Substantivul

DEFINITIE: Este partea de vorbire flexibila care denumeste lucruri, fiinte, fenomene, notiuni sau
idei.

Clasificare:
o după inteles: - proprii care denumesc anumite fiinţe, lucruri sau fenomene considerate izolat,
pentru a le distinge de celelalte
- comune care denumesc obiecte de acelaşi fel
odupă alcatuire: - simple: soare, inimă
- compuse: Albă-ca-zăpada, floarea-soarelui, pierde-vară

Genul
a) masculin: baiat/baieţi b) feminin: elevă/eleve c) neutru: tablou/tablouri

SUBSTANTIVE MOBILE, categorie reprezentată de substantive care, din aceeaşi radacină, pot realiza
forme şi pentru masculin şi pentru feminin (ex. bunic-bunică, naş-naşă, văr-vară,verişoară).
SUBSTANTIVE EPICENE care denumesc printr-o singură formă, de masculin sau feminin, anumite specii
din regnul animal: elefant, fluture, girafa, crocodil, viespe.

Numarul
A. SINGULAR sau PLURAL. Substantivele realizeaza opoziţia dintre cele două numere cu ajutorul
desinenţelor : caine/caini, frate/fraţi, pom/pomi etc.

DEFINITIE:Desinentele sunt sunetele care marcheaza genul, numarul si cazul substantivelor aflandu-se la
sfarsitul acestora.

B. DEFECTIVE DE NUMĂR sunt acele substantive care nu pot avea formă decat fie la singular fie la
plural.
a) Defective de plural (care au formă numai la singular):
-nume de materii: argint, tablă, zinc, sange, miere, vată.
-sporturi: şah, fotbal, tenis, ski.
-noţiuni abstracte:fericire, foame, cinste, lene, sclavagism.
-substantive proprii: Vasile, Dobrogea, Mangalia, Banat.
b) Defective de singular (care au formă numai pentru plural)
-este o categorie reprezentatădoar de cateva substantive: zori, ochelari, icre, şale, la care se mai
adaugă anumite toponimice: Iaşi, Carpaţi, Văleni.

Cazuri
A. NOMINATIV (cine?)
La acest caz substantivul poate avea funcţiile sintactice:
1. SUBIECT: Maria citeşte o carte.
2. APOZIŢIE: Ioana, fiica mea, s-a supărat.
3. NUME PREDICATIV: Ileana a ajuns medic.

B. GENITIV (al, ai, a ale cui? )

La acest caz substantivul poate avea funcţia sintactică de :
1. ATRIBUT: Cartea mamei e nouă.

3
2. COMPL. CIRCUMST. DE LOC: Maşina se află în faţa casei.
3. COMPL. CIRCUMST. DE TIMP: Clima s-a schimbat de-a lungul secolelor.
4. COMPL. CIRCUMS. DE CAUZĂ: M-am supărat din pricina Ioanei.
5. COMPL. INDIRECT: Ceaiurile sunt bune contra gripei.
6. NUME PREDICATIV: Cadoul acesta este al Ioanei.

C. DATIV (cui? )
La acest caz substantvul poate avea urmatoarele funcţii:
1. COMPLEMENT INDIRECT: I-am adus colegului o carte.
2. COMPL. CIRCUMST. DE MOD: Am procedat conform programului.
3. COMPL. CIRCUMST. DE LOC: ,,Stelele-n cer. / Deasupra mărilor/ Ard depărtărilor / Pană ce pier."
4. ATRIBUT SUBSTANTIVAL: Nepot de soră Mariei.

D. ACUZATIV (Pe cine? Ce? La cine? La ce? Cu cine? Cu ce? Despre cine? Despre ce? Pentru cine? Pentru
ce? Unde? Când? Cum? Cât? Care? Ce fel de? )
La acest caz substantivul poate avea următoarele funcţii sintactice:
1. ATRIBUT SUBSTANTIVAL: casa: de piatră, cu grădină etc.
2. COMPLEMENT DIRECT: L-am întalnit pe vărul meu.
3. COMPLEMENT INDIRECT: Emil e prieten cu toată lumea.
4. COMPL. CIRCUMST. DE LOC: Oameni vin de la munte.
5. COMPL. CIRCUMST. DE TIMP: Am stat pană aproape de pranz.
6. COMPL. CIRCUMST. DE MOD: A fost pedepsit după fapta comisă.
7. COMPL.CIRCUMST. DE CAUZĂ: Dintr-o eroare a comis accidentul.
8. COMPL. CIRCUMST. DE SCOP: Ioana a plecat după cumpărături.
9. COMPL. DE AGENT: Ioana fusese certată de tatăl ei.
10. NUME PREDICATIV: Cadoul acesta este de la Ramona.

Locutiuni substantivale
Cele mai multe locuţiuni substantivale provin din verbe sau locuţiuni verbale, prin substantivizarea
infinitivului lung, supinului sau a participiului:
a) bătaie de cap, aruncătură de ochi, cal de bătaie.
b) Aducere aminte, dare de mană, luare în primire.
Locuţiunile substantivale mai provin din elementul nominal al unui verb: cai verzi pe pereţi, foc de
paie, soare cu dinţi.

Articolul
DEFINIŢIE: Este partea de vorbire flexibilă cu rol auxiliar care însoţeşte un substantiv, arătand
măsura în care obiectul cunoscut este cunoscut vorbitorilor.

Articolul hotarat
-prezinta obiectul denumit ca fiind clar individualizat.
FORME: N. Ac. -l, -le, -a / -i, -le
G. D. -lui, i / lor

Articolul nehotărât
- prezintă obiectul denumit ca fiind puțin individualizat:
FORME: N. Ac. –un, o, niște
G.D. – unui, unei, unor