Sunteți pe pagina 1din 3

Când sufletul tau este tulburat, se întunecă rațiunea și nu vezi curat.

Numai
când sufletul tau este liniștit, se luminează rațiunea, și vezi curat pricina fiecărui
lucru.

Sufletul tau este foarte adânc și numai Dumnezeu îl cunoaște.

De ce să te chinui să alungi întunericul? Iată, vei aprinde o lumină și întunericul


va pleca singur. Vei lăsa pe Hristos să Se sălășluiască în sufletul tau și demonii
vor pleca singuri.

Când vine Hristos înlăuntrul tau, atunci trăim numai binele, dragostea pentru
toată lumea. Răul, păcatul, ura dispar singure, căci nu pot, nu au loc să mai
rămână.

Să nu te interesezi dacă te iubesc oamenii, ci dacă tu Îl iubești pe Hristos și pe


oameni. Numai așa se umple sufletul.

În sufletul al cărui loc este ocupat în întregime de Hristos, nu poate intra și locui
diavolul, oricât ar încerca, pentru că nu încape, nu există loc liber pentru el.

Scopul tau nu este să osândesti răul, ci să-l corectezi. Prin osândire omul se
poate pierde, iar prin înțelegere și ajutor, se va mântui.

Răul începe de la gândurile rele. Când te amărăști și te enervezi, chiar numai și


cu gândul, strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Duhul Sfânt să lucreze și
îngădui diavolului să mărească răul,exagerandu-l. Tu să te rogi neîncetat, să
iubești și să ierți, alungând de la tine orice gând rău.

Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos. Iar când Îl iubește pe Hristos,
este slobozit de diavol, de griji, de iad și de moarte.

Să te rogi fără agonie,fara graba, ci liniștit, cu încredere în dragostea și


purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Rugăciunea face minuni.

Sfințirea nu este un lucru de neizbutit, ci este mai degrabă ușor, ajunge ca tu să


dobândesti smerenie și dragoste.
Să-L rogi pe Dumnezeu să-ți ierte păcatele. Iar Dumnezeu, văzând că-L rogi cu
durere și smerenie, îți va ierta și păcatele tale și-ți va dărui și sănătate
trupească.

Când te rogi să uiți de boala ta trupească, s-o primești ca pe un canon, ca pe o


pedeapsă pentru iertarea păcatele tale. Pentru celelalte nu te neliniști, ci lasă-le
la Dumnezeu și Dumnezeu știe să-și facă treaba Sa.

Bolile te scot la liman, dacă le rabzi fără murmur, fără sa te plangi, rugându-L
pe Dumnezeu să-ţi ierte păcatele,mulţumind și slăvind numele Lui.

Mâhnirea cea mare,nemultumirea,grijile și supărarea nu sunt de la Dumnezeu,


ci sunt curse ale diavolului.

Să-ți umpli sufletul cu Hristos, cu dragostea dumnezeiască, cu veselie. Bucuria


lui Hristos te va vindeca.

Dumnezeu se îngrijește chiar și de cele mai mici amănunte ale vieții noastre.
Nu este indiferent față de noi. Nu suntem singuri în lume.

Dumnezeu te iubește mult, te are în mintea Sa în fiecare clipă și te ocrotește.


Trebuie să înțelegi lucrul acesta și să nu te temi de nimic.

Numai Harul lui Dumnezeu, numai adevărata noastră dragoste, care se


jertfește în taină pentru ceilalți, îi poate mântui și pe ceilalți și pe noi.

Dragostea cere jertfe. Să jertfeşti cu smerenie ceva de-al tău, care în realitate
este al lui Dumnezeu..

Mulți spun că viața creștinească este neplăcută și grea. Eu însă spun că este
plăcută și ușoară, însă cere două condiții: smerenie și dragoste.

Dacă vine Harul lui Dumnezeu, toți și toate se schimbă; dar pentru ca să vină,
trebuie ca mai întâi să ne smerim.

Se poate ca cineva să vorbească despre păcatele sale, dar să fie mândru, iar
altul să vorbească despre virtuțile sale și să fie smerit.
Să fim smeriți, iar nu să vorbim despre smerenie. Vorbirea despre smerenie
este cursa diavolului, care aduce deznădejdea și apatia, în timp ce adevărata
smerenie aduce nădejdea și lucrarea poruncilor lui Hristos.

Nu se face cineva creștin bun trăind în lenevie, ci este trebuință de lucrare, de


multă lucrare.

Totul este să-L iubească omul pe Hristos și toate problemele se vor rezolva.

Și acum, Duhul Sfânt vrea să intre în sufletele noastre, ca și în vechime, însă


respectă libertatea noastră, nu vrea să ne silească. Așteaptă să-I deschidem
noi singuri ușa și atunci va intra în sufletul nostru și-l va schimba. Când va veni
Hristos să Se sălășluiască în tot locul sufletului nostru, atunci vor dispărea toate
problemele, toată înșelăciunile, toate mâhnirile. Atunci va pleca și păcatul.

S-ar putea să vă placă și