Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ELEMENTE DE DEMOGRAFIE
Obiective pedagogice:
- să definească evenimentele demografice: născutul viu, născutul mort
- să diferenţieze tipurile de indicatori utilizaţi în măsurarea fenomenelor demografice (rată de
raport, indicator intensiv de indicator de structură)
- să precizeze datele necesare măsurării natalităţii, fertilităţii, fecundităţii
- să prezinte avantajele şi limetele acestor indicatori pentru aprecierea stării de sănătate a
populaţiei
Demografia este ştiinţa care are ca obiect de studiu populaţiile umane sub aspectul numărului, repartiţiei
geografice şi structurii după diferite caracteristici demografice şi socio-economice, analiza evoluţiei lor şi
evidenţierea legilor de dezvoltare a populaţiei.
Evenimentul demografic este unitatea statistică de observare în demografie şi se referă la cazul individual
statistic (ex.: naştere, deces, căsătorie, divorţ, etc.).
Fenomenul demografic reprezintă intensitatea apariţiei evenimentelor demografice într-o populaţie şi într-
o perioadă de timp şi se măsoară cu ajutorul ratelor (ex.: natalitate, mortalitate, nupţialitate, divorţialitate,
etc.).
Ratele cu care operează demografia pot fi calsificate în trei grupe:
1. Rate brute (crude)
Avantaje:
sunt uşor de calculat
au largă utilizare pe plan internaţional
se găsesc în toate anuarele OMS şi breviarele statistice
Dezavantaje:
nivelul fenomenelor pe care le măsoară nu ţine cont de diferenţele structurale ale populaţiei
respective
nu pot fi interpretate direct
nu pot fi comparate direct între ele
nr. evenimente
Rata = --------------------- x 1000
nr. populaţie
20
2. Rate specifice
Avantaje:
au aplicabilitate pe subgrupe de populaţie omogenă
sunt utilizate în studiile epidemiologice
permit compararea subgrupelor din acelaşi tip
Dezavantaje:
la calcularea ratelor specifice se pierde din vedere întregul, totalitatea populaţiei.
21
Structura populaţiei în funcţie de sex (masculin/feminin) evidenţiază în primul an de naştere
supramortalitate masculină, egalizarea proporţiilor între sexe în jurul vârstei de 40 de ani, iar la grupa iii-a
de vârstă se constată din nou o supramortalitate masculină cu supramorbiditate feminină.
Studiul structurii populaţiei în funcţie de sexe are importanţă pentru cunoaşterea riscurilor şi a frecvenţei
bolilor la populaţia masculină faţă de cea feminină. Structura populaţiei în funcţie de grupele de vârstă este
utilă în descrierea tabloului morbidităţii şi mortalităţii care diferă de la o grupă de vârstă la alta.
Reprezentarea grafică tipică a structurii populaţiei în funcţie de vârstă şi sex poartă numele de piramida
vârstelor, care are aspecte diferite datorită variaţiilor raportului natalitate/mortalitate.
Principalele modele de piramidă a vârstelor descrise în literatura de specialitate sunt:
Piramida cu bază largă – caracterizează populaţiile tinere cu natalitate mare, cu indice de
reproducere supraunitar (caracteristică ţărilor în curs de dezvoltare).
Piramida sub formă de clopot, cu baza relativ largă, deci natalitate crescută. Ca urmare a
îmbunătăţirii nivelului de trai creşte şi durata medie a vieţii ducând la creşterea ponderii
vârstnicilor în populaţie. Este un model de piramidă „de tranziţie”, şi se înregistrează în special
în ţările rapid industrializate.
Piramida sub formă de urnă este caracteristică ţărilor dezvoltate cu natalitate scăzută şi
longevitate ridicată, cu proporţie mare a vârstnicilor în rândul populaţiei. Se întâlneşte în
special în ţările dezvoltate.
Piramida vârstelor sub formă de treflă (cu baza mai largă) se întâlneşte în unele ţări dezvoltate,
care în urma aplicării intense a politicilor pronataliste înregistrează indicatori mai crescuţi ai
natalităţii.
1. Dinamica mecanică – se referă la mişcarea generală de factori economici, sociali, politici – mobilitatea
socio-profesională (imigraţie şi emigraţie). Mişcarea migratorie a populaţiei rezultă din deplasările
geografice ale populaţiei. Poate fi migraţie internaţională (migraţie externă) şi migraţie internă. Mişcarea
internă se referă la schimbările de domiciliu legal sau nu (flotanţi). Balanţa acestor mişcări migratorii
constituie soldul migratoriu sau sporul (diferenţa între cei placaţi şi veniţi).
2. Dinamica naturală (reproducerea populaţiei)
Reproducerea populaţiei se descrie prin indicatori care măsoară fenomenul de reînoire permanentă a
populaţiei datorită intrării unor generaţii noi în fiecare an şi a ieşirii în medie a unei generaţii prin deces.
Reproducerea populaţiei prezintă două componente: natalitatea şi mortalitatea. În sens restrâns pentru
studiul reproducerii populaţiei se mai utilizează indicatorii de fertilitate şi nupţialitate.
Acţiunea mişcării migratorii asupra stării de sănătate este în funcţie de gradul organizat sau neorganizat de
realizare.În primul caz, nu este absolut necesară o implicaţie negativă asupra fenomenelor mişcării naturale
22
(fertilitate, mortalitate, nupţialitate) sau asupra dinamicii morbidităţii, iar în al doilea caz se înregistrează
cert o scădere a fertilităţii şi nupţialităţii însoţită de creşterea ratei divorţialităţii, a morbidităţii prin boli
infecţioase şi parazitare, TBC, boli venerice, boli digestive, respiratorii, a mortalităţii infantile şi generale.
23
NATALITATEA SI FERTILITATEA
Nascutul viu - este produsul de conceptie expulzat sau extras complet din corpul mamei, indiferent de
durata sarcinii din care acesta provine si care prezinta un semn de viata: respiratie, activitate cardiaca,
pulsatii ale cordonului ombilical sau contractia unui muschi voluntar, fie ca placenta a fost eliminata sau nu,
iar cordonul ombilicala fost sectionat sau nu. Varsta sarcinii, greutatea fatului sau oricare alt criteriu de
viabilitate sunt ignorate in mod deliberat de definitie in scopul evitarii unor variatii interpretative.
Nascutul mort - este produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina de peste 28 de saptamani si
care dupa separarea completa de corpul matern nu manifesta nici un semn de viata. Determinarea duratei
sarcinii este adesea dificila. Se prefera drept criteriu o informatie indirecta, cum este greutatea fatului de
peste 1000 de grame si o lungime de peste 35 cm.
Avortul - este produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina cu o durata mai mica de 28 de
saptamani si care dupa extragerea completa din corpul matern nu manifesta nici un semn de viata. Din
acelasi motiv ca mai sus, se poate utiliza drept criteriu o greutate mai mica de 1000 de grame si o lungime
mai mica de 35 cm.
Produsul de conceptie - este rezultatul fecundarii unui ovul de catre un spermatozoid, care a parcurs
perioada de gestatie si care se soldeaza prin nastere sau avort.
Nasterea - este evenimentul expulzarii unui produs de conceptie dupa o perioada a sarcinii mai mare de
28 de saptamani. Numarul nasterilor nu coincide in mod necesar cu numarul nascutilor vii, deoarece exista
pe de o parte posibilitatea unor nasteri multiple si pe de alta parte riscul aparitiei nascutilor morti.
Rangul nasterii - exprima a cata nastere (vie sau nu) a mamei este cea in cauza.
Rangul nascutului - exprima al catelea nascut viu sau mort este nascutul considerat in suita celor pe
care i-a nascut mama.
Intervalul protogenezic - este durata medie dintre casatorie si nasterea primului copil.
Intervalele intergenezice - sunt duratele medii care separa intr-o populatie nasterile de rang succesiv
(durata medie intre prima si a doua nastere, a doua si a treia, s.a.m.d.).
24
Natalitatea - reprezinta fenomenul demografic al frecventei nascutilor vii intr-o populatie.
Sub aspect statistic, natalitatea se masoara cu rata bruta de natalitate: aceasta reprezinta raportul (exprimat
in promile) intre numarul de nascuti vii si numarul mediu de locuitori ai perioadei considerate.
Desi nu se mentioneaza perioada de timp la care se refera indicatorul acesta este de un an, iar numarul de
locuitori este fie numarul mediu anual, fie numarul de locuitori la mijlocul anului calendaristic, deoarece
gratie miscarii demografice exista in tot cursul anului variatii ale efectivelor.
Avantajele indicelui sunt simplitatea calculului is disponibilitatea datelor, in timp ce dezavantajele constau
in principal in dependenta fata de structura populatiei. Altfel spus, daca dintr-o populatie efectivul
persoanelor de sex feminin de virsta fertila (15-49 ani) difera fata de o alta populatie, indicele brut de
natalitaet va diferi, chiar daca in ambele situatii se vor naste annual acelasi numar mediu de descendenti.
Acest dezavantaj este comun tuturor indicatorilor bruti si se corecteaza prin indici mai elaborati sau prin
asa-zisa metoda de standardizare a structurilor.
Studiul evolutiei indicelui brut de natalitate demonstreaza existenta unor nivele deosebit de ridicate (40-
50o/oo) in toate tarile lumii. Aceasta reproducere foarte intensa nu a fost capabila sa genereze si sporirea
rapida a numarului populatiei, deoarece au coexistat nivele aproape tot atat de ridicate ale mortalitatii
(indicelui brut de mortalitate). Cu incepere din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, consecinta a
industrializarii, urbanizarii, cresterii nivelului de trai si apoi a altor succese pe taramul ocrotirii sanatatii,
mortalitatea a inceput sa coboare in tarile considerate astazi dezvoltate. Abia dupa un oarecare interval a
fost antrenata si natalitatea intr-o tendinta descendenta.
Intre cele doua razboaie mondiale ambii indicatori tind sa se stabilizeze si sa evolueze paralel. Dupa cel de-
al doilea razboi mondial si pana in prezent indicele de natalitate coboara continuu, ajungand in Europa in
jurul valorii de 11.7o/oo (1995).
25
Dinamica natalitatii in Romania a urmat acelei tendinta descrise pentru tarile europene avansate, dar cu o
intarziere, datorita dezvoltarii economice si industrializarii tardive.
Astfel, in 1930 - 1935 nivelele depaseau 30 nascuti vii la 1000 locuitori. In anii din jurul celui de-al doilea
razboi mondial ritmul reproducerii scade datorita dezorganizarii familiilor prin stramutari, concentrari,
mobilizari, scaderii nuptialitatii si a climatului psihologic de teama si incertitudine. De altfel, nici nu se
cunosc valorile exacte ale natalitatii din acea perioada. Dupa terminarea razboiului, reproducerea populatiei
este reluata cu o intensitate sporita, natalitatea crescand in 1949 pana la valoarea de 27.6o/oo. Urmeaza apoi
o perioada de descrestere a valorii, intrerupta in unii ani de redresari ale indicelui. Din 1957 insa, in
conditiile practicarii libere a intreruperilor chirurgicale ale cursului sarcinii, scaderea natalitatii este mai
rapida astfel incat in 1966 se inregistreaza valoarea de 14.3 o/oo. In acel an, prin Decretul 770/1996 se
interzice avortul chirurgical. Drept consecinta a acestei masuri coercitive, in 1967 s-a inregistrat o crestere
brusca a nivelului fenomenului - 27.4 o/oo. In perioada urmatoare, in conditiile unei politici demografice
pronataliste si a mentinerii masurilor legislative amintite anterior, s-a constatat o evolutie a fenomenului
asemanatoare cu cea inregistrata in perioada 1957-1966, respectiv o tendinta de scadere continua, dar intr-
un ritm ceva mai lent, ajungandu-se in 1983 la valoarea din 1966. Ca urmare a unor noi masuri coercitive,
dupa 1983 nivelul fenomenului cunoaste o usoara tendinta de crestere ajungand la valori de 16 o/oo in 1986,
pentru ca in perioada 1986-1989 sa se mentina la valori relativ constante. In 1990, ca urmare a liberalizarii
avorturilor si a programului de planning familial initiat de Ministerul Sanatatii, nivelul ratei de natalitate a
scazut la 13.6 o/oo ajungand in 1992 la 11.4 o/oo si in 2000 la 10.4 o/oo.
26
Pe medii, natalitatea a fost constant mai ridicata in mediul rural fata de mediul urban pana in anul 1976.
Dupa 1976, se inregistreaza in mod constant valori mai crescute pentru indicii de natalitate din mediul
urban fata de cei din mediul rural.
In profil teritorial tendinta istorica in Romania este aceea a unei reproduceri mai scazute in judetele din
vestul tarii.
Evolutia populatiei depinde de modificarea fertilitatii, adica de numarul de copii nascuti vii ce revin la
1000 de femei de varsta fertila (15-49 de ani).
27
- rata specifica pe varste a fertilitatii
In raport cu starea civila se pot calcula rate de fertilitate legitima si ilegitima care la randul lor se pot adresa
fiecarei grupe de varsta in parte.
Indicii de reproducere permit o apreciere sintetica a fenomenului, spre deosebire de indicii de fertilitate
specifica pe varste a caror interpretare cere analiza comparativa a intregii serii de cifre ce caracterizeaza
varstele cuprinse intre 15-49 ani.
Intregul comportament reproductiv este sintetizat in numarul mediu de descendenti de sex feminin pe care o
femeie ii naste in perioada fertila.Daca in medie o femeie naste mai mult de o fetita inseamna ca generatia a
28
fost inlocuita de o alta generatie cu un efectiv mai mare, cu alte cuvinte se asista la o reproducere largita.
Evident, daca numarul mediu de fetite nascute de o femeie in cursul perioadei fertile este subunitar,
generatia fertila este inlocuita de o generatie mai redusa numeric, iar reproducerea este ingustata. Valoarea
unitara indica o populatie stationara.
In practica se foloseste cel mai adesea indicele brut de reproducere care reprezinta numarul mediu de fete pe
care le-ar naste o generatie de femei care nu ar fi supuse riscului mortalitatii (de la nastere pana la varsta de
50 ani) si care ar avea la fiecare varsta (intre 15 si 49 ani) fertilitatea specifica observata in perioada
considerata. Se utilizeaza rate de fertilitate specifica pe varste calculate in anul studiat si nu o inregistrare
longitudinala a comportamentului. Cu ajutorul lor se calculeaza numarul de copii pe care l-ar naste in medie
o femeie dintr-o generatie ipotetica care ar avea la varsta de 15-19 ani fertilitatea femeilor de aceeasi varsta
din anul calendaristic studiat; intre 20 si 24 ani, fertilitatea femeilor in varsta de 20-24 ani (din anul studiat)
s.a.m.d. pana la varsta de 49 de ani. Aplicand proportia de fete la cifra finala, numita si descendenta finala
medie, se obtine indicele de reproducere (care se refera numai la efectivul mediu de fete).
Indicele de reproducere neta este bazat pe acelasi principiu de calcul, dar cu luarea in consideratie a
mortalitatii femeilor intre de 15 si 49 ani. Se apreciaza ca in prezent descendenta medie finala in Romania
are valori de 2,2-2,4 copii si ca indicele brut de reproducere are valori cuprinse intre 1,15-1,2.
29
-prevederile Codului muncii si Codului familiei;
-sistemul de alocatii pentru copii;
-programe de protectie materno-infantila;
-politica de planificare familiala inclusiv legislatia privind avorturile.
F. Factorii subiectivi: pot fi inglobati in notiunea complexa de de planificare familiala
(atitudinea constienta a cuplului fata de reproducerea sa).
-atitudinea fata de copii,existenta sau lipsa unei atitudini constiente fata de numarul copiilor
doriti si realizati si fata de cresterea copiilor realizati;
-numarul de copii doriti;
-numarul de copii realizati;
-metodele si mijloacele contraceptive;
-motivatiile subiective ale comportamentului demografic.
G. Factorii locali-traditionali legati de specificul dezvoltarii istorice a zonei, nivelul cultural,
obiceiuri locale, religie.
Toti acesti factori au actionat in general coborand nivelul reproducerii, prin interventia voluntara a
cuplurilor asupra conceptiei.
Un efect opus, dar de o importanta mai mica, l-ar juca statusul familial.
♦ casatoriile se produc la varsta maxima de fecunditate a femeii (sau cu putin inainte) - deci varsta la
casatorie nu este avansata;
♦ proportia de femei casatorite in randul femeilor din contingentul fertil este ridicata, cu alte cuvinte
daca intensitatea casatoriilor sau nuptialitatea este mare;
♦ familia este stabila, ceea ce in demografie se traduce printr-o frecventa mica a divorturilor
(divortialitate mica).
30
♦ varsta medie la prima casatorie. Dupa date aproximative ea este de 24,2 ani la femei si 27,1 la barbati.
♦ intervalul protogenezic (durata medie care separa casatoria de nasterea primului nascut viu). Dupa
unele sondaje facute in diferite zone ale tarii rezulta ca el se situeaza in jurul valorii de 22-23 luni,
prezentand insa mari variatii in raport cu mediul, cu ocupatia, cu nivelul de instruire si cu alte
caracteristici ale femeii;
♦ intervalele intergenezice (durata medie care separa nasterea primului nascut viu de cel de-al doilea,. a
celui de-al doilea de cel de-al treilea, etc.). Intre nasterea primului copil si a celui de-al doilea trece de
obicei o perioada mai indelungata decat intervalul protogenezic. La noi aceasta perioada este cuprinsa
cam intre 3 si 3 ani si jumatate. Aproape la fel de lungi sunt perioadele intergenezice dintre al doilea
si al treilea precum si dintre al treilea si al patrulea nascut viu;
Acest indicator informeaza asupra potentialului de reproducere a masei de femei in varsta fertila,
aratand cate sarcini apar in cursul unui an la 1000 femei intre 15-49 ani. Datele privind numarul total al
sarcinilor rezulta din insumarea nascutilor vii cu nascutii morti si cu avorturile.
31
Schema factorilor ce afectează fertilitatea (R. Freedman)
Rata de
mortalitate
Norme
privitoare
la
marimea Fertilitate
Mediul inconjurator
familiei
Structura
Variabile
sociala si
interme-
economica diare
Norme
Program de privitoare la
“planificare” variabilele
a familiei intermediarae
Fertilitate
Motivatii si preferinte
pentru descendenta finala
32
Model micro-economic
33
MASURAREA FERTILITATII
INDICATORI
8. Calendarul fertilitatii
34
(varsta medie la nastere)
9. Rata fecunditatii
35
FACTORI CARE INFLUENTEAZA NATALITATEA
Cauze medicale
Afectiunile endocrine, ginecologice, cauzele sterilitatii masculine si feminine si cauzele avortului spontan
reprezinta factori ce trebuie luati in seama si care necesita diagnosticarea, instituirea tratamentului si
preventia lor. Rolul lor in fluctuatiile natalitatii este insa mai putin important, avand in vedere ca variatiile
lor sunt mici si frecventa lor tinde sa scada datorita progreselor inregistrate in tratamentul lor.
De altfel, trebuie precizat faptul ca exista o scadere fiziologica a fecunditatii odata cu cresterea varstei.
Cauze fiziologice
In aceasta grupa de cauze intra implicatiile malthusiene cu privire la semnificatia copilului. Alta data, la
tara, copilul reprezenta o sursa de imbogatire: el ajuta la munca campului, el continua munca tatalui sau. La
oras, copilul era, intr-o oarecare masura, o piedica pentru libertatea parintilor si o sursa de cheltuieli.
Rezulta ca influenta civilizatiei industriale sio a urbanizarii coincide cu reducerea numarului de copii doriti;
astfel, descendenta medie finala trece de la 2.7 copii pe femeie in comunele rurale la 1.6 copii pe femeie la
Paris.
Numarul casatoriilor scde de la an la an (143.593 in 1998 fata de 174.593 in 1992 fata de 312.000 in 1982).
Indicele de nuptialitate are cea mai mica valoare inregistrata dupa 1944: 5.5 casatorii la 1000 locuitori in
1983 (7.9 casatorii in 1991 si 6.5 in 1998 la 1000 locuitori).
In acelasi timp creste numarul uniunilor consensuale, mai ales cele juvenile.
Aceasta scadere a nuptialitatii este atribuita mai multor factori: modificarea raporturilor intre sexe,
dificultati economice pentru cuplurile tinere, rolul legislatiilor sociale, fiscale, juridice, care permit
obtinerea mai multor avantaje in situatia de concubinaj decat dupa casatorie.
Scaderea nuptialitatii nu influenteaza totusi decat intr-o mica masura natalitatea: se observa, de fapt, o
crestere considerabila a numarului de copii nascuti in afara casatoriei (de doua ori mai mare in 1982 fata de
1976): acesti copii reprezentau in 1982, 14.2% din numarul total de nascuti.
Numarul divorturilor creste insa fara ca numarul persoanelor care se recasatoresc sa creasca in aceeasi
proportie. Rata de divortialitate este in jur de 25 la 100 casatorii, dar rolul divortului nu pare sa fie
determinat in scaderea natalitatii.
36
Varsta medie la prima casatorie este de 23,3 ani pentru barbati si 23,2 ani pentru femei; ea a scazut pana in
1974 dupa care inregistreaza un usor recul. S-a dorit sa se atribuie un rol acestei varste, gandind ca o varsta
la casatorie mai mica va fi insotita de un numar mai mare de copii. In parte este adevarat, in masura in care,
frecventa sterilitatii creste cu varsta (daca numai 3-5% din cupluri sunt total sterile cand femeia se
casatoreste in jur de 20 de ani, ponderea sterilitatii creste odata cu varsta femeii, inregistrand valori de
aproximativ 20% din cupluri cand femeia se casatoreste in jur de 35 de ani). Trebuie luate in considerare si
posibilitatile de contraceptie si de avort. Astfel, in 1960, inainte de introducerea tehnicilor moderne de
contraceptie, descendenta finala pentru o femeie era estimata la 3,69 copii pentru casatoria inainte de 20 ani,
2,81 copii pentru casatoria intre 25 si 29 de ani. Este dificil de spus daca femeile care se casatoresc mai
devremeau mai multi copii datorita precocitatii casatoriei lor, sau datorita unor motive personale care le-au
facut sa aiba mai multi copii.
Diferenta de fertilitate intre zonele rurale si zonele puternic industrializate isi poate gasi explicatia in
diferenta de nivel socio-cultural. Astfel, studiul nivelului fertilitatii cuplurilor dupa nivelul de instructie al
femeii evidentiaza urmatorul fenomen: declinul fertilitatii pe masura ce nivelul de instructie creste este
urmat de o crestere a fertilitatii, cea mai scazuta valoare observandu-se la categoria medie: totodata,
fertilitatea femeilor fara studii o depaseste semnificativ pe cea a femeilor cu studii.
In paralel, studiul evolutiei descendentei finale la generatiile nascute intre 1982 si 1929 este interesant;
daca, in general, se observa o crestere (de la 2,29 la 2,62), evolutia este diferita dupa categoria socio-
culturala: grupele mai favorizate d.p.d.v. al nivelului socio-cultural au un comportament - cresterea apoi
scaderea descendentei finale - precursor al comportamentului altor categorii.
37
Măsurarea mortalităţii
Măsurarea riscului de deces este posibilă prin declararea obligatorie a decesului şi raportarea lui prin
intermediul „buletinului de deces” la oficiile de stare civilă. Acest fenomen demografic se poate studia sub
două aspecte: transversal şi longitudinal.
Abordarea transversală – interesează mortalitatea într-o perioadă dată de timp (în general un an). Măsurarea
mortalităţii realizată astfel este un procemt.
Abordarea longitudinală – urmăreşte mortalitatea de-a lungul vieţii unui grup de indivizi născuţi în acelaşi
an, în timpul unei perioade (cohortă) şi se poate descrie cu ajutorul funcţiilor tabelelor de mortalitate.
Indicele brut de mortalitate (rata brută) este raportul dintre numărul anual de decese şi efectivul populaţiei
existente la mijlocul anului. Această rată reflectă condiţiile de mortalitate în momentul observat şi este uşor
de calculat dar este strâns legată de structura pe grupe de vârstă a populaţiei şi nu se pretează la realizarea
de comparaţii între populaţii.
Rata de mortalitate pe grupe de vârstă este rata brută de mortalitate pentru un interval de vârstă dat. Alte
rate specifice de mortalitate curent folosite sunt: mortalitatea specifică pe sexe, pe profesii.
MORTALITATEA
Obiective educationale:
Decesul este evenimentul disparitiei definitive a oricarui semn de viata in orice moment dupa
inregistrarea starii de nascut viu.
38
• mortalitatea reprezinta unul din indicatorii demografici utilizati in masurarea starii de sanatate a
populatiei;
• permite identificarea problemelor de sanatate si stabilirea prioritatilor in actiunile de sanatate;
• permite stabilirea de obiective in cadrul programelor de sanatate;
• serveste in procesul de planificare sanitara a resurselor;
• permite evaluarea eficacitatii activitatii sistemului de servicii sanitare.
In ultimul timp s-au inregistrat efecte paradoxale ale dezvoltarii socio-economice asupra sanatatii.
In general, in lume s-a inregistrat un declin al mortalitatii ca urmare a actiunilor complexe vizind
sanatatea si dezvoltarea economica.
La inceput declinul s-a manifestat in tarile in curs de dezvoltare; in aceste tari dupa ce initial
mortalitatea generala a scazut, s-a inregistrat o stagnare in evolutia fenomenului insotita chiar si de o
scadere a duratei medii a vietii. Aceeasi situatie s-a inregistrat si in Romania.
In tarile dezvoltate s-a consemnat o deteriorare a cistigului in ani potentiali de viata, fenomen imputat
imbatrinirii populatiei. Aceasta situatie explica de ce programele de sanatate din aceste tari vizeaza, pentru
virstnici, nu scaderea mortalitatii, ci scaderea invaliditatii, adica ameliorarea calitatii anilor de viata.
Relatia dintre dezvoltarea economico-sociala si starea de sanatate poate fi sintetizata prin corelatia care
exista intre venitul national brut pe cap de locuitor si durata medie a viatii ca indicator sintetic al mortalitatii
si al starii de sanatate. Aceasta corelatie este de tip direct: cresterea venitului national brut pe cap de locuitor
este insotita de o crestere a duratei medii a vietii.
39
Se observa ca tarile din estul si centrul Europei sunt caracterizate printr-un venit national brut scazut si
o speranta de viata la nastere scazuta.
Exista si exceptii in care evolutiile celor doi indicatori sunt discordante: de exemplu in China, Cuba,
Shri-Lanka, cu venit national brut pe cap de locuitor scazut, au o durata medie a vietii mare pentru venitul
pe care-l au, in timp ce in tarile Occidentului Apropiat, mai ales cele producatoare de petrol, speranta de
viata la nastere e mica, desi venitul national brut pe locuitor este unul din cele mai mari.
O corelatie de tip direct exista si intre procentul alocat pentru sanatate din venitul national si speranta de
viata la nastere.
Daca produsul national brut creste, iar procentul alocat pentru sanatate ramane constant, in valoare absoluta
fondul pentru sanatate creste.
40
Deci, intre mortalitatea generala exprimata prin durata medie a vietii si dezvoltarea economico-sociala
exista o relatie, in sensul ca prin cresterea venitului national brut se inregistreaza o crestere a sperantei de
viata la nastere, dar si procentul alocat pentru sanatate din venitul national brut prezinta importanta.
Factorii care influenteaza mortalitatea exprimata prin speranta de viata la nastere sunt:
o factorii economici;
o distributia venitului national;
o alti factori;
o structura pe grupe de varsta a populatiei;
o factori ce tin de calitatea mediului;
o stocul de cunostinte si tehnologii.
Experienta mondiala arata ca impactul cel mai mare asupra societatii o au educatia, bugetul alocat pentru
alimentatie, bugetul alocat pentru asistenta primara, bugetul alocat pentru mediul ambiant.
41
3. Structuri neadecvate ale sistemului de sanatate, cu dezvoltarea dezechilibrata a ingrijirilor
de specialitate si spitalicesti fata de cele primare si extraspitalicesti neadaptate nevoilor si
particularitatilor nationale si locale, o folosire nerationala a resurselor. Au fost preluate
modele din tarile dezvoltate si translatate in tarile in curs de dezvoltare.
4. Tehnologii de sanatate neadecvate problemelor specifice.
Sursele de informatii
♦ inregistrarile totale si continui ale deceselor la serviciul de stare civila de pe langa primarii, pe baza
certificatului medical constatator al mortii, completat de medicul care a constatat decesul;
♦ informatii privind numarul populatiei si structura populatiei in functie de o serie de variabile (sex,
varsta, mediu de rezistenta, etc.).
Metode de analiza
Analiza transversala a mortalitatii, desi este mai putin exacta deoarece sunt luate in studiu decese apartinand
mai multor generatii, fiecare generatie avand factori de risc si de protectie diferiti de alta generatie, fiind
simpla, este cea mai comuna.
1. Rata de mortalitate generala (indicele brut de mortalitate) care masoara frecventa deceselor
la 1000 de locuitori.
2. Ratele specifice de mortalitate (pe sexe, pe grupe de varsta, medii de rezidenta, cauze
medicale de deces), care masoara frecventa deceselor in subpopulatii.
3. Mortalitatea proportionala (letalitatea), care reprezinta ponderea deceselor de o anumita
categorie din totalul deceselor.
42
4. Rata standardizata a mortalitatii.
5. Raportul standardizat de mortalitate (RSM).
6. Functiile biometrice din tabelele de mortalitate.
Se alege un model de mortalitate specifica pe grupe devarsta drept model de referinta, standard. Acest
model se aplica la structura pe grupe de varsta reala a fiecarei zone pe care o comparam, obtintandu-se
astfel frecventa asteptata a deceselor in ipoteza unui model standard de mortalitate specifica.
Aceasta metoda se recomanda a fi utilizata atunci cand se compara mortalitatea in populatii relativ mici.
Raportul standardizat am mortalitatii reprezinta raportul dintre numarul de decese observate si numarul
de decese asteptate. El masoara excesul de mortalitate inregistrat intr-o populatie fata de un model standard
de mortalitate specifica.
43
Tabela de mortalitate.
Reprezinta o metoda de masurare, analiza si comparare a mortalitatii. Permite calcularea unor indicatori
numiti functii biometrice si care sunt urmatorii:
Speranta de viata la nastere (durata medie a vietii) - e0 reprezinta un indicator sintetic al mortalitatii si in
acelasi timp al starii de sanatate. Este numarul mediu de ani pe care o persoana spera sa-l traiasca in
conditiile caracteristicilor modelului de mortalitate pe grupe de varsta a populatiei din care provine
persoana, pentru un anumit an.
Evolutia mortalitatii generale in Romania intre anii 1985-1997 este prezentata in figura.
44
In perioada imediat postbelica mortalitatea generala a fost mare ( valori de 20 si peste 20o/oo ), datorita
conditiilor social-economice si sanitare nefavorabile, a secetei si epidemiilor. Ca urmare a aplicarii unor
masuri cu caracter sanitar, mortalitatea cunoaste o scadere marcata ajungand sa inregistreze in 1956 valori
de 9-10 o/oo. Urmeaza o perioada de evolutie stationara in jurul valorii de 10 o/oo pentru ca incepand cu anul
1975 sa inregistreze o tendinta de crestere usoara ca urmare a schimbarilor survenite in structura pe grupe
de varsta a populatiei - cresterea ponderii varstnicilor. In ultimii 10 ani evolutia sa este relativ stationara cu
limite intre 10,4 si 11,6 o/oo. Rata standardizata a mortalitatii situeaza Romania printre tarile europene cu cea
mai mare mortalitate.
Mortalitatea creste cu varsta, ponderea deceselor la copii (0-14 ani) fiind de 2,8%, a adultilor de 30,2%, a
varstnicilor (65 ani si peste) de 67%(date pentru anul 1997).
Intre ultimii 30 ani se constata modificari importante in modelul mortalitatii specifice pe cauze, grupe de
varsta si sexe, dintre care mentionam: reducerea ponderii deceselor prin boli respiratorii si boli infecto-
contagioase in special la femei; cresterea importanta a ponderii deceselor prin tumori, in special la grupe de
varsta tinere si la sexul feminin; cresterea ponderii deceselor prin accidente la barbatii tineri si a bolilor
cardio-vasculare la adultul tanar si varstnic.
45
Distributia teritoriala a mortalitatii evidentiaza rate brute de mortalitate mari in judetele din vestul si
sudvestul tarii, judete cu o populatie imbatranita. In urma standardizarii judetele identificate ca fiind judete
cu o situatie defavorabila sunt : Satu-Mare, Tulcea, Bihor, Caras-Severin.
Cauzele de deces nu se distribuie in aceeasi ordine si nu au aceeasi intensitate in judete datorita ponderii
diferite cu care intervin factorii de risc biologici, ambientali, comportamentali si sanitari.
Speranta de viata la nastere (durata medie a vietii ) inregistreaza in Romania, in 1988-1990, una din cele
mai scazute valori din Europa: 69,56 ani ( penultimul loc). Durata medie a vietii la populatia feminina a fost
cu 6 ani mai mare decat cea a populatiei masculine. Aceasta situatie se datoreste mortalitatii infantile
ridicate si unei mortalitati mari la adultii de pana la 65 de ani, ca efect al acumularii unui complex de factori
negativi (subdezvoltarea economica, stresul, presiunea morala si insatisfactiile personale, un stil de viata
defavorabil sanatatii). Ca indicator sintetic al starii de sanatate speranta de viata la nastere prezinta valori
diferite de la un judet la altul (variatii intre 67-71 ani), reflectand astfel ca si in Rmania exista inechitatea
populatiei in raport cu sanatatea si serviciile de sanatate.
Mortalitatea infantila
Este definita ca fenomenul demografic al deceselor 0-1 an inregistrate in populatia de nascuti vii, intr-o
perioada data de timp si intr-un teritoriu.
Reprezinta un indicator specific de masurare si descriere a starii de sanatate a copiilor si in acelasi timp
este considerata ca un indice sintetic al starii de sanatate al unei populatii, pentru ca in determinarea
nivelului fenomenului sunt implicati o multitudine de factori, reflectind astfel actiunea concomitenta asupra
sanatatii copilului 0-1 an, atit a factorilor economico-sociali si de mediu, cit si a celor care tin de sistemul de
servicii de sanatate.
Scopul general al acestor metode: elaborarea unor masuri (strategii) de interventie in vederea
ameliorarii si controlului mortalitatii infantile.
Sursa datelor necesare masurarii, descrierii si analizei mortalitatii infantile poate fi reprezentata
de:
-datele de statistica sanitara curenta (prelucrarea informatiilor din fisele deceselor 0-1 an);
46
-anchetele medico-sociale special elaborate.
Studiul mortalitatii infantile, la fel ca si in cazul celorlalte fenomene demografice, se poate realiza intr-
o maniera transversala, de moment (un an calendaristic) sau intr-o maniera longitudinala (studiu pe o
generatie).
Anchetele epidemiologice descriptive permit evidentierea unor diferentieri ale mortalitatii infantile in
functie de o serie de caracteristici personale, de timp si de loc. Ele raspund, deci, la intrebarile:
-“la cine” apar decesele 0-1 an (descrierea fenomenului in functie de virsta la deces a copilului, de sex, de
mediu de rezistenta, de rang, de greutate la nastere, de cauza medicala a decesului, etc.);
Aceste anchete pot fi anchete de tip prospectiv (pe cohorta) sau anchete de tip retrospectiv (caz-
control). In cazul mortalitatii infantile, ancheta analitica este de fapt o ancheta pe o generatie, deoarece atit
in abordarea prospectiva cit si in cea retrospectiva, populatia luata in studiu este reprezentata de nascutii vii
ai unui an calendaristic.
2.riscul de deces infantil la copiii expusi unui factor de risc fata de cei ce nu sunt expusi (riscul relativ);
3.cu cit este mai mare riscul de deces infantil la copiii expusi actiunii factorului de risc fata de cei neexpusi
(riscul atribuibil);
4.impactul actiunii unui factor de risc in populatie prin calcularea fractiunii atribuibile, cu alte cuvinte cit i
se poate atribui unui factor de risc in nivelul mortalitatii infantile la generatia de nascuti vii studiata.
47
Principalii indicatori de masurare a mortalitatii infantile
48
5.Rata de mortalitate infantila pe cauze:
Dintre clasificarile intilnite in literatura de specialitate retinem clasificarea intr-o viziune sistemica,
clasificare convenabila atit pentru practica curenta cit si pentru cercetare.
Aceasta clasificare tine seama de integrarea biosistemului mama-copil in alte biosisteme: familia,
populatia, mediul (fizic si social), fiecare nivel de integrare necesitind interventia unui sector social.
1. Biosistemul mama-copil:
Factori endogeni:
49
-intoxicatii;
-accidente;
-factori de mediu (inclusiv asistenta medicala).
2. Factorii care tin de familie:
50
Caracteristici epidemiologice ale mortalitatii infantile in romania
In functie de nivelul mortalitatii infantile, Romania se situeaza pe unul din ultimele locuri printre tarile
europene.
Analiza regresiei ratei de mortalitate infantila in raport cu produsul national brut pe cap de locuitor si
cu ponderea cheltuielilor pentru sanatate alocate din produsul national brut arata ca Romania are o situatie
mai nefavorabila decit tarile cu nivel al produsului national brut pe cap de locuitor aproximativ egal cu al ei.
Mortalitatea infantila a inregistrat un ritm rapid de scadere dupa al doilea razboi mondial pina in 1965,
cind ritmul de reducere s-a incetinit mult.
51
In 1990 valoarea ratei de mortalitate infantila a fost de 26,9‰ la nivelul tarii, cu oscilatii intre 15,9‰ si
46,5‰ la nivelul judetelor, iar in 1992 rata a scazut la 23,4%. Tendinta de scadere s-a mentinut, in 1998
mortalitatea infantila a atins nivelul de 20,5‰.
Mortalitatea infantila este mai mare in mediul rural ca urmare a particularitatilor caracteristice acestui
mediu.
3. Mortalitatea infantila
3.2.pe grupe de virsta: se inregistreaza o structura specifica modelului tarilor in curs de dezvoltare,
caracterizat prin riscuri mari de deces. Astfel, predomina mortalitatea postneonatala (aproximativ 70% din
totalul deceselor infantile se produc dupa implinirea virstei de o luna).
♦ bolile respiratorii;
♦ cauze perinatale;
♦ malformatii congenitale;
♦ bolile infecto-parazitare;
♦ bolile digestive;
♦ accidentele.
52
Conceptul de planificare familială
Obiective pedagogice:
sã cunoascã conceptul de planificare familialã;
sã cunoascã factorii care influenţeazã atitudinea faţã de planificarea familialã
sã cunoascã factorii care determinã calitatea produsului de concepţie
sã cunoascã obiectivele strategiei naţionale de planificare familialã
sã cunoascã obiectivele de calitate în planificarea familialã
Atitudinea familiilor faţă de planificarea familială le poate împărţii în: familii de tip malthusian (care aplică
planificarea familială) şi familii de tip nemalthusian (care nu aplică planificarea familială).
OMS a elaborat un model ce cuprinde principalii factori care influenţează atitudinea faţă de
planificarea familială şi inter-relaţiile acestor factori :
53
Planificarea familială este importantă pentru viitorul ţării şi pentru viitorul lumii, cu toţii dorim să avem
copii sănătoşi, deştepţi şi frumoşi. O naţiune este mai ales ceea ce sunt şi vor deveni copiii ei, grija arătată şi
condiţiile oferite acestor copii, de la naşterea lor până în pragul maturităţii. Este şi mai bine când
componenta medicală a societăţii, sau mai bine zis, o parte a ei, îşi asumă responsabilitatea sănătăţii
reproducerii şi a calităţii produsului de concepţie. Determinarea calităţii produsului de concepţie ţine cont
de numeroşi factori umani ,sociali şi economici, subiectivi sau obiectivi:
• dreptul fundamental al femeii de a alege momentul concepţiei în funcţie de motivaţiile proprii
(sociale, religioase, economice).
• spaţializarea naşterilor: o sarcină reprezintă un efort din partea organismului matern, o
suprasolicitare, cu un consum suplimentar de substanţe nutritive minerale şi vitamine. Ca atare este
necesară o reglare conştientă a frecvenţei naşterilor şi a timpului scurs între două naşteri succesive.
Timpul minim necesar între două naşteri este de doi ani, în caz contrar pot apare doua situaţii
nedorite: creşterea mortalităţii infantile (punctul minim este atins de rata mortalităţii infantile atunci
când intervalul dintre două naşteri succesive este de 4 ani) sau /şi creşterea mortalităţii materne (aici
există influenţele spaţializării naşterilor şi a vârstei mamei; s-a observat că rata maximă de
mortalitate maternă se atinge în cazul femeilor sub 20 de ani şi a celor ce depăşesc 35 de ani, cu trei
sau mai mulţi copii, precum şi pentru femeile cu sarcini la un interval intergenezic mai mic de 2
ani.
• evitarea sarcinilor nedorite
• evitarea şi scăderea numărului întreruperilor voluntare de sarcină
54
• sfatul contraceptiv (consiliere) oferit fiecărei persoane care îl solicită, indiferent de sex, rasă sau
credinţă religioasă.
• sănătatea reproductivă a cuplului în general, a femeii în special prin depistarea patologiei aparatului
reproductiv, diagnosticul tratamentul şi momentul unei eventuale şi necesare abordări chirurgicale
• prevenirea, diagnosticul şi tratamentul bolilor cu transmitere sexuală (BTS).
• screening-ul citologiei colpo-cervicale
• diagnosticul şi urmărirea sarcinii
• diagnosticul şi consilierea adecvată partenerilor cu tulburări de dinamica şi partenerilor cu tulburări
de sensibilitate sexuală.
• activităţi de educaţie sexuală şi contraceptivă prin toate căile şi toate mediile sociale existente.
Toţi aceşti factori, aceste scopuri şi manopere medicale, se reîntâlnesc sub denumirea generică de
planificare familială – concept modern în lumea medicală internaţională, din păcate de multe ori
minimalizat în cea românească.
În România planificarea familială a intrat în drepturile sale din anul 1990, dar numărul de avorturi
chiar dacă a scăzut semnificativ rămâne mare (se înregistrează mai mult de 250.000 avorturi/an). Informaţii
privind numărul avorturilor şi ratele de mortalitate maternă sunt prezentate în tabelul următor:
55
♦ Ordonanţa de urgenţă 15072002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale
de sănătate.
♦ Ordinul MS nr. 20 din 1670172003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului
asigurărilor sociale de sănătate.
♦ Ordinul nr. 85/2002 al MSF şi al preşedintelui CNAS pentru aprobarea subprogramelor de sănătate
şi a normelor metodologice privind finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor prevăzuţi în
programele, respectiv în subprogramele de sănătate finanţate din bugetul MSF şi din bugetul
Fondului de asigurări sociale de sănătate.
În ultimii ani politica Guvernului a acordat mai multa atenţie sănătăţii familiei şi acest fapt s-a
reflectat în importanţa dată programelor de promovare a sănătăţii familiei. În anul 2001 au existat mai
multe programe naţionale care au avut ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate a mamei şi copilului, dintre
care cel mai important a fost Programul nr.12 de planificare familială şi protecţie a stării de sănătate a
mamei şi copilului (PN12) cu 22 de subprograme distincte. Programul 12 a urmărit reducerea numărului de
sarcini nedorite prin oferirea de servicii de planificare familială şi reducere a morbidităţii şi mortalităţii
infantile şi materne prin abordarea principalelor probleme de sănătate ale femeii şi copilului. În ceea ce
priveşte planificarea familială, subprogramele respective au avut ca scop creşterea numărului de femei cu
vârste între 16-45 ani utilizatoare de metode contraceptive şi reducerea numărului de sarcini nedorite şi a
avorturilor la cerere precum şi diagnosticul precoce al infertilităţii de cuplu. Printre obiectivele PN 12 s-au
numărat:
♦ oferirea de servicii de planificare familială tuturor femeilor care solicită acest lucru, inclusiv celor
care nu pot dovedi calitatea de asigurat.
♦ distribuirea de contraceptive prin mecanism central şi local.
♦ efectuarea de către medicii de planificare familială a activităţilor de informare, educare,
comunicare, formare profesională, cercetare, coordonare a activităţilor de planificare familială.
PN12 a fost finanţat de la bugetul de stat şi din donaţii şi a avut drept indicatori: indicatori fizici
(număr de utilizatori noi pe metode contraceptive, numărul de fişe de contracepţie tipărite,
numărul de registre zilnice de activitate tipărite).
♦ indicatori de rezultat (numărul de unităţi de contracepţie distribuite pentru fiecare metoda şi
numărul de persoane instruite să ofere servicii de contracepţie)
♦ indicatori de eficienţă (costul mediu/utilizator de contracepţie şi costul mediu/persoana instruită să
ofere servicii de contracepţie.
Pentru ca sănătatea reproducerii şi cea a sexualităţii reprezintă priorităţi majore ale OMS, în anul
2002 MS a lansat şi în România o strategie pe termen lung 2002-2006. Astfel din anul 2002 numărul
programelor naţionale de sănătate s-a redus la 4, iar programul de sănătate a Copilului şi Familiei se numără
printre acestea, iar pentru fundamentarea deciziilor referitoare la priorităţile intervenţiilor şi activităţilor a
56
fost propusă constituirea unui grup consultativ pentru sănătatea femeii, copilului şi familiei alcătuit din
reprezentanţi ai MS, CNAS, Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului, Institutul de Sănătate Publică
Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie.
Unul dintre scopurile Programului de Sănătate a Copilului şi Familiei (PN3) este reducerea
numărului de sarcini nedorite prin oferirea de servicii de planificare familială, reducerea morbidităţii şi
mortalităţii infantile şi materne prin abordarea principalelor probleme de sănătate a femeii şi copilului.
Dintre obiectivele strategice pe termen lung au fost propuse: creşterea prevalentei utilizării metodelor
moderne de contracepţie, scăderea numărului de avorturi, scăderea incidenţei BTS, creşterea gradului de
informare a populaţiei cu privire la metodele de prevenirea afecţiunilor specifice majore ale femeii şi
copilului, implementarea serviciilor de asistenţă comunitară ca interfaţă între serviciile medicale şi sociale
şi armonizarea cadrului legislativ referitor la sănătatea copilului şi familiei în conformitate cu cerinţele
Uniunii Europene. În cadrul domeniilor de sănătatea reproducerii şi informare –educare – comunicare (IEC)
sunt specificate următoarele intervenţii:
♦ Consolidarea asistenţei medicale primare pentru furnizarea serviciilor de sănătate a reproducerii în
strânsă legătură cu serviciile de specialitate prin:
♦ instruirea şi perfecţionarea personalului medical din asistenţa medicală primară şi de
specialitate.
♦ îmbunătăţirea comunicării între nivelurile naţional – local – furnizori prin întâlniri
periodice trimestriale.
♦ procurarea şi distribuţia de contraceptive gratuite şi cu plată
♦ tipărirea şi distribuţia de fişe şi formulare specifice (fişe de contracepţie, registre zilnice de
activitate şi formulare de raportare)
♦ Îmbunãtãţirea gradului de informare a populaţiei şi furnizorilor cu privire la metodele moderne de
contracepţie prin elaborarea şi prezentarea de materiale informative (afişe, pliante, broşuri, cărţi)
şi distribuţia materialelor mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte sănătatea reproducerii, mai sunt prevăzute şi următoarele: prevenirea cancerului
de col uterin prin depistarea activã precoce în asistenţa medicală primarã şi centre specializate, profilaxia
patologiei reproducerii umane prin fundamentarea şi organizarea unei reţele de centre de diagnostic pre şi
postnatal precum şi informarea colectivităţilor de copii şi adolescenţi cu privire la promovarea unui
comportament sanitar şi social sănătos.
Aceasta strategie vizează distribuţia de contraceptive gratuite nu numai prin cabinetele de
planificare familială, al căror număr este limitat şi nu poate acoperi întreaga populaţie- mai ales din mediul
rural-ci şi prin cabinetele medicilor de familie, ceea ce constituie o noutate. Contraceptivele gratuite se
acorda persoanelor din următoarele categorii: şomere, eleve şi studente, persoane care fac parte din familii
beneficiare de ajutor social, precum şi altor categorii de persoane fără venituri şi care prezintă dovezi în
acest sens. De asemenea, ca o noutate, ele se acordă tuturor femeilor cu domiciliul stabil în mediul rural şi
57
femeilor care efectuează un avort la cerere intr-o unitate sanitare publica. Toate contraceptivele sunt
preparate moderne eficiente şi lipsite de efecte nocive, din categoria contraceptivelor orale,injectabile şi a
dispozitivelor intrauterine.
O alta noutate importanta este reprezentata de introducerea pentru prima oara a contraceptivelor
orale şi injectabile în lista medicamentelor compensate, acest fapt contribuind la creşterea accesului
femeilor la contracepţie.
În paralel cu achiziţia şi distribuţia de contraceptive gratuite, strategia MS include şi instruirea
continuă a medicilor de familie în programe de planificare familială, astfel încât aceştia sa îşi actualizeze
cunoştinţele despre contracepţia moderna. O componenta importanta în curs de definire este reprezentata de
sistemul de evaluare şi control al calităţii serviciilor de planificare familială.
Acest program de contracepţie reprezintă primul program integrat în domeniul sănătăţii femeii,
care încorporează toate nivelele asistentei medicale până la nivelul asistentei primare, care include aspecte
de instruire, logistica, evaluare şi care beneficiază de finanţare combinată din partea MSF şi a principalilor
donatori internaţionali activi în domeniu.
58
informaţii privind avantajele ce rezidă din temporizarea unei prime sarcini, spaţializarea
naşterilor, reducerea numărului de copii născuţi de o singură femeie la 3 sau mai puţin, şi dacă se
poate întreruperea sarcinilor peste vârsta de 35 de ani.
♦ În acelaşi timp rolul medicului trebuie sa fie activ, concret şi coerent, încercând în permanenţă să
convingă factorii decizionali sociali şi politici asupra importanţei planificării familiale şi
necesitaţii asigurării de servicii de calitate, bine organizate şi conduse.
♦ Un alt rol important al medicului în cadrul serviciilor de planificare familială, este administrarea
lor. în multe situaţii medicul este cel care trebuie să organizeze o clinică de planificare familială,
să hotărască un plan de activitate, să împartă în mod judicios un buget, să supravegheze munca
personalului sanitar din subordine, inclusiv o corectă evidenţa a fişelor şi a datelor statistice
referitoare la clienţi.
Toate aceste sarcini expuse anterior sunt aşa cum am amintit, foarte diferite de la o regiune la alta, de la o
tară la alta ,în funcţie de o serie de factori: raportul dintre numărul de medici şi populate, gradul de
acceptabilitate a procedurilor de Planificare familială şi gradul de civilizaţie al populaţiei, gradul , nivelul şi
calitatea programelor şi serviciilor de planificare familiala în tara respectiva, interesul eşaloanelor sanitare
superioare cu privire la aspectele privind planificarea familială în teritoriu,etc..
În România, în linii mari, rolul medicului în activitatea de planificare familială este acelaşi şi anume:
diagnosticul clinic şi de laborator al sarcinii cu îndrumarea adecvată spre dispensarizare şi consultaţie
prenatală sau spre serviciul de întrerupere a sarcinii; stabilirea diagnosticului şi tratamentul sterilităţii şi
infertilităţii; desfăşoară activităţi de profilaxie, diagnostic şi tratament al bolilor cu transmitere sexuală; se
implica în crearea şi derularea de programe de screening pentru depistarea cancerului genito-mamar;
diagnosticul şi tratamentul bolilor inflamatorii pelvine.
În afara activităţii de asistenţa medicală menţionată, medicul are de efectuat o serie de acţiuni de informare,
educare şi consiliere în probleme de sănătatea reproducerii umane, acţiuni desfăşurate la modul individual,
de cuplu, sau grupuri mici.
Este de dorit ca această activitate să se desfăşoare în unităţile de învăţământ de toate nivelele în mass-
media, sau focalizate pe unele grupuri ţintă, scopul fiind cel al transmiterii şi răspândirii informaţiilor
59
corecte şi coerente privind sănătatea reproducerii în general şi planificarea familială în special, în vederea
creşterii acceptabilităţii contracepţiei, având ca rezultat scăderea numărului de avorturi la cerere şi a
sarcinilor nedorite în general.
Atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, planificarea familială se situează undeva la limita
dintre medical şi social . În această activitate complexă sunt implicaţi medici de medicină generală, de
medicină şcolară şi, uneori, chiar şi psihiatrii, asistenţi medicali, psihologi, profesori, asistenţi sociale,
jurişti etc.
Necesitatea acestei variate palete de specialişti este dată de complexitatea problemelor la care
planificarea familială e obligată să le găsească rezolvare la un nivel calitativ cât mai ridicat. „Umbrela
planificării familiale” acoperă: contracepţia, prevenirea, diagnosticul şi tratamentul BTS, scăderea
morbidităţii şi mortalităţii materno-infantile, scăderea şi prevenirea abandonului, consilierea psiho-sexuală,
consilierea pentru tineri, avortul, sterilizarea voluntara, infertilitatea/ sterilitatea, sfatul genetic, consultul
prenupţial, adopţie, aspecte psihologice.
Figura - Umbrela planificării familiale
Consecinţele la nivel mondial ale lipsei unor servicii adecvate de sănătate a reproducerii (incluzând
pe lângă servicii de planificare familială şi îngrijirea obstetricală de urgentă, asistenţa medicală pe durata
sarcinii şi lăuziei, etc.) pot fi extrem de grave. Astfel la fiecare minut o femeie moare din cauze legate de
sarcina, zilnic 14.000 de persoane se infectează cu HIV, anual mor 500.000 de femei şi 7 milioane de nou
născuţi. Pe planetă trăiesc astăzi aproximativ 6 miliarde de oameni şi există posibilitatea ca acest număr să
crească cu 50% în următorii 50 de ani. Alegerile făcute astăzi de oameni vor avea un impact major pentru
60
sănătatea planetei. In România se constată o reducere a populaţiei prin natalitate scăzută, prin o mortalitate
care se menţine peste nivelele europene şi prin emigraţie. Dacă se doreşte un spor al natalităţii în ţara
noastră – copii doriţi rezultaţi din cupluri legal constituite – principala soluţie este combaterea sărăciei şi
îndreptarea mai multor resurse către femei şi sănătatea reproducerii.
În ceea ce priveşte limitele planificării familiale trebuie consemnat că lipsa informaţiilor despre
serviciile de planificare familială poate constitui un handicap important pentru ca populaţia să se adreseze
acestor servicii (este nevoie de informare, educare şi comunicare în acest domeniu). O altă limită a
planificării familiale poate fi considerată ca fiind preţul contraceptivelor. Un pas important a fost făcut
oferindu-se gratuit contracepţionale categoriilor sociale defavorizate.
61
educare şi comunicare (IEC) în domeniul sănătăţii reproducerii, destinate femeii, trebuie să fie accesibile
pentru ele, iar informaţiile nu trebuie să fie simpliste sau condescendente. Aspectele sănătăţii reproducerii
trebuie să fie în concordanţa cu ciclul vieţii şi cu fiecare aspect din viaţa femeii.
Consideraţii despre implicarea bărbaţilor în creşterea calităţii serviciilor de sănătate a reproducerii
Este un lucru deja înţeles ca sănătatea reproducerii are nevoie de suportul şi participarea bărbaţilor.
Bărbaţii , în calitate de parteneri, lideri ai comunităţii sau lideri guvernamentali trebuie să fie implicaţi în
programele de sănătate a reproducerii. Este important să se ştie ce vor bărbaţii şi ce nevoi au în legătură cu
planificare familială şi sănătatea reproducerii. Creşterea participării bărbaţilor în programele de planificare
familială trebuie să înceapă cu înţelegerea punctului lor de vedere şi cu perceperea nevoilor lor distincte de
cele ale femeilor. Stereotipia de “macho man” este contraproductivă şi limitează accesibilitatea la
informaţie; în acelaşi timp nu trebuie uitat potenţialul bărbaţilor de a influenţa negativ luarea deciziilor de
către femei. Este bine ştiut că multe femei simt că trebuie să folosească contracepţia fără să vorbească cu
partenerii lor, chiar şi în prezenţa unui consilier, pentru că se tem de represalii.
Bărbaţii au în promovarea propriei sănătăţi a reproducerii un rol tot atât de important ca cel al
femeilor sau tinerilor. Toate ţările trebuie să înţeleagă faptul că, bărbaţii, dacă sunt corect informaţi pot
servi drept „agenţi” care să aducă şi să convingă femeile să accepte şi să practice planificarea familială.
Implicarea bărbaţilor în sănătatea reproducerii aduce rezultate benefice în ceea ce priveşte prevenţia BTS.
Dezvoltarea serviciilor de IEC în domeniul sănătăţii reproducerii având drept ţintă bărbaţii a crescut
numărul bărbaţilor care-şi însoţesc partenerele la consulturile antenatale şi postnatale. În multe ţări, în
maternităţi se amenajează spaţii speciale pentru partenerii femeilor care sunt în travaliu şi nasc. Dacă
bărbaţilor le sunt oferite servicii de sănătate sexuală mai comprehensive nu numai că vor apela la aceste
servicii mai frecvent pentru temerile şi nevoile lor, dar vor fi mult mai deschişi la ideea altor intervenţii în
domeniul sănătăţii reproducerii, cum ar fi implicarea bărbaţilor pentru a îmbunătăţii sănătatea femeii sau
responsabilitatea pentru un comportament sexual sănătos.
Consideraţii despre implicarea tinerilor în creşterea calităţii serviciilor de sănătate a reproducerii
Proiectele de sănătate a reproducerii pentru tineri pot fi controversate. Părinţilor, politicienilor sau
grupurilor religioase le este teamă că discuţia despre sexualitate, planificare familială sau oferirea de
servicii de contracepţie încurajează promiscuitatea sau grăbesc sexul premarital. Datorită sensibilităţii
subiectului, astfel de proiecte trebuie începute la o scară mai mică şi apoi extinse, încetul cu încetul şi
trebuie să implice tinerii în calitate de designeri, implementatori şi purtători de cuvânt.
62
SĂNĂTATEA FAMILIEI
Obiective educationale:
- definirea conceptului de familie si sanatate familiala
- cunoasterea principalelor caracteristici medico-sociale ale familiei
- descrierea principalelor caracteristici demografice ale familiei
- descrierea conceptului de planificare familiala
- cunoasterea principalelor probleme de sanatate legate de planificarea familiala
Noţiunea de familie
Deşi fiecare dintre noi am putea spune ce este o familie, acest tip de grup social este destul de greu
de definit.
Abordarea poate fi diferită; din punct de vedere sociologic familia este un nucleu social constituit
pe baza relaţiilor de căsătorie, consangvinitate şi rudenie, membrii grupului împărtăşind sentimente,
aspiraţii şi valori comune. Din perspectivă juridică, familia este un grup între care s-au stabilit un set de
drepturi şi obligaţii, reglementatt prin norme legale.
Deşi foarte asemănătoare cele două abordări nu se suprapun; cel mai bun exemplu este cuplul
separat prin divorţ care nu mai îndeplineşte funcţiile unei familii dar între care există reglementări legale
privind tutela şi sprijinul financiar acordat copiilor minori.
În limbajul comun termenul de familie este folosit atât pentru familia din care provine un individ
cât şi pentru familia constituită prin căsătorie. Sociologia face distincţie între familia de origine şi cea
conjugală, fiecare individ făcând parte din două familii nucleare: familia părinţilor săi şi familia de
procreaţie.
Relaţiile din cadrul unei familii pot fi reduse la patru categorii principale:
Relaţii dintre soţi
Relaţii dintre părinţi şi copii
Relaţii dintre descendenţi ( copiii aceluiaţi cuplu)
Relaţii între membrii cuplului şi alte persoane ( socri, cumnaţi); acest tip de relaţii este dependent
de societatea în care evoluează ( spre exemplu este foarte important în ţările arabe).
Familia are la bază, de fapt, un ansamblu de roluri şi statusuri sociale; îndeplinirea lor este controlată
atât de familia de origine cât şi de comunitatea în care trăieşte individul. Pregătirea pentru exercitarea
acestor roluri se face pe baza unor modele sociale. În familiile în care învăţarea rolurilor nu se face în mod
adecvat indivizii sunt predispuşi la eşecuri de rol.
Referindu-ne la sănătatea familiei putem să aducem în atenţie definiţia OMS conform căreia aceasta
înseamnă mult mai mult decât suma sănătăţii individuale a persoanelor componente ale familiei; sănătatea
familiei exprimă interrelaţiile care se stabilesc în cadrul acestui grup social.
63
OMS recomandă patru grupe de indicatori pentru măsurarea sănătăţii familiei şi anume:
Factori demografici – structura familiei, mărimea medie a familiei, tipul de familie, ciclu de
viaţă al familiei,
Factori medicali – prevalenţa factorilor de risc în familie, prevalenţa bolilor în familie,
agregarea bolilor în familie
Factori sociologici – ţin de abordarea sociologică a sănătăţii familiei în literatura de specialitate
existând noţiunea de “APGAR al familiei”
Factori economici – costul bolii pentru familie, impactul bolii asupra familiei.
Tipologia familiei
Cel mai important criteriu de clasificare a familiei este reprezentat de relaţiile de rudenie. Astfel există
familie nucleară şi familie extinsă.
Familia nucleară este alcătuită dintr-o pereche maritală şi copii care locuiesc şi gospodăresc împreună.
♀════ ♂ ♀ - femeie
♂ - bărbat
═ - căsătorie
- descendenţă
☺ ☺ ☺ - copil
Familia extinsă – cuprinde nucleul familial şi alte rude şi generaţii. Cel mai frecvent familia extinsă
este alcătuită din bunici, părinţi, copii.
♀════ ♂ ♀ - femeie
♂ - bărbat
═ - căsătorie
- descendenţă
☻ ═☺ ☺═ ☻ ☺ - copil
☺ ☺ ☺ ☺
Familia nucleară şi familia extinsă , aşa cum au fost prezentate, sunt tipuri ideale , cazurile concrete
fiind abateri de la modelul teoretic ( ex. cuplul fără copii).
Există familii patriarhale, în care relaţiile economice, politice şi sociale sunt controlate de bărbaţi şi
familii matriarhale unde relaţiile de familie, mai puţin celelalte, sunt dominate de femei.
64
În societatea modernă are loc o extensie a familiilor monoparentale- copii cu un singur părinte- în care
cele matrifocale sunt majoritare.
Istoria familiei cunoaşte următoarele forme de căsătorie:
monogamia – căsătoria dintre un bărbat şi o femeie
poligamia – căsătoria dintre un bărbat şi mai multe femei ( poliginie) şi căsătoria dintre o femeie şi mai
mulţi bărbaţi ( poliandrie).
Cea mai răspândită formă de căsătorie este monogamia.
Studiile de antropologie arată că poligamia este puternic corelată cu factori economici. Astfel există o
poligamie elitistă, practicată de indivizi care au resurse pentru a întreţine mai mulţi parteneri, şi o
poligamie populară care reprezintă o uniune între persoane în vederea maximizării beneficiului economic.
Tipurile de mariaj se explică prin interacţiunea complexă dintre factorii geografici, tehnologici,
culturali, economici şi demografici.
Există o foarte mare diversitate de forme pentru exercitarea rolurilor ( ex. un tată poate fi înţelegător şi
empatic altul poate fi foarte aspru). Cu toate acestea depăşirea anumitor marje de variaţie poate
determina scăderea solidarităţii familiale sau chiar destrămarea familiei.
♦ familii cu structuri autoritare – în care bărbatul este principalul deţinător de autoritate; această
poziţie era legitimată legal în reglementările juridice mai vechi. Bărbatul decide asupra modului
de organizare a gospodărie, asupra diviziunii rolurilor în cadrul familiei, asupra căsătoriei
copiilor, asupra relaţiilor familiei cu exteriorul.
♦ familii cu structuri egalitare – exercitarea autorităţii este egală şi există o diminuare relativă a
autorităţii părinţilor asupra copiilor.
♦ Deşi există mai multe clasificări ale funcţiilor familiei cea mai utilizată este a profesorului H. Stahl:
♦ Funcţii interne – prin care se asigură membrilor familiei afecţiune, protecţie.
• Funcţii biologice şi sanitare – satisfacţie sexuală, procreare, dezvoltarea biologică normală a membrilor
familiei
65
• Funcţii economice – organizarea gospodăriei şi acumularea de resurse necesare funcţionării menajului
pe baza unui buget comun
• Funcţii pedagogico-educative şi morale – asigură socializarea copiilor
♦ Funcţii externe – prin care se asigură relaţionarea familiei cu exteriorul
Egoism
Nesinceritate
Insuccese
Comportament refractar
Comportament deviant
66
Funcţia biologică a familiei asigură individului o anumită securitate emoţională, un anumit confort;
afectivitatea este principala caracteristică prin care familia se deosebeşte de alte grupuri sociale. Deşi
societatea modernă este extrem de permisivă cu privire la raporturile sexuale premaritale şi extraconjugale,
familia rămâne principalul loc de de satisfacere a necesităţilor sexuale.
Comportamentul procreativ este, alături de cel nupţial, expresia unui model cultural complex care se
formează în timp şi suportă influenţa multiplilor factori. Acest tip de comportament poate fi influenţat:
la nivelul cuplului
♦ vârsta soţiei
♦ dorinţa de a avea copii
♦ durata căsătoriei
♦ starea de sănătate a cuplului
♦ utilizarea de mijloace contraceptive
♦ nivelul de instrucţie al partenerilor
♦ angajarea profesională
♦ comunicarea între parteneri
la nivelul societăţii - nivelul de dezvoltare economico-socială
♦ politicile sociale în sfera familiei
♦ legislaţia familiei
În societatea modernă datorită schimbării formelor de organizare şi asociere familială se constată:
Funcţia economică rezidă, în principal, în realizarea unor venituri suficiente pentru satisfacerea
nevoilor familiei; în mod normal familia trebuie să asigure cadrul material pentru satisfacerea
corespunzătoare a nevoilor tuturor membrilor. Tradiţional funcţia economică are trei deimensiuni:
♦ componenta productivă – producerea în gospodărie a bunurilor şi serviciilor necesare
♦ componenta care priveşte orientarea profesională a descendenţilor
♦ componenta financiară – administrarea unui buget de venituri şi cheltuieli pentru acoperirea
nevoilor familiei
67
Societatea contemporană acordă un rol mai mic componentei productive şi de profesionalizare a
descendenţilor. În plus, acumularea de patrimoniu , folosit de membrii familiei şi transferat ( parţial sau
total) copiilor, reprezintă o componentă importantă a funcţiei economice.
Deşi există independenţa financiară a soţilor, administrarea unui buget comun rămâne o
componentă de bază a majorităţii familiilor. Institutul de Cercetări pentru Calitatea Vieţii din România a
adoptat trei praguri pentru analiza nivelului de trai:
♦ decent
♦ de tranziţie
♦ de subzistenţă
Subzistenţa reprezintă necesităţile primare ale organismului, cărora li se adaugă cele de statut
social, autonomie şi autorealizare. Nivelul de subzistenţă se stabileşte într-un context economic şi social;
spre exemplu pentru ţările în curs de dezvoltare există două praguri de sărăcie: 250$ şi 350$ pe locuitor pe
an în timp ce pentru ţările dezvoltate funcţionează alţi parametri. Engel a formulat următoarea concluzie “
Există o relaţie direct proporţională între nivelul de sărăcie al unei familii şi volumul cheltuielilor necesare
asigurării subzistenţei fizice, incluzând în acestea hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, igiena familiei”.
Comportamentul de consum este “ raţional în mod natural; oamenii cumpără mai întâi ceea ce le satisface
nevoile reale şi în ordine de prioritate” ( E.Zamfir). Indicatorul cheltuielilor pentru hrană este de 16-17%
din totalul veniturilor în Austria şi Danemarca, 45% în Cehia şi 60% în România.
Bugetul de familie reprezintă un barometru fidel al nivelului de trai relevând următoarele aspecte:
Sociologul francez Chombart de Lauwe apreciază că echilibrul bugetar variază în funcţie de crizele
economice, de vârsta membrilor familiei, de ritmurile de efectuare a cheltuielilor etc. Societatea
contemporană a restructurat funcţia economică a familiei, păstrând latura ei de consum astfel că se poate
constata:
68
♦ tinerii vor să parcurgă un proces de instruire prin care să deprindă o profesie aducătoare de venituri
mari
♦ gestionarea bugetului, structura cheltuielilor este diversificată în funcţie de cerinţele societăţii
moderne.
Problematica economică a familiei include existenţa unei locuinţe, dotarea şi funcţionarea ei pentru
grupul respectiv. Locuinţa asigură protecţie fizică şi socială indivizilor, posibilitatea refacerii capacităţii
de muncă. Problema spaţiului de locuit trebuie analizată în contextul unei societăţi date, raportate la
nivelul de dezvoltare economico-socială. Există mai mulţi indicatori :
Funcţia pedagogico-educativă are drept scop socializarea care însoţeşte întreaga existenţă a
omului, orientându-l spre comportamente socialmente acceptabile. Definită ca un “proces psihosocial de
transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup
sau unei comunităţi în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane” socializarea îşi are
bazele în sânul familiei.
Utilitatea procesului de socializare rezidă din următoarele:
♦ socializarea formează educaţia, stăpânirea instinctelor şi nevoilor, satisfacerea lor într-un mod
prevăzut de societatea respectivă;
♦ socializarea insuflă aspiraţii şi năzuinţe în vederea obţinerii unor lucruri sau calităţi, a unui
prestigiu;
♦ socializarea permite transmiterea unor cunoştinţe şi posibilitatea satisfacerii unor roluri;
♦ socializarea asigură o calificare profesională.
În orice societate familia este prima instanţă de socializare atât ca etapă a acestui proces cât şi ca
amprentă fundamenntală asupra personalităţii individului. În cadrul familiei copilul îşi însuşeşte normele
şi valorile sociale, devenind apt să relaţioneze cu ceilalţi membri ai societăţii. În cadrul familiei
socializarea are mai multe componente:
69
În familie se realizează socializarea de bază sau primară. Copilul învaţă că indivizii au interese, dorinţe
şi obiceiuri de care celălalt trebuie să ţină seama, învaţă că trebuie să împartă resurse limitate (locuinţă,
hrană, obiecte), învaţă cum aşteaptă societatea ca el să se poarte, învaţă cum să acţioneze pentru a-şi
satisface un scop.
În societatea modernă funcţia socializatoare a familiei a început să fie preluată de alte instituţii
sociale – şcoală, mijloace de comunicare în masă. Cu toate acestea familia continuă să rămână principala
instituţie de socializare, mai ales că acest proces se realizează într-un climat de afectivitate care facilitează
transmiterea şi însuşirea valorilor şi normelor sociale.
Se apreciază că orice copil are nevoie de o familie dar nu orice fel de familie. Familia cu deficienţe
educaţionale va constitui un cadru neadecvat formării tânărului. Eşecurile socializării în familie au
consecinţe negative la nivelul societăţii. Pot exista situaţii în care socializarea în familie se realizează în
discordanţă cu normele şi valorile sociale generale. Acest tip de socializare poartă numele de socializare
negativă iar copiii socializaţi în acest mod vor fi neintegraţi şi în conflict permanent cu societatea.
Există trei tipuri de familii:
♦ familii înalt educogene – sprijină educarea tinerilor, le asigură condiţii pentru realizarea unei
pregătiri profesionale şi culturale adecvate, pentru petrecerea timpului liber în mod util şi plăcut,
realizând legătura cu şcoala pentru a asigura controlul activităţilor din această sferă;
♦ familii educogene satisfăcătoare – asigură copiilor condiţii de educaţie familială, se preocupă de
reuşita lor profesională fără a organiza şi controla sistematic activităţile acestora;
♦ familiii nesatisfăcătoare educogen – climat psihic necorespunzător, relaţii reci sau de indiferenţă,
slab control parental, insuccese profesionale ale copiilor.
O serie de teorii psihologice afirmă că socializarea este un proces de maturizare progresivă a normelor şi
valorilor, modurilor de a interacţiona cu ceilalţi. În acest proces de maturizare progresivă,
comportamentul şi atitudinea părinţilor, complementare cu ale altor persoane din mediul apropiat
reprezintă experienţe de socializare decisive pentru evoluţia ulterioară a personalităţii copilului.În mod
ideal familia ar trebui să îndeplinească toate funcţiile. În realitate aceste funcţii sunt îndeplinite diferit;
există familii bogate financiar cu mari carenţe funcţionale. Disfuncţiile din cadrul familiei se reflectă
asupra soţilor, asupra copiilor, asupra relaţiilor familiei cu exteriorul.
70
Disoluţia familiei
Disfuncţiile din cadrul familiei devin evidente în condiţiile separării partenerilor. Rata divorţialităţii
a crescut după cel de-al doilea război mondial. Cauzele generale (macrosociale) ale creşterii acestei rate
sunt:
♦ Emanciparea economică a femeii
♦ Distanţa mare dintre locuinţă şi locul de muncă
♦ Liberalizarea vieţii sociale
♦ Modificarea mentalităţii despre divorţ
Factorii specifici care operează în stabilitatea conjugală pot fi grupaţi astfel:
Variabile premaritale:
♦ Şcolarizarea sensibil egală este un factor de scădere a probabilităţii disoluţiei maritale
♦ Statutul social al părinţilor şi mediul de provenienţă – distanţa mare dintre mediile
sociale produce instabilitate maritală
♦ Vârsta la căsătorie – cu cît vârsta la căsătorie este mai mică cu atât probabilitatea de
divorţ este mai mare
♦ Etnia – mariajele interetnice sunt mai puţin stabile
Variabile de investiţie
♦ Capital domestic ( locuinţă, bunuri) – partenerii cu riscul de despărţire nu investesc mult
în căsnicie
♦ Copiii – favorizează stabilitatea cuplului
♦ Investiţii psihologice – cu cât ataşamentul faţă de membrii familiei este mai mare cu atât
scade probabilitatea despărţirii
Variabile psiho-sociale
♦ Atitudinea faţă de divorţ - este puternic corelată cu religia şi socializarea
♦ Compatibilitatea trăsăturilor de personalitate şi axiologice
♦ Rolurile şi aşteptările de rol din grupul familial
Divorţul este sfârşitul unui drum parcurs de cei doi parteneri, disoluţia căsătoriei parcurgând mai multe
etape:
71
♦ Pozitive – se sfârşeşte o situaţie stresantă, există posibilitatea formării unui nou cuplu
♦ Negative – care se reflectă atât asupra partenerilor cât şi asupra copiilor şi părinţilor celor care
divorţează. În absenţa unui părinte securitatea afectivă a copilului este grav afectată, putându-se
constata irascibilitate, scăderea performanţelor şcolare. Divorţul parental provoacă o slăbire a
relaţiilor dintre părintele plecat şi urmaş. Realitatea atestă că există situaţii extrem de diverse:
♦ Copii care resping părintele considerat vinovat de divorţ
♦ Copii care regretă şi resimt ruptura familiei
♦ Copii fericiţi de soluţia adoptată şi o apreciază ca salvatoare de la o situaţie tensionată,
violentă.
Divorţul antrenează modificări la nivelul tuturor funcţiilor familiale. Funcţiile economice, de socializare
cunosc o restructurare de cele mai multe ori negativă.
În afară de divorţ un alt eveniment care conduce la disoluţia familiei este decesul unuia dintre
parteneri. Acest motiv este însă extrem de puţin menţionat în literatura de specialitate. La o analiză atentă
consecinţele sunt similare cu cele rezultate din divorţ cu menţiunea că trauma psihică poate fi mai mare
pentru supravieţuitor. De asemenea nu putem vorbi în acest caz de consecinţe pozitive.
Ca o concluzie la subcapitolul 1.4 putem menţiona ceea ce scrie în Codul Familiei referitor la
desfacerea căsătoriei (ceea ce nu este însă identic cu disoluţia familiei!):
“Cauzele desfacerii căsătoriei pot fi:
a. moartea unuia din soţi
b. declararea judecătorească a morţii unuia din soţi
c. desfacerea căsătoriei prin recăsătorirea soţului celui ce fusese declarat mort
d. divorţul”.
♦ Menaje formate dintr-o singură persoană care a optat pentru celibat definitiv
♦ Menaje familiale formate din două persoane care convieţuiesc împreună
♦ Menaje nefamiliale formate din persoane între care nu se stabilesc relaţii sexuale
♦ Menaje formate dintr-un singur părinte şi unul sau mai mulţi copii
♦ Familii nucleare propriu-zise
♦ Familii formate din mai multe generaţii
72
Menajele/ familiile prezentate mai sus au avut, în ultimii ani, o dinamică diferită, deţinând o pondere
diferită de la o societate la alta. Ponderea familiei nucleare a scăzut îm toate ţările Europei, crescând
ponderea familiei consensuale, a familiei monoparentale şi a menajelor nefamilale.
Concubinajul este acea situaţie în care un cuplu care are o relaţie sexuală locuieşte împreună fără
să fie căsătorit – a devenit cea mai răspândită formă de model familial alternativ.
Datele recensămintelor şi unele cercetări demografice au arătat că fenomenul coabitării a luat
proporţii mari în ţările nordice şi este în creştere în restul Europei. Pentru un număr mare de cupluri familia
consensuală este o etapă tranzitorie în comportamentul nupţial.
Universitatea din Essex a întreprins un studiu care arată ce se întâmplă cu relaţiile de concubinaj
după 10 ani; rezultatul acestui studiu confirmă teoria că cei mai mulţi concep concubinajul ca o căsătorie
“de probă”.
Fig. – Evoluţia relaţiilor de concubinaj după 10 ani
Celibatul
Creşterea numărului de persoane care aleg să trăiască singure se datorează:
73
o celibatul este folositor carierei profesionale deoarece permite persoanei să se concentreze
asupra muncii
o celibatul face posibil un număr mai mare de experienţe sexuale, permiţând o totală libertate
şi autonomie
o celibatarii sufereau de izolare şi singurătate, în condiţiile în care majoritatea persoanelor de
aceeaşi vârstă erau căsătoriţi
În total, cei mai mulţi găseau că argumentele în favoarea căsătoriei erau mai mari decât motivele
pentru a rămâne singuri.
Pe plan demografic celibatul are consecinţe negative:
o scăderea nupţialităţii
o scăderea natalităţii
o dezechilibre demografice
Familiile monoparentale
Familiile monoparentale prezintă particularităţi cu referire, în special, la perturbările de rol, la
restructurarea, diminuarea sau potenţarea unora din funcţii. Aceste particularităţi pot fi:
o În plan material – insuficienţa veniturilor, capacitate scăzută de acoperire a unor tipuri de
nevoi, orientare unidirecţională a consumului
o În plan biologic – există probleme legate de sexualitate şi de restângerea descendenţei
o În plan afectiv – lipsa partenerului şi a dragostei conjugale, lipsa timpului pentru
comunicarea propriu-zisă cu copiii.
Familiile homosexuale
Mulţi bărbaţi şi femei homosexuali trăiesc în prezent în relaţii stabile; unii chiar s-au căsătorit formal
deşi aceste ceremonii nu au relevanţă în faţa legii. Toleranţa faţă de homosexualitate a fost însoţită de o
tendinţă crescândă a tribunalelor de a acorda custodia copiilor unor mame care trăiau în relaţii
homosexuale. În plus, tehnicile de inseminare artificială acordă şansa femeilor de a putea avea copii fără
relaţii heterosexuale.
Comunitatea
Criticile aduse la adresa familiei au determinat, în secolul al XIX-lea, apariţia ideii că familia poate
fi înlocuită cu forme comunitare de convieţuire.
Cel mai important exemplu contemporan de viaţă comunitară este kibbutz - ul, care reprezintă o
comunitate de familii şi de indivizi care cooperează în vederea creşterii copiilor. În Israel există peste 250
kibbutz-uri care cuprind aproximativ 100000 membri. Fiecare kibbutz se comportă ca şi cum ar fi o singură
familie, îngrijirea copiilor fiind considerată responsabilitatea întregii comunităţi. În unele dintre ele copiii
74
trăiesc în “case ale copiilor”, construite special. Iniţial intenţia a fost de a se desprinde de natura
individualistă, competitivă a societăţii moderne. De-a lungul anilor majoritatea kibbutz-urilor au optat
pentru aranjamente de viaţă mai convenţionale astfel că, astăzi, casele copiilor pot fi considerate mai mult
locuri în care sunt asigurate servicii de supraveghere a copiilor decât locuri care exprimă responsabilitatea
comunală pentru creşterea lor.
Creşterea numărului de persoane care optează pentru modele familiale alternative se datorează
fenomenelor şi proceselor sociale obiective care au antrenat modificări la nivelul structurii şi funcţiei
familiei:
o Angajarea femeii în activităţi extrafamiliale
o Procesul de mobilitate teritorială
o Urbanizarea şi modernizarea
o Creşterea independenţei economice a tinerilor
o Creşterea gradului de şcolarizare a populaţiei
o Creşterea permisivităţii sociale la noile forme de comportament
o Efecte de contagiune, de împrumut a unor modele comportamentale de la un grup la altul
şi chiar de la o societate la alta.
Familia şi societatea
75
SOCIETĂŢI SOCIETĂŢI
TRADIŢIONALE MODERNE
NR. DE PARTENERI Monogamie Monogamie
CONJUGALI Poligamie
CONCOMITENŢI
ALEGEREA Alegerea este făcută de Alegere relativ liberă făcută
PARTENERULUI părinţi pentru a întări puterea de parteneri
familiei
REZIDENŢĂ Patrilocală Nelocală
Matrilocală
Ambilocală
RELAŢII DE Relaţii patriarhale, rareori Putere relativ asemănătoare
PUTERE matriarhale a femeilor şi bărbaţilor
RELAŢIA PĂRINŢI- Autoritate şi dominanţă Toleranţă mare, egalitate
COPII părintească relativă părinţi-copii
FUNCŢIILE Concentrare pe protecţia Mediu de siguranţă
FAMILIEI grupului de rudenie ca întreg pentru copii
Suport moral pentru
membrii familiei
conjugale
STRUCTURA Extinsă Nucleară
Modele familiale
alternative
Schimbările în comportamentul nupţial nu privesc doar pe cei implicaţi în relaţiile familiale; ele
prezintă interes pentru societate în ansamblul ei. Pe măsura dezvoltării economice şi sociale reţeaua de
relaţii familie-societate a devenit mai densă şi mai complexă. Integrată tot mai mult în societatea globală,
familia este tot mai mult condiţionată de schibările economice şi sociale şi, la rândul ei, influenţează tot mai
mult dinamismul social. W. Goode afirmă că raportul industrializare-tipuri de familie trebuie considerat în
termen de condiţionări reciproce; dacă revoluţia industrială din Europa a modificat hotărâtor familia şi o
anumită formă de familie existentă în Europa preindustrială a facilitat industrialismul şi creşterea eficienţei
economice.
Cele mai importante dimensiuni ale relaţiei familie-societate sunt următoarele:
o Statul exercită asupra familiei şi prin familie un control social prin: legislaţia familiei,
stategii de muncă şi salarizare, politici de asistenţă socială şi protecţie a copiilor, de
combatere a violenţei în familie.
o Existenţa unui disens axiologic între generaţii dar există şi continuitate; tineri manifestă
abateri mari în comportamentul cotidian personal dar se raliază la valorile şi normele
sociale dezirabile în probleme majore ( proiecte personale, necesitatea organizării sociale)
76
o Relaţiile părinţi-copii sunt sub semnul socialului; aceste relaţii sunt dependente de clasa
socială, mediul urban/rural, gradul de dezvoltare economică a ţării.
o Sistemul parental susţine membrii săi pentru promovarea socială pe diferite planuri:
şcolar, profesional, marital, habitual.
Schimbările în comportamentele nupţiale şi în modelele familiale au consecinţe importante asupra
posibilităţilor de realizare a funcţiilor familiale. De cele mai multe ori consecinţele pozitive se combină
cu cele negative, şi nu întotdeauna ceea ce este perceput pozitiv pentru individ este pozitiv şi pentru
societate.Se poate spune că în societăţile dezvoltate familia produce mai mult venit naţional dar produce
mai puţini copii. Deşi pe termen scurt societatea devine mai bogată, pe temen lung prin scăderea
fertilităţii poate afecta posibilitatea dezvoltării economice şi sociale.
77
Demografia familiei
În cadrul demografiei s–a creat un domeniu specializat “demografia familiei“ definită de N.B Ryder
drept “studiul factorilor care determină numărul, mărimea şi compoziţia familiei“. Unul din conceptele
specifice acestuia, care s–a dezvoltat în ultimele 4–5 decenii este “ciclul de viaţă al familiei“ sau “ciclul
familial“ care creează posibilităţi mari de studiere a familiei.
Între momentul formării familiei prin căsătorie şi cel al dizolvării ei prin decesul unuia dintre soţi,
aceasta parcurge o serie de etape ce produc schimbări în structura, interrelaţiile şi comportamentul familial.
Etapele sunt delimitate de o serie de evenimente demografice: căsătoria, naşterea copiilor, căsătoria
copiilor, părăsirea casei părinteşti de către copii, decesul unuia dintre soţi. Prin extensie, în studiul vieţii
familiei mai pot fi utilizate şi alte elemente în afara celor demografice: intrarea în şcoală, intrarea în viaţa
economică activă, ieşirea la pensie, etc. Se obţine astfel o istorie complexă a familiei ale cărei informaţii
permit diverse analize.
Etapele de dezvoltare în cursul ciclului familial sunt multiple şi nu toate familiile trec prin toate
schimbările, dar majoritatea familiilor trec prin următoarele etape produse de Duvall:
• debutul familiei – familia începătoare – cuplul fără copii;
• naşterea copiilor – cel mai în vârstă copil < 30 luni;
• familia cu copii de vârstă preşcolară – 30 luni÷6 ani;
• familia cu copii de vârstă şcolară – cel mai în vârstă copil 6÷13 ani;
• familia cu copii adolescenţi – între 13÷20 ani;
• perioada de migrare – cuprinsă între momentul când primul şi ultimul copil părăsesc casa
părintească;
• familia “cuib gol“ – anii medii până la pensionare;
• perioada de bătrâneţe – de la pensionare până la moartea soţilor.
Se observă că elementul de bază al clasificării lui Duvall este copilul (apariţia, vârsta, şcolarizarea
sa).
Clasificarea etapelor ciclului familial propusă de Glick şi Parke are un caracter demografic:
♦ formarea familiei – prima căsătorie;
♦ debutul procreaţiei – naşterea primului copil;
♦ sfârşitul procreaţiei – naşterea ultimului copil;
♦ “cuib gol“ – căsătoria ultimului copil;
♦ dizolvarea familiei – moartea unuia dintre soţi.
78
O.M.S. recomandă următorul model al ciclului familial, care în mare parte reia modelul propus de
Glick şi Parke:
Faza ciclului familial Evenimentul de început Evenimentul de sfârşit
1 Formarea Căsătoria Naşterea primului copil
2 Extensia Naşterea primului copil Naşterea ultimului copil
3 Extensia completă Naşterea ultimului copil Primul copil părăseşte casa
4 Contracţia Primul copil părăseşte casa Ultimul copil părăseşte casa
5 Contracţia completă Ultimul copil părăseşte casa Moartea unuia dintre soţi
6 Dizolvarea Moartea unuia dintre soţi Moartea partenerului
supravieţuitor
Conceptul clasic de ciclu de viaţă al familiei prezintă o serie de limite care au fost sistematizate de
către Kono în 1977 în Mexic. Dintre acestea prezentăm câteva:
♦ Conceptul de ciclu de viaţă al familiei se aplică numai familiilor nucleare (familii alcătuite din soţ,
soţie cu sau fără copii) şi exclude celelalte tipuri de familie (lărgite pe verticală şi/sau orizontală).
♦ Modelul clasic propune încheierea ciclului complet în momentul morţii unuia dintre soţi şi nu ia în
considerare familia care se dizolvă prin divorţ sau cea la care unul dintre soţi moare înainte ca
ultimul copil să se căsătorească.
♦ Acest model presupune în mod obligatoriu naşterea cel puţin a unui copil în familie. Luarea în
studiu a familiilor nucleare, fără copii influenţează în mod negativ rezultatele obţinute la
evenimentele ciclului de viaţă al familiei cu excepţia vârstei de căsătorie.
Cu toate limitele rezultate, studiile care se referă la ciclul de viaţă al familiei sunt tot mai frecvente,
ele aducând noi elemente în cunoaşterea comportamentului demografic al indivizilor, în cunoaşterea
dinamicii familiei.
Evenimentele care delimitează etapele ciclului de viaţă al familiei pot constitui momente de criză
pentru ea, momente ce necesită efort pentru depăşirea lor.
Fiecare etapă a ciclului familial are propriile ei caracteristici descrierea lor fiind adaptată după P.
Tennyson Williams.
79
Procesul de comunicare apărut din faza în care cei doi parteneri s–au cunoscut, se intensifică în
primul an de căsnicie, când viaţa şi structura familială nou creată le pune noi probleme şi îi obligă să ia
decizii.
Cuplul de tineri căsătoriţi trebuie să ia o serie de decizii în comun acord despre:
♦ cariera profesională a fiecăruia;
♦ educarea copiilor;
♦ responsabilităţi casnice;
♦ relaţii sexuale.
Există familii moderne în care deciziile se iau de comun acord, relaţiile între soţi fiind egale, dar
există şi familii tradiţionale 1n care soţul domină.
S–a constatat, de pildă că în modelul inegalitar, în care autoritatea revine în exclusivitate sau cu
preponderenţă bărbatului, iar sarcinile de execuţie a treburilor casnice în exclusivitate femeilor, este în
general mai puternic decât normele morale ale societăţii moderne care reclamă redistribuirea rolurilor în
sensul egalităţii partenerilor. Indiferent de felul căsniciei, dacă cei doi tineri sunt în consens, căsnicia este
trainică, iar dacă ideile sunt diferite apar conflicte.
În acelaşi timp, în acest stadiu se ivesc probleme legate de potrivirea sexuală a partenerilor, dorinţa
de a avea copii, precum şi de stabilirea taliei familiei. Factorii reuşitei unei căsătorii sunt consideraţi a fi:
♦ capacitatea de a exprima şi primi expresia afecţiunii;
♦ compatibilitatea temperamentală;
♦ adaptabilitatea socială a membrilor.
Pe de altă parte, riscul de disoluţie, considerabil în acest stadiu, apare determinat de factori cum ar
fi:
♦ pierderea unui membru al familiei;
♦ apariţia unui membru al familiei deficient sau “stigmatizat“;
♦ depăşirea resurselor familiei de către numărul membrilor;
♦ presiuni externe excesive asupra grupului familial;
♦ deficienţe în modelul relaţiilor şi comunicării între membrii;
♦ capacitate scăzută de adaptare;
♦ crize de “creştere“ ce depăşesc capacitatea de adaptare.
Comunicarea între parteneri trebuie să fie permanentă, iar flexibilitatea opiniilor în caz de schimbări
este absolut necesară. Prin căsătorie apar schimbări majore în structura şi funcţiile familiei, cu impact
important asupra celor trei sisteme familiale, a familiei nou formate şi a celor două familii de origine.
Aceste schimbări sunt:
♦ despărţirea de familiile de origine printr–un proces complex de autodiferenţiere;
♦ schimbări de relaţii, ce pun în plan principal independenţa şi egalitatea cu familiile de
origine;
♦ dezvoltarea noului sistem şi satisfacerea nevoilor familiale prin forţe proprii.
80
Stadiul 2: Familia “gestantă“
Este stadiul în care familia îşi asigură descendenţa. Pe lângă problemele legate de sănătatea mamei
şi a copilului, apar acum probleme legate de modificarea structurii familiei (trecerea de la diadă la triadă),
precum şi de acomodarea soţilor cu rolul de părinţi (literatura de specialitate vorbeşte chiar de un sindrom al
“soţului gelos“ suferit de bărbatul care se simte frustrat de afecţiunea pe care mama o împarte acum între el
şi copil).
Talia familiei ca şi intervalele dintre naşteri reprezintă ţinta programelor de educaţie privind
planificarea familiei. În literatura demografică se vorbeşte despre două modele de planning familial
caracteristice societăţii industrializate–urbanizate:
♦ modelul “american“ în care copiii sunt născuţi la intervale scurte unul de altul şi cresc practic în
acelaşi timp;
♦ modelul “francez“ cu intervale mari între naşteri în care copiii mari ajută la creştere celor mici.
Adoptarea unuia sau altuia dintre modele de către familie este un subiect asupra căruia sfatul
medicului de familie poate avea o pondere decisivă.
Sarcina şi naşterea primului copil sunt evenimente pozitive în viaţa familiei şi pot constitui pentru
medicul de familie un prilej de a stabili o relaţie bună medic – pacient – familie. El poate cunoaşte familia
înaintea evenimentului sau adesea cu această ocazie, medicul preia sarcinile de îngrijire medicală.
Considerăm că este un moment potrivit de a cunoaşte familia şi capacitatea ei de a face faţă schimbărilor şi
stresului provocat de aceste schimbări.
Familia poate fi pregătită psihologic pe perioada sarcinii şi, deşi este un eveniment aşteptat,
procesul de adaptare la noua structură familială, schimbarea de roluri din soţi în părinţi pune la încercare
coeziunea familiei.
Perioada premergătoare naşterii primului copil poate fi folosită de medicul de familie pentru a
explica dificultăţile şi schimbările ce vor surveni în viaţa celor doi soţi.
Echilibrul familiei este ameninţat, deoarece apariţia primului copil în familie necesită rezolvarea
multor probleme:
♦ asigurarea unui spaţiu adecvat pentru noul membru al familiei;
♦ asigurarea de resurse pentru cheltuieli previzibile sau imprevizibile;
♦ împărţirea responsabilităţilor în cadrul familiei nucleare, precum şi în familia lărgită;
♦ păstrarea de relaţii sexuale satisfăcătoare bilateral şi planificarea eventualilor noi copii;
♦ crearea şi menţinerea unui sistem de comunicare eficient în cadrul familiei;
♦ cultivarea relaţiilor cu ceilalţi membri ai familiei;
♦ adaptarea filozofiei proprii la cerinţele rezultate din acceptarea unui nou membru al
familiei.
81
În acest stadiu preocuparea centrală a familiei o reprezintă creşterea şi dezvoltarea copiilor. Odată
cu creşterea în vârstă a copiilor, accentul se deplasează de la protecţia fizică la asigurarea unei dezvoltări
psihice echilibrate. Problema principală este deci una educaţională şi ţine de capacitatea părinţilor de a
accepta compromisuri, acordând copiilor autonomia necesară unei dezvoltări normale.
Metodele educaţionale folosite sunt de mare importanţă în acest stadiu. S–a observat în acest sens
că maltratarea copiilor survine cel mai adesea în cazurile în care unul din părinţi a suferit în propria
copilărie o deprimare afectivă, ceea ce readuce în atenţie influenţa pe care familia de origine o are asupra
comportamentului din familia construită.
În această etapă de dezvoltare, copilul preşcolar nu–şi poate organiza singur activitatea, aşteaptă
îndrumarea permanentă a părinţilor, educatoarei sau sugestii de la persoane adulte. Întrebaţi despre ei, nu au
opinii decât cele pe care alţii le fac la adresa lor, ei reproduc adesea aprecierile celor din jur.
Spre sfârşitul perioadei de preşcolaritate, copilul trebuie pregătit pentru următoarea etapă atât prin
examinări medicale care să–i testeze capacitatea de concentrare, acuitatea vizuală şi auditivă, cât şi printr–o
modificare a atitudinii părinţilor în sensul sporirii responsabilităţilor acordate copiilor.
82
Conţinutul noţiunilor copilului încep să se suprapună cu cele ale adultului, copii învaţă să devină
fiinţe umane adulte. Şi dacă în familie el era ocrotit, cel mai bun, cel mai cuminte, în şcoală se dezvoltă
simţul competiţiei, al primelor ierarhizări de valori.
Performanţele şcolare sunt problema cea mai importantă a acestei din viaţa copilului şi trebuie
urmărite cu atenţie de către părinţi, împreună cu respectarea unui regim sănătos de activitate care să evite
atât subsolicitarea cât şi suprasolicitarea.
Schimbările produse în această etapă pot crea în familie elemente conflictuale şi rolul medicului de
familie este de a aplana o asemenea situaţie, printr–o bună comunicare medic – familie şi implicare discretă
în problemele de disciplină. Disciplina constituie o problemă deosebită pentru şcolarul din clasele
elementare. Cu cât adulţii au mai puţin loc în viaţa lor pentru copilul şcolar, cu atât procesul de disciplină
suferă. Şi la acest proces participă slaba comunicare cu familia extinsă, posibilităţile de control ale părinţilor
pe perioade în care şcolarul este nesupravegheat. Este important ca la această vârstă să se stabilească un
proces disciplinar sănătos.
O data cu participarea la prima zi de şcoală, copilul este implicat şi într–un program de integrare
socială, începe să înveţe legile societăţii în care îşi desfăşoară activitatea.
Familial pot să existe lacune în procesul de disciplinare facilitate de:
♦ lipsa de control sau de fermitate a părinţilor;
♦ existenţa unor familii disfuncţionale;
♦ condiţii socio–economice precare;
♦ lipsa unui părinte şi lipsa de timp a celui rămas;
♦ creşterea pe perioada şcolară în locuinţa bunicilor;
♦ anturajul prietenilor;
♦ atitudinea îngăduitoare a învăţătorului.
Se poate aprecia că dezvoltarea copilului şcolar este rezultatul acţiunii conjugate a mediului
familial, comunitar, social şi că rolul cel mai important revine familiei, în special părinţilor.
Etapa copilului de şcoală durează în medie 7 ani. În această etapă există şi posibilitatea de extindere
maximă a familiei, prin naşterea numărului de copii planificaţi. Extensia maximă a familiei şi dezvoltarea
optimă a copiilor de vârsta şcolară implică stabilirea unor interrelaţii familiale bune.
Ţelurile de dezvoltare a familiei în această etapă sunt identificate după Duvall:
♦ a avea grijă de activitatea copiilor, dar şi de intimitatea părinţilor;
♦ menţinerea solvabilităţii financiare;
♦ stimularea unei bune integrări sociale a membrilor familiei;
♦ creşterea gradului de comunicare cu familia;
♦ stabilirea unor bune relaţii de comunicare în afara familiei;
♦ menţinerea sănătăţii familiei.
83
Adolescenţa şi tinereţea reprezintă trecerea de la copilărie la perioada de adult tânăr şi este împărţită
în trei perioade:
♦ perioada pubertală sau adolescenţa timpurie: 12 – 14 ani;
♦ perioada postpubertală sau adolescenţa medie: 15 – 17 ani;
♦ perioada de tinereţe sau adolescenţa târzie: 18 – 22 de ani.
Problemele familiei cu adolescenţi nu sunt puţine şi ele ţin:
♦ în plan biologic: de creşterea rapidă şi maturizarea sexuală;
♦ în plan psihic: de instabilitatea emotivă, hipersensibilitate şi chiar agresivitate, evoluţie spre
intelectualizare;
♦ în plan social: de respectarea normelor morale şi etice în familie şi societate.
Cu fiecare perioadă a adolescenţei, tânărul încearcă să–şi rezolve o identitate proprie. În perioada
pubertală şi a adolescenţei medii valoarea de model a părinţilor, rudelor sau profesorilor din perioada de
şcolar mic este schimbată cu modelul de comportament al grupului de vârstă. Aici există pericolul ca
adolescentul să–şi dezvolte o identitate negativă, de subordonare totală la comportamentul de grup, iar
familia şi profesorii să nu reuşească să–l îndepărteze de asemenea modele.
Familia trece în perioadele adolescenţei printr–o etapă de mari stresuri. Nesupunerea faţă de
educaţia din familie şi şcoală, faţă de normele de morală şi etică ale societăţii îşi pot avea corespondentul în
supunerea totală faţă de grupuri de aceeaşi vârstă. Adolescentul descoperă toate componentele negative ale
părinţilor şi educatorilor şi nu mai acceptă ideea de a fi educat, îndepărtându–se tot mai mult de sfaturile
acestora, dacă ele nu sunt conforme acţiunii de grup. În procesul de identificare proprie, adolescentul
doreşte să–şi verifice valorile şi idealurile în afara atmosferei de protecţie familială, ca membru al generaţiei
sale.
O familie slab organizată, cu tulburări de comunicare, cu relaţii ineficiente între membrii familiei
poate deveni disfuncţională, haotică.
În acest stadiu continuă procesul început în stadiul anterior. Adolescentul reclamă din ce în ce mai
multă libertate odată cu sporirea influenţei congenerilor, părinţii trebuind să împace necesitatea de a i–o
acorda cu aceea de a limita excesele.
Mecanismul cel mai adecvat este ponderarea privilegiilor prin responsabilităţi adecvate, căci lipsa
autonomiei sau insuficienţa autonomiei are, la această vârstă, un efect inhibitor asupra dezvoltării
personalităţii viitorului adult, putând conduce de asemenea la instalarea unui puternic resentiment faţă de
părinţi sau chiar, în unele cazuri, la revoltă împotriva autorităţii parentale.
În acelaşi timp însă, autonomia excesivă poate avea efecte foarte grave mergând până la părăsirea
familiei; aşa numitul “conflict între generaţii“ începe aşadar la această vârstă şi este urmarea incapacităţii
părinţilor de a depăşi modelele de comportament urmate în propria lor adolescenţă.
Trebuie subliniat că autonomia reclamată de adolescenţi este o necesitate reală reprezentând o
pregătire pentru viaţa de adult. Supraprotecţia parentală poate avea de aceea drept rezultat formarea unui
84
caracter şovăielnic cu o slabă putere de apreciere a situaţiilor ceea ce determină necesitatea de a spori
protecţia parentală ce stă chiar la baza acestor tulburări ale personalităţii.
În această perioadă trebuie urmărită dezvoltarea fizică, sexuală, psihică, socială a adolescentului
atât de către părinţi, familie, profesori, cât şi de medicul de familie.
Dezvoltarea fizică
Dezvoltarea somatică a adolescenţilor este influenţată de factori multiplii ca: alimentaţia, habitat,
urbanism, sisteme de ocrotire a sănătăţii, calitatea îngrijirilor medicale şi sociale, factori geografici. Toţi
indicatorii somatici (înălţimea, greutatea, perimetrul toracic), cresc în etapa adolescenţei, în ultimele decenii
asistăm la un fenomen de acceleraţie a creşterii, specifice tuturor tinerilor atât pentru adolescenţii din rural
cât şi din urban.
Înălţimea adolescenţilor variază în funcţie de vârstă, sex dar şi de o serie de condiţii de viaţă
amintite. Tabele speciale ne prezintă înălţimea medie pe care ar trebui să o aibă un adolescent corespunzător
vârstei şi sexului.
Greutatea adolescenţilor este în continuă creştere. Asistăm la o depăşire a greutăţii ideale conform
tabelelor pentru vârstă şi sex, un număr destul de mare de adolescenţi fiind hiperponderali, uneori chiar
obezi.
În ceea ce priveşte capacitatea de lucru a adolescenţilor, trebuie remarcat faptul că aceasta este
diferită de la un adolescent la altul, dar la toţi apare mai precoce decât la adulţi fenomenul de oboseală după
o activitate fizică sau intelectuală. În acest sens, orarul de lucru al adolescentului trebuie să ţină cont de
capacitatea acestuia de muncă, pentru a evita surmenajul.
Dezvoltarea sexuală
În acest stadiu apar primele probleme legate de maturizarea sexuală a tinerilor, probleme de mare
importanţă dacă se ţine seama de faptul că erotismul este tendinţa originară pe care se grefează socializarea.
Atitudinea părinţilor faţă de această problemă trebuie să dovedească mult tact pentru a evita atât libertinajul
(cu toate consecinţele sale), cât şi reprimarea violentă (nu mai puţin nocivă).
Dezvoltarea psihică
Pubertatea este perioada din ciclul vieţii de familie care este trăită diferit de cele două sexe. Băieţii
au tendinţa de a se îndepărta de fete şi de a forma grupuri de băieţi de aceeaşi vârstă. Pubertatea este
perioada de instabilitate emotivă sau chiar de agresivitate. Fidelitatea este ridicată la rang de principiu, de
multe ori adolescentul nu realizează lipsurile sau carenţele din comportarea colegilor. Aspiraţiile
adolescentului sunt spre autoeducaţie şi autoconducere. El nu mai acceptă sfaturile părinţilor şi profesorilor,
dorind să participe activ la formarea sa.
Dezvoltarea socială
Mediul social în care îşi desfăşoară activitatea adolescentul, sistemul de relaţii interumane, care îi
este propriu, formează matricea comportamentului social. În acest cadru adolescentul ia contact cu etica
socială, cu sistemul de valori. Strategia psihopedagogică în dezvoltarea sa socială nu este de a–i indica calea
de urmat ci de a asista la descoperirea acestor căi de către el însuşi.
85
Adolescentul în această perioadă caută a–şi defini identitatea psihosocială, de a–şi realiza imaginea
despre sine şi prin observare şi autoapreciere să participe la realizarea sa.
Pe perioada celor zece ani, dificultăţile sunt multiple, iar o familie stabilă, optimă va găsi
modalităţile pentru a face faţă acestor schimbări.
Duvall concretizează problemele ce trebuiesc rezolvate:
♦ controlul ferm al libertăţilor adolescenţilor în familie şi colectivitate;
♦ responsabilitatea părinţilor să fie împărţită cu adolescenţii;
♦ succesele şcolare în opoziţie cu dezvoltarea socială;
♦ stabilitatea familiei în contrast cu libertatea adolescenţilor;
♦ devotamentul în contrast cu atitudinea lipsită de răspundere.
Familia trebuie să manifeste multă flexibilitate pentru a rămâne stabilă, să facă faţă stresurilor
multiple şi diferite.
86
În acest stadiu se încheie etapa familiei cu copii. Deveniţi adulţi, aceştia părăsesc casa părintească,
întemeindu–şi familii proprii. Tranziţia la noua situaţie ne se face fără dificultăţi de adaptare (s–a observat
de pildă o divorţialitate ridicată la cuplurile aflate în acest stadiu). Principala problemă pe care o are de
rezolvat cuplul familial este ocuparea timpului rămas liber prin degrevarea soţilor de sarcinile educaţionale,
consecinţa eşecului în această tentativă fiind apariţia depresiunilor nervoase.
Un factor de protecţie în apariţia acestora îl reprezintă rolul de bunic. Naşterea primului copil în
noua familie, aduce schimbarea de rol, iar bunicii se bucură de ocazia de a avea mult timp nepoţii alături de
ei, de a se bucura de creşterea lor fără însă a avea responsabilităţile părinţilor. De obicei relaţiile cu familia
nou formată se îmbunătăţesc la apariţia nepoţilor. În lipsa nepoţilor familia “cuib gol“ îşi reorientează
interesele către exterior, către contacte sociale cu grupurile de vecinătate, cu familia lărgită.
Stadiul 8: Pensionarea
Pensionarea cunoaşte mai multe perioade caracteristice:
♦ prima perioadă, denumită şi luna de miere, este o perioadă plină de bucurii şi satisfacţii. În
această perioadă individul se bucură de libertatea de a–şi folosi timpul cum doreşte, tot
programul se desfăşoară altfel decât până acum.
♦ a doua perioadă este o perioadă de dezamăgire, de stres maxim. Persoana pensionată se
adaptează greu la noile probleme pe care le pune etapa şi care pot fi multiple. S–a constatat
că femeile se adaptează mai repede acestei situaţii faţă de bărbaţi.
Dacă pentru soţie pierderea rolului de mamă este compensat de alte activităţi casnice, pentru bărbat
ieşirea la pensie poate reprezenta un factor de grav dezechilibru psihic. Pensionarea se asociază de obicei cu
pierderea încrederii în sine, pierderea prestigiului social, sentimentul dependendenţei de ceilalţi şi
resentimente care pot sfârşi ca şi în cazul anterior, în depresiuni grave.
Totuşi studiile efectuate au dovedit că mortalitatea nu corelează pozitiv cu pensionarea. Este nevoie
de o perioadă de reorientare în care pensionarul se străduieşte să fie util familiei, să–şi reconsidere bugetul
familial, atât din punct de vedere familial cât şi afectiv. Caută posibilităţi de reinserţie în societate, în noua
postură. Dacă reuşeşte urmează o perioadă de stabilitate, în care el face faţă problemelor multiple atât în
familie, cât şi în societate, devenind un pensionar realist. Dar cu tot procesul de adaptare, îmbătrânirea
continuă şi afecţiuni vechi sau noi ajung să îl transforme în bolnav, dependent de familie sau social şi intră
în perioada terminală. Parcurgerea tuturor acestor perioade în etapa pensionării nu este obligatorie.
S–au identificat, în cercetările dedicate acestei teme, patru modele de comportament ale bărbaţilor
ieşiţi la pensie:
♦ comportament de menţinere – efectuarea de activităţi similare celor din viaţa activă;
♦ transfer de nevoi – satisfacerea aceloraşi nevoi cu activităţi compensatorii;
♦ comportament de retragere – pensionarea privită ca odihnă;
♦ apariţia de alte nevoi funcţionale – pensionarea privită ca eliberare de presiuni şi dobândire
a libertăţii de a realiza activităţi amânate.
87
Alegerea unuia sau altuia din comportamentele de mai sus depinde de personalitatea bărbatului,
medicul având şi aici un cuvânt important de spus.
Pentru pensionari, adesea familia rămâne singurul punct de sprijin. Ajutorul pe care familia îl
acordă pensionarului poate fi moral, afectiv, financiar sau de îngrijire. Există la pensionari dorinţa de a–şi
vedea cât mai des copiii, familia lărgită.
Scopurile familiei în etapa pensionării:
♦ Adaptarea fizică, psihică şi socială la schimbările survenite în această perioadă, fac ca implicaţiile
acestor schimbări să fie mai uşor suportate;
♦ Asigurarea unor condiţii de viaţă adecvate familiei în această etapă;
♦ Menţinerea contactului cu noile generaţii reprezintă un scop în dezvoltarea optimă a cuplului în
această etapă. Persoanele vârstnice care nu au rude menţin contacte strânse cu familiile
prietenilor, foştilor colegi, vecinii.
♦ Menţinerea relaţiei satisfăcătoare în cadrul cuplului, presupunând dragoste, respect, sprijin reciproc.
Partenerii care ajung la vârste înaintate împreună devin foarte dependenţi, îşi oferă suport
reciproc şi afecţiune. Viaţa cuplurilor cu relaţii armonioase e de obicei mai lungă şi cu
evenimente medicale mai reduse comparativ cu divorţaţii, văduvii. În această etapă târzie
cuplurile pot fi foarte fericite şi uneori chiar active sexual până la vârste înaintate, ceea ce se
consideră a fi benefic pentru sănătate.
♦ Participarea la activităţi de grup menţine tonusul fizic şi psihic al pensionarilor şi vârstnicilor.
Tulburările mentale sunt mai frecvente la persoanele cu activitate socială redusă, la cei singuri şi
necomunicativi. Grupurile pot fi de ordin religios, interesul pentru religie crescând cu vârsta, dar
şi de orice altă natură ce implică o activitate benefică atât pentru pensionari cât şi pentru
comunitate.
♦ Stadiul final al familiei începe odată cu decesul unuia dintre soţi, fapt care ridică problema majoră a
adaptării celui rămas la rolul de văduv. Adaptarea la pierderea partenerului de viaţă constituie
schimbări în viaţa de familie cu repercursiuni deosebite asupra sănătăţii şi dezvoltării ulterioare.
Cu cât legătura cuplului a fost mai trainică şi mai lungă în timp, cu atât pierderea pare de
neînlocuit. Sprijinul copiilor şi nepoţilor este mai mare ca oricând în acest stadiu, iar în lipsa lor
în acest stadiu trebuie căutate alte resurse care să înlesnească adaptarea.
Procesul de adaptare la pierderea partenerului însumează o componentă de stres şi unele persoane
nu se împacă niciodată cu această realitate. Statistic s–a constatat că femeile trăiesc mai mult. Majoritatea
supravieţuiesc soţilor lor, iar adaptarea la bolile cronice este mai bună. De asemenea, tot statistic se constată
că numărul recăsătoriilor e mai mic la femei şi mai mare la bărbaţi.
Adaptarea poate fi dificilă şi la pierderea unui frate sau a unei rude apropiate şi cu fiecare pierdere
pregătirea pentru ultimii ani de viaţă e mai greu de suportat fără sprijinul eficient al familiei.
88
Cunoaşterea stadiilor descrise mai sus (în special în aspectele şi implicaţiile lor psiho–sociologice),
reprezintă o componentă indispensabilă în acţiunea de identificare a problemelor medico–sociale ale unei
familii.
Situaţiile de criză
După cum s–a văzut însă perturbarea funcţiilor familiei poate apare în orice stadiu, grupul familial
fiind capabil în măsură mai mare sau mai mică să se echilibreze, contracarând influenţa factorilor
destructuranţi şi menţinându–şi funcţionalitatea în limite normale.
Crizele care pot să apară pe parcursul diferitelor stadii pot fi împărţite în două categorii:
♦ crize tranziţionale: – provocate de schimbări importante
♦ căsătoria
♦ naşterea primului copil
♦ pensionarea
♦ pierderea unei fiinţe dragi
♦ crize netranziţionale: – care nu sunt legate de o anumită fază a ciclului de vital.
89
♦ resurse culturale, cuprinzând seturile de valori şi norme caracteristice subculturii din care
face parte grupul familial, precum şi atitudinile corespunzătoare exprimate în subcultura
respectivă;
♦ resurse economice, cuprinzând mijloacele de subzistenţă ale familiei privite sub raportul
stabilităţii lor şi al măsurii în care acoperă nevoile membrilor;
♦ resurse educaţionale, cuprinzând nivelele de instruire ale membrilor familiei privite sub
raportul în care ajută la înţelegerea situaţiilor şi contribuie la rezolvarea lor;
♦ resurse de mediu, cuprinzând resursele de habitat;
♦ resurse medicale, cuprinzând gama serviciilor de sănătate disponibile.
90
Comportamentul grupului familial înţeles ca sistem, în raport cu mediul social, poate fi urmărit în
schema următoare:
Eveniment stresant
DEZECHILIBRU
DEZECHILIBRU TERMINAL
DISOLUŢIE
Eveniment stresant
MECANISME PATOLOGICE DE
APĂRARE
91
Adaptarea membrilor familiei la nevoile fiecărei etape a ciclului familial precum şi posibilitatea de a face
faţă tranzacţiilor şi crizelor care pot să apară în orice moment, constituie premisa dezvoltării armonioase şi
sănătoase a vieţii de familie.
Inadaptarea duce la apariţia mecanismelor patologice de apărare. Acestea cuprind un evantai larg de
procedee prin care membrii familiei ocolesc problemele ridicate de evenimentele stresante, adâncindu–şi
criza. Dintre aceste procedee enumerăm: evitarea, conversiunea, negarea, deplasarea, amânarea, proiecţia,
transferul, somatizarea, unele având o importanţă deosebită în determinarea stării de sănătate a membrilor
familiei.
S–a constatat, de pildă, că un procent semnificativ din problemele pe care pacienţii le prezintă
medicului sunt reprezentate de somatizarea unor tulburări psihice având la origine neacomodarea la
schimbări sociale, între care problemele familiale au un rol major. De altfel, majoritatea problemelor
familiale îi apar medicului mascate de simptome fizice. Astfel, bolile psiho–somatice, simptomele vagi ale
unor boli organice, numărul mare de afecţiuni declarate de o persoană, consultaţii medicale la intervale
scurte, obişnuinţa de a consulta mai mulţi medici sunt semne sigure ale unor disfuncţii ale grupului familial.
Un diagnostic al funcţionalităţii familiei va trebui:
♦ să aibă la bază informaţii privind evenimentele stresante care au afectat sau afectează
grupul familial, ca şi semnificaţia atribuită acestor evenimente de membrii familiei;
♦ să identifice resursele interne şi extrafamiliale de care dispune familia pentru adaptarea la
situaţii atipice;
♦ să determine mecanismele patologice folosite de familie pentru a evita disoluţia.
Într–o familie normo–funcţională, comportamentul membrilor trebuie să aibă următoarele
caracteristici:
♦ să se bazeze pe punctele de vedere împărtăşite;
♦ să fie acceptate de către membri schimbarea şi dezvoltarea individului;
♦ să existe afecţiune reciprocă;
♦ să fie folosite în comun spaţiul de locuit, timpul, bugetul familial;
♦ să se bazeze pe acceptarea schimbărilor de rol;
♦ să promoveze folosirea experienţei câştigate în situaţii anterior rezolvate.
Tipologii familiale sub aspectul instituţional, istoric, situaţional–psihologic, structural–funcţional:
Modelul tradiţional:
♦ de mamă – perseverenţă, rigiditate, conducerea gospodăriei, educaţia copiilor;
♦ de tată – asigurarea securităţii economice, exemplul personal pentru copil, dominare prin
autoritate;
♦ de copil – supus, docil, disciplinat.
Modelul modern:
♦ de mamă – susţinerea afectivă şi agent principal instructiv, educativ;
♦ de tată – flexibil, puţin autoritar, susţinător moral al copilului;
92
♦ de copil – receptiv şi activ în propria sa formare, capabil de iniţiativă şi responsabilitate.
Indicatori demografici
Caracteristicile demografice nu sunt numai variabile generale sau primare ce permit studierea
sănătăţii familiei, ci pot servi ca indicatori direcţi ai stării de sănătate.
Sursele datelor de bază folosite pentru stabilirea indicatorilor demografici sunt:
♦ recensământul populaţiei;
♦ anchetele prin sondaj, studii speciale;
♦ statisticile stării civile;
♦ statisticile registrelor populaţiilor şi familiilor – de la birourile de evidenţă ale poliţiei.
Anchetele de sănătate reprezintă sursa cea mai importantă.
În ceea ce priveşte sănătatea familiei, sunt importanţi patru indicatori demografici:
♦ structura familiei
♦ mărimea familiei
♦ tipul de familie
♦ ciclul de viaţă al familiei
Ciclul de viaţă al familiei este influenţat de o serie de factori demografici:
♦ natalitatea
♦ mortalitatea
♦ nupţialitatea
♦ divorţialitatea
Tot ca indicatori demografici ai sănătăţii familiei trebuie menţionaţi şi:
♦ absenteismul (la muncă sau la şcoală)
♦ indicii de pensionare prematură (pentru invaliditate)
93
Indicatori sociali
În cercetarea indicilor sociali ai sănătăţii familiei este util a se face distincţia între:
♦ indicii cantitativi (obiectivi) – care studiază structura familiei;
♦ indicii conceptuali – studiază funcţionarea familiei, măsoară interacţiunile afective între
membrii familiei.
Abordarea socială are două tipuri de obiective:
♦ obiective imediate
♦ obiective îndepărtate
Obiective imediate: – o mai bună cunoaştere în ceea ce priveşte starea de sănătate a colectivităţii,
grupele particular expuse, relaţiile cauză–efect între sănătate şi variabilele familiei, măsurile preventive.
Obiective îndepărtate:
♦ prestarea serviciilor de sănătate;
♦ dezvoltarea cercetării în domeniul medicinii preventive, epidemiologiei, psihiatriei,
sociologiei, în particular studii asupra colectivităţii, familiei, structurilor;
♦ progresul în cunoştinţele privind funcţionarea grupului social primar care îl constituie
familia.
Indicatori economici
Abordarea economică a sănătăţii familiei prezintă interes pentru medic în măsura în care factorii
economici pot să o influenţeze. Două aspecte economice principale au făcut obiectul a numeroase studii:
♦ costul bolii pentru familie;
♦ impactul bolii asupra familiei;
Indicatorii de sănătate a familiei este rezultatul caracteristicilor diferiţilor săi membri. Cu cât
familia este mai numeroasă cu atât riscul ca unul dintre membrii săi să fie bolnav este mai mare. În această
privinţă trebuie să se distingă doi indici ce măsoară starea de sănătate:
♦ primul, fondat pe date individuale;
♦ al doilea, se bazează pe grupul familial – este vorba de regruparea informaţiilor individuale
care privesc membrii familiei şi care unite interesează ansamblul familial.
Se pun astfel în lumină riscurile cumulative, ceea ce va permite să se determine categoriile de
familii cu risc înalt.
Un mare număr din variabilele folosite sunt cunoscute şi efectele lor diferă de la o societate la alta,
de la o fază la alta a ciclului familial şi de la un tip de familie la altul. Este important deci, să fie puşi la
punct noi indicatori care să permită şi în particular indicatori care să permită prevederea apariţiei unei boli
mentale sau fizice.
Noii indicatori ar prezenta mari avantaje în măsura în care ar permite:
♦ depistarea familiilor puternic expuse riscului de boală mentală sau fizică;
♦ calcularea numărului şi procentului familiilor în populaţie;
94
♦ organizarea şi planificarea serviciilor de sănătate şi serviciilor sociale;
♦ efectuarea mai multor studii epidemiologice;
♦ ameliorarea învăţământului medical universitar şi post universitar.
Indicatori medicali
Indicatorii medicali sunt de două tipuri:
Indicatori în raport cu sănătatea mintală.
Aceasta presupune, în prealabil, definirea bolii mentale.
Literatura consacrată sănătăţii mentale menţionează frecvent anumiţi indici pozitivi şi mai ales:
♦ absenţa simptomelor psihiatrice;
♦ sentiment de satisfacţie;
♦ exercitarea eficientă a funcţiilor sociale.
Evaluarea incidenţei şi prevalenţei bolilor mentale a permis obţinerea unor rezultate mai bune. Cum
nu există o metodă tip de a măsura incidenţa şi prevalenţa bolilor mentale,
s–a recurs la datele asupra modalităţii de utilizare a serviciilor psihiatrice.
De asemenea s–a examinat relaţia între indicii primei internări într–un spital psihiatric şi incidenţa
tulburărilor mentale, ca şi între indicii de spitalizare şi prevalenţa bolilor mentale.
Indicatori în raport cu sănătatea fizică – indicatori fizici.
Din această grupă de indicatori fac parte:
♦ prevalenţa factorilor de risc în familie;
♦ prevalenţa bolilor în familie;
♦ agregarea bolilor în familie;
♦ identificarea familiilor cu risc crescut de îmbolnăvire.
În calcularea indicatorilor fizici s–a pornit de la ideea că, este necesar a decela în colectivităţi
familiile cu risc crescut. În acest scop se măsoară indici care ţin cont de:
♦ efectele evoluţiei sănătăţii asupra funcţiilor familiei şi asupra relaţiilor între membrii
familiei;
♦ modul în care caracteristicile familiei (structura, tipul, profilul său cultural, social,
economic), influenţează sănătatea familiei.
O publicaţie a O.M.S. asupra aspectelor statistice ale grupului familial în studiile sanitare, a arătat
că sănătatea membrilor familiei poate fi măsurată după criterii ca:
♦ existenţa unei boli sau a unui proces patologic antrenând o disfuncţie;
♦ absenţa bolii aparente;
♦ existenţa unei bune stări de sănătate atestată de:
o dezvoltarea fizică
o funcţiile psihologice
o probe biochimice.
95
Bibliografie
Berer M. Making abortion seif: a matter of good public health policy and practice, Buletin of
WHO – Reproductive Health, vol.78, 2000
David G. Problemes economiques poses par l’assistance medicale e la procreation, Journal
d’economie medicale, 1996
Enachescu D., Marcu M. Gr., “Sănătate publică şi management sanitar”, Editura All, Bucuresti,
1998
Enachescu, D., Marcu, Aurelia – “Caracteristici medico – sociale ale sanatatii familiei”,
Institutul de Igiena si Sanatate Publica, Bucuresti, 1985
Giddens A.; “Sociologie”, Editura All, Bucureşti, 2000
Goode W.; “World revolution and family patterns”, The Free Press, New York, 1970
Greene M. Lessons and future programmatic directions for involving men in reproductive health.
Programming for male involvement in reproductive health, Report of the meeting of WHO
Regional Advisers in reproductive health, Washington DC, USA, september 2001
Jompan, A. – “Medicina Familiei”, Editura Helicon, Timisoara, 1997
Levi-Strauss C.; “Antropologia structurală”, Editura Politică, Bucureşti, 1973
Manolescu, A. – “Managementul resurselor umane”, Editura Coresi, Bucuresti, 1999
Marcu Gr.M., Minca Dana Galieta Sanatate Publica si Management Sanitar, Ed Universitara
“Carol Davila”, Bucuresti, 2003
Mihăilescu I.; “Sociologie generală”, Editura Universităţii, Bucureşti, 2000
Minca, D.G. , Marcu, M.G. – “Sanatate publica si management sanitar, Note de curs pentru
invatamantul post-universitar”, Editura Universitara “Carol Davila”, Bucuresti, 2004
Mitrea, Georgeta – “Valori si atitudini familiale”, Academia Romana, Institutul National de
Cercetare a Calitatii Vietii, 1993
Mitrofan I., Ciupercă C., “Psihologia şi terapia cuplului”, Editura Sper, Bucureşti, 2002
Mitrofan I., Mitrofan N. , “Familia de la A la … Z”, Editura Stiinţifică, Bucureşti, 1991
Pricop F. Planificare familiala. Elemente interdisciplinare, Casa de editura Venus, Iasi, 1997
Rotariu T., Iluţ P.; “Sociologie”, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996
96
Starfield, Barbara – “Primary Care – Balancing Health Needs, Services and Technology”,
Oxford University Press, 1998
Trebici, V. – “Demografia”, EDP, Bucuresti, 1979
Ursoniu, Sorin – “Management sanitar”, Editura de Vest, Timisoara, 2000
Van Es, J.C.- “Medicul de familie si pacientul sau”, Editura Libra, Bucuresti, 1997
Vladescu, C. (coord.) – “Mangementul serviciilor de sanatate”, Editura Expert, Bucuresti, 2000
Voinea M.; “Psihosociologia familiei”, Editura Universităţii, Bucureşti, 1996
Vulcu, L., Cojan, A -, “Management – note de curs pentru conducerea serviciilor medicale sau
sociale”, vol. 1, Sibiu, 1996
Zamfir C., Vlăsceanu L.(coord); “Dicţionar de sociologie”, Editura Babel, Bucureşti, 1998
*** - Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din Romania
*** - Raportul national al dezvolatarii umane, 1998, Romania realizat de Academia Romana,
Bucuresti, 1998
*** - www.inahta.org
*** - www.infoeuropa.com
*** - www.ms.ro
*** Anuar de statistica sanitara 2001, Ministerul Sanatatii, Centrul de calcul, statistica sanitara si
documentare medicala, 2002
*** HG nr.169/2003 privind organizarea si finantarea programelor de sanatate
*** Leadership in Logistics: A Slide Show for Family Planning Policymakers, 1995,
www.cdc.gov/nccdphp/logistic/global_anresour.html
*** Legea 100/1998 privind asistenta de sanatate publica
*** Ordinul MS 136 privind înfiinţarea cabinetelor de planificare familialã
*** Programul naţional 3 de sãnãtate a copilului şi familiei,
www.gov.ro/obiective/msf/volumul2/pdf
*** Studiul: “Sãnãtatea Reproducerii”, raport final, martie 2001
*** The X Family Planning – A commitment to reproductive health, Center for Reproductive
Rights, www.crip.org/pub_fac_titlex2.html
97