Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Histologie Curs Sem 2
Histologie Curs Sem 2
Sistemul vascular sangvin este un sistem inchis de vase prin care sangele circula
continuu. Vasele sangvine sunt organe alcatuite din mai multe tipuri de tesuturi. Peretele
vascular are trei straturi concentrice numite tunici: tunica intima, tunica medie si tunica
adventitie.
Diagnosticul histologic de vas sangvin se face astfel: vasul este o structura tubulara, cu
lumen central, peretele este format din trei tunici, limitele dintre ele fiind evidente sau nu in
functie de tipul vasului, lumenul este delimitat de celule endoteliale formand endoteliul; in
sectiune transversala lumenul arterelor este rotund, al venelor este ovalar, turtit sau neregulat,
mai mare decat la arterele corespunzatoare; peretele arterelor este mai gros decat la venele
corespunzatoare.
A. TUNICA INTIMA
Este formata dintr-un endoteliu asezat pe o membrana bazala, un strat subendotelial (nu
este obligatoriu) si o limitanta elastica interna. Fibrele sunt longitudinale. Aceasta tunica are rol
de shimb si este netrombogenica.
B. TUNICA MEDIE
Are fibre musculare netede si tesut elastic sub forma de lamele elastice sau nu. Prezinta
limitanta elastica externa. Dispozitia fibrelor si lamelelor este in general circularav sau
spiralata. Are rol in reglarea fluxului sangvin.
C. ADVENTITIA
Are tesut conjunctiv cu toate tipurile de fibre si nu are lamele. Are fibre musculare netede.
La vasele mari prezinta vasa vasorum cu rol nutritiv, vase limfatice si nervii vaselor. Arterele din
vasa vasorum provin din acelasi vas sau dintr-o artera invecinata. Ramuri din vasa vasorum
patrund si in medie la arterele elastice si musculare, oprindu-se aproximativ la jumatatea ei;
restul tunicilor sunt hranite prin difuziune din sangele care circula prin lumenul vasului.
Dispozitia fibrelor este longitudinala. Are rol mecanic, de ancorare, protector pentru celelalte
tunici si nutritiv.
TIPURI DE TESUTURI INTALNITE IN VASE
A. EPITELIUL DE ACOPERIRE
Este un epiteliu pavimentos unistratificat. Celulele sunt poligonale, cu axul lung de 30
micrometri si axul scurt de 10 micrometri, asezate pe o membrana bazala cu componenta
fibrilara reprezentata de colagen IV si V nesintetizat de fibroblasti ci de celulele endoteliale si
de fibrele musculare netede din stratul subendotelial.
B. TESUTUL CONJUNCTIV
Contine fibre de colagen (media are colagen de tip III, iar adventitia de tipI) sintetizate de
fibroblastii din adventitie si de celulele musculare netede. Fibrele elastice sunt sub forma de
lamele groase si fenestrate, sau nu. Tesutul mai contine si fibre de reticulina.
C. TESUTUL MUSCULAR NETED
Se gaseste in intima la nivelul stratului subendotelial, in medie unde este cel mai bine
reprezentat si in adventitie. La nivelul mediei sunt mai multe randuri de celule musculare si
intre randuri se gasesc jonctiuni GAP.
Fibra musculara neteda vasculara se comporta similar unui fibroblast: in caz de agresiune
ea prolifereaza si poate capata proprietati fagocitare.
D. TESUTUL NERVOS
Este reprezentat de fibre amielinice (cele mai numeroase) ce apartin SNV si se termina
butonat, fibre mielinice in zone cu baro si chemoreceptori si microganglioni nervosi in
adventitia unor vase.
CLASIFICAREA MORFOFUNCTIONALA A VASELOR
- pentru conducere: artere elastice
-de distributie: artere musculare
- cu rol in reglarea presiunii: arteriole si metaarteriole
-pentru schimb cu tesuturile: capilare si venule postcapilare (pericitare)
-pentru intoarcerea sangelui: venele mici, mijlocii si mari
Macrovasculatura: arterele elastice, musculare si venele.
Microvasculatura: restul
ARTERELE ELASTICE
Sunt reprezentate de : aorta, pulmonare, carotida comuna, trunchi brahiocefalic,
subclavie, iliaca comuna. Ele prezinta strat subendotelial, lamele elastice fenestrate (40-70 de
straturi), limitante elastice interna si externa, iar adventitia are toate componentele. Limitanta
elastica interna este o lamela elastica groasa, fenestrata si ondulata
ARTERELE MUSCULARE
Spre deosebire de cele elastice, au rare lamele elastice. Prezinta limitante elastice
interna si externa. Unele au perete gros comparativ cu lumenul: aa. coronare, aa. membrelor
inferioare. Arterele intracraniene si pulmonare au peretele mai subtire.
ARTERIOLA
Diametrul lumenului este de doua ori grosimea peretelui, fibrele musculare netede sunt
asezate pe 1, 2, 3 randuri, cele mai mari (cu 3-4 randuri) pot avea limitanta elastica interna
(arteriolele mici renale), niciodata externa, si vasa vasorum. Arteriolele cu un sigur rand de
fibre au fibrele dispuse continuu.
METAARTERIOLA
Este o arteriola precapilara, are un sfincter precapilar, un endoteliu continuu pe o
membrana bazala, nu are limitanta elastica interna, prezinta un singur rand de fibre musculare
netede, discontinuu. Sfincterul precapilar are contractii ritmice (la 2-8 s).
Arteriolele si metaarteriolele regleaza dar nu opresc circulatia sangelui, au rolul de a
mentine nivelul presional dintre sistemul arterial si venos. Sfincterul, prin contractie, opreste
complet fluxul sangvin.
Intreg peretele vascular este inglobat intr-un gel de PROTEOGLICANI si GLICOZ-
AMINO-GLICANI cu grad de hidratare variabil (proprietati vasco-elastice). Exista jonctiuni GAP
intre celulele endoteliale si celulele musculare netede numite jonctiuni mioepiteliale. Prin
fenestratiile lamelelor elastice se realizeaza jonctiuni GAP intre fibrele musculare netede ale
celor doua tunici.
CAPILARUL
Exista mai multe tipuri de capilarizare:
- normala: arteriola - metarateriola - sfincter - retea de capilare - venula postcapilara
- reteaua poate fi suntata de un vas care leaga arteriola de venula, caracteristic
arteriolelor mici fara limitanta elastica interna, cu fibre in strat continuu, bine inervata. Acest tip
de retea se intalneste la nivelul muschilor, pielii degetelor subunghial, urechii. Ea regleaza
presiunea si fluxul sanguin; are rol in mentinerea caldurii in acea regiune
- capilare-venula-capilare/ venula-capilare-venula; alcatuiesc sistemul port venos; se
intalneste la nivelul ficatului
- sistemul port arterial: capilare-arteriola-capilare; se intalneste la nivelul glomerulului
renal, pancreasului
In rinichi, ficat, m. striat, reteaua capilara este abundenta. Retelele capilare sunt mai slab
reprezentate in mm. netezi, tesutul conjunctiv dens.
Peretele capilarului este format dintr-un strat de celule endoteliale asezate pe o
membrana bazala in dedublarea careia se gasesc pericite.Nu prezinta tunica medie.
TIPURI DE CAPILARE
-capilare continue: intre celule exista jonctiuni stranse si GAP; au un diametru de 5-10
micrometri; se gasesc in: SNC, muschi, glande exocrine, plamani, timus, retina, etc.
-capilare fenestrate: prezinta fenestre (orificii rotunde) intre celulele endoteliale, au
diametru de 50-80 nanometrii; fenestrele pot avea diafragme; se gasesc in glandele exocrine,
tract gastro-intestinal, plexuri coroide, rinichi (nu au diafragma).
-capilare sinusoide: au atat stratul de celule endoteliale cat si membrana bazala
discontinuue; pericitele lipsesc; se gasesc in: lobulul hepatic, splina, maduva osoasa, hipofiza
anterioara.
VENULELE POSTCAPILARE
Au un strat continuu de pericite cu ramificatii ce inconjura venula. Ele continua capilarele
continue si fenestrate. Au un diametru de 15-20 micrometri, o lungime de 50-700 micrometri (de
obicei 200 micrometri). Dupa 200 micrometri apar 1-2 randuri de fibre musculare si dispar
pericitele. Venulele postcapilare au intre celulele endoteliale jonctiuni slabe, mai permeabile ,
ce se pot desface sub actiunea histaminei, serotoninei, PROTEOGLICANI, bradikininei. In jurul
lor intalnim mastocite, eozinofile, plasmocite, fibroblasti, macrofage (la suprafata celulelor
endoteliale). Nu prezinta tunica medie.
Rolul venulelor este: de bariera, metabolic si antitrombogenic.
a.-bariera sange-tesuturi (lichid interstitial): o celula activa din jurul unui capilar trebuie sa
fie asezata la 20-40 de micrometri fata de el (exceptie: tendon, aponevroza, os, vase mai mari
in tunica medie si intima).
b.-bariera sange-aer (alveolo-capilara)
c.-bariera sange-tesut: este pentru capilare continue si fenestrate si este foarte selectiva;
cu capilare continue sunt in: SNC, timus, testicul, ochi.
d.-bariera hemato-encefalica: se gaseste la nivelul ariei postrema, eminentei mediane,
neurohipofizei, organului pineal, subcomisural si subfornical; are selectivitate mare la capilare
continue datorita jonctiunilor stranse; au numar redus de vezicule plasmalemale.
Bariera sange-tesut functioneaza ambi-sens. Straturile barierelor sunt:
-suprafata celulei endoteliale care este incarcata negativ si respinge elementele figurate
sanguine
-celula endoteliala propriu-zisa
-membrana bazala capilara
Ph-ul, diversele gradiente, marimea si incarcarea electrica a particulelor, fenestratiile sunt
factori care influenteaza difuziunea. Prin jonctiunile intercelulare pot trece particule cu
diametrul mai mic de 2 nm, prin diafragmele fenestratiilor particule cu diametrul mai mic de
10nm (transport selectiv electric), iar prin canalele transcelulare si veziculele plasmalemale
(diacitoza) particule cu diametrul mai mare de 10 nm.
*Valva venoasa are: endoteliu, membrana bazala si elemente ale stratului subendotelial in ax.
Curs de histologie nr.2
Glandele endocrine
Hipofiza
- Localizată în şaua turcească, învelită de o capsulă ce derivă din duramater; din capsulă
se desprind septuri ce compartimentează glanda în lobuli
- din punct de vedere structural şi funcţional hipofiza are două componente:
1. Adenohipofiza derivă din punga lui Ratke şi are o structură glandulară este
alcătuită din trei lobi: anterior – 75%, intermediar şi tuberal
2. Neurohipofiza apare ca o extensie a hipotalamusului printr-o evaginare a planşeului
ventricular 3
este alcătuită din lobul posterior, tija pituitară şi eminenţa mediană
1. Adenohipofiza: - lobul anterior cordoane de celule înconjurate de fibre de reticulină şi
capilare sanguine
- lobul intermediar cordoane de celule şi ocazional foliculi
- lobul tuberal cordoane de celule sau cuiburi
2. Neurohipofiza – nu are structură glandulară, ci fibrilară, datorită axonilor din nucleii
supraoptic şi paraventricular
- are inervaţie de tip vasomotor
- vascularizaţia este asigurată de arterele hipofizare superioară şi
inferioară
Artera hipofizară superioară vascularizează lobul tuberal şi tija pituitară; ea formează
plexul capilar primar din care iau naştere vase periportale. Din acestea se formează plexul
capilar secundar ce se întinde şi în lobul intermediar.El se anastomozează cu reţeaua de
capilare din lobul posterior hipofizar, din artera hipofizară inferioară, formând sistemul port
hipofizar.
Sensul de circulaţie prin acest sistem port este atât descendent cât şi
ascendent(controlând activitatea neuronilor parvicelulari). Există şi capilare limfatice.
Adenohipofiza
d. celule tireotrope
- bazofile, PAS(+) TSH
e. celule gonadotrope
- bazofile, PAS(+) FSH, LH
Neurohipofiza
- pe lângă axonii neuronilor din nucleii mai sus amintiţi esistă şi axoni catecolaminergici
ce se distribuie vaselor
- conţine pituicite(asemănătoare astrocitelor); ele au prelungiri ce înconjură lamina bazală
a capilarelor din lobul posterior; ele intervin în fagocitoza locală, au rol trofic şi de susţinere
pentru axonii secretori
- are zone de vascularizaţie datorită arteriolelor mici şi capilarelor
Eminenţa mediană
- are 3 straturi:
1. ependimar – alcătuit dintr-un tip particular de celule(tanicite) diferenţiate din epiteliul ce
căptuşeşte ventriculul 3
- tanicitele au microvili spre cavitatea ventriculului 3, o prelungire ca ajunge
lângă plexul capilar primar, granulaţii ce sunt vezicule de transport dinspre LCR spre sânge şi
invers
2. mijlociu - alcătuit din fibre nervoase ce conţin axoni din nucleul supraoptic; aici se descarcă
ADH, care exercită rol corticotrop la nivelul celulelor din lobul anterior hipofizar
3. palisadic - alcătuit din plex capilar primar
Curs 3
Trimestru 2
SISTEMUL ENDOCRIN
Celule endocrine pot forma organe endocrine specializate . Celulele endocrine formează
cuiburi ( insule celulare din structura unor organe ca ovar , pancreas ) . Există şi celule
endocrine dispersate ubicuitar , intraepitelial formând sistemul neuroendocrin difuz .
Din punct de vedere al originii celulele endocrine sunt :
- celule epiteliale ce secretă hormoni cu acţiune la distanţă
- neuroni ce secretă neurohormoni sau neuromodulatori .
- paraneuroni – secretă mesageri chimici cu acţiune locală ( autocrin , paracrin ) .
Paraneuronul – este o celulă care din punct de vedere morfologic seamănă cu o celulă
receptoare , iar din punct de vedere funcţional este o celulă implicată în sinteza şi secreţia unor
amine şi peptide mici .
Criterii conform cărora paraneuronul este celulă endocrină :
1. sintetizează şi secretă mesageri chimici sub acţiunea unor stimuli prezentând la polul apical
microvili lungi cu rol de receptor .
2. sunt celule cu granule de secreţie în citoplasmă .
3. celulele trebuie să aibă ca mesager chimic amine şi / sau peptide
4. toţi paraneuronii au origine embriologică comună ( din crestele neurale ) .
EPIFIZA
Este localizată între corpul calos şi coliculii cvadrigemeni superiori , ataşată de tavanul
ventriculului III şi legată de encefal printr-o tijă numită habenulă .
Din punct de vedere structural :
- este acoperită de o capsulă conjunctivă ( pia mater ) ce trimite în interior septuri fine ce
compartimentează incomplet glanda .
- conţine celule secretorii organizate în cordoane şi cuiburi .
- este bogat vascularizată ( conţine o reţea de capilare fenestrate ) ; are cel mai abundent flux
sanguin din sistemul endocrin .
- este bogat inervată : majoritatea fibrelor sunt amielinice , simpatice fiind de fapt axonii unor
neuroni postganglionari al lanţului paravertebral ( ganglionul cervical superior ) ; la aceste fibre
se adaugă şi fibre mielinice din nevrax , de la comisură albă posterioară sau de la nivelul
nucleului habenular (nc. epitalamic în care se închide reflexul olfactivo-somatic)
Odată cu înaintarea în vârstă , se produc modificări în glandă :
1. apar formaţiuni chistice ( dilataţii ) în parenchimul glandular
2. apar concreţiuni calcare = depozite de fosfat şi carbonat de calciu care se formează treptat
în parenchim ; aceste concreţiuni au structură lamelară , cu aspect coraliform şi pot fi localizate
chiar în parenchim sau spre spaţiile pericapilare .
Concreţiunile calcare se mai numesc : nisip cerebral , corpi psamoma , corpora arenacea ,
acervulus cerebri .
3. creşte cantitatea de ţesut conjunctiv astfel încât lobulaţia devine mai evidentă .
Există 2 tipuri celulare în parenchimul glandular : pineanocite ( cele mai numeroase ) şi celule
gliale ( interstiţiale ) . Din punct de vedere structural glanda pineală este o glandă de origine
nervoasă .
Pineanocitele :
- nucleu eucromatic rotund ; citoplsmă moderat bazofilă
- nu se evidenţiază corpusculi Nissl şi nici neurofilamente › deci pinealocitele nu sunt neuroni ;
citoplasma nu conţine nici gliofilamente , deci nu sunt nici celule gliale .
- pinealocitele sunt considerate paraneuroni .
- au un corp lăţit cu 2 sau mai multe prelungiri care se orientează spre capilare şi se termină
sub formă de butoni .
- conţin incluziuni de glicogen , lipide , incluziuni pigmentare şi numai după pubertate apar
incluziunile de lipofuscină ( pigment de uzură ) ;
- conţin granule de secreţie mici , de 100 nm ; în citoplasmă există enzime implicate în sinteza
de amine .
- între pinealocite există spaţii › canaliculi ce comunică între ei şi formează în structura glandei
un sistem labirintic cu rol de vehicul al substanţelor între lichidul cefalo-rahidian şi pinealocite ,
de a asigura funcţionalitatea tuturor pinealocitelor din glandă ( ventriculul III , cu lichidul cefalo-
rahidian , dă o prelungire numită recesus , în glanda pineală ) .
Celulele gliale :
- seamănă din punct de vedere structural cu astrocitele fibroase .
- sunt localizate de obicei în jurul pinealocitelor , pe care le înconjură incomplet , sau în jurul
capilarelor .
Celulele secretorii , pinealocitele , secretă 2 categorii de hormoni :
a. indolamine : melatonina ( principalul hormon al glandei ) .
b. peptide : arginin-vaso-docina , angiotensina
TIROIDA
PARATIROIDELE
Sunt localizate pe faţa posterioară a lobilor tiroidieni . Au origine endodermală , şi sunt vitale în
organism pentru homeostazia Ca . Sunt în număr de 4 : 2 superioare şi 2 inferioare . Pot varia
ca mărime şi formă , şi adesea sunt incluse în capsula tiroidei .
Din momentul pubertăţii apar adipocite în glandă şi nr. lor creşte cu vârsta ( reprezintă 50-80 %
din volumul glandei la vârsta de 40 de ani ) .
Parenchimul este format din : grămezi celulare , cordoane şi foliculi mici . Există 2 tipuri de
celule : principale şi oxifile .
1. Celulele principale – au talie mică , sunt cele mai multe , sunt rotunde , poligonale.
- citoplasma are aspect vacuolar dat de incluziuni numeroase de glicogen şi lipide .
- au caracteristicile unor celule ce sintetizează şi secretă proteine .
- au granule de secreţie : mici ( mai mici de 200 nm ) şi mari ( între 200 – 500 nm ) , care nu
diferă între ele .
- granulele mici sunt localizate spre periferia celulei şi conţinutul lor este eliminat în mediul
intern prin exocitoză .
- granulele mari sunt localizate în plină citoplasmă şi reprezintă depozitele de hormoni din
celulă .
- rol : sinteza şi secreţia parathormonului ( hormon ce reglează echilibrul fosfocalcic acţionând
pe os şi la nivel renal şi intestinal ) .
2. Celulele oxifile – sunt mai mari şi puţine .
- citoplasma este intens acidofilă cu numeroase mitocondrii .
- rol : necunoscut – din punct de vedere endocrin sunt inactive
- apar într-un anumit moment în glandă ( se văd după vârsta de 5-7 ani )
- nr. lor creşte progresiv cu vârsta : în perioada de senescenţă au o dispoziţie nodulată tumor
like .
GLANDELE SUPRARENALE
2. MSR
- este o glandă mică , endodermică , anexată sistemului nervos vegetativ .
- este alcătuită din neuroni postganglionari simpatici modificaţi .
- este alcătuită din celule cromafine cu origine în crestele neurale , şi care secretă amine şi
peptide mici . Celulele sunt dispuse în cordoane ramificate sau cuiburi ce vin în raport cu
capilare şi venule postcapilare ( reţea cu ochiuri ) .
- parenchimul este alcătuit din celule cromafine şi celule ganglionare .
1. Celulele cromafine – sunt neuroni postganglionari S modificaţi fără dendrite şi fără axoni .
- dau reacţie pozitivă cu săruri de metale › conţinutul granulelor de secreţie se oxidează şi
polimerizează dând un compus colorat într-o soluţie apoasă de sare metalică Bicromat de K
sau clorit feric ( sunt celule feocromocite ) .
- Rol : sinteză şi secreţie de catecolamine : epinefrină , norepinefrină şi dopamină .
- la om există un singur tip de celule cromafine care conţin în citoplasmă 2 categorii de granule
de secreţie : granule cu epinefrină şi cu norepinefrină ( sunt cele mai numeroase )
- controlul activ al MSR este exclusiv nervos : la fiecare celulă cromafină ajunge o fibră
preganglionară simpatică ( sinapsă colinergică ) .
- în granulele de secreţie există şi alţi compuşi :
- cromogranine ( aparţin celulelor sistemului APUD ) – proteine ce menţin catecolaminele în
vezicule .
- ioni de Ca .
- ATP preluat din citoplasmă .
- dopamin β hidroxilazγ – cu rol în sinteza norepinefrinei .
2. Celulele ganglionare – sunt puţine şi îşi menţin forma , structura şi funcţia .
Curs 4 APARATUL GENITAL FEMININ
Aparatul genital feminin este format din: ovar, tuba uterina, uter, vagin si glande anexe.
ORGANIZAREA GENERALA A OVARULUI
Ovarul are doua componente: corticala, de culoare roz-cenusie si medulara, de culoare
rosu-intens. Microscopic, de la exterior spre interior, ovarul este format din: epiteliu de
acoperire, albugineea ovarului, corticala si medulara. Corticala lipseste in dreptul hilului; la
acest nivel, epiteliul de acoperire se continua cu mezoteliul peritoneal.
1. Epiteliul de acoperire se numeste impropriu epiteliu germinativ Waldayer deoarece s-
a crezut initial ca in el se formeaza celulele germinative primordiale. El variaza ca aspect dupa
varsta.: pana la pubertate este simplu cilindric, in perioada fertila a femeii este simplu cubic, iar
dupa menopauza este simplu pavimentos. Aspectul epiteliului nu variaza sub influenta
hormonilor. Celulele au citoplasma putina. Nucleul se adapteaza formei (ovali, rotunzi
aplatizati) si este tahicromatic. In acest epiteliu se pot distinge celule epiteliale care
degenereaza chistic rezultand microchisturi paraovariene care au tendinta sa se desprinda de
suprafata ovarului, ramanand legate de suprafata printr-un pedicul fin. Aceste microchisturi nu
altereaza functia organului. Ele pot sa ramana ca atare sau pot sa degenereze calcar.
2. Albugineea e considerata un fel de capsula alcatuita din tesut conjunctiv fibros cu rol
protector. Nici ea nu e influentata de hormoni. In anumite momente si la anumite femei,
albugineea poate sa sufere fenomenul de scleroza pasagera (ingrosare), afectand ovulatia.
Foliculul ia contact cu albugineea, care se subtiaza si are loc ovulatia cu ruperea albugineei.
Daca ea e sclerozata, nu se produce ovulatia si se pot forma chiar macrochisturi.
3. Corticala are aspectul cel mai heterogen datorita foliculilor pe cale de crestere. Pana
la pubertate contine doar foliculi primordiali, intre pubertate si menopauza toate tipurile de
formatiuni parenchimatoase, iar dupa menopauza are doar tesut fibros si se reduca ca
dimensiuni. Este formata din stroma si parenchim.
a. Stroma e un tesut conjunctiv lax cu functii speciale: tesut conjunctiv lax spino-celular,
cu predominanta celulara, putina substanta fundamentala si fibre de reticulina. Fibroblastele
din acest tesut au particularitati functionale: sunt foarte sensibile la actiunea gonadotropilor si a
hormonilor ovarieni. Ele se dispun in vartejuri in jurul formatiunilor parenchimatoase. Sub
actiunea hormonilor, fibroblastele se pot diferentia pe trei directii:
i. se transforma in celule tecale interne (celule endocrine in teaca foliculului care secreta
androgeni pana la androstendion)
ii. se transforma in miofibroblaste formand teaca externa foliculara; contractilitatea lor are
un rol important in ovulatie
iii. se transforma in glanda interstitiala a ovarului, care secreta estrogeni si progesteron,
dar care exista doar la animale, nu si la om.
b. Parenchimul este format din foliculi ovarieni, corpi luteali si corpi albicans. Foliculii ovarieni
sunt in numar de 400.000, din care doar 400-500 se maturizeaza (foliculi evolutivi), iar ceilalti
sufera procesul de atrezie (foliculi involutivi). Foliculii evolutivi sunt de patru feluri: primordiali,
primari (unilamelari si multilamelari), secundari (veziculari si antrali) si maturi (de Graaf).
4. Medulara este zona cea mai bine vascularizata, este acoperita, cu exceptia hilului, de
corticala si este formata din tesut conjunctiv lax in care se gasesc: vase de sange (artere
helicine, plexuri venoase dilatate si vase limfatice), fibre musculare netede diseminate, fibre
nervoase amielinice cu rol senzitiv (anexita doare), celule deciduale (celule mari cu glicogen),
celule interstitiale Berger si, uneori, vestigii ale canalului Wolff.
OVOGENEZA
In epiteliul celomic, in prima luna de viata intrauterina, apar celule germinative
primordiale.Dupa diviziunea mitotica in epiteliul celomic, aceste celule migreaza in crestele
genitale iar apoi vor popula viitoarea corticala ovariana. Aici aceste celule dau nastere la
ovogonii care continua sa se divida mitotic pina in luna a cincea ,cind exista 6 milioane de
ovogonii in cele doua ovare.In luna III o parte din ovogonii prin mitoza dau nastere ovocitelor
de ordinul 1,proces care se va incheia in luna VII. Aceste ovocite intra in prima faza a diviziunii
meiotice raminind in profaza ei si se inconjura de celule foliculare formind foliculii primordiali.
La nastere, fetita va avea doar 1,5 milioane de foliculi primordiali.Restul de 4,5 milioane
au suferit un proces de atrezie foliculara , care incepe din viata uterina si are loc la parametrii
mari atunci cind profilul hormonal al organismului se schimba ( ex: dupa nastere,dupa
pubertate ).
Ovocitul de ordinul I sufera procesul de meioza si se transforma in ovocit II si primul
globul polar.Ovocitul II mai sufera un proces de meioza, raminind in metafaza ei si asa e
expulzat in ovulatie. Primul globul polar involueaza si se autolizeaza sau e fagogitat de
macrofagele locale.
Dupa ovulatie, tuba uterina se aplica cu fimbriile si preia ovocitul II. Daca acesta nu e
fertilizat,nu-si definitiveaza diviziunea meiotica, se autolizeaza sau e fagocitat de macrofagele
locale. Daca e fertilizat isi termina diviziunea meiotica si se transforma in ovul si al II globul
polar. Obstruarea comunicarii catre uter, malformatii,aderente,pozitie inalta ale tubei uterine
duc la sarcina extrauterina tubara care nu poate fi dusa la termen .
STRUCTURA FOLICULULUI
Foliculul este format din componente de origine epiteliala- ovocitul, celule foliculare, lichid
folicular, zona pellucida si corpii Call-Exner-, si componente de origine conjunctiva- teci
foliculare si vase sangvine. Aceste doua componente sunt separate prin membrana Slavianski.
Foliculul primordial
Sunt cei mai numerosi, cei mai mici, localizati in corticala externa, imediat sub albuginee.
El contine doar un ovocit si un singur rand de celule foliculare, turtite, asezate pe o membrana
care separa partea avasculara de corticala inconjuratoare. Ovocitul are forma ovalara,
diametru de 2-5 microni, nucleu eucromatic (cz. nespiralizati) excentric, cu nucleol evident,
citoplasma acidofila, palida, cu aspect omogen (fin granulata). La microscopul electronic se
observa putine organite (mitocondrii, RE, complex Golgi), perinucleare, iar membrana prezinta
microvili. Celulele foliculare sunt turtite, cu citoplasma putina si nuclei tahicromatici. ele sunt
unite prin desmozomi si hemidesmozomi.
Foliculul primar unilamelar
Mai intai creste ovocitul, apoi celulele (proces de crestere asincron), rezultand un ovocit
si un singur rand de celule cubice foliculare. Ovocitul masoara 60 de micrometrii, nucleu mare
si eucromatic, cu nucleol. Citoplasma se incarca cu glicogen, avand aspect granulat, acidofila.
La ME se observa organitele care se dezvolta, se disperseaza in citoplasma si zonele Golgi se
dispun in citoplasma periferica, urmand un proces de secretie a GP din zona pellucida. Apare
un contur fin de zona pellucida. Zona pellucida apare striata pentru ca e strabatuta de microvilii
ovocitului si de prelungirile celulare foliculare unite prin jonctiuni gap. Celulele foliculare sunt
unite prin desmozomi, hemidesmozomi, iar membrana bazala separa formatiunile avasculare
de corticala inconjuratoare.
Foliculul primar multilamelar(FPM)
Este format din ovocit si mai multe randuri de celule foliculare care formeaza granuloasa
foliculara, teaca externa si teaca interna. Limita dintre granuloasa si teaca interna este clara
pentru ca incepe sa se formeze m. Slavianski. Ovocitul are 130 de microni, nucleu mare,
veziculos ( se numeste vezicula germinativa); nucleolul se numeste pata germinativa.
Citoplasma e acidofila, incarcata cu glicogen, avand aspect granulat. La ME apar organite
foarte bine dezvoltate cu aparatul Golgi in ectoplasma, membrana are numerosi microvili si se
vede mult mai bine zona Pellucida. Granuloasa este formata din celule foliculare de dimensiuni
crescute, poliginale, cu citoplasma palida si nucleu eucromatic pentru ca se incarca cu
incluziuni lipidice (h. sterolici). Pe membrana celulara apar receptori pentru FSH; celulele cu
receptori pentru FSH au ~1500 de receptori. FSH stimuleaza actiunea enzimatica a
aromatazei. Celulele care nu au receptori sunt conectate prin jonctiunea gap cu celelalte,
relizandu-se o stimulare de tip mesager secund. Secretia propriu-zisa de estrogeni incepe in
stadiul de FPM cu 6 randuri de celule granuloase. Aceasta secretie se face in teaca interna
unde rezulta androstendion care trece in celulele granuloasei si sunt substrat de aromatizare
rezultand estriol.Capacitatea de a transforma mediul androgenic in estrogeni conditioneaza
capacitatea foliculului de a ajunge la maturitate.
Teaca interna este formata din celule alungite , fusiforme cu citoplasma palida incarcata
cu incluziuni lipidice. Celulele tecale interne prezinta receptori pentru LH care stimuleaza
secretia de androgeni dar si de progesteron.
Teaca externa e formata din miofibroblaste cu filamente de actina , miozina ,filamente
intermediare de vimentina si desmina.
Celulele granuloasei si celulele tecale restante dupa ovulatie vor forma o glanda
endocrina localizata tot in corticala. O data cu expulzarea ovocitului II se expulzeaza si o parte
din lichidul din antru. Datorita acestui fapt, foliculul se colabeaza si apare o formatiune
policiclica cu numeroase invaginari ale peretelui. Sangele se acumuleaza in cavitatea
foliculului restant si se coaguleaza, formandu-se un cheag care va fi invadat de tesut
conjunctiv. Acest cheag se gaseste in centrul corpului galben. Urmatoarea faza este de
luteinizare a celulelor granuloasei si tecale: granuloasa devine luteinica (80% din greutatea
corpului galben), iar tecile devin teci luteine. Celulele granuloasei cresc in dimensiuni, se
incarca cu incluziuni lipidice si cu un pigment luteotrop de culoare galbena. Apar vase de
sange printre celulele granuloasei. Aceste vase sunt de neoformatie sau provin din structurile
din jurul granuloasei. Celulele granuloase luteinice secreta estrogeni.
Celulele tecale interne devin poligonale, se incarca cu incluziuni lipidice dar au
citoplasma mult mai intunecata. Numarul vaselor de sange e mai mare decat in folicul. Daca nu
exista sarcina, un corp galben numit.......... incepe sa involueze in ziua 24 , iar involutia se
termina in ziua 28. Daca exista sarcina se formeaza corpul galben de sarcina care evolueaza 6
luni la parametrii maximi, apoi involueaza pana la termen. El secreta in aceasta perioada
relaxina care determina o imbibare apoasa a tesutului conjunctiv din simfiza pubiana
determinand dezvoltarea soldurilor.
Involutia incepe prin progresia de tesut conjunctiv dispre cheagul central si corpul galben
e inlocuit complet de benzi de fibre de colagen. Apare astfel corpul albicans, formatiune ovalara
cu contur policiclic, cu putina substanta fundamentala si rare celule conjunctive. Corpul alb
sufera un proces de degenerare hialina, fiind inlocuit de o masa amorfa care nu se coloreaza
cu coloranti acizi sau bazici, aparand palida. Treptat dispare dar cat exista , deformeaza
suprafata ovarului.
Aspectul heterogen al ovarului se datoreaza cresterii foliculare, selectiei foliculilor care
vor intra in crestere si a celor ce urmeaza sa se matureze. Initial cresterea foliculilor e
independenta de FSH, dar cresterea in sine e dependenta de FSH. Cresterea se face in 120-
150 de zile pentru foliculii mici si in 65 de zile pentru foliculii mari. Selectia foliculilor care vor
intra in crestere se face cu un an inaintea fiecarui ciclu, iar selectia celor care se vor maturiza
se face cu o luna inaintea ciclului: se selecteaza acel folicul care are cea mai mare
concentratie de FSH si de estrogen in lichidul folicular.
Ciclul ovarian are doua faze: faza foliculinica (dezvoltarea foliculilor si pregatirea
ovulatiei) si faza luteinica. Faza foliculinica are valoare fixa de 14 zile indiferent de durata
ciclului, astfel incat intre zilele 7-16 exista riscul de sarcina fie ca ciclul e de 21, 28, 35 de zile
Curs 5
Trimestru 2
Organele limfoide(limfopoietice)
1. Ganglionii limfatici
a) Zona corticală :
- este împărţită în loji şi lojete
- foliculii limfatici şi sinusuri limfatice perifoliculare (1, 2, sau 3 în fiecare lojetă)
- foliculul prezintă o zonă corticală(la periferie) şi o zonă medulară(centrul germinativ) în
mijlocul folicului
- zona corticală foliculară – e întunecată pentru că are limfocite mature, cu nucleu mare,
tahicromatic(heterocromatină)
- zona medulară foliculară – mai clară, cu puţine celule, (limfoblaşti, plasmocite,
macrofage) - celulele sunt aşezate pe o plajă conjunctivă alcătuită din
celule şi fibre : celule reticulare de la care pleacă prelungiri ce se pot ramifica, vin în contact
unele cu altele pseudo reţea celulară(citoreticul); nu fac anastomoze
- fibre subţiri de reticulină ce se anastomozează reţea
reticulară adevărată
- stroma foliculului: citoreticul şi reţea fibrilară de reticuline, pe ea existând limfocite şi
limfoblaste
În folicul se află capilare sanguine, nu există vase limfatice.
Foliculii limfatici secundar(cu zonă corticală şi medulară)se găseşte în toţi ganglionii
după naştere.
Foliculii limfatici primari se află in ganglionii limfatici înainte de naştere(nu au centru
germinativ).
b) Zona medulară :
este formată din :
1) Cordoane celulare: - au reţea de susţinere cu citoreticul şi fibre de reticulină
- pe reţea se află limfocite mature, plasmocite, macrofage
- au un aspect întunacet
2) Sinusurile limfatice mediane(căile cavernoase) – au traiect spiralat
- au calibru neregulat
- au pereţii cu endoteliu discontinuu
- au lumen traversat de prelungirile celulelor
reticulare şi ale macrofagelor
c) Zona paracorticală :
- e o zonă îngustă, aflată între celelalte două
- stroma(reţeaua de susţinere) e aceeaşi
- pe stromă se află limfocite dispersate difuz, neorganizate, vase sanguine de tipul :
venule postcapilare cu endoteliu continuu(celule endoteliale cilindrice înalte)
- limfocitele sunt T(venite din timus) şi formează zona timodependentă a ganglionului
Foliculii din corticală şi cordoanele celulare medulare au limfocite B şi formează zone
timo-independente ale ganglion.
1) Venulele postcapilare - la acest nivel din sânge limfocitele T trec endoteliul venulelor printre
celulele înalte, ajung în ţesutul conjunctiv stromal(în afara sângelui), sunt recaptate în
sinusurile limfatice, ajung din nou în sânge astfel se descrie circulaţia şi recirculaţia
limfocitelor între sânge, ţesuturi şi limfă.Cel mai mult recirculă limfocitele T.
2) Celulele dendritiforme – sunt celule interdigitate, celule prezentatoare de antigen
- din corpul lor celular pleacă prelungiri ce se ramifică şi sunt
asemănătoare dendritelor
- se numesc interdigitale pentru că prin aceste prelungiri celulele vin
în contact unele cu altele
- se numesc prezentatoare de antigen pentru că reţin antigenul
pătruns în organism, antigen ce va stimula funcţia limfocitelor T ce secretă limfokine
Circulaţia sanguină :
- se realizează prin hil
- artera pătrunde prin hil în ganglion , se ramifică în capilare şi se distribuie foliculilor
limfatici şi celulelor din medulară
- sângele e recolectat de venule ce se colectează într-o venă unică ce părăseşte
ganglionul tot prin hil
Circulaţia limfatică :
- ajung vase limfatice aferente la faţa convexă a ganglionului, pătrund între capsulă şi
corticală, formează un plex limfatic subcapsular, ajung în corticală în sinusul limfatic
perifolicular, de acolo în sinusurile limfatice medulare de unde ies din ganglion prin vasele
limfatice eferente din hil
Curentul limfatic în ganglion e foarte redus (viteză mică) cu scopul de a se reţine in
ganglion toţi microbii şi elementele non-self reţinute de prelungirile macrofagelor şi celulelor
interdigitale şi apoi fagocitate de macrofage.
Limfa care iese din ganglion e mai curată decât limfa care pătrunde în ganglion.
Inervaţia :
- este bogată
- în ganglion pătrund nervi mielinici şi ramificaţii ramurile terminale
amielinice(controlează toată activitatea celulară)
Funcţiile :
- organe limfopoietice – formează pentru organism limfocite B
- în zona germinativă au loc transformări blastice unde se formează noi limfocite ce ajung
în zona corticală, apoi în zona medulară
- limfocitele B declanşează procesul imunologic umoral în organism
2. Splina
Vascularizaţie :
La nivelul hilului artera şi vena splenică sunt învelite într-un manşon comun fibros
conjunctiv; ele pătrund în splină unde artera se separă de venă iar teaca conjunctivă dispare.
Artera splenică se ramifică şi se înveleşte de o teacă de limfocite teacă limfatică
periarterială(pentru că e în mijlocul tecii: artera splenică centrală). Arteriolele rezultate sunt
învelite de o teacă mai groasă şi formează corpusculul Malpighi. Arteriolele se divid mai
departe, apoi la ieşirea din corpusculul Malpighi arteriola dă naştere la 5 artere pernicilate .
Acestea se ramifică în continuare, pierd teaca limfatică din jur şi capătă o teacă conjuctivă
elipsoidă fiecare.
Elipsoidul are : macrofage, fibroblaste şi fibre de reticulină. Din aceste ramuri arteriolare
rezultă capilare sanguine neînvelite de nici o teacă.
Funcţii :
1. organ limfopoietic ce formează limfocite pentru organism
2. intervine în apărarea organismului în procesul umoral şi celular prin limfocitele B şi T
3. este locul principal de distrugere a hematiilor îmbătrânite . Hematiile sunt reţinute aici
şi fagocitate de macrofage. Prin această degradare se eliberează fier din hematii. Fierul trece
în sânge şi la nivelul măduvei hematogene este reutilizat pentru fabricarea unor noi hematii.
Timusul
Funcţii :
1. organ limfopoietic – formează limfocitele T pentru organism
2. intervine în procesul imun al organismului, în special în imunitatea celulară
3. funcţia endocrină : secretă timina, timozina cu rol de hormoni
Involuţia timică : se dezvoltă cel mai mult la pubertate apoi involuează. Ţesutul timic e
înlocuit cu ţesut adipos. La bătrâni există insule timice înconjurate de adipocite.
Amigdalele
Sunt următoarele : palatine, faringiană, linguală inel limfatic Waldeyer.
Amigdala palatină
- este acoperită de epiteliu bucal(pluristratificat pavimentos moale)
- epiteliul se învaginează li rezultă cripta amigdaliană(în fundul lor rămân resturi
alimentare sau microbi)
- epiteliul e străbătut de limfocite şi alte celule sanguine
- în jurul criptei se găsesc foliculi limfatici secundari cu limfocite B(organ timo-
independent), rare limfocite T la periferia foliculului.
Rol: limfopoietic şi intervin în procesele locale de apărare
Amigdala faringiană
- e acoperită de epiteliu pavimentos stratificat cilindric ciliat(!) de tip respirator
- sub epiteliu se află foliculi limfatici secundari cu limfocite B
Amigdala linguală
- este acoperită de epiteliu de tip masticator(pavimentos pluristratificat cu zone de
cheratină şi parakeratoză cu scopul de a o proteja)
Cavitatea bucală
Mucoasa
2. Mucoasa de căptuşire
Submucoasa
3. Mucoasa specializată
Papilele linguale
Papilele Filiforme
- sunt cele mai multe (pe toată suprafaţa limbii), au formă conică
- conţin epiteliu stratificat pavimentos keratinizat
- nu au muguri gustativi, au rol mecanic
Papilele Fungiforme
Papilele Circumvalate
Mugurii gustativi
Muşchii limbii
Inervaţia limbii
Smalţul
- este un material extracelular foarte mult mineralizat, conţinând: 96% mineral de hidroxi-
apatită, 4% materie organică + apă
- e format din prisme adamantine + substanţă interprismatică
- ia naştere numai în timpul vieţii intrauterine de ameloblaşti
- prezintă: - linii incrementale Retzius (sunt aproape paralele cu suprafaţa smalţului)
- tufele(?) smalţului, care sunt neregularităţi între smalţ şi dentină
- liniile Retzius sunt de mai joasă mineralizare (reprezintă etape în depunerea calciului)
- matricea organică este alcătuită din enameline şi are rol în protejarea tufelor
Dentina
Celulele
- sunt odontoblaşti cu: - corp cilindric ce conţine retiul endoplasmatic rugos, aparat Golgi,
granule de secreţie (secretă colagenul,GLICOZ-AMINO-GLICANI, fosfoproteine), mitocondrii şi
corpusculii abac
- odontoblaştii participă la mineralizare
- prelungire (Tomes) în tubulii dentinali, microtubuli, microfilamente,
granule de secreţie, mitocondrii
- complexe joncţionale apico-laterale
- spaţiile intercelulare sunt străbătute de fibre de colagen (von Korf) şi
fibre nervoase
Pulpa dentară
Inervaţie
- reţea capilară subodontoblastică din care pornesc anse capilare în stratul odontoblaştilor =
capilare fenestrate, aşezate pe o membrană bazală
- prelungirile odontoblaştilorvce sunt senzori de durere
Cementul
Ligamentul periodontal
Alveola dentară
- este alcătuită din osul alveolar, care este format dintr-un strat nelamelar (inseţia ligamentului
periodontal) şi un strat lamelar
- osul de susţinere alcătuit dintr-un strat lamelar
Gingia
Mucoasa
- Este formată din :
1. epiteliu de acoperire - ce vine în contact direct cu lumenul şi este de două tipuri – stratificat
pavimentos nekeratinizat sau simplu cilindric. De-a lungul tubului digestiv există şi zone unde
tranziţia nu se face brusc.
2. corion (lamina propria) - alcătuită din ţesut conjunctiv lax, conţinând: celule imuno-
competente cu activitate imunologică, capilare sanguine şi limfatice ce preiau moleculele
absorbite, terminaţii nervoase, glande.
3. musculara mucoasei - ce apare ca o pătură subţire de musculatură netedă. Este dispusă pe
două straturi : unul circular - intern şi altul longitudinal – extern; prin contracţie dă posibilitatea
realizării unor mişcări ale mucoasei.
- Acţionează ca o barieră, protejând organismul de migrarea unor celule neoplazice.
- Dintre componentele sale, epiteliul de acoperire diferă de la un segment la altul.
- La anumite nivele mucoasa formează evaginări sau invaginări:
evaginările sunt formate de vilozităţi (numai mucoasa) sau pliuri (mucoasa şi
submucoasa), cu rol în creşterea suprafeţei de contact al mucoasei cu conţinutul lumenului
invaginările formează: a) glande: - pătrunde spre corion fără a depăşi musculara
mucoasei şi formează glande mucoase
- depăşeşte musculara mucoasei şi pătrunde până în
submucoasă formând glande submucoase
- au rol în creşterea suprafeţei de secreţie
b) canale de excreţie ce străbat toată grosimea peretelui
digestiv şi ajung la ficat şi pancreas
Tunica submucoasă
Din punct de vedere structural e formată din ţesut conjunctiv moderat dens la nivelul
căruia numărul de celule e scăzut faţă de corion. Elementele fibrilare sunt fibre de colagen şi
câteva fibre de elastină.
- apar vase sanguine cu calibrul cel mai mare din tot peretele tubului digestiv şi vase limfatice;
apare ţesut limfoid ca noduli ; găsim plexul intrinsec Meissner, iar la nivelul esofagului şi
duodenului glande
Tunica musculară
- cu excepţia părţii superioare a esofagului şi a sfincterului anal extern, este alcătuită din ţesut
muscular neted
- se organizează în două straturi : unul circularintern şi altul longitudinal extern
- contracţiile musculaturii circulare asigură micşorarea lumenului tubului digestiv, comprimând
conţinutul şi amestecându-l cu sucurile digestive
- contracţiile musculaturii longitudinale generează undele peristaltice ce asigură progresia
conţinutului
- prin îngroşarea musculaturii circulare se formează sfinctere digestive (sfincterul faringo-
esofagian este striat)
- între cele două straturi de musculatură se află ţesut conjunctiv lax ce conţine vase şi plexul
nervos Auerbach
Tunica externă
Vascularizaţia
Ţesutul limfoid
- poate apare sub două forme : ţesut limfatic difuz şi ţesut limfatic în foliculi
- apare iniţial în structura corionului, ulterior se poate extinde şi în submucoasă
Inervaţia
Patologie
Esofagul
- are o cantitate mai mare de fibre elastice ce permit distensia esofagului la trecerea bolului
alimentar
- esofagul are un sistem venos foarte bine dezvoltat
- o parte din venele esofagului se deschid în venele gastrice formând o anastomoză porto-
cavă, astfel încât o presiune crescută sau scăzută în sistemul port există repercusiuni asupra
venelor esofagiene
- glandele esofagiene propriu-zise sunt mult mai bine dezvoltate în ˝ superioară a esofagului ,
sunt glande simple, tubulo-acinoase, de tip mucos, secretând un mucus acid
- canalele lor de excreţie se deschid în lumenul esofagului
- canalele de excreţie au o parte dilatată când se deschid în lumen – chisturi esofagiene
(partea dilatată e obstruată de mucus)
- celula mucoasă predomină în aceste glande
- mai există celule secretoare de lizozim, pepsinogen şi oncocite, care sunt celule epiteliale
alterate, există abia după vârsta de 50 de ani
- oncocitele sunt celule cu citoplasma abundentă, granulară, eozinofilă, mitocondrii, suferind
un proces de alterare
Musculara
Stomacul
- este localizat sub diafragm, delimitat de orificiile cardia şi pilor, cu rol de rezervor de
alimente, cu o importantă funcţie exocrină (1000-1500 ml suc gastric/24h), endocrină : peptide
şi amine prin celulele sistemului nervos endocrin difuz
- are rol în procesele de digestie şi de absorbţie: unii ioni, apa, unele medicamente
Mucoasa
a) Epiteliul
- din punct de vedere histologic are 3 regiuni: regiunea cardială, regiunea fundică şi a
corpului, regiunea pilorică cu antrum şi canal piloric
- formează cu submucoasa pliuri gastrice ce dispar când stomacul se destinde
- la suprafaţă se află şanţuri puţin adânci ce delimitează ariile gastrice
- la nivelul fiecărei arii gastrice se află numeroase orificii – cripte(foveole) gastrice, ce sunt
invaginări ale epiteliului de acoperire
- epitelii simple cilindrice
- epitelii de acoperire formate dintr-un rând de celule – celule mucoase de suprafaţă
- acest tip de celule se află şi la nivelul criptelor
- celulele mucoase de suprafaţă : au formă cilindrică, nucleii uşor oval şi situat pre polul bazal
al celulei; citoplasma are mucină spre polul apical dând o culoare palidă, are apical granule de
secreţie mici delimitate de membrane golgiene şi dense la fluxul de electroni; are reticul
endoplasmatic rugos în zona bazală, cu mitocondrii printre cisternele lui; aparatul Golgi se află
supranuclear; are microvili scurţi; pentru cele ce delimitează criptele gastrice numărul de
granule de secreţie este scăzut; au rol în secreţia de mucus neutru o parte în sucul gastric, iar
altă parte formează o peliculă protectoare de mucus ce protejează mucoasa de apariţia
ulcerului gastric
b) Corionul
- are conţinut mare în celule imunocompetente şi în foliculi limfocitari solitari în regiunea
pilorică
- are conţinut în glande gastrice ce se deschid la nivelul criptelor gastrice
- valoarea raportului nr. glande(15 milioane)/nr. cripte(3 milioane) este supraunitară
- glandele gastrice sunt simple, tubulare şi ramificate, clasificându-se după regiunea în care se
află : glande cardiale, glande gastrice propriu-zise, glande pilorice
- glandele gastrice propriu-zise sunt cele din regiunea fundică şi a corpului gastric
- între criptele gastrice şi glandele gastrice se crează un anumit raport
Regiunea cardială
- criptele sunt puţin adânci, acoperă 1 din grosimea mucoasei
- glandele sunt lungi, sinuoase cu lumen larg
Regiunea pilorică
- cripta e adâncă, acoperă 1 din grosimea mucoasei
- glanda e scurtă, sinuoasă cu lumen larg
- ambele tipuri de glande sunt glande de tip mucos (predomină celulele mucoase)
- ocazional există : celule parietale ce secretă HCl, celule secretoare de lizozim, celule
endocrine(în regiunea pilorică), celule nediferenţiate
Regiunea fundică şi corpul gastric
- cripta e puţin adâncă, 1 din grosimea mucoasei
- glandele sunt lungi, rectilinii, tubulare, uneori bifurcate în partea profundă, cu lumen îngust
- aici găsim : celule mucoase ale colului, celule parietale (oxintice), celule principale
(pepsinogen, zimogene), celule nediferenţiate, celule endocrine ale sistemului nervos endocrin
difuz
- glanda gastrică este alcătuită din corp, col ce vine în raport cu cripta, bază
- apare corelat cu functiile de sinteza care tin de activitatea exo si endocrina a hepatocitului si
in procesele catabolitice
- intervine in: metabolismul glicogenului, sinteza de colesterol, in
procesele de detoxifiere si inactivare ce se realizeaza prin oxidare si conjugare
- aici se conjuga medicamentele: antihistaminice, anticonvulsivante
- se inactiveaza hormonii steroidieni
- in procesele de conjugare intervine citocromul B 450
- exista o relatie directa intre administrarea de medicamente si durata
de viata a REN
- au caracter tranzitoriu
- apar dupa ingestia de alimente, dispar la cateva ore
- in anumite conditii numarul lor creste: in perioada de sarcina, in
lactatie, in etilism cronic: steatoza hepatica
Membrana hepatocitului contine domenii specializare spre pol biliar si vascular: la acest nivel
hepatocitul formeaza microvili. Ei au rol in marirea de sase ori a suprafetei de schimb dintre
hepatocit si capilarele sinusoide.Intre polul vascular si capilarul sinusoid exista spatiul Disse
perisinusoidal. Acesta are dimensiuni de 150-200 A. El contine:
-fibre conjunctive de reticulina
-micrivilii hepatocitelor
-celule perisinusoidale: Ito, pit (cu gauri)
-celule hematopoietice ( in viata fetala , pot reaparea in anemii cronice la adult )
Celulele Ito = lipocite = celule interstitiale = celule stelate. Ele sint considerate fibroblaste
modificate. Sunt rare in ficatul adult normal (1 celula Ito la 25 de hepatocite). Au urmatoarele
caracteristici:
-au organite citoplasmatice slab dezvoltate, ce contin insa numai picaturi lipidice
- au raporturi apropiate cu benzile de reticulina
- au prelungiri care vin in contact cu hepatocitele fara a realiza jonctiuni si care
inconjura peretele sinusoidelor din vecinatate sau dupa ce prelungirile strabat un cordon de
hepatocit
- rol: - secreta colagen de tip III (sta la baza organizarii fibrelor de reticulina din
spatiul Disse)
- in conditii patologice creste cantitatea de tesut conjunctiv; colagenizarile din
spatiul Disse reprezinta rezultatul celulelor Ito
- secreta un factor de crestere al hepatocitelor
- depoziteaza lipide si vitamina A exogena
- in timpul vietii fetale au rol hematopoietic
In conditii patologice, celula Ito se poate transforma fibroblast, adipocit, celula hematopoietica
(sufera deci modificari de fenotip).
Celulele pit: - sunt rar intalnite in ficat
- sunt descrise numai la M.E.
- prezinta granule de secretie care au diametrul de 300 de nm, deci sunt celule
endocrine
- azi se considera ca ele nu au rol endocrin ci sunt de fapt o varianta de limfocite
circulante numite limfocite mari granulare
- rol: killer
Specializari ale membranei spre polul biliar
Hepatocitele prin membrana lor participa la delimitarea canaliculului biliar. La acest nivel
membrana contine microvili. In citoplasma corespunzatoare se gasesc numeroase filamente de
actina, care circumscriu canaliculul (ele influenteaza diametrul canaliculului biliar). De-o parte
si de alta a zonelor membranei care delimiteaza canaliculul se gasesc jonctiuni stranse care
fac impermeabila......; ea trece deci doar prin canalicul. Exista o cantitate mare de ATP-aza,
PAL, Ag specifice ce permit identificarea polului biliar.
Tesutul conjunctiv al ficatului
- se gaseste:- la nivelul capsulei Glisson
- in structura septurilor conjunctive ce compartimenteaza parenchimul in lobi si
lobuli; aceste septuri inconjura vase, canalicule si fibre nervoase
- se continua sub forma unei retele alcatuita din fibre de reticulina = retea de
sustinere pentru parenchim
- rol: mentinerea deschisa a capilarelor sinusoide
- prin procesul de hiperplazie si hipertrofie a tesuturilor restante ficatul se poate
reface deoarece are o mare putere de regenerare (1 luna de zile-70% din parenchim se
regenereaza); alaturi de proliferare celulara, prolifereaza si tesutul conjunctiv, ducand la fibroza
hepatica; procesul de fibroza debuteaza in spatiul portal Kiernan; cand in urma leziunii
prolifereaza tesutul conjunctiv, apar septuri noi conjunctive care impiedica raporturile cu
capilarele sinusoide si ductele biliare; in prima faza apar tulburari de irigatie; septurile au efect
restrictiv asupra proliferarii hepatocitelor, pierzandu-se arhitectura normala a hepatocitului si
ducand la dezorganizare.
Vascularizatia ficatului
- primeste aprox. 1/4 din debitul cardiac
- are o dubla vascularizatie: 1.functionala
2. nutritiva
-1. e asigurata de v. porta, reprezinta 75% din totalul vol. sanguin hepatic
- rol: aduce sange cu subst. nutritive (+toxine), produsi de degradare ai Hb din splina,
secretia endocrina a pancreasului
- 2. e asigurata de a. hepatica cu ramurile ei (25% din volumul sanguin al ficatului)
- rol: aduce sange cu oxigen pentru hepatocit
V. porta si a. hepatica urmeaza un sistem de ramificatii: ultimele ramificatii ale a. hepatice se
deschid in ultimele ramificatii ale v. porte din lobulul hepatic adica in capilarele sinusoide
(contin amestec de tip venos-arterial).
Capilarele sinusoide formeaza in lobul o bogata retea intralobulara. Sangele in ele curge de la
periferie catre v. centrolobulara.
1. cai intrahepatice
2. cai extrahepatice
1. pot fi: a. intralobulare: canalicule biliare si pasaje Hering
b. extralobulare: canale perilobulare, interlobulare, lobare; la iesirea din lobul
canaliculul devine canal
Structura cailor biliare
- canaliculele biliare intralobulare initial nu au perete propriu
- prin impregnare argentica sau met Gomery se observa cum canaliculele comunica intre ele
- pasajul Hering este zona care face legatura intre canaliculele biliare si canalele biliare din
spatiul portal; corespunde placii limitante; au perete propriu din epiteliu simplu pavimentos sau
cubic inconjurat de fibre de reticulina
- caile extralobulare: perete alcatuit din epiteliu pe MB cu tesut conj. fibros alaturi; epiteliul
variaza de la simplu cubic la simplu cilindric;
- caile extrahepatice au peretele alcatuit din 3 tunici: mucoasa, musculara si adventice
- epiteliul de acoperire: simplu cilindric; apar celulele secretoare de mucus
- corion: contine fibre elastice, infiltrate limfoide si glande de tip mucos
- circulatia arteriala: sistem vascular de tip portal = sistem port insulo-acinar; consta in :
arteriole aferente care ajung la periferie, se capilarizeaza, iar capilarele iriga in cascada
insulele; capilarele se strang in arteriole eferente care parasesc insulele si se capilarizeaza in
jurul acinilor;
- celulele insulare fac parte din celulele endocrine cu inervatie directa; acest lucru este
valabil cam pentru 10% din celulele insulare; jonctiunile gap cupleaza celulele insulare (10%)
Metode de imunocitochimie: 2 tipuri de celule endocrine: I.minore si II.majore.
I.- celule secretoare de VIP
- celule cu secretie mixta: enterocromatina
- contin granule de secretie cu: serotonina, motilina, substanta P
- sunt componente ale sistemului neuroendocrin difuz
II.- celule secretoare de insulina si amilina (moduleaza actiunea insulinei) = celule B; sunt cele
mai voluminoase celule din insule; se concentreaza la centrul insulei;
- celule secretoare de glucagon = celule A; 25% din insule; predomina la periferie
- celule secretoare de somatostatin = celule D; 5-10%; sunt la periferia insulei; au granule
omogene putin dense
- celule secretoare de polipeptid pancreatic = celule PP = celule F; la periferie sunt cele care
se pot gasi in peretele acinilor si ductelor excretorii.
Curs 11 Aparatul urinar
Rinichiul
- este învelit de o capsulă fibroasă groasă, cu fibre de colagen în mănunchi, puţină substanţă
fundamentală şi foarte rare fibroblaste
- are o formă caracteristică cu faţă convexă şi hil renal
- are două zone: medulara (spre hil) şi corticala (spre partea convexă)
Zona medulară
Piramidele Malpighi - sunt 8-10 pentru fiecare rinichi, au vârful spre hil şi baza spre
partea convexă
Piramidele Ferrein – pleacă de la baza fiecărei piramide Malpighi, sunt în număr de 200-
300 pentru fiecare piramidă Malpighi şi au baza către baza piramidei Malpighi
Zona corticală
- are trei zone : 1. Cortex cortici – este o zonă îngustă fiin partea cea mai externă a
rinichiului 2. Labirintul cortical - este un ţesut renal aşezat printre piramidele Ferrein,
separându-le între ele
3. Coloanele Bertin – aşezate intre piramidele Malpighi, separându-le
între ele
Lobul renal este alcătuit din piramida Malpighi şi toate piramideleFerrein ce pleacă de la
baza piramidei Malpighi şi toate zonele corticale adiacente, fiind delimitat de două artere
interlobare, ramuri ce provin din artera renală
Lobulul renal este format dintr-o piramidă Ferrein şi zona labirintică înconjurătoare şi zona
de cortex cortici de deasupra , fiind delimitat de două artere interlobulare, ramuri ale arterei
interlobare
Nefronul
- un rinichi are aproximativ 1-3 milioane de nefroni care gnu se refac dacă sunt distruşi (apare
ţesut conjunctiv cicatricial)
- e alcătuit din corpusculul renal Malpighi şi căile urinifere (tubi) : tub contort proximal, ansă
Henle, tub contort distal
- în corticală se află corpusculii, tubii contorţi proximali, tubii contorţi distali
- în medulară se află ansele Henle (mai lungi)
Corpusculul renal Malpighi
- are diametrul de 200 m, cu doi poli funcţionali: unul urinar (iese filtratul urinar primar), şi unul
vascular (intră şi ies arterele din corpuscul)
- are o componentă vasculară, capsula Bowman ca înveliş
- componenta vasculară este alcătuită din arteriolă aferentă, glomerul renal (ghem de capilare
intracapsular) şi arteriola eferentă
Arteriola aferentă
Arteriola aferentă
- pătrunde în corpusculul renal prin polul vascular şi se ramifică în 4-5 ramuri scurte ce
formează anse capilare cu bucla orientate către polul urinar şi rezultă o reţea anastomotică
(anastomozele sunt rare). Se formează o lobulaţie vasculară intracorpusculară, fiecare ansă se
consideră un lobul vascular
Peretele capilar
a) Endoteliul este format dintr-un singur rând de celule unite strâns între ele (joncţiune
pentalaminată, zonula adherens, joncţiune desmozomală) cu citoplasma conţinând fenestre
(orificii neacoperite) epiteliul se numeşte lamina fenestrata
b) Stratul subendotelial este amorf, fără structură , cu glucoz-amino-glicani şi proteo-glicani,
având rol în schimbul dintre sânge şi spaţiul extravascular
c) Membrane bazală este alcătuită din ţesut conjunctiv şi se uneşte cu membrana bazală a
foiţei viscerale a capsulei Bowman formând împreună lamina densa
- la microscopul electronic lamina densa are trei straturi: un strat mijlociu întunecat alcătuit din
fibrile fine de colagen IV, două straturi intern şi extern clare la fluxul de electroni cu foarte rare
fibre de colagen, dar au multe molecule de heparansulfat
- lamina densa este un filtru pentru sânge în vederea formării urinei primare, trecând numai
anumite tipuri de molecule
- cele două membrane bazale se separă şi creează mici spaţii cu celule speciale mezangiale.
Totalitatea celulelor mezangiale formează mezangiul intracorpuscular
- celulele mezangiale au corpul mare, cu nucleu rotund, mulţi lizozomi (hidrolaze acide). Din
corpul celular pleacă prelungiri ce ajung până în lumenul capilarului.
- sunt celule de apărare locală, prin prelungiri ele fagocitând particulele străine (în lizozomi).
Numărul prelungirilor creşte în glomerulo-nefrite.
Arteriola eferentă
- părăseşte corpusculul prin polul vascular în unghi ascuţit cu arteriola aferentă, având un
perete format din intimă, medie, adventiţie
- în medie doar un număr mic de celule suferă transformări epiteloide şi secretorii
- la ieşirea din corpuscul, media prezintă sfincter mic (reglează circuitul sângelui în interiorul
corpusculului, reglează formarea cantitativă a urinii)
- lumenul ei este mai îngust decât al arterei aferente
Capsula Bowman
- are două foiţe : externă (parietală) şi internă (viscerală) una în continuarea celeilalte la polul
vascular
- între cele două foiţe se găseşte spaţiul urinar ce colectează prima urină formată (filtratul) ce
trece apoi prin polul urinar în tubul contort proximal
- Foiţa externă delimitează fiecare corpuscul la periferie, prezintă membrană bazală ce se
continuă la polul urinar cu membrana bazală a tubului contort proximal şi la polul vascular cu
membrana bazală a capsulei bazale; pe faţa ei internă se găseşte un rând de celule epiteliale
turtite (orientate spre spaţiul urinar)
- Foiţa internă o continuă pe cea externă la nivelul polului vascular, membrana sa bazală se
uneşte cu membrana bazală a capilarului glomerular (lamina densa); epiteliul aşezat pe faţa
dinspre spaţiul urinar este alcătuit din podocite = celule cu picioruşe (un singur rând)
- podocitul are citoplasma bogată în organite celulare, de pe faţa internă pornesc prelungiri
celulare ramificate, se prind pe lamina densa (ultimile ramuri) şi rezultă un spaţiu
anfractuos(între lamina densa şi podocite) = labirintul subpodocitar
Colectează sângele pentru a se forma urina primară, sângele trecând prin bariera de filtrare
(lumen spaţiu urinar) :
1. – lamina fenestrata
2. – spaţiul subendotelial
3. – lamina densa şi mezangiu
4. – labirint subpodocitar
5. – spaţiile dintre corpurile podocitelor
Prin această barieră trec apa, glucoza (molecule mici), proteine mici (masa moleculară
70000), ioni (Na+, K+, etc) în diferite concentraţii şi ajung în spaţiul urinar, apoi în tubul contort
proximal
Filtratul urinar primar e foarte mare şi trebuie redus. Procesul de reducere are loc în tubii
uriniferi.
Ansa Henle
- cele mai multe se găsesc în medulară, continuă tubul contort proximal, are un braţ subţire,
buclă şi braţ gros ascendent
Braţul descendent are lumen îngust, peretele este format din membrană conjunctivă
(continuă membrana tubului contort proximal) ce are pe faţa internă celule scurte turtite fără
microvili apicali manifestând un proces de resorbţie redus.
Bucla şi braţul ascendent au un lumen mai larg, membrana conjunctivă căptuşită spre
lumen cu microvili apicali, în acest loc resorbindu-se Na, Cl rezultând un mediu hipertonic local
pentru urina definitivă.
- se află totdeauna în medulara renală printre ansele Henle, aparţin nefronului (după unii
autori). După alţii tubii colectori Bellini sunt primul segment al căilor urinare, dar tubii colectori
Bellini au altă origine embriologică decât formaţiunile nefrotice.
- au lumen larg, peretele format din membrană conjunctivă (15-20 de celule epiteliale înalte cu
microvili, aşezate pe un singur rând
În ei se încheie resorbţia urinară şi aici se formează urina definitivă hipertonică.
Funcţia lor este controlată de ADH . Lipsa ADH determină o afecţiune numită diabet
insipid.
Aparatul juxtaglomerular
Vascularizaţie
Artera renală pătrunde prin hil, se împarte în arterele interlobare ce urcă prin mijlocul
coloanelor Bertin până la baza piramidelor Malpighi . Aici dă naştere la două ramuri principale :
arterele arcuate şi arterele interlobulare. Arterele arcuate înconjură piramidele Malpighi (partea
concavă a arterei este spre baza piramidei) . Din artera arcuată rezultă ramuri ce pătrund în
piramide (artere drepte=în ploaie)
Arterele interlobulare se găsesc în partea corticală printre piramidele Ferrein. Din ele se
desprind arteriolele aferente, capilarele glomerulare, arteriolele eferente, arteriolele
peritubulere din care rezultă arterele drepte (altele) în piramidele Malpighi.
Circulaţia venoasă
Începe la periferia feţei convexe, subcapsular, prin venele stelate ce se varsă în venele
interlobulare, apoi în venele interlobare, apoi în vena renală ce iese prin hil.
Inervaţia
-este abundentă şi este reprezentată de fibre nervoase mielinice ce pătrund prin hil, se
ramifică, dau ramuri amielinice şi terminale pe toate celulele componente ale nefronului.
- ţesutul conjunctiv al rinichiului e sărac, mai bine reprezentat în medulară. Este alcătuit din
substanţă fundamentală puţină, rare celule conjunctive. Mai se află în membranele bazale. În
anumite boli el poate creşte cantitativ (apar plasmocite).
- diabetul reprezinţă îngroşarea membranei batale rezultând tulburarea funcţiilor renale.
Căile urinare
Uretra
La bărbat:
- are trei porţiuni : prostatică (se remarcă o trecere de la uroteliu la epiteliu
pseudounistratificat), membranoasă (cu epiteliu pseudounistratificat), cavernoasă (epiteliul
pseudounistratificat se transformă treptat în epiteliu pluristratificat pavimentos moale ce
formează legăturile cu epidermul)
La femeie:
- este mai scurtă, au loc aceleaşi transformări dar pe o lungime mai scurtă (evident!)