EVALUAREA FUNCTIEI CARDIO-

VASCULARE
Problema homeostaziei functionale a diverselor aparate si sisteme
priveste interventia reactiilor adaptative ce asigura mentinerea regimului stabil
functional atat in conditii obisnuite, cat si in conditii neobisnuite, cand se produc
alterari functionale ce pot fi accentuate de solicitari.

Aparatului cardio-vascular, prin legaturile morfologice si functionale pe

care le stabileste intre organe si tesuturi, este considerat cel mai vechi sistem
filogenetic de integrare functionala a organismului, in centrul acestei activitati
integrative fiind zona capilara tisulara. Necesitatile acestui teritoriu determina
sensul modificarilor morfologice si functionale pe care le inregistreaza aparatul in
ansamblul sau.

Din punct de vedere hemodinamic cordul este principalul organ care

produce energia necesara asigurarii circulatiei sanguine, si deci si a
aprovizionarii teritoriilor tisulare cu oxigen si substante energetice. In acelasi timp
cordul este la randul sau dependent de influentele ce rezulta din activitatea
integrata a diferitelor tesuturi.

In conditiile efortului fizic necesitatile de oxigen si substante nutritive

ale diferitelor tesuturi implicate cr 939b12j esc in functie de intensitatea lucrului
prestat. Modificarile aparute la nivelul sistemului reprezinta reactii adaptative la
suprasarcinile hemodinamice - volumetrice si / sau presionale - la care este
supus organismul.

Adaptarea cardio-vasculara la efort reprezinta reflectarea modificarilor

aparute la nivelul sistemului ca raspuns la solicitari extrinseci si intrinseci,
reprezentand o caracteristica esentiala a vietii. Ea este conditionata de
diferentele individuale de raspuns la efort ale organismului, acestea exprimand
interactiunea organism - mediu, partial cu determinare genetica, si consta din :
  cresterea componentelor dimensionale - volum sanguin,
hemoglobina totala, volum cardiac, etc

 posibilitatea realizarii unui debit cardiac maxim bun prin

cresterea volumului sistolic

 cresterea diferentei arterio -venoase.

Antrenamentul, mai ales cel practicat in regim de anduranta lunga,

stimuleaza functiile adaptative ale inimii si duce in timp la instalarea "cordului
sportiv.

Adaptarea cardio-vasculara la efort implica aparitia de modificari la

nivelul tuturor componentelor sistemului - cord, vase sanguine si sange,
modificari care vizeaza atat aspecte cantitative si calitative, cat si aspecte
morfologice si functionale. Capacitatea de adaptare apartine evolutiei naturale si
este conditionata de diferentele individuale ale raspunsurilor organismului la
stimulii indusi de efort .

Principalii parametrii morfo-functionali care sufera modificari

adaptative la efort fizic sunt :

 Volumul cardiac - creste prin modificarea diametrelor

endocavitare si hipertrofierea structurilor musculare (sept interventricular si
perete liber ventricular). Mecanismul modificarilor anatomice cardiace are la baza
suprasarcina hemodinamica determinata de efortul fizic, dar este influentat si de
aspectele caracteristice genetice si endocrine ale individului.

Hipertrofia miocardica (concentrica) este asociata in mod semnificativ cresterilor

presionale cronice sanguine induse de efort - legea La PLACE, in timp ce dilatarea
cavitatilor ventriculare (hipertrofie excentrica) este asociata cu suprasarcina volu-
metrica .
 Modificarile adaptative morfologice ale cordului induse de efort.

Cresterea masei miocardice la sportivii bine antrenati determina reducerea tensiunii de la

nivelul peretilor ventriculari, necesara asigurarii fractiei de ejectie. Dilatarea ventriculara
asigura un volum rezidual crescut, ca volum sistolic de rezerva, care poate fi rapid folosit
in cazul necesitatilor tisulare periferice crescute din efort.

Cresterea dimensiunilor anatomice ale cordului la sportivi reprezinta un mecanism

biologic adaptativ fundamental in asigurarea eficientei si economicitatii functionale
cardiace. Factorii care determina eficienta cardiaca sunt dependenti de ejectarea unui
volum sistolic cat mai mare, realizat printr-o scurtare miocardica minima, deci cu
cheltuiala energetica cat mai mica, lucru posibil daca contractia incepe la un volum mai
mare. Cu cat diametrul telesistolic al ventriculului stang este mai mare cu atat energia
pierduta sub forma de frictiune si tensiunea dezvoltata in peretele cardiac scad, iar fibrele
musculare elastice dezvolta o tensiune mai mare.

Efectele efortului fizic asupra aspectelor dimensionale ale cordului sunt diferite in functie
de natura efortului. Astfel eforturile izotonice sau de anduranta determina in principal
cresterea diametrului telediastolic (dilatarea cavitatilor ventriculare), ca expresie a
adaptarii la suprasarcina volumetrica. Eforturile de tip izometric determina in principal
hipertrofierea ventriculara pana la anumite valori admise (11 - 12 mm pentru septul
interventricular si peretele posterior al ventriculului stang), ca expresie a suprasarcinii
presionale.

Raportul volum cardiac / greutate corporala furnizeaza date importante privitoare la

aspectele de "sanatate" cardiaca ale sportivilor si reprezinta in acelasi timp un element de
predictie pentru performanta si longevitatea sportiva. In mod normal acest raport variaza
intre 10 - 20 ml / kg si este mai mare la sportivii de anduranta cu stagiu mare in
activitatea sportiva.

Hipertrofia cardiaca adaptativa secundara antrenamentului sportiv sistematic este

armonioasa si regreseaza la deconditionarea de efort. De cele mai multe ori insa regresia
nu este totala, sportivii prezentand in continuare corduri cu dimensiuni mai mari decat
persoanele neantrenate.

 Frecventa cardiaca - reprezinta cel mai rapid mecanism de

adaptare la efort prin posibilitatea cresterii rapide a debitului cardiac. Valoarea ei
creste liniar cu intensitatea efortului si este direct proportionala cu consumul
maxim de oxigen, pana la valori de 120 - 170 b/min.

La sportivii de performanta F.C. de repaus are valori mult mai mici decat la nesportivi,
ceea ce asigura economicitate energetica si ameliorare a aprovizionarii cardiace (raport
diastola / sistola favorabil) semnificative. Astfel o scadere cu numai 10 b/min a F.C. de
repaus permite o economie de energie de aproximativ 15% la nivelul travaliului cardiac.

Variabilitatea F.C. este o masura a calitatii activitatii cardiace. Cu cat F.C. de repaus este
mai mica cu atat variabilitatea sa este mai mare si calitatea functionala a inimii creste.

Valorile maxime utile ale F.C. variaza cu varsta, putand fi estimate prin formulele :

F.C.max = 220 - varsta

= 206,3 - (0,711 x varsta)

(LONDEREE & MOESCHBERGER -

Univ. Missouri - Columbia)

= 217 - (0,85 x varsta)

(MILLER & al - Univ. Indiana)

Calcularea valorii F.C.max are importanta in procesul de dirijare a antre-namentului
deoarece in functie de valoarea ei si de intensitatea efortului se poate calcula F.C. utila de
antrenament dupa formula :

F.C.antren = F.C.rep + (F.C.max - F.C.rep) x % I.E.

unde I.E. reprezinta % din intensitatea efortului caracteristic zonei de antrenament

 pentru incalzire si refacere I.E. = 50 - 60%

 pentru efortul de anduranta lunga I.E. = 60 - 70%

 pentru efortul de anduranta scurta I.E.= 70 - 80%

 pentru efortul anaerob I.E. = 80 - 90%.

 Volumul de ejectie sistolica, debitul bataie sau debitul (volumul)

sistolic - reprezinta principala si cea mai economicoasa modalitate de crestere a
debitului cardiac, prin doua mecanisme distincte : unul intrinsec, miocardic,
reprezentat de cresterea umplerii diastolice si a contractilitatii miocardice, si unul
extrinsec, reprezentat de influentele neurohormonale.

Valoarea crescuta a debitului sistolic de efort la persoanele antrenate reprezinta o conditie

esentiala pentru asigurarea celei mai bune capacitati de transport a oxigenului.

La sportivii de anduranta debitul sistolic creste pe seama cresterii dimensiunilor cavitare,

in special ale ventriculului stang, determinate la randul lor de cresterea presarcinii
secundar cresterii volumului plasmatic. In plus creste si complianta ventriculara stanga,
marind astfel capacitatea ventriculului de a primi cantitati crescute de sange in timpul
diastolei.

Valoarea debitului sistolic depinde de volumul cardiac si inregistreaza

o regresie la circa 3 - 4 saptamani de la oprirea antrenamentului.

 Debitul cardiac, parametrul care reflecta capacitatea

functionala a sistemului cardio-vascular, creste la persoanele antrenate atat pe
seama frecventei cardiace, cat si a debitului sistolic. El poate atinge valori de 40
l/min in efort maximal la sportivii bine antrenati, de 8 ori mai mult decat valoarea
de repaus.
Ca si in cazul frecventei cardiace debitul cardiac are evolutie liniara cu consumul de
oxigen, fiind unul dintre principalii factori limitativi ai capacitatii aerobe de efort.

Nu toate sectoarele vasculare ale organismului au aceeasi importanta si semnificatie

functionala, atat in repaus, cat mai ales in timpul efortului. Nevoile energetice crescute
ale teritoriului muscular in efort determina intensificarea irigatiei la acest nivel pe seama
fenomenelor de redistribuire circulatorie, proportia din debitul cardiac distribuita fiecariu
teritoriu functional fiind diferita astfel intre repaus si efort.

 Echivalentul volumului cardiac (VC / VO2 - puls max) reprezinta un indice de

apreciere a rezervelor de efort ale cordului. Corelarea unui factor dimensional, cum este
VC, cu un parametru functional al capacitatii aerobe de efort (VO2max) determina
estimarea capacitatii functionale cardiace actuale, fiind in acelasi timp si un element de
predictie pentru rezervele cardiace de viitor.

 Pulsul de oxigen, respectiv cantitatea de oxigen consumata la

fiecare contractie cardiaca (VO2 / FC), creste paralel cu debitul sistolic. Cresterea
pulsului de oxigen este dependenta de intensitatea efortului si permite evaluarea
economiei si rezervei de performanta a sistemului cardio-vascular, valori mari
aratand o mare rezerva de performanta cardiaca.

Distributia debitului cardiac in diferite teritorii functionale

in repaus si efort.

Evaluarea functiei cardio - vasculare. In multitudinea metodelor de

investigare care au fost propuse se dovedesc a fi mai utile, si deci si valabile,
acele metode care se caracterizeaza prin accesibilitate, in sensul aparaturii si a
complexitatii tehnicii de lucru, prin reproductibilitate si comparabilitate cu un
model biologic sau cu date specifice de teren. Metodele pot fi structurate in doua
mari categorii :

 probe functionale cardio-vasculare

 metode de explorare clinica.

Probe functionale cardio-vasculare. Prezinta interes atat in

evaluarea cardiaca propriu-zisa, cat si in dirijarea antrenamentului sportiv si
reprezinta teste simple care folosesc eforturi standard (in laborator) dozate sau
nedozate si care urmaresc evolutia parametrilor functionali frecventa cardiaca si
tensiune arteriala in repaus, in efort si in perioada de revenire.

Indicele reflexului clino - ortostatic (I RCOS) se apreciaza

pe baza formulei :

F.C. orto max - F.C. clino

F.C. orto stabil

unde

o F.C. orto max = frecventa cardiaca maxima masurata in ortostatism

o F.C. orto stabil = frecventa cardiaca stabilizata in ortostatism
o F.C. clino = frecventa cardiaca masurata in clinostatism.

Proba se realizeaza prin inregistrarea electrocardiografica a F.C. initial in clinostatism,

dupa o perioada de stabilizare a valorilor de aproximativ 5 minute, dupa care se continua
inregistrarea in ortostatism, pana la stabilizarea valorilor F.C. in aceasta pozitie.

Interpretare :
 VALORI BUNE In jur de
0,200
VALORI NEADAPTATE In jur de 0,300
VALORI NEECONOMICOASE In jur de 0,400

Proba apreciaza adaptarea neurovegetativa a aparatului cardiovascular la modificarea de

pozitie a corpului, adaptare care se face prin interventia reflexelor cardiace in
reechilibrarea hemodinamica in cadrul unui efort minim reproductibil.

Proba SCHELLONG clino-ortostatica urmareste tot

adaptarea neurovegetativa cardio-vasculara la modificarile de pozitie, respectiv
trecerea din clino in ortostatism, prin aprecierea initiala si comparativa a valorilor
F.C. si T.A.

Dupa o perioada de stabilizare a valorilor in clinostatism de circa 5

minute se masoara valorile de repaus, de baza, ale F.C. si T.A., dupa care se
face trecerea lenta la pozitia ortostatica. Dupa un minut se recolteaza din nou
valorile F.C. si T. A.

Interpretarea tine cont de valorile celor doi parametrii, in clino si

ortostatism :

 valorile de baza - F.C. normala este cuprinsa intre 60 - 80

b/min. Valorile mai mari de 80 b/min sunt considerate tahicardice, in timp ce
valorile sub 60 b/min sunt considerate bradicardice si sunt caracteristice
sportivilor cu un inalt grad de antrenament.

- T.A. sistolica normala este de 100 - 140 mmHg. Valorile ce depasesc

140 mmHg sunt considerate hipertensive, in timp ce valorile mai mici de 100 mmHg
sunt considerate hipotensive.

- T.A. diastolica normala reprezinta 1/2 din T.A.

sistolica + 10 mmHg, iar T.A. diferentiala normala nu trebuie sa fie mai mica de 30
mmHg
  in ortostatism - F.C. creste in mod normal cu 12 - 18 b/min
(limita superioara pentru fete), T.A. sistolica si diastolica cresc sau scad cu 5 - 10
mmHg, iar T.A. diferentiala nu trebuie sa fie mai mica de 30 mmHg.

Cu cat diferentele dintre valorile din clino si ortostatism sunt mai mici
sau chiar nule cu atat echilibrul vegetativ va fi apreciat mai bine. In functie de
nivelul modificarilor aparute SCHELLONG, completat ulterior de LETUNOV, a
cla-sificat posibilele dereglari aparute in cadrul probei in dereglari de tip hipoton,
hiperton si hipodinamic .

Proba PACHON-MARTINET urmareste evolutia F.C si

a T.A. sistolo-diastolice in repaus (clinostatism), dupa efectuarea probei clino-
ortostatice, dupa un efort standard reprezentat de 20 de genuflexiuni executate
in 40 de secunde si in perioada de revenire, respectiv 5 minute in clinostatism.

Proba ofera relatii in ceea ce priveste echilibrul neurovegetativ al organismului si

adaptarea cardio-vasculara la efort standard.

Interpretarea se face astfel :

 pentru valorile de repaus interpretarea se face ca si in cazul

probei SCHELLONG

 pentru reactia clino-ortostatica interpretarea se face de

asemenea ca si in cazul probei SCHELLONG

 pentru reactia la efort - se considera normala cresterea F.C.

cu 40 - 60 % fata de valorile de repaus, fara a depasi insa
valoarea de 120 b/min, valoare considerata tahicardie
moderata. De asemenea este considerata normala cresterea
T.A. sistolice cu 20 - 30 mmHg si cresterea sau scaderea
T.A. diastolice cu 5 - 10 mmHg (valoarea putand ramane chiar
si nemodificata). T.A. diferentiala creste usor.
 Proba are avantajul ca este accesibila si prezinta o mare utilitate in
procesul de dirijare a antrenamentului.

Proba LIAM, considerata de autorul ei ca fiind utila in

evaluarea capacitatii de adaptare la efort, urmareste timpul de revenire a F.C. la
valorile de repaus dupa un efort ce consta din alergare pe loc cu calcaiele la
sezut, timp de 1 minut in tempo de 120 / minut.

Interpretare se face in functie de valorile F.C. astfel :

CALIFICATIV TIMP DE REVENIRE AL F.C.

ADAPTARE FOARTE BUNA LA EFORT < 2 min
ADAPTARE BUNA LA EFORT 2 - 3 min
ADAPTARE SLABA LA EFORT > 3 min

Proba este utila in educatie fizica, in mod special in educatia fizica

scolara, si are avantajul ca este foarte accesibila si usor aplicabila.

Proba LETUNOV evalueaza reactivitatea

cardiovasculara in cazul a trei tipuri de efort cu caracteristici diferite, respectiv
efort de forta, de rezistenta si de viteza. Ea reprezinta o proba functionala in trei
trepte, cu efort nedozat.

Efortul consta din 20 de genuflexiuni efectuate in timp de 30 secunde,

urmate de alergare pe loc timp de 15 secunde cu viteza maxima si cu gambele
flectate in unghi drept pe coapse, urmata apoi de alergare pe loc timp de 3
minute cu o frecventa de 180 de pasi / minut.

Interpretarea presupune o apreciere cantitativa (durata si intensitatea

modificarilor) si una calitativa (raportul dintre modificarile F.C. si cele ale T.A.),
pentru parametrii de repaus, de efort, pentru fiecare tip de efort in parte, si de re-
venire, la fel ca si in cazul probei MARTINET.
 Proba permite aprecierea adaptabilitatii cardio--vasculare datorita
faptului ca reuneste valori de repaus, de efort si de revenire in cazul a trei tipuri
distincte de efort. Ea permite astfel elaborarea unor indicatii tehnico - metodice
pentru procesul de antrenament, detaliate pe cele trei tipuri de calitati motrice.
Ea este extrem de utila in cadrul probelor combinate si in timpul perioadelor
pregatitoare.

Proba FLACK este o proba functionala

cardiorespiratorie de efort de forta care urmareste modificarile hemodinamice ce
apar in cazul unei hiperpresiuni intratoracice, respectiv fenomen VALSALVA
indus.

Proba consta dintr-o expiratie fortata intr-un tub ce contine mercur, pana la ridicarea
acestuia la nivelul de 40 mmHg in cazul baietilor, 30 mmHg in cazul fetelor si 20 mmHg
in cazul copiilor, si mentinerea acestui nivel cat mai mult timp posibil, minimum 40
secunde. Mentinerea nivelului mercurului se face prin cresterea presiunii intratoracice,
prin intrare in apnee. Se masoara F.C. initial in repaus, inainte de inceperea probei, si apoi
pe toata durata de apnee, pe cate 5 secunde.

Interpretarea se face dupa durata apneii si dupa modificarile valorilor

F.C.

 dupa durata timpului de apnee

CALIFICATIV VALOARE
FOARTE BINE > 50 sec
BINE 40 - 50 sec
SATISFACATOR 35 - 40 sec
NESATISFACATOR < 30 sec

 dupa modificarile valorilor FC se descriu cinci tipuri de curbe:

 curba de tip I, caracteristica sportivilor antrenati, in care

FC creste pana la 7 b/5 sec
  curba de tip II, caracteristica sportivilor neantrenati, in
care FC creste lent pana la 9 b/5 sec

 curba de tip III, nefavorabila, in care FC creste rapid la

10 b/5 sec, este tipul de evolutie care reclama
investigatii suplimentare cardio-vasculare.

 curba de tip IV, sau reactia hipotona, in care FC creste

rapid la 10 - 11 b/5 sec, iar apoi scade sub valorile de re-
paus, este tipul de evolutie in care se contraindica
efortul sportiv de performanta

 curba de tip V, care apare la persoane distonice neuro-

vegetativ, in care FC creste initial la 9 - 10 b/5 sec,
pentru ca apoi, la circa 20 secunde, sa revina la 6 - 7 b/5
sec.

Proba are indicatie in special pentru sportivii care lucreaza cu toracele

blocat si reclama o foarte buna cooperare din partea sportivului.

Proba BURGER reprezinta o varianta a probei FLACK,

in care se adauga si masurarea T.A. in repaus, dupa 10 respiratii ample, in efort
imediat si la 20 secunde dupa incetarea apneeii.

Interpretarea se face in functie de valorile T.A., rezultatele putand fi

clasificate in trei tipuri de reactii :

 cord normal - T.A. sistolica creste cu pana la 20 mmHg in

perioada presoare, continua sa creasca apoi cu pana la 40 mmHg peste
valoarea de repaus dupa terminarea probei si apoi revine catre valorile de
repaus in 20 secunde
  cord astenic - T.A. sistolica scade cu pana la 40 mmHg in
timpul pe-rioadei presoare fata de perioada de repaus, revenirea facandu-se
foarte lent dupa incetarea probei

 cord sportiv sau hipertrofic - T.A. sistolica creste cu 20 - 30

mmHg in faza presoare comparativ cu perioada de repaus, se mentine crescuta
si dupa terminarea apneeii si revine la valorile normale de repaus in timp de
pana la 20 secunde.

Proba GRUBICI este tot o varianta a probei FLACK,

care individualizeaza intensitatea hiperpresiunii in functie de forta expiratorie
maxima, folosind 60 % din valoarea acesteia in cazul barbatilor, 50 % in cazul
femeilor si 40 % in cazul copiilor. Timpul minim de mentinere a apneei este de 20
secunde. Se masoara F.C. in perioada de repaus, pe toata durata apneei si pe
toata durata revenirii, pana la restabilirea valorilor de repaus, pe cate 5 sec.

CALIFICATIV TIP DE REACTIE TIMP DE REVENIRE

FOARTE BINE < 40 sec

I - II
BINE I - II 40 - 60 sec
SATISFACATOR Indiferent 1 - 2 min
NESATISFACATOR Indiferent 3 - 4 min
PATOLOGIC indiferent > 4 min

Interpretarea se face atat in functie de tipul de evolutie a F.C., deci in

functie de tipul de reactie, cat si in functie de timpul de revenire a valorilor F.C. ,
conform tabelului.

Proba necesita in prealabil instruirea sportivului in vederea unei cat

mai bune cooperari si are avantajul ca ofera indicii referitoare la dozarea efortului
din timpul antrenamentului in functie de tipul de proba. De asemenea are utilitate
in selectie, in vedere depistarii aptitudinilor de efort in conditii de torace blocat.

Metode de explorare clinica.

 Electrocardiografia reprezinta o metoda de investigare
a activitatii electrice a cordului in vederea aprecierii starii de sanatate a inimii, a
calitatilor sale morfofunctionale (excitabilitate, conductibilitate, automatism) si a
modificarilor aparute in urma antrenamentului, respectiv capacitatea de adaptare
a cordului.

Determinarile se fac in conditii de repaus, de efort standard sau

specific si dupa efort, in perioada de revenire, prin folosirea in mod curent a celor
12 derivatii clasice, bipolare ale membrelor, unipolare ale membrelor si
precordiale.

Pentru EKG-ul de efort se utilizeaza inregistrarile bipolare, deoarece

inregistrarile electrice ale contractiei musculare pot induce deformari ale
traseului.

Interpretarea se bazeaza pe criteriile de apreciere a starii normale sau

patologice ale ekg-ului cunoscute din clinica. Exista insa si o serie de aspecte la
limita, caracteristice sportivului, care cer o buna cunoastere a specificului
adaptarii cardiace in functie de tipul de efort prestat. Examinarea se face in
dinamica, prin compararea mai multor trasee ekg in diferite etape de
antrenament.

Criteriile de apreciere caracteristice sportivilor sunt diferite, in raport cu

momentul efectuarii examenului. Astfel, pentru ekg de repaus criteriile sunt :

o ritmul - sinusal sau atrial inferior

o frecventa cardiaca - bradicardie

o pozitia electrica - cord orizontalizat in cazul sportivilor ce

practica eforturi de rezistenta sau cord verticalizat in cazul
sportivilor care practica eforturi cu hiperpresiune toracica
 o axele electrice - + 30 + 80 grade unda P

- 0 + 90 grade complexul QRS

- diferenta T fata de QRS pana la 60 grade

o atriograma - unda P aplatizata in repaus si ampla dupa efort

- intervalul PR la limita

o ventriculograma - complexul QRS cu amplitudine crescuta

- ST usor supradenivelat oblic ascendent,

concav

- T amplu si asimetric

- intervalul QT usor alungit.

In functie de tipul sportului practicat apar particularitati ale traseului

EKG. Astfel in cazul sportivilor care practica eforturi de viteza, la care predomina
hipertrofia de cordul drept, apar unde R inalte in derivatiile V 5 si V6, iar indicele
cardiac este mai mic de 0,5.

In cazul sportivilor care practica eforturi de rezistenta apare

bradicardia sinusala marcata si predominanta cordului stang, cu hipertrofie si
dilatatie ventriculara stanga, exprimate prin devierea axei QRS spre stanga si
unde R inalte in derivatiile V1 si V2.

In cazul ekg - ului de efort criteriile de apreciere sunt :

o amplificarea modificarilor, proportional cu intensitatea efortului

 o revenirea rapida dupa efort, fara aparitia unor elemente
supraadaugate de tipul tulburarilor de excitabilitate
(extrasistole) sau de conductibilitate (blocuri).

Metoda ofera relatii pretioase in cadrul evaluarii starii de sanatate si a

starii de antrenament, respectiv gradul de adaptare cardiaca la un anumit efort, si
de asemenea poate pune in evidenta aparitia starilor de suprasolicitare cardiaca
din timpul oboselii cronice patologice, reprezentand astfel un mijloc eficient de
dirijare a antrenamentului sportiv.

Teleradiografia reprezinta determinarea radiografica a

volumului cardiac, practicata curent in medicina sportiva in scopul aprecierii
capacitatii de anduranta. Ea se realizeaza prin executarea a doua imagini
radiografice, prima imagine executata in decubit ventral, iar a doua imagine (cord
profil stang) executata in decubit lateral stang, dupa administrarea prealabila a
unei inghitituri de sulfat de bariu. Ambele radiografii se executa in inspir profund.

Este foarte importanta compararea datelor obtinute in aceleasi conditii

de determinare si raportarea valorilor la greutatea in kg a sportivului.

Pentru interpretare se aplica formula :

V.C. = ( D*S x DS* x P ) x 0,373

unde

o D*S - diametrul longitudinal pe radiografia de fata

o DS* - diametrul transversal pe radiografia de fata
o P - diametrul de profunzime pe radiografia de profil.

Prin raportarea datelor la greutatea corporala se obtin 4 tipuri de

volume cardiace :

TIPUL VOLUMUL CARDIAC VALOAREA (ml / kg)

 MIC < 11
I
II MEDIU 11 - 14

III 14 - 17
MARE
IV FOARTE MARE > 17

Raportul dintre volumul cardiac si oxigen-puls, denumit echivalentul

volumului cardiac (EVC), poate prognoza rezervele de performanta cardiaca,
permitand predictia capacitatii aerobe. Astfel un volum cardiac mic si un EVC
mediu (40 - 50) indica posibilitati de crestere a capacitatii aerobe, un volum
cardiac mediu si un EVC mic (sub 40) indica sanse mari de crestere aeroba, un
volum cardiac mare si un EVC mare (50 - 60) indica sanse mici de imbunatatire a
capacitatii aerobe, iar un volum cardiac foarte mare si un EVC foarte mare (peste
60) indica plafonarea puterii aerobe.

Ecocardiografia, metoda neinvaziva de investigare

care foloseste sunete cu frecventa inalta neionizate pentru a crea imagini,
permite atat evaluarea anatomica a cordului, cat si aprecierea dinamicii cordului,
a valvelor, peretilor si a marilor vase, apreciere obtinuta altfel numai prin
angiografie.

Evaluarea anatomica se face prin masurarea diametrelor telediastolice

(LVIDd) si telesistolice (LVIDs) ale ventriculului stang, grosimea peretelui
ventriculului stang (LVWT) si masa ventriculului stang (LVMass). Pentru calcul se
fo-loseste formula :

LVMass = ( (LVIDd - 2 LVWT) - LVIDd ) x 1,05

in care 1,05 reprezinta greutatea specifica a muschiului cardiac.

Valorile parametrilor anatomici cardiaci ecografici la sportivi,

comparativ cu nesportivii, sunt :
 PARAMETRU SPORTIVI NESPORTIVI

2,87 +/- 0,26 cm / m 2,55 +/- 0,25 cm / m

LVIDd
LVWT 0,54 +/- 0,07 cm / m 0,47 +/- 0,07 cm / m
LVMass 132 +/- 20 g / m 88 +/- 16 g / m

Estimarea anatomica a cordului prezinta diferente in functie de tipul de

efort practicat. Astfel sportivii care practica eforturi de anduranta reactioneaza
prin cresterea marcata a diametrului telediastolic al ventriculului stang si mai
putin prin cresterea diametrului telesistolic. Sportivii care practica eforturi de forta
reactioneaza prin cresterea grosimii peretelui ventriculului stang si a septului
inter-ventricular, raportul sept / perete fiind de peste 1 - 1,3. Atingerea sau
depasirea valorii de 2 a acestui raport necesita investigatii suplimentare in
vederea diagnosticului diferential cu cardiomiopatia hipertrofica.

Aprecierea dinamicii cardiace, mai exact a parametrilor performantei cardiace, se refera

la contractilitate, respectiv la scurtarea circumferentiala (VCF), scurtarea medie
circumferentiala (MVCF) si fractia de ejectie (EF) si la debitul - bataie (SV)
(simbolistica este pe nomenclatura anglo-saxona).

Astfel :

 scurtarea circumferentiala

VCF = ( LVIDd - LVIDs ) : LVIDd

unde

o LVIDd este diametrul telediastolic al ventriculului stang

o LVIDs este diametrul telesistolic al ventriculului stang
 fractia de ejectie

EF = ( ( LVIVd - LVIVs ) : LVIVd ) x 100

unde
 o LVIVd este volumul telediastolic al ventriculului stang
o LVIVs este volumul telesistolic al ventriculului stang.
 debitul - bataie

SV = LVIVd - LVIVs.

Deoarece estimarea ecocardiografica este foarte usoara, neinvaziva si

corecta astazi ea se foloseste pe scara extinsa.

In concluzie efortul fizic efectuat sistematic contribuie la pastrarea

calitatilor pozitive cardio-vasculare. Cu cat activitatea fizica se incepe la varste
mai tinere si se executa de o maniera mai sustinuta si sistematica, cu atat
performantele biologice ale inimii si sistemului vascular sunt de durata mai mare,
contribuind astfel la profilaxia imbatranirii - "Omul are varsta arterelor sale ".