Sunteți pe pagina 1din 8

Revista (#)

Despre (http://revistaechinox.ro/despre-revista-echinox/)
Redacţia (http://revistaechinox.ro/despre-revista-echinox
/redactia/)
Arhiva online (http://revistaechinox.ro/arhive/)
Colaboratori (http://revistaechinox.ro/colaboratori/)
Parteneri (http://revistaechinox.ro/parteneri-echinox/)
Contact (http://revistaechinox.ro/contact/)

Subscribe to our Feed ()

Octavian Soviany – Viața lui


Kostas Venetis (fragment)
De Echinox (http://revistaechinox.ro/author/echinox/) . Categorii:
Doar online (http://revistaechinox.ro/articole/doar-online/) ,
Literatură (http://revistaechinox.ro/articole/lit/) , Proză
(http://revistaechinox.ro/articole/lit/proza/)

Etichete: antologia echinox inedit (http://revistaechinox.ro/subiect


/antologia-echinox-inedit/) , fragment (http://revistaechinox.ro/subiect
/fragment/) , octavian soviany (http://revistaechinox.ro/subiect
/octavian-soviany/) , proza (http://revistaechinox.ro/subiect/proza-2/) ,
roman (http://revistaechinox.ro/subiect/roman/) , viata lui kostas
venetis (http://revistaechinox.ro/subiect/viata-lui-kostas-venetis/)

Publicat în January 25, 2011 , 0 Comentarii (http://revistaechinox.ro


/2011/01/octavian-soviany-via%C8%9Ba-lui-kostas-venetis-fragment
/#disqus_thread)
(http://revistaechinox.ro/wp-content/uploads/2011/01/kostas-venetis.jpg)
După ce îşi adună într-o tipsie grea de aramă obolul de mărunţiş,
Abdulah (aşa îl chema pe bătrânul îmblânzitor) mă duse într-o
cafenea din apropiere şi începu să mă iscodească. I-am spus că sunt
un orfan, pui de grec lepădat prin smârcurile Stambulului. Fusesem
momit prin vicleşuguri drăceşti într-o casă de desfrânare de unde
tocmai izbutisem să fug, iar acum locuinţa mea erau uliţa şi
maidanul.

Bătrânul mă asculta sugând alene din narghilea. L-am surprins


trăgând cu coada ochiului la mâinile mele nemuncite, cu degete
grăsulii, pe care până mai ieri străluciseră inelele lui Yussuf. Nu
părea să dea mare preţ pe scornelile mele, dar m-a lăsat să-mi depăn
până la capăt caierul de minciuni, apoi căzu multă vreme pe gânduri
şi în cele din urmă m-a întrebat dacă voiesc să-i fiu ucenic.

Un şuierat abia auzit venea din panerul aşezat la picioarele desculţe


ale bătrânului.

Mi-am amintit cu adâncă greaţa de boarfele mele femeieşti şi de


mirosul apei de trandafiri, socotind că tovărăşia şerpilor îmi va fi
mai plăcută decât giugiulelile lui Yussuf, şi am bătut palma cu
Abdulah.

Ghicisem că nicăieri nu te poţi pierde mai bine decât în măruntaiele


unui mare oraş.

L-am ajutat pe bătrân să-şi poarte coşul cu şerpi pe uliţele murdare


de la marginile Stambului, până la coşmelia dărăpănată care-i slujea
de culcuş. Aici se adunase o mulţime de pezevenghi buni de
spânzurătoare, toată pegra şi scursoarea oraşului. În cămăruţele reci
şi întunecoase, care duhneau a pişat de pisică, se oploşiseră multe
soiuri de haimanale, de la negustorii ce vindeau leacuri de lepădat
prin casele de petrecere şi aveau chipul plin de semnele bolilor
ruşinoase la curlangiii care se dădeau pe sub poduri pentru o coadă
de scrumbie sărată şi de la hoţii de buzunar din bazar la înghiţitorii
de săbii cărora le-am dibuit în curând meşteşugul. În curte se înşirau
cuştile ursarilor, din care venea noaptea mormăitul fiarelor
flămânzite, ce mi-a stricat adeseori somnul. Dar cei mai numeroşi
erau cerşetorii cu beteşuguri adevărate sau prefăcute, care,
asemenea câinilor şi pisicilor de pripas, fojgăie prin toate colţurile
Stambulului, plin, mai abitir ca o bolniţă, de mădulare schiloade. Şi
trebuie să ştii, fiule, că prinderea şi schilodirea copiilor, meniţi să
îngroaşe tagma pomanagiilor, aduce aici destul aliş-veriş ca să fie
socotită o meserie.

Am văzut băieţandri de seama mea cu picioarele smulse din


rădăcină, mânaţi la cerşit de ţigani fioroşi, mari meşteri în mânuitul
hangerului, iar orbitele goale ale ţâncilor de o şchioapă, horcăiturile
înfricoşătoare ale guşaţilor sau convulsiile epilepticilor făceau parte
din decorul obişnuit al zilelor petrecute în tovărăşia lui Abdulah.

Năpârcile lui, care umblau slobode prin chichineaţa ce ne slujea de


iatac, îl făceau să fie temut, aşa că nimeni nu ne căuta pricină. Dar
nici prieteşug nu legasem cu nimeni, în afară de o fetiţă idioată, care
în lipsa noastră deretica prin odaie şi ne scutura aşternuturile.

Când am ajuns acasă, Abdulah mi-a poruncit să mă dezbrac la piele


şi s-a apucat să-mi scotocească minuţios prin toate veşmintele. Găsi
de îndată mărunta-mi agoniseală, pe care, cu degete lacome, şi-o
îngrămădi în chimir. Apoi îmi azvârli nişte şalvari zdrenţuiţi şi o
cămăşuţă plină de petice, în timp ce straiele furate de la Yussuf
dispărură în măruntaiele unei lăzi bine lăcătuite. Arătam acum ca
puiandrii de cerşetor, iar un colţ de lipie, tare ca piatra, a fost prima
mea cină din casa lui Abdulah.

Am înţeles în curând că noul meu stăpân nu avea inimă.

Era de o zgârcenie neînchipuită, socotind că peştele sau ciosvârtele


de berbec sunt un răsfăţ, bun doar pentru ospeţele bogătanilor, aşa
că în casa lui se trăia numai cu pâine şi apă, rareori cu o fărâmă de
brânză sau un pumn de măsline. Învăţat cu mâncărurile alese de la
mesele lui Yussuf, am îndurat, alături de Abdulah, zile cumplite de
foame.

Mai filotim nu era nici cu năpârcile sale, care erau lăsate să-şi câştige
singure hrana, dând iama în şoareci şi şobolani.

M-am deprins repede cu aceste făpturi liniştite, care veneau acum să


se încolăcescă în jurul braţelor mele, atingându-mi adesea obrajii cu
capetele lor negricioase. Încordându-mi voinţa, ca pe vremea când
mă făleam cu darurile mele de vindecător, am învăţat în curând să-i
supun astfel pe şerpii lui Abdulah, care socotea că am asupra lor o
stăpânire neobişnuită.

Îi priveam drept în ochi, iar uitătura lor, cu care se spune că îşi


amorţesc prada, nu aveau asupra mea nici o putere. Mai mult venin
aveam să găsesc în uităturile oamenilor, căci omul, Nemţoaico, e
mult mai rău decât şarpele, care s-a făcut, ca şi Kostas Venetis, după
gândul lui Dumnezeu.

O singură slăbiciune avea Abdulah: jocul de zaruri.

Mergea seară de seară să joace, în tovărăşia hoţilor de buzunar şi a


haimanalelor, iar bănuţii adunaţi peste zi se topeau noaptea, fiindcă
stăpânul avea mereu ghinion.

(http://revistaechinox.ro/wp-content/uploads
/2011/01/soviany.jpg) Când Abdulah pleca de acasă, Biulbiul, fetiţa care
ne scutura aşternuturile, îndrăznea să se strecoare în camera
noastră şi mă ruga prin semne să-i arăt şerpii. N-am ştiut niciodată
cum şi de unde se pripăşise Biulbiul în sălaşul de lotri unde
hălăduiam. Nu era a nimănui, dar dădea o mână de ajutor
pretutindeni. Spălând şi dereticând izbutea să-şi agonisească
bucăţica de pâine – care era mai albă şi mai rumenă ca a mea, căci
codoşii şi hoţii pe care îi slugărea se dovedeau mai largi la inimă
decât Abdulah.

Nu de puţine ori şi-a împărţit îmbucătura cu mine şi dacă n-am


crăpat de foame în sălaşul stăpânului, asta s-a datorat şi lui Biulbiul.
Avea vreo şapte sau opt anişori şi era micuţă şi pricăjită. Ochii ei,
mari şi albaştri, arătau că nu e osmanlâie din naştere. Şi trebuie să
ştii, fiule, că nicicând şi niciunde nu mi-a fost dat să cunosc o privire
mai curată ca a lui ca a lui Biulbiul, care, avea, ca şi Iannis, suflet de
floare.

Când reuşea să facă rost de puţin lapte, cea mai mare plăcere a ei era
să hrănim şerpii.

Deşertam laptele într-o strachină de pământ pe care o aşezam pe


podea, în mijlocul camerei, apoi luam fluierişca lui Abdulah şi
începeam să şuier încetişor. Năpârcile – lihnite până atunci prin
tainiţele doar de ele ştiute ale cămării – se arătau de îndată, iar
limbile lor în formă de furculiţă începeau să lipăie cu repeziciune,
spre marea bucurie a lui Biulbiul, care se îmbujora de plăcere şi
începea să bată din palme.

Nici ei nu-i era frică de şerpi, pentru că era idioată. Cred că nu ştia
mai mult de douăzeci de cuvinte, pe care le bălmăjea anevoie, cu
glasul ei subţirel, iar mai bine de jumătate din aceste cuvinte erau
vorbe de mascara, pe care apucase să le înveţe din sudalmele
haimanalelor şi ale puilor de tâlhar.

Numele mădularului bărbătesc era rostit adeseori de Biulbiul, în


timp ce în ochii ei mari puteai să citeşti cea mai curată nevinovăţie.

Şerpilor le dăduse porecle scârnave – ca cele pe care poartă târfele


prin casele de petrecere. Şi era un lucru nespus de ciudat s-o priveşti
pe Biulbiul, tremurându-şi genele lungi, în timp ce se uita cum se
ghiftuiesc şerpii lui Abdulah şi murmurând pe neaşteptate vorbe
pidosnice, care îmi înfiorau bărbăţia, aşa că într-o seară am ciupit-o
tare de curuleţ.

Strâmbătatea mea din naştere ieşea din nou la iveală şi nici măcar
curăţia sufletească a lui Biulbiul nu izbutea să-mi înduioşeze inima
împietrită.

În privinţa asta, semănam foarte bine cu Abdulah.

Am izbutit să fiu o slugă pe măsura stăpânului meu şi dacă acesta mă


supunea la post negru, îl înşelam şi eu cât puteam, iar meşteşugul
hoţiei, pe care îl deprinsesem la Salonic, mi-a fost, şi dânsul, de mare
folos.

(http://revistaechinox.ro/wp-content/uploads/2011/01/soviany2.jpg) De la
Abdulah nu aveam ce să fur, căci nu se despărţea niciodată de
chimirul său lat, pe care noaptea şi-l încingea de-a dreptul pe piele.
De altfel, acela era un chimir mai mult gol, din pricina zarurilor care
mă răzbunau pentru toate caznele la care mă supunea zgârciogul de
Abdulah, aşa că mi-am încercat dibăcia degetelor cu prostovanii care
se holbau la şerpii stăpânului, iar norocul a fost câteodată de partea
mea.

În timp ce bătrânul umbla, cu tingirea lui de aramă, prin grămada de


privitori, mă înghesuiam şi eu în mulţime, căutând ageamiul care îşi
lăsase punga la îndemână. Mai erau şi asemenea ageamii, numai că
pungile lor se dovedeau nevoiaşe din cale afară, iar ceea ce izbuteam
să agonisesc abia dacă-mi ajungea pentru o fărâmă de peşte prăjit
sau o porţie de chebab, înghiţite, în lipsa stăpânului, într-o ospătărie
sărăcăcioasă.

În zilele mai bogate în pradă, cumpăram şi turtă dulce pentru


Biulbiul, dar nu făceam asta din dărnicie.

Îmi plăcea s-o aţâţ, plimbându-i prin faţa ochilor îndelung bucata de
prăjitură, iar atunci când fetiţa întindea încrezătoare mânuţele, turta
dispărea brusc, spre marea amărăciune a lui Biulbiul, care izbucnea
în hohote înfudate de plâns.

O lăsam să se smiorcăie multă vreme, pentru că lacrimile ei îmi


stârneau o plăcere neobişnuită. Iar dacă se întâmpla ca Biulbiul să se
înfurie, izbindu-mă cu pumnii ei mici şi picioruşele sale subţiri,
plăcerea mea devenea vecină cu nebunia şi mă ducea până aproape
de juisare.

Mă prefăceam că aş căuta şi eu bucata de turtă dulce, scotoceam


după ea prin toate ungherele şi în cele din urmă pe sub veşmintele
lui Biulbiul, care tremura din tot corpul în timp ce îi gâdilam
subţiorile costelive.

Când, în sfârşit, îi întindeam prăjitura, care apărea întotdeauna de


undeva de sub hăinuţele sale calice, fetiţa era nebună de fericire şi
începea să-mi sărute mâinile cu recunoştinţă, în timp ce mâinile
mele îi ciupeau uşurel sfârcurile sau bucile.

Acestea au fost, fiule, primele numere de iluzionism ale lui Kostas


Venetis.

Poftele mele pidosnice răbufneau cu tărie în toiul acestor petreceri


bicisnice, deşi corpul pipernicit al lui Biulbiul nu avea nici un farmec
care să stârnească dorinţa împreunării trupeşti. Mădularul meu,
moleşit de posturile cu pâine şi apă, îşi recăpătase vioiciunea, aşa că
am început să mă frec, dar plăcerile singuratice nu-mi ogoiau câtuşi
de puţin pofta.

Gândul meu era la bucile slăbănoage ale lui Biulbiul.

Nu ştiam prin ce mijloc să-i trezesc simţurile, socoteam însă că


vederea ştremeleagului meu sculat ar putea s-o aţâţe. Am născocit
aşadar nişte jocuri măscăricoase, în timpul cărora îmi lăsam şalvarii
pe vine, îndemnând-o pe Biulbiul să-mi apuce ruşinea cu degetele
sale plăpânde. Fetiţa îşi ascundea atunci faţa în mâini şi scotea nişte
strigăte ascuţite de spaimă, care mă făceau să tremur de voluptate.
Mă apucam s-o fugăresc prin cămăruţa lui Abdulah, stârnind groaza
năpârcilor care începeau să şuiere jalnic, şi reuşeam în cele din
urmă s-o înghesui într-un ungher, unde, cu ajutorul ghionturilor şi
ciupiturilor, o sileam să mă frece. Şi n-am să uit niciodată urletul de
oroare scos de Biulbiul când sămânţa mea i-a stropit, pentru prima
dată, de sus până jos, hăinuţele ponosite.

După asemenea desfrânări, fetiţa dispărea totdeauna pentru câteva


zile.

Zadarnic o căutam prin măruntaiele sălaşului nostru, nu-i ştia


nimeni tainiţele şi ascunzătorile, de unde se ivea după o vreme,
parcă tot mai palidă şi mai trasă la faţă, strecurându-se ca o umbră
în cămara lui Abdulah.

Năpârcile îşi primeau iarăşi tainul de lapte, iar o turtă dulce sau o
fărâmă de acadea o îmbunau pentru un timp pe Biulbiul. Deşi îmi
era milă de trupul ei mărunţel, izbuteam anevoie să-mi domolesc
poftele, aşa că nu trebuiau să treacă prea multe zile şi mă pomeneam
iarăşi cu şalvarii lăsaţi, pradă dorinţelor mele murdare.

Simţeam, cu o tărie de neînchipuit, plăcerea de-a terfeli şi de-a umple


de groază această făptură săracă cu duhul, care avea suflet de floare
sau fluture.

Nu m-a înduioşat nici măcar faptul că, după una din desfătările cele
mai scârnave pe care i le-am smuls lui Biulbiul, fetiţa a reapărut cu
mânuţa legată într-o cârpă plină de sânge. Era năpădită de
fierbinţeală, iar cana cu lapte îi tremura între degete. Am aflat apoi,
din spusa vecinilor, că, încercase să-şi bată în podul palmei un piron
ruginit, într-o clipă de spaimă şi nebunie.

În mintea mea ticăloasă încolţi atunci gândul că fetiţa se preface


bolnavă ca să mă înduioşeze, deşi ar fi trebuit să ştiu că Biulbiul nu e
în stare de nici o prefăcătorie. De data asta privea cu tristeţe la
ospăţul năpârcilor, fără să mai bată din palme şi fără să mai roşească
de bucurie.

La puţin timp, cadavrul ei a fost găsit în cotlonul unei magazii


părăsite.

Rana de la palmă se infectase, corpul său fusese măcinat de


cangrenă.

Nu m-am amestecat în mulţimea lotrilor şi a puilor de borfaş care a


însoţit sicriul micuţ, nici nu i-am căutat vreodată mormântul din
cimitirul calicilor. O silă uriaşă a pus stăpânire pe mine şi m-am
gândit să-mi fac seama cu cuţitul lui Abdulah.

///

Fragment din romanul Viaţa lui Kostas Venetis, Cartea


Românească, 2011 (http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte
/viata-lui-kostas-venetis-250/)

Octavian Soviany

Like 13 people like this. Sign Up to see what your friends like.

0 Comentarii Revista Echinox 


1 Conectare

 Recomandă t Tweet f Distribuie Sortează după cele mai noi

Începe conversația...
CONECTEAZĂ-TE CU
SAU ÎNREGISTREAZĂ-TE CU DISQUS ?

Nume

Fii primul care comentează.

✉ Abonează-te d Adaugă Disqus pe site-ul tăuAdaugă DisqusAdaugă


🔒
()
(javascript:;) (javascript:;)