat pe o celulă întreagă şi corespunzând 
activităţii a circa 600 de CI identice. 

Curent 
macroscopic 
1nA 

Studiul curenţilor elementari şi/sau macroscopici permite caracterizarea 
proprietăţilor  fiziologice  şi  farmacologice  ale  CI.  Ştiind  că  un  curent  care 
pătrunde  în  celulă  este  depolarizant şi  că,  invers,  un curent ieşind  din  celulă 
este hiperpolarizant, cunoaşterea proprietăţilor CI permite să se înţeleagă şi să 
se  prevadă  activitatea  electrică  a  unei  celule,  ca  şi  modificarea  sa  în  diferite 
condiţii experimentale sau patologice. 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

Definire ­ Biologie celulară 

Prima  consecinţă  a  unei  schimbări  de  activitate  a  CI  este  geneza  unui 
curent  şi  a  unei  variaţii  de  potenţial  transmembranar.  Aceste  efecte  în  cazul 
celulelor  excitabile  se  propagă pe  toată  suprafaţa  celulară,  în  celelalte  cazuri 
semnalele  fiind  localizate  doar  într­un  punct  al  celulei.  În  toate  cazurile,  o 
modificare  de  activitate  a  canalelor  ionice  se  traduce,  într­un  timp  mai  lung 
sau mai scurt, prin schimbările concentraţiilor intra­ sau extracelulare. Aceste 
modificări  de  concentraţie  reprezintă,  în  general,  legături  directe  între  CI  şi 
funcţiile  celulare.  CI  prin  intermediul  fluxurilor  ionice  şi/sau  variaţiile  de 
potenţial  membranar  sunt  considerate  ca  vectori  ai  unui  semnal  ionic.  De 
aceea,  se  înregistrează  sau  se  studiază  pe  termen  mediu  (secunde  –  ore),  fie 
modificările  concentraţiilor  ionice,  fie  consecinţele  acestora:  modificarea 
volumului celular sau a activităţilor enzimatice. Evident, în mod sistematic se 
ţine seama, pe de o parte, de structura şi proprietăţile CI şi, pe de altă parte, de 
lanţul  reacţiilor  fizico­chimice  cuprinse  între  modificările  concentraţiilor 
ionice  şi  modificările  unei  anumite  funcţii    celulare.  În plus, trebuie luate în 
consideraţie  diferitele  sisteme  de  transport  ionic  (transportori,  pompe) 
prezente în celulă, ca şi interacţiunile acestora cu CI. 

Definire ­ Biologie moleculară

Utilizarea tehnicilor de fiziologie, biofizică şi biologie celulară permite 
cunoaşterea modului de funcţionare a CI şi a rolurilor acestora. Aceste studii 
nu  furnizează,  însă,  date  asupra  structurii  şi  geneticii  canalelor  ionice. 
"Disecţia"  CI  se  realizează  prin  tehnici  de  biologie  moleculară:  clonare, 
secvenţare şi mutaţie dirijată utilizând anticorpi. Totodată, prin asocierea unor 
tehnici de fiziologie şi biofizică se încearcă determinarea unui anumit situs al 
unui  canal  (aminoacid  sau  grup  de  aminoacizi)  responsabil  de  o  anumită 
funcţie.  În  prezent  este  cunoscută  structura  moleculară  a  mai  multor  CI, 
îndeosebi a celor specifice pentru Na + , K +  şi Ca 2+ . 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

ROLURILE FIZIOLOGICE ALE CANALELOR 
IONICE 

Deşi CI reprezintă cantitativ o fracţiune mică din proteinele celulare, ele au 
roluri fiziologice majore şi numeroase: 

● în interiorul celulelor – relaţie citosol – organite, 
● în organism  comunicare celule – mediu intern 
schimburi intercelulare sistem nervos 
● releu între mediul fizic extern şi organism, prin transformarea în 
semnale vitale a unor fenomene fizice ca emisia unui flux de fotoni sau 
a unor vibraţii sonore. 

ENUMERAREA ROLURILOR FIZIOLOGICE ALE CI: 
1.  potenţialul membranar de repaus 
2.  potenţialul de acţiune (succesiune de faze de depolarizare şi 
repolarizare) 
3.  conducţie 
4.  secreţie (exocitoză) 
5.  nocicepţie, olfacţie, audiţie, vedere 
6.  osmoreglare (volum celular şi metabolism) 
7.  contracţie 
8.  secreţie de fluide de către glandele exocrine 
9.  reabsorbţie a fluidelor 
10.  mişcări transmembranare ale moleculelor organice polare 
11.  mişcări transmembranare ale moleculelor organice non­polare 
12.  echilibrul de sarcini electrice în compartimentele intracelulare 
13.  controlul activităţilor enzimatice 
14.  controlul căilor intracelulare de semnalizare 
15.  embriogeneză 
16.  expresia genelor 
17.  controlul citoscheletului 
18.  răspunsul la mediul fizico­chimic (pH, pO2)
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice

CANALE
IONICE
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

Cele 4 subunităţi 
formează canalul

CANALUL DE Na +  voltaj­dependent 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

DISFUNCŢIILE CANALELOR IONICE 
DETERMINĂ 
CANALOPATII
Marile grupe de canalopatii: 
1)  C. ale muşchilor scheletici 
2)  C. ale cordului (cardiace) 
3)  C. neuronale 
4)  Alte c. 

Boala ereditară  Tip de  Gena  Consecinţe clinice 

canal 
Migrenă hemiplegică  Ca 2+  CACNL1A4  Migrene 
ereditară  Ca 2+  CACNL1A4  Ataxie  (pierderea 
Ataxie episodică de tip 2 (EA­  echilibrului şi a 
2+ 
2)  Ca  CACNL1A3  coordonării) 
Miotonie periodică (redoare 
Paralizie periodică  K +  KCNA1  musculară şi paralizie) 
hipokalemică  K +  KCNQ2  Ataxie 
Convulsii epileptice 
Ataxie episodică de tip 1  K +  KCNQ4 
Convulsii neonatale familiale  K +  HERG sau  Surditate 
benigne  KVLQT1  Vertij, moarte subită prin 
+ 
Surditate dominantă fără  Na  SCN5A  fibrilaţie ventriculară 
sindrom  Na +  β­ENaC  Miotonie şi paralizie 
Sindrom QT lung  Na +  nAChR  periodică 
Cl ­  CLCN5  Hipertensiune 
Paralizie periodică  Cl ­  CLC­1  Oboseală musculară 
hiperkalemică  Cl ­  CFTR  Calculi renali 
+  + 
Sindrom Liddle  Na  , K  ,  Numeroase  Miotonie periodică 
2+ 
Miastenia gravis  Ca  gene diferite  Congestie pulmonară şi 
Boala Dent  infecţii 
Miotonie congenitală  Ritm cardiac neregulat sau 
Mucoviscidoză  accelerat 
Aritmie cardiacă 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

TRANSPORTORI MEMBRANARI ŞI 
POMPE IONICE 
Canalele ionice sunt simple porţi: 

­ trecerea ionilor de la concentraţie mare       concentraţie mică, 
deci nu transport real , ci pasaj. 

Asimetria ionica intre mediile 
extracelular si intracelular la om

Ioni  Ion intracel.  Ion extracel. 

Restabilirea şi 
menţinerea asimetriei 
(mmol x L ­1 )  (mmol x L ­1 ) 
ionice se produce prin  K +  160  4 
intermediul a două tipuri  Na +  7­12  144 
de proteine  Mg 2+  5  1­2 
transmembranare: 
Ca 2+  ­4 
10  – 10  ­5 
2 
Cl ­  4­7  120 
HCO3 ­  8  26­28 

A.  Proteine transportoare lipsite de activitate 
enzimatică 
Transportorii au o selectivitate foarte variată: 
­  ioni, 
­  dar şi nutrimente celulare          glucoză, aminoacizi 
metaboliţi neuromediatori 

B.  Pompe ionice cu activitate ATP­azică: 
POMPE sau ATP­aze mono­ sau bi­direcţionale 
Pompele ionice asigură numai transportul de ioni: Na + , K + , 
Ca + , H + . 

LOCALIZARE: 
­  la nivelul plasmalemei, 
­  dar şi în membrana organitelor intracelulare; 
de ex.: pompa de Ca 2+  la nivelul reticulumului 
endoplasmic, pompa de H +  la nivelul diverselor vezicule 
intracelulare 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

TRANSPORTORII DE DIFUZIUNE 
FACILITATĂ 
I.  Transportorii ionici 
1. Schimb. Na +  / H +  reglarea pH­ului 
intracelular. 
2. Schimb. Na +  / Ca 2+  îndeosebi în celulele 
excitabile. 
3 Na +  1 Ca 2+ 
influx  eflux 

3. Cotransport Na +  / K +  / Cl ­  ansa Henle. 

1        1      2              reabs. Na + 

II.  Transportorii implicaţi în captura celulară 
şi în stocajul vezicular al 
neuromediatorilor 

III. Transportorii membranari ai nutrimentelor 

1. Transportorii de glucoză 
§  cotransportul Na +  / glucoză (ficat, 
rinichi) 
§  transportori de glucoză: cele mai multe 
celule (492 R, 12 elice  α) 

2. Receptorii transportori 
RECEPTOR  LIGAND 
reciclat  degradat 
­  asialoglicoproteine 
reciclat  degradat 
­  LDL 
reciclat  reciclat 
­  transferină  transport transcelular
­  imunoglobuline (Ig A/Ig M) 
 Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

a)  Reprezentare schematică a structurii  Cele 5 domenii ale receptorului 

unei particule LDL.  LDL uman. R. este un dimer 
b)  Particule LDL observate la MEC.  alcătuit din două polipeptide 
identice, a 839 aminoacizi.

Endocitoza mediată de receptori a particulelor LDL (la fibroblastele în cultură) observată 
prin MEC (după M. S. Brown şi J. Goldstein ­ Nobel medicină 1985): 
a) Coated pit – punctele negre sunt particule LDL marcate cu feritină; b) „pit” conţinând 
LDL ­ feritină; c) vezicule căptuşite, conţinând particule LDL; d) particule LDL marcate 
cu feritină, ajunse la suprafaţa netedă a endozomului. 
 Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

Molecula 
GLUT

Tipul  Afinitatea pentru 
GluT  Clasa  Distribuţia în organism  glucoză 
Glu T1  I  eritrocite, celule endoteliale ale barierei hemato­encefalice, ţesut embrionar şi 
fetal, placentă, creier; ubicuitar  Gn 
Glu T2  I  ficat, intestin, rinichi, celule b pancreatice  < G, fructoză­n 

GluT3  I  creier (neuroni), endoteliu vascular cerebral  > G 

GluT4  I  ţesut adipos, muşchi scheletic şi muşchi cardiac 
> G 
GluT5  II  colon, rinichi, testicule, microglie  fructoză – n, <<G 

GluT6  III  creier, splină, leucocite  Gn 

GluT7  II  ficat  n.d. 

GluT8  III  placentă, testicule, creier, precum şi alte ţesuturi 

Gn 
GluT9  II  ficat, rinichi  n.d. 

GluT10  III  ficat, pancreas  Gn 

GluT11  II  muşchi scheletic şi miocard  < G, fructoză – n 

GluT12  III  muşchi scheletic  şi miocard, ţesut adipos, intestin subţire, prostată 

n.d. 
GluT13  III  predomină la nivel cerebral  H +  mio­inozitol 
(HMIT) 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

PET­CT 

18 
F ­ FDG
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice
 Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

b) 
Anomalii mitocondriale in 
muschiul scheletic: 
(a) fibre degradate rosii ­ 
proliferarea mitocondriilor 

a) 

Celule HeLa – primele celule umane 
mentinute in cultura (bolnava Henrieta 
Lack – adenocarcinom al uterului, 1951). 
(b) MEC ­ incluziuni cristaline in matricea 
mitocondriala. 

a)  b) 

Expresia unei proteine motrice intr­o 
celula pigmentara: a) celula normala, 
b) celula in care supraexpresia genei 
inhiba dispersia particulelor pigmentare. 
Efectul supraexpresiei polipeptidelor 
neurofilamentelor. Corpurile celulare ale 
neuronilor sunt umflate si deformate.  a) Celula T 
a) 
normala. 

b) Celula T in 
a)  b)  apoptoza. 

b) 

Citoscheletul microtubular la 
fibroblaste in cultura: a) celule 
normale: b) celule transformate.

Aspect  Prioni: 
microscopic al 
a) normal,  α 
tesutului 
b) anormal, β 
cerebral al 
unei persoane 
decedate de 
boala 
Alzheimer. 
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

Jonctiuni etanse: 
a)  MEC ­ celule epiteliale adiacente. 
b)  Reprezentare schematica. 
c)  Criofractura. 
d)  Microscopie electronica cu baleiaj. 

Rolul proteinelor extracelulare in mentinerea  diferentierii 
celulelor: 
a) celule ale glandei mamare cultivate in absenta matricei 
extracelulare; 
b) in prezenta moleculelor matricei celulele devin normale si 
Hemidezmozomi: a) Imagine MEC:  sintetizeaza proteinele din lapte.
b) Schema cu relatia matrice­citoschelet. 
 Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

Joncţiune deschisă (gap): 

a) MEC. 
b) Reprezentare schematică. 
c) Imagine prin difractie de 
înaltă rezoluţie. 
d) Criofractură – se observă 
conexoni multipli. 
Endocitoza particulelor LDL 
la nivelul fibroblastului 
observata prin MEC, dupa 
criofractura in vid: 
a) particule LDL la 
suprafata fibroblastului; 
b), c) endocitoza 
particulelor LDL mediata 
de receptori (clatrinica).
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice 

Invazia unui melanosarcom 
metastatic (in rosu) la nivelul 
tesutului hepatic normal.
Prof. dr. Valeriu RUSU 
MODULUL:  Bazele moleculare ale proceselor de la nivelul biomembranelor în condiţii normale şi patologice

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

1. V. Rusu şi colab. “Biomembrane şi patologie”, vol. I, Edit. Medicală,

Bucureşti, 1988.
2. N. Voiculeţ, Liliana Puiu – “Biologia moleculară a celulei”, Edit.
ALL, Bucureşti, 1997.
3. Orice tratat de Biologie moleculară a celulei în limba engleză existent
la Biblioteca Centrală a UMF « Gr. T. Popa ».
4. Utilizarea bazelor de date de pe Internet accesibile prin înscrierea
la Biblioteca Centrală a UMF « Gr. T. Popa ».