Sunteți pe pagina 1din 1

Rolul disciplinelor economice în formarea elevilor

Formarea competenței profesionale a unui absolvent este asigurată prin instruirea sa


complexă și progresivă, pornind de la problemele generale ale profilului spre cele specifice unui
grup de meserii. Astfel, studiul diferitelor discipline de specialitate și efectuarea activităților
practice complementare, se vor baza pe fondul de cunoștințe formate prin studierea disciplinelor
de cultură generală. Între acestea se stabilesc legături complexe, fiecare având importanța sa
proprie.
Disciplinele de specialitate trebuie privite ca părți ale aceluiași întreg constituit de
procesul de învățământ. Ele nu pot fi privite unilateral, ca o parte teoretică pe care se construiesc
abilitățile practice ale viitorului profesionist, ci în unitate cu ele: ceea ce le diferențiază este
conținutul facilităților pedagogice pe care urmează a le realiza elevii. Cât privește raportul
acestora cu instruirea practică, trebuie menționat că prin astfel de activități de instruire, elevii își
însușesc cunoștințe și își formează în același timp deprinderi, o sarcină comună a tuturor
disciplinelor de instruire fiind aceea a formării capacităților intelectuale, a aptitudinilor și
deprinderilor. Prin abordarea judicioasă și corectă a disciplinelor de cultură generală și a celor de
cultură de specialitate, absolventul unei forme de învățământ poate fi corespunzător pregătit pe
plan cognitiv, psihomotor și afectiv pentru situațiile în care se va confrunta în practica socială.
Ca să realizeze lecții eficiente, bogate în conținut, în învățăminte, profesorul trebuie să
colaboreze cu colegii de școală, astfel reușind să obțină un transfer al cunoștințelor. Experiența
ne arată că numai educatorii competenți, pasionați, găsesc modalitățile de stimulare a interesului
elevilor pentru studiul disciplinelor de specialitate, determinându-i să le aprecieze corect.
Profesorul de specialitate al acestui timp trebuie să fie preocupat de dezvoltarea priceperilor și a
deprinderilor complexe ale elevilor, a capacităților de a dobândi informații noi, de a dori să
învețe și de a comunica eficient cunoștințele dobândite. El va monitoriza elevii, ajutându-i în
cazul nereușitei, corectând erorile, comunicând rezultatele, făcând aprecieri asupra răspunsurilor
elevilor, având libertatea de a utiliza orice soluție considerată bună în raport cu elevii pe care îi
conduce în activitate, căci „o bună educație este izvorul întregului bine din lume” (E. Kant).
Consider că pentru a indica un traseu educațional al elevului, cu orientare către
învățământul profesional și tehnic, ar trebui identificate cu prioritate cunoștințele, aptitudinile și
abilitățile elevilor.
Numai așa vom obține performanță în actul educațional și specialiști bine pregătiți și
motivați pentru piața muncii.