1

CUPRINS

Memoriu explicativ .. .. .. .. .. .. .. 3
Capitolul I. Tetraciclinele .. .. .. .. .. .. 7
Tetracicline din prima generaţie .. .. .. .. 14
Tetracicline din a doua generaţie .. .. .. .. 18
Capitolul II. Cloramfenicolul .. .. .. .. .. .. 24
Capitolul III. Tetracicline pentru administrare sistemică .. 31
Tetraciclina .. .. .. .. .. .. .. 31
Doxycyclina .. .. .. .. .. .. .. 33
Rolitetracyclina .. .. .. .. .. .. 35
Preparate farmaceutice care conţin tetracicline .. .. 36
Unguent cu tetraciclină .. .. .. .. .. 36
Bioxiteracor .. .. .. .. .. .. .. 37
Hemorzon şi Hemorzon „O” .. .. .. .. 38
Vibramycin .. .. .. .. .. .. .. 39
Colbiocin .. .. .. .. .. .. .. 41
Tenutam .. .. .. .. .. .. .. .. 45
Capitolul IV. Cloramfenicolul pentru administrare sistemică 47
Cloramfenicol .. .. .. .. .. .. .. 47
Cloramphenicol hemisuccinat .. .. .. .. 50
Preparate farmaceutice care conţin cloramfenicol .. 52
Betabioptal .. .. .. .. .. .. .. 52
Chlorapred .. .. .. .. .. .. .. 53
Tricomicon .. .. .. .. .. .. .. 54
 2

Oftacol B .. .. .. .. .. .. 55
Cervugid .. .. .. .. .. .. 56
Bibliografie .. .. .. .. .. .. 58
 3

MEMORIU EXPLICATIV

Antibioticele sunt substanţe produse de microorganisme (prin

biosinteză sau prin sinteză chimică), capabile de a inhiba multiplicarea
unor germeni sau de a-i omorî (efect bacteriostatic sau bactericid).
Există şi antibiotice cu proprietăţi antimicotice (antifungice).
Antibioticele acţionează prin:
- inhibarea sintezei peretelui bacterian
- alterarea permeabilităţii membranei citoplasmatice
- inhibarea sintezei acizilor nucleici şi a substanţelor proteice
Fiecare antibiotic are un anumit domeniu de acţiune, denumit
spectru antimicrobian, care cuprinde un număr mai mare sau mai mic de
germeni patogeni asupra cărora antibioticul este sigur activ.
Antibiograma reprezintă metoda de determinare a spectrului de
sensibilitate la antibiotice a germenilor microbieni. Aceasta se face
înainte de instituirea tratamentului cu antibiotice, pentru a se evita
folosirea unor medicamente inactive faţă de agentul infecţios în cauză şi
pentru a alege cel mai adecvat tratament.

În funcţie de spectrul antimicrobian, în mod „clasic” antibioticele

au fost împărţite în două grupe:
- antibiotice cu spectru îngust de acţiune
- antibiotice cu spectru larg de acţiune

Antibioticele cu spectru îngust de acţiune, la rândul lor, au fost

 4

împărţite în 2 subgrupe, în funcţie de acţiunea asupra bacteriilor gram-

pozitive, pe de o parte şi asupra bacteriilor gram-negative, pe de altă
parte.
Cele două subgrupe cuprind:
a) antibiotice cu spectru îngust tip penicilinic
b) antibiotice cu spectru îngust tip streptomicinic
Antibioticele cu spectru îngust tip penicilinic acţionează pe
bacteriile gram-pozitive, dar sunt inactive pe bacteriile gram-negative.
În plus, aceste antibiotice sunt active şi pe coci gram-pozitivi, pe
coci gram-negativi, precum şi pe leptospire şi spirochete.
Grupul include:
- Peniciline
- Macrolide
- Lincomicine
Antibioticele cu spectru îngust tip streptomicinic sunt active pe
bacteriile gram-negative, dar inactive pe bacteriile gram-pozitive.
Grupul cuprinde :
- Aminoglicozide
- Polipeptide ciclice
Aceste antibiotice sunt, în plus, active şi pe coci gram-pozitivi şi
pe coci gram-negativi.
Antibioticele cu spectru larg de acţiune sunt active pe bacterii
gram-pozitive şi bacterii gram-negative.
Grupul cuprinde:
- Tetracicline
- Cloramfenicol
- Ampicilina
- Cefalosporine
 5

În plus, aceste antibiotice sunt active pe coci gram-pozitivi şi pe

coci gram-negativi, spirochete şi leptospire, precum şi pe rickettsii,
chlamidii şi micoplasme.
Tipuri „clasice” de spectru antimicrobian:

Bacili (+) Coci (+) Bacili (–)

Coci (–)
Spectru de tip penicilinic
Spectru de tip streptomicinic
Spectru larg de acţiune de tip Tetraciclină sau Cloramfenicol

Antibioticele cu spectru îngust sunt avantajoase pentru că permit o

terapie bine ţintită, fără riscul producerii unor dezechilibre microbiene
importante (dismicrobism).
Antibioticele cu spectru larg sunt utile în infecţii polimicrobiene,
dar au dezavantajul de a favoriza apariţia rezistenţei bacteriene şi a
dismicrobismelor.
Acţiunea antimicrobiană poate fi de tip bactericid sau
bacteriostatic.
Substanţele bactericide produc distrugerea germenilor şi sunt
indicate în infecţii grave sau când mecanismele naturale de apărare ale
organismului sunt reduse (nou-născuţi, bătrâni) sau deprimate prin
radioterapie, corticoterapie, citotoxice.
Acţiunea bactericidă se exprimă prin concentraţia minimă
bactericidă (CMB), care reprezintă cantitatea cea mai mică de antibiotic
care produce moartea germenilor.
Folosirea antibioticelor bacteriostatice poate fi suficientă pentru
obţinerea vindecării în infecţii uşoare sau medii, deoarece, după oprirea
multiplicării bacteriilor, organismul completează acţiunea antibioticelor
 6

prin declanşarea mecanismelor proprii de apărare antiinfecţioasă.

Acţiunea bacteriostatică se exprimă prin concentraţia minimă
inhibitoare (CMI), care reprezintă cantitatea cea mai mică de antibiotic
care opreşte, încetineşte, inhibă multiplicarea germenilor.
Efectul bactericid sau bacteriostatic depinde de:
- antibiotic
- concentraţia sa la locul infecţiei
- felul infecţiei
- tipul de germeni.
 7

CAPITOLUL I
TETRACICLINELE

Tetraciclinele sunt antibiotice produse de diferiţi Streptomyces. Au

acţiune bacteriostatică faţă de un număr mare de microorganisme
patogene.
Primele antibiotice din această grupă sunt:
- Clortetraciclina
- Oxitetraciclina
- Tetraciclina
- Demeclociclina
Acestora le-au urmat tetraciclinele din a doua generaţie:
- Doxiciclina
- Minociclina
Acestea prezintă unele avantaje terapeutice.
Spectrul larg de acţiune al acestor antibiotice, cuprinde bacterii
gram-pozitive şi gram-negative, bacterii aerobe şi anaerobe, spirochete,
micoplasme, rickettsii, chlamidii, Legionella şi unele protozoare.
Cocii gram-pozitivi sunt inhibaţi de concentraţii mici, CMI pentru
stafilococi, streptococi şi pneumococi fiind cuprinse între 0,2 şi 3,1
μg/ml.
Parte dintre tulpini sunt rezistente la Tetraciclină şi celelalte
antibiotice, aparţinând primei generaţii, dar rezistenţa faţă de
Doxiciclină şi Minociclină este rară.
Enterococul este rezistent la concentraţiile realizate de dozele
terapeutice. Gonococul şi meningococul sunt afectaţi la concentraţii
 8

mici. Unii bacili gram-pozitivi – B. Anthracis, Listeria – sunt sensibili.

Concentraţiile minime inhibitorii pentru bacilii gram-pozitivi sunt
relativ mari. Brucella, Vibrio cholerae, Yersinia. Francisella tularensis,
sunt în general, sensibile.
Mare parte din tulpinile de E. coli, Klebsiella, Enterobacter, H.
influenzae şi Proteus indol-pozitiv sunt rezistente, ca şi majoritatea
tulpinilor de Proteus vulgaris şi Pseudomonas aeruginosa. Rickettsiile,
spirochetele, micoplasmele şi chlamidiile sunt inhibate la concentraţii
mici (CMI 0,1-1,6 μg/ml). Legionella este inhibată îndeosebi de
tetraciclinele din a doua generaţie.
Tetraciclinele traversează prin difuziune membrana externă a
bacililor gram-negativi şi sunt transportate activ prin membrana
citoplasmatică a celulelor microbiene, acumulându-se intracelular.
Acţiunea bacteriostatică se datorează legării specifice de
subunităţile ribozomiale, cu inhibarea consecutivă a sintezei proteice.
Rezistenţa bacteriană este importantă îndeosebi pentru tetra-
ciclinele din prima generaţie. Ea se instalează lent, ca urmare a expunerii
la antibiotic şi este mediată plasmatic. Rezistenţa se datorează, în
principal, interferării sistemului transportor care asigură pătrunderea
tetraciclinelor în celule.
Tetraciclinele se absorb în măsură diferită din tractul
gastrointestinal; disponibilitatea după administrarea orală este superioară
pentru cele din a doua generaţie. Absorbţia se produce în stomac,
duoden şi în prima parte a intestinului subţire.
Pentru tetraciclinele clasice ea este diminuată în caz de hipoacidi-
tate gastrică şi în prezenţa alimentelor, mai ales a produselor lactate, ca
şi de medicamentele care conţin calciu, magneziu şi fier, cu care se
formează chelaţi neabsorbabili.
 9

Timpul de înjumătăţire plasmatic este relativ scurt pentru

Tetraciclină şi 88% pentru Doxiciclină.
Pătrunderea în ţesuturi este superioară în cazul Doxiciclinei şi
Minociclinei, care sunt mai liposolubile.
Concentraţiile în lichidul cefalorahidian sunt mici, ineficace când
administrarea se face oral.
Cele mai mari niveluri se realizează în bilă, unde concentraţiile
ajung la valori de 5-30 de ori mai mari ca în plasmă (atunci când căile
biliare sunt libere).
Parte din moleculele eliminate în intestin cu bila se reabsorb,
intrând în circulaţia enterohepatică. Circa 40% din medicamentul activ
se elimină prin scaun, ceea ce explică influenţa marcată a florei
intestinale.
Eliminarea renală, prin filtrare glomerulară, interesează
aproximativ 60% din forma activă. Insuficienţa renală determină
acumularea şi creşte toxicitatea tetraciclinelor.
Doxiciclina face excepţie, eliminându-se prin colon sub formă de
chelaţi inactivi, de aceea influenţează mai puţin flora intestinală şi nu se
acumulează în insuficienţa hepatică şi renală.
Tetraciclinele se administrează, în mod obişnuit, pe cale orală, mai
rar parenteral.
Aplicarea locală trebuie evitată (cu excepţia formelor oftalmice),
din cauza potenţialului mare de sensibilizare.
Introducerea intrarahidiană nu este recomandabilă, deoarece
soluţiile injectabile sunt iritante.
Tetraciclinele sunt, actualmente, rareori folosite ca antibiotice de
primă alegere, din cauza frecvenţei mari a rezistenţei bacteriene şi a
fenomenelor nedorite legate de spectrul foarte larg de acţiune. Ele au
 10

rămas tratamentul ales în bruceloză, febră recurentă, holeră, rickettsioze

(tifos exantematic, febră Q), infecţii cu Chlamydia (limfogranulomatoză
veneriană, uretrite nespecifice, psitacoză, trahom) şi cu Mycoplasma.
Sunt avantajoase în pneumoniile tipice provocate de Chlamydia,
Coxiella, Francisella, Legionella (când intervenţia acestui ultim agent
patogen este certă, se preferă Eritromicina), ca şi în infecţiile pelviene
provocate de bacili gram-negativi sensibili.
Sunt, de asemenea, recomandate pentru tratamentul episoadelor
acute ale bronşitei cronice.
Uneori sunt folosite cu succes în tratamentul acneei.
Alte infecţii, în care tetraciclinele pot fi uneori utile, sunt sifilisul,
actinomicoza, antraxul, infecţiile cu Yersinia, angina Vincent,
nocardioza, dizenteria, pneumonia pneumococică, infecţiile cu Listeria.
Tetraciclinele provoacă uneori fenomene de iritaţie gastrică şi
intestinală, în cazul administrării orale – pirozisul, durerile epigastrice,
greaţa, voma, diareea iritativă, sunt relativ frecvente.
Au fost semnalate câteva cazuri de ulcere esofagiene, asociate cu
pancreatită. Se pot dezvolta infecţii enterice cu Candida, foarte rar
enterocolită pseudomembranoasă.
Fenomenele de disbacterioză intestinală sunt mai frecvente pentru
tetraciclinele din prima generaţie.
Uneori apar simptome de stomatită, rectită, iritaţie perianală, care
au o patogenie complexă (iritaţie, suprainfecţii, hipovitaminoză).
Dozele mari, mai ales când sunt administrate parenteral, pot fi
cauză de infiltraţie grasă a ficatului.
Hepatotoxicitatea este favorizată de insuficienţa renală,
malnutriţie, sarcină, coexistenţa altor boli hepatice.
La femeile însărcinate se dezvoltă ocazional, fenomene de
 11

insuficienţă hepato-renală, cu icter, acidoză, retenţie azotată şi şoc.

La bolnavii cu insuficienţă renală tetraciclinele sunt contraindicate
(cu excepţia Doxiciclinei), deoarece se acumulează provocând fenomene
toxice, inclusiv afectarea toxică a rinichiului, cu degenerescenţă grasă a
celulelor tubulare.
La dozele mari şi la persoanele subnutrite se negativează balanţa
azotată, creşte azotul neproteic în ser şi eliminarea urinară de azot, se
produce pierdere în greutate, fenomene care sunt atribuite inhibării
anabolismului proteic.
Au fost semnalate cazuri de diabet insipid nefrogen rezistent la
Vasopresină; această reacţie toxică este mai frecventă pentru
Demeclociclină.
Preparatele de Tetraciclină învechite provoacă uneori o
tubulopatie proximală de tip sindrom Fanconi, cu poliurie, polidipsie,
proteinurie şi aminoacidurie, glicozurie, acidoză, greţuri şi vărsături.
Bolnavii trataţi cu tetracicline pot prezenta reacţii fototoxice,
însoţite uneori de febră mare; acestea au fost semnalate mai frecvent
pentru Demeclociclină şi Doxiciclină.
Alte reacţii adverse se datorează acumulării în ţesuturile calificate,
unde se formează chelaţi de tetraciclină cu ortofosfatul de calciu. Se
poate produce colorarea în brun a dinţilor, cu hipoplazia smalţului
dentar, fenomene care afectează dentiţia de lapte atunci când
tetraciclinele se administrează în a doua jumătate a sarcinii şi în primele
6 luni de viaţă ale copilului şi dentiţia permanentă, dacă se administrează
la copii până la 7 ani.
Depunerea în oase poate provoca inhibarea creşterii copiilor,
ireversibilă pentru tratamentul îndelungat cu doze mari. La sugari poate
creşte presiunea lichidului cefalorahidian, cu bombarea fontanelelor
 12

(fenomen reversibil la oprirea tratamentului).

Din aceste motive, tetraciclinele sunt contraindicate la femeile
gravide şi la copiii mai mici de 8 ani.
În cazul Minociclinei sunt frecvente reacţii toxice vestibulare,
manifestate mai ales prin greaţă şi vertij.
Alergia la tetracicline este rară, dar riscul sensibilizării creşte mult
în cazul folosirii topice.
Tetraciclinele injectate intravenos provoacă, uneori, fenomene de
flebită locală, riscul fiind mai mare pentru cele din prima generaţie.
Asocierea tetraciclinelor cu alte antibiotice şi chimioterapice de
sinteză nu este avantajoasă.
Asocierea cu penicilinele este contraindicată, din cauza
antagonizării acţiunii bactericide a acestora, prin împiedicarea înmulţirii
germenilor microbieni de către Tetraciclină.

Tetracicline din prima şi a doua generaţie

(prezentare schematică)
Denumire Denumire Forma Concentraţie
comună comercială farmaceutică
internaţională
Tetracicline din prima generaţie

Tetracyclinum Tetraciclină capsule 250 mg

Tetraciclină unguent pt. uz 3%

dermatologic
Tetraciclină sol. injectabilă 250 mg
clorhidrat capsule
Latycin unguent 1%
oftalmic
Hipericin unguent pt. uz 2%
dermatologic
 13

Oxitetraciclină capsule
Terramycin capsule
Rolitetraciclină sol. injectabilă

Demeclociclina capsule 300 mg

Tetracicline din a doua generaţie

Doxiciclinum Doxiciclină capsule 100 mg

Vibramycină capsule 100 mg
Doksin comprimate 100 mg
Doxydar capsule 100 mg
Remycin comprimate 100 mg
filmate
Unidox solutas comprimate 100 mg
dispersabile
Minociclinum Minociclina capsule 200 mg
sol. injectabilă

Tetracicline din prima generaţie

 14

Tetraciclina (Tetracycline, Bristayiclin, Hostacyclin, polfamycin,

Supramycin, Tetrablet, Tetraos) este analogul fără clor al
Clortetraciclinei, obţinut prin semisinteză. Spectrul antibacterian larg,
este caracteristic antibioticelor din această grupă. Frecvenţa tulpinilor
rezistente este relativ mare.
Disponibilitatea după administrarea orală este în jur de 77%.
Administrarea pe această cale a unei doze de 500 μg realizează, în 1-3
ore, concentraţia plasmatică maximă a 4 μg/ml.
Alimentele, îndeosebi produsele lactate, ca şi preparatele
medicamentoase conţinând calciu, magneziu şi fier reduc considerabil
absorbţia; la fel administrarea de alcalinizante gastrice micşorează
disponibilitatea pentru absorbţie.
Tetraciclina se fixează de proteinele plasmatice în proporţie de
circa 65%.
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatic este de 10,6 ore. Volumul
aparent de distribuţie este de 1,5 l/kg.
Penetrabilitatea tisulară este comparativ mică (faţă de tetraciclinele
moderne). Se acumulează în ţesutul reticuloendotelial, oase, dentină şi
smalţul dentar. Realizează concentraţii apropiate de cele plasmatice în
lichidul peritoneal, pericardic, sinovial şi în secreţia sinusului maxilar.
Concentraţia în lichidul cefalorahidian variază între 5 şi 25% din
nivelul plasmatic. Concentraţia plasmatică la făt este în jur de 60% faţă
de cea din plasma maternă. Concentraţia în bilă este de 5-10 ori mai
mare decât cea plasmatică, dar scade mult la bolnavii cu insuficienţă
hepatică şi la cei cu obstrucţie biliară.
Eliminarea prin scaun cuprinde 20-50%, iar cea urinară 30-60%
din doza administrată oral. Concentraţia urinară este de 100-300 μg/ml.
 15

Tetraciclina clorhidrică se administrează, de regulă, pe cale

orală, doza obişnuită la adult fiind de 1-2 g/zi, fracţionat, la intervale de
6-8 ore. Durata tratamentului este de 1-3 săptămâni, în funcţie de
indicaţie.
Există şi preparate destinate injectării intramusculare sau intra-
venoase, dar acestea sunt rareori folosite deoarece soluţiile sunt instabile
şi iritante, iar riscul toxicităţii hepatice este sporit.
Doza recomandată pentru injectarea intravenoasă este de 500 mg la
fiecare 12 ore, mergând până la 1 g în infecţiile severe. Nu se injectează
intrarahidian.
Diferite preparate oftalmice (unguente, colire) conţin tetraciclină
0,5-1%.
Tetraciclina are câteva indicaţii principale: bruceloză, holeră,
rickettsioze, infecţii cu Chlamydia, pneumonii cu Mycoplasma.
Utilizarea în infecţiile urinare este limitată, din cauza frecvenţei
mari a tulpinilor rezistente la bacili gram-negativi.
Eficacitatea în exacerbările bronşitelor cronice este modestă, mai
ales datorită creşterii numărului tulpinilor rezistente de pneumococ.
Antibioticul reprezintă o medicaţie de a doua alegere în tularemie,
gonoree, sifilis, ameobiaza intestinală, actinomicoză.
Reacţiile adverse sunt cele obişnuite acestei grupe de antibiotice.
Bolnavii se plâng uneori de greţuri, neplăcere epigastrică, diaree.
Disbacterioza intestinală este frecventă, deoarece cantităţi mari de
antibiotic activ ajung în colon.
De asemenea, sunt frecvente suprainfecţiile cu Candida, mai ales
după tratamentul prelungit. Ocazional se produc reacţii ototoxice.
Acumularea în oase şi în dantură contraindică Tetraciclina în
timpul sarcinii (mai ales în a doua jumătate a perioadei de sarcină) şi la
 16

copiii până la 8 ani (mai ales la nou-născuţi şi sugari).

Există posibilitatea unor reacţii hepato- şi nefrotoxice. Insuficienţa
renală reprezintă o contraindicaţie importantă, din cauza riscului mare
de acumulare şi de afectare toxică a rinichiului şi ficatului. Este necesară
prudenţă la hepatici şi în caz de malnutriţie.
Oxitetraciclina (Obytetracycline, Terramycin) şi Clortetraciclina
(Chlortetracycline, Aureomycin), antibiotice naturale produse de
Streptomyces aureofaciens, respectiv Streptomyces rimosus, au
proprietăţi asemănătoare tetraciclinei. Sunt mai puţin utilizate terapeutic.
Rolitetraciclina (Rolitetracycline, Reverin, Transcycline), este
solubilă în apă la pH neutru, ceea ce reduce acţiunea iritantă. Are aceeaşi
acţiune ca şi Tetraciclina, pe care o eliberează prin hidroliză în soluţia
apoasă.
Există preparate injectabile intramuscular şi injectabile intravenos.
Deoarece realizează concentraţii plasmatice şi tisulare superioare,
Rolitetraciclina este de ales în infecţiile grave sau rebele, cu germeni
sensibili.
Dozele utile sunt de 150 mg la fiecare 12 ore intramuscular sau de
75 mg o dată pe zi intravenos (la nevoie se pot face 2-3 injecţii
intravenoase/zi).
Introducerea intravenoasă trebuie făcută lent, la bolnavul culcat.
Rolitetraciclina poate fi injectată şi intrapleural, intraperitoneal,
intraarticular, intravezical sau în cavităţile abceselor.
Folosirea la femeile însărcinate, la bolnavii cu afecţiuni hepatice şi
în insuficienţa renală severă este contraindicată.
Toxicitatea hepatică este mare, ca şi în cazul altor tetracicline
injectabile intravenos.
Demeclociclina (Demeclocycline, Ledermycin), produsă de o
 17

variantă de Streptomices aureofaciens, face tranziţia între cele 2

generaţii de tetracicline.
Potenţa in vitro este ceva mai mare decât cea a Tetraciclinei. Se
absoarbe digestiv în proporţie de 60-65%.
Doza de 500 mg realizează o concentraţie plasmatică maximă de 2
μg/ml.
Concentraţia plasmatică se menţine activă mai mult decât în cazul
Tetraciclinei, corespunzător unui timp de înjumătăţire de circa 16 ore.
Se elimină sub formă neschimbată, peste 50% prin urină şi 5% prin
scaun.
Se administrează oral, doza obişnuită fiind de 300 mg la fiecare 12
ore. Are aceleaşi indicaţii ca Tetraciclina.
Reacţiile adverse sunt cele obişnuite tetraciclinelor. Disbacterioza
intestinală este mai puţin frecventă. A fost semnalată o incidenţă
comparativ mare a diabetului insipid (reversibil). Riscul reacţiilor
fototoxice este mai mare decât pentru alte tetracicline.

Tetracicline din a doua generaţie

 18

Doxiciclina şi Minociclina

Aceste antibiotice, aparţinând generaţiei a doua de tetracicline, se

diferenţiază prin următoarele aspecte faţă de cele din prima generaţie:
- au o potenţă mai mare
- sunt active faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la
tetraciclinele clasice
- se absorb aproape complet din intestin
- au o penetrabilitate tisulară superioară
- menţin concentraţii active timp mai îndelungat

Doxiciclina (Doxycicline, Vibramycin) este o tetraciclină

semisintetică.
Spectrul antimicrobian este asemănător celui al Tetraciclinei.
Pneumococii, streptococii şi stafilococii sunt sensibili la
concentraţii mici de antibiotic, numărul tulpinilor rezistente este redus.
Este mai activă decât Tetraciclina faţă de bacili gram-negativi
aerobi, de gonococi, de Bacteroides fragilis şi este eficace în infecţiile
cu Chlamydia şi Legionella.
Dezvoltarea rezistenţei bacteriene este comparativ puţin
importantă.

Concentraţiile minime inhibitorii de Tetraciclină şi Doxiciclină

faţă de diferite bacterii

Speciile Concentraţia minimă inhibitoare (μg/ml)

 19

bacteriene Tetraciclină Doxiciclină

Staph. Pyogenes 1,3 1,6
Strept. Pneumoniae 0,8 0,2
Strept. Viridans 3,1 0,39
Neisseria gonorrhoeae 0,78 0,39
Hemophilus influenzae 1,6 1,6
Escherichia coli 12,5 12,5
Mycoplasma pneumoniae 1,6 1,6
Chlamydia 0,6 0,06
Legionella pneumophila 5,2 1,0

Doxiciclina se absoarbe digestiv în proporţie de 93%,

disponibilitatea fiind puţin influenţată de alimente, lapte, cationi
bivalenţi şi trivalenţi. Doza de 200 mg, administrată oral, realizează
concentraţia plasmatică maximă de 2-3 μg/ml după 2 ore. În cazul
injecţiei intravenoase a aceleiaşi doze, nivelul plasmatic este de 2,5
μg/ml la ½ de oră.
După realizarea concentraţiei constante, administrarea repetată
determină creşterea concentraţiei plasmatice la 4 μg/ml, ca urmare a
redistribuirii în sânge din ţesuturile saturate. Se leagă de proteine în
proporţie de 82%.
Timpul de înjumătăţire este de 12-18 ore pentru o doză unică şi de
18-22 ore pentru doze multiple. Aceasta permite administrarea a 1-2
doze de zi.
Datorită faptului că este de 5 ori mai liposolubilă decât
Tetraciclina, Doxiciclina are o penetrabilitate tisulară superioară.
Concentraţiile realizate sunt de 3-5 μg/ml pentru ţesutul bronşic,
pulmonar şi secreţiile respiratorii; 3,5-4,1 μg/ml pentru ovar şi
miometru; 6,3 μg/ml pentru endometru; 2,75 μg/ml pentru prostată;
concentraţia în ţesutul renal, chiar în cel alterat patologic, este mare,
ajungând la valori duble faţă de nivelul plasmatic. În bilă, concentraţia
 20

este de 8-30 de ori mai mare decât în plasmă.

Excreţia Doxiciclinei se face, în majoritate, prin retrodifuziune în
colon, cu formare de chelaţi inactivi, care se elimină prin scaun;
ineficacitatea chelaţilor explică lipsa unei influenţe relevante asupra
florei bacteriene intestinale. Epurarea nu este, practic, influenţată de
starea funcţională a ficatului şi rinichiului.

Câteva caracteristici farmacocinetice pentru

Tetraciclină şi Doxiciclină

Antibioticul Disponibilitatea Concentraţia Timpul de

după plasmatică max. înjumătăţire
administrarea (μg/ml) [între plasmatică
orală (%) paranteze doza mg)] (ore)
Tetraciclină 77 4 (500) 10,6
Doxiciclină 93 2-3 (200) 12-22

În tabelul următor va fi redat raportul între concentraţia în

secreţiile respiratorii şi concentraţia minimă inhibitorie faţă de germenii
uzuali ai infecţiilor respiratorii, pentru câteva antibiotice:

Speciile
bacteriene Raportul Conc. în secreţiile respiratorii
CMI

Ampicilină Eritromicină Tetraciclină Doxiciclină Cefalosporină

Strept.
pneumonia 1,4 8 1 15 1,4
e
 21
Strep. 1,4
Pyogenes 20 1 7,5 9
(gr. A)

Hemophilu 1,4
s 0,3 0,3 1,9 0,14
influenzae

Doxiciclina se administrează, în mod obişnuit, pe cale orală,

dozele recomandate fiind:
- la adult, 100 mg la 12 ore în prima zi, apoi 100 mg o dată sau de
2 ori/zi, în funcţie de gravitatea infecţiei.
- la copii (peste 8 ani) 4,5 mg/kg/zi la 12 ore în prima zi, apoi ½
din această doză o dată /zi (la nevoie de 2 ori/zi).
Există şi preparate destinate administrării intravenoase.
Doxiciclina este tetraciclina de ales în episoadele acute ale
bronşitelor cronice datorită eficacităţii superioare faţă de pneumococ,
stafilococul piogen şi Haemophilus influenzae, ca şi datorită concen-
traţiei mari realizate în ţesuturile şi secreţiile bronşice.
Este, de asemenea, avantajoasă în pneumoniile atipice, când
agentul patogen este Chlamydia sau Mycoplasma.
Alte indicaţii importante sunt infecţiile pelviene provocate de
gonococi, E. coli, alţi bacili gram-negativi coliformi aerobi, Bacteroides
fragilis, Chlamydia, ca şi prostatita cronică cu germeni gram-negativi
sau Chlamydia.
Doxiciclina are şi indicaţii profilactice, fiind utilizată pentru
prevenirea diareei călătorilor (provocată de un Escherichia coli), ca şi
pentru pregătirea intervenţiilor chirurgicale pe colon şi a histerectomiei
(unde este utilă prin activitatea faţă de bacili gram-negativi aerobi şi
 22

Bacteroides fragilis).
Doxiciclina provoacă relativ frecvent neplăcere gastrică, greţuri şi
vărsături, dar disbacterioza şi suprainfecţiile intestinale sunt rare.
Frecvenţa reacţiilor fototoxice este mai mică decât la
Demeclociclină. Poate fi folosită în insuficienţa renală în doza obişnuită,
deoarece nu se acumulează. În rest, reacţiile adverse, sunt cele cunoscute
pentru tetracicline.
Minociclina (Minocycline, Minocyne) este, ca şi Doxiciclina,
eficace faţă de multe tulpini de pneumococ, stafilococ şi streptococul
piogen. De asemenea, este mai activă decât Tetraciclina faţă de gonococ,
meningococ, bacilii gram-negativi aerobi, Nocardia.
Se absoarbe în totalitate după administrarea orală, disponibilitatea
fiind puţin influenţată de alimente, lapte, cationi bivalenţi şi trivalenţi.
Doza de 200 mg, administrată oral sau injectată intravenos, realizează
concentraţii plasmatice maxime de 2-3 μg/ml. Se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 76%. Timpul de înjumătăţire este de 18 ore.
Datorită liposolubilităţii mari (este de 25 de ori mai solubilă în
grăsimi decât Tetraciclina) pătrunde foarte bine în ţesuturi.
Realizează concentraţii de 0,5 μg/ml în secreţiile traheobronşice şi
7,5 μg/ml în ţesutul pulmonar, 1 μg/ml în secreţiile sinuzale, 3,5-4 μg/ml
în amigdale, 0,36-0,54 μg/ml în lichidul prostatic şi 3,6 μg/ml în
parenchimul glandei.
Pătrunde relativ bine în lichidul cefalorahidian, realizând
concentraţii de 30% faţă de cele din plasmă, când meningele nu sunt
inflamate.
Concentraţia în ţesutul hepatic este de 12 ori mai mare decât cea
din plasmă, iar în bilă, de 30 de ori mai mare. Minociclina intră în
circulaţia enterohepatică.
 23

Prin urină se elimină 10 % din antibioticul activ.

Timpul de înjumătăţire este nemodificat la hepatici, dar este
prelungit la bolnavii cu oligurie.
Minociclina se administrează, obişnuit, pe cale orală, iniţial 200
mg la fiecare 12 ore.
La copii (mai mari de 8 ani) se administrează la început 4 μg/kg,
apoi câte 2 μg/kg la 12 ore.
Antibioticul este de preferat în infecţiile stafilococice, atunci când
este indicată o tetraciclină, în infecţiile sistemului nervos central cu
germeni sensibili, ca şi pentru profilaxia meningocociei. Este, uneori,
eficace în acneea rebelă, deoarece pătrunde bine în derm.
Dezavantajul principal rezidă în toxicitatea vestibulară,
Minociclina pătrunzând şi acumulându-se în epiteliul nervos vestibular.
Greţurile şi vertijul (reversibile) survin la circa 90% dintre cei care
primesc antibioticul.
Ca şi Tetraciclina, este hepatotoxică în doze mari.
Este contraindicată în insuficienţa renală, la gravide şi la copiii
mai mici de 8 ani.

CAPITOLUL II
CLORAMFENICOLUL
 24

Cloramfenicolul (Cloramphenicol, Amindan, Berlicetin,

Chloramsaar, Chlornitromycin, Chlorocid, Paraxin, Thomycine),
antibiotic produs de Streptomyces venezuelae (a fost denumit iniţial
Cloromicetină), este actualmente, realizat prin sinteză.
Cloramfenicolul are, obişnuit, acţiune bacteriostatică, dar poate fi
şi bactericid faţă de anumiţi germeni – de exemplu H. influenzae.
Concentraţiile inhibitorii sunt cuprinse între 4 μg/ml (pentru bacteriile
foarte sensibile) şi 16 μg/ml, niveluri realizabile prin dozele terapeutice.
Spectrul antibacterian este foarte larg.
Sunt sensibili, în majoritate, chlamidiile, micoplasmele,
pneumococii, streptococii piogeni şi viridans, enterococul,
meningococul, gonococul, brucelele, haemophilii, Salmonella typhi şi
alte salmonele, shigelele, Vibrio cholerae, ca şi majoritatea bacteriilor
anaerobe – Clostridium, cocii anaerobi, Bacteroides.
Parte din tulpinile de Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae,
Proteus mirabilis sunt afectate la concentraţii de 12-15 μg/ml.
Pseudomonas aeruginosa este rezistent.
Antibioticul îşi datorează acţiunea inhibării sintezei proteinelor
microbiene.
Rezistenţa bacteriană în cazul bacililor gram-negativi (cu excepţia
genului Pseudomonas) este mediată plasmatic şi se datorează inactivării
Cloramfenicolului printr-o acetiltransferază bacteriană constitutivă.
Rezistenţa este transmisibilă intra- şi interspecii şi are caracter multiplu
– de exemplu, majoritatea colibacililor rezistenţi la Cloramfenicol, nu
sunt afectaţi nici de Streptomicină, Tetraciclină şi sulfamide.
Rezistenţa bacteriilor gram-pozitive este, de asemenea, mediată
plasmatic şi se datorează acetiltransferazei, dar enzima nu este
constitutivă, formarea ei fiind indusă de prezenţa antibioticului.
 25

Folosirea abuzivă este legată de o frecvenţă sporită a rezistenţei.

Pentru Pseudomonas aeruginosa, ca şi unele tulpini de Proteus şi
Klebsiella, lipsa de eficacitate se explică prin impermeabilizarea
celulelor bacteriene indusă de antibiotic.
Cloramfenicolul (bază) se absoarbe bine când se administrează
oral, disponibilitatea fiind de 75-90%.
Doza de 500 mg realizează, după 2-3 ore, o concentraţie
plasmatică maximă de 8-15 μg/ml, iar cea de 1 g, o concentraţie de 10-
20 μg/ml. Administrarea repetată la fiecare 8 ore realizează, în a doua zi,
niveluri ceva mai mari, dar care nu cresc în continuare.
După administrarea orală de Cloramfenicol palmitat, concentraţia
plasmatică maximă se obţine ceva mai lent şi este ceva mai joasă
(deoarece cloramfenicolul bază, activ, se desface treptat prin hidroliză în
intestin).
În cazul introducerii intravenoase, sub formă de Cloramfenicol
sodiu succinat, concentraţia plasmatică maximă de 10-25 μg/ml se
realizează după 1-2 ore de la perfuzie (timp în care se desface, prin
hidroliză, cloramfenicolul bază).
Concentraţiile active terapeutic sunt cuprinse între 10 şi 25 μg/ml;
cele peste 25 μg/ml sunt potenţial toxice, putând provoca deprimarea
reversibilă a măduvei hematopoietice, iar cele cuprinse între 40 şi 200
μg/ml produc fenomene toxice acute (de tipul „sindromului cenuşiu”).
Antibioticul se leagă în proporţie de 52 % de albumina din plasmă.
Timpul de înjumătăţire plasmatic este de circa 4 ore pentru adulţi
şi copiii mai mari de o lună, 12 ore pentru nou-născuţii de 2-4 săptămâni
şi 24 de ore în primele 2 săptămâni de viaţă.
Distribuţia antibioticului se face într-un volum de 0,9 l/kg.
Pătrunderea tisulară este foarte bună din cauza liposolubilităţii mari. În
 26

mod caracteristic, Cloramfenicolul trece uşor în lichidul cefalorahidian,

unde realizează niveluri de 1/3-3/4 faţă de cele plasmatice, chiar dacă
meningele nu sunt inflamate.
De asemenea, pătrunde bine în creier, concentraţiile fiind aici
superioare celor plasmatice. În lichidul sinovial nivelurile de antibiotic
sunt mici, dar în prezenţa inflamaţiei ajung la 50% din cele plasmatice.
Traversează bariera hematooculară, concentraţia în umoarea
apoasă fiind de 5-30 μg/ml pentru administrarea sistemică şi de 5-15
μg/ml pentru uzul topic.
Nivelurile în ţesutul miocardic şi pulmonar sunt de 5-20 μg/ml.
În prostată, concentraţia este foarte mică.
Trece prin bariera placentară, realizând concentraţii mari în
plasma fetală.
Cloramfenicolul este epurat, în majoritate, prin metabolizare. El
este glucuronoconjugat îndeosebi la nivelul ficatului, formând un
metabolit inactiv.
O mică parte din antibiotic (5-10%) se elimină renal în formă
nemodificată; concentraţiile urinare sunt ineficiente terapeutic.
Metabolitul glucuronoconjugat este secretat tubular, eliminându-
se, de asemenea, prin urină.
Insuficienţa renală nu modifică semnificativ concentraţia
antibioticului.
În perioada perinatală, ca şi la bolnavii cu afecţiuni hepatice grave,
timpul de înjumătăţire este prelungit, cu creşterea nivelului plasmatic de
antibiotic activ şi toxic.
Cloramfenicolul se administrează, în mod obişnuit, pe cale orală,
doza recomandată la adulţi şi la copiii mai mari de o lună, fiind de 20-60
mg/kg/zi, fracţionat la intervale de 4-8 ore (în funcţie de indicaţie). De
 27

regulă, doza totală la adult nu trebuie să depăşească 25 g şi la copii 700

mg/kg, iar durata tratamentului nu trebuie să fie mai mare de 14 zile (cu
unele excepţii).
În prezenţa bolilor hepatice grave, doza la adult nu trebuie să
depăşească 2g/zi. La nou-născuţii în vârstă de 2-4 săptămâni, se
administrează 20 mg/kg/zi, iar la cei sub 2 săptămâni, 10 mg/kg/zi.
Cloramfenicolul palmitat este un ester insolubil, lipsit de gustul
amar al cloramfenicolului.
Este avantajos la copii, unde se foloseşte ca suspensie orală. În
calcularea dozei trebuie avut în vedere că 1,7 g de Cloramfenicol
palmitat corespund la 1 g cloramfenicol bază.
Cloramfenicolul sodiu succinat se introduce intravenos, în aceleaşi
doze ca cele recomandate oral: 1,4 g corespund la 1 g cloramfenicol
bază.
Există şi preparate topice – unguente şi soluţii oftalmice sau otice –
conţinând Cloramfenicol 1%.
Larg folosit în trecut, Cloramfenicolul are, actualmente, indicaţii
limitate, datorită eficacităţii inegale asupra bacililor gram-negativi şi a
riscului unor reacţii adverse grave (deşi rare).
El rămâne un antibiotic preţios, deoarece este deosebit de activ
faţă de anumiţi germeni patogeni importanţi rezistenţi la alte tratamente
şi fiindcă pătrunde foarte bine în multe ţesuturi, inclusiv în meninge şi
în creier. În general, trebuie ales în infecţii grave, în care sensibilitatea
agentului cauzal şi/sau localizarea sa nu permit alte opţiuni terapeutice.
În febra tifoidă, Cloramfenicolul este antibioticul de primă alegere
– dozele recomandate sunt de 50-60 mg/kg/zi, oral sau intravenos, timp
de 14 zile (sau 10 zile de afebrilitate).
Poate fi utilizat şi în alte salmoneloze. Nu este avantajos la
 28

purtătorii de Salmonella typhi. Rezistenţa salmonelelor la antibiotic este

rară.
O altă indicaţie importantă o reprezintă meningitele bacteriene. În
meningita cu Haemophilus influenzae, la copii, se administrează 50-60
mg/kg/zi, fracţionat la 6 ore. Deoarece există semnalări de Haemophilus
influenzae rezistenţi, este preferabil ca tratamentul iniţial să asocieze
Cloramfenicol şi Ampicilină.
În meningita cu meningococ şi în cea cu pneumococ,
Cloramfenicolul este de a doua alegere, fiind util la bolnavii cu alergie la
peniciline sau când germenii sunt rezistenţi la acestea.
În abcesele cerebrale, în care sunt implicate deseori bacterii
anaerobe, Cloramfenicolul (sau Metronidazolul) este de primă alegere.
Antibioticul este eficace şi în infecţiile abdominale cu anaerobi (ca
şi Clindamicina).
Reprezintă o alternativă la tetracicline în tifosul exantematic şi în
bruceloză, fiind rezervat cazurilor în care tetraciclinele sunt
contraindicate.
Cloramfenicolul se foloseşte, actualmente, rareori în infecţiile
urinare, fiind util numai în cazurile rezistente la alte antibiotice.
Principalele reacţii adverse provocate de Cloramfenicol sunt de
natură hematologică.
Complicaţia cea mai gravă constă în deprimarea hematopoiezei, cu
pancitopenie – anemie aplastică, leucopenie sau agranulocitoză, trombo-
citopenie. Manifestările clinice constau în hemoragii şi infecţii. Acest
accident survine rareori – frecvenţa este de 0,025-0,04‰ – dar este
obişnuit ireversibil şi evoluează adesea fatal. Fenomenele sunt
independente de doză şi se pot dezvolta după un timp de la terminarea
tratamentului.
 29

Ele apar, îndeosebi, în cazul curelor prelungite şi repetate şi atunci

când antibioticul se administrează oral; a fost semnalată o incidenţă ceva
mai mare la fetiţe.
Patogenia este, probabil, alergică sau idiosincrazică; este posibil
să intervină şi acţiunea toxică a unor nitroderivaţi rezultaţi prin
biotransformarea Cloramfenicolului.
Un accident hematopoietic benign care poate apărea în cursul
tratamentului, constă în anemie, însoţită uneori de leucopenie şi
trombocitopenie; sideremia este crescută, iar măduva arată o vacuolizare
citoplasmatică şi oprirea maturării precursorilor eritroizi şi mieloizi.
Oprirea tratamentului determină normalizarea tabloului hemato-
logic în 1-3 săptămâni.
Fenomenele, de natură toxică, sunt dependente de doză, fiind
corelate cu cantitatea administrată zilnic, durata tratamentului şi nivelul
plasmatic al Cloramfenicolului – apar la concentraţii de peste 25 μg/ml.
Pentru profilaxie se recomandă controlul hemogramei şi al sideremiei şi
oprirea medicaţiei când leucocitele scad sub 3.000/mm 3, polimorfo-
nuclearele sub 40% sau trombocitele sub 100.000/mm3.
Dozele excesive, corespunzător nivelurilor plasmatice de 40-200
μg/ml, pot provoca fenomene toxice acute descrise sub numele de
„sindrom cenuşiu”.
Riscul este mare la nou-născuţi în prima lună, mai ales în primele
48 de ore de viaţă. Manifestările survin după circa 4 zile de tratament şi
constau în anorexie, vomă, distensie abdominală, diaree cu scaune verzi,
tahipnee, cianoză cu colorarea cenuşie a pielii, letargie. Evoluţia este
gravă, aproape jumătate din aceşti copii murind în colaps după 2-3 zile
de la debut. Supradozarea la nou-născuţi are un caracter relativ. Ea se
datorează, pe de o parte, incapacităţii ficatului de a inactiva
 30

Cloramfenicolul prin glucuronoconjugare, pe de altă parte, eliminării

renale reduse a formei neconjugate.
Deficitul de epurare se poate evidenţia şi la bolnavii cu insuficienţă
hepatică şi insuficienţă renală, la care dozele obişnuite de antibiotic pot
fi cauză de deprimare toxică a hematopoiezei.
Alte fenomene nedorite, care apar ocazional, sunt: greaţă, vomă,
stomatită, diaree, iritaţie perianală (frecvenţa este mai mică decât pentru
Tetraciclină). Suprainfecţiile sunt relativ comune, rectocolita pseudo-
membranoasă survine foarte rar. Unii bolnavi sub tratament cu
Cloramfenicol pot dezvolta o anemie hemolitică severă. Tratamentul
îndelungat determină, câteodată, complicaţii neuropsihice de ordin toxic:
nevrită optică, mai rar polinevrite, confuzie mentală, delir. Alergiile la
Cloramfenicol sunt neobişnuite.
În utilizarea antibioticului trebuie avute în vedere unele
interacţiuni medicamentoase.
Astfel, Cloramfenicolul inhibă metabolizarea anticoagulantelor
cumarinice, Fenitoinei şi sulfamidelor antidiabetice, care pot provoca
consecutiv fenomene toxice.
Fenobarbitalul şi diureticele grăbesc epurarea antibioticului prin
inducerea enzimelor metabolizante hepatice, respectiv prin sporirea
eliminării urinare.

CAPITOLUL III
TETRACICLINE PENTRU
ADMINISTRARE SISTEMICĂ
 31

TETRACICLINA

Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând tetraciclină 250 mg

sau 125 mg; capsule operculate conţinând tetraciclină 250 mg sau 125
mg.
Acţiune terapeutică: Antibiotic bacteriostatic cu spectru larg,
cuprinzând germeni gram-pozitivi şi gram-negativi aerobi şi anaerobi,
spirochete, micoplasme, rickettsii, chlamydii, unele protozoare; parte din
tulpinile de stafilococi, streptococi, pneumococi, Escherichia coli,
Klebsiella, Enterobacter, Haemophilus influenzae, Proteus indol-pozitiv
şi majoritatea tulpinilor de Proteus vulgaris şi Pseudomonas aeruginosa
sunt rezistente. Realizează concentraţii mari în urină şi bilă.
Indicaţii terapeutice:
 Bruceloză, holeră, tifos exantematic şi alte rickettsioze, infecţii
cu Chlamydia, pneumonii cu Mycoplasma; episoade acute ale bronşitei
cronice, infecţii pelviene cu bacili gram-negativi sensibili, acnee gravă;
ca antibiotic de a doua alegere în tularemie, gonoree, sifilis, ameobiază
intestinală, actinomicoză.
Mod de administrare: Adulţi: 1-2 drajeuri la 6 ore (1-2 g/zi), în
funcţie de gravitatea infecţiei; copii: 25-50 mg/kilocorp/zi (fără a depăşi
1 g/zi). Se administrează pe stomacul gol, iar în caz de iritaţie gastrică,
după mese; în curele prelungite se recomandă asocierea de vitamine din
complexul B şi introducerea în alimentaţie a iaurtului (pentru evitarea
consecinţelor distrugerii florei intestinale), la nevoie se asociază Nistatin
(pentru profilaxia sau tratamentul micozelor).
Reacţii adverse: Greaţă, diaree; suprainfecţii cu microorganisme
 32

rezistente (Candida, germeni coliformi, stafilococi), manifestate prin

stomatită, prurit anal, uneori complicaţii grave (candidoză pulmonară,
enterită stafilococică fulminantă); creşte azotemia şi agravează
fenomenele toxice ale insuficienţei renale; depuneri în dinţi cu colorare
galbenă şi hipoplazia smalţului, depuneri în oase, chiar tulburări de
creştere (când se administrează la copiii mici sau în ultima perioadă a
sarcinii); hepatite toxice grave (mai ales la femeile gravide tratate pentru
pielonefrită), rareori pancreatită acută, reacţii alergice, fotosensibilizare.
Preparatele ţinute mult timp la căldură şi umezeală pot provoca (prin
produse de degradare) un sindrom tip Fanconi dobândit. Poate interfera
determinarea glucozei urinare şi a urobilinogenului.
Contraindicaţii: Alergie la tetracicline; insuficienţă renală; se
evită în timpul sarcinii, alăptării şi la copiii sub 8 ani; grijă în
insuficienţa hepatică şi în caz de obstrucţie biliară (acumulare).
Asocierea tetraciclinelor cu alte antibiotice sau chimioterapice nu este,
de regulă, avantajoasă; produsele lactate (inclusiv iaurtul), hidroxidul de
aluminiu, compuşii de calciu, magneziu şi fier, Colestiramina
diminuează absorbţia intestinală a Tetraciclinei (se administrează la
distanţe de cel puţin 2 ore); prudenţă la asocierea cu Metoxifluran
(nefrotoxicitate), anticoagulante cumarinice (risc de hemoragii),
sulfamide antidiabetice (risc de hipoglicemie); prudenţă mare sau se
evită asocierea cu alte medicamente hepatotoxice.

DOXYCYCLINA

Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând doxiciclină 1 H2O,

corespunzător la 100 mg doxiciclină; fiole a 5 ml soluţie injectabilă
 33

conţinând doxiciclină hcl. hemietanolat 1/2 H2O, corespunzător la 100

mg doxiciclină.
Acţiune terapeutică: Derivat de Tetraciclină, are proprietăţi
antibiotice asemănătoare acesteia; este mai eficace faţă de pneumococ,
streptococ, stafilococ, bacili gram-negativi aerobi, gonococi, Bacteroides
fragilis, este activă faţă de Mycoplasma, Chlamydia şi Legionella; se
absoarbe aproape complet din intestin, are o penetrabilitate tisulară
superioară, menţine concentraţii active mai îndelungat.
Indicaţii terapeutice:
 Infecţii cu germeni sensibili; este de ales în episoadele acute ale
bronşitelor cronice, pneumonii atipice cu Chlamydia şi Mycoplasma,
infecţii pelviene cu gonococi, E. coli, Bacteroides sau Chlamydia.
Mod de administrare: Oral, la adulţi, în prima zi câte 1 capsulă
(100 mg) la 12 ore, apoi 1 capsulă/zi (la nevoie de 2 ori/zi); la copii, în
prima zi câte 2 mg/kilocorp la 12 ore, apoi o dată/zi (la nevoie de 2
ori/zi). Intravenos (în cazurile grave şi când administrarea orală nu este
posibilă), în aceleaşi doze ca pentru calea orală.
Reacţii adverse: Greaţă, diaree; suprainfecţii cu microorganisme
rezistente (Candida, germeni coliformi, stafilococi), manifestate prin
stomatită, prurit anal, uneori complicaţii grave (candidoză pulmonară,
enterită stafilococică fulminantă).
Creşte azotemia şi agravează fenomenele toxice ale insuficienţei
renale. Depuneri în dinţi cu colorare galbenă şi hipoplazia smalţului,
depuneri în oase, chiar tulburări de creştere (când se administrează la
copiii mici sau în ultima perioadă a sarcinii). Hepatite toxice grave (mai
ales la femeile gravide tratate pentru pielonefrită). Rareori pancreatită
acută, reacţii alergice, fotosensibilizare. Preparatele ţinute mult timp la
 34

căldură şi umezeală pot provoca (prin produse de degradare) un sindrom

tip Fanconi dobândit.
Poate interfera determinarea glucozei urinare şi a urobilinogenului.
Greaţa, neplăcerea epigastrică, diareea sunt mai frecvente,
suprainfecţiile sunt rare; injectarea intravenoasă poate provoca iritaţie
locală.
Contraindicaţii: Alergie la Tetraciclină, insuficienţă hepatică
(pentru calea orală, numai cea avansată); injectarea intravenoasă este
contraindicată în miastenia gravă; Doxiciclina nu se foloseşte în timpul
sarcinii, alăptării şi la copiii sub 8 ani.
Antiacidele cu aluminiu, calciu şi magneziu pot diminua absorbţia
antibioticului (dar mai puţin decât pentru Tetraciclină).
Doxiciclina poate mări nefrotoxicitatea, Metoxifluranului şi creşte
efectul anticoagulantelor cumarinice şi sulfamidelor antidiabetice;
Fenitoina, barbituricele şi Carbamazepina favorizează metabolizarea
Doxiciclinei (se ajustează doza).
Asocierea penicilinelor nu este recomandabilă (antagonism).

ROLITETRACYCLINA

Sinonime: Rolitetracycline, Reverin, Transcycline

 35

Prezentare farmaceutică: soluţie injectabilă

Acţiune terapeutică: Rolitetraciclina este solubilă în apă la pH
neutru, ceea ce reduce acţiunea iritantă. Are aceeaşi acţiune ca şi
Tetraciclina, pe care o eliberează prin hidroliză în soluţia apoasă.
Indicaţii terapeutice:
 Deoarece realizează concentraţii plasmatice şi tisulare
superioare, Rolitetraciclina este de ales în infecţiile grave sau rebele, cu
germeni sensibili.
Mod de administrare: Dozele utile sunt de 150 mg la fiecare 12
ore intramuscular sau de 75 mg o dată pe zi intravenos (la nevoie se pot
face 2-3 injecţii intravenoase/zi). Introducerea intravenoasă trebuie
făcută lent, la bolnavul culcat.
Rolitetraciclina poate fi injectată şi intrapleural, intraperitoneal,
intraarticular, intravezical sau în cavităţile abceselor.
Reacţii adverse: Toxicitatea hepatică este mare, ca şi în cazul altor
tetracicline injectabile intravenos.
Contraindicaţii: La femeile însărcinate, la bolnavii cu afecţiuni
hepatice şi în insuficienţa renală severă.

PREPARATE FARMACEUTICE CARE CONŢIN

TETRACICLINE
 36

UNGUENT CU TETRACICLINĂ

Prezentare farmaceutică: Unguent conţinând tetraciclină hcl. 3%.

Acţiune terapeutică: Unguent antibiotic cu spectru larg, activ faţă
de bacterii patogene gram-pozitive şi gram-negative.
Indicaţii terapeutice:
 Piodermite, plăgi şi arsuri infectate, otită externă.
Mod de administrare: Aplicaţii locale pe piele şi plăgi, de 2-4
ori/zi, eventual sub pansament steril.
Reacţii adverse: Pe suprafeţe denudate poate provoca uşoară
senzaţie de arsură; rareori reacţii alergice.
Contraindicaţii: Dermatoze micotice, alergie la tetracicline, nu se
aplică pe leziuni zemuinde; se va evita folosirea îndelungată (risc de
selecţionare a unor tulpini bacteriene rezistente).

BIOXITERACOR
 37

Sinonime: Oxymed
Prezentare farmaceutică: spray
Rp/ Hidrocortizon 85 mg
Oxitetraciclină 225 mg
Sorbitan trioleat, miristat de izopropil, freon ad. 59,5 mg.
Acţiune terapeutică: Preparat pentru uz dermatologic, cu
proprietăţi antiinflamatorii datorate hidrocortizonului şi cu proprietăţi
antibacteriene datorite Oxitetraciclinei (antibiotic cu spectru larg).
Indicaţii terapeutice:
 Eczemă alergică, neurodermită, prurit cu lichenificare, dermatită
eczematoidă, eczemă alimentară, eczemă infantilă, dermatite de contact,
prurit nespecific (anal, vulvar, scrotal), ulcere varicoase, arsuri, escare
infectate (cu germeni sensibili la tetracicline).
Mod de administrare: Pulverizări locale de 2-4 ori/zi.
Reacţii adverse: Rareori reacţii alergice la Oxitetraciclină;
aplicarea îndelungată poate provoca fenomene atrofice ale pielii,
telangiectazii, striuri, acnee, dermatită periorală, hipertricoză (prin
hidrocortizon) şi favorizează suprainfecţiile cu germeni rezistenţi.
Contraindicaţii: Leziuni tuberculoase şi sifilitice ale pielii, micoze
cutanate, herpes, vaccină, varicelă, dermatită periorală, rozacee; alergie
la Tetraciclină; nu este recomandabil sau prudenţă în timpul sarcinii şi
la copii sub vârsta de 8 ani (indicaţii stricte, doze mici, tratament de
scurtă durată); în cazul aplicării pe faţă se vor proteja ochii şi se va evita
administrarea îndelungată (peste 4 săptămâni).
 38

HEMORZON ŞI HEMORZON „O”

Prezentare farmaceutică: supozitoare şi unguent
Hemorzon "O" supozitoare
Rp/ Hidrocortizon acetat 10 mg
Oxitetraciclină 20 mg
Lidocaină 2 mg
Hemorzon unguent
Rp/ Hidrocortizon acetat 500 mg
Tetraciclină 1 g
Lidocaină 100 mg
Excipient la 100 g
Acţiune terapeutică: Antiinflamator prin Hidrocortizon,
antibacterian prin Tetraciclină sau Oxitetraciclină, anestezic local prin
Lidocaină.
Indicaţii terapeutice:
 Criză hemoroidală, hemoroizi externi sau interni, proctită, fisuri,
eczemă, prurit anal.
Mod de administrare: Un supozitor rectal, după o baie călduţă,
seara la culcare (la nevoie 2-3 supozitoare/zi); unguentul se aplică local,
seara (la nevoie de 2-3 ori/zi).
Reacţii adverse: Tratamentul prelungit poate provoca efecte
cortizonice sistemice; există posibilitatea dezvoltării unor infecţii locale
cu germeni rezistenţi.
Contraindicaţii: Leziuni locale tuberculoase, sifilitice sau
virotice; hipersensibilitate la Lidocaină; aplicarea impune un diagnostic
proctologic îngrijit. Posibilitatea absorbţiei Hidrocortizonului implică
prudenţă la sportivi (glucocorticoizii figurează pe lista substanţelor
 39

dopante).

VIBRAMYCIN

Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând doxiciclină 1 H2O,

corespunzător la 100 mg doxiciclină; fiole a 5 ml soluţie injectabilă
conţinând doxiciclină hcl. hemietanolat 1/2 H2O, corespunzător la 100
mg doxiciclină.
Acţiune terapeutică: Derivat de Tetraciclină, are proprietăţi
antibiotice asemănătoare acesteia; este mai eficace faţă de pneumococ,
streptococ, stafilococ, bacili gram-negativi aerobi, gonococi, Bacteroides
fragilis, este activă faţă de Mycoplasma, Chlamydia şi Legionella; se
absoarbe aproape complet din intestin, are o penetrabilitate tisulară
superioară, menţine concentraţii active mai îndelungat.
Indicaţii terapeutice:
 Infecţii cu germeni sensibili; este de ales în episoadele acute ale
bronşitelor cronice, pneumonii atipice cu Chlamydia şi Mycoplasma,
infecţii pelviene cu gonococi, E. coli, Bacteroides sau Chlamydia.
Mod de administrare: Oral, la adulţi, în prima zi câte 1 capsulă
(100 mg) la 12 ore, apoi 1 capsulă/zi (la nevoie de 2 ori/zi); la copii, în
prima zi câte 2 mg/kilocorp la 12 ore, apoi o dată/zi (la nevoie de 2
ori/zi).
Intravenos (în cazurile grave şi când administrarea orală nu este
posibilă), în aceleaşi doze ca pentru calea orală.
Reacţii adverse: Greaţă, diaree; suprainfecţii cu microorganisme
rezistente (Candida, germeni coliformi, stafilococi), manifestate prin
stomatită, prurit anal, uneori complicaţii grave (candidoză pulmonară,
 40

enterită stafilococică fulminantă).

Creşte azotemia şi agravează fenomenele toxice ale insuficienţei
renale; depuneri în dinţi cu colorare galbenă şi hipoplazia smalţului,
depuneri în oase, chiar tulburări de creştere (când se administrează la
copiii mici sau în ultima perioadă a sarcinii); hepatite toxice grave (mai
ales la femeile gravide tratate pentru pielonefrită), rareori pancreatită
acută, reacţii alergice, fotosensibilizare.
Preparatele ţinute mult timp la căldură şi umezeală pot provoca
(prin produse de degradare) un sindrom tip Fanconi dobândit.
Poate interfera determinarea glucozei urinare şi a urobilinogenului.
Greaţa, neplăcerea epigastrică, diareea sunt mai frecvente,
suprainfecţiile sunt rare.
Injectarea intravenoasă poate provoca iritaţie locală.
Contraindicaţii: Alergie la Tetraciclină, insuficienţă hepatică
(pentru calea orală, numai cea avansată); injectarea intravenoasă este
contraindicată în miastenia gravă.
Doxiciclina nu se foloseşte în timpul sarcinii, alăptării şi la copiii
sub 8 ani.
Antiacidele cu aluminiu, calciu şi magneziu pot diminua absorbţia
antibioticului (dar mai puţin decât pentru Tetraciclină).
Doxiciclina poate mări nefrotoxicitatea Metoxifluranului şi creşte
efectul anticoagulantelor cumarinice şi sulfamidelor antidiabetice;
Fenitoina, barbituricele şi Carbamazepina favorizează metabolizarea
Doxiciclinei (se ajustează doza).
Asocierea penicilinelor nu este recomandabilă (antagonism).
 41

COLBIOCIN
(combinaţii)

Prezentare farmaceutică: Unguent.

Compoziţie:
Unguent:
Principii active: Cloramfenicol 1 g, Colistin metansulfonat
18.000.000 u.i.; Tetraciclină 0,500 g.
Excipienţi: Lanolină 20 g; Lichid petrolatum 30 g; Petrolatum
până la 100 g.
Soluţie oftalmică
Principii active: Cloramfenicol 0,400 g; Colistin metansulfonat
18.000.000 u.i.; Rolitetraciclină 0,500 g, echivalent cu Tetraciclină
0,421 g.
Excipienţi: Acid boric 1,500 g; Borax 0,300 g; Fenol 0,078 g;
Edetat disodic 0,100 g; Polisorbat 80 0,300 g; Sulfit de sodiu 0,100 g;
Apă distilată până la 100,000 ml.
Acţiune terapeutică: Una dintre problemele cele mai frecvente şi
mai importante, consecinţă a terapiei cu antibiotice, este aceea a apariţiei
de tulpini rezistente.
Această problemă se complică şi mai mult în cazul infecţiilor
oculare, în care flora bacteriană este mixtă şi, de aceea, un antibiotic cu
acţiune specifică faţă de un germen bine determinat, poate avea un efect
mai slab asupra altora.
Astfel este lăsat un câmp liber de acţiune microorganismelor care
 42

pot deveni rezistente la antibioticul întrebuinţat.

De aceea este necesar să se acţioneze din mai multe direcţii,
cuprinzând un spectru mai larg, astfel încât să nu se lase nici o
posibilitate de dezvoltare a rezistenţei.
În patologia oftalmologică, gravitatea infecţiilor cu Pseudomonas
aeruginosa, germen puţin sensibil la majoritatea antibioticelor, este
semnificativă.
Plecând de la această premisă, s-a formulat Colbiocin, în două
forme farmaceutice – unguent oftalmic şi colir, cu administrare
extemporanee în care sunt prezente: Colistină, Cloramfenicol şi
Tetraciclină (sub formă de bază în unguent şi sub formă de
Rolitetraciclină în colir).
Sunt deja bine cunoscute avantajele deosebite ale acţiunii
combinate ale Tetraciclinei şi Cloramfenicolului ce acoperă un spectru
larg bacterian.
La aceasta se adaugă acţiunea Colistinei, orientată în special
împotriva germenilor gram-negativi, cu efect foarte rapid, neinfluenţat
de prezenţa serozităţilor sau a altor materiale organice.
Eficacitatea acestei acţiuni este cu atât mai importantă cu cât se
adresează în special infecţiilor cu Pseudomonas aeruginosa şi cu
diplobacilul Morax-Axenfeld.
Crearea de tulpini rezistente la Colistină este dificilă chiar şi în
mod experimental.
Contrar celor care sunt produse de alte antibiotice, ca de exemplu
Polimixina, aceste tulpini nu dezvoltă o rezistenţă încrucişată cu alte
antibiotice cu spectru larg, cum ar fi Cloramfenicolul şi Tetraciclina, cu
care, de altfel, Colistina are un sinergism de acţiune notabil.
Din cele de mai sus rezultă că preparatul Colbiocin este un
 43

antibiotic cu un spectru foarte larg.

De aceea, în special în cazurile în care din raţiuni de timp nu se pot
individualiza agenţii microbieni care au produs infecţia, Colbiocin poate
controla aceste infecţii fără pericolul de a provoca o rezistenţă bacteriană
sau o suprainfecţie.
Este interesant de subliniat acţiunea antimicotică a Colistinei, care
în cazul tratamentelor prelungite cu antibiotice, poate împiedica
eventualele infecţii fungice oculare.
Modul de prezentare al colirului Colbiocin, sub formă
extemporanee, ce conţine Rolitetraciclină, Colistină şi Cloramfenicol
separate de solventul apos, garantează păstrarea perfectă a activităţii în
timp.
Acelaşi lucru este garantat şi în cazul unguentului prin perfecta
deshidratare a vehiculului gras.
Indicaţii terapeutice:
 Se recomandă în tratamentul conjunctivitelor acute, catarale,
purulente şi cele cu bacili Morax-Axenfeld, blefaritelor ulceroase,
blefaro-conjunctivitelor, ulcerelor corneene septice, keratitelor ulceroa-
se, kerato-hipopion, keratită disciformă, dacriocistită.
Mod de administrare: Se instilează în ochi 1-2 picături sau se
aplică o mică cantitate de unguent în sacul conjunctival inferior, după
sfatul medicului.
Contraindicaţii: Colbiocin este contraindicat la pacienţii care
prezintă hipersensibilitate la oricare dintre componentele sale.
Reacţii adverse: Ocazional pot apărea iritaţii pasagere. Unii
pacienţi pot prezenta reacţii de hipersensibilitate, ca de exemplu arsuri,
edem angioneurotic, urticarie, dermatite verzicolore şi maculopapuloase.
 44

Precauţii: Utilizarea topică îndelungată de antibiotice poate induce

apariţia de germeni rezistenţi.
Dacă apar reacţii de hipersensibilitate sau dacă nu s-au obţinut
rezultate terapeutice semnificative după o perioadă relativ scurtă de
tratament, se recomandă întreruperea tratamentului şi înlocuirea sa cu
unul adecvat.
S-au semnalat câteva cazuri de hipoplazie medulară osoasă după
utilizarea topică îndelungată a Cloramfenicolului.
De aceea produsul trebuie utilizat pe perioade scurte de timp,
respectând indicaţiile medicului.
La femei în timpul sarcinii şi la copii, produsul trebuie administrat
doar în caz de reală nevoie şi sub strict control medical.
Colirul pregătit pentru întrebuinţare trebuie consumat în 10 zile şi
trebuie păstrat la rece, ferit de lumină.
Modificările de culoare care pot apărea, atât la pulbere cât şi la
colirul ce a fost preparat, nu influenţează activitatea terapeutică a
produsului, care rămâne valabilă pe toată perioada înscrisă pe ambalaj.
Produsul poate fi toxic dacă este ingerat accidental sau dacă este
utilizat în doze mari un timp îndelungat.
De aceea nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor.
Colirul conţine sulfit de sodiu: această substanţă poate produce, la
persoane sensibile, şi în special la astmatici, reacţii de tip alergic şi crize
astmatice grave.
 45

TENUTAM

Sinonime: Doksin, Dotur, Doxiciclina, Doximycin, Doxycyclin,

Doxydar, Doxylin, Retens, Unidox.
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând doxiciclină 1 H2O,
corespunzător la 100 mg doxiciclină; fiole a 5 ml soluţie injectabilă
conţinând doxiciclină hcl. hemietanolat 1/2 H2O, corespunzător la 100
mg doxiciclină.
Acţiune terapeutică: Derivat de tetraciclină, are proprietăţi
antibiotice asemănătoare acesteia; este mai eficace faţă de pneumococ,
streptococ, stafilococ, bacili gram-negativi aerobi, gonococi, Bacteroides
fragilis, este activă faţă de Mycoplasma, Chlamydia şi Legionella; se
absoarbe aproape complet din intestin, are o penetrabilitate tisulară
superioară, menţine concentraţii active mai îndelungat.
Indicaţii terapeutice: Infecţii cu germeni sensibili; este de ales în
episoadele acute ale bronşitelor cronice, pneumonii atipice cu
Chlamydia şi Mycoplasma, infecţii pelviene cu gonococi, Escherichia
coli, Bacteroides sau Chlamydia.
Mod de administrare: Oral, la adulţi, în prima zi câte 1 capsulă
(100 mg) la 12 ore, apoi 1 capsulă/zi (la nevoie de 2 ori/zi); la copii, în
prima zi câte 2 mg/kilocorp la 12 ore, apoi o dată/zi (la nevoie de 2
ori/zi). Intravenos (în cazurile grave şi când administrarea orală nu este
posibilă), în aceleaşi doze ca pentru calea orală.
Reacţii adverse: Greaţă, diaree; suprainfecţii cu microorganisme
 46

rezistente (Candida, germeni coliformi, stafilococi), manifestate prin

stomatită, prurit anal, uneori complicaţii grave (candidoză pulmonară,
enterită stafilococică fulminantă).
Creşte azotemia şi agravează fenomenele toxice ale insuficienţei
renale; depuneri în dinţi cu colorare galbenă şi hipoplazia smalţului,
depuneri în oase, chiar tulburări de creştere (când se administrează la
copiii mici sau în ultima perioadă a sarcinii); hepatite toxice grave (mai
ales la femeile gravide tratate pentru pielonefrită), rareori pancreatită
acută, reacţii alergice, fotosensibilizare.
Preparatele ţinute mult timp la căldură şi umezeală pot provoca
(prin produse de degradare) un sindrom tip Fanconi dobândit.
Poate interfera determinarea glucozei urinare şi a urobilinogenului.
Greaţa, neplăcerea epigastrică, diareea sunt mai frecvente,
suprainfecţiile sunt rare; injectarea intravenoasă poate provoca iritaţie
locală.
Contraindicaţii: Alergie la Tetraciclină, insuficienţă hepatică
(pentru calea orală, numai cea avansată); injectarea intravenoasă este
contraindicată în miastenia gravă.
Doxiciclina nu se foloseşte în timpul sarcinii, alăptării şi la copiii
sub 8 ani. Antiacidele cu aluminiu, calciu şi magneziu pot diminua
absorbţia antibioticului (dar mai puţin decât pentru Tetraciclină).
Doxiciclina poate mări nefrotoxicitatea, Metoxifluranului şi creşte
efectul anticoagulantelor cumarinice şi sulfamidelor antidiabetice.
Fenitoina, barbituricele şi Carbamazepina favorizează metabo-
lizarea Doxiciclinei (se ajustează doza); asocierea penicilinelor nu este
recomandabilă (antagonism).
 47

CAPITOLUL IV
CLORAMFENICOLUL PENTRU
ADMINISTRARE SISTEMICĂ

CLORAMFENICOL

Denumire comună internaţională: Cloramphenicolum

Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând cloramfenicol 250
mg sau 125 mg; capsule operculate conţinând cloramfenicol 250 mg sau
125 mg.
Acţiune terapeutică: Antibiotic bacteriostatic cu spectru larg; sunt
sensibili, în majoritate chlamidiile, micoplasmele, rickettsiile,
pneumococii, streptococii piogeni şi viridans, enterococul,
meningococul, gonococul, brucelele, Haemophilus, Salmonella typhi şi
alte salmonele, Shigella, Vibro cholerae, majoritatea bacteriilor anaerobe
– Clostridium, cocii anaerobi, Bacteroides – unele tulpini de Escherichia
coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis.
Rezistenţa se dezvoltă lent şi numai la unele specii microbiene (de
exemplu Salmonella typhi, Shigella).
Indicaţii terapeutice:
 Febră tifoidă şi febră paratifoidă (antibiotic de elecţie),
meningite bacteriene, îndeosebi cu Haemophilus influenzae, abcese
cerebrale cu bacterii anaerobe (pătrunde bine prin meninge şi creier),
 48

infecţii abdominale cu anaerobi; tifos exantematic şi bruceloză (atunci

când tetraciclinele sunt contraindicate); infecţii urinare rezistente la alte
antibiotice.
Mod de administrare: Adulţi: 20–60 mg/kilocorp/zi, respectiv 1–
3 drajeuri sau capsule a 250 mg la 6 ore (1–4 g/zi), în funcţie de
gravitatea infecţiei (fără a depăşi 25 g doză totală şi 10–14 zile de
tratament).
Copii mici: 50 mg/kilocorp/zi.
Şcolari (6-12 ani): 30–40 mg/kilocorp/zi pentru primele 2
săptămâni, 20 mg/kilocorp/zi fără a depăşi doza totală de 700
mg/kilocorp.
La nou-născuţi: 10 mg/kilocorp/zi pentru vârsta de 2–4 săptămâni.
Doza se reduce în caz de insuficienţă hepatică gravă – la adult nu
trebuie să depăşească 2 g/zi.
Se administrează la mese pentru a evita consecinţele iritaţiei
digestive.
În tratamente prelungite se asociază vitamine din complexul B şi
se introduce în alimentaţie iaurt, pentru a evita consecinţele distrugerii
florei intestinale.
Reacţii adverse: Ocazional anemie toxică (reversibilă), rareori
anemie aplastică, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie de natură
alergică sau idiosincrazică – de mare gravitate (evoluţie deseori letală),
survine mai ales la tratament prelungit sau repetat.
Uneori uscăciunea gurii, greaţă, vomă, diaree, rareori suprainfecţii
cu Candida, disbacterioze intestinale, erupţii cutanate, urticarie, reacţii
neurotoxice (cefalee, confuzie mentală, nevrită optică).
La nou-născuţi, mai ales la prematuri, dozele mai mari decât cele
recomandate pot provoca un sindrom toxic, care poate fi mortal
 49

(sindromul cenuşiu).
În febra tifoidă dozele mari, folosite iniţial, pot fi cauză de şoc
endotoxinic.
Contraindicaţii: Insuficienţă medulară toxică în antecedente,
leucopenie, anemie, icter hemolitic.
Nu se administrează în timpul sarcinii, grijă mare la nou–născuţi
(doze mici).
Prudenţă la hepatici şi la renali.
Cloramfenicolul nu se asociază cu alte medicamente care pot
deprima hematopoieza; prudenţă în asocierea cu sulfamide antidiabetice,
anticoagulante cumarinice, Fenitoină, Metotrexat (sunt potenţate).
Paracetamolul prelungeşte timpul de înjumătăţire al Cloramfe-
nicolului, iar Fenobarbitalul îi creşte metabolizarea.
Cloramfenicolul nu se foloseşte decât cu indicaţii stricte, la
recomandarea medicului; se evită utilizarea profilactică şi repetarea
curelor; tratamentul se face sub controlul hemoglobinei.
 50

CLORAMPHENICOL HEMISUCCINAT

Sinonime: Berlicetin, Chloromycetin, Chlornitromycin, Chlorocid,

Paraxin pro injectione, Sificetina, Solnicol.
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând sarea sodică a
esterului succinic al cloramfenicolului sub formă de pulbere în cantitate
echivalentă cu 1 g cloramfenicol, pentru prepararea de soluţie
injectabilă.
Acţiune terapeutică: Antibiotic bacteriostatic cu spectru larg; sunt
sensibili, în majoritate chlamidiile, micoplasmele, rickettsiile,
pneumococii, streptococii piogeni şi viridans, enterococul, meningo-
cocul, gonococul, brucelele, Haemophilus, Salmonella typhi şi alte
salmonele, Shigella, Vibro cholerae, majoritatea bacteriilor anaerobe –
Clostridium, cocii anaerobi, Bacteroides – unele tulpini de Escherichia
coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis.
Rezistenţa se dezvoltă lent şi numai la unele specii microbiene (de
exemplu Salmonella typhi, Shigella). Reprezintă o formă hidrosolubilă
injectabilă, care eliberează antibioticul în organism.
Indicaţii terapeutice:
 Infecţii grave cu germeni sensibili la cloramfenicol; bolnavi la
care cloramfenicolul nu se poate administra oral.
Mod de administrare: Conţinutul unui flacon se dizolvă în 10 ml
soluţie izotonă de clorură de sodiu; la adulţi se injectează intramuscular
sau intravenos 0,5 g Cloramfenicol la 6–8 ore; la copii 25–50
 51

mg/kilocorp/zi, la nou–născuţi 10 mg/kilocorp/zi.

Reacţii adverse: Ocazional anemie toxică (reversibilă), rareori
anemie aplastică, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie de natură
alergică sau idiosincrazică – de mare gravitate (evoluţie deseori letală),
survine mai ales la tratament prelungit sau repetat; uneori uscăciunea
gurii, greaţă, vomă, diaree, rareori suprainfecţii cu Candida,
disbacterioze intestinale, erupţii cutanate, urticarie, reacţii neurotoxice
(cefalee, confuzie mentală, nevrită optică).
La nou-născuţi, mai ales la prematuri, dozele mai mari decât cele
recomandate pot provoca un sindrom toxic, care poate fi mortal
(sindromul cenuşiu).
În febra tifoidă dozele mari, folosite iniţial, pot fi cauză de şoc
endotoxinic (minus tulburările digestive); injecţia intramusculară poate
fi dureroasă, uneori cu gust amar la injecţia intravenoasă.
Contraindicaţii: Insuficienţă medulară toxică în antecedente,
leucopenie, anemie, icter hemolitic; nu se administrează în timpul
sarcinii, grijă mare la nou–născuţi (doze mici); prudenţă la hepatici şi la
renali.
Cloramfenicolul nu se asociază cu alte medicamente care pot
deprima hematopoieza; prudenţă în asocierea cu sulfamide antidiabetice,
anticoagulante cumarinice, Fenitoină, Metotrexat (sunt potenţate).
Paracetamolul prelungeşte timpul de înjumătăţire al
Cloramfenicolului, iar Fenobarbitalul îi creşte metabolizarea.
Cloramfenicolul nu se foloseşte decât cu indicaţii stricte, la
recomandarea medicului; se evită utilizarea profilactică şi repetarea
curelor; tratamentul se face sub controlul hemoglobinei.
 52

PREPARATE FARMACEUTICE CARE CONŢIN

CLORAMFENICOL

BETABIOPTAL
Prezentare farmaceutică: Suspensie oftalmică.
Rp/ Cloramfenicol 0,5 g
Betametazonă 0,2 g
Indicaţii terapeutice:
 Tratament local în infecţii oculare cu germeni sensibili. Infecţii
oftalmice nepurulente cu germeni sensibili la Cloramfenicol atunci când
este utilă asocierea acţiunii antiinflamatorii a Betametazonei. Indicaţii
particulare: inflamaţii ale segmentului anterior al ochiului, reacţii post-
operatorii; conjunctivite bacteriene şi alergice; iridociclite acute.
Mod de administrare: Instilaţii, 1-2 picături în sacul conjunctival
de 6-8 ori/zi în primele zile, apoi 1-2 picături de 3-6 ori/zi.
Reacţii adverse: Alergie la componente, suprainfecţii fungice.
Contraindicaţii: Hipertensiune intraoculară. Infecţie acută cu
Herpes simplex şi alte infecţii virotice la nivelul corneei în faza acută
ulcerativă, în afară de asocierile cu chimioterapice specifice virusului
herpetic, conjunctivite cu cheratite ulcerative chiar în stadiul iniţial (test
pozitiv la fluoresceină). În cheratitele herpetice nu se recomandă
folosirea, dar aceasta poate fi, eventual, admisă sub stricta supraveghere
a oftalmologului. Tuberculoza oculară. Micoza oculară. Infecţii
 53

oftalmice acute, conjunctivite purulente, blefarite purulente şi herpetice

care pot fi mascate sau agravate de corticosteroizi. Hipersensibilitate la
unul din componenţi.

CHLORAPRED
Prezentare farmaceutică: Soluţie oftalmică sterilă; flacon cu
picurător.
Compoziţie:
Rp/ Dexamethasone sodium phosphate 1 mg/ml
Chloramphenicol 5 mg/ml.
Acţiune terapeutică: Chlorapred însumează acţiunea puternic
antiinflamatoare a Dexamethazonei cu acţiunea Chloramfenicolului –
considerat un bacteriostatic activ faţă de un larg spectru de
microorganisme gram-negative şi gram-pozitive cum sunt: Escherichia
coli, Haemophilus influenzae, Staphilococcus aureus.
Indicaţii terapeutice:
 Inflamaţii ale ochiului şi anexelor sale atunci când este necesară
asocierea unui antiinfecţios tratamentului steroidian.
Mod de administrare: Iniţial 1-2 picături în ochiul afectat la 2 ore
apoi 1-2 picături la 4-6 ore.
Reacţii adverse: Pot apărea fenomene de intoleranţă locală. În
mod absolut excepţional poate apărea hipoplazie medulară, inclusiv
anemie aplastică ca urmare a aplicării locale de Cloramfenicol.
Utilizarea prelungită a steroizilor poate determina, la persoanele cu
glaucom, afectarea nervului optic, tulburarea acuităţii vizuale şi a
câmpului vizual, formarea de cataractă posterioară subcapsulară. În
cazul utilizării pentru o perioadă mai mare de 10 zile trebuie măsurată
 54

presiunea intraoculară periodic.

Contraindicaţii: Alergie la unul din componenţii produsului.
Herpes cornean.

TRICOMICON
(combinaţii)

Prezentare farmaceutică: Comprimate vaginale

Rp/ Metronidazol 225 mg
Nistatin 75 mg (250 000 u.i.)
Cloramfenicol 100 mg
Acţiune terapeutică: Antitrichomonazic şi antibacterian faţă de
germenii anaerobi prin Metronidazol, antimicotic faţă de Candida prin
Nistatină, antibacterian cu spectru larg prin Cloramfenicol.
Indicaţii terapeutice: Vaginite tricomonazice, candidozice şi
bacteriene; înainte şi după intervenţii pe vagin şi uter.
Mod de administrare: Intravaginal, câte un comprimat de 1-2
ori/zi (comprimatul se umezeşte înainte de introducere).
Reacţii adverse: Alergie la una din componente; se va evita în
primul trimestru al sarcinii.
 55

OFTACOL B

Prezentare farmaceutică: Plăcuţe de colagen animal expandat

Compoziţie (la 100 g):
Rp/ Cloramfenicol 1 g
Lidocaină 0,5 g/100 g.
Acţiune terapeutică: Pansament oftalmic de colagen cu
proprietăţi, antibiotice (prin Cloramfenicol) şi anestezice locale (prin
Lidocaină); colagenul favorizează coagularea şi accelerează vindecarea
plăgilor.
Indicaţii terapeutice:
 Plăgi traumatice sau chirurgicale, arsuri corneene, sclerale,
conjunctivale şi palpebrale.
Mod de administrare: Aplicaţii locale, sub pansament, în condiţii
sterile, după curăţirea prealabilă a plăgii.
Reacţii adverse: Uneori senzaţie de durere imediat după aplicare.
Contraindicaţii: Alergie la una din componente; nu se asociază
cu antiseptice care eliberează clor sau oxigen (Cloramină, apă oxigenată
etc.), cu substanţe astringente (azotat de argint) sau caustice (tinctură de
iod), care pot denatura proteinele, cu enzime proteolitice şi cu unguente
sau pulberi, care colmatează spaţiile capilare ale preparatului de colagen.
 56

CERVUGID

Prezentare farmaceutică: ovule

Rp/ Cloramfenicol 200 mg
Metronidazol 500 mg
Nistatin 150 mg
Acetat de hidrocortizon 15 mg
Excipienţi: Lipex 403.
Indicaţii terapeutice:
 Tratamentul vaginitelor şi cervicitelor produse de germeni
aerobi sau anaerobi (inclusiv genul Clostridium), rikettsii şi micoplasme;
vaginite trichomoniazice; vaginite micotice produse de Candida;
vaginite mixte produse de asocierea: bacterii – Trichomonas – Candida.
 Profilaxia vaginitelor şi cervicitelor la paciente tratate cu
citostatice, imunosupresoare şi corticosteroizi, precum şi înainte de
intervenţii chirurgicale sau exploratorii în sfera genitală: histero-
salpingografie, hidrotubaţie, biopsie de endometru.
Mod de administrare: În cervico-vaginite determinate de diferiţi
agenţi patogeni, se va administra intravaginal un ovul seara, înainte de
culcare, timp de 10 zile; tratamentul se va repeta de 1-2 ori în cervicite,
până la cicatrizarea acestora, cu o pauză de 7 zile între perioadele de
 57

tratament. În cervico-vaginitele însoţite de procese inflamatorii profunde

(congestii pelviene, metroanexite, pelviperitonite), Cervugid se va asocia
cu antibiotice administrate pe cale generală.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare dintre componentele
produsului; sarcină, alăptare; afecţiuni hematologice; insuficienţă hepa-
tică sau renală severe.
Atenţionări şi precauţii speciale: Având în vedere lipsa datelor
de farmacocinetică, în special privind absorbţia sistemică a acetatului de
Hidrocortizon după administrarea intravaginală, se vor respecta
precauţiile speciale legate de administrarea glucocorticoizilor.
Tratamentul local cu Metronidazol nu trebuie să depăşească 10
zile; nu se vor administra mai mult de 2-3 cure de tratament pe an.
Se recomandă monitorizarea atentă a hemoleucogramei. Orice
scădere a numărului de hematii, leucocite sau/şi trombocite impune
oprirea tratamentului.
Interacţiuni medicamentoase: Cloramfenicolul inhibă metabo-
lizarea anticoagulantelor cumarinice, Fenitoinei, sulfamidelor antidia-
betice.
Fenobarbitalul şi diureticele cresc eliminarea Cloramfenicolului
prin inducţie enzimatică şi creşterea epurării renale; nu poate fi exclusă
apariţia acestor interacţiuni în cazul administrării intravaginale a
chimioterapicului.
Metronidazolul poate da reacţii de tip disulfiram – nu se
recomandă consumul de băuturi alcoolice; de asemenea, inhibă
metabolizarea anticoagulantelor cumarinice.
Sarcină şi alăptare: Cervugid este contraindicat în timpul sarcinii,
datorită conţinutului său în Metronidazol şi Cloramfenicol.
În absenţa datelor privind excreţia componentelor produsului în
 58

laptele matern, Cervugid este contraindicat în perioada de alăptare.

BIBLIOGRAFIE

1. Borcanea C., Moisescu A. – „Medicamente româneşti în

tratamentul bolilor infecţioase”, Editura Medicală, Bucureşti 1981
2. Florin Căruntu – „Vademecum de antibioterapie”, Editura
Medicală, Bucureşti 1998
3. Al. Duminică Moisescu – „Modul de administrare al
medicamentelor”, Editura Medicală, Bucureşti 1990
4. Dumitru Dobrescu – „Farmacoterapie” vol. I şi vol. II, Editura
Medicală, Bucureşti 1990
5. Cornelia Fica – „ Produse farmaceutice româneşti folosite în
practica medicală”, Editura Medicală, Bucureşti 1985
6. Constantinidi M. – „Farmacologie – manual pentru
învăţământul sanitar postliceal”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1994
7. Stroescu V. – „Farmacologie clinică”, Editura Medicală,
Bucureşti 1972
8. ***** – Agenda Medicală 2005
9. Prof. dr. Dan Georgescu – „Produse farmaceutice 2005”,
Editura Naţional, Bucureşti 2005
 59

10. ***** – „Nomenclator de medicamente” Ediţia 2004