Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
STUDIU DE CAZ:
DESCHIDEREA PROCEDURII REORGANIZĂRII
JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI IN CAZUL DEBITOAREI
S.C. “LACTEX REGHIN “S.R.L.
1
CUPRINS :
6. Bibliografie __________________________________________________18
2
Noţiunea de insolvenţă implică o situaţie patrimonială dificilă sau de criză a unui
comerciant, determinând imposibilitatea îndeplinirii de către acesta la termen şi în bune
condiţii a obligaţiilor de plată asumate.
Afacerea , ca activitate , se defineşte prin risc. Riscul, adica şansa de câstig sau
posibilitatea de pierdere , este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă , funcţională
, atribut care justifică libera concurenţă. In această accepţiune, riscul defineşte :
- fapta de comerţ, care are această natură juridică intrucât este facută în vederea
obţinerii de profit ; fapta de comert este o afacere, intrucât are la bază ideea de risc , adică
posibilitatea de câştig sau pierdere ; motivul determinant al incheierii actului de comert
este acela al obţinerii de profit . 1
3
Una dintre cele mai vechi activităţi umane o reprezintă comerţul, el prinzând contur o
dată cu apariţia ideii de proprietate2, când omul a conştientizat că anumite bunuri sunt ale
sale şi că acestea se delimitează de cele care aparţin altor persoane.
Deşi iniţial comerţul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar pentru
satisfacerea necesităţilor existenţiale de zi cu zi ale oamenilor, odată cu apariţia banilor
trocul a fost înlocuit cu vânzarea-cumpărarea, comerţul devenind o profesie practicată de
un anumit grup specializat în această activitate, care nu mai urmărea realizarea propriilor
trebuinţe, ci satisfacerea nevoilor altora şi obţinerea de profit 3.
2
St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2007, pag. 9;
3
S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, pag. 7;
4
I. Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001, pag. V-VI;
5
R. Bufan, Drept falimentar român, Ed. Mirton, Timişoara, 1998, pag. 1;
6
Ibidem, pag. VI;
4
Buna funcţionare a economiei de piaţă liberă presupune, printre altele, şi existenţa
unui cadru legal aplicabil comercianţilor aflaţi în dificultăţi financiare, mecanismul
continuu al încasărilor şi plăţilor în activitatea comercială trebuind a fi menţinut în
funcţiune. Acest lucru se realizează uneori cu preţul eliminării din circuitul economic a
celor care, cel mai adesea din cauza acumulării de pierderi, nu mai pot face faţă datoriilor
exigibile angajate, adică nu mai pot continua plăţile.
Din definiţia citată se poate deduce cu uşurinţă care sunt caracteristicile procedurii de
insolvenţă, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea doctrinarilor români9.
1. Caracterul judiciar
7
R. Bufan, Reorganizarea judiciară şi falimentul, op. cit., pag. 13;
8
St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 620;
9
M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluţie şi actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag. 36-40;
St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621;
S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 247-248;
Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, C. Rotaru, Legea falimentului –
doctrină, jurisprudenţă şi legislaţie,
10
St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621 ; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag. 248; B. Nasz,
Principiile procedurii insolvenţei, în R.D.C. nr. 10/2008, pag. 53-84;
5
Acest caracter al procedurii de insolvenţă este dat de faptul că întreaga procedură se
desfăşoară sub controlul direct sau indirect al instanţei judecătoreşti, prin judecătorul-
sindic desemnat să gestioneze respectivul dosar de insolvenţă.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, „toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu
excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază
teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului,
respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt
exercitate de un judecător-sindic”. De asemenea, legiuitorul a stabilit principalele atribuţii
ale judecătorului-sindic şi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor acestuia,
care sunt tot de competenţa organelor judecătoreşti.
Unii autori privesc cei doi termeni ca fiind sinonimi, vorbind astfel de caracterul
colectiv (concursual) al procedurii11. Din punctul nostru de vedere, deşi cele două noţiuni
sunt strâns legate una de alta, totuşi nu putem să punem semnul de egalitate între ele,
pentru că fiecare noţiune desemnează o anumită trăsătură specifică distinctă a procedurii
de insolvenţă.
Astfel, caracterul colectiv constă în faptul că, în urma deschiderii procedurii, fie la
iniţiativa debitorului, fie la solicitarea creditorilor, fie la cererea oricărei alte persoane sau
instituţii prevăzute expres de lege (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Banca
Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor), orice urmărire silită
individuală încetează, ea nemaiputând continua. Altfel spus, procedura insolvenţei este
colectivă pentru că îi obligă pe toţi creditorii debitorului faţă de care s-a dispus
deschiderea acestei proceduri să se reunească într-o singură procedură comună.
11
St. D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print, Bucureşti, 1998, pag. 19;
Ibidem, Drept comercial român, op.cit., pag. 621;S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag. 247;
I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenţei.Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 85;
6
În termenul stabilit de judecătorul-sindic şi fixat prin sentinţa de deschidere a
procedurii, care nu poate fi mai mare decât 60 de zile de la pronunţare (art. 62 alin. 1 lit.
b), toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei deschiderii procedurii trebuie să
depună cererea de admitere a creanţelor, sub sancţiunea decăderii din dreptul de
valorificare a creanţei pe calea procedurii insolvenţei, excepţie făcând doar salariaţii ale
căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar din oficiu conform evidenţelor
contabile ale debitorului (art. 64 alin. 1).
Legea nr. 85/2006 impune o serie întreagă de modalităţi de publicitate pentru a face
cunoscut tuturor creditorilor debitorului insolvent faptul deschiderii procedurii faţă de
acesta, pentru a le da astfel posibilitatea de a-şi declara creanţele deţinute şi a participa
împreună la procedură. Acesta este sensul avut în vedere de legiuitor atunci când prin pct.
3 al art. 3 a statuat că „procedura colectivă este procedura în care creditorii recunoscuţi
participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de
prezenta lege”.
12
Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, op. cit., pag. 9;
7
Este adevărat că Legea insolvenţei înglobează practic patru componente concretizate
în cele două regimuri juridice amintite – regimul general şi regimul simplificat – şi cele
două proceduri prin care se obiectivează acestea – procedura falimentului şi procedura
reorganizării judiciare, însă, acest lucru nu afectează caracterul unitar al procedurii de
insolvenţă, trăsătura fiind conferită de concepţia care se află la baza legiferării şi
finalitatea pentru care a fost ea creată13.
4. Caracterul egalitar
Procedura insolvenţei are un caracter de remediu sau, după caz, de executare silită
(chiar dacă este o procedură execuţională colectivă), în sensul că Legea nr. 85/2006 pune
la îndemâna creditorilor un instrument eficace pentru a-şi putea recupera creanţele
deţinute faţă de debitorul aflat în stare de insolvenţă, fie prin procedura reorganizării
judiciare, fie prin procedura falimentului, adică executarea silită a bunurilor ce compun
averea falitului prin intermediul forţei coercitive a statului.
8
procedura are un caracter de sprijin, de remediu, oferind termene de respiro, posibilitatea
denunţării unor contracte dezavantajoase etc.16.
Un alt autor a arătat că din formularea dată de legiuitor prin art. 2 din Legea nr.
64/1995 (în forma iniţială) obiectului legii se poate desprinde dublul scop al acestei
proceduri – redresarea debitorului şi plata datoriilor sale către creditori sau lichidarea
averii debitorului17. Dublul scop al procedurii reflectă nu numai două alternative, ci şi
ordinea obişnuită a opţiunii, în sensul că numai dacă nu este posibilă redresarea se va
proceda la lichidare18.
Există si comercianti, ce fac parte din categoriile de mai sus, exceptaţi de la această
procedură şi anume cei care indeplinesc una din urmatoarele condiţii:
16
Ibidem , Drept falimentar român, op. cit., pag. 29;
17
I. Turcu , Reorganizarea şi lichidarea judiciară, op. cit., pag. 78;
18
Ibidem , op. cit., pag. 82;
19
St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M. A. Hotca, Noua lege a insolvenţei – Legea nr. 85/2006. Comentarii
pe articole, Ed. Hamangiu, 2006, pag. 25;
9
- actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
- o listă completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin
care debitorul işi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din
registrele de publicitate;
- o declaraţie prin care debitorul işi arată intenţia de intrare ȋn procedura simplificată sau
de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, ȋn
tot sau ȋn parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale.
Toate cheltuielile aferente acestei proceduri vor fi suportate din averea debitorului .
Potrivit art.5 din Legea nr.64/199520, organele care aplică procedura de insolvenţă sunt:
instanţele judecătoreşti;
judecătorul sindic;
adunarea creditorilor;
20
Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului a fost republicată în M.Of.
nr.1066/17.11.2004.
10
comitetul creditorilor;
administratorul;
lichidatorul.
Administratorul judiciar
12
conditiile art.138, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii
debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport
judecătorului-sindic, ȋntr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 60 de
zile de la desemnarea administratorului judiciar;
- ȋntocmirea actelor prevazute la art. 28 alin. (1), ȋn cazul ȋn care debitorul nu şi-a
ȋndeplinit obligaţia respectivă ȋnăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea,
corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse ȋn actele respective, când acestea au fost
prezentate de debitor;
- verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea,
precum şi intocmirea tabelelor creanţelor;
13
debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor inainte de deschiderea
procedurii; formularea şi susţinerea acţiunilor in pretenţii pentru ȋncasarea creanţelor
debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi;
Lichidatorul
conservarea lor;
14
- verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea,
precum şi ȋntocmirea tabelelor creanţelor;
- urmărirea incasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri
sau de sume de bani efectuat de acesta ȋnaintea deschiderii procedurii, incasarea
creanţelor; formularea şi susţinerea acţiunilor ȋn pretenţii pentru ȋncasarea creanţelor
debitorului, pentru aceasta putând angaja avocati;
Prin noua lege, s-a modificat termenul de comunicare a cererii si anume, judecătorul-
sindic are obligaţia de a comunica debitorului cererea, ȋn copie, ȋn termen de 48 ore de la
data inregistrării, iar debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de
insolvenţă ȋn termen de 10 zile de la primirea copiei.
15
situaţie ȋn care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul
judiciar sau de către creditori tinând ȋmpreună sau separat minimum 20% din valoarea
masei credale şi numai dacă aceştia ȋşi exprimă intenţia de a depune un plan. De
asemenea, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este ȋn stare de insolvenţă,
respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsita de orice efect chiar de la
ȋnregistrarea ei. Din paragraful de mai sus se ȋnţelege foarte uşor faptul că totul este lăsat
la latitudinea judecătorului, chiar dacă debitorul a plătit datoria şi nu se mai află ȋn stare
de insolvenţă, şi de aceea nu este suficient ca debitorul a plătit debitul, ci va trebui să
demonstreze cu multe probe faptul că nu se află ȋn stare de insolvenţă, atlfel va risca ca
judecătorul să considere că se află ȋn stare de insolvenţă şi să pronunţe sentinţa de
deschidere a procedurii.
16
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ :
1. Ana Birchall, Procedura Insolvenţei, ediţia III revizuită, editura Universul Juridic,
Bucureşti 2010.
2. Eftimie Antonescu, Codul comercial adnotat, vol. I, Ed. Tiparul românesc, Bucuresti,
17
5. St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M. A. Hotca, Noua lege a insolvenţei – Legea nr.
85/2006. Ed. Hamangiu, 2006,
6. St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2007,
8. I. Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001,
pag. V-VI;
12.M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluţie şi actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2000, pag. 36-40; St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621;
13.S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008,
pag. 247-248;
15.St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621 ; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag.
248; B. Nasz, Principiile procedurii insolvenţei, în R.D.C. nr. 10/2008, pag. 53-84;
16. St. D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print,
Bucureşti,
17.I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenţei.Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006,
pag. 85;St. D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print,
Bucureşti, 1998, pag.
18. Drept comercial român, op.cit., pag. 621;S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit.,
pag. 247;
19.I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenţei.Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006,
pag. 85;
18
STUDIU DE CAZ
19
20