Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SINDROMUL DOWN
Sindromul Down este consecinţa fenotipică a trisomiei 21. El a fost descris iniţial de
John Langdon Down în 1866, iar substratul genetic al bolii a fost stabilit de Lejeune, care
a asociat sindromul Down cu prezenţa în celule a trei cromosomi 21.
Incidenţa trisomiei 21 este estimată la 1:650 nou-născuţi vii (1,5‰). Boala este mai
frecventă la copiii de sex masculin, raportul sexelor fiind de 3 băieţi : 2 fete.
Factorii etiologici care determină trisomia 21 nu sunt cunoscuţi, dar există numeroase
date care incriminează: vârsta maternă avansată în momentul concepţiei pentru trisomiile
libere şi prezenţa la unul dintre părinţi a unei translocaţiii Robertsoniene echilibrate ce
implică un cromosom 21, pentru trisomia 21 prin translocaţie.
Simptomatologia clinică diferă în funcţie de vârsta la care este examinat pacientul.
La nou-născut, trisomia 21 trebuie suspectată în prezenţa următoarelor semne
clinice: lungime şi greutate mică, hipotonie musculară, dismorfie facială - fante palpebrale
oblice în sus şi în afară (mongoloide), nas mic cu narine anteversate, protruzie linguală
(datorită gurii mici) gât scurt, cu exces de piele pe ceafă, mâini scurte şi late, cu
brahidactilie, clinodactilie a degetului V şi pliu palmar transvers unic (pliu simian) şi
malformaţii viscerale (atrezie duodenală, imperforaţie anală, defecte cardiace) (figura
5.17.).
Pliu simian
Figura 5.19. Aspectul regiunii oculare în Figura 5.20. Fenotip de sindrom Down la
sindromul Down adult în vârstă
În sindromul Down ritmul de creştere este redus, ceea ce induce hipostatură,
caracterizat prin prezenţa unei deviaţii de minimum –2 DS faţă de media normală a
vârstei. Talia maximă a pacienţilor cu sindrom Down este de 140 – 160 cm.
Trisomia 21 determină un retard mental sever şi tulburări de limbaj. Coeficientul de
inteligenţă (QI) al persoanelor afectate variază între 20 şi 85. Un bolnav cu sindrom Down
poate acumula un nivel maxim de cunoştinţe comparabil cu cel al unui copil normal cu
vârsta între 6 şi 8 ani. După vârsta de 30-35 de ani există o descreştere marcată a funcţiilor
cognitive, similară cu cea din boala Alzheimer.
Pacienţii cu sindrom Down prezintă tulburări senzoriale, în special auditive şi
vizuale. Reducerea bilaterală a acuităţii auditive până la surditate afectează 50-75% din
pacienţi, fiind produsă de anomalii de conducere, senzoriale sau mixte. Anomaliile oculare
sunt împărţite în două categorii: minore (epicantus, fante palpebrale mongoloide sau pete
Brushfield) şi majore (cataractă congenitală sau strabism).
Analiza citogenetică este esenţială pentru diagnosticul etiologic şi poate releva unul
din următoarele cariotipuri:
trisomie 21 liberă omogenă (47,XX,+21 sau 47,XY,+21) prezentă la 92% dintre
pacienţi, cromosomul suplimentar fiind de origine maternă în 80% din cazuri;
translocaţie Robertsoniană neechilibrată între cromosomi omologi, de exemplu între
cromosomii 21 [46,XY,-21,rob(21q21q)] sau neomologi, de exemplu între cromosomii 14
şi 21 [46,XX,-14,rob(14q21q)]; acest tip de anomalie poate fi observat în 5% din cazuri;
mozaic cromosomic de tip 47/46 (47,XY,+21 /46,XY) prezent la 3% din pacienţi
Analiza moleculară a permis identificarea unora dintre genele răspunzătoare de
producerea semnelor clinice caracteristice sindromului Down. Aceste gene sunt localizate în
regiunea 21q22.1- 21qter (figura 5.21.) trisomia parţială a acestei regiuni determinând un
fenotip de sindrom Down aproape complet. Genele localizate în această zonă sunt
următoarele: APP – gena pentru proteina precursor a amiloidului, SOD 1 – gena pentru
superoxid dismutaza 1, ETS2 – oncogena ets-2, CBS –gena pentru cistation--sintetază şi
CRYA1 – gena pentru proteina a cristalinului. Una din genele implicate în boala
Alzheimer (demenţa senilă) afecţiune frecvent întâlnită la pacienţii cu sindrom Down, este
localizată în altă regiune a cromosomului 21.