Bazele contabilităţii. Tema 6: 6.2.

Contabilitatea stocurilor

6.2. Contabilitatea stocurilor

Un activ este clasificat ca activ circulant atunci când:

 se aşteaptă să fie consumat în ciclul normal de exploatare;
 este controlat de entitate şi deţinut în scopul tranzacţionării;
 se aşteaptă să fie realizat în termen de 12 luni din data raportării;
 este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
 reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată.
Ciclul de exploatare al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea
activelor care sunt destinate procesării şi finalizarea acestora în numerar sau echivalente de
numerar.
Echivalentele de numerar reprezintă investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de
lichide, care sunt uşor convertibile în numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de
schimbare a valorii.

Structural activele circulante cuprind:

 stocurile
 creanţele
 investiţiile financiare pe termen scurt, şi
 casa şi conturile la bănci.

Stocurilecuprind
cuprindcategoriile
categoriilededebunuri
bunurieconomice
economiceaflate
aflatelaladispoziţia
dispoziţiaentităţii
entităţiidestinate:
destinate:
Stocurile
pentruaafificonsumate
consumatelalaprima
primalorlorutilizare;
utilizare;
pentru
pentru a fi înregistrate ca producţie înîncurs
pentru a fi înregistrate ca producţie cursdedeexecuţie;
execuţie;
pentruaafifivândute
vânduteînînaceeaşi
aceeaşistare
staresau
saudupă
dupăprelucrarea
prelucrarealorlorînînprocesul
procesuldedeproducţie.
producţie.
pentru

Stocurile sunt reprezentate de:

a) materiile prime şi materialele de bază;
b) materialele consumabile;
c) obiecte de mică valoare şi scurtă durată;
d) producţia în curs de execuţie;
e) produse;
f) ambalaje;
g) mărfuri, inclusiv terenuri şi alte active materiale curente şi pe termen lung
achiziţionate şi destinate revânzării.
Recunoaşterea în contabilitate a stocurilor aprovizionate se face indiferent de faptul
achitării contravalorii acestora cu condiţia existenţei obligatorii a documentului primar însoţitor
(factura fiscală, factura, act de achiziţie a mărfurilor, bon de intrare, etc.).
Valoarea stocurilor vândute se constată drept cheltuială a perioadei în care se determină
venitul din aceste vânzări, fapt care asigură concordanţa cheltuielilor efectuate şi veniturile
obţinute.
În conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare stocurile pot fi evaluate la
următoarele momente reprezentative ale perioadei de gestiune:
 la intrarea în patrimoniu (în entitate)
 la ieşirea (trecerea în consum) din patrimoniu
 la inventariere
 la data întocmirii situaţiilor financiare.
Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.
 Bazele contabilităţii. Tema 6: 6.2. Contabilitatea stocurilor

Evaluarea la intrare

Stocurile recunoscute iniţial se evaluează la cost de intrare care se determină în funcţie

de sursa de provenienţă a stocurilor cum ar fi: achiziţionarea, fabricarea, intrarea ca aport în
natură la capitalul social, primirea cu titlu gratuit, ieşirea/reparaţia activelor imobilizate şi
obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, înregistrarea deşeurilor recuperabile, transferare
din active imobilizate etc.
Costul de intrare a stocurilor achiziţionate cuprinde:
 valoarea de cumpărare şi
 costurile direct atribuibile intrării (de exemplu, costurile de transportare-aprovizionare,
asigurare pe durata transportării, încărcare, descărcare, comisioane intermediarilor,
impozitele şi taxele nerecuperabile, taxele vamale şi alte costuri suportate pentru
aducerea stocurilor în forma şi în locul utilizării după destinaţie cum ar fi: prelucrarea,
sortarea, împachetarea).

Atenţie! Nu se cuprinde costul de intrare al stocurilor impozitele şi taxele, care ulterior

urmează a fi restituite entităţii de către organele fiscale, precum şi reducerile, rabaturile oferite de
furnizori.
Exemplul 5.
Entitatea Valea Verde S.R.L. înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, a
cumpărat materiale de la furnizori. Factura fiscală cuprinde:
 valoarea contractuală a materialelor 145 230 lei
 servicii de transport 12 400 lei
 servicii de încărcare 1 270 lei
 taxa pe valoarea adăugată, 20 % 31 780 lei
Total pentru plată ?

Încărcătura în cauză a fost asigurată pe timpul transportului, de către compania de

asigurare „Prosperare”, care a prezentat contul în sumă de 6 500 lei.
La sosirea materialelor la entitate, acestea au fost descărcate de către lucrătorii proprii,
salariul calculat constituind 147 lei şi contribuţiile aferente asigurărilor în conformitate cu
normele în vigoare.
Potrivit documentelor justificative sus-numite costul de intrare al materialelor
aprovizionate se va determina în modul următor:
Tabelul 4
Determinarea costului de intrare a materialelor procurate
Nr. cr. Elementele costului de intrare Valoarea, lei
1. Valoarea contractuală, preţul 145 230
2. Servicii de transport 12 400
3. Cheltuieli de încărcare 1 270
4. Cheltuieli cu asigurarea 6 500
5. Cheltuieli cu descărcarea (147+33,81+6.62) 186,69
Costul de intrare 165 587,43

Este de menţionat că costurile/cheltuielile accesorii procesului de aprovizionare se includ

în costul de intrare a stocurilor direct sau indirect, conform prevederilor politiciilor contabile a
entităţii. În cazul efectuării cheltuielilor proprii (transport, încărcare, descărcare) de regulă nu
Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.
 Bazele contabilităţii. Tema 6: 6.2. Contabilitatea stocurilor

este posibilă determinarea imediată a acestora şi ca urmare este necesară repartizarea lor. Se
procedează la colectarea acestor cheltuieli în conturi separate pe timpul perioadei de gestiune, iar
la sfârşitul perioadei sunt repartizate (incluse în costul stocurilor aprovizionate) potrivit bazei de
repartizare, care poate fi valoarea de cumpărare, cantitatea stocurilor aprovizionate, etc.
Costul de intrare a stocurilor fabricate (de exemplu, a produselor finite şi
semifabricatelor) coincide cu costul efectiv al acestora care include:
 costul materiilor prime şi materialelor utilizate nemijlocit în procesul de producţie;
 costurile cu personalul încadrat nemijlocit în procesul de producţie, contribuţiile de
asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală ale angajatorului;
 costurile indirecte de producţie.

Evaluarea la ieşire

În condiţiile economiei de piaţă, influenţate uneori şi de fenomenul inflaţionist, achiziţia

unui bun economic poate fi făcută la diferite preţuri şi ca rezultat intrarea bunului în patrimoniu
la diferite costuri/valori. Acest fapt face dificilă identificarea cu exactitate a costului bunului
economic la ieşirea din patrimoniu. În practica contabilă internaţională şi naţională se folosesc
mai multe metode de evaluare a bunurilor la ieşirea din patrimoniu, toate având la bază costul de
intrare (costul istoric).
Evaluarea stocurilor ieşite se evaluează la valoarea contabilă care se determină prin
aplicarea uneia din următoarele metode de evaluare curentă:
 metoda identificării specifice;
 metoda FIFO (primul intrat – primul ieşit);
 metoda costului mediu ponderat.

Conform politicilor contabile, în funcţie de specificul activităţii, pentru evaluarea stocurilor

în cursul perioadei de gestiune entitatea poate utiliza una din următoarele metode:
 metoda costului standard;
 metoda preţului cu amănuntul.

Evaluarea stocurilor la inventariere

Evaluarea stocurilor la inventariere se face la valoarea justă sau de utilitate. Potrivit

art.7 al Regulamentului privind inventarierea nr.60 din 29.57.2012 valoarea justă este suma
pentru care ar putea fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, între părţi interesate,
informate şi independente, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii normale.
Valoare justă – suma cu care ar putea fi schimbat benevol un activ sau decontată o datorie
în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii normale între părţi interesate, independente şi
bine informate, p. 5, S.N.C. „Stocuri”.
La inventariere pot constate şi stabilite valori, care delimitează stocurile în trei categorii:
1) stocuri, care nu prezintă deprecieri şi pentru care valoarea justă este egală cu valoarea
de intrare (de bilanţ);
2) stocuri care au suferit deprecieri, care se evaluează la preţ posibil de valorificat şi la
care, ca urmare, valoarea justă este mai mică decât valoarea de intrare (de bilanţ);
3) stocuri la care utilitatea sau preţul pieţei creşte şi deci valoarea justă este mai mare
decât valoarea de intrare (de bilanţ).
Potrivit prevederilor art. 80 al Regulamentului plusurile de stocuri constatate cu ocazia
inventarierii se evaluează la valoarea justă la data constatării.
Lipsurile şi pierderile din deteriorarea bunurilor se evaluează:
Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.
 Bazele contabilităţii. Tema 6: 6.2. Contabilitatea stocurilor

 stocurile şi alte active curente – la valoarea de bilanţ (cost efectiv, valoare de intrare,
valoarea realizabilă netă);
 bunurile deteriorate parţial – la suma pierderilor efective stabilite de comisia de
inventariere sau experţi independenţi.

Evaluarea ulterioară a stocurilor (în situaţiile financiare)

Evaluarea stocurilor la data raportării (întocmirii situaţiilor financiare) are ca scop

obţinerea prin bilanţ a unei situaţii reale a patrimoniului, respectiv şi a stocurilor. Evaluarea
stocurilor la bilanţ, pusă în acord cu rezultatele inventarierii, se face în conformitate cu
prevederile S.N.C. Stocuri. Regula de bază, p.44 din S.N.C. Stocuri, de evaluare şi înregistrare a
stocurilor prevede că stocurile se reflectă în situaţiile financiare la valoarea cea mai mică dintre
cost şi valoarea realizabilă netă (V.R.N.).
Costul stocurilor cuprinde totalitatea costurilor aferente achiziţiei, prelucrării
(conversiei) şi aducerii stocurilor în forma şi în locul utilizării după destinaţie.
Valoarea realizabilă netă reprezintă preţul de vânzare estimat al stocurilor diminuat cu
costurile estimate pentru finalizare (completare) şi costurile estimate de vânzare.
Evaluarea stocurilor la valoarea realizabilă netă se efectuează atunci când aceasta este sub
cost, adică în cazurile:
 reducerii preţului de vânzare al stocurilor (preţul de piaţă la vânzare este mai mic)
 deteriorării parţiale
 uzurii parţiale sau integrale
 majorării cheltuielilor rămase de efectuat pentru comercializarea stocurilor.

Contabilitatea stocurilor
Contabilitatea stocurilor se organizează în cadrul unui sistem de conturi din clasa 2
„Active circulante”, grupa 21 „Stocuri” care cuprinde următoarele conturi sintetice: 211
„Materiale”, 212 „Active biologice circulante”, 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă
durată”, 214 „Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”, 215 „Producţia în curs de
execuţie”, 216 „Produse” şi 217 „Mărfuri”. Din punct de vedere al conţinutului economic ,
aceste conturi înregistrează existenţa şi mişcarea bunurilor materiale circulante, iar după funcţia
contabilă sunt conturi de activ.
În debit, conturile de stocuri înregistrează intrări sau creşteri ale valorii stocurilor, ca de
exemplu: achiziţii de materii prime sau materiale de la furnizori, fabricarea producţiei proprii,
procurări de mărfuri etc. În credit,conturile de stocuri înregistrează ieşirile stocurilor prin
vânzare sau ca urmare a consumului în procesul de producţie sau alte scopuri. Soldul final
debitor reflectă valoarea stocurilor existente în entitate.
Documentele justificative folosite la contabilizarea intrărilor de stocuri sunt: facturile,
facturile fiscale, bonuri de intrare, acte de achiziţie a mărfurilor. Eliberarea stocurilor de
mărfuri şi materiale pentru consum se contabilizează prin: bonuri de consum şi fişe-limită de
consum.
Reluăm datele cuprinse în exemplul 5, aferente aprovizionărilor efectuate de entitatea
Valea Verde S.R.L. pentru exprimarea contabilă a operaţiilor economice:
Tabelul 5
Exprimarea contabilă a operaţiilor economice

Nr Explicaţia operaţiilor economice Suma, Formula contabilă Documentu

. lei Debit Credit l justificativ
cr.

Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

 Bazele contabilităţii. Tema 6: 6.2. Contabilitatea stocurilor

1. Valoarea contractuală a materialelor, 145 230 211 521 Factura

preţ de cumpărare fiscală
2. Serviciile de transport şi de încărcare, 12 400 211 521 Factura
facturate de furnizor 1 270 fiscală
3. Taxa pe valoarea adăugată aferentă 31 780 534.4 521 Factura
materialelor şi serviciilor facturate fiscală
4. Cheltuielile cu asigurarea materialelor 6 500 211 544 Factura
pe timpul transportului
5. Cheltuielile de descărcare ale entităţii: Calcul şi
a) salariile calculate 147 211 531 notă de
b) contribuţiile aferente (33,81 + 6.62) 40.43 211 533 contabilitate
6. Plata datoriei furnizorului din contul Ordin de
curent în valută naţională 190 680 521 242 plată
7. Achitarea cu compania de asigurare Ordin de
pentru serviciile prestate 6 500 544 242 plată
Costul de intrare a materialelor = 145 230 + 12 400 + 1 270 + 6 500 + 147 + 40.43 =
= 165 587,43 lei
Informaţia privind mişcarea stocurilor de materiale se generalizează prin întocmirea
periodică (lunară) a Registrului pentru contul 211 „Materiale”.
La sfârşitul perioadei de gestiune după perfectarea Balanţei de verificare şi/sau Cărţii
mari datele din registrul nominalizat se trec în Bilanţ.

Contabilitatea produselor (serviciilor) şi a mărfurilor

Categoria produselor cuprinde semifabricatele, produsele finite şi produsele secundare.
Contabilitatea stocurilor de produse finite, semifabricatelor şi produselor secundare destinate
vânzării se ţine cu ajutorul contului 216 „Produse”, cu funcţie contabilă de activ. În debit se
înregistrează costul efectiv al produselor finite, semifabricatelor şi produselor reziduale intrate în
gestiune, obţinute din producţia proprie prin creditul conturilor 811 „Activităţi de bază” şi 812
„Activităţi auxiliare”.
Se creditează cu costul produselor finite ieşite din gestiune prin vânzare, în
corespondenţă cu debitul contului 711 „Costul vânzărilor”; cu produsele returnate pentru
remedierea rebuturilor, în corespondenţă cu debitul conturilor 811 „Activităţi de bază” şi 812
„Activităţi auxiliare”; cu lipsurile la inventar, în corespondenţă cu debitul contului 714 „Alte
cheltuieli din activitatea operaţională”; cu cele distruse în urma calamităţilor naturale prin
debitul contului 723 „Cheltuieli excepţionale”.
Obţinerea din producţie proprie de produse finite şi modul de reflectare a operaţiilor
aferente în contabilitate se reflectează în continuare prin următorul exemplu.

Exemplul 6. Entitatea S.A. Vista a produs şi predat la depozit produse finite în valoare de
127 300 lei la cost de intrare (efectiv). Ulterior aceste produse s-au vândut la preţ negociat
de vânzare în valoare de 158 900 lei şi taxa pe valoarea adăugată în mărime de 20 %.

Înregistrările efectuate la entitatea S.A. Vista se prezintă astfel:

1. Pentru produsele finite obţinute, la cost efectiv:

D 216 „Produse” 127 300 lei
C 811 „ Activităţi de bază” 127 300 lei
2. Pentru valoarea produselor vândute, la preţ negociat de vânzare:
D 221 „Creanţe comerciale” 190 680 lei
C 611 „Venituri din vânzări” 158 900 lei
Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.
 Bazele contabilităţii. Tema 6: 6.2. Contabilitatea stocurilor

C 534 „Datorii faţă de buget” 31 780 lei

3. Pentru trecerea la cheltuieli a valorii de bilanţ a produselor finite vândute:
D 711 „Costul vânzărilor” 127 300 lei
C 216 „Produse” 127 300 lei

La sfârşirea perioadei de raportare (lunii) informaţiile privind produsele se generalizează

în Registrul pentru contul 216 „Produse”, iar după perfectarea Balanţei de verificare şi/sau
Cărţii mari informaţiile privind stocurile de produse se trec în bilanţ.

Contabilitatea mărfurilor şi OMVSD: caracteristica conturilor utilizate - de sine

stătător!, după p.51 – 54 din S.N.C. Stocuri, şi Planul general de conturi, clasa 2.

Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.