Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ANALIZA MEDICAMENTULUI
CURSUL 8
1
Spectrometria de fluorescenţă
A
Radiaţie Absorbţie Radiaţie Spectrul de
incidentă transmisă absorbţie - excitare
Emisie de
radiaţie
fluorescentă Principiul
spectrometriei de
Semnal fluorescenţă
Spectrul de emisie
2
Schimbările de energie după absorbţia de radiaţie
UV-VIS cu producere de fluorescenţă 3
Lungimea de undă la care se produce absorbţia în urma căreia
apare emisia de radiaţie fluorescentă poartă numele de lungime
de undă de excitare ex, iar lungimea de undă a radiaţiei emise
poartă numele de lungime de undă de emisie em
Semnal măsurat
Excitare Emisie
(Absorbţie)
Lungime de undă, nm
4
Relaţia fluorescenţă - concentraţie
If = K I0 c
unde:
If intensitatea de fluorescenţă
I0 intensitatea radiaţiei incidente
c concentraţia speciei (analitului) fluorescent
K constantă ce caracterizează analitul aflat într-o anumită
matrice.
If corespunde unei perechi de ex şi em
5
Factori care guvernează proprietatea
de fluorescenţă
Concentraţia unui compus
fluorescent în soluţie nu
trebuie să fie foarte mare;
de regulă, în vederea
determinărilor de
fluorescenţă, concentraţiile
soluţiilor sunt de 10 – 100
ori mai mici decât cele
corespunzătoare
măsurătorilor Variaţia intensităţii
spectrometrice UV-VIS fluorescenţei cu concentraţia
6
Factori care guvernează proprietatea
de fluorescenţă
pH-ul influenţează
fluorescenţa 50
Variaţia fluorescenţei
metoclopramidei în funcţie de pH
(ex = 272 nm, em = 356 nm)
7
Factori care guvernează proprietatea
de fluorescenţă
Atomii grei în soluţie sting fluorescenţa prin coliziune cu
moleculele excitate (de exemplu, ionii de bromură).
Solvenţii vâscoşi favorizează fluorescenţa prin
împiedicarea dezactivărilor prin ciocnire.
Fluorescenţa este dependentă de temperatură deoarece
aceasta favorizează dezexcitările prin coliziune; o moleculă
care nu este fluorescentă la temperatura camerei poate
deveni fluorescentă la temperaturi mai scăzute.
Formarea complecşilor în soluţie poate modifica
comportarea fluorescentă a unor compuşi. De exemplu,
prezenţa cafeinei în soluţie reduce fluorescenţa riboflavinei.
8
Determinări cantitative
9
Principiul determinării cantitative
pe baza standardului extern
Fluorescenţa
Ip în cuva de l
cm
Cuva cu Ipc s
probă cx f
Is
Fluorescenţa IS
în cuva de l cm unde cx şi cs sunt
concentraţia probei şi,
respectiv, a soluţiei standard;
Cuva cu f factor numeric care ţine
soluţia cont diluţii, modul de
standard exprimare a concentraţiei,
alte transformări
10
Principiul determinării cantitative
prin metoda standardelor externe
(metoda curbei de calibrare)
Ix
cx IA
x
x
IxAx
Probă I=ac+b
x
x
x
I1 I2 I3 … Ii
c1 c2 c3 ci c
cx
cx = (Ix-b)/a; cf = f cx
Serie de
unde cx - concentraţia soluţiei finale de
soluţii analizat; cf – concentraţia probei luate în lucru;
standard a, b – caracteristicile dreptei de calibrare; f
factor numeric care ţine cont diluţii, modul de
exprimare a concentraţiei, alte transformări 11
Tipuri de probe şi câteva principii practice
de lucru
Tipuri de probe:
De regulă lichide şi soluţii lichide
Concentraţiile soluţiilor analizate – vezi explicaţiile anterioare
Solvenţii probelor lichide se aleg a.î. aceştia să nu absoarbă
semnificativ la lungimea de undă maximă la care se fac
măsurătorile şi să nu producă stingerea fluorescenţei
Măsurarea probelor se face faţă de un martor – o soluţie
preparată în acelaşi solvent ca proba şi care conţine aproape
toţi compuşii probei, cu excepţia substanţei de analizat. Prin
folosirea martorului, se scade din fluorescenţa probei,
semnalul datorat celorlalţi compuşi prezenţi în probă.
Cuvele în care se introduc probele:
Sunt confecţionate din materiale care nu absorb în UV-VIS şi au toate
feţele transparente. Ex.:
Cuarţ – domeniul UV-VIS
Lăţimea cuvelor – de regulă, 1 cm 12
Cuvă de
fluorescenţă
13
Aparatură