Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Notiuni de Psihologie Etica Si Deontologie Farmaceutica PDF
Notiuni de Psihologie Etica Si Deontologie Farmaceutica PDF
Etimologic, cuvantul psihologie provine din limba greacă de la psyché (suflet) şi logos
(cunoastere, teorie, stiinta).
Radacinile psihologiei pot fi trasate in timp pana in secolele al IV-lea si al V-lea i.Hr.
Filosofii greci Socrate, Platon si Aristotel au pus intrebari fundamentale despre minte, iar
Hipocrat, ,,parintele medicinei’’, a facut multe observatii importante despre felul in care
creierul controleaza alte organe.
Senzatii
Senzatiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele insusiri ale
obiectelor si fenomenelor lumii externe, precum si starile interne ale organismului, in
momentul actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor.
Calitatea senzatiilor
1
- energia specifica a organelor de simt - fiecare organ de simt poseda o energie specifica
proprie lui, care este transmisa creierului, indiferent de maniera in care este stimulat.
Intensitatea senzatiilor
Este legata de intensitatea fizica a stimulilor care le promoveaza dar depinde si de alte
variabile care actioneaza corelat sau independent cu intensitatea stimulului. Aceste variabile
se impart in trei categorii:
- durata aplicarii;
- modul de aplicare;
Acestor factori li se adauga si conditiile concrete in care are loc receptia, gradul de
excitabilitate al sistemului nervos, existenta sau non-existenta unor dominante organice.
Durata senzatiilor
Se refera la intinderea in timp a senzatiei. Senzatia persista atata timp cat actioneaza si
stimulul, unele insa persista si dupa incetarea actiunii directe a stimulului (ex. senzatiile
gustative) ele purtand denumirea de imagini consecutive.
1. Criteriul morfologic
2
Pana in secolul XIX s-au clasificat dupa organele de simt: auditive, vizuale, olfactive,
gustative si cutanate. Tot ce depasea aceasta clasificare era pus pe seama unui al 6-lea simt.
2. Criteriul functional
Conform acestui criteriu se delimiteaza mai intai functia senzoriala, apoi se incearca
identificarea organului receptor care o indeplineste.
Importanta senzatiilor
Perceptia
3
- Categoriala – ajuta indivizii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii aparent diferite pe
baza unor trasaturi comune.
Perceptia ca activitate
Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale datorate unor particularitati ale figurilor
geometrice, numite si iluzii optico-geometrice.
Perceptia spatiului
Perceptia timpului
4
Durata se refera la intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei (durata poate fi
scurta si intermediara). Estimarea timpului este influentata si de caracterul placut sau neplacut
al unor activitati si de varsta.
Orientarea temporala
Perceptia miscarii
Miscarea constituie o schimbare a pozitiei in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp.
Tipuri de miscare:
- reala;
- aparenta;
- autocinetica;
- consecutiva.
Rolul perceptiilor
Perceptiile ii creeaza omului certitudinea existentei lui printre celelalte obiecte (ex. daca
este tulburata perceptia spatiului, orientarea individului in mediul inconjurator devine aproape
imposibila).
Reprezentarea
5
Reprezentarile sunt rezultatul unor prelucrari si sistematizari, ale unor combinari si
recombinari senzoriale.
Clasificarea reprezentarilor
Proprietatile reprezentarilor:
Alte proprietati:
- caracter integrat
- caracter constructiv
- caracter social
6
Concluzie
Apar ca un rezultat, un bilant al cunoasterii, care pregatesc calea spre cunoasterea logica
rationala.
Gandirea
Caracterul mijlocit
Caracterul mijlocitar
Gandirea este un mecanism psihic care mijloceste si influenteaza alte mecanisme psihice,
contribuind la accelerarea functionalitatii si la sporirea eficientei lor.
Caracterul actional
Baza genetica a gandirii trebuie cautata in actiune, gandirea izvoraste din actiune si se
finalizeaza in ea.
Caracterul finalist
Omul isi stabileste scopul nu in timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult inainte de a trece
la executarea ei.
7
Caracterul multidirectional
Gandirea opereaza cu toate cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor.
Caracterul sistemic
Gandirea este cea mai inalta forma de prelucrare a informatiei si de exercitare a comenzii
si controlului.
- Imaginea – ca reprezentare mintala a unui obiect specific, unitatea cea mai primitiva a
gandirii;
- Conceptul - o eticheta pusa unei clase de obiecte, evenimente care au in comun cateva
atribute;
- Regula sau legea – cea mai complexa unitate a gandirii, ce presupune stabilirea relatiei
intre doua sau mai multe concepte.
Memoria
1. Encodarea
8
- Encodare auditiva – care foloseste codul sunet;
2. Stocarea
Durata stocarii este extrem de variabila, uneori ea este foarte scurta, alteori medie, iar
uneori foarte mare. Durata variabila a stocarii a stat la baza distingerii diferitelor tipuri de
memorie: de scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD) si memoria de durata medie,
interpusa intre primele doua.
3.Recuperarea
Imaginatia
Formele imaginatiei
- Involuntara
9
- Forme active ale imaginatiei (imaginatia reproductiva si imaginatia creatoare, visul de
perspectiva).
Dupa tipul de activitate in care se incadreaza, exista: imaginatie artistica, literara, tehnico-
stiintifica, muzicala, etc.
In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de procedee care duc la
rezultate diferite cantitativ si calitativ.
Motivatia
Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre: cum ajungem sa
actionam si ce factori ne influenteaza actiunile.
Trebuintele:
10
a) Trebuinte biologice sau organice (foame, sete, sexuale);
Functiile motivatiei
Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai indelungat.
Afectivitatea
Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern. Piaget arata ca
inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile, afectivitatea avand rolul de sursa energetica, de
11
care depinde functionarea inteligentei. Ea este tensiunea intregului organism, soldata cu efecte
de atractie sau respingere.
Relatia dintre afectivitate si motivatie a fost sustinuta de multi autori, care sustineau ca
intre cele doua procese exista o stransa interactiune.
Comunicare si limbaj
Limbajul reprezinta cel mai important instrument de comunicare. Orice societate umana
poseda un limbaj si orice persoana cu nivel intelectual normal achizitioneaza limba materna.
Cel mai frecvent limbajul este definit ca activitate psihica de comunicare intre oameni, prin
intermediul limbii.
Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai
multe persoane, doua sau mai multe grupuri.
12
Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor
afective. Prin comunicare se transmit trebuinte, aspiratii, sunt initiate sau stopate activitatile.
Diferenta dintre comunicare si limbaj consta in sfera lor: comunicarea datorita faptului ca
se realizeaza atat prin mijloace verbale, cat si nonverbale, are o sfera mai larga decat limbajul,
care este o comunicare verbala realizata prin mijloace lingvistice. In ciuda acestui fapt, cele
doua fenomene sunt strans legate intre ele.
Formele comunicarii
Comunicare interpersonala (se desfasoara intre doua persoane, capata o nuanta personala
atunci cand partenerii se afla in relatii intime, reciprocitate sau o nuanta profesionala, cand
partenerii se cunosc mai putin);
Comunicare verbala;
Comunicare nonverbala.
13
Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate deveni un produs
voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca: mimica, aparenta fizica, gesturi.
Comunicarea prin spatiu – exista patru tipuri de distante care regleaza comunicarea:
Comunicarea prin imagini – e mult mai eficienta deoarece afecteaza un numar mai mare
de persoane.
Atentia
Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea.
Atentia este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea
celorlalte procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si
perceptiva a stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica mai fidela. Lipsa
atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in raspunsuri si la confuzii in
descifrarea sensurilor.
Definitia atentiei
Insusirile atentiei:
Volumul atentiei
14
Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora atentia se poate concentra simultan.
Volumul mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El poate fi influentat favorabil de
urmatoarele conditii:
Stabilitatea atentiei
Concentrarea atentiei
Distributivitatea atentiei
Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai multor activitati, cu
conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizata.
Vointa
In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae.
In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan
intelectual sau motor, dar include ambele verigi, in proportii diferite.
15
Specificul psihologic al vointei consta din efortul voluntar ce se mobilizeaza in atingerea
scopului si din dinamica acestui efort.
Observatia
Cercetatorul face apel la mai multe forme ale observatiei, care pot fi clasificate dupa mai
multe criterii, cum ar fi:
16
6. Obiectivele diferite: integrala (tinteste spre surprinderea tuturor sau a cat mai multe
manifestari de conduita); selectiva (se concentreaza doar asupra unei singure
conduite).
Conditiile unei bune observatii sunt: stabilirea clara, precisa a scopului, a obiectivului
urmarit; selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a conditiilor si mijloacelor
necesare; elaborarea unui plan riguros de observatie; consemnarea imediata a celor observate,
deoarece consemnarea ulterioara ar putea fi afectata de uitare; efectuarea unui numar optim de
observatii; desfasurarea ei in conditii cat mai variate; discretia ei (persoana in cauza sa nu-si
dea seama ca este observata. Pentru a creste calitatea observatiei este necesar sa se apeleze la
o serie de repere de conrol reiesite din observatiile anterioare ale cercetatorului, din
experienta sa personala de viata sau din lucrarile de specialitate.
Convorbirea
17
Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat, care
presupune: relatia directa, de tipul ,,fata in fata’’, intre cercetator si subiect; schimbarea
locului si rolurilor partenerilor (cel care a intrebat poate sa si raspunda, cel care a raspuns
poate sa si intrebe); sinceritatea deplina a subiectului, evitarea raspunsurilor incomplete, de
fatada, a celor care tind sa-l puna intr-o lumina favorabila, a deformarilor voluntare; existenta
la subiect a unei oarecare capacitati de introspectie si autoanaliza, evaluare si autodezvaluire;
abilitatea cercetatorului in a obtine angajarea deplina si autentica a subiectilor in convorbire;
empatia cercetatorului. Convorbirea este considerata metoda psihologica cea mai complicata
si cea mai greu de invatat. Este complicata din mai multe motive:
1. in cadrul ei influenta reciproca dintre cercetator si subiectul investigat este mai mare
decat in oricare alta metoda;
3. implica o selectie a relatarilor facute de subiect iar acestea s-ar putea sa fie la fel de
subiectiva ca si relatarea insasi.
Pentru reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea, sa-si
structureze (in linii mari sau chiar in amanunt) intrebarile; sa culeaga informatii despre
subiect; sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte in eventualele situatii
neprevazute (blocarea subiectului, refuzul lui de a raspunde etc.)
18
Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca permite recoltarea unor informatii
numeroase, variate si pretioase intr-un timp relativ scurt si fara a necesita materiale si
instalatii speciale. Dezavantajul ei provine din posibila lipsa de receptivitate a subiectului, din
subiectivitatea sa; de aceea se impune ca datele obtinute sa fie completate si verificate prin
alte metode.
Chestionarul
Chestionarele au avantaje fata de alte tipuri de studii. Nu au nevoie de mult efort din
partea celui ce chestioneaza ca ancheta verbala sau prin telefon, au adesea raspunsuri
standardizate care il face simplu pentru a aduna date.
Metoda biografica
Aceasta metoda vizeaza strangerea a cat mai multe informatii despre principalele
evenimente parcurse de individ in existenta sa, despre relatiile prezente intre ele ca si despre
semnificatia lor, in vederea cunoasterii ,,istoriei personale’’ a fiecarui individ, atat de necesara
in stabilirea profilului personalitatii sale, cat si pentru explicarea comportamentului actual al
persoanei. Biografia ofera o imagine unitara asupra omului, facilitand cunoasterea sa concreta
si contribuind la descifrarea specificului individual al persoanei.
Experimentul
Cea mai puternica metoda stiintifica este experimentul. Experimentele ne pun la dispozitie
cea mai importanta testare despre cauze si efecte. Cercetatorul controleaza cu grija conditiile -
de multe ori intr-un laborator – si face masuratori pentru a descoperi relatiile cauzale dintre
variabile. O variabila este un atribut care poate lua diferite valori.
19
Variabila independenta este controlata in totalitate de experimentator, care o creeaza si ii
controleaza variatia. Intr-un experiment, variabila independenta reprezinta ,,cauza’’ formulata
de ipoteza. ,,Efectele’’ formulate de ipoteza reprezinta variabila dependenta, deoarece aceasta
prin ipoteza depinde de valoarea variabilei independente.
Testele
Testul este un gen de instrument standardizat. Testul psihologic este o proba relativ scurta,
care permite cercetatorului colectarea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora
sa se poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si sa se poata formula un
pronostic asupra evolutiei lui ulterioare. Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa
indeplineasca anumite conditii:
- standardizare – sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara a-i
favoriza pe unii si defavoriza pe altii;
Practica farmaceutica creeaza anumite relatii, anumite legaturi intre farmacist si pacient.
Pacientul asteapta de la farmacist o atitudine profesionista, atitudine care poate avea un
anumit impact (pozitiv sau negativ) asupra compliantei la tratament a acestuia. Este de dorit
ca farmacistul sa vada dincolo de cuvintele pacientului care asteapta indicatii precise, clare,
referitor la tratamentul care ii este prescris de catre medic.
20
rand de eficacitatea tratamentului pe care il va urma. Simptomele unei boli sunt traite diferit
de la pacient la pacient, iar boala capata o semnificatie intrinseca raportata la structura
personalitatii pacientului.
Anterior declansarii bolii persoana traieste intr-un relativ echilibru psihodinamic, iar
experientele/conflictele prin care trece in viata determina structurarea unor mecanisme de
adaptare eficiente (se deprind anumite conduite, sunt stopate unele anxietati, temeri, etc.).
Persoana dobandeste un anumit statut, un anumit rol in familie, in societate, ajutat fiind, de
structura adaptativa dobandita treptat. Pentru unele persoane este posibil ca boala sa rupa
echilibrul adaptativ si sa aduca in prim plan anumite elemente ale unor conflicte latente, astfel
ca mecanismele de coping eficiente pana in acel moment nu mai sunt functionale si adaptative
pentru pacient.
Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare
completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta
durerii’’. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult
decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia
complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.
Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre
distres si/sau dizabilitate.
1. Manifestari.
(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).
21
clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii),
independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari
in comportament).Simptomele (din gr.symptoma – ceea ce se produce, apare, derivat de la syn
– impreună - si piptein – cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in
sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute
de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de
frica). Unele semne si simptome au tendinta să apara impreuna, constituind sindroame (din gr.
syn – impreuna - si dromos – cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de
propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un
sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre
boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele
si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.
Doua criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura
lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa
fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi,
virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu
stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi
considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt
insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strămosilor nostri, fie
asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii
etiologici se impart in:
a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
e) Factori de mentinere
22
suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la
discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si
evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat
problemele psihologice sunt mai severe.
23
1.Momentul prescrierii medicamentului. In aceasta etapa, factorul psihologic principal
se refera la efectul placebo.
Efectul ,,placebo’’
Placebo este un termen utilizat in cercetare pentru a desemna o substanta inactiva sau
o procedura utilizata ca element de control in experimente. Efectul placebo este imbunatatirea
masurabila, observabila sau care se resimte asupra sanatatii, care nu se atribuie unui tratament
real in desfasurare.
Prin extensie, placebo este orice procedura terapeutica sau o componenta a acesteia
despre care nu a fost demonstrat ca administrarea sa ar produce o activitate fiziologica sau
psihologica specifica, menita sa imbunatateasca starea de sanatate a pacientului in cazul
afectiunii tratate.
- placebo activ, cand se utilizeaza o pastila cu efecte farmacologice, dar care care nu
este considerata de medic ca avand un efect specific in cazul respectivei afectiuni.
24
Cuvantul placebo reprezinta forma, la viitor, a verbului latin placeo/placere si poate fi
tradus prin: voi placea, sau voi fi placut (agreabil).
instalarea efectului este mai rapida decat a unei substante farmacodinamice active;
actiune nespecifica.
Riscurile automedicatiei
Obiectul automedicatiei il fac acele produse farmaceutice care se elibereaza fara reteta
medicala. Cele mai vandute sunt cele pentru raceala si gripa, analgezicele, vitaminele si
mineralele, hepato-tonicele, cele pentru circulatia periferica, pentru probleme cutanate,
afectiuni digestive, hemoroizi.
25
Abuzul de medicamente. Deseori automedicatia inseamna abuz de medicamente. Cea
mai cunoscuta situatie este cea a antibioticelor. Desi la noi in tara, este interzisa prin lege
vanzarea lor fara reteta, romanii profita de faptul ca farmaciile le pot vinde in doze de urgenta.
Antibioticele se iau de multe ori fara discernamant, chiar in cazul infectiilor virale,
cand nu au efect. Rezultatele sunt distrugerea florei intestinale, slabirea imunitatii, cresterea
rezistentei bacteriilor la antibiotice, ceea ce inseamna ca in situatia in care sunt cu adevarat
necesare, aceste medicamente nu mai fac fata infectiilor.
26
privinta cum este Franta, lucrurile devin greu de controlat datorita pietei online a
medicamentelor (se pot cumpara produse farmaceutice din alte tari).Cele mai achizitionate in
acest mod sunt pastilele pentru potenta gen Viagra, calmantele, somniferele, pastilele pentru
slabit, antidepresivele.
Ipohondria
De cele mai multe ori ipohondria este definita ca teama ca mici simptome sa reprezinte
un indicator al unei boli grave, constanta autoanaliza și autodiagnosticare, precum si o
excesiva preocupare fata de propriul organism. Multe persoane suferind de acesta boala
exprima neincredere in diagnosticul medicilor precum si faptul ca asigurările medicilor fata
de absenta unei boli serioase sunt neconvingatoare sau de scurta durata. Multi ipohondri
necesita constante reasigurari, fie de la doctori, fie de la familie sau prieteni, boala putand
deveni un adevarat calvar atat pentru bolnav cat si pentru familia si prietenii acestuia.
27
considerate reactii adverse, supradozarile neterapeutice (exemplu: tentativa de suicid) si nici
lipsa de eficienta.
- anumite stari fiziologice particulare cum sunt sarcina sau varsta inaintata;
1. usoare: nu presupun utilizarea unui antidot sau a unui tratament special si nici nu
prelungesc spitalizarea;
Exista reactii adverse grave si frecvente (de exemplu cele date de medicamentele
anticanceroase); reactii adverse grave, dar foarte rare (spre exemplu, cloramfenicolul care
poate produce aplazie medulara, o reactie adversa cu mortalitate de aproximativ 80%, dar cu o
frecventa de 2-4 cazuri la 100.000 de bolnavi tratati).
28
Dependenta de medicamente
Deoarece problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi
schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o
toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa
isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si
indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza.
Simptomele dependentei
Anxietate (in cazul absentei pastilelor): daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana
dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa isi
faca rost cat mai repede de medicament.
29
Comportamentul şi relatiile interumane in societate sunt ghidate de anumite reguli sau
norme. Pentru incalcarea acestor norme omul raspunde juridic. In afara de drepturi si
obligaţiuni juridice exista si cele morale, care nu sunt reglate de lege. Etica este o stiinta care
se ocupa de studiul principiilor morale. Etica medicala este o reflectare a umanismului in
procesul de activitate a lucratorilor medicali. Etica medicala cuprinde o totalitate de principii
de reglare a normelor de comportare referitor la lucratorii medicali, conditionate de activitatea
lor specifica si de situatia lor in cadrul societatii. Normele, principiile de etica medicala
contribuie la orientarea corecta a lucratorilor medicali in activitatea lor profesionala.
Deontologia face parte din etica medicala, fiind o stiinta despre traditiile din cadrul
medicinii si ocrotirii sanatatii practice. Pentru realizarea cat mai deplina a principiilor de
deontologie si etica medicala sunt necesare urmatoarele conditii: simtul tactului, vocatia
pentru profesiunea aleasa si perfectionarea continua a cunostintelor.
Un asistent medical va obtine succese in activitatea sa, isi va castiga autoritatea daca va
avea simtul respectului fata de pacient si isi va indeplini obligatiunile sale. Disciplinarea,
executarea exacta a prescriptiilor medicului, sporirea constanta a nivelului profesional si de
cultura sunt calitati indispensabile pe care trebuie sa le manifeste asistentii medicali. Fiind
binevoitori, calmi, retinuti, ei vor acorda fiecarui pacient o atentie personalizata.
In relatiile sale cu pacientul, asistentii medicali vor evita orice familiaritati. Pacientul va
fi incurajat, i se va crea o atmosfera agreabilă, in acelasi timp asistentul medical ramanand
tacticos si retinut. Pacientii care vor necesita ingrijire deosebita, fiind incapabili s-o faca
singuri, asistentul medical le va acorda o atentie sporita, incercand sa le usureze suferintele.
30
c) farmacistul trebuie sa incurajeze o prescriere rationala si sa promoveze utilizarea
corespunzătoare a medicamentelor, inclusiv in scopul evitarii automedicatiei;
CAPITOLUL I
Principii generale
31
b) respectarea obligaţiilor profesionale de către farmacişti;
c) apărarea demnităţii şi a prestigiului profesiunii de farmacist.
Art. 3. - (1) În exercitarea profesiei sale farmacistul furnizează servicii de sănătate specializate
pacientului şi publicului în general, fără nici un fel de discriminare.
(2) Relaţiile dintre farmacist şi beneficiarii serviciilor acordate trebuie să aibă la bază
încrederea în competenţa şi experienţa profesională a farmacistului.
(3) Această încredere obligă farmacistul ca de-a lungul întregii sale cariere să asigure şi să
menţină la cel mai înalt nivel performanţele şi conduita sa profesională şi personală, să-şi
actualizeze cunoştinţele profesionale permanent în sfera activităţii sale.
Art. 4. - Principiile fundamentale în baza cărora se exercită profesia de farmacist sunt
următoarele:
a) exercitarea profesiei se face exclusiv în respect faţă de viaţa şi de persoana umană;
b) în orice situaţie primează interesul pacientului şi sănătatea publică;
c) respectarea în orice situaţie a drepturilor pacientului;
d) colaborarea, ori de câte ori este cazul, cu toţi factorii implicaţi în asigurarea stării de
sănătate a pacientului;
e) adoptarea unui rol activ faţă de informarea şi educaţia sanitară a publicului, precum şi faţă
de combaterea toxicomaniei, polipragmaziei, dopajului, automedicaţiei şi a altor flageluri;
f) acordarea serviciilor farmaceutice se face la cele mai înalte standarde de calitate posibile,
pe baza unui nivel înalt de competenţă ştiinţifică, aptitudini practice şi performanţe
profesionale, în concordanţă cu progresele ştiinţelor şi practicii farmaceutice;
g) în exercitarea profesiei farmaciştii trebuie să dovedească loialitate şi solidaritate unii faţă
de alţii în orice împrejurare, să-şi acorde colegial ajutor şi asistenţă pentru realizarea
îndatoririlor profesionale;
h) farmaciştii trebuie să se comporte cu cinste şi demnitate profesională şi să nu prejudicieze
în nici un fel profesia de farmacist sau să submineze încrederea publică în aceasta.
Art. 5. - În situaţiile în care în rezolvarea unei probleme alegerea soluţiei nu este prevăzută în
normele legale, farmacistul trebuie să ia o decizie concordantă cu etica profesiei şi să-şi
asume responsabilitatea.
Art. 6. - Pentru respectarea principiilor de mai sus farmacistul este obligat să-şi păstreze
libertatea şi independenţa profesională conform jurământului profesiei.
Art. 7. - Colegiul Farmaciştilor din România garantează menţinerea standardelor profesionale
la cel mai înalt nivel posibil, în scopul ocrotirii sănătăţii publice, prin supravegherea
32
respectării de către farmacişti a îndatoririlor profesionale şi a eticii profesionale, precum şi
prin apărarea independenţei, onoarei şi demnităţii profesionale.
CAPITOLUL II
Standarde deontologice
SECŢIUNEA 1
Responsabilitatea personală şi independenţa farmaciştilorFarmacistul furnizor de servicii
Art. 8. - (1) Indiferent de sfera de activitate, farmacistul trebuie să aibă în centrul atenţiei sale
binele pacientului şi al publicului în general.
(2) Farmacistul este răspunzător pentru toate deciziile sale profesionale, indiferent de
responsabilităţile asumate în exercitarea profesiei sale.
Art. 9. - În vederea îndeplinirii dispoziţiilor art. 8, farmacistul, în timpul exercitării actului
profesional, este obligat să respecte următoarele reguli:
a) să-şi exercite profesia în conformitate cu procedurile standard de operare scrise, prevăzute
de regulile de bună practică din domeniul său de activitate;
b) să-şi îndeplinească îndatoririle profesionale cu competenţă, în termenele stabilite;
c) să profeseze doar în acele posturi în care i se permite să-şi respecte îndatoririle esenţiale ca
farmacist, libertatea de decizie şi independenţă profesională;
d) să accepte acele posturi pentru care are competenţa şi disponibilitatea necesare pentru a
îndeplini cu succes îndatoririle profesionale. În acest sens trebuie să se informeze asupra
specificului activităţii, accesului la mijloacele necesare pentru exercitarea profesiunii la
standardele necesare;
e) să-şi îndeplinească personal atribuţiile şi, la nevoie, să delege o persoană competentă
autorizată pentru îndeplinirea anumitor activităţi profesionale, asumându-şi răspunderea;
f) să informeze imediat o persoană responsabilă în cazul în care nu îşi poate îndeplini
îndatoririle profesionale, pentru a se putea lua la timp măsuri de remediere;
g) să raporteze medicului prescriptor sau autorităţilor competente orice efect nedorit sau
advers al medicamentelor, în scopul optimizării tratamentelor;
h) să se abţină să critice sau să condamne convingerile personale ori religioase ale pacientului
care apelează la serviciile sale;
i) să acorde servicii în mod egal pentru toţi pacienţii, fără discriminare, în ordinea solicitării
acestora, cu excepţia situaţiilor de urgenţă;
j) să se asigure că serviciile sale au fost percepute şi înţelese corect de pacient, încurajându-l
să participe activ la reuşita tratamentului;
33
k) să nu refuze nejustificat acordarea serviciilor care îi intră în atribuţii, conform legii.
Art. 10. - Farmacistul poate refuza acordarea unor servicii către pacient atunci când refuzul
este justificat de interesul sănătăţii pacientului.
Farmacistul-şef
Art. 11. - Înainte de a-şi asuma o funcţie de conducere, farmacistul trebuie să se autoevalueze
şi să se asigure că este capabil să îndeplinească toate responsabilităţile acestei funcţii.
Art. 12. - În exercitarea funcţiei farmacistul-şef are următoarele obligaţii:
a) trebuie să se informeze asupra tuturor aspectelor şi cerinţelor legate de funcţia pe care o
îndeplineşte;
b) trebuie să se asigure că toţi membrii personalului aflat în subordinea sa sunt informaţi
asupra atribuţiilor profesionale pe care trebuie să le îndeplinească;
c) trebuie să transmită instrucţiunile clar pentru a împiedica orice risc de eroare; în măsura
posibilităţilor, el va transmite în scris proceduri standard de operare;
d) se asigură că membrii personalului aflat în subordinea sa îşi îndeplinesc atribuţiile în
conformitate cu prevederile legale, dar şi cu competenţa şi aptitudinile personale;
e) trebuie să respecte independenţa profesională a farmaciştilor din subordine;
f) se asigură că echipamentele, localul şi utilităţile de la locul de muncă sunt menţinute la
standardele acceptate pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor profesionale;
g) se asigură că toate activităţile profesionale desfăşurate sub controlul său, precum şi cele
exercitate de el personal sunt supuse asigurării de răspundere profesională;
h) se asigură că toate măsurile privind păstrarea confidenţialităţii sunt efective;
i) are datoria să notifice colegiului pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea orice schimbare de
interes profesional privind membrii personalului din subordinea sa ori funcţia sa;
j) trebuie să accepte, în măsura posibilităţilor, elevi şi studenţi, pentru îndeplinirea stagiului de
practică în unitatea pe care o conduce.
SECŢIUNEA a 2-a
Competenţa profesională
Art. 13. - Farmacistul trebuie să-şi asigure şi să-şi menţină la un înalt nivel pregătirea
profesională, prin actualizarea permanentă a cunoştinţelor în aria sa profesională, în scopul
îndeplinirii atribuţiilor cu competenţa necesară.
Art. 14. - În vederea actualizării permanente a cunoştinţelor profesionale, farmacistul este
obligat:
a) să-şi planifice şi să participe la formele de pregătire profesională organizate sau acreditate
34
de Colegiul Farmaciştilor din România;
b) să evalueze şi să aplice în practica curentă cunoştinţele actualizate permanent;
c) să ateste cu documente doveditoare pregătirea sa, prin formele programelor de dezvoltare
profesională acceptate, atunci când acest lucru îi este solicitat de comisiile de specialitate ale
colegiului teritorial la care este înregistrat.
SECŢIUNEA a 3-a
Confidenţialitatea
SECŢIUNEA a 4-a
Relaţiile de colaborare ale farmacistului
Art. 20. - În exercitarea profesiei farmacistul are datoria ca, în interesul bolnavului şi al
pacientului în general, să colaboreze cu toţi confraţii săi. În acest sens:
a) toţi farmaciştii îşi acordă ajutor reciproc şi consultanţă pentru realizarea îndatoririlor
35
profesionale;
b) farmaciştii îşi rezolvă singuri litigiile, cu respectarea spiritului de colegialitate; dacă nu
reuşesc, fac apel la comisia de litigii a colegiului;
c) farmacistul trebuie să-şi trateze toţi colaboratorii cu respect, bunăvoinţă şi colegialitate;
d) farmacistul trebuie să dovedească în orice împrejurare solidaritate faţă de colegii săi şi
loialitate faţă de corpul profesional şi profesia de farmacist.
Art. 21. - În interesul pacientului şi al publicului în general, farmacistul trebuie să colaboreze
cu medicul şi cu alţi membri ai echipei de sănătate. În acest sens:
a) farmacistul colaborează activ cu medicul prescriptor pentru a realiza efectuarea
tratamentului pacientului la timp, în parametrii optimi şi în interesul acestuia;
b) în colaborarea sa cu medicul, farmacistul se va abţine de la orice înţelegere în scop material
sau de altă natură care ar avea drept rezultat încălcarea dreptului pacientului;
c) farmacistul trebuie să se abţină de la orice fapt care ar putea aduce prejudicii demnităţii şi
imagini medicului sau altor membri ai profesiunilor sanitare, pentru a nu crea neîncredere
pacientului.
SECŢIUNEA a 5-a
Concurenţa neloială
SECŢIUNEA a 6-a
Publicitatea
Art. 25. - Orice informaţie furnizată publicului de către farmacist în legătură cu serviciile de
sănătate oferite trebuie să fie corectă, decentă, legală şi onestă.
Art. 26. - Orice informaţie şi material promoţional cu privire la serviciile profesionale trebuie
să fie în concordanţă cu rolul farmacistului în promovarea sănătăţii şi să permită pacientului
să decidă independent asupra solicitării serviciului respectiv.
Art. 27. - În scopul promovării unor servicii proprii, farmaciştii trebuie să se abţină de la a
defăima serviciile profesionale ale altor confraţi.
36
Art. 28. - Farmacistul trebuie să se abţină de la orice procedee sau mijloace contrare
demnităţii profesionale, care ar prejudicia dreptul pacientului de a-şi alege singur farmacistul.
Art. 29. - Pe tot timpul exercitării profesiei farmacistul trebuie să se asigure că acţiunile de
promovare a medicamentelor, în care este implicat sau care au loc în unităţile în care el
lucrează, sunt în conformitate cu prevederile legale privind publicitatea medicamentelor.
Art. 30. - Farmacistul se va asigura că promovarea medicamentelor nu implică obligarea
pacientului de a cumpăra sau de a primi medicamente nedorite sau în exces, în locul celor
dorite sau împreună cu acestea.
SECŢIUNEA a 7-a
Servicii farmaceutice de urgenţă
CAPITOLUL III
Dispoziţii finale
37
prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Farmaciştilor din România.
Art. 37. - Orice comportament în exercitarea profesiei, care încalcă principiile prezentului
cod, poate face obiectul unei reclamaţii privind încălcarea eticii profesionale de către
farmacist.
Art. 38. - Judecarea cazurilor de abateri de la prezentul cod se soluţionează, conform legii şi
Statutului Colegiului Farmaciştilor din România, de comisia de disciplină competentă.
Art. 39. - În aplicarea procedurii disciplinare, instanţele Colegiului Farmaciştilor din România
trebuie să judece cauzele disciplinare ţinând cont de circumstanţele în care s-a petrecut fapta.
38
39