Uniunea Europeană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pagina „UE” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți UE (dezambiguizare).
Uniunea Europeană (abreviat UE, vezi și nume alternative) este o uniune economică și politică, dezvoltată în
Uniunea Europeană1
Europa, ce este compusă din 28 state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1958.
În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin
adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale. Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea
Europeană sub prezenta denumire în 1993. Ultima amendare a bazelor constituționale ale UE a fost Tratatul de la
Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau
decizii prin negociere între statele membre.[4][5][6][7] Cele mai importante instituții ale UE sunt Comisia Drapel
Europeană, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrală
Europeană. Parlamentul Europeaneste ales la fiecare 5 ani decetățenii europeni. Deviză: In varietate concordia
(Română: Unitate în diversitate )
Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi care se aplică
Imn: Odă bucuriei (orchestral)
tuturor statelor membre. În cadrul Spațiului Schengen (care include state membre UE și state non-UE) controalele
vamale au fost desființate.[8] Politicile UE sprijină și garantează libera mișcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor
și a capitalului[9], au fost emise legi în domeniul justiției și afacerilor interne și se păstrează politici comune în
domeniul comerțului, agriculturii[10], în domeniul pescuitului și dezvoltarea regională. A fost înființată de
asemenea și o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în prezent din 19 state. Prin Politica Comună pentru
afaceri externe și securitate, UE și-a dezvoltat un rol limitat în relațiile internaționale și de securitate. Au fost
înființate și Misiuni Diplomatice Permanente în mai multe state din lume, iar UE este reprezentată în cadrul
Organizației Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Comerțului, G8 și G-20.

Cu o populație combinată de peste 500 de milioane de locuitori[11][12], care reprezintă 7.3% din populația lumii,
Uniunea Europeană generează un PIB de 17,6 trilioane de dolari americani în 2011 (mai mare decât orice altă țară
din lume), care reprezintă 20% din PIB-ul estimat în termeni deparitatea puterii de cumpărarela nivel mondial. Capitală Bruxelles (de facto)[1]
Cele mai mari orașe Paris și Londra
Este considerată a fi o construcție sui generis, fiind considerată de unii ca fiind de facto o confederație [13][14]. 2
Limbi oficiale 24 de limbi oficiale
Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internațională și poate încheia tratate.
Alfabete oficiale[2] Latin · Grecesc · Chirilic
În 2012 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace, „pentru că peste șase decenii a contribuit la progresul păcii și
71,6% creștini
reconcilierii, democrației și drepturilor omului înEuropa”.[15]
45,3% romano-catolici
11,1% protestanți
9,6% ortodocși
Religie
Cuprins 5,6% alți creștini
24% fără religie (agnostici sau atei)
Istorie
1,8% musulmani
Formarea Comunităților Europene
2,6% alte credințe[3]
Extinderea Uniunii Europene
Tratate și Convenții State membre 28 state
Brexit Supranațional și
Guvernare
Geografie interguvernamental
State membre Președinți
Mediu
• Consiliu Donald Tusk
Sistemul politic • Comisia Jean-Claude Juncker
ǎ
Procedura de luare a deciziilor in Uniunea European
• Parlament Antonio Tajani
Guvernarea
Bugetul Consiliul UE
Legislatură
Competența Parlamentul European

Sistemul legal Formare

Curtea de Justiție • Tratatul de la Roma 1 ianuarie 1958
Drepturi fundamentale • Tratatul de la Maastricht 1 noiembrie 1993
Legislație • Tratatul de la Lisabona 1 decembrie 2009
Legislația comunitară • Ultima politică admisă 1 iulie 2013
Justiție și afaceri interne Suprafață
Relații externe
4.475.757 km2
• Total
Forțe militare 3,08
• Apă(%)
Ajutorul umanitar 3
Politica externă și de securitate comună Populație Locul 3

Economia
• Total (2018) ▲512.596.403 (estimat)
Piața internă • Densitate 117,3 locuitori/km²
Competiția PIB (PPP) 2018 estimat
Uniunea monetară
• Total 22.0 miliarde $
Criza datoriilor suverane
• Per capita 43.120 $
Fonduri de coeziune / structurale
Supraveghere financiară PNB (nominal) 2018 estimat
 Energie • Total 18,8 miliarde $
Infrastructura • Per capita 36.616 $
Agricultura
Gini (2016) ▼30,8
Educație și știință
IDU ▲0,899
Sănătatea
Euro (EUR; €; Zona Euro)
Demografia
Sporul natural Monede în 19 state membre
Speranța de viață 10 alte monede
5
Limbile Fus orar UTC 0 ... +2
Religie
Domeniu Internet .eu
Cultura 6
Prefix +3 (propus)
Simboluri
Sportul Website http://europa.eu/
Schimbări instituționale în Uniunea Europeană : prezent și viitor
Notă 1:
Bibliografie suplimentară Vezi alte nume oficiale
Notă 2:
Vezi Limbile Uniunii Europene ; statele membre pot avea alte
Note
limbi oficiale
Legături externe
Notă 3:
dacă se numără ca entitate unică
Vezi și Notă 4:
Folosit de membri ai Zonei euro și de instituții europene
Notă 5:
+1 ... +3 în timpul verii; departamentele franceze de peste mări,
UTC -4 ... +4
Istorie Notă 6:
Fiecare stat membru are propriul prefix telefonic, în zonele 3 și 4
Articol principal: Istoria Uniunii Europene. Modifică text
După al Doilea Război Mondial, mișcarea integrării europene a fost văzută de mulți ca o scăpare din formele
extreme de naționalism care au devastat continentul de două ori în același secol.[16]. Una din aceste încercări de a-i uni pe europeni a fost Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului care
a fost declarată drept „primul pas către o Europă federală”, pornind cu dorința de a elimina orice posibilitate de războaie viitoare între statele membre prin intermediul schimburilor intre
industriile grele naționale[17]. Membrii fondatori ai Comunității au fost Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania de Vest. Primii susținători ai Comunității au fost Jean Monnet,
Robert Schuman, Paul-Henri Spaak, Alcide De Gasperi și Konrad Adenauer.[18]. În 1957, șase state au semnat Tratatul de la Roma, care extinde cooperarea anterioară din cadrul Comunității
Europene a Cărbunelui și Oțelului și creează Comunitatea Economică Europeană, înființând o uniune vamală și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice pentru cooperarea în dezvoltarea
energiei nucleare. Tratatul a intrat în vigoare în 1958.[18]

Comunitatea Economică Europeană și Euratom au fost create separat de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, deși împărțeau aceleași instanțe și Adunarea Comună. Conducerea
acestor Comunități erau denumite Comisii, opusul „Înaltei Autorități”. Comunitatea Economică Europeană era condusă de Walter Hallstein iar Euratom integra sectoare de energie nucleară, pe
[19][20][21] În anii 1960, au apărut tensiuni cu Franța care dorea limitarea puterii supranaționale. Totuși, în 1965 s-a ajuns la un acord,
când CEE avea să dezvolte uniunea vamală dintre membri.
iar în 1967 a fost încheiat Tratatul Merger în Bruxelles. A intrat în vigoare la 1 iulie 1967 și a creat un singur set de instituții pentru cele trei comunități, care erau denumite împreună drept
[22][23] Jean Rey a prezidat pentru prima Comisie unită.
Comunitățile Europene, deși era cunoscută doar Comunitatea Europeană. [24]

În 1973, Comunitățile s-au lărgit prin includerea Danemarcei (inclusiv Groenlanda, care a părăsit comunitățile în 1985), Irlandei și a Marii Britanii[25]. Norvegia a negociat aderarea în același
timp dar votanții norvegieni au respins planul de aderare printr-un referendum, așa că Norvegia a rămas în afara uniunii. În 1979 au avut loc primele alegeri democratice pentru Parlamentul
European.[26] Grecia a aderat în 1981, Portugalia și Spania în 1986[27]. În 1985, Acordul de la Schengena dus la spațiul fără controale vamale între cele mai multe state membre și câteva state
non-membre[28]. În 1986, steagul european a început să fie folosit de Comunități[29] iar Actul Unic European a fost semnat. În 1990, după căderea Cortinei de Fier, fosta Germanie de Est a
devenit parte a comunității ca parte a noii Germanii unite[30]. O dată cu extinderea către fostele state comuniste din Estul Europei, au fost convenite criteriile de la Copenhaga pentru statele
candidate.

Uniunea Europeană a fost înființată formal când Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare, pe 1 noiembrie 1993,[31] iar în 1995 Austria, Finlanda și Suedia au aderat la nou înființata UE. În
2002, bancnotele și monedele euro au înlocuit monedele naționale din 12 state membre. De atunci, Zona Euro a crescut la 17 state. În 2004, UE a avut cea mai mare extindere din istorie, când
Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia au aderat la Uniune.[32]

La 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria au devenit cele mai noi state membre. În același an Slovenia a adoptat euro, urmată în 2008 de Cipru și Malta, de Slovacia în 2009 și de Estonia în
2011. În iunie 2009 au avut loc alegerile pentru parlamentul european care au dus la continuarea mandatului de președinte al comisiei de Barroso, iar în 2009 Islanda și-a depus formal
candidatura pentru aderarea la UE. În 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare și a reformat multe aspecte ale UE. În particular a schimbat structura legală a Uniunii
Europene, transformând sistemul celor 3 comunități într-o singură entitate cu personalitate juridică internațională și a creat funcția permanentă de Președinte al Consiliului European, primul
care ocupă această funcție fiind Herman Van Rompuy și un Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și securitate, Catherine Ashton.[33] La 9 decembrie 2011, Croația a semnat Tratatul de
Aderare la UE.[34] Referendumul de aderare la UE ce a avut loc în 22 decembrie 2011 a validat aderarea țării la Uniunea Europeană, 66% din cetățenii croați prezenți la vot au votat pentru
[35]
aderarea la Uniunea Europeană iar aderarea a avut loc la 1 iulie 2013.

Formarea Comunităților Europene

Statele membre OECD Statele membre CECO

Pe 16 aprilie 1948 a fost înființată Organizația Europeană de Cooperare Economică(OEEC). A fost creată cu scopul de a permite statelor europene să gestioneze, în comun, ajutorul american
atribuit în cadrul Planului Marshall.
 În 1960 devine Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OCDE). Scopul
urmărit de Comunitatea Europeană a fost acela de a stabili o mai mare apropiere între statele
membre, față de aceea care era specifică organizațiilor de cooperare.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost prima comunitate europeană.

A apărut la inițiativa lui Jean Monnet, președintele Organizației Naționale a Planificării în
Franța.

La 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul instituind CECO pe o perioada de 50 de ani. Înalta
Autoritate și-a început activitatea sub președintele Jean Monnet.

În 2002, toate elementele de patrimoniu activ și pasiv au fost gestionate de Comisia

Europeană, fiind destinate cercetării. După închiderea lichidării, patrimoniul era denumit
Bunuri ale Fondului de Cercetare a Cărbunelui și Oțelului.

În contextul Războiului din Coreea, Planul Pleven prevedea crearea Comunității Europene de
Bustul lui Jean Monnet Apărare cu o armata europeană integrată, însă ideea a picat datorită refuzului Adunării
Poster cu Marshall Plan
Naționale Franceze în 1954 datorită posibilității de reînarmare a Germaniei.

Pe 21 aprilie 1956 a fost emis Raportul Spaak, având tema principală constituirea a două ganizații
or internaționale după model CECO:

Comunitatea Europeană-organizație economică generală

Euratom-utilizarea pașnică a energiei atomice
Crearea lor a fost semnată în 1957 și au intrat în vigoare în 1958. Cele trei organizații, CECO, CEE și EURATOM aveau la început organe
instituționale proprii.

În 1951-1952 s-a desfășurat Tratatul de la Paris. CECO avea structura instituțională proprie, o Înalta Autoritate, un Consiliu Special de
Miniștri, o Adunare Comună și o Curte de Justiție. În 1957, prin Tratatele de la Roma, pentru CEE și EURATOM au fost înființate sisteme
instituționale proprii: câte o comisie, consiliu, adunare și o curte de justiție proprie.

În 1965 a fost semnat Tratatul de Bruxelles-Tratatul de fuziune prin care erau unificate legislativele și executivele într-un singur Consiliu și o
Comisie unică pentru a obține o singură administrație, un singur buget și un singur statut al personalului, fiind adăugat Protocolul unic privind
privilegiile și imunitățile.

Din acel moment se putea vorbi despre existența a trei comunități, fiecare cu o personalitate juridică distinctă, chiar dacă dispuneau de instituții
de conducere și administrare comune. Jean Monnet si Konrad Adenauer

Extinderea Uniunii Europene

Programele Uniunii Europene - asistență candidați

Uniunea Europeană oferă sprijin de preaderare statelor care înaintează o cerere de aderare. Acest instrument ajută statele candidate să îndeplinească condițiile de aderare la UE, alinierea
instituțiilor și a normelor acestora la standardele comunității. În 1999, în Consiliul European de la Berlin, s-a stabilit bugetul anual de 3,120 miliarde de euro pentru ajutorarea statelor post-
sovietice candidate la aderare pe intervalul 2000-2006. Suma a fost pusă la dispoziție prin intermediul:

Programul PHARE: pregătirea statelor candidate pentru aderarea la UE concentrându-și ajutorul în consolidarea capacității instituționale prin înființarea unor sisteme de
gestiune și formarea funcționarilor, și ajutorul pentru investiții prin îmbunătățirea infrastructurii, dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și dezvoltarea socială și regională.
Programul ISPA , cu un buget anual de 1, 040 de milioane de euro, destinat protecției mediului și dezvoltării infrastructurii de transport.
Programul SAPARD, cu un buget anual de 520 de milioane de euro destinat finanțării dezvoltării agricole și rurale.
Între 2007-2013, IAP-Instrumentul de asistență pentru preaderare a fost unicul mecanism de finanțare al Uniunii pentru a ajuta țările candidate să îndeplinească obligațiile care le revin pentru a
deveni membrii UE, înlocuind o serie de programe de preaderare mai vechi din perioada 2000-2006.

Prin Tratatul de la Maastricht , a fost creat Comitetul Regiunilor care trebuia consultat obligatoriu pentru luarea deciziilor în domenii în care politică regională și fondurile structurale sunt
importante. Responsabilitatea programelor revenea Directoratului General al Comisiei Europene.

Cofinanțarea se făcea prin trei dintre instituțiile componente ale Băncii Mondiale:

Banca Europeană de Investiții-proiecte de investiții care să favorizeze integrarea europeană, dezvoltarea echilibrată, coeziunea economică și socială și o economie
inovatoare bazată pe cunoaștere.
Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare pentru țările slab dezvoltate.
Asociația Internațională de Dezvoltare.

Criterii de aderare la Uniunea Europeană

În 1993, în cadrul Consiliului European de la Copenhaga, statele europene au făcut un pas decisiv către extinderea globală. Statele post-sovietice, dacă doreau, puteau să depună cereri de
aderare în comunitatea europeană, însă trebuie să respecte o serie de criterii pentru a se conforma Acquis-ului comunitar:

politice: instituții stabile care să garanteze democrația, respectarea drepturilor omului și ale minorităților
, existența și funcționarea unei justiții independente.
economice: existența unei economii de piață funcțională capabilă să facă față presiunilor concurențiale ale pieței interne UE.
instituționale: transpunerea legislației comunitare și capacitatea de a aplică angajamentele asumate.

Extinderea Uniunii Europene după 1995

Conform art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană: „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe
respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minoritǎților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism,
nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”

Căderea Cortinei de fier in 1989 a
permis extinderea către est a Uniunii.
(Zidul Berlinului)
Malta salutand aderarea
Euromaidan-ul de la Kiev:
protestatari militand pentru aderarea
Ucrainei la UE
Semnat 1948 1951
A intrat în 1948 1952
vigoare Tratatul Tratatul de Tratatul Tratatele de Tratatul de Concluziile Acordul Actul unic
Document de la la
Bruxelles Paris
Instituții neconsolidate
Tratatul de la Paris (1951)
Redă fișierul media
Robert Schuman propunând
Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului la 9 mai 1950.
Orice stat care respectă condițiile prevăzute la art.2 din Tratatul Uniunii Europene și care se angajează să le promoveze poate solicită să devină
membru UE. Statul depune o cerere de aderare Consiliului, Comisia desfășoară o consultare, Parlamentul decide aderarea prin aprobarea
majoritară și Consiliul prin unanimitate.
În decembrie 1997 se lansează un proces global de extindere prin aplicarea unor strategii de pre-aderare care să includă negocieri de aderare,
examenul analitic al legislației UE și procedura de urmat.
Extinderea Comunității Europene a început în 1973 prin aderarea Regatului Unit, Irlandei și Danemarcei. Norvegia nu a aderat din cauza
rezultatului negativ obținut în urma referendumului consultativ și astfel nu s-a putut ratifica tratatul.
Între timp, regimurile dictatoriale în Spania, Portugalia și Grecia au luat sfârșit. S-a creat posibilitatea lărgirii CEE având în vedere relațiile
strânse cu aceste trei țări. În 1981 aderă Grecia, iar în 1986 aderă Spania și Portugalia. În 1995 au aderat Austria, Finlanda și Suedia după
tratatul de aderare din 1994. Norvegia respinge din nou referendumul. În urma prăbușirii regimurilor comuniste în Europa estică și dispariției
URSS din 1989-1991, apare ocazia unei unificări reale și complete a continentului european.
În 2004 se desfășoară cea mai mare extindere a UE: Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Cehia,
Estonia, Letonia , Lituania, Slovacia și Slovenia. În 2007 aderă Bulgaria și România(și-a
câștigat statutul de stat asociat în 1995 după ce a depus candidatura la aderare, iar în 1997,
după primirea acceptului din partea Consiliului European, România a primit finanțare pentru
îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, negocierile pentru aderare începând la Helsinki în
2000 fiind prevăzute reforme instituționale, economice și sociale, iar în 2005, s-a desfășurat
ceremonia de semnare a tratatului de aderare care a intrat în vigoare în 2007).
Presedintele Poloniei Aleksander
În 2013, numărul statelor membre a crescut la 28 după aderarea Croației. Kwaśniewski semnand tratatul de
aderare la UE
În prezent se desfășoară negocieri cu Macedonia, Serbia, Ucraina și Turcia. Islanda și-a depus
candidatura pentru a deveni stat membru UE în iulie 2009, dar ulterior a renunțat.
Extinderea UE a fost rezultatul deciziei de a împărți cu alte state beneficiile obținute de
Europa Vestică prin crearea unei zone stabile unde războiul a devenit imposibil. UE are
responsabilitatea de a consilia și sprijini țările vecine să se dezvolte economic și democratic
pentru menținerea stabilității și securității.
Tratate și Convenții
Largirea UE
1954 1957 1965 1975 1985 1986 1992 1997 2001 2007
1955 1958 1967 N/A 1985 1987 1993 1999 2003 2009
Tratatul de Tratatul de Tratatul de Tratatul de
de la la fuziune Consiliului de la european la la la la
Bruxelles Roma European Schengen Maastricht Amsterdam Nisa Lisabona
modificat
Cei trei piloni ai Uniunii Europene
Comunitățile Europene:
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
(EURATOM)
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului Tratatul a expirat în
(CECO) 2002
Comunitatea Economică Europeană (CEE)
Regulile Comunitatea
Schengen Europeană (EC)
Justiție și Uniunea
afaceri Cooperarea
TREVI polițienească și judiciară Europeană
interne (UE)
(JHA) în materie penală
(CPJMP)
Cooperarea Politica externă și de securitate
Politică comună a Uniunii Europene
Europeană (EPC) (PESC)
Uniunea Vest-Europeană (UVE)
Tratatul a expirat în 2011
Pe 9 mai 1950 , Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, propune, într-un discurs inspirat de Jean Monnet, punerea în comun a
resurselor de cărbune și oțel din Franța și Republica Federală Germania, într
-o organizație deschisă și altor țări din Europa.
„Pacea mondială nu va putea fi salvgardată fără eforturi creatoare pe măsură pericolelor care o amenință. [...] Franța, campioana unei
Europe unite, a avut întotdeauna ca obiectiv esențial realizarea păcii. [...] Europa nu se va face dintr-o dată, nici printr-o construcție de
ansamblu: ea se va face prin acțiuni concrete, care să creeze , mai întâi, o solidaritate de fapt. Strângerea la un loc a națiunilor europene
necesită ca opoziția seculară dintre Franța și Germania să fie înlăturată.” Solidaritatea în producție astfel stabilită va dovedi că orice
război între Franța și Germania devine nu doar inimaginabil, ci, chiar, imposibil.”
Organizația trebuia să fie condusă potrivit metodelor supranaționale bazate pe cooperare. Trebuia să se facă realizarea unei solidarități sectorial
în special în domeniul economic, în defavoarea unificării politice. Se dorea realizarea unui control internațional asupra ramurilor de bazǎ ale
industriei de armament, și anume cărbunele și oțelul, printr-un tratat inviolabil, plasarea întregii producții de cărbune și oțel franco-germane
sub Înalta Autoritate comună (compusă din personalități independente desemnate în mod egal de către guverne, președinte ales de comun acord de către guverne). Toate acestea vor duce la
crearea unei Federații europene - indispensabile menținerii păcii.

Pe 18 aprilie 1951, la Paris, a fost semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) între Germania, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia pe o perioadā
de 50 de ani.

Tratatul de la Roma (1957-1958)

Semnatarii Tratatului de la Roma

Paul-Henri Spaak Konrad Adenauer Walter Hallstein Christian Pineau-stanga Antonio Segni Maurice Faure-centru

Joseph Bech J.M.A.H. Luns Johannes (Hans)

Linthorst Homan

Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică
Europeană (EEC) și a fost semnat de Franța, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia și
Luxemburg la 25 martie 1957. Inițial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a
Comunității Economice Europene. Totuși, Tratatul de la Maastricht l-a amendat eliminând,
printre alte lucruri, cuvântul "Economic" atât din numele comunității cât și al tratatului. Din
acest motiv tratatul este denumit de cele mai multe ori Tratat de instituire a Comunității
Europene sau Tratatul CE.

În aceași zi a mai fost semnat un tratat care instituia Comunitatea Europeană a Energiei
Adenauer , Antonio si Hallstein Sala Muzeului Capitolini unde a fost
Atomice (CEEA, Euratom) : cele două tratate, împreună cu rTatatul de instituire a Comunității
semnat Tratatul de la Roma
Europene a Cărbunelui și Oțelului, care a expirat în 2002, au devenit Tratatele de la Roma.
Atât Tratatul de la Roma, cât și Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Tratatul inițial a fost modificat de către toate tratatele ulterioare; Tratatul de la Nisa a încercat să consolideze toate tratatele într-un singur
document, dar Tratatul CE a rămas o secțiune de sine stătătoare în cadrul acestuia.

Deși intrarea în vigoare în 1993 a Tratatului de instituire a Uniunii Europene a fost un nou pas in direcția integrării europene, luarea majorității
deciziilor în cadrul Uniunii se face încă după baza legală a rTatatului CE, care rămâne principală sursă a legislației comunitare.

Tratatul a fost semnat de către următorii:Paul-Henri Spaak și J. Ch. Snoy et d'Oppuers din partea Belgiei, Konrad Adenauer și Walter Hallstein
din partea Germaniei, Christian Pineau și Maurice Faure din partea Franței, Antonio Segni și Gaetano Martino din partea Italiei, Joseph Bech și
Lambert Schaus din partea Luxemburgului, Joseph Luns și J. Linthorst Homan din partea Olandei.

La Messina, în 1955, miniștrii de externe au convenit asupra concentrării atenției spre integrarea economică și conștientizarea faptului că
scăderea tarifelor vamale între cei 6 le va stimula relațiile comerciale și dezvoltarea economică. Timbru reprezentand Tratatul de la
Roma
Obiectivul Tratatului de la Roma era integrarea economiei comune, crearea unei piețe comune, instituirea celor "4 libertăți", excluderea
oricărei discriminări naționale. Pentru a funcționa însă, avea nevoie de un fundament juridic, erau necesare armonizări legislative, astfel, rolul
Curții Europene de Justiție se arăta extrem de important.

Implicații teoretice ale acestui tratat: odată cu piața comună se naște societatea civilă europeană. Statul nu mai este subiectul suveran pe propriul teritoriu întrucât piața comună trebuie să
funcționeze pe dimensiunea supranațională, doar așa poate fi eficientă. Astfel iese în evidență primatul dreptului comunitar asupra dreptului național. Totodată spectrul CEE este mai larg decât
CECO, care avea în centru ideea de pace între Franța și Germania. În același timp, Marea Britanie refuza intrarea în CEE, avea mereu ideea de putere maritimă, nevrând să cedeze porțiuni de
putere în mod gradual instituțiilor comunitare. A vrut să-și creeze propria piață comună și astfel a luat ființă EFT
A în 1959, concepută drept rivală pentru CEE.

Tratatul de la Bruxelles (1965-1967)

Tratatul de la Bruxelles sauTratatul de fuziune, semnat la 8 aprilie 1965, a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. Cunoscut și sub numele de „Tratatul instituind un Consiliu unic și o Comisie unică
a Comunităților Europene”, tratatul de la Bruxelles a avut drept obiectiv înființarea unor structuri unice pentru cele 3 Comunități Europene: Consiliul de miniștri (organ de decizie) și Comisia
Europeană (organ executiv). Aceasta a stabilit înlocuirea Comisiei CEE și Consiliului CEE cu Comisia și Consiliul Euratom și Înalta Autoritate și Consiliul CECO. Deși fiecare comunitare a
rămas independentā din punct de vedere, au împărțit instituții comune și au fost împreună cunoscute sub numele de Comunitățile Europene. Acest tratat este considerat de unii ca fiind
începutul real al Uniunii Europene.

Acest tratat a fost abrogat prin Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997.

Acordul de la Schengen (1985)
Prin Acordul de la Schengen semnat în mica localitate luxemburgheză Schengen la data de 14 iunie 1985, Belgia, Franța, Germania,
Luxemburg și Olanda au convenit să renunțe treptat la controlul de la frontierele comune și să introducă libera circulație pentru toți cetățenii
statelor membre semnatare, ai altor state membre sau ai unor terțe țări. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care
27 l-au și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis
granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria liberă peste fosta
Cortină de Fier.

Între timp, la lista țărilor semnatare s-au adaugat Italia în 1990, Spania și Portugalia în
1991, Grecia în 1992, Austria în 1995, Suedia, Finlanda și Danemarca în 1996, Islanda
și Norvegia devenind și ele părți la Convenție. Acordul și Convenția, împreună cu
declarațiile și deciziile adoptate de Comitetul Executiv Schengen, formează așa-zisul
acquis Schengen. Pe parcursul redactăriiTratatului de la Amsterdam, s-a luat hotărârea
de încorporare a acestui acquis în Uniunea Europeană, de vreme ce el se referea la unul
dintre principalele obiective ale pieței interne, și anume libera circulație a
persoanelor.[36] Statele UE Statele UE cu
membre Opt-out.
Schengen. Statele UE
Un monument simbolic creat în localitatea Actul Unic European (1986-1987)
Statele obligate să
Schengen, Luxembourg Actul Unic European a fost semnat în 1986 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. A fost membre adereze după ce
semnat în două etape: Schengen dar nu au îndeplinit
UE. toate condițiile
17 februarie 1986: Luxemburg: 9 state membre ale Comunității Europene
(Franța, Germania, Olanda, UK, Belgia, Luxemburg, Irlanda, Portugalia, Spania) pentru admitere.
28 februarie 1986: Haga : alte 3 state (Italia, Danemarca, Grecia)
Prevederile:

preambulul : tranformarea relațiilor statelor membre într-o Uniune Europeană

Titlul I :

cooperarea politică
Comunitățile Europene și cooperarea politică europeană au ca prim obiectiv pe acela de a contribui împreună la realizarea
unui program concret al UE.
Semnăturile de pe Acordul Schengen din
instituționalizarea Consiliului European, care până atunci era fondat doar comunicatul din urma summitului de la Paris 1974
14 iunie 1985
Titlul II :

extinde votul cu majoritate calificată a Consiliului

introduce procedura de cooperare în anumite domenii
obiectiv principal AUE : realizarea Pieței interne UE pe data definitivă: 31 decembrie 1992
Abia la 1 ianuarie 1995 Comunitățile Europene devin cea mai mare piață unificată din lume.

Titlul III :

obligația de consultare a statelor membre în probleme de interes general

președinția cooperării politice trebuie să fie asigurată de același stat care asigura președinția Consiliului Comunităților
crearea unui Secretariat politic la Bruxelles
Titlul IV :separarea ordinii juridice comunitare și a cooperării politice

Meritul Actului Unic a fost că pentru prima oară într

-un tratat internațional ratificat este menționată Uniunea Europeană ca obiectiv al statelor membre.

Tratatul de la Maastricht(1992-1993)
În 1992-1993 a fost încheiat Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană.

Titlul I cuprinde dispoziții comune referitoare la cei trei piloni ai UE: pilon comunitar
, PESC, cooperare în justiție și afaceri interne.Titlurile II,
III și IV cuprind modificări ale Tratatului instituind Comunitatea Europeană și redefinește obiectivele în funcție de modificările instituționale.
Titlul V este consacrat politicii externe și de securitate comună, înlocuiește prevederile Actului Unic European și deschide noi căi privind
elaborarea unei politici de apărare.

Titlul VI este dedicat cooperării în domeniul justiției și afaceri interne.

Titlul VII cuprinde dispoziții finale ca limitele competenței Curții de Justiție, aderarea la UE și revizuirea tratatelor. Cele trei tratate instituitive Monumentul care comemoreaza
CECO, CEE și EURATOM au fost modificate, iar tratatul instituind CEE se va numi Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Se emite Tratatul de la Maastricht
cetățenia unională, uniunea europeană monetară și se formulează pe termen lung o politică de apărare.

Tratatul de la Amsterdam (1997-1998)

În 1997 și în 1999 este semnat Tratatul de la Amsterdam. Uniunea a fost transformată și sunt impuse noi obiective privind sporirea rolului
cetățeanului și consolidarea caracterului democratic al instituțiilor. Prin conținut, Tratatul de la Amsterdam este un tratat de modificare a
tratatelor institutive. Principalele modificări aduse acestuia sunt:

Titlul I:

afirmarea identității pe scenă internațională prin aplicarea unei politici externe de securitate comună,
definirea unei politici de apărare comune,
menținerea și dezvoltarea uniunii ca spațiu de libertate, securitate și justiție,
Poza de grup in cadrul Tratatului de
asigurarea liberei circulații a persoanelor și aplicarea unor măsuri de prevenire și combatere a criminalității.
la Amsterdam
Titlul V:
 definirea obiectivelor politicii PESC,
apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenței și a integrității uniunii în conformitate cu Carta ONU, consolidarea securității,
menținerea păcii și a securității internaționale,
promovarea cooperării internaționale,
competență uniunii se extinde la misiunile umanitare și de evacuare, de restabilire și de menținere a păcii, de dispunerea unor forțe combative pentru gestionarea
crizelor,
oferirea cetățenilor Uniunii un nivel ridicat de protecție prin elaborarea unei acțiuni comune cu statele membre în domeniul cooperării judiciare și polițienești (Europol și
Curtea de Justiție),
prevenirea criminalității și combaterea terorismului,
cooperare între forțele de poliție și vamale.
Titlul VII:

li se permite statelor membre care doreau să instituie între ele o cooperare mai strânsă cu privire la al treilea pilon PESC și apelarea la instituțiile UE.

Consiliul European de la Köln - iunie 1999

Consiliul European de la Koln adopta platforma politică de acțiune prin care UE să poată derula acțiuni autonome reacționând la crizele internaționale, susținute de forțe militare credibile, fără
a aduce prejudicii NATO.

Se creează structuri responsabile pentru probleme de securitate: Comitetul Politic și de Securitate, Comitetul Militar și Statul Major Militar. Deciziile adoptate au marcat debutul Politicii
Europene de Securitate și Apărare-PESA sau ESDP și Politicii Europene de Securitate Comună-PESC.

Succesoare a PESA de sub NATO, spre deosebire e prima, ESDP include state UE care nu sunt membre NA
TO.

Tratatul de la Nisa (2001-2003)

Tratatul de la Nisa este un Tratat care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităților Europene precum și
anumite acte conexe.

A fost semnat de șefii de stat și de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franța) și a
intrat în vigoare după încheierea procesului deratificare: 1 februarie 2003.

Cele mai importante modificări:

Deciziile se iau prin întrunireamajorității calificate (se renunță la unanimitate). Semnaturile tratatului de la Nisa
Se introduce majoritatea dublă, care cere, pe lângă majoritatea calificată, majoritatea statelor membre (pe principiul că
fiecare stat ar avea un vot). Această formulă trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2005, însă data a fost modificată prin
Tratatul de aderare 2003pentru 1 noiembrie 2004.
Compoziția și funcționarea organelor europene a fost modificată foarte puțin din anii 1950, deși numărul de state membre a crescut de la 6 la început până la 15 și Uniunea Europeană are astăzi
mai multe atribuții decât la începuturile integrării europene.

O extindere a Uniunii Europenecu până la 12 state fără adaptarea instituțiilor acesteia ar fi trimis Uniunea în colaps.

Într-o uniune de 27, cu regulile de până atunci, Comisia Europeană ar fi avut 33 de membri, numărul membrilor Parlamentului European ar fi depășit cifra de 800, iar procesul de luare a
deciziilor ar fi fost astfel puternic încetinit.

După încheierea procesului de ratificare pentru noua constituție europeană, aceasta din urmă va înlocui Tratatul de la Nissa. Procesul de ratificare a fost însă blocat din cauza rezultatelor
negative ale referendumurilor dinFranța și Olanda.

Declarația de la Laeken-Convenția Viitorului Uniunii Europene (2002)

Giscard D Estaing Giuliano Amato Jean-Luc Dehaene

În decembrie 2001, în cadrul Consiliului European, s-a desfășurat Summit-ul de la Laeken prin care era emisă "Declarația privind Viitorul Uniunii Europene". Această se angaja să construiască
o uniune mai democratică, mai transparență și mai eficientă. Erau enumerate 60 de probleme referitoare la viitorul Uniunii, axându-se pe patru mari teme:

diviziunea și definirea puterilor,

simplificarea tratatelor,
organizarea instituțională,
progresul în direcția unei Constituții pentru cetățenii europeni.
A fost astfel convocată o Convenție care i-a reunit pe principalii actori politici pentru a examina problemele fundamentale puse de viitoarea dezvoltare a Uniunii. Capitolul I-Europa la răscruce
de drumuri cuprinde realizările din istoria comunității europene și susține că UE se află în fața a două provocări: cea internă privind reforma instituțiilor și cea externă privind lărgirea uniunii și
integrarea statelor din Europa Centrală și de Est.

În Capitolul II-Provocări și reforma în Uniunea reînnoită, Uniunea devine mai democratică, mai transparență și mai eficientă, dar avea să se înfrunte cu trei mari provocări: apropierea
cetățenilor tineri de construcția europeană și de instituții, organizarea politicii și ariei politice europene într-o Uniune lărgită și dezvoltarea UE într-un factor de stabilizare și ca un model al
lumii multipolare S-au pus problema delimitării dintre atribuțiile UE și cele ale statelor membre, amendamentele care trebuiau aduse tratatului , dezvoltarea politicii externe și de securitate
comună și cooperarea mai strânsă în domeniul legii penale și ale poliției.

Se propunea o viitoare Constituție Europeană care va simplifică tratatele.

În capitolul III-Convenția privind Viitorul Europei, se presupune că statele candidate vor fi reprezentate ca și statele membre de către un reprezentant al șefului statului și doi reprezentanți ai
parlamentului.

Deciziile sunt luate prin consens și la 1 martie 2002 are loc întâlnirea inaugurală la Bruxelles în care dezbaterile au fost publice în 12 limbi oficiale și fiind prezentate lucrări proiectate pe un
an.

Președintele Convenției a devenit fostul președinte francez, Giscard d'Estaing, iar foștii premieri, italianul Giuliano Amato și belgianul Jean-Luc Dehane au fost numiți vicepreședinți. Statele
membre erau reprezentate de câte un reprezentant al fiecărui șef de stat și de câte 2 reprezentanți ai parlamentului din fiecare țară (în total 30 de membrii), 16 membrii ai Parlamentului
European și 2 comisari europeni. Prezidiul era alcătuit din președinte, vicepreședinți, 9 membrii ai Convenției și era asistat de un Secretariat al Convenției. Observatorii au fost compuși din 3
reprezentanți ai Comitetului Economic și Social, 3 reprezentanți ai partenerilor sociali europeni, 6 reprezentanți din Comitetul Regiunilor și ombudsmanul european (care investighează
plângerile cu privire la cazuri de administrare defectuoasă de către instituțiile și or
ganismele UE).

Conferința interguvernamentală a luat ultima decizie în urma dezbaterilor convenției.

Tratatul de la Lisabona (2007-2009)

Tratatul de la Lisabona a fost un tratat internațional care a amendamentat două tratate care constituiau forma bazei constituționale a UE:
Tratatul de la Maastricht și Tratatul de la Roma. Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 și a intrat în
vigoare la 1 decembrie 2009. Tratatul de la Roma a fost redenumit în Tratatul privind funcționarea UE.

A adus mai multe elemente de noutate care fac trimitere la personalitatea juridică a UE și competențele acesteia:

consolidarea personalității juridice a uniunii,

sunt modificate tratatele privind UE și Comunitatea Europeană, dar și ratatul
T de instituire a EURATOM,
se asigura un cadru general pentru că cetățenii europeni să aibă un cuvânt de spus în domeniul afacerilor europene și pentru
Tratatul de la Lisabona
ca drepturile lor fundamentale să fie consacrate într-o carta,
UE va fi mai bine pregătit să răspundă asteptarilor în domeniul energiei, schimbărilor climatice, criminalității transfrontaliere și
imigrației.
Tratatul de la Lisabona a adus următoarele modificări:

Parlamentul UE și parlamentele naționale au mai multă putere decizională,

cetățenii europeni vor putea influența propunerile legislative UE,
se creează Carta Drepturilor Fundamentale cu același statut juridic cu tratatele,
sunt înființate noi funcții în domenii ca diplomație, securitate, comerț, ajutor umanitar,
este creată funcția de președinte permanent al Consiliului European, numit Președintele Uniunii Europene, cu un mandat de
2 ani și jumătate, primul președinte ales fiind belgianul Herman an V Rompuy, al doilea fiind polonezul Donald Tusk,
Poza de grup cu liderii statelor
este creată funcția de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate,
membre
este extinsă gama de politică internă și sunt modernizate instituții pentru asigurarea unei bune funcționari a Uniunii,
UE dobândește o poziție mai puternică și coerentă pe plan extern,
pentru prima dată sunt create secțiuni dedicate energiei, protecției civile și sănătății publice în context transfrontalier
,
libertatea, justiția și securitatea sunt plasate în centrul priorităților UE,
se acționează mai eficient în prevenirea criminalității și combaterii terorismului,
se impune "clauză de solidaritate" prin care UE și statele membre vor acționa împreună în cazul în care un membru este supus unui atentat terorist sau victima unei
catastrofe naturale,
se prevede creșterea economică, competitivitate, ameliorarea condițiilor sociale și de muncă, întărirea securității personale și colective, asigurarea unui mediu mai curat
și a condițiilor de sănătate mai bune, dezvoltarea solidarității între statele membre, menținerea progresului științific și tehnologic și îmbunătățirea capacității de a acționa
pe plan extern,
cetățenii pot cere Comisiei să propună o inițiativ ǎ care prezintă interes pentru ei și care să țină de competențele UE, prin strângerea a unui milion de semnături din
diferite state membre,
supremația dreptului comunitar,
dreptul internațional are prioritate în raport cu cel național,
niciun text intern nu se opune dreptului comunitar conform tratatului,
numărul de comisari a fost redus cu o treime,
s-a făcut trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri.

Brexit
La 24 iunie 2016, în Marea Britanie s-a ținut un referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană,rezultatele fiind favorabile ieșirii din Uniune. Imediat după aflarea rezultatelor lira sterlină a
ajuns la cea mai mare depreciere (aproape 10%) din ultimii 30 de ani.

Geografie
 undefined

undefined undefined

Redă fișierul media

Parcul Național Krka (Croația)

Statele membre ale UE acoperă un teritoriu de 4.423.147 kilometri pătrați. Uniunea este mai mare decât orice stat cu excepția a șase țări, iar cel mai înalt vârf este Mont Blanc din Alpii Graici
care măsoară 4.810,45 metri deasupra nivelului mării.[37] Cel mai jos punct din UE este Zuidplaspolder în Olanda, la 7 metri sub nivelul mării. Peisajul, clima și economia UE sunt influențate
de coastă, care măsoară 65.993 km lungime. UE are a doua cea mai lungă coastă din lume, după Canada. Combinate, statele membre au frontiere terestre cu 19 state ne-membre pe un total de
[38][39]
12.441 km, adică a cincea cea mai lungă frontieră din lume.

Incluzând teritoriile de peste mări ale statelor membre, UE are cele mai multe tipuri de climă, de la clima arctică (nord-estul Europei) la clima tropicală (Guyana Franceză), mediile
meteorologice pentru UE fiind lipsite de sens. Majoritatea locuitorilor trăiesc în zone cu climat mediteranean (sudul Europei), temperat maritim (nord-vestul Europei) sau temperat-continental
(Europa Centrală și de Est).[40]

Populația UE este puternic urbanizată, aproape 75% din locuitori locuind în zone urbane (acest procent este în creștere și se estimează că va ajunge la 90% în 7 state până în 2020). Orașele sunt
-o regiune.[41]
răspândite în întreaga Uniune, cu un grup mare de orașe în jurulBenelux. În unele cazuri, această creștere urbană a fost datorită afluxului de fonduri UE într

State membre
Articol principal: Statele membre ale Uniunii Europene.
Uniunea Europeană este formată din 28 de state suverane:

Austria (AT) Germania (DE) Polonia (PL)

Belgia (BE) Grecia (GR) Portugalia (PT)
Bulgaria (BG) Irlanda (IE) Regatul Unit (GB)
Cehia (CZ) Italia (IT) România (RO)
Cipru (CY) Letonia (LV) Slovacia (SK)
Croația (HR) Lituania (LT) Slovenia (SI)
Danemarca (DK) Luxemburg (LU) Spania (ES)
Estonia (EE) Malta (MT) Suedia (SE)
Finlanda (FI) Țările de Jos (NL) Ungaria (HU)
Franța (FR)

Numărul de state membre ale Uniunii a crescut de la cele șase state fondatoare (Belgia, Franța, Germania (de Vest), State membre

Italia, Luxemburg și Olanda) la actualul număr de 28 de state membre, prin extinderi succesive o dată ce țările aderau Candidați: Macedonia , Muntenegru , Albania, Serbia și

la tratat și făcând așa, renunțând la o parte din suveranitatea lor pentru a obține reprezentativitate în instituțiile Turcia [42]

Uniunii. Pentru a adera la UE, o țară trebuie să respecte criteriile de la Copenhaga, stabilite de Consiliul European de Recunoscuți de UE ca posibili candidați dar care nu au

la Copenhaga din 1993. Criteriile spun că pentru ca un stat să adere la UE trebuie să aibă o democrație stabilă care depus încă o cerere pentru aderare: Islanda, Bosnia și

respectă drepturile omului și domnia legii, o economie de piață funcțională capabilă să facă competiție în cadrul UE și Herțegovina și Kosovo (status disputat ).[43]

acceptarea obligațiilor de membru, inclusiv legislația UE. Evaluarea îndeplinirii criteriilor este responsabilitatea
Consiliului European. Niciun stat membru nu a părăsit vreodată Uniunea, deși
Groenlanda (o provincie autonomă ce aparțineDanemarcei) s-a retras în 1985 (din cauza pescuitului). Tratatul de
la Lisabona prevede modalitățile de părăsire a uniunii de către un stat membru.

Sunt cinci țări candidate oficial la UE:

 Turcia (din 1999)
Macedonia (din 2005)
Muntenegru (din 2010)
Serbia (din 2012)
Albania (din 2014)
De asemenea, sunt și trei țări posibile candidate la UE:

Bosnia și Herțegovina
Kosovo (status disputat)
Islanda
Cele patru țări care formează Asociația Europeană a Liberului Schimb (care nu sunt membre UE) au aderat parțial la politicile și reglementările economice ale UE: Islanda (o posibilă țară
candidată pentru aderarea la UE), Liechtenstein și Norvegia, care sunt parte din piața unică prin Spațiul Economic European și Elveția, care are legături similare prin tratate bilaterale. UE are
de asemenea relații cu micro-statele europene, Andorra, Monaco, San Marino și Vatican, care folosesc moneda unică; și cooperează în unele domenii cu fostele țări din URSS: Republica
Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia și Azerbaijan, dar și cu Israel.

Mediu
Prima politică de mediu a Comunității Europene a fost lansată în 1972. De atunci comunitatea s-a ocupat de mai multe aspecte și probleme de mediu, precum ploile acide, subțierea stratului de
ozon, calitatea aerului,poluarea fonică, deșeuri și poluarea apei. Directiva Cadru pentru Apă este un exemplu de politică în domeniul apei, cu scopul ca râurile, solul și apele de coastă să fie de
„calitate bună” până în anul 2015. Directiva pentru păsări și Directiva Habitate sunt părți ale legislației europene pentru protecția biodiversității și a habitatelor naturale. Aceste politici de
protecție acoperă doar protecția plantelor și animalelor. Micro-organismele nu au nici un fel de protecție prin legislația Uniunii Europene.[44] Directivele sunt implementate prin Programul
Natura 2000 și acoperă 30.000 de locuri din întreaga Europă.[45] În 2007, guvernul polonez a căutat să construiască o autostradă prin valea Rospuda, dar Comisia a blocat construcția
[46]
autostrăzii deoarece este o zonă cu faună sălbatică este protejată de program.

În 2007, statele membre convenit ca 20% din energia electrică folosită de UE va proveni din surse regenerabile și că emisiile de carbon vor fi reduse cu cel puțin 20% până în 2020 în
comparație cu nivelul din 1990.[47] Acest lucru include măsuri de scădere a cantității de combustibili utilizate de autoturisme și camioane cu până la 10% și că ele ar trebui să folosească
[48]
biocombustibili. Aceasta este considerată a fi una dintre cele mai ambițioase acțiuni a unei regiuni industrializate împotriva încălzirii globale.

Sistemul politic
Articol principal: Sistemul politic al Uniunii Europene.
Uniunea Europeană funcționează conform și în cadrul competențelor acordate de tratate și pe principiul subsidiarități (care dictează că o
acțiune va fi luată doar atunci când un obiectiv nu poate fi atins de statele membre fără intervenție comunitară). Legislația elaborată de
instituțiile Uniunii Europene sunt trecute în forme variate. În general, ele pot fi clasificate în două grupuri: cele care intră în vigoare fără
necesitatea implementării de măsuri naționale și cele care necesită măsuri de implementare naționale.

Procedura de luare a deciziilor in Uniunea Europeanǎ

Procedura legislativă ordinară este procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE, denumită anterior codecizie. Parlamentul European
trebuia să aprobe legislația UE împreună cu Consiliul. Comisia este cea care elaborează și implementează legislația europeană. Sistemul politic UE

Procedura legislativă ordinară acordă importantă și Parlamentului și Consiliului UE într-o gama largă de domenii: guvernare economică,
imigrare, energie, transport, mediu și protecția consumatorilor. Marea majoritatea legilor europene sunt adoptate în comun de către Parlamentul
European și Consiliu.

Tratatul de la Maastricht din 1992 a introdus procedura de codecizie Tratatul de la Amsterdam din 1999 a extins-o și eficientatizat-o. Tratatul
de la Lisabona din 2009 a implementat procedura legislativă ordinară că principala procedura legislativă a sistemului decizional UE.

Parlamentul European poate aprobă sau respinge o propunere sau propune amendamente pentru această. Consiliul nu are obligația legală de a
ține seama de avizul Parlamentului, însă, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, nu trebuie să adopte o decizie în lipsa acestuia. În
prezent, Parlamentul European poate juca rolul de colegislator, la egalitate cu Consiliul, în majoritatea domeniilor. Consultarea devine o
Triada Presedintilor
procedura legislativă specială.

Guvernarea
Uniunea Europeană are șapte instituții: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Consiliul European, Banca
Centrală Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană de Conturi. Competența de examinare și amendare a legislației
este divizată între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe când atribuțiile executive sunt în sarcina Comisiei Europene și cu o
capacitate limitată, a Consiliului European (care nu trebuie confundat cu Consiliul Uniunii Europene sau cu Consiliul Europei). Politica
monetară a zonei euro este coordonată de Banca Centrală Europeană. Interpretarea și aplicarea legislației europene și a tratatelor este asigurată
de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.[4] Exista de asemenea un număr de organisme auxiliare care operează în anumite domenii.

Procedura de luare a deciziilor

Instituțiile Uniunii Europene[49]

Consiliul European Consiliul Uniunii Parlamentul Comisia Europeană

Europene European
- Oferă un impuls și o
direcție - - Legislatură - - Legislatură - - Executiv -
 summitul șefilor de stat sau compus din douăzeci și opt acționează împreună cu reprezintă puterea executivă
de guvern, președintele de miniștri naționali (câte Consiliul (al Uniunii prezintă Parlamentului și
Consiliului European și unul pe stat) Europene) în calitate de Consiliului (al Uniunii
președintele Comisiei informal denumit "Consiliul legiuitor Europene) propuneri pentru
Europene. de Miniștri" sau doar împarte cu Consiliul (al o nouă legislație
dă impulsul politic necesar "Consiliul" Uniunii Europene) puterea implementează politici
pentru dezvoltarea Uniunii și bugetară administrează bugetul UE
își stabilește obiectivele și acționează împreună cu exercită controlul democratic asigură respectarea
prioritățile generale Parlamentul ca legislativ asupra instituțiilor, inclusiv legislației UE ("gardian al
nu legiferează împarte cu Parlamentul Comisia Europeană și tratatelor")
cu sediul la Bruxelles puterea bugetară aprobă membrii Comisiei negociază acorduri
asigură coordonarea politicii sesiuni plenare cu sediul la internaționale
economice și sociale Strasbourg, întâlniri cu sediul la Bruxelles
generale și stabilește principale la Bruxelles
orientări pentru politica
externă și de securitate
comună (PESC)
încheie acorduri
internaționale
cu sediul la Bruxelles

Curtea de Justiție a Uniunii Banca Centrală Curtea Europeană de

Europene Europeană Conturi
- Judiciar - - Bancă centrală - - Audit financiar -

sigură aplicarea uniformă și formează împreună cu băncile verifică punerea în aplicare

interpretarea dreptului centrale naționale Sistemul corespunzătoare a bugetului
european European al Băncilor Centrale Uniunii Europene
are puterea de a decide și, prin urmare, determină cu sediul la Luxemburg
asupra litigiilor juridice dintre politica monetară a zonei euro
statele membre, instituții, asigură stabilitatea prețurilor
activități comerciale și în zona euro prin controlul
persoane fizice masei monetare
cu sediul la Luxemburg cu sediul la Frankfurt

Parlamentul European
Articol principal: Parlamentul European.

În textul inițial al Tratatelor Institutive era denumit Adunarea. În 1962 a primit denumirea de Parlament European. Membrii parlamentului european sunt aleși prin sufragiu universal direct
după Actul din 1976. Perioada de alegere se desfășoară pe mai multe zile. Vârstă minimă de vot e de 18 ani, diferită totuși de la stat la stat. În cadrul procesului de ponderare, sunt acordate
locuri în executivul de la Strasbourg în funcție de două criterii: cel democratic și cel demografic. Mandatul fiecărui europarlamentar e de 5 ani, fiind incopatibil cu cel de membru de guvern al
unui stat, membru de comisie sau judecător/avocat al Curții de Justie. Are imunitate politică exceptând situația când este prins în flagrant delict. Are indemnizație de 38,5% salariul de baza al
unui judecător de la Curtea de Justiție.

Parlamentul European cuprinde un Birou, Conferință Președinților, Comisii și Grupuri politice parlamentare. Biroul este condus de un președinte, 14 vicepreședinți, 5 chestori cu drept de vot
consultativ, aleși prin scrutin secret și cu mandat de 2 ani și jumătate.
Conferință președinților este alcătuită din președintele parlamentului și președinții grupurilor politice parlamentare. Președintele
se ocupă de toate activitățile, prezidează sesiunile plenare și prerogativele bugetare.

Comisiile sunt de trei tipuri. Cele permanente sunt alcătuite din 20 de comisii care pregătesc lucrările Parlamentului, elaborează
rapoarte și mențin legătură cu Consiliul și Comisia între sesiuni. Cele temporare își desfășoară activitatea pe 12 luni. Cele mixte
presupune participarea parlamentarilor din statele asociate și în curs de negociere. Grupările politice parlamentare se înscriu pe
baza afinităților politice. Numărul minim de a constitui o grupare politică e cel de 25 de membri, precum:

Grupul Partidului Popular European Creștin-Democrat

Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților
Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa
Grupul Verzilor Președintele Parlamentului EuropeanMartin
Schulz.
Conservatorii și Reformiștii Europeni
Parlamentul poate fi convocat cu titlu excepțional la cererea majorității sau 1/3. Dezbaterile sunt publice. Parlamentul este
asistat de un Secretar general. Lucrările Parlamentului se desfășoară în trei orașe diferite:Strasbourg-sesiuni parlamentare, Bruxelles-comisii
parlamentare și sesiuni suplimentare, Luxemburg-Secretariatul.

Parlamentul are rol consultativ în elaborarea actelor juridice. Nu are putere legislativă deplină în UE. Dobândește putere bugetară și de
codecizie. Are dreptul de a cere Comisiei să elaboreze propuneri. Are control politic asupra Comisiei și posibilitatea de a adopta o moțiune de
cenzură.
Componenta Parlamentului
Numărul membrilor Parlamentului nu poate depăși 750+președintele. Niciunui stat membru nu i se poate atribui mai mult de 96 de locuri. European in 2014

Parlamentul este asistat de un Comitet Economic și Social și Comitetul Regiunilor și poate iniția procedura de intervenție în numirea
membrilor Comisiei.

Consiliul European
Articol principal: Consiliul European.
Informal, Consiliul a fost format în 1961. Consiliul European a fost
instituit în cadrul Tratatului de la Lisabona din 2007/2009. Este
compus din șefii de stat sau șefii de guvern ai statelor membre,
președintele Consiliului (actualimente, Donald Tusk), președintele
Comisiei și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politică de securitate (acesta doar participa).

Președintele Consiliului este ales cu majoritate calificată, având

mandat de 2 ani și jumătate, însă nu poate exercita un mandat
național. Are ca atribuții:

prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European

asigura pregătirea și continuitatea lucrărilor
acționează pentru facilitarea coeziunii și consensului Al doilea Președinte al Consiliului European ,Donald Tusk
prezintă Parlamentului European un raport după fiecare
întâlnire
reprezintă Uniunea pe plan extern probleme privind securitatea și cele ce țin de
politică externă

Herman Van Rompuy , primul Consiliul se întrunește de două ori pe semestru la convocarea președintelui. Membrii
presedinte al Consiliului European consiliului pot cere să fie asistați de un ministru/membru al Comisiei. Președintele poate
convoca o reuniune extraordinară a Consiliului European.Membrii se pronunță prin consens.

Consiliul are ca rol de a nu exercită funcții legislative, de a oferi uniunii impulsuri necesare dezvoltării acesteia și de a defini orientările și
prioritățile politice UE.
Sediul Consiliului-Résidence Palace

Intrunire a Consiliului European in 2011

Comisia Europeană
Articol principal: Comisia Europeană.
În 1951, Comisia Europeană actuală funcționa ca Înalta Autoritate în CECO. Prin Tratatul de la Lisabona, Comisia își exercită puterile în
virtutea tratatelor.

Fiecare stat membru își desemnează câte un resortisant. Fiecare membru este responsabil de câte un portofoliu sau de un domeniu politic.

De la noiembrie 2014, Comisia a fost compusă dintr-un număr de membri egali cu 2/3 din numărul statelor membre. Mandatul membrilor este
de 5 ani. Sistemul de rotație funcționează după două principii: egalitate și diversitate geografică și demografică. Membrii sunt aleși în funcție
de competențe și angajament față de ideea europeană. Membrii sunt independenți de orice guvern, instituție, organ, oficiu sau agenție. Statele
se angajează să nu încerce să influențeze membrii Comisiei în sarcinile lor. Membrii nu se pot desfășura în nicio altă activitate profesională
renumerata pe durata mandatului. Au obligația de prudență și onestitate în a acceptă alte funcții după terminarea mandatului.

În cazul în care Comisia își dă demisia, membrii rămân în funcție până la terminarea mandatului. Barosso la EPP EaP Summit

Consiliul European, cu majoritatea calificată, propune un candidat Parlamentului European care hotărește cu majoritate. Dacă
nu iese la vot, se repetă procedura în termen de o luna. În caz de demisie/deces/demitere, este înlocuit până la terminarea
mandatului.

Comisia este dominată de principiul colegialității. Președintele definește orientările în care Comisia își îndreaptă misiunea.
Președintele numește vice-președinți. Comisia se întâlnește la cererea președintelui și ține ședința săptămânal, doar miercuri.
Deciziile sunt luate cu majoritatea membrilor. Reuniunile nu sunt publice, iar dezbaterile sunt confidențiale. Fiecare comisar
este asistat de un cabinet condus de un șef de cabinet și compus din consilieri. Președintele este asistat de un secretar general.

Serviciile Comisiei sunt împărțite în Directorate Generale. Își desfășoară activitatea în sediile de la Bruxelles și Strasbour
g.

Portofoliul de comisar poate fi susținut de către mai multe Direcții Generale, ele pregătind propuneri legislative și directive care
sunt aprobate de majoritatea comisarilor și sunt transmise către Parlamentul European și către Consiliul Uniunii Europene
pentru examinare. Comisiile au câte o reprezentanta în fiecare stat membru.

Rolul Comisiei e acela de inițiativa legislativă, putând să propună directive pentru a asigura punerea în aplicare a tratatelor.
Promovează interesul general al UE. Asigura aplicarea prevederilor tratatelor. Supraveghează alături de Curtea de Justiție
aplicarea normelor de drept comunitar și inițiază procedura de urmărire a statelor care nu respectă tratatele. Are funcții de
coordonare, executare și administrare. Este răspunzătoare în față Parlamentului care poate adopta o moțiune de cenzură prin
care toți membrii comisiei pot fi demiși.

Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene

Consiliul de Miniștri a apărut pe cale convențională. Tratatele Instituitive aveau denumiri diferite: Consiliul Special de Miniștri
(CECO) și Consiliul (CEE/EURATOM). Președintele Comisiei Jean-Claude Juncker

Consiliul de Miniștri a fost înființat la Londra în 1949, prin semnarea Statutului Organizației. Prin Tratatul de la Lisabona și-a
schimbat denumirea în "Consiliul".

Reprezintă toate statele membre, fiind compus de câte un reprezentant la nivel ministerial din fiecare stat membru UE, împuternicit să reprezinte guvernul statutului sau și să voteze.
Compoenta este variabilă în funcție de ordinea de zi:afaceri generale, agricultură și ECOFIN. Dacă ordinea de zi cere miniștri de externe, numele devine din Consiliul Afaceri Generale în
Consiliul de Afaceri Externe. Consiliul se întrunește în ședința publică atunci când se deliberează sau votează un proiect de lege.
Semestrial, reprezentanții statelor membre le reprezintă într-un sistem de rotație egal, trei state membre prezidând în 18 luni. Esceptie face Consiliul de Afaceri Externe, președintele fiind
Înaltul Reprezentant.

Sunt trei modalități de a vota:

majoritate simplă, nefiind solicitat în cazuri limita

majoritate calificată-cea mai frecvența
unanimitate-conferă fiecărui stat drept de veto
Din 2014, 55% din membrii Consiliului reprezintă 65% din populația statelor care au votat. Majoritatea o obține cel care obține 255 de voturi din 345, iar din statele care votează trebuie să se
reprezinte 62% din populația electorală a Uniunii.

Organele auxiliare sunt alcătuite din Secretarul General, Biroul de reprezentare permanentă Bruxelles-diplomați, șefii acestor delegații întâlnindu-se săptămânal în Coreper care veghează la
respectarea unor principii și norme pe principiul legalității, principiul proporționalității, principiul subsidiarității și principiul justificării actelor, precum și Comitetul pentru Vize, Comitetul
Special pentru Agricultură și Comitetul Regiunilor
.

Are funcții bugetare și legislative, funcție de definire a politicilor și de coordonare, competență de a stabili toate îndemnizațiile ce țin loc de renumerație, apare ca legiuitor având putere
decizională și coordonează politicile economice și sociale ale statelor membre în interiorul zonei Euro.

Bugetul
Articol principal: Bugetul Uniunii Europene.
UE a decis ca bugetul pentru anul 2007 să fie de 120,7 miliarde de euro iar pentru perioada 2007-
2013 un buget de 864,3 miliarde euro, reprezentând 1,10% respectiv 1,05% din venitul național
brut estimat pentru perioada respectivă. Spre exemplu, cheltuielile Marii Britanii în 2004 au fost
estimate la 759 miliarde euro, iar Franța a avut cheltuieli estimate la 801 miliarde euro. În 1960,
bugetul Comunității Economice Europene era de 0,3% din PIB.

Din bugetul pentru anul 2010 în valoare de 141,5 miliarde, cei mai mulți bani au fost alocați
politicilor de „coeziune și competitivitate” cu aproximativ 45% din totalul bugetului. După
aceasta, cei mai mulți bani au fost acordați agriculturii, aproximativ 31% din total. Dezvoltarea
Curtea Europeană de Conturi
rurală, mediul și pescuitul primesc aproximativ 11%. Cheltuielile pentru administrație sunt în jur
de 6%. Cheltuielile pentru parteneriatul global al UE și domeniul „cetățenie, libertate, securitate și
justiție” sunt aproximativ de 6%, respectiv 1%. Bugetul UE pentru anul 2010
(€141.9 miliarde):[50]
Curtea Europeană a Auditorilor are responsabilitatea ca bugetul UE este cheltuit responsabil și corect. Curtea emite rapoarte pentru fiecare an
financiar către Consiliu și Parlamentului European. Parlamentul se folosește de acesta pentru a aproba folosirea banilor de către Comisie. Curtea Coeziune și competitivitate
mai emite opinii și propuneri de legislație financiară și acțiuni anti-fraudă. pentru creștere și forța de muncă
(45%)
Cetățenie, libertate, securitate
Competența și justiție (1%)
Statele membre UE mențin puterile și atribuțiile care nu au fost acordate expres Uniunii Europene. În anumite zone, UE se bucură de competențe și UE ca jucător global (6%)
atribuții exclusive. Acestea sunt domeniile în care statele membre au renunțat la capacitatea de a emite legislație. În alte domenii UE și statele Dezvoltare rurală (11%)
membre împart competența legislativă. Deși ambele pot emite legislații, statele membre pot emite legi până la limita la care UE nu poate. În alte Ajutor direct și cheltuieli legate
domenii și politici, UE poate doar coordona, ajuta și suplini acțiunile statelor membre dar nu poate emite legislație. de piață (31%)
Administrație (6%)
Distribuirea competențelor în diferite politici și domenii între statele membre și Uniune este împărțită în următoarele categorii:

Așa cum este stipulat în partea I, titlul I din Tratatul Consolidat de Funcționare a Uniunii Europene:

Competență Competențe împărțite Competențe de sprijin

exclusivă
Uniunea are competență exclusivă de
a emite directive și de a încheia
acorduri internaționale când sunt
acordate de legislația Uniunii.
Uniunea vamală
Stabilirea regulilor de competiție
necesare pentru funcționarea
legislației UE
Politica monetară pentru statele
membre care folosesc moneda
euro
Conservarea populației marine prin
politica piscicolă comună
Politica comercială comună
Exercitarea competenței de către Uniunea poate desfășura activități de
Statele membre nu pot exercita
Uniunea nu trebuie să încalce suport și ajutor a statelor membre în:
competențe în domeniile în care
posibilitatea ca statele membre să își
Uniunea o face.
îndeplinească competențele în: Dezvoltarea și protejarea sănătății
Industrie
Piața internă Cercetarea, dezvoltarea
Cultură
Politicile sociale pentru aspectele tehnologică și spațiu
Turism
definite în Tratat Dezvoltarea cooperării, ajutorul
umanitar Educație, tineret, sport și pregătire
Coeziunea economică, socială și
vocațională
teritorială
Protecție civilă (prevenirea
Politica agricolă și piscicolă
Uniunea coordonaează politicile dezastrelor)
comună, excluzând protecția
statelor membre sau implementează Cooperare administrativă
resurselor naturale maritime
politici suplimentare politicilor lor
Mediul comune
Protecția consumatorului
Transportul Coordonează politicile economice,
Rețeaua transeuropeană sociale etc.
Energia Securitatea comună a frontierelor
Domeniile securității, libertății și politicile de apărare
justiției

Sistemul legal
Articol principal: Drept comunitar.
Uniunea Europeană este fondată pe baza a unei serii de tratate. Acestea au înființat inițial Comunitățile Europene și ulterior UE. Aceste tratate prin care statele și-au unificat suveranitatea
stabilesc și obiectivele generale și fondează instituțiile cu competențele legale necesare a pune în practică aceste obiective. Aceste puteri juridice includ abilitatea de a adopta o legislație care
poate afecta în mod direct toate statele membre și locuitorii lor
. Uniunea Europeană are personalitate juridică, cu dreptul de a semna acorduri și tratate internaționale.

Sub principiul supremației, instanțele naționale au obligația să aplice tratatele pe care statele membre le-au ratificat, precum și acele legi adoptate în numele lor, chiar dacă făcând așa intră în
conflict cu legislația națională, și (limitat) chiar cu prevederile constituționale.ratatele
T și legislația Uniunii fiind peste orice legislație națională contrară.

Curtea de Justiție
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, numită pe scurt și Curtea Europeană de Justiție (CEJ) își are sediul la
Luxemburg și este organul juridic al Comunităților Europene. În sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice;
denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie însă Curțile de Justiție ale Comunităților Europene, fiindcă între timp au
apărut trei instanțe diferite.Curtea Europeană de Justiție nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiție pentru
Drepturile Omului cu sediul la Strasbourg, care este o instituție a Consiliului Europei și nici cu Curtea Internațională
de Justiție, care este o instanța internațională, principalul organ jurisdictional al Organizației Națiunilor Unite cu
sediul la Haga.

Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum și în propriul sau statut. Acestea constau în
asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. În 1989, pentru a ușura activitatea CEJ a fost înființată Curtea
Europeană de Justiție de Prima Instanța (CEJ-PI) și apoi în 2004 o altă instanța, pentru probleme care privesc
funcționarii publici: Tribunalul funcționarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci CEJ nu mai este competență
decât pentru soluționarea cailor de atac înaintate de persoanele fizice și juridice împotriva deciziilor luate de Curtea
Europeană de Justiție de Prima Instanța. Mai nou însă, cu puține excepții, CEJ răspunde și de dosarele de chemare în
judecată în prima instanța înaintate de statele membre ale UE împotriva Comisiei Europene.

În adoptarea hotărârilor sale CJE se ghidează după următoarele principii fundamentale și metode de baza:

principiul împuternicirii speciale limitate, ceea ce înseamnă că aplicarea și asigurarea respectării

dreptului comunitar este în primul rând sau rămâne în continuare misiunea instanțelor naționale, în
timp ce CJE revin numai competențele rezervate în mod expres prin art. 220 și următoarele din
Tratatul CE, competențe care sunt individualdeterminate.
principiul interpretării unitare și autonome a dreptului comunitar în toate statele membre. Mai mult,
Curtea se străduie să interpreteze termenii juridici într-un sens aparte comunitar , diferit de înțelesul lor
național, cu scopul de a formă o ordine juridică nouă, originală.
principiul efectului util sau principiul aplicării dreptului comunitar cu cea mai mare eficacitate, pentru a
se obține cea mai mare eficientă din actele normative comunitare elaborate de cele mai multe ori de Curtea de Justitie
economiști, politicieni și în general de non-juriști.
principiul dezvoltării dinamice a dreptului comunitar în corelație cu scopurile și obiectivele de integrare stabilite. Respectarea
acestui principiu atrage după sine adaptarea dreptului comunitar la modificările majore aduse de Actul Unic European, de
Tratatul de la Maastricht sau de Tratatul de la Amsterdam.
principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar dar cu respectarea principiului implied powers
ceea ce înseamnă că puterea comunitară provine nu numai din tratatele de înființare, ci și din actele normative create ulterior
acestora de instituțiile comunitare.
principiul dreptului comparat sau cerință respectării principiilor de drept fundamentale specifice statelor membre și sistemelor
de drept europene pentru a identifica principiile fundamentale de drept specifice, dar și pentru a putea prevedea efectul unor
hotărâri într-un anumit sistem de drept.
Curtea de Justitie de la Luxemburg)
Cu titlu de caracteristici semnificative ale CJE sau ale actului jurisdictional comunitar ar putea fi amintite următoarele:

CJE controlează atât legalitatea actelor normative comunitare cât și ale afacerilor administrative ale instituțiilor comunitare, supraveghind astfel atât legislativul cât și
executivul comunitar.
CJE poate soluționa atât litigiile existente între organele comunitare, între organe și statele membre, între statele membre, precum și litigiile existente între acestea și
persoanele fizice sau juridice, respectiv între persoane fizice sau între persoane juridice.
competență CJE este una obligatorie, părțile în litigiu nu au posibilitatea de a refuză jurisdicția Curții, cu excepția câtorva cazuri limitativ prevăzute.
deciziile Curții sunt definitive și au forță executorie, în cadrul limitelor teritoriale comunitare fiind dispersate chiar și de procedura exequaturului sau de orice altă aprobare
din partea statului pe teritoriul căruia urmează să fie puse în executare.
CJE este abilitată să pronunțe inclusiv sancțiuni pecuniare împotriva oricărui justitiabil, respectiv să modifice orice sancțiune pecuniară împotriva oricărui justitiabil,
respectiv să modifice orice sancțiune pecuniară stabilită în mod administrativ de celelalte organe comunitare, mai ales cele aplicate de Comisie, dacă cuantumul acestora
este contestat de cel amendat.
în unele situații CJE intervine în procedura de ratificare a tratatelor de drept internațional public încheiate de Comunitate, organele comunitare fiind obligate să se
consulte cu această înainte de semnarea unor astfel de tratate.
ședințele de judecată, dezbaterile în față CJE sunt publice, respectându-se astfel principiul publicității specific dreptului procesual comun sau clasic.
jurisprudența Curții, în lumina propriei sale aprecieri, deși nu este considerată unanim și în mod expres că izvor de drept, este acceptată că sursă subsidiară a dreptului
comunitar, contribuind la complinirea lacunelor acestuia, precum și la lămurirea formulărilor mai puțin clare ale actelor normative comunitare. Mai mult, în materia
acțiunilor în anulare, hotărârea Curții are autoritate absolută de lucru judecat, nu numai inter partes.
CJE judecă în prima și ultima instanța, dar în același timp este și instanța de recurs, de cale de atac.
CJE este o instanța cu caracter permanent, cu sediul în Luxemburg.
CJE în general dispune de o competență exclusivă, deoarece potrivit articolului 292 dinratatul T CE statele membre sunt obligate în mod expres că litigiile privind
aplicarea și interpretarea dreptului comunitar să nu reglementeze într-un mod diferit celui prevăzut în tratat.
instanțele supreme ale statelor membre în UE sau mai bine zis instanțele naționale de ultim grad de jurisdicție sunt obligate în materia interpretării sau stabilirii valabilității
normelor de drept comunitar să ceară părerea CJE ori de câte ori apar neclarități în acest sens, iar Curtea fără a prejudecă fondul printr-o prehotarare, va tranșă
problema pur teoretică, de drept, ridicată de instanța națională.
În acțiunile formulate de Comisia Europeană (de ex. pentru încălcarea tratatului UE) sau de alte organe comunitare și în acțiunile formulate de statele membre împotriva altor organe decât
Comisia Europeană, precum și pentru luarea deciziilor în acțiunile prejudiciale) rămâne competență tot Curtea Europeană de Justiție.

Procedura în cazul încălcării tratatului UE (art. 226 Tratatul UE): Comisia Europeană are dreptul – după încheierea unei proceduri preliminare – să acționeze în judecată în față CEJ statele
membre ale UE. Curtea de justiție verifică întâi dacă acel stat a încălcat sau nu obligațiile ce-i revin prin Tratatul UE. Pentru această la CEJ trebuie înaintată o cerere de chemare în judecată,
care se publică parțial în Monitorul Oficial al UE și se remite păratului. După cum e cazul, se poate trece apoi la administrarea probelor și la judecată în fond. În finalul acesteia avocatul
general formulează cererile finale, în care sugerează sentința ce va fi pronunțată, fără însă că CEJ să fie obligată să țină cont de aceste sugestii. Conf. disp. art. 227 din Tratatul UE există și
posibilitatea că un stat membru să acționeze în judecată în față CEJ un alt stat membru (după procedura preliminară în care intervine și Comisia Europeană conf. art. 227 alin. 2-4 din Tratatul
UE).
Procedura prejudicială (art. 234 din Tratatul UE): Instanțele naționale pot (resp. trebuie, atunci când este vorba de ultima instanța cum ar fi Curtea Supremă de Justiție, Curtea Constituțională,
etc.) cere CEJ lămuriri cu privire la interpretarea dreptului comunitar. În plus, aceste instanțe pot solicită CEJ să verifice dacă un anumit act legislativ european este valabil. Acest lucru trebuie
să asigure în primul rând aplicarea unitară a dreptului comunitar de către instanțele naționale, care se ocupă de aplicarea pe plan național a legilor europene. Pentru a putea solicită opinia CEJ
judecată în fond derulată la instanța națională trebuie să depindă (în mod decisiv pentru soluționarea cauzei) de interpretarea, resp. valabilitatea legilor comunitare. Instanța va suspendă
judecată în fond până la primirea răspunsului de la CEJ. Cererea solicitată va fi întâi tradusă în toate limbile oficiale și apoi publicată în Monitorul Oficial al UE. Acest lucru oferă părților,
statelor membre și organelor UE posibilitatea de a lua poziție în problema respectivă. După care are loc o dezbatere în fond, cu pledoaria ținută de avocatul general și apoi se procedează la
pronunțarea sentinței. Instanța solicitantă este obligată să respecte sentința pronunțată de CEJ.

O particularitate a CEJ este avocatul general. Acesta, după ce părțile au fost audiate la judecată în fond, are rolul de a întocmi o propunere privind sentința ce urmează a fi pronunțată. Avocatul
general nu reprezintă însă interesele unei anumite părți, cererile sale trebuind să aibă un caracter independent și neutru. CEJ nu este obligată să accepte propunerile făcute de avocatul general,
dar de obicei instanța respectă în proporție de ¾ cele solicitate de acesta.

Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE. Contează în primul rând din ce țară provine partea care a formulat cererea de chemare în judecată și din ce țară este
pârâtul. Această regulă asigura oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la actele procesuale în limba să maternă. Intervențiile părților procesuale și ale judecătorilor sunt traduse de
interpreți, la fel că și toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.Limba folosită pe plan intern la CEJ este franceză. Acest lucru se explică prin faptul că în momentul înființării
Comunității Europene în anul 1957 majoritatea populației din cele șase țări fondatoare (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba franceză.La ora actuală
tendința este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că majoritatea juriștilor din țările recent aderate și-au urmat studiile parțial în limba engleză și mai puțin în limba franceză.

Drepturi fundamentale
Tratatele declară că Uniunea Europeană însăși este „fondată pe valorile respectului pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, domnia legii și respectul pentru drepturile omului,
inclusiv drepturile minorităților naționale în societatea în care pluralismul, ne-discriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea și egalitate între femei și bărbați prevalează.

În 2009, Tratatul de la Lisabona a acordat putere legală Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. Carta este un catalog a drepturilor fundamentale împotriva cărora acțiunile UE
pot fi judecate. Consolidează multe drepturi pe care în trecut Curtea de Justiție le-a recunoscut și provin din „tradițiile constituționale comune ale statelor membre”. Curtea de Justiție a
recunoscut de multă vreme drepturi fundamentale și astfel a respins legislația UE care erau împotriva drepturilor fundamentale. Carta Drepturilor Fundamentale a fost scrisă în 2000. Deși
inițial nu avea caracter legal, Carta era citată frecvent în instanțele UE pentru că conținea drepturi pe care instanțele le recunoscuseră de multă vreme ca principii fundamentale ale legislației
UE. Semnarea Convenției Europene pentru Drepturile Omului este o condiție pentru a adera la UE. Tratatul de la Lisabona și Protocolul 14 din Convenție au permis după o lungă vreme ca și
UE să poată adera la Convenție.

UE promovează de asemenea drepturile omului în toată lumea. Uniunea se opune pedepsei cu moartea și sprijină abolirea ei la nivel mondial. Abolirea pedepsei cu moartea este de asemenea o
condiție pentru a putea adera la UE.

Legislație
Principalele acte juridice ale UE sunt în trei forme: reglementări, directive și decizii. Reglementările devin lege în toate statele membre în momentul în care intră în vigoare, fără a exista
necesitatea implementării de măsuri naționale și au automat prioritate față de legislația națională. Directivele solicită statelor membre să ajungă ajungă la un anumit rezultat lăsând la latitudinea
lor modul de implementare. Atunci când termenul de aplicare a directive expiră, trebuie, sub anumite condiții să aibă un efect direct asupra legislației naționale a statelor membre.

Deciziile oferă o alternativă la cele două modalități legislative de mai sus. Sunt acte legale care se aplică strict anumitor indivizi, companii sau unor state membre. Sunt cel mai des folosite în
legislația pentru competiție sau pentru a stabili ajutoare de stat, dar sunt de asemenea folosite frecvent în proceduri administrative în cadrul instituțiilor. Reglementările, directivele și deciziile
au putere legală egală și se aplică fără existența unei ierarhii legislative.

Legislația comunitară
În sens larg, Ordinea juridică a UE este oferită de ansamblul de norme care guvernează raporturile juridice la care Uniunea participă. În sens restrâns, această ordine juridică reprezintă
raporturile dintre UE și statele membre, persoanele juridice și fizice care aparțin sau nu statelor membre și UE-Or
ganizații Internaționale.

Normele juridice UE sunt clasificate după izvoare primare: tratate institutive, tratatele care le modifică pe cele originale sau celelalte tratate care modifică statutul instituțional sau bugetar; și
izvoare secundare: regulamentul, directiva, decizia, recomandarea și avizul; norme de drept care provin din angajamente externe sau tratate cu state terțe, după izvoare complementare: acorduri
între state membre pe plan intern, convenție, decizii și acorduri luate de guverne în cadrul Consiliului și declarații, rezoluții, adoptare de poziții ale comunității de comun acord cu statele
membre, și în cele din urmă, după izvoare nescrise-cutume.

Ordinea juridică UE este clasificată după două categorii: norme cu valoare de legi fundamentale-tratate institutive și modificatoare, și norme cu valoare și legi ordinare elaborate de instituții cu
privire la funcționarea și existența lor.

Justiție și afaceri interne

Încă de la înființarea Uniunii Europene în 1993, Uniunea și-a dezvoltat competențe în
domeniile justiției și afacerilor interne, inițial la un nivel interguvernamental și mai târziu la
un nivel supranațional. În final, au fost înființate agenții care coordonează acțiunile asociate:
Europol (pentru cooperarea forțelor de poliție)[51], Eurojust(pentru cooperarea între
procurori)[52] și Frontex(pentru cooperarea între autoritățile de frontieră).[53] Uniunea
Europeană operează de asemenea Sistemul de Informații Schengen care este o bază de date
comună a poliției și autorităților de imigrație din statele membre. Această cooperare a fost
dezvoltată în principal prin Acordul Schengen pentru a evita trecerile ilegale a frontierei.
Sediu Europol , Haga
Uniunea are de asemenea și legislație în domeniile extrădării[54], legislației familiei[55], Spațiul Schengen cuprinde cele mai
azil[56] și justiție penală[57]. Interdicția discriminării sexuale și din cauza naționalității au o lungă vechime în tratate[nb 1]. Recent, a existat o multe state membre și asigură
libertatea de mișcare.
suplimentare a puterii legislative împotriva discriminării bazată pe rasă, religie, dizabilități, vârstă și orientare sexuală[nb 2]. În virtutea acestor
puteri, UE a emis legislație pentru prevenirea și condamnarea discriminării sexuale la locul de muncă, discriminarea de vârstă și discriminarea
rasială.[nb 3]
Relații externe
Vezi și: Serviciul European de Acțiune Externă.
Politica de cooperare externă dintre statele membre între statele
membre datează de la fondarea Comunității în 1957, când statele au
negociat ca un bloc la negocierile de comerț internațional sub
Politica Comercială Comună.[58] Pași pentru o cooperare mai strânsă
în relațiile internaționale au avut loc în 1970 odată cu înființarea
Politicii Europene de Cooperare care a creat un proces de consultare
informală între statele membre cu scopul de a crea o politică externă
comună. Totuși aceasta nu a avut loc până în 1987 când Politica UE participă la toate summiteleG8 și
Europeană de Cooperare a fost introdusă în Actul Unic European. G20. (Summitul G-20 de la Seul,
Politica de Cooperare Europeană a fost renumită în Politica Comună 2010)
pentru relații externe și politici de securitate prin Tratatul de la
Maastricht.[59]
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politică de securitate, Federica Mogherini. Scopul politicii comune pentru relații externe și politica de securitate era să promoveze atât interesele UE cât și
interesele comunității internaționale ca un întreg, inclusiv
promovarea cooperării internaționale, respectul pentru drepturile omului, democrația și
domnia legii. Politica necesita unanimitate între statele membre pentru politicile necesare și în
problemele particulare. Unanimitatea era o problemă dificilă și a cauzat dezacorduri, precum
cea cu privire la Invazia Irakului din 2003.

Reprezentantul și coordonatorul Politicii Comune înafara UE este Înaltul Reprezentant al

Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate (actualmente Catherine Ashton) care
reprezintă UE în politicile de afaceri externe și de securitate. Înaltul Reprezentant conduce
Bush, Barroso si Sarkozy Barosso la Summitul G8
Serviciul European de Acțiune Externă, un departament al UE unic care a fost instituit oficial
începând cu 1 decembrie 2010 cu ocazia primei aniversări a intrării în vigoare a
Tratatului de la Lisabona. SEAE funcționează ca un minister de externe și corp diplomatic pentru Uniunea Europeană.

Pe lângă politica internațională dezvoltată de Uniunea Europeană, influența UE este, de asemenea, simțită prin extindere. Beneficiile
percepute din calitatea de membru al UE este un stimulent pentru reformele politice și economice pentru statele care doresc să
îndeplinească criteriile UE de aderare și sunt considerate un factor important care contribuie la reforma unor state europene foste
comuniste precum Serbia, Muntenegru, Macedonia, Moldova sau Ucraina. Această influență a Uniunii în afacerile interne ale altor state
este considerată, în general, ca „soft power” spre deosebire de influența militară „hard power” folosită în special de Statele Unite ale
Americii.

Negocieri privind programul nuclear

Forțe militare iranian la Lausanne intre oficialii Iranului si
oficialii UE
Uniunea Europeană nu are o armată unificată. Predecesoarele Uniunii Europene nu au fost create ca o alianță militară puternică deoarece
NATO a fost considerată suficientă pentru apărarea membrilor. 22 dintre statele membre ale UE sunt și membre ale NATO iar restul
statelor membre au o politică de neutralitate. Totuși, compatibilitatea dintre neutralitatea lor și calitatea de membru al UE este disputată (inclusiv de Primul Ministru al Finlandei) iar
solidaritatea mutuală în cazul unor dezastre, atacuri teroriste și agresiuni armate este acoperită de Articolul 42 (7) al Tratatului Uniunii Europene și Art. 222 din Tratatul Consolidat pentru
Funcționarea Uniunii Europene.Uniunea vest-europeană, o alianță militară cu o clauză de apărare colectivă a fost desființată în 2010 iar rolul ei a fost transferat Uniunii Europene.

Conform Institutului Internațional pentru Cercetarea Păcii de la Stockholm, Franța a cheltuit mai mult de 44 de miliarde pentru apărare în 2010, punând-ui pe locul trei la nivel mondial, după
SUA și China, iar Marea Britanie cheltuiește aproximativ 39 miliarde euro. Împreună, Franța și Marea Britanie au împreună aproximativ 45% din bugetul pentru apărare al tuturor statelor UE,
50% în capacitățile militare și 70% din toate cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare militară. În 2000, Marea Britanie, Franța, Spania și Germania aveau împreună 97% din bugetul pentru
cercetările militare dintre cele 15 state membre al UE de atunci.

Pe durata războiului din Kosovodin 1999, Consiliul European a fost de acord că „Uniunea trebuie să aibă capacitatea de acțiune autonomă, asistată de o forță militară credibilă, posibilitatea de
a se folosi de ea și de a fi pregătită să o facă pentru a răspunde unor crize internaționale fără a fi necesară asistența NATO”. În final, au fost efectuate unele eforturi pentru a crește capabilitățile
militare ale UE, cel mai important fiind Procesul „Helsinki Headline Goal”. După multe discuții, cel mai concret rezultat a fost inițiativa grupurilor tactice ale UE, care au fost plănuite să poată
deplasa rapid aproximativ 1500 de soldați și personal fiecare.

Forțele UE au fost dislocate în misiuni de menținere a păcii din Africa până în fosta Iugoslavia și în Orientul Mijlociu. Operațiile militare ale UE sunt operate de mai multe organisme ale UE,
inclusiv Agenția de Apărare Europeană, Centrul European pentru Observații prin Satelit și Statul Major al Uniunii Europene.
Ajutorul umanitar
Comisariatul European pentru Ajutor Umanitar acordă ajutor din partea UE statelor în curs de dezvoltare. În 2006, bugetul Comisariatului era
de 671 milioane euro, iar 48% din această sumă a mers către Africa, Caraibe și statele din Pacific. Adunând contribuțiile UE si ale statelor
membre, UE este cel mai mare donator umanitar din lume.

Ajutorul umanitar este finanțat direct din buget (70%) ca parte a instrumentelor financiare pentru acțiune externă si de asemenea prin Fondul
de Dezvoltare Europeană (30%). Acțiunea Externă a UE este împărțită în instrumente geografice și pe domenii. Instrumentele geografice
acorda ajutor prin Instrumentul de Cooperare pentru Dezvoltare (16,9 miliarde între 2007-2013) care cheltuiește 95% din bugetul sau în acțiuni
de asistență internațională și din partea Instrumentului de Parteneriat și Vecinătate European, care conține câteva programe relevante. Fondul
European pentru Dezvoltare (cu un buget de 22.7 miliarde între 2008-2013) este format din contribuții voluntare din partea statelor membre, Avion ECHO
dar există presiuni pentru a transforma FDE într-un instrument bugetar pentru a încuraja creșterea contribuțiilor statelor și a permite
Parlamentului European să aibă o supraveghere mai bună a banilor
.

Ajutoarele UE au fost criticate des de eurosceptici că ar fi ineficiente, că nu si-ar atinge obiectivele și că ar fi legate de atingerea unor obiective economice și politice.

Politica externă și de securitate comună

P.E.S.C. sau Politică externă și de securitate
comună a fost reglementată în Titlul V din
Tratatul de la Maastricht (TUE), art. 11-28.
Astfel, art. 11 prevedea că: „Uniunea
stabilește și implementează o politică
externă și de securitate comună, care
acoperă toate domeniile politicii externe și
de securitate."

P.E.S.C are urmatoarel obiective:

salvgardarea valorilor comune,

intereselor fundamentale, a
Juncker si Putin independenței și integrității Uniunii; Obama si Tusk
consolidarea securității Uniunii sub
toate formele;
menținerea păcii și întărirea securității internaționale ;
promovarea cooperării internaționale;
dezvoltarea și consolidarea statului democrației și statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Are că instrumente:

definirea principiilor și orientărilor generale de politică externă

luarea deciziilor privind strategiile comune
adoptarea acțiunilor comune
adoptarea pozițiilor comune
intensificarea cooperării sistematice între statele membre în conducerea politicii lor
Pe plan militar, UEO este parte integrantă a dezvoltării UE.

Prin Tratatul de la Amsterdam, UE recurge la strategie comună și o nouă funcție în domeniul PESC, asigurând creșterea coerenței și vizibilității în exprimarea UE pe arena internațională-
funcția de Înalt Reprezentant pentru PESC, sub denumirea de "Domnul PESC".

Comitetul Politic și de Securitate e o structura specială care exercită sub controlul Consiliului controlul politic și conducerea strategică a operațiilor de gestionare a crizelor format din directorii
politici din Ministerele de Externe COPS a devenit după Consiliul European de la NIȘă din 2000 o instituție permanentă care a introdus posibilitatea de a aplică cooperări întărite în domeniul
PESC prin realizarea unei acțiuni comune sau a unei poziții comune. Prin Constituția Europeană, în curs de ratificare prevede crearea unui post de ministru al Afacerilor Externe al UE,
însărcinat cu PESC, asistat de un serviciu europenă pentru acțiunea externă. În cadrul PESC se dezvoltă o politică europeană de securitate și apărare.

Economia
Articol principal: Economia Uniunii Europene.

Somajul in UE

Uniunea Europeană a stabilit o piață unică pe teritoriul tuturor statelor membre. O uniune monetară, zona euro este formată din 17
state membre care folosesc moneda unică euro. În 2010, UE a generat un procent estimat de 26% (16.242 miliarde de dolari) din
produsul intern brut la nivel mondial, astfel UE are cea mai mare economie a lumii. Este cel mai mare exportator, cel mai mare
importator de bunuri și servicii și cel mai mare partener comercial pentru multe țări precum China, India și Statele Unite ale
Americii.

Din 500 cele mai mari corporații după venituri (Fortune Global 500 din 2010), 161 au sediul în Uniunea Europeană. În noiembrie
2011, șomajul în UE era de 9,8%[61], investițiile erau de 20,3% din PIB [62] în noiembrie 2011, inflația de 3,4% iar deficitul
public era de 6.6% în octombrie 2011[63].

Există o variație semnificativă între veniturile per capita între statele membre, acestea sunt între 11.000 de euro și până la 70.000 Cele 10 cele mai mari economii ale lumii si UE ca
de euro. Regiunile cu venit inferior mediei europene sunt în special în estul Europei, în noile state care au aderat după 2004. entitate după PIB (2011)[60]
Câteva fonduri acordă ajutor de urgență, suport pentru statele candidate pentru a le aduce la standardele UE (PHARE, ISPA și
SAPARD) precum și ajutor pentruComunitatea Statelor Independente(fostele state parte a URSS).
 PIB 2015 PIB 2015
PIB 2016[64] Inflație[67] Șomaj [68] Creșterea PIB-ului Creșterea PIB-ului
Țară pe capita[65] pe capita[66] (media 2000-09)[69] (2015)[70][71]
(milioane de $) (2013) (2013)
($) (în % EU-28)

Luxemburg 55.730 98.987 271 +1,7% 5,9% +3,2% +4,4%

Irlanda 257.417 55.533 145 +0,5% 13,1% +3,7% +7,6%

Țările de Jos 815.646 49.166 129 +2,6% 6,7% +1,6% +1,8%

Austria 404.293 47.250 127 +2,1% 4,9% +1,7% +0,8%

Germania 3.934.664 46.893 125 +1,6% 5,3% +0,9% +1,5%

Danemarca 258.702 45.709 124 +0,5% 7,0% +0,8% +1.6%

Belgia 494.121 43.585 117 +1,2% 8,4% +1,6% +1,3%

Suedia 473.413 41.188 123 +0,4% 8,0% +2,0% +2,8%

Franța 2.703.378 41.181 106 +1,0% 10,8% +1,3% +1,2%

Regatul Unit 2.756.748 41.159 110 +2,6% 7,5% +1,9% +2,5%

Finlanda 224.999 41.120 108 +2,2% 8,2% +2,0% +0,4%

Malta 15.382 35.826 89 +1,0% 6,5% +1,6% +3,4%

Italia 2.213.909 35.708 95 +1,3% 11,8% +0,9% +0,8%

Spania 1.615.074 34.819 92 +1,5% 26,4% +2,6% +3,1%

Cipru 28.058 32.785 81 +0,4% 16,0% +3,2% +2,5%

Cehia 332.477 31.549 85 +1,4% 7,0% +3,6% +3,9%

Slovenia 63.964 31.007 83 +1,9% 10,2% +3,1% +2,3%

Slovacia 160.998 29.720 77 +1,5% 14,2% +4,6% +3,2%

Estonia 37.549 28.592 74 +3,2% 8,6% +4,5% +2%

Lituania 82.355 28.359 74 +1,2% 11,8% +4,8% +1,8%

Portugalia 289.791 27.835 77 +0,4% 16,5% +0,9% +1,6%

Polonia 1.005.449 26.455 69 +0,8% 10,3% +3,9% +3,5%

Grecia 285.976 26.449 71 -0,9% 27,3% +3,0% −2,3%

Ungaria 258.444 26.222 68 +1,7% 10,2% +2,3% +3%

Letonia 49.081 24.712 64 +0,0% 11,9% +4,7% +2,2%

Croația 91.096 21.581 58 +2,3% 17,6% +3,1% +0,8%

România 413.846 20.787 57 +3,2% 7,3% +4,6% +3,4%

Bulgaria 136.855 19.097 46 +0,4% 12,9% +4,7% +1,7%

Zona euro 13.478.334 - 106 +1,4% 12,0% +1,4% +0,6%

Uniunea Europeană 19.205.364 - 100 +1,5% 10,8% +1,6% +1,8%

Piața internă
Două dintre obiectivele fundamentale inițiale ale Comunității Economice Europene au fost dezvoltarea unei piețe comune, redenumită ulterior piața unică, și o
uniune vamală între statele membre. Piața unică implică libera circulație a mărfurilor, capitalurilor, persoanelor și serviciilor în cadrul UE,[72] iar uniunea
vamală implică aplicarea unui tarif extern comun pentru toate mărfurile care intră pe piață. Odată ce mărfurile au fost admise în piață ele nu pot fi supuse
taxelor vamale, taxelor discriminatorii sau cote de import. Statele non-UE, Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția sunt parte a pieței unice, dar nu și în
uniunea vamală.[73] Jumătate din comerțul din UE este reglementat de legislația armonizată de către UE.
[74]

Libera circulație a capitalurilor permite circulația investițiilor, cum ar fii achizițiile de proprietăți și cumpărarea de acțiuni între țări.[75] Libertatea de circulație
a capitalurilor este unică în lume în măsura în care este egală și statelor non-membre.

Libertatea de mișcare a persoanelor permite cetățenilor UE să circule liber între statele membre pentru a rezida, lucra, studia sau pentru a ieși la pensie într-o
[76]
altă țară. Acest lucra a necesitat o reducere a formalităților administrative și recunoașterea calificărilor profesionale între statele membre.
Statele membre ale
Libera circulație a serviciilor permite lucrătorilor independenți să se deplaseze între statele membre pentru a presta servicii în mod temporar sau permanent. În Uniunii Europene au un
timp ce serviciile reprezintă 60-70% din PIB, legislația nu este la fel de dezvoltată ca în alte domenii. Această lacună a fost abordată de directiva recent pasaport standardizat
adoptată privind serviciile în cadrul pieței interne, care are ca scop liberalizarea prestării serviciilor transfrontaliere.[77] În conformitate cu tratatele, prestarea (pașaport biometric
românesc)
de servicii este o libertate reziduală care se aplică numai în cazul în care nici o altă libertate nu este exercitate.

Competiția
UE duce o politică de concurență destinată să asigure o concurență corectă în cadrul pieței unice. Comisia, ca autoritatea de reglementare a competiției pentru piața unică este responsabilă
pentru problemele antitrust, aprobare a fuziunilor
, dezmembrarea cartelurilor, lucrează pentru liberalizarea economică și pentru prevenirea ajutoarelor de stat.

Comisarul pentru Concurență, în prezent Joaquin Almunia, este unul dintre cei mai importanți și influenți comisari din cadrul Comisiei, cunoscut pentru capacitatea de a afecta interesele
comerciale ale societăților transnaționale. De exemplu, în 2001, Comisia a împiedicat pentru prima dată o fuziune între două societăți cu sediulStatele
în Unite ale Americii(GE și Honeywell),
care fusese deja aprobată de autoritatea națională. Un alt caz cunoscut este cel al Microsoft, care a dus la aplicarea unei amenzi de 777 milioane euro de către Comisie după 9 ani de acțiuni în
justiție.
Uniunea monetară
Articol principal: Zona Euro.
Adoptarea unei monede europene care să înlocuiască vechile monede naționale a avut o extraordinară valoare simbolică, mentală, financiară și
economică. Decizia că moneda europeană să poarte numele de "euro" a fost luată la Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995.
Procesul adoptării și extinderii uniunii monetare europene este destinat armonizării politicilor economice și monetare ale statelor membre. În
1972 a fost propus Șarpele Monetar, un sistem care să permită monezilor statelor să fluctueze într
-un tunel, între limitele ±2,25%. S-a dovedit a
fi un eșec. În 1979, Sistemul Monetar European a devenit element central, având că etalon comun moneda teoretică: European Currency Unit,
având aceeași fluctuație ca Șarpele Monetar. A fost creat Fondul European de Cooperare Monetară, având fond de rezervă comun pentru Margrethe Vestager, Comisarul
susținerea temporară a devizei slabe, obținându-se rezultate pozitive. În 1989 a fost creată Uniunea Economică și Monetară și se prevedea European pentru Concurenta
implementarea acestuia în trei faze:

1990-eliminarea controlului de schimburi și acceptarea liberei circulații a capitalurilor

1994-convergență politicilor economice și monetare de stabilizare a prețurilor și
crearea Institutului Monetar European care va fi înlocuit de Banca Centrală
Europeană în 1998.
1999-fixarea irevocabilă a cursului de schmb și introducerea monedei unice virtuale
de cont
De la 1 ianuarie 2002, bancnotele și monezile euro au fost lansate în 12 state membre UE, în
prezent fiind 19 state membre care utilizează euro ca moneda unică.

Banca Centrală Europeană este o instituție care are rolul de a emite și administra moneda Mario Draghi -presedintele Bancii
unică. Sistemul European al Băncilor Centrale este compus din Banca Centrală Europeană și Centrale Europene
băncile naționale ale statelor membre, având ca rol menținerea stabilității prețurilor și făcând
un raport anual privind politică monetară.
Zona Euro Statele care
Bugetul UE a fost constituit inițial din contribuțiile financiare ale statelor membre. În 1970,
Statele UE nu sunt membre
comunitatea obține autonomie financiară.Se merge pe trei principii:
care sunt ale UE dar
obligate să adere folosesc Euro în Unitate: ansamblul veniturilor și cheltuielilor într-un singur document
la MERS II. mod bilateral. Anualitate: operațiile bugetare sunt raportate la exercițiul anual
Statele care Statele care Echilibru: cheltuielile nu pot depăși veniturile
au aderat la nu sunt membre Moneda Euro a asigurat stabilitate coerentă și a oferit dinamism economiei europene.
MERS II cu un ale UE dar
opt-out folosesc Euro în
(Danemarca). mod unilateral.
Criza datoriilor suverane
Începând cu sfârșitul lui 2009, temerile investitorilor cu privire la criza datoriilor suverane și Bancnote Euro
Statele UE
care nu au creșterea datoriei publice guvernamentale la nivel mondial, împreună cu un val de deteriorare
aderat la MERS a ratingului datoriilor suverane a câtorva state europene. Preocupările sau intensificat la începutul lui 2010 și ulterior[78][79], a devenit din ce în
II cu un opt-out ce mai dificil sau chiar imposibil ca datoria unor state caGrecia, Irlanda și Portugalia sa fie refinanțate.
(Regatul Unit).
La 9 mai 2010, miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au aprobat un pachet de salvare în valoare de 750 miliarde de euro care urmărea
asigurarea stabilității financiare în Europa prin crearea Fondului European de Stabilitate
Financiară (FESF).[80] În octombrie 2011, liderii zonei euro au convenit asupra unui alt
pachet de măsuri menite să prevină prăbușirea economiilor statelor membre. Aceasta a inclus
un acord cu sistemul bancar care a acceptat o reducere cu 50% a datoriei grecești datorată
creditorilor privați, creșterea FESF la aproximativ 1000 de miliarde de euro și solicitarea ca
băncile europene să își crească capitalul cu 9%. Pentru a restaura încrederea în economia
europeană, liderii UE au inițiat demersurile pentru crearea unei uniuni fiscale comune în zona
[81][82]
euro, cu reguli stricte și executorii încorporate în tratatele Uniunii.

În timp ce creșterile datoriei suverane au fost mai pronunțate doar în câteva tări din zona euro,
Monede si Bancnote Euro
acestea au fost percepute ca un întreg la nivelul Uniunii. Cu toate acestea, moneda europeană
a rămas stabilă cu tendință de scădere.[83][84] La jumătatea lunii noiembrie 2011, tranzacțiile
intrnaționale cu cei mai importanți parteneri comerciali ai blocului euro a fost chiar mai mare
decât la începutul crizei economice.[85][86] Cele trei țări cele mai afectate, Grecia, Irlanda și
[87]
Portugalia, colectiv reprezintă doar 6% din produsul intern brut (PIB) al zonei euro.

La finele anului 2011 și începutul anului 2012, Banca Centrală Europeană a luat o serie de
măsuri pentru a ajuta la reducerea volatilității financiare pe piețe și pentru a îmbunătății
lichiditățile băncilor. La 30 noiembrie 2011, Banca Centrală Europeană, Rezerva Federală a
Statelor Unite, Băncile Centrale ale Canadei, Japoniei, Marii Britanii și Elveției au acordat Banca Centrală Europeană,
piețelor financiare internaționale lichidități pentru a putea acoperi economia reală. Băncile Frankfurt
centrale au fost de acord să scadă costul dolarului (valută de swap) cu 50 de puncte de bază și
care a intrat în vigoare la 5 decembrie 2011. Ele si-au acordat de asemenea, una alteia
[88]
lichidități din abundență pentru a asigura lichiditate băncilor comerciale în alte monede.

În 21 decembrie 2011, BCE a început cea mai mare infuzie de credit în sistemul bancar
european din istoria monedei euro de 13 ani. BCE a împrumutat la 523 de bănci suma de 489
Eurotower, Frankfurt
miliarde euro pe o perioadă excepțional de lungă de 3 ani la o rată a dobânzii de doar un
procent.[89] Astfel BCE s-a asigurat că băncile au destule lichidități pentru a plăti debite în
valoare de 200 de miliarde de euro ajunse la maturitate în primele 3 luni din 2012, precum și a asigura împrumuturi pentru firme astfel încât
limitarea creditării să nu afecteze creșterea economică. Se speră de asemenea ca băncile să cumpere titluri de stat guvernamentale, astfel încât Demonstratii impotriva austeritatii la
să ușureze criza datoriilor suverane.[90] Atena
La 2 martie 2012, 25 de state membre a UE (cu excepția Marii Britanii și Republica Cehă) au semnat Tratatul de Stabilitate Fiscală, un tratat
interguvernamental prin care statele semnatare se obligă să îndeplinească și să respecte anumite criterii economice și financiare. În cazul în
care un stat semnatar nu va respecta prevederile tratatului vă fi sancționat cu 0,1% din PIB de către Curtea Europeană de Justiție. Tratatul va
[91][92]
intra în vigoare la 1 ianuarie 2013 dacă până la acea dată va fi ratificat de minim 12 state ale zonei euro.

Fonduri de coeziune / structurale

Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană trebuia să promoveze progresul economic și social și menținerea unui nivel ridicat de
ocupare a forței de muncă prin crearea unui spațiu fără frontiere interne și consolidarea coeziunii economice și sociale.

Politică de coeziune presupune o politică a solidarității concepută pentru:

sprijinirea regiunilor rămase în urmă să recupereze decalajul economic și social față de cele mai dezvoltate regiuni ale
Uniunii
diversificarea economică a regiunilor confruntate cu probleme de restructurare economică
revitalizarea zonelor urbane aflate în declin Datoriile statelor membre
crearea de noi locuri de muncă
Fondurule Structurale de Coeziune sau Instrumentele Structurale sunt instrumente financiare prin care UE acționează pentru eliminarea disparităților economice și sociale între regiuni, în
scopul realizării coeziunii economice și sociale și reprezintă suportul aplicării politicii de coeziune a UE.

În 1993, este creat Fondul de Coeziune care sprijină țările mai puțin prospere în finanțarea proiectelor de protecție a mediului și de domeniul transportului.

Au fost create fonduri structurale că

1975-Fondul european de dezvoltare regională care susține regiuni mai puțin dezvoltate, regiuni aflate în reconversiune economică sau cu dificultăți structurale
1957-1960: Fondul Social European care sprijină financiar strategia europeană de amplasare în câmpul muncii
1962-Fondul European de orientare și de garanții agricole care sprjina dezvoltarea și reformele structurale în zonele rurale
1993-Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului care sprijină reformele în sectorul piscicol
Cadrul Strategic Național de Referință este documentul strategic fundamental pentru programarea Fondurilor Structurale și de Coeziune între 2007-2013.

Supraveghere financiară
Sistemul European al Supraveghetorilor Financiari este o arhitectură instituțională a cadrului UE de supraveghere financiară compusă din trei
autorități: Autoritatea Bancară Europeană, Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare
și Piețe. Pentru a completa acest cadru, există de asemenea, un Comitet European pentru Riscurile Sistemice care se află sub responsabilitatea
BCE. Scopul acestui sistem de control financiar este acela de a asigura stabilitatea economică a UE.

Energie
În 2006, cele 27 de state membre ale UE avea un consum de energie în
Producția de energie a UE Angela Merkel si Barosso
cuantum total de 1.825 milioane tone de petrol. În jur de 46% din
energia consumată este produsă în statele membre iar 54% este 46% din totalul de energia primară folosită de UE
importată. În aceste statistici, energia nucleară este tratată ca energie Nuclear energy[nb 4] 29.3%
primară produsă în UE, chiar dacă sursa este uraniul, care este produs
Cărbune și lignit 21.9%
în cuantum de mai puțin de 3% în UE.
Gaz 19.4%
UE a avut puterea legislativă în domeniul politicii energetice de-a
Energii regenerabile 14.6%
lungul întregii sale existențe. Aceasta provine de la Comunitatea
Europeană a Oțelului și Cărbunelui. Introducerea politicii energetice Petrol 13.4%
europene obligatorii a fost aprobată în Consiliul European din Altele 1.4%
octombrie 2005, iar primul draft al politicii în ianuarie 2007.
Importuri nete de energie
În acest moment, UE importă 82% din necesarul de petrol, 57% din 54% din totalul energiei primare folosită
necesarul de gaz și 97,48% din necesarul de uraniu. Există îngrijorări
Petrol și produse petroliere 60.2%
față de dependența europeană față de energia din Rusia care poate pune
Gaz 26.4%
în pericol Uniunea și statele membre. Uniunea încearcă să își
diversifice sursele de energie. Altele 13.4%

Infrastructura
 Podul Öresund dintre Danemarca și Suedia este parte din Rețeaua Trans-Europeană. Ariane 5ES

Channel Tunnel NRM.jpg

UE depune eforturi pentru îmbunătățirea infrastructurii transfrontaliere, de exemplu prin intermediul rețelelor transeuropene (TEN). Proiectele din cadrul TEN includ Tunelul de sub Canalul
Mânecii , LGV Est, tunelul feroviar Frejus, Podul Oresund și tunelul Brenner. În 2001 s-a estimat că până în 2010 rețeaua va acoperi: 75.200 km de drumuri, 78.000 km de căi ferate, 330 de
[93][94]
aeroporturi, 270 de porturi maritime și 210 porturi interne.

Politicile europene de dezvoltare a rețelelor de transport vor crește presiunea asupra mediului înconjurător în numeroase regiuni ale uniunii. În țările membre care au aderat după 2004,
problema majoră constă în congestionarea traficului și poluare . După recenta extindere, noile state care au aderat începând cu 2004 au adus în plus și problema transportului de zi cu zi a
călătorilor.[95] Rețeaua poloneză de drumuri, în special, se afla în condiții deficitare: la aderarea Poloniei, 4600 de drumuri necesitau lucrări de amenajare și consolidare în conformitate cu
[96]
standardele și prevederile Uniunii Europene, cu un cost total de aproximativ 17 miliarde de euro.

Un alt proiect de infrastructură este sistemul de poziționare globală Galileo, o propunere de navigație globală prin satelit, care urmează să fie construit de către Uniunea Europeană și lansat de
către Agenția Spațială Europeană (ESA), putând să fie operațional până în 2010. Proiectul a fost lansat parțial pentru a reduce dependența față de Statele Unite ale Americii (care deține
sistemul Global Positioning System), dar, de asemenea, și pentru a oferi o acoperire mai completă la nivel mondial și pentru a permite o precizie mult mai mare, dată fiind vechimea sistemului
GPS.[97] Inițiativa a fost însă criticată din cauza costurilor GPS.[98]
, a întârzierilor, precum și din cauza lipsei de utilitate, având în vedere existența actualului sistem

Agricultura
Politica Agricolă Comună este una dintre cele mai vechi politici ale Comunității Europene și a
fost unul dintre obiectivele sale principale. Politica are ca obiective creșterea producției
agricole, oferirea întreprinderilor certitudinea aprovizionării cu alimente, asigurând o înaltă
calitate a vieții pentru agriculturi, stabilizarea piețelor și asigurarea unor prețuri rezonabile
pentru consumatori. Acesta a fost până de curând, operat printr-un sistem de subvenții și de
intervenție în piață. Până în 1990, politica a reprezentat peste 60% din bugetul Comunității
Europene, apoi anual a scăzut până la 34% în prezent.
Fermele din UE sunt susținute cu
Politica de control a prețurilor și intervențiile în piață au dus la supra-producție considerabilă,
Directorate-General for Agriculture ajutorul Politicii Agricole Comune
ducând la așa numții „munții de unt” și „lacurile de vin”. Acestea erau depozite de produse (Podgorie în Spania)
and Rural Development in Brussels
cumpărate de Comunitate pentru a menține un preț la un nivel minim. Pentru a renunța la
acest excedent, de multe ori erau vândute pe piața mondială la prețuri sub nivelul prețurilor
garantate în comunitate sau fermierii ofereau subvenții pentru a putea exporta produsele înafara comunității. Acest sistem a fost criticat că submina fermierii dinafara Europei, în special pe cei
din zonele în curs de dezvoltare.
Acordul pentru crearea unui Spațiu Economic European
În mai 1992 sunt încheiate Acordurile de la Porto. Se prevedea uniune vamală, acorduri de asociere pentru crearea Ariei Economice Europene și piață unică. Au fost încheiate acorduri de
asociere cu CEE , luând formă unor acorduri comerciale preferențiale între Comunitate și state.

Primul acord a fost încheiat între CEE și Grecia în iulie 1961, intrând în vigoare în 1962. Se creează o uniune vamală. Grecia primește avantaje pentru protejarea industriei proprii.

Al doilea acord a fost încheiat în 1963 între CEE și T

urcia.

Din 1966 până în 2000 au avut loc o serie de acorduri cu Nigeria, Tunisia, Maroc, Malta, precum și cu grupuri de țări: Acordul de la Arusha cu trei țări africane , Cele două Acorduri de la
Yaounde, Convențiile de la Lome cu state ACP
, Acordul de la Cotonu cu state ACP,acorduri de liber schimb cu state AELS, acord cu Norvegia.

În 1992, în urmă acordurilor de la Porto, se extinde Piața Comună a Comunității la AELS. Se creează Aria Economică Europeană, fiind cea mai largă zona integrată din lume. În prezent sunt
30 de membri: 28 state membre UE, 3 state AELS-Norvegia, Islanda și Lichenstein. Statele din AEE care nu sunt membre UE se angajează să adopte standardele europene comunitare în unele
domenii.

Educație și știință

Tunelul LHC proiectat de CERN

Educația și știința sunt domenii unde rolul UE este limitat la ajutarea guvernelor naționale. În educație, politica
a fost în mare, dezvoltată în anii 1980 prin programe de mobilitate și schimburi de studenți. Cel mai vizibil
dintre acestea a fost Programul Erasmus, un program universitar de schimb de studenți care a început în 1987.
În primii 20 de ani a dus la oportunități de schimburi de tineri pentru 1.5 milioane de studenți și elevi și a
devenit un simbol a vieții studențești.[99]

Privind programele de educatie si stiinta in cadrul Uniunii Europene un bun exemplu ar fi reprezentat de catre
antrenarea pilotilor de zbor care este acceptata ca fiind valida oriunde in UE . Energiile regenerabile sunt unul
dintre obiectivele transnaționale
Există programe similare și pentru profesori și elevi de gimnaziu și liceu, precum și pentru educația destinată al celui de-al 7-lea Program
adulților prin Programul de Învățare de-a lungul vieții 2007-2013. Aceste programe au fost făcute pentru a Cadru.
Procesul Bologna încuraja acumularea de cunoștințe despre alte țări și pentru a extinde modele de bună practică în educație și
impune standarde domenii de pregătire în întreaga Uniune Europeana.[100] Prin procesul Bologna, UE încearcă să impună
comparate și compatibile standarde comparate și compatibile în întreaga Europă.
în UE
Dezvoltarea științifică este sprijinită prin Programul Cadru al Uniunii Europene care a început în 1984.
Consiliul European independent pentru Cercetare alocă fonduri UE către națiunile europene sau pentru proiecte naționale de cercetare.[101] Al
șaptelea program cadru (FP7) funcționează în mai multe domenii, de exemplu în energie unde sprijină un mix între energiile regenerabile
[102]
pentru protejarea mediului și pentru reducerea dependenței de conbustibili.

Sănătatea Studenti bursieri in cadrul Erasmus

Deși UE nu are competențe majore în domeniul sănătății, Articolul 35 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene spune că „Un
nivel ridicat de protecție a sănătății va fi asigurat și implementat în toate politicile Uniunii și în activități”. Toate statele membre au ori sistem
public de sănătate ori sisteme reglementate de sănătate. Sistemele de sănătate publică din anumite state membre asigură doar servicii medicale
de bază și urgentă. Cetățenii lor se pot asigura la servicii medicale suplimentare. Directoratul General pentru Sănătate a Comisiei Europene
urmărește să alinieze legislațiile naționale pentru sănătate pentru protejarea drepturilor pacienților, pentru securitatea alimentelor și alte
produse.[103][104][105]

În UE sănătatea este asigurată de sisteme extrem de diferite organizate la nivel național. Sistemele de sănătate sunt în principal finanțate de stat
prin taxe (urgentele si pachetul de baza). Finanțarea privată a sistemelor provine din asigurările individuale sau prin sistemele private de
Cardul European de Asigurări
sănătate organizate pentru firme. Sociale de Sănătate.
(Versiunea Franceză)
Toate statele UE oferă cetățenilor lor gratis Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate, care este un card de asigurare valabil în toate statele membre în cazul în care cetățenii au nevoie
de asistență medicală în timpul călătoriilor sau vizitelor în alte state UE. [106] O directivă pentru asistență medicală trans-națională, dorește să promoveze o cooperare pentru asistența medicală
[107][108][109]
între statele membre și facilitează accesul la asistență medicală sigură și de înaltă calitate pentru pacienții europeni.

Demografia
La 1 ianuarie 2013, populația combinată a celor 28 de state membre a fost estimată la 505.730.000.

Populația Populația Locul

Nr. Drapel Țară
(est. 2014) (est. 2011) 2010

1 Republica Populară Chineză 1 357 000 000[110] 1 344 000 000 1

2 India 1 252 000 000[111] 1 221 000 000 2

3 Uniunea Europeană 506,913,394 501 105 661 3

4 Statele Unite ale Americii 316 000 000[112] 311 600 000 4

5 Indonezia 249 000 000[113] 243 800 000 5

6 Brazilia 200 400 000[114] 196 900 000 6

În UE sunt cele mai multe orașe globale decât în orice altă regiune din lume. Conține 16 orașe cu populația peste un milion de locuitori, cel mai mare fiind
Londra.

Pe lângă multele orașe mari, UE are de asemenea câteva regiuni dens populate care nu au centru dar care au apărut prin conexiunile dintre orașe și noile zone metropolitane. Cele mai mari sunt
Rine-Ruhr care are aproximativ 11,5 milioane de locuitori (Köln, Dortmund, Düsseldorf, etc.), Randstad cu aproximativ 7 milioane (Amsterdam, Rotterdam, Haga, Utrecht, etc.),
Frankfurt/Rhine-Main cu aprox. 5,8 milioane de locuitori (Frankfurt, Wiesbaden, etc.), Diamantul Flamand cu aprox. 5,5 milioane de locuitori (zonele urbane dintre Antwerp, Bruxelles,
Leuven și Ghent) și Regiunea Industrială Superioară din Sliezia cu aprox. 3,5 milioane locuitori (Katowice, Sosnowiec, etc.).

În 2010, 43,3 milioane dintre locuitorii UE au fost născuți înafara statului rezident. Reprezentând 9,4% din populația UE. Din aceștia, 31,4 milioane (6,3%) erau născuți înafara UE și 16
milioane (3,2%) erau născuți în alt stat UE. Cel mai mare număr de locuitori născuți în afara UE este în Germania (6,4 milioane), Franța (5,1 milioane), Marea Britanie (4,7 milioane), Spania
(4,1 milioane), Italia (3,2 milioane) și Olanda (1,4 milioane).

, 90.000[116]
În anul 2008, Franța, Marea Britanie și Germania au acordat, în această ordine, cel mai mare număr de cetățenii, în special imigranților africani 137.000, 129.000 și, respectiv

Viena Berlin Madrid Paris Londra

Capitalele Europene

Grand-Place de Bruxelles Turnul Eiffel Big Ben Le théâtre national de

Finlande

Colliseum Palatul regal din Varșovia La Valette Parlamentul din Budapesta

 Poarta Brandenburg La Maison des Têtes noires Le Binnenhof, siège des États Ateneul român București
de Riga généraux à La Haye.

Sporul natural
Deși populația UE este a treia ca mărime din lume, dupăChina și India, în 2003 a contribuit cu mai puțin de 2% la creștere populației la nivel mondial care a crescut cu 75 milioane.

În majoritatea țărilor din sudul Europei a fost o trecere de la o situație ridicata de natalitate și ratele de deces mai mici la naștere, deși acest fenomen a apărut decenii mai târziu decât în alte țări
europene mai dezvoltate.

În Spania, rata natalității a scăzut cu mai mult de jumătate dintre 1960 și 1990, 21.7-10.2 nașteri la mia de locuitori. În nici o altă țară din UE, rata natalității nu a scăzut la fel de mult ca în
Spania, dar atunci această țară are cea mai ridicată rată de imigrare (2003). În 1900 speranța de viață în Spania a fost de 35 de ani, a continuat declinul în rata mortalității a crescut la 62 în
1950, pentru a ajunge până în 1985 la aproape 80 de ani pentru femei și 73 pentru bărbați.

Înainte de extinderea din 2004, populația Uniunii a crescut la o rată anuală de 0,23% (2,3 mii), datorită, în principal, creșterii populației imigrante suplimentare al cărei echilibru în 2000 a fost
de 735 de mii de oameni, în timp ce creșterea naturală a populației în decursul aceluiași an a fost de 372 de mii de locuitori.

Asupra ratei de creștere a populației naturale trebuie să se constate că rata natalității din aproape toate țările UE este în creștere, cu excepția Germaniei, Italiei, Greciei și Suediei. Cele mai
ridicate rate ale natalității sunt observate înIrlanda (14,8 nașteri la mia de locuitori), Franța (12.9) șiOlanda (12,5). La celălalt capăt apar Germania (8.8) și Grecia (9.0).

Imigrația este responsabil pentru mai mult de trei sferturi din creșterea economică totală a numărului de persoane în UE. Germania și Spania sunt principalul responsabil pentru această creștere
în termeni absoluți, cu aproximativ 230 000 de imigranți net fiecare (cont combinate pentru 44% din total).

Dar, în termeni procentuali, cea mai mare creștere a avut loc în Luxemburg și Portugalia (ambele cu 6,7 imigranți la 1000 locuitori), urmate de Spania (5.6) și Irlanda (5,1 .) Cu toate că
migrația netă în continuare pozitiv, rate mai mici sunt date în Franța, Belgia, Olanda și Regatul Unit. Media UE este de 3 migranți la 1000 de locuitori.

Speranța de viață
Populația Uniunii Europene are cea mai mare speranță de viață din lume, de 78,8 ani și un IDU mai mare decât puterile emergente și Statele Unite ale Americii. Totuși, din cauza speranței de
viață mai mare și a natalității scăzute, populația UE imbătrânește exponențial. Acest proces de îmbătrânire fiind semnificativ inegal între regiuni, precum în Germania unde populația
îmbătrânește exponențial datorită scăderea natalității și creșterea constantă a speranței de viață sau Franța, care este singurul mare stat din UE care a reușit să mențină o rată a natalității
suficientă la care se adaugă un flux imigraționist masiv de populație africană și arabă alături de rate scăzute de emigrare a locuitorilor
.

Creșterea speranței de viață și scăderea natalității va duce în viitorul apropiat la creșterea presiunii financiare pe sistemele sociale (de pensii, sănătate).

Arctic Ocean

Baffin Bay

Barents Sea
Greenland Sea

81.8

Norwegian
Sea
Faroe 79.3
Islands
North (Dk.)
Atlantic 80.2
Ocean
80.9 71.4
65.5
71.6
North 67.2
78.9 Sea78.3
74.4
Celtic 79.4 69.0
Sea 79.8
75.6
79.4 79.4
79.0 Caspian
76.5 67.9 Sea
74.7
Bay of 80.7
Biscay 81.7 79.8 73.3 68.9 Azov 71.0 67.5
79.8 77.9 72.5 Sea 72.1
n/d n/d 75.7 Black
83.5 74.9 74.0 Sea
78.1 Ligurian Adriatic
Sea n/d Sea74.5 n/d 73.0
80.9 80.0 74.2
76.4 73.7
Gulf of 79.5
Cadiz
Strait of Gibraltar Mediterranean Sea
78.3
79.4
80.7
Limbile
Articol principal: Limbile Uniunii Europene.

Limba engleză Limba germană Limba franceză Limba italiană Limba spaniolă Limba poloneză

Limba română Limba maghiară

Dintre multele limbi și dialecte folosite în UE, 24 sunt oficiale: bulgară, cehă, croată, daneză, olandeză, engleză, estonă,
Raportul limbilor oficiale ale UE
finlandeză, franceză, germană, greacă, maghiară, italiană, irlandeză, letonă, lituaniană, malteză, poloneză, portugheză, română,
Limba Limbă Limbă Total
slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză. Documentele importante, precum legislația sau tratatele, sunt traduse în fiecare dintre cele oficială maternă secundară
24 de limbi oficiale. Parlamentul European asigură traducerea în toate limbile a documentelor în sesiunile plenare. Unele instituții
Engleză 13% 38% 51%
folosesc doar câteva limbi ca limbi interne de lucru. Catalana, galițiana, basca, galica scoțiană și limba velșă nu sunt limbi oficiale
Germană 18% 14% 32%
ale UE, dar au statut semi-oficial în traducerile oficiale ale tratatelor
, iar cetățenii care le vorbesc sepot adresa UE în aceste limbi.
Franceză 12% 14% 26%
Politicile pentru limbi sunt responsabilitatea statelor membre, dar instituțiile UE promovează învățarea altor limbi. Engleza este Italiană 13% 3% 16%
cea mai vorbită limbă în UE și este cunoscută de 51% din populație, luând în calcul atât folosirea ca limbă maternă cât și ca limbă
Spaniolă 8% 7% 15%
secundară sau terțiară. Germana este cea mai răspândită limbă maternă (aprox. 88,7 milioane de locuitori o vorbeau în 2006). 56%
Poloneză 8% 1% 9%
din cetățenii UE pot vorbi o limbă străină. Cele mai multe dintre limbile oficiale ale UE aparțin familiei limbilor indo-europene,
Română 5% 0% 5%
cu excepția estonienei, finlandezei și maghiarei care aparțin limbilor uralice și malteza care aparține familiei limbilor afroasiatice.
Cele mai multe dintre limbile oficiale ale UE sunt scrise în alfabetul latin, excepție făcând bulgara, care este scrisă în chirilică și Olandeză 4% 1% 5%
greaca care este scrisă cucaractere grecești. Maghiară 3% 0% 3%
Portugheză 2% 1% 3%
Pe lângă cele 24 de limbi oficiale, în Uniunea Europeană sunt peste 150 de limbi regionale sau minoritare, vorbite de până la 50 de
Cehă 2% 1% 3%
milioane de oameni. Din acestea, doar limbile regionale spaniole (catalana, galițiana și basca) și limba galica scoțiană și velșa pot
fi folosite de cetățeni pentru a comunica cu instituțiile Uniunii Europene. Carta Europeană pentru Limbile Regionale sau Suedeză 2% 1% 3%

Minoritare, ratificată de statele UE, asigură prevederi generale pe care statele trebuie să le urmeze și care urmăresc protejarea Greacă 2% 1% 2%
moștenirii lor lingvistice. Bulgară 2% 0% 2%
Slovacă 1% 1% 2%
Croată 1% 0% 1%
Religie
Daneză 1% 0% 1%
Uniunea Europeană este un organism secular fară nici o conexiune formală cu vreo religie, dar art. 17 din Tratatul pentru
Finlandeză 1% 0% 1%
Funcționarea Uniunii Europene recunoaște „statutul sub legile naționale a bisericilor și asociațiilor religioase” precum și
organizațiile non-confesionale și filosofice”.[122] Lituaniană 1% 0% 1%
Slovenă <1% 0% <1%
Preambulul Tratatului Uniunii Europene menționează „moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei”.[122] Discuțiile
Estonă <1% 0% <1%
asupra textelor Constituției Europene și mai târziu a Tratatului de la Lisabona a inclus si propuneri referitoare la menționarea
[123] Irlandeză <1% 0% <1%
creștinătății sau „Dumnezeu” sau ambele în preambulul textului, dar idea s-a confruntat de opoziție și a fost abandonată.
Letonă <1% 0% <1%
Creștini din UE sunt divizați între ortodocși (România, Grecia, Cipru și Bulgaria) romano-catolici, numeroase orientări protestante Malteză <1% 0% <1%
(în special în nordul Europei). Alte religii, precum iudaismul sau islamul sunt de asemenea reprezentante în populația UE. În 2009,
în UE erau estimați 13 milioane de musulmani,[124] și aproximativ un milion de evrei.[125] Publicat în iunie 2012.[117]
Sondaj realizat în februarie - martie 2012.
Eurobarometrul Eurostat din 2005 a arătat că 52% din cetățenii UE cred într-un Dumnezeu, 27% „într-o forță sau spirit” și 18% nu Maternă: Limba maternă[118]
cred în nici o forță spirituală[121]. Multe țări au simțit o scădere a participării religioase în ultimii ani.[126] Tările unde sunt cei mai
Total: Cetățenii UE, capabili
puțini credincioși sunt Estonia (16%) și Republica Cehă (19%)[121]. Cele mai religioase state sunt Malta (95%, predominând
să poarte o conversație în această limbă[119]
romano-catolici), România și Cipru, fiecare cu peste 90% din cetățeni care cred într-un Dumnezeu (amândouă predominant
ortodoxe). În UE, credința religioasă este mai mare în rândul femeilor, o dată cu creșterea vârstei, majoritatea cu educație de bază
[121]
și cei care din punct de vedere politic sunt de dreapta (57%).
 Basilica Sf.Petru Catedrala Łódź, Polonia Mânăstirea Argeșului Cathédrale Notre-Dame
Traducători în cadrul Parlamentului
de Paris
European.

Catedrala Cologne Moschee din Londra

Cultura Religile în Uniunea Europeană

Procentul în care europenii cred într-un (2012)[120]

„Dumnezeu”.[121]
Catolic (48%)
Protestant (12%)
Ortodox (8%)
Alte religii crestine (4%)
Agnostici (16%)
Atei (7%)
Islam (2%)
Alte religii (3%)

Cooperarea culturală între statele membre a fost o preocupare a UE începând cu includerea acesteia ca o competență comunitară în Tratatul de la Maastricht.[127] Acțiunile luate în zona
culturală de către UE include programul „Cultura 2000”,[127] Evenimentul „Luna Culturală Europeană”[128], Programul Media Plus,[129] orchestre precum Orchestra de Tineret a Uniunii
Europene[130] și programul „Capitală Europeană a Culturii” - unde mai multe orașe din UE sunt selectate anual pentru a ajuta dezvoltarea culturală a orașului.
[131]

Capitală Europeană a Culturii este un titlu conferit deParlamentul European unui oraș sau mai multora pentru un an. Programul se derulează din 1985 iar începând din 2007 programul a cuplat
câte un oraș din țările Europei occidentale cu altul din țările central și est-europene. În anul 2013 Capitalele Europene ale Culturii sunt orașul
Cașovia, Slovacia și orașul Marsilia, Franța.

Programul „Cultura este un program dezvoltat și coordonat de Comisia Europeană ce se derulează în perioada 2007-2013, și dispune de un buget total de aproximativ 400 de milioane de euro.
Cuprinde toate activitățile culturale fără caracter audiovizual și își propune să promoveze acțiunile de sensibilizare și de conservare a produselor culturale de importanță europeană, să
promoveze mobilitatea persoanelor care lucrează în sectorul cultural, să faciliteze circulația lucărilor și a produselor culturale și artistice la nivelul UE și să stimuleze dialogul intercultural.

Simboluri

Drapelul UE Simbolul Euro Carol cel Mare-părintele Napoleon-initiator al Harta Europei din secolul Rapirea Europei de Zeus
mitologic al Europei Europei Unite XVI deghizat in taur
Occidentale

Articol principal: Însemnele Uniunii Europene.

Conform Tratatului de la Lisabona, simbolurile Uniunii Europene sunt drapelul Uniunii, moneda, imnul european, ziua Europei și deviza europeană.

Drapelul
Drapelul Europei este folosit atât de Uniunea Europeană cât și de Consiliul Europei. Este format dintr-un cerc din 12 stele (galbene) pe un fundal albastru. Albastrul reprezintă vestul, numărul
de stele reprezintă perfecțiunea iar faptul că sunt în cerc reprezintă unitatea. Stelele nu variază în funcție de numărul statelor membre a nici uneia dintre organizații pentru că reprezintă oamenii
din Europa, inclusiv cei dinafara Uniunii.

Imnul

Imnul European este bazat pe un preludiu al „Odei Bucuriei” al lui Ludwig van Beethoven. Având în vedere numărul mare de limbi din Europa, imnul este doar în versiunea instrumentală, iar
versurile germane nu au nici un statut oficial. A fost adoptat de liderii Comunităților Europene în 1985. Acesta nu înlocuiește imnurile naționale, dar este destinat să celebreze valorile comune.
Este cântat în ocazii oficiale atât de Consiliul Europei cât și în Uniunea Europeană.

Ziua Europei

„Ziua Europei” este o sărbătoare în Europa ținută anual în 5 și 9 mai din cauza diferențelor dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană. 9
mai 1950 a fost data la care Robert Schuman a făcut istorica „Declarație Schuman” prin care propunea ca industriile de oțel și cărbuni ale
Germaniei de Vest, Franței și a altor state trebuie să se unească pentru a evita un nou război. Acesta moment este considerat ca fiind fondator
pentru ceea ce astăzi este Uniunea Europeană și a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano din 1985. Consiliul Europei a
fost fondat pe 5 mai 1949 si astfel a ales să sărbătorească la această dată înființarea sa.

Deviza

Deviza „Unitate în Diversitate” a fost adoptată de Uniunea Europeană la 4 mai 2000 după ce a fost organizat un concurs numit „O deviză Parada Schuman este organizată
pentru Europa”. Este inspirată din deviza latină a premiatului Nobel Ernesto Teodoro Moneta: „In Varietate unitas!„ Deviza a fost tradusă în anual la Varșovia de Ziua Europei
toate cele 24 de limbi oficiale în 2004. (2008)

Euro

Euro nu a fost unul dintre simbolurile originale create de către Consiliul Europei și aparține doar UE, dar a devenit un simbol din anul 2002, când a înlocuit 12
monede naționale din UE. În acest moment este folosită de cei mai mulți membri ai UE și a devenit unul dintre cele mai tangibile simboluri ale unității europene
pentru cetățenii din Uniunea Europeană.

Simbolul Euro
Sportul
Tymoshchuk Drogba.jpg Tour de France, Paris 27 July 2014 (134).jpg

Sportul este reponsabilitatea individuală a statelor membre sau a altor organizații internaționale. Totuși, există unele policiti UE care au impact și în sport, precum libertatea de miscare a
muncitorilor care a fost nucleul regulii Bosman care interzice ligilor naționale de fotbal să impună cote pentru jucători de fotbal străini cu cetățenie europeană[132]. Tratatul de la Lisabona
[133]
prevede că orice aplicare a normelor economice trebuie să tină seamă de caracterul specific al sportului și de structurile sale bazate pe voluntariat.

Lobbyul făcut de organizații care reglementează sportul precum FIFA sau Comitetul Internațional Olimpic a dus la un decalaj din ce în ce mai mare între cluburile bogate și cele sărace.[134]
[135]
UE acordă fonduri pentru programul de antrenori de fotbal Israelian, Iordanian, Irlandez și britanic, ca parte a Proiectului Fotbal pentru Pace (Football 4 Peace).

Comisia Europeană a emis în 2007 Cartea Albă privind Sportul[136] prin care prezintă proiectele pe care le desfășoară alături de statele membre pentru îmbunătățirea sănătății publice prin
intermediul sportului, sprijinirea activităților sportive la nivelul unităților școlare, utilizarea sportului pentru îmbunătățirea intruziunii sociale a copiilor din mediile nefavorizate.

Schimbări instituționale în Uniunea Europeană : prezent și viitor

Prin Tratatul de la Lisabona din 2009, au fost aduse schimbări în structura instituțională UE și impunând procedura legislativă ordinară prin
care Parlamentul European devine la fel de important precum Consiliul European la nivel decizional în anumite domenii. Întregul sistem
instituțional UE a fost definit prin procesul de ponderare în funcție de două criterii: cel demografic și cel democratic.

Se pune problema naționalizării UE sau europenizării statelor membre.Momentan, Uniunea nu are un lider, dar există personalități importante
la nivelul conducerii structurilor instituționale UE.

Uniunea traversează o criză instituțională, după implementarea Tratatului de la Lisabona au apărut revendicări în privința modificării
prevederilor acestuia. S-au lansat două scenarii:
Reprezentantii UE primesc premiul
Scenariul intra-guvernamental a fost propus de Germania și Franța și prevede menținerea suveranității statelor membre și
transformarea Consiliului de Miniștri în centru instituțional Nobel pentru Pace
Scenariul federal a fost propus de Germania care presupune întărirea caracterului supranațional al Uniunii și transformarea
Parlamentului în centru instituțional.
Criza economică, începută în 2008, a cărei efecte sunt vizibile și în prezent, ridică semne de întrebare cu privire la eficientă și capacitatea instituțiilor UE de a manageria situația și se
preconizează în vitorul apropiat o schimbare a structurii instituționale.

Criza conduce nu la o integrare accentuată, ci la o izolare din partea unor state. Suportul cetățenilor europeni pentru UE este în scădere, iar UE trebuie să demonstreze că este o structura care
rezolva problemele și să combată euroscepticismul prin obținerea unor rezultate efective și concrete.
Viitorul Europei va depinde de abilitățile instituțiilor sale de a pregăti performanțe economice și politice, de a întări influență politică și forță militară, de a impune modelul social și cultural
european, de a oferi soluții pentru contracararea crizelor
, de a elimina decalajele, de a conserva identitățile naționale.

Soliditatea instituțiilor europene poate fi prezervată chiar și în condiitiile cele mai nefavorabile prin dialog, cooperare internațională, toleranță, negociere, consens, evitarea confruntării și
printr-o adaptare continuă și permanentă la realități, la exigențele globalizării și dezvoltării concurențiale ale prezentului și viitorului.

Bibliografie suplimentară
„Statele Uniunii Europene. Mică enciclopedie”, Silviu Negut, Horia C. Matei, Ion Nicolae, Caterina Radu, Ioana iVntila Radulescu, Luciana Ghica, Valentin Burada, Adrian
Chiroiu, Alina Vranceanu, Editura Meronia, 2007
„Statele Uniunii Europene. Mică enciclopedie”, Ioan Mărculeț (coord.), Colegiul Național ”I.L. Caragiale”, București, 2014
http://www.isjbacau.ro/compartiment-
curriculum/geografie/an-scolar-2013-2014/statele-uniunii-europene-mica-enciclopedie-format-pdf
„Enciclopedia Uniunii Europene”, Luciana-Alexandra Ghica, Editura Meronia, 2005 -recenzie
„România în Uniunea Europeană” (320 pg), Radu Șerban, Editura ribunaT Economică, 2007

Note
Referințe

18. ^ a b „O Europă pașnică – începutul cooperării”(http://europa.eu/about-eu/eu-hist

1. ^ Cybriwsky, Roman Adrian (2013). Capital Cities around the World: An
Encyclopedia of Geography, History, and Culture: An Encyclopedia of Geography
History, and Culture (https://books.google.com/books?ireld=qb6NAQAAQBAJ&pg
=PA64). ABC-CLIO. ISBN 9781610692489. „Brussels, the capital of Belgium, is
considered to be the de facto capital of the EU”
2. ^ Leonard Orban (24 mai 2007). „Cyrillic, the third official alphabet of the EU, was
created by a truly multilingual European”(http://europa.eu/rapid/press-release_S
PEECH-07-330_en.pdf)(PDF). europe.eu. Accesat în 3 august 2014.
3. ^ „DISCRIMINATION IN THE EU IN 2015”(http://zacat.gesis.org/webview/index.j
sp?v=2&previousmode=table&stubs=V294&weights=http%3A%2F%2F193.175.2
38.79%3A80%2Fobj%2FfVariable%2FZA6595_V499&V294subset=1+-+12&anal
ysismode=table&study=http%3A%2F%2F193.175.238.79%3A80%2Fobj%2FfStu
dy%2FZA6595&V294slice=1&gs=7&mode=table&top=yes) , Special
Eurobarometer, 437, European Union:European Commission, 2015, accesat în
15 octombrie 2017 – via GESIS
4. ^ a b Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iasi: Editura Institutul
European.
5. ^ „Uniunea Europeană” (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/196399/Eur
opean-Union). Encyclopædia Britannica.„international organisation comprising
27 European countries and governing common economic, social, and security
policies....” Parametru necunoscut|accesata= ignorat (ajutor)
6. ^ „European Union” (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/g
eos/ee.html). The World Factbook. Central Intelligence Agency. Accesat în 11
octombrie 2009.
7. ^ Anneli Albi (2005). „Implications of the European constitution”.EU enlargement
and the constitutions of Central and Eastern Europe(http://books.google.com/?id
=GXDxmx_1RmcC&pg=PA204). Cambridge, UK: Cambridge University Press,
2008. p. 204. ISBN 9067042854. Accesat în 25 iulie 2011. „In practical terms, the
EU is perhaps still best characterised as a 'supranational organisationsui
generis': this term has proved relatively uncontroversial in respect of national
constitutional sensitivities, being at the same time capable of embracing new
facets of integration”
8. ^ „Schengen area” (http://ec.europa.eu/home-affairs/policies/borders/borders_sc
hengen_en.htm). Europa web portal. Accesat în 8 septembrie 2010.
9. ^ European Commission.„The EU Single Market: Fewer barriers, more
opportunities” (http://ec.europa.eu/internal_market/index_en.htm) . Europa web
portal. Accesat în 27 septembrie 2007.
„Activities of the European Union: Internal Market”(http://europa.eu/pol/singl/inde
x_en.htm). Europa web portal. Accesat în 29 iunie 2007.
10. ^ „Common commercial policy”(http://europa.eu/scadplus/glossary/commercial_
policy_en.htm). Europa Glossary. Europa web portal. Accesat în 6 septembrie
2008.
11. ^ „First demographic estimates for 2009”(http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/
ITY_OFFPUB/KS-QA-09-047/EN/KS-QA-09-047-EN.PDF)(PDF). 11 decembrie
2009. Accesat în 3 februarie 2010.
12. ^ „European Union reaches 500 Million through Combination of Accessions,
Migration and Natural Growth”(http://www.oeaw.ac.at/vid/datasheet/EU_reaches
_500_Mill.shtml). Vienna Institute of Demography.
13. ^ Burgess, Michael (2000). Federalismul și Uniunea Europeană: Construcția
Europei, 1950 - 2000 (http://books.google.co.uk/books?id=Ha99UY2cBtUC&lpg=
PA49). Routledge. p. 49. ISBN 0415226473. „Analiza noastră sugerează că
teoretic CE / UE nu este nici o federație, nici o confederație, în sensul clasic. Dar
o face afirmația că elitele politice europene șieconomice s-au conturat și modelat
CE / UE, într-o nouă formă de organizații internaționale, și anume, o specie
„nouă” de confederație.” Parametru necunoscut|pagina= ignorat (posibil,
|pages=?) (ajutor)
14. ^ Kiljunen, Kimmo (2004). Constituția europeană în devenire. Centre for
European Policy Studies. ISBN 9789290794936. Parametru necunoscut
|paginile= ignorat (ajutor)
15. ^ Ana Ilie, Uniunea Europeana a castigat premiul Nobel pentru Pace (V ideo) (htt
p://www.ziare.com/cultura/nobel/uniunea-europeana-a-castigat-premiul-nobel-pe
ntru-pace-1195388), Ziare.com, 12 octombrie 2012. Accesat la 15 februarie 2014 35. ^ http://www.gandul.info/international/croatia-va-adera-la-ue-peste-66-din-
16. ^ „Consecințele politice” (http://www.cvce.eu/obj/the_political_consequences-en-
bafcfa2d-7738-48f6-9b41-3201090b67bb.html) . CVCE. Accesat în 7 octombrie
2013. Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?)
(ajutor)
17. ^ „Declarația de la 9 mai 1950” (http://europa.eu/abc/symbols/9-may/decl_en.ht
m). Comisia Europeană. Accesat în 7 octombrie 2013. Parametru necunoscut
|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
ory/1945-1959/index_en.htm). Comisia Europeană. Accesat în 12 Decembrie
,
2011. Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?)
(ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
19. ^ Doyle, Alister (29 Noiembrie 2007).„Extinderea pădurilor UE poate duce la
realizarea obiectivelor de mediu”(http://uk.reuters.com/article/environmentNews/i
dUKL2920316220071129). Reuters. Accesat în 7 Decembrie 2007. Verificați
datele pentru: |access-date=, |date=(ajutor)
20. ^ A European Atomic Energy Community(http://www.cvce.eu/obj/a_european_at
omic_energy_community-en-19bc7f11-bea1-49c7-b534-18327c303f41.html)
CVCE.eu
21. ^ A European Customs Union(http://www.cvce.eu/obj/a_european_customs_uni
on-en-a11a5f17-d744-479e-ba75-2c70b6058608.html)CVCE.eu
22. ^ „Unirea executivelor” (http://www.cvce.eu/obj/merging_the_executives-en-5758
50b6-f472-406a-936d-8c08a9e0db32.html). CVCE. Accesat în 7 octombrie 2013.
23. ^ Merging the executives(http://www.cvce.eu/obj/merging_the_executives-en-57
5850b6-f472-406a-936d-8c08a9e0db32.html)CVCE.eu
24. ^ Discover the former Presidents: The Rey Commission(http://ec.europa.eu/com
mission_barroso/president/history/rey/index_en.htm) , Europa (web portal).
Accesat la 23 august 2009.
25. ^ „Prima lărgire a UE” (http://www.cvce.eu/obj/the_first_enlargement-en-fa87190
3-53b5-497e-855f-01c9842c7b94.html). CVCE. Parametru necunoscut
|accesAT= ignorat (ajutor)
26. ^ „Noul Parlament European”(http://www.cvce.eu/obj/the_new_european_parlia
ment-en-e40aba1b-45f1-43bf-bbd1-a34bb52f15db.html) . CVCE. Accesat în
7 Octombrie 2013. Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil,
|access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
27. ^ „Negocierile pentru lărgire”(http://www.cvce.eu/obj/negotiations_for_enlargeme
nt-en-19a4fd81-119d-4090-bfac-c7cc8ae64a20.html) . CVCE. Accesat în
7 Octombrie 2013. Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil,
|access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
28. ^ „Acordul Schengen” (http://news.bbc.co.uk/2/hi/in_depth/europe/euro-glossary/
1230052.stm). BBC News. 30 Aprilie 2001. Accesat în 18 Septembrie 2009.
Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor);
Verificați datele pentru: |access-date=, |date=(ajutor)
29. ^ „Istoria steagului european”(http://europa.eu/abc/symbols/emblem/index_en.ht
m). Europa web portal. Accesat în 13 Martie 2009. Parametru necunoscut
|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru:
|access-date= (ajutor)
30. ^ „1980–1989 Schimbarea la față a Europei – căderea Zidului Berlinului”(http://e
uropa.eu/abc/history/1980-1989/index_en.htm)
. Europa web portal. Accesat în 25
iunie 2007. Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-
date=?) (ajutor)
31. ^ Craig, Paul (2007). EU Law: Text, Cases and Materials. Oxford: Oxford
University Press. p. 15.ISBN 978-0-19-927389-8. Parametru necunoscut
|ediția= ignorat (ajutor); Citare cu parametru depășit|coauthors= (ajutor);
„Tratatul de la Maastricht în Uniunea Europeană” (http://europa.eu/legislation_su
mmaries/economic_and_monetary_affairs/institutional_and_economic_framewor
k/treaties_maastricht_en.htm). Activitățile Uniunii Europene. Portalul UE. Accesat
în 20 octombrie 2007.
32. ^ „O decadă pentru extinderi viitoare”(http://europa.eu/abc/history/2000_today/in
dex_en.htm). Portalul UE. Accesat în 25 iunie 2007. Parametru necunoscut
|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
33. ^ „Parlamentul European îi anunță pe noul Președinte și Ministrul Afacerilor
Externe” (http://government.zdnet.com/?p=6266). Accesat în 1 decembrie 2009.
Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
34. ^ „Corația a semnat tratatul de aderare la UE”(http://www.google.com/hostednew
s/ap/article/ALeqM5giqv7YlB-BYuVf-JM2zmRUNyiK3w?docId=c2caeea189fd4bc
d8f7e1942b8a8166e). Associated Press. Accesat în 9 decembrie 2011.
Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
voturile-de-la-referendum-in-favoarea-integrarii-9167856Croația a votat DA
pentru aderarea la UE
36. ^ Schengen , Drept Comunitar(http://www.euroavocatura.ro/dictionar/529/Schen
gen)
37. ^ http://www.smh.com.au/environment/mont-blanc-shrinks-by-45cm-in-two-years-
20091106-i0kk.html Mont Blanc s-a micșorat cu 45 cm în 2 ani}}
38. ^ „Statele europene” (http://europa.eu/abc/european_countries/index_en.htm) . 64. ^ „Report for Selected Country Groups and Subjects(PPP valuation of country
Portalul UE. Accesat în 29 iunie 2007. Parametru necunoscut|anul= ignorat
(ajutor)
39. ^ „Statele pământului” (http://home.comcast.net/~igpl/Countries.html) .
home.comcast.net. 2006. Accesat în 8 august 2007.
40. ^ „Climatul continental” (http://www.uwsp.edu/geo/faculty/ritter/geog101/textbook/
climate_systems/humid_continental.html). The physical environment. University
of Wisconsin–Stevens Point. Accesat în 29 iunie 2007. Parametru necunoscut
|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Parametru necunoscut
|anul= ignorat (ajutor)
41. ^ Urban sprawl in Europe: The ignored challenge(http://www.eea.europa.eu/publi
cations/eea_report_2006_10/eea_report_10_2006.pdf)Agenția de Mediu
Europeană
42. ^ „Comisia Europeana—Extindere—Posibili candidati”(http://ec.europa.eu/enlarg
ement/candidate-countries/index_en.htm). Accesat în 28 Octombrie 2011.
Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
43. ^ „Comisia Europeana—Extindere—Candidati potentiali”(http://ec.europa.eu/enl
argement/potential-candidates/index_en.htm). Accesat în 28 octombrie 2011.
44. ^ „Directiva Consiliului 92/43/EEC din 21 mai 1992 pentru conservarea mediului
natural, fauna sălbatică și flora”(http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ
.d
o?uri=CONSLEG:1992L0043:20070101:EN:PDF) . Accesat în 20 septembrie
2011. Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?)
(ajutor)
45. ^ Dimas, Stavros (23 martie 2007). „Celebrând Uniunea pentru mediu”(http://ne
ws.bbc.co.uk/1/hi/sci/tech/6476273.stm). BBC News. Accesat în 15 august 2007.
Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
46. ^ Easton, Adam (31 iulie 2007). „Polonia încheie controversele referitoare la
planurile de drumuri” (http://www.ft.com/cms/s/640968f2-3f5b-11dc-b034-000077
9fd2ac.html). Financial Times. Accesat în 15 august 2007. Parametru necunoscut
|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
47. ^ Aldred, Jessica (23 ianuarie 2008). „UE vrea sa reducă cu 20% emisiile de
carbon” (http://www.guardian.co.uk/environment/2008/jan/23/climatechange.eu1).
Londra: guardian.co.uk. Accesat în 29 februarie 2008. Parametru necunoscut
|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
48. ^ „Cum vrea să lupte UE contra încălzirii globale”(http://www.environmentconser
vation.org/environmental-global-warming/how-the-eu-plans-to-fight-global-warmin
g/). Accesat în Nov 2010. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
49. ^ Consolidated version of the Treaty on European Union/Title III: Provisions on
the Institutions
50. ^ [1] (http://ec.europa.eu/budget/figures/2011/2011_en.cfm)ec.europa.eu
51. ^ „Oficiul european de politie - Europol”(http://ec.europa.eu/justice_home/fsj/poli
ce/europol/fsj_police_europol_en.htm). Portalul UE. Accesat în 4 septembrie
2007. Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?)
(ajutor)
52. ^ „Eurojust - coordonarea cooperării între procurori”(http://ec.europa.eu/justice_h
ome/fsj/criminal/eurojust/fsj_criminal_eurojust_en.htm) . Portalul UE. Accesat în 4
septembrie 2007.
53. ^ Frontex. „Ce este Frontex?” (http://www.frontex.europa.eu/). Portalul UE.
Parametru necunoscut|accesate= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
54. ^ „Mandatul european de arestare a inlocuit procedura extradării intre statele
membre” (http://ec.europa.eu/justice_home/fsj/criminal/extradition/fsj_criminal_ex
tradition_en.htm). Portalul UE. Accesat în 4 Sept 2007. Parametru necunoscut
|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru:
|access-date= (ajutor)
55. ^ „Jurisdictia si recunoasterea sentintelor in domeniul familiei (Brussels II)”
(http://
europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/judicial_cooperation_i
n_civil_matters/l33194_en.htm). Portalul UE. Accesat în 5 septembrie 2008.
Parametru necunoscut|accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
56. ^ „Standarde minime pentru azilantii din UE”(http://europa.eu/legislation_summa
ries/justice_freedom_security/free_movement_of_persons_asylum_immigration/l
33150_en.htm). Portalul UE. Accesat în 5 Sept 2008. Verificați datele pentru:
|access-date= (ajutor)
57. ^ „Program Specific: 'Justitie penala'” (http://europa.eu/legislation_summaries/jus
tice_freedom_security/judicial_cooperation_in_criminal_matters/l10110_en.htm) .
Portalul UE. Accesat în 5 Sept 2008. Parametru necunoscut|accesat= ignorat
(posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date=
(ajutor)
58. ^ „Vot prin majoritate calificata: Politica comerciala comuna” (http://ec.europa.eu/
archives/igc2000/geninfo/fact-sheets/fact-sheet6/index_en.htm) . Portalul UE.
Accesat în 3 septembrie 2007. Parametru necunoscut|accesat= ignorat
(posibil, |access-date=?) (ajutor)
59. ^ Comisia Europeana. „Cooperarea politica europeană (EPC)”(http://europa.eu/s
cadplus/glossary/european_political_cooperation_en.htm) . Europa Glossary.
Portalul UE. Accesat în 3 septembrie 2007.
60. ^ Figures from the September 2011 update of the International Monetary Fund's
World Economic Outlook Database. Figure for EU (http://www.imf.org/external/pu
bs/ft/weo/2011/02/weodata/weorept.aspx?sy=2009&ey=2010&scsm=1&ssd=1&s
ort=country&ds=.&br=1&c=001%2C998&s=NGDP_RPCH%2CNGDPD%2CPPP
GDP%2CPPPPC%2CPPPSH&grp=1&a=1&pr .x=69&pr.y=7), accessed 22
September 2011. Figures for the countries of the world(http://www.imf.org/extern
al/pubs/ft/weo/2011/02/weodata/weorept.aspx?sy=2009&ey=2011&scsm=1&ssd
=1&sort=country&ds=.&br=1&c=193%2C273%2C223%2C156%2C924%2C922%
2C534%2C158%2C111%2C542&s=NGDPD&grp=0&a=&pr .x=71&pr.y=6=),
accessed 22 September 2011.
61. ^ Statistics Explained (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/inde
x.php/Unemployment_statistics)
62. ^ New Eurostat website - Eurostat(http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_P
UBLIC/2-28102011-BP/EN/2-28102011-BP-EN.PDF)
63. ^ New Eurostat website - Eurostat(http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_P
UBLIC/2-21102011-AP/EN/2-21102011-AP-EN.PDF)
GDP)” (http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2016/01/weodata/weorept.aspx?p
r.x=83&pr.y=10&sy=2016&ey=2020&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c
=512%2C672%2C914%2C946%2C612%2C137%2C614%2C546%2C311%2C9
62%2C213%2C674%2C911%2C676%2C193%2C548%2C122%2C556%2C91
2%2C678%2C313%2C181%2C419%2C867%2C513%2C682%2C316%2C684%
2C913%2C273%2C124%2C868%2C339%2C921%2C638%2C948%2C514%2C
943%2C218%2C686%2C963%2C688%2C616%2C518%2C223%2C728%2C51
6%2C558%2C918%2C138%2C748%2C196%2C618%2C278%2C624%2C692%
2C522%2C694%2C622%2C142%2C156%2C449%2C626%2C564%2C628%2C
565%2C228%2C283%2C924%2C853%2C233%2C288%2C632%2C293%2C63
6%2C566%2C634%2C964%2C238%2C182%2C662%2C359%2C960%2C453%
2C423%2C968%2C935%2C922%2C128%2C714%2C611%2C862%2C321%2C
135%2C243%2C716%2C248%2C456%2C469%2C722%2C253%2C942%2C64
2%2C718%2C643%2C724%2C939%2C576%2C644%2C936%2C819%2C961%
2C172%2C813%2C132%2C199%2C646%2C733%2C648%2C184%2C915%2C
524%2C134%2C361%2C652%2C362%2C174%2C364%2C328%2C732%2C25
8%2C366%2C656%2C734%2C654%2C144%2C336%2C146%2C263%2C463%
2C268%2C528%2C532%2C923%2C944%2C738%2C176%2C578%2C534%2C
537%2C536%2C742%2C429%2C866%2C433%2C369%2C178%2C744%2C43
6%2C186%2C136%2C925%2C343%2C869%2C158%2C746%2C439%2C926%
2C916%2C466%2C664%2C112%2C826%2C111%2C542%2C298%2C967%2C
927%2C443%2C846%2C917%2C299%2C544%2C582%2C941%2C474%2C44
6%2C754%2C666%2C698%2C668&s=PPPGDP&grp=0&a=) . IMF. Accesat în 13
iunie 2016.
65. ^ World Economic Outlook Database, April 2016 (http://www.imf.org/external/pub
s/ft/weo/2016/01/weodata/weorept.aspx?sy=2015&ey=2015&ssd=1&sort=country
&ds=.&br=1&pr1.x=16&pr1.y=7&c=512%2C668%2C914%2C672%2C612%2C94
6%2C614%2C137%2C311%2C962%2C213%2C674%2C911%2C676%2C193%
2C548%2C122%2C556%2C912%2C678%2C313%2C181%2C419%2C867%2C
513%2C682%2C316%2C684%2C913%2C273%2C124%2C868%2C339%2C92
1%2C638%2C948%2C514%2C943%2C218%2C686%2C963%2C688%2C616%
2C518%2C223%2C728%2C516%2C558%2C918%2C138%2C748%2C196%2C
618%2C278%2C522%2C692%2C622%2C694%2C156%2C142%2C624%2C44
9%2C626%2C564%2C628%2C565%2C228%2C283%2C924%2C853%2C233%
2C288%2C632%2C293%2C636%2C566%2C634%2C964%2C238%2C182%2C
662%2C453%2C960%2C968%2C423%2C922%2C935%2C714%2C128%2C86
2%2C611%2C135%2C321%2C716%2C243%2C456%2C248%2C722%2C469%
2C942%2C253%2C718%2C642%2C724%2C643%2C576%2C939%2C936%2C
644%2C961%2C819%2C813%2C172%2C199%2C132%2C733%2C646%2C18
4%2C648%2C524%2C915%2C361%2C134%2C362%2C652%2C364%2C174%
2C732%2C328%2C366%2C258%2C734%2C656%2C144%2C654%2C146%2C
336%2C463%2C263%2C528%2C268%2C923%2C532%2C738%2C944%2C57
8%2C176%2C537%2C534%2C742%2C536%2C866%2C429%2C369%2C433%
2C744%2C178%2C186%2C436%2C925%2C136%2C869%2C343%2C746%2C
158%2C926%2C439%2C466%2C916%2C112%2C664%2C111%2C826%2C29
8%2C542%2C927%2C967%2C846%2C443%2C299%2C917%2C582%2C544%
2C474%2C941%2C754%2C446%2C698%2C666&s=PPPPC&grp=0&a=) ,
International Monetary Fund(http://www.imf.org/external/ns/cs.aspx?id=28).
Database updated on 12 April 2016. Accessed on 14 April 2016.
66. ^ Eurostat - GDP per capita in purchasing power standards(http://epp.eurostat.e
c.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=tec0
0114)
67. ^ Eurostat - Inflazione nei Paesi membri - Anno 2013(http://epp.eurostat.ec.euro
pa.eu/tgm/table.do?tab=table&language=en&pcode=tec00118&tableSelection=1
&footnotes=yes&labeling=labels&plugin=1)
68. ^ Eurostat - Data Explorer(http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=tab
le&init=1&language=en&pcode=tsdec450&plugin=1)
69. ^ Eurostat - Tasso di crescita del PIL nei Paesimembri - Anni 1990-2013(http://a
ppsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_gdp_c&lang=en)
70. ^ https://www.cia.gov/library/publications/resources/the-world-
factbook/rankorder/2003rank.html
71. ^ http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2016/01/pdf/text.pdf
72. ^ „The Single Market” (http://ec.europa.eu/internal_market/index_en.htm) .
Europa web portal. Accesat în 27 iunie 2007.
73. ^ European Commission.„The European Economic Area (EEA)”(http://eeas.euro
pa.eu/eea/). Europa web portal. Accesat în 10 februarie 2010.
74. ^ European Commission.„A Single Market for goods”(http://ec.europa.eu/interna
l_market/top_layer/index_18_en.htm). Europa web portal. Accesat în 27 iunie
2007.
75. ^ European Commission.„A Single Market for Capital”(http://ec.europa.eu/intern
al_market/top_layer/index_42_en.htm). Europa web portal. Accesat în 27 iunie
2007.
76. ^ European Commission.„Living and working in the Single Market”(http://ec.euro
pa.eu/internal_market/top_layer/index_15_en.htm) . Europa web portal. Accesat
în 27 iunie 2007.
77. ^ European Commission.„A Single Market for Services”(http://ec.europa.eu/inter
nal_market/top_layer/index_19_en.htm). Europa. Accesat în 27 iunie 2007.
78. ^ George Matlock (16 februarie 2010). „Peripheral euro zone government bond
spreads widen” (http://www.reuters.com/article/idUSLDE61F0W720100216).
Reuters. Accesat în 28 aprilie 2010.
79. ^ „Acropolis now” (http://www.economist.com/node/16009099). The Economist.
29 aprilie 2010. Accesat în 22 iunie 2011.
80. ^ „EU ministers offer 750bn-euro plan to support currency” (http://news.bbc.co.u
k/1/hi/business/8671632.stm). BBC News. 10 mai 2010. Accesat în 11 mai 2010.
81. ^ Pidd, Helen (2 decembrie 2011). „Angela Merkel vows to create 'fiscal union'
across eurozone” (http://www.guardian.co.uk/business/2011/dec/02/angela-merk
el-eurozone-fiscal-union). London: Guardian. Accesat în 2 decembrie 2011.
82. ^ „European fiscal union: what the experts say”(http://www.guardian.co.uk/busin
ess/2011/dec/02/european-fiscal-union-experts) . London: Guardian. 2 decembrie
2011. Accesat în 2 decembrie 2011.
83. ^ „How the Euro Became Europe's Greatest Threat”(http://www.spiegel.de/intern
ational/europe/0,1518,769329,00.html). Der Spiegel. 20 iunie 2011.
 84. ^ „Euro Stable Despite Debt Crisis Says Schaeuble”(http://online.wsj.com/article/ 111. ^ CIA. „The World Factbook - India” (https://www.cia.gov/library/publications/the-
BT-CO-20110822-701343.html). The Wall Street Journal. 22 august 2011. world-factbook/geos/in.html). Accesat în 16 septembrie 2011. Parametru
85. ^ Euro in US Dollar (http://www.google.com/finance?q=EURUSD) necunoscut |idioma= ignorat (posibil, |language=?) (ajutor)
86. ^ „Puzzle over euro's "mysterious" stability”(http://uk.reuters.com/article/2011/11/ 112. ^ CIA. „The World Factbook” (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-fa
15/uk-markets-euro-mystery-idUKLNE7AE02520111115) . Reuters. 15 noiembrie ctbook/geos/us.html). Accesat în 16 septembrie 2011. Parametru necunoscut
2011. |limba= ignorat (ajutor)
87. ^ „The Euro's PIG-Headed Masters”(http://www.project-syndicate.org/commentar 113. ^ CIA. „The World Factbook” (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-fa
y/rogoff81/English). Project Syndicate. 3 iunie 2011. ctbook/geos/id.html). Accesat în 16 septembrie 2011. Parametru necunoscut
88. ^ „Grosse Notenbanken versorgen Banken mit Liquidität - Kursfeuerwerk an den |limba= ignorat (ajutor)
Börsen – auch SNB beteiligt“ NZZ Online(http://www.nzz.ch/finanzen/nachrichte 114. ^ CIA. „The World Factbook” (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-fa
n/grosse_notenbanken_fluten_globale_finanzmaerkte_mit_geld_1.13468265.htm ctbook/geos/br.html). Accesat în 16 septembrie 2011. Parametru necunoscut
l) |idioma= ignorat (posibil, |language=?) (ajutor)
89. ^ McHugh, David (21 decembrie 2011). „ECB lends banks $639 billion over 3 115. ^ Population on 1 January by broad age group, sex and metropolitan regions,
years” (http://www.sacbee.com/2011/12/21/4137177/ecb-lends-banks-639-billion- Eurostat (http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show .do?dataset=met_pjanagg
over.html#storylink=cpy). The Sacramento Bee. Accesat în 21 decembrie 2011. r3&lang=en). Retrieved 20 July 2018.
90. ^ Ewing, Jack; Jolly, David (21 decembrie 2011). „Banks in the euro zone must 116. ^ criticată pentru politica față de moldoveni și de Ucraina(http://www.evz.ro/detali
raise more than 200 billion euros in the first three months of 2012”(http://www.nyt i/stiri/romania-criticata-pentru-politica-fata-de-moldoveni-si-de-ucraina-901150.ht
imes.com/2011/12/22/business/global/demand-for-ecb-loans-surpasses-expectati mlRomânia,), 21 iulie 2010, evz.ro, accesat la 20 iulie 2010
ons.html). New York Times. Accesat în 21 decembrie 2011. 117. ^ „Europeans and Their Languages, 2012 Report”(http://ec.europa.eu/public_opi
91. ^ Nicholas Watt (31 ianuarie 2012). „Lib Dems praise David Cameron for EU U- nion/archives/ebs/ebs_386_en.pdf)(PDF). Accesat în 3 iunie 2013.
turn” (http://www.guardian.co.uk/politics/2012/jan/31/lib-dems-david-cameron-eu). 118. ^ European Commission (2012). „Europeans and their Languages”(http://ec.euro
the Guardian. Accesat în 5 februarie 2012. Parametru necunoscut|accesat= pa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_386_anx_en.pdf)(PDF). Special
ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor) Eurobarometer 386. europa.eu. pp. 54–59. Accesat în 16 decembrie 2012.
92. ^ „The fiscal compact ready to be signed”(http://european-council.europa.eu/ho 119. ^ European Commission (2012). „Europeans and their Languages”(http://ec.euro
me-page/highlights/the-fiscal-compact-ready-to-be-signed-(2)?lang=en) . pa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_386_anx_en.pdf)(PDF). Special
European Commission. 31 January 2012. Accesat în 5 February 201. Verificați Eurobarometer 386. europa.eu. pp. 78–83. Accesat în 16 decembrie 2012.
datele pentru: |access-date= (ajutor) 120. ^ „Discrimination in the EU in 2012”(http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/
93. ^ Comisia Europeană (1 octombrie 2003). „The trans-European transport ebs/ebs_393_en.pdf) (PDF), Special Eurobarometer, 393, European Union:
network: new guidelines and financial rules”(http://ec.europa.eu/ten/transport/revi European Commission, p. 233, 2012, accesat în 14 august 2013 The question
sion/doc/revision_1692_memo_en.pdf)(PDF) (în engleză). Portalul Europa. asked was "Do you consider yourself to be...?" With a card showing: Catholic,
Accesat în 15 august 2007. Text "Comisia Europeană" ignorat (ajutor) Orthodox, Protestant, Other Christian, Jewish, Muslim, Sikh, Buddhist, Hindu,
94. ^ Mirea, Silvia. „The trans-European transport network: new guidelines and Atheist, and Non-believer/Agnostic.Space was given for Other
financial rules” (http://www.cfr.ro/jf/engleza/0304/ten-t.htm)(în engleză). The (SPONTANEOUS) and DK. Jewish, Sikh, Buddhist, Hindu did not reach the 1%
Railway Journal. Accesat în 15 august 2007. threshold.
95. ^ „White Paper on Transport” (http://www.euractiv.com/en/transport/white-paper-tr 121. ^ a b c d Eurostat (2005), „Social values, Science and Technology” (http://ec.euro
ansport/article-129628)(în engleză). Euractiv. 22 septembrie 2004. Accesat în 15 pa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_225_report_en.pdf)(PDF), Special
august 2007. Eurobarometer 225, Europa, web portal, p. 9, accesat în 11 iunie 2009
96. ^ „Transport – How Quickly will Polish Roads Improve After Accession”(http://ww 122. ^ a b Consolidated version of the Treaty on European Union (http://eur-lex.europ
w.ukie.gov.pl/WWW/en.nsf/0/574AB36381D2F551C1256E82004F9470?Open) a.eu/JOHtml.do?uri=OJ:C:2010:083:SOM:EN:HTML) .
(în engleză). Urząd Komitetu Integracji Europejskiej.29 mai 2003. Accesat în 15 123. ^ Castle, Stephen (21 martie 2007). „EU celebrates 50th birthday-with a row
august 2007. about religion” (http://www.independent.co.uk/news/europe/eu-celebrates-its-50th
97. ^ Barrot, Jacques. „Jacques Barrot Home Page, Commission vice president for -birthday--with-a-row-about-religion-440976.html). The Independent. London, UK.
transport” (http://ec.europa.eu/commission_barroso/barrot/index_en.htm)(în Accesat în 4 martie 2008.
engleză). Portalul Europa. Accesat în 21 iulie 2007. 124. ^ „Muslim Population” (http://www.fra.europa.eu/fraWebsite/attachments/Manifest
98. ^ McKie, Robin (15 iulie 2007). „Sat-nav rival could crash and burn”(http://www.g ations_EN.pdf) (PDF). europa web portal. Accesat în November 2010. Verificați
uardian.co.uk/science/2007/jul/15/spaceexploration.europeanunion)(în engleză). datele pentru: |access-date= (ajutor)
Londra: Guardian. Accesat în 11 august 2007. 125. ^ Jewish population figures may be unreliable.Sergio DellaPergola. „World
99. ^ European Commission.„The Erasmus programme celebrates its 20th Jewish Population (2002)”(http://www.jafi.org.il/education/100/concepts/demogra
anniversary” (http://ec.europa.eu/education/news/erasmus20_en.html) . Europa phy/demjpop.html). American Jewish Year Book. The Jewish Agency for Israel.
web portal. Accesat în 21 iulie 2007.; Jean-Sébastien, Lefebvre (22 ianuarie Accesat în 3 mai 2007.
2007). „Erasmus turns 20 – time to grow up?”(http://www.cafebabel.co.uk/article/ 126. ^ Ford, Peter (22 februarie 2005). „What place for God in Europe”(http://www.us
19702/erasmus-turns-20-time-to-grow-up.html) . Café Babel. Accesat în 10 atoday.com/news/world/2005-02-21-god-europe_x.htm). USA Today. Accesat în
august 2007. 24 iulie 2009.
100. ^ EACEA. „About the Education, Audiovisual and Culture Executive Agency”(htt
127. ^ a b Bozoki, Andras. „Cultural Policy and Politics in the European Union”(http://1
p://eacea.ec.europa.eu/index.htm). Europa web portal. Accesat în 21 iulie 2007.;
37.204.115.130/activities/download/Bozoki/Cultural%20Policy%20and%20Politic
European Commission.„Lifelong Learning Programme”(http://ec.europa.eu/educ
s%20in%20the%20European%20Union.pdf)(PDF). IECOB, Institute for Central
ation/programmes/llp/national_en.html). Europa web portal. Accesat în 21
Eastern and Balkan Europe. Accesat în 13 iulie 2007.
ostemad July 2007. line feed character în |accessdate= la poziția 11 (ajutor);
Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor) 128. ^ European Commission.„European Culture Month”(http://web.archive.org/web/
20080202062436/http://ec.europa.eu/culture/eac/ecocs/present_cap/retrospectiv
101. ^ European Research Council.„What is the ERC?” (http://erc.europa.eu/index.cf e_en.html). Europa web portal. Arhivat dinoriginal (http://ec.europa.eu/culture/ea
m?fuseaction=page.display&topicID=12). Europa web portal. Accesat în 21 iulie c/ecocs/present_cap/retrospective_en.html)la 2 februarie 2008. Accesat în 27
2007. februarie 2008.
102. ^ European Commission.„Energy” (http://ec.europa.eu/research/fp7/index_en.cf 129. ^ European Commission (5 iulie 2007). „Media programme” (http://ec.europa.eu/i
m?pg=energy). Europa web portal. Accesat în 12 noiembrie 2007. nformation_society/media/index_en.htm). Europa web portal. Accesat în 13 iulie
103. ^ „Europa web portal” (http://ec.europa.eu/dgs/health_consumer/about_us/our_vi 2007.
sion_en.htm). Ec.europa.eu. Accesat în 26 noiembrie 2010. 130. ^ „An Overture to the European Union Y outh Orchestra” (http://www.euyo.org.uk/
104. ^ „Europa web portal” (http://ec.europa.eu/dgs/health_consumer/index_en.htm) . about/history.htm). The European Youth Orchestra. Accesat în 12 august 2007.
Ec.europa.eu. Accesat în 26 noiembrie 2010. 131. ^ European Commission.„European Capitals of Culture”(http://ec.europa.eu/cult
105. ^ „Europa web portal” (http://ec.europa.eu/health-eu/index_en.htm). ure/our-programmes-and-actions/doc413_en.htm) . Europa web portal. Accesat în
Ec.europa.eu. 18 noiembrie 2010. Accesat în 26 noiembrie 2010. Nov 2010. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
106. ^ „info about health care and EHIC”(http://www.nhs.uk/nhsengland/Healthcareab 132. ^ Fordyce, Tom (11 iulie 2007). „10 years since Bosman”(http://news.bbc.co.uk/s
road/pages/Healthcareabroad.aspx). Nhs.uk. 29 aprilie 2010. Accesat în 26 port1/hi/football/4528732.stm). BBC News. Accesat în 13 iulie 2007.
noiembrie 2010.
133. ^ Cases C-403/08 and C-429/08, Opinon of Advocate General Kokott, para 207
107. ^ Consilium.europa.eu (http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/p
134. ^ „IOC, FIFA presidents welcomes new EU treaty, call it breakthrough to give
ressdata/en/lsa/119514.pdf)
sports more power” (http://www.iht.com/articles/ap/2007/10/19/sports/EU-SPT-OL
108. ^ Eur-lex.europa.eu (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ: Y-EU-Treaty.php). International Herald Tribune. 19 octombrie 2007. Accesat în 21
L:2011:088:0045:0065:EN:PDF) octombrie 2007.
109. ^ NHSconfed.org (http://www.nhsconfed.org/Publications/Factsheets/Pages/Cros 135. ^ Sports coaches from Israel travel to UK for training(http://eeas.europa.eu/deleg
s-border-healthcare-commissioners.aspx) ations/israel/press_corner/all_news/news/2011/20110329_01_en.htm)
110. ^ CIA. „The World Factbook - China” (https://www.cia.gov/library/publications/the- 136. ^ Cartea Albă privind Sportul în Uniunea Europeană(http://ec.europa.eu/sport/do
world-factbook/geos/ch.html). Accesat în 16 septembrie 2011. Parametru cuments/white-paper/whitepaper-short_ro.pdf)
necunoscut |idioma= ignorat (posibil, |language=?) (ajutor)

Note

1. ^ Vezi Art. 157 (ex Articolul 141) dinTratatul de Funcționare a Uniunii Europene, on eur-lex.europa.eu (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ
.do?uri=OJ:C:2010:
083:0013:0046:EN:PDF)
2. ^ Vezi art 2(7) din Tratatul de la Amsterdampe eur-lex.europa.eu (http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/11997D/htm/11997D.html#0001010001)
3. ^ Directiva Consiliului 2000/43/EC din 29 iunie 2000 implementand tratamente egale pentru minoritati (OJ L 180, 19.7.2000, p. 22–26); Directiva Consiliului 2000/78/EC
din 27 noiembrie 2000 (OJ L 303, 2.12.2000, p. 16–22).
 4. ^ De notat că aproape tot uraniul este importat,
Energia nucleară este considerată sursă primară de energie în UE
Literatura

Pinder, John, and Simon Usherwood.Uniunea Europeană: O foarte scurtă

Bindi, Federiga, ed. Afacerile Externe ale Uniunii Europene: Stabilirea rolului UE
în lume (Brookings Institution Press; 2010) 367 pagini; $E.U.politica afacerilor
externe și relatiile externe, inclusiv cu vecinii.
Bomberg, Elizabeth, Peterson, John, andRichard Corbett, eds. ‘Uniunea
Europeană: Cum funcționează?’ (a treia editie) (2012, Oxford University)
ISBN13: 978-0-19-957080-5 și ISBN10: 0-19-957080-9
Corbett, Richard; [Francis]; Shackleton, Michael (2011), 'The European
Parliament' (ed. 8), London: John Harper Publishing, ISBN 978-0-9564508-5-2
Verificați valoarea |author-link2= (ajutor); Legătură externa în
|publisher= (ajutor)
Craig, Paul; de Búrca, Gráinne 2( 007). Legislatia UE, Text, Cauze și materiale
(ed. 4th). Oxford: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-927389-8. Mai multe
valori specificate pentru|author= și |last1= (ajutor)
Kaiser, Wolfram. Democratia Creștină și Originile Uniunii Europene(2007)
McCormick, John (2007). Uniunea Europeana: Politici și Politică. Westview
Press. ISBN 978-0813342023.
introducere (2008) excerpt and text search
Rifkin, Jeremy (2004). Visul European: Cum Viziunea Europeană fată de viitor
eclipsează visul american. Jeremy P. Tarcher. ISBN 978-1-58542-345-3. Mai
multe valori specificate pentru|author= și |last1= (ajutor)
Smith, Charles (2007). Comertul Internațional si Globalizarea, a 3-a editie
.
Stocksfield: Anforme. ISBN 1-905504-10-1.
Staab, Andreas. Uniunea Europeana explicata: Instituții, Actori, Impact Global
(2008) excerpt and text search
Steiner, Josephine; Woods, Lorna; Twigg-Flesner, Christian (2006). Legislatia UE
(ed. 9th). Oxford: Universitatea Oxfort.ISBN 978-0-19-927959-3. Mai multe
valori specificate pentru|author= și |last1= (ajutor)
Yesilada, Birol A. and David M. Wood. Uniunea Europeană emergentă(5th ed.
2009)
Piris, Jean-Claude (2010). Tratatul de la Lisabona. Cambridge: Cambridge
University Press. p. 448. ISBN 9780521197922.

German A. de la Reza.Inventarea păcii. Istoria ideilor confederative de la Ducele de Sully la Simon Bolivar
. Bucuresti. Parametru necunoscut|editura= ignorat (ajutor)

Legături externe
EUROPA- Portalul Uniunii Europene, europa.eu- situl web instituțional al UE
Centrul de informare al Comisiei europene în România , infoeuropa.ro
Europedia: Ghid pentru legislatia si politicile UE , europedia.moussis.eu
Instituții, organe, servicii interinstituționale, oficii și agenții ale Uniunii Europene
, publications.europa.eu

Vezi și
Extinderea Uniunii Europene
Asociația Europeană a Liberului Schimb
Limbile Uniunii Europene
Comisia Europeană
Lista orașelor UE după mărime
Comunitățile Europene
Mecanismul de Cooperare și Verificare
Euratom
Parlamentul European
Eurodicautom
Superputeri emergente

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Uniunea_Europeană&oldid=12440669

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 6 noiembrie 2018, ora 14:45.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.