Capacitatea generatoare de complecşi a cationilor

Capacitatea generatoare de complecşi a cationilor depinde de o serie de factori:

- configuraţia electronică a ionului central;
- sarcina ionului;
- acţiunea polarizantă;
- deformabilitatea.

Schwarzenbach împarte cationii în trei grupe

a) Cationi cu structură saturată (8e- sau 2e-):
Li+, Na+, K+, Mg2+, Ca2+, Sr2+, Ba2+, Al3+ provin din grupele principale ale sistemului
periodic, sunt polarizanţi slabi şi greu deformabili.
Prin urmare, formează:
- un număr mic de compuşi puţin solubili;
- puţine combinaţii complexe şi
- puţine combinaţii colorate

b) Cationi cu structură pseudosaturată (18 e- sau 18 + 2 e-) :

18 e- : Cu+, Ag+, Zn2+, Cd2+, Hg2+, As5+, Sb5+, Sn4+
18 + 2 e- : Pb2+, Sn2+, As3+, Sb3+, Bi3+
2*(18 + 1 e-): Hg22+
Provin din grupele secundare ale sistemului periodic şi sunt polarizanţi puternici şi uşor
deformabili. Prin urmare, au o tendinţă mare de a forma combinaţii complexe stabile, puţin
solubile şi colorate, deoarece legăturile dintre ionul central şi liganzi au un caracter covalent
accentuat.

c) Cationi cu structură nesaturată (incompletă):

Cr3+, Mn2+, Fe2+, Fe3+, Co2+, Ni2+, Cu2+, etc. din seria metalelor tranziţionale ai căror orbitali
d sunt în curs de ocupare cu electroni. Au un caracter intermediar şi formează complecşi cu liganzi
având atomi donori C, N, S și X.

Ahrlandt, Chatt şi Davies împart cationii în:

a. Acceptori de tip a (ioni din grupele I, a IIa şi IIIa principale şi din grupele a IVa şi a Va
secundare) care formează complecşi stabili cu liganzi având atomi donori C, N, O, F.

b. Acceptori de tip b (ioni din grupele I şi a IIa secundare, Pd2+, Pt2+) care formează complecşi
cu liganzi având atomi donori Si, P, S şi X.

c. Acceptori de tip c (majoritatea metalelor tranziţionale) care au un comportament intermediar.

Pearson clasifică cationii, ţinând cont de preferinţa lor de a forma complecşi şi forţa legăturii
metal-ligand. Conform teoriei sale, cationii metalici consideraţi acizi, se împart în:
a) Acizi duri (Hard) care formează legături ionice:

b) Acizi intermediari

c) Acizi moi (Soft) care formează legături covalente

Cationii acizi tari preferă liganzii baze tari şi cationii acizi moi preferă liganzii baze moi.

Teoria lui Pearson nu exclude posibilitatea ca acizii duri să formeze complecşi cu liganzi baze
slabe şi vice-versa, dar stabilitatea acestora este redusă.

Alt factor care influenţează formarea combinaţiilor complexe este capacitatea coordinativă a
liganzilor, care depinde de o serie de factori:
- bazicitatea lor (capacitatea de a ceda o pereche de electroni);
- sarcina;
- deformabilitatea;
- posibilitatea de a forma chelaţi.
C. Liganzi polidentaţi: complexonii, acidul rubeanic
Majoritatea liganzilor, ca de exemplu ionii monovalenţi, ca şi moleculele neutre NH3, H2O,
piridina (Py) nu pot ocupa decât un singur punct de coordinare într-un ion complex. Se cunosc şi
liganzi care pot ocupa două puncte coordinative. Aceştia sunt de exemplu, hidrazina, H2N-NH2,
şi etilenediamina, H2N-CH2-CH2-NH2, ionii bivalenţi C2O42-, CO32-, SO42- etc. Toţi aceşti liganzi
bidentaţi sunt legaţi de ionul central în două puncte; de exemplu, molecula de hidrazină este legată
prin cei doi atomi de azot.