Curs SSM

LEGISLATIE SI ORGANIZARE IN DOMENIUL
SECURITATII SI SANATATII MUNCII
(SUPORT DE CURS)
INSPECTOR SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA

ACTE NORMATIVE CE REGLEMENTEAZA ACTIVITATEA DE CONTROL,
SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA, AUTORIZARI .
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
CAPITOLUL I
PREOCUPĂRI ŞI REGLEMENTĂRI COMUNITARE PRIVIND
SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ
- Legea 40/2011 (modificare la Legea 53/2003) - Codul muncii 2011 - Titlul V - Sanatatea
si securitatea in munca
CAPITOLUL 2
CADRUL LEGISLATIV PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA
ÎN MUNCĂ
- Caracteristici ale noilor reglementări în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă
LEGEA NR.319/2006 A SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
- Dispozitii generale
- Domeniu de aplicare
- Obligaţii generale ale angajatorilor
- Servicii de prevenire şi protecţie
- Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi iminent
- Informarea lucrătorilor
- Consultarea şi participarea lucrătorilor
- Instruirea lucrătorilor
- Obligaţiile lucrătorilor
- Supravegherea sănătăţii
- Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor
- Accidente de muncă
- Bolile profesionale
- Grupuri sensibile la riscuri
- Infracţiuni
- Contravenţii
HOTĂRÂRI DE GUVERN ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI
SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
- Hotararea de Guvern 1425 din 2006 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii
inmunca nr. 319 din 2006 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 882
din 30 octombrie 2006
Actualizata in 27 septembrie 2010 prin Hotararea de Guvern 955 din 2010
- CAPITOLUL II - Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si
sanatatii in munca-
- CAPITOLUL III - Servicii de prevenire si protectie
- SECTIUNEA 1 - Prevederi generale
- SECTIUNEA a 2-a- Organizarea activitatilor de prevenire si protectie
- SECTIUNEA a 3-a - Lucratori desemnati
- SECTIUNEA a 4-a - Serviciile interne de prevenire si protectie
- SECTIUNEA a 5-a - Servicii externe de prevenire si protectie
- SECTIUNEA a 7-a - Planul de prevenire si protectie
- SECTIUNEA a 8-a - Cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si
sanatatii in munca
- SECTIUNEA a 9-a - Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in
domeniul securitatii si sanatatii in munca
- CAPITOLUL IV - Organizarea si functionarea comitetului de securitate si sanatate in
munca
- SECTIUNEA 1 - Organizarea comitetului de securitate si sanatate in munca
- SECTIUNEA a 2-a - Functionarea comitetului de securitate si sanatate in
munca
- SECTIUNEA a 3-a - Atributiile comitetului de securitate si sanatate in munca
- CAPITOLUL V - Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca
- SECTIUNEA 1 - Dispozitii generale
- SECTIUNEA a 2-a - Instruirea introductiv-generala
- SECTIUNEA a 2-a - Instruirea introductiv-generala
- SECTIUNEA a 4-a - Instruirea periodica
- CAPITOLUL VI - Pericol grav si iminent si zone cu risc ridicat si specific
- SECTIUNEA 1 - Pericol grav si iminent de accidentare
- SECTIUNEA a 2-a - Zone cu risc ridicat si specific
- CAPITOLUL VII - Comunicarea si cercetarea evenimentelor, inregistrarea si evidenta
accidentelor de munca si a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea
si raportarea bolilor profesionale
- SECTIUNEA 1 - Comunicarea evenimentelor
- SECTIUNEA a 2-a - Cercetarea evenimentelor
- SECTIUNEA a 3-a - Inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a
incidentelor periculoase
- SECTIUNEA a 6-a - Semnalarea bolilor profesionale. Declararea bolilor
profesionale
- SECTIUNEA a 9-a - Raportarea bolilor profesionale
- SECTIUNEA a 10-a - Bolile legate de profesie
- Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
- Legea Nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional
desfăşurate de zilieri
- H.G. nr.300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele
temporare şi mobiie
- H.G. nr.493/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot
- H.G. nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi
sănătate la locul de muncă
- H.G. ur.1048/2006 privind nomele de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către
lucrători a echipamentelor individuale de proiecţie la locul de muncă
- H.G. nr. 1051/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru
manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de
afecţiuni dorso-lombare
- H.G. nr. 1058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi
protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat
atmosferelor explozive
- H.G. nr. 1091/2006 privind cerinţele minime de. securitate şi sănătate pentru locul de
muncă
- H.G. nr. 136/2000 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscurile generate de câmpuri electromagnetice
- H.G. nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea
în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă
- H.G. nr. 1876/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii
- H.G. nr. 1028/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă
referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
- HOTĂRÂRE nr. 1051 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători,
în special de afecţiuni dorsolombare
- H.G. nr. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la agenţi biologici în muncă
- H.G. nr. l 093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru
protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau
mutageni la locul de muncă
- H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în
muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența
agenţilor chimici la locul de muncă
PREVENIREA RISCURILOR CHIMICE LA LOCUL DE MUNCA

- Tipuri de expunere profesională ia agenţii chimici periculoşi
- Simbolizarea pericolelor asociate agenţilor chimici periculoşi
- Riscuri asociate expunerii la agenţi chimici periculoşi
- Prevenirea şi controlul expunerii la agenţi chimici periculoşi la locul de muncă
- Identificarea prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă (art.12 -
HG. nr. 1218/2006) presupune:
- Colectarea informaţiilor pentru determinarea proprietăţilor periculoase ale
agenţilor chimici identificaţi (eticheta, FTS, VLEP, alte surse)
- Listele de agenţi chimici. Eticheta de pe ambalajul produselor
- Fisa Tehnică de Securitate
- Evaluarea riscurilor referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor, care
decurge din prezenţa agenţilor chimici periculoşi identificaţi
- Măsuri de prevenire a riscurilor asociate agenţilor chimici periculoşi
- Măsurile aplicabile în cazul producerii de accidente, incidente sau urgenţe
- Instruirea şi informarea lucrătorilor asupra pericolelor şi riscurilor prezente la
locul de muncă
- Lucrări de specialitate
CAPITOLUL III
CRITERII GENERALE PENTRU EVALUAREA RISCURILOR
- Dictionar de termeni
- Principiile de bază ale evaluării riscurilor
- Utilitatea evaluării riscurilor profesionale
-Notiuni despre riscuri specifice si prevenirea lor in sectorul corespunzator activitatii
intreprinderii si/sau unitatii
- Metodologia generală de evaluare a riscurilor
- Analiza factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională
- Analiza riscurilor profesionale - Premize teoretice. Definiţii şi concepte
- Evaluarea riscurilor profesionale - Identificarea tuturor persoanelor expuse pericolelor
- Teorii privind geneza accidentelor de muncă si a bolilor profesionalemetode de
evaluare a riscurilor
- Metoda analitică indigenă de evaluare a riscurilor bazată pe un model teoretic al
accidentului
- Metodologia de evaluare a nivelului de risc ( ANEXEA 1 – 8 )
- Principii generale de prevenire prevăzute în legea securităţii şi sănătaţii în muncă sunt
- Stabilirea concluziilor
CAPITOLUL IV
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE
- Organizarea activitatatii de prevenire ANEXA Nr. 2 din H.G.nr. 955/08.09.2010

(Anexa nr. 5 la normele metodologice) - activitati industriale
- Supravegherea stării de sănătate a lucratorilor
- Medicina Muncii
- Personalul competent în medicina muncii
- Organizarea serviciilor medicale de medicina muncii
- Instituţii cu atribuţii în domeniul medicini muncii
- Servicii medicale de medicină a muncii
- Examene medicale
- Examenul medical la angajarea în muncă
- Examenul medical de adaptare în muncă
- Examenul medical periodic
- Examenul medical la reluarea activităţii
- Îmbolnăvirile la locurile de muncă
- Acţiunea noxelor profesionale
- Bolile profesionale
- Bolile legate de profesie
- Intoxicaţia acută profesională
- Semnalarea bolilor profesionale
- Cercetarea bolii profesionale
- Declararea bolilor profesionale
- Raportarea bolilor profesionale
- Abordarea prevenirii bolilor profesionale
- Obligaţiile angajatorilor privind prevenirea bolilor profesionale
- Activităţi care vizează prevenirea bolilor profesionale
- Efecte ale implementării măsurilor de prevenire a bolilor profesionale
CAPITOLUL V
ACTIUNI IN CAZ DE URGENTA: PLANURI DE URGENTA SI DE

EVACUARE, ORGANIZAREA ACTIVITATII DE PRIM AJUTOR
- Activităţile de apărare împotriva incendiilor. Ordinul 163 din 28.02.2007

- Documentaţii care trebuie să fie emise şi înregistrate la operatorii economici
- Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă
- Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă
- Intervenţia la locul de muncă
- Planurile de protecţie împotriva incendiilor
- Instruirea personalului şi activitatea de control
- Măsuri generale de prevenire a incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis
- Permis de lucru cu foc
- Reglementarea fumatului
- Măsuri generale de prevenire a incendiilor la exploatarea căilor de evacuare
- Echiparea şi dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor
- Planificarea şi executarea exerciţiilor privind modul de acţiune în caz de incendiu
- Exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice. Manevre în instalaţii electrice
- Reguli privind acordarea primului ajutor. prim ajutor in caz de raniri, hemoragii,
arsuri, fractura, electrocutare, inec, intoxicarea cu substante toxice
CAPITOLUL VI
ELABORAREA DOCUMENTELOR NECESARE ACTIVITĂŢII DE

PREVENIRE ŞI PROTECŢIE
- Intocmirea instructiunilor specifice proprii ssm
- Continutul – cadru al instructiunilor specifice proprii, de securitate si sanatate a
muncii
- Instruirea privind securitatea si sanatatea in munca
- Elaborarea programelor de instruire si testare
- Stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate
- Elaborarea planului de prevenire si protectie
- Intocmirea planului de actiune in caz de pericol grav si iminent
- Intocmirea listei dotarii cu echipament individual de protecţie pe locuri de munca
- Normativ-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie
- EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR
- Legislaţia europeană în domeniul liberei circulaţii a produselor
- Legislaţia română privind evaluarea conformităţii produselor
- H.G. nr.115 din 5 februarie 2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de
securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru
introducerea lor pe piaţă
- Hotărârea de Guvern nr. 119 din 5 februarie 2004 privind stabilirea condiţiilor
pentru introducerea pe piaţă a maşinilor industriale
- Obligaţiile producătorului
- Standardizarea armonizată a produselor comercializate
CAPITOLUL VII
EVIDENŢE ŞI RAPORTĂRI ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI

SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ-
- Registre de evidenta
- Cercetarea evenimentelor
- Avizarea documentatiilor cu caracter tehnic de informare si instruire in domeniul
securitatii si sanatatii in munca
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE CE REGLEMENTEAZA ACTIVITATEA DE
CONTROL, SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA, AUTORIZARI
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Legea nr. 319/2006 - Legea securitatii si sanatatii in munca. Monitorul Oficial nr.
646/26.07.2006
2. Hotararea de guvern nr. 1425/2006, modificata cu HG 955/2010, pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Lg.319/2006
3. Hotararea de guvern nr. 300/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate
pentru santierele temporare sau mobile, Monitorul Oficial nr. 252/21.03.2006
4. Hotararea de guvern nr. 971/2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea de
securitate si/sau de sanatate la locul de munca, Monitorul Oficial nr. 683/09.08.2006
5. Hotararea de guvern nr. 1028/2006 privind cerintele minime de securitate si
sanatate referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, Monitorul
Oficial nr. 710/18.08.2006
sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie
la locul de munca, Monitorul Oficial nr. 722/23.08.2006
sanatate pentru manipularea manuala a maselor care prezinta riscuri pentru
lucratori, in special de afectiuni dorsolombare, Monitorul Oficial nr. 713/21.08.2006
8. Hotararea de guvern nr. 1058/2006 privind cerintele minime pentru imbunatatirea
securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi unui potential risc
datorat atmosferelor explozive, Monitorul Oficial nr. 737/29.08.2006
pentru santierele temporare sau mobile, Monitorul Oficial nr. 252/21.03.2006
referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de zgomot, Monitorul
Oficial nr. 3802/03.05.2006
11. Hotararea de guvern nr. 1049/2006 privind cerintele minime pentru asigurarea
securitatii si sanatatii lucratorilor din industria exctactiva de suprafata sau subteran,
Monitorul Oficial nr. 727/25.08.2006
12. Hotararea de guvern nr. 1050/2006 privind cerintele minime pentru asigurarea
securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de foraj, Monitorul Oficial
nr. 737/29.08.2006
sanatate pentru locul de munca, Monitorul Oficial nr. 7392/30.09.2006
14. Hotararea de guvern nr. 1092/2006 privind protectia lucratorilor impotriva
riscurilor legate de expunerea la agenti biologici in munca, Monitorul Oficial nr.
762/07.09.2006
sanatate in munca la bordul navelor de pescuit, Monitorul Oficial nr. 772/12.09.2006
sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de campuri
electromagnetice, Monitorul Oficial nr. 769/11.09.2006
sanatate referitoare la utilizarea echipamentelor de munca
18. Hotararea de guvern nr. 1875/2005 privind protectia sanatatii si securitatii
lucratorilor fata de riscurile datorate expunerii la azbest, Monitorul Oficial nr.
64/24.01.2006
sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii,
20. Legea nr.186/2005 privind aprobarea O.U.G.nr.171/2005 pentru modificarea si
completarea Lg.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli
profesionale
21. Legea 226/2006 privind incadrarea unor locuri de munca in conditii speciale
22. Hotararea de guvern nr.1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in
mediul produs de echipamentele destinate utilizarii in exteriorul cladirilor
23. Hotararea de guvern nr.725/2004 privind stabilirea conditiilor pentru introducerea
pe piata a echipamentelor si sistemelor protectoare destinate utilizarii in atmosfere
potential explosive
24. HG 752/2004 pentru introducerea pe piata a echipamentelor si sistemelor protectoare
utilizate in atmosfere explosive
25. HG 207/2005 privind introducerea pe piata a explozibilor de uz civil
26. HG 332/2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor
destinate a fi montate pe masini mobile nerutiere si a motoarelor destinate vehiculelor
pentru transportul rutier de persoane sau de marfa si stabilirea masurilor de limitare a
emisiilor gazoase si de particule poluante provenite de la acestea, in scopul protectiei
atmosferei
27. HG 1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de
echipamente destinate utilizarii in exteriorul cladirilor
28. HG 612/2010 privind stabilirea cerintelor esentiale de securitate ale articolelor
pirotehnice si a conditiilor pentru introducerea lor pe piata
29. Hotararea de guvern nr. 457 din 18 aprilie 2003 privind asigurarea securitatii
utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune
30. Hotararea de guvern nr. 115 din 5 februarie 2004 privind stabilirea cerintelor
esentiale de securitate ale echipamentelor individuale de protectie si a conditiilor
pentru introducerea lor pe piata modificata prin Hotararea Guvernului
nr.809/14.07.2005
31. HG 1029/2008 privind stabilirea introducerii pe piata a masinilor industriale
32. Hotararea de guvern nr. 92 din 23 ianuarie 2003 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind clasificarea, etichetarea si ambalarea preparatelor chimice
periculoase
33. HOTĂRÂRE nr. 612 din 30 iunie 2010 - privind stabilirea cerinţelor esenţiale de
securitate ale articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă
34. Norme Tehnice din 30 mai 2002 privind detinerea, prepararea, experimentarea,
distrugerea, transportul, depozitarea, manuirea si folosirea materiilor explozive
utilizate in orice alte operatiuni specifice in activitatile detinatorilor, precum si
autorizarea artificierilor si a pirotehnistilor.Monitorul Oficial nr. 479/04.07.2002
modificata si completata de HOTĂRÂRE nr. 95 din 2 februarie 2011 aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 536/2002
35. Hotararea de guvern nr. 1377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare
si functionare a Inspectiei Muncii
36. HG 355/2007 privin supravegherea sanatatii lucratorilor
37. Legea 126/1995 privind regimul materiilor explosive - republicata
38. Legea nr. 360 din 2 septembrie 2003 privind regimul substantelor si preparatelor
chimice periculoase
39. Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale.
40. Norme metodologice din 22 decembrie 2004 de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind
asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si
completarile ulterioare
41. Ordonanta Guvernului 107/2003 pentru modificarea si completarea Lg.346/202
42. Ordonanta de Urgenta nr. 27/2003 privind procedura aprobarii tacite. Monitorul
Oficial nr. 291/25.04.2003
43. Ordonanta de urgenta nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele
cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca Monitorul
Oficial nr. 304/04.07.2000
44. Legea nr. 359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalitatilor la
inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si
persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea
functionarii persoanelor juridice
45. Norme metodologice din 7 aprilie 2004 de aplicare a prevederilor Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca
46. Ordonanta de urgenta nr.96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca
Monitorul Oficial nr.378/29.04.2004 modificata si completata
47. Ordonanta de urgenta nr.706/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate
referitoare la expunerea lucratorilor la riscuri generate de radiatiile optice artificiale
48. Ordonanta de urgenta nr.242/2007 privind aprobarea Regulamentului privind
formarea specifica de coordonator in materie de SSM pe durata elaborarii
proiectuluisi/sau a realizarii lucrarii pentru santiere temporare mobile Monitorul
Oficial nr. 440/22.05.2006)
49. Ordinul nr.20/2010 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea unitara a
legislatiei UE care armonizeaza conditiile de comercializare a produselor
50. Norme metodologice din 22 decembrie 2004 de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind
asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si
completarile ulterioare
51. Legea nr. 324/2005 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 200/2000 privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
52. Legea nr. 464/2006 privind aprobarea O.G. nr. 53/2006 pentru modificarea O.U.G. nr.
200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor
chimice periculoase;
53. Legea 202/2002-egalitatea de sanse;
54. Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,
cu modificări şi completări ulterioare;
55. Hotărâre de Guvern nr. 1093 din 16 august 2006 privind stabilirea cerinţelor
minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate
de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă;
56. Hotărâre de Guvern nr. 1218 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea cerinţelor
minime de securitate şi sănătate în muncă peniai asigurarea protecţiei lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici.
57. Hotărâre de Guvern nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a
utilizării anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase, modificat şi completat
de H.G. nr. 646/2005 şi H.G. nr. 932/2004;
58. Hotărâre de Guvern nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor:
59. Ordin nr. 34 din 23 februarie 1999 privind autorizarea electricienilor;
60. Ordin nr. 706 din 26 septembrie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de radiaţiile optice
artificiale;
61. Ordin nr. 753 din 16 octombrie 2006 privind protecţia tinerilor în muncă;
62. Ordin nr. 755 din 16 octombrie 2006 pentru aprobarea Formularului pentru
înregistrarea accidentului de muncă - FIAM şi a instrucţiunilor de completare a
acestuia;
63. Ordin nr. 3 din 3 ianuarie 2007 privind aprobarea Formularului pentru înregistrarea
accidentului de muncă –FIAM;
64. Ordin nr. 94 din 7 februarie 2006 pentru aprobarea Listei standardelor române care
adoptă standardele europene armonizate referitoare la echipamente individuale de
protecţie;
CAPITOLUL I
PREOCUPĂRI ŞI REGLEMENTĂRI COMUNITARE PRIVIND

Începând cu anul 1957, în cadrul Tratatului CECA au început primele acţiuni

comunitare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru lucrătorii din sectoarele
cărbunelui şi oţelului. în anul 1974, prin decizia Consiliului, a fost creat Comitetul
Consultativ pentru securitate, igienă şi proiecţia sănătăţii la locul de muncă, recunoscut de
Comisie ca forum privilegiat de consultare a partenerilor sociali.
Prin art. 118 al Tratatului de la Roma "Statele Membre se angajează să promoveze în
special ameliorarea mediului de muncă, pentru o proteja securitatea si sănătatea forţei de
muncă şi îşi fixează ca obiectiv armonizarea, prin progres, a condiţiilor existente în acest
domeniu."
Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, Consiliul, după consultarea
Comitetului Economic şi Social adoptă, pe calea directivelor, prescripţii minimale aplicabile
în mod progresiv, ţinând cont de condiţiile şi de reglementările tehnice existente în fiecare
dintre statele membre. Aceste directive nu impun constrângeri administrative, financiare şi
juridice care ar împiedica crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.
În susţinerea acestor deziderate au fost lansate în anii 1978 şi 1984 primele programe
de acţiune în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
După adoptarea, în anul 1987, a Actului Unic prin care se face o importantă revizuire a
Tratatului de la Roma, s-a elaborat un nou program de acţiune în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă (cel de al treilea), care, prin textele legislative adoptate, a pus accentul pe
dimensiunea socială a realizării pieţei interne.
Un moment remarcabil în elaborarea legislaţiei europene în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă îl constituie adoptarea, la 12 iunie 1989, a Directivei Cadru 89/391/CEE cu
privire la punerea în aplicare, a măsurilor care vizează promovarea ameliorării securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, în conformitate cu art. 118 A din Tratatul de la Roma.
Directiva Cadru are ca obiect punerea în practică a măsurilor care vizează promovarea
ameliorării securităţii şi sănătăţii la locul de muncă şi cuprinde principiile generale legale de
prevenirea riscurilor profesionale şi de protecţia securităţii şi sănătăţii, de eliminare a
factorilor de risc şi de accidentare in muncă, de informare, de consultare, de participare
echilibrată, de formare a lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi liniile generale de
punere în aplicare a principiilor respeclive.
Directiva Cadru a marcat o noua etapă în construcţia prevenirii riscurilor profesionale
şi constituie pilonul central al politicii europene privind protecţia sănătăţii şi securităţii
lucrătorilor şi o nouă abordare a gestiunii securităţii şi sănătăţii la locurile de muncă.
Prevenirea riscurilor profesionale în noua abordare are la baza trei elemente
fundamentale:
- Referenţialul juridic constituit din Directiva Cadru şi directivele specifice emise în baza art.
137 al Tratatului;
- Definirea mai clară a rolului şi misiunilor care revin fiecărui participant la procesul de
muncă: angajator, lucrători, reprezentanţi ai lucrătorilor, servicii de prevenire şi protecţie,
servicii de control, şi mai ales afirmarea rolului preponderent al angajatorilor a căror
răspundere faţă de prevenirea riscurilor este totală;
- Importanţa evaluării riscurilor. Analiza factorilor potenţiali de risc care precede procedura
de evaluare este obiectul unui inventar precis al stării locurilor de muncă la nivelul unităţii de
muncă.
Directiva Cadru întăreşte noua abordare a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor prin:
- Atribuirea întregii responsabilităţi a asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de
munca, angajatorilor.
- Întărirea drepturilor lucrătorilor.
- Atribuirea de obligaţii clare guvernelor.
Drepturile pe care directiva le acordă lucrătorilor determină o mai profundă
conştientizare a acestora, privind rolul şi importanţa participării lor la luarea deciziilor în
materie de sănătate şi securitate în muncă şi la aplicarea măsurilor dispuse în scopul
ameliorării condiţiilor de muncă.
În aceeaşi măsură, lucrătorii devin responsabili pentru felul in care îşi însuşesc şi
aplică instrucţiunile pe care le primesc, reglementările legale şi bunele practici la locurile lor
de muncă.
Dintre drepturile pe care Directiva Cadru le conferă lucrătorilor, se menţionează cele
mai importante:
- să fie informaţi şi consultaţi în aplicarea măsurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă;
- să participe la luarea şi aplicarea deciziilor în domeniu;
- să-şi aleagă reprezentanţi în comitetele de securitate şi sănătate în muncă;
- să părăsească locul de muncă dacă există un risc grav şi iminent fără a fi penalizaţi din cauza
acestei acţiuni.
Cel mai important element prin care directiva intervine la locurile de muncă în scopul
îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă îl constituie responsabilizarea totală a
angajatorilor în domeniu.
Cele mai importante obligaţii ale angajatorilor menţionate în directivă se referă la:
1. Prevenirea riscurilor. Angajatorii trebuie să gestioneze foarte atent toate riscurile la care
pot fi expuşi lucrătorii urmărind:
- Identificarea pericolelor
- Evaluarea riscurilor
- Pe baza evaluării angajatorul trebuie să adopte măsuri de prevenire şi protecţie pentru a
asigură securitatea şi sănătatea lucrătorilor la nivelele cerute de reglementările în domeniu
2. Instruire şi informare. Angajatorul trebuie să se asigure că lucrătorii sunt instruiţi, că
dispun de instrucţiuni şi informaţii pe care le înţeleg şi că sunt controlaţi.
3. Întreruperea lucrului. Angajatorul trebuie să oprească lucrul imediat în situaţia unui
pericol grav şi iminent pentru lucrători.
Directiva impune guvernelor atribuţiile următoare :
- Să dezvolte şi să revizuiască o politică naţională coerentă în domeniu consultându-se cu
angajatorii şi cu organizaţiile sindicale.
- Să stabilească autoritatea competentă care să implementeze legislaţia şi celelalte
reglementări.
- Să stabilească drepturile şi obligaţiile angajatorilor şi lucrătorilor.
- Să asigure un sistem de inspecţie cu mijloace adecvate pentru locurile de muncă şi
prevederea de măsuri corective şi penalităţi corespunzătoare.
- Să stabilească mecanisme pentru coordonare intersectorială pe lângă autorităţi.
Strategia Comisiei în ceea ce priveşte directivele din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă se bazează pe adoptarea unor directive particulare, referitoare la domenii specifice,
care completează Directiva Cadru.
Directivele specifice care decurg din Directiva Cadru, conform art16(l), şi care conţin
cerinţe minime de securitate şi sănătate în muncă sunt următoarele: 89/654/CEE - locuri de
muncă: 89/65 5/CEE -echipamente tehnice, amendată de directiva 95/63/CEE, 89/656/CEE -
echipamente individuale de protecţie; 90/269/CEE - manipularea manuală a maselor;
90/270/CEE - echipamente cu ecrane de vizualizare; 90/394/CEE - agenţi cancerigeni;
directiva 90/679/CEE - agenţi biologici, amendată prin directivele 93/88/CEE, 95/30/CEE,
97/59/CEE, 97/65/CEE; 92/57 '- şantiere temporare sau mobile; 92/58/CEE - semnalizare de
securitate; 92/85/CEE - protecţia femeilor însărcinate, lăuze sau care alăptează; 92/91/CEE -
extracţie prin forare; 92/104/CEE - extracţie de minerale; 93/103/CEE - vase de pescuit.
De asemenea. în baza art. H8A. s-a modificat directiva-cadru 80/1107/CEE prin
directiva 88/642/CEE şi a fost completată cu directivele specifice: 88/364 - interzicerea unor
agenţi specifici şi/sau anumitor activităţi, 91/322/CEE - valori limită cu caracter indicativ.
91/382/CEE -expunerea la azbest (modifică 83/477/CEE).
Tot în baza art. H8A, au fost elaborate următoarele directive: 92/29/CEE - asistenţa
medicală Ia bordul navelor, 93/104 - organizarea timpului de lucru, 91/383/CEE -
completarea măsurilor privind securitatea şi sănătatea lucrătorilor temporari sau „interimari,
94/33/CEE -protecţia tinerilor în timpul lucrului.
Comisia a declarat anul 1992. Anul European pentru securitate, igienă şi sănătate la
locul de muncă, pentru a se trage concluzii privind cel de al treilea plan de acţiune si pentru
sensibilizarea unui număr cât mai mare de persoane cu privire la problemele de securitate şi
sănătate în muncă.
Anul European a determinat creşterea interesului lucrătorilor, angajatorilor şi al
autorităţilor pentru sănătatea şi securitatea la locul de muncă, aducând noi orientări pentru
viitoarea politică comunitară, în februarie 1992, s-a semnat Tratatul de la Maastricht de
înfiinţare a Uniunii Europene care a intrat în funcţiune la 1 noiembrie 1993. Un punct
important în Tratat se referă la extinderea Europei sociale prin punerea în practică a Cartei
comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, adoptată în 1989, care conţine
un capitol referitor la realizarea securităţii şi sănătăţii la locul de muncă.
Pentru a se asigura transparenţa acţiunilor Comisiei, prin informarea statelor şi a
partenerilor sociali, Consiliul European a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29 octombrie
1993, crearea Agenţiei europene pentru securitate şi sănătate în muncă de la Bilbao, cu
sarcina de a strânge şi difuza informaţii.
De asemenea, ea promovează schimbul şi difuzarea rezultatelor cercetărilor şi oferă
asistenţă tehnică şi ştiinţifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă instituţiilor
comunitare şi Statelor Membre, are legături cu serviciile competente ale Comisiei şi
cooperează cu organele Uniunii Europene, în anul 1994 a fost stabilit Cadrul general pentru
acţiunea Comisiei Comunităţii Europene în domeniul securităţii, igienei şi sănătăţii în muncă
(1994 - 2000).
Obiectivele acţiunii pe care Comisia şi-a propus să le realizeze au fost:
- să vegheze la transpunerea corectă a directivelor comunitare de către statele membre şi să ia
măsurile necesare pentru aplicarea lor adecvată în dreptul naţional derivat;
- să promoveze lucrările Comunităţii în acest domeniu în ţările terţe;
- să continue îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul Comunităţii.
Baza juridică a acţiunilor au constituit-o, în principal, art. 100 A şi art. 118 A ale
Tratatului de la Roma., pentru stabilirea unui nivel ridicat de protecţie în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă, şi art. 118 B pentru promovarea dialogului cu partenerii sociali in acest
domeniu.
In cadrul acordului de asociere între comunitate şi ţările din Europa centrală şi de est.
în perspectiva aderării acestora, Comisia a vegheat asupra realizării programului în domeniu!
protecţiei muncii în special, prin punerea iu aplicare a măsurilor vizând îmbunătăţirea
securităţii şi sănătăţii în muncă, pe baza legislaţiei comunitare în acest domeniu.
Politica socială, bazată pe aquis-ul securităţii şi sănătăţii în muncă, a constituit un
punct important în agenda strategiei comunitare care a acoperit perioada 2002 - 2006,
aducând trei caracteristici de noutate:
1. O abordare globală a stării de bine la locul de muncă, luând în considerare piaţa muncii
şi apariţia de noi riscuri, mai ales psihosociale, şi vizând ameliorarea calităţii muncii, din care
mediul de muncă sănătos şi sigur constituie unul din elementele esenţiale;
2. Consolidarea unei culturi de prevenire a riscurilor, combinarea unor instrumente
politice variate: legislaţie, dialog social, susţinerea progresului şi identificarea celor mai bune
practici, responsabilizarea socială a întreprinderilor, stimulentele economice, construirea
parteneriatelor între toţi actorii securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. Noua strategie demonstrează, de asemenea, că o politică socială ambiţioasă este un
factor de competitivitate, şi că dimpotrivă, lipsa politicii angrenează costuri care apasă greu
asupra economiilor. Calitatea muncii - obiectiv al Uniunii Europene fixat de Consiliul
European Ia Lisabona în martie 2000 - a avut ca elemente esenţiale sănătatea şi securitatea în
muncă, considerându-se că o bună organizare a muncii, precum şi un mediu de muncă sănătos
şi sigur sunt factori de performanţă pentru economie şi pentru întreprinderi.
La 21 februarie 2007 Comisia a adoptat o nouă strategie pentru perioada 2007 - 2012
privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă care ar trebui să reducă cu un sfert bolile
profesionale şi accidentele de muncă pe cuprinsul U.E.
Astfel, strategia stabileşte o serie de acţiuni la nivel european şi naţional care vizează
următoarele:
- Îmbunătăţirea şi simplificarea legislaţiei existente şi intensificarea punerii în aplicare a
acesteia, prin intermediul unor instrumente-fără caracter obligatoriu, cum ar fi schimbul de
bune practici, campaniile de sensibilízale şi o mai bună instruire şi formare.
- Definirea şi punerea în aplicare a strategiilor naţionale adaptate situaţiei specifice din
fiecare Stat membru. Aceste strategii ar trebui să se adreseze sectoarelor şi companiilor celor
mai afectate şi să stabilească obiective naţionale în vederea reducerii accidentelor de muncă şi
a bolilor profesionale.
- Includerea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă în alte domenii politice naţionale şi
europene (educaţie, sănătate publică, cercetare) şi identificarea de noi sinergii.
- O mai bună identificare şi evaluare a eventualelor noi riscuri printr-o cercetare sporită,
prin schimbul de cunoştinţe şi aplicarea practică a rezultatelor.
Legea 40/2011 modificare Legea 53/2003 Codul muncii 2011
Titlul V - Sanatatea si securitatea in munca
Capitolul I - Reguli generale

Art. 175 (1) Angajatorul are obligatia sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate
aspectele legate de munca.
(2) Daca un angajator apeleaza la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu il exonereaza de
raspundere in acest domeniu.
(3) Obligatiile salariatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu pot aduce atingere
responsabilitatii angajatorului.
(4) Masurile privind securitatea si sanatatea in munca nu pot sa determine, in niciun caz,
obligatii financiare pentru salariati.
Art. 176 (1) Dispozitiile prezentului titlu se completeaza cu dispozitiile legii speciale, ale
contractelor colective de munca aplicabile, precum si cu normele si normativele de protectie a
muncii.
(2) Normele si normativele de protectie a muncii pot stabili:
a) masuri generale de protectie a muncii pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor
profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;
b) masuri de protectie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activitati;
c) masuri de protectie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;
d) dispozitii referitoare la organizarea si functionarea unor organisme speciale de asigurare a
securitatii si sanatatii in munca.
Art. 177 (1) In cadrul propriilor responsabilitati angajatorul va lua masurile necesare pentru
protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a
riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a
organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia.
(2) La adoptarea si punerea in aplicare a masurilor prevazute la alin. (1) se va tine seama de
urmatoarele principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si
alegerea echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu
precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora
asupra sanatatii;
e) luarea in considerare a evolutiei tehnicii;
f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin
periculos;
g) planificarea prevenirii;
h) adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de masurile de protectie
individuala;
i) aducerea la cunostinta salariatilor a instructiunilor corespunzatoare.
Art. 178 (1) Angajatorul raspunde de organizarea activitatii de asigurare a sanatatii si

securitatii in munca.
(2) In cuprinsul regulamentelor interne sunt prevazute in mod obligatoriu reguli privind
securitatea si sanatatea in munca.
(3) In elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca angajatorul se consulta cu
sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor, precum si cu comitetul de securitate si
sanatate in munca.
Art. 179 Angajatorul are obligatia sa asigure toti salariatii pentru risc de accidente de munca
si boli profesionale, in conditiile legii.
Art. 180 (1) Angajatorul are obligatia sa organizeze instruirea angajatilor sai in domeniul
(2) Instruirea se realizeaza periodic, prin modalitati specifice stabilite de comun acord de catre
angajator impreuna cu comitetul de securitate si sanatate in munca si cu sindicatul sau, dupa
caz, cu reprezentantii salariatilor.
(3) Instruirea prevazuta la alin. (2) se realizeaza obligatoriu in cazul noilor angajati, al celor
care isi schimba locul de munca sau felul muncii si al celor care isi reiau activitatea dupa o
intrerupere mai mare de 6 luni. In toate aceste cazuri instruirea se efectueaza inainte de
inceperea efectiva a activitatii.
(4) Instruirea este obligatorie si in situatia in care intervin modificari ale legislatiei in
domeniu.
Art. 181 (1) Locurile de munca trebuie sa fie organizate astfel incat sa garanteze securitatea
si sanatatea salariatilor.
(2) Angajatorul trebuie sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si
substantelor folosite in procesul muncii, in scopul asigurarii sanatatii si securitatii salariatilor.
(3) Angajatorul raspunde pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor in caz de
accidente de munca, pentru crearea conditiilor de preintampinare a incendiilor, precum si
pentru evacuarea salariatilor in situatii speciale si in caz de pericol iminent.
Art. 182 (1) Pentru asigurarea securitatii si sanatatii in munca institutia abilitata prin lege
poate dispune limitarea sau interzicerea fabricarii, comercializarii, importului ori utilizarii cu
orice titlu a substantelor si preparatelor periculoase pentru salariati.
(2) Inspectorul de munca poate, cu avizul medicului de medicina a muncii, sa impuna
angajatorului sa solicite organismelor competente, contra cost, analize si expertize asupra
unor produse, substante sau preparate considerate a fi periculoase, pentru a cunoaste
compozitia acestora si efectele pe care le-ar putea produce asupra organismului uman.
Capitolul II - Comitetul de securitate si sanatate in munca

Art. 183 (1) La nivelul fiecarui angajator se constituie un comitet de securitate si sanatate in
munca, cu scopul de a asigura implicarea salariatilor in elaborarea si aplicarea deciziilor in
domeniul protectiei muncii.
(2) Comitetul de securitate si sanatate in munca se constituie in cadrul persoanelor juridice din
sectorul public, privat si cooperatist, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe
teritoriul Romaniei.
Art. 184 (1) Comitetul de securitate si sanatate in munca se organizeaza la angajatorii

persoane juridice la care sunt incadrati cel putin 50 de salariati.
(2) In cazul in care conditiile de munca sunt grele, vatamatoare sau periculoase, inspectorul de
munca poate cere infiintarea acestor comitete si pentru angajatorii la care sunt incadrati mai
putin de 50 de salariati.
(3) In cazul in care activitatea se desfasoara in unitati dispersate teritorial, se pot infiinta mai
multe comitete de securitate si sanatate in munca. Numarul acestora se stabileste prin
contractul colectiv de munca aplicabil.
(4) Comitetul de securitate si sanatate in munca coordoneaza masurile de securitate si sanatate
in munca si in cazul activitatilor care se desfasoara temporar, cu o durata mai mare de 3 luni.
(5) In situatia in care nu se impune constituirea comitetului de securitate si sanatate in munca,
atributiile specifice ale acestuia vor fi indeplinite de responsabilul cu protectia muncii numit
de angajator.
Art. 185 Componenta, atributiile specifice si functionarea comitetului de securitate si

sanatate in munca sunt reglementate prin hotarare a Guvernului.
Capitolul III - Protectia salariatilor prin servicii medicale

Art. 186 Angajatorii au obligatia sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de
medicina a muncii.
Art. 187(1) Serviciul medical de medicina a muncii poate fi un serviciu autonom organizat de
angajator sau un serviciu asigurat de o asociatie patronala.
(2) Durata muncii prestate de medicul de medicina a muncii se calculeaza in functie de
numarul de salariati ai angajatorului, potrivit legii.
Art. 188 (1) Medicul de medicina a muncii este un salariat, atestat in profesia sa potrivit
legii, titular al unui contract de munca incheiat cu un angajator sau cu o asociatie patronala.
(2) Medicul de medicina a muncii este independent in exercitarea profesiei sale.
Art. 189 (1) Sarcinile principale ale medicului de medicina a muncii constau in:
a) prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale;
b) supravegherea efectiva a conditiilor de igiena si sanatate in munca;
c) asigurarea controlului medical al salariatilor atat la angajarea in munca, cat si pe durata
executarii contractului individual de munca.
(2) In vederea realizarii sarcinilor ce ii revin medicul de medicina a muncii poate propune
angajatorului schimbarea locului de munca sau a felului muncii unor salariati, determinata de
starea de sanatate a acestora.
(3) Medicul de medicina a muncii este membru de drept in comitetul de securitate si sanatate
in munca.
Art. 190 (1) Medicul de medicina a muncii stabileste in fiecare an un program de activitate
pentru imbunatatirea mediului de munca din punct de vedere al sanatatii in munca pentru
fiecare angajator.
(2) Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator si sunt supuse avizarii
comitetului de securitate si sanatate in munca.
Art. 191 Prin lege speciala vor fi reglementate atributiile specifice, modul de organizare a
activitatii, organismele de control, precum si statutul profesional specific al medicilor de
medicina a muncii.
CAPITOLUL 2
CADRUL LEGISLATIV PRIVIND

Caracteristici ale noilor reglementări în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă
Transformările politice, sociale, economice, din ultimii ani din ţara noastră au
determinat şi reevaluarea domeniului securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru care s-a creat o
nouă legislaţie armonizată cu directivele europene, cu convenţiile şi recomandările
Organizaţiei Mondiale a Muncii.
Noua legislaţie a introdus sau a dezvoltat concepte care asigură schimbarea modului
de abordare a aspectelor referitoare la asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
Dintre trăsăturile esenţiale care caracterizează noua legislaţie se pot enunţa:
- Întărirea obligaţiei angajatorilor de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor prin
măsuri care iau în considerare principiile generale de prevenire;
- Dezvoltarea la nivel naţional şi la nivel de unitate economică a unor politici de
prevenire, care să trateze holistic securitatea şi sănătatea în muncă, luând în considerare
tehnologiile, organizarea muncii, mediul de muncă şi, nu ultimul rând, executantul cu toate
cerinţele sale;
- Instruirea, formarea şi perfecţionarea angajaţilor în corelaţie cu sarcinile de muncă şi
cu riscurile la care pot fi expuşi;
- Prioritatea măsurilor de protecţie intrinsecă şi colectivă faţă de cele individuale;
- Instituirea responsabilităţii angajaţilor faţă de propria securitate şi sănătate;
- Dezvoltarea capacităţii instituţionale a unor organisme de control şi de îndrumare a
activităţii de prevenire ale statului, care să dispună de mijloace juridice, tehnice, financiare
sau de altă natură, eficace.
Altfel spus, noua legislaţie impune intensificarea preocupărilor pentru calitatea de
securitate a echipamentelor de muncă, pentru înlocuirea sau chiar eliminarea substanţelor şi
produselor periculoase, pentru organizarea ergonomică a locurilor de muncă, pentru creşterea
nivelului de pregătire a lucrătorilor şi asigurarea participării acestora la elaborarea şi luarea
deciziei în domeniul securităţii muncii şi pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor în muncă.
Aceste, preocupări sunt susţinute de contextul economic actual, marcat de creşterea
importanţei calităţii produselor care implică şi calitatea de securitate a acestora şi face să
crească numărul de organizaţii şi societăţi preocupate să conceapă şi să utilizeze tehnici şi
instrumente, metode şi proceduri care să faciliteze îmbunătăţirea continuă a calităţii, metode
de evaluare a nivelului de securitate.
Transpunerea în sistemul de reglementări din România a Directivelor U.E. derivate din
art. 100A şi 118A din Tratatul de la Roma (1957), privind cerinţele esenţiale de securitate şi
sănătate ale echipamentelor tehnice, respectiv, cerinţele minime de securitate şi sănătate la
locul de muncă, impune şi alinierea practicilor noilor organisme create cu cele ale
organismelor europene în acest domeniu.
Activitatea privind securitatea şi sănătatea în muncă în România urmăreşte elaborarea
şi aplicarea unui ansamblu de măsuri menite să asigure, în toate domeniile de activitate,
îndeplinirea sarcinilor în condiţii normale de muncă, fără accidente şi îmbolnăviri
profesionale.
Importanţa care se acordă securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă este
relevată de faptul că, chiar în Constituţie, sunt stabilite principiile de bază ale protecţiei
angajaţilor, principii care sunt dezvoltate apoi în Legea cadru. Sistemul legislativ al securităţii
şi sănătăţii în muncă în România conţine, în ordinea importanţei, următoarele acte normative:
Constituţia României, Codul Muncii, Legea nr. 346/2001 privind asigurarea la accidente de
muncă şi boli profesionale, Legea nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei
Muncii, Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă şi o serie de hotărâri de Guvern
în acest domeniu.
LEGEA NR.319/2006 A SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII

ÎN MUNCĂ
În România, legislaţia din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a fost armonizată
cu directivele europene din domeniu, pe etape, în contextul dezvoltării economic - sociale a
ţării şi a realizării etapelor impuse de îndeplinirea condiţiilor aderării la Uniunea Europeană.
În cadrul unor proiecte Phare şi cu sprijinul unor experţi din statele U.E., ţinând cont
de structura sistemului legislativ român şi de cultura naţională în domeniu, au fost transpuse
Directiva Cadru 89/391/CEE şi directivele specifice provenite clin Articolul 16 al acesteia, în
legea cadru a protecţiei muncii nr.90/1996, în Normele Generale de Protecţie a Muncii şi în
Normele Specifice de Securitate şi Sănătate în muncă.
De asemenea, în baza Legii nr. 108/1999, a fost creată Inspecţia Muncii, ca autoritate
competentă în controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă,
aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Aderarea României
la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, a fost pregătită şi prin decizii politice referitoare la
sistemul legislativ al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Factorii responsabili au considerat preferabil ca Directiva Cadru să se regăsească în
totalitate într-o lege cadru, iar directivele specifice să fie preluate prin hotărâri de Guvern,
ceea ce simplifică sistemul legislativ şi oferă posibilitatea de a prelua în condiţii legislative
corespunzătoare, noi directive europene.
Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii in muncă, care a înlocuit Legea nr.90/1996
a protecţiei muncii, îndeplineşte rolul de lege fundamentală în domeniu şi stabileşte cadru
general, principiile şi regulile de bază pentru promovarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la
locul de muncă.
Aceasta reprezintă elementul generator pentru toate prevederile normative din
domeniu şi cuprinde 11 capitole, care se referă la: Dispoziţii" generale (Cap. I), Domeniu de
aplicare (Cap. II). Obligaţiile angajatorilor (Cap. III), Obligaţiile lucrătorilor (Cap. IV),
Supravegherea sănătăţii (Cap. V), Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea
evenimentelor (Cap. VI). Grupuri sensibile la risc (Cap. VII), Infracţiuni (Cap. VIII),
Contravenţii (Cap. IX), Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu (Cap. X),
Dispoziţii finale (Cap. XI).
Pentru a înţelege nu numai litera, dar şi spiritul legii vom face prezentarea acesteia
luând în considerare scopul, domeniul de aplicare, principalii actori care beneficiază sau sunt
supuşi aplicării legii, abordarea în spiritul legii a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale
ca fiind disfuncţii ale sistemelor de muncă, precum şi infracţiunile şi contravenţiile aplicabile
în cazurile de nerespectare a legii.
Dispozitii generale
Legea 319/2006 are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii

securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor.
Legea stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale,
protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare,
informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.
Legea se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private.
Legea 319/2006 legea securităţii şi sănătăţii în muncă se aplică angajatorilor,
lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.
Domeniu de aplicare
Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private.
Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor
lucrătorilor.
Fac excepţie de la prevederile aliniatului de mai sus cazurile în care particularităţile
inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau
poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie
civilă, vin în contradicţie cu prezenta lege.
În cazurile acestea trebuie să se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor, ţinându-se
seama de principiile stabilite prin prezenta lege..
Scopul declarat al legii îl constituie promovarea îmbunătăţirii sănătăţii şi securităţii în
muncă a lucrătorilor şi are cel mai mare nivel de aplicabilitate acoperind toate sectoarele
de activitate publice şi private; ea se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor
lucrătorilor.
Excepţiile pe care legea le face sunt: forţele armate şi poliţia, cazurile de dezastre,
inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă care vin în contradicţie cu legea.
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos

au următorul înţeles:
a)lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii,
elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la
procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;
b)angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de
serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
c)alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate,
cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale
în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în
regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire
profesională şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi
pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice
alt mijloc de probă;
d)reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu
prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la
protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;
e)prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele
procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f)eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs
în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană
dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate
persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau
legată de profesiune;
g)accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces;
h)boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii
sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de
muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în
procesul de muncă;
i)echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
j)echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit
de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi
pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau
accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k)loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile
întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care
lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
l)pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi
lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment;
m)stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau
specialităţii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada de
reconversie profesională;
n)securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca
scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii,
integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de
muncă;
o)incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria,
accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a
unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a
afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost
posibil să producă pagube materiale;
p)servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii,
abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, conform legii;
q)accident uşor - eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită
numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată
mai mică de 3 zile;
r)boală legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii factori
determinanţi sunt de natură profesională.
Obligaţii generale ale angajatorilor
Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate
aspectele legate de muncă.
 În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de
responsabilităţile sale în acest domeniu.
 Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere
principiului responsabilităţii angajatorului.
 Angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:
a)asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b)prevenirea riscurilor profesionale;
c)informarea şi instruirea lucrătorilor;
d)asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.
 Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute mai sus, ţinând
seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.
 Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile de ssm pe baza următoarelor
principii generale de prevenire:
a)evitarea riscurilor;
b)evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c)combaterea riscurilor la sursă;
d)adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă,
alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii
monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra
sănătăţii;
e)adaptarea la progresul tehnic;
f)înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g)dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea
muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă;
h)adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i)furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
 Tinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are
obligaţia:
a)să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea
locurilor de muncă;
b)ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum
şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea
nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul
activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c)să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în
muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
d)să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu
lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de
muncă;
e)să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie
permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.
 Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe
întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a)să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în
muncă, luând în considerare natura activităţilor;
b)să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor
profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c)să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d)să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio
situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.
Alte obligaţii ale angajatorilor
Angajatorul are următoarele obligaţii:

a)să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi
sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b)să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra
echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
c)să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai
mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor
periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);
d)să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările
legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
 În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea

accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a)să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a

echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii
conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror
aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională
a lucrătorilor;
b)să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice,
sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice
corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c)să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d)să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le
revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e)să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau
aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile
activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f)să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă
sau prin servicii externe;
g)să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii
lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în
muncă;
h)să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra
riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de
prevenire şi de protecţie necesare;
i)să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de
legislaţia specifică;
j)să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării
psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să
asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior
angajării;
k)să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
l)să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de
protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi
neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m)să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în
timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n)să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor
de control şi al cercetării evenimentelor;
o)să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p)să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau
colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar
periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;
q)să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor;
r)să asigure echipamente individuale de protecţie;
s)să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau
al pierderii calităţilor de protecţie.
 Angajatorii acordă în mod obligatoriu şi gratuit alimentaţia de protecţie persoanelor

care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul
colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
 Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către
angajatori. Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce
impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau
contractul individual de muncă.
Servicii de prevenire şi protecţie

Angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile
de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau
unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi.
Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele
de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii
externe.
În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe, acestea trebuie să fie
informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a
avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la toate
informaţiile.
In cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară activităţi
fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea
necesară în domeniu.
Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor,

pericol grav şi iminent
Referitor la primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol
grav şi imminent angajatorul are următoarele obligaţii:
a)să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea
incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii
şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
b)să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea
ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor,
de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor. Numărul lucrătorilor instruirea lor şi
echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor
specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai
multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a)să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea,
sănătatea şi igiena în muncă, luând în considerare natura activităţilor;
b)să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii
riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c)să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d)să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile
profesionale.
Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să
comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.
Angajatorul are următoarele obligaţii:

a)să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi
unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre
măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
b)să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să
oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă
sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
c)să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un
pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent
pentru propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu
poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate
cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui
astfel de pericol.
Informarea lucrătorilor
Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia
măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în
conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind, riscurile pentru
securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât
la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau
fiecărei funcţii;
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor
din orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea
şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut
referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători.
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau
reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi,
să aibă acces la:
a)evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie;
b)evidenţa şi rapoartele;
c)informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi
informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.
Consultarea şi participarea lucrătorilor

Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora
la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
Aplicarea prevederilor de mai sus implică:
a)consultarea lucrătorilor;
b)dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
c)participarea echilibrată.
Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor
salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi
atribuţiile care decurg din prezenta lege.
În vederea realizării prevederilor de participare si consultare a lucratorilor, la nivelul
angajatorului se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate
în muncă.
Instruirea lucrătorilor
Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o
instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub
formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:
a)la angajare;
b)la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c)la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
d)la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e)la executarea unor lucrări speciale.
Instruirea prevăzută trebuie să fie:
a)adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b)periodică şi ori de câte ori este necesar.
Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care
desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate
referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării
activităţilor.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
Obligaţiile lucrătorilor
Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi
instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu
expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte
persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute mai sus, lucrătorii au
următoarele obligaţii:
a)să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b)să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c)să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea
arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor,
instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d)să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă
despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e)să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoană;
f)să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru
a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi
inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g)să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru
a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi
fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h)să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i)să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
Obligaţiile prevăzute anterior se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul

de muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.
Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o
zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror
consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.
Supravegherea sănătăţii
Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în
funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit
reglementărilor legale.
Măsurile vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de
supravegherea sănătăţii la intervale regulate.
Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor

Orice eveniment, va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul
locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.
Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a)inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art. 5 lit. f);
b)asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi
boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de
incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c)organelor de urmărire penală, după caz.
Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu
angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală
profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale.
Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează de către angajator, în cazul
evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
Accidente de muncă
Accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice,
Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la
inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii.
Este, de asemenea, accident de muncă:

a)accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea
angajatorului;
b)accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public,
inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în
timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c)accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din cauza
îndeplinirii acestor activităţi;
d)accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e)accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
f)accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la
sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc
de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei
exclusive a accidentatului;
g)accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul
lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
h)accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei
sarcini de muncă;
i)accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de
acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe
durata normală de deplasare;
j)accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele
de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală,
echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator,
dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din
întreprindere sau unitate şi invers;
k)accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l)accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi
pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul
prevăzute în documentul de deplasare;
m)accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor
ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de
persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor
de serviciu;
n)accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a
pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de
practică;
o)accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol,
cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p)dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care
îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
q)accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a
unei agresiuni.
Deplasarea in cazul accidentelor de traseu trebuie să se facă fără abateri nejustificate
de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în condiţiile prevăzute de
reglementările de securitate şi sănătate în muncă sau de circulaţie în vigoare.
Bolile profesionale
Afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de
asemenea, boli profesionale.
Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul
autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării
lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către
specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din
inspectoratele teritoriale de muncă.
Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate
publică teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică
şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti,
la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilit conform legii.
Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală
profesională, cât şi ca accident de muncă.
Grupuri sensibile la riscuri

Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile
care alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva
pericolelor care le afectează în mod specific.
Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa
grupurilor sensibile la riscuri specifice.
Infracţiuni
Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către
persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi
iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută mai sus a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea
de la un an la 3 ani sau amendă.
Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de
producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută mai sus a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea
de la un an la 3 ani sau amendă.
Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi
utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor,
pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă.
Contravenţii
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă nerespectarea reglementărilor de
securitate şi sănătate în muncă privind:
a)fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor
chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;
b)prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici,
precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
c)darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor,
echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d)întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită
măsuri speciale de siguranţă;
e)folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise;
f)prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi
repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor
electricităţii statice şi ale descărcărilor atmosferice;
g)asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă
unde există pericole de incendiu sau de explozie;
h)asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de
muncă;
i)transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor;
j)delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
k)semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;
l)asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate,
a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide
sub presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă;
m)utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă;
n)asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;
o)asigurarea iluminatului de siguranţă;
p)organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de
protecţie;
q)întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă
şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare;
r)aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor
miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din
punctul de vedere al emanaţiilor de gaze;
s)amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de
izolare.
Sancţiunile contravenţionale se aplică angajatorilor.
Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate
victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt
acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.
Legea nr. 319 stabileşte autorităţile şi instituţiile competente în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse care are următoarele atribuţii

importante :
■ elaborează politica şi strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în
colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice şi prin consultarea cu alte instituţii cu atribuţii în
domeniu;
■ elaborează proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei naţionale
şi a acquis-ului comunitar în domeniu;
■ avizează reglementările cu implicaţii în domeniu iniţiate de alte instituţii;
■ monitorizează aplicarea legislaţiei în domeniu;
■ abilitează persoanele juridice şi fizice pentru a presta servicii de protecţie şi prevenire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
■ recunoaşte, desemnează, notifică şi supraveghează laboratoare de încercări;
■ coordonează în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elaborarea programelor de
cercetare de interes naţional;
■ organizează împreuna cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării activitatea de pregătire generala
şi/sau de specialitate pentru instituţiile de învăţământ;
■ desfăşoară activităţi de informare şi documentare;
■ avizează materiale de informare şi instruire;
■ reprezintă statul în relaţiile internaţionale.
Ministerul Sănătăţii Publice constituie autoritatea centrală în domeniul asistenţei de

sănătate publică şi are în principal următoarele atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă:
- coordonează activitatea de medicina muncii;
- elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul de
muncă;
- supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;
- asigură formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul muncii;
- coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenţă a bolilor profesionale
şi a celor legate de profesiune;
- autorizează şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de
muncă;
- colaborează cu alte instituţii implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor.
Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul

aplicării legislaţiei referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi are ca principale atribuţii:
- controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
- cercetează evenimentele conform competentelor, avizează cercetarea, stabileşte sau
confirmă caracterul accidentelor;
- solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale pentru
clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol;
- dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă în caz de
pericol grav şi iminent;
- coordonează împreuna cu Institutul Naţional de Statistică şi cu celelalte instituţii implicate,
după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi a incidentelor iar cu
Ministerul Sănătăţii Publice sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;
- analizează activitatea serviciilor externe; ea raportează M.M.F.E.S. situaţiile deosebite care
necesită îmbunătăţirea reglementărilor.
Asiguratorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competenta în domeniul

asigurării pentru accidente de munca şi boli profesionale.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii
fundamentează ştiinţific măsurile de imbunatatire a activităţii de securitate şi sănătate în
munca şi promovează politica stabilită pentru acest domeniu.
HOTĂRÂRI DE GUVERN ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI
SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
Hotararea de Guvern 1425 din 2006

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Legii securitatii si sanatatii inmunca nr. 319 din 2006
Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 882 din 30 octombrie 2006
Actualizata in 27 septembrie 2010 prin
Hotararea de Guvern 955 din 2010
Scopul Normelor metodologice este de a reglementa procedurile de aplicare a
principiilor pe care Legea nr. 319/2006 le statuează şi anume:
> autorizarea funcţionarii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
> serviciile de prevenire şi protecţie;
> organizarea şi funcţionarea comitetelor de securitate şi sănătate în muncă;
> instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
> pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific;
> comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi
a incidentelor periculoase, semnalizarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor
profesionale.
Primul capitol al Normelor metodologice este destinat definirii termenilor şi
expresiilor utilizate în norme.
CAPITOLUL II
Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca
Art. 3. - In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru

prevenirea accidentelor si abolilor profesionale, angajatorii au obligatia sa obtina autorizatia
de functionare din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca, inainte de inceperea
oricarei activitati.
Art. 4. - Nu se autorizeaza, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice:
a) persoanele juridice pentru care autorizarea functionarii, inclusiv din punctul de vedere al
securitatii si sanatatii in munca, se efectueaza in temeiul Legii nr. 359/2004 privind
simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice,
asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la
autorizarea functionarii persoanelor juridice, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitati economice, intreprinderile individuale si
intreprinderile familiale pentru care procedura de inregistrare in registrul comertului si de
autorizare a functionarii este reglementata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008
privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate,
intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile ulterioare.
Art. 5. - Asumarea de catre angajator a responsabilitatii privind legalitatea desfasurarii
activitatii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca se face pentru activitatile care
se desfasoara la sediul social, la sediile secundare sau in afara acestora.
Art. 6. - (1) In vederea autorizarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca,
angajatorul are obligatia sa depuna la inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia isi
desfasoara activitatea o cerere, completata in doua exemplare semnate in original de catre
angajator, conform modelului prevazut in anexa nr. 1.
(2) Cererea prevazuta la alin. (1) va fi insotita de urmatoarele acte:
a) copii de pe actele de infiintare;
b) declaratia pe propria raspundere, conform modelului prezentat in anexa nr. 2, din care
rezulta ca pentru activitatile declarate sunt indeplinite conditiile de functionare prevazute de
legislatia specifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
(3) Pentru actele depuse in sustinerea cererii se va completa opisul prezentat in anexa nr. 1.
Art. 7. - In vederea autorizarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca,
inspectoratele teritoriale de munca procedeaza dupa cum urmeaza:
a) inregistreaza cererile de autorizare a functionarii din punct de vedere al securitatii si
sanatatii in munca;
b) verifica actele depuse in sustinerea acestora, precum si declaratia pe propria raspundere
prevazuta la art. 6;
c) completeaza si emit certificatul constatator, conform modelului prezentat in anexa nr. 3;
d) asigura evidenta certificatelor constatatoare eliberate, conform modelului prezentat in
anexa nr. 4;
e) asigura arhivarea documentatiei in baza careia s-au emis certificatele constatatoare.
Art. 8. - Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucratoare, calculat de
la data inregistrarii cererii.
Art. 9. - Certificatul constatator, emis in baza declaratiei pe propria raspundere, da dreptul
angajatorilor sa desfasoare activitatile pentru care au obtinut certificatul.
Art. 10. - (1) In cazul in care in cadrul controalelor se constata incalcari ale prevederilor
legale din domeniul securitatii si sanatatii in munca, inspectorul de munca poate dispune
sistarea activitatii si, respectiv, poate propune inspectoratului teritorial de munca inscrierea
masurii sistare a activitatii in certificatul constatator.
(2) In baza propunerii inspectorului de munca, inspectoratul teritorial de munca consemneaza
in certificatul constatator masura sistarii activitatii prevazuta la alin. (1).
Art. 11. - (1) In situatia prevazuta la art. 10, angajatorul poate relua activitatea numai dupa ce
demonstreaza ca a remediat deficientele care au condus la sistarea activitatii si a obtinut
autorizarea conform art. 6.
(2) In situatia prevazuta la alin. (1), cererea va fi insotita de certificatul constatator eliberat
initial, in original.
(3) Inspectoratul teritorial de munca va mentiona in certificatul constatator data reluarii
activitatii.
CAPITOLUL III
Servicii de prevenire si protectie
SECTIUNEA 1
Prevederi generale
Art. 12. - Prezentul capitol stabileste cerintele minime pentru activitatile de prevenire a
riscurilor profesionale din intreprindere si/sau unitate si protectia lucratorilor la locul de
munca, cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, organizarea
activitatilor de prevenire si protectie in cadrul intreprinderii si/sau unitatii, a serviciilor
externe de prevenire si protectie, stabilirea criteriilor de evaluare si a procedurii de abilitare a
serviciilor externe, precum si reglementarea statutului de reprezentant al lucratorilor cu
raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Art. 13. - Angajatorul trebuie sa asigure planificarea, organizarea si mijloacele necesare
activitatii de prevenire si protectie in unitatea si/sau intreprinderea sa.
SECTIUNEA a 2-a
Organizarea activitatilor de prevenire si protectie
Art. 14. - Organizarea activitatilor de prevenire si protectie este realizata de catre angajator, in
urmatoarele moduri:
a) prin asumarea de catre angajator, in conditiile art. 9 alin. (4) din lege, a atributiilor pentru
realizarea masurilor prevazute de lege;
b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucratori pentru a se ocupa de activitatile de
prevenire si protectie;
c) prin infiintarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire si protectie;
d) prin apelarea la servicii externe de prevenire si protectie.
Art. 15. - (1) Activitatile de prevenire si protectie desfasurate prin modalitatile prevazute la
art. 14 in cadrul intreprinderii si/sau al unitatii sunt urmatoarele:
1. identificarea pericolelor si evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de
munca, respective executant, sarcina de munca, mijloace de munca/echipamente de munca si
mediul de munca pe locuri de munca/posturi de lucru;
2. elaborarea, indeplinirea, monitorizarea si actualizarea planului de prevenire si protectie;
3. elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de
securitate si sanatate in munca, tinand seama de particularitatile activitatilor si ale
unitatii/intreprinderii, precum si ale locurilor de munca/posturilor de lucru, si difuzarea
acestora in intreprindere si/sau unitate numai dupa ce au fost aprobate de catre angajator;
4. propunerea atributiilor si raspunderilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca, ce
revin lucratorilor, corespunzator functiilor exercitate, care se consemneaza in fisa postului, cu
aprobarea angajatorului;
5. verificarea insusirii si aplicarii de catre toti lucratorii a masurilor prevazute in planul de
prevenire si protectie, a instructiunilor proprii, precum si a atributiilor si responsabilitatilor ce
le revin in domeniul securitatii si sanatatii in munca stabilite prin fisa postului;
6. intocmirea unui necesar de documentatii cu caracter tehnic de informare si instruire a
lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca;
7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, in scris, a periodicitatii
instruirii adecvate pentru fiecare loc de munca in instructiunile proprii, asigurarea informarii
si instruirii lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca si verificarea insusirii si
aplicarii de catre lucratori a informatiilor primite;
8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul intreprinderii si/sau unitatii;
9. asigurarea intocmirii planului de actiune in caz de pericol grav si iminent, conform
prevederilor art. 101-107, si asigurarea ca toti lucratorii sa fie instruiti pentru aplicarea lui;
10. evidenta zonelor cu risc ridicat si specific prevazute la art. 101-107;
11. stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate si sanatate in munca, stabilirea
tipului de semnalizare necesar si amplasarea conform prevederilor Hotararii Guvernului nr.
971/2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si/sau sanatate la locul
de munca;
12. evidenta meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica, pentru care este
necesara autorizarea exercitarii lor;
13. evidenta posturilor de lucru care necesita examene medicale suplimentare;
14. evidenta posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesita
testarea aptitudinilor si/sau control psihologic periodic;
15. monitorizarea functionarii sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de masura
si control, precum si a instalatiilor de ventilare sau a altor instalatii pentru controlul noxelor in
mediul de munca;
16. verificarea starii de functionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de
urgenta, precum si a sistemelor de siguranta;
17. efectuarea controalelor interne la locurile de munca, cu informarea, in scris, a
angajatorului asupra deficientelor constatate si asupra masurilor propuse pentru remedierea
acestora;
18. intocmirea rapoartelor si/sau a listelor prevazute de hotararile Guvernului emise in temeiul
art. 51 alin. (1) lit. b) din lege, inclusiv cele referitoare la azbest, vibratii, zgomot si santiere
temporare si mobile;
19. evidenta echipamentelor de munca si urmarirea ca verificarile periodice si, daca este
cazul, incercarile periodice ale echipamentelor de munca sa fie efectuate de persoane
competente, conform prevederilor din Hotararea Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerintele
minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de catre lucratori a echipamentelor
de munca;
20. identificarea echipamentelor individuale de protectie necesare pentru posturile de lucru
din intreprindere si intocmirea necesarului de dotare a lucratorilor cu echipament individual
de protectie, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerintele
minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor
individuale de protectie la locul de munca;
21. urmarirea intretinerii, manipularii si depozitarii adecvate a echipamentelor individuale de
protectie si a inlocuirii lor la termenele stabilite, precum si in celelalte situatii prevazute de
Hotararea Guvernului nr. 1.048/2006;
22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competentelor prevazute la art. 108-177;
23. intocmirea evidentelor conform competentelor prevazute la art. 108-177;
24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de munca suferite de lucratorii din intreprindere
si/sau unitate, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din lege;
25. urmarirea realizarii masurilor dispuse de catre inspectorii de munca, cu prilejul vizitelor
de control si al cercetarii evenimentelor;
26. colaborarea cu lucratorii si/sau reprezentantii lucratorilor, serviciile externe de prevenire si
protectie, medicul de medicina muncii, in vederea coordonarii masurilor de prevenire si
protectie;
27. colaborarea cu lucratorii desemnati/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor
angajatori, in situatia in care mai multi angajatori isi desfasoara activitatea in acelasi loc de
munca;
28. urmarirea actualizarii planului de avertizare, a planului de protectie si prevenire si a
planului de evacuare;
29. propunerea de sanctiuni si stimulente pentru lucratori, pe criteriul indeplinirii obligatiilor
si atributiilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca;
30. propunerea de clauze privind securitatea si sanatatea in munca la incheierea contractelor
de prestari de servicii cu alti angajatori, inclusiv la cele incheiate cu angajatori straini;
31. intocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfasurarea acestor activitati.
32. evidenta echipamentelor, zonarea corespunzatoare, asigurarea/urmarirea ca verificarile
si/sau incercarile periodice ale echipamentelor de munca sa fie efectuate la timp si de catre
persoane competente ori alte activitati necesare, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr.
1.058/2006 privind cerintele minime pentru imbunatatirea securitatii si protectia sanatatii
lucratorilor care pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor explozive;
33. alte activitati necesare/specifice asigurarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de
munca.
(2) Activitatile legate de supravegherea starii de sanatate a lucratorilor se vor efectua in
conformitate cu prevederile art. 24 si 25 din lege.
(3) Evaluarea riscurilor cu privire la securitatea si sanatatea in munca la nivelul intreprinderii
si/sau unitatii, inclusive pentru grupurile sensibile la riscuri specifice, trebuie revizuita, cel
putin, in urmatoarele situatii:
a) ori de cate ori intervin schimbari sau modificari in ceea ce priveste tehnologia,
echipamentele de munca, substantele ori preparatele chimice utilizate si amenajarea locurilor
de munca/posturilor de munca;
b) dupa producerea unui eveniment;
c) la constatarea omiterii unor riscuri sau la aparitia unor riscuri noi;
d) la utilizarea postului de lucru de catre un lucrator apartinand grupurilor sensibile la riscuri
specifice;
e) la executarea unor lucrari speciale.
Art. 16. - (1) In cazul intreprinderilor cu pana la 9 lucratori inclusiv, angajatorul poate efectua
activitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca, daca se indeplinesc cumulativ
urmatoarele conditii:
a) activitatile desfasurate in cadrul intreprinderii nu sunt dintre cele prevazute in anexa nr. 5;
b) angajatorul isi desfasoara activitatea profesionala in mod efectiv si cu regularitate in
intreprindere si/sau unitate;
c) angajatorul a urmat cel putin un program de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in
munca, cu o durata minima de 40 de ore si continutul prevazut in anexa nr. 6 lit. A, fapt care
se atesta printr-un document de absolvire a programului de pregatire.
(2) In situatia in care nu sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), angajatorul trebuie sa
desemneze unul sau mai multi lucratori ori poate organiza serviciul intern de prevenire si
protectie si/sau poate sa apeleze la servicii externe, in conditiile prezentelor norme
metodologice.
(3) In cazul in care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de prevenire si protectie
nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si
protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la servicii externe pentru acele
activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul propriu.
Art. 17. - (1) In cazul intreprinderilor care au intre 10 si 49 de lucratori inclusiv, angajatorul
poate efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca, daca se indeplinesc
cumulativ urmatoarele conditii:
a) sunt respectate prevederile art. 16 alin. (1) lit. a)-c);
b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinte grave,
ireversibile, respective deces ori invaliditate.
(2) In situatia in care nu sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), angajatorul trebuie sa
desemneze unul sau mai multi lucratori ori poate organiza unul sau mai multe servicii interne
de prevenire si protectie si/sau poate sa apeleze la servicii externe, in conditiile prezentelor
norme metodologice.
(3) In cazul in care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de prevenire si protectie
nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si
Art. 18. - (1) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au intre 50 si 249 de lucratori,
angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori sa organizeze unul sau mai
multe servicii interne de prevenire si protectie pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si
protectie din cadrul intreprinderii.
(2) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor prevazute la alin. (1) care desfasoara activitati
dintre cele prevazute in anexa nr. 5, angajatorul trebuie sa organizeze unul sau mai multe
servicii interne de prevenire si protectie.
(3) In cazul in care lucratorii desemnati, serviciile interne de prevenire si protectie nu au
capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si
Art. 19. - (1) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au peste 250 de lucratori,
angajatorul trebuie sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie.
(2) In cazul in care serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile si aptitudinile
necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15,
angajatorul trebuie sa apeleze la unul sau mai multe servicii externe pentru acele activitati de
prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul propriu.
SECTIUNEA a 3-a
Lucratori desemnati
Art. 20. - (1) Desemnarea nominala a lucratorului/lucratorilor pentru a se ocupa de activitatile

de prevenire si protectie se face prin decizie scrisa a angajatorului.
(2) Angajatorul va desemna lucratorul numai din randul lucratorilor cu care are incheiat
contract individual de munca cu norma intreaga.
(3) Angajatorul va consemna in fisa postului activitatile de prevenire si protectie pe care
lucratorul desemnat are capacitatea, timpul necesar si mijloacele adecvate sa le efectueze.
Art. 21. - Pentru a putea sa desfasoare activitatile de prevenire si protectie, lucratorul
desemnat trebuie sa indeplineasca cel putin cerintele minime de pregatire in domeniul
securitatii si sanatatii in munca, potrivit prevederilor art. 49, sau prevederile art. 511 lit. a).
Art. 22. - (1) Angajatorul va stabili numarul de lucratori desemnati in functie de marimea
intreprinderii si/sau unitatii si/sau riscurile la care sunt expusi lucratorii, precum si de
distributia acestora in cadrul intreprinderii si/sau unitatii.
(2) Angajatorul trebuie sa asigure mijloacele adecvate si timpul necesar pentru ca lucratorii
desemnati sa poata desfasura activitatile de prevenire si protectie conform fisei postului.
SECTIUNEA a 4-a
Serviciile interne de prevenire si protectie
Art. 23. - (1) Serviciul intern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din lucratori care
indeplinesc cel putin cerintele prevazute la art. 49 sau prevederile art. 511 si, dupa caz, alti
lucratori.
(2) Conducatorul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa indeplineasca cerintele
prevazute la art. 50 sau prevederile art. 511 lit. b).
(3) Incepand cu data de 1 iulie 2011, serviciul intern de prevenire si protectie trebuie sa fie
format din lucratori care au contract individual de munca cu norma intreaga incheiat cu
angajatorul.
Art. 24. - (1) Serviciul intern de prevenire si protectie se organizeaza in subordinea directa a
angajatorului ca o structura distincta.
(2) Lucratorii din cadrul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa desfasoare
numai activitati de prevenire si protectie si cel mult activitati complementare cum ar fi:
prevenirea si stingerea incendiilor si protectia mediului.
(3) Angajatorul va consemna in regulamentul intern sau in regulamentul de organizare si
functionare activitatile de prevenire si protectie pentru efectuarea carora serviciul intern de
prevenire si protectie are capacitate si mijloace adecvate.
Art. 25. - Serviciul intern de prevenire si protectie trebuie sa aiba la dispozitie resursele
materiale si umane necesare pentru indeplinirea activitatilor de prevenire si protectie
desfasurate in intreprindere.
Art. 26. - (1) Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire si protectie in
functie de marimea intreprinderii si/sau unitatii si/sau riscurile la care sunt expusi lucratorii,
precum si de distributia acestora in cadrul intreprinderii si/sau unitatii.
(2) Angajatorul trebuie sa asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciul intern de prevenire
si protectie sa poata desfasura activitatile specifice.
(3) Cand angajatorul isi desfasoara activitatea in mai multe puncte de lucru, serviciul de
prevenire si protectie trebuie sa fie organizat astfel incat sa se asigure in mod corespunzator
desfasurarea activitatilor specifice.
(4) In situatia in care activitatea de prevenire si protectie este asigurata prin mai multe servicii
interne, acestea vor actiona coordonat pentru asigurarea eficientei activitatii.
Art. 27. - Serviciul intern de prevenire si protectie poate sa asigure si supravegherea sanatatii
lucratorilor, daca dispune de personal cu capacitate profesionala si de mijloace materiale
adecvate, in conditiile legii.
SECTIUNEA a 5-a
Servicii externe de prevenire si protectie
Art. 28. - Serviciul extern de prevenire si protectie asigura, pe baza de contract, activitatile de
prevenire si protectie in domeniu.
Art. 29. - Angajatorul apeleaza la serviciile externe, cu respectarea prevederilor art. 18 alin.
(3) lit. d) din lege.
Art. 30. - Serviciul extern trebuie sa aiba acces la toate informatiile necesare desfasurarii
activitatii de prevenire si protectie.
Art. 31. - Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa indeplineasca urmatoarele
cerinte:
a) sa dispuna de personal cu capacitate profesionala adecvata si de mijloacele materiale
necesare pentru a-si desfasura activitatea;
b) sa fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire si protectie si de
avizare a documentatiilor cu caracter tehnic de informare si instruire in domeniul securitatii si
sanatatii in munca, in conformitate cu procedura stabilita la art. 35-45.
Art. 32. - (1) Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din lucratori care
indeplinesc cel putin cerintele prevazute la art. 49 sau prevederile art. 511 si, dupa caz, alti
lucratori.
(2) Conducatorul serviciului extern de prevenire si protectie trebuie sa indeplineasca cerintele
prevazute la art. 50 sau prevederile art. 511 lit. b).
(3) In cazul in care serviciul extern de prevenire si protectie este format dintr-o singura
persoana, aceasta trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute la art. 50 sau prevederile art.
511 lit. b).
(4) Incepand cu data de 1 iulie 2011, o persoana poate sa ocupe functia de conducator la un
singur serviciu extern de prevenire si protectie.
Art. 33. - (1) Contractul incheiat intre angajator si serviciul extern de prevenire si protectie
trebuie sa cuprinda si urmatoarele:
a) activitatile de prevenire si protectie care vor fi desfasurate de catre fiecare serviciu extern
de prevenire si protectie;
b) modul de colaborare cu lucratorii desemnati/serviciile interne si/sau cu alte servicii externe
de prevenire si protectie;
c) clauze privind solutionarea litigiilor aparute intre parti.
(2) Serviciile externe de prevenire si protectie au obligatia sa puna la dispozitia beneficiarilor
de servicii informatiile prevazute la art. 26 si 27 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza
servicii in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 68/2010.
Art. 34. - (1) Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa intocmeasca un raport de
activitate semestrial, potrivit modelului prevazut in anexa nr. 10.
(2) Raportul trebuie inaintat, in termen de 15 zile de la incheierea semestrului, inspectoratului
teritorial de muncape raza caruia serviciul extern de prevenire si protectie isi are sediul social.
SECTIUNEA a 7-a
Planul de prevenire si protectie
Art. 46. - (1) Conform prevederilor art. 13 lit. b) din lege, angajatorul trebuie sa intocmeasca
un plan de prevenire si protectie care va fi revizuit ori de cate ori intervin modificari ale
conditiilor de munca, la aparitia unor riscuri noi si in urma producerii unui eveniment.
(2) In urma evaluarii riscurilor pentru fiecare loc de munca/post de lucru se stabilesc masuri
de prevenire si protectie, de natura tehnica, organizatorica, igienico-sanitara si de alta natura,
necesare pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor.
(3) In urma analizei masurilor prevazute la alin. (2) se stabilesc resursele umane si materiale
necesare realizarii lor.
(4) Planul de prevenire si protectie va cuprinde cel putin informatiile prevazute in anexa nr. 7.
(5) Planul de prevenire si protectie se supune analizei lucratorilor si/sau reprezentantilor lor
sau comitetului de securitate si sanatate in munca, dupa caz, si trebuie sa fie semnat de
angajator.
SECTIUNEA a 8-a
Cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca
Art. 47. - Nivelurile de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, necesare pentru
dobandirea capacitatilor si aptitudinilor corespunzatoare efectuarii activitatilor de prevenire si
protectie, sunt urmatoarele:
a) Abrogat
b) nivel mediu;
c) nivel superior.
Art. 48. Abrogat
Art. 49. - (1) Cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca
corespunzatoare nivelului mediu sunt:
a) studii in invatamantul liceal filiera teoretica in profil real sau filiera tehnologica in profil
tehnic;
b) curs in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu continut minim conform celui prevazut
in anexa nr. 6 lit. B, cu o durata de cel putin 80 de ore.
(2) Nivelul mediu prevazut la alin. (1) se atesta prin diploma de studii si certificatul de
absolvire a cursului prevazut la alin. (1) lit. b).
corespunzatoare nivelului superior, care trebuie indeplinite in mod cumulativ, sunt
urmatoarele:
a) absolvirea, in domeniile fundamentale: stiinte ingineresti, stiinte agricole si silvice, cu
diploma de licenta sau echivalenta, a ciclului I de studii universitare, studii universitare de
licenta, ori a studiilor universitare de lunga durata sau absolvirea cu diploma de absolvire a
studiilor universitare de scurta durata;
b) curs in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu continut minim conform celui prevazut
in anexa nr. 6 lit. B, cu o durata de cel putin 80 de ore;
c) absolvirea cu diploma sau certificat de absolvire, dupa caz, a unui program de invatamant
postuniversitar in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu o durata de cel putin 180 de
ore.
(2) Indeplinirea cerintelor prevazute la alin. (1) se atesta prin diploma de studii si certificatele
de absolvire a cursurilor prevazute la alin. (1) lit. b) si c).
(3) Cerinta minima prevazuta la alin. (1) lit. b) si c) este considerata indeplinita si in situatia in
care persoana a obtinut o diploma de master sau doctorat in domeniul securitatii si sanatatii in
munca.
Art. 51. - Cursurile si programele de formare in domeniul securitatii si sanatatii in munca,
prevazute la art. 49, 50, 512 si 513, se efectueaza de catre furnizori de formare profesionala
autorizati, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea
profesionala a adultilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 511. - Ocupatiile specifice domeniului securitatii si sanatatii in munca, necesare
efectuarii activitatilor de prevenire si protectie, sunt urmatoarele:
a) tehnician in securitate si sanatate in munca;
b) expert in securitate si sanatate in munca.
corespunzatoare ocupatiei prevazute la art. 511 lit. a) sunt:
a) studii in invatamantul liceal filiera teoretica in profil real sau filiera tehnologica in profil
tehnic;
b) program de formare pentru ocupatia de tehnician in securitate si sanatate in munca, de cel
putin 80 de ore.
(2) Indeplinirea cerintelor prevazute la alin. (1) se atesta prin diploma de studii si certificatul
de absolvire a programului de formare profesionala corespunzator.
corespunzatoare ocupatiei prevazute la art. 511 lit. b) sunt:
a) studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga sau
de scurta durata absolvite cu diploma de licenta ori echivalenta in domeniile fundamentale:
stiinte ingineresti, stiinte agricole si silvice;
b) program de formare profesionala pentru ocupatia de expert in securitate si sanatate in
munca, de cel putin 80 de ore;
c) curs postuniversitar in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu o durata de cel putin
180 de ore, sau masterat/doctorat in acest domeniu.
(2) Indeplinirea cerintelor prevazute la alin. (1) se atesta prin diplomele de studii si certificatul
de absolvire a programului de formare profesionala corespunzator.
SECTIUNEA a 9-a
Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul
securitatii si sanatatii in munca
Art. 52. - Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si

sanatatii in munca, definiti conform art. 5 lit. d) din lege, sunt alesi de catre si dintre lucratorii
din intreprindere si/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de munca,
regulamentul intern sau regulamentul de organizare si functionare.
Art. 53. - (1) Numarul de reprezentanti ai lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul
securitatii si sanatatii lucratorilor, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de munca,
regulamentul intern sau regulamentul de organizare si functionare, in functie de numarul total
al lucratorilor din intreprindere si/sau unitate.
(2) Numarul minim prevazut la alin. (1) va fi stabilit dupa cum urmeaza:
a) un reprezentant, in cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au intre 10 si 49 de lucratori
inclusiv;
b) 2 reprezentanti, in cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au sub 50 si 100 de lucratori
inclusiv;
c) conform cerintelor prevazute la art. 60 alin. (3), in cazul intreprinderilor si/sau unitatilor
care au peste 101 lucratori inclusiv.
Art. 54. - Lucratorii comunica in scris angajatorului numarul si numele reprezentantilor
lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Art. 55. - (1) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si
sanatatii lucratorilor trebuie sa urmeze un program de pregatire in domeniul securitatii si
sanatatii in munca, cu o durata de cel putin 40 de ore, cu continutul minim conform celui
prevazut in anexa nr. 6 lit. A.
(2) Indeplinirea cerintei prevazute la alin. (1) se atesta printr-un document de absolvire a
programului de pregatire.
Art. 56. - Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si
sanatatii in munca sunt consultati si participa, in conformitate cu art. 18 din lege, si pot
desfasura urmatoarele activitati:
a) colaboreaza cu angajatorul pentru imbunatatirea conditiilor de securitate si sanatate in
munca;
b) insotesc echipa/persoana care efectueaza evaluarea riscurilor;
c) ajuta lucratorii sa constientizeze necesitatea aplicarii masurilor de securitate si sanatate in
munca;
d) aduc la cunostinta angajatorului sau comitetului de securitate si sanatate in munca
propunerile lucratorilor referitoare la imbunatatirea conditiilor de munca;
e) urmaresc realizarea masurilor din planul de prevenire si protectie;
f) informeaza autoritatile competente asupra nerespectarii prevederilor legale in domeniul
CAPITOLUL IV
Organizarea si functionarea comitetului de securitate si sanatate in munca
SECTIUNEA 1
Organizarea comitetului de securitate si sanatate in munca
Art. 57. - (1) Comitetul de securitate si sanatate in munca se constituie in unitatile care au un
numar de cel putin 50 de lucratori, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe
teritoriul Romaniei.
(2) Inspectorul de munca poate impune constituirea comitetului de securitate si sanatate in
munca in unitatile cu un numar mai mic de 50 de lucratori in functie de natura activitatii si de
riscurile identificate.
(3) In cazul in care activitatea se desfasoara in unitati dispersate teritorial, se pot infiinta mai
multe comitete de securitate si sanatate in munca; numarul acestora se stabileste prin
contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de
organizare si functionare.
(4) Comitetul de securitate si sanatate in munca se constituie si in cazul activitatilor care se
desfasoara temporar, respectiv cu o durata mai mare de 3 luni.
(5) In unitatile care au mai putin de 50 de lucratori, unde nu s-a constituit comitet de
securitate si sanatate in munca, atributiile acestuia revin reprezentantilor lucratorilor cu
raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor.
Art. 58. - (1) Comitetul de securitate si sanatate in munca este constituit din urmatorii
membri:
a) angajator sau reprezentantul sau legal;
b) reprezentanti ai angajatorului cu atributii de securitate si sanatate in munca;
c) reprezentanti ai lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii
lucratorilor;
d) medicul de medicina a muncii.
(2) Numarul reprezentantilor lucratorilor este egal cu numarul format din angajator sau
reprezentantul sau legal si reprezentantii angajatorului.
(3) Lucratorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire si protectie este
secretarul comitetului de securitate si sanatate in munca.
Art. 59. - (1) Reprezentantii lucratorilor in comitetul de securitate si sanatate in munca vor fi
alesi pe o perioada de 2 ani. (2) In cazul in care unul sau mai multi reprezentanti ai
lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor se retrag din
comitetul de securitate si sanatate in munca, acestia vor fi inlocuiti imediat prin alti
reprezentanti alesi.
Art. 60. - (1) Modalitatea de desemnare a reprezentantilor lucratorilor in comitetele de
securitate si sanatate in munca va fi stabilita prin contractul colectiv de munca, regulamentul
intern sau regulamentul de organizare si functionare.
(2) Reprezentantii lucratorilor in comitetele de securitate si sanatate in munca vor fi desemnati
de catre lucratori dintre reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul
securitatii si sanatatii lucratorilor.
(3) Numarul minim al reprezentantilor lucratorilor in comitetele de securitate si sanatate in
munca se stabileste in functie de numarul total al lucratorilor din intreprindere/unitate, dupa
cum urmeaza:
a) de la 10 la 100 de lucratori - 2 reprezentanti;
b) de la 101 la 500 de lucratori - 3 reprezentanti;
c) de la 501 la 1.000 de lucratori - 4 reprezentanti;
d) de la 1.001 la 2.000 de lucratori - 5 reprezentanti; e) de la 2.001 la 3.000 de lucratori - 6
reprezentanti; f) de la 3.001 la 4.000 de lucratori - 7 reprezentanti; g) peste 4.000 de lucratori -
8 reprezentanti.
Art. 61. - (1) Angajatorul are obligatia sa acorde fiecarui reprezentant al lucratorilor in
comitetele de securitate si sanatate in munca timpul necesar exercitarii atributiilor specifice.
(2) Timpul alocat acestei activitati va fi considerat timp de munca si va fi de cel putin:
a) 2 ore pe luna in unitatile avand un efectiv de pana la 99 de lucratori;
b) 5 ore pe luna in unitatile avand un efectiv intre 100 si 299 de lucratori;
c) 10 ore pe luna in unitatile avand un efectiv intre 300 si 499 de lucratori;
d) 15 ore pe luna in unitatile avand un efectiv intre 500 si 1.499 de lucratori;
e) 20 de ore pe luna in unitatile avand un efectiv de 1.500 de lucratori si peste.
(3) Instruirea necesara exercitarii rolului de membru in comitetul de securitate si sanatate in
munca trebuie sa se realizeze in timpul programului de lucru si pe cheltuiala unitatii.
Art. 62. - Angajatorul sau reprezentantul sau legal este presedintele comitetului de securitate
si sanatate in munca.
Art. 63. - Membrii comitetului de securitate si sanatate in munca se nominalizeaza prin
decizie scrisa a presedintelui acestuia, iar componenta comitetului va fi adusa la cunostinta
tuturor lucratorilor.
Art. 64. - (1) La intrunirile comitetului de securitate si sanatate in munca vor fi convocati sa
participe lucratorii desemnati, reprezentantii serviciului intern de prevenire si protectie si, in
cazul in care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii externe de prevenire si
protectie, reprezentantii acestora.
(2) La intrunirile comitetului de securitate si sanatate in munca pot participa inspectori de
munca.
SECTIUNEA a 2-a
Functionarea comitetului de securitate si sanatate in munca
Art. 65. - Comitetul de securitate si sanatate in munca functioneaza in baza regulamentului de

functionare propriu.
Art. 66. - (1) Angajatorul are obligatia sa asigure intrunirea comitetului de securitate si
sanatate in munca cel putin o data pe trimestru si ori de cate ori este necesar.
(2) Ordinea de zi a fiecarei intruniri este stabilita de catre presedinte si secretar, cu consultarea
reprezentantilor lucratorilor, si este transmisa membrilor comitetului de securitate si sanatate
in munca, inspectoratului teritorial de munca si, daca este cazul, serviciului extern de protectie
si prevenire, cu cel putin 5 zile inaintea datei stabilite pentru intrunirea comitetului.
(3) Secretarul comitetului de securitate si sanatate in munca convoaca in scris membrii
comitetului cu cel putin 5 zile inainte de data intrunirii, indicand locul, data si ora stabilite.
(4) La fiecare intrunire secretarul comitetului de securitate si sanatate in munca incheie un
proces-verbal care va fi semnat de catre toti membrii comitetului.
(5) Comitetul de securitate si sanatate in munca este legal intrunit daca sunt prezenti cel putin
jumatate plus unu din numarul membrilor sai.
(6) Comitetul de securitate si sanatate in munca convine cu votul a cel putin doua treimi din
numarul membrilor prezenti.
(7) Secretarul comitetului de securitate si sanatate in munca va afisa la loc vizibil copii ale
procesuluiverbal incheiat.
(8) Secretarul comitetului de securitate si sanatate in munca transmite inspectoratului teritorial
de munca, in termen de 10 zile de la data intrunirii, o copie a procesului-verbal incheiat.
SECTIUNEA a 3-a
Atributiile comitetului de securitate si sanatate in munca
Art. 67. - Pentru realizarea informarii, consultarii si participarii lucratorilor, in conformitate

cu art. 16, 17 si 18 din lege, comitetul de securitate si sanatate in munca are cel putin
urmatoarele atributii:
a) analizeaza si face propuneri privind politica de securitate si sanatate in munca si planul de
prevenire si protectie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare si
functionare;
b) urmareste realizarea planului de prevenire si protectie, inclusiv alocarea mijloacelor
necesare realizarii prevederilor lui si eficienta acestora din punct de vedere al imbunatatirii
conditiilor de munca;
c) analizeaza introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luand in considerare
consecintele asupra securitatii si sanatatii, lucratorilor, si face propuneri in situatia constatarii
anumitor deficiente;
d) analizeaza alegerea, cumpararea, intretinerea si utilizarea echipamentelor de munca, a
echipamentelor de protectie colectiva si individuala;
e) analizeaza modul de indeplinire a atributiilor ce revin serviciului extern de prevenire si
protectie, precum si mentinerea sau, daca este cazul, inlocuirea acestuia;
f) propune masuri de amenajare a locurilor de munca, tinand seama de prezenta grupurilor
sensibile la riscuri specifice;
g) analizeaza cererile formulate de lucratori privind conditiile de munca si modul in care isi
indeplinesc atributiile persoanele desemnate si/sau serviciul extern;
h) urmareste modul in care se aplica si se respecta reglementarile legale privind securitatea si
sanatatea in munca, masurile dispuse de inspectorul de munca si inspectorii sanitari;
i) analizeaza propunerile lucratorilor privind prevenirea accidentelor de munca si a
imbolnavirilor profesionale, precum si pentru imbunatatirea conditiilor de munca si propune
introducerea acestora in planul de prevenire si protectie;
j) analizeaza cauzele producerii accidentelor de munca, imbolnavirilor profesionale si
evenimentelor produse si poate propune masuri tehnice in completarea masurilor dispuse in
urma cercetarii;
k) efectueaza verificari proprii privind aplicarea instructiunilor proprii si a celor de lucru si
face un raport scris privind constatarile facute;
l) dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate si sanatate in munca de catre
conducatorul unitatii cel putin o data pe an, cu privire la situatia securitatii si sanatatii in
munca, la actiunile care au fost intreprinse si la eficienta acestora in anul incheiat, precum si
propunerile pentru planul de prevenire si protectie ce se varealiza in anul urmator.
CAPITOLUL V
Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Art. 74. - Prezentul capitol stabileste procedura instruirii lucratorilor din punct de vedere al
securitatii si sanatatii in munca, in conformitate cu art. 20 din lege.
Art. 75. - Instruirea in domeniul securitatii si sanatatii in munca are ca scop insusirea
cunostintelor si formarea deprinderilor de securitate si sanatate in munca.
Art. 76. - (1) Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca la nivelul
intreprinderii si/sau al unitatii se efectueaza in timpul programului de lucru.
(2) Perioada in care se desfasoara instruirea prevazuta la alin. (1) este considerata timp de
munca.
Art. 77. - Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca cuprinde 3 faze:
a) instruirea introductiv-generala;
b) instruirea la locul de munca;
c) instruirea periodica.
Art. 78. - La instruirea personalului in domeniul securitatii si sanatatii in munca vor fi folosite
mijloace, metode si tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstratia, studiul de caz,
vizionari de filme, diapozitive, proiectii, instruire asistata de calculator.
Art. 79. - Fiecare angajator are obligatia sa asigure baza materiala corespunzatoare unei
instruiri adecvate.
Art. 80. - Angajatorul trebuie sa dispuna de programe de instruire - testare la nivelul
intreprinderii si/sau unitatii pentru:
a) conducatorii locurilor de munca;
b) lucratori, pe meserii si activitati.
Art. 81. - (1) Rezultatul instruirii lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca se
consemneaza in mod obligatoriu in fisa de instruire individuala, conform modelului prezentat
in anexa nr. 11, cu indicarea materialului predat, a duratei si datei instruirii.
(2) Completarea fisei de instruire individuala se va face cu pix cu pasta sau cu stilou, imediat
dupa verificarea instruirii.
(3) Dupa efectuarea instruirii, fisa de instruire individuala se semneaza de catre lucratorul
instruit si de catre persoanele care au efectuat si au verificat instruirea.
(4) Fisa de instruire individuala va fi pastrata de catre conducatorul locului de munca si va fi
insotita de o copie a ultimei fise de aptitudini completate de catre medicul de medicina
muncii.
(5) Fisa de instruire individuala se pastreaza in intreprindere/unitate, de la angajare pana la
data incetarii raporturilor de munca.
Art. 82. - (1) Pentru persoanele aflate in intreprindere si/sau unitate cu permisiunea
angajatorului, cu exceptia altor participanti la procesul de munca, asa cum sunt definiti
potrivit art. 5 lit. c) din lege, angajatorul stabileste, prin regulamentul intern sau prin
regulamentul de organizare si functionare, durata instruirii si reguli privind instruirea si
insotirea acestora in intreprindere si/sau unitate.
(2) Pentru lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior care desfasoara activitati pe
baza de contract de prestari de servicii, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura
instruirea lucratorilor respectivi privind activitatile specifice intreprinderii si/sau unitatii
respective, riscurile pentru securitatea si sanatatea lor, precum si masurile si activitatile de
prevenire si protectie la nivelul intreprinderii si/sau unitatii, in general.
(3) Instruirea prevazuta la alin. (1) si (2) se consemneaza in fisa de instruire colectiva,
conform modelului prezentat in anexa nr. 12.
(4) Fisa de instruire colectiva se intocmeste in doua exemplare, din care un exemplar se va
pastra de catre angajator/lucrator desemnat/serviciu intern de prevenire si protectie care a
efectuat instruirea si un exemplar se pastreaza de catre angajatorul lucratorilor instruiti sau, in
cazul vizitatorilor, de catre conducatorul grupului.
(5) Reprezentantii autoritatilor competente cu atributii de control vor fi insotiti de catre un
reprezentant desemnat de catre angajator, fara a se intocmi fisa de instruire.
SECTIUNEA a 2-a
Instruirea introductiv-generala
Art. 83. - Instruirea introductiv-generala se face:

a) la angajarea lucratorilor definiti conform art. 5 lit. a) din lege;
b) lucratorilor detasati de la o intreprindere si/sau unitate la alta;
c) lucratorilor delegati de la o intreprindere si/sau unitate la alta;
d) lucratorului pus la dispozitie de catre un agent de munca temporar.
Art. 84. - Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activitatile specifice
intreprinderii si/sau unitatii respective, riscurile pentru securitate si sanatate in munca, precum
si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul intreprinderii si/sau unitatii, in
general.
Art. 85. - Instruirea introductiv-generala se face de catre:
a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau
b) lucratorul desemnat; sau
c) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau d) serviciul extern de
prevenire si protectie.
Art. 86. - Instruirea introductiv-generala se face individual sau in grupuri de cel mult 20 de
persoane.
Art. 87. - (1) Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activitati si de
riscurile pentru securitate si sanatate in munca, precum si de masurile si activitatile de
prevenire si protectie la nivelul intreprinderii si/sau al unitatii, in general.
(2) Angajatorul stabileste prin instructiuni proprii durata instruirii introductiv-generale;
aceasta nu va fi mai mica de 8 ore.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele prevazute la art. 82, carora li se vor
prezenta succinct activitatile, riscurile si masurile de prevenire si protectie din intreprindere
si/sau unitate.
Art. 88. - (1) In cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, in principal, urmatoarele
probleme:
a) legislatia de securitate si sanatate in munca;
b) consecintele posibile ale necunoasterii si nerespectarii legislatiei de securitate si sanatate in
munca;
c) riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice unitatii;
d) masuri la nivelul intreprinderii si/sau unitatii privind acordarea primului ajutor, stingerea
incendiilor si evacuarea lucratorilor. (2) Continutul instruirii introductiv-generale trebuie sa
fie in conformitate cu tematica aprobata de catre angajator.
Art. 89. - (1) Instruirea introductiv-generala se va finaliza cu verificarea insusirii
cunostintelor pe baza de teste.
(2)Rezultatul verificarii va fi consemnat in fisa de instruire.
(3) Lucratorii prevazuti la art. 83 lit. a) si d) nu vor putea fi angajati daca nu si-au insusit
cunostintele prezentate in instruirea introductiv-generala.
SECTIUNEA a 3-a
Instruirea la locul de munca
Art. 90. - (1) Instruirea la locul de munca se face dupa instruirea introductiv-generala si are ca
scop prezentarea riscurilor pentru securitate si sanatate in munca, precum si masurile si
activitatile de prevenire si protectie la nivelul fiecarui loc de munca, post de lucru si/sau
fiecarei functii exercitate.
(2) Instruirea la locul de munca se face tuturor lucratorilor prevazuti la art. 83, inclusiv la
schimbarea locului de munca in cadrul intreprinderii si/sau al unitatii.
Art. 91. - (1) Instruirea la locul de munca se face de catre conducatorul direct al locului de
munca, in grupe de maximum 20 de persoane.
(2) Abrogat
Art. 92. - (1) Durata instruirii la locul de munca depinde de riscurile pentru securitate si
sanatate in munca, precum si de masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul
fiecarui loc de munca, post de lucru si/sau fiecarei functii exercitate.
(2) Durata instruirii la locul de munca nu va fi mai mica de 8 ore si se stabileste prin
instructiuni proprii de catre conducatorul locului de munca respectiv, impreuna cu:
a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau b)
lucratorul desemnat; sau
c) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau d) serviciul extern de
Art. 93. - (1) Instruirea la locul de munca se va efectua pe baza tematicilor intocmite de catre
angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca/lucratorul
desemnat/serviciul intern/serviciul extern de prevenire si protectie si aprobate de catre
angajator, tematici care vor fi pastrate la persoana care efectueaza instruirea.
(2) Instruirea la locul de munca va cuprinde cel putin urmatoarele:
a) informatii privind riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice locului de
munca si/sau postului de lucru;
b) prevederile instructiunilor proprii elaborate pentru locul de munca si/sau postul de lucru;
c) masuri la nivelul locului de munca si/sau postului de lucru privind acordarea primului
ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, precum si in cazul pericolului grav si
iminent;
d) prevederi ale reglementarilor de securitate si sanatate in munca privind activitati specifice
ale locului de munca si/sau postului de lucru;
e) demonstratii practice privind activitatea pe care persoana respectiva o va desfasura si
exercitii practice privind utilizarea echipamentului individual de protectie, a mijloacelor de
alarmare, interventie, evacuare si de prim ajutor, aspecte care sunt obligatorii.
Art. 94. - Inceperea efectiva a activitatii la postul de lucru de catre lucratorul instruit se face
numai dupa verificarea cunostintelor de cate seful ierarhic superior celui care a facut
instruirea si se consemneaza in fisa de instruire individuala.
SECTIUNEA a 4-a
Instruirea periodica
Art. 95. - Instruirea periodica se face tuturor lucratorilor prevazuti la art. 83 si are drept scop
reimprospatarea si actualizarea cunostintelor in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Art. 96. - (1) Instruirea periodica se efectueaza de catre conducatorul locului de munca.
(2) Durata instruirii periodice, intervalul dintre doua instruiri si periodicitatea verificarii
instruirii vor fi stabilite prin instructiuni proprii, in functie de conditiile locului de munca
si/sau postului de lucru.
(2) Intervalul dintre doua instruiri periodice nu va fi mai mare de 6 luni.
(3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre doua instruiri periodice va fi de
cel mult 12 luni.
(4) Verificarea instruirii periodice se face de catre seful ierarhic al celui care efectueaza
instruirea si prin sondaj de catre angajator/lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si
protectie/serviciile externe de prevenire si protectie, care vor semna fisele de instruire ale
lucratorilor, confirmand astfel ca instruirea a fost facuta corespunzator.
(5) Instruirea periodica se va completa in mod obligatoriu si cu demonstratii practice.
Art. 97. - Instruirea periodica se va efectua pe baza tematicilor intocmite de catre angajatorul
care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca/lucratorul
desemnat/serviciul intern de de prevenire si protectie/serviciul extern de prevenire si protectie
si aprobate de catre angajator, care vor fi pastrate la persoana care efectueaza instruirea.
Art. 98. - Instruirea periodica se face suplimentar celei programate in urmatoarele cazuri:
a) cand un lucrator a lipsit peste 30 de zile lucratoare;
b) cand au aparut modificari ale prevederilor de securitate si sanatate in munca privind
activitati specifice ale locului de munca si/sau postului de lucru sau ale instructiunilor proprii,
inclusiv datorita evolutiei riscurilor sau aparitiei de noi riscuri in unitate;
c) la reluarea activitatii dupa accident de munca;
d) la executarea unor lucrari speciale;
e) la introducerea unui echipament de munca sau a unor modificari ale echipamentului
existent;
f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
g) la introducerea oricarei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
Art. 99. - Durata instruirii periodice prevazute la art. 98 nu va fi mai mica de 8 ore si se
stabileste in instructiuni
proprii de catre conducatorul locului de munca respectiv, impreuna cu:
a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau b)
lucratorul desemnat; sau
c) un lucrator al serviciului intern de protectie si prevenire; sau d) serviciul extern de protectie
si prevenire.
Art. 100. - Instruirea periodica prevazuta la art. 98 se va efectua pe baza tematicilor intocmite
de catre angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in
munca/lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie/serviciul extern de
prevenire si protectie si aprobate de catre angajator, care vor fi pastrate la persoana care
efectueaza instruirea.
CAPITOLUL VI
Pericol grav si iminent si zone cu risc ridicat si specific
SECTIUNEA 1
Pericol grav si iminent de accidentare
Art. 101. - Starea de pericol grav si iminent de accidentare, astfel cum este el definit la art. 5
lit. l) din lege, poate fi constatata de catre orice lucrator din intreprindere si/sau unitate,
lucrator al serviciului extern de prevenire si protectie cu care intreprinderea si/sau unitatea a
incheiat contract, precum si de catre inspectorii de munca.
Art. 102. - La constatarea starii de pericol grav si iminent de accidentare se vor lua imediat
urmatoarele masuri de securitate:
a) oprirea echipamentului de munca si/sau activitatii;
b) evacuarea personalului din zona periculoasa;
c) anuntarea serviciilor specializate;
d) anuntarea conducatorilor ierarhici;
e) eliminarea cauzelor care au condus la aparitia starii de pericol grav si iminent.
Art. 103. - (1) In vederea realizarii masurilor prevazute la art. 102 lit. a), in prealabil
angajatorul va desemna lucratorii care trebuie sa opreasca echipamentele de munca si va
asigura instruirea acestora.
(2) In vederea realizarii masurilor precizate la art. 102 lit. b), in prealabil angajatorul trebuie:
a) sa intocmeasca planul de evacuare a lucratorilor;
b) sa afiseze planul de evacuare la loc vizibil;
c) sa instruiasca lucratorii in vederea aplicarii planului de evacuare si sa verifice modul in care
si-au insusit cunostintele.
(3) In vederea realizarii masurilor precizate la art. 102 lit. c), in prealabil angajatorul trebuie:
a) sa desemneze lucratorii care trebuie sa contacteze serviciile specializate si sa ii instruiasca
in acest sens;
b) sa asigure mijloacele de comunicare necesare contactarii serviciilor specializate.
(4) In vederea realizarii masurilor precizate la art. 102 lit. d), in prealabil angajatorul trebuie
sa stabileasca modul operativ de anuntare la nivel ierarhic superior.
(5) In vederea realizarii masurilor precizate la art. 102 lit. e), in prealabil angajatorul trebuie:
a) sa desemneze lucratorii care au capacitatea necesara sa elimine starea de pericol grav si
iminent, sa asigure instruirea si dotarea lor cu mijloace tehnice necesare interventiei;
b) sa stabileasca serviciile specializate care pot interveni.
Art. 104. - Angajatorul trebuie sa stabileasca masurile de securitate prevazute la art. 102,
tinand seama de natura activitatilor, numarul de lucratori, organizarea teritoriala a activitatii si
de prezenta altor persoane in afara celor implicate direct in procesul muncii.
SECTIUNEA a 2-a
Zone cu risc ridicat si specific
Art. 105. - Evidenta zonelor cu risc ridicat si specific prevazuta la art. 13 lit. k) din lege
trebuie sa contina nominalizarea si localizarea acestor zone in cadrul intreprinderii si/sau
unitatii si masurile stabilite in urma evaluarii riscurilor pentru aceste zone.
Art. 106. - (1) Angajatorul trebuie sa aduca la cunostinta tuturor lucratorilor care sunt zonele
cu risc ridicat si specific.
(2) Angajatorul trebuie sa aduca la cunostinta conducatorilor locurilor de munca si lucratorilor
care isi desfasoara activitatea in zonele cu risc ridicat si specific masurile stabilite in urma
evaluarii riscurilor.
Art. 107. - Actiunile pentru realizarea masurilor stabilite in urma evaluarii riscurilor pentru
zonele cu risc ridicat si specific constituie o prioritate in cadrul planului de protectie si
prevenire.
CAPITOLUL VII
Comunicarea si cercetarea evenimentelor,
inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a incidentelor periculoase,
semnalarea, cercetarea, declararea si raportarea bolilor profesionale
SECTIUNEA 1
Comunicarea evenimentelor
Art. 108. - (1) Orice eveniment va fi comunicat conform prevederilor art. 26 si art. 27 alin.
(1) din lege.
(2) Daca printre victimele evenimentului se afla si lucratori ai altor angajatori, evenimentul va
fi comunicat si angajatorilor acestora de catre angajatorul la care s-a produs evenimentul.
(3) Evenimentul produs in conditiile prevazute la art. 30 alin. (1) lit. d) si e) din lege, daca a
avut loc in afara intreprinderii si/sau unitatii si nu a avut nicio legatura cu aceasta, va fi
comunicat inspectoratului teritorial de munca
pe raza caruia s-a produs, de catre orice persoana care are cunostinta despre producerea
evenimentului.
Art. 109. - Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel putin urmatoarele informatii, conform
modelului prevazut in anexa nr. 13:
a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul si, daca este cazul,
denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;
b) sediul/adresa si numarul de telefon ale angajatorului;
c) locul unde s-a produs evenimentul;
d) data si ora la care s-a produs evenimentul/data si ora la care a decedat accidentatul;
e) numele si prenumele victimei;
f) datele personale ale victimei: varsta, starea civila, copii in intretinere, alte persoane in
intretinere, ocupatia, vechimea in ocupatie si la locul de munca;
g) imprejurarile care se cunosc si cauzele prezumtive;
h) consecintele accidentului;
i) numele si functia persoanei care comunica evenimentul;
j) data comunicarii;
k) unitatea sanitara cu paturi la care a fost internat accidentatul.
Art. 110. - In cazul accidentelor de circulatie produse pe drumurile publice, soldate cu
decesul victimelor, in care printre victime sunt si persoane aflate in indeplinirea unor
indatoriri de serviciu, serviciile politiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul
teritorial de munca din judetul pe raza caruia s-a produs.
Art. 111. - (1) Angajatorul va lua masurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt
rezultata din producerea evenimentului, pana la primirea acordului din partea organelor care
efectueaza cercetarea, cu exceptia cazurilor in care mentinerea acestei stari ar genera
producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentatilor sau ar pune in pericol viata
lucratorilor si a celorlalti participanti la procesul muncii.
(2) In situatia in care este necesar sa se modifice starea de fapt rezultata din producerea
evenimentului, se vor face, dupa posibilitati, schite sau fotografii ale locului unde s-a produs,
se vor identifica si se vor ridica orice obiecte care contin sau poarta o urma a evenimentului;
obiectele vor fi predate organelor care efectueaza cercetarea si vor constitui probe in
cercetarea evenimentului.
(3) Pentru orice modificare a starii de fapt rezultata din producerea evenimentului, angajatorul
sau reprezentantul sau legal va consemna pe propria raspundere, intr-un proces-verbal, toate
modificarile efectuate dupa producerea evenimentului.
Art. 112. - (1) Inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia a avut loc evenimentul va
comunica Inspectiei Muncii:
a) incidentul periculos;
b) evenimentul care a avut ca urmare un deces;
c) evenimentul care a avut ca urmare un accident colectiv;
d) evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate evidenta;
e) evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate. f) evenimentul care a
avut ca urmare disparitia unei/unor persoane.
(2) Evenimentele prevazute la alin. (1) lit. d) si e) se vor comunica Inspectiei Muncii dupa
primirea deciziei de incadrare intr- un grad de invaliditate.
(3) Comunicarea catre Inspectia Muncii va cuprinde informatiile prevazute la art. 109.
Art. 113. - (1) La solicitarea organelor care efectueaza cercetarea evenimentului, unitatea
sanitara care acorda asistenta medicala de urgenta se va pronunta in scris cu privire la
diagnosticul provizoriu, in termen de maximum 3 zile lucratoare de la primirea solicitarii.
(2) Unitatea sanitara prevazuta la alin. (1) va lua masuri pentru recoltarea imediata a probelor
de laborator, in vederea determinarii alcoolemiei sau a starii de influenta a produselor ori
substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum si pentru
recoltarea altor probe specifice solicitate de inspectoratul teritorial de munca, urmand sa
comunice rezultatul determinarilor specifice in termen de 5 zile lucratoare de la obtinerea
acestora.
(3) In caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de munca va solicita in
scris unitatii medicolegale competente un raport preliminar din care sa reiasa faptul ca decesul
a fost sau nu urmarea unei vatamari violente, in conformitate cu prevederile Ordonantei
Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina
legala, aprobata cu modificari prin Legea nr. 459/2001, republicata, si legislatiei subsecvente.
(4) Unitatea medico-legala va transmite raportul preliminar inspectoratului teritorial de munca
in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 1/2000, aprobata cu modificari prin
Legea nr. 459/2001, republicata, si ale legislatiei subsecvente.
(5) Unitatea medico-legala va transmite raportul de constatare medico-legala in termenul
prevazut la art. 29 alin. (3) din lege. (6) In cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de
expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca ce a emis decizia de incadrare intr-un
grad de invaliditate va trimite o copie de pe decizie, in termen de 5 zile lucratoare de la data
eliberarii acesteia, la inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs accidentul.
SECTIUNEA a 2-a
Cercetarea evenimentelor
Art. 114. - Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea imprejurarilor si a cauzelor care au
condus la producerea acestora, a reglementarilor legale incalcate, a raspunderilor si a
masurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare si, respectiv,
pentru determinarea caracterului accidentului.
Art. 115. - Cercetarea se face imediat dupa comunicare, in conformitate cu prevederile art. 29
alin. (1) din lege.
Art. 116. - (1) Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporara de munca se
efectueaza de catre angajatorul la care s-a produs evenimentul.
(11) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) cazurile in care lucratorii au suferit o invaliditate
evidenta, cazurile in care victimele sunt cetateni straini sau cazurile in care printre victime se
afla cetateni straini.
(12) In cazurile prevazute la alin. (11) cercetarea se efectueaza de catre inspectoratul teritorial
de munca pe raza caruia s-a produs evenimentul.
(2) Angajatorul are obligatia sa numeasca de indata, prin decizie scrisa, comisia de cercetare a
evenimentului.
(3) Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusa din cel putin 3 persoane, dintre care o
persoana trebuie sa fie, dupa caz:
a) lucrator desemnat;
b) reprezentant al serviciului intern de prevenire si protectie;
c) reprezentant al serviciului extern de prevenire si protectie cu pregatire corespunzatoare
conform art. 47 lit. c) sau care indeplineste cerintele prevazute la art. 511 lit. b).
(4) Persoanele numite de catre angajator in comisia de cercetare a evenimentului trebuie sa
aiba pregatire tehnica corespunzatoare si sa nu fie implicate in organizarea si conducerea
locului de munca unde a avut loc evenimentul si sa nu fi avut o responsabilitate in producerea
evenimentului.
(5) Angajatorul care si-a asumat atributiile in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu
poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, in acest caz urmand sa apeleze la
servicii externe.
(6) Daca in eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiti, in comisia de cercetare
numita de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate si persoane numite
prin decizie scrisa de catre ceilalti angajatori.
(7) Angajatorul care a organizat transportul raspunde pentru cercetarea accidentului de
circulatie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporara de munca, cu
respectarea, atunci cand este cazul, a prevederilor alin. (6).
(8) Cercetarea evenimentului prevazut la art. 30 alin. (1) lit. d) si e) din lege, daca acesta a
avut loc in afara intreprinderii si/sau unitatii angajatorului si nu a avut nicio legatura cu
aceasta, se efectueaza in conditiile legii.
(9) Angajatorul care nu dispune de personal competent in conformitate cu alin. (4) sau nu are
personal sufficient trebuie sa asigure cercetarea apeland la servicii externe de prevenire si
protectie.
Art. 1161. - Cercetarea evenimentelor care au ca urmare decesul si/sau invaliditatea
lucratorilor, precum si a incidentelor periculoase care se produc pe teritoriul altor judete decat
judetul unde are sediul social angajatorul se va face de catre inspectoratul teritorial de munca
pe teritoriul caruia a avut loc evenimentul.
Art. 117. - (1) In cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice in care sunt implicate
persoane aflate in indeplinirea indatoririlor de serviciu, serviciile politiei rutiere vor transmite
comisiei numite de angajator, inspectoratului teritorial de munca pe teritoriul caruia a avut loc
evenimentul sau Inspectiei Muncii, la cererea acestora, in termen de 5 zile lucratoare de la
solicitare, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului si orice alte documente
existente necesare cercetarii, cum ar fi: copii de pe declaratii, foaia de parcurs, ordin de
deplasare, schite.
(2) In cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice, in baza documentelor prevazute la
alin. (1) transmise de organele de politie si a altor documente din care sa rezulte ca victima se
afla in indeplinirea unor indatoriri de serviciu, organele imputernicite potrivit prevederilor
legale vor efectua cercetarea evenimentului.
Art. 118. - (1) Persoanele imputernicite, potrivit legii, sa efectueze cercetarea evenimentelor
au dreptul sa ia declaratii scrise, sa preleveze sau sa solicite prelevarea de probe necesare
cercetarii, sa solicite sau sa consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar acesta este
obligat sa le puna la dispozitie in conditiile legii.
(2) In situatiile prevazute la alin. (1), cheltuielile necesare prelevarii si analizarii probelor in
vederea cercetarii vor fi suportate de angajatorul la care a avut loc evenimentul.
Art. 119. - (1) Pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experti sau specialisti, cum ar fi
cei din cadrul unor operatori economici cu competente potrivit prevederilor legale sa
efectueze expertize tehnice, iar acestia trebuie sa raspunda solicitarii.
(2) In situatia prevazuta la alin. (1), expertizele tehnice intocmite vor face parte integranta din
dosarul de cercetare a evenimentului.
(3) Cheltuielile aferente efectuarii expertizelor, precum si cele necesare analizarii probelor
prelevate cu ocazia cercetarii se suporta de catre angajatorul la care a avut loc evenimentul
sau care se face raspunzator de organizarea activitatii in urma careia s-a produs evenimentul.
Art. 120. - (1) Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporara de munca se va
incheia in cel mult 10 zile lucratoare calculate de la data producerii.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) situatii cum ar fi cele in care este necesara
prelevarea de probe, efectuarea de expertize, determinari de noxe, pentru care se poate solicita
in scris, argumentat si in perioada prevazuta la alin. (1), la inspectoratul teritorial de munca pe
raza caruia s-a produs evenimentul, prelungirea termenului de cercetare.
(3) Cercetarea evenimentelor care au avut ca urmare deces, invaliditate evidenta, invaliditate
confirmata ulterior, a accidentelor colective sau a situatiilor de persoane date disparute,
precum si cercetarea incidentelor periculoase se vor incheia in cel mult 15 zile lucratoare de la
data producerii acestora.
(4) Fac exceptie de la prevederile alin. (3) situatii cum ar fi cele in care este necesara
eliberarea certificatului medico-legal sau, dupa caz, a raportului de expertiza ori de constatare
medico-legala, prelevarea de probe sau efectuarea de expertize, pentru care inspectoratul
teritorial de munca care cerceteaza evenimentele poate solicita in scris, argumentat si in
termen, la Inspectia Muncii, prelungirea termenului de cercetare.
Art. 121. - (1) In cazul accidentului cu incapacitate temporara de munca, in urma caruia a
intervenit invaliditatea confirmata prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul teritorial de
munca pe raza caruia s-a produs evenimentul va completa dosarul de cercetare intocmit la
data producerii evenimentului si va intocmi un nou proces-verbal de cercetare bazat pe
dosarul completat.
(2) Intocmirea noului proces-verbal de cercetare a accidentului, prevazut la alin. (1), se face in
cel mult 10 zile lucratoare de la data primirii de catre inspectoratul teritorial de munca a
deciziei de incadrare intr-un grad de invaliditate sau a certificatului de constatare medico-
legal ori, dupa caz, a raportului de expertiza sau de constatare medico-legala.
(3) Invaliditatea evidenta va fi cercetata de catre inspectoratul teritorial de munca pe raza
caruia s-a produs, ca eveniment care a produs incapacitate temporara de munca, si, in functie
de consecintele ulterioare ale evenimentului, se va proceda conform prevederilor alin. (1) si
(2).
(4) Fac exceptie de la prevederile alin. (2) si (3) situatiile in care este necesara administrarea
de probe suplimentare, cum ar fi primirea de documente, prelevarea de probe, efectuarea de
expertize, audierea de martori, pentru care inspectoratul teritorial de munca insarcinat cu
cercetarea evenimentului poate solicita in scris, argumentat si in termen, la Inspectia Muncii,
prelungirea termenului de cercetare.
Art. 122. - (1) Cercetarea evenimentelor se va finaliza cu intocmirea unui dosar, care va
cuprinde:
a) opisul actelor aflate in dosar;
b) procesul-verbal de cercetare;
c) nota de constatare la fata locului, incheiata imediat dupa producerea evenimentului de catre
inspectorul de munca, in cazul evenimentelor care se cerceteaza de catre inspectoratul
teritorial de munca/Inspectia Muncii, conform competentelor, sau de catre lucratorul
desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie, iar in absenta acestora, de serviciul extern
de prevenire si protectie, in cazul evenimentelor a caror cercetare intra in competenta
angajatorului, si semnata de catre angajator, care va cuprinde precizari referitoare la pozitia
victimei, existenta sau inexistenta echipamentului individual de protectie, starea
echipamentelor de munca, modul in care functionau dispozitivele de protectie, inchiderea fisei
de instruire individuala prin barare si semnatura, ridicarea de documente sau prelevarea de
probe si orice alte indicii care pot clarifica toate cauzele si imprejurarile producerii
evenimentului;
c1) nota de constatare la fata locului, intocmita de alte organe de cercetare abilitate si
incheiata in prezenta si cu participarea reprezentantilor inspectoratului teritorial de munca,
care reprezinta piesa la dosar si inlocuieste
nota prevazuta la lit. c). Nota de constatare nu se va intocmi in situatiile in care se mentine o
stare de pericol grav si iminent de accidentare, care nu permite accesul inspectorilor de munca
la locul evenimentului, argumentandu-se acest fapt;
d) schite si fotografii referitoare la eveniment;
e) declaratiile accidentatilor, in cazul evenimentului urmat de incapacitate temporara de
munca sau de invaliditate;
f) declaratiile martorilor si ale oricaror persoane care pot contribui la elucidarea imprejurarilor
si a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
g) copii ale actelor si documentelor necesare pentru elucidarea imprejurarilor si a cauzelor
reale ale evenimentului;
h) copii ale certificatului constatator sau oricaror alte autorizatii in baza carora angajatorul isi
desfasoara activitatea;
i) copii ale fisei de identificare a factorilor de risc profesional si ale fisei de aptitudine,
intocmite potrivit prevederilor legale;
j) copii ale contractelor individuale de munca ale victimelor;
k) copii ale fiselor de instruire individuala in domeniul securitatii si sanatatii in munca ale
victimelor; in caz de deces aceste fise se vor anexa in original;
l) concluziile raportului de constatare medico-legala, in cazul accidentului mortal;
m) copie a hotararii judecatoresti prin care se declara decesul, in cazul persoanelor date
disparute;
n) copie a certificatelor de concediu medical, in cazul accidentului urmat de incapacitate
temporara de munca;
o) copie a deciziei de incadrare intr-un grad de invaliditate, in cazul accidentului urmat de
invaliditate;
p) copii ale actelor/documentelor emise/completate de unitatile sanitare care au acordat
asistenta medicala victimelor, inclusiv asistenta medicala de urgenta, din care sa rezulte data
si ora cand accidentatul s-a prezentat pentru consultatie, precum si diagnosticul.
q) copie a procesului-verbal de cercetare la fata locului, incheiat de serviciile politiei rutiere,
in cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice.
(2) Dosarul va mai cuprinde, dupa caz, orice alte acte si documente necesare pentru a
determina caracterul accidentului, cum ar fi:
a) copie a autorizatiei, in cazul in care victima desfasura o activitate care necesita autorizare;
b) copie a diplomei, adeverintei sau certificatului de calificare a victimei;
c) acte de expertiza tehnica, intocmite cu ocazia cercetarii evenimentului;
d) acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care sa se poata stabili locul, data si ora
producerii evenimentului sau sa se poata justifica prezenta victimei la locul, ora si data
producerii evenimentului;
e) documente din care sa rezulte ca accidentatul indeplinea indatoriri de serviciu;
f) corespondenta cu alte institutii/unitati in vederea obtinerii actelor solicitate;
g) adresele de prelungire a termenelor de cercetare, in conformitate cu art. 120 alin. (2) si (4);
h) actul medical emis de unitatea sanitara care a acordat asistenta medicala de urgenta, din
care sa rezulte diagnosticul la internare si/sau externare;
i) procesul-verbal incheiat dupa producerea evenimentului, in conditiile prevazute la art. 111;
j) formularul pentru inregistrarea accidentului de munca, denumit in continuare FIAM,
aprobat prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei.
Art. 123. - Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
a) filele dosarului sa fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat cercetarea sau de
membrii comisiei de cercetare, numita de angajator, si stampilate cu stampila inspectoratului
sau a angajatorului;
b) numarul total de file continut de dosarul de cercetare si numarul de file pentru fiecare
document anexat la dosar sa fie mentionate in opis;
c) fiecare document, cu exceptia procesului-verbal de cercetare, sa fie identificat in dosarul de
cercetare ca anexa;
d) paginile si spatiile albe sa fie barate;
e) schitele referitoare la eveniment, anexate la dosar, sa fie insotite de explicatii;
f) fotografiile referitoare la eveniment sa fie clare si insotite de explicatii;
g) formularul pentru declaratie sa fie conform modelului prevazut in anexa nr. 14;
h) declaratiile aflate la dosar sa fie insotite de forma tehnoredactata, pentru a se evita
eventualele confuzii datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul si
semnate de catre inspectorul care a efectuat cercetarea sau de catre unul dintre membrii
comisiei de cercetare.
Art. 124. - (1) Dosarul de cercetare a evenimentelor se va intocmi astfel:
a) intr-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporara de munca;
dosarul se pastreaza in arhiva angajatorului care inregistreaza accidentul;
b) intr-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se pastreaza la inspectoratul
teritorial de munca care a efectuat cercetarea;
c) in doua exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmata prin decizie,
deces, accidente colective; originalul se inainteaza organelor de urmarire penala si un
exemplar se pastreaza la inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea;
d) in doua exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evidenta; originalul se
pastreaza la inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea si un exemplar se
transmite angajatorului care inregistreaza accidentul;
e) in trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspectia Muncii; originalul se
inainteaza organelor de urmarire penala, un exemplar se pastreaza la Inspectia Muncii si un
exemplar la inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs evenimentul;
f) in mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitatea temporara de
munca pentru victime cu angajatori diferiti; originalul se pastreaza in arhiva angajatorului
care inregistreaza accidentul si celelalte exemplare se pastreaza de catre ceilalti angajatori.
(2) In cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate temporara de
munca sau al incidentelor periculoase in care faptele comise pot fi considerate infractiuni,
potrivit legii, dosarul de cercetare se incheie in doua exemplare, originalul fiind inaintat
organului de urmarire penala.
Art. 125. - (1) Dosarul de cercetare, intocmit de comisia numita de catre angajator, se
inainteaza pentru verificare si avizare la inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a
produs evenimentul, in termen de 5 zile lucratoare de la finalizarea cercetarii.
(2) Inspectoratul teritorial de munca va analiza dosarul, va aviza si va restitui dosarul in cel
mult 7 zile lucratoare de la data primirii.
(3) Dosarul va fi insotit de avizul inspectoratului teritorial de munca.
(4) In cazul in care inspectoratul teritorial de munca constata ca cercetarea nu a fost efectuata
corespunzator, dispune in scris masuri pentru refacerea procesului-verbal de cercetare si/sau
completarea dosarului, dupa caz.
(5) Comisia de cercetare va completa dosarul si va reface procesul-verbal de cercetare in
termen de 5 zile lucratoare de la data primirii dosarului.
(6) Daca evenimentul urmat de incapacitate temporara de munca s-a produs in conditiile
prevazute la art. 124 alin.
(2), inspectoratul teritorial de munca va inainta originalul dosarului de cercetare la organul de
urmarire penala, imediat dupa avizare.
Art. 126. - (1) Dosarul de cercetare original, intocmit de inspectoratul teritorial de munca, cu
exceptia cazului prevazut la art. 121 alin. (3), va fi inaintat in vederea avizarii la Inspectia
Muncii, in cel mult 5 zile lucratoare de la finalizarea cercetarii.
(11) Dosarul de cercetare intocmit de comisia de cercetare numita de Inspectia Muncii se
avizeaza de catre inspectorul general de stat.
(2) Dosarul de cercetare pentru cazul disparitiei de persoane, ca urmare a unui eveniment si in
imprejurari care indreptatesc presupunerea decesului acestora, va fi pastrat la inspectoratul
teritorial de munca care a efectuat cercetarea, pana la emiterea hotararii judecatoresti prin care
se declara decesul persoanelor disparute, conform prevederilor legale in vigoare; dupa
completarea dosarului, acesta va fi inaintat in vederea avizarii la Inspectia Muncii.
(3) Inspectia Muncii avizeaza si restituie dosarele prevazute la alin. (1) in cel mult 10 zile
lucratoare de la data primirii.
(4) In cazul in care Inspectia Muncii constata ca cercetarea nu a fost efectuata corespunzator,
poate dispune completarea dosarului si intocmirea unui nou proces-verbal de cercetare.
(5) Inspectoratul teritorial de munca va intocmi noul proces-verbal de cercetare si/sau va
completa dosarul, in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii dosarului, pe baza
observatiilor transmise de Inspectia Muncii.
(6) Inspectoratul teritorial de munca transmite dosarele de cercetare prevazute la alin. (1)
organelor de urmarire penala, numai dupa ce au fost avizate de catre Inspectia Muncii.
(7) Dosarul de cercetare completat si noul proces-verbal de cercetare intocmit in conditiile
alin. (4) si (5) vor fi transmise organelor de urmarire penala.
Art. 127. - (1) Dosarul de cercetare al accidentului de munca cu invaliditate, inaintat
organelor de urmarire penala, se restituie la inspectoratul teritorial de munca care a efectuat
cercetarea, pentru completare si intocmirea unui nou proces- verbal de cercetare, in cazul in
care se produce decesul accidentatului ca urmare a accidentului suferit, confirmat in baza unui
act medico-legal.
(2) Dosarul prevazut la alin. (1) se restituie la inspectoratul teritorial de munca in termen de
10 zile lucratoare de la data solicitarii acestuia.
(3) Completarea dosarului prevazut la alin. (1) si intocmirea noului proces-verbal de cercetare
a evenimentului se fac in cel mult 5 zile lucratoare de la primirea dosarului la inspectoratul
teritorial de munca.
(4) Dosarul completat si noul proces-verbal de cercetare vor fi inaintate in vederea avizarii la
Inspectia Muncii, care le va restitui inspectoratului teritorial de munca in termen de 10 zile
lucratoare de la data primirii.
(5) Dupa avizarea de catre Inspectia Muncii in conditiile prevazute la art. 126, dosarul va fi
inaintat organelor de urmarire penala de catre inspectoratul teritorial de munca.
Art. 128. - Procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie sa contina urmatoarele
capitole:
a) data incheierii procesului-verbal;
b) numele persoanelor si in ce calitate efectueaza cercetarea evenimentului;
c) perioada de timp si locul in care s-a efectuat cercetarea;
d) obiectul cercetarii;
e) data si ora producerii evenimentului;
f) locul producerii evenimentului;
g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele
reprezentantului sau legal;
h) datele de identificare a accidentatului/accidentatilor;
i) descrierea detaliata a locului, echipamentului de munca, a imprejurarilor si modului in care
s-a produs evenimentul;
j) urmarile evenimentului si/sau urmarile suferite de persoanele accidentate;
k) cauza producerii evenimentului;
l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului;
m) alte constatari facute cu ocazia cercetarii evenimentului;
n) persoanele raspunzatoare de incalcarea reglementarilor legale, din capitolele de la lit. k), l)
si m);
o) sanctiunile contraventionale aplicate;
p) propuneri pentru cercetare penala;
q) caracterul accidentului;
r) angajatorul care inregistreaza accidentul de munca sau incidentul periculos;
s) masuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare si persoanele responsabile
pentru realizarea acestora;
t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de munca privind realizarea masurilor
prevazute la lit. s);
u) numarul de exemplare in care s-a incheiat procesulverbal de cercetare si repartizarea
acestora;
v) numele si semnatura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea;
w) avizul inspectorului-sef adjunct securitate si sanatate in munca/avizul inspectorului general
de stat adjunct securitate si sanatate in munca;
x) viza inspectorului-sef/inspectorului general de stat.
Art. 129. - (1) In capitolul prevazut la art. 128 lit. b) se vor indica, de asemenea, prevederile
legale potrivit carora persoanele sunt indreptatite sa efectueze cercetarea, precum si numele
angajatorului si ale persoanelor care au participat din partea organelor competente la primele
cercetari.
(2) In capitolul prevazut la art. 128 lit. c) se vor indica, de asemenea, motivele pentru care s-a
solicitat prelungirea termenului de cercetare.
(3) In capitolul prevazut la art. 128 lit. e) se va indica, de asemenea, data decesului, pentru
cazul in care s-a produs un eveniment si ulterior a survenit decesul victimelor implicate in
acest eveniment.
(4) In capitolul prevazut la art. 128 lit. g) se vor indica, de asemenea, datele de identificare ale
angajatorilor la care sunt/au fost angajate victimele, numele reprezentantilor legali ai
angajatorilor, numarul documentului prin care s-a certificat autorizarea de functionare din
punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca, adresa punctului de lucru.
(5) In capitolul prevazut la art. 128 lit. h) se vor indica, de asemenea, urmatoarele: numele,
prenumele, cetatenia, varsta, starea civila, numarul de copii minori, domiciliul, locul de
munca la care este incadrat, profesia de baza, ocupatia in momentul accidentarii, vechimea in
munca, in functie sau in meserie si la locul de munca, data efectuarii ultimului instructaj in
domeniul securitatii si sanatatii in munca, iar pentru persoanele care, in momentul
accidentarii, desfasurau o activitate pentru care este necesara autorizare, se va face referire si
la aceasta.
(6) Capitolul prevazut la art. 128 lit. i) va contine urmatoarele subcapitole:
a) descrierea detaliata a locului producerii evenimentului;
b) descrierea detaliata a echipamentului de munca;
c) descrierea detaliata a imprejurarilor;
d) descrierea detaliata a modului in care s-a produs evenimentul.
(7) In capitolele prevazute la art. 128 lit. k)-m) se va face trimitere la reglementarile legale in
vigoare incalcate, cu redarea integrala a textului acestora.
(8) Denumirea capitolului prevazut la art. 128 lit. o) se va schimba in "Propuneri pentru
sanctiuni administrative si disciplinare", in cazul accidentelor cercetate de catre comisia
numita de angajator.
(81) In capitolul prevazut la art. 128 lit. s) se vor stabili termene de aducere la indeplinire a
masurilor dispuse, precum si persoanele responsabile de indeplinirea acestora.
(9) Capitolele prevazute la art. 128 lit. w) si x) se vor regasi in procesul-verbal de cercetare
numai pentru evenimentele cercetate de catre inspectoratul teritorial de munca sau Inspectia
Muncii, conform competentelor.
(10) In cazul accidentelor cu ITM, procesul-verbal de cercetare se va incheia cu capitolul
prevazut la art. 128 lit. w), care va fi numit "Viza angajatorului".
Art. 130. - In situatiile in care din cercetare rezulta ca accidentul nu intruneste conditiile
pentru a fi incadrat ca accident de munca, se va face aceasta mentiune la capitolele
procesului-verbal de cercetare prevazute la art. 128 lit. q) si r) si se vor dispune masurile care
trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor cazuri asemanatoare.
Art. 131. - Comisia de cercetare a unui eveniment numita de angajator poate face propuneri
de sanctiuni disciplinare si/sau administrative, pe care le va mentiona in procesul-verbal de
cercetare.
Art. 132. - (1) Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se intocmeste in mai multe
exemplare, dupa cum urmeaza:
a) in cazul accidentului de munca urmat de incapacitate temporara de munca, pentru
angajatorul care inregistreaza accidentul, inspectoratul teritorial de munca care a avizat
dosarul, asigurator si victime;
b) in cazul accidentului de munca urmat de incapacitate temporara de munca, pentru lucratori
cu angajatori diferiti, pentru fiecare angajator, inspectoratul teritorial de munca care a avizat
dosarul, asigurator si victime;
c) in cazul accidentului de munca urmat de invaliditate, pentru angajatorul care inregistreaza
accidentul, organul de urmarire penala, inspectoratul teritorial de munca care a efectuat
cercetarea, Inspectia Muncii, asigurator si victime;
d) in cazul accidentului de munca mortal, precum si in cazul accidentului mortal in afara
muncii, pentru angajatorul care inregistreaza accidentul, organul de urmarire penala,
inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea, Inspectia Muncii, asigurator si
familiile victimelor;
e) in cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care inregistreaza incidentul, organele de
urmarire penala, inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea, Inspectia Muncii
si asigurator.
(2) Procesul-verbal de cercetare poate fi intocmit intr-un numar mai mare de exemplare, dupa
caz.
Art. 133. - (1) In cazul in care accidentul de munca s-a produs la un angajator, altul decat cel
care il inregistreaza, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis si acestuia.
(2) In cazul in care angajatorul la care se inregistreaza accidentul de munca isi are sediul,
domiciliul sau resedinta pe teritoriul altui judet decat cel pe raza caruia s-a produs accidentul,
se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului teritorial de munca
pe raza caruia are sediul, domiciliul sau resedinta angajatorul.
Art. 134. - (1) In cazul in care un lucrator prezinta un certificat medical cu cod "accident de
munca", angajatorul care si-a asumat atributiile in domeniul securitatii si sanatatii in
munca/lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie/serviciul extern de
prevenire si protectie va solicita acestuia o declaratie scrisa privind data, locul, modul si
imprejurarile in care s-a produs evenimentul in urma caruia s-a accidentat.
(2) In baza declaratiei prevazute la alin. (1) si in functie de data, locul, modul si imprejurarile
producerii evenimentului, angajatorul care si-a asumat atributiile in domeniul securitatii si
sanatatii in munca/lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie/serviciul
extern de prevenire si protectie va comunica si cerceta evenimentul sau, in situatia in care
evenimentul prevazut la alin. (1) nu a avut loc in timpul procesului de munca sau in
indeplinirea indatoririlor de serviciu ori in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul
de munca la domiciliu si invers, va arhiva declaratia originala impreuna cu o copie a
certificatului medical.
SECTIUNEA a 3-a
Inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a incidentelor periculoase
Art. 135. - (1) Inregistrarea accidentelor de munca si a incidentelor periculoase se face in

registrele de evidenta prevazute la art. 141 si 142, in baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de munca se inregistreaza de catre angajatorul la care este angajata victima, cu
exceptia situatiilor prevazute la art. 136.
(3) Accidentele de munca produse la sediile secundare aflate pe raza altui judet decat cel unde
este declarat sediul social se vor inregistra la sediul social, cu exceptia cazului in care sediul
secundar are personalitate juridica.
Art. 136. - (1) Accidentul de munca produs in timpul prestarii unor servicii pe baza de
contract, comanda sau alte forme legale incheiate in intreprinderea si/sau unitatea unui
angajator, alta decat cea la care este incadrata victima, se inregistreaza potrivit clauzelor
prevazute in acest sens in documentele incheiate.
(2) In situatia in care documentul incheiat nu prevede clauze in acest sens, clauzele nu sunt
suficient de acoperitoare pentru toate situatiile sau clauzele sunt contrare prevederilor
prezentelor norme metodologice, accidentul de munca se inregistreaza de catre angajatorul
care, in urma cercetarii, a fost gasit raspunzator de producerea accidentului.
(3) Accidentul de munca produs in timpul prestarii unor servicii pe baza de comanda, la
domiciliul clientului, se inregistreaza de catre angajatorul la care este/a fost angajata victima.
(4) Accidentul de munca suferit de o persoana aflata in indeplinirea indatoririlor de serviciu in
intreprinderea si/sau unitatea altui angajator se inregistreaza de catre angajatorul care, in urma
cercetarii, a fost gasit raspunzator de producerea accidentului.
(5) Accidentul de munca suferit in timpul stagiului de practica profesionala de catre elevi,
studenti, ucenici si someri in perioada de reconversie profesionala se inregistreaza de catre
angajatorul la care se efectueaza practica/reconversia profesionala.
(6) Accidentul de munca suferit de o persoana in cadrul activitatilor cultural-sportive, in
timpul si din cauza indeplinirii acestor activitati, se inregistreaza de catre institutia sau
angajatorul care a organizat actiunea respectiva.
(7) Accidentul de munca produs ca urmare a unei actiuni intreprinse de o persoana, din
proprie initiativa, pentru salvarea de vieti omenesti sau pentru prevenirea ori inlaturarea unui
pericol grav si iminent ce ameninta avutul public sau privat din intreprinderea si/sau unitatea
unui angajator, se inregistreaza de catre angajatorul la care s-a produs accidentul.
(8) In cazul accidentului de munca produs ca urmare a unei actiuni intreprinse de o persoana,
din proprie initiativa, pentru salvarea de vieti omenesti sau pentru prevenirea ori inlaturarea
unui pericol grav si iminent ce ameninta avutul public sau privat in afara intreprinderii si/sau
unitatii unui angajator si care nu are nicio legatura cu acesta, inregistrarea se face in conditiile
prevazute de lege.
(9) Accidentul de munca de traseu se inregistreaza de catre angajatorul la care este angajata
victima sau, dupa caz, de angajatorul care, in urma cercetarii, a fost gasit raspunzator de
producerea accidentului.
(10) Accidentul de munca de circulatie se inregistreaza de catre angajatorul la care este
angajata victima sau, dupa caz, de angajatorul care, in urma cercetarii, a fost gasit raspunzator
de producerea accidentului.
(11) Accidentul de munca produs in afara intreprinderii si/sau unitatii ca urmare a neluarii
unor masuri de securitate de catre un alt angajator se inregistreaza de catre angajatorul care, in
urma cercetarii, a fost gasit raspunzator de producerea accidentului.
(12) Accidentul de munca suferit de insotitorii de incarcaturi, personalul de posta de la
vagoanele C.F.R., angajati ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obligati sa delege
insotitori pentru astfel de incarcaturi, pe mijloace de transport ce nu le apartin, se va inregistra
de catre angajatorul raspunzator de organizarea activitatii care a avut ca urmare producerea
accidentului sau, dupa caz, in conditiile clauzelor prevazute in documentele incheiate.
Art. 137. - Pentru unele situatii neprevazute in prezentele reglementari, cu privire la
inregistrarea accidentelor de munca, inspectoratul teritorial de munca sau Inspectia Muncii va
stabili modul de inregistrare a accidentului in cauza.
Art. 138. - (1) Disparitia unei persoane in conditiile unui accident de munca si in imprejurari
care indreptatesc presupunerea decesului acesteia se inregistreaza ca accident mortal, dupa
ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti, conform prevederilor legale, prin
care este declarat decesul.
(2) Data producerii accidentului de munca mortal, prevazut la alin. (1), este data inscrisa in
hotararea judecatoreasca ca fiind data decesului.
(3) Angajatorul la care a fost angajata persoana disparuta va comunica, imediat, numarul si
data hotararii judecatoresti la inspectoratul teritorial de munca.
Art. 139. - Accidentul de munca cu invaliditate se va inregistra pe baza procesului-verbal de
cercetare intocmit de inspectoratul teritorial de munca.
Art. 140. - (1) In baza procesului-verbal de cercetare intocmit de persoanele imputernicite
prin lege, angajatorul la care se inregistreaza accidentul va completa FIAM.
(2) FIAM se completeaza pentru fiecare persoana accidentata in cate 4 exemplare care se
inainteaza spre avizare dupa cum urmeaza:
a) inspectoratului teritorial de munca care a avizat dosarul de cercetare intocmit de comisia
angajatorului, in termen de 3 zile lucratoare de la primirea avizului;
b) inspectoratului teritorial de munca care a efectuat cercetarea, in termen de 3 zile lucratoare
de la primirea procesului- verbal de cercetare.
(3) Verificarea si avizarea FIAM de catre inspectoratul teritorial de munca se fac in termen de
5 zile lucratoare de la primirea formularului.
(4) Angajatorul la care se inregistreaza accidentul anexeaza FIAM la dosarul sau la procesul-
verbal de cercetare si distribuie celelalte exemplare la persoana accidentata, inspectoratul
teritorial de munca si asiguratorul pe raza caruia isi are sediul social, domiciliul sau resedinta.
(5) In cazul in care victima unui accident de munca a fost propusa pentru pensionare odata cu
emiterea deciziei de incadrare intr-o grupa de invaliditate, se va completa un exemplar FIAM
care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi inaintat unitatii de expertiza medicala si
recuperare a capacitatii de munca.
(6) Angajatorul are obligatia de a anunta incheierea perioadei de incapacitate temporara de
munca la inspectoratul teritorial de munca la care a inaintat FIAM, in termen de 5 zile
lucratoare de la incheierea perioadei de incapacitate temporara de munca.
(7) In cazul in care angajatorul si-a incetat activitatea, accidentele suferite de lucratorii
acestuia vor fi inregistrate in contul lui, iar completarea FIAM va fi efectuata de inspectoratul
teritorial de munca pe raza caruia angajatorul isi desfasura activitatea.
Art. 141. - (1) Angajatorul va tine evidenta evenimentelor in:
a) Registrul unic de evidenta a accidentatilor in munca, conform modelului prevazut in anexa
nr. 15; b) Registrul unic de evidenta a incidentelor periculoase, conform modelului prevazut
in anexa nr. 16; c) Registrul unic de evidenta a accidentelor usoare, conform modelului
prevazut in anexa nr. 17;
d) Registrul unic de evidenta a accidentatilor in munca ce au ca urmare incapacitate de munca
mai mare de 3 zile de lucru, conform modelului prevazut in anexa nr. 18.
(2) In registrul prevazut la alin. (1) lit. d) se va tine evidenta accidentatilor in munca pentru
care perioada de incapacitate temporara de munca este de minimum 4 zile de lucru, fara a lua
in calcul ziua producerii accidentului.
(3) Registrele de evidenta trebuie sa fie actualizate.
Art. 142. - (1) In baza FIAM si a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase,
inspectoratul territorial de munca va tine evidenta tuturor accidentelor de munca si a
incidentelor periculoase inregistrate de angajatorii care au sediul, domiciliul sau resedinta pe
teritoriul judetului respectiv.
(2) Inspectoratul teritorial de munca va tine evidenta in:
a) Registrul unic de evidenta a accidentatilor in munca;
b) Registrul unic de evidenta a incidentelor periculoase;
c) Registrul unic de evidenta a accidentatilor in munca ce au ca urmare incapacitate de munca
mai mare de 3 zile de lucru.
SECTIUNEA a 6-a
Semnalarea bolilor profesionale
Art. 149. - Orice suspiciune de boala profesionala, inclusiv intoxicatia acuta profesionala, se
va semnala obligatoriu de catre toti medicii, indiferent de specialitate si locul de munca, cu
prilejul oricarei prestatii medicale: examene medicale profilactice, consultatii medicale de
specialitate.
Art. 150. - Medicul care suspecteaza o boala profesionala sau o intoxicatie acuta profesionala
completeaza fisa de semnalare BP1, prevazuta in anexa nr. 19, si trimite bolnavul cu aceasta
fisa la unitatea sanitara de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau
cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, in vedereaprecizarii diagnosticului de
boala profesionala ori de intoxicatie acuta profesionala
Declararea bolilor profesionale
Art. 159. - Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se pastreaza la directia
de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti si va cuprinde urmatoarele
documente:
a) opisul documentelor din dosar;
b) istoricul de expunere profesionala (documentul care certifica ruta profesionala, si anume
copie de pe carnetul de munca) si, dupa caz, nivelul masurat al noxelor sau noxa identificata;
c) copie de pe fisa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina
muncii;
d) istoricul starii de sanatate la locul de munca (documentul eliberat de medicul de medicina
muncii care asigura asistenta de medicina muncii la unitatea respectiva);
e) document medical care precizeaza diagnosticul de boala profesionala (biletul de iesire emis
de clinica/sectia de medicina muncii din structura spitalelor sau adeverinta medicala emisa de
medicul de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boala profesionala, in cazul in
care bolnavul nu a fost internat) si copii ale unor investigatii necesare pentru sustinerea
diagnosticului de profesionalitate;
f) procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala;
g) copie de pe fisa de semnalare BP1.
Art. 160. - (1) In cazul bolilor profesionale:
a) declararea se face de catre directia de sanatate publica judeteana sau a municipiului
Bucuresti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza
documentelor prevazute la art. 159, prin fisa de declarare a cazului de boala profesionala BP2,
care reprezinta formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate;
b) semnalarea si declararea se fac intr-un interval de maximum 2 ani de la incetarea expunerii
profesionale considerate cauza a imbolnavirii. Exceptie fac cazurile de pneumoconioze si
cancerul.
(2) Pentru bolile profesionale declarate in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene
sau ale Spatiului Economic European trebuie intocmita o fisa de declarare a cazului de boala
profesionala BP2 de catre Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti.
Art. 161. - In cazul in care unitatea la care s-a produs imbolnavirea a fost desfiintata sau nu
mai exista la momentul precizarii diagnosticului de boala profesionala, cazul respectiv se
poate declara prin fisa de declarare BP2 pe baza documentelor prevazute la art. 159, cu
exceptia procesului-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala.
Art. 162. - Toate cazurile de boli profesionale se declara la ultimul angajator unde a lucrat
bolnavul si unde exista factorii de risc ai bolii profesionale respective evidentiati prin
documente oficiale de la directia de sanatate publica; ele se declara si se pastreaza in evidenta
de catre directia de sanatate publica din judetul sau din municipiul Bucuresti in care se afla
angajatorul respectiv.
Art. 163. - Directia de sanatate publica judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, este
raspunzatoare pentru corectitudinea datelor inscrise in fisa de declarare BP2.
Art. 164. - Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioza se declara numai pe baza
diagnosticului precizat de catre comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli
profesionale.
SECTIUNEA a 9-a
Raportarea bolilor profesionale
Art. 165. - (1) Bolile profesionale nou-declarate se raporteaza in cursul lunii in care s-a
produs declararea, de catre directia de sanatate publica judeteana, respectiv a municipiului
Bucuresti, la Centrul national de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar -
Compartimentul sanatate ocupationala si mediul de munca din cadrul Institutului National de
Sanatate Publica, denumit in continuare Centrul national de monitorizare a riscurilor, precum
si la structurile teritoriale ale asiguratorului stabilite conform legii.
(2) O copie a fisei de declarare BP2 se va inmana lucratorului diagnosticat cu boala
profesionala.
(3) O copie a procesului-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala se va inmana
lucratorului a carui boala profesionala a fost infirmata in urma cercetarii.
Art. 166. - La nivelul Centrului national de monitorizare a riscurilor se constituie Registrul
operativ national informatizat al bolilor profesionale, care se reactualizeaza lunar cu datele din
fisele de declarare BP2.
Art. 167. - Centrul national de monitorizare a riscurilor reprezinta forul metodologic care
asigura asistenta si indrumare tehnica profesionala in domeniul bolilor profesionale, al bolilor
legate de profesiune, precum si in elaborarea de reglementari pentru protectia sanatatii in
relatie cu expunerea la agenti periculosi in mediul de munca, promovarea sanatatii la locul de
munca (elaborare de ghiduri, stabilirea de valori-limita de expunere profesionala, metode
standardizate de masurare a concentratiilor de agenti chimici conform recomandarilor
Comisiei Europene, instruiri de specialitate).
Art. 168. - Centrul national de monitorizare a riscurilor raporteaza semestrial datele privind
morbiditatea profesionala Directiei de sanatate publica si control in sanatate publica din
cadrul Ministerului Sanatatii.
Art. 169. - Centrul national de monitorizare a riscurilor transmite informatiile de interes
public privind bolile profesionale tuturor institutiilor implicate in activitati cu impact asupra
sanatatii lucratorilor.
Art. 170. - Lista bolilor profesionale ale caror declarare, cercetare si evidenta sunt obligatorii
este prevazuta in anexa nr. 22.
Art. 171. - Structurile de medicina muncii din cadrul directiilor de sanatate publica judetene
si a municipiului Bucuresti vor raporta, cu o periodicitate anuala, Centrului national de
monitorizare a riscurilor situatia absenteismului medical ca urmare a bolilor profesionale in
anul respectiv.
Art. 172. - Intoxicatia acuta profesionala se declara, se cerceteaza si se inregistreaza atat ca
boala profesionala, cat si ca accident de munca.
SECTIUNEA a 10-a
Bolile legate de profesie
Art. 173. - Lista bolilor legate de profesiune este prezentata in anexa nr. 23.
Art. 174. - Bolile legate de profesiune nu se declara. Acestea se dispensarizeaza medical si se
comunica angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sanatatea
lucratorilor, in vederea luarii masurilor tehnico-organizatorice de normalizare a conditiilor de
munca.
LEGEA 346/2002
PRIVIND ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI
BOLI PROFESIONALE
Art. 2
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un ansamblu de servicii
şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:
a) promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale;
b) diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale.
Art. 3
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe următoarele
principii:
a) asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu contract
individual de muncă;
b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;
c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale din
contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care
încheie asigurarea, potrivit prevederilor prezentei legi;
d) creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de
muncă şi al bolilor profesionale;
e) solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru
prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege;
f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de
lege;
g) asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;
h) repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale prin prezenta lege.
Art. 5
(1) Sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi:
a) persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă, indiferent
de durata acestuia, inclusiv funcţionarii publici;
b) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul
autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii
cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt
asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. a);
c) şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate
potrivit legii;
d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.
Art. 6
(1) Se pot asigura în condiţiile prezentei legi, pe bază de contract de asigurare, persoanele
asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii şi care se află în una sau mai multe dintre
următoarele situaţii:
a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
b) comanditaţi, administratori sau manageri;
c) membri ai asociaţiei familiale;
d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e) persoane angajate în instituţii internaţionale;
f) proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere;
g) persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi
private în domeniul forestier;
h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură;
i) alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi juridice decât
cele menţionate anterior.
(2) Conţinutul contractului de asigurare se stabileşte în normele metodologice de aplicare a
prezentei legi.
Art. 7
(1) Prevederile art. 5 sunt aplicabile şi angajaţilor români care prestează muncă în străinătate
din dispoziţia angajatorilor români, în condiţiile legii.
(2) Au calitatea de asigurat şi cetăţenii străini sau apatrizii care prestează muncă pentru
angajatori români, pe perioada în care au, potrivit legii, domiciliul sau reşedinţa în România.
Art. 17
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective:
a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
b) reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă
şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;
c) acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alte
ajutoare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Art. 19
Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la
următoarele prestaţii şi servicii:
a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
b) reabilitare şi reconversie profesională;
c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţii pentru reducerea
timpului de muncă;
e) compensaţii pentru atingerea integrităţii;
f) despăgubiri în caz de deces;
g) rambursări de cheltuieli.
Art. 21
Asiguraţii au dreptul la tratament medical, precum şi la prestaţii şi servicii pentru reabilitare
medicală şi recuperarea capacităţii de muncă.
Art. 29
Prestaţiile şi serviciile pentru reabilitare şi reconversie profesională se acordă de către
asigurător la solicitarea asiguraţilor care, deşi nu şi-au pierdut complet capacitatea de muncă,
nu mai pot desfăşura activitatea pentru care s-au calificat, ca urmare a unui accident de muncă
sau a unei boli profesionale.
Art. 33
(1) Asiguraţii beneficiază de o indemnizaţie pe perioada în care se află în incapacitate
temporară de muncă datorită unui accident de muncă sau unei boli profesionale.
(2) În cazul bolilor profesionale sau al accidentelor de muncă certificatul medical se vizează
în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti, respectiv de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază se află
sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.
Art. 40
(1) Asiguraţii care, datorită unei boli profesionale sau unui accident de muncă, nu îşi mai pot
desfăşura activitatea la locul de muncă anterior manifestării riscului asigurat pot trece
temporar în alt loc de muncă.
(2) Indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se acordă în condiţiile în care
venitul salarial brut lunar realizat de asigurat la noul loc de muncă este inferior mediei
veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate de la momentul depistării afecţiunii.
Art. 43
Au dreptul la o compensaţie pentru atingerea integrităţii asiguraţii care, în urma accidentelor
de muncă sau a bolilor profesionale, rămân cu leziuni permanente, dacă acestea:
a) reduc capacitatea de muncă sub nivelul de 50%; sau
b) nu reduc capacitatea de muncă, dar constituie o mutilare.
Art. 46
(1) În cazul decesului asiguratului ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale, beneficiază dedespăgubire în caz de deces o singură persoană, care poate fi,
după caz: soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile
dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile
ocazionate de deces.
(2) Cuantumul ajutorului de deces acordat este de 4 salarii medii brute, comunicate de
Institutul Naţional de Statistică.
Art. 50
(1) Asigurătorul acordă rambursări de cheltuieli în următoarele situaţii:
a) transportul de urgenţă, în cazuri temeinic justificate, când salvarea victimei impune
utilizarea altor mijloace decât cele uzuale;
b) confecţionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare şi dentare, în situaţia
în care acestea au fost deteriorate datorită unui accident de muncă soldat cu vătămări
corporale.
(2) Costurile suportate de asigurător sunt destinate să asigure recuperarea funcţionalităţii
organismului celui asigurat, iar cuantumul acestora se va stabili anual de Fondul Naţional,
prin Regulamentul privind acordarea rambursării de cheltuieli, elaborat de Fondul Naţional şi
care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 96
(1) Datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
următorii:
a) angajatorii, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 5 şi 7;
b) asiguraţii prevăzuţi la art. 6.
(2) Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale în cazul şomerilor
se suportă integral din bugetul asigurărilor de şomaj, se datorează numai pe perioada de
reconversie profesională şi se stabileşte în cotă de 1% aplicată asupra cuantumului drepturilor
acordate pe perioada respectivă.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin 1) lit a), angajatorii nu datorează contribuţii pentru
persoanele prevăzute la art.5 lit.d).
HOTĂRÂRI DE GUVERN ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII
ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
LEGE Nr. 52/2011

privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional
desfăşurate de zilieri
Art. 1 În înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează:
a) zilier – persoana fizică ce are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate,
cu caracter ocazional, pentru un beneficiar. Pot desfăşura activităţi cu caracter ocazional
persoanele fizice, cetăţeni români sau străini, în condiţiile legii;
b) beneficiar de lucrări, denumit în continuare beneficiar – persoana juridică pentru care

zilierul execută activităţi cu caracter ocazional;
c) Registrul de evidenţă a zilierilor – registrul cu regim special întocmit de către beneficiar

pentru a ţine evidenţa zilnică a zilierilor.
Art. 2 Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi
completările ulterioare, prezenta lege reglementează modul în care zilierii pot executa
activităţi cu caracter ocazional.
Art. 3 Raportul dintre zilier şi beneficiar se stabileşte fără încheierea unui contract de muncă.
Procedura de exercitare a unor activităţi de către zilieri
Art. 4 (1) Durata activităţii ocazionale care poate fi exercitată în temeiul prevederilor
prezentei legi este de minimum o zi, corespunzător cu 8 ore de muncă.
(2) Durata zilnică de executare a activităţii unui zilier nu poate depăşi 12 ore, respectiv 6 ore
pentru lucrătorii minori care au capacitate de muncă. Chiar dacă părţile convin un număr mai
mic de ore de activitate, plata zilierului se va face pentru echivalentul a cel puţin 8 ore de
muncă.
(3) Nicio persoană nu poate fi angajată zilier dacă nu a împlinit vârsta de 16 ani.
(4) Niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de
90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.
(5) Beneficiarul nu poate angaja zilieri să desfăşoare activitatea în beneficiul unui terţ.
Art. 5 (1) Beneficiarul are următoarele drepturi:

a) să stabilească activităţile pe care urmează să le desfăşoare zilierul, locul executării
activităţii şi durata acesteia;
b) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a lucrărilor.
(2) Beneficiarul are următoarele obligaţii:
a) să înfiinţeze Registrul de evidenţă a zilierilor conform modelului prevăzut în anexa nr. 1,
care face parte integrantă din prezenta lege. Registrul de evidenţă a zilierilor se păstrează la
sediul beneficiarului;
b) să completeze Registrul de evidenţă a zilierilor, înainte de începerea activităţii, conform
instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta lege;
c) să prezinte Registrul de evidenţă a zilierilor organelor de control abilitate;
d) să asigure instruirea şi informarea zilierului cu privire la activitatea pe care urmează să o
presteze, riscurile şi pericolele la care poate fi expus în exercitarea activităţii, precum şi cu
privire la drepturile zilierului, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Instruirea are loc
zilnic, înainte de începerea activităţii;
e) să plătească zilierului, la sfârşitul fiecărei zile de lucru, remuneraţia convenită;
f) să asigure, pe propria cheltuială, echipamente de lucru şi de protecţie care se impun datorită
naturii şi specificului activităţii desfăşurate de zilier.
Art. 6 (1) Plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de zilier este în sarcina
beneficiarului.
(2) Cuantumul impozitului prevăzut la alin. (1) este de 16% calculat la remuneraţia brută şi se
virează în conformitate cu prevederile art. 58 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 7 (1) Beneficiarul are obligaţia să înregistreze în Registrul de evidenţă a zilierilor, în

ordine cronologică, toţi zilierii cu care are raporturi de muncă în baza prezentei legi. Registrul
se întocmeşte zilnic, exceptând perioadele în care nu se apelează la serviciile zilierilor.
(2) Beneficiarul va înainta lunar, până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni, către inspectoratul
teritorial de muncă unde îşi are sediul un extras al Registrului de evidenţă a zilierilor
conţinând înregistrările din luna precedentă.
(3) Inspecţia Muncii va centraliza la nivel naţional datele transmise potrivit alin. (2), pentru a
putea verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4.
Art. 8 (1) Activitatea desfăşurată în condiţiile prezentei legi nu conferă zilierului calitatea
de asigurat în sistemul public de pensii, sistemul asigurărilor sociale pentru şomaj şi nici în
sistemul de asigurări sociale de sănătate. Acesta va putea încheia, opţional, o asigurare de
sănătate şi/sau de pensie.
(2) Pentru veniturile realizate din activitatea prestată de zilieri nu se datorează contribuţiile
sociale obligatorii nici de către zilier, nici de către beneficiar.
Art. 9 (1) Pentru activitatea executată, zilierul are dreptul la o remuneraţie al cărei cuantum se
stabileşte prin negociere directă între părţi, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
(2) Cuantumul remuneraţiei brute orare stabilite de părţi nu poate fi mai mic de 2 lei/oră şi
nici mai mare de 10 lei/oră şi se acordă la sfârşitul fiecărei zile de lucru, înainte de semnarea
în Registrul de evidenţă a zilierilor de către zilier şi beneficiar.
(3) Dovada plăţii remuneraţiei zilnice se face prin semnătura zilierului în Registrul de
evidenţă a zilierilor.
Art. 10 (1) Zilierul care se angajează la prestarea muncii în baza prezentei legi se presupune
că este apt pentru prestarea acelei munci.
(2) Zilierul are dreptul să beneficieze de echipament de protecţie şi de mijloacele tehnice
necesare desfăşurării activităţii.
Art. 11 Se pot presta activităţi cu caracter ocazional în următoarele domenii:
a) agricultură;
b) vânătoare şi pescuit;
c) silvicultură, exclusiv exploatări forestiere;
d) piscicultură şi acvacultură;
e) pomicultură şi viticultură;
f) apicultură;
g) zootehnie;
h) spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi cu caracter

cultural;
i) manipulări de mărfuri;
j) activităţi de întreţinere şi curăţenie.
Răspunderea contravenţională
Art. 12 (1) Următoarele fapte săvârşite de beneficiar constituie contravenţii şi se

sancţionează după cum urmează:
a) încălcarea prevederilor art. 4 şi art. 9 alin. (2), cu amendă de 10.000 lei;
b) încălcarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. a)–d) şi f) şi art. 7 alin. (1) şi (2), cu amendă de
6.000 lei;
c) încălcarea prevederilor art. 6, cu amendă de 20.000 lei şi interzicerea utilizării zilierilor pe

toată durata de existenţă a beneficiarului.
(2) Prevederile alin. (1) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 13 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către

inspectorii de muncă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Art. 14 Litigiile dintre beneficiar şi zilier nerezolvate pe cale amiabilă se soluţionează de

către judecătoria competentă în a cărei rază teritorială se află locul desfăşurării activităţii
zilierului.
Art. 15 În termen de 10 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al

României, Partea I, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul finanţelor
publice vor aproba prin ordin comun normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
H.G. nr.300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru şantierele temporare şi mobiie
Hotărârea transpune în legislaţia română prevederile Directivei 92/57/CEE privind
cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare şi mobile.
Activităţile pentru care sunt aplicabile prevederile acestei hotărâri sunt enumerate în
Anexa nr. 1 a acesteia, care conţine lista lucrărilor de construcţii sau de inginerie civilă.
În hotărâre sunt definiţi termenii principali:
> Şantier temporar: orice şantier în care se desfăşoară lucrări de construcţii sau de inginerie
civilă;
> Beneficiar: orice persoană fizică sau juridică pentru care se execută lucrarea şi care asigură
fondurile necesare realizării acesteia;
> Manager de proiect: orice persoană fizică sau juridică autorizată în condiţiile legii şi
desemnată de către beneficiar, însărcinată cu organizarea, planificarea, programarea şi
controlul realizării lucrărilor pe şantier;
> Lucrător independent: orice persoană fizică autorizată care realizează o activitate
profesională în mod independent şi care îşi asumă controlul faţă de beneficiar, antreprenor sau
subantreprenor în sarcina de a realiza pe şantier lucrări pentru care este autorizat;
> Coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata elaborării proiectului
lucrării: orice persoană fizică sau juridică competentă, desemnată de către beneficiar sau de
către managerul de proiect pe durata elaborării proiectului;
> Coordonator în.materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării: orice
persoană fizică sau juridică desemnată de către beneficiarul lucrării sau de către managerul de
proiect pe durata realizării lucrării;
În îndeplinirea atribuţiilor coordonatorii de securitate şi sănătate trebuie:
a) să participe la toate etapele de elaborare a proiectului şi de realizare a lucrării;
b) să fie invitaţi la toate întrevederile care privesc elaborarea proiectului şi realizarea lucrării;
c) să primească şi, dacă este cazul, să solicite managerului de proiect şi antreprenorului
elementele necesare îndeplinirii sarcinilor sale;
d) să întocmească şi să ţină la zi registrul de coordonare.
Înainte de deschiderea şantierului beneficiarul lucrării sau managerul de proiect
trebuie să asigure planul de securitate şi sănătate.
Acesta face parte din proiectul lucrării şi trebuie să fie adaptat conţinutului acestuia.
Planul de securitate şi sănătate trebuie să conţină:
- informaţii de ordin administrativ care privesc şantierul;
- măsurile generale de organizare a şantierului;
- identificarea riscurilor şi descrierea lucrărilor care pot prezenta riscuri:
- măsuri specifice de securitate în muncă pentru lucrările care prezintă riscuri;
- amenajarea şi organizarea şantierului inclusiv a obiectivelor edilitar - sanitare, modalităţi de
depozitare a materialelor, amplasarea echipamentelor dc muncă prevăzute de antreprenori şi
subanireprenori pentru realizarea lucrărilor proprii;
- măsuri de coordonare stabilite de coordonatori în materie de securitate şi Sănătate;
- obligaţii ce decurg din interferenţa activităţilor care se desfăşoară în perimetrul şantierului şi
în vecinătatea acestuia;
- măsuri generale pentru menţinerea şantierului în stare de curăţenie şi ordine;
- indicaţii practice pentru acordarea primului ajutor;
- modalităţi de colaborare între antreprenori, subantreprenori, lucrători independenţi:
Măsurile de coordonare stabilite de coordonatorii de securitate şi sănătate trebuie să se
refere la:
 căile sau zonele de deplasare ori de circulaţie orizontale şi verticale;
 condiţiile de manipulare a diverselor materiale în particular, în ceea ce priveşte
interferenţa instalaţiilor de ridicat aflate pe şantier sau în vecinătatea acestuia;
limitarea manipulării manuale a sarcinilor;
 delimitarea şi amenajarea zonelor de depozitare a deşeurilor materiale;
 condiţiile de depozitare, eliminare sau evacuare a deşeurilor şi a materialelor rezultate
din dărâmări, demolări şi demontări;
 condiţiile de ridicare a materialelor periculoase utilizate:
 utilizarea mijloacelor de protecţie colectivă şi a instalaţiei electrice generale;
 măsurile care privesc interacţiunile de pe şantier;
Fiecare antreprenor sau subantreprenor trebuie să elaboreze propriul plan de securitate
şi sănătate pe care îl pune la dispoziţia managerului de proiect, beneficiarului sau
coordonatorilor de securitate.
Registrul de coordonare cuprinde ansamblul de documente redactate de
coordonatorii în materie de securitate şi sănătate, informaţii privind evenimentele care au loc
pe şantier, constatările efectuate şi deciziile luate.
Coordonatorii în materie de securitate şi sănătate trebuie să prezinte registrul de
coordonare, la cerere, managerului de proiect, inspectorilor de munca şi inspectorilor sanitari.
Registrul de coordonare trebuie păstrat 5 ani de la data recepţiei finale a lucrării.
Beneficiarul lucrării sau managerul de proiect trebuie să întocmească o declaraţie
prealabila în următoarele situaţii:
a) durata lucrărilor pe şantier este mai mare de 30 de zile şi pe şantier lucrează simultan
mai mult de 20 de lucrători;
b) volumul mare de lucru estimat este mai mare de 500 de oameni/zi. Declaraţia al cărei
conţinut este stabilit de Hotărârea de Guvern în anexa 3, se comunică inspectoratului teritorial
de muncă pe raza căruia se vor desfăşura lucrările, cu cei puţin 30 de zile înainte de începerea
acestora;
Coordonatorii în materie de securitate şi sănătate sunt desemnaţi pe durata
elaborării proiectului şi pe durata realizării lucrării existând posibilitatea desemnării aceleiaşi
persoane. Hotărârea stabileşte competenta necesară exercitării funcţiei de coordonator:
1. experienţa profesională de minim 5 ani în arhitectura, construcţii sau conducerea
şantierelor;
2. formarea specifică de coordonator în materie de securitate şi sănătate, actualizata la fiecare
3 ani.
Atribuţiile coordonatorilor în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării
lucrării sunt:
- să coordoneze aplicarea principiilor generale de prevenire şi de securitate la alegerea
soluţiilor tehnice şi organizatorice în scopul planificării diferitelor lucrări sau faze de lucru
care se desfăşoară simultan sau succesiv,
- să coordoneze punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru aplicarea planului de
securitate şi sănătate;
- să adapteze sau să solicite eventualele adaptări ale planului de securitate şi sănătate în
funcţie de evoluţia lucrărilor;
- să organizeze cooperarea între angajatori, inclusiv a celor care se succed pe şantier şi
coordonarea activităţii acestora privind protecţia lucrătorilor;
- să coordoneze activităţile care urmăresc aplicarea instrucţiunilor de lucru şi de securitatea
muncii;
- să ia măsurile necesare pentru ca numai persoanele abilitate să aibă acces pe şantier;
- să stabilească în colaborare cu managerul de proiect şi antreprenorul măsurile generale
aplicabile şantierului;
- să ţină seama de toate interferenţele activităţilor din perimetrul sau vecinătatea şantierului;
- să stabilească împreuna cu antreprenorul obligaţiile privind utilitatea mijloacelor de
protecţie colectivă, instalaţiile de ridicai sarcini, accesul pe şantier;
- să efectueze vizite comune pe şantier cu fiecare antreprenor sau subantreprenor înainte ca
aceştia să redacteze planul propriu de securitate;
- să avizeze planurile de securitate şi sănătate elaborate de antreprenori şi modificările
acestora.
Hotărârea de Guvern stabileşte obligaţiile beneficiarului, ale managerului de proiect,
lucrătorilor independenţi şi ale angajatorilor.
Lucrătorii şi reprezentanţii lor trebuie să fie informaţi asupra măsurilor ce trebuie luate
pentru securitatea lor pe şantier.
De asemenea, lucrătorii şi reprezentanţii lor trebuie să fie consultaţi şi să participe
ţinând seama de gradul de risc şi de importanta şantierului.
H.G. nr.493/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate

referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot
Această H.G. transpune în legislaţia română Directiva 2003/1 O/CE privind cerinţele
minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de
zgomot.
Hotărârea se aplica tuturor activităţilor în care lucrătorii sunt sau este posibil să fie
expuşi la riscuri generate de zgomot.
În articolul 4 al hotărârii se definesc termenii utilizaţi ca: predictori de risc, presiune
acustică de vârf, nivelul de expunere zilnică la zgomot, nivelul de expunere săptămânală la
zgomot, astfel cum sunt definiţi în standardul SR ISO 1999:1996.
Hotărârea stabileşte în articolul 5, valorile limite de expunere şi valorile de expunere
de la care se declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii
lucrătorilor în raport cu nivelurile de expunere zilnică la zgomot şi presiunea acustică de vârf.
Angajatorii ttebuie să evalueze şi dacă este necesar, să măsoare nivelurile de zgomot la
care sunt expuşi lucrătorii folosind metode şi aparatura adaptate caracteristicilor zgomotului,
duratei expunerii şi factorilor de mediu.
Evaluarea şi măsurarea se fac de către servicii de protecţie şi prevenire competente, la
intervale adecvate.
La evaluarea riscurilor angajatorul trebuie să acorde atenţie deosebită următoarelor
elemente:
- nivelul, tipul şi durata expunerii;
- valorile limită de expunere şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea;
- efectele asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor care aparţin unor grupuri sensibile la riscuri
specifice;
- efectele asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor rezultate din interacţiunile dintre zgomot şi
substanţe ototoxice din mediul de muncă, precum şi dintre zgomot şi vibraţii în măsura în care
este posibil din punct de vedere tehnic;
- efectele indirecte asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, rezultate din interacţiuni dintre
zgomot şi semnale de avertizare sau alte sunete care trebuie percepute pentru a reduce riscul
de accidentare;
- informaţiile privind emisia de zgomot furnizate de producătorii echipamentelor de muncă;
- existenţa unor echipamente de muncă alternative, proiectate pentru a reduce emisia de
zgomot;
- prelungirea expunerii la zgomot peste programul de luciu normal, pe răspunderea
angajatorului;
- informaţiile adecvate obţinute în urma supravegherii sănătăţii;
- punerea la dispoziţie a mijloacelor ele protecţie auditivă cu caracteristici de atenuare
adecvate.
Evaluarea riscurilor trebuie actualizata periodic şi ori de câte ori s-au produs
modificări semnificative care pot duce la expunerea lucrătorilor la zgomot.
Riscurile generate de expunerea la zgomot trebuie să fie eliminate la sursă sau trebuie
reduse Ia minim luând în considerare mai ales:
a) alte metode de lucru care să reducă expunerea la zgomot;
b) alegerea unor echipamente de muncă adecvate care să emită cel mai mic nivel de
zgomot posibil;
c) proiectarea şi amplasarea locurilor de muncă şi a posturilor de lucru;
d) informarea şi formarea adecvată a lucrătorilor privind utilizarea corectă a
echipamentelor de muncă;
e) mijloacele tehnice pentru reducerea zgomotului aerian cum ar fi ecrane, carcase,
căptuşeli fonoabsorbante precum şi reducerea zgomotului structural prin amortizarea
zgomotului sau prin izolare;
f) programe adecvate de întreţinerea echipamentelor de muncă, a locului de muncă şi a
sistemelor de la locul de muncă;
g) organizarea muncii astfel încât să se reducă zgomotul prin limitarea duratei şi
intensităţii expunerii şi stabilirea unor pauze suficiente de odihnă în timpul programului de
muncă.
Protecţia individuală împotriva riscurilor generate de expunerea la zgomot se
realizează:
> atunci când expunerea la zgomot depăşeşte valorile de expunere inferioare de la care se
declanşează acţiunea, angajatorul trebuie să pună la dispoziţia lucrătorilor mijloace
individuale de protecţie auditivă;
> atunci când expunerea la zgomot atinge sau depăşeşte valorile de expunere superioare de la
care se declanşează acţiunea, lucrătorii trebuie să utilizeze mijloace de protecţie auditivă;
> mijloacele individuale de protecţie auditivă trebuie să fie concepute şi realizate astfel încât
să elimine sau să reducă la minim riscul pentru auz;
Expunerea lucrătorilor la zgomot nu trebuie să depăşească în nici un caz valorile limită
de expunere.
Dacă se constată expuneri peste valorile limită de expunere în pofida măsurilor luate
pentru aplicarea acestei hotărâri angajatorul trebuie:
- să ia de îndată măsuri de reducere a expunerii sub valorile limită de expunere;
- să identifice cauzele expunerii excesive;
- să adapteze măsurile de prevenire şi protecţie pentru a evita orice recurenţă.
Angajatorul trebuie să asigure informarea şi formarea lucrătorilor expuşi la zgomot in
special in ce priveşte:
a) natura riscurilor;
b) măsurile luate pentru eliminarea sau reducerea zgomotului,
c) valorile limită de expunere şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea
angajatorului:
d) rezultatele evaluării şi măsurării zgomotului;
e) folosirea corectă a mijloacelor de protecţie auditivă;
fj utilitatea şi metoda de depistare şi semnalare a simptomeior deteriorării auzului;
g) condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea sănătăţii şi scopul acestei
supravegheri;
h) protecţiile profesionale sigure, în scopul reducerii la minim a expunerii la zgomot.
Consultarea şi participarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora trebuie să se
desfăşoare potrivit reglementărilor în vigoare şi trebuie să se refere în special la:
- evaluarea riscurilor şi identificarea măsurilor care trebuie luate;
- măsurile destinate să elimine sau să reducă riscurile generate de expunerea la zgomot;
- alegerea mijloacelor individuale de protecţie auditivă.
Lucrătorii a căror expunere la zgomot depăşeşte valoarea de expunere superioară de la
care se declanşează acţiunea angajatorului privind securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor,
au dreptul la examenul medical periodic, inclusiv testarea auzului, efectuat de un medic
specialist sau de un medic de medicina muncii.
Pentru fiecare lucrător care face obiectul supravegherii medicale se întocmeşte un
dosar medical individual care trebuie actualizat şi păstrat în mod adecvat pentru a fi consultat
ulterior. Fiecare lucrător are acces la dosarul propriu.
Medicul de medicina muncii trebuie să-1 informeze pe lucrător asupra rezultatelor care
îl privesc personal dacă constată ca acesta prezintă o pierdere identificabilă a auzului şi dacă
apreciază ca aceasta este rezultatul expunerii la zgomot.
H.G. nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de

securitate şi sănătate la locul de muncă
Această reglementare transpune în legislaţia română prevederile Directivei
92/58/CEE. privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi sănătate la locul de
muncă.
În situaţiile în care riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice
de protecţie colectivă ori prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii,
angajatorul trebuie să prevadă semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.
Pentru alegerea semnalizării corespunzătoare angajatorul trebuie să ia în considerare:
a) evaluarea riscurilor;
b) cerinţele minime prevăzute în anexele 1-9 din hotărâre.
SEMNALIZARE DE SECURITATE
(1) Atunci când riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de
protecţie colectivă ori prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii, angajatorul
trebuie sa prevadă semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca, în
conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, şi sa verifice existenta acesteia.
(2) Pentru alegerea semnalizarii adecvate, angajatorul trebuie sa ia în considerare orice
evaluare a riscurilor realizată în conformitate art. 7 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 319/2006.
Semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca trebuie sa satisfacă cerinţele
minime prevăzute în anexele nr. 1-9 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
În interiorul întreprinderilor şi/sau unităţilor trebuie prevăzută, dacă este cazul,
semnalizarea corespunzătoare traficului rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian, fără a aduce
atingere cerinţelor minime prevăzute în anexa nr. 5.
Informarea şi instruirea lucrătorilor

Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie sa fie informati referitor la toate măsurile
care trebuie luate privind semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate utilizata la locul de
munca, fără a aduce atingere conform art. 16 şi 17 din Legea nr. 319/2006.
(1) Lucrătorilor trebuie sa li se asigure o instruire corespunzătoare în ceea ce priveşte

semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca, în special sub forma unor
instrucţiuni precise, fără a aduce atingere conform art. 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie sa cuprindă semnificatia semnalizarii, mai ales a
celei care conţine cuvinte, precum şi comportamentul general şi specific ce trebuie adoptat.
Consultarea şi participarea lucrătorilor

Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora în ceea ce priveşte
aspectele reglementate de prezenta hotărâre trebuie sa se realizeze în conformitate cu art. 18
din Legea nr. 319/2006.
INTERZICERE
AVERTIZARE
OBLIGATIVITATE
SIGURANTA
INFORMARE GENERALA
INFORMARE
CULORI DE SECURITATE ŞI CULORI DE CONTRAST
CULOARE DE SECURITATE SEMNIFICATIE EXEMPLE DE APLICARE

ROSU Interzicerea de a efectua anumite
INTERZICERE, operatii, oprire de a intra intr-un
anumit loc, de a intra cu foc
OPRIRE deschis intr-un anumit spatiu, de
a atinge conductoare electrice
etc.
GALBEN Semnalizare de riscuri (incendiu,
ATENŢIE, explozie, radiatie, riscuri
chimice etc.). Semnalizare de
RISC DE PERICOL praguri, de denivelari, de
obstacole.
ALBASTRU Obligativitatea de a purta

1)OBLIGATIVITATE echipament de protectie.
Informare asupra posturilor
2)INFORMARE telefonice, tablourilor electrice
etc.
VERDE Indicare de cai de evacuare,
SIGURANTA iesiri de salvare, posturi de prim
ajutor, locuri in care se poate
lucra.
1) In loc de galben poate fi folosit rosu - portocaliu fluorescent, culoare care are un grad de
vizibilitate ridicat in conditii de iluminat natural;
2) Albastru se considera culoare de obligativitate cand este folosita impreuna cu un cerc.
CULOARE DE SECURITATE CULOARE DE CONTRAST 1 )
Rosu Alb
Galben Negru
Albastru Alb
Verde Alb
1 ) Culoarea de contrast pentru alb este negru şi culoarea de contrast pentru negru este alb.
Obligaţiile angajatorilor
Art. 6 (1) Atunci când riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de
protecţie colectivă ori prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii, angajatorul
trebuie să prevadă semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă, în
conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, şi să verifice existenţa acesteia.
Consultarea şi participarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora în ce priveşte
semnalizarea trebuie să se facă cu respectarea prevederilor art 18 din Legea nr. 319/2006.
Art. 9 Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie să fie informaţi referitor la toate
măsurile care trebuie luate privind semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate utilizată la
locul de muncă …
Art. 10 (1) Lucrătorilor trebuie să li se asigure o instruire corespunzătoare în ceea ce priveşte

semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă, în special sub forma unor
instrucţiuni precise …
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă semnificaţia semnalizării, mai ales a
celei care conţine cuvinte, precum şi comportamentul general şi specific ce trebuie adoptat.
Semnificaţie sau scop Indicaţii şi precizări

Culoare
Semnal de interdicţie - Atitudini periculoase
- Stop, oprire, dispozitiv de
oprire de urgenţă
Pericol-alarmă
Roşu
 Evacuare
Materiale şi echipamente de
prevenire şi stingere a - Identificare şi localizare
incendiilor
- Atenţie, precauţie
Galben sau galben-oranj Semnal de avertizare
 Verificare
- Comportament sau acţiune
specifică
Albastru Semnal de obligaţie
- Obligaţia purtării
echipamentului individual
de protecţie
- Uşi, ieşiri, căi de acces,
Semnal de salvare sau de prim
echipamente, posturi,
Verde ajutor
încăperi
Situaţie de securitate - Revenire la normal
Semnalizarea trebuie să fie eficientă, nu trebuie să fie afectată prin nici un alt mijloc,
poate fi folosită prin mai multe mijloace de semnalizare, este folosită în mod obligatoriu
atunci când riscurile nu pot fi reduse sau evitate prin mijloace de protecţie şi alegerea ei
adecvate se face numai în urma evaluării riscurilor de la locurile de muncă !!!
H.G. ur.1048/2006 privind nomele de securitate şi sănătate pentru utilizarea

de către lucrători a echipamentelor individuale de proiecţie
la locul de muncă
Hotărârea transpune în legislaţia română Directiva 89/656/CEE privind normele de
securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de
protecţie la locul de muncă.
EIP poate fi definit ca:
 Orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja
împotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi
sănătatea la locul de muncă
 Orice alt element suplimentar sau accesoriu proiectat în scopul menţionat mai sus.
Nu sunt considerate EIP:

 Îmbrăcămintea de lucru şi uniformele obişnuite care nu sunt proiectate în mod special
pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorului;
 Echipamentul folosit la serviciile de urgenţă şi salvare;
 EIP purtat sau folosit de armată, poliţie ori alte instituţii de ordine publică;
 EIP pentru mijloacele de transport rutier;
 Echipamentul sportiv;
 Echipamentul de autoapărare sau descurajare;
 Dispozitivele purtabile pentru detectarea şi semnalizarea riscurilor şi factorilor nocivi.
De reţinut
 EIP trebuie utilizat atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient:
- prin mijloace tehnice de protecţie colectivă
- ori prin măsurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii.
EIP trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 Să fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la un risc
mărit;
 Să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă;
 Să ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;
 Să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate ajustările necesare.
Mijloacele de protecţie sunt
 mijloacele prin intermediul cărora se realizează protecţia colectivă sau individuală a

executanţilor împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Protecţia colectivă reprezintă
 protecţia prin care se previne sau se diminuează acţiunea factorilor de risc de

accidentare şi îmbolnăvire profesională asupra a doi sau mai mulţi executanţi.
Protecţia individuală reprezintă
 protecţia prin care se previne sau se diminuează acţiunea factorilor de risc de

accidentare şi îmbolnăvire profesională asupra unui singur executant.
 Protecţia individuală constă în utilizarea de mijloace individuale de protecţie.
De reţinut
 Protecţia individuală este o măsură complementară măsurilor de protecţie intrinsecă şi
colectivă.
De reţinut
 Prezenţa unor riscuri multiple impune purtarea simultană a mai multor EIP
 Aceste EIP trebuie să fie compatibile;
 Să îşi păstreze eficacitatea în raport cu riscul sau riscurile respective.
Condiţiile de utilizare a EIP în special durata purtării sunt determinate de:
 Gravitatea riscului;
 Frecvenţa expunerii la risc;
 Caracteristicile postului de lucru al fiecărui lucrător;
 Performanţa EIP
De reţinut
 EIP este în principiu destinat purtării de către o singură persoană;
 EIP pot fi utilizate de către mai multe persoane dacă împrejurările o impun şi se iau
măsuri:
- corespunzătoare astfel încât să nu apară nicio problemă de sănătate sau de igienă
la utilizatori
Angajatorul trebuie să:

 distribuie gratuit EIP;
 asigure buna funcţionare a EIP;
 asigure o stare de igienă satisfăcătoare prin:
- întreţinere EIP;
- reparare;
- înlocuire;
 informeze lucrătorul despre riscurile împotriva cărora îl protejează purtarea EIP;
 asigure instruirea lucrătorului privind modul de purtare a EIP.
EIP poate fi utilizat numai:
 în scopurile specificate;
 în conformitate cu fişa de instrucţiuni.
Se admit excepţii în cazul împrejurărilor specifice şi excepţionale.
Evaluarea EIP cuprinde:
 analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;

 definirea caracteristicilor pe care trebuie să le deţină EIP pentru a fi eficace împotriva
riscurilor menţionate mai sus;
 compararea caracteristicilor EIP disponibil cu caracteristicile EIP menţionat anterior.
Regulile de utilizare a EIP
 indică în special împrejurările şi situaţiile de risc în care este necesară utilizarea EIP
fără a aduce atingere priorităţii care trebuie să se acorde mijloacelor de protecţie
colectivă.
H.G. nr. 1051/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate

pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru
lucrători, în special de afecţiuni dorso-lombare
Această hotărâre transpune în legislaţia română prevederile Directivei 90/269/CEE
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care
prezintă riscuri pentru lucrători în special de afecţiuni dorso - lombare.
Manipularea manuală a maselor este operaţia de transport sau de susţinere a unei mase
care prin caracteristicile sale san condiţiile ergonomice defavorabile comportă riscuri pentru
lucrători.
Angajatorii sunt obligaţi să utilizeze mijloace corespunzătoare în vederea evitării
necesitaţii manipulării manuale a maselor de către lucrători. Dacă acesi lucru nu se poate evita
ei trebuie să ia atunci măsuri organizatorice corespunzătoare pentru a reduce nscul ţinând cont
de dispoziţiile din Anexa 1.
Ei trebuie să vegheze ca lucrătorii să aibă cunoştinţă despre indicaţiile privind
greutatea maselor respective, centrul de greutate sau partea cea mai grea când conţinutul unui
ambalaj este plasat într-un mod excentric.
Lucrătorii trebuie să primească o formare corespunzătoare şi informaţii precise
privind manipularea corectă, riscurile pe care le comportă ţinând cont de anexele 1 şi 2 ale
hotărârii.
Consultarea şi participarea lucratorilor trebuie să fie organizată conform
dispoziţiilor Legii 319/2006.
Anexele 1 şi 2 ale hotărârii conţin elemente de referinţă privind caracteristicile sarcinii
şi ale mediului de muncă, efortul fizic redus, exigentele activităţii precum şi factorii
individuali de risc.
H.G. nr. 1058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea

securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi
unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive
Această reglementare transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 99/92/CE
şi stabileşte cerinţele minime pentru securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor expuşi unui
potenţial risc datorat atmosferelor explozive.
Definiţie
În sensul hotărârii de guvern, atmosfera explozivă este definită ca :
 amestecul cu aer, în condiţii atmosferice, al substanţelor inflamabile sub formă de
gaze, vapori, ceaţă sau pulberi în care, după ce s-a produs aprinderea, combustia se
propagă în întregul amestec nears.
nu se aplică pentru
- zonele utilizate direct pentru şi în timpul tratamentelor medicale ale pacienţilor;
- utilizarea dispozitivelor de ardere a combustibililor gazoşi;
- producerea, manevrarea, utilizarea, depozitarea şi transportul substanţelor explozive sau cu o
structură chimică instabilă;
- industriile extractive;
- utilizarea mijloacelor de transport terestre, navale şi aeriene cuprinse în dispoziţiile adecvate
ale acordurilor internaţionale şi în legislaţia naţională.
Obligaţiile angajatorului
 trebuie să ia măsuri tehnice şi/sau organizatorice corespunzătoare naturii operaţiei, în
ordinea priorităţilor şi respectând următoarele principii de bază:
1) prevenirea formării atmosferelor explozive
2) acolo unde natura activităţii nu o permite, evitarea aprinderii atmosferelor explozive
3) limitarea efectelor dăunătoare ale unei explozii în vederea asigurării sănătăţii şi securităţii
lucrătorilor.
 Să evalueze riscurile specifice din atmosferele explozive, luând în considerare cel
puţin:
a) probabilitatea producerii şi persistenţei atmosferelor explozive;
b) probabilitatea prezenţei şi activării surselor de aprindere, inclusiv a descărcărilor
electrostatice şi a declanşării incendiului;
c) utilajele, substanţele folosite, procesele şi posibilele lor interacţiuni;
d) dimensiunile efectelor anticipate.
 acolo unde se pot forma atmosfere explozive în concentraţii atât de mari încât să pună
în pericol lucrătorii, mediul de lucru să fie de aşa natură încât procesul muncii să se
poată desfăşura în condiţii de siguranţă;
 să asigure supravegherea corespunzătoare în timpul prezenţei lucrătorilor la locurile de
muncă unde se pot forma atmosfere explozive în concentraţii atât de mari încât să îi
pună în pericol , conform evaluării riscurilor cu ajutorul mijloacelor tehnice adecvate.
 Angajatorul clasifică locurile unde pot apărea atmosfere explozive pe zone, în
conformitate cu anexa …
Anexa nr. 1
Zona 0
Un loc în care este prezentă permanent sau pe perioade lungi ori frecvent o atmosferă
explozivă formată la contactul substanţelor inflamabile sub formă de gaz, vapori sau
ceaţă cu aerul.
Zona 1
Un loc în care este probabil să apară ocazional în operaţii normale o atmosferă
explozivă formată la contactul substanţelor inflamabile sub formă de gaz, vapori sau
ceaţă cu aerul.
Zona 2
Un loc în care nu este probabil să apară o atmosferă explozivă formată la contactul
substanţelor inflamabile sub formă de gaz, vapori sau ceaţă cu aerul, dar, dacă apare,
persistă doar o scurtă perioadă.
Zona 20
Un loc în care este prezent permanent sau pe perioade lungi ori frecvent o atmosferă
explozivă formată sub formă de nor sau pulbere combustibilă în aer.
Zona 21
Un loc în care este posibil să apară ocazional în operaţii normale o atmosferă explozivă
sub formă de nor de pulbere combustibilă în aer.
Zona 22
Un loc în care nu este probabil să apară o atmosferă explozivă sub formă de nor de
pulbere combustibilă în aer, în operaţii normale, dar, dacă apare, persistă doar o scurtă
perioadă.
CRITERII PENTRU ALEGEREA ECHIPAMENTULUI Şl A SISTEMELOR DE

PROTECŢIE
 în zona 0 sau zona 20 - echipament de categoria 1

 în zona 1 sau zona 21 - echipament de categoria 1 sau 2
 în zona 2 sau zona 22 - echipament de categoria 1, 2 sau 3
INDICATOARE DE AVERTIZARE
 Trăsături caracteristice:
- formă triunghiulară;
- litere negre pe fond galben, cu margine neagră (partea galbenă acoperă cel puţin 50% din
suprafaţa indicatorului) .
Se pot adăuga alte date explicative.
Factorii ce determină producerea unei explozii

Factorii care trebuie să existe obligatoriu şi simultan, pentru producerea unei explozii
(triunghiul pericolului de explozie), sunt:
a) prezenţa unei substanţe inflamabile, care poate fi:
- gaz (metan, propan, etilena, hidrogen, acetilenă etc);
- lichid (lichide combustibile, solvenţi, etc);
- solid (pulberi metalice combustibile, prafuri combustibile: de cărbune, de lemn, etc);
b) prezenţa substanţei oxidante: oxigen în aer;
c) prezenţa unei surse de aprindere eficiente (care are energie suficientă).
Combinaţia primilor doi factori poate da naştere unor amestecuri inflamabile, care pot
fi sub formă de gaze, vapori (de substanţe lichide sau solide), ceţuri: de substanţe lichide (prin
dispersie), nor: de prafuri, fibre sau scame (prin învolburare şi/sau dispersie) sau sub formă de
strat.
Amestecurile inflamabile sunt sau pot deveni amestecuri potenţial explozive, dacă sunt
îndeplinite concomitent următoarele condiţii:
- un anumit grad (înalt) de dispersie ai substanţelor combustibile;
- concentraţia substanţelor combustibile să fie în intervalul de explozie (între limitele de
explozie);
- existenţa unei cantităţi periculoase de amestec inflamabil care îndeplineşte cele două condiţii
de mai sus şi formează o atmosferă compactă.
O sursă de aprindere suficientă (care furnizează energia minimă de aprindere) poate declanşa
explozia (combustia violentă) prin aprinderea (iniţierea arderii) amestecului exploziv.
Măsuri de protecţie prin eliminarea surselor de aprindere sau diminuarea

potenţialului lor energetic sub limita energiei minime de aprindere a
amestecului exploziv
Principalele surse potenţiale de aprindere a unui amestec exploziv sunt:
A. Surse de aprindere provenind de la aparatura electrică.
B. Surse de aprindere altele decât aparatura electrică.
A. Surse de aprindere a amestecurilor explozive provenind de la aparatura electrică şi

măsuri de prevenire
Aparatura electrică poate aprinde un amestec potenţial exploziv în mai multe moduri:
• prin arcuri electrice sau scântei produse de părţile electrice ale aparaturii electrice (perii,
întrerupătoare, contoare etc);
• prin suprafeţele aparaturii electrice care au o temperatură mai mare decât temperatura de
aprindere a amestecului potenţial exploziv;
• prin descărcarea unei sarcini electrostatice accumulate;
• prin energii radiante (radiaţii ionizate, unde electromagnetice, ultrasunete etc);
- prin scântei mecanice de fricţiune sau lovire şi supraîncălziri sau topiri cauzate de uzură sau
defectări în condiţii normale de funcţionare.
Măsurile de protecţie împotriva surselor de aprindere provenind de la aparatura
electrică au în vedere limitarea surselor de aprindere prin utilizarea de echipamente şi
instalaţii electrice în construcţie specială - antiex - la care părţile electrice ce pot produce
arcuri electrice sau scântei şi părţile (suprafeţele) ce au o temperatură superioară temperaturii
de aprindere a amestecului exploziv trebuie protejate astfel:
- prin capsulări antideflagrante şi alte tipuri de capsulări şi protecţii contra exploziilor (în
conformitate cu standardele SREN 50014: 1995, SR CEI 60079-14, STAS 9954/1-74 şi STAS
6877/1-86);
- prin capsulări şi carcase protejate la explozie având anumite grade de protecţie ale
capsulării (IP);
- să aibă circuite electrice cu energie limitată sub limita energiei minime de aprindere a
amestecului exploziv (protecţie intrinsecă conform SR EN 50020, SR CEI 60079-1 şi STAS
6877/4-87).
B. Surse de aprindere a amestecurilor explozive, altele decât aparatura electrică şi

măsuri de prevenire
In funcţie de proprietăţile (caracteristicile) de aprindere ale amestecurilor explozive
capacitatea de aprindere a surselor este exprimată prin:
- energia minimă de aprindere a unui amestec gazos;
- temperatura de aprindere a unui nor de praf combustibil;
- temperatura minimă de aprindere a unui strat de praf combustibil.
Sursele şi pericolele de aprindere ale echipamentelor, sistemelor protectoare şi
componentele utilizate în medii potenţial explozive pot apare în timpul funcţionării normale,
pot avea o apariţi sigură ca urmare a unor disfuncţionalităţi sau se pot manifesta ca urmare a
unor disfuncţionalităţi rare.
Referindu-se la fenomene şi surse potenţiale de aprindere. Directiva 94/9/CEE prevede
următoarele surse (altele decât aparatura electrică) şi pericole de aprindere a amestecurilor
explozive:
a)Suprafeţe fierbinţi (rezultate din supraîncălzire)
Supraîncălzirea poate fi provocată de frecarea sau şocurile de contact între materiale şi
piese îi mişcare sau de pătrunderea unor corpuri străine.
Capacitatea de aprindere a suprafeţelor fierbinţi este exprimată în funcţie de:
# temperatura suprafeţei (Ts) în raport cu temperatura de aprindere sau cu temperatura
minimă de aprindere în strat (Ta);
# durata (ca timp) contactului cu atmosfera explozivă.
Exemple de procese tehnologice care pot genera supraîncălzirea suprafeţelor sunt
sudarea şi tăierea electrică, frecarea mecanică (la frâne, cuplaje cu fricţiune, transmisii cu
bandă, organe de maşini în frecare uscată şi altele) etc.
Pentru prevenirea supraîncălzirii suprafeţelor se pot lua măsuri pentru ungerea
adecvată a acestora, măsuri de răcire locală sau de scădere a temperaturii, alte măsuri
specifice.
b)Flăcări şi gaze fierbinţi sau particule încinse (peste 100°C)
Procesele/Echipamentele tehnologice la care pot apare flăcări şi/sau gaze fierbinţi sunt,
spre exemplu, următoarele: sudarea cu flacără, cuptoare cu gaz (cu flacără), arzătoare cu
flacără, etc.
Măsurile de prevenire trebuie să aibă în vedere protecţia antiex conform categoriilor 1,
2, şi 3 de echipamente, sisteme protectoare şi componente.
c) Scântei mecanice de fricţiune şi/sau impact
Scântei mecanice de fricţiune şi/sau impact pot apare în procese tehnologice precum:
polizarea, tăierea, ştanţarea, ambutisarea, strunjirea, găurirea, forjarea, frezarea etc.
Măsurile de protecţie vizează evitarea folosirii proceselor generatoare de scântei
mecanice în atmosfere potenţial explozive, ventilarea, inertizarea zonei sau alte măsuri
specifice locale.
d) Curenţi electrici şi de scurgere vagabonzi
Cauzele care pot determina apariţia unor curenţi electrici şi de scurgere vagabonzi
sunt: curenţii de întoarcere, punerile la pământ accidentale, inducţiile electromagnetice,
descărcările atmosferice (trăsnete) etc.
Intre măsurile de protecţie care se pot lua amintim: protecţia catodică realizată
corespunzător zonei periculoase, legările la pământ separate de tracţiunea electrică şi trasee
ale cablurilor diferite, limitarea defectelor electrice prin protecţii antiex adecvate, conform SR
EN 50014:1995, SR CEI 60079-14, STAS 9954/1-74 şi ID17-1986, trasee şi canalizaţii de
cabluri speciale, paratrăsnete conform 120 şi măsuri specia.-zonei EX, etc.
e) Electricitate statică
Cauzele generatoare de electricitate statică pot fi frecările de materiale neconductoare
(nemetalice), încărcarea prin inducţie, etc.
Acestea pot fi eliminate prin măsuri de protecţie precum: legarea la pământ, utilizarea
de materiale conductive electrostatic (antistatice) sau disipative, etc.
f) Descărcări atmosferice
Măsurile de protecţie pentru reducerea efectelor descărcării la pământ a electricităţii
statice din norii de ploaie se referă la instalarea de paratrăsnete conform 120 şi a sistemelor de
protecţie la supratensiuni, la prevederea unor măsuri specifice pentru rezervoare şi conducte
de gaze şi lichide inflamabile, opritoare de flacără, menţinerea Rpământ < 10 Q, etc.
g) Radiaţii electromagnetice (radio sau superioare)
Cauze generatoare: existenţa energiei de impuls la emisiile de unde radio.
Măsurile de protecţie vizează: păstrarea distanţei de securitate faţă de surse,
respectarea cerinţelor de securitate pentru sistemele de radio - frecvenţă prevăzute ele
reglementările legale.
h) Radiaţii ionizante
Tuburile cu raze X emit radiaţii ionizante şi, ca măsuri de protecţie se recomandă
limitarea impulsului radio, limitarea prin capsulare sau alte soluţii tehnice.
i) Ultrasunete (energie acustică)
Ultrasunetele sunt vibraţii acustice cu frecvenţă mai mare de 16 KHz. Limita maximă
admisă pentru nivelul de presiune acustică, la locurile de muncă unde durata de expunere
zilnică la ultrasunete depăşeşte 4 ore, este de 100 KHz.
Măsurile de reducere a efectului nociv ai ultrasunetelor pot viza reducerea presiunii
acustice la sursă (limitarea densităţii câmpului acustic la maxim 1mW/mm ), carcasarea totală
sau parţială sursei, montarea unor ecrane de protecţie sau efectuarea unor tratamente acustice,
izolarea instalaţiilor ce emit ultrasunete, dotarea cu mijloace individuale de protecţie etc.
j) Comprimarea adiabática şi undele de şoc
Creşterile bruşte de presiune sau undele de şoc din conductele de aer comprimat pot
determina, în coturile acestora, aprinderea uleiurilor aflate în aerul comprimat, mai ales la
conţinut ridicate de oxigen în aer.
Pentru prevenirea acestor fenomene nedorite, la echipamentele, sistemele protectoare
şi componentele de categoria 1 trebuie evitate comprimările adiabatice şi undele de şoc (la
coturi bruşte, supape etc.) chiar şi în cazul unor disfuncţionalităţi rare.
La echipamentele, sistemele protectoare şi componentele de categoria 2 se pot admite
comprimări adiabatice numai în cazul unor disfuncţionalităţi rare.
k) Reacţii exoterme (cazul autoaprinderii prafurilor combustibile)
Exemple de cauze care generează reacţii exoterme sunt: reacţiile chimice care
generează mocniri, reacţia cuprului cu acetilena şi alte reacţii termice, reacţii ale materialelor
piroforice la stocarea produselor petroliere cu conţinut de sulf.
Dintre măsurile de prevenire amintim: interzicerea contactului cu acetilena a cuprului
şi a aliajelor cu 65%Cu, evitarea utilizării materialelor piroforice (Ag şi aliajele sale, Al, Mg,
Zn) în medii necompatibile.
1) Fenomene exterioare
Multe fenomene exterioare pot cauza pericole de aprindere în cazul unor variaţii ale
condiţiilor de mediu, radiaţii solare, umiditate, vibraţii, contaminare, etc. Limitele condiţiilor
de funcţionare sigură în prezenţa unor fenomene exterioare sunt stabilite de producător.
Măsuri principale de prevenire şi protecţie împotriva

producerii exploziilor
Măsurile principale de prevenire şi de protecţie împotriva pericolului de producere a
exploziilor au în vedere fie eliminarea unuia dintre factorii necesari concomitent pentru
producerea unei explozii, fie prevenirea (evitarea) formării atmosferelor explozive. Acestea
vizează acţiuni împotriva creării condiţiilor necesare pentru formarea unor atmosfere
explozive, astfel:
a) evitarea încă din faza de concepere şi proiectare a echipamentelor tehnice a substanţelor
inflamabile/combustibile care pot forma amestecuri explozive, înlocuirea acestora cu
substanţe neinflamabile sau diminuarea lor prin diltiţie sau alte procedee;
b) evitarea/eliminarea prin procedee tehnice/tehnologice a posibilităţii ca substanţa oxidantă
(oxigen/ aer cu oxigen) să intre în contact cu substanţa inflamabilă pentru a putea forma
amestecuri explozive;
c) eliminarea surselor de aprindere sau diminuarea potenţialului lor energetic sub limita
energiei minime de aprindere a amestecului exploziv;
d) prevenirea sau diminuarea formării amestecurilor explozive prin măsuri împotriva
condiţiilor necesare pentru formarea acestora, urmărindu-se gradul de dispersie periculos al
substanţelor combustibile, concentraţia în intervalul de explozie a substanţelor combustibile,
existenţa unei cantităţi periculoase de amestec inflamabil, formarea unei atmosfere compacte
de amestec explozibil, precum şi alţi factori tehnici sau tehnologici specifici (ai instalaţiei
tehnologice).
H.G. nr. 1091/2006 privind cerinţele minime de. securitate şi sănătate

pentru locul de muncă
Această hotărâre transpune prevederile Directivei 89/654/CEE privind cerinţele
minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă şi are ca scop să promoveze
ameliorarea mediului de muncă pentru a garanta o mai buna protecţie a securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor la locul de muncă.
Obiectivul hotărârii îl constituie aplicarea măsurilor minimale vizând promovarea
ameliorării mediului de muncă pentru garantarea unui nivel mai bun al protecţiei securităţii şi
sănătăţii muncii.
Locurile de muncă sunt definite ca locurile destinate să cuprindă posturile de luciu
situate în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii
şi/sau a unităţii la care lucrătorul are acces in cadrul desfăşurării activităţii.
Dispoziţiile nu se aplică mijloacelor de transport utilizate în afara întreprinderii, nici
locurilor de muncă din interiorul mijloacelor de transport, şantierelor temporare sau mobile,
industriilor extractive, vaselor de pescuit, câmpurilor, pădurilor şi altor terenuri care aparţin
unei întreprinderi agricole sau forestiere, dar sunt situate în afara ariei clădirilor întreprinderii.
Angajatorul trebuie să ia toate măsurile ca:
> să fie păstrate în permanenta libere căile de acces ce conduc spre ieşirile de urgenţă şi
ieşirile propriu-zise;
> să fie realizată întreţinerea tehnică a locului de muncă a echipamentelor şi dispozitivelor iar
orice neconformităţi constatate şi susceptibile de a afecta sănătatea si securitatea lucrătorilor
să fie corectate cât mai curând posibil;
> să fie curăţate cu regularitate pentru a se asigura un nivel de igienă corespunzător locului de
muncă, echipamentele şi dispozitivele;
> să fie cu regularitate întreţinute şi verificate echipamentele şi dispozitivele de securitate
destinate prevenirii sau eliminării pericolelor.
Locurile de muncă trebuie să satisfacă prescripţiile minimale ele securitate şi sănătate
care figurează în anexele la hotărâre. Aceste anexe fixează prescripţiile detaliate în materie de
instalaţii electrice, căi şi ieşiri de urgenţă, lupta contra incendiului, aerisirea locurilor de
muncă închise, temperatura locurilor de muncă, iluminat, porţi, planşee, plafoane, pereţi,
scări, echipamente sanitare, principii ergonomice.
Un lucrător lucrează în condiţii de izolare atunci când nu are contact vizual şi
comunicare verbală directă cu alţi lucrători pentru o perioada de timp mai mare de 1 oră şi
când nu este posibil să i se acorde ajutor medical în caz de accident sau când se afla într-o
situaţie critică.
Pentru aceste situaţii lucrătorii trebuie să fie informaţi cu privire la:
- manevrarea echipamentului de muncă, starea acestuia;
- riscurile de accidentare şi modul de acţiune în caz de apariţie a acestora;
- comportamentul adecvat în cazul producerii unei avarii sau al apariţiei unei situaţii critice;
- utilizarea echipamentului individual de protecţie;
- primul ajutor;
- utilizarea sistemului de supraveghere şi de legătura cu exteriorul.

referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de
câmpuri electromagnetice
Această hotărâre transpune în legislaţia română prevederile Directivei 2004/40/CE
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor Ia
riscurile generate de câmpuri electromagnetice.
Hotărârea se referă la riscurile pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor datorate
efectelor recunoscute ca nocive pe termen scurt asupra corpului uman, provocate de circulaţia
curenţilor induşi şi de absorbţia de energie, precum şi de curenţii de contact.
Angajatorul are obligaţia de a evalua, măsura şi calcula nivelurile câmpurilor
electromagnetice la care sunt expuşi lucrătorii conform standardelor naţionale în domeniu.
Elementele cărora angajatorul trebuie să le acorde atenţie ia evaluarea riscurilor sunt:
- nivelul, spectrul de frecvenţă, durata şi tipul expunerii;
- valorile limită de expunere şi valorile de declanşare a acţiunii conform anexei;
- efectele asupra stării de sănătate şi securităţii lucrătorilor care aparţin unor grupuri sensibile
ia riscuri specifice;
- efectele indirecte, cum ar fi, interferenţele cu echipamente şi dispozitive medicale
electronice, inclusiv stimulatoare cardiace şi alte dispozitive implantate, riscul de proiectare a
obiectelor, feromagnetice în câmpuri magnetice statice având o inducţie magnetică mai mare
de 3 mT. amorsarea dispozitivelor electroexplozive detonatoare, incendiile şi exploziile
rezultate în urma aprinderii materialelor inflamabile datorita scânteilor provocate de câmpuri
induse, curenţi de contact sau descărcări de scântei;
- existenţa unor echipamente alternative proiectate pentru a reduce nivelurile de expunere la
câmpuri electromagnetice;
- informaţiile adecvate obţinute în urma supravegherii stării de sănătate; sursele de expunere
multiple;
- expunere simultană la câmpuri de frecvente multiple.
Evaluarea riscurilor trebuie actualizată periodic.
In nici o situaţie lucrătorii nu trebuie să fie expuşi la valori ale câmpului
electromagnetic care depăşesc valorile limită de expunere.
Dacă expunerea depăşeşte valorile limită, în pofida măsurilor luate de angajator, acesta
trebuie să ia imediat măsuri de reducere a expunerii la un nivel inferior valorilor limită, să
determine cauzele depăşirii valorilor limită de expunere şi să modifice în consecinţă măsurile
de protecţie şi prevenire, pentru a evita orice altă depăşire.
Angajatorul trebuie să asigure informarea şi formarea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor acestora, în raport cu rezultatele evaluării riscurilor mai ales în ce priveşte:
> măsurile luate în aplicarea acestei hotărâri;
> valorile şi conceptele referitoare la valorile limită de expunere şi la valorile de declanşare a
acţiunii şi potenţialele riscuri asociate;
> rezultatele evaluării, măsurării şi calculelor privind nivelurile de expunere la câmpuri
electromagnetice;
> modul de detectare a efectelor nocive ale expunerii asupra stării de sănătate şi modul de
semnalare a acestora;
> condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea stării de sănătate;
> practicile profesionale sigure, în scopul reducerii la minimum a riscurilor datorate
expunerii.
Atunci când se depistează o expunere la câmpuri electromagnetice care depăşesc
valorile limită, lucrătorul în cauza trebuie să fie supus unui examen medical iar dacă se
depistează o deteriorare a stării de sănătate a lucrătorului, angajatorul trebuie să efectueze o
reevaluare a riscurilor.
Hotărârea se aplica activităţilor în exercitarea cărora lucrătorii sunt sau este posibil să
fie expuşi la riscuri generate de vibraţii mecanice.
Angajatorul trebuie să evalueze şi dacă este necesar, să măsoare nivelurile de vibraţii
mecanice la care sunt expuşi lucrătorii, utilizând aparatură specifică şi metodologie
corespunzătoare.
Evaluarea şi măsurarea se planifica şi se efectuează de servicii competente la intervale
corespunzătoare.
La evaluarea riscurilor angajatorul trebuie să acorde o atenţie deosebita următoarelor
elemente:
> nivelul, tipul şi durata expunerii, inclusiv orice expunere la vibraţii intermitente sau la
şocuri repetate;
> valorile limită ale expunerii şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea;
> orice efecte indirecte asupra securităţii lucrătorilor, care rezultă din interacţiunile dintre
vibraţiile mecanice şi locul de muncă sau alte echipamente de lucru:
> orice efecte indirecte asupra securităţii lucrătorilor, care rezulta din interacţiunile dintre
vibraţiile mecanice şi locul de muncă sau alte echipamente de lucru;
> informaţiile furnizate de producătorii de echipamente de muncă, potrivit legislaţiei în
vigoare;
> existenţa echipamentelor similare, proiectate astfel încât să reducă nivelurile de expunere la
vibraţiile mecanice;
> prelungirea expunerii la vibraţii transmise întregului corp în afara programului de lucru
normal, sub responsabilitatea angajatorului;
> condiţiile de muncă specifice cum ar fi temperaturile scăzute;
> informaţiile corespunzătoare obţinute din supravegherea sănătăţii.
Riscurile care decurg din expunerea la vibraţiile mecanice trebuie să fie eliminate la
sursă sau reduse la minimum.
Atunci când valorile de expunere la care se declanşează acţiunea sunt depăşite,
angajatorul trebuie să instituie şi să pună în aplicare un program de măsuri tehnice şi
organizatorice menite să reducă la minimum expunerea la vibraţii mecanice şi riscurile legate
de aceasta, ţinând cont de:
a) alte metode de lucru care implică o expunere mai scăzuta la vibraţii mecanice;
b) alegerea echipamentelor de muncă adecvate;
c) furnizarea de echipamente auxiliare care reduc riscul leziunilor provocate de vibraţii;
d) programe de întreţinere pentru echipamentele de muncă locul de muncă şi sistemele de
la locul de muncă;
e) proiectarea şi amplasarea locurilor de muncă şi a posturilor de muncă;
f) informarea şi formarea adecvată a lucrătorilor în vederea utilizării corecte şi sigure a
echipamentelor de muncă, pentru a le reduce la minimum expunerea la vibraţiile mecanice;
g) limitarea duratei şi intensităţii expunerii;
h) programe de lucru cu perioade de odihnă adecvate;
i) furnizarea de îmbrăcăminte pentru protejarea împotriva frigului şi a umezelii a
lucrătorilor expuşi.
Angajatorul trebuie să asigure ca lucrătorii expuşi riscurilor generate de vibraţii
mecanice la locul de muncă şi reprezentaţii acestora, primesc informaţii cu privire la
rezultatul evaluării riscurilor, precum şi o formare corespunzătoare.
Informarea şi formarea trebuie să se refere în special la:
- măsurile luate pentru eliminarea sau reducerea Ia minimum a riscurilor datorate vibraţiilor
mecanice;
- valorile limită ale expunerii şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea;
- rezultatele evaluărilor şi ale măsurărilor vibraţiilor mecanice;
- leziunile care ar putea fi produse de echipamentele de lucru utilizate;
- cum şi de ce trebuie detectate şi raportate semnele de leziune;
Medicul de medicina a muncii trebuie să aibă acces la rezultatele evaluării riscurilor:
Dosarele medicale cuprinzând rezultatele supravegherii medicale trebuie păstrate într-
o formă adecvată pentru consultarea ulterioara, lucrătorii având drept de acces la dosarele
medicale personale.

pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea in muncă de către lucrători
a echipamentelor de muncă.
Hotărârea precizează regulile aplicabile la montarea şi utilizarea echipamentelor de
muncă de către lucrători.
Obiectivul principal al hotărârii este de a aplica măsurile concrete minimale vizând
promovarea securităţii şi sănătăţii în muncă pentru utilizarea echipamentelor de muncă.
EM poate fi definit ca:

 echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită la locul de
muncă
Definiţii :
 utilizarea echipamentului de muncă - orice activitate referitoare la echipamentul de
muncă, cum ar fi pornirea sau oprirea echipamentului, folosirea, transportul, repararea,
modificarea, întreţinerea, inclusiv curăţarea EM
 zonă periculoasă - orice zonă din interiorul şi/sau din jurul EM în care prezenţa unui
lucrător expus îl supune pe acesta unui risc pentru sănătatea şi securitatea sa
 lucrător expus - orice lucrător aflat integral sau parţial într-o zonă periculoasă
 operator - lucrătorul/lucrătorii însărcinat/însărcinaţi cu utilizarea echipamentului de
muncă.
De reţinut
 Echipamentul de Muncă trebuie să corespundă lucrului prestat ori să fie

adaptat acestui scop şi să poată fi utilizat de către lucrători, fără a pune în
pericol securitatea sau sănătatea lor.
 Obligaţiile angajatorului
- La alegerea EM, pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, trebuie să acorde o

atenţie deosebită tuturor condiţiilor de muncă, caracteristicilor specifice acestora, precum şi
riscurilor existente, în special la locurile de muncă din cadrul întreprinderii, şi/sau riscurilor
care sunt susceptibile să apară la utilizarea acestora.
- În situaţia în care nu este posibil să se asigure că EM sunt utilizate fără niciun risc pentru
sănătatea şi securitatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsuri corespunzătoare
pentru reducerea riscurilor.
- EM puse pentru prima dată la dispoziţia lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate, pentru
folosinţă, după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, trebuie să îndeplinească
prevederile tuturor reglementărilor tehnice române care transpun legislaţia comunitară
aplicabilă.
- EM puse pentru prima dată la dispoziţia lucrătorilor din întreprindere, pentru folosinţă, care
îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în anexă, cel târziu până la data de 31 decembrie
2006.
- Să ia măsurile necesare pentru ca, pe toată durata utilizării lor, echipamentele de muncă să
fie menţinute, printr-o întreţinere adecvată, la un nivel tehnic care să respecte, după caz,
prevederile legislaţiei aplicabile.
Verificarea echipamentelor de muncă
 EM a căror securitate depinde de condiţiile de instalare să fie supuse unei verificări
iniţiale, după instalare şi înainte de prima punere în funcţiune şi unei verificări după
fiecare montare într-un loc de muncă nou sau pe un nou amplasament, efectuate de
persoane competente, în scopul asigurării unei instalări corecte şi a bunei funcţionări a
acestor echipamente de muncă.
 EM care sunt supuse unor influenţe ce pot genera deteriorări susceptibile de a fi la
originea unor situaţii periculoase, să facă obiectul:
a) unor verificări periodice şi, dacă este cazul, unor încercări periodice efectuate de persoane
competente
b) unor verificări speciale, efectuate de persoane competente, de fiecare dată când s-au produs
evenimente excepţionale susceptibile să aibă consecinţe dăunătoare asupra securităţii
echipamentului de muncă, cum ar fi modificări ale procesului de muncă, accidente,
fenomene naturale, perioade prelungite de neutilizare.
 Rezultatele verificărilor trebuie să fie înregistrate şi puse la dispoziţie Inspecţiei
Muncii la solicitarea acesteia. Ele trebuie păstrate pe o perioadă de timp
corespunzătoare, de exemplu, în funcţie de recomandările sau specificaţiile
producătorului.
 Dacă EM respective sunt utilizate în exteriorul întreprinderii, acestea trebuie să fie
însoţite de o dovadă referitoare la realizările ultimei verificări.
Echipamente de muncă cu riscuri specifice.

Ergonomia şi sănătatea la locul de muncă
 Utilizarea EM este accesibilă numai lucrătorilor însărcinaţi cu această atribuţie
 Pentru efectuarea reparaţiilor, modificărilor şi întreţinerii trebuie desemnaţi
lucrători cu atribuţii în acest sens
 Postul de lucru şi poziţia lucrătorilor în utilizarea EM, precum şi principiile
ergonomice trebuie să fie luate, în mod deosebit, în considerare de către
angajator la aplicarea cerinţelor minime de securitate şi sănătate.
Informarea lucrătorilor
 Informaţiile şi fişele de lucru trebuie să cuprindă un număr minim de date referitoare
la securitate şi sănătate privind:
a) condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;
b) situaţiile anormale previzibile;
c) concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa acumulată în urma
utilizării EM.
 Lucrătorii trebuie să fie atenţionaţi în legătură cu riscurile la care sunt expuşi; EM din
imediata vecinătate a locului lor de muncă; precum şi asupra modificărilor prevăzute a
fi efectuate;
 Informaţiile şi fişele tehnice trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor vizaţi.
Instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor

 Lucrătorii însărcinaţi cu utilizarea echipamentelor de muncă trebuie să fie
instruiţi adecvat, inclusiv cu privire la riscurile posibile, determinate de utilizarea
EM.
 Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor se

desfăşoară potrivit prevederilor secţiunii a 6-a a cap. III din Legea nr. 319/2006.
ANEXE
Anexa nr. 1 – cuprinde cerinţele minime prevăzute în reglementărilor tehnice române
care transpun legislaţia comunitară, pentru EM puse pentru prima dată la
dispoziţia lucrătorilor.
Anexa nr. 2 – cuprinde obiectivele corespunzătoare realizării unui nivel de securitate şi
sănătate în muncă, luând în considerare legislaţia şi practicele naţionale.

referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii
- condiţiile în care lucratorii au dreptul la supravegherea sănătăţii:
- practici de lucru sigure pentru minimizarea expunerii la vibraţii mecanice.
Trebuie să se asigure o supraveghere medicală corespunzătoare atunci când:
a) expunerea lucrătorilor la vibraţii este de aşa natură încât poate fi stabilită între aceasta
expunere si o boala identificabilă efecte dăunătoare asupra sănătăţii;
b) este probabil ca afecţiunea sau efectele să apară în condiţiile de lucni specifice ale
unui anumit lucrător;
c) există tehnici testate pentru delectarea afecţiunii sau a efectelor dăunătoare asupra
sănătăţii.
Fiecare lucrător supus supravegherii sănătăţii trebuie să aibă un dosar medical
individual
care se păstrează într-o formă adecvată pentru consultare ulterioară, ţinând seama de obligaţia
păstrării secretului medical.
Lucrătorul are acces la cerere la propriul dosar iar dacă suferă de o boala sau se
constată efecte negative asupra sănătăţii, medicul sau medicul de medicina a muncii îl
informează şi îi dă sfaturi despre supravegherea sănătăţii, la care trebuie să se supună după
încheierea perioadei de expunere.
H.G. nr. 1028/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în

muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea
echipamentelor cu ecran de vizualizare.
Această reglementare defineşte următorii termini:
- Echipament cu ecran de vizualizare - echipament de vizualizare grafic sau alfa - numeric,
indiferent de procedeul de afişare folosit.
- Post de lucru - ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare prevăzut cu
tastatură, accesorii operaţionale, periferice, inclusiv unitatea de dischetă sau unitate optică,
telefon, modem , imprimantă, suport pentru documente, scaun, masă sau suprafaţă de lucru,
precum şi mediul de muncă înconjurător.
- Lucrător - orice persoană angajată conform prevederilor art.5 lit. a) din Legea nr.319/2006,
care foloseşte în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare, pe o durată
semnificativă a timpului normal de lucru.
Obligaţiile angajatorilor:
 angajatorii au obligaţia de a evalua condiţiile de securitate şi sănătate în special în ce
priveşte riscurile pentru vedere, probleme fizice şi solicitare mentală;
 angajatorii trebuie să ia măsuri pentru remedierea riscurilor constatate;
 angajatorii trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca posturile de lucru să
îndeplinească cerinţele minime de securitate prevăzute în anexa la hotărâre;
 angajatorii trebuie să planifice sarcinile lucrătorilor astfel încât folosirea zilnică a
ecranului de vizualizare să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări de
activitate care să reducă suprasolicitarea,
Lucrătorii trebuie să beneficieze de un examen corespunzător al ochilor şi al vederii,
efectuai de o persoană care are competenţa necesară:
- înainte de începerea activităţii la ecranul de vizualizare;
- ulterior, la intervale regulate;
- ori de cale ori apar tulburări de vedere cauzate de activilate.
HOTĂRÂRE nr. 1051 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători,
în special de afecţiuni dorsolombare
Definiţie
 Prin manipularea manuală a maselor se înţelege orice tip de transport sau susţinere a
unei mase de către unul ori mai mulţi lucrători, inclusiv ridicarea, aşezarea,
împingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei mase, care, datorită caracteristicilor
acesteia sau condiţiilor ergonomice necorespunzătoare, prezintă riscuri pentru
lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare.
Obligaţiile angajatorilor
 Trebuie să ia măsuri tehnico-organizatorice necesare sau să utilizeze mijloace
corespunzătoare, în special echipamente mecanice, pentru a evita necesitatea
manipulării manuale a maselor de către lucrători.
 Dacă nu se poate evita necesitatea manipulării manuale a maselor, angajatorul trebuie
să furnizeze lucrătorilor acele mijloace care reduc riscul pe care îl implică
manipularea manuală a acestor mase, luând în considerare elementele de referinţă
prevăzute în anexa nr. 1
 În toate cazurile în care manipularea manuală a maselor de către lucrător nu poate fi

evitată, angajatorul trebuie să organizeze posturile de lucru astfel încât manipularea să
fie cât mai sigură şi cu risc cât mai mic posibil pentru sănătate, fiind obligat de
asemenea:
a) să evalueze, în prealabil, condiţiile de securitate şi de sănătate pentru tipul de lucrare
respectiv şi să examineze în special caracteristicile maselor
b) să urmărească evitarea sau reducerea riscurilor pentru lucrători, în special de afecţiuni
dorsolombare, prin adoptarea de măsuri corespunzătoare, având în vedere caracteristicile
mediului de muncă şi cerinţele activităţii.
Informarea, instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor
 Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora primesc
informaţii generale şi, ori de câte ori este posibil, informaţii precise cu privire la:
a) greutatea maselor;
b) centrul de greutate sau partea cea mai grea, atunci când pachetul este încărcat excentric.
Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii primesc, în plus, o formare adecvată şi

informaţii precise cu privire la modul corect de manipulare a maselor şi la riscurile la care
aceştia se expun, în special dacă aceste sarcini nu sunt efectuate corect.
ANEXA Nr. 1
1. Caracteristicile masei
Manipularea manuală a maselor poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni
dorsolombare, dacă masa este:
- prea grea sau prea mare; greu de mânuit şi de prins; instabilă sau cu un conţinut ce riscă
să se deplaseze; poziţionată astfel încât necesită susţinerea sau manipularea ei la distanţă faţă
de trunchi sau cu flexia ori răsucirea trunchiului; susceptibilă să producă leziuni lucrătorilor,
din cauza marginilor şi/sau consistenţei sale, în special în cazul unei coliziuni.
2. Efortul fizic necesar
Efortul fizic poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă:
- este prea intens; nu poate fi realizat decât printr-o mişcare de răsucire a trunchiului.
3. Caracteristicile mediului de muncă
Caracteristicile mediului de muncă pot determina o creştere a riscurilor, în special de
afecţiuni dorsolombare, dacă:
- nu există suficient spaţiu liber; solul prezintă denivelări, prezentând pericole de
împiedicare, sau este alunecos pentru încălţămintea lucrătorului; locul de muncă sau mediul
de muncă nu permite lucrătorului manipularea manuală a maselor la o înălţime sigură sau într-
o poziţie de lucru confortabilă; solul sau planul de sprijin al piciorului este instabil;
temperatura, umiditatea sau circulaţia aerului este necorespunzătoare.
4. Cerinţe ale activităţii
Activitatea poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă implică una
sau mai multe dintre următoarele cerinţe:
- efort fizic prea frecvent sau prelungit; perioadă insuficientă de repaus fiziologic sau de
recuperare; distanţe prea mari pentru ridicare, coborâre sau transport; ritm de muncă impus
printr-un proces care nu poate fi modificat de lucrător.
ANEXA Nr. 2
FACTORI INDIVIDUALI DE RISC
Lucrătorul este expus unor riscuri dacă:
- este necorespunzător din punct de vedere fizic să execute sarcina de muncă respectivă;
- poartă îmbrăcăminte, încălţăminte sau alte efecte personale necorespunzătoare;
- nu are cunoştinţe sau instruire suficientă ori adecvată.
“Chei ale manipulării”

Dacă este prea greu, cere AJUTOR!
H.G. nr. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate
de expunerea la agenţi biologici în muncă
Această hotărâre transpune prevederile Directivei 2000/54/CE privind protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă şi are ca scop
protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lor, rezultate sau care
pot să rezulte din expunerea la agenţi biologici în cursul activităţii, precum şi prevenirea
acestor riscuri. Ea se aplică în toate activităţile în care există riscul ca lucrătorii să poată fi
expuşi agenţilor biologici.
Agenţii biologici sunt microorganisme inclusiv microorganismele modificate genetic,
culturile celulare şi endoparaziţii umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie, alergie
sau intoxicaţie.
Microorganismul este o entitate microbiologica celulară sau nu, capabilă de a se
reproduce sau transfera pe un material genetic. O cultură celulară este rezultatul creşterii în
vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare.
Clasificarea agenţilor biologici se face în patru grupe de risc, în funcţie de gravitatea
riscului de infecţie pe care îl prezintă.
Grupa 1 - agenţi biologici care nu sunt susceptibili să provoace o boala la om.
Grupa 2 - agenţi biologici care pol provoca o boala omului si constituie un pericol
pentru lucrători; propagarea lor în colectivitate este imposibilă; există, în general, o profilaxie
sau un tratament eficace.
Grupa 3 - agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave la om şi constituie un
pericol serios pentru lucrători; ei pot prezenta un risc de propagare în colectivitate, dar există
în general o profilaxie sau un tratament eficace.
Grupa 4 - agenţi biologici care pot provoca boli grave omului şi constituie un pericol
serios pentru lucrători; ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate şi nu
există în general o profilaxie sau un tratament eficace.
Angajatorul este obligat să determine natura, nivelul şi durata expunerii pentru orice
activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la agenţi biologici, pentru a se putea
evalua orice risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi pentru a se putea stabili măsurile
ce trebuie luate.
Angajatorul trebuie să reînnoiască periodic evaluarea riscurilor şi la orice modificare a
condiţiilor de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale se efectuează mai des pe baza:
a. clasificării agenţilor biologici care constituie sau pot constitui un pericol pentru
sănătate;
b. recomandărilor emise de inspectorii de muncă sau cei sanitari;
c. informaţiilor asupra bolilor ce pol fi contractate datorită unei activităţi profesionale a
lucrătorilor;
d. efectelor alergice şi toxicogene ce pot să rezulte ca urinare a activităţi lucrătorilor;
e. faptului ca un lucrător suferă de o boala legată direct de munca sa.
Angajatorul trebuie să evite utilizarea unui agent biologic periculos, înlocuindu-l
printr-un agenl biologic care. în funcţie de condiţiile de utilizare şi de stadiul actual al
cunoştinţelor, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru sănătatea lucrătorilor.
Dacă evaluarea relevă existenţa unui risc pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca expunerea lucrătorilor să fie evitată.
Dacă acest lucru nu este tehnic posibil atunci angajatorul trebuie să reducă riscul de expunere
profesională la un nivel suficient de scăzut pentru protejarea sănătăţii lucrătorului prin
aplicarea următoarelor măsuri:
> limitarea, la un nivel cât mai scăzut posibil a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi
expuşi;
> conceperea proceselor de muncă şi a măsurilor de control tehnic, astfel încât să se evite sau
să se reducă la minimum diseminarea agenţilor biologici la locul de muncă ;
> măsuri de protecţie colectivă şi/sau măsuri de protecţie individuală, atunci când expunerea
nu poate fi evitată prin alte mijloace ;
> măsuri de igienă adecvate obiectivului de prevenire sau reducere a transferului ori
diseminării accidentale a unui agent biologic în afara locului de muncă ;
> utilizarea panourilor care semnalizează pericolul biologic ;
> elaborarea unor planuri care să fie puse în aplicare în caz de accidente ce implica prezenţa
agenţilor biologici;
> dacă este necesar şi tehnic posibil, detectarea în afara izolării fizice primare a prezenței
agenţilor biologici utilizaţi în procesul de muncă;
> utilizarea de mijloace ce permit colectarea, depozitarea şi eliminarea deşeurilor în deplina
securitate de către lucrători, dacă este cazul, după tratarea acestora, inclusiv utilizarea unor
recipiente sigure, uşor identificabile;
> măsuri care să permită manipularea şi transportul fară risc a agenţilor biologici la locul de
muncă.
Angajatorii trebuie să pună la dispoziţia autorităţilor competente la cererea acestora
informaţiile corespunzătoare privind :
- rezultatele evaluării;
- activităţile în care lucrătorii au fost sau pot fi expuşi la agenţi biologici; numărul de lucrători
expuşi;
- numele şi competenţa persoanei responsabile cu sănătatea şi securitatea la locul de muncă;
- măsurile de protecţie şi de prevenire luate, inclusiv procedeele şi metodele de lucru;
- un plan de urgenţă pentru protecţia lucrătorilor împotriva expunerii la un agent biologic din
grupa 3 sau 4 în cazul defectării izolării fizice.
Angajatorul trebuie să informeze imediat autorităţile de sănătate publică şi medicul de
medicina muncii despre orice accident sau incident care ar putea să provoace diseminarea
unui agent biologic care ar putea provoca lucrătorilor o infecţie sau o boala gravă.
Angajatorul trebuie să ia cinci tipuri de măsuri care vizează igiena şi protecţia
individuală fără a antrena costuri pentru lucrători, după cum urmează:
a. să interzică să se mănânce şi să se bea în zona de risc ;
b. să furnizeze îmbrăcăminte de protecţie ;
c. să asigure lucrătorilor spaţii dotate cu instalaţii igienico-sanitare adecvate, care pot
include soluţii/picături pentru ochi şi/sau substanţe antiseptice pentru piele ;
d. să aibă în vedere ca echipamentul individual de protecţie să fie:
- aşezat corect într-un loc stabilit separat de celelalte haine;
- verificat şi curăţat dacă este posibil înainte, şi, în orice caz, după fiecare utilizare;
- reparat sau schimbat înaintea unei noi utilizări, în cazul în care prezintă defecţiuni,
e. să stabilească proceduri privind prelevarea, manipularea şi tratarea eşantioanelor de origine
umană sau animală.
Orice îmbrăcăminte care poate fi contaminată de agenţi biologici trebuie să fie
dezinfectată, curăţată sau la nevoie distrusă.
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii şi reprezentanţii
lor să primească o formare adecvată sub forma de informaţie şi instrucţiuni referitoare la
eventualele riscuri pentru sănătate şi la precauţiile de luat şi prescripţiile privind igiena,
utilizarea EIP, măsuri de hiat în caz de incidente.
Angajatorul trebuie să asigure la locul de muncă instrucţiuni de securitate scrise şi
după caz afişe, privind procedura de urmat în caz de:
- accident sau incident grav datorat manipulării unui agent biologic;
- manipularea unui agent biologic de grupa 4.
Angajatorul trebuie să asigure consultarea şi participarea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor lor la rezolvarea tuturor problemelor legate de securitatea şi sănătatea în
muncă în cazul expunerii la agenţi biologici.
Angajatorul trebuie să aibă lista lucrătorilor expuşi la agenţi biologici din grupele 3
şi 4 care indică activitatea efectuată şi, atunci când este posibil, agentul biologic la care
lucrătorii au fost expuşi şi, după caz, datele referitoare la expuneri, la accidente şi incidente.
Normele prevăd termenele de păstrare a listelor în funcţie de grupa de agenţi biologici
şi de consecinţele expunerii.
Medicul de medicina muncii, inspectorul de muncă, precum şi orice persoană
responsabilă cu securitatea şi sănătatea în muncă trebuie să aibă acces la listă.
Normele impun supravegherea medicală a lucrătorilor înainte de expunere
profesională şi, în continuare, periodic,
Datele rezultate din supravegherea medicală sunt ţinute în dosare medicale
individuale, care se păstrează de către serviciile de medicina a muncii ce! puţin 10 ani după
încetarea expunerii sau chiar până la 40 de ani de la ultima expunere în cazul expunerilor
susceptibile să antreneze infecţii.
Medicul de medicina muncii trebuie :
- să propună măsuri de protecţie sau de prevenire utile individual pentru fiecare lucrător;
- să dea informaţii şi sfaturi medicale lucrătorilor privind supravegherea medicală la care ei
vor fi supuşi după ce a încetat expunerea.
Lucrătorii trebuie să aibă acces la rezultatele supravegherii medicale care îi privesc
personal.
Toate îmbolnăvirile sau decesele survenite trebuie notificate autorităţilor competente.
Măsurile care trebuie luate în serviciile medicale şi veterinare altele decât
laboratoarele de diagnostic cuprind:
a. specificarea procedeelor corespunzătoare de decontaminare şi de dezinfecţie;
b. punerea în practică a procedeelor care permit manipularea şi eliminarea fără riscuri a
deşeurilor contaminate.
În serviciile de izolare sau în secţiile de carantină unde se găsesc pacienţi umani ori
animale care sunt sau ar putea fi contaminaţi cu agenţi biologici din grupele 3 şi 4 angajatorul
trebuie să ia măsuri de izolare.
H.G. nr. l 093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi

sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă
Hotărârea transpune prevederile Directivei 2004/37/CE privind protecţia lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă
şi are ca scop proiecţia lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lor,
inclusiv prevenirea unor astfel de riscuri, care apar sau este posibil să apară prin expunerea la
agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.
Agentul cancerigen este:
a. o substanţă care corespunde criteriilor de clasificare 1 sau 2 de agenţi cancerigeni conform
anexei 1 la "Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr. 200/2000;
b. un preparat compus din una sau mai multe substanţe prevăzute la lit. a) atunci când
concentraţia uneia sau a mai multor astfel de substanţe, corespunde cerinţelor impuse de
Anexa 2 a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 200/2000;
c. o substanţă, un preparat sau un procedeu, prevăzute în Anexa 1, precum şi o substanţă sau
un preparat care este degajat printr-un procedeu prevăzut în aceasta anexă.
Hotărârea defineşte de asemenea agenţii mutageni.
Valoarea limita - limita mediei ponderale în timp a concentraţiei agentului cancerigen
sau mutagen în aer în zona de respiraţie a lucrătorului, pe o perioada de referinţă.
In cazul oricărei activităţi susceptibile să prezinte pentru lucrători un risc de expunere
la agenţi cancerigeni sau mutageni, angajatorul este obligat să determine natura, gradul şi
durata de expunere a lucrătorilor, pentru a face posibiă evaluarea oricărui risc pentru
sănătatea şi securitatea lor, precum şi stabilirea măsurilor care trebuie luate.
Angajatorul are obligaţia de a evalua periodic riscurile şi la orice modificare a
condiţiilor de muncă şi trebuie să ţină cont la evaluare de toate căile de pătrundere a agentului
cancerigen sau mutagen în organism şi să acorde atenţie specială lucrătorilor cu sensibilitate
cunoscută.
De asemenea, angajatorii au următoarele obligaţii:
> Reducerea utilizării şi înlocuirea agenţilor cancerigeni sau mutageni la locul de
mun că
Angajatorul trebuie să reducă utilizarea unui agent cancerigen sau mutagen la locul de
muncă dacă este posibil din punct de vedere tehnic în special prin înlocuirea sa cu o substanţă,
preparat sau procedeu care. în condiţii de utilizare nu este periculos sau este mai puţin
periculos.
> Prevenirea şi reducerea expunerii la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de
muncă
În situaţia în care s-a depăşit valoarea limită a agentului cancerigen sau mutagen
expunerile nu trebuie să se realizeze.
Obligaţiile angajatorului pentru a garanta sănătatea şi securitatea lucrătorilor sunt:
■ Reducerea utilizării unui agent cancerigen sau substituirea cu un altul care nu este
periculos sau este mai puţin periculos;
■ Evitarea sau reducerea expunerii
Trebuie să se producă agent cancerigen în spaţiu închis. Dacă acest lucru nu este
posibil din punct de vedere tehnic, trebuie ca nivelul de expunere să fie cât mai redus posibil.
In toate cazurile de utilizare a unui agent cancerigen, angajatorul trebuie să ia
următoarele măsuri:
- să limiteze numărul de lucrători expuşi;
- să evite (să minimizeze) degajarea agentului cancerigen la locul de muncă;
- să evacueze agentul cancerigen la sursă (ăspirare locala şi ventilaţie generala);
- să utilizeze metode de măsurare corespunzătoare (pentru detectarea precoce a poluării);
- să aplice metode şi proceduri de lucru corespunzătoare:
- să acorde prioritate măsurilor de protecţie colectivă (dacă este imposibil individuală);
- să pună în aplicare măsuri de igienă (curăţarea locurilor);
- să informeze lucrătorii;
- să delimiteze zonele de risc şi să utilizeze semnale adecvate de securitate (interdicţia de
fumat);
- să pună în aplicare planuri de urgenţă (pentru caz de accident);
- să asigure mijloace de depozitare şi de transport fără risc (etichetarea obligatorie a
recipienţilor care trebuie să fie ermetici):
- să asigure mijloace care să permită colectarea, depozitarea şi evacuarea în siguranţa a
deşeurilor de către lucrători.
■ Informarea autorităţilor competente
Angajatorul trebuie să pună la dispoziţia autorităţilor competente la cerere informaţiile
legate de motivele pentru care se utilizează agenţii cancerigeni sau mutageni;
- activităţile desfăşurate şi procedeele industriale folosite;
- cantităţile fabricate sau utilizate de substanţe ori preparate care conţin agenţi cancerigeni sau
mutageni;
- numărul lucrătorilor expuşi;
- măsurile de prevenire luate;
- tipul echipamentului de protecţie utilizat;
- natura şi gradul expunerii;
- cazurile de înlocuire a agenţilor cancerigeni sau mutageni.
■ Expunerea imprevizibilă şi cea previzibilă. Accesul în zonele de risc
În cazul producerii unor evenimente imprevizibile sau a accidentelor care ar putea
antrena o expunere anormala a lucrătorilor, angajatorul trebuie să îi informeze pe aceştia.
Până la normalizarea situaţiei şi eliminarea cauzelor expunerii anormale, angajatorul
trebuie să ia următoarele măsuri:
a. să dispună ca în zona afectata să lucreze numai lucrători care sunt indispensabili;
b. să doteze lucrătorii implicaţi cu echipament individual de protecţie;
c. să nu permită ca lucrătorii neprotejaţi să lucreze în zona afectată.
■ Măsuri de igienă şi de protecţie individuală
Angajatorul este obligat ca pentru orice activitate în care există risc de contaminare cu
agenţi cancerigeni sau mutageni să ia măsuri pentru a se asigura că:
a. lucrătorii nu mănâncă, nu beau şi nu fumează în zonele cu risc;
b. lucrătorii sunt dotaţi cu echipament individual de protecţie;
c sunt prevăzute locuri special amenajate pentru depozitarea separată a echipamentului
individual de protecţie faţă de îmbrăcămintea de stradă;
d. lucrătorii au la dispoziţie grupuri sanitare şi duşuri;
e. echipamentul individual de protecţie este depozitat corect, este verificat şi curăţat înainte şi
după fiecare utilizare;
f. echipamentul individual de protecţie cu deficiente este reparat sau înlocuit înainte de
următoarea utilizare.
■ Informarea şi formarea lucrătorilor
Informarea şi formarea lucrătorilor trebuie să fie suficientă şi adecvată, bazată pe toate
cunoştinţele disponibile privind:
- riscurile potenţiale pentru sănătate;
- măsurile care trebuie luate pentru prevenirea expunerilor;
- cerinţele de igienă;
- purtarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie;
- măsurile de luat in caz de incidente.
Angajatorul trebuie să vegheze ca recipienţii, ambalajele, instalaţiile să fie etichetate
clar şi lizibil şi să exprime semnele de avertizare cât mai vizibil.
Este necesar să se permită lucrătorilor să verifice dacă dispoziţiile hotărârii sunt bine
aplicate
■ Consultarea şi participarea lucrătorilor
Angajatorul trebuie să asigure consultarea şi participarea lucrătorilor şi
reprezentanţilor lor la procesul de stabilire a măsurilor privind protecţia lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de expunerea la acţiunea agenţilor cancerigeni şi mutageni.
■ Supravegherea medicală
Fiecare lucrător care desfăşoară activităţi cu risc pentru securitate şi sănătate trebuie să
fie supus unei supravegheri medicale înainte de expunere şi la intervale de timp regulate.
In baza supravegherii medicale se întocmeşte un dosar medical şi medicul de medicina
muncii propune măsuri individuale de protecţie sau de prevenire de luat în cazul fiecărui
lucrător.
Toate cazurile de cancer identificate ca rezultat al expunerii la un agent cancerigen în
timpul muncii trebuie să fie notificate autorităţii responsabile.
Lista lucrătorilor expuşi şi dosarul medical sunt păstrate pentru 40 de ani de la sfârşitul
expunerii.
H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi

sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de prezența agenţilor chimici la locul de muncă
Hotărârea transpune în legislaţia română prevederile Directivei 98/24/CE, Directivei
91/322/CEE. Directivei 2000/39/CE şi Directivei 2006/15/CE şi stabileşte cerinţele minime
pentru proiecţia lucrătorilor -împotriva riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lor, care
provin sau pot proveni din efectele agenţilor chimici prezenţi la locul de muncă ori ca rezultat
al oricărei activităţi profesionale care implică agenţi chimici.
De asemenea, sunt definiţi termenii următori: agent chimic; agent chimic periculos;
activităţi care implică agenţi chimici: valoarea limită biologica; supravegherea sănătăţii;
pericol; risc.
Pe lângă riscurile prevăzute în art. 7 alin. (1) - (3) din Legea nr.319/2006, angajatorii
trebuie să ia măsuri vizând şi următoarele:
- să se asigure ca riscul pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor în procesul de muncă, indus
de un agent chimic periculos, este eliminat sau redus la minimum, ţinând cont de valorile
limită de expunere profesională şi de valorile limită admise;
- atunci când constată prezenţa agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorul
trebuie să evalueze orice risc referitor la securitatea şi sănătatea lucrătorilor care decurge din
prezenţa agenţilor, luând în considerare:
■ proprietăţile lor periculoase;
■ informaţiile puse la dispoziţie de furnizori cum ar fi fişele de securitate;
■ nivelul, tipul şi durata expunerii;
■ condiţiile în care se desfăşoară luciul în prezenţa unor altfel de agenţi, inclusiv cantităţile
acestora;
■ valorile limită de expunere profesională sau valorile limită biologice naţionale;
■ efectul măsurilor preventive luate sau care urmează să fie luate;
■ concluziile care rezultă în urma supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor.
Măsurile, prin care angajatorul elimină sau reduce la minimum riscurile datorate
agenţilor chimici periculoşi, potrivit evaluării de risc, menţionate de hotărâre, sunt:
1. proiectarea şi organizarea sistemelor de lucru;
2. dotarea cu echipament corespunzător pentru luciul cu agenţi chimici, elaborarea şi
implementarea procedurilor de întreţinere, care să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor
în procesul de muncă;
3. reducerea la minimum a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi expuşi;
4. reducerea la minimum a duratei şi intensităţii de expunere;
5. măsuri corespunzătoare de igienă;
6. reducerea cantităţii de agenţi chimici prezenţi la locul de muncă minim necesar pentru tipul
de activitate respectivă;
7. proceduri adecvate de lucru care includ în special reglementări tehnice privind
manipularea, depozitarea şi transportul în condiţii de siguranţă la locul de muncă al agenţilor
chimici periculoşi şi ale deşeurilor care conţin asemenea agenţi chimici.
De asemenea, sunt stabilite măsurile specifice de protecţie şi prevenire după cum
urmează:
- angajatorul recurge la substituirea unui agent chimic periculos, înlocuindu-1 cu un agent sau
proces chimic care în condiţiile utilizării, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru
securitate şi sănătate;
- atunci când substituirea nu este posibilă, angajatorul ia în ordinea priorităţii următoarele
măsuri:
a) proiectarea unor procese de muncă şi control tehnic adecvate şi utilizarea echipamentelor şi
materialelor potrivite, astfel încât sa se evite sau să se reducă la minim, emiterea de agenţi
chimici periculoşi care pot prezenta un risc pentru siguranţa şi sănătatea lucrătorilor la locul
de muncă,
b) aplicarea unor măsuri de protecţie colectivă la sursa riscului, cum ar fi ventilaţia adecvată
şi măsurile potrivite de organizare;
c) aplicarea unor măsuri de protecţie individuală, inclusiv asigurarea echipamentului
individual de protecţie dacă expunerea nu poate fi prevenită cu alte mijloace.
Angajatorul este obligat să efectueze măsurări ale agenţilor chimici care pot prezenta
risc pentru sănătatea lucrătorilor la locul de muncă în mod regulat şi ori de câte ori se produce
expunerea lucrătorilor la agenţi chimici, în special cu privire la valorile limită de expunere
profesională.
Atunci când o valoare limită de expunere profesională stabilită efectiv la nivel naţional
a fost depăşită, angajatorul ia măsuri imediat pentru remedierea situaţiei prin aplicarea de
măsuri de prevenire şi de protecţie.
Măsurile care trebuie luate pot fi măsuri tehnice sau organizatorice potrivite cu natura
operaţiunii inclusiv de depozitare, manipulare şi separare a agenţilor chimici incompatibili.
Ordinea priorităţii măsurilor are ca scop:
- să prevină prezenţa la locul de muncă a concentraţiilor periculoase ale substanţelor
inflamabile sau a cantităţilor periculoase de substanţe chimice instabile, când natura muncii
permite acest lucru;
- să se evite prezenţa surselor de aprindere care pot da naştere unor incendii şt explozii sau a
condiţiilor nefavorabile care pot determina ca substanţele chimice instabile ori amestecurile
de substanţe să genereze efecte fizice dăunătoare şi
- să diminueze efectele negative pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor în caz de incendiu
sau explozie din cauza aprinderii substanţelor inflamabile, ori efectele fizice dăunătoare care
decurg din prezenţa substanţelor chimice instabile sau a amestecurilor de substanţe.
Angajatorul stabileşte măsuri sau planuri de acţiune care pot fi aplicate atunci când se
produce un eveniment.
Aceste planuri trebuie să includă exerciţii la intervale regulate pentru care se asigură
mijloacele adecvate de prim ajutor.
Atunci când un eveniment se produce, angajatorul ia imediat măsuri pentru reducerea
efectelor evenimenmlui şi pentru informarea lucrătorilor interesaţi.
Pentru a readuce situaţia la normal angajatorul trebuie:
- să aplice măsurile de remediere a situaţiei;
- să permită să lucreze în zona afectată numai lucrătorilor care sunt indispensabili pentru
efectuarea reparaţiei.
Lucrătorilor care lucrează în zona afectată li se asigură îmbrăcăminte de protecţie
potrivita, echipamente individuale de protecţie şi instalaţiile pe care trebuie să le utilizeze
până la revenirea situaţiei la normal.
Angajatorul asigură disponibilitatea informaţiilor cu privire la măsurile aplicabile în
caz de urgenţă, care implică agenţi chimici periculoşi.
In ceea ce priveşte informarea şi instruirea lucrătorilor, angajatorul trebuie să se
asigure ca lucrătorii sau reprezentanţii lor primesc:
> datele referitoare la existenţa oricărui agent periculos la locul de muncă şi informaţii
suplimentare de câte ori au loc schimbări majore la locul de muncă;
> informaţii despre agenţi chimici periculoşi la locul de muncă, riscurile pentru securitate şi
sănătate, valorile limită de expunere profesională şi prevederi legale;
> instaure şi informare privind precauţiile necesare şi acţiunile ce trebuie întreprinse pentru a
se proteja pe ei înşişi şi pe alţi lucrători la locul de muncă:
> acces la orice fişă tehnică de securitate.
In art. 34 al hotărârii se interzice producerea, fabricarea sau utilizarea la locul de
muncă a agenţilor chimici prevăzuţi în Anexa 3 a hotărârii, în condiţiile prevăzute în anexa
pentru a preveni expunerea lucrătorilor la riscurile pentru sănătate pe care le pot prezenta
anumiţi agenţi chimici sau anumite activităţi care implică agenţi chimici. Sunt permise
excepţiile următoare:
- pentru scopul exclusiv al cercetării ştiinţifice şi testării;
- pentru activităţile prin care se elimina agenţii chimici care sunt prezenţi sub forma de
produse secundare sau deşeuri:
- pentru producerea agenţilor chimici pentru a fi folosiţi ca produse intermediare în condiţii -
specificate de hotărâre.
Obţinerea derogării obligă angajatorul să prezinte la MMFES următoarele date:
- motivul penlru care solicită derogarea;
- cantităţile de agent chimic ce va fi folosita anual;
- activităţile şi/sau reacţiile sau procesele implicate;
- numărul lucrătorilor care vor fi implicaţi;
- măsurile prevăzute pentru protejarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor implicaţi;
- măsurile tehnice şi organizatorice luate pentru a preveni expunerea lucrătorilor.
Supravegherea stării de sănătate se efectuează atunci când sunt îndeplinite simultan
următoarele condiţii:
1. expunerea lucrătorului la agentul chimic periculos este de aşa natură încât se poate stabili o
legătura între o boala identificabilă sau un efect negativ al expunerii asupra sănătăţii;
2. există posibilitatea ca boala sau efectul să apară în condiţiile specifice de la locul de muncă
al lucră toiului;
3. tehnica de investigare prezintă un risc scăzut pentiu lucrători.
In situaţia în care este stabilită o valoare limită biologică tolerabilă obligatorie,
supravegherea stării de sănătate este obligatorie dacă se desfăşoară o activitate cu respectivul
agent chimic periculos.
Hotărârea interzice utilizarea unor agenţi chimici, respectiv a carbonarului bazic de
plumb (ceniza), sulfatului de plumb, oxidului de plumb, cu excepţia unor activităţi
menţionate.
Dosarele medicale cu privire la starea de sănătate a lucrătorilor supravegheaţi trebuie
să conţină un rezumat al rezultatelor supravegherii stării de sănătate şi al tuturor datelor
reprezentative obţinute prin monitorizarea expunerii persoanei respective la agentul chimic
periculos. Lucrătorii au acces la dosarele lor medicale.
Atunci când în urma supravegherii medicale se releva faptul ca un lucrător suferă de o
boală sau o afecţiune legată de expunerea la un agent chimic periculos la locul de muncă sau
dacă o valoare biologică admisă a fost depăşita, lucrătorul trebuie să fie informat despre acest
luciu de medicul care îi dă informaţiile şi îl consiliază asupra stării sănătăţii sale.
Angajatorul trebuie să revadă evaluarea riscurilor şi măsurile prevăzute pentiu
suprimarea sau reducerea acestor riscuri ţinând cont de avizul medicului de medicina muncii.
PREVENIREA RISCURILOR CHIMICE LA LOCUL DE MUNCA
Conform legislaţiei naţionale şi europene în domeniu, agenţii chimici periculoşi pot fi:
- agenţii chimici care întrunesc criteriile de clasificare ca substanţe periculoase, în
conformitate cu anexa 1 a HG. nr. 490/2002, fie că acea substanţă este clasificată în temeiul
hotărârii menţionate sau nu;
- agenţii chimici care întrunesc criteriile de clasificare ca preparat periculos, în sensul H.G. nr.
92/2003, fie că acel preparat este clasificai în temeiul hotărârii menţionate sauj nu;
- agenţii chimici, care, deşi nu întrunesc criteriile de clasificare ca fiind periculoşi, pot
prezenta un risc pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor datorită proprietăţilor fizico-
chimice, chimice sau toxicologice, şi a modului în care sunt utilizaţi sau sunt prezenţi la locul
de muncă, inclusiv orice agent chimic căruia i s-a atribuit o valoare limită de expunere
profesională ;
- pulberile de azbest şi/sau materiale cu conţinut de azbest, silicaii iîbroşi, înregistraţi de
Chemical Abstract
- Service sub diferite forme, cele mai cunoscute fiind azbestul alb (crizotil), azbestul albastru
(crocidolil), azbestul brun (amosit);
- agenţii cancerigeni substanţe, care corespund criteriilor de clasificare în categoria 1 sau 2 de
agenţi cancerigeni, în conformitate cu anexa 1 a H.G. nr. 490/2002;
- agenţii cancerigeni preparate, care corespund criteriilor de clasificare în categoria 1 sau 2 de
agenţi cangerigeni, în conformitate cu anexa 2 a H.G. nr. 490/2002 sau anexa 1 a H.G. nr.
92/2003;
- agenţii cancerigeni substanţe, preparate sau procedee prevăzute în anexa 1 a H.G. nr.
1093/2006, precum şi o substanţă sau un preparat care este degajat dintr-un procedeu prevăzut
în această anexă;
- agenţii mutageni substanţe, care corespund criteriilor de clasificare în categoria 1 sau 2 de
agenţi nuitageni, în conformitate cu anexa 1 a H.G. nr. 490/2002;
- agenţii mutageni preparate, care corespund criteriilor de clasificare în categoria 1 sau 2 de
agenţi mutageni, în conformitate cu anexa 2 a H.G. nr. 490/2002 sau anexa 1 a H.G. nr.
92/2003;
Datorită implicaţiilor majore pe care le au asupra sănătăţii lucrătorilor expuşi, ce se
pot manifesta după o perioadă de latenţă de 10, 15 sau chiar peste 20 de ani după expunere, se
acordă o atenţie deosebită azbestului şi agenţilor cancerigeni şi mutageni.
Agenţii chimici periculoşi pot fi prezenţi la locul de munca în stare gazoasă,

lichidă, solidă sau ca materie în suspensie.
In stare gazoasă, agenţii chimici pot fi gaze sau vapori. Gazele se produc în general în
procesele de topire, sudură, fermentaţii, ca urmare a diferitelor reacţii chimice (bioxid de
carbon (C0 2), monoxidul de carbon (CO), bioxidul de sulf (S02), azotul (N2) etc). Vaporii
pot proveni de la substanţe lichide mai mult sau mai puţin volatile sau de la solide care
sublimează la temperatura normală, cum este, de exemph' mercurul. Cei mai frecvenţi la locul
de muncă sunt vaporii organici care se generează din solvenţii folosiţi la vopsele, răşini,
cerneluri sau vaporii produşi în procesele de distilare, fie a petrolului, gudronului, fie în cele
de fabricare a polimerilor.
In stare lichidă, agenţii chimici poi fi acizi, baze, solvenţi etc. iar în stare solidă, se pot
găsi sub formă de pulberi, granule, fulgi, solzi de săruri, hidroxid de calciu, bioxid de siliciu
etc.
In stare de materie în suspensie - aerosoli, agenţii chimici pot exista în mediul

de.muncă sub formă de particule solide şi/sau lichide suspendate în aer, ce pot fi inhalate.
Mărimea lor poate oscila de la dimensiuni moleculare până la 100 microni în diametru.
Acestea pot fi de origine naturală sau pot fi provocate de om şi generarea lor poate fi dată de
foc, eroziune, sublimare, condensare, fricţiune între materiale la manipulare sau transport etc.
Pulberile sub forma suspensiilor de particule solide în aer, pot rezulta din operaţii
mecanice, precum măcinarea, şlefuirea, manipularea materialelor solide organice sau
anorganice, cum ar fi roci, lemn, carbon;
Fumul sub forma suspensiilor de particule solide în aer, pe bază de carbon, pot fi
rezultatul unei combustii incomplete; fumul metalic poate proveni din procesul de topire a
metalelor, din operaţiile de sudură sau, de exemplu, din combustia manganului ceaţa, pâcla,
negura sub forma dispersiilor de picături lichide în aer, rezultă fie prin condensarea din stare
gazoasă fie prin dispersia unui lichid prin pulverizare, barbotare sau fierbere, exemplu, ceaţa
de ulei din operaţiile de frezare şi ascuţire sau ceaţa acidă/alcalină produsă în procesele
electrochimice.
Agenţii chimici periculoşi, în funcţie de proprietăţile lor periculoase şi de efectele

asupra sănătăţii umane şi mediului (O.U.G nr. 200/2000 şi anexa 1, H.G. nr 490/2:000), se
clasifică în:
• substanţe şi prepárate explozive - solide, lichide care pot să reacţioneze exoterm în

absența oxigenului din atmosferă, producând imediat emisii de gaze, şi care, în condiţii de
probă determinate detonează, produc o deflagraţie rapidă sau, sub efectul căldurii, explodează
când sunt parţial închise;
• substanţe şi preparate oxidante - care în contact cu alte substanţe, în special cu cele
inflamabile, prezintă o reacţie puternic exotermă;
• substanţe şi preparate extrem de inflamabile - lichide cu un punct de aprindere foarte
scăzut şi cu un punct de fierbere scăzut, precum şi gaze care sunt inflamabile în contact cu
aerul la temperatura si la presiunea mediului ambiant;
• substanţe şi preparate foarte inflamabile - care pot să se încălzească şi apoi să se aprindă
în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie sau solide care se pot
aprinde cu uşurinţă după un scurt contact cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau
să se consume şi după îndepărtarea sursei sau lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut;
sau care în contact cu apa sau cu aerul umed emană gaze foarte inflamabile în cantităţi
periculoase;
• substanţe şi preparate inflamabile - substanţele şi preparatele lichide cu un punct de
aprindere scăzut.
• substanţe şi preparate toxice şi foarte toxice - care prin inhalare, ingestie sau penetrare
cutanată în cantităţi foarte mici sau reduse pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute
ale sănătăţii. Acţiunea toxicelor asupra organismului poate fi locală, numai asupra anumitor
organe (de ex. benzenul acţionează asupra sistemului nervos central) sau generală, când
afectează toate ţesuturile şi organele (de ex. acidul cianhidric sau oxigenul sulfurat). Nu se
poale face, însă, o delimitare precisă după criteriul tipului de acţiune, deoarece majoritatea
substanţelor toxice au în acelaşi timp şi o acţiune generală şi una locală asupra organismului.
Acţiunea toxică a substanţelor din aceeaşi clasă variază funcţie de compoziţia lor chimică. De
exemplu, la hidrocarburi toxicitatea creşte odată cu numănil de atomi de carbon din moleculă.
Acţiunea substanţelor toxice asupra organismului variază şi în funcţie de microclimat.
• substanţe şi preparate nocive - care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot cauza
moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;
• substanţe şi preparate corozive - care în contact cu ţesuturile vii exercită o acţiune
distructivă asupra acestora din urmă;
• substanţe şi preparate iritante - care prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea
ori cu mucoasele pot cauza o reacţie inflamatorie. Aceste substanţe pot produce inflamaţii ale
părţilor anatomice cu care intiti în contact si, în special, mucoaselor şi sistemului respirator.
Caracterul iritant al agenţilor chimici se poate manifesta la nivelul pielii, prin senzaţii de
înţepătură, usturime sau arsuri, la nivelul ochilor, cu acţiuni diferite în funcţie de produs
(acţiunea bazelor este mai periculoasă decât cea a acizilor), conjunctivite, cheratite şi chiar
perturbări ale vederii şi/sau la nivelul bronhiilor, unde pot produce disconfort respirator însoţit
sau nu de tuse şi chiar afecţiuni mai grave cum ar fi edemul pulmonar etc.
• substanţe şi preparate sensibilizante - care prin inhalare sau penetrare cutanată pot da
naştere unei reacţii de hipersensibilizare, iar în cazul expunerii prelungite produc efecte
nefaste caracteristice.
• substanţe cancerigene - care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot determina
apariţia afecţiunilor cancerigene ori pot creşte incidenţa acestora. Agenţii cancerigeni se
clasifică pe trei categorii, şi anume :
1. categoria 1- substanţe cunoscute drept cancerigene pentru om, pentru care există
suficiente elemente pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauză - efect, între expunerea
omului la asemenea substanţe şi apariţia cancerului.
2. categoria 2 - substanţe care trebuie asimilate ca substanţe cancerigene pentru om, pentru
care există suficiente elemente de justificare a unei prezumţii că expunerea omului la
asemenea substanţe poate determina apariţia cancerului.
3. categoria 3 - substanţe şi preparate care provoacă îngrijorare pentru oameni din cauza
efectelor cancerigene posibile, dar informaţiile disponibile nu permit o evaluare
satisfăcătoare.
• substanţe mutagene - care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot cauza anomalii
genetice ereditare sau poi creşte frecvenţa acestora. în ceea ce priveşte clasificarea şi
etichetarea şi având în vedere starea actuală a cunoştinţelor, aceste subslanţe sunt împărţite în
3 categorii:
1. categoria 1- substanţe cunoscute drept mutagene pentru om. Există suficiente elemente
pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauză - efect între expunerea omului la. astfel de
substanţe şi defectele genetice ereditare.
2. categoria 2 - substanţe care trebuie să fie asimílale ca substanţe mutagene pentru om.
Există suficiente elemente pentru justificarea unei prezumţii că expunerea omului la astfel de
substanţe poate duce la defecte genetice ereditare.
3. categoria 3 - substanţe care pot provoca motive de îngrijorare pentru oameni din cauza
posibilelor efecte mutagene. Studii corespunzătoare de mutagenicitate au furnizat elemente,
dar ele sunt insuficiente pentru clasificarea acestor substanţe în categoria 2.
• substanţe toxice pentru reproducere - care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată
pot produce ori pot creşte frecvenţa efectelor nocive nonereditare în progenitură sau pot dăuna
funcţiilor ori capacităţilor reproductive masculine sau feminine. în ceea ce priveşte
clasificarea şi etichetarea, ţinând seama de starea actuală a cunoştinţelor, aceste substanţe sunt
împărţite în 3 categorii:
1. categoria 1 - substanţe cunoscute pentru alterarea fertilităţii la oameni. Există suficiente
elemente pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauză-efect între expunerea omului la astfel
de substanţe şi alterarea fertilităţii.
2. categoria 2 - substanţe care trebuie asimilate ca substanţe care alterează fertilitatea la
oameni. Există suficiente elemente pentru justificarea unei prezumţii că expunerea omului la
asemenea substanţe poate altera fertilitatea.
3. categoria 3 - substanţe care provoacă îngrijorare în ceea ce priveşte fertilitatea
oamenilor.
Tipuri de expunere profesională ia agenţii chimici periculoşi

Agenţii chimici periculoşi pot pătrunde în organism pe cale respiratorie prin inhalare,
pe cale cutanată sau pe cale digestivă.
 Calea respiratorie, este calea "privilegiată" de pătrundere în organism şi constă în

inhalarea/inspirarea substanţelor sub formă de gaz (oxid de etilena, diazometan etc),
vapori (benzen, clorură de vinil etc.) sau pulberi (siliciu cristalin, azbest etc).
Gazele, în funcţie de caracterul iritant sau corosiv, pot ataca căile respiratorii
superioare şi chiar plămânul (clorul-C12, bioxidul de sulf-S02, fosgenul, oxidul de carbon-
CO). Oxidul de carbon (CO) 'intră în concurenţă cu oxigenul (02) şi hemoglobina producând
intoxicaţii, dureri de cap şi, în funcţie de doză şi durată, poate provoca moartea.
Vaporii de solvenţi pot provoca iritaţii aie căilor respiratorii superioare sau pot fi
preluaţi de sânge, cu efect asupra ficatului şi sistemului nervos.
Pulberile, în funcţie de mărimea particulelor, pot intra prin inhalare în bronhii şi în
alveolele pulmonare. Când pulberea pătrunde în plămâni produce efecte toxice la nivel
respiratoriu, putând cauza boli profesionale de tipul azbestozei sau silicozei. Unele pulberi pot
trece dincolo de alveolele pulmonare şi poi fi transportate în sânge, cum este cazul pulberii de
plumb care nu are efect la nivel respiratoriu, dar prin circulaţia sanguină încarcă organismul
cu Pb.
Inhalarea pulberilor care conţin bioxid de siliciu liber cristalin (cuarţ) poate implica
riscul distrugerii treptate a plămânilor şi instalării silicozei, care de regulă se manifestă la 10 -
30 de ani din momentul în care începe expunerea ia pulberi cu conţinui de cuarţ. Boală nu este
vindecabilă, iar în stadiu avansat ea conduce la slăbirea inimii şi îmbolnăvirea de tuberculoză.
Inhalarea fibrelor de azbest poate cauza modificări. în primul rând. la nivelul
aparatului respirator. Boala numită azbestoză presupune apariţia unor cicatrici la nivelul
plămânilor şi reducerea funcţiei acestora până la invaliditate sau deces. Inhalarea fibrelor de
azbest creşte, de asemenea, riscul apariţiei cancerului pulmonar, mài ales în cazul fumătorilor.
 Calea cutanată - transcutanată atâ si/sau percutanată, este tipul de expunere prin
care agentul chimic pătiunde prin difuziune în piele, chiar dacă nu există o leziune a
epidermei şi/sau ca urmare a unei ruperi a ţesutului epidermic. Substanţa poate intra în
contact cu stratul superficial al pielii sau cu epiderma, caz în care se produce contactul
cu vasele de sânge, efectele fiind locale. Atunci când substanţa intră în contact cu
derma care este puternic vascularizată se poate produce trecerea în sânge şi substanţa
periculoasă poale fi condusă la rinichi, ficat, sistem nervos. De exemplu, fenolul trece
rapid în dermă în timp celelalte substanţe pătrund încet şi dificil, dar toate pătrund în
dermă când contactul este prelungit.
Contactul solvenţilor organici cu pielea, în cazul operaţiilor de degresare fără mănuşi,
poate produce iritaţii, eczeme sau dermatite de contact, precum şi dureri de cap, tulburări
digestive, chiar dacă s-a făcut protecţie respiratorie.
Trebuie să se ţină cont de faptul că efectul unei substanţe se poate accentua în cazul în
care utilizarea acesteia presupune încălzirea ei. în cazul utilizării unor substanţe care pot
cauza probleme de sănătate chiar şi în urma expunerii la cantităţi mici, este important să se
aibă în vedere că pot rămâne urme de substanţă chiar şi pe ambalaj, pe echipamentul de
muncă sau pe echipamentul individual de protecţie.
 Calea digestivă - ingestia (înghiţirea) accidentală de agenţi chimici, lichide sau
solide, este cea mai rară forma de expunere la locul de muncă. Drumul pătrunderii în
organism este, în acest caz, gura, esofagul, sistemul digestiv. Dacă produsul este foarte
agresiv acesta poate să treacă prin ficat şi să intre în sistemul sanguin şi de aici să fie
redistribuit către ochi, sistemul nervos etc. (de ex. ingestia de săruri anorganice de
mercur poate provoca otrăvire cu mercur).
Aceste accidente se produc, în cele mai mulle cazuri, prin refolosirea ambalajelor de
produse chimice pentni ambalarea produselor alimentare, prin nerespectarea regulilor de
igienă a mâinilor şi/sau prin fumatul, băutul şi mâncatul la locul de muncă poluat.
Simbolizarea pericolelor asociate agenţilor chimici periculoşi

Pericolul este "proprietatea intrinsecă, cu potenţial de a dăuna, a unui agent chimic ".
Există 10 simboluri grafice de avertizare a pericolelor pe care le prezintă agenţii
chimici periculoşi, aliniate prevederilor europene în domeniu, din care 5 exprimă pericolul
fizico-chimic, 4 exprimă pericolele pentru sănătate, şi 1 exprimă pericolul pentru mediu.
Astfel, agenţii chimici care prezintă un pericol fizico-chimic, sunt simbolizaţi cu
următoarele semne grafice: Extrem de inflamabil (F+); Foarte inflamabil (F); Exploziv (E);
Oxidant (O): Corosiv (C).
Sunt periculoşi pentru sănătate, agenţii chimici simbolizaţi cu semnele grafice: Foarte
toxic (T+): Toxic (T); Nociv (Xn); Iritant (Xi).
Sunt periculoşi pentru mediu agenţii chimici simbolizaţi cu semnele grafice: Periculos
pentru mediu (N).
Categoriile de pericol ale substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, precum şi
simbolurile corespunzătoare, sunt definite în Anexa 4 a H.G. nr. 490/2002 astfel: poze
Ca instrument de lucru, angajatorii, lucrătorii desemnaţi, serviciile interne sau externe
de prevenire şi protecţie pot folosi Instrumentul nr.1 "Clasificare, simboluri şi categorii de
pericol ale agenţilor chimici" pus la dispoziţie de Comisia Europeană, prin „Ghidul practic cu
caracter nerestrictiv privinc protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de prezenţa agenţilor chimici la locul de muncă", publicat pe pagina de Internet
(Anexat la finalul acestui capitol).
Riscuri asociate expunerii la agenţi chimici periculoşi

Riscul este definit de legislaţia naţională şi europeană ca fiind "probabilitatea ca
potenţialul de a dăuna al agentului chimic să producă efecte în condiţiile utilizării şi/sau
expunerii".
Riscurile pe care le pot prezenta agenţii chimici pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor expuşi depind de pericolul potenţial al agentului dar şi de durata şi intensitatea
expunerii.
RISC= PERICOL x EXPUNERE
Natura riscurilor speciale atribuite substanţelor şi preparatelor periculoase, este
indicată de către producător cu ajutorul frazelor de risc de tip R, reglementate în Anexa 5 a
H.G. nr. 490/2002.
Există 68 fraze de risc notate de la Rl- R68 şi mai multe combinaţii ale acestora.
Recomandările de prudenţă privind utilizarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, făcute de producător, se exprimă prin fraze de securitate de tip S, reglementate în
Anexa 6 a H.G. nr. 490/2002.
Există 64 fraze de securitate care pot fi asociate agenţilor chimici periculoşi, de la S1-
S64 şi combinaţii ale acestora.
Simbolul grafic de avertizare, frazele de risc R şi frazele de securitate S vor fi
obligatoriu plasate pe etichetele substanţelor şi preparatelor chimice periculoase!
Riscurile asociate pericolelor pe care le prezintă agenţii chimici periculoşi asupra
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, sunt de incendiu-explozie (ftzico-chimic), cronic
pentru sănătatea lucrătorilor (toxico- biologic) şi de sensibilizare.
Riscul de incendiu-explozie (ftzico-chimic) este asociat agenţilor chimici: Extrem de

inflamabili (F+), Foarte inflamabili (F), Explozivi (E), Oxidanţi (O), Corosivi (C). 116
In acest caz, efectul dăunător asupra lucrătorilor este provocat de energia degajată ca
urmare a combustiei sau exploziei tinor agenţi chimici susceptibili să antreneze acest tip de
fenomene.
Incendiile la locul de muncă pot provoca arsuri grave, vătămări corporale violente sau
intoxicaţii acute cu gaze, în special dacă nu s-au luat măsurile pentru intervenţiile de urgenţă
corespunzătoare; aproape invariabil incendiile aduc în acelaşi timp şi daune grave
patrimoniului întreprinderii.
Exploziile, se pot produce în timpul unei reacţii de oxidare sau de descompunere din
cauza creşterii temperaturii, presiunii sau a celor doi parametri în acelaşi timp. Exploziile se
desfăşoară rapid, şi sunt însoţite de o degajare rapidă a unor cantităţi apreciabile de căldură şi
gaze sau vapori încălziţi, care produc un lucru mecanic de deplasare sau distingere,
Riscul de incendiu - explozie este, in general, conştientizat şi luat în considerare de
majoritatea angajatorilor datorită faptului că este cel mai cunoscut prin efectele lui materiale
şi umane imediate. Un incendiu sau o explozie antrenează întotdeauna un număr mare de
persoane direct sau indirect implicate ia locul de muncă, intervenţii ale unor echipe
specializate, din afara unităţii (echipe de pompieri profesionişti, medici de urgenţă etc), este
uneori amplu mediatizat de presa audio/scrisă şi aduce atingere imaginii unităţii respective.
Riscul cronic pentru sănătatea lucrătorilor (loxico-biologic), este asociat agenţilor
chimici Foarte toxici (T+), Toxici (T), Nocivi (Xn), Azbest.
Consecinţele asupra sănătăţii lucrătorilor expuşi la aceşti agenţi chimici periculoşi sunt
îmbolnăvirile cronice de tipul cancerelor şi/sau alergiilor.
Agenţii chimici care pot produce astfel de îmbolnăviri cronice, cei mai frecvent
întâlniţi la locurile de muncă sunt: compuşii de arsen (insecticidele folosite în agricultură, sau
industria extractivă), pulberea de silice cristalină (industria extractivă, construcţii, industria
ceramică, industria sticlei), particule de emisii Diesel (industria extractivă, transporturi
feroviare), hidrocarburi aromatice policiclice (industria petrolieră, petrochimie, industria
ceramică, fibre minerale şi artificiale, cauciuc, sticlă etc).
Cancérele obişnuite de origine profesională sunt cancerul cavităţii nazale, generat de
pulberile de lemn de esenţă tare şi praful de nichel, care afectează lucrătorii din domeniul
forestier, al prelucrării lemnului, respectiv, finisarea metalelor şi leucemia, datorată expunerii
la benzen, un solvent utilizat la obţinerea combustibililor şi diferitelor altor produse.
Principalele boli provocate de inhalarea fibrelor de azbest sunt azbestoza, un tip de
fibroză pulmonară, care apare după mai mulţi ani de expunere, atunci când doza reţinută în
plămâni este suficient de mare, cancerul bronho - pulmonar, care apare după un termen de
latenţă de circa 15 ani de la expunere sau mezoteliomul, cancer primar al pleurei, care poate
surveni la câţiva zeci de ani după expunere.
Risc de sensibilizare este asociat agenţilor chimici Iritanţi (Xi) şi Nocivi (Xn).
Substanţele iritante (Xi) pot provoca sensibilizare prin contact cutanat, efectul fiind în
acest caz dermatitele de contact alergice. Aceşti agenţi afectează de obicei mâinile şi
antebraţele, părţi care sunt cele mai expuse contactului cutanat, clar se pot extinde şi la alte
părţi ale corpului. Simptomele includ uscăciunea pilelti, roşeaţa sau senzaţia de mâncărime
sau mai grav tumefierea, crăparea, îngroşarea pielii, putând apărea uneori şi pustule.
Unii agenţi chimici sensibilizând cu acţiune cutanată sunt clasificaţi şi listaţi în
reglementările naţionale. Etichetarea acestora va conţine fraze de risc de tip R, şi anume R43
"Poate cauza sensibilizare prin contact cu pielea" sau R42/43 "Poate cauza sensibilizare prin
inhalare sau contact cu pielea".
De asemenea, listele valorilor limită de expunere profesională furnizează indicaţii în
ceea ce priveşte potenţialul sensibilizam şi potenţialul de a penetra prin piele, substanţele fiind
notate cu indicativul P (piele). Persoanele sensibile pot prezenta reacţii alergice chiar şi în
prezenta unor cantităţi foarte mici de substanţă, la nivele cu mult sub concentraţiile-limită
care antrenează necesitatea etichetării şi sub limita de expunere profesională.
Substanţele nocive (Xn) provoacă, în general, sensibilizare prin inhalare, efectul
manifestări cu caracter clinic al unei reacţii alergice, astm, rinită sau alveolită.
Riscul ca o persoană să devină alergică la o substanţă care apare în mediul de muncă
cresc cazul unei expuneri ridicate sau a unor expuneri repetate.
Printre substanţele chimice care pot-provoca alergii se numără cromul (din cimentul
cu materiale pentru argăsit pielea) acrilaţii (din materialele stomatologice, industria de mase
plai adezivi), amidele (din vopselele de păr), izocianaţii (clin spumele izolante, vopsele,
emailuri, ade; colofoniul (din răşini, materiale de lipire, adezivi), fomaldehida (cosmetică,
finisare îmbălsămare) şi anhidridele acetice (din vopselele pulbere, industria electronică), în
ceea ce privește lumea vegetală şi animală, făina şi latexul pot cauza alergii.
Prevenirea şi controlul expunerii la agenţi chimici periculoşi la locul de

muncă
Un plan simplu pentru managemetul riscurilor chimice, care poate fi aplicat la nivelul
unității economice cuprinde următorii paşi:
- schema
- Identificarea prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă
-Colectarea informaţiilor pentru determinarea proprietăţilor periculoase ale agenţilor chimici
identificaţi (eticheta, FPS, V.L.E.P., alte surse)
expunerea lucrătorilor la agenţi chimici periculoşi identificaţi
Evaluarea riscurilor referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor, care decurg din

prezenţa agenţilor chimici periculoşi identificaţi la locul de muncă
Identificarea prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă (art.12

-HG. nr. 1218/2006) presupune:
- identificarea şi inventarierea agenţilor chimici utilizaţi în activităţile curente din unitate sub
forma materiilor prime, rezultaţi ca produse intermediare (fumul de sudură, pulberile de lemn,
pulberile de azbest, pulberile de faină, vaporii de compuşi organici volatili, ceaţa de ulei etc),
rezultaţi ca produse finite dar şi a agenţilor care pot proveni din emisii sau scăpări accidentale
(abur la temperatură şi presiune ridicata sau alte fluide);
- identificarea inventarierea activităţilor care implică agenţi chimici periculoşi, adică orice
proces de muncă în care sunt utilizaţi sau se intenţionează utilizarea agenţilor chimici,
inclusiv producerea, manipularea, depozitarea, transportul, comercializarea şi tratarea
reziduurilor, luând în considerare şi activităţile de întreţinere, curăţenie sau reparare a unei
clădiri, a instalaţiilor de canalizare sau a utilajelor tehnologice.
- identificarea cantităţilor de agenţi chimici periculoşi folosiţi sau emişi;
- identificarea lucrătorilor expuşi în mod curent sau în cazul operaţiilor de curăţenie, de
intervenţii, revizii şi reparaţii.
Ca instrument de lucru, angajatorii, lucrătorii desemnaţi, serviciile interne sau externe
de prevenire si protecţie pot folosi Instrumentul nr. 2 - "Model de Inventar al agenţilor
chimici din imitate" anexat la finalul acestui capitol. Rezultatul acestei activităţi de
identificare va fi completarea coloanelor 1-3 din Instrumentul nr. 2.
Colectarea informaţiilor pentru determinarea proprietăţilor periculoase ale

agenţilor chimici identificaţi (eticheta, FTS, VLEP, alte surse)
Agenţii chimici periculoşi prezenţi la locurile de muncă pot induce un risc pentru
sănătatea sau securitatea lucrătorilor expuşi din cauza:
• proprietăţilor fizico-chimice periculoase, de exemplu inflamabilitate, explozivitate,

instabilitate, reactivitate, etc;
• proprietăţilor toxicologice, spre exemplu, substanţele foarte toxice, toxice, nocive, corosive,
iritante, care provoacă alergii, substanţele carcinogene, care provoacă cancer, sterilitate sau
malformaţii congenitale, în această categorie intră şi substanţele care pot provoca eczeme în
urma unui contact prelungit cu pielea;
• temperaturii sau presiunii la. care sunt folosiţi la locurile de muncă, de exemplu vapori de
apă la !50°C, stropi de metal fierbinte, etc.;
• capacităţii lor de a înlocui oxigenul din atmosfera locurilor de muncă, spre exemplu, azotul
(sau gazele inerte) care în principiu nu este periculos, atunci când concentraţia sa depăşeşte
proporţia naturală din aer, scade proporţia de oxigen şi aerul respirat devine sufocant.
Compoziţia aerului poate fi de asemenea modificată în urma unor procese chimice sau
biologice care consumă oxigen;
• formei sub care se găsesc la locurile de muncă (de exemplu solid inert sub formă de pudră
respirabilă);
• radioactivităţii, spre exemplu, deşeurile radioactive, care necesită condiţii speciale de
securitate în muncă;
Pentru a determina riscurile posibile legate de prezenţa agenţilor chimici la locurile de
muncă, este deci indispensabil să cunoaştem proprietăţile periculoase ale agenţilor chimici şi
forma sub care sunt utilizaţi sau prezenţi.
Informaţii despre proprietăţile periculoase ale agenţilor chimici prezenţi la locurile de
muncă pot fi obţinute din următoarele surse:
► listele de substanţe chimice şi activităţi periculoase prevăzute în actele normative în
vigoare : ►eticheta produsului;
► fişa tehnică de securitate (FTS):
► valorile limită de expunere profesionale (VLEP) şi valori limită biologice (VLB);
recomandările Comisiei Europene;
► instituţii şi specialişti în domeniu, medici de medicina muncii;
► baze de date, internet etc.
Listele de agenţi chimici din legislaţia naţională în vigoare, care pot fi consultate
sunt:
- Inventarul European al Substanţelor Comerciale Existente, aprobat prin Ordinul nr.
227/2002;
- Lista Europeană a Substanţelor Chimice Notificate - ELINCSA, anexă la Ordinul MEC nr.
608/2002 care cuprinde 1461 substanţe;
- Lista substanţelor chimice periculoase clasificate şi etichetate - Anexa 2, H.G. nr. 490/2002;
- Lista substanţelor şi preparatelor chimice clasificate cancerigene, cat.1- Lista 1, Anexa 2,
H.G. nr. 347/2003 (40 poziţii);
- Lista substanţelor şi preparatelor chimice clasificate cancerigene, cat.2- Lista 2, Anexa 2,
H.G. nr. 34 7/2003(734poziţii);
- Lista substanţelor şi preparatelor mutagene, cat.2 - Lista 4, Anexa 2, H.G. nr. 347/2003 (16
poziţii);
- Lista substanţelor şi preparatelor toxice pentru reproducere, cat.l - Lista 5, Anexa 2, H.G. nr.
347/2003 (16poziţii);
- Lista substanţelor şi preparatelor toxice pentru reproducere, cat.2 - Lista 6, Anexa 2, H.G. nr.
347/2003 (18poziţii);
- Lista substanţelor pentru care sunt stabilite valori limită obligatorii naţionale de expunere
profesională - Anexa 1, H.G. nr. 1218/2006 (594 poziţii);
- Lista substanţelor pentru care sunt stabilite valori limită biologice obligatorii - Anexa 2, H.G.
nr. 1218/2006 (52 poziţii);
- Interdicţii - Anexa 3, H.G. nr. 1218/2006;
- Lista substanţelor, preparatelor şi procedeelor care pot duce la apariţia cancerului - Anexa 1,
H.G. nr. 1093/2006;
- Lista agenţilor cancerigeni şi pulberilor pentru care sunt stabilite valori limită naţionale de
expunere profesională - Anexa 3, H.G. nr. 1093/2006 (10 pulberi);
- Lista pulberilor pentru care sunt stabilite valori limită de expunere profesională - Anexa 1,
III. Agenţi fizico-chimici, H.G. nr. 355/2007 (18 pulberi).
Eticheta de pe ambalajul produselor este prima sursă de informare cu care vine în

contact angajatorul şi lucrătorul. O etichetă corect întocmită şi amplasată pe ambalaj permite
identificarea agentului chimic, a pericolelor şi a riscurilor, precum şi a unor măsuri de
securitate care trebuie luate.
IMPORTANT! Agenţii chimici pot fi plasaţi pe piaţă şi utilizaţi numai dacă

eticheta ambalajelor include simbolurile de pericol (Legea nr. 451/2001).
Eticheta substanţelor periculoase care se plasează pe piaţă, conform prevederilor

O.U.G. 200/2000, trebuie să includă indicaţii lizibile care se referă la:
- numele substanţei, recunoscută internaţional;
- numele şi adresa completă, inclusiv numărul de telefon, ale celui care răspunde de plasarea
pe piaţă a substanţei sau preparatului chimic periculos, respectiv, producătorul, importatorul
sau distribuitorul;
- simbolurile referitoare la pericol şi, dacă este cazul, indicaţii despre pericolele rezultate clin
folosirea substanţei;
- frazele de risc (tip R), specifice utilizării substanţelor periculoase, referitoare la riscurile care
pot apărea la utilizarea substanţei periculoase;
- frazele de securitate (tip S), indicând recomandări referitoare la prudenţa cu care trebuie
utilizată substanţa periculoasă ;
- atribuirea numărului Comunităţii Economice Europene din IESCE, dacă acesta este alocat.
Eticheta preparatelor periculoase care se plasează pe piaţă va conţine, în plus,
denumirea chimică a componentelor clasificate ca substanţe periculoase precum şi cantitatea
nominală (masa nominală sau volumul nominal) a conţinutului, în cazul preparatelor chimice
periculoase comercializate persoanelor fizice.
Eticheta va fi în limba română, va fi aşezată la loc vizibil şi va avea dimensiuni
corespunzătoare tipului de ambalaj.
Fişa Tehnică de Securitate (FTS) a produselor reprezintă o alta sursă de informare
pentru angajator şi oferă informaţii reale, disponibile, actualizate, necesare pentru luarea
măsurilor de protecţie şi prevenire la locul de muncă.
Fişa tehnică de securitate, conform dispoziţiilor legale, este trimisă de către
producător, importator sau distribuitor utilizatorului profesional, la prima livrare a
substanţelor şi preparatelor periculoase sau chiar înainte de livrare; ea trebuie să fie redactată
în limba româna şi să poarte data ultimei actualizări.
Angajatorul va folosi informaţiile din FTS la evaluarea riscurilor legate de utilizarea
agenţilor chimici dar şi atunci când doreşte să evalueze periculozitatea mai multor agenți
pentru a găsi alternative de înlocuire.
FTS va fi pusă la dispozitia:
- lucrătorilor desemnaţi SSM
-serviciilor interne/externe de prevenire şi protecţie reprezentanţilor lucrătorilor
- medicului de medicina muncii
- lucrătorilor pentru informare.
Fisa Tehnică de Securitate (cont Anexei 5, H.G. nr 490/2002)

1. Identificarea produsului și a societății
2. Compoziţia/clasificarea
3. Proprietăţile periculoase
4. Primul-aiutor
5. Măsurile în caz de incendiu
6. Măsurile în caz de scăpări accidentale
7. Depozitarea şi manipularea
8. Limitarea expunerii/ măsuri individuale de protecție
9. Proprietăţile fizice si chimice
10. Stabilitatea chimică şi reactivitatea
11. Informaţii toxicologice
12.Informaţii ecotoxicologice
13. Manipularea reziduurilor/deşeurilor
14. Informaţii privind transportul
15. Prevederile legale in domeniu
16. Alte informaţii
Ca instrument de lucru, angajatorii, lucrătorii desemnaţi, serviciile interne sau
externe de prevenire şi protecţie pot folosi Instrumentul nr.2 "Model de Inventar al agenţilor
chimici din unitate" anexat. Rezultatul acestei activităţi va fi completarea coloanei 5 din
Instrumentul nr. 2. Fişele tehnice de securitate vor fi ataşate si vor face parte din Inventar.
Valorile limită obligatorii naţionale de expunere profesională, stabilite pentru
agenţii chimici periculoşi, reprezintă limita mediei ponderate în funcţie de timp a
concentraţiei unui agent chimic în aerul zonei in care respiră un lucrător, pentru o perioadă de
referinţă specificată, pentru 8 ore sau pentru un termen scurt de maximum 15 minute.
Valorile limita obligatorii naţionale de expunere profesională se stabilesc, ţinând cont
de valoarea limită existentă la nivel comunitar, pe baza unor informaţii şi date ştiinţifice şi
tehnice relevante existente, precum şi pe baza tehnicilor de măsurare existente.
Orice agent chimic pentru care s-au stabilit valori limită obligatorii naţionale de
expunere profesională, este considerat agent chimic periculos, in conformitate cu
prevederile H.G, nr. 1218/2006, art. 5 (2c)
Anexa 1 a H.G. nr. 1218/2006 cuprinde 594 de agenţi chimici periculoşi pentru care
sunt stabilite valori limită obligatorii naţionale de expunere profesională, din care:
• 10 sunt notaţi cu indicativul C şi sunt considerate substanţe cu acţiune cancerigenă (arsen şi
compuşi anorganici, benzen, benzi dină, bis-cloro-mtil-eter, clorura de vinil, crom hexavalent
şi metalurgia cromului, cromat de zinc, hidrocarburi policiclice aromatice - fracţiunea
extractibilă în benzen, naftilamină, nichel şi compuşi);
• 7 sunt notaţi cu indicativul Fp şi sunt considerate substanţe foarte periculoase, expunerea la
aceste substanţe trebuind practic exclusă (3-4 benzpiren, benzidină, bis-cloro-metil-eter.
naftilamină. 4-nitrodifenil, N-nitrozodinietilamină, O-tolidină);
• 32 sunt notaţi cu indicativul Pc şi sunt considerate substanţe potenţial cancerigene;
• 142 sunt notaţi cu indicativul P (piele), aceste substanţe putând pătrunde în organism prin
pielea sau mucoasele intacte.
Valorile limită de expunere (VLE) şi substanţele pentru care s-au stabilit aceste VLE
pot fi revizuite de către comisia naţională de specialitate pe baza unor date ştiinţifice şi
tehnice relevante şi în acest caz vor fi informate Comisia Europeană şi statele membre despre
acest lucru.
Anexa 3, H.G. nr. 1093/2006 cuprinde valori limită naţionale de expunere profesională
pentru agenţii cancerigeni: benzen, clorura de vinil monomer şi pulbere de lemn de esenţă
tare. De asemenea suni stabilite şi valorile limită admisibile de expunere profesională pentru
10 pulberi (pulberea de cuarţ, tridimit, cristobalit, azbest, lână de sticlă, lână de rocă, lână de
furnal, fibre de sticlă, lemn de esenţă moale şi lemn de cedru).
Anexa l, IIL Agenţi fîzico - chimici a H.G. nr. 355/2007 cuprinde valori limită de
expunere profesională, în fracţiunea respirabilă/inhalabilă, pentru 18 pulberi (fibre de sticlă cu
filament continuu; bumbac-in-cânepă; făină de grâu; cereale; celuloză; cărbune-cocs-grafit
(SiCh sub 5%); fibre de p-amidă; caolín; ipsos-ghips; marmură-cretă (carbonat de calciu);
mică; ciment Portland; talc fără fibre de azbest; tutun; lemn de esenţă moale; carbura de
siliciu (carborund); stearat de zinc; pulberi fără efect specific).
În mod periodic şi ori de câte ori se produce vreo schimbare în condiţiile care pot
afecta expunerea lucrătorilor, angajatorul trebuie să dispună efectuarea de măsurări ale
concentraţiilor în atmosfera mediului de muncă.
Metodele de măsurare şi evaluare a concentraţiei agenţilor chimici din aer la locul de
muncă trebuie să fie standardizate şi în conformitate cu recomandările practice elaborate de
Comisia Europeană.
Atunci când o valoare limită de expunere profesională este depăşită, angajatorul
trebuie să identifice cauzele acestei depăşiri, să informeze lucrătorii implicaţi şi/sau
reprezentanţii lor în unitate cât mai rapid posibil asupra acestei depăşiri şi asupra cauzelor ei,
să consulte lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora asupra măsurilor ce trebuie luate sau, în
caz de urgenţă, să dispună măsurile cele mai adecvate pentru remedierea situaţiei, în timp cât
mai scurt posibil. Este interzisă continuarea lucrului în zonele afectate până la luarea
măsurilor adecvate pentru protecţia lucrătorilor. Pentru a verifica eficienţa măsurilor dispuse,
se va realiza imediat o nouă măsurare a concentraţiei de noxe în mediul de muncă.
Valoarea limită biologică (VLB) este definită de H.G. nr. 1218/2006 ca limita
concentraţiei, în mediul său biologic de referinţă, a unui agent chimic relevant, a metabolitului
său ori a unui indicator al efectului. Pentru anumiţi agenţi chimici se stabilesc valori limită
biologice obligatorii naţionale, bazate pe valoarea limită a Uniunii Europene, fără să o
depăşească.
Anexa 2 a H.G. nr. 1218/2006 cuprinde VLB stabilite pentru plumb şi compuşii săi
ionici, dar VLB pentru alţi 47 de agenţi chimici periculoşi. în situaţia în care este stabilită o
valoare limită biología, tolerabilă obligatorie, supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor
expuşi este o cerinţă obligatorie pentru desfăşurarea activităţii cu respectivul agent chimic
periculos. Lucrătorii trebuie sa fie informaţi în legătură cu această cerinţă înainte de a li se
atribui sarcina care implica riscul de expunere la agentul chimic periculos.
Ca instrument de lucru, angajatorii, lucrătorii desemnaţi, serviciile interne sau
externe de prevenire şi protecţie pot folosi Instrumentul nr. 2 "Mode! de Inventar al agenţilor
chimici din unitate" anexat, în care se vor completa coloanele 6 şi 7 cu valorile limită de
expunere profesională (VLEP) şi, după caz, coloana 8 cu valorile limită biologice (VLB)
extrase din actele normative menţionate mai sus.
Instituţiile care au în structură laboratoare abilitate pentru efectuarea determinărilor de
noxe profesionale sunt:
• Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti;
• Clinicile de medicina muncii sau boli profesionale;
• Inspecţia Muncii prin Centrul de Monitorizare a Unităţilor cu Risc Profesional;
• Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Muncii;
• Institutele de Sănătate Publică din Bucureşti, Iaşi. Cluj, Timişoara;
• alte laboratoare abilitate.
Pentru fiecare angajator, respectarea valorilor limită de expunere profesională
trebuie să fie un obiectiv minimal, obligaţia lui legală fünd de a reduce nivelul de
expunere la cea mai mică valoare ce poate fi atinsă !
Alte surse de informare despre agenţii chimici periculoşi pot fi organismele naţionale
şi europene cu atribuţii în prevenirea riscurilor profesionale, ce pun la dispoziţia angajatorilor,
prin intermediul paginilor de internet, ghiduri şi informaţii privind bunele practici europene,
precum şi studii de caz.
Angajatorii pot accesa paginile de internet:
- www.protectiamuncii.ro - Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă,
punctul focal România
- www.anspcp.ro - Agenţia Naţională pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase
- http://agencv.osha.eu.int - Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă de la
Bilbao, Spania
- hesa.etui-rehs.org - Institutul de Cercetări al Confederaţiei Sindicale Europene
- ecb.jrc.it/REACH - Biroul European pentru Substanţe Chimice
- europa.eu.int/comm/enterprise/chemicals/chempot/whitepaper/whitepaper.htm
- www.inrs.fr - Institutul Naţional de Cercetări Ştiinţifice, Franţa
- www.insht.es - Institutul Naţional de Securitate şi Igienă în Muncă, Spania
- www.hse.uk - Inspecţia Muncii Anglia
- Eurostat (biroul de statistică al Comunităţii Europene); www.ilo.org - Organizaţia
Internaţională a Muncii.
Evaluarea riscurilor referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor, care

decurge din prezenţa agenţilor chimici periculoşi identificaţi
In conformitate cu art. 12 (2), H.G. nr. 1218/2006 evaluarea riscurilor va lua în
considerare proprietăţile lor periculoase/ nivelul, tipul şi durata expunerii/ condiţiile în care se
desfăşoară lucrul în prezenţa unor astfel de agenţi, inclusiv cantităţile acestora/ valorile limită
de expunere profesională sar valorile limită biologice naţionale / efectul măsurilor preventive
luate sau care urmează să fie luate/ concluziile care rezultă în urma supravegherii stării de
sănătate deja efectuate.
Evaluarea riscului, trebuie prezentată într-o formă corespunzătoare, împreună cu toate
documentele doveditoare, şi poate include o justificare a angajatorului referitoare la faptul că
natura şi amploarea riscurilor datorate agenţilor chimici nu necesită o evaluare detaliată a
riscului.
Evaluarea riscului, în conformitate cu prevederile legale naţionale şi europene, se face:
• obligatoriu înaintea începerii unei activităţi noi care implică expunerea la agenţi chimici
periculoşi;
• pentru toţi agenţii chimici în combinaţie, în cazul activităţilor care implică expunerea la mai
mulţi agenţi chimici periculoşi; pentru toate locurile de muncă;
• pentru toate activităţile, inclusiv cele de întreţinere, reparaţii;
Evaluarea riscului trebuie prezentată în formă corespunzătoare şi actualizată
permanent, mai ales atunci când au intervenit schimbări tehnologice semnificative sau
rezultatele stării de sănătate o impun.
Analiza riscurilor legate de .expunerea lucrătorilor la agenţi chimici periculoşi, trebuie
să ia considerare următoarele riscuri:
• Risc de incendiu şi/sau de explozie;
• Riscuri ocazionate de reacţii chimice periculoase sau care pot afecta sănătatea şi securitatea
lucrătorilor;
• Riscul legat de inhalare,
• Risc legat de absorbţia prin piele;
• Risc în caz de contact cu pielea sau cu ochii;
• Risc legat de ingestie;
•Risc legat de pătrunderea pe cale parenterală.
Ca instrument de lucru pentru aprecierea nivelului de risc, angajatorul şi echipa de
evaluare pot folosi Instrumentul nr. 4 "Nivel de risc privind expunerea la agenţi chimici
periculoşi", propus de Comisia Europeană (anexat la finalul acestui capitol).
Măsuri de prevenire a riscurilor asociate agenţilor chimici periculoşi
Măsurile generale pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor expuşi la agenţi chimici

periculoşi, pe care angajatorul este obligat să le pună în aplicare conform ari. 17 H.G. nr.
1218/2006, sunt în special:
a) Proiectarea şi organizarea sistemelor de lucru la locul de muncă;
b) Dotarea cu echipament corespunzător pentru lucrul cu agenţii chimici, elaborarea și
implementarea procedurilor de întreţinere, care să asigure securitatea şi sănătatea
lucrătorilor în
procesul de muncă;
Este foarte important ca angajatorul să asigure cadrul necesar nu numai pentru
achiziţionarea echipamentelor de muncă adecvate ci şi pentru menţinerea acestora in stare de
funcţionare-şi la parametrii proiectaţi. In acest sens, angajatorul va elabora şi implementa
proceduri de verificare/ întreţinere/ revizie/ reparaţie a echipamentelor de muncă, pe baza
cărţilor tehnice. Rezultatele verificărilor trebuie înregistrate şi puse ia dispoziţia Inspecţiei
Muncii la cererea acesteia. Ele trebuie păstrate pe o perioadă de timp corespunzătoare, în
funcţie de recomandările sau specificaţiile producătorului.
c) Reducerea la minimum a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi expuşi;
Acest lucru se poate realiza prin organizarea sarcinilor de muncă/ separarea zonelor de
lucru în care se găsesc agenţi chimici periculoşi de restul activităţilor/ prin limitarea accesului
în zonele de risc. In organizarea sistemelor de muncă, angajatorul va urmări reducerea la
minimum a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi expuşi, în special, în cazul
activităţilor de întreţinere, reparaţii, revizii, unde expunerea lucrătorilor la noxe poate fi
semnificativ crescută. Se va ţine cont de acest lucru mai ales în cazul agenţilor cancerigeni
sau mutageni care pot provoca. în funcţie de cantitatea inhalată, înghiţită sau pătrunsă prin
piele, efecte ireversibile asupra-stării de sănătate chiar după o singură expunere.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, intervenţii, revizii, care prezintă risc de
accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale, angajatorul va întocmi permise de lucru,
care atestă realizarea măsurilor de protecţie necesare efectuării operaţiilor în condiţii de
securitate şi va desemna personalul de specialitate, pe tipuri de operaţii, specificat în permis şi
instruit şi/sau autorizat în acest scop.
d) Reducerea la minimum a duratei, şi intensităţii de expunere;
Se ştie că expunerea prin inhalare la un agent chimic = concentraţia x timpul de
expunere.
Reducerea uneia dintre cele două variabile duce la reducerea expunerii. Se recomandă
organizarea muncii astfel încât timpul de expunere să fie cât mai scăzut posibil, reducându-l la
ceea ce este absolut indispensabil.
Valoarea concentraţiei din mediul de munca depinde de numeroşi factori, printre care:
nivelul de generare al agentului chimic şi ventilaţia de la locul de muncă. Nivelul de generare
a unui agent chimic depinde de anumiţi parametri precum temperatura, presiunea etc.
Menţinerea acestor parametri la valorile normale ale procesului pot menţine nivelul noxelor în
mediul de muncă la un nivel scăzut, De exemplu controlarea presiunii aerului utilizat în
operaţiunile de pulverizare a vopselelor la acoperirea băilor, rezervoarelor, recipientelor în
care se găsesc agenţi chimici pe bază de compuşi organici volatili, pot diminua semnificativ
cantitatea de solvenţi în mediul de muncă. Concentraţia în mediu a unui agent chimic generat
în timpul luciului creşte continuu într-un spaţiu neventilat, de aceea toate locurile de muncă
trebuie să respecte condiţiile minime de ventilare.
e) Măsuri corespunzătoare de igienă;
Se ştie că agenţii chimici pot pătrunde în organism şi pe cale cutanată şi prin ingestie.
De aceea este foarte important să se evite contactul direct al agentului chimic cu pielea şi, în
caz de contact accidental, să se spele imediat zona afectată. Îmbrăcămintea impregnată se va
înlocui imediat, deoarece ea oferă o suprafaţă de contact şi, prin urmare, de absorbţie
cutanată. Pe de altă parte îmbrăcămintea murdară constituie un focar suplimentar de
contaminare.
Obişnuinţele contrare igienei elementare, cum ar fi acela de a fuma, bea sau mânca la
locul de muncă, trebuie eradicate, mai cu seamă atunci când se lucrează cu agenţi chimici
periculoşi, deoarece aceste obişnuinţe favorizează ingerarea involuntară şi sistematică a
acestora.
Din aceste motive, se recomandă implementarea de bune practici de igienă personală
prin: interdicţia de a mânca, de a bea sau de a fuma în zonele în care pot fi prezenţi agenţi
chimici periculoşi/ curăţarea, echipamentelor individuale de protecţie înainte de folosire şi ia
sfârşitul schimbului de lucru/ punerea la dispoziţia lucrătorilor a instalaţiilor pentru igiena
personală şi utilizarea acestor instalaţii înainte de a lua masa şi la sfârşitul zilei de muncă/
utilizarea de produse de curăţare şi îngrijire a pielii care nu trebuie să fie agresive etc.
Lucrătorii trebuie informaţi, încurajaţi şi controlaţi să păstreze curăţenia locului de
muncă şi să evite acumularea de material - conţinând agenţi chimici periculoşi. In cazul
agenţilor cancerigeni este obligatorie curăţarea regulată a pardoselilor, pereţilor şi altor
suprafeţe, delimitarea zonelor de risc şi utilizarea unor indicatoare de securitate adecvate,
inclusiv indicatorul "fumatul interzis". Eliminarea sau curăţarea deversărilor se va face, după
caz, cu agenţi absorbanţi sau neutralizanţi care, după utilizare, vor fi depuşi în recipiente
pentru reziduuri, apoi retrase din spaţiile de muncă şi eventual tratate. La locurile de muncă se
vor utiliza panouri de semnalizare şi avertizare adecvate.
f) Reducerea cantităţii de agenţi chimici prezenţi la locul de muncă la nivelul minim
necesar tipului de activitate;
Cantitatea de agent chimic prezent la locul de muncă poate determina amploarea şi
consecinţele unei explozii sau a unui incendiu, concentraţia în aer a componentelor volatile
precum şi creşterea riscului de inhalare a acestora. Din aceste considerente cantitatea trebuie
limitată h maximum în cadrul oricărei operaţiuni, astfel încât să se reducă în mod eficient
intensitatea expunerii Cantitatea minimă recomandată dintr-un agent chimic la locurile de
muncă depinde de proprietăţile periculoase- ale agentului, care trebuie luate în considerare
atunci când este vorba, de exemplu, de substanţe inflamabile, sensibilizante sau cancerigene.
O regulă de baza este aceea de a utiliza recipiente de capacitate mică la locurile de muncă şi a
stoca recipientele de mare capacitate în locuri special amenajate.
g) Proceduri adecvate de lucru care includ în special reglementări tehnice privind
manipularea, depozitarea şi transportul în condiţii de siguranţă la locul de muncă ale
agenţilor chimici periculoşi şi ale deşeurilor care conţin asemenea agenţi chimici;
Tot ca măsuri generale de prevenire a riscurilor, angajatorul va asigura elaborarea şi
implementarea de proceduri adecvate de lucru, manipulare, depozitare, .transport în siguranţă
la locul de muncă al agenţii chimici. Se vor avea în vedere şi deşeurile care conţin agenţi
chimici, azbest şi agenţi cancerigeni şi mutageni, care vor fi tratate conform reglementărilor în
vigoare referitoare la deşeuri toxice şi periculoase.
Măsurile aplicabile în cazul producerii de accidente, incidente

sau urgenţe
Aceste măsuri trebuie luate de angajator pentru intervenţii în cazul producerii de
accidente, incidente sau urgenţe şi pentru prevenirea efectelor pe care acestea le pot avea
asupra lucrătorilor. Pentru aceste situaţii, angajatorul are următoarele obligaţii legale:
► Stabilirea măsurilor şi a planurilor de acţiune care vor fi puse în aplicare în momentul
apariţiei unor astfel de evenimente;
Aceste planuri de acţiune trebuie să includă exerciţii de protecţie adecvate, care vor fi
efectuale la intervale regulate, precum şi dotările necesare acordării primul ajutor.
► Măsuri pentru a reduce efectele evenimentului şi pentru informarea lucrătorilor
interesaţi;
Pentru a readuce situaţia la normal, angajatorul trebuie:
- să aplice măsurile necesare pentru remedierea situaţiei cât mai rapid posibil;
- să permită să lucreze in zona afectată numai lucrătorii care suni indispensabili pentru
efectuarea reparaţiilor şi a altor operaţiuni necesare.
Lucrătorilor cărora li se permite să lucreze în zona afectată li se va asigura
îmbrăcăminte de protecţie potrivită, echipament individual de protecţie, echipament special de
securitate şi instalaţiile pe care trebuie să le utilizeze, atât timp cât situaţia se menţine.
Persoanelor neprotejate nu îi se va permite să rămână în zona afectată.
Angajatorul trebuie să asigure disponibilitatea informaţiilor cu privire la măsurile
aplicabile în caz de urgenţă şi să asigure condiţiile ca serviciile interne şi externe pentru
accidente şi urgenţe să aibă acces la aceste informaţii.
Instruirea şi informarea lucrătorilor asupra pericolelor şi riscurilor

prezente la locul de muncă
Instruirea şi informarea lucrătorilor este o alta componentă importantă a
managementului riscurilor chimice de care depinde în mare măsură realizarea obiectivelor
propuse.
Numai lucrătorii instruiţi şi informaţi corespunzător sunt capabili să aplice măsurile de
prevenire şi protecţie stabilite. De aceea, este foarte important ca lucrătorii sau reprezentanţii
acestora să primească o pregătire suficientă şi adecvată riscurilor la care sunt expuşi, în
special, sub formă de informaţii şi instrucţiuni.
La fiecare loc de muncă, angajatorii trebuie să afişeze: denumirea agenţilor periculoşi
prezenţi la locul de muncă/ riscurile pentru securitate şi sănătate/ valorile limită de expunere
profesională/ conţinutul fişelor tehnice de securitate.
De asemenea, pentru a se asigura că se vor respecta toate măsurile de prevenire
adoptate, angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţa lucrătorilor efectele asupra sănătăţii şi
securităţii ce decurg din aceste măsuri, precauţiile care trebuie luate pentru prevenirea
expunerii, cerinţele de igienă ce trebuie respectate, inclusiv necesitatea de a se abţine de la
fumat, precum şi măsurile pe care trebuie să le ia lucrătorii, în special personalul de
intervenţie, în cazul producerii unor incidente. Angajatorul trebuie să informeze angajaţii cu
privire la instalaţiile şi recipientele auxiliare acestora care conţin agenţi cancerigeni sau
mutageni, să vegheze ca toate aceste recipiente, ambalaje şi instalaţii să fie etichetate clar şi
lizibil şi să expună semnele de avertizare în mod cât mai vizibil.
Atunci când, din motive întemeiate, este necesară purtarea echipamentului individual
de protecţie şi a echipamentului individual de lucru, angajatorul trebuie să explice lucrătorilor
necesitatea şi consecinţele referitoare la purtarea echipamentelor de protecţie, modul de
întreţinere şi valabilitatea acestora.
Instruirea şi informarea lucrătorilor trebuie efectuate înaintea începerii unei activităţi
care implică expunerea la agenţi chimici, adaptate evoluţiei riscurilor şi apariţiei unor riscuri
noi şi repetate periodic.
Informaţiile vor fi furnizate prin comunicare orală, instruire individuală şi instruire
bazată pe suport scris, în funcţie de natura şi gradul riscului.
Lucrări de specialitate:
- Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, Publicaţiile FACTS;

- Asociaţia de Standardizare dm România - SR EN !050:2000 Securitatea maşinilor. Principii
pentru aprecierea riscului, www.asro.ro:
- Basuc M, Baltă M., Grosu Ş.M., Năpar G., Zamfîrache E,, Toaje E.M., Stoicescu D. -
Reglementări şi bune practici în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, Editura Copertex,
Bucureşti, 2005
Comisia Europeană - Comitetul consultativ pentru securitate, igienă şi proiecţia sănătăţii la
locul de muncă - Linii directoare europene pentru organizarea eficientă a securităţii şi
protecţiei sănătăţii literatorilor în muncă. Document 0135/4/99 EN. 27.10.1999:
- Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Angajare, Afaceri Sociale şi Egalitate de
Şanse, Ghici practice cu caracter nerestrictiv privind protecţia securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici la locul de muncă, iunie
2005.
Commission des Communautés Européennes - S'adapter aux changements du travail et de la
société une nouvelle strategie communautaire de sânte et de sécurité 2002-2006, Bruxelles, 1
1.03.2002;
Darabont A, Pece St, Dăscălescu A. - Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol.l şi
2, Editu. Agir, Bucureşti, 2001;
Darabont Al, Kovacs Ştefan, Darabont Dom - Sistem de autoevaluare a securităţii si sănătăţii
în muncă pentru întreprinderi/e mici şi mijlocii, versiunea a 3-a, Bucureşti, 2002, INCDPM;
European Commision - European guidelines on the successful organisation of safety and
'health protection for workers at work. Document 0135/4/99 EN, Bruxelles, 1999,
http://europa.eu:
European Agency for Safety and Health at Work - Instrument pentru evaluarea riscurilor,
Părţile I-IV, http : //imm.pro tec tiamu nci i. ro;
Fundaţia Mapfre Estudios Spania, Manual de Securitate Integrală în întreprindere;
Inspecţia Muncii - Ghid de evaluare a riscurilor, broşură, Bucureşti, 2007;
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii - Ghid pentru evaluarea
nivelului de securitate în muncă, elaborat de Darabont Al, Tănase N, Bucureşti, INCDPM;
Institutul Naţional de Securitate şi Igienă în Muncă Spania, Ghid tehnic pentru evaluarea şi
prevenirea riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici la locul de muncă, 2002
Pece Ştefan - Evaluarea riscurilor in sistemul om - maşină, Editura; Atlas Press Bucureşti,
2003;
Vînturache M.O - Securitatea şi sănătatea în muncă în întreprinderile mici şi mijlocii -
deziderat social şi imperativ economic - lucrare prezentată la Simpozionul „Abordări moderne
în managementul şi economia organizaţiei", A.S.E. Bucureşti, 2006.
Ordin nr. 552/2005 privind procedurile de raportare, de către agenţii economici, a datelor şi
informaţiilor referitoare la substanţele şi preparatele chimice;
Ordin nr. 221/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de omologare a
ambalajelor destinate transportului substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
Ordin nr, 26/2003 privind unele măsuri pregătitoare pentru organizarea activităţilor aferente
notificării substanţelor chimice;
Ordin MIR im. 608/2002 privind aprobarea Listei europene a substanţelor chimice notificate -
ELINCS;
Ordin MIR nr. 227/2002 privind Inventarul european al substanţelor existente puse pe piaţa -
IESCE;
Ordin nr. 1147/2002 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor -
construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea depozitelor de deşeuri:
Ordin nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor;
Ordin nr. 1234/2006 privind aprobarea Codului de bune practici în fermă;
Ordin APM nr. 1441/2003 privind înfiinţarea Secretariatului de risc pentru controlul
activităţiloi care prezintă pericole de accidentare majore în care sunt implicate substanţe
periculoase (unităţi economice de tip SEVESO II);
Ordin nr. 825/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002
privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi
completării; ulterioare;
Ordin nr. 450/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002
completările ulterioare;
Ordin im 848/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002
Ordin nr. 1687/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi
Ordin MLPTL nr. 891/2003 pentru stabilirea unor reguli privind transportul mărfurilor
periculoase pe calea ferată;
Ordin MTCT nr. 2.224/2004 pentru stabilirea unor reguli privind transportul mărfurilor
Ordin MTCT nr, 644/2005 pentru stabilirea unor reguli privind transportul mărfurilor
Ordin MTCT nr. 389/2006 pentru aprobarea sistemului de inspecţii obligatorii la navele de tip
feribot Ro-Ro, precum şi la navele, de pasageri de mare viteza care operează în serviciu
regulat; -
Codul EV1DG - codul maritim internaţional al mărfurilor periculoase în vigoare;
Codul IBC - lista internaţională a Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI) referitoare la
construcţia şi echipamentul navelor care transporta produse chimice periculoase în vrac;
Codul JOC - lista internaţională a OMI, cu reglementările referitoare la construcţia şi
echipamentul navelor care transporta gaze lichefiate în vrac;
Acordul european privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile
navigabile interioare şi Regulamentul privind transportul intern al substanţelor periculoase pe
Rin, astfel cum sunt incluse în dreptul comunitar;
Instrucţiuni tehnice pentru transportul mărfurilor periculoase în condiţii de siguranţă, emise de
Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile.
CAPITOLUL III
CRITERII GENERALE PENTRU EVALUAREA RISCURILOR
DICTIONAR DE TERMENI
În sensul legii securităţii şi sănătăţii în muncă, termenii şi expresiile de mai jos au
următorul înţeles:
a) lucrator - persoana angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii
în perioada efectuării stagiului de practica, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de
munca, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;
b) angajator - persoana fizica sau juridică ce se afla în raporturi de munca ori de serviciu
cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
c) alţi participanţi la procesul de munca - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate,
cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale
în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în
regim de voluntariat, precum şi someri pe durata participării la o forma de pregătire
profesională şi persoane care nu au contract individual de munca încheiat în forma scrisă şi
pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice
alt mijloc de proba;
d) reprezentant al lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor - persoana aleasă, selectata sau desemnată de lucrători, în conformitate
cu prevederile legale, sa îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la
protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în munca;
e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele
procesului de munca, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în
timpul procesului de munca ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoana
data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate
persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boala profesională sau
legată de profesiune;
g) accident de munca - vătămarea violenta a organismului, precum şi intoxicatia acuta
profesională, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile calendaristice,
h) boala profesională - afectiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau
profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca,
precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de
munca;
i) echipament de munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosită în munca;
j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de
un lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi pună în
pericol securitatea şi sănătatea la locul de munca, precum şi orice supliment sau accesoriu
proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de munca - locul destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile
întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care
lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuala căreia îi
lipseşte doar prilejul declansator pentru a produce un accident în orice moment;
m) stagiu de practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii
în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi somerii în perioada de reconversie
profesională;
n) securitate şi sănătate în munca - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca
scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de munca, apărarea vieţii,
integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de
munca;
o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria,
accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activităţi sau a
unui echipament de munca sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a
afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil sa aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost
posibil sa producă pagube materiale;
p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afară întreprinderii/unităţii, abilitate sa
presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca,
conform legii;
q) accident uşor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita
numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de munca cu o durata
mai mica de 3 zile;
r) boala legată de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori
determinanţi sunt de natura profesională.
Sunt aplicabile definiţiile

din standardul SR EN ISO 9000:2001 şi OHSAS 18001
Audit = proces sistematic, independent şi documentat avînd ca scop obţinerea de dovezi ale
auditului şi evaluarea acestora în mod obiectiv pentru a determina în ce măsură criteriile de
audit sunt îndeplinite (când un sistem de management al calităţii şi un sistem de management
al mediului sunt auditate împreună, termenul este audit combinat; când două sau mai multe
organizaţii de audit cooperează pentru auditul aceluiaşi auditat, termenul este audit în comun).
Auditat = unitate organizatorică care este auditată.
Auditor = persoana care are competenţa de a efectua un audit.
Concluziile auditului = rezultatele auditului, furnizate de echipa de audit după considerarea
obiectivelor auditului şi a tuturor constatărilor auditului.
Constatări ale auditului = rezultatul evaluării dovezii de audit în raport cu criteriul de audit.
Constatările auditului pot indica deopotrivă conformitatea sau neconformitatea cu criteriul de
audit sau oportunităţile de îmbunătăţire.
Criteriu de audit = set de cerinţe şi proceduri. Criteriul de audit este utilizat ca cerinţă în
comparaţie cu dovada de audit.
Dovadă de audit = înregistrări, declaraţii privind fapte sau alte informaţii verificabile, care
sunt relevante pentru criteriul de audit.
Echipa de audit = unul sau mai mulţi auditori care realizează un audit, sprijiniţi, dacă este
nevoie de experţi tehnici; echipa de audit poate include auditori în curs de formare.
Evaluarea riscurilor = procesul general de estimare a gradului de risc şi deciderii dacă riscul
este tolerabil sau nu.
Expert tehnic = persoană care furnizează cunoştinţe specifice sau expertiză echipei de audit.
Incident = eveniment care cauzează un accident sau poate să ducă la un accident.
Neconformitate = orice devieri de la standardele de lucru, practici, procedee, regulamente,
performanţele sistemului de administrare etc. care pot duce, direct sau indirect, la leziuni sau
înrăutăţirea sănătăţii, stricăciuni aduse proprietăţii, stricăciuni aduse mediului de lucru sau o
combinaţie a acestora.
Obiective = Scopuri, în ceea ce priveşte performanţa OH&S, pe care o organizaţie şi le
propune să le atingă.
Performanţă = rezultatele măsurabile ale sistemului de administrare SSM, aferente
controlului organizaţiei cu privire la riscuri de sănătate şi securitate, în baza strategiei OH&S
şi obiectivelor sale.
NOTĂ: Măsurarea performanţei include măsurarea activităţilor de administrare SSM şi a
rezultatelor acesteia.
Pericol = sursa sau situaţia cu un potenţial de vătămare, cum ar fi leziuni sau înrăutăţirea
sănătăţii, stricăciuni aduse proprietăţii, stricăciuni aduse mediului de lucru sau o combinaţie a
acestora.
Plan de audit = descrierea activităţilor pentru un audit.
Program de audit = audituri planificate pentru o anumită perioadă şi îndreptate spre
atingerea anumitor obiective (un program de audituri include toate activităţile necesare pentru
planificarea, organizarea şi realizarea auditurilor).
Risc = combinaţia probabilităţii şi consecinţelor apariţiei unui eveniment periculos anume.
Risc tolerabil = riscul care a fost redus la un nivel ce poate fi suportat de organizaţie, ţinând
cont de obligaţiile sale legale şi strategia sa SSM.
Sănătate şi securitate la locul de muncă = condiţiile şi factorii care afectează sănătatea
lucratorilor, altor participanti la procesul de muncă.
Sistem de administrare SSM = parte din sistemul general de administrare, care facilitează
managementul riscurilor din SSM, asociate cu acţiunile organizaţiei. Acesta include structura
organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedeele, procesele şi
resursele pentru dezvoltare, implementare, obţinere, revizuire şi menţinere a politicii
organizaţiei faţă de SSM.
Organizaţie = compania, firma, întreprinderea, instituţia sau asociaţia, sau o parte a acestora,
incorporată sau nu, publică sau privată, care are funcţii şi administraţie proprii.
PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOR
Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de

muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor
de prevenire/ protecţie a acestor riscuri.
Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească următoarele
etape obligatorii:
 identificarea pericolelor existente şi riscurilor;
 identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;
 estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor;
 examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor;
 adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor
Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod
raţional, luând în calcul şi riscurile nesemnificative (riscuri din activităţi cotidiene) numai în
cazul când există posibilitatea agravării lor.
Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe (birouri, ateliere,
maşini unelte, etc.); evolutive (şantiere, docuri, etc); mobile (temporare).
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează
după o schemă permanentă se va face ţinând cont de condiţiile existente uzuale, nu va fi
reiterată pentru locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se
modifică.
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în
considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ţinându-se seama de toate
schimbările elementelor sistemului de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau de
reprezentanţii acestora, ci în acest demers vor fi antrenaţi muncitorii sau reprezentanţii lor,
care trebuie consultaţi pe tot parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de
prevenire/ protecţie adoptate şi la concluziile obţinute.
La evaluarea riscurilor se va ţine cont obligatoriu de prescripţiile legale şi de normele
şi recomandările publicate (norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere,
norme ale asociaţilor profesionale etc.)
Evaluarea riscurilor va ţine cont de eventuale prezenţe la locul de muncă analizat şi a
altor categorii de personal din afara sistemului de muncă care pot fi expuşi riscurilor existente
sau pot provoca riscuri suplimentare personalului prezent. Aceste categorii de personal
(personal din alte sectoare ale unităţii, persoane din alte societăţi, vizitatori, studenţi, clienţi,
elevi, public etc.) nefiind conştienţi de riscuri, ignoră măsurile de protecţie şi se expun
pericolelor, de aceea ele trebuiesc informate în prealabil de măsurile de protecţie ce se impun.
Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit şi
iminent de accidentare urmărindu-se:
 identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra organismului
uman (deces sau invaliditate);
 nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale;
 durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
 numărul persoanelor expuse;
 nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale;
Locurile de muncă cu pericol deosebit şi/sau iminent conţin factori de risc care
generează explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori
de risc naturali şi speciali ai mediului de muncă.
La locurile de muncă ce presupun activităţi în condiţii de risc deosebit, timpul de lucru
poate fi redus sub 8 ore/zi.
Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecţie a riscurilor sunt:
 evitarea riscurilor;
 înlocuirea elementelor periculoase;
 combaterea riscurilor la sursă;
 prioritatea măsurilor de protecţie colectivă;
 considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice;
 ameliorarea continuă a nivelului SSM.
UTILITATEA EVALUĂRII RISCURILOR PROFESIONALE
Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească următoarele

etape obligatorii
identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;
estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor;
examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor;
identificarea pericolelor existente şi riscurilor;
adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor.
Cunoaşterea şi evaluarea riscurilor dă posibilitatea persoanei juridice de a întreprinde
acţiuni, care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A investi în prevenirea accidentelor
de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea activităţii
societăţii.
Activitatea de prevenire fiind o componentă intrinsecă a procesului de muncă, poate să-l
influenţeze sub următoarele aspecte:
Continuitatea procesului de producţie. Se ştie că producerea unui accident generează
întreruperea lucrului pentru o perioadă de timp relativ limitată, dar în acelaşi timp generează o
stare de tensiune nervoasă în rândul personalului datorată evenimentului şi incertitudinii.
Acest lucru face ca procesul de muncă să se desfăşoare cu scăderi ale ritmului de muncă şi
implicit cu scăderea producţiei.
Reducerea costurilor. Mijloacele de prevenire a riscurilor, bine alese, măresc viteza de
derulare a fluxului tehnologic micşorând sau eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o
creştere a producţiei şi implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. în acelaşi timp
sunt eliminate şi cheltuielile făcute cu realizarea măsurilor de protecţie a muncii, ce se pot
dispune în urma cercetării eventualelor accidente ce se pot produce în sistemul dat.
Creşterea eficienţei muncii. Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea
sau eliminarea cheltuielilor făcute cu repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea
costurilor directe ale accidentului (asistenţă socială, plata concediului medical, ajutoare
materiale etc), la evitarea perturbărilor procesului de producţie prin reorganizări ale
personalului precum şi la eliminarea cheltuielilor suplimentare legate de pregătirea
personalului ce suplineşte pe cei accidentaţi.
Creşterea productivităţii. Alegerea tehnologiilor şi a echipamentelor cât mai puţin
periculoase, stabilirea ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea (tehnologică) a
personalului, respectarea graficelor de întreţinere şi reparaţie sunt tot atâtea elemente care
contribuie la creşterea productivităţii, atât prin creşterea randamentului utilajelor cât şi prin
creşterea randamentului personalului. De asemenea, un rol deosebit la creşterea productivităţii
îl are realizarea unui mediu de lucru normal. Este ştiut faptul că un mediu ambiental corect
conduce la creşterea atenţiei şi implicit la reducerea numărului de rebuturi prin creşterea
confortului în muncă.
Creşterea calităţii produselor. Acest fapt se realizează aproape automat derivând din
disciplinarea personalului prin respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat în
condiţiile optime prevăzute de procedurile de lucru nu poate fi decât un produs de calitate.
Îmbunătăţirea climatului socio-profesional. Implicarea întregului personal în
activitatea de prevenire a riscurilor conduce la conştientizarea rolului socio-profesional pe
care îl are fiecare. De asemenea, aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de
organizare a muncii (formarea echipelor de lucru, transmiterea sarcinilor de muncă etc.). Un
personal conştient de sarcinile sale, cunoscător al mijloacelor de acţiune este un personal
performant. Relaţiile profesionale şi sociale corect stabilite în cadrul formaţiei creează un
climat de siguranţă şi încredere, care favorizează creşterea eficienţei muncii.
Creşterea prestigiului societăţii. Prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită în
muncă, prin neintervenţia unor factori perturbatori cauzaţi de accidente în respectarea
contractelor şi angajamentelor şi ca urmare a realizării unor produse de calitate, atât în rândul
angajaţilor proprii cât şi în rândul beneficiarilor şi colaboratorilor se va crea o imagine
favorabilă cu privire la seriozitatea societăţii.
Eliminarea consecinţelor administrative, contravenţionale sau penale suferite de
eventualele persoanele vinovate de producerea unor accidente precum şi despăgubirile către
victime sau urmaşii acestora.
În concluzie, o activitate desfăşurată în condiţii de securitate conduce la creşterea
în final a profitului societăţii şi la bunăstarea lucrătorilor.
NOTIUNI DESPRE RISCURI SPECIFICE SI PREVENIREA LOR IN

SECTORUL CORESPUNZATOR ACTIVITATII INTREPRINDERII
SI/SAU UNITATII
La analiza de evaluare a riscurilor se tine seama de scala de cotare a gravitaii si

probabilitatii consecintelor actiunii factorilor de risc asupra organismului uman, care
sunt grile de clasificare a consecintelor in clase de gravitate si clase de probabilitate a
producerii lor.
La evaluarea riscurilor unui loc de munca se intocmeste:
o fisa de evaluare a locului de munca care este un document centralizator al tuturor
operatiilor de identificare si evaluare a riscurilor de accidentare si / sau imbolnavire
profesionala si
o fisa de masuri propuse care este un formular pentru centralizarea masurilor de
prevenire necesare de aplicat, rezultate din evaluarea locului de munca sub aspectul securitatii
si sanatatii in munca.
La intocmirea fisei de masuri propuse se va tine seama de o ordine ierarhica a
masurilor de prevenire, respectiv:
 MASURI PRIMARE – ELIMINAREA RISCURILOR (masuri care trebuie
sa actioneze direct asupra sursei de factori de risc, o prevenire intrinseca);
 MASURI SECUNDARE – IZOLAREA RISCURILOR (factorii de risc
persista, dar prin masuri de protectie colectiva se evita sau se diminueaza
actiunea lor asupra omului);
 MASURI TERTIARE – EVITAREA RISCURILOR (interactiunea dintre
factorii de risc si om se evita prin masuri organizatorice si reglementari privind
comportamentul);
 MASURI CUATERNARE – IZOLAREA OMULUI (limitarea actiunii
factorilor de risc se face prin protectie individuala).
Minimizarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala (practic eliminarea

riscurilor nu este posibila) se face prin mai multe tipuri de masuri, in functie de procesul de
munca desfasurat in locul de munca respectiv:
o Selectarea si angajarea personalului;
o Organizarea ergonomica a sistemelor de munca;
o Instruirea, formarea si informarea; propaganda;
o Ventilarea industriala;
o Electrosecuritatea;
o Prevenirea riscurilor mecanice;
o Combaterea actiunii zgomotului si a vibratiilor;
o Iluminatul industrial;
o Combaterea electricitatii statice;
o Prevenirea iradierii (radioprotectie);
o Protectia individuala;
o Semnalizarea de securitate si / sau sanatate;
o Medicina preventiva.
Măsurile stabilite anterior sunt pentru PREVENIREA RISCURILOR
METODOLOGIA GENERALĂ DE EVALUARE A RISCURILOR

In principiu există două posibilităţi de evaluare a nivelului de securitate a muncii într-
un sistem:
 evaluare postaccident / boală profesională
 evaluare preaccident / boală profesională
Evaluarea postaccident este utilă din punct de vedere a statisticilor de accidente,
care pot caracteriza organizaţia din punct de vedere cantitativ şi calitativ prin indicele de
frecvenţă şi de gravitate. în anumite situaţii aceste informaţii sunt de mare ajutor pentru
aprecierea calităţii unor locuri de muncă din punct de vedere a securităţii în vederea
implementării îmbunătăţirilor necesare.
Evaluarea preaccident, ia în considerare posibilitatea de producere a accidentelor
într-un sistem. Oferă soluţii înainte de a se întâmpla accidentul.
Noţiunea fundamentală utilizată este riscul de accidentare/îmbolnăvire profesională.
Având în vedere importanţa evaluării preaccident, au fost dezvoltate mai multe metode
apriorice:
 controale, verificări - la nivelul locurilor de muncă, secţii, ateliere, etc.
 metode directe (comparative)
 metode indirecte (analitice) - analiza riscurilor pe baza: ergonomiei
sistemelor sau fiabilităţii sistemelor
Oricare ar fi metoda de evaluare aceasta conduce la rezultate concrete şi operaţionale
dacă se bazează pe recunoaşterea a patru criterii fundamentale:
 rigurozitate ştiinţifică, - să decurgă dintr-o teorie coerentă şi completă;
 criteriul finalităţii, - scopul urmărit este realizarea securităţii, prin diferite
obiective parţiale, care conferă particularitate metodelor de analiză;
 criteriul complexităţii, - metoda să fie adaptată pentru sistemul dat;
 criteriul economic - în funcţie de importanţa şi de gravitatea consecinţelor
posibile.
Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de prevenire
reprezintă un ansamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la toate stadiile de
concepere, proiectare şi desfăşurare a proceselor de muncă, menită să asigure
desfăşurarea proceselor de muncă în condiţii de maximă securitate pentru sănătatea şi
integritatea participanţilor la proces, prin care se elimină riscurile de accidentare sau
îmbolnăvire profesională. Astfel, aceasta se constituie ca o ştiinţă de interfaţă îmbinând
cunoştinţe şi tehnici de strictă specialitate în domeniul de aplicare cu tehnici şi cunoştinţe
din domeniul ergonomiei, igienei industriale, psihosociologici muncii, medicinii muncii
şi toxicologiei industriale. în acest context se poate afirma că sarcina principală a activităţii de
prevenire o reprezintă obţinerea maximumului de eficienţă şi de calitate a muncii în
condiţiile reducerii numărului de accidente către zero.
De aici rezultă că sunt două obiective majore ale prevenirii, care suscită interes în principal:
a) pe plan uman: - reducerea numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesionale
b)pe plan financiar: - reducerea costurilor legate de accidentele de muncă şi
îmbolnăvirile profesionale.
Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor
profesionale. In acest scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă:
 evaluarea riscurilor profesionale;
 punerea în conformitate a echipamentelor tehnice;
 stabilirea procedurilor de lucru;
 ameliorarea condiţiilor de mediu de muncă;
 selecţia, formarea şi informarea personalului;
 stabilirea strategiei manageriale.
Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă
şi îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul
respectiv.
Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă, un atelier sau o societate
comercială în ansamblul său, o asemenea analiză permite ierarhizarea pericolelor în funcţie
de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile prioritare.
Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul
analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri:
probabilitatea de manifestare şi gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă)
asupra organismului uman. Se obţin astfel niveluri de risc parţiale pentru fiecare factor de
risc, respectiv, niveluri de risc global pentru întregul sistem analizat.
Acest principiu de evaluare a riscurilor este deja cuprins în standardele europene (CEI
812'85, respectiv, proiect CEN 1992) şi stă la baza diferitelor metode cu aplicabilitate
practică.
Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră decurge din
legislaţia actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene
privind securitatea şi sănătatea în muncă. Astfel, Legea 319/2006, in capitolul III „
Obligatiile angajatorilor” care transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE/1989
prevede:
Art. 7 alin 3 – Angajatorul are obligatia sa implementeze masurile prevazute la
alineatele 1 si 2, pe baza urmatoarelor principii de prevenire:
a) evitarea riscurilor,
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate,
c) combaterea riscurilor la sursa.
Alin. 4 – Fara a aduce atingere altor prevederi lae prezentei legi, tinand seama de natura
activitatilor din unitate, angajatorul are obligatia:
a) sa evalueze pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de munca, a substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la
amenajarea locurilor de munca;
b) ca, ulterior evaluarii prevazute la lit. A) si daca este necesar, masurile de
prevenire, precum si metodele de lucru si de productie aplicate de catre
angajator sa asigure imbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii
lucratorilor si sa fie integrate in ansamblul activitatilor societetii respective si la
toate nivelurile ierarhice;
Art. 12, alin 1 – Angajatorul are urmatoarele obligatii:
- sa realizeze si sa fie in posesia unei evaluari a riscurilor pentru securitatea si
sanatatea in munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice.
Legislaţia actuală obligă conducătorii de societăţi să introducă conceptul de securitate
în însăşi organizarea muncii. Aceştia pot să intervină pentru:
 lucrul în echipe succesive;
 limitarea numărului de lucrători expuşi la produse şi procedee periculoase;
 luarea de măsuri organizatorice atunci când o societate terţă intervine pe
teritoriul alteia;
 limitarea timpului de expunere la minimum necesar;
 alegerea celor mai adecvate mijloace de protecţie individuală;
 impunerea supravegherii medicale permanente şi periodice a celor mai expuşi
lucratori;
 impunerea de restricţii privind munca tinerilor şi a femeilor
Administratorul trebuie sa cunoasca metode si mijloace cit mai eficiente, care sa
asigure un nivel cit mai ridicat de securitate, dar cu costuri cit mai reduse.
Apare deci strict necesara diagnosticarea sistemului de munca sub aspectul securitatii
muncii, ceea ce implica:
- evaluarea situatiei sistemului de munca;
- cunoasterea factorilor de risc de accidentare si imbolnavire profesionala;
- ierarhizarea factorilor de risc in raport cu gravitatea si frecventa actiunii lor asupra
executantului;
- identificarea si ierarhizarea masurilor de prevenire ce trebuie aplicate in functie de
prioritatile stabilite privind riscurile de eliminat, corelate cu criteriul economic.
Activitatea de prevenire reprezinta un ansamblu de procedee si masuri menite
sa asigure desfasurarea proceselor de munca in conditii de maxima securitate pentru sanatatea
si integritatea participantilor la proces prin care se elimina riscurile de accidentare sau
imbolnavire profesionala.
Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor
profesionale. In acest scop trebuie intreprins un demers global care sa cuprinda:
 Evaluarea riscurilor profesionale;
 Punerea in conformitate a echipamentelor tehnice;
 Stabilirea procedurilor de lucru;
 Ameliorarea conditiilor de mediu de munca;
 Selectia, formarea si informarea personalului;
 Stabilirea strategiei manageriale .
Punctul de plecare in optimizarea activitatii de prevenire a accidentelor de munca si
imbolnavirilor profesionale intr-un sistem il constituie evaluarea riscurilor din sistemul
respectiv.
Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilot de risc din sistemul
analizat si cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinatiei dintre parametri:
 probabilitatea de manifestare ;
 gravitatea consecintei maxime posibile (cea mai frecventa) asupra
organismului uman.
Se obtin astfel niveluri de risc partiale pentru fiecare factor de risc, respectiv, niveluri
de risc globale pentru intregul sistem.
ANALIZA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI
ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ
Factori de risc datoraţi executantului

Factori de risc datoraţi sarcini de muncă
Factori de risc datoraţi mijloacelor de producţie (fizici, chimici, biologici)
Factori de risc datoraţi mediului de muncă
Noţiuni despre – gravitate, probabilitate, nivel de risc, expunere
Factorii de risc acţionează asupra executantului prin două componente de bază:
gravitatea consecinţă/eveniment) şi probabilitatea de producere (eveniment/unitate de timp).
Combinarea acestor componente determină însuşi nivelul de risc.
Factorii de risc sunt proprii tuturor componentelor sistemului de muncă (executant,
sarcina de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă)
FACTORI DE RISC DATORAŢI EXECUTANTULUI

Studiile şi analizele efectuate privind fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire
profesională au relevat că factorii de risc proprii executantului, au o incidenţă majoră.
Indiferent de repartiţia sarcinilor, activitatea de muncă pe care o desfăşoară executantul
cuprinde 4 secvenţe principale: recepţionarea şi constituirea informaţiei; elaborarea şi
adoprarea deciziilor; execuţia; autoreglarea.
Din punct de vedere al securităţii muncii distingem la executant un comportament
normal, care nu conduce la daune, şi un comportament inadecvat, care poate favoriza sau
declanşa accidente sau îmbolnăviri profesionale.
Factorii de risc ce aparţin de executant sunt acţiunile greşite şi omisiunile.
Comportamentul normal presupune evitarea riscurilor, prin respectarea prescripţiilor
tehnice şi a reglementărilor de protecţia muncii referitoare la modul în care trebuie îndeplinită
sarcina şi neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a acestora
(chiar anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a informaţiilor, decizia şi
execuţia ei prompte şi rapide.
Comportamentul inadecvat al executantului se manifestă prin conduite nesigure sau
necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau neobişnuite de muncă.
În consecinţă, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii executantului
se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii de muncă: erori de
recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei; erori de decizie; erori de execuţie; erori de
autoreglaj.
Comportamentul în muncă al executantului reprezintă concretizarea capacităţii de
muncă care reflectă relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate lui (sub forma sarcinii de
muncă) şi capacitatea sa de a le răspunde.
Capacitatea de muncă permanentă reprezintă o rezervă potenţială de muncă cu un
caracter dinamic care depinde de nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale şi de
însuşirile şi capacităţile individuale.
Cunoştinţele şi deprinderile profesionale se obţin prin instruire, educaţie, formare şi
perfecţionare. Însuşirile şi capacităţile individuale sunt general umane cu posibilităţi şi limite
fizice şi psihofiziologice determinate , dar şi particulare, prin care oamenii se deosebesc unii
de alţii.
Capacitatea de muncă momentană (temporară) este cea care depinde de situaţiile
conflictuale de moment, boală, stare de ebreitate, bucurie, satisfacţie, nesatisfacţie.
Ansamblul tuturor trăsăturilor psihice şi fiziologice particulare, caracteristice pentru
un anumit individ, formează personalitatea acestuia. Trăsăturile care alcătuiesc personalitatea
se pot clasifica în trei categorii mari: temperamentul, aptitudinile şi caracterul.
Un rol important îl are şi memoria, care reprezentă capacitatea de fixare, păstrare şi
reproducere a informaţiilor, evenimentelor etc. Se face distincţie între memoria mecanică (în
raport cu elementele în care înţelesul are un rol redus) şi memoria logică (în raport cu
elementele în care înţelesul are un rol important)
Spiritul de observaţie. Observaţia este o formă superioară a percepţiei premeditată,
dirijată şi selectivă, întreprinsă cu un anumit scop. Observarea înseamnă cercetarea şi
studierea obiectului, a situaţiei percepute.
Aptitudinile psihomotorii reflectă capacitatea potenţială a individului relativ la
următoarele cerinţe:
Viteza sau rapiditatea de execuţie: aceasta este condiţionată primordial la nivelul de
reactivitate şi mobilitate neuromusculară.
Precizia, calitatea care reflectă raportul dintre traiectoria mişcării şi obiectul urmărit.
Siguranţa este capacitatea de a realiza concordanţa necesară dintre mişcarea executată
în momentul dat şi de cerinţele atingerii obiectivului.
Tempoul se referă la capacitatea de a executa regulat şi rapid succesiunile de mişcări
în cadrul unui sistem de deprinderi motorii de muncă.
Acurateţea sau fluenţa, care se evidenţiază prin puritatea şi eleganţa mişcărilor şi
operaţiilor care intră în alcătuirea unei deprinderi, prin uşurinţa şi naturaleţea trecerii de la o
fază la alta, de la o schemă motorie la alta.
Plasticitatea funcţională este o calitate care interesează mai multe niveluri: senzorial-
receptiv, mental şi psihomotor. Plasticitatea funcţională este deci o calitate care asigură
capacitatea de permanentă orientare şi reorientare senzorial – perceptivă, mentală şi motorie
în raport cu excitanţi noi, neaşteptaţi, capacitatea adaptării promte şi adecvate la situaţii noi,
eventual critice.
Caracterul, cea de–a treia latură a personalităţii o constituie trăsăturile de caracter.
Aceaste trăsături se referă, pe de o parte, la motivele şi scopurile acţiunilor omului (tendinţe,
trebuinţe, motivaţii) şi pe de altă parte, la orientarea omului ca fiinţă socială faţă de muncă,
societate şi faţă de sine (atitudini).
Vârsta, experienţa profesională
Vârsta şi vechimea în muncă sunt doi factori care nu se pot trata separat,
intercondiţionându-se în influenţarea nivelului capacităţii de muncă.
Starea de sănătate
Sănătatea fizică şi psihică a omului este deosebit de importantă, ea condiţionând atât
nivelul capacităţii de muncă şi indirect, potenţând manifestarea diferitelor variabile fizice şi
psihofiziologice care determină performanţele omului în activitate.
Variabilele individuale de moment
Capacitatea de muncă este influenţată puternic şi de factori cu acţiune temporară:
oboseala, bolile, emoţiile puternice, interese de moment, stări depresive, conflicte familiale
sau profesionale, influenţa alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de moment. Starea de
stres resimţită şi care influenţează cel mai mult comportamentul de muncă este odihna-
oboseala. Oboseala provoacă blocaje, adică perioade de pauză între mişcări, în care atenţia se
reduce, creându-se condiţii favorabile producerii accidentelor.
Consumul de alcool are efecte dăunătoare asupra activităţii psihice, precum şi asupra
diferitelor funcţii şi organe.
FACTORI DE RISC DATORAŢI SARCINII DE MUNCĂ

Sarcina de muncă defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini, activităţi,
operaţii, procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea, funcţiile constituie unităţi majore
ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt foarte variate, corespunzător
scopului proceselor de muncă.
Sarcina este reprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu aceleaşi
elemente informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată funcţiei, are o
anumită frecvenţă, un scop (subordonat scopului funcţiei), necesită anumite cunoştinţe şi
deprinderi şi trebuie să se încadreze unor cerinţe restrictive: viteză, precizie, etc.
Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile
tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică; cuprinde în general ordinea de succesiune
eficientă a fazelor operaţiei, alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii tehnico-
organizatorice precizate.
Factorii de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă sunt:-
conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în raport cu scopul sistemului
de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţii de risc; - cerinţe sub/supradimensionate impuse
executantului, respectiv necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.
FACTORI DE RISC DATORAŢI MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE

După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională
proprii mijloacelor de producţie se pot împărţi în patru mari categorii: factori de natură fizică,
factori de natură chimică, caracteristicile mijloacelor de producţie, sub/suprasolicitare
psihofiziologică a executantului.
A). Factorii de natură fizică

includ la rândul lor:
Factori de natură mecanică:

Mişcările periculoase
Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de natură
obiectivă se datorează organelor în mişcare: funcţionale, nefuncţionale care constituie surse
potenţiale de accidentare, putând produce vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii,
străpungeri, etc.
Suprafeţe sau contururi periculoase, respectiv înţepătoare, tăioase, alunecoase,
abrazive, adezive.
Utileje sub presiune (risc de explozii)
Vibraţii excesive ale sculelor,utilajelor, instalaţiilor etc.
Factori de natură termică

Există locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în
contact cu obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive: ridicate sau coborâte. În multe dintre
situaţiile precizate poate apărea drept risc de accidentare şi contactul cu flăcările la lucrul cu
foc deschis.
Curentul electric
Majoritatea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul electric
poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii:
 Realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mijloacelor
de muncă aflate sub tensiune- factor de risc direct (final)
 Creştera bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului - factor
indirect (intermediar)
Curentul electric, în calitate de factor direct de accidentare în muncă, poate provoca
două tipuri de leziuni: electrotraumatismul şi electrocutarea. Efectul curentului electric asupra
organismului este amplificat de condiţiile de mediu: umezeală excesivă, temperatură ridicată,
prezenţa unor fluide care micşorează rezistenţa electrică a corpului uman. Consecinţa maximă
a acestui factor de risc este decesul.
B). Factori de risc de natură chimică

Diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente
de muncă şi îmbolnăviri profesionale, acestea sunt în principal: substanţe toxice, substanţe
caustice, substanţe inflamabile, substanţe explozive, substanţe cancerigene (noxe
cancerigene).
C). Factorii de risc de natură biologică: culturile sau preparartele cu
microorganisme (bacterii, virusuri, richeţi etc.) plantele periculoase (ciuperci otrăvitoare,
frunze, tulpini, rădăcini) şi animale periculoase (şerpi, rozătoare, câini etc.) reprezintă factori
de risc care produc accidente şi îmbolnăviri profesionale.
D). Caracteristicile mijloacelor de producţie şi sarcinii de muncă care pot provoca

sub sau suprasolicitarea psihofiziologică a executantului. Prin modul de funcţionare a
mijloacelor de producţie precum şi datorită caracteristicilor acestora şi ale obiectelor muncii,
executantul este obligat ca în decursul realizării procesului de mncă să presteze un anumit
efort fizic şi psihic.
Sub sau suprasolicitarea fizică poate fi statică: efort fizic minim/excesiv, poziţii de
lucru forţate sau vicioase; şi dinamică: efort fizic dinamic minim/excesiv, viteză de execuţie
prea mică/ prea mare, dificultatea efectuării mişcărilor.În ambele situaţii, efectul
suprasolicitării asupra executantului îl constituie oboseala fizică.
Sub sau suprasolicitarea psihică poate fi, la rândul ei: mentală, senzorială şi
psihomotorie. În cazul sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala neuropsihică.
FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ
Se clasifică după cum urmează:

a. Factori de risc de natură fizică care includ :
 temperatura excesivă a aerului (ridicată/scăzută);
 umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută);
 viteza mare a curenţilor de aer, aceştia definesc microclima mediului de muncă;
 Presiunea excesivă a aerului (ridicată/ scăzută);
 Iluminatul necorespunzător.
 Zgomot
 Radiaţii, vibraţii, calamităţi naturale, potenţial electrostatic, agresiune la locul
agresiune la locul de muncă.
b. Factori de risc de natură chimică care includ: gaze, vapori, aerosoli toxici şi
pulberi pneumoconiogene.
Factorii de risc proprii mediului social de muncă. Între executant şi colectivitatea în
cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea se creează legături, dependenţe şi interferenţe care
variază în funcţie de nivelul integrării în colectiv şi care exercită o influenţă determinantă
asupra comportamentului său. Concepţiile şi obiceiurile din cadrul unei colectivităţi, precum
şi modul cum apreciază grupul respectiv riscul, determină într-o măsură foarte mare
comportamentul sub aspectul securităţii muncii.
ANALIZA RISCURILOR PROFESIONALE

PREMIZE TEORETICE. DEFINIŢII ŞI CONCEPTE
DEFINIREA LOCULUI DE MUNCA

Locul de muncă – locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile
întreprinderii şi/ sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/ sau unităţii
la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
Post de lucru - element al structurii organizatorice a unei unităţi economico-sociale ce
constă în ansamblu obiectivelor, sarcinilor, autorităţii şi responsabilotăţilor care în
mod regulat revin spre exercitare unui component al unităţii (unui executant) sau locul
pe care îl ocupă operatorul unui echipament tehnic (maşină, instalaţie,utilaj etc.) pe
parcursul desfăşurării procesului tehnologic; un echipament poate să aibă mai multe
posturi de lucru.
FACTORII DE RISC
Factorii de risc sunt insusiri, stari, procese, fenomene, comportamente proprii
elementelor implicate in procesul de munca si care pot provoca accidente de munca sau
imbolnaviri profesionale, cauze potentiale al accidentelor de munca si bolilor profesionale.
Factorii de risc sunt toţi factorii sistemului de muncă susceptibili să acţioneze asupra
sănătăţii sau integrităţii lucrătorilor şi care pot produce vătămări. Este vorba despre ceea ce
majoritatea persoanelor, în limbajul curent, denumesc pericole sau situaţii periculoase. în
acest sens norma europeană EN 292-1 defineşte pericolul, situaţiile periculoase sau
evenimentele periculoase asociate procesului de muncă (factori de risc) ca fiind o "cauză
capabilă să provoace o leziune sau un atac la sănătate". Această definiţie constituie o
apreciere calitativă a riscului uzitată în identificarea acestuia.
RISCUL
Riscul profesional se refera la probabilitatea si gravitatea unei vatamari sau
imbolnaviri care apare ca rezultat al expunerii la un pericol .
Altfel spus, riscul reprezinta probabilitatea producerii unei daune de o anumita
gravitate in timpul expuneri la factorul de risc.
Riscul este definit, în conformitate cu norma europeană EN 292-1, ca fiind
„combinaţia dintre probabilitatea şi gravitatea unei leziuni sau atac la sănătate ce poate
surveni într-o situaţie periculoasă". Această definiţie constituie o apreciere cantitativă a
riscului ce se poate utiliza în ierarhizarea riscurilor. Altfel spus, riscul reprezintă
probabilitatea producerii unei daune de o anumită gravitate în timpul unei expuneri la
factorul de risc.
In consecinţă, riscul profesional asociat unei situaţii particulare sau unui procedeu
tehnic particular rezultă din combinarea următoarelor elemente:
 gravitatea consecinţei previzibile (severitatea consecinţei cea mai probabilă);
 probabilitatea producerii acestei consecinţe.
Astfel definit, riscul poate fi evaluat cantitativ, dacă gravitatea şi probabilitatea au
fost ele însele cuantificate. Evaluarea cantitativă (cuantificarea) poate fi utilizată pentru a
compara diferite riscuri în cadrul unui sistem şi pentru a determina priorităţile de intervenţie
sau pentru a compara nivelul riscului înainte şi după realizarea măsurilor de prevenire a
manifestării lui.
Aceste elemente sunt prezentate în figura următoare:
PROBABILITATEA
GARVITATEA PRODUCERII
consecintei cele acestei consecinte functie de:
RISCUL
Este o mai posibile care - frecventa si durata expunerii
referitor la
functie rezulta din si -probabilitatea de manifestare a
factorul de risc
de: manifestarea factorului de risc,
considerat
factorului de risc -probabilitatea de a evta producerea
considerat consecintei sau de a limita
severitatea consecintei
Absenţa unui istoric al sistemului analizat, un număr mic de accidente sau

îmbolnăviri profesionale, gravitatea scăzută a consecinţelor accidentelor nu trebuie
considerată în mod automat ca prezumţie a unui risc scăzut
GRAVITATEA
Se apreciază conform standardului MIL-STD-882 C prin evaluarea consecinţelor
celui mai grav accident, care ar putea fi provocat de factorul de risc respectiv.
Gravitatea consecintei ( severitatea daunei cea mai posibila poate fi estimat a luind in
considerare urmatoarele:
 natura obiectivului protejat;
 gravitatea leziunilor sau a afectarii sanatatii ( usoara – in mod normal reversibila,
grava – in mod normal ireversibila, deces ) ;
 amploarea de manifestare a consecintei ( o persoana, mai multe persoane)
Categoriile de gravitate a consecinţelor permit atribuirea unei dimensiuni
calitative accidentelor potenţiale datorate erorii umane, a condiţiilor de mediu,
neconformităţii proiectului, deficienţelor procedurale sau avarierii şi disfuncţiei produsului,
subansamblelor sau componentelor acestuia.
Managerul de produs, managerul programului de asigurare a calităţii de
securitate a produsului şi cel care realizează produsul trebuie să stabilească exact ce se
înţelege prin distrugerea produsului, prin consecinţe majore/minore aduse
produsului/mediului şi prin boală profesională sau vătămare gravă/minoră. Gravitatea poate fi
definită pe baza unor criterii cum ar fi:
 incapacitatea de muncă temporară (I.T.M.), incapacitatea de muncă
permanentă (invaliditate), deces;
 efecte asupra sănătăţii, reversibile sau nu, pentru factorii de risc susceptibili să
aibă efectepsihologice;
 interferenţa cu starea de confort, satisfacţia, motivaţia lucrătorului pentru
factorii de risc sociali şi organizatorici.
PROBABILITATEA
Probabilitatea reprezinta posibilitatea de aparitie a evenimentului si poate fi descrisa
ca aparitia potentiala in unitatea de timp.
Probabilitatea este conditionata de chiar conditiile procesului de munca :
 fiabilitatea echipamentelor de munca;
 periculozitatea materialelor;
 organizarea muncii etc.
Pentru o estimare cât mai corectă a probabilităţii de apariţie a unei consecinţe se
recomandă a fi luate în considerare următoarele aspecte:
a) frecvenţa şi durata expunerii care sunt determinate de:
 necesitatea de acces în zona periculoasă (în funcţionare normală, mentenanţă sau
reparaţii),
 natura accesului (de exemplu pentru alimentarea manuală cu materiale),
 timpul petrecut în zona periculoasă,
 numărul persoanelor care acced,
 frecvenţa accesului;
b) probabilitatea de producere a evenimentului periculos determinată de:

 fiabilitatea echipamentelor tehnice şi alte date statistice,
 date statistice legate de frecvenţa accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale,
 compararea riscurilor prezentate de sistemul analizat cu riscuri deja acceptate
din sisteme similare;
c) posibilităţile de evitare sau de limitare a consecinţei unui eveniment
periculos în funcţie de:

 executant (care poate fi o persoană calificată sau necalificată ce poate executa sarcina
de muncă supravegheat sau nu etc),
 viteza de apariţie a evenimentului periculos estimat (brusc, rapid, lent),
 orice formă de conştientizare a riscului (prin informaţii generale, prin
observare directă,
 prin intermediul semnalelor de avertizare şi a dispozitivelor indicatoare),
 posibilităţile executantului de a evita sau limita consecinţa (de exemplu prin reflexe),
 prin îndemânare, posibilităţile de salvare care fac ca şansele executantului de a evita
sau limita consecinţa să fi posibile, posibile în anumite condiţii, imposibile),
 experienţa practică şi cunoştinţele executantului (referitoare la procesul de muncă
analizat, referitoare la un proces de muncă similar sau fără experienţă).
EXPUNEREA
Expunerea la factorii de risc, reprezinta durata in timp sau frecventa in timp la care
executantul este expus unui factor de risc si nivelul la care este expus. Expunerea este adesea
integrata in notiunea de probabilitate, evaluarea propriu-zisa a riscului tinind cont de durata
sau frecventa expunerii.
EVALUAREA RISCURILOR PROFESIONALE
Evaluarea riscurilor profesionale reprezinta o procedura care urmeaza o serie de pasi
logici ce permit examinarea intr-un mod sistematic a pericolelor, a situatiilor periculoase si a
evenimentelor periculoase ( factori de risc ) asociate proceselor de munca.
Evaluarea riscurilor profesionale sta la baza stabilirii strategiei manageriale in
domeniul sanatatii si securitatii in munca si este urmata de reducerea riscului prin
introducerea de masuri de securitate. Astfel, evaluarea riscurilor profesionale devine un
instrument extrm de util in aplicarea Managementului Securitatii Maxime.
Evaluarea riscurilor este o actiune ce trebuie reluata:
- ori de cite ori intervine o modificare susceptibila sa afecteze modul de perceptie a riscurilor;
- cand se introduc echipamente de munca, materiale sau tehnologii noi;
- cand se schimba modul de organizare a muncii;
- cand se schimba conditiile de munca .
Locurile de muncă cu pericol deosebit şi/sau iminent conţin factori de risc care
generează explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori
de risc naturali şi speciali ai mediului de muncă.
La locurile de muncă ce presupun activităţi în condiţii de risc deosebit, timpul de
lucru poate fi redus sub 8 ore/zi.
Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit şi iminent de
accidentare urmărindu-se:
 identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra organismului
uman(deces sau invaliditate);
 nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale;
 durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
 numărul persoanelor expuse;
 nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale.
IDENTIFICAREA TUTUROR PERICOLELOR DE LA LOCUL DE MUNCĂ
In vederea evaluării riscurilor, mai întâi ele trebuiesc identificate, fapt ce se

realizează prin consultarea salariaţilor şi prin examinarea atentă a tuturor componentelor
sistemului. In această etapă se analizează modul de desfăşurare a procesului de muncă,
luându-se în considerare şi operaţiile intermitente, evenimentele neprogramate dar previzibile,
activităţile profesionale ce pot induce pericole şi modul de interacţiune a operatorilor cu
aceste pericole.
Identificarea riscurilor este cea mai importantă etapă a evaluării şi constă în colectarea
şi actualizarea informaţiilor( despre pericole cunoscute şi potenţiale, măsuri de prevenire
impuse prin norme, măsuri de prevenire efectiv aplicate, riscuri semnalate de către salariaţi) şi
realizarea unei anchete prin observarea activităţilor, inspecţia locurilor de muncă şi a modului
de organizare a sistemului de muncă. Ancheta se face prin completarea unor cheeck - listuri
din care să rezulte comparativ situaţia reală faţă de cea ideală.
Situatiile si activitatile profesionale cu pericole generatoare de riscuri sunt date in
tabelul 1.
Situatii si activitati generatoare de pericole si riscuri
Tabelul 1
Situaţii şi activităţi
Nr.
generatoare de Pericole şi riscuri
crt.
pericole şi riscuri.
- piese în mişcare de rotaţie sau translaţie, insuficient

protejate, capabile să zdrobească, înţepe, perforeze, antreneze,
înşface, izbească, etc. - mişcarea liberă a pieselor sau
materialelor (cădere, rostogolire, glisare, basculare, oscilare,
Utilizarea scufundare) care poate afecta executantul, deplasările
1
echipamentelor tehnice vehiculelor şi maşinilor - pericolul de producere a unui
incendiu sau a unei explozii (de exemplu prin fricţiune,
recipiente sub presiune,etc.) suprafeţe periculoase
(înţepătoare, tăietoare, rugoase, adezive, alunecoase) -
lucru la înălţime
- sarcini de muncă ce implică deplasări frecvente,

posturi de lucru anormale
- spaţii înguste (lucru între elementele fixe)
Sarcinile de muncă şi - riscul de derapare sau alunecare (suprafeţe umede)
2 amenajarea locului de - stabilirea locului de muncă
muncă - influenţa purtării echipamentelor individuale de protecţie
asupra altor aspecte ale procesului de muncă
- tehnici şi metode de muncă
- accesul şi/sau lucrul în spaţii izolate
- comutatoare electrice
- instalaţii electrice de forţă sau iluminat
Utilizarea energiei - comenzi, izolaţii electrice
3. – unelte portabile acţionate electric
electrice
- liniile electrice aeriene
- incendiile sau exploziile generate de cauze electrice
- inhalarea,mgerarea şi absorbţia cutanată a unor substanţe

Expunerea la periculoase pentru sănătate, inclusiv aerosoli şi particule în
substanţe sau suspensie
4. preparate periculoase - utilizarea substanţelor inflamabile şi explozibile
pentru securitate şi - deficienţa în oxigen
sănătate - prezenţa substanţelor corozibile
- substanţe reactive/ instabile - prezenţa alergenilor
- expunerea la radiaţii electromagnetice şi ionizante

- expunerea la laser
- expunerea la zgomot, ultrasunete
Expunere la agenţi
5. - expunerea la vibraţii mecanice
fizici
- expunerea la medii calde/ reci
- expunerea la curenţii de aer
- prezenţa fluidelor sub presiune (aer comprimat)
- riscul de infectare cauzat de manipularea şi expunerea

Expunere la agenţi
6. involuntară la microorganisme, exotoxine şi endotoxine
biologici
- prezenţa alergenilor
- luminat necorespunzător
- reglarea inadecvată a temperaturii şi umidităţii în
7. Factori ambientali
sistemele de condiţionare a aerului
- prezenţa poluanţilor (noxe)
- neadaptarea sistemului de securitate pentru colectarea şi
prelucrarea corectă a informaţiilor
- neadaptarea la cunoştinţele şi aptitudinilor personalului
- incapacitatea de adaptare la normele comportamentale
Interacţiunea dintre - calitatea necorespunzătoare a comunicării şi a
8. locul de muncă şi instrucţiunilor date pentru a se putea face faţă situaţiilor
factorii umani de pericol noi (necuprinse într-o prealabilă evaluare)
- consecinţele nerespectării modurilor de operare sigure,
previzibile în mod raţional
- impactul asupra anumitor categorii de personal
(monotonie, ritm de efectuare al unor operaţii repetitive etc.)
- dimensiunile fizice ale locului de muncă (claustrofobie,
senzaţia de izolare) - ambiguităţile şi/ sau conflictele
referitoare la sarcina de muncă, percepute diferit şi
9. Factori psihologici uneori având ca rezultat acţiuni greşite ale
executantului
- modul de a contribui, în calitate de executant, la
deciziile privind sarcina de muncă - nivelul ridicat de
exigenţe, controlul redus al procesului de muncă reacţiile
inadecvate în caz de urgenţă
- factorii determinanţi de către procesele de muncă(munca

în regim de noapte, în schimburi prelungite etc.)
- sisteme de management eficace, aplicabile pentru
organizarea, prevenirea, urmărirea controlului securităţii şi
10. Organizarea muncii
sănătăţii în muncă
- întreţinerea echipamentelor, inclusiv a celor de securitate
- dispoziţiile adecvate pentru prognozarea accidentelor şi
urgenţelor
- pericolele generate de alte persoane decât cele din interiorul

sistemului de muncă
- munca cu animalele
- caracterul particular al mediului(acvatic, subacvatic,
11. Alţi factori
aerian, minier subteran)
- intemperii, catastrofe naturale integritatea programelor de
calculator utilizate
- locuri de muncă în schimbare
IDENTIFICAREA TUTUROR PERSOANELOR EXPUSE PERICOLELOR
In această etapă se consideră toate persoanele ce interacţionează în mod direct sau indirect cu
pericolele, acordându-se o atenţie specială grupelor de operatori expuşi la riscuri majore.
Categoriile de personal pe grupe, expuse în mod curent riscurilor sunt prevăzute în tabelul 2.
Categorii de persoane pe grupe expuse riscurilor
Tabelul 2
Nr. Personal şi tip de

Categorii de personal
crt. riscuri
- personal de producţie, fabricaţie, distribuţie,
vânzare, cercetare, etc.
- personalul din serviciile auxiliare sau logistice
(întreţinere, curăţenie, muncitori temporari etc.)
Muncitori şi - furnizori de bunuri şi servicii
alte categorii de - liber profesioniştii
1
persoane expuse - studenţi, stagiari, elevi, ucenici
riscurilor - vizitatori
- clienţi - serviciile de urgenţă
- personalul de laborator
- persoanele handicapate
- muncitori tineri sau în vârstă
- femeile însărcinate , lăuze
- personal tară experienţă şi /sau instruire
(debutanţi, angajaţi temporar, sezonieri)
Muncitori
- personal de întreţinere
expuşi la
2 - persoane care lucrează în spaţii izolate sau insuficient
riscuri
ventilate
majore
- muncitori imunodeprimaţi
- muncitori suferind de afecţiuni cronice
- muncitori care iau medicamente care le pot
mări vulnerabilitatea
TEORII PRIVIND GENEZA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ SI A

BOLILOR PROFESIONALE
Conceptul de securitate a muncii, criteriile şi implicit metodele de evaluare a
securităţii muncii într-un sistem au fost definite de-a lungul timpului odata cu evoluţia
percepţiei asupra fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Astfel, au apărut o
serie de teorii.
Încercările de explicare a genezei accidentelor şi bolilor profesionale au început în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, când, datorită revoluţiei industriale în plină desfăşurare,
numărul acestor evenimente nedorite a crescut considerabil, iar acţiunile pentru prevenirea lor
au început să dobândească un caracter organizat. Primele preocupări în acest sens puneau
accidentele de muncă şi bolile profesionale exclusiv pe seama utilajelor şi maşinilor, respectiv
a factorilor tehnici, fiind cei mai uşor de depistat. Măsurile de protecţie recomandate erau de
natura ecranelor, paravanelor, dispozitivelor etc., care se aplicau pe utilajele periculoase.
Într-o etapă ulterioară s-a observat că şi factorii mediului de muncă (temperatura
ambiantă, umiditatea, iluminatul, zgomotul, vibraţiile, noxele chimice etc.) pot provoca
accidente sau boli profesionale. Ca atare, eforturile preventive şi-au dezvoltat aria incluzând şi
preocupări pentru îmbunătăţirea mediului de muncă, pentru crearea unei ambianţe
nepericuloase pentru organismul uman.
De subliniat că factorii tehnici şi de mediu cauzatori de accidente erau studiaţi izolat,
fără a se sesiza interacţiunea şi interdependenţele între ei.
Ultimii studiaţi în calitate de cauze ale accidentelor de muncă au fost factorii de natură
umană, în legătură cu aceştia conturându-se şi primele teorii privind geneza accidentelor.
Teoria fiabilităţii sistemelor
Fiabilitatea unui sistem reprezintă calitatea acestuia de a funcţiona fără defecţiuni un

anumit interval de timp pentru scopul dat şi în mediul pentru care a fost conceput. Ea se
exprimă matematic prin probabilitatea ca sistemul să-şi îndeplinească misiunea în condiţii
determinate.
Fiabilitatea unui sistem este rezultatul fiabilităţii elementelor acestuia şi interacţiunii lor,
indiferent de dimensiunea sistemului sau de natura şi numărul elementelor sale.
Conceptul de fiabilitate acoperă parţial, iar în unele cazuri integrează, criteriile de
rentabilitate, productivitate şi securitate a sistemelor. Îmbunătăţind fiabilitatea unui sistem se
ameliorează implicit şi securitatea sa, respectiv cazul particular de securitate a muncii în
cadrul sistemelor (prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale).
În studiul fiabilităţii sistemelor se disting două categorii de elemente (tehnice şi
umane), cărora li se urmăreşte îmbunătăţirea fiabilităţii. De-a lungul timpului s-au dezvoltat şi
perfecţionat o serie de metode şi tehnici ce permit analiza, evaluarea şi îmbunătăţirea
fiabilităţii tehnice. Clasice în acest sens sunt următoarele metode de calcul al fiabilităţii
tehnice a sistemelor:
 analiza preliminară a riscurilor;
 analiza modurilor de defectare şi a efectelor;
 analiza arborescentă a defecţiunilor unui sistem;
 analiza pe baza proceselor stochastice de tip semi-Markov (în timp discret şi în timp
continuu);
 metoda binomială etc.
Utilizarea acestor metode a condus la rezultate remarcabile. Totuşi, ele nu s-au
repercutat întotdeauna în măsura preconizată, cum s-ar fi putut crede, asupra fiabilităţii
globale a sistemului, deoarece intervine factorul uman căruia nu i se poate pretinde să aibă, în
condiţii de constrângere temporară, stress etc., o "fiabilitate" constantă.
METODE DE EVALUARE A RISCURILOR
Sunt metode de analiză sistematică a riscurilor utilizate în domeniul prevenirii

riscurilor ce permit identificarea cauzelor şi consecinţelor potenţiale ale evenimentelor
nedorite precum şi evidenţierea barierilor de securitate aplicabile în scopul controlului
riscurilor.
Majoritatea metodelor sunt semicantitative şi sunt destinate identificării riscurilor
majore şi adoptării măsurilor adecvate de ameliorare a stării de securitate. La ora actuală nu
există o metodă universal valabilă de evaluare a riscurilor; fiecare metodă posedă avantaje şi
dezavantaje.
Garantarea unei exhaustivităţi complete a unei analize este posibilă numai combinînd mai
multe metode complementare. În decursul timpului în conformitate cu evoluţia percepţiei
asupra fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, metodele de evaluare a
riscurilor şi implicit a securităţii muncii au evoluat, multe dintre ele rămânând valabile şi
astăzi. Aceste metode de evaluare ,, apriori,, sunt:
A) Metode de tipul,, Controale şi verificări,
B) Metode bazate pe modelul Heinrich
C) Metode bazate pe teoria fiabilităţii( metoda AMDE- analiza modurilor de
defectare şi efectele lor; metoda ADD- arborele de defecte; metodaAPR – analiza
preliminară a riscurilor)
D) Metode bazate pe ergonomia sistemelor ( metoda Hazop- hazard operability;
metodaDSF- Diagnosts Safety Forum; metoda DCT- Diagnostique des
Conditions du Travail; metoda SDQ- Safety Diagnosis Questionaire; metoda
MORT – Management Oversight and Risk Tree; metoda IERCM Bucureşti;
metoda RNUR- Regia Naţională a Uzinelor Renault; metoda LEST- Laboratoire
d ergonomie et de sociologie du travail)
E) Metode indigene bazate pe modelul teoretic generalizat al accidentului de muncă-
INCDPM Bucureşti
Metodele de evaluare de la punctele a,b, c, d sunt metode calitative limitate care
constituie abordări disparate pentru sisteme locale, funcţie de necesităţi, ele nu pot fi
generalizate neavând un model teoretic şi nu permit o abordare sistematică unitară a riscurilor.
Metoda indigenă are o largă de aplicabilitate, fiind axată exclusiv pe SSM, are la bază
un model teoretic generalizat al accidentelor de muncă care permite identificarea şi
cuantificarea tuturor riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pe baza frecvenţei şi
gravităţii consecinţelor acestora
Metoda de evaluare a managementului în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă
Evaluarea managementului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă constituie un
instrument obligatoriu în promovarea strategiilor, programelor şi procedurilor, prin care se
poate asigura un nivel de securitate şi sănătate în muncă corespunzător. Metoda constituie un
real ajutor conducerii de vârf a agentului economic deoarece:
 oferă informaţii privind cele mai eficiente metode de MSSM;
 identifică aspectele pozitive şi negative în domeniul MSSM în sistemul analizat;
 oferă un sistem de referinţă în ceea ce privesc performanţele în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă;
 scoate în evidenţă domeniile în care este necesar să se aducă îmbunătăţiri.
Metoda prezentată are şi anumite limite, respectiv, un grad relativ ridicat de
subiectivism, calitatea rezultatelor depinde în mare măsură de experienţa, obiectivitatea şi
cunoştinţele privind cerinţele de securitate şi reglementările legale ale investigatorului precum
şi de modul în care cunoaşte unitatea analizată sau documentele care i se pun la dispoziţie.
Metoda de evaluare a nivelului de risc pe loc de muncă
Metoda face parte din categoria metodelor de evaluare a riscurilor şi stabileşte în final
niveluri de risc pentru fiecare factor de risc şi nivelul de risc global pe loc de muncă. Metoda
este bazată pe modelul accidentului de muncă şi stabileşte în final nivelurile de risc pentru
fiecare factor de risc şi nivelul de risc global pe loc de muncă. Intrând într-o analiză mai
profundă a fenomenului, sunt definiţi şi clasificaţi factorii de risc ai acestuia şi astfel apar
patru categorii distincte: factori de risc proprii executantului, factori de risc proprii
mijloacelor de producţie, factori de risc proprii sarcinii de muncă şi factori de risc proprii
mediului de muncă. Prin considerarea acestor factori de risc drept cauze potenţiale ale
accidentelor de muncă se pun bazele unei metodologii de clasificare a accidentelor de muncă.
Clasificând şi cauzele accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale se face o
apreciere dinamică a modului de producere a accidentului de muncă în trei faze şi anume:
constituirea situaţiei de accidentare, desfăşurarea situaţiei de accidentare, producerea leziunii
(vătămării) - şi se concepe “modelul global al producerii unui accident de muncă”.
Comensurarea prin cuantificarea riscurilor se face pe baza combinaţiei între gravitatea
şi frecvenţa consecinţelor maxime posibile, în acord cu standardele CEI 812/85, SR EN 292-
1/93 şi respectiv SR EN 1050/1996.
Metode de autoevaluare (autocontrol)
Sistemul de autoevaluare a securităţii în muncă realizează două tipuri de evaluări

distincte: o evaluare calitativă şi, respectiv, o evaluare cantitativă.
În cadrul evaluării calitative, din numărul total de itemi referitori la problemele
generale de securitate (119 itemi) sunt selectaţi cei evaluaţi ca necorespunzători şi notaţi ca
puncte slabe, în timp ce itemii consideraţi ca fiind corespunzători se constituie în puncte tari.
Tabelul puncte tari – puncte slabe constituie baza întocmirii planului de măsuri. Acesta se va
realiza găsind măsurile specifice necesare pentru transformarea punctelor slabe în puncte tari.
Evaluarea cantitativă este realizată pe componentele sistemului om – maşină. Pentru
fiecare componentă sunt specificaţi un număr de itemi şi se calculează coeficientul de
securitate pe fiecare componentă ca fiind raportul între punctele tari identificate şi numărul
total de itemi pentru componenta respectivă din care se scad itemii neaplicabili. Evaluarea
punctelor slabe se face foarte uşor.
Aceste metode se bazează, ca şi metoda de inspecţie, pe analiza conformităţii cu
standardele în vigoare. Instrumentele de lucru (fişele de control) sunt însă simplificate, astfel
încât aplicarea lor necesită un timp mai scurt.
METODA ANALITICĂ INDIGENĂ DE EVALUARE A

RISCURILOR BAZATĂ PE UN MODEL TEORETIC
AL ACCIDENTULUI
Plecând de la deficienţele şi neajunsurile metodelor de evaluare a riscurilor bazate pe

controale şi verificări pe fiabilitatea şi ergonomia sistemelor, INCDPM Bucureşti aduce
importante contribuţii la evaluarea riscurilor în sistemul om - maşină, elaborând în anii 90 un
model teoretic al genezei accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale, implicând toate
componentele sistemului de muncă şi un model teoretic global al dinamicii accidentului în
sistemul de muncă sub acţiunea a două cauze obiectivă şi subiectivă.
Aceste contribuţii au permis în final elaborarea unei metode analitice ,,a priori”,
cantitative de evaluare a nivelului de risc/securitate, care are un mare grad de generalizare şi
aplicare fiind axată în principal şi exclusiv pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă sub aspectul
securităţii muncii.
Scopul metodei este determinarea cantitativă a nivelului de riscuri profesionale pentru
un loc de muncă, atelier, secţie, unitate, iar finalitatea este obţinerea unui document
centralizator denumit ,,Fişă de evaluare a locului de muncă”, care conţine nivelul de risc
parţial şi global şi care stă la baza întocmirii planului de măsuri. Metoda propusă de Şt. Pece a
fost ulterior completată şi îmbunătăţită (Mincă G., Moraru R., Băbuţ G., Vasilescu D.etc.)
ajungându-se în prezent la variante cu aplicabilitate în practică şi acceptate de factorii
decizionali din România, unităţile economice transnaţionale, MMSSF, Casa de Asigurări
Naţionale.
Metoda analitică de evaluare a nivelului riscurilor profesionale consideră că accidentele
de muncă şi îmbolnăvirile profesionale sunt evenimente aleatorii, apariţia lor poate fi
apreciată doar probabilistic şi că ele se află într-un raport de cauzalitate cu elementele
sistemului de muncă (executant, sarcina de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă).
Spaţiul de producere a accidentului de muncă şi îmbolnăvire profesională este procesul
muncii, care conţine sistemul de muncă cu disfuncţii şi dereglări posibile, care se constituie în
cauze potenţiale de accidentare şi/ sau îmbolnăvire profesională, respectiv factori de risc.
Modelul teoretic al dinamicii producerii accidentului consideră că producerea unui
accident de muncă este determinată de două cauze, una obiectivă (de natură materială) şi una
subiectivă (de natură umană).
Dinamica producerii accidentelor de muncă poate fi descrisă ca o înlănţuire de cauze -
efect care se derulează în cursul procesului de muncă.
METODOLOGIA DE EVALUARE A NIVELULUI DE RISC
In vederea determinarii nivelurilor factorilor de risc si imbolnavire profesionala de la

s-a folosit metoda elaborata de INCDPM Bucuresti pentru evaluarea riscurilor de
accidentatre si imbolnavire profesionala .
3.1. DESCRIEREA METODEI

Metoda are ca scop determinarea cantitativa a nivelului de risc pentru un loc de
munca, unitate, pe baza analizei sistemului si evaluarea riscurilor de accidentare si
imbolnavire profesionala.
Evaluarea riscurilor ajuta la diminuarea posibilitatii de vatamare a lucratorilor si de
afectare a mediului ca urmare a activitatilor legate de munca.
Aplicarea metodei se finalizeaza cu un document centralizator ( FISA DE
EVALUARE A LOCULUI DE MUNCA ) care cuprinde nivelul de risc global pe loc de
munca.
Fisa locului de munca astfel intocmita constituie baza fundamentarii programului de
prevenire a accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale pentru locul de munca,
respectiv unitatea analizata.
Conform prevederilor legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca, toti
angajatorii trebuie sa evalueze riscul in mod periodic.
3.2. APLICAREA METODEI

 Constituirea echipei de analiză şi evaluare
- echipa de analiză şi evaluare va cuprinde specialişti în domeniul securităţii muncii şi buni
cunoscători ai proceselor de muncă analizate;
- înainte de începerea activităţii membrii echipei trebuie să cunoască în detaliu metoda de
evaluare, instrumentele utilizate şi procedurile concrete de lucru;
- este necesară o minimă documentare prealabilă asupra locurilor de muncă şi proceselor
tehnologice care urmează să fie analizate şi evaluate;
- după constituirea echipei de analiză şi evaluare, respectiv după însuşirea metodei, se trece la
parcurgerea etapelor propriu-zise.
 Definirea sistemului de analizat ( loc de muncǎ )
- în această etapă se efectuează o analiză detaliată a locului de muncă, urmărind:
a. identificarea şi descrierea componentelor sistemului şi modului său de funcţionare:
scopul sistemului, descrierea operaţiilor de muncă, precum şi a echipamentelor
folosite (parametrii şi caracteristici funcţionale) etc.;
b. precizarea în mod expres a sarcinii de muncă ce-i revine executantului în sistem (pe
baza fişei postului, a ordinelor şi deciziilor scrise, a dispoziţiilor verbale date în mod
curent etc.);
c. descrierea condiţiilor de mediu existente;
d. precizarea cerinţelor de securitate pentru fiecare componentă a sistemului, pe baza
normelor şi standardelor de securitate a muncii, precum şi a altor acte normative
incidente.
- informaţiile necesare pentru această etapă se preiau din fişa postului pentru executant,
caietele de sarcini, buletinele de analiză a factorilor de mediu, norme, standarde şi
instrucţiuni de securitate a muncii şi din discuţiile purtate cu lucrătorii de la locul de
muncă analizat.
 Identificarea factorilor de risc din sistem

- în această etapă se stabileşte, pentru fiecare componentă a sistemului de muncă evaluat
(respectiv loc de muncă), în baza listei prestabilite (Anexa 1) ce disfuncţii poate prezenta, în
toate situaţiile previzibile şi probabile de funcţionare;
- identificarea tuturor riscurilor posibile presupune simularea funcţionării sistemului şi
deducerea respectivelor abateri; aceasta se poate face printr-o analiză verbală cu tehnologul,
prin aplicarea metodei arborelui de evenimente, prin simularea pe un model experimental sau
prin procesare pe computer;
- factorii de risc identificaţi se înscriu în Fişa de evaluare a locului de muncă (Anexa 6),
unde se mai specifică, în aceeaşi etapă, şi forma lor concretă de manifestare: descrierea
acestora şi dimensiunea parametrilor prin care se apreciază respectivul factor (de exemplu,
rezistenţa la apăsare, forfecare, greutate şi dimensiuni, curba Cz etc.).
 Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională

- pentru determinarea consecinţelor posibile ale acţiunii factorilor de risc se utilizează lista
din Anexa 2;
- gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza grilei din Anexa 3; informaţiile
pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii consecinţelor posibile se obţin din statisticile
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale produse la locul de muncă respectiv sau la locuri
de muncă similare;
- pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala din Anexa 3;
încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc, pe bază statistică sau de
calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele (zilnic, săptămânal, lunar, anual etc.);
intervalele respective se transformă ulterior în frecvenţe exprimate prin număr de evenimente
posibile pe an;
- rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila de evaluare a
riscurilor (Anexa 4) şi se înscrie în Fişa locului de muncă (Anexa 6).
- cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se determină apoi aceste
niveluri pentru fiecare factor de risc în parte; se obţine astfel o ierarhizare a dimensiunii
riscurilor la locul de muncă, ceea ce dă posibilitatea stabilirii unei ierarhizǎri a măsurilor de
prevenire şi protecţie, funcţie de factorul de risc cu nivelul cel mai mare de risc;
- nivelul de risc global (Nr) pe locul de muncă se calculează ca o medie ponderată a
nivelurilor de risc (Ri) stabilite pentru factorii de risc identificaţi; pentru ca rezultatul obţinut
să reflecte cât mai exact posibil realitatea, se utilizează ca element de ponderare rangul
factorului de risc (ri), care este egal cu nivelul de risc; formula de calcul al nivelului de risc
global este următoarea:
n
 ri  Ri
i =1
Nr = n
 ri
i =1
- nivelul de securitate (Nr) pe loc de muncă se identifică pe Scala de încadrare a

nivelurilor de risc/securitate (Anexa 5);
- atât nivelul de risc global, cât şi nivelul de securitate se înscriu în Fişa locului de muncă
(Anexa 6).
 Stabilirea măsurilor de prevenire

- pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătăţirii nivelului de securitate a
sistemului de muncă analizat se impune luarea în considerare a ierarhiei
riscurilor evaluate, conform Scalei de încadrare a nivelurilor de
risc/securitate a muncii (Anexa 5), în ordinea:
 7 – 1 dacă se operează cu nivelurile de risc;
 1 – 7 dacă se operează cu nivelurile de securitate.
- se ţine cont şi de ordinea ierarhică generică a măsurilor de prevenire:
- măsuri de prevenire intrinsecă;
- măsuri de protecţie colectivă;
- măsuri de protecţie individuală.
- măsurile propuse se înscriu în Fişa de măsuri de prevenire propuse (Anexa 7).
 Aplicarea metodei se încheie cu redactarea raportului analizei care conţine:

- modul de desfăşurare a analizei;
- persoanele implicate;
- rezultatele evaluării, respectiv fişele locurilor de muncă cu nivelurile de risc;
- interpretarea rezultatelor evaluării;
- fişele de măsuri de prevenire.
3.2. INSTRUMENTE DE LUCRU UTILIZATE

Etapele necesare pentru evaluarea se realizeaza utilizind urmatoarele instrumente de
lucru :
 Lista de identificare a factorilor de risc (Anexa 1)
- este un formular care cuprinde, într-o formă uşor identificabilă şi
comprimată, principalele categorii de factori de risc de accidentare şi
îmbolnăvire profesională, grupate după criteriul elementului generator din
cadrul sistemului de muncă (executant, sarcină de muncă, mijloace de
producţie şi mediu de muncă).
 Lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra organismului

uman (Anexa 2)
- este un instrument ajutător în aplicarea scalei de cotare a gravităţii consecinţelor;
- cuprinde categoriile de leziuni şi vătămări ale integrităţii şi sănătăţii organismului uman,
localizarea posibilă a consecinţelor în raport cu structura anatomo-funcţională a organismului
şi gravitatea minimă – maximă generică a consecinţei.
 Scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor acţiunii factorilor de risc

asupra organismului uman (Anexa 3)
- este o grilă de clasificare a consecinţelor în clase de gravitate şi clase de probabilitate a
producerii lor;
- gravitatea consecinţelor se bazează pe criteriile medicale de diagnostic clinic, funcţional şi
de evaluare a capacităţii de muncă elaborate de M.S. şi M.M.F.E.S.;
- clasele de probabilitate sunt stabilite prin adaptarea standardului U.E.
 Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4)

- Cu ajutorul grilei se realizează exprimarea efectivă a riscurilor existente în sistemul analizat,
sub forma cuplului gravitate – frecvenţă de apariţie.
 Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa 5)
-construită pe baza grilei de evaluare a riscurilor, este un instrument utilizat în aprecierea
nivelului riscului previzionat, respectiv a nivelului de securitate.
 Fişa de evaluare a locului de muncă (Anexa 6)

-este documentul centralizator al tuturor operaţiilor de identificare şi evaluare a riscurilor de
accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională;
-acest formular cuprinde:
a. date de identificare a locului de muncă;
b. date de identificare a evaluatorului: nume, prenume, funcţie;
c. componentele generice ale sistemului de muncă;
d. nominalizarea factorilor de risc identificaţi;
e. explicitarea formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificaţi
(descriere, parametri şi caracteristici funcţionale);
f. consecinţa maximă previzibilă a acţiunii factorilor de risc;
g. clasa de gravitate şi probabilitate previzionată;
h. nivelul de risc.
 Fişa de măsuri propuse (Anexa 7)

- este un formular pentru centralizarea măsurilor de prevenire necesare de
aplicat, rezultate din evaluarea locului de muncă.
3.3. UTILITATEA EVALUĂRII RISCURILOR PROFESIONALE
Cunoaşterea şi evaluarea riscurilor dă posibilitatea persoanei juridice de a

întreprinde acţiuni, care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A investi în prevenirea
accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea
activităţii societăţii.
Activitatea de prevenire fiind o componenta intrinseca a procesului de munca, poate
sa-l influenteze sub urmatoarele aspecte:
Continuitatea procesului de producţie - Producerea unui accident generează intreruperea lucrului pentru
o perioadă de timp relativ limitată, dar in acelaşi timp generează o stare de tensiune nervoasă in rândul
personalului datorată evenimentului şi incertitudinii. Acest lucru face ca procesul de muncă să se desfăşoare
cu scăderi ale ritmului de muncă şi implicit cu scăderea producţiei.
Reducerea costurilor - Mijloacele de prevenire a riscurilor, bine alese, măresc viteza de derulare a
fluxului tehnologic micşorând sau eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o creştere a producţiei şi
implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. In acelaşi timp sunt eliminate şi cheltuielile făcute cu
realizarea măsurilor de protecţie a muncii, ce se pot dispune in urma cercetării eventualelor accidente ce se
pot produce in sistemul dat.
Creşterea eficienţei muncii - Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea sau
eliminarea cheltuielilor făcute cu repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea costurilor directe ale
accidentului (asistenţă socială, plata concediului medical, ajutoare materiale etc), la evitarea perturbări lor
procesului de producţie prin reorganizări ale personalului precum şi la eliminarea cheltuielilor suplimentare
legate de pregătirea personalului ce suplineşte pe cei accidentaţi.
Creşterea productivităţii - Alegerea tehnologiilor şi a echipamentelor cât mai puţin periculoase,
stabilirea ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea (tehnologică) a personalului, respectarea graficelor
de intreţinere şi reparaţie sunt tot atâtea elemente care contribuie la creşterea productivităţii, atât prin creşterea
randamentului utilajelor cât şi prin creşterea randamentului personalului. De asemenea, un rol deosebit la
creşterea productivităţii il are realizarea unui mediu de lucru normal. Este ştiut faptul că un mediu ambiental
corect conduce la creşterea atenţiei şi implicit la reducerea numărului de rebuturi prin creşterea confortului in
muncă.
Creşterea calităţii produselor - Acest fapt se realizează aproape automat derivând din
disciplinarea personalului prin respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat in condiţiile optime
prevăzute de procedurile de lucru nu poate fi decât un produs de calitate.
Imbunătăţirea climatului socio-profesional - Implicarea intregului personal in activitatea de
prevenire a riscurilor conduce la conştientizarea rolului socio-profesional pe care il are fiecare. De asemenea,
aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de organizare a muncii (formarea echipelor de lucru,
transmiterea sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale, cunoscător al mijloacelor de
acţiune este un personal performant. Relaţiile profesionale şi sociale corect stabilite in cadrul formaţiei
creează un climat de siguranţă şi incredere, care favorizează creşterea eficienţei muncii.
Creşterea prestigiului societăţii - Prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită in muncă, prin
neintervenţia unor factori perturbatori cauzaţi de accidente in respectarea contractelor şi angajamentelor şi ca
urmare a realizării unor produse de calitate, atât in rândul angajaţilor proprii cât şi in rândul beneficiarilor şi
colaboratorilor se va crea o imagine favorabilă cu privire la seriozitatea societăţii.
Eliminarea consecinţelor administrative, contravenţionale sau penale suferite de eventualele
persoanele vinovate de producerea unor accidente precum şi despăgubiriie către victime sau urmaşii
acestora.
In concluzie, o activitate desfăşurată in condiţii de securitate conduce la creşterea in final a
profitului societăţii şi la bunăstarea lucrătorilor.
ANEXA 1
LISTA DE IDENTIFICARE A FACTORILOR DE RISC
A. EXECUTANT
ACŢIUNI GREŞITE
1.1.Executare defectuoasă de operaţii
 comenzi;
 manevre;
 poziţionări, fixări, asamblări;
 reglaje;
 utilizare greşită a mijloacelor de protecţie etc.
1.2. Nesincronizări de operaţii
 întârzieri;
 devansări.
1.3.Efectuare de operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă
 pornirea echipamentelor tehnice;
1.
 întreruperea funcţionării echipamentelor tehnice;
 alimentarea sau oprirea alimentării cu energie (curent electric, fluide
energetice etc.) ;
 deplasări, staţionări în zone periculoase;
 deplasări cu pericol de cădere:
 de la acelaşi nivel:
- prin dezechilibrare;
- alunecare;
- împiedicare;
 de la înălţime:
 prin pǎşire în gol;
 prin dezechilibrare;
 prin alunecare.
1.4.Comunicări accidentogene
OMISIUNI
2. 2.1.Omiterea unor operaţii
2.2.Neutilizarea mijloacelor de protecţie
B. SARCINA DE MUNCǍ
CONŢINUT NECORESPUNZĂTOR AL SARCINII DE MUNCĂ ÎN

1. RAPORT CU CERINŢELE DE SECURITATE
1.1.Operaţii, reguli, procedee greşite
1.2.Absenţa unor operaţii
1.3.Metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor)
SARCINA SUB/SUPRADIMENSIONATĂ ÎN RAPORT CU

CAPACITATEA EXECUTANTULUI
2.1.Solicitare fizică:
 efort static;
2.  poziţii de lucru forţate sau vicioase;
 efort dinamic.
2.2.Solicitare psihicǎ :
 ritm de muncă mare;
 decizii dificile în timp scurt;
 operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de complex etc.;
 monotonia muncii.
C. MIJLOACE DE PRODUCŢIE
FACTORI DE RISC MECANIC
1.1.Mişcări periculoase
1.1.1.Mişcări funcţionale ale echipamentelor tehnice:
 organe de maşini în mişcare;
 curgeri de fluide;
 deplasări ale mijloacelor de transport etc.
1.1.2.Autodeclanşări sau autoblocări contraindicate ale mişcărilor
funcţionale ale echipamentelor tehnice sau ale fluidelor
1.1.3.Deplasări sub efectul gravitaţiei:
1.  alunecare;
 rostogolire;
 rulare pe roţi;
 răsturnare;
 cădere liberă;
 scurgere liberă;
 deversare;
 surpare, prăbuşire;
 scufundare.
1.1.4.Deplasǎri sub efectul propulsiei:
 proiectare de corpuri sau particule;
 deviere de la traiectoria normală;
 balans;
 recul;
 şocuri excesive;
 jet, erupţie.
1.2.Suprafeţe sau contururi periculoase:
 înţepătoare;
 tăioase;
 alunecoase;
 abrasive;
 adezive.
1.3.Recipiente sub presiune
1.4.Vibraţii excesive ale echipamentelor tehnice
FACTORI DE RISC TERMIC

2.
2.1.Temperatura ridicată a obiectelor sau suprafeţelor
2.2.Temperatura coborâtă a obiectelor sau suprafeţelor
2.3. Flăcări, flame
FACTORI DE RISC ELECTRIC
3.1.Curentul electric:
3.
 atingere directă;
 atingere indirectă;
 tensiune de pas.
FACTORI DE RISC CHIMIC
4.1.Substanţe toxice
4.2.Substanţe caustice
4.
4.3.Substanţe inflamabile
4.4.Substanţe explozive
4.5.Substanţe cancerigene
4.6.Substanţe radioactive
4.7.Substanţe mutagene
FACTORI DE RISC BIOLOGIC
5.1.Culturi sau preparate cu microorganisme:

 bacterii;
5.  virusuri;
 richeţi;
 spirochete;
 ciuperci;
 protozoare.
5.2.Plante periculoase (exemplu: ciuperci otrăvitoare)
5.3.Animale periculoase (exemplu: şerpi veninoşi).
D. MEDIU DE MUNCǍ
FACTORI DE RISC FIZIC
1.1.Temperatura aerului:
 ridicată;
 scăzută.
1.2.Umiditatea aerului:
 ridicată;
 scăzută.
1.3.Curenţi de aer
1.4.Presiunea aerului:
 ridicată;
 scăzută.
1.5.Aeroionizarea aerului
1.6.Suprapresiune în adâncimea apelor
1.7.Zgomot
1.8.Ultrasunete
1.9.Vibraţii
1.10.Iluminat:
1.  nivel de iluminare scăzut;
 strălucire;
 pâlpâire.
1.11.Radiaţii
1.11.1.Electromagnetice:
 infraroşii;
 ultraviolete;
 microunde;
 de frecvenţă înaltă;
 de frecvenţă medie;
 de frecvenţă joasă;
 laser.
1.11.2.Ionizante:
 alfa;
 beta;
 gama.
1.12.Potenţial electrostatic
1.13.Calamităţi naturale (trăsnet, inundaţie, vânt, grindină, viscol, alunecări,
surpări, prăbuşiri de teren sau copaci, avalanşe, seisme etc.)
1.14.Pulberi pneumoconiogene
2.
FACTORI DE RISC CHIMIC
2.1.Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici
2.2.Pulberi în suspensie în aer, gaze sau vapori inflamabili sau explozivi
FACTORI DE RISC BIOLOGIC
3.1.Microorganisme în suspensie în aer:

 bacterii;
3.  virusuri;
 richeţi;
 spirochete;
 ciuperci;
 protozoare etc.
CARACTERUL SPECIAL AL MEDIULUI
 subteran;
4.  acvatic;
 subacvatic;
 mlăştinos;
 aerian;
 cosmic etc.
ANEXA 2
L I S T A D E C O N S E C I N Ţ E P O S I B I L E ALE ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC
ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
LOCALIZAREA CONSECINŢELOR
Sistem osteoarticular Organe de simţ
Memb
Aparat cardiovascular
Membru ru
Aparat respirator
Cutie craniană Ureche
Aparat digestiv
Sistem nervos
Cutie toracică
N superior inferi
Aparat renal
Tegument
Abdomen
muscular
Multiplă
r. CONSECINŢE or
vertebrală
Sistem
Coloana
cr POSIBILE
Ochi
Palm
Nas
Braţ
t. ă
Externă
Anteb
Coapsă
Gambă
Internă
Picior
Deget
raţ
e
D S D S
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
1. Plagă: - tăietură x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
- înţepătură x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
2. Contuzie x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
3. Entorsă - - - - - - - - - x x x x x x - - - - - - -
4. Strivire x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
5. Fractură x x - - - - - - x x x x x x x - - x - - - x
6. Arsură: - termică x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
- chimică x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
7. Amputaţie - - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - x
8. Leziuni ale organelor - - x - x x x x - - - - - - - - - - x - x x
interne
9. Electrocutare - - - x x x - - - - - - - - - - - - - - - x
10 Asfixie - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
.
11 Intoxicaţie - acută - - - x x x x x - - - - - - - - - - - - x x
. - cronică - - - x x x x x - - - - - - - - - - - - x x
12 Dermatoză - - - x - - - - - - - - - - - - - - - - - -
.
13 Pneumoconioză - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
.
14 Îmbolnăviri respiratorii - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
. cronice provocate de
pulberi organice şi
substanţe toxice iritante
(emfizem pulmonar,
bronşită etc.)
15 Astm bronşic, rinită - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
. vasomotorie
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
16 Boli prin expunere la - - - x x x - - - - - - - - - - - - - - - x
. temperaturi înalte sau
scăzute (şoc, colaps
caloric, degerături)
17 Hipoacuzie, surditate de - - - - - - - - - - - - - - - - - - x - - -
. percepţie
18 Cecitate - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
.
19 Tumori maligne, cancer x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
. profesional
20 Artroze cronice, - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - - x
. periartrite, stiloidite,
osteocondilite, bursite,
epicondilite, discopatii
21 Boala de vibraţii - - - - - x - - - - - - - - - - - - x - x -
.
22 Tromboflebită - - - - - - - - - x x x x x x - - - - - - x
.
23 Laringite cronice, - - - - x - - - - - - - - - - - - - - - - -
. nodulii cântăreţilor
24 Astenopatie - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
. acomodativă, agravarea
miopiei existente
25 Cataracta - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
.
26 Conjuctivite şi - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
. keratoconjunctivite
27 Electrooftalmie - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
.
28 Boala de iradiere x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
.
29 Îmbolnăviri datorate - - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - -
. compresiunilor şi
decompresiunilor
30 Boli infecţioase şi x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
. parazitare
31 Nevroze de coordonare - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
.
32 Sindrom cerebroastenic - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
. şi tulburări de
termoreglare (datorită
undelor
electromagnetice de
înaltă frecvenţă)
33 Afecţiuni psihice - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
.
34 Alte consecinţe
.
Sursa: Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse

ANEXA 3
SCALA DE COTARE A GRAVITĂŢII ŞI PROBABILITĂŢII CONSECINŢELOR
ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
CLASE DE
GRAVITATE GRAVITATEA CONSECINŢELOR
Clasa Consecinte
 consecinţe minore reversibile cu incapacitate de muncă
1 NEGLIJABILE previzibilă până la 3 zile calendaristice (vindecare fără
tratament)
 consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă
2 MICI previzibilă de
3 – 45 zile, care necesită tratament medical
 consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă
3 MEDII previzibilă între 45 – 180 zile, care necesită tratament
medical şi prin spitalizare
 consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de
4 MARI muncă de minimum 50 %, individul putând să presteze o
activitate profesională (invaliditate de gradul III)
 consecinţe ireversibile cu pierdere de 100 % a capacităţii
GRAVE de muncă, dar cu posibilitate de autoservire, de
5
autoconducere şi de orientare spaţială (invaliditate de
gradul II)
 consecinţe ireversibile cu pierderea totală a capacităţii
FOARTE GRAVE de muncă, de autoservire, de autoconducere sau de
6
orientare spaţială (invaliditate de
gradul I)
7 MAXIME  deces
CLASE DE
PROBABILITATEA CONSECINŢELOR
PROBABILITATE
(frecvenţa probabilǎ de producere a consecinţelor)
Clasa EVENIMENTE
EXTREM DE Probabilitate de producere extrem de mică

1
RARE P > 10 ani
Probabilitate de producere a consecintelor foarte mică

2 FOARTE RARE
5 ani < P < 10 ani
RARE
3 Probabilitate de producere a consecintelor mică
2 ani < P < 5 ani
Probabilitate de producere a consecintelor medie

4
PUŢIN 1 an < P < 2 ani
FRECVENTE
Probabilitate de producere a consecintelor mare

5 FRECVENTE
1 lună < P < 1 an
FOARTE foarte mare

6
FRECVENTE P < 1 lună
ANEXA 4
GRILA DE EVALUARE A RISCURILOR
COMBINATIE INTRE GRAVITATEA CONSECINTELOR SI
PROBABILITATEA PRODUCERII LOR
CLASE DE PROBABILITATE
1 2 3 4 5 6
1 an < P < 2 ani FRECVEN
FRECVEN
FRECVEN
EXTREM
FOARTE
FOARTE
DE RAR
PUTIN
RAR
RAR
T
1 lună < P < 1 an
5 ani < P < 10
GRAVITAT
2 ani < P < 5

CLASE DE
P < 1 lună
P > 10 ani
CONSECINTE
ani
ani
E
7 MAXIME DECES (7,1) (7,2) (7,3) (7,4) (7,5) (7,6)
6 FOARTE INVALIDITAT (6,1) (6,2) (6,3) (6,4) (6,5) (6,6)

GRAVE E
GR. I
5 GRAVE INVALIDITAT (5,1) (5,2) (5,3) (5,4) (5,5) (5,6)

E
GR. II
4 MARI INVALIDITAT (4,1) (4,2) (4,3) (4,4) (4,5) (4,6)

E
GR. III
3 MEDII ITM (3,1) (3,2) (3,3) (3,4) (3,5) (3,6)

45 – 180 ZILE
2 MICI ITM (2,1) (2,2) (2,3) (2,4) (2,5) (2,6)

3 – 45 ZILE
1 NEGLI- ITM <3 ZILE (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6)
JABILE
ANEXA 5
SCALA DE ÎNCADRARE A NIVELURILOR DE RISC/SECURITATE
NIVEL DE RISC CUPLUL GRAVITATE – NIVEL DE

PROBABILITATE SECURITATE
1
MINIM (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1) MAXIM
7
2
FOARTE FOARTE
(2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1) 6
MIC MARE
3 (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1)

MIC 5 MARE
(7,1)
4 (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2)

MEDIU 4 MEDIU
(7,2)
5
MARE (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3) 3 MIC
FOARTE FOARTE
6 (5,6) (6,4) (6,5) (7,4) 2
MARE MIC
7 MAXIM
(6,6) (7,5) (7,6) 1 MINIM
ANEXA 6
FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ
UNITATEA: …………………... NUMĂR PERSOANE EXPUSE:……..

SECŢIA:……………………….. FIŞA DE EVALUARE A DURATA EXPUNERII:……………….
LOCULUI DE MUNCĂ ECHIPA DE EVALUARE:……………
LOCUL DE MUNCǍ:…………
CONSE-
FORMA CONCRETĂ DE CLASA CLASA
COMPONENTA FACTORI DE CINŢA NIVEL
MANIFESTARE A DE DE
SISTEMULUI RISC MAXIMǍ DE
FACTORILOR DE RISC GRAVI- PROBA-
DE MUNCĂ IDENTIFICAŢI PREVI- RISC
(descriere, parametri) TATE BILITATE
ZIBILǍ
0 1 2 3 4 5 6
…
ANEXA 7
FIŞA DE MĂSURI PROPUSE
FIŞA DE MǍSURI PROPUSE

NIVEL MĂSURA PROPUSĂ
Nr. LOC DE MUNCĂ/
DE
crt. FACTOR DE RISC Nominalizarea măsurii Competenţe/răspunderi Termene
RISC
0 1 2 3 4 5
…
ANEXA 8
ORDINEA IERARHICĂ
A MĂSURILOR DE PREVENIRE
MĂSURI PRIMARE
(măsuri de ordinul întâi)
ELIMINAREA RISCURILOR
RISC OM
MĂSURILE TREBUIE SĂ ACŢIONEZE DIRECT
ASUPRA SURSEI DE FACTORI DE RISC
(PREVENIRE INTRINSECĂ)
MĂSURI SECUNDARE
(măsuri de ordinul doi)
IZOLAREA RISCURILOR
RISC OM
FACTORII DE RISC PERSISTĂ, DAR PRIN MĂSURI DE
PROTECŢIE COLECTIVĂ SE EVITĂ SAU DIMINUEAZĂ
ACŢIUNEA LOR ASUPRA OMULUI
MĂSURI TERŢIARE
(măsuri de ordinul trei)
EVITAREA RISCURILOR
RISC OM
INTERACŢIUNEA DINTRE FACTORII DE RISC ŞI OM SE
EVITĂ PRIN MĂSURI ORGANIZATORICE ŞI
REGLEMENTĂRI PRIVIND COMPORTAMENTUL
MĂSURI CUATERNARE
(măsuri de ordinul patru)
IZOLAREA OMULUI
RISC OM
LIMITAREA ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC SE FACE
PRIN PROTECŢIE INDIVIDUALĂ
Principii generale de prevenire prevăzute în legea securităţii şi
sănătaţii în muncă sunt:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de
munca, alegerea echipamentelor de munca, a metodelor de munca şi de
producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm
predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce
este mai puţin periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile,
organizarea muncii, condiţiile de munca, relaţiile sociale şi influenta
factorilor din mediul de munca;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă fata de măsurile
de protecţie individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Luand in considerare asigurarea securităţii şi sănătăţii la locurile de muncă,

procesul de munca manifesta doua caracteristici esentiale:
 prezenta omului in calitate de executant;
 capacitatea elementelor implicate in realizarea procesului de munca de a constitui un
sistem de munca.
Asigurarea preventiei intr-un sistem presupune mai multe etape:

1. analiza relatiilor om – sistem:
a) situarea sistemului in spatiu si timp;
b) numirea oamenilor in relatie cu sistemul;
c) determinarea naturii relatiilor om – sistem;
d) planificarea interventiilor in sistem;
2. determinarea problemelor de securitate:
a) alegerea metodei de analiza;
b) aplicarea metodei alese;
c) rezolvarea problemelor specifice;
d) specificarea situatiilor periculoase;
3. cautarea solutiilor:
a) cercetarea bibliografica;
b) studierea sistemului privind relatia teorie – practica;
c) elaborarea unei solutii;
4. aplicarea solutiilor alese:
a) studierea realizarii;
b) implementarea unei solutii in sistem;
c) testarea;
5. formarea personalului.
Responsabilitatea privind desfasurarea corecta a activitatii intr-o intreprindere

trebuie transmisa de conducerea operative la nivel de celula organizatorica (loc de
munca). Asigurarea securitatii muncii presupune aplicarea aceluiasi sistem de
reglementari, indiferent de complexitatea structurii functionale a unei unitati, la fiecare
compartiment in parte. Pentru a lua o decizie corecta, conducerea trebuie sa beneficieze
de o asistenta in decizie competenta. In acest sens sistemul informational trebuie sa
permita atat analize detaliate ale unui anumit aspect pana la nivel de celula
organizatorica (loc de munca), cat si analize de sinteza pornind de la prioritatile
determinate pentru unitatea respectiva.
Stabilirea concluziilor
Evaluarea riscurilor profesiunale indiferent prin ce metode se realizează se încheie

cu concluzii care trebuiesc să cuprindă următoarele aspecte:
- dacă riscurile sunt controlate adecvat;
- dacă nu, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor;
- priorităţile de acţiune în conformitate cu ierarhizarea riscurilor;
- ameliorarea suplimentară a nivelului de protecţie a operatorilor;
- dacă riscurile afectează şi alte categorii de personal din afara sistemului de
muncă şi ce măsuri se impun
CAPITOLUL IV
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE
In conformitate cu Hotarare nr. 955/2010 din 08.09.2010,

Monitorul Oficial, Partea I nr. 661 din 27/09/2010 pentru modificarea si
completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii
securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006, aprobate prin Hotararea
Guvernului nr. 1.425/2006, toti angajatorii trebuie sa isi organizeze
intern activitatea de protectie si securitatea muncii sau sa apeleze la
servicii externe de securitate si sanatate in munca.
Organizarea activitatilor de prevenire si protectie este realizata de catre

angajator, in urmatoarele moduri:
a) prin asumarea de catre angajator, in conditiile art. 9 alin. (4) din lege, a atributiilor
pentru realizarea masurilor prevazute de lege;
b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucratori pentru a se ocupa de activitatile de
prevenire si protectie;
c) prin infiintarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire si protectie;
d) prin apelarea la servicii externe de prevenire si protectie.
Nivelurile de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, necesare

pentru dobandirea capacitatilor si aptitudinilor corespunzatoare efectuarii activitatilor de
prevenire si protectie, sunt urmatoarele:
a) nivel mediu;
b) nivel superior.

corespunzatoare nivelului mediu sunt:
a) studii in invatamantul liceal filiera teoretica in profil real sau filiera tehnologica in
profil tehnic;
b) curs in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu continut minim conform celui
prevazut in anexa nr. 6 lit. B, cu o durata de cel putin 80 de ore.
corespunzatoare nivelului superior, care trebuie indeplinite in mod cumulativ, sunt
urmatoarele:
a) absolvirea, in domeniile fundamentale: stiinte ingineresti, stiinte agricole si silvice, cu
diploma de licenta sau echivalenta, a ciclului I de studii universitare, studii universitare de
licenta, ori a studiilor universitare de lunga durata sau absolvirea cu diploma de absolvire a
studiilor universitare de scurta durata;
b) curs in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu continut minim conform celui
prevazut in anexa nr. 6 lit. B, cu o durata de cel putin 80 de ore;
c) absolvirea cu diploma sau certificat de absolvire, dupa caz, a unui program de
invatamant postuniversitar in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu o durata de cel
putin 180 de ore.
Ocupatiile specifice domeniului securitatii si sanatatii in munca, necesare
efectuarii activitatilor de prevenire si protectie, sunt urmatoarele:
a) tehnician in securitate si sanatate in munca;
b) expert in securitate si sanatate in munca.
Activitatea de prevenire se organizează astfel:
- pentru societatile care au pana la 9 salariati, angajatorul poate efectua

singur activitatea de protectie si securitatea muncii cu respectarea cumulativ a doua
conditii:
1. aceasta persoana sa fie autorizata prin urmarea unui curs de specialitate ,

2. societatea nu trebuie sa aiba ca obiect de activitate unul cu risc ridicat de imbolnavire
sau accident (ANEXA Nr. 2 din H.G.nr. 955/08.09.2010 (Anexa nr. 5 la normele
metodologice)).
- pentru societatile cu salariati de la 10 la 49 de persoane, angajatorul poate efectua singur
activitatea de prevenire si protectia muncii, respectand conditiile prezentate mai sus, la
care se adauga cateva cerinte suplimentare, cum ar fi identificarea punctula a riscurilor de
accident.
- pentru angajatorii ce au mai mult de 50 de salariati trebuie stabilita cel putin o persoana
responsabila cu securitatea in munca, autorizata conform procedurilor stabilite tot de acest
act normativ.
Daca angajatorul nu detine pregatirea mentionata sau nu doreste angajarea unei

persoane cu astfel de atributii are obligatia sa apeleze la serviciile unui tert. Hotararea
Guvernului Romaniei nr. 955/08.09.2010 detaliaza conditiile de organizare a “serviciilor
interne” sau de contractare a serviciilor externe, dupa caz.
De asemenea, incepand cu data de 1 iulie 2011, serviciul intern de prevenire si

protectie trebuie sa fie format din lucratori care au contract individual de munca cu
norma intreaga incheiat cu angajatorul.
Serviciile externe trebuie abilitate de catre Comisia de abilitare si avizare care

se va infiinta la inspectoratele teritoriale de munca. Cei ce doresc sa primeasca “abilitarea”
trebuie sa prezinte un dosar cu 11 categorii de documente. Odata abilitat, serviciul extern
trebuie sa elaboreze rapoarte semestriale catre ITM. Daca nu a depus doua rapoarte
semestriale consecutiv, abilitarea i se retrage.
- (1) In cazul intreprinderilor care au intre 10 si 49 de lucratori inclusiv,

angajatorul poate efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca, daca se
indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) sunt respectate prevederile art. 16 alin. (1) lit. a)-c);
b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu
consecinte grave, ireversibile, respectiv deces ori invaliditate.
(2) In situatia in care nu sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1),
angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori poate organiza unul sau
mai multe servicii interne de prevenire si protectie si/sau poate sa apeleze la servicii
externe, in conditiile prezentelor norme metodologice.
(3) In cazul in care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de
prevenire si protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor
activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la
servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate
desfasura cu personalul propriu.
- (1) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au intre 50 si 249 de
lucratori, angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori sa organizeze
unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie pentru a se ocupa de
activitatile de prevenire si protectie din cadrul intreprinderii.
(2) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor prevazute la alin. (1) care
desfasoara activitati dintre cele prevazute in anexa nr. 5, angajatorul trebuie sa organizeze
unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie.
(3) In cazul in care lucratorii desemnati, serviciile interne de prevenire si
protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de
prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la servicii externe
pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul
propriu.
(1) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au peste 250 de

lucratori, angajatorul trebuie sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de
(2) In cazul in care serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile
si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie
prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la unul sau mai multe servicii externe
pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul
propriu.
ANEXA Nr. 2 din H.G.nr. 955/08.09.2010 (Anexa nr. 5 la normele

metodologice)
ACTIVITATI INDUSTRIALE
1. Activitati cu risc potential de expunere la radiatii ionizante

2. Activitati cu risc potential de expunere la agenti toxici si foarte toxici, in special
cele cu risc de expunere la agenti
cancerigeni, mutageni si alti agenti care pericliteaza reproducerea
3. Activitati in care sunt implicate substante periculoase, potrivit prevederilor
Hotararii Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident
major in care sunt implicate substante periculoase, cu modificarile ulterioare
4. Activitati cu risc de expunere la grupa 3 si 4 de agenti biologici
5. Activitati de fabricare, manipulare si utilizare de explozivi, inclusiv articole
pirotehnice si alte produse care contin materiiexplozive
6. Activitati specifice exploatarilor miniere de suprafata si de subteran
7. Activitati specifice de foraj terestru si de pe platforme maritime
8. Activitati care se desfasoara sub apa
9. Activitati in constructii civile, excavatii, lucrari de puturi, terasamente subterane
si tuneluri, care implica risc de surpare sau risc de cadere de la inaltime
10. Activitati in industria metalurgica si activitati de constructii navale
11. Producerea gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate si utilizarea masiva a
acestora
12. Activitati care produc concentratii ridicate de praf de siliciu
13. Activitati care implica riscuri electrice la inalta tensiune
14. Activitati de producere a bauturilor distilate si a substantelor inflamabile
15. Activitati de paza si protectie
16. Activitati in care lucratorii pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor
explozive, asa cum sunt reglementate de Hotararea Guvernului nr. 1.058/2006
privind cerintele minime pentru imbunatatirea securitatii si protectia sanatatii
lucratorilor care pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor explozive
SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A LUCRATORILOR

Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii în funcţie
de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc prin reglementări potrivit
Legii nr.319/2006, astfel încât flecare lucrător să poată beneficia de o supraveghere a
sănătăţii sale la intervale regulate.
Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este un domeniu reglementat de H.G. nr.
355/2007 şi se referă la totalitatea serviciilor medicale care asigură prevenirea, depistarea,
dispensarizarea bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie, precum şi la menţinerea
sănătăţii şi a capacităţii de muncă a lucrătorilor.
Această hotărâre de Guvern stabileşte cernitele minime pentru supravegherea
sănătăţii lucrătorilor faţă de riscurile pentru securitate şi sănătate, pentru prevenirea
îmbolnăvirii lucrătorilor cu boli profesionale cauzate de agenţi nocivi chimici, fizici,
fizico-chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi a suprasolicitării
diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.
Sănătatea în muncă
Sănătatea reprezintă starea unui organism în care funcţionarea tuturor organelor
se face în mod normal şi regulat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că
„sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi bunăstare socială totală şi nicidecum lipsa
unei boli sau infirmităţi, precum si capacitatea de a duce o viaţă productivă social şi
economic". Din conjugarea acestui termen cu cel de „securitate" aplicaţi împreună la un
sistem de muncă a luat naştere sintagma „securitate şi sănătate în muncă", care a înlocuit
treptat pe cea de „protecţie a muncii".
Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă ansamblul de activităţi
instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea
procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a
altor persoane participante la procesul de muncă.
Utilizarea expresiei „sănătate în muncă" sau „sănătate ocupaţională" limitează
preocupările pentru sănătatea persoanelor la domeniu] muncii deşi, este evident faptul că
nu se poate face cu uşurinţă separaţia dintre domeniul profesional şi extraprofesional,
întrucât există o interferenţă continuă a acestora.
Particularizând definiţia generală a sănătăţii dată de OMS la domeniul muncii
rezultă că sănătatea în muncă reprezintă "promovarea şi menţinerea celui mai înalt grad
de bunăstare fizică, mentală şi socială a lucrătorilor indiferent de ocupaţie, prin
prevenirea afectării sănătăţii acestora de către condiţiile de muncă, protecţia în muncă
faţă de riscurile rezultate din prezenţa agenţi/or periculoşi pentru sănătate, plasarea şi
menţinerea lucrătorului într-o muncă adecvată aptitudinilor lui fizice şi psihice."
Astfel, se poate considera că sănătatea în muncă are drept obiectiv căutarea
maximului de bunăstare posibilă în muncă atât în timpul acesteia, cât şi după încetarea
activităţii, în plan fizic, psihic şi social.
Protecţia sănătăţii lucrătorilor trebuie să fie un obiectiv prioritar în activitatea
oricărei întreprinderi şi la fel de important ca şi obiectivele privind profitul. Asumarea
conştientă a responsabilităţilor privind asigurarea unor condiţii cât mai bune de muncă,
inclusiv prin îndeplinirea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, trebuie să reprezinte
o prioritate a politicii manageriale a oricărei întreprinderi.
In general, activităţile desfăşurate în domeniul sănătăţii în muncă sunt orientate în
trei direcţii principale:
> Protecţia sănătăţii lucrătorilor şi menţinerea capacităţii de muncă a acestora care
implică o acţiune concertată în sensul identificării şi evaluării riscurilor profesionale, al
stabilirii măsurilor necesare pentru protejarea sănătăţii lucrătorilor, precum şi
supravegherea sănătăţii acestora.
> Îmbunătăţirea condiţiilor şi a mediului de muncă implică înţelegerea corectă a relaţiei
dintre muncă şi sănătate, precum şi aplicarea cunoştinţelor aprofundate de medicină a
muncii, ergonomie, psihologie a muncii, chimie industrială, fizică, biologie etc. pentru
crearea unor locuri de muncă sigure şi sănătoase,
> Proiectarea şi implementarea unui sistem de management al securităţii şi sănătăţii în
muncă integrai în managementul general al firmei.
Medicina Muncii
Medicina, potrivit DEX, reprezintă ştiinţa ce are ca obiect păstrarea şi restabilirea
sănătăţii şi care studiază în acest scop procesele fizice, chimice şi biologice ale vieţii,
structurile şi funcţiile organismului, cauzele şi mecanismele de producere a bolilor,
precum şi mijloacele de diagnosticare, tratare şi prevenire a acestora. Relaţionând acest
concept general cu domeniul muncii, rezultă ştiinţa medicini muncii, specialitate medicală
extrem de vârstă, care înglobează cunoştinţe din toate celelalte domenii medicale.
Medicina muncii se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea şi managementul bolilor
profesionale şi a bolilor legate de profesie, precum şi cu păstrarea sănătăţii şi a
capacităţii de muncă a lucrătorilor. În multe din ţările europene medicina muncii este
studiată şi practicată împreună cu protecţia mediului înconjurător sub denumirea de
..occupational and environmental medicine".
Apărută iniţial sub numele de medicină industrială, deoarece se referea strict la
activităţile medicale din cadrul întreprinderilor din diferite sectoare industriale (minerit,
prelucrarea lemnului, construcţii de maşini etc), programele de medicină a muncii au fost
extinse după cel de al doilea război mondial şi în alte sectoare.
In prezent, complexitatea tot mai mare a tehnologiilor industriale modeme necesită
o supraveghere medicală specifică la locul de muncă, pentru a putea rezolva problemele de
expunere a lucrătorilor la noi riscuri profesionale, precum cele psihosociale, precum şi pe
cele legate de implementarea măsurilor vizând sănătatea în muncă. Ca urmare, medicina
muncii este o specialitate care necesită un înalt grad de competenţă profesională, impusă
de noile abordări determinate de evoluţia continuă a ştiinţei şi de transformarea
tehnologiilor şi echipamentelor de muncă.
Dincolo de soluţiile propuse angajatorilor pentru a asigura o stare optimă de
sănătate a lucrătorilor în timpul muncii, medicina muncii activează şi în sensul creşterii
conştientizării lucrătorilor şi angajatorilor asupra necesităţii adoptării unor modificări în
stilul de muncă şi de viaţă în vederea păstrării unei stări cât mai bune de sănătate.
Personalul competent în medicina muncii

Funcţia de medic de medicină a muncii este exercitată numai de medicul
specialist sau primar de medicină a muncii, cu drept de liberă practică. Medicul de
medicina muncii este pregătit prin rezidenţiat, prin parcurgerea unui program complet în
pregătirea de specialitate aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice şi Colegiul Medicilor din
România şi este confirmat prin promovarea examenului de specialitate.
Medicul de medicina muncii poate ocupa un post în sectoiul public şi/sau privat
potrivit pregătirii sale. în sectorul public, ocuparea posturilor de medicina muncii se face
prin concurs, conform reglementărilor emise de Ministerul Sănătăţii Publice, în timp ce în
sectorul privat, angajarea medicului de medicină a muncii se face pe bază de contract
individual de muncă încheiat între medic şi angajator.
Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată de către medicii specialişti de
medicina
muncii.
In exercitarea atribuţiilor sale medicul de medicina muncii este independent
profesional. Totuşi, în baza relaţiei de muncă încheiate cu angajatorul, medicul de
medicina muncii este subordonat acestuia pe linie administrativă. Având calitatea de
salariat, medicul de medicina muncii are dreptul ia toate facilităţile pe care angajatorul le
pune la dispoziţie lucrărtorilor.
Medicul de medicina muncii trebuie să dea dovadă de integritate şi imparţialitate şi
să adopte o relaţie bazată pe încredere, confidenţialitate şi echitate cu persoanele cărora Ie
furnizează servicii medicale de medicină a muncii. De asemenea, trebuie să aibă în vedere
faptul că apără interesele unităţii, dar în acelaşi timp şi pe cele ale lucrătorilor şi nu i se
poate solicita să folosească concluziile medicale in scopuri care prejudiciază un lucrător.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că activitatea medicului de
medicina muncii trebuie să fie în concordanţă cu principiile de etică şi deontologie
medicală.
Potrivit Codului Muncii, principala atribuţie a medicului de medicina muncii
constă în desfăşurarea de activităţi având ca scop prevenirea accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale, supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă,
precum şi asigurarea controlului medical al salariaţilor la angajarea în muncă şi pe durata
executării contractului individual de muncă.
Pentru promovarea măsurilor privind protecţia sănătăţii lucrătorilor şi pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale acestora, medicii de medicina muncii efectuează
activităţi de consiliere a angajatorului, a lucrătorului, a reprezentanţilor lucrătorilor, a
comitetului de securitate şi sănătate în muncă şi colaborează cu reprezentanţii instituţiilor
competente din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
El trebuie să colaboreze cu angajatorul şi cu reprezentanţii lucrătorilor în toate
cazurile în care starea de sănătate a unui lucrător impune schimbarea locului de muncă, a
felului muncii ori adoptarea unor alte soluţii. De asemenea, consiliază asupra unei bune
adaptări a muncii la posibilităţile lucrătorului în circumstanţele speciale ale unor grupuri
vulnerabile: femei gravide sau care alăptează, tineri, vârstnici şi persoane cu dizabiiităţi.
Atribuţiile specifice care îi revin medicului de medicina muncii, potrivit Legii
nr.418/2004 sunt:
 identifică factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, astfel:
-recomandă investigaţiile adecvate necesare pentru a stabili diagnosticul bolilor
profesionale şi/sau al celor legate de profesie;
- stabileşte diagnosticul bolilor profesionale şi al celor legate de profesie;
- colaborează cu specialişti din alte domenii în stabilirea diagnosticului bolilor
profesionale;
supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor, precum şi prevenirea/eliminarea riscurilor
profesionale pentru sănătate, astfel:
- efectuează examene medicale la încadrarea în muncă, de adaptare, periodice, la
reluarea activităţii şi la încetarea activităţii profesionale în respectivul loc de muncă;
- coordonează monitorizarea biologică a expunerii profesionale şi a efectelor biologice
consecutive expunerii, după o prealabilă selecţie a celor mai adecvate teste, pe baza
parametrilor de sensibilitate, specificitate şi a valorii lor predictive;
- ţine evidenţa şi supraveghează bolile profesionale, bolile legate de profesie şi
supraveghează bolile cronice în relaţie cu munca;
- declară cazurile de boli profesionale;
- înregistrează bolile legate de profesie;
- stabileşte aptitudinea în muncă, cu ocazia oricărei examinări medicale.
 organizează supravegherea stării de sănătate a angajaţilor, în concordanţă cu
particularităţile expunerii la factorii de risc:
- participă la evaluarea riscurilor privind bolile profesionale şi bolile legate de
profesie; vizitează locurile de muncă pe care le are în supraveghere;
Organizarea serviciilor medicale de medicina muncii
Instituţii cu atribuţii în domeniul medicini muncii
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse este autoritatea competentă

pentru elaborarea politicii şi strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, în colaborare cu Ministenil Sănătăţii Publice şi prin consultarea cu alte instituţii
competente.
Ministerul Sănătăţii Publice este autoritatea centrală în domeniul asistenţei de
sănătate publică şi îndeplineşte următoarele atribuţii în domeniul sănătăţii lucrătorilor:
- coordonează activitatea de medicină a muncii la nivel naţional;
- elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul de
muncă, pentru promovarea sănătăţii la locul de muncă, precum şi pentru medicina muncii;
- supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;
- asigură formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul medicinii muncii;
- coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenţă a bolilor
profesionale şi a celor legate de profesiune;
- autorizează/avizează şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la
locul de muncă;
- colaborează cu alte instituţii implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor.
Potrivit Legii nr. 319/2006, Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă
pentru controlul aplicării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
şi, în relaţie cu domeniul sănătăţii lucrătorilor, are următoarele atribuţii:
> controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
> solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în unităţi
şi în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol;
> dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în
cazul în care constată o stare de pericol grav şi iminent de accidentare sau de îmbolnăvire
profesională şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
> cercetează evenimentele conform competenţelor, avizează cercetarea, stabileşte sau
confirmă caracterul accidentelor;
> coordonează, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi cu celelalte instituţii
implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi a
incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, sistemul de raportare a
bolilor profesionale sau legate de profesie.
La nivel local, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice
sunt reprezentate de autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti. Cele 42 de autorităţi de sănătate publică existente în fiecare judeţ şi la nivelul
municipiului Bucureşti oferă servicii de sănătate publică, inclusiv de medicină a muncii.
Intre unităţile care efectuează prestaţii şi servicii medicale în vederea reabilitării
medicale şi recuperării capacităţii de muncă a lucrătorilor care au suferit accidente de
muncă şi boli profesionale sunt şi cele cinci clinici de medicina muncii şi boli
profesionale de la Iaşi, Cluj, Bucureşti, Craiova şi Târgu Mureş.
Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii publice regionale sau
naţionale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice.
Acestea coordonează tehnic şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul
fundamentării, elaborării şi implementării strategiilor privitoare la prevenirea
îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a politicilor de sănătate
publică şi medicină a muncii din domeniile specifice, la nivel naţional şi/sau regional.
Există 4 institute de sănătate publică în Bucureşti, Cluj, laşi şi Timişoara şi centre
mai mici de sănătate publică la Sibiu şi Târgu Mureş, care includ secţii de medicina
muncii.
Servicii medicale de medicină a muncii

In centrele universitare medicale activitatea de medicină a muncii este coordonată
şi îndrumată din punct de vedere ştiinţific, profesional şi metodologic de către şeful
clinicii de medicina muncii şi boli profesionale, care este numit coordonator zonal prin
ordin al ministrului sănătăţii publice.
La propunerea direcţiilor de sănătate publică şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii
Publice, pe baza datelor de morbiditate şi mortalitate prin boli profesionale şi ale expunerii
la factorii de risc profesionali, în subordinea spitalelor din oraşele reşedinţă de judeţ se
organizează secţii sau compartimente de medicină a muncii şi boli profesionale.
Medicii de medicină a muncii din secţiile, clinicile, compartimentele de medicina a
muncii/boli profesionale şi cabinetele de medicină a muncii din ambulatoriul de
specialitate aflate în subordinea spitalelor desfăşoară activităţi profilactice, diagnostice,
curative şi de reabilitare medicală în caz de boli profesionale, boli legate de profesie şi boli
asociate pe perioada internării şi după, precum şi alte activităţi de reabilitare medicală şi
dispensarizare şi prescriu recomandări care includ tratamente medicale.
Serviciile de medicină a muncii sunt furnizate şi de cabinetele medicale organizate
conform legii şi de cabinetele de medicina muncii de întreprindere organizate de către
angajator.
Examene medicale
Supravegherea medicală a lucrătorilor se realizează în cadrul prevenirii secundare
prin servicii medicale profilactice care asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor,
respectiv: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic şi la reluarea
activităţii.
Examenul medical constituie una din cele mai importante măsuri de prevenire,
deoarece contribuie la eliminarea cauzelor accidentelor şi bolilor profesionale datorate
lipsei, insuficienţei sau deficienţei unor însuşiri fizice şi psihice ale executantului,
respectiv stării anomale a sănătăţii acestuia.
Potrivit H.G. nr. 1425/2006, examenul medical se efectuează la angajare, periodic
şi, în funcţie de recomandarea medicului, pentru a constata dacă angajatul s-a adaptat la
locul de muncă.
Examenul medical la angajarea în muncă

Obligativitatea examenului medical la angajare esle înscrisă în Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii. Repartizarea la locurile de muncă se face de către angajator cu luarea în
considerare a rezultatului examenului medical în urma căruia, având în vedere riscurile
care caracterizează viitorul loc de muncă, medicul de medicina a muncii stabileşte dacă
noul angajat este apt.
In urma examenului medical, subiecţii care au susceptibilităţi la acţiunea unor noxe
profesionale sau au deficienţe care pot constitui factori favorizanţi pentru accidente sunt
orientaţi către profesiuni sau locuri de muncă fără riscuri profesionale. De asemenea, prin
examenul medical se pot depista boli profesionale într-un stadiu incipient, prevenindu-se
agravarea sau chiar instalarea invalidităţii.
Examenul medical la angajare are ca scop identificarea oricărei afecţiuni care ar
putea împiedică activitatea noului angajat. Acest examen trebuie să furnizeze informaţii
despre starea de sănătate a personalului în momentul repartizării la locurile de muncă,
inclusiv aspectele cărora trebuie să li se dea atenţie la examenele medicale ulterioare.
Acest examen constituie termen de referinţă pentru examenele medicale ulterioare.
Examenul medical la angajare, potrivit legislaţiei în vigoare, trebuie să cuprindă:
- anamneză completă (fiziologică, patologică, profesională, eredocolaterală);
- examenul clinic: aspect general, măsurători antropometrice, temperatura, tensiune
arterială, puls, frecvenţa respiraţiei, tegument şi mucoase, ganglioni limfatici, aparat
locomotor, aparat cardiovascular, aparat digestiv, organe genitale, sistem nervos, tiroida,
O.R.L.;
- investigaţii de specialitate ale sistemelor, aparatelor sau organelor.
Datele furnizate de examenul medical se compară cu caracteristicile profesiei şi ale
viitorului loc de muncă, din punct de vedere al cerinţelor fizice, psihice şi al riscurilor
profesionale.
Din comparare rezultă dacă persoana examinată este:
- aptă pentru orice muncă;
- aptă pentru anumite munci efectuate în condiţii normale;
- aptă pentru anumite munci efectuate în condiţii speciale;
- inaptă temporar pentru orice muncă.
Examenul medical periodic are ca scop:
■ determinarea stării de sănătate la un moment dat;
■ stabilirea termenului de comparaţie pentru aprecierea corectă a modificărilor ulterioare
ale stării de sănătate;
■ verificarea concluziilor examenului de la încadrare;
■ depistarea în faza incipientă a efectelor noxelor la locul de muncă, înainte de
declanşarea bolii profesionale;
■ descoperirea afecţiunilor neprofesionale care constituie contraindicaţii pentru o anumită
.J
muncă;
■ propunerea de măsuri pentru înlăturarea cauzelor care au dus la apariţia unor boli
profesionale.
Periodicitatea examenului medical periodic este fixată prin reglementări ale
Ministerului Sănătăţii Publice.
Acest examen medical se efectuează la solicitarea angajatorului, pentru:
■ lucrătorii care urmează a fi angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă
determinată sau nedelerminată;
■ lucrătorii care îşi schimbă locul de muncă sau sunt detaşaţi în alte locuri de muncă ori
alte activităţi;
■ lucrătorii care îşi schimbă meseria sau profesia.
Examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă stabileşte
aptitudinea/aptitudinea condiţionată/inaptitudinea permanentă sau temporară în muncă
pentru profesia/funcţia şi locul de muncă în care angajatorul îi va desemna să lucreze
privind:
- compatibilitatea/incompatibilitatea dintre eventualele afecţiuni prezente în momentul
examinării şi viitorul loc de muncă;.
- existenţa/inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol sănătatea şi securitatea celorlalţi
lucrători de la acelaşi loc de muncă;
- existenţa/inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol securitatea unităţii şi/sau calitatea
produselor realizate sau a serviciilor prestate;
- existenţa/inexistenţa unui risc pentru sănătatea populaţiei căreia îi asigură servicii.
Aptitudinea în muncă reprezintă capacitatea lucrătorului, din punct de vedere
medical, de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se
solicită examenul medical. Pentru stabilirea aptitudinii în muncă, medicul specialist de
medicina muncii poate solicita investigaţii şi examene medicale de specialitate,
Medicul specialist de medicină a muncii, în baza fişei de solicitare a examenului
medical la angajare, a fişei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului
medical şi a examenelor medicale efectuate, completează fişa de aptitudine cu concluzia
examenului medical la angajare: apt, apt condiţionat, inapt temporar sau inapt pentru locul
de muncă respectiv.
În condiţiile în care medicul de medicina muncii face recomandări de tip medical,
aptitudinea este condiţionată de respectarea acestora, iar avizul medical va fi "apt
condiţionat".
Toate cazurile de inaptitudine medicală permanentă vor fi rezolvate de către
medicii de medicina muncii în colaborare cu medicii de expertiza capacităţii de muncă.
Aceştia se vor informa reciproc asupra rezolvării situaţiei de fapt.
În funcţie de rezultatul examenului medical la angajarea în muncă, medicul de
medicina muncii poate face propuneri pentru:
a) adaptarea postului de muncă la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice şi la
starea de sănătate a lucrătorului;
b) îndrumarea persoanei care urmează a fi angajată către alte locuri de muncă;
c) includerea în circuitul informaţional şi operaţional din sistemul sanitar a acelor persoane
care necesită o supraveghere medicală deosebită.
Rezultatele examenului clinic şi ale celorlalte examene medicale se înregistrează în
dosarul medical.
Fişa de aptitudine care finalizează examenul medical la angajarea în muncă se
completează numai de către medicul de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru
angajator şi celălalt pentru lucrător.
Examenul medical de adaptare în muncă

Acest examen medical se efectuează la indicaţia medicului specialist de medicină a
muncii în prima lună de Ia angajare şi are următoarele scopuri:
a) completează examenul medical la angajarea în munca. în condiţiile concrete noilor
locuri de muncă (organizarea fiziologică a muncii, a mediului de muncă, relaţiile om -
maşină, relaţiile psihosociale în cadrul colectivului de muncă);
b) ajută organismul celor angajaţi să se adapteze noilor condiţii;
c) determină depistarea unor cauze medicale ale neadaptării la noul loc de muncă şi
recomandă măsuri de înlăturare s acestora.
Examenul medical periodic
Acest examen medical este impus de legislaţie, se efectuează obligatoriu tuturor
lucrătorilor şi are următoarele scopuri:
a) confirmarea sau infirmarea, la perioade de timp stabilite, a aptitudinii în muncă pentru
profesia/funcţia şi locul de muncă pentru care s-a făcut angajarea şi s-a eliberat fişa de
aptitudine;
b) depistarea apariţiei unor boli care constituie contraindicaţii pentru activităţile şi locurile
de muncă cu expunere la factori de risc profesional;
c) diagnosticarea bolilor profesionale;
d) diagnosticarea bolilor legate de profesie;
e) depistarea bolilor care constituie risc pentru viaţa şi sănătatea celorlalţi lucrători ia
acelaşi loc de muncă;
f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unităţii, pentru calitatea
produselor sau pentru populaţia cu care lucrătorul vine în contact prin natura activităţii
sale. Frecvenţa examenului medical periodic este stabilită potrivit legii şi poale fi
modificată numai la propunerea medicului specialist ele medicina muncii, cu informarea
angajatorului.
Examenul medical periodic cuprinde următoarele:
a) înregistrarea evenimentelor medicale care s-au petrecut în intervalul de la examenul
medical în vederea angajării sau de la ultimul examen medical periodic până în momentul
examinării;
b) examenul clinic general;
c) examenele clinice şi paraclinice:
d) înregistrarea rezultatelor în dosarul medical;
e) finalizarea concluziei prin completarea fişei de aptitudine, de către medicul specialist de
medicina muncii, în două exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrător.
In cazul în care între două controale periodice lucrătorii prezintă probleme de
sănătate pe care le suspectează că pot fi legale de locul de muncă, Codul Muncii prevede
faptul că aceştia pot consulta medicul, angajatorii având obligaţia să asigure accesul
salariaţilor la serviciul medical de medicină a muncii.
Examenul medical la reluarea activităţii

Acest examen medical se efectuează după o întrerupere a activităţii de minimum
90 de zile, pentru motive medicale, sau de 6 luni, pentru orice alte motive, în termen de 7
zile de la reluarea activităţii. Efectuarea examenului medical la reluarea activităţii are
următoarele scopuri:
a) confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea profesiei/funcţiei avute anterior
sau noii profesii/funcţii la locul de muncă respectiv;
b) stabilirea unor măsuri de adaptare a locului de muncă şi a unor activităţi specifice
profesiei sau funcţiei, dacă este cazul;
c) reorientarea spre un alt loc de muncă, care să asigure lucrătorului menţinerea sănătăţii şi
a capacităţii sale de muncă.
Medicul de medicina muncii are dreptul de a efectua examenul medical la reluarea
activităţii ori de câte ori îl consideră necesar, în funcţie de natura bolii sau a accidentului
pentru care lucrătorul a absentat din producţie.
Pentru protecţia sănătăţii comunitare, în cazul sectoarelor cu riscuri (alimentar,
zootehnic, farmaceutic, aprovizionare cu apă potabilă, servicii către populaţie, cazare
colectivă, piscine, salubritate etc), examenele medicale la angajare, periodic, la reluarea
muncii, se completează cu examinările specifice sectorului de activitate, la indicaţia
medicului specialist de medicina muncii.
Persoana examinată poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist de
medicina muncii privind aptitudinea în muncă. Contestaţia se adresează autorităţii de
sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 7 zile lucrătoare de la
data primirii fişei de aptitudine în muncă.
Autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti desemnează
o comisie formată din 3 medici specialişti de medicină a muncii şi convoacă părţile
implicate în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei.
Decizia comisiei este consemnată într-un proces-verbal şi este comunicată în scris
persoanei examinate medical. Concluzia procesul ui-verbal este consemnată în fişa de
aptitudine, în care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat.
Lucrătorii au obligaţia de a se prezenta la examenele medicale de supraveghere a
sănătăţii la locul de muncă, conform planificării efectuate de către medicul de medicina
muncii cu acordul angajatorului.
De asemenea lucrătorii trebuie să semnaleze superiorilor ierarhici direcţi toate
problemele apărute, legislaţia prevăzând faptul că angajatorul transmite comitetului de
securitate şi sănătate in muncă punctul său de vedere sau, dacă este cazul, ai medicului de
medicina muncii.
Trebuie subliniat faptul că orice lucrător are dreptul să consulte medicul specialist
de medicina muncii, pentru orice siinptome pe care le atribuie condiţiilor de muncă şi
activităţii desfăşurate. De asemenea, ei trebuie să fie informaţi în legătură cu rezultatele
supravegherii sănătăţii lor.
Subliniem faptul că măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să
determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.
La schimbarea locului de muncă în altă unitate, lucrătorului i se vor înmâna, la
solicitarea acestuia, copii ale dosarului său medical şi ale fişei de expunere la riscuri
profesionale, pentru a fi predate la structura de medicina muncii a unităţii respective.
La aplicarea măsurilor preventive tehnico-organizatorice la locurile de muncă, angajatorii
vor ţine seama de rezultatele supravegherii sănătăţii lucrătorilor.
Îmbolnăvirile la locurile de muncă
Acţiunea noxelor profesionale

Potrivit DEX, „noxa" este un „agent, factor sau împrejurare cu acţiune
dăunătoare asupra organismului, care se răspândeşte în atmosferă de obicei în timpul
diferitelor procese tehnologice".
Pentru ca o noxă existentă în mediul de muncă sa fie recunoscută ca factor
generatorial unei boli profesionale, trebuie să poată fi dovedită existenţa unei relaţii
cantitative între doza noxei ajunse în organism şi efectul produs asupra acestuia. Această
relaţie a fost stabilită pentru un mare număr de factori nocivi, ceea ce a permis
determinarea şi impunerea unor limite maxime admise (VLEP - valori limită de expunere
profesională).
Noxele profesionale afectează negativ starea de sănătate a lucrătorului,
determinând sau favorizând starea de boală sau scăderea capacităţii de muncă.
Există numeroşi factori nocivi care pot provoca boli profesionale. Cea mai mare
parte a acestora sunt bine cunoscuţi şi studiaţi din punctul de vedere al acţiunii asupra
organismului, însă odată cu dezvoltarea unor noi tehnologii apar şi sunt identificaţi alţi
factori nocivi.
In funcţie de sursa acestora, noxele profesionale se clasifică astfel:
- noxe profesionale datorate organizării neadecvate a muncii - organizare
necorespunzătoare (efort fizic sau neuro-psiho-senzoriai prea mare), durată a muncii peste
programul de lucru; ritm de muncă nefiziologic (prea rapid sau timp îndelungat); regim de
muncă necorespunzător (prea puţine zile libere, nerespectarea regimului de lucru în
schimburi); efort static prelungit; poziţii vicioase sau forţate prelungite: muncă monotonă
şi/sau repetitivă, cu suprasolicitări etc;
- noxe profesionale determinate de natura mediului de muncă: factori fizici, chimici,
fizico-chimici, biologici;
- noxe profesionale ce rezultă din interacţiunea om-maşină;
- noxe profesionale determinate de relaţiile psihosociale dintr-un colectiv de muncă.
In multe cazuri declararea caracterului profesional al unei boli este dificil de
realizat având în vedere faptul că multe din noxe nu sunt legate exclusiv de locul de
muncă. Astfel, după criteriul specificităţii noxelor profesionale, acestea se clasifică în:
 noxe profesionale generate exclusiv la locul de muncă de anumite procese
tehnologice;
 noxe profesionale care sunt prezente şi în mediul înconjurător, dar concentraţiile
sau intensităţile acestora nu sunt suficient de mari pentru a produce îmbolnăviri
persoanelor fără expunere profesională,
 noxele profesionale prezente şi la locul de muncă şi în mediul înconjurător în
general, care pot genera îmbolnăviri şi la persoanele neexpuse profesional, dar
majoritatea îmbolnăvirilor se înregistrează la lucrătorii expuşi profesional la aceste
noxe;
 noxe profesionale prezente predominant în mediul înconjurător general, dar putând
constitui uneori şi noxe pentru lucrători.
Acţiunea noxelor profesionale are un caracter deosebit de complex, dar au fost
stabilite totuşi patru direcţii principale în care acestea se manifestă:
1. Ca factori etiologici principali care generează boli profesionale - relaţia noxă
profesională -etiologia bolii este 100% (de exemplu: expunere la plumb sau la mercur).
2. Ca factori etiologici favorizând, secundari - noxele profesionale participă la etiologia
bolii împreună cu alţi factori etiologici neprofesionali, iar ca rezultat apar bolile legate de
profesie.
3. Ca factori de agravare a unor boli cronice deja existente (de exemplu: expunerea la
tetraclorura de carbon agravează evoluţia unei hepatite cronice existente).
4. Ca factori ce împiedică vindecarea unor boli cronice (de exemplu: vindecarea unei
bronşite acute este împiedicată de o expunere la substanţe iritante).
Bolile profesionale
Boala profesională reprezintă afecţiunea care se produce ca urmare a
exercitării.unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici
caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau
sisteme ale organismului, în procesul de muncă.
Se observă că, în sensul acestei definiţii, afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în
timpul efectuării instruirii practice sunt considerate, de asemenea, boli profesionale.
Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi sarcina acestui demers
revine medicilor din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a
municipiului Bucureşti. Raportările se fac la Centrul Naţional de Coordonare
Metodologică şi Informare privind Bolile Profesionale din cadrul Institutului de
Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea
Sistemului Informaţional şi Informatic în domeniul Sănătăţii Bucureşti, precum şi la
structurile teritoriale ale asigurătorului stabilite conform legii.
Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, pentru a confirma sau infirma
existenţa lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se face de
către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din
inspectoratele teritoriale de muncă.
În cazul confirmării existenţei bolilor profesionale, declararea acestora se face pe
baza procesului-verba.) de cercetare.
Bolile profesionale, precum şi suspiciunile de boli profesionale se semnalează
obligatoriu de către toţi medicii care depistează astfel de îmbolnăviri, indiferent de
specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale
profilactice, consultaţii medicale de specialitate.
Clasificarea bolilor profesionale se face după mai multe criterii care au în vedere
tipul noxelor implicate, timpul de expunere la acţiunea noxelor, modul de acţiune al
noxelor etc:
După tipul noxelor implicate în apariţia bolii profesionale există:
 intoxicaţii provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu substanţe
toxice;
 pneumoconioze provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice;
 boli prin expunere Ia zgomot sau vibraţii;
 boli prin expunere la temperaturi ridicate sau scăzute;
 boli prin expunere la energie radiant;
 boli prin expunere Ia presiune atmosferică ridicată sau scăzută;
 alergii profesionale;
 dermatoze profesionale;
 cancerul professional;
 boli infecţioase şi parazitare;
 boli prin suprasolicitare etc.
Clasificarea după timpul de expunere la acţiunea factorului nociv are în vedere:
- boli cronice provocate de doze mici care acţionează timp îndelungat;
- boli acute generate de o expunere de scurtă durată la acţiunea factorului nociv, dar care
implică o doză mare.
După modul de acţiune al factorului nociv asupra organismului se pot distinge:
■ boli cu acţiune generală, care afectează întregul organism;
■ boli cu acţiune locală care afectează o parte a organismului, un aparat sau un organ.
Lista bolilor profesionale ale căror declarare, cercetare şi evidenţă sunt obligatorii
este prevăzută în anexa la Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii
în muncă. Această listă se revizuieşte periodic, fără ca medicii de medicină a muncii să
aibă însă competenţa de a o modifica în mod direct.
Bolile legate de profesie

Prin boală legată de profesie se înţelege boala cu determinare multifactorială, la
care unii factori determinanţi sunt de natură profesională.
Bolile legate de profesie nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se
comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea
lucrătorilor. în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice de normalizare a condiţiilor
de muncă.
Lista bolilor legate de profesie este prezentată în anexă la Normele metodologice
de aplicare ale Legii securităţii şi sănătăţii în muncă.
Intoxicaţia acută profesională
Prin intoxicaţie acută profesională este definită starea patologică apărută brusc, ca
urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă. Legiuitorul a acordat
o atenţie specială situaţiei de intoxicaţie acută profesională, stabilindu-i un caracter special
al acesteia in ceea ce priveşte declararea, cercetarea şi înregistrarea acesteia.
Astfel, intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează
atât ca boală profesionalei, cât şi ca accident de muncă.
Managementul bolilor profesionale

Semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale se efectuează
potrivit prevederilor Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi
sănătăţii în muncă nr. 319/2006.
Semnalarea bolilor profesionale

Semnalarea bolilor profesionale este procedura prin care se indică pentru prima
oară faptul că o boală ar putea ft profesională.
Orice medic, indiferent de specialitate, care are suspiciunea că a depistat o boală
profesională cu prilejul unei consultaţii medicale, are îndatorirea legală de a o semnala
către unitatea sanitară de medicina muncii locală.
Diagnosticarea unei boli profesionale are la bază parcurgerea a trei etape
obligatorii care au în vedere:
1) Stabilirea-expunerii profesionale, care se poate realiza în două moduri:
■ Obiectiv: prin documente oficiale (carnete de muncă, adeverinţe) din care reiese
profesiunea şi durata activităţii la fiecare loc de muncă şi buletine de analiză privind
determinarea de noxe la locul de muncă;
■ Subiectiv: prin anamneză profesională, care cuprinde date relatate de bolnav în
legătură cu trecutul său profesional (profesiuni avute, riscuri profesionale existente la
fiecare loc de muncă, perioada de expunere de la începutul activităţii profesionale până în
momentul examinării).
2) Tabloul clinic, rezultat din:
■ Simptome: rezultă din motivele prezentării la medic şi istoricul bolii la care se
adaugă antecedentele personale;
■ Semne: depistate în urma examenului clinic al pacientului.
3) Examene de laborator şi paraclinice:
■ Indicatori de expunere: identificarea toxinelor suspectate în organism sau a
produşilor de metabolism ai toxinelor:
■ Indicatori de efect biologic; modificări de constante biochimice sau hematologice
produse sub acţiunea toxinelor, modificări morfologice sau funcţionale ale diferitelor
aparate şi sisteme.
Bolile profesionale, precum şi suspiciunile de boli profesionale se semnalează
obligatoriu de către toţi medicii care depistează astfel de îmbolnăviri, indiferent de
specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale
profilactice, consultaţii medicale de specialitate.
Medicul care suspectează o boală profesională completează fişa de semnalare BP1
şi trimite bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv la
clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în
vederea precizării diagnosticului de boală profesională.
Medicul specialist de medicina muncii examinează bolnavul, stabileşte
diagnosticul de profesionalitate şi completează fişa de semnalare BP1 pe care o trimite
oficial la autoritatea de sănătate publica judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în
termen de maximum 7 zile de la precizarea diagnosticului bolii profesionale.
Semnalarea suspiciunii de boala profesională este extrem de importantă pentru
cunoaşterea prevalentei reale a bolilor profesionale, precum şi pentru prevenirea
îmbolnăvirii profesionale a altor lucrători expuşi unor factori de risc profesionali similari.
De aceea, această acţiune nu este numai o obligaţie legală a tuturor medicilor, ci şi una cu
profunde valenţe morale.
Cercetarea bolii profesionale

Cercetarea bolilor profesionale este procedură efectuată în mod sistematic, cu
scopul de a stabili caracterul de profesionalitaie a bolii semnalate.
După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din
cadrul autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti cercetează
cazul semnalat, în termen de 7 zile, având in vedere traseul profesional al lucrătorului şi
presupusele cauze ale îmbolnăvirii profesionale.
Cercetarea se face în mod obligatoriu în prezenţa angajatorului sau a
reprezentantului acestuia ori, după caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor
liberale.
Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al
îmbolnăvirii respective şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de
cercetare a cazului de boala profesională. Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală
profesională este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, potrivit competenţelor.
în procesul-verbal se vor menţiona în mod special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea
angajatorilor şi măsurile tehnice si organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli
profesionale similare.
În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia ori, după caz, persoana
fizică autorizată în cazul profesiilor liberale, inspectorul de muncă, lucrătorul sau
asigurătorul nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu
măsurile stabilite se pot adresa, în scris. Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi
de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţi de Şanse şi de Ministerul Sănătăţii Publice, în
termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de boală
profesională.
Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate în scris celor interesaţi, în
termen de 20 de zile de la data primirii contestaţiei.
Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează
angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnăvirea pentru evidenţa îmbolnăvirilor
profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise, precum şi medicului de
medicina muncii din autoritatea de sănătate publica judeţeană sau a municipiului
Bucureşti,
Declararea bolilor profesionale

Pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina
muncii care a efectuat cercetarea declară cazul de .îmbolnăvire profesională, completând
fişa de declarare a cazului de boala profesională BP2.
Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la
autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde
următoarele documente:
a) opisul documentelor din dosar;
b) istoricul de expunere profesională (documentul care certifică traseul profesional
respectiv copia carnetului de muncă) şi, după caz, nivelul măsurat al noxelor sau noxa
identificată;
c) copia fişei de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina
muncii;
d) istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de
medicina muncii care asigură asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă);
e) documentul medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de ieşire
emis de clinica/secţia de medicina muncii din structura spitalelor sau adeverinţa medicală
emisă de medicul de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boala profesională. în
cazul în care bolnavul nu a fost internat) şi copii ale unor investigaţii necesare pentru
susţinerea diagnosticului de profesionalitate;
f) procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesională;
g) copia fişei de semnalare BP1.
Declararea bolilor profesionale se face de către autoritatea de sănătate publică
judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii
care a efectuat cercetarea, prin fişa de declarare a cazului de boala profesională BP2, care
reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate.
O copie a fişei de declarare BP2 se va înmâna lucrătorului diagnosticat cu boală
profesională.
Cazurile de pneumoconioze, precum şi cazurile de cancer profesional se
înregistrează la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul şi unde există factorii de risc ai
bolii profesionale respective evidenţiaţi prin documente oficiale de la autoritatea de
sănătate publică; ele se declară şi se păstrează în evidenţă de către autoritatea de sănătate
publică judeţeană în care se află agentul economic respectiv sau a municipiului Bucureşti.
Autoritatea de sănătate publică este răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în
fişa de declarare BP2.
Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se confirmă numai pe baza
diagnosticului precizat de către comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli
profesionale.
Raportarea bolilor profesionale

Prin raportare a bolilor profesionale se înţelege procedura prin care se transmit
informaţii, referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii, la Centrul Naţional
de Coordonare Metodologică şl Informare Privind Bolile Profesionale şi la Centrul
Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în
domeniul Sănătăţii Bucureşti.
Potrivit legii, bolile profesionale nou-declarate trebuie să fie raportate în cursul
lunii în care s-a produs îmbolnăvirea, de către autoritatea de sănătate publică judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, la Centrul Naţional de Coordonare Metodologică şi
Informare privind Bolile Profesionale (CNCMIBP) din cadrul Institutului de Sănătate
Publică Bucureşti, la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului
Informaţional şi Informatic în domeniul Sănătăţii Bucureşti, precum şi la structurile
teritoriale ale asigurătorului.
Pentru înregistrarea raportărilor referitoare la bolile profesionale, la nivelul
CNCMIBP se constituie Registrul operativ naţional informatizat al bolilor profesionale,
care se reacmalizează lunar cu datele din fişele de declarare BP2.
CNCMIBP reprezintă forul metodologic care asigură asistenţă şi îndrumare tehnică
profesională în acest domeniu.
Datele colectate de CNCMIBP sunt raportate semestrial către Autoritatea de
Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice. De asemenea, informaţii de
interes privind bolile profesionale sunt transmise tuturor instituţiilor implicate în activităţi
cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor.
Intre alte atribuţii ale CNCMIBP este şi cea de a colecta de la structurile de
medicina muncii din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene date privind situaţia
absenteismului medical prin boli profesionale pentru cazurile nou-declarate în anul
respectiv.
După cum s-a mai precizat, intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează
şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.
Prevenirea expunerii lucrătorilor la îmbolnăviri profesionale

Teoretic, majoritatea bolilor profesionale pot fi prevenite. Cu toate acestea, se
constată că toate bolile profesionale descrise acum două secole sunt întâlnite încă în
anumite întreprinderi. Din acest motiv, se apreciază că direcţia în care medicina muncii se
poate dezvolta cu prioritate este cea a prevenirii îmbolnăvirilor profesionale.
Abordarea prevenirii bolilor profesionale

Ca parte a activităţii de medicină a muncii, prevenirea are trei componente:
primară, secundară şi terţiară.
Prevenirea primară include orice intervenţie prin care se identifică şi se reduc
factorii de risc de îmbolnăvire profesională sau accidentare în muncă. Activităţile de
prevenire primară cuprind măsurile generale de prevenire şi protecţie şi de control a
factorilor de risc, respectiv:
 identificarea şi monitorizarea nivelului noxelor profesionale;
 înlocuirea substanţelor toxice cu altele mai puţin toxice;
 delimitarea şi izolarea surselor de noxe profesionale;
 alte măsuri tehnice;
 asigurarea echipamentului individual de protecţie;
 alte măsuri organizatorice de natură a reduce expunerea la noxe.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă, din care face parte conform legisiaţiei
şi medicul de medicină a muncii, alături de alţi reprezentanţi ai angajatorului, pe de o parte
şi reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă pe de altă parte, are în sarcină implementarea şi urmărirea măsurilor de prevenire şi
protecţie, vizând prevenirea primară a bolilor profesionale.
Prevenirea secundară are în vedere depistarea precoce a bolii profesionale în
scopul de a o vindeca, de a opri sau de a încetini evoluţia acesteia. Măsurile întreprinse în
cadrul acestei componente â prevenirii au ca scop diagnosticarea precoce a îmbolnăvirilor
profesionale, dacă este posibil chiar înainte ca lucrătorul să prezinte simptome. Acest lucru
este realizat de medicul de medicină a muncii printr-o supraveghere medicală continuă a
lucrătorilor, în cadrul căreia realizează: examinări medicale la angajare, control medical
periodic şi de adaptare în muncă, examene clinice generale şi de specialitate, examinări
paraclinice şi de laborator.
In baza acestor examinări, medicul de medicină a muncii face propuneri pentru a
preveni dezvoltarea afecţiunii profesionale. Acestea se referă la măsuri medicale sau
tehnico-organizatorice care vizează angajatul în cauză, elaborarea de rapoarte şi
recomandări către angajator în vederea îmbunătăţirii măsurilor de prevenire primară şi
control al factorilor de risc profesional, precum şi semnalarea cazului de boală
profesională.
Prevenirea terţiară are rolul de a minimiza efectele bolii şi de a preveni
complicaţiile. Activităţile implicate presupun supravegherea clinică a lucrătorilor bolnavi
în vederea recuperării lor, a maximizării capacităţii lor de muncă precum şi pentru
îmbunătăţirea prognosticului pe termen lung. în cadiul acestor activităţi sunt incluse
acordarea primului ajutor, tratarea bolilor profesionale, precum şi alte măsuri de
reabilitare.
Obligaţiile angajatorilor privind prevenirea bolilor profesionale

Pentru menţinerea sănătăţii lucrătorilor, angajatorii au obligaţia de a întreprinde o
serie de măsuri prevăzute de lege, după cum urmează:
 Angajatorii din orice, domeniu de activitate, atât din sectorul public, cât şi din
sectorul privat, sunt obligaţi să respecte reglementările privind supravegherea
sănătăţii lucrătorilor;
 Angajatorul are obligaţia să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor
pentru sănătatea lucrătorilor, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice;
 Evaluarea riscului asupra sănătăţii trebuie actualizată dattâ s-au produs schimbări
semnificative din cauza cărora evaluarea ar fi depăşită sau atunci când rezultatele
supravegherii sănătăţii o impun:
 La aplicarea măsurilor preventive tehnico-organizatorice la locurile de muncă,
angajatorii trebuie să ţină seama de rezultatele supravegherii sănătăţii;
 Angajatorii au obligaţia de a solicita examenul medical la angajare prin
completarea fişei de solicitare în toate cazurile prevăzute de legislaţie.
 Angajatorul are obligaţia să păstreze lista locurilor de muncă cu riscuri
profesionale şi concluzia examinării medicale (fişa de aptitudine):
 Angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile necesare efectuării
tuturor serviciilor medicale profilactice pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor,
aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale
profilactice specifice riscurilor profesionale;
 Angajatorii în procedura de faliment vor informa structura de medicina muncii,
care va preda la rândul ei înregistrările medicale autorităţii de sănătate publică judeţene
sau a municipiului Bucureşti, după caz.
Nu trebuie pierdută din vedere dimensiunea economică a eforturilor făcute de
angajatori pentru asigurarea sănătăţii în muncă. De aceea, eforturile trebuie concentrate
spre identificarea principalelor boli care determină cheltuieli crescute în cadrul
organizaţiei, precum şi a categoriilor de angajaţi afectate de aceste boli. In acest sens, se
vor analiza cheltuielile determinate de serviciile medicale oferite angajaţilor,
indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi cheltuielile asociate
bolilor profesionale/accidentelor de muncă.
Activităţi care vizează prevenirea bolilor profesionale

Capacitatea de a munci este unul din criteriile care reflectă cel mai bine starea de
sănătate a unui individ. Între starea de sănătate şi capacitatea de muncă există o legătură
biunivocă evidentă. Pe de o parte, individul sănătos prezintă o capacitate de muncă sporită
şi o productivitate crescută, iar pe de altă parte munca reprezintă sursa bunăstării sale şi
influenţează, în bună măsură, starea sa fizică.
De aceea, activităţile care vizează prevenirea bolilor profesionale se reflectă în
productivitatea sporită a lucrătorilor şi implicit în creşterea beneficiilor economice ale
întreprinderii. Aceste activităţi trebuie obligatoriu incluse în programele şi planurile de
prevenire şi protecţie pe care angajatorii le implementează în propria organizaţie.
Realizarea de programe eficiente de promovare a sănătăţii la locul de muncă are
efecte benefice asupra reducerii cheltuielilor rezultate din îmbolnăvirile profesionale
(servicii medicale, absenteism, pensionări anticipate etc.) şi asupra creşterii productivităţii
lucrătorilor, ceea ce în final se regăseşte într-o creştere a profitului angajatorului.
Iată de ce serviciile de medicina muncii sunt chemate să participe la realizarea şi
implementarea programelor de informare, educare şi formare profesională cu privire la
sănătatea în muncă pentru toţi şi în special pentru cei la care s-a efectuat supravegherea
sănătăţii prin examene medicale profilactice.
În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc
măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de
altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor. Astfel. în cadrul
planului de prevenire şi protecţie vor trebui prevăzute atât măsuri igienico-sanitare. cât şi
măsuri tehnice sau organizatorice care vizează sănătatea lucrătorilor. Acest plan se
revizuieşte ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv la apariţia
unor riscuri noi.
Planul de prevenire şi proiecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau
reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă, după caz, şi trebuie
să fie semnat de angajator.
Măsurile tehnico-orgauizatorice care pot afecta starea de sănătate a lucrătorilor
sunt determinate, în mare măsură, dincolo de considerentele de securitate şi sănătate în
muncă, de motivaţii legate de maximizarea eficienţei acestora. Vom avea astfel măsuri
vizând:
• eliminarea noxelor profesionale din procesul tehnologic prin înlocuirea substanţelor sau
a tehnologiilor nocive cu altele inofensive sau mai puţin nocive;
• izolarea utilajelor generatoare de noxe la locul de muncă unde se află lucrătorii
(termoizolare, fonoizolare, cabine speciale, automatizare ele);
• împiedicarea pătrunderii noxei în mediul de muncă (ventilaţie locală, procedee umede
pentru pulberi etc);
• diminuarea concentraţiilor (intensităţilor) noxelor la locurile de muncă (ventilaţie
generală, fonoabsorbţie etc);
• împiedicarea acţiunii noxei asupra lucrătorilor sau diminuarea acestei acţiuni prin
reducerea efortului fizic, a suprasolicitărilor fizice şi neuropsihice, reducerea duratei zilei
de muncă, regim de muncă adecvat, condiţii corespunzătoare de odihnă, folosirea
echipamentului individual de protecţie, asigurarea alimentaţiei de protecţie;
• efectuarea corectă a instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Măsurile igienico-sanitare sunt reprezentate de acţiuni care au în vedere:
• evaluarea riscului profesional la locurile de muncă prin analiza procesului tehnologic şi
al condiţiilor de muncă, în vederea determinării existenţei noxelor profesionale şi al
gradului de expunere, studii epidemiologice etc;
• examenul medical la încadrarea în muncă;
• controlul medical periodic, efectuat prin examinări clinice şi de laborator. în funcţie de
tipul noxelor profesionale şi gradul de expunere;
• examenul medical la reluarea activităţii care se efectuează după o întrerupere a activităţii
de minimum 90 de zile, pentru motive medicale, sau de 6 luni, pentru orice alte motive;
• educaţia sanitară care are în vedere respectarea regulilor de igienă individuală, purtarea
corectă a echipamentului individual de protecţie, suprimarea fumatului şi diminuarea
consumului de alcool, recunoaşterea primelor snnptome de intoxicaţie acută profesională,
acordarea primului ajutor, prezentarea la examenele medicale periodice;
• realizarea şi întreţinerea funcţionării anexelor igienico-sanitare (vestiare, băi, duşuri,
camere de igienă intima a femeii etc);
Efecte ale implementării măsurilor de prevenire a bolilor profesionale
Sunt bine cunoscute deja consecinţele accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale, care pot fi clasificate având în vedere pierderile directe (suferite de victime,
suferite de familiile victimelor, pierderi de capital, costul intervenţiilor medicale etc.) cât
şi cele indirecte, care în cele mai multe cazuri sunt mai mari decât cele directe (pierderi de
beneficiu, conflicte sociale, pierderea imaginii, a clienţilor sau a pieţelor, condamnări
penale etc).
Faptul că în ultimii ani se constată o atenţie sporită acordată măsurilor de protecţie
a sănătăţii lucrătorilor arată că, dincolo de obligaţiile legale, angajatorii au înţeles rolul
acestor demersuri şi le aplică pentru optimizarea cheltuielilor legate de servicii medicale,
scăderea absenteismului, creşterea productivităţii, creşterea moralului angajaţilor,
atragerea şi menţinerea personalului, îmbunătăţirea imaginii organizaţiei, investind în
bunăstarea resurselor umane.
>Scăderea morbidităţii şi mortalităţii
Suprimarea sau diminuarea factorilor de risc duce la creşterea speranţei de viaţă a
lucrătorilor şi a calităţii acesteia. Pe termen lung acest fenomen generează importante
economii atât la nivelul întreprinderii cât şi al societăţii în general.
> Scăderea cheltuielilor pentru îngrijiri medicale
Studii efectuate pe un număr mare de angajaţi au arătat faptul că programele de
promovare a sănătăţii la locul de muncă au ca rezultat scăderea cheltuielilor pentru îngrijiri
medicale. Angajaţii cu un risc crescut de îmbolnăvire generează costuri directe sau
indirecte semnificativ mai mari, acestea având efecte negative asupra întreprinderii şi
asupra angajaţilor înşişi din punct de vedere al veniturilor şi al siguranţei locului de
muncă.
> Scăderea pierderilor datorate absenteismului
Angajaţii absenţi din motive medicale nu produc. Din acest motiv angajatorii nu
suportă doar costul serviciilor medicale sau indemnizaţiile temporare de muncă ci şi
pierderea de productivitate datorată lipsei angajaţilor.
> Atitudinea faţă de muncă şi locul de muncă
Un moral bun al angajaţilor conduce întotdeauna la o atitudine pozitivă faţă de
locul de muncă şi faţă de angajator. Aceasta se concretizează într-un interes sporit faţă de
munca efectuată, cu consecinţe evidente în ceea ce priveşte productivitatea.
> Îmbunătăţirea imaginii şi pieţei de desfacere
In ultimii ani tot mai multe din marile companii îşi selectează firmele partenere
acordând o importantă tot mai crescută condiţiilor de muncă pe care acestea le asigură
propriilor lucrători. Cu cât companiile sunt mai mari, cu atât opinia publică, urmăreşte mai
atent aspectele sociale pe care le implică activitatea lor. Orice dezvăluire privind existenţa
unor condiţii de muncă nesigure duce la afectarea imaginii companiei şi nu de puţine ori la
diminuarea imediată a pieţei de desfacere. Din acest punct de vedere orice pas greşit poate
costa mult. De aceea, unele companii se implică direct în controlul condiţiilor de muncă al
propriilor furnizori, propagând, cu efecle pozitive, preocuparea faţă de aspectele sociale
ale muncii.
CAPITOLUL V
ACTIUNI IN CAZ DE URGENTA: PLANURI DE URGENTA SI
DE EVACUARE, ORGANIZAREA ACTIVITATII DE PRIM
AJUTOR
Regulile si masurile care trebuie aplicate la organizarea si desfasurarea activitatilor

de ordine interioara pentru a preveni aparitia conditiilor favorizante producerii situatiilor
de urgenta sunt reglementate pe scurt.
Principalele conditii care favorizeaza producerea de incendii constau in prezenta, in
anumite imprejurari determinate, in acelasi timp si spatiu, a materialelor si substantelor
combustibile, precum si a surselor potentiale de aprindere.
Pentru preântâmpinarea unor asemenea situaţii, trebuiesc reglementate şi
organizate activităţile de apărare împotriva incendiilor.
Conform Normelor generale de apărare împotriva incendiilor,

aprobate prin Ordinul 163 din 28.02.2007, norme ce intră în vigoare din
29.04.2007, conţinutul organizării activităţii de apărare împotriva
incendiilor este următorul:
a)stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
b)elaborarea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate: decizii, dispoziţii, hotărâri şi
altele asemenea, prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor;
c)elaborarea, aprobarea şi difuzarea documentelor şi evidenţelor specifice privind apărarea
împotriva incendiilor;
d)organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă;
e)planificarea şi executarea de controale proprii periodice, în scopul depistării, cunoaşterii
şi înlăturării oricăror stări de pericol care pot favoriza iniţierea sau dezvoltarea incendiilor;
f)analiza periodică a capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
g)elaborarea de programe de optimizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor;
h)îndeplinirea criteriilor şi a cerinţelor de instruire, avizare, autorizare, atestare, certificare,
agrementare, prevăzute de actele normative în vigoare;
i)realizarea unui sistem operativ de observare şi anunţare a incendiului, precum şi de
alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;
j)asigurarea funcţionării la parametrii proiectaţi a mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor;
k)planificarea intervenţiei salariaţilor, a populaţiei şi a forţelor specializate, în caz de
incendiu;
l)analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor şi stabilirea împrejurărilor şi a
factorilor determinanţi, precum şi a unor măsuri conforme cu realitatea;
m)reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relaţiile generate de
contracte/convenţii;
n)asigurarea formularelor tipizate, cum sunt permisele de lucru cu focul, fişele de instruire.
Administratorul societăţii trebuie să emită următoarele acte:
a)dispoziţie privind stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor privind
apărarea împotriva incendiilor;
b)instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de
muncă;
c)dispoziţie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
d)dispoziţie privind organizarea instruirii personalului;
e)dispoziţie de constituire a serviciului privat pentru situaţii de urgenţă ori
contract/convenţie cu un alt serviciu privat pentru situaţii de urgenţă;
f)dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării
construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu;
g)reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul şi
depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale;
h)convenţii/contracte cuprinzând răspunderile ce revin părţilor pe linia apărării împotriva
incendiilor în cazul transmiterii temporare a dreptului de folosinţă asupra bunurilor
imobile/antrepriză;
i)dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în
domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii;
j)măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau
secetoase.
Documentaţii care trebuie să fie emise şi înregistrate la operatorii

economici :
a)planul de analiză şi acoperire a riscurilor al unităţii administrativ-teritoriale, în partea ce
revine operatorului economic/instituţiei;
b)fişa obiectivului
c)raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor;
d)documentaţia tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu,
identificarea şi analiza riscurilor de incendiu etc.;
e)avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate spre
neschimbare care au stat la baza emiterii lor;
f)certificate EC, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice
de apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate;
g)registrele instalaţiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după
atestatele firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea,
întreţinerea, repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu;
h)registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul;
i)date ale personalului din cadrul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă, conform
criteriilor de performanţă;
j)lista operatorilor economici/instituţiilor cu care a încheiat contracte de
închiriere/convenţii, cu specificarea domeniului de activitate al acestora şi a numărului şi
termenului de valabilitate ale contractului;
k)planurile de protecţie împotriva incendiilor;
l)evidenţa exerciţiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcţiei;
m)evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate, având anexate concluziile rezultate din
efectuarea acestora;
n)rapoartele de intervenţie ale serviciului privat pentru situaţii de urgenţă;
o)fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
p)lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;
q)grafice de întreţinere şi verificare, conform instrucţiunilor producătorului/furnizorului,
pentru diferite categorii de utilaje, instalaţii şi sisteme care pot genera incendii sau care se
utilizează în caz de incendiu;
r)rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat
competente;
s)programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor
autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, are ca
scop asigurarea condiţiilor care să permită salariaţilor/persoanelor fizice ca, pe baza
instruirii şi cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie, să acţioneze eficient pentru
prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei,
evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea efectelor distructive provocate
în caz de incendii, explozii sau accidente tehnice.
Prin loc de muncă, în înţelesul prevederilor normelor generale de apărare

împotriva incendiilor, se înţelege:
a)secţie, sector, hală/atelier de producţie, filială, punct de lucru şi altele asemenea;

b)depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile;
c)atelier de întreţinere, reparaţii, confecţionare, prestări de servicii, proiectare şi altele
asemenea;
d)utilaj, echipament, instalaţie tehnologică, sistem, staţie, depozit de distribuţie carburanţi
pentru autovehicule, depozit cu astfel de produse, punct de desfacere a buteliilor cu GPL
pentru consumatori;
e)laborator;
f)magazin, raion sau stand de vânzare;
g)sală de spectacole, polivalentă, de reuniuni, de conferinţe, de sport, centru şi complex
cultural, studio de televiziune, film, radio, înregistrări şi altele asemenea;
h)unitate de alimentaţie publică, discotecă, club, sală de jocuri electronice şi altele
asemenea;
i)clădire sau spaţiu amenajat în clădire, având destinaţia de îngrijire a sănătăţii: spital,
policlinică, cabinet medical, secţie medicală, farmacie şi altele asemenea;
j)construcţie pentru cazare;
k)compartiment, sector, departament administrativ funcţional, construcţie pentru birouri,
cu destinaţie financiar-bancară;
l)bibliotecă, arhivă;
m)clădire sau spaţii amenajate în clădiri, având ca destinaţie învăţământul, supravegherea,
îngrijirea sau cazarea ori adăpostirea copiilor preşcolari, elevilor, studenţilor, bătrânilor,
persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost;
n)lăcaş de cult, spaţiu destinat vieţii monahale;
o)clădire şi/sau spaţiu având destinaţia de gară, autogară, aerogară şi staţie de metrou;
p)fermă zootehnică sau agricolă;
q)punct de recoltare de cereale păioase sau de exploatare forestieră;
r)amenajare temporară, în spaţiu închis sau în aer liber.
Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară
activitatea mai mulţi operatori economici sau alte persoane juridice sau persoane fizice
autorizate, locul de muncă se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar
utilităţile comune se repartizează, după caz, proprietarului clădirii ori, prin înţelegere,
operatorilor economici sau persoanelor juridice respective.
Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în:
a)prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor tehnologice care

prezintă pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor
care le pot genera, precum şi prin stabilirea şi aplicarea măsurilor specifice de prevenire a
incendiilor;
b)organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor;
c)afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;
d)organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea
planurilor de protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele
stabilite;
e)elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea propriu-
zisă şi verificarea efectuării acesteia;
f)marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor
inscripţii ori mijloace de atenţionare.
La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:

a)prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
b)gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu
respectarea normelor specifice de prevenire a incendiilor;
c)dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în
documentaţia tehnică de proiectare;
d)verificarea spaţiilor la terminarea programului de lucru;
e)menţinerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor
instalaţii, echipamente şi utilaje tehnologice.
Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă

cuprinde:
a)stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a personalului

de la locul de muncă, a serviciilor profesioniste/voluntare/private pentru situaţii de
urgenţă, a conducătorului locului de muncă, proprietarului/patronului/administratorului,
precum şi a specialiştilor şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor;
b)stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de stingere
a incendiilor, a stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare şi
de protecţie a personalului, precizându-se numărul de mijloace tehnice care trebuie să
existe la fiecare loc de muncă;
c)stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea
persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului;
d)organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau
să pună în funcţiune mijloacele tehnice din dotare de stingere şi de limitare a propagării
arderii ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz, la
echipamente şi utilaje tehnologice.
Datele privind organizarea activităţii de stingere a incendiilor la locul de muncă
prevăzute se înscriu într-un formular tipărit pe un material rezistent, de regulă carton, şi se
afişează într-un loc vizibil, estimat a fi mai puţin afectat în caz de incendiu.
Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul
tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva
incendiilor.
Structura-cadru a formularului este prezentată mai jos, aceasta putând fi
completată, după caz, şi cu alte date şi informaţii.
Intervenţia la locul de muncă presupune:

a)alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace
specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, precum şi la dispecerat, acolo
unde acesta este constituit;
b)salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor stabilite;
c)întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a
consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de către
persoanele anume desemnate;
d)acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva
incendiilor din dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a sistemelor
automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;
e)evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi
deteriorate în timpul intervenţiei;
f)protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului:
temperatură, fum, gaze toxice;
g)verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea
focare noi, acţionându-se pentru stingerea acestora.
(2)Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute nominalizarea se face pentru fiecare schimb
de activitate, precum şi în afara programului de lucru, în zilele de repaus şi sărbători
legale.
Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea,
în zilele nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situaţii, este obligatorie asigurarea
măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor.
Planurile de protecţie împotriva incendiilor sunt:

a)planul de evacuare a persoanelor;
b)planul de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind
periculoase;
c)planul de intervenţie.
Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente

diferenţiate în funcţie de tipul şi destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care se
pot afla simultan în aceasta şi se întocmesc astfel:
a)pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane;
b)pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane;
c)pentru încăperile destinate cazării, indiferent de numărul de locuri.
(2)Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile
vizibile, astfel încât să poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe
partea interioară a uşilor.
(3)Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe care se
marchează cu culoare verde traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări sau
scări exterioare.
(4)Pe planurile de evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor: stingătoare, hidranţi interiori, butoane şi alte sisteme de alarmare şi alertare a
incendiilor, posibilităţile de refugiu, încăperi speciale, terase, precum şi interdicţia de
folosire a lifturilor în asemenea situaţii.
(5)Modelul planului-cadru de evacuare este prezentat mai jos.
PLANUL DE EVACUARE a persoanelor/bunurilor
1. Date de identificare:
Denumirea operatorului economic/instituţiei
Sediul, număr de telefon, fax, e-mail
Profilul de activitate
2. - Planul general al operatorului economic/instituţiei (la scară), pe care se marchează:
Amplasarea clădirilor şi a depozitelor în incintă, precizându-se:
- numărul de niveluri (subterane şi supraterane);
- numărul maxim de persoane care poate fi la un moment dat în clădire;
- tipul de bunuri şi cantitatea ce pot fi la un moment dat în clădire/depozit;
- lista cu substanţe periculoase/caracteristici conform fişei de pericol pentru fiecare categorie
de substanţă
Căile de acces, evacuare şi de intervenţie din incintă şi cele adiacente acesteia
Locul/locurile de adunare a persoanelor în caz de incendiu
Locul/locurile de evacuare a bunurilor în caz de incendiu
3. - Concepţia de organizare a evacuării persoanelor/bunurilor
Mijloacele prin care se realizează anunţarea (alertarea) persoanelor ce răspund de executarea
şi dirijarea evacuării în caz de incendiu
Nominalizarea persoanelor care au atribuţii în ceea ce priveşte evacuarea
persoanelor/bunurilor pentru fiecare nivel în parte
Nominalizarea persoanelor care se ocupă de întocmirea listelor celor prezenţi la locul de
adunare amenajat şi marcat corespunzător
Ordinea în care urmează să se facă evacuarea persoanelor şi a bunurilor, în funcţie de
valoarea lor şi de vulnerabilitatea la incendiu
În cazul substanţelor periculoase se vor face precizări cu privire la măsuri ce trebuie
adoptate la evacuarea acestora
4. - Organizarea evacuării persoanelor/bunurilor pe niveluri
Se întocmeşte, pentru fiecare nivel la care se află persoane sau bunuri necesar a fi evacuate,
schiţa nivelului, pe care se specifică numărul nivelului şi numărul maxim al persoanelor ce
pot fi la un moment dat pe nivel şi se marchează prin simbolurile corespunzătoare căile de
evacuare, încăperile/locurile în care se află persoane/substanţe periculoase sau bunuri de
evacuat
Se nominalizează persoana/persoanele care are/au atribuţii pentru evacuarea
persoanelor/bunurilor
Se stabilesc traseele pe care se face evacuarea persoanelor, pe cât posibil, urmărindu-se ca
evacuarea persoanelor să se facă pe alte căi decât cele destinate evacuării materialelor şi
astfel stabilite încât să nu îngreuneze intervenţia pompierilor la stingere;
Măsurile de siguranţă care trebuie luate la efectuarea evacuării persoanelor şi a materialelor
care prezintă pericol deosebit (explozivi, recipiente pentru gaze sau lichide sub presiune) ori
a materialelor cu deosebită valoare sau care se deteriorează uşor sub efectele temperaturii
(aparate de precizie etc.);
Numărul şi locul în care se află mijloacele de iluminat mobile, de transport, precum şi alte
materiale auxiliare necesare pentru efectuarea evacuării.
Instrucţiuni de urmat în caz de incendiu
Locul/locurile de adunare a persoanelor de pe nivelul respectiv
Locul/locurile de evacuare a bunurilor în caz de incendiu
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii
ca fiind periculoase se întocmesc pentru fiecare încăpere unde se află asemenea materiale.
La amplasarea materialelor periculoase în spaţiile de depozitare trebuie să se ţină seama de
comportarea lor specifică în caz de incendiu, atât ca posibilităţi de reacţie reciprocă, cât şi
de compatibilitatea faţă de produsele de stingere.
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc
pe baza schiţelor încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale
periculoase şi se menţionează clasele acestora conform legii, cantităţile şi codurile de
identificare ori de pericol, produsele de stingere recomandate. Traseele de evacuare a
materialelor şi ordinea priorităţilor se marchează cu culoare verde.
Planuri de depozitare şi de evacuare se întocmesc şi pentru materialele şi
bunurile combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită.
Planurile de depozitare se amplasează în locuri care se estimează a fi cel mai
puţin afectate de incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, precum şi la
dispecerat, acolo unde acesta este constituit, astfel încât acestea să poată fi utile forţelor de
intervenţie.
Planurile de intervenţie se întocmesc pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de
operativitate şi eficienţă a operaţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, potrivit legii.
Planul de intervenţie se avizează de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă
judeţean/al municipiului Bucureşti.
Modelul planului-cadru de intervenţie este prezentat ]n continuare.
PLANUL DE INTERVENŢIE - structura-cadru
1. Datele de identificare:
- denumirea operatorului economic sau a instituţiei;
- adresă, număr de telefon, fax, e-mail;
- profilul de activitate.
2. Planul general al unităţii (la scară), pe care se marchează:

- amplasarea clădirilor, instalaţiilor tehnologice şi a depozitelor în incintă;
- căile de acces şi de intervenţie din incintă şi cele adiacente acesteia;
- reţelele şi sursele proprii de alimentare cu apă;
- rezervele de agenţi de stingere şi de mijloace de protecţie a personalului de intervenţie;
- reţelele şi racordurile de alimentare cu energie electrică, agent termic, gaze şi alte fluide
combustibile;
- reţelele de canalizare;
- vecinătăţile.
3. Concepţia de organizare şi de desfăşurare a intervenţiei în caz de incendiu:
- concluzii privind intervenţia, rezultate din scenariul de securitate la incendiu sau din
evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
- particularităţi tactice de intervenţie pentru:
* evacuarea utilizatorilor (persoane şi, după caz, animale sau bunuri), acordarea primului
ajutor şi protejarea bunurilor periclitate;
* localizarea şi lichidarea incendiilor;
* protecţia personalului de intervenţie;
* protecţia vecinătăţilor;
* înlăturarea efectelor negative majore produse de incendiu.
4. Forţe de intervenţie în caz de incendiu:

- serviciul privat pentru situaţii de urgenţă (dotare, încadrare);
- servicii publice voluntare pentru situaţii de urgenţă cu care se cooperează (categoria,
localitatea, distanţa, itinerarul de deplasare, telefonul sau alte mijloace de alarmare şi alertare);
- subunitatea de pompieri militari de raion (localitatea, distanţa, itinerarul de deplasare,
telefonul sau alte mijloace de alarmare şi alertare);
- alte forţe cu care se cooperează şi modul de anunţare (de exemplu, ambulanţa);
5. Surse de alimentare cu apă în caz de incendiu, exterioare unităţii:

- reţele de alimentare cu apă:
* debite;
* presiuni;
* amplasarea hidranţilor exteriori şi stabilirea distanţelor faţă de incinta unităţii;
- alte surse artificiale sau naturale de apă:
* felul şi capacitatea acestora;
* platforme (puncte) de alimentare şi distanţele faţă de unitate.
6. Planul fiecărei construcţii, instalaţii tehnologice sau platforme de depozitare (la scară), pe
care se marchează ori se înscriu date privind:
- destinaţia spaţiilor (încăperilor);
- suprafaţa construită şi aria desfăşurată;
- regimul de înălţime (numărul de niveluri);
- numărul de persoane care utilizează construcţia, pe niveluri şi pe total;
- căile interioare de acces, evacuare şi de intervenţie;
- natura materialelor şi a elementelor de construcţii;
- nivelurile criteriilor de performanţă privind securitatea la incendiu asigurate;
- instalaţiile utilitare aferente;
- instalaţiile, sistemele, dispozitivele şi aparatele de prevenire şi stingere a incendiilor cu care
este echipată;
- dispozitivul de intervenţie în caz de incendiu.
NOTĂ:
În cazul operatorilor economici şi al instituţiilor având numai construcţii, instalaţii
tehnologice sau platforme de depozitare cu risc mic de incendiu şi care nu se încadrează în
categoriile de clădiri înalte şi foarte înalte, fără săli aglomerate ori cu aglomerări de
persoane şi fără depozite de mari valori, nu este obligatorie întocmirea planurilor detaliate
prevăzute la pct. 6 din structura-cadru. În aceste situaţii, în conturul construcţiilor,
instalaţiilor tehnologice şi al platformelor de depozitare, marcate în planul general al
incintei unităţii (pct. 2) ori într-un tabel separat, se înscriu suplimentar: destinaţia,
suprafaţa, numărul de niveluri, rezistenţa la foc şi, după caz, categoriile pericolului de
incendiu.
Un exemplar al planului de intervenţie avizat se pune la dispoziţie inspectoratului
pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti pentru efectuarea
recunoaşterilor şi a studiilor tactice şi pentru punerea acestora în aplicare cu prilejul
exerciţiilor, aplicaţiilor tactice de intervenţie, precum şi în situaţiile de urgenţă.
Pentru locurile de munca cu risc de incendiu se stabilesc instructiuni de apărare

împotriva incendiilor.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:
a)prevederile specifice de apărare împotriva incendiilor din reglementările în vigoare;

b)obligaţiile salariaţilor privind apărarea împotriva incendiilor;
c)regulile şi măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor pentru exploatarea
instalaţiilor potrivit condiţiilor tehnice, tehnologice şi organizatorice locale, precum şi
pentru reparaţii, revizii, întreţinere, oprire şi punere în funcţiune;
d)evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie;
e)prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările,
arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum şi a regulilor şi măsurilor de
prevenire a acestora.
(3)Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează de şeful sectorului de
activitate, instalaţie, secţie, atelier, se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată
să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor şi se aprobă de
administrator/conducător.
(4)Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se afişează, în întregime sau în sinteză,
în funcţie de volumul lor şi de condiţiile de la locul de muncă respectiv.
(5)Un exemplar al tuturor instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor se păstrează la
cadrul tehnic sau la persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva
incendiilor.
Salariaţii de la locurile de muncă pentru care s-au întocmit instrucţiuni au obligaţia

să le studieze, să le însuşească şi să le aplice.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se completează în toate cazurile cu
informaţiile din planurile de intervenţie, acolo unde acestea sunt întocmite.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se actualizează la modificări,
modernizări, dezvoltări, reprofilări şi la apariţia unor noi reglementări.
Fiecare instrucţiune de apărare împotriva incendiilor trebuie să aibă înscrisă data
întocmirii/reviziei şi data aprobării.
Pentru prevenirea factorilor de risc si pentru a actiona in cazul producerii acestora cu

toate mijloacele de care dispune unitatea, se constituie in cadrul acesteia Comisia pentru
situatii de urgenta .
INSTRUIREA PERSONALULUI ŞI ACTIVITATEA DE CONTROL
INSTRUIREA PERSONALULUI
Instruirea personalului ,în domeniul situatiilor de urgenta ,se va realiza conform

prevederilor ordinului 712/23.06.2005 si Legii 307/2007.
Categoriile de instructaje în domeniul situatiilor de urgenta, prin care se realizează
instruirea la angajare şi instruirea periodică, sunt:
a) instructajul introductiv general;se execută de către responsabilul p.s.i.
b) instructajul specific locului de muncă; se execută de către şeful locului de muncă
c) instructajul periodic;
d) instructajul special pentru lucrări periculoase;
ACTIVITATEA DE CONTROL
Comisia pentru situatii de urgenta este obligata sa controleze aplicarea prevederilor,
normelor, normativelor si masurilor de aparare impotriva S.U. si sa faca propuneri
conducerii pentru inlaturarea cauzelor care prezinta pericol de incendiu si
respectarea intocmai a actelor normative.
Comisia de aparare face propuneri la cerere, ori din proprie initiativa, pentru completarea,
reactualizarea si imbunatatire a regulilor de prevenire si stingere a incendiilor si de
dotare, precum si alte prescriptii tehnice de specialitate.
Controlul de specialitate al activitatii de aparare impotriva incendiilor trebuie sa fie total,

adica sa cuprinda toate sectoarele inclusiv organizarea, dotarea, pregatirea si
capacitatea de interventie a serviciului de pompieri.Controlul total se executa
obligatoriu astfel:
a)trimestrial, de catre Comisia de aparare;
b)lunar, de catre fiecare responsabil stabilit de Comisia de aparare impreuna cu
personalul din subordine.
Comisia de aparare este obligata sa execute controale de verificare a respectarii normelor

si a indeplinirii masurilor stabilite, si in urmatoarele cazuri:
a).inainte si in timpul punerii in functiune a noilor investitii sau dezvoltarii la
obiectivele existente; b).inainte si pe timpul executarii reviziilor si reparatiilor la instalatii
si constructii, precum si la punerea acestora in stare de functionare;
c).inainte si pe timpul situatiilor deosebite;
d).pe timpul si dupa producerea unor calamitati naturale, catastrofe sau accidente
tehnice;
Controlul executat de Comisia de aparare trebuie sa urmareasca rezolvarea operativa, pe

cat posibil pe timpul controlului, a incalcarilor regulilor sau defectiunilor
constatate.Controlul practic urmareste verificarea sub toate aspectele a activitatii de
prevenire si stingere a incendiilor astfel:
a)-respectarea prevederilor normelor privind S.U.;
b)-indeplinirea masurilor stabilite cu ocazia controlului anterior;
c)-nivelul de instruire a personalului, cu accent pe organizarea si conducerea
operatiunilor de salvare si asigurarea primei interventii si a celorlalte activitati
stabilite in cadrul apararii;
Măsuri generale de prevenire a incendiilor la executarea
lucrărilor cu foc deschis
Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este
interzisă; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi
se marchează de persoanele în drept.
Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de
agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii
şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi
agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile
se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se
impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea
permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.
Arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru
împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a
arderii.
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile
cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.,
respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton
asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri
în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit
legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
Reglementarea de către administratorul operatorului economic/conducătorul

instituţiei sau, după caz, de consiliul local a modului de executare a lucrărilor cu foc
deschis presupune:
a)stabilirea locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu foc deschis,
cum sunt topirea bitumului, arderea deşeurilor combustibile, curăţările prin ardere, precum
şi a persoanelor care le supraveghează;
b)stabilirea şi marcarea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea
focului deschis;
c)nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu foc;
d)descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoştinţă şi păstrare a permisului
de lucru cu foc;
e)aprobarea unor instrucţiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru astfel de lucrări.
Distrugerea prin ardere a unor deşeuri sau reziduuri combustibile se efectuează cu
respectarea legislaţiei specifice privind protecţia mediului.
(1)Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care
prezintă pericol de incendiu, în construcţii civile (publice), pe timpul programului cu
publicul, în instalaţii tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte
spaţii cu pericol de aprindere a materialelor, produselor sau substanţelor combustibile este
interzisă.
(2)Lucrările de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care prezintă pericol
de incendiu se pot executa în spaţiile respective numai după ce s-au luat măsuri pentru:
evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea,
spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau ventilarea spaţiilor,
dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare şi stingere a incendiilor.
(3)Lucrările de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care prezintă pericol
de incendiu se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc, al cărui model este
prezentat în anexa nr. 4 la prezentele norme generale.
(4)In toate cazurile prevăzute la alin. (1)-(3) sunt obligatorii instruirea personalului de
execuţie, control şi supraveghere asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor,
precum şi informarea serviciului privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă.
(1)Permisul de lucru cu foc, se întocmeşte în două exemplare, dintre care unul se
înmânează şefului formaţiei de lucru sau persoanei care execută operaţiunile cu foc
deschis, iar celălalt rămâne la emitent.
(2)Permisul de lucru cu foc este valabil o singură zi.
(3)La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant emitentului.
Şeful sectorului de activitate, atelier, secţie, depozit, instalaţie etc. în care se execută
operaţiuni cu foc deschis are obligaţia să asigure măsuri pentru:
a)pregătirea locului;
b)instruirea personalului;
c)controlul după terminarea lucrării.
(1)Executantul lucrării are obligaţia de a utiliza pentru executarea lucrărilor cu foc deschis
numai echipamente şi aparate în bună stare de funcţionare.
Toate echipamentele şi aparatele pentru executarea lucrărilor cu foc deschis se
întreţin şi se verifică în conformitate cu instrucţiunile furnizorului.
În timpul executării lucrării trebuie să se asigure:
a)supravegherea permanentă a flăcării, a răspândirii şi a traiectoriilor scânteilor sau
particulelor de materiale incandescente şi a intensităţii fluxului de căldură;
b)strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau cu apă;
c)închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata
întreruperii executării lucrării depăşeşte 10 minute;
d)interzicerea agăţării arzătoarelor, chiar stinse, de buteliile de oxigen sau de generatoarele
de acetilenă;
e)neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau de urcări pe
scări, schele etc.;
f)evacuarea carbidului din generator, în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai
îndelungată.
După terminarea lucrării, şeful sectorului de activitate, prevăzut la art. 101, trebuie să
asigure următoarele măsuri:
a)verificarea locului în care s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor adiacente şi a celor
situate la cotele inferioare sau superioare, pentru a constata dacă nu s-au creat focare de
incendiu: zone incandescente, miros de ars sau degajări de fum etc.;
b)descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este intactă, şi
luarea de măsuri în consecinţă;
c)verificarea, la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul nopţii, a
situaţiei existente la locul în care s-a efectuat lucrarea şi în imediata apropiere a acestuia;
d)depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;
e)reamplasarea pe poziţiile iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile ia cel puţin 6
ore de la terminarea lucrării;
f)colectarea şlamului de carbid în containere destinate acestui scop şi depozitarea acestora
într-un loc special amenajat.
PERMIS DE LUCRU CU FOC
Unitatea emitentă
PERMIS DE LUCRU CU FOC

Nr. ................ din ..................
Se eliberează prezentul permis de lucru cu foc doamnei/domnului ...........................................,

ajutat de doamna/ domnul ........................................, care urmează să execute
......................................., folosind .......................................la (în)
......................................................... . Lucrările încep la data de .................................... ora ........,
şi se încheie la data de .................. ora .........
Premergător, pe timpul şi la terminarea lucrărilor cu foc se vor lua următoarele măsuri:
1. Îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile din zona de executare a lucrărilor şi din
apropierea acesteia, pe o rază de.......metri, astfel:
2. Golirea, izolarea, spălarea, aerisirea conductelor, utilajelor sau instalaţiilor, prin:
3. Ventilarea spatiilor în care se execută lucrările se realizează astfel:
4. Verificarea zonei de lucru şi a vecinătăţilor acesteia, înlăturarea surselor de aprindere şi a

condiţiilor care favorizează producerea incendiilor şi a exploziilor, protejarea antifoc a
materialelor din zonă.
5. Începerea lucrărilor cu foc s-a făcut în baza buletinului de analiză nr. ................ din
.........................., eliberat de ........................................................(acolo unde este cazul)
6. Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, specifice tehnologiei de lucru:
7. În zona de lucru se asigură următoarele mijloace de stingere a incendiilor:
8. Lucrările cu foc deschis nu se execută dacă sunt condiţii de vânt

9. Pe timpul lucrărilor se asigură supravegherea acestora de către doamna/domnul
............................................
10. Şeful serviciului public voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă este anunţat despre
începerea, întreruperea şi încheierea lucrării.
11. Controlul măsurilor de apărare împotriva incendiilor se asigură de către doamna/domnul
.......................................
12. Supravegherea lucrărilor cu foc se asigură de către doamna/domnul .......................................
13. Incendiul sau orice alt eveniment se anunţă la .................................................... prin
........................................
14. Alte măsuri specifice de apărare împotriva incendiului
15. Personalul de execuţie, control şi supraveghere a fost instruit asupra măsurilor de apărare
împotriva incendiului.
Responsabili Numele şi prenumele Semnătura
Emitentul
Şeful sectorului în care se execută
lucrările
Executanţii lucrărilor cu foc
Serviciul public voluntar/privat pentru
situaţii de urgenţă
REGLEMENTAREA FUMATULUI
(1)Reglementarea fumatului din punct de vedere al prevenirii incendiilor este obligatorie
în cadrul fiecărui operator economic sau al fiecărei instituţii publice şi se face prin
dispoziţie scrisă, dată de persoana cu atribuţii de conducere.
(2)Pentru situaţiile în care o construcţie sau o amenajare este folosită de mai mulţi
utilizatori, reglementarea fumatului se face prin dispoziţie emisă de proprietarul
construcţiei sau al amenajării respective, însuşită de utilizatorii în cauză.
(3)În dispoziţia pentru reglementarea fumatului se menţionează:

a)locurile cu pericol de incendiu sau de explozie, pe lângă spaţiile publice închise,
conform legii, în care este interzis fumatul sau, după caz, accesul cu ţigări, chibrituri sau
brichete; se prevăd obligatoriu locurile cu schele, cofraje şi eşafodaje, realizate din
materiale combustibile, precum şi lanurile de cereale în faza de coacere şi zonele
împădurite;
b)locurile amenajate pentru fumat;
c)persoanele desemnate să răspundă de supravegherea respectării reglementării, pe locuri
şi sectoare de activitate;
d)alte date şi informaţii necesare să fie precizate pentru a diminua pericolul de incendiu.
(4)Locurile în care este interzis fumatul se marchează conform legii.
(5)Locurile în care este permis fumatul se marchează cu indicatorul "loc pentru fumat".
(6)Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor sunt amplasate la o distanţă mai
mare de 40 m faţă de locurile în care există pericol de explozie: gaze şi lichide
combustibile, explozivi, vapori inflamabili etc., 10 m faţă de locurile în care există
materiale solide combustibile: lemn, textile, hârtie, carton asfaltat, bitum, şi 50 m faţă de
culturile de cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării sau de zonele împădurite.
(7)Locurile stabilite pentru fumat se prevăd cu:

a)scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;
b)instrucţiuni afişate, cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor şi reguli de comportare
în caz de incendiu;
c)mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
(8)Scrumierele din interiorul clădirilor se amplasează astfel încât să nu fie posibilă
aprinderea materialelor combustibile din apropiere, cum ar fi draperii, perdele, jaluzele.
(9)Depunerea în scrumiere a altor deşeuri de materiale combustibile, cum sunt hârtia,
cartonul, textilele, este interzisă.
(10)Golirea scrumierelor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale
combustibile este interzisă.
(11)Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este interzisă.
Măsuri generale de prevenire a incendiilor la exploatarea

căilor de evacuare
Pentru asigurarea condiţiilor de evacuare şi salvare a utilizatorilor în siguranţă în caz
de incendiu se adoptă următoarele măsuri:
a)întreţinerea în bună stare de funcţionare a sistemelor de decomprimare sau de etanşare la
fum şi gaze fierbinţi, precum şi a elementelor de limitare a propagării focului ori de izolare
termică din compunerea construcţiilor şi instalaţiilor;
b)păstrarea căilor de evacuare libere şi în stare de utilizare la parametrii la care au fost
proiectate şi realizate;
c)funcţionarea iluminatului de siguranţă şi a celei de-a doua surse de energie electrică,
conform reglementărilor tehnice;
d)funcţionarea sistemelor de alarmare şi semnalizare a incendiilor la parametrii de
performanţă pentru care au fost proiectate;
e)organizarea şi desfăşurarea, periodic, de exerciţii şi aplicaţii cu salariaţii, în condiţiile
legii.
(1)Căile de evacuare, inclusiv cele care duc pe terase, în refugii sau în alte locuri
special amenajate pentru evacuare, se marchează cu indicatoare standardizate, conform
reglementărilor tehnice specifice, astfel încât traseele acestora să fie recunoscute cu
uşurinţă, atât ziua cât şi noaptea, de persoanele care le utilizează în caz de incendiu.
(2)Se montează indicatoare corespunzătoare la rampele scărilor care duc la demisol sau
subsol ori la uşile de acces către alte spaţii şi încăperi din care evacuarea nu poate fi
continuată.
(1)Dispozitivele care asigură închiderea automată în caz de incendiu a elementelor de
protecţie a golurilor, cele de acţionare a trapelor şi clapetelor, precum şi cele care menţin
în poziţie închisă uşile încăperilor tampon se menţin în permanenţă în stare de funcţionare.
(2)Se interzice blocarea în poziţie deschisă a uşilor caselor scărilor, a celor de pe
coridoare, a celor cu dispozitive de închidere automată sau a altor uşi care, în caz de
incendiu, au rolul de a opri pătrunderea fumului, gazelor fierbinţi şi propagarea incendiilor
pe verticală sau orizontală.
(3)Dispozitivele de la alin. (2), care asigură închiderea automată a uşilor, se verifică
periodic şi se menţin în stare de funcţionare.
(4)Sistemul de închidere a uşilor de pe traseele de evacuare trebuie să permită deschiderea
uşoară a acestora în caz de incendiu.
Este interzisă blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale
care reduc lăţimea sau înălţimea liberă de circulaţie stabilită ori care prezintă pericol de
incendiu sau explozie, precum şi efectuarea unor modificări la acestea, prin care se
înrăutăţeşte situaţia iniţială.
În casele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare ale clădirilor se interzic
amenajarea de boxe ori locuri de lucru, depozitarea de materiale, mobilier sau obiecte,
amplasarea de maşini de fotocopiat, dozatoare pentru sucuri/cafea etc., care ar putea
împiedica evacuarea persoanelor şi bunurilor, precum şi accesul personalului de
intervenţie.
Accesul mijloacelor şi personalului pentru intervenţiile operative în caz de
incendiu, în vederea salvării şi acordării ajutorului persoanelor aflate în pericol, stingerii
incendiilor şi limitării efectelor acestora, trebuie să fie asigurat în permanenţă la toate:
a)construcţiile şi încăperile acestora;
b)instalaţiile tehnologice şi anexe;
c)depozitele închise şi deschise de materii prime, semifabricate, produse finite şi auxiliare;
d)mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, precum şi la punctele de comandă
ale acestora, cum sunt: centrale şi butoane de semnalizare a incendiilor, staţii de pompare
a apei, hidranţi de incendiu, stingătoare, panouri de incendiu, bazine, rezervoare şi castele
de apă, rampe ale surselor de apă naturale;
e)dispozitivele de acţionare a unor mijloace cu rol de protecţie în caz de incendiu: cortine
de siguranţă, sisteme de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, clapete de pe tubulatura
de ventilare şi altele asemenea;
f)tablourile de distribuţie şi întrerupătoarele generale ale instalaţiilor electrice de iluminat,
de forţă şi de siguranţă, precum şi la sursele de alimentare de rezervă care sunt destinate
alimentării receptoarelor electrice cu rol în caz de incendiu;
g)vanele instalaţiilor tehnologice sau auxiliare care trebuie manevrate în caz de incendiu şi
punctele de comandă ale acestora: gaze şi lichide combustibile, benzi transportoare şi
altele asemenea;
h)alte mijloace utilizate pentru intervenţie în caz de incendiu: vehicule pentru tractare sau
transport, cisterne ori autocisterne pentru apă şi altele asemenea.
Persoanele fizice sau juridice care deţin sau administrează construcţiile, instalaţiile,
sistemele, dispozitivele sau mijloacele respective sunt obligate să marcheze prin
indicatoare, potrivit reglementărilor tehnice specifice.
Intrările în incintele unităţilor şi circulaţiile carosabile din interiorul acestora, prin
care se asigură accesul la clădiri şi instalaţii, la racordurile de alimentare cu apă, cum sunt
reţele, bazine, râuri, lacuri, traversările de cale ferată şi altele asemenea, se menţin,
indiferent de sezon, practicabile, curate şi libere de orice obstacole, cum ar fi: materiale,
utilaje, ambalaje, zăpadă şi altele asemenea, care ar putea împiedica intervenţia operativă
pentru stingerea incendiilor.
În cazul în care acest lucru nu este posibil, se asigură şi se marchează, potrivit
reglementărilor tehnice specifice, căi de acces şi circulaţii ocolitoare.
Căile de acces şi de evacuare din clădiri, limitele zonelor periculoase de incendiu,
explozie, electrocutare, radiaţii, locurile în care sunt amplasate utilajele şi instalaţiile
pentru stingerea incendiilor şi orice alte instalaţii care, în caz de incendiu, presupun
manevre obligatorii se marchează vizibil, potrivit reglementărilor tehnice specifice.
Platformele de acces şi de amplasare a autospecialelor de intervenţie şi salvare de
la înălţimi, prevăzute în imediata vecinătate a construcţiilor, se marchează corespunzător şi
se menţin libere.
Ascensoarele de pompieri se menţin permanent în bună stare de funcţionare, pentru
a putea fi utilizate operativ în caz de necesitate, şi se marchează corespunzător.
Echiparea şi dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva

incendiilor
Echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor şi a amenajărilor cu instalaţii de
protecţie împotriva incendiilor şi cu alte mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor,
stabilirea categoriilor, tipurilor şi parametrilor specifici, precum şi dimensionarea şi
amplasarea acestora se asigură conform reglementărilor tehnice şi normelor specifice de
apărare împotriva incendiilor.
Mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor trebuie să îndeplinească şi să
asigure criteriile şi nivelurile de performanţă prevăzute de reglementările tehnice
aplicabile şi de specificaţiile tehnice de referinţă.
NUMĂR ORIENTATIV de stingătoare portative pentru unele categorii de

construcţii
Număr minim de
Categorii de construcţii stingătoare*)/ suprafaţă
desfăşurată
1. Clădiri administrative: - sedii ale administraţiei publice centrale şi
locale: 1 buc/300 mp
- sedii de fundaţii, organizaţii neguvernamentale, asociaţii, agenţii şi
altele asemenea;
- sedii de birouri.
2. Clădiri comerciale:
- comerţ alimentar şi nealimentar; 1 buc/200 mp
- magazine generale;
- alimentaţie publică (restaurante, braserii şi altele asemenea);
- spatii şi încăperi destinate serviciilor.
3. Clădiri de locuit (cu caracter de recomandare):
- blocuri; 1 buc/ nivel/ apartament
- locuinţe unifamiliale.
4. Clădiri civile cu funcţiuni mixte (comerţ, birouri, reuniuni) 1 buc/300 mp
5. Alte amenajări:
- circuri mobile; 1 buc/150 mp
- scene şi tribune amenajate provizoriu în aer liber (pentru
spectacole, mitinguri, competiţii sportive etc.);
- studiouri de radio, televiziune, îndeosebi cu public.
NOTĂ:
Tipul şi numărul de stingătoare se stabilesc de proiectant şi, pentru construcţiile
existente, prin scenariile de incendiu sau de persoana cu atribuţii specifice, în funcţie de
nivelul de risc de incendiu, tipul şi cantitatea de material sau substanţă
combustibilă/volumul de lichid combustibil din spaţiul ce trebuie protejat.
Planificarea şi executarea exerciţiilor privind modul de acţiune

în caz de incendiu
Exerciţiile privind modul de intervenţie în caz de incendiu constituie formele de

bază prin care se verifică stadiul şi capacitatea de acţiune a personalului de la locul de
muncă.
Exerciţiile şi aplicaţiile vizează modul în care se execută:

a)alarmarea;
b)evacuarea;
c)stingerea incendiului.
Exerciţiile de intervenţie se efectuează:

a)planificat, pe bază de grafic, astfel încât la acestea să participe eşalonat toţi salariaţii cu
atribuţii de intervenţie de la locurile de muncă;
b)inopinat, de către administrator/conducător, autorităţile de control sau de alţi factori de
decizie;
c)planificat, pe bază de grafic, cu personalul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă.
Evidenţa aplicaţiilor şi exerciţiilor efectuate se ţine într-un registru special.

Registrul are conţinutul conform modelului prezentat mai jos.
EVIDENŢA exerciţiilor de intervenţie efectuate la ......................
Cine a organizat
Data şi ora
Nr. Tipul Locul/Sectorul de exerciţiul
executării Observaţii
crt. exerciţiului activitate Numele, semnătura
exerciţiului
şi funcţia
Fiecare exerciţiu de intervenţie se finalizează printr-un raport, în care se fac referiri cel
puţin la:
a)obiectivele şi scopul exerciţiului;
b)menţiuni privind cunoaşterea şi capacitatea de punere în aplicare a sarcinilor ce revin
personalului de la locul de muncă în caz de incendiu;
c)îndeplinirea anumitor bareme de timp stabilite şi a timpilor operativi de intervenţie;
d)menţiuni privind alarmarea (alertarea) personalului;
e)aprecieri privind funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;
f)desfăşurarea activităţii de salvare şi evacuare a persoanelor şi a materialelor periculoase;
g)propunerea de măsuri privind îmbunătăţirea activităţii respective.
Exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice. Manevre în

instalaţii electrice
Una din regulile de bază ale electrosecurităţii este interdicţia ca în exploatarea,
întreţinerea şi repunerea în funcţiune a unei instalaţii sau a unui echipament electric să se
aducă modificări faţă de proiect, în cazuri speciale se pot efectua modificări numai cu
acordul proiectantului.
La exploatarea echipamentului electric trebuie să existe următoarele documente:
a) instrucţiuni de exploatare;
b) instrucţiuni de protecţie împotriva pericolului de electrocutare;
c) instrucţiuni de intervenţie şi acordarea primului ajutor.în caz de electrocutare;
d) programul de verificări periodice ale echipamentelor electrice şi ale instalaţiilor şi
mijloacelor de protecţie împotriva pericolului de electrocutare.
Exploatarea echipamentelor electrice trebuie făcută numai de personal calificat,
autorizat şi instruit a pentru a determina acţionarea protecţiei maximale de curent montate
înaintea elementului protejat în decurs de maxim 3 secunde. în cazul în care acest timp nu
se poate respecta trebuie ca tensiunile de atingere si de pas să nu depăşească limitele
maxime admise (conform STAS 2612-87) pentru timpi de declanşare mai mari de 3
secunde. De regulă se realizează o reţea generală de legare Ia pământ care deserveşte toate
elementele ce trebuie legate la pământ aflate în aceeaşi incintă sau platformă.
Legarea la nul de protecţie se realizează prin racordarea elementelor la care trebuie să se
prevadă o protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă la punctul de nul al
sursei de energie (generator sau transformator), astfel încât impedanţa circuitului ele
închidere a curentului de defect să fie suficient de mică pentru a obţine un curent suficient
de mare care să determine acţionarea protecţiei maximale de curent montată înaintea
elementului protejat într-un timp de cel mult 3 secunde.
Pe lângă legarea la nul de protecţie trebuie să se prevadă o măsură suplimentară de
protecţie dacă există cel puţin una dintre următoarele situaţii:
• instalaţia electrică sau condiţiile de exploatare nu prezintă siguranţa deconectării
echipamentului defect într-un timp mai scurt de 3 secunde;
• pentru legarea la nul se foloseşte unul din conductoarele de aluminiu al unui cablu sau al
unei linii electrice aeriene.
• locul de muncă este periculos sau foarte periculos.
Ca măsură suplimentară de protecţie se poate folosi:
• legarea suplimentară a carcaselor şi a elementelor de susţinere a echipamentelor electrice
la o instalaţie de legare la pământ de protecţie;
• executarea de legături suplimentare între toate carcasele metalice ale echipamentelor
electrice la o instalaţie de legare la pământ de protecţie;
• executarea de legături suplimentare între toate carcasele metalice ale echipamentelor şi
alte elemente conductoare aflate în zona de manipulare, în vederea egalizării potenţialelor;
• izolarea amplasamentului prin executarea de pardoseli din materiale electroizolante;
• folosirea unor dispozitive automate de protecţie la curenţi de defect sau la tensiuni de
defect periculoase, care să deconecteze sectorul defect.
In cazul în caie protecţia prin legare la nul este suplimentată de o protecţie prin
legare la pământ, instalaţia de legare la pământ trebuie să aibă o rezistentă de dispersie de
maximum 4 ohmi.
De regulă conductorul de nul de protecţie (simbol PE) trebuie să fie diferit de
conductorul de nul de lucru (simbol N) folosit pentru scopuri tehnologice ca parte activă a
instalaţiei. Precizările privind realizarea instalaţiilor de legare la conductoarele de nul sunt
redate în STAS 6613-83.
izolarea suplimentară de protecţie poate fi realizată prin:
- izolare de protecţie realizată sub formă de înveliş exterior din material rezistent la
solicitările din mediul unde este utilizat echipamentul electric. Este interzis ca acest înveliş
să fie şuntat (străpuns) în vreun loc cu părţi conductoare prin care s-ar putea transmite o
tensiune periculoasă în caz de defect.
- izolare de protecţie sub forma unui strat izolant intermediar montat fix între părţile
conductoare care pot fi atinse de om şi părţile care în caz de defect pot ajunge sub
tensiune.
- izolare de protecţie realizată sub forma unei izolaţii de lucru întărite ce contribuie să
îndeplinească condiţiile generale ale izolării suplimentare de protecţie.
Admiterea la lucrare
Admiterea la lucrare este una din cele mai importante măsuri organizatorice,
decisivă în ceea ce priveşte accesul în instalaţii.
Admiterea la lucrare trebuie să se facă după realizarea efectivă a măsurilor tehnice
de protecţie a muncii la instalaţia la care urmează a se lucra. în acest scop, admitentul şi
şeful de lucrare trebuie să verifice corespondenţa măsurilor tehnice dispuse prin autorizaţia
de lucru cu cele realizate şi să confirme prin semnare în autorizaţia de lucru. Admiterea la
lucrare a şefului formaţiei de lucru se consideră terminată după ce au fost luate toate
măsurile tehnice dispuse.
Gradul de complexitate al instalaţiilor, periculozitate, importanţa succesiunii
manevrelor în instalaţii impun condiţii deosebite pentru personalul care lucrează în
instalaţii electrice.
Electricienii care îşi desfăşoară activitatea în instalaţii electrice trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie apţi din punct de vedere fizic şi psihic şi să nu aibă infirmităţi care ar stânjeni
activitatea specifică sau care ar putea conduce la accidentarea lor sau a altor persoane;
b) să aibă aptitudini pentru ocupaţia sau/şi funcţia ce urmează a le fi încredinţate, corelat
cu complexitatea şi nivelul de tehnicitate a instalaţiilor pe care urmează a le servi;
c) să posede calificarea profesională şi îndemânarea necesare pentru lucrările ce li se
încredinţează, corespunzător funcţiei sau ocupaţiei deţinute sau pe care urmează să o
deţină;
d) să cunoască, să-şi însuşească şi să respecte prevederile normelor de securitate a munci,
tehnologiile, instrucţiunile si procedurile care privesc, funcţia lor şi locul de muncă în care
îşi desfăşoară activitatea;
e) să cunoască procedeele de scoatere de sub tensiune a persoanelor electrocutate şi de
acordare a primului ajutor.
Tinerii sub 18 ani nu vor fi introduşi în formaţii şi nu vor prim sarcina executării
unor lucrări cu risc electric.
Starea sănătăţii (din punct de vedere fizic şi psihic) se constată prin examen
medical efectuat în unităţile sanitare de specialitate, conform "Normelor tehnice privind
examenul medical al persoanelor ce urmează a fi încadrate în muncă şi controlul periodic
al acestora", elaborate de ministerul de resort. Examinarea medicală se efectuează, ca
urmare a cererii unităţilor (subunităţilor), la angajare, periodic şi ori de câte ori conducerea
subunităţii apreciază ca fiind necesară.
Examinarea psihologică se efectuează obligatoriu la angajare, la o periodicitate de
maximum 3 ani şi la cererea unităţilor (subunităţilor) sau a inspectorilor de muncă.
Electricienii prestatori de servicii (liberii profesionişti) trebuie să efectueze
examenul psihologic anual.
Examinarea psihologică trebuie să stabilească aptitudinile, temperamentul şi
caracterul persoanei în cauză, respectiv capacitatea acesteia de a corespunde specificului
activităţii, nivelului de tehnicitate şi complexităţii instalaţiilor servite.
Examinarea psihologică trebuie să se efectueze conform psihoprofesiogramelor, pe
baza unor teste psihologice predictive pentru selecţia şi orientarea profesională întocmite
de specialişti în domeniu în laboratoarele specializate şi, după caz. abilitate.
Nivelul de calificare profesională şi de cunoaştere profesională a normelor de
securitate a muncii, inclusiv de acordare a primului ajutor în caz de electrocutare, se
constată prin examen la angajare şi se verifică, prin examen, anual.
Examinarea se efectuează de către comisii, numite prin decizii, ale conducătorului
unităţii sau de către persoane fizice sau juridice abilitate pentru prestări de servicii de către
MMSS,
Comisiile constituite în vederea examinării nivelului de cunoştinţe profesionale şi
ale prevederilor de protecţie a muncii trebuie să conţină cel puţin un cadru tehnic cu
pregătire superioară (subinginer sau inginer) în domeniul electroenergetic, electrotehnic
sau electromecanic şi o persoană abilitată de MMSS prin cursuri de formare în domeniul
protecţiei muncii.
In sistemul energetic selecţia personalului are un rol deosebit, fiind o componentă
decisivă a managementului şi securităţii în muncă. Disciplina este o condiţie a desfăşurării
unei activităţi normale şi eficiente şi este foarte importantă stabilirea clară a atribuţiunilor
de serviciu conform fişei postului.
În acelaşi timp trebuie să existe o compatibilitate deplină între cerinţele postului şi
aptitudinile profesionale şi calităţile fizico-psihice ale electricianului.
Ghidul cadru privind fişa postului, monografia profesională şi psihograma
prezentate în continuare pot fi punctul de plecare în adoptarea unei soluţii optime de
selecţie a personalului.
REGULI PRIVIND ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR. PRIM
AJUTOR IN CAZ DE RANIRI, HEMORAGII, ARSURI, FRACTURA,
ELECTROCUTARE, INEC, INTOXICAREA CU SUBSTANTE
TOXICE
 Primul ajutor se acorda la locul unde se gaseste accidentatul.
 Se face o examinare exterioara completa a accidentatului, avand grija de a nu

agrava starea sa prin actiuni bruste sau gresite.
 Se va respecta o asepsie perfecta.
 Primul ajutor in cazul unui accident colectiv se va acorda in ordinea gravitatii

(daca nu sunt suficiente persoane pentru a se ajuta simultan):
 extrema urgenta - hemoragiile (la cap, gat, subsoara, coapsa), hemoragiile

interne, ranitii in zona toracelui, cei cu arsuri mari, cei cu mai multe rani grave;
 prima urgenta - ranitii care au pierderi de sange, ranitii cu membre zdrobite;
 a doua urgenta - fracturile (de craniu, de coloana vertebrala, fracturile deschise,

ranile adanci);
 a treia urgenta - fracturile mici inchise, ranile putin adanci, etc.
RANA (PLAGA) = leziune a pielii insotita de o atingere a

tesuturilor profunde (muschi, oase, organe,
nervi etc.)
1. CURATIREA SUMARA A PLAGII cu apa curata.
2. DEZINFECTIE cu tinctura de iod sau apa oxigenata.
3. PANSAREA consta in aplicarea de comprese sterile, aplicarea unui strat de vata,

urmata de infasurarea ranii in totalitate.
- pansarea ranilor capului, ochilor, nasului, barbiei etc. = in forma de cruce, de nod, in
opt la ceafa;
- pansarea corpului = pentru torace, abdomen, perineu, anus, organe genitale etc.;
- pansarea membrelor = in forma de opt a mainii si piciorului, degetului, cotului,

genunchiului, bratului, coapsei.
HEMORAGIE = ruptura unui vas sanguin urmata de o pierdere

de sange.
Dupa felul vasului de sange:
- arteriala - sangele de culoare rosu deschis, curge cu presiune prin tasnituri ritmice,
urmand bataile inimii;
- venoasa - sangele de culoare rosu inchis, curge continuu fara tasnituri;
- capilara - sangele se prelinge lent in picaturi.
Dupa locul producerii:
externa - sangerarea intr-o plaga la suprafata corpului;
interna - sangerarea intr-o cavitate inchisa (abdomen, torace, craniu etc.).
Hemoragiile externe pot fi oprite provizoriu:

- hemoragii capilare mici - prin spalarea plagii cu apa oxigenata si tamponare cu
comprese sterile;
- hemoragii mijlocii - printr-un pansament compresiv;
- hemoragii arteriale - prin apasare manuala deasupra plagii, la punctul de
compresiune cel mai apropiat. Mai eficace este folosirea garoului (tub cauciuc, curea,
cravata etc.) aplicat numai la ranile membrelor si intotdeauna deasupra ranii. Intre garou si
tegumente se aplica o fasa sau o bucata de panza pentru a nu produce leziuni ale pielii.
Cand nu se poate folosi garoul (cap, piept, abdomen) se aplica pansamente compresive
(stranse puternic).
Apoi ranitul va fi transportat de urgenta la spital, pentru a i se face hemostaza
definitiva.
Hemoragiile interne sunt de obicei la ranitii cu plaga la piept sau la abdomen si

oricat de neansemnata ar parea rana, acesti raniti trebuie sa fie evacuati cu prioritate
intrucit pot fi pierderi mari de singe si ranitul nu mai poate fi recuperat.
ARSURA = leziune a pielii datorata efectului termic, incendiilor

indirecte cauzate de avarii la retelele electrice si de
gaze, la instalatiile si depozitele petroliere etc.
Clasificare:
 arsuri de gradul I - inrosire si usoara inflamare a pielii;
 arsuri de gradul II - aparitia unor basici cu lichid alb-galbui;
 arsuri de gradul III - pe langa leziunile de la primele doua categorii si

necroze, iar in cazuri grave, chiar carbonizarea tesuturilor.
Gravitatea arsurilor depinde de intinderea suprafetei arse a corpului si de gradul

arsurii.
1. Se scot hainele de pe suprafata arsa si apoi in functie de gravitatea arsurii se
procedeaza diferit. La arsurile de gradul II si III se aplica pe suprafata arsa un pansament
uscat steril, executandu-se cu grija spargerea basicilor cu lichid care creaza pericol de
infectie.
2. Bolnavii se invelesc cu paturi (cearceafuri) cand arsurile sunt intinse.
3. Se evacueaza bolnavul in prima urgenta la spital.
Pentru preantampinarea starii de soc, accidentatul care sufera de arsuri va

trebui incalzit si, daca este posibil, li se da sa bea ceai indulcit.
FRACTURA = ruperea unui os.
Clasificare:
 inchisa - se rupe numai osul, pielea ramane nevatamata;
 deschisa - capetele osului ies prin piele formand o rana.
Fracturile inchise se mobilizeaza pe cat posibil in axul membrului, fara sa folosim

gesturi bruste. Se pune de o parte si de alta a osului rupt cate o scandurica (atela), suficient
de lunga incat sa cuprinda articulatiile osului rupt.
Atelele vor fi captusite cu vata, carpe etc. Se fixeaza solid cu cateva ture de panza
(fasa) care se leaga dedesubtul si deasupra fracturii. In loc de atele se mai pot folosi
crengi, bastoane etc. Trebuie evitat pe cat posibil a se misca membrul rupt pentru ca apare
posibilitatea ca cele doua capete ale osului rupt sa se deplaseze si sa rupa muschii, arterele,
venele, nervii sau pielea. Nu se va incerca niciodata indreptarea unei deformatii daca
membrul fracturat isi pastreza pozitia in axul lung. Readucerea corecta si imobilizarea
fracturii in pozitie normala a osului se executa in spitale de catre medic. Pentru prevenirea
socului, ranitul trebuie culcat si invelit. Ranitul va fi insotit pana la spital, transportul
facandu-se culcat.
O atentie deosebita se va acorda celor care acuza fracturi de coloana vertebrala

(ranitul simte o durere puternica in spate si uneori nu mai poate misca piciorele). In aceste
situatii se procedeaza la ridicarea de catre mai multe persoane a ranitului si introducerea
dedesubt a unei scanduri, usi, oblon sau targa de care va fi bine legat ranitul si apoi se
transporta urgent la spital, de regula, cu fata in jos pe o patura sau un cearceaf.
ELECTROCUTARE = trecerea unui curent electric prin corpul omului, ceea ce

are drept consecinte contractii musculare puternice, arsuri locale, pierderea cunostintei,
oprirea respiratiei si inimii, fenomene care pot deveni ireversibile, daca nu se intervine
imediat.
Timpul dupa care se intervine (min) 1 2 3 4 5 8

Sanse de salvare (%) 95 90 74 50 25 0,5
1. Se intrerupe curentul electric, direct de la comutator sau se rupe firul de
alimentare cu curent electric, fie cu un lemn, topor cu maner de lemn sau clesti cu brate
izolate.
ESTE INTERZIS:
SA SE ATINGA PARTILE DESCOPERITE ALE CORPULUI VICTIMEI CU

MANA NEPROTEJATA.
SA SE FOLOSEASCA OBIECTE UMEDE SAU METALICE PENTRU

INLATURAREA VICTIMEI SAU FIRELOR ELECTRICE.
2. Se indeparteaza victima de la locul accidentului, fie cu o prajina, cu mana

invelita intr-o haina groasa si uscata sau cu manusi de cauciuc. In acest timp salvatorul va
sta pe o scandura de lemn.
3. Daca victima mai respira sau prezinta o respiratie neregulata, se executa

respiratie “gura la gura” sau “gura la nas” si masaj cardiac, folosind metodele clasice de
respiratie artificiala.
4. Dupa revenirea starii de constienta, victima este transportata de urgenta la cea

mai apropiata unitate sanitara cu serviciu de reanimare.
INEC = umplerea plamanilor cu apa, inspirata de victima sau ca

urmare a opririi activitatii inimii si plamanului, in mod reflex
la contactul cu apa rece, mai ales cu ocazia sariturilor.
1. Daca victima are gura inclestata, poate fi deschisa prin introducerea unei linguri
intre dinti si a unei batiste impaturite in colturile gurii.
2. In faza urmatoare, limba inecatului invelita intr-o batista si apucata cu doua

degete, va fi trasa in afara, dupa care (daca este cazul) gura si nasul vor fi curatate de nisip,
alge sau mucozitati.
3. Dupa executarea rapida a acestor operatiuni, victima va fi apucata de la spate cu

mainile impreunate la baza toracelui sub forma de chinga sau luata de la spate, tinuta cu
capul in jos si scuturata de cateva ori.
4. Daca bolnavul nu si-a recapatat respiratia si pulsul se mai resimte inca, se

recomanda executarea respiratiei artificiale de catre o singura persoanasau chiar de doua
(unul face respiratie “gura la gura” iar celalalt apasa toracele cu palmele in ritmul
respiratiei).
5. Daca inecatul nu are puls, el trebuie intors cu fata, in sus si i se face respiratie
artificiala imediat de una sau doua persoane. Trebuie retinut ca in astfel de cazuri
insuflatia trebuie sa fie cat mai puternica pentru a invinge rezistenta alveolelor si a apei din
ele.
In cazul producerii unor avarii sau explozii la anumite instalatii, substantele

puternic toxice sunt expulzate in atmosfera formand un nor toxic care se dsplaseaza pe
directia vintului la mari distante de la locul accidentului, cu consecinte grave pentru
oamenii si animalele din zona respectiva.
Substantele toxice din norul de aer contaminat patrund in organism, indeosebi pe

caile respiratorii, producind vatamari ale organelor interne, uneori deosebit de grave, care
in functie de concentratia si natura substantei toxice pot provoca pierderea cunostintei si,
in scurt timp, moartea.
La sol se disting doua zone de contaminare:
 Zona letala (raionul accidentului unde apar cele mai grave intoxicatii, care de
regula sunt mortale).
 Zona de intoxicare (cuprinde norul toxic deplasat pe directia vantului la sol, unde
apar cazuri mai usoare de intoxicatii).
1. Intreruperea inhalarii de substante toxice prin acoperirea fetei cu o bucata de

panza impaturita si umezita cu solutii de protectie specific substantei toxice.
2. Se scoate imediat victima din atmosfera contaminata cu mijloace improvizate,

targa sanitara etc.
3. Se face respiratie artificiala persoanelor care nu mai respira sau si-au pierdut
cunostinta.
4. Pe timpul acordarii primului ajutor daca este posibil, intoxicatul sa stea culcat.
5. Transportul victimei la spital sau la cabinetul medical se va face numai dupa

acordarea primului ajutor amintit mai sus.
CAPITOLUL VI
ELABORAREA DOCUMENTELOR NECESARE

ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE
INTOCMIREA INSTRUCTIUNILOR SPECIFICE PROPRII SSM
In cadrul sistemului de reglementari al activitatii de securitate a muncii exista

palierul legislatiei tertiare care cuprinde instructiunile proprii de securitate a muncii,
elaborate de utilizatorul lor si obligatorii numai pentru acesta.Aceste instructiuni vor fi
intocmite de catre angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si
sanatatii in munca,lucratorul desemnat sau serviciul intern de prevenire si protectie, iar
instructiunile proprii de lucru vor fi intocmite de catre conducatorul locului de
munca.Rolul acestor instructiuni este de a particulariza si concretiza masurile de prevenire
a comportamentului accidentogen al executantului, specifice in raport cu conditiile reale
ale proceselor de munca desfasurate de catre fiecare agent economic. Continutul
instructiunilor trebuie sa fie format din colectii de prevederi cu caracter obligatoriu pentru
lucratorii angajati de un agent economic, prin a caror respectare se urmareste eliminarea
cauzelor subiective (dependente de om) de accidentare si imbolnavire profesionala.
Functiile instructiunilor proprii sunt:
- instrument pentru realizarea instruirii la locul de munca si a celei periodice;
- instrument folosit in cadrul cercetarii accidentelor de munca pentru stabilirea
cauzelor producerii acestora si a responsabilitatilor;
- instrument cu ajutorul caruia se realizeaza controlul, dar mai ales autocontrolul de
securitate şi sănătate în muncă;
- act juridic principal in baza caruia se stabilesc si se sanctioneaza abaterile in
domeniul securităţii muncii;
La elaborarea instructiunilor proprii de securitate a muncii trebuie sa se respecte ca

principiu de baza corespondenta biunivoca factor de risc – masura de prevenire, astfel
incat pentru fiecare factor identificat in procesul de munca sa se prevada cel putin o
masura care sa-l anihileze sau sa ii diminueze actiunea pana la nivelul la care sa fie
exclusa posibilitatea producerii accidentelor sau imbolnavirilor profesionale.
Masurile care pot fi impuse prin instructiuni –organizatorice, tehnice, igienico

sanitare si de alta natura– sunt de doua tipuri:
- masuri care vizeaza comportamentul propriu-zis al executantului direct al

operatiilor de munca, in raport cu celelalte trei elemente ale sistemului de munca;
- masuri de organizare si realizare a conditiilor de munca, pe care trebuie sa le
adopte conducatorii si organizatorii proceselor de munca, astfel incat elementele materiale
ale sistemului de munca sa corespunda cerintelor de securitate impuse prin standarde sau
alte acte normative, iar sarcina de munca sa fie corecta si conform capacitatilor
executantului direct.
Pentru ca instructiunile sa-si indeplineasca scopul stabilit prin lege, in afara
principiului enuntat mai trebuie respectate si urmatoarele criterii:
- stabilirea continutului-cadru al instructiunilor astfel incat prin el sa fie asigurata

detalierea prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, Normelor Metodologice de
aplicare, Hotărârilor de guvern care enunţă cerinţele minime de securitatepe diferite
domenii
( vezi anexa 4 si 5 )
- organizarea prevederilor astfel incat sa reflecte elementele componente ale
sistemului de munca pentru fiecare proces de munca din cadrul activitatilor desfasurate de
unitate;
- stabilirea continutului de detaliu, concret, astfel incat sa se asigure acoperirea
integrala a tuturor factorilor de risc de accidentare si imbolnavire profesionala prin masuri
de prevenire si protectie.
Exista trei variante de structurare a instructiunilor proprii de securitate a muncii:

-pe criterii administrative;
-pe activitati ;
-pe locuri de munca.
Structurarea pe criterii administrative respectiv in corelatie cu organizarea pe

sectii, ateliere etc, a agentilor economici.
Instructiunile vor contine cate un capitol distinct pentru fiecare subunitate
organizatorica, chiar daca in cadrul unora dintre ele se efectueaza aceleasi procese de
munca.
In economia romaneasca structurile administrative ale intreprinderilor sunt in

continua modificare, iar in viitor fenomenul se va mentine, fiind o caracteristica a
societatii capitaliste contemporane, astfel incat nu se considera ca o asemenea organizare a
continutului instructiunilor este viabila, deoarece ar trebui reelaborate in mare masura
instructiunile.
Structurarea pe activitati presupune delimitarea mai intai a tuturor activitatilor

desfasurate de catre unitate, dupa care, in cadrul lor se vor stabili masurile de prevenire
pentru toate procesele de munca implicate. Aceasta modalitate corespunde principiului de
structutare a normelor specifice, la care nu s-a tinut cont de ramura in care se desfasoara
activitatea respectiva sau de separarile administrative ale unitatii. Acest tip de structurare a
instructiunilor proprii nu permite reperarea de prevederi, deoarece in cazul in care se
regasesc aceleasi procese de munca in cadrul unor activitati diferite, aceste activitati vor fi
grupate la un loc, precizandu-se o singura data masurile care trebuie respectate pentru
evitarea accidentelor si imbolnavirilor profesionale.
Modul de elaborare este greoi, deoarece se porneste de sus in jos, de la activitati la

proces de munca. Acelasi proces poate prezenta variatii din punct de vedere al riscurilor de
accidentare si imbolnavire profesionala de la un loc de munca la altul, in functie de
conditiile concrete: amplasament, diferente de echipament etc. Nu este exclusa, in acesta
situatie, omiterea unor particularitati generatoare de factori de risc care nu se regasesc
decat la anumite locuri de munca.
Structurarea pe locuri de munca pleaca de la definitia locului de munca ca locul
destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii,
inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în
cadrul desfăşurării activităţii.
Locul de munca poate fi delimitat in spatiu de dimensiunile unei incaperi, unui

banc de lucru, dimensiunile utilajelor sau de traseul pe care se deplaseaza executantul
pentru indeplinirea sarcinii sale de munca.
Analiza locului de munca reprezinta elementul de baza pentru identificarea

factorilor de risc de accidentare si imbolnavire profesionala si stabilirea masurilor de
prevenire si protectie corespunzatoare. La fiecare loc de munca se considera ca se
efectueaza sarcina de munca pentru realizarea unei anumite parti a procesului de
munca (acesta fiind unul dintre elementele principale care permit delimitarea
locurilor de munca), astfel incat structurarea instructiunilor pe locuri de munca va
garanta ca nu a fost omis nici un proces de munca si, implicit, nici un factor de risc.
In aceste conditii este certa sesizarea diferentelor dintre locurile de munca similare,
care in cazul structurarii pe activitati ar putea fi omise, diferente care sa genereze riscuri
numai la un singur loc dintre toate locurile la care se desfasoara aceeasi activitate.
De altfel, in cadrul evaluarii riscurilor de accidentare si imbolnavire

profesionala, una dintre primele etape o reprezinta tocmai identificarea factorilor de
risc, ceea ce poate constitui baza de pornire pentru elaborarea instructiunilor. Tot in
cadrul evaluarii se stabilesc si masurile de protectie corespunzatoare, astfel incat mare
parte dintre lucrarile realizate cu aceasta ocazie se pot utiliza in continuare la redactarea
instructiunilor.
In cazul adoptarii acestei variante de structurare a instructiunilor proprii specifice

se parcurg urmatoarele etape:
- delimitarea locurilor de munca;
- detalierea cat mai exhaustiva a sarcinii de munca de realizat la fiecare
loc, a caracteristicilor mijloacelor de productie implicate si a cerintelor
de securitate carora trebuie sa le corespunda, a conditiilor de mediu
necesitate si a restrictiilor care se impun pentru repartizarea
personalului la locul respectiv ( din fisa postului si Instructiunile de
lucru, carti tehnice);
- identificarea factorilor de risc care pot sa apara la fiecare loc,
corespunzator celor patru elemente ale sistemului de munca;
- pentru fiecare factor astfel selectat se va stabili ce masura trebuie
aplicata, respectiv ce masura tehnica, ce interdictie sau regula de
comportament trebuie respectata de catre executant pentru ca riscul sa
nu se manifeste.
Primul avantaj este imposibilitatea omiterii vreunui risc de accidentare si

imbolnavire profesionala, deoarece se porneste de la cea mai mica unitate posibila de
delimitare a proceselor de munca, astfel incat teoretic este exclusa posibilitatea neluarii in
considerare a tuturor factorilor de risc.
Un alt avantaj este posibilitatea adaptarii cu usurinta a innstructiunilor la orice

modificare tehnologica, administrativa sau organizatorica a unitatii. In cazul introducerii
de noi operatii, echipamente etc., va fi suficient sa se identifice factorii de risc aferenti
acestora si sa se completeze cu masurile adecvate la subcapitolul corespunzator locului de
munca la care s-au operat modificarile. Daca are loc desfiintarea sau adaugarea unor
activitati, aceasta presupune modificarea componentei locurilor de munca. Pentru
adaptarea instructiunilor va fi suficient sa se elimine sau sa se adauge numai subcapitolele
referitoare la aceste locuri. In ambele situatii, nu se va analiza decat locul de munca
afectat, respectiv adaugat, fara sa fie necesara reanalizarea intregii activitati (pentru
reimpartire sau alte operatii, ca in cazul structurarii pe activitati). Modificarile
organizatorice, administrative, nu vor impune nici o revizuire.
Nu in ultimul rand trebuie evidentiete facilitatile pe care le ofera aceasta modalitate

de structurare a instructiunilor pentru realizarea instructajelor (in special a celui pe loc de
munca), dar si pentru stabilirea de masuri care sa fie incluse in planul de prevenire si
protectie, mai ales daca se tine seama de ierarhizarea actiunilor de diminuare a riscurilor
rezultate din evaluarea riscurilor pe locurile de munca.
De asemenea, la investigarea accidentelor de munca, structurarea instructiunilor pe

locuri de munca permite cea mai rapida identificare a masurilor care au fost incalcate de
catre victima sau alte persoane implicate, in mod deosebit in legatura cu factorii finali ce
au condus la producerea evenimentului.
Singurul dezavantaj pe care il poate prezenta aceasta modalitate de structurare este

timpul afectat elaborarii imstructiunilor proprii.
Continutul – cadru al instructiunilor specifice proprii,

de securitate si sanatate a muncii
 Partea I – Prevederi generale
- continutul instructiunilor;
- durata şi intervalul dintre două instruiri periodice si periodice suplimentare;
- scopul;
- spatiul de aplicare (delimitarea ariei de obligativitate si a locului de aplicare);
- modul de revizuire si completare;
- obligatiile si atributiile conducerii unitatii;
- alte prevederi generale, cum ar fi: circulatia in incinta unitatii, obligatii la
predarea – primirea schimbului, obligativitatea insusirii de catre salariati a
reglementarilor de protectia muncii externe si interne unitatii, etc.;
NOTA: Pentru realizarea acestei parti vor fi incluse concomitent cu prevederile

Normelor metodologice de aplicare a legii 319/2006 şi prevederile Hotararilor de
Guvern privind cerinţele minime de securitate şi sănătate particulare datorate
specificului activitatii, al modului de organizare, etc.
 Partea a – II-a – Prevederi specifice
Va cuprinde cate un subcapitol pentru fiecare tip de loc de munca din unitate.
Fiecare subcapitol va contine:

- factorii de risc regasiti in locul de munca respectiv defalcati pe
componentele sistemului de munca (mijloacele de productie, mediul
de munca, sarcina de munca si executant);
- instructiunile de lucru pentru activitatile desfasurate in locul de munca
respectiv;
- masurile de prevenire necesare de respectat in locul de munca respectiv
si interdictii;
- cerintele minime de securitate reglementate la nivel national si/sau
cerinte impuse de angajator (interdictii sau actiuni obligatorii)
comportamentului executantului pentru ca actiunea potentiala a
factorilor de risc identificati pentru fiecare element la locul de munca
respectiv sa fie anihilata sau diminuata pana la un nivel acceptabil;
- echipamente individuale de protectie ( Hot de Guvern 1048/2006);
- modul de actiune la alarmarea evenimentelor cu pericol.
Se cuprind şi prevederi aplicabile locului de munca din hotarari de guvern care

stabilesc cerinte minime de securitate si sanatate in munca
INSTRUIREA PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA
Lucrătorii trebuie să primească informaţii necesare privind:
 Riscurile pentru SSM;

 măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul firmei cât şi la nivelul
fiecărui loc de muncă;
 măsuri de prim ajutor;
Angajatorul trebuie să asigure o instruire adecvată în domeniul SSM

fiecărui lucrător
Această instruire se face la:
 Angajare;
 schimbarea locului de muncă;
 introducerea unui nou echipament de muncă;
 modificarea unui echipament de muncă existent;
 introducerea de noi tehnologii;
 introducerea de noi proceduri de lucru;
 executarea de lucrări speciale.
Scopul instruirii:
însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor în domeniul SSM
 Instruirea lucrătorilor se face în timpul de lucru;
 Intervalul de timp alocat instruirii este considerat timp de muncă;
 Instruirea trebuie să fie adaptată evoluţiei riscurilor;
 Periodică şi de câte ori este necesară.
Instruirea lucrătorilor cuprinde 3 faze:

 instruirea introductiv generală;
 instruirea la locul de muncă;
 instruirea periodică.
Fişa individuală de instructaj se completeaza pentru:

 Persoane angajate;
 studenţi în perioada de practică;
 elevi în perioada de practică;
 ucenici.
Fişa colectivă se completeaza pentru:

 persoane aflate în intreprindere cu permisiunea angajatorului;
 lucrători care prestează servicii la un angajator în numele altui angajator.
Instruirea introductiv generală

Categorii de persoane:
 persoane noi angajate;
 lucrători detaşaţi;
 lucrători delegaţi;
 lucrători puşi la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
Instruirea introductiv generală se executa de catre:

 angajator;
 lucrătorul desemnat;
 un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie;
 seviciul extern de prevenire şi protecţie.
Această instruire se poate face:

 individual;
 în grupuri de 20 persoane.
 Durata de desfăşurare: minim 8 ore
 Excepţie: - persoane aflate în intreprindere cu permisiunea angajatorului;

- lucrători care prestează servicii la un angajator în numele altui
angajator.
Conţinutul instruirii
 Legislaţia în vigoare;
 consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de SSM;
 riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
 măsuri de acordarea primului ajutor.
De reţinut
Persoanele care nu si-au însuşit cunoştinţele de SSM nu pot fi angajate!
Rezultatul verificării va fi inscris, cu semnaturi, în fişa de instruire, care se
inmaneaza lucratorului pentru a fi prezentata conducatorului locului de munca.
Rolul conducătorilor locurilor de muncă
 De a preveni producerea unor accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale prin
conştientizarea subalternilor;
 de a da un exemplu prin respectarea normelor de SSM;
 de a verifica permanent locul de muncă;
 de a sesiza un pericol înaintea celorlaţi participanţi la procesul de muncă;
 de a verifica un pericol sesizat de un subaltern;
 de a lua măsuri atunci când pericolul este eminent şi timpul nu permite anunţarea
superiorilor.
Instruirea la locul de muncă
Instruirea la locul de munca se face după instruirea introductiv-generală şi are ca

scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în munca, precum şi măsurile şi
activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de munca, post de lucru şi/sau
fiecărei funcţii exercitate si planul de alarmare si actiune pentru situatii de urgenta la
nivelul locului de munca (subunitatii din care face parte locul de munca).
Instruirea la locul de munca se face de catre conducatorul direct al locului de
munca in grupe de maximum 20 de persoane.
Instruirea la locul de munca se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor, iar
rezultatul verificării va fi inscris, cu semnaturi, în fişa de instruire.
Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de munca.
Conţinutul instruirii la locul de muncă

 Informaţii privind riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice
locului de muncă;
 prevederile instrucţiunilor proprii pentru locul de muncă;
 măsuri la nivelul locului de muncă privind acordarea primului ajutor, stingerea
incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
 prevederi ale reglementărilor de SSM privind activităţile specifice locului de
muncă;
 demonstraţii practice.
Instruirea la locul de munca se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către
angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
munca/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de
prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care
efectuează instruirea.
Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face

numai după verificarea cunoştinţelor de câte şeful ierarhic superior celui care a făcut
instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.
Instruirea periodică se efectueaza tuturor lucrătorilor si are drept scop

reimprospatarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca.
Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de munca.
Intervalul dintre doua instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii, în
funcţie de condiţiile locului de munca şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai mare de 6
luni.
Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre doua instruiri periodice va
fi de cel mult 12 luni.
Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care
efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern
de prevenire şi protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele
de instruire ale lucrătorilor, confirmand astfel ca instruirea a fost facuta corespunzător.
Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul
care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi
protecţie, dupa caz şi aprobate de către angajator si vor fi păstrate la persoana care
efectuează instruirea.
Instruirea periodică
Scopul: reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul SSM

Care este periodicitatea şi cât timp durează o astfel de instruire?
Intervalul de timp între două instruiri periodice se stabileşte prin instrucţiuni proprii în
funcţie de:
 condiţiile locului de muncă;
 intervalul de timp să nu depăşească 6 luni.
 Excepţie: personalul tehnico-administrativ.
 Durata de desfăşurare: minim 8 ore.
Cine stabileşte durata de timp instructajului periodic?
 Conducătorul locului de muncă împreună cu:

 angajatorul;
 lucrătorul desemnat;
 un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie;
 seviciul extern de prevenire şi protecţie.
Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:

 Când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
 când au apărut modoficări ale prevederilor de SSM;
 la reluarea activităţii după un accident de muncă;
 la executarea unor lucrări speciale;
 la introducerea unui nou echipament de muncă;
 la modificarea tehnologiilor existente;
 la introducerea unei noi tehnologii.
Durata instruirii periodice suplimentare nu va fi mai mica de 8 ore şi se stabileşte
în instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de munca respectiv, împreună cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca
sau
b) lucrătorul desemnat sau
c) un lucrator al serviciului intern de protecţie şi prevenire sau
d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.
ELABORAREA PROGRAMELOR DE INSTRUIRE SI TESTARE
Functie de riscurile identificate la locurile de munca - evaluarea riscurilor - se

stabileste periodicitatea de instruire prin instructiunile proprii. La inceputul fiecarui an se
intocmesc tematicile de instruire, acestea se aproba de catre angajator si pot fi
reactualizate si in timpul anului functie de noile conditii sau de modificarile legislative in
domeniu. Pe langa materialele specifice sectorului de activitate se completeaza cu
prevederile legislatiei de securitatea muncii in vigoare.
Tematicile obligatorii sunt:
1.Tematica pentru instruirea introductiv generală care conţine:
 legislaţia de securitate şi sănătate în munca - prezentata in curs;

 consecinţele posibile ale necunoasterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi
sănătate în munca - Legea 319/2006 si Regulamentul de Ordine Interioara;
 riscurile de accidentare şi imbolnavire profesională specifice unităţii - din
evaluarea riscurilor, riscurile de accidentare si/sau imbolnavire profesionala
regasite la toate locurile de munca din unitate
 măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor,
stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor - planul de alarmare si actiune
pentru situatii de urgenta la nivelul intreprinderii.
2.Tematica pentru instruirea la locul de muncă care cuprinde:
 informaţii privind riscurile de accidentare şi imbolnavire profesională specifice

locului de munca şi/sau postului de lucru – din evaluarea riscurilor – cele specifice
locului de munca;
 prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de munca şi/sau postul de
lucru;
 măsuri la nivelul locului de munca şi/sau postului de lucru privind acordarea

primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
 prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în munca privind activităţi
specifice ale locului de munca şi/sau postului de lucru;
 se includ în mod obligatoriu demonstratii practice privind activitatea pe care
persoana respectiva o va desfasura şi exercitii practice privind utilizarea
echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie,
evacuare şi de prim ajutor.
3. Tematicile pentru instruirea periodică
 Instructiunile proprii specifice;

 Reguli de prim ajutor;
 Legislatia de securitatea muncii
 Alte documente specifice securitatii muncii ( RI, plan de evacuare, etc)
4. Tematicile pentru instruirea periodică suplimentara - este tematica pentru

instruire la locul de munca completata cu materiale adaptate modificarilor aparute
respectiv a factorilor de risc noi identificati.
Aceste tematici (materiale scrise) vor fi semnate de persoana care le-a

întocmit şi aprobate de conducătorul unităţii si contin minimul necesar instruirii.
STABILIREA ZONELOR CARE NECESITA SEMNALIZARE DE SECURITATE
Se tine seama de riscurile identificate la evaluarea riscurilor, de prevederile

Hotararilor de guvern privind cerintele minime de securitate pe anumite domenii de
activitate (HG 493/2006, 971/2006, 1091/2006, 1093/2006, 1218/2006, etc.) de
informatiile date de producatorii echipamentelor de munca, etc.
ELABORAREA PLANULUI DE PREVENIRE SI PROTECTIE
Angajatorul trebuie să întocmească un plan de prevenire şi protecţie care va fi

revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor
riscuri noi.
În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc
măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de
altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute în
anexa nr. 7 la NM la legea 319/2006 (anexa 6).
Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau
reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă, după caz.
INTOCMIREA PLANULUI DE ACTIUNE IN CAZ DE PERICOL GRAV SI

IMINENT
Avand in vederea diversitatea activitatilor fiecare sector se adapteaza functie de

tehnologiile utilizate si materiile prime utilizate, astfel se apeleaza la legislatia care face
referirire la substantele periculoase( fişe tehnice de securitate), la potentialul pericol de
explozie, recipienti sub presiune, la Cartile tehnice ale echipamentelor tehnice, .
In aceste planuri se stabileste modul de interventie (oprirea echipamentelor,
evacuarea personalului, anuntarea seviciilor specializate - cine si pe cine- anuntarea
conducatorilor ierarhici, etc) vezi H 1425/2006 cap VI.
ÎNTOCMIREA LISTEI DOTARII CU ECHIPAMENT INDIVIDUAL DE

PROTECŢIE PE LOCURI DE MUNCA
Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 se întocmeste necesarul

de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie
NORMATIV-CADRU
de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie
I. Terminologie
1. Protecţia individuală:
- Măsură de protecţie a muncii prin care se previne sau se diminuează acţiunea factorilor
de risc asupra unei singure persoane.
Protecţia individuală reprezintă o modalitate de prevenire a accidentelor de muncă şi a

îmbolnăvirilor profesionale, la care se apelează în cazurile când au fost epuizate, atât cât
este rezonabil posibil, orice alte mijloace tehnice şi organizatorice de protecţie a muncii
sau când nu pot fi avute în vedere asemenea mijloace. Protecţia individuală se realizează
cu ajutorul mijloacelor individuale de protecţie (M.I.P.); prin intermediul ei se poate
combate un număr limitat de factori de risc.
2. Mijloc individual de protecţie:
- Mijloc individual destinat protecţiei unui singur muncitor şi care este purtat de acesta.
Mijloacele individuale de protecţie fac parte din categoria protectorilor a căror

particularitate o reprezintă faptul că îşi îndeplinesc funcţia de protecţie prin interpunerea
între factorul de risc şi organismul uman. În unele situaţii mijloacele individuale de
protecţie au o funcţie de protecţie indirectă, în sensul că utilizarea lor previne declanşarea
unor fenomene care ar putea conduce la accidente de muncă.
(Exemplu: lenjeria de corp din fibre naturale, care se acordă ca mijloc individual de
protecţie în cazul lucrului cu substanţe explozive, nu protejează împotriva efectelor unei
explozii, dar previne posibila iniţiere a unei explozii, ca urmare a încărcărilor
electrostatice ce s-ar putea acumula pe o lenjerie care ar conţine fibre sintetice.)
3. Funcţie de protecţie:
- Funcţia realizată de un mijloc de protecţie prin care se combate acţiunea unui factor de
risc asupra organismului uman sau numai se semnalizează existenţa unui factor de risc.
4. Protector:
- Obstacol destinat a fi interpus între un factor de risc şi organismul uman pentru a realiza
o funcţie de protecţie prin împiedicarea contactului între aceştia.
5. Echipament individual de protecţie (E.I.P.):
- Totalitatea mijloacelor individuale de protecţie cu care este dotat muncitorul în timpul

lucrului. Echipamentul individual de protecţie trebuie să asigure protecţia muncitorului
împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează asupra sa în timpul îndeplinirii sarcinii
de muncă.
6. Echipament individual de lucru (E.I.L.):

- Totalitatea mijloacelor individuale utilizate în procesul de muncă pentru protejarea
îmbrăcămintei personale a muncitorilor împotriva uzurii şi murdăririi excesive.
Echipamentul individual de lucru nu îndeplineşte funcţii de protecţie împotriva

accidentelor şi bolilor profesionale.
7. Sortiment (de mijloace individuale de protecţie):
- Grup specific de mijloace individuale de protecţie care asigură protecţie aceleiaşi părţi
anatomice, caracterizată prin aceeaşi formă generală şi caracteristici funcţionale.
Exemplu: încălţăminte de protecţie.
8. Tip (de mijloace individuale de protecţie):
- Grup specific de mijloace individuale de protecţie din cadrul unui sortiment,

caracterizate prin faptul că realizează protecţia împotriva aceluiaşi factor de risc.
Exemplu: încălţăminte de protecţie cu bombeu metalic, rezistent la şocuri.
9. Factor de risc (de accidentare şi îmbolnăvire profesională):
- Factori (însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor implicate

în procesul de muncă şi care pot provoca accidente de muncă sau boli profesionale.
Factorii de risc constituie cauze potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor

profesionale. După producerea acestor evenimente negative, factorii de risc se transformă
în cauze ale accidentelor şi bolilor profesionale.
10. Factor periculos:
- Factor de risc a cărui acţiune asupra executantului duce, în anumite condiţii, la

accidentarea acestuia.
11. Factor nociv:
- Factor de risc a cărui acţiune asupra executantului duce, în anumite condiţii, la

îmbolnăvirea acestuia.
II. Instrucţiuni de aplicare
1. Prevederi generale
1.1. Prezentul normativ stabileşte cadrul general de acordare şi utilizare a echipamentului

individual de protecţie. În baza lui, agenţii economici vor întocmi pentru fiecare loc de
muncă liste interne de dotare cu echipament individual de protecţie, adecvat executării
sarcinilor de muncă în condiţii de securitate.
1.2. Normativul-cadru se aplică în întreaga economie naţională, cu excepţia activităţilor

reglementate prin normative specifice (M.Ap.N., C.S.E.N., P.S.I. etc.).
1.3. Agenţii economici au obligaţia să acorde gratuit echipamentul individual de protecţie
atât personalului propriu, cât şi tuturor categoriilor de persoane care desfăşoară activităţi în
incinta acestora (personal de control, personal detaşat la locul respectiv de muncă, elevi
sau studenţi care efectuează stagii de practică, vizitatori etc.).
1.4. Echipamentul individual de protecţie acordat unei persoane trebuie să asigure

protecţia acesteia împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează cumulativ asupra sa
în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă.
1.5. Reglementarea acordării echipamentului individual de lucru se va face de către

consiliul de administraţie al fiecărui agent economic, conform dispoziţiilor legale.
2. Acordarea echipamentului individual de protecţie
2.1. Echipamentul individual de protecţie se acordă în conformitate cu criteriile stabilite la

pct. III din tabelul de mai jos, astfel încât să satisfacă cerinţele prevăzute la pct. 1.4. La
apariţia unui factor de risc nou, neinclus în tabel, agenţii economici vor solicita Inspecţiei
de stat pentru protecţia muncii verificarea şi completarea listei criteriilor de acordare a
echipamentului individual de protecţie, respectiv stabilirea dotării necesare,
corespunzătoare.
2.2. Stabilirea mijloacelor individuale de protecţie (sortimente şi tipuri), care compun

echipamentul individual de protecţie ce trebuie acordat unei persoane, se face pe baza
analizei şi cumulării factorilor de risc la care aceasta este expusă pe durata îndeplinirii
sarcinii de muncă. În cadrul acestor analize se vor avea în vedere atât nivelul factorilor de
risc şi duratele reale de expunere la acţiunea acestora, cât şi părţile corpului expuse la
acţiune. Fac excepţie de la regulă factorii de risc nenormaţi.
2.3. Analiza factorilor de risc, alegerea sortimentelor şi a tipurilor de mijloace individuale

de protecţie, durata normată de folosire a acestora, diferenţiată pe categorii de personal şi
condiţii concrete de muncă, precum şi modul de acordare a acestora (inventar personal,
inventar secţie etc.) se fac de către comisii mixte, compuse din personal de specialitate
aparţinând regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat şi un
reprezentant al organizaţiilor sindicale şi se aprobă de consiliul de administraţie.
La stabilirea sortimentelor şi tipurilor se va avea în vedere diferenţierea acestora pe sexe şi

mărimi.
În cazurile în care unele meserii se execută în condiţii care duc la un grad înalt de
nocivitate sau de murdărire excesivă şi rapidă a echipamentului de protecţie, pentru
asigurarea unei mai bune întreţineri, comisia poate propune acordarea a câte 2 bucăţi din
sortimentele respective, cu dublarea duratei de utilizare, stabilită pentru o singură bucată.
Dotarea pe loc de muncă se va aduce la cunoştinţă fiecă- rui angajat în cadrul

instructajului introductiv general sau la semnarea contractului de muncă.
2.4. La identificarea şi stabilirea nivelului factorilor de risc comisia va apela la organe

specializate (Sanepid, laboratoare toxicologice, institute de cercetare-proiectare etc.)
pentru efectuarea de măsurători şi expertize, urmărindu-se eliminarea empirismului şi
subiectivismului.
2.5. Modalitatea de acordare a mijloacelor individuale de protecţie - inventar personal sau
inventar de secţie - va fi stabilită de comisie având în vedere prevederile pct. 2.4. şi
considerentele de igienă legate de purtarea anumitor sortimente şi tipuri de mijloace
individuale de protecţie, considerente care pot conduce la acordarea acestora doar în
inventar personal.
2.6. La modificarea condiţiilor de muncă, conducerea agentului economic are obligaţia de

a asigura mijloacele individuale de protecţie necesare, conform noii situaţii, şi instruirea
executantului în legătură cu utilizarea corectă a acestora.
3. Utilizarea echipamentului individual de protecţie
3.1. Agenţii economici au obligaţia să instruiască personalul privind modul de utilizare şi

caracteristicile echipamentului individual de protecţie.
3.2. Agenţii economici au obligaţia să asigure verificarea periodică a calităţilor de

protecţie ale mijloacelor individuale de protecţie, în conformitate cu prevederile din
instrucţiunile de utilizare a acestora, convenite prin contractele încheiate între beneficiari
şi furnizori.
3.3. Agenţii economici au obligaţia să asigure condiţii pentru curăţarea sau denocivizarea
mijloacelor individuale de protecţie funcţie de tipul acestora, condiţiile de utilizare şi
prevederile STAS de produs sau ale instrucţiunilor de utilizare. În acest sens trebuie să-şi
asigure compartimente specializate sau să apeleze la serviciile altor unităţi.
3.4. Agenţii economici au obligaţia să creeze condiţii pentru depozitarea, întreţinerea şi

repararea mijloacelor individuale de protecţie, astfel încât să se asigure conservarea
calităţilor de protecţie ale acestora.
3.5. Personalul muncitor, precum şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de

echipament individual de protecţie, au următoarele obligaţii:
- să cunoască caracteristicile şi modul corect de utilizare a mijloacelor individuale de

protecţie din dotare, prevăzute în STAS sau în instrucţiunile de utilizare;
- să poarte întregul echipament individual de protecţie pe toată durata îndeplinirii sarcinii

de muncă sau a activităţii pe care o desfăşoară în unitate;
- să utilizeze echipamentul individual doar în scopul pentru care acesta a fost atribuit şi să
se preocupe de conservarea calităţilor de protecţie ale acestuia;
- să prezinte mijloacele individuale de protecţie la verificările periodice prevăzute în

instrucţiunile de utilizare şi pentru curăţare sau denocivizare;
- să solicite un nou mijloc individual de protecţie, atunci când, din diverse motive,
mijlocul individual de protecţie avut în dotare nu mai prezintă calităţile de protecţie
necesare.
4. Prevederi finale
4.1. Agenţii economici sunt obligaţi să înlocuiască mijloacele individuale de protecţie care
nu mai posedă calităţile de protecţie pentru condiţiile pentru care au fost acordate, de
fiecare dată când se constată acest lucru, indiferent de motiv.
4.2. Pierderea calităţilor de protecţie înainte de termenul prevăzut de producători şi

dovedită a se fi produs din vina purtătorului îndreptăţeşte agentul economic la recuperarea
pagubei pe seama purtătorului.
4.3. Nepurtarea echipamentului individual de protecţie, în cazul când acesta este corect
acordat şi în stare de func- ţionare, sau utilizarea acestuia în alte condiţii decât cele
prevăzute de instrucţiunile de utilizare, va fi sancţionată conform legislaţiei în vigoare.
4.4. Executantul unei sarcini de muncă are dreptul de a refuza executarea acesteia dacă nu
i se asigură mijloacele individuale de protecţie necesare prevăzute în normativ, fără ca
refuzul să atragă asupra sa măsuri disciplinare.
III. Criterii de acordare a echipamentului individual de protecţie

EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR
Pentru a asigura sănătatea şi securitatea salariaţilor la locul de muncă se impune,

încă din faza de proiectare, ca produsele comercializare, care sunt utilizate în domeniul
industrial să respecte anumite condiţii esenţiale de securitate şi sănătate. Evaluarea
acestora se face de fabricant în cazul produselor simple sau de către organisme de
certificare de terţă parte, în cazul produselor complexe, conform procedurilor de certificare
specificate în fiecare act normativ ce reglementează o categorie de produse.
Terminologie
a) acreditare - procedura prin care organismul naţional de acreditare, recunoscut conform

legii, atestă că un organism sau un laborator este competent să efectueze sarcini specifice;
b) autoritate competentă - organ al administraţiei publice centrale responsabil cu
reglementarea unui domeniu;
c) cerinţă esenţială - cerinţă care are în vedere protecţia sănătăţii, securitatea utilizatorilor,
protecţia animalelor domestice, a proprietăţii şi a mediului, aşa cum este prevăzută în
actele normative în vigoare;
d) certificare a conformităţii - acţiune a unui organism care este independent faţă de
clienţii lui şi alte părţi interesate şi care dovedeşte existenţa încrederii adecvate că un
produs, identificat corespunzător, este conform cu un anumit standard sau cu un alt
document normativ;
e) certificat de conformitate - document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare şi
care indică existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat corespunzător, este
conform cu un; anumit standard sau cu un alt document normativ;
f) certificat de examinare de tip - document emis de către un organism notificat, prin care
se atesta că un tip de produs a fost supus evaluării conformităţii în baza unei reglementări
tehnice care prevede evaluarea conformităţii produsului prin aplicarea modulului
„examinare de tip";
g) declaraţia de conformitate CE - parte a procedurii de evaluare a conformităţii, prin care
un producător sau un reprezentant autorizat al acestuia dă o asigurare scrisă că un produs
satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile sau este în conformitate
cu tipul pentru care s-a emis un certificat de examinare de tip şi satisface cerinţele
esenţiale din reglementările tehnice aplicabile;
h) domeniu reglementat - ansamblul activităţilor economice şi produselor asociate
acestora, pentru care se emit reglementări tehnice specifice privind condiţiile de
introducere pe piaţă şi/sau depunere în funcţiune;
i) desemnare - procedura prin care o autoritate competentă aprobă, prin ordin al
conducătorului său, un laborator, un organism de certificare sau de inspecţie recunoscut,
dreptul de a acţiona pe piaţă în legătură cu o procedură de evaluare a conformităţii,
prevăzută de o reglementare tehnică;
j) evaluare a conformităţii - activitate al cărei obiect este determinarea faptului că un
produs, satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile sau că un produs
este în conformitate cu tipul pentru cate s-a emis un certificat de examinare de tip şi
satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile produsului;
k) inspecţie - examinarea proiectului unui produs, a unui produs, a unui serviciu, a unui
proces sau a unei instalaţii şi determinarea conformităţii lor cu condiţiile specifice sau cu
condiţiile generale, pe baza unei aprecieri profesionale;
1) importator - orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică cu domiciliul,
respectiv cu
sediul, în România sau în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, care introduce
pe piaţa românească sau pe piaţa Uniuni Europene un produs provenit din afara acestui
spaţiu;
m) introducere pe piaţă a unui produs - acţiunea de a face disponibil, pentru prima dată,
contra cost sau gratuit, un produs din domeniul reglementat, în vederea distribuirii şi/sau
utilizării;
n) încercare - operaţiune tehnică ce constă in determinarea uneia sau mai multor
caracteristici ale
unui produs, în concordanţă cu o procedură specificată;
o) marcaj de conformitate - simbol care se aplică de producător sau de reprezentantul
autorizat al
acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau de punerea în funcţiune, pe un produs, pe o
placă de marcaj ataşată, pe ambalajul şi/sau pe documentele însoţitoare şi care are
semnificaţia conformităţii produsului cu toate cerinţele esenţiale, prevăzute în
reglementările tehnice aplicabile; CE – marcaj european de conformitate,
p) organism de certificare - organism independent faţă de clientul lui şi alte părţi
interesate, care aplică regulile unui sistem de certificare în scopul evaluării, certificării şi
supravegherii conformităţii;
r) organ de control - structura responsabilă, stabilită să asigure supravegherea pieţei;
s) organism notificat - laborator de încercări, organism de certificare sau de inspecţie,
persoană juridică cu sediul în România sau într-un stat membra al Uniunii Europene, care
a fost desemnat şi notificat de către o autoritate competentă ori, respectiv, de către un stat
membra, pentru a realiza evaluarea conformităţii într-un domeniu reglementat şi care este
cuprins în lista organismelor notificate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
t) producător - persoană fizică autorizată sau persoana juridică, responsabilă pentru
proiectarea şi realizarea unui produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau punerii în
funcţiune, în România sau într-un stat membra al Uniunii Europene, în numele său;
responsabilităţile producătorului se preiau de orice persoană fizică autorizată sau persoană
juridică care asamblează, ambalează sau etichetează produse în vederea introducerii pe
piaţă şi/sau punerii în funcţiune, sub nume propriu;
u) punere în funcţiune - acţiunea ce are loc în momentul primei utilizări a unui produs, în
România sau într-un stat membra al Uniunii Europene;
v) reprezentant autorizat al producătorului - persoana fizică sau juridică cu domiciliul,
respectiv cu sediul, în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene,
împuternicită de producător să acţioneze în numele acestuia;
w) standard european armonizat - standard european, elaborat în baza unui mandat al
Comisiei Europene şi adoptat de către o organizaţie europeană de standardizare, care
conferă prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale dintr-o directivă aplicabilă,
acoperită de un astfel de standard; lista standardelor europene armonizate se publică în
Jurnalul Oficial a] Uniunii Europene;
y) supravegherea pieţei - ansamblul măsurilor, resurselor şi structurilor instituţionale
adecvate, prin care autorităţile competente asigură şi garantează, în mod imparţial, că
produsele introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune îndeplinesc prevederile
reglementărilor tehnice aplicabile, indiferent de originea lor. cu respectarea principiului
liberei concurenţe.
Legislaţia europeană în domeniul liberei circulaţii a produselor
Legislaţia europeană în domeniul liberei circulaţii a produselor se aplică

produselor noi şi este reglementată de articolul 95 al Tratatului de la Mastricht care
prevede libera circulaţie a produselor în cadrul pieţei unice europene, îndeplinind
condiţiile esenţiale de sănătate şi securitate, prevăzute în fiecare directivă specifică
tipurilor de produse.
Articolul 95 este prevederea generală privind armonizarea reglementărilor
referitoare la produse, în legătură cu sănătatea, securitatea, protecţia mediului şi protecţia
consumatorilor.
În conformitate cu prevederile ari. 95 al Tratatului de la Mastricht:
> pot fi plasate pe piaţă doar produsele care nu pun în pericol securitatea persoanelor, a
animalelor domestice şi a bunurilor;
> se urmăreşte realizarea unor directive care să permită, ca regulă, armonizarea totală a
dispoziţiilor legislative şi administrative, pentru a se asigura circulaţia liberă a produselor
> se cere introducerea unor reglementări privind supravegherea pieţei.
Este obligatoriu ca orice produs introdus pe piaţă să satisfacă încă din faza de
concepţie (înainte de introducerea în fabricaţia de serie) cerinţele esenţiale de securitate şi
sănătate descrise în cadrul directivei, să fie evaluate conform procedurii adecvate şi să fie
însoţit de atestări corespunzătoare: marcaj CE, declaraţie de conformitate şi eventual
certificat de conformitate emis de un organism notificat la nivelul UE. Produsele care nu
îndeplinesc aceste cerinţe trebuie să fie restricţionate sau retrase de pe piaţă.
Statele membre au obligaţia să permită circulaţia liberă a produselor care sunt
conforme prevederilor mai sus menţionate şi acceptă prezumţia că respectarea
specificaţiilor unui standard european armonizat, dovedită conform procedurilor specifice
de evaluare a conformităţii, asigură satisfacerea cerinţelor esenţiale de securitate
corespunzătoare; când acest lucru nu este posibil, se va dovedi prin argumente ştiinţifice
conformitatea cu cerinţele esenţiale de securitate, utilizând eventual standarde naţionale
sau alte metode (calcule, încercări).
Legislaţia română privind evaluarea conformităţii produselor
Legea 608/2001 republicată, modificată prin Legea 62/2007, reglementează

evaluarea conformităţii produselor, astfel încât, acestea să circule liber în condiţii de
siguranţă.
Legea prevede produsele din domeniul reglementat, pentru care se emit
reglementări tehnice specifice aplicabile (Hotărâri de Guvern) care transpun directive
europene şi pentru care se face evaluarea conformităţii:
1. Echipamente de joasă tensiune
2. Recipiente sub presiune
3. Jucării
4. Produse pentru construcţii
5. Compatibilitate electromagnetică
6. Maşini industriale
7. Echipamente individuale de protecţie tehnice aplicabile.
Pentru fiecare categorie de produse din domeniul reglementat, Guvernul României
va transpune directiva europeană ce reglementează libera circulaţie a mărfurilor respective
în câte o Hotărâre de Guvern. Astfel Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse este
autoritatea competentă în aplicarea următoarelor directive europene:
- Directiva Consiliului 98/37/CE cu privire la maşini, transpusă prin Hotărârea de Guvern
119/2004;
- Directiva Consiliului 89/686/CEE cu privire la echipamentul individual de protecţie,
transpusă prin Hotărârea de Guvern 115/2004;
- Directiva Consiliului 94/9/CE cu privire la echipamentele şi sistemele de protecţie
destinate utilizării în atmosfere potenţiale explozive, transpusă prin Hotărârea de Guvern
752/2004:
- Directiva Consiliului 93/15 privind explozivii utilizaţi în scopuri civile care urmează să
fie transpusă în legislaţia românească.
Deasemenea, Ministerul Economiei şi Finanţelor este autoritatea competentă în
aplicarea următoarelor directive europene:
- Directiva Consiliului 73/23/CEE cu privire la echipamentele electrice de joasă tensiune
transpusă prin Hotărârea de Guvern 457/2003 .modificată prin Hotărârea de Guvern
1514/2004;
- Directiva Consiliului 2000/14 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu
produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, transpusă prin Hotărârea
de Guvern 539/2004;
- Directiva Consiliului 97/68/CE referitoare la măsurile privind limitarea emisiilor de gaze
şi particule poluante provenite de de la motoarele cu ardere internă instalate pe maşini
mobile nerutiere.
Pentru toate aceste acte normative organul de control care verifică respectarea
acestora şi care este responsabil pentru supravegherea pieţei este Inspecţia Muncii.
Hotărârea de Guvern nr. 119 din 5 februarie 2004 privind stabilirea condiţiilor
pentru introducerea pe piaţă a maşinilor industriale
Această Hotărâre de Guvern transpune integral în legislaţia română Directiva

98/37/CE şi reglementează cerinţele esenţiale de securitate si sănătate pe care maşinile
trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi puse pe piaţă (Anexa 1). Aceste cerinţe sunt
transpuse prin intermediul standardelor europene armonizate fiecărei categorii de maşini.
De asemenea, hotărârea stabileşte în funcţie de complexitatea şi gradul de risc al
unei maşini, procedurile de evaluare a conformităţii pe care producătorul sau
reprezentantul său autorizat trebuie sa le realizeze pentru a putea pune pe piaţă acea
maşină.
In cadrul hotărârii, se defineşte conceptul de maşină, şi anume: un ansamblu ele
părţi sau componente aflate în legătură, dintre care cel puţin una este mobilă, prevăzut cu
sisteme de acţionare adecvate, circuite de comandă şi putere etc, destinat unui anumit
scop, de regulă, pentru transformarea, prelucrarea, transportarea sau ambalarea unui
material sau un ansamblu de maşini care, în scopul de a ajunge la unul şi acelaşi rezultat,
sunt dispuse şi comandate astfel încât să fie solidare în funcţionare.
De asemenea, se defineşte termenul componentă de securitate: componentă care,
chiar dacă nu este un echipament interschimbabil, este introdusă pe piaţă de producător
sau reprezentantul său autorizat, pentru a îndeplini o funcţie de securitate atunci când este
utilizată şi a cărei defectare sau funcţionare necorespunzătoare periclitează securitatea sau
sănătatea persoanelor expuse.
Având în vedere această definiţie, în ghidul european de aplicare a directivei
maşini sunt clasificate ca maşini: rampele reglabile, benzile transportoare, macaralele
plutitoare, demaroarele auto, pistoalele pentru bolţuri, obloanele acţionate cu motor şi
maşinile care manipulează materiale pirotehnice.
8. Aparate de cântărit cu funcţionare neautomată
9. Dispozitive medicale implanlabile active
10. Arzătoare cu combustibili gazoşi
11. Cazane pentru apă caldă
12. Explozibili utilizaţi în scopuri civile
13. Dispozitive medicale
14. Medii potenţial explozive
15. Ambarcaţiuni de agrement
16. Ascensoare
17. Echipamente de refrigerare
18.Echipamente sub presiune
19. Dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro
20. Echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii
21. Ambalaje şi deşeuri de ambalaje
22. Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane
23. Interoperativitatea sistemului de transport feroviar de mare viteză transeuropean
24. Echipamente marine
25. Echipamente sub presiune transportabile
26. Emisiile de zgomot in mediu produse de către echipamente destinate utilizării m
exteriorul clădirilor
27.Interoperativitatea sistemului de transport feroviar convenţional transeuropean.
Procedurile pentru evaluarea conformităţii depind de gradul de complexitate a
produsului si de riscul estimat la utilizarea acestuia.
Reglementarea tehnică prevede, pentru fiecare categorie de produse din domeniul
reglementat, una sau mai multe proceduri pentru evaluarea conformităţii; procedura pentru
evaluarea conformităţii este formată din unul sau o combinaţie adecvată a următoarelor
module:
a) modulul A - controlul intern;
b) modulul B - examinarea de tip;
c) modulul C - conformitatea cu tipul;
d) modulul D - asigurarea calităţii producţiei;
e) modulul E - asigurarea calităţii produsului;
f) modulul F - verificarea produsului;
g) modului G - verificarea unităţii de produs;
h) modulul H - asigurarea totală a calităţii.
Cerinţele fiecămi modul de evaluare a conformităţii sunt reprezentate schematic în
tabelul următor.
Marcajul CE se aplică conform reglementărilor tehnice aplicabile produsului, în
mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters, direct pe produs, pe instrucţiunile ce însoţesc
produsul sau pe o placă de măreai ataşată produsului, astfel încât să nu poată fi detaşată. In
situaţia în care acest luciu nu este posibil sau în cazul în care nu există cerinţe în acest
sens, ţinând cont de natura produsului, marcajul CE se aplică pe ambalaj, dacă este cazul,
şi pe documentele ce însoţesc produsul, dacă reglementarea tehnică prevede astfel de
documente.
In situaţia în care un produs intră sub incidenţa mai multor reglementări tehnice
aplicabile în care se prevede aplicarea marcajului de conformitate, marcajul de
conformitate semnifică conformitatea produsului cu toate prevederile aplicabile din aceste
reglementări,
Marcajul CE este urmat de numărul de identificare a organismului notificat, in
situaţia în care organismul notificat intervine în faza de producţie.
De asemenea, s-au admis pe piaţă şi/sau pus în funcţiune până la data 01.01.2007,
data aderării României la Uniunea Europeană produsele româneşti cu marcaj CS, aplicat
conform reglementărilor
Prevederile HG nr.l19/2004 nu se aplică în cazul următoarelor categorii de maşini:
a) maşinile o căror singură sursă de energie este forţa umană, aplicată direct, cu excepţia
celor utilizate pentru ridicarea sau coborârea sarcinilor;
b) maşinile de uz medical folosite in contact direct cu pacienţii;
c) echipamentele tehnice specifice parcurilor de distracţie;
d) cazanele de abur şi recipientele sub presiune;
e) maşinile special proiectate sau puse în funcţiune pentru utilizare în domeniul nuclear şi
care. în cazul unei defectări, pot provoca o emisie radioactivă;
f) sursele radioactive încorporate într-o maşină;
g). armele de foc;
h) rezervoarele de stocare şi conductele de transport pentru petrol, motorină, lichide
inflamabile şi substanţe periculoase;
i) mijloacele de transport, adică vehiculele şi remorcile lor destinate transportului aerian,
rutier.
feroviar, naval, de mărfuri şi/sau persoane. Vehiculele utilizate în industria extractivă de
minereuri nu sunt excluse;
j) navele maritime şi platformele maritime inclusiv echipamentele de la bordul acestor
nave sau unităţi;
k) instalaţiile cu cablu, inclusiv funicularele, pentru transportul public sau privat de
persoane;
l) tractoarele agricole şi forestiere;
m) maşinile speciale proiectate şi construite în scop militar sau de menţinere a ordinii
publice:
n) ascensoarele care servesc în mod permanent anumite nivele precizate ale clădirilor şi
construcţiilor, având o cabină care se deplasează de-a lungul unor ghidaje rigide şi a cărei
înclinaţie pe orizontală este superioară valorii de 15 grade, destinate transportului de
persoane, de persoane şi mărfuri, sau numai de mărfuri, în cazul în care cabina este
accesibilă unei persoane şi este dotată cu organe de comandă situate în interiorul ei;
o) mijloacele de transport pe şină, cu pinion şi cremalieră, pentru persoane;
p) instalaţiile de extracţie care echipează puţurile de mină;
q) elevatoarele teatrale:
r) ascensoarele de şantier destinate pentru ridicarea persoanelor sau a persoanelor şi a
mărfurilor.
Se consideră că sunt în conformitate cu toate prevederile hotărârii, inclusiv cu
procedurile de evaluare a conformităţii, dacă:
a) maşinile poartă marcajul de conformitate CE, aplicat de un producător sau
reprezentantul autorizat al acestuia şi dacă sunt însoţite de declaraţia CE de conformitate la
care se face referire în anexa nr, 2, punctul A;
b) componentele de securitate sunt însoţite de declaraţia CE de conformitate la care se face
referire in anexa nr. 2. punctul C.
Înainte de emiterea declaraţiei CE de conformitate, atât pentru maşini, cât şi pentru
componente de securitate, producătorul sau reprezentantul său autorizat, trebuie să
întocmească un dosar tehnic care cuprinde:
(a1) planul de ansamblu a maşinii, precum şi schiţe ale circuitelor de comandă;
(a2) planuri detaliate şi complete, însoţite eventual de note de calcul, rezultate ale
încercărilor, etc. care să permită verificarea conformităţii maşinii cu cerinţele esenţiale de
sănătate şi securitate;
(a3) lista:
(i) cerinţelor esenţiale prevăzute în hotărârea de Guvern;
(ii) standardelor relevante
(iii)altor specificaţii tehnice care au fost folosite la proiectarea
maşinii;
(a4) descrierea soluţiilor adoptate pentru a preveni pericolele prezentate de maşină;
(a5) rapoartele tehnice sau certificatele obţinute de la un organism sau laborator
competent.
(a6) orice raport tehnic care prezintă rezultatele încercărilor efectuate, la alegerea
producătorului, fie de el însuşi, fie de către un organism sau laborator competent, dacă se
declară conformitatea cu un standard armonizat care prevede încercări:
(a7) un exemplar al instrucţiunilor maşinii
In cazul fabricaţiei în serie, dosarul tehnic va cuprinde dispoziţiile interne care vor
fi implementate pentru menţinerea conformităţii maşinilor cu prevederile prezentei
hotărâri.
Anexa IV cuprinde 17 categorii de maşini şi 5 categorii de componente de
securitate pentru care producătorul poate alege între examenul CE de tip sau procedura
declaraţiei de conformitate, în funcţie de modul în care produsele respectă sau nu respectă
standarde europene armonizate.
Aceasta listă este completă, nu indicativă şi trebuie interpretată în sens strict. Nu
pot fi incluse echipamente care nu sunt trecute în listă, chiar dacă au riscuri asemănătoare.
Procedura de evaluare a conformităţii este prezentă schematic în cele ce urinează,
în scopul aplicării acestei hotărâri, au fost elaborate o serie de acle normative:
- Normele Metodologice din 28.06.2004 pentru recunoaşterea şi desemnarea
laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care
realizează evaluarea conformităţii maşinilor industriale, publicate în MO 676 din
27.07.2004.
- Ordinul MMSSF 242 din 26.05.2004 privind aprobarea listei standardelor române care
adoptă standarde europene armonizate referitoare la maşini industriale, publicat în MO
634 din 13.07,2004 iar lista completă este publicată in MO 634 bis. .
- Lista organismelor notificate la Uniunea Europeană se regăseşte la adresa:
http://ec.europa.eu/enterprise/newapproach/nando
H.G. nr.115 din 5 februarie 2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate
ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe
piaţă
Această hotărâre transpune Directiva 89/686/CEE şi stabileşte condiţiile care

reglementează introducerea pe piaţă şi libera circulaţie a echipamentelor individuale de
protecţie, abreviate prin "EIP", cerinţele esenţiale de securitate pe care trebuie să le
respecte EIP pentru a asigura protecţia sănătăţii şi securitatea utilizatorilor.
Hotărârea defineşte EIP ca fiind orice dispozitiv sau articol destinat a fi purtat sau
ţinut cu mâna, de către o persoană ca mijloc de protecţie împotriva unuia sau mai multor
riscuri pentru sănătate şi securitate.
Se consideră, de asemenea, EIP:
a) un ansamblu constituit din mai multe dispozitive sau mijloace, integrate de către
producător în scopul asigurării protecţiei unei persoane împotriva unuia sau mai multor
riscuri potenţiale simultane;
b) un dispozitiv sau un mijloc de protecţie, detaşabil sau nedetaşabil, combinat cu un
echipament individual care nu are rol de protecţie, purtat sau ţinut cu mâna de o persoană
pentru executarea unei activităţi specifice;
c) componente interschimbabile ale EIP, esenţiale pentru o funcţionare corespunzătoare şi
utilizate exclusiv pentru un astfel de echipament.
Se consideră ca parte integrantă a EIP orice sistem introdus pe piaţă împreună cu
acesta, pentru racordarea acestuia Ia alt dispozitiv extern, complementar, chiar dacă acest
sistem nu este destinat a fi purtat sau ţinut cu mâna în permanenţă de către utilizator pe
întreaga durată de expunere la risc.
Anexa 1 a acestei hotărâri stabileşte categoriile de ElP-uri pentru care hotărârea nu
se aplică:
1. EIP proiectate şi fabricate special pentru utilizarea de către forţele armate sau pentru
menţinerea legii şi ordinii (căşti de protecţie, scuturi sau alte sortimente care asigură
acelaşi tip de protecţie)
2. EIP pentru autoapărare (recipienţi cu aerosoli, arme individuale de descurajare sau alte
sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)
3. EIP proiectate şi fabricate în scop privat împotriva:
a) condiţiilor atmosferice adverse (bonete, îmbrăcăminte de sezon, încălţăminte,
umbrele sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie),
b) umidităţii şi apei (mănuşi de spălat vesela sau alte sortimente care asigură acelaşi tip
de protecţie);
c) căldurii (mănuşi sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)
4. EIP care nu se poartă permanent destinate protecţiei sau salvării persoanelor îmbarcate
la
bordul navelor sau aeronavelor
5. Căştile de protecţie şi vizierele destinate utilizatorilor de vehicule cu motor cu două sau
trei roţi.
Procedurile de evaluare a conformităţii sunt în funcţie de complexitatea ElP-ului.
Hotărârea face următoarea clasificare a ElP-urilor:
I. EIP de concepţie simplă
II. EIP ce nu sunt incluse în categoria I şi III
III. EIP de concepţie complexă
La EIP de concepţie simplă, utilizatorul poate evalua singur nivelul de protecţie
împotriva riscurilor, ale căror efecte pot fi identificate în timp şi se manifestă treptat. Din
aceasta categorie fac parte EIP destinate protejării utilizatorului împotriva următoarelor
categorii de factori de risc:
a) acţiuni mecanice cu efecte superficiale (mănuşi pentiu grădinărit, degelare sau alte
sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie);
b) produse de curăţare cu acţiune slabă şi cu efecte uşor reversibile (mănuşi de protecţie
împotriva soluţiilor diluate de detergenţi sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de
protecţie);
c) riscuri care decurg din manipularea produselor fierbinţi care nu expun utilizatorul la o
temperatură mai mare de 50°C sau la şocuri mecanice periculoase (mănuşi, şorţuri de uz
profesional sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie),
d) agenţi atmosferici care nu suni nici excepţionali şi nici extremi (articole pentru protecţia
capului, îmbrăcăminte de sezon, încălţăminte sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de
protecţie);
e) şocuri mecanice şi vibraţii minore care nu afectează zonele vitale ale corpului şi ale
căror efecte nu pot provoca leziuni ireversibile (căşti de protecţie de tip uşor împotriva
scalpării, mănuşi, încălţăminte uşoară sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de
protecţie);
f) luminii solare (ochelari de soare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie).
EIP de concepţie complexă destinate a asigura protecţia împotriva pericolelor
care pot conduce la deces sau împotriva pericolelor care pot afecta grav şi ireversibil
sănătatea, în cazul cărora proiectantul consideră că utilizatorul nu ar putea identifica în
timp nişte posibile efecte imediate:
a) aparatele de protecţie respiratorie filtrante, destinate protecţiei împotriva aerosolilor
solizi
şi lichizi sau împomva gazelor iritante, periculoase, toxice sau radiotoxice ;
b) aparatele de protecţie respiratorie care asigură o izolare completă faţă de atmosferă,
inclusiv cele utilizate pentru scufundare;
c) ETP care asigură numai o protecţie limitată în timp împotriva acţiunilor chimice sau
împotriva radiaţiilor ionizante;
d) echipamentele de intervenţie în medii cu temperaturi înahe, ale căror efecte suni
comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egală sau mai mare de 100° C şi care
pot fi sau nu caracterizate de prezenţa radiaţiilor infraroşii, a flăcărilor sau a proiecţiilor de
mari cantităţi de metal topit;
e) echipamentele de intervenţie în medii cu temperaturi scăzute, ale căror efecte sunt
comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egală sau mai mică de -50° C;
f) EIP pentru protecţie împotriva căderii de la înălţime;
g) EIP pentru protecţie împotriva riscurilor electrice şi a tensiunilor periculoase sau EIP
utilizate ca izolante pentru lucru la tensiune înalta.
Obligaţiile producătorului
Pentru EIP introduse pe piaţă, producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia

au obligaţia să întocmească şi să deţină, timp de 10 ani de la data introducerii pe piaţă a
EIP, documentaţia tehnică prevăzută în Anexa nr. 3 care va fi prezentată spre examinare,
la cerere, organului de control.
In cazul în care, nici producătonil, nici reprezentantul autorizat al acestuia nu au
sediul în România, obligaţia deţinerii documentaţiei care va fi prezentată la cerere
organului de control revine importatorului.
Documentaţia telurică furnizată de producător trebuie să cuprindă toate datele
relevante cu privire la mijloacele utilizate de producător pentru a se asigura că EIP
respectă cerinţele esenţiale specifice domeniului său.
In cazul modelelor de EIP din grupa II si III, documentaţia tehnică trebuie să
cuprindă în primul rând :
1) dosarul tehnic de fabricaţie, constând din:
a. planuri de ansamblu şi detalii ale EIP însoţite, acolo unde este cazul, de note de
calcul şi
de rezultatele încercărilor pe prototip, în măsura în care este necesar, pentru a verifica
respectarea cerinţelor esenţiale;
b. o listă completă a cerinţelor esenţiale de securitate şi a standardelor armonizate sau a
altor specificaţii tehnice luate în consideraţie la proiectarea modelului;
2) o descriere a mijloacelor de control şi încercare care urmează să fie utilizate la locul de
fabricare pentru a verifica conformitatea producţiei de EIP cu standardele armonizate sau
cu alte specificaţii tehnice şi pentru a menţine nivelul calităţii;
3) un exemplar din fişa de instrucţiuni.
In cazul EIP de concepţie simplă, se aplică procedura "Declaraţia CE de
conformitate a producţiei" prin care producătorul sau reprezentantul său autorizat emit o
declaraţie după modelul prezentat în Anexa nr. 4 prin care atestă conformitatea EIP
introdus pe piaţă cu prevederile directivei şi aplică pe fiecare EIP marcajul de conformitate
CE.
In cazul EIP din categoria II se aplică Examinarea CE de tip procedură prin care
organismul în moduri diferite, incluzând astmul, iritaţia pielii sau dermatita, cancerul,
disfuncţiile aparatului reproductiv sau anomaliile congenitale.
De asemenea pot fi afectate sistemul nervos şi imunitar, precum şi organele vitale
cum sunt plămânii, inima, rinichii şi ficatul. Efectele asupra sănătăţii lucrătorilor expuşi
pot fi reversibile sau ireversibile, mai puţin grave sau foarte grave, se pot manifesta asupra
organismului imediat sau după o perioadă de latenţă ce poate fi uneori mai mare de 10-15
ani.
Bolile profesionale care pot apărea în urma expunerii la diverşi agenţi chimici
periculoşi pot fi boli de sânge, de tipul anemiilor, cauzate de expunerea la hidrogen
arseniat, plumb etc, boli ale sistemului nervos cauzate de expunerea la magneziu, mercur,
arsen şi compuşi de arsen, sulfura de carbon, solvenţi organici, boli ale ochilor si
anexelor, de tipul cataractei, cauzate de expunerea la trinitrotoluen, naftalină, dinitrofenol.
boii ale sistemu/m respirator cauzate, în principal, de pulberile de azbest, cărbune, bioxid
de siliciu, aluminiu, pulberi de fier. metale grele etc, sau boli ale pielii şi ţesuturi/or
subcutanate, de tipul dermatilelor sau urticariei.
Expunerea la agenţi chimici la locul de muncă poate cauza şi bolile legate de
profesie, precum afecţiuni digestive, respiratorii cronice sau nevroze. Studiile estimează că
bolile de piele de origine profesională, care deseori determină schimbarea locului de
muncă cum este, de exemplu, cazul a 10 % din coafeze, costă aproximativ 600 milioane de
euro pe an în Uniunea Europeană, iar astmul profesional costă între 400-800 milioane de
euro.
La rândul lor şi întreprinderile pot suferi consecinţe negative ca urmare a nereuşitei
de ţinere sub control a riscurilor asociate agenţilor chimici prin pagubele materiale şi/sau
umane ca urmare a unui incendiu, explozii care duc la diminuarea productivităţii, la
afectarea imaginii firmei sau chiar Ia solicitări de despăgubiri din partea salariaţilor
afectaţi, care pot merge până la acţionare injustiţie.
Pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la
agenţi chimici. în baza articolul 37 din Tratatul privind Uniunea Europeană, au fost emise
Directive europene care stabilesc cerinţe minime de securitate şi sănătate în muncă pe care
statele membre au obligaţia să le pună în aplicare prin instrumente specifice fiecărei ţări.
In ţara noastră.aceste cerinţe minime impuse de Directivele europene în domeniu
au fost transpuse în Hotărâri de Guvern având ca bază juridică art. 108 din Constituţia
României şi articolele 46 şi 51 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.
Astfel, la locul de muncă, angajatorii şi lucrătorii au obligaţia de a respecta
prevederile următoarelor acte normative:
- H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în
muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa
agenţilor chimici, care transpune directivele europene D98/24/CE, D91/322/CEE,
D2000/39/CE şi D2006/1 5/CB;
- H.G. nr. 1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate si sănătate pentru
protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau
mutageni la locul de muncă, care transpune directiva europeană D2004/37/CE;
- H.G. nr. 1S75/2005 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile
datorate expunerii la azbest, care transpune directiva europeană D83/477/CEE modificată
de D91/382/CEE, D98/24/CE, D2003/1S/CE;
- H.G. nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate, şi/sau
sănătate la locul de muncă, care transpune directiva europeană D92/58/CEE;
- H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor. Această legislaţie
specifica protejării lucrătorilor se aplică în strânsă legătură cu legislaţia privind
clasificarea, etichetarea, ambalarea si transportul agenţilor chimici periculoşi în vederea
plasării pe piaţă şi cu legislaţia privind transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată/
rutieră sau maritimă.
Pentru a putea asigura protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa
agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorii trebuie să cunoască: care sunt şi
ce prevăd reglementările naţionale legale în vigoare pentru asigurarea cerinţelor minime
de securitate şi sănătate în muncă impuse de directivele europene, ce sunt agenţii chimici
periculoşi, cum se clasifică, care este modul de pătrundere în organism, care sunt
pericolele şi riscurile asociate agenţilor chimici periculoşi.
Standardizarea armonizată a produselor comercializate
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010, România a stabilit măsuri pentru aplicarea
unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a
produselor, în legătură cu evaluarea conformităţii produselor şi supravegherea pieţei.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri coordonează domeniul

infrastructurii calităţii şi evaluării conformităţii, precum şi activităţile de
supraveghere a pieţei.
Evaluarea conformităţii
În situaţia în care în legislaţia Uniunii Europene de armonizare se face referire la

standarde armonizate sau la alte specificaţii tehnice, ghiduri sau coduri de bună practică,
de referinţă la nivel european, acestea sunt adoptate ca documente de referinţă române.
Dacă legislaţia Uniunii Europene de armonizare impune ca evaluarea conformităţii

produselor să se realizeze de către organisme de evaluare a conformităţii notificate,
autorităţile competente dobândesc calitatea de autorităţi de notificare şi sunt
responsabile de instituirea şi îndeplinirea procedurilor necesare pentru evaluarea şi
notificarea organismelor de evaluare a conformităţii, precum şi de monitorizarea
organismelor notificate.
Autorităţile competente pot stabili ca evaluarea şi monitorizarea să se efectueze de

către autoritatea competentă însăşi sau de către un organism naţional de acreditare, în
sensul şi în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 765/2008.
Evaluarea şi monitorizarea se poate face, de asemenea, de către un organism care
nu reprezintă o entitate guvernamentală, persoană juridică română, dar care face dovada
respectării următoarelor cerinţe:
- este instituit astfel încât să nu existe conflicte de interes cu organismele de evaluare a

conformităţii;
- este organizat şi funcţionează în aşa fel încât să garanteze obiectivitatea şi imparţialitatea

activităţilor sale;
- decizia cu privire la rezultatul evaluării organismului de evaluare a conformităţii este

luată de o persoană competentă/de persoane competente, alta/altele decât cele care au
efectuat evaluarea;
- nu realizează activităţi pe care le prestează organismele de evaluare a conformităţii şi

nici servicii de consultanţă în condiţii comerciale sau concurenţiale;
- garantează confidenţialitatea informaţiilor obţinute;
- dispune de personal competent suficient în vederea îndeplinirii corespunzătoare a

sarcinilor sale;
- are încheiate acorduri/înţelegeri prin care asigură acoperirea responsabilităţilor ce decurg

din activităţile sale.
Supravegherea pieţei
În sarcina autorităţilor desemnate se află supravegherea pieţei pentru produsele

reglementate în temeiul legislaţiei Uniunii Europene de armonizare. În acest scop,
autorităţile competente nominalizează autorităţile de supraveghere a pieţei în actele
normative de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii Europene de armonizare şi prevăd, în
aceleaşi acte normative, faptele care trebuie considerate contravenţii şi sancţiunile aferente
aplicabile.
Autorităţile de supraveghere a pieţei constată contravenţiile şi aplică sancţiunile stabilite în

actele normative. Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului
nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Reglementarea comunitară în materie este dată de Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al

Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de
acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de
abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 218/30 din 13 august 2008.
Reglementări româneşti:
- Ordonanţa Guvernului nr.39/1998 privind activitatea de standardizare naţională, aprobată

cu modificări şi completări prin Legea nr.355/2002 cu completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr.1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea
schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al
regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre
ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare.
CAPITOLUL VII
EVIDENŢE ŞI RAPORTĂRI ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII

ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
Societăţile comerciale au obligaţia să ţină evidenţa evenimentelor petrecute în

cadrul firmei, prin intermediul registrelor aferente:
(1) Angajatorul va tine evidenta evenimentelor în:
a) Registrul unic de evidenta a accidentatilor în munca...
b) Registrul unic de evidenta a incidentelor periculoase...
c) Registrul unic de evidenta a accidentelor uşoare....
d) Registrul unic de evidenta a accidentatilor în munca ce au ca urmare incapacitate de
munca mai mare de 3 zile de lucru...
(2) În registrul prevăzut la alin. (1) lit. d) se va tine evidenta accidentatilor în munca
pentru care perioada de incapacitate temporară de munca este de minimum 4 zile de lucru,
fără a lua în calcul ziua producerii accidentului.
(3) Registrele de evidenta trebuie sa fie actualizate.
Aceste registre sunt prezentate in anexa10.
În cazul apariţiei unui eveniment în firmă, va fi anunţat Inspectoratul teritorial de muncă
de îndată prin completarea şi transmiterea pe fax a Fişei de comunicare(anexa 1).
In anexa 11 este prezentat un model de completare a fisei de comunicare.
Fişa de comunicare a evenimentului va contine următoarele informaţii:
a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul,
denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;
b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului;
c) locul unde s-a produs evenimentul;
d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat accidentatul;
e) numele şi prenumele victimei;
f) datele personale ale victimei: varsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane în
întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de munca;
g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive;
h) consecinţele accidentului;
i) numele şi funcţia persoanei care comunica evenimentul;
j) data comunicării;
k) unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.
(art. 109 Norme metodologice de aplicare a Legii 319-2006)
Daca printre victime se aflau si lucratori ai altei societati, va fi anuntat si
angajatorul societatii respective.
Daca accidentul nu s-a produs in unitate si nu a avut nici o legatura cu firma, orice
persoana care ia cunostinta de producerea evenimentului va comunica Inspectoratului
teritorial de munca pe raza careia s-a produs.
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu
decesul victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor
îndatoriri de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul
teritorial de munca din judeţul pe raza căruia s-a produs.
Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt
rezultată din producerea evenimentului, pana la primirea acordului din partea organelor
care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera
producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentatilor sau ar pune în pericol viata
lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii.Daca modifică starea de fapt,va
face schiţe sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica
orice obiecte care conţin sau poarta o urma a evenimentului; obiectele vor fi predate
organelor care efectuează cercetarea şi vor constitui probe în cercetarea evenimentului.
Angajatorul sau reprezentantul sau legal va consemna pe propria răspundere, într-un
proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului.
Imediat după înştiinţarea conducătorului unităţii, acesta va desemna prin decizie

scrisă componenţa comisiei de cercetare a evenimentului, dacă cercetarea poate fi
efectuată de către firmă(evenimentele care produc incapacitate temporară de muncă).
Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au
condus la producerea acestora, a reglementărilor legale incalcate, a raspunderilor şi a
măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi,
respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.
Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusa din cel puţin 3 persoane; una
dintre acestea trebuie sa fie lucrator desemnat, reprezentant al serviciului intern sau
reprezentant al serviciului extern, cu pregătire de nivel superior.celelalte persoane trebuie
sa aiba pregătire tehnică corespunzătoare şi sa nu fie implicate în organizarea şi
conducerea locului de munca unde a avut loc evenimentul şi sa nu fi avut o
responsabilitate în producerea evenimentului.
Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca
nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz urmând sa
apeleze la servicii externe.
Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de
cercetare numita de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate şi
persoane numite prin decizie scrisă de către ceilalţi angajatori.
Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului de
circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de munca.
Angajatorul care nu dispune de personal competent trebuie sa asigure cercetarea
apelând la servicii externe de prevenire şi protecţie.
În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice în care sunt implicate
persoane aflate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor
transmite organelor împuternicite sa efectueze cercetarea, la cererea acestora, în termen de
5 zile lucrătoare de la solicitare, un exemplar din procesul-verbal de cercetare la fata
locului şi orice alte documente existente, necesare cercetării: copii de pe declaraţii, foaia
de parcurs, ordin de deplasare, schite.
La solicitarea organelor in drept, unitatea sanitară care acorda asistenta medicală
de urgenta se va pronunţa în scris cu privire la diagnosticul provizoriu, în termen de
maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
În baza acestor acte şi a altor documente din care sa rezulte ca victima se afla în
îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele împuternicite potrivit legii vor efectua
cercetarea evenimentului.
Persoanele împuternicite, potrivit legii, sa efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul
sa ia declaraţii scrise, sa preleveze sau sa solicite prelevarea de probe necesare cercetării,
sa solicite sau sa consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar acesta este obligat
sa le pună la dispoziţie în condiţiile legii.
În situaţiile prevăzute la alin. (1), cheltuielile necesare prelevarii şi analizarii probelor în
vederea cercetării vor fi suportate de angajatorul la care a avut loc evenimentul.
Pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experţi sau specialişti cum ar fi cei din
cadrul unor operatori economici cu competente potrivit legii sa efectueze expertize
tehnice, iar aceştia trebuie sa răspundă solicitării.
În situaţia prevăzută la alin. (1), specialiştii şi experţii întocmesc expertize tehnice care
vor face parte integrantă din dosarul de cercetare a evenimentului.
Cheltuielile aferente efectuării expertizelor se suporta de către angajatorul la care a avut
loc evenimentul sau care se face răspunzător de organizarea activităţii în urma căreia s-a
produs evenimentul.
Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporară de munca se va încheia
în cel mult 5 zile lucrătoare de la data producerii.dacă sunt necesare prelevări de probe ori
efectuarea de expertize, termenul poate fi prelungit de către Inspectoratul teritorial de
muncă, cu condiţia ca acest lucru sa fie solicitat în scris, argumentat şi în termen.
Dacă, în cazul accidentului cu incapacitate termporara de muncă, a intervenit invaliditate
confirmată prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul teritorial de munca va completa
dosarul de cercetare întocmit la data producerii evenimentului şi va întocmi un nou proces-
verbal de cercetare bazat pe dosarul astfel completat.
După cercetarea evenimentului se va întocmi un dosar, care va cuprinde:

a) opisul actelor aflate în dosar;
b) procesul-verbal de cercetare;
c) nota de constatare la fata locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de
către inspectorul de munca, în cazul evenimentelor care se cercetează de către
inspectoratul teritorial de munca/Inspecţia Muncii, conform competentelor, sau de către
lucrătorul desemnat/serviciile de prevenire şi protecţie, în cazul evenimentelor a căror
cercetare intra în competenta angajatorului, şi semnată de către angajator/reprezentantul
sau legal, care va cuprinde precizări cum ar fi poziţia victimei, existenta sau inexistenta
echipamentului individual de protecţie, starea echipamentelor de munca, modul în care
functionau dispozitivele de protecţie, închiderea fisei individuale de instructaj prin barare
şi semnatura, ridicarea de documente sau prelevarea de probe;
d) schite şi fotografii referitoare la eveniment;
e) declaraţiile accidentatilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de
munca sau de invaliditate;
f) declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea
împrejurărilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
g) copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a
cauzelor reale ale evenimentului;
h) copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizaţii în baza cărora
angajatorul isi desfăşoară activitatea;
i) copii ale fisei de expunere la riscuri profesionale şi ale fisei de aptitudine, întocmite
conform legii;
j) copii ale contractelor individuale de munca ale victimelor;
k) copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca
ale victimelor; în caz de deces aceste fise se vor anexa în original;
l) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;
m) copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declara decesul, în cazul persoanelor date
dispărute;
n) copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate
temporară de munca;
o) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat
de invaliditate;
p) actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistenta medicală de urgenta, din care
sa rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultatie şi diagnosticul, în
cazul accidentelor de traseu;
q) copie a procesului-verbal de cercetare la fata locului, încheiat de serviciile poliţiei
rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.
(2) Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte şi documente necesare pentru a
determina caracterul accidentului, cum ar fi:
a) copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfasura o activitate care necesita
autorizare;
b) copie a diplomei, adeverintei sau certificatului de calificare a victimei;
c) acte de expertiza tehnica, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului;
d) acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care sa se poată stabili locul, data şi
ora producerii evenimentului sau sa se poată justifica prezenta victimei la locul, ora şi data
producerii evenimentului;
e) documente din care sa rezulte ca accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;
f) corespondenta cu alte instituţii/unităţi în vederea obţinerii actelor solicitate;
g) adresele de prelungire a termenelor de cercetare...
h) actul medical emis de unitatea sanitară care a acordat asistenta medicală de urgenta,
din care sa rezulte diagnosticul la internare şi/sau externare;
i) procesul-verbal încheiat după producerea evenimentului...
j) formularul pentru înregistrarea accidentului de munca, denumit în continuare FIAM,
aprobat prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.
Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii(art.
123 din Norme metodologice de aplicare a Legii 319-2006):
a) filele dosarului sa fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat cercetarea
sau de membrii comisiei de cercetare, numita de angajator, şi stampilate cu ştampila
inspectoratului sau a angajatorului;
b) numărul total de file conţinut de dosarul de cercetare şi numărul de file pentru fiecare
document anexat la dosar sa fie menţionate în opis;
c) fiecare document, cu excepţia procesului-verbal de cercetare, sa fie identificat în
dosarul de cercetare ca anexa;
d) paginile şi spaţiile albe sa fie barate;
e) schiţele referitoare la eveniment, anexate la dosar, sa fie însoţite de explicaţii;
f) fotografiile referitoare la eveniment sa fie clare şi însoţite de explicaţii;
g) formularul pentru declaraţie sa fie conform modelului prevăzut în anexa nr. 14;
h) declaraţiile aflate la dosar sa fie tehnoredactate, pentru a se evita eventualele confuzii
datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul şi semnate de către
inspectorul care a efectuat cercetarea sau de către unul dintre membrii comisiei de
cercetare.
Numărul de exemplare întocmite va fi următorul:
a) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de
munca; dosarul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul;
b) într-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se păstrează la inspectoratul
teritorial de munca care a efectuat cercetarea;
c) în doua exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmată prin
decizie, deces, accidente colective; originalul se înaintează organelor de urmărire penală şi
un exemplar se păstrează la inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea;
d) în doua exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evidenta;
originalul se păstrează la inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea şi un
exemplar se transmite angajatorului care înregistrează accidentul;
e) în trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspecţia Muncii; originalul se
înaintează organelor de urmărire penală, un exemplar se păstrează la Inspecţia Muncii şi
un exemplar la inspectoratul teritorial de munca pe raza căruia s-a produs evenimentul;
f) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitatea temporară
de munca pentru victime cu angajatori diferiţi; originalul se păstrează în arhiva
angajatorului care înregistrează accidentul şi celelalte exemplare se păstrează de către
ceilalţi angajatori.
În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate temporară
de munca sau al incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi considerate
infracţiuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în doua exemplare, originalul
fiind înaintat organului de urmărire penală.
Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numita de către angajator, va fi ]naintat
pentru verificare şi avizare la inspectoratul teritorial de munca pe raza căruia s-a produs
evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.Inspectoratul
teritorial de munca va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul în cel mult 7 zile
lucrătoare de la data primirii.
Dacă inspectoratul teritorial de munca constata ca cercetarea nu a fost efectuată
corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi/sau refacerea procesului-verbal de
cercetare, după caz.Comisia de cercetare va completa dosarul şi va întocmi procesul-
verbal de cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.
Conform art. 128, din norme metodologice de aplicare a Legii 319-2007,procesul-verbal
de cercetare a evenimentului trebuie sa conţină următoarele capitole:
a) data încheierii procesului-verbal;
b) numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului;
c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea;
d) obiectul cercetării;
e) data şi ora producerii evenimentului;
f) locul producerii evenimentului;
g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele
reprezentantului sau legal;
h) datele de identificare a accidentatului/accidentatilor;
i) descrierea detaliată a locului, echipamentului de munca, a împrejurărilor şi modului în
care s-a produs evenimentul;
j) urmările evenimentului şi/sau urmările suferite de persoanele accidentate;
k) cauza producerii evenimentului;
l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului;
m) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului;
n) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, din capitolele de la lit.
k), l) şi m);
o) sancţiunile contravenţionale aplicate;
p) propuneri pentru cercetare penală;
q) caracterul accidentului;
r) angajatorul care înregistrează accidentul de munca sau incidentul periculos;
s) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele responsabile
pentru realizarea acestora;
t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de munca privind realizarea măsurilor
prevăzute la lit. s);
u) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi repartizarea
acestora;
v) numele şi semnatura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea;
w) viza angajatorului.
Un exemplu de completare a procesului-verbal de cercetare este stipulat in anexa 15.
La lit. b) se vor indica, de asemenea, prevederile legale potrivit cărora persoanele sunt
îndreptăţite sa efectueze cercetarea, precum şi numele angajatorului şi ale persoanelor care
au participat din partea organelor competente la primele cercetări.
La lit. c) se vor indica, de asemenea, motivele pentru care s-a solicitat prelungirea
termenului de cercetare.
La lit. e) se va indica, de asemenea, data decesului, pentru cazul în care s-a produs un
eveniment şi ulterior a survenit decesul victimelor implicate în acest eveniment.
La lit. g) se vor indica, de asemenea, datele de identificare ale angajatorilor la care sunt/au
fost angajate victimele, numele reprezentanţilor legali ai angajatorilor, numărul
documentului prin care s-a certificat autorizarea de funcţionare din punct de vedere al
securităţii şi sănătăţii în munca, adresa punctului de lucru.
La lit. h) se vor indica, de asemenea, următoarele: numele, prenumele, cetăţenia, varsta,
starea civilă, numărul de copii minori, domiciliul, locul de munca la care este încadrat,
profesia de baza, ocupaţia în momentul accidentarii, vechimea în munca, în funcţie sau în
meserie şi la locul de munca, data efectuării ultimului instructaj în domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca, iar pentru persoanele care, în momentul accidentarii, desfasurau o
activitate pentru care este necesară autorizare, se va face referire şi la aceasta.
La lit. i) vor fi stipulate următoarele subcapitole:
a) descrierea detaliată a locului producerii evenimentului;
b) descrierea detaliată a echipamentului de munca;
c) descrierea detaliată a împrejurărilor;
d) descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul.
La lit. k)-m) se va face trimitere la reglementările legale în vigoare incalcate, cu redarea
integrala a textului acestora.
Denumirea capitolului prevăzut la lit. o) se va schimba în "Propuneri pentru sancţiuni
administrative şi disciplinare", în cazul accidentelor cercetate de către comisia numita de
angajator.
În situaţiile în care din cercetare rezulta ca accidentul nu este accident de munca, se
va face aceasta menţiune la capitolele procesului-verbal de cercetare prevăzute la lit. q) şi
r) şi se vor dispune măsurile care trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor cazuri
asemănătoare.
Comisia de cercetare a unui eveniment numita de angajator poate face propuneri de
sancţiuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va mentiona în procesul-verbal de
cercetare, urmând ca acestea să fie discutate în comisia de disciplină a firmei.
Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte în:
a) 3 exemplare, în cazul accidentului de munca urmat de incapacitate temporară de
munca, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, inspectoratul teritorial de munca
care a avizat dosarul şi asigurator;
b) mai multe exemplare, în cazul accidentului de munca urmat de incapacitate
temporară de munca pentru lucrători cu angajatori diferiţi, pentru fiecare angajator,
inspectoratul teritorial de munca care a avizat dosarul şi asigurator;
c) 5 exemplare, în cazul accidentului de munca urmat de invaliditate, pentru angajatorul
care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de munca
care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurator;
d) 5 exemplare, în cazul accidentului de munca mortal sau al celui colectiv, precum şi în
cazul accidentului mortal în afară muncii, pentru angajatorul care înregistrează accidentul,
organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea,
Inspecţia Muncii şi asigurator;
e) 5 exemplare, în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care înregistrează
incidentul, organele de urmărire penală, inspectoratul teritorial de munca care a efectuat
cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurator.
Procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un număr mai mare de exemplare,
după caz.
În cazul în care accidentul de munca s-a produs la un angajator, altul decât cel care
îl înregistrează, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis şi acestuia.
În cazul în care angajatorul la care se înregistrează accidentul de munca isi are
sediul, domiciliul sau resedinta pe teritoriul altui judeţ decât cel pe raza căruia s-a produs
accidentul, se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului
teritorial de munca pe raza căruia are sediul, domiciliul sau resedinta angajatorul.
În cazul evenimentelor care nu au fost comunicate şi cercetate, dar persoana vătămată
prezintă un certificat medical cu cod "accident de munca", angajatorul care şi-a asumat
atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca/lucrătorul desemnat/serviciul intern
de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie va solicita acesteia o
declaraţie scrisă privind modul şi împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Tot la capitolul raportări intră şi transmiterea către Inspectoratul teritorial de

muncă a unei copii a procesului-verbal încheiat cu ocazia sedinţei comitetului de securitate
şi sănătate în muncă.
Procesele-verbale de sedinţă, precum şi convocatoarele, cu toate documentele
aferente vor fi îndosariate şi păstrate în registrul de şedinţe al comitetului de securitate şi
sănătate în muncă.
Toate raportările trimise la Inspectoratul teritorial de muncă vor fi îndosariate şi
păstrate, la fel ca şi orice alte acte care au legătură cu activitatea de prevenire şi protecţie.
AVIZAREA DOCUMENTATIILOR CU CARACTER TEHNIC DE INFORMARE

SI INSTRUIRE IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA
Documentaţiile care se supun avizării sunt:

a) filme sau imagini, pe peliculă sau suport magnetic, cu subiecte din domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă;
b) afişe, pliante, broşuri din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
c) suporturi de curs destinate instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
elaborate de prestatorii de servicii;
d) diapozitive, diafilme şi altele asemenea.
Cerinţe de realizare a documentaţiilor

Cerinţele generale pentru realizarea documentaţiilor prevăzute sunt:
a) conţinutul să fie în concordanţă cu legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
în vigoare;
b) să prezinte informaţia într-o formă accesibilă, completă şi uşor de asimilat;
c) conţinutul şi realizarea să fie în concordanţă cu nivelul de pregătire al subiecţilor cărora
li se adresează.
Cerinţele specifice pentru realizarea filmelor cu subiecte din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă sunt:
a) scenariul şi regia să asigure perceperea corectă şi clară a mesajului;
b) imagine clară şi sugestivă;
c) sonor clar şi sugestiv;
d) forme de prezentare: filmare reală sau animaţie;
e) durata proiecţiei: 10-20 de minute.
Cerinţele specifice pentru realizarea afişelor şi pliantelor din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă sunt:
a) grafică simplă, fără greşeli tehnice, subliniindu-se elementele principale ale temei şi
eliminându-se detaliile nesemnificative;
b) utilizarea unor culori vii, contrastante, în concordanţă cu subiectul, respectiv culori
deschise pentru situaţii pozitive şi culori închise pentru situaţii negative;
c) să nu aibă text sau textul să fie scurt, concis şi vizibil, cu dimensiunea literelor aleasă
astfel încât să permită citirea textului de la o distanţă de 4-5 m;
d) subiectul să ocupe circa 60% din suprafaţa afişului, iar marginile să fie suficient de mari
pentru a-l izola de fondul pe care este aplicat;
e) mărimea afişului va fi aleasă în funcţie de scopul urmărit şi locul în care va fi expus;
f) materialele din care sunt realizate să fie adecvate mediilor în care vor fi utilizate,
respectiv să fie rezistente la acţiunea factorilor din mediul în care sunt amplasate şi/sau
utilizate (umiditate, agenţi chimici etc.).
Cerinţele specifice pentru realizarea broşurilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă sunt:
a) să prezinte informaţiile clar şi concis;
b) să se axeze pe o temă concretă;
c) să prezinte un interes practic cât mai larg.
Cerinţele specifice pentru elaborarea suportului de curs destinat instruirii lucrătorilor în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:
a) să fie elaborat în baza unei documentări bibliografice la zi;
b) să utilizeze terminologia specifică securităţii şi sănătăţii în muncă;
c) să fie elaborat pe o tematică orientată spre grupuri-ţintă de lucrători şi tipul instruirii,
dezvoltată efectiv pentru înlăturarea problemelor de securitate şi sănătate în muncă ce
rezultă din evaluarea riscurilor şi adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei de riscuri noi;
d) să fie redactat clar, concis, accesibil, adaptat nivelului de pregătire al grupului-ţintă
căruia îi este destinat;
e) informaţiile să fie sistematizate într-o organizare logică a conţinutului, orientate spre
situaţii concrete de muncă;
f) să cuprindă ilustraţii, desene, scheme, pictograme şi tabele explicative, dacă este
necesar;
g) să evidenţieze consecinţele neaplicării şi/sau nerespectării legislaţiei din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.
Cerinţele specifice pentru realizarea diapozitivelor şi diafilmelor sunt:
a) pe cât posibil să fie realizate color şi să fie clare;
b) să fie însoţite de scheme explicative;
c) să fie însoţite de texte redactate clar şi concis, fără a da naştere la interpretări;
d) să fie realizate într-o succesiune logică.
Avizarea documentaţiilor
(1) Documentaţiile pot fi difuzate sau comercializate numai dacă sunt avizate de către
Comisia de abilitare şi avizare din judeţul în care îşi are sediul elaboratorul.
(2) În situaţia în care elaboratorul are cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru
al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, documentaţiile se
avizează de către Comisia de abilitare şi avizare constituită la nivelul Direcţiei de muncă,
solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti.
Pentru avizarea documentaţiilor elaboratorul va transmite prin poştă Comisiei de abilitare
şi avizare o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 24, însoţită de un dosar care
cuprinde:
a) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului şi, după caz, anexa la
acesta; în situaţia prevăzută elaboratorul va depune documentul echivalent eliberat de
statul de origine sau de provenienţă.
b) un scurt memoriu de prezentare a documentaţiei;
c) două exemplare din documentaţia supusă avizării;
d) în cazul diapozitivelor şi diafilmelor se vor transmite: originalul şi două copii pe suport
hârtie.
(1) Comisia de abilitare şi avizare va transmite prin poştă avizul sau decizia de respingere
motivată, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării.
(2) Avizul comisiei, prezentat în anexa nr. 25, va fi însoţit de un exemplar din
documentaţia transmisă de elaborator, care va purta ştampila Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei.
(3) Decizia de respingere, prezentată în anexa nr. 26, va fi însoţită de cele două exemplare
de documentaţie transmisă de elaborator, pentru a fi refăcută în sensul celor precizate în
decizie.
Difuzarea sau comercializarea documentaţiilor va fi însoţită de o copie a avizului.
(2) Angajatorul care utilizează documentaţiile trebuie să deţină o copie a avizului.
Respingerea avizării unei documentaţii poate face obiectul unei contestaţii depuse la
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în termen de maximum 30 de zile de la
data primirii deciziei de respingere.
Soluţiile adoptate ca răspuns la contestaţie vor fi comunicate celor interesaţi în termen de
30 de zile de la data primirii contestaţiei.
Dacă în timpul controalelor efectuate de inspectorii de muncă se constată diferenţe între
documentaţia avizată şi cea folosită în activitatea curentă, inspectorul de muncă dispune
măsuri pentru retragerea documentaţiei neconforme şi comunică în scris Comisiei de
abilitare şi avizare teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, situaţia constatată, cu
propunerea de suspendare sau de retragere a avizului.
Comisia de abilitare şi avizare teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, aduce la
cunoştinţă titularului de aviz situaţia constatată, pentru ca acesta să îşi prezinte punctul de
vedere.
Comisia de abilitare şi avizare teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează
comunicarea inspectorului de muncă împreună cu punctul de vedere al titularului de aviz
şi emite o decizie de suspendare sau de retragere a avizului, după caz.
Suspendarea se poate face pe o perioadă determinată, în funcţie de timpul necesar pentru
remedierea deficienţelor constatate.
Decizia de retragere a avizului poate face obiectul unei contestaţii în condiţiile prevăzute
la art. 190.
În situaţia în care titularul de aviz intenţionează să aducă modificări unei documentaţii
avizate, are obligaţia să comunice Comisiei de abilitare şi avizare teritoriale, respectiv a
municipiului Bucureşti, conţinutul acestor modificări.
Comisia de abilitare şi avizare teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează
dacă modificările asupra documentaţiei sunt intervenţii minore sau majore şi decide
menţinerea avizului sau necesitatea unei noi avizări.
BIBLIOGRAFIE
1 Legea 319/2006
2 Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006
3 Legea 307/2006
4 Norme generale de aparare impotriva incendiilor
5 Dr. Tichindelean M.-Bazele legislative ale securitatii si sanatatii n munca
6 Darabont Al. Tănase N. cu colaborare Mincă G.- Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate
în muncă - parte l – ICSPM Bucureşti 1997.
7 Darabont Al. Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă. Partea I, Risc şi securitate
în muncă, I.C.S.P.M., Bucureşti, nr. 3-4/1994, p. 57-115;
8 Darabont Al. Pece Şt. Dăscălescu A. – Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă,
Bucureşti, Ed. AGIR vol l, ll 2001
9 Darabont Al. Nisipeanu S. Darabont D. – Auditul securităţii şi sănătăţii în muncă, Bucureşti,
Ed. AGIR 2002
10 Ionescu S., Asigurarea calităţii, INID, Bucureşti, 1993.
11 Kovacs Şt. Darabont D. Ghid pentru autoevaluarea securităţii în muncă la nivelul unităţilor
mici şi mijlocii, ICSPM, Bucureşti, 1998.
12 Mincă G - Prevenirea – un demers global – introducere în studiul prevenirii riscurilor
profesionale – revista ICSPM - RISC ŞI SECURITATE - Bucureşti 1997.
13 Mincă G – Contribuţii privind evaluarea riscului chimic cu aplicare în evaluarea unei instalaţii
de obţinere a solvenţilor cloruraţi (percloretilena şi tetraclorura de carbon – Referat de doctorat
14 Mincă G – Metodă pilot de autoevaluare a riscurilor profesionale
15 Mincă G – Ghid privind utilizarea echipamentelor tehnice
16 Mincă G – Unele consideraţii privind punerea în conformitate a echipamentelor tehnice
17 Mincă G – Evaluarea riscurilor profesionale cu caracter general la SNP „PETROM” Sucursala
PECO Galaţi – contract de aplicare a metodei de evaluare propusă
18 Moraru R, Băbuţ G. Matei I., Ghid pentru evaluarea riscurilor profesionale, Ed. Focus,
Petroşani, 2002.
19 Pece Şt., Evaluarea securităţii sistemelor, Risc şi securitate în muncă, I.C.S.P.M., Bucureşti, nr.
1-2/1995, p.46;
20 *** Stadiul actual al metodelor de evaluare a riscurilor şi de apreciere a securităţii muncii într-
un sistem, INDCPM, 1996.
21 *** Colecţie de standarde, Managementul calităţii şi asigurarea calităţii, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1998.
22 *** SR EN ISO 9000–1:1996 Standarde pentru managementul calităţii şi asigurarea calităţii.
Partea 1: Ghid pentru selecţie şi utilizare.
23 *** SR EN 292-1:1996 Securitatea maşinilor. Concepte de bază, principii generale de
proiectare. Partea 1: Terminologie de bază, metodologie.
24 *** SR EN 1050: 1990 Securitatea maşinilor. Terminologie.
25 Rosca L.-Tehnici de comunicare profesionala
26 *** Stadiul actul al metodelor de evaluare a riscurilor şi de apreciere a securităţii muncii într-
un sistem.
27 Babut G.-Managementul securitatii si sanatatii in munca

Curs SSM

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs SSM

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LEGISLATIE SI ORGANIZARE IN DOMENIUL

SECURITATII SI SANATATII MUNCII

INSPECTOR SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA

PREVENIREA RISCURILOR CHIMICE LA LOCUL DE MUNCA

- Organizarea activitatatii de prevenire ANEXA Nr. 2 din H.G.nr. 955/08.09.2010

ACTIUNI IN CAZ DE URGENTA: PLANURI DE URGENTA SI DE

- Activităţile de apărare împotriva incendiilor. Ordinul 163 din 28.02.2007

ELABORAREA DOCUMENTELOR NECESARE ACTIVITĂŢII DE

EVIDENŢE ŞI RAPORTĂRI ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI

PREOCUPĂRI ŞI REGLEMENTĂRI COMUNITARE PRIVIND

Începând cu anul 1957, în cadrul Tratatului CECA au început primele acţiuni

Legea 40/2011 modificare Legea 53/2003 Codul muncii 2011

Titlul V - Sanatatea si securitatea in munca

Capitolul I - Reguli generale

Art. 178 (1) Angajatorul raspunde de organizarea activitatii de asigurare a sanatatii si

Capitolul II - Comitetul de securitate si sanatate in munca

Art. 184 (1) Comitetul de securitate si sanatate in munca se organizeaza la angajatorii

Art. 185 Componenta, atributiile specifice si functionarea comitetului de securitate si

Capitolul III - Protectia salariatilor prin servicii medicale

CADRUL LEGISLATIV PRIVIND

Caracteristici ale noilor reglementări în domeniul securităţii şi sănătăţii în

LEGEA NR.319/2006 A SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII

Legea 319/2006 are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos

Alte obligaţii ale angajatorilor

Angajatorul are următoarele obligaţii:

 În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea

a)să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a

 Angajatorii acordă în mod obligatoriu şi gratuit alimentaţia de protecţie persoanelor

Servicii de prevenire şi protecţie

Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor,

Angajatorul are următoarele obligaţii:

Consultarea şi participarea lucrătorilor

Obligaţiile prevăzute anterior se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul

Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor

Este, de asemenea, accident de muncă:

Grupuri sensibile la riscuri

Legea nr. 319 stabileşte autorităţile şi instituţiile competente în domeniul

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse care are următoarele atribuţii

Ministerul Sănătăţii Publice constituie autoritatea centrală în domeniul asistenţei de

Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul

Asiguratorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competenta în domeniul

Hotararea de Guvern 1425 din 2006

Art. 3. - In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru

Art. 20. - (1) Desemnarea nominala a lucratorului/lucratorilor pentru a se ocupa de activitatile

Art. 52. - Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si

Art. 65. - Comitetul de securitate si sanatate in munca functioneaza in baza regulamentului de

Art. 67. - Pentru realizarea informarii, consultarii si participarii lucratorilor, in conformitate

Art. 83. - Instruirea introductiv-generala se face:

Art. 135. - (1) Inregistrarea accidentelor de munca si a incidentelor periculoase se face in

LEGE Nr. 52/2011

b) beneficiar de lucrări, denumit în continuare beneficiar – persoana juridică pentru care

c) Registrul de evidenţă a zilierilor – registrul cu regim special întocmit de către beneficiar

Procedura de exercitare a unor activităţi de către zilieri

Art. 5 (1) Beneficiarul are următoarele drepturi:

Art. 7 (1) Beneficiarul are obligaţia să înregistreze în Registrul de evidenţă a zilierilor, în

Art. 11 Se pot presta activităţi cu caracter ocazional în următoarele domenii:

c) silvicultură, exclusiv exploatări forestiere;

h) spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi cu caracter

j) activităţi de întreţinere şi curăţenie.

Art. 12 (1) Următoarele fapte săvârşite de beneficiar constituie contravenţii şi se

a) încălcarea prevederilor art. 4 şi art. 9 alin. (2), cu amendă de 10.000 lei;

c) încălcarea prevederilor art. 6, cu amendă de 20.000 lei şi interzicerea utilizării zilierilor pe