Tema 4

FONDURILE ŞI MIJLOACELE CIRCULANTE ALE ÎNTREPRINDERII

1. Componenţa fondurilor circulante ale întreprinderii.
2. Estimarea utilizării fondurilor circulante în producţie.
3. Economisirea clementelor fondurilor circulante la întreprindere.
4. Mijloacele circulante şi căile de accelerare a rotaţiei lor.

4.1. Componenţa fondurilor circulante ale întreprinderii

Deopotrivă cu fondurile fixe o mare importanţă pentru activitatea întreprinderii au mijloace

circulante. Mijloacele circulante constituie totalitatea mijloacelor băneşti, preconizate pentru crearea
fondurilor de producţie şi a fondurilor circulante, ce asigură rotaţia neîntreruptă a mijloacelor băneşti.
Mijloacele circulante asigură procesul de producţiei neîntrerupt şi realizarea produselor întreprinderii.
Fondurile circulante de producţie sunt unul dintre elementele procesului, partea principală a
preţului de cost al producţiei. Acestea sunt obiectele muncii (materia primă, principalelle materiale şi
semifabricate, materialele auxiliare, combustibilul, ambalajul, piesele de schimb etc); mijloacele de
muncă având termenul de valabilitate nu mai mare de 1 an sau valoarea de până la 1000 lei (obiectele
şi instrumentele de mică valoare şi uzare rapidă); producţia nefinisată şi cheltuielile pentru perioadele
viitoare.
Fondurile de circulaţie sunt mijloacele întreprinderii depuse în rezervele de producţie finită,
mărfurile expediate, dar neplătite, precum şi mijloacele în proces de calcul şi mijloacele băneşti din
casă şi de la conturi.
Fondurile circulante de producţie se prezintă în producţie în forma lor naturală şi în procesul
de fabricare a producţiei sunt consumate integral. Ele transmit valoarea asupra produsului obţinut.
Fondurile de circulaţie asigură procesul de circulaţie a mărfurilor. Ele nu participă la formarea valorii,
ci sunt purtătoarele ei. După încheierea ciclului de producţie, obţinerea produselor finite şi realizarea
lor, valoarea mijloacelor circulante se compensează în componenţa încasărilor de la realizarea
produselor (executarea lucrărilor, prestarea serviciilor). Aceasta creează posibilităţi pentru reluarea
sistematică a procesului de producţie, care se efectuează prin rotaţia permanentă a mijloacelor
întreprinderii.
Mijloacele circulante parcurg consecutiv 3 etape: monetară (de pregătire); de producţie
(procesul nemijlocit de producţie); şi marfară (producţia finită). Numai după transformarea formei
mărfare a valorii producţiei fabricate în formă monetară (bănească) mijloacele alocate în avans se
recuperează din contul unei părţi din încasările de la realizarea producţiei. Cealaltă sumă constituie
acumulările mijloacelor băneşti, ce se utilizează în conformitate cu planul lor de distribuţie. O parte
din acumulări (profit) este destinată pentru extinderea mijloacelor circulante şi împreună cu ele
efectuează următoarele cicluri de circulaţie.
Rotaţia mijloacelor circulante are loc în corespundere cu schema de mai jos:

B – Mp ... P... Pf – B1 , (4.1)

unde: B - mijloacele băneşti alocate în avans de întreprindere;

Mp - mijloacele de producţie; P -producţia; Pf- producţia finită;
B1 - mijloacele băneşti obţinute de la vânzarea producţiei care includ în sine profitul
realizat.
 Punctele (...) înseamnă că circulaţia mijloacelor e neîntreruptă, dar procesul rotaţiei lor
continuă în sfera producţiei.
Mijloacele de circulaţie se află concomitent la toate etapele şi în toate formele de producţie,
ceea ce asigură activitatea regulată şi fără întreruperi a întreprinderii.
Fondurile circulante de producţie ale întreprinderii se compun din trei părţi: rezervele de
producţie; produsele nefinisate şi semifabricatele de producţie proprie; cheltuielile pentru perioadele
viitoare.
• Rezervele de producţie sunt obiectele muncii, pregătite pentru plasare în procesul de
producţie; ele constau din materia primă, materialele de bază şi auxiliare, combustibil, carburanţi,
semifabricate şi piese de completare procurate, ambalaj şi materiale pentru ambalaj, piese de rezervă
pentru reparaţia fondurilor fixe.
• Produsele nefinisate şi semifabricatele de producţie proprie sunt obiectele muncii ce au
intrat în procesul de producţie: materialele, detaliile, blocurile şi articolele în proces de prelucrare şi
asamblare, precum şi semifabricatele de producţie proprie, nefinisate, dar transferate pentru a fi
prelucrate în continuare în alte secţii ale aceleiaşi întreprinderi.
• Cheltuielile pentru perioadele viitoare constituie elementele nefinisate ale fondurilor
circulante ce includ cheltuielile pentru pregătirea şi însuşirea produselor noi, ce se fabrică în perioada
dată (trimestru, an), dar se raportează la producţia unei perioade viitoare.
Fondurile circulante de producţie au legături directe cu fondurile de circulaţie, care deservesc
sfera de circulaţie. Ele includ producţia finită ce se află în depozite, mărfurile expediate, mijloacele
băneşti şi mijloacele în proces de decontare către consumatorii de producţie, în special datoriile
debitoare. Totalitatea mijloacelor băneşti ale întreprinderii, destinate pentru formarea fondurilor
circulante, constituie mijloacele circulante ale întreprinderii.
Componenţa şi clasificarea mijloacelor circulante sunt redate în fig. 4.1.

Semnul grupării Mijloacele circulante

Destinaţia Fondurile circulante Fondurile de

funcţională de producţie circulaţie

Rezervele Produsele nefinisate Producţia Mijloacele

Rolul în
producţie de şi cheltuielile pentru finită băneşti şi
producţie perioadele viitoare mijloacele în
decontări către
consumatori

Principiile de Normate Nenormate

organizare

Sursele de
formare
Proprii De împrumut
 Fig. 4.1 Componenţa şi clasificarea mijloacelor circulante
Ritmicitatea, complexitatea şi eficienţa producţiei în multe privinţe depinde de mărimea
optimă a mijloacelor circulante (a fondurilor circulante de producţie şi a fondurilor de circulaţie).
Coraportul dintre anumite elemente ale fondurilor circulante (%) sau părţile lor componente se
numeşte structura fondurilor circulante (fig. 4.2). Accelerarea rotaţiei mijloacelor circulante ale
întreprinderii condiţionează scoaterea din circulaţie a unei părţi din mijloace, pe când la încetinirea
rotaţiei apare necesitatea atragerii unor mijloace suplimentare. De aceea una dintre sarcinile principale
în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă este intensificarea producţiei cu respectarea strictă a
principiului de economisire a resurselor. Economisirea resurselor materiale în mare măsură contribuie
la reducerea preţului de cost al producţiei industriale, deoarece cheltuielilor materiale le revin circa ¾
din totalul cheltuielilor de producţie. Iar aceasta exercită o influenţă pozitivă asupra situaţiei
financiare, precum şi asupra tuturor aspectelor activităţii de producţie şi economice a
întreprinderii.

Fondurile circulante de producţie (100%)

În rezervele de producţie (70%) În producţie (30%)

materialele de bază

Materiale auxiliare

producţie proprie
Semifabricate de
Materia primă şi

energie electrică
procurate (10%)

refinisată (19%)
Combustibil şi
Semifabricate

Producţie
(8%)

(8%)

(6%)
Cheltuieli pentru
Tară şi materiale
pentru reparaţii

Obiecte de mică
valoare şi uzură
curente (3%)

pentru ambalaj
completare

viitoare (5%)
rapidă (14%)
Piese de

perioadele
(3%)

Fig.4.2 Structura fondurilor circulante de producţie.

 4.2. Estimarea utilizării fondurilor circulante în poducţie
Eficientizarea utilizării fondurilor circulante este una dintre sarcinile principale ale
întreprinderilor industriale. Cu cât mai bine vor fi folosite materia primă, combustibilul, materialele
auxiliare, cu atât mai mic va fi consumul lor la obţinerea unei anumite cantităţi de producţie, creându-
se posibilitatea de a spori volumul de producţie industrială. În acest context se disting indicatorii
consumului de resurse materiale şi indicatorii nivelului folosirii utile a resurselor materiale.
• Consumul de resurse materiale reprezintă consumul lor de producţie. Consumul de
producţie cuprinde întreaga cantitate a resurselor materiale, utilizate de întreprindere pentru
executarea nemijlocită a programului de producţie.
• Consumul total al resurselor materiale este consumul unor tipuri de resurse materiale sau
al resurselor materiale în ansamblu pentru realizarea programului de producţie în perioada de
referinţă. Consumul total al resurselor materiale se estimează în expresie naturală; consumul sumar al
diverselor tipuri de resurse materiale - în expresie valorică.
• Consumul specific (m) al unui anumit tip concret de resurse este consumul lor mediu la
unitatea de producţie finită. El se determină prin împărţirea întregii cantităţi a resurselor materiale,
consumate pentru fabricarea producţiei date în perioada de referinţă Q, la numărul de unităţi valabile
ale acestei producţii N. Nivelul consumului de materiale la unitatea de producţie se numeşte
indicatorul consumului de materiale al producţiei ce se estimează în expresie naturală sau în expresie
valorică.
m = Q/N. (4.2)

Indicatorul consumului de materiale interacţionează nemijlocit cu indicatorii ce caracterizează

consumul anumitelor tipuri de resurse materiale (consumul de metale, consumul de energie, de
combustibil), ce se estimează în expresie naturală, natural-valorică şi valorică.
Pentru elaborarea programului de producţie şi analiza activităţii întreprinderilor industriale în
fiecare ramură a industriei se aplică diverşi indicatori ai nivelului de folosire utilă a resurselor
materiale, ce reflectă mai amplu condiţiile de utilizare în producţie a resurselor materiale şi care
cuprind toate stadiile consumului lor în cadrul producţiei.
În ramurile, unde are loc prelucrarea primară a materiei prime, se aplică asemenea indicatori:
• conţinutul de substanţe utile în materia primă incipientă (fier în rocă, zahăr în sfeclă, ulei în
seminţele de floarea-soarelui, suc în struguri etc.);
• gradul de folosire a substanţei utile, ce se conţine îm materia primă incipientă, şi procentul
pierderilor în procesul de prelucrare a acesteia;
• ieşirile finale de producţie valabilă, estimate prin împărţirea volumului anual al produsului
valabil la volumul materiei incipiente şi calculate în procente (rezultatul trebuie înmulţit cu 100).
Fiecare ramură are indicatorii săi specifici de determinare a nivelului de utilizare a resurselor
materiaie. Astfel, în industria chimică drept un asemenea indicator serveşte raportul consumului
teoretic de materiale la consumul de facto a materialelor (de un anumit tip) pentru obţinerea unor
produse chimice concrete sau al unui proces chimic. în metalurgie se întrebuinţează indicatorii -
coeficienţii consumului, ce reprezintă raportul greutăţii materialelor consumate la tona de produs
valabil. În industria constructoare de maşini se aplică pe scară largă indicatorii: coeficientul de
utilizare a metalului, nivelul deşeurilor ( în %) etc. Nivelul deşeurilor depinde nemijlocit de
coeficientul de utilitate: cu cât mai scăzut este nivelul deşeurilor, cu atât mai ridicat este coeficientul
de utilitate a metalului.
Bunăoară, la prelucrarea metalelor nivelul deşeurilor se calculează Prin coraportul dintre
cantitatea deşeurilor, ce s-au format în procesul prelucrării la rece a metalului şi cantitatea metalului
întrebuinţat. Rezultatul indică cota din metalul întrebuinţat care s-a transformat în deşeuri (%):
 Pd = CMd x 100 , (4.3)
Dt

unde: Pd - nivelul deşeurilor, %; CMd - cantitatea metalului întrebuinţat, kg; Dt - cantitatea

deşeurilor.
Fiecare întreprindere industrială trebuie să se afle într-o permanentă căutare de rezerve pentru
ridicarea gradului de eficienţă a utilizării mijloacelor circulante, acordând o atenţie sporită reducerii
duratei ciclului de producţie, rezervelor de producţie şi termenului de realizare a producţiei.

4.3. Economisirea elementelor fondurilor circulante la întreprindere

În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă una dintre sarcinile importante ale fiecărei
întreprinderi devine economisirea resurselor materiale, deoarece anume resursele materiale constituie
cea mai mare parte a cheltuielilor de producţie de care depinde nemijlocit mărimea profitului. Iar
profitul în condiţiile relaţiilor de piaţă este principala sursă de asigurare a vitalităţii întreprinderii.
Sunt cunoscute surse şi căi de economisire a resurselor materiale. Sursele de economisire
indică ce se poate economisi. Căile (sau direcţiile) de economisire indică metodele prin care se pot
face economii.
• Fiecare întreprindere dispune de anumite rezerve pentru economisirea resurselor
materiale. Din punctul de vedere al găsirii şi utilizării rezervele de pe urma economisirii resurselor
materiale pot fi divizate în trei grupe: în ansamblu pe economia ţării; în ansamblu pe industrie -
interramurale; în cadrul producţiei (secţiei, uzinei, ramurii).
• Din rezervele în ansamblu pe economia ţării fac parte cele care au o importanţă deosebită
pentru întreaga economie: stabilirea unor proporţii progresiste în structura ramurală a industriei;
perfecţionarea structurii unor complexe economice aparte; perfecţionarea întregului mecanism
economic în condiţiile relaţiilor de piaţă.
• Rezervele în ansamblu pe industrie - interramurale - sunt rezervele condiţionate de
particularităţile de dezvoltare ale anumitelor ramuri industriale şi regiuni economice. Din
acestea fac parte: implementarea unor noi mijloace şi sisteme eficiente de explorare a
zăcămintelor, de extragere, îmbogăţire şi prelucrare a bogăţiilor subterane; specializarea, cooperarea
şi combinările în industrie; crearea şi dezvoltarea întreprinderilor cu diverse forme de proprietate;
ridicarea gradului de calitate al materiei prime incipiente şi materialelor de construcţie etc.
♦ În cadrul producţiei drept rezerve sunt considerate posibilităţile de eficientizare a utilizării
resurselor materiale, adică cele ce se referă nemijlocit la perfecţionarea tehnicii, tehnologiilor
şi sistemului de organizare a producţiei, însuşirea unor tipuri şi modele de articole noi, ridicarea
calităţii şi competitivităţii lor.
♦ În funcţie de caracterul acţiunilor direcţiile principale de realizare a rezervelor de
economisire a resurselor pot fi tehnice de producţie şi economico-organizatorice.
Direcţiile tehnice de producţie cuprind măsurile privind pregătirea calitativă a materiei prime
pentru utilizarea ei în producţie; perfecţionarea construcţiei maşinilor, utilajelor şi articolelor;
folosirea unor tipuri mai economicoase de materie primă (înlocuirea metalelor fieroase cu materiale
sintetice), combustibil; implementarea unor noi tehnici şi tehnologii avansate etc. Modalităţile de
pregătire a materiei prime pentru producţie sunt: îmbogăţirea cărbunelui pentru industria cocso-
chimică sau a minereului în metalurgie şi siderurgie; curăţarea prealabilă şi standardizarea lânii şi a
bumbacului în industria textilă sau a pieilor în industria pielăriei; uscarea materialului lemnos pentru
industria de prelucrare a lemnului etc.
În cadrul ramurilor prelucrătoare ale industriei, în care materialul are formă de foi (confecţii,
industria încălţămintei, industria constructoare de maşini în cazul folosirii laminatelor plate),
economisirea materialelor se face utilizând scheme raţionale de croire. La soluţionarea acestei
probleme se aplică pe larg metode economico-matematice şi tehnică electronică de calcul, datorită
cărora se pot elabora scheme optimale.
Un rol important îl are utilizarea tipurilor locale de materie primă şi combustibil, a materiei
prime secundare şi regenerarea (restabilirea) materiei prime întrebuinţate, a materialelor de bază şi
auxiliare, uneltelor de muncă.
♦ Din direcţiile economico-organizatorice principale de economisire a resurselor materiale
fac parte: complexele de acţiuni ce ţin de ridicarea nivelului ştiinţific al normării şi planificării
volumului de materiale pentru producţia industrială, elaborarea şi implementarea unor norme şi
normative tehnic fundamentate pentru consumul de resurse materiale; complexele de acţiuni în scopul
stabilirii unor proporţii progresiste ce rezidă în dezvoltarea accelerată a producţiei de noi tipuri mai
eficiente, de materie primă şi materiale, resurse termoenergerice etc.
Direcţia principală în ce priveşte economisirea resurselor materiale la fiecare întreprindere industrială
este majorarea cantităţii de produse finite din una şi aceeaşi cantitate de materie primă şi materiale în
brigăzi, secţii, sectoare. Aceasta depinde de dotarea tehnică a unităţilor de producţie, de nivelul
măiestriei lucrătorilor, organizarea corectă a asigurării tehnico-materiale, de faptul cât de întemeiate
sunt normele de consum şi rezervare a resurselor materiale.
O importanţă tot atât de mare are reducerea pierderilor în procesul de producţie în urma căreia
se pot face 15-20% din economiile de resurse materiale. Pentru aceasta este necesar să fie asigurată
respectarea strictă a regulilor de păstrare şi prelucrare a producţiei, să fie pregătite raţional
combustibilul, materia primă, materialele pentru prelucrare ulterioară în procesul de producţie, să se
atragă atenţia colectivelor de muncă asupra problemelor ce ţin de calitatea muncii şi a articolelor
fabricate.

4.4. Mijloacele circulante şi căile de accelerare a rotaţiei lor

Din mijloacele circulante fac parte mijloacele băneşti, nevedare întreprinderii pentru crearea
rezervelor de producţie în depozite şi în producţie, pentru achitarea cu furnizorii, bugetul, plata
salariului etc. Prezentăm mai jos componenţa şi structura mijloacelor circulante.
♦ Prin componenţa mijloacelor circulante se subînţelege totalitatea elementelor ce formează
mijloacele circulante. Divizarea mijloacelor circulante în fonduri circulante de producţie şi fonduri de
circulaţie este determinată de specificul utilizării şi distribuţiei lor în sfera de producţie şi realizare.
Mărimea mijloacelor circulante, ocupate în producţie, depinde în temei de durata ciclului respectiv
de producere a articolelor, de nivelul tehnic de dezvoltare, perfecţiunea tehnologiei şi organizarea
muncii. Suma mijloacelor de circulaţie depinde de condiţiile de realizare a producţiei şi de nivelul
organizării sistemului de aprovizionare şi desfacere a produselor.
Mijloacele circulante, care deservesc procesul de circulaţie a producţiei, se numesc fonduri de
circulaţie. Din acestea fac parte produsele finite pregătite pentru realizare ce se află în depozitele
întreprinderii; producţia expediată, dar care încă nu e plătită de consumatori; mijloacele băneşti ale
întreprinderii; mijloacele de la conturi.
Sursele de formare a mijloacelor circulante pot fi: profitul, creditele (bancare şi comerciale,
adică plăţile amânate), capitalul acţionar (social), cotizaţiile acţionarilor, mijloacele bugetare,
resursele redistribuite (asigurările, structurile de dirijare pe verticală), datoriile creditare etc.
Coraportul dintre elementele mijloacelor circulante, exprimate în procente, se numesc
structura mijloacelor circulante. Deosebirile din structura mijloacelor circulante ale ramurilor
industriale se explică prin mai mulţi factori, bunăoară, prin particularităţile de organizare a procesului
de producţie, condiţiile de aprovizionare şi desfacere, locul de aflare a furnizorilor şi consumatorilor,
structura cheltuielilor de producţie.
 În cadrul mijloacelor circulante trebuie să se facă distincţie între partea "normată " şi cea
"nenormată". Fondurile circulante de producţie şi o parte a fondurilor de circulaţie (sub formă de
produse finite în depozitele întreprinderii) reprezintă mijloacele normate, cealaltă parte - mijloacele
nenormate.
În structurile mijloacelor circulante ale diverselor ramuri industriale predomină mijloacele,
amplasate în sfera producţiei. Acestora le revin mai mult de 70% din totalul mijloacelor circulante
(fig.4.3).
♦ După sursele de formare mijloacele circulante se împart în proprii şi de împrumut.
Mijloacele circulante proprii sunt mijloacele care se află permanent la dispoziţia întreprinderii
şi se formează din resursele proprii (a profitului etc.). În procesul mişcării lor mijloacele circulante
proprii pot fi înlocuite cu mijloace care sunt, în esenţă, o parte din mijloacele proprii, preconizate
pentru retribuţia muncii, dar care temporar sunt libere (în legătură cu plata de o singură dată a
salariului). Aceste mijloace se numesc echivalente cu cele proprii sau pasive stabile.
Mijloacele circulante de împrumut sunt creditele bancare, datoriile creditoare (creditele
comerciale) şi alte pasive.
Activitatea eficientă a întreprinderii înseamnă atingerea rezultatelor maximale cu cheltuieli
minime. Minimalizarea cheltuielilor este în primul rînd optimizarea structurii surselor de formare a
mijloacelor circulante ale întreprinderii, adică îmbinarea raţională a resurselor proprii cu cele
creditare.
 Mijloacele circulante (100%)

Fondurile circulante de producţie Fondurile de circulaţie

(100%) (70%) (100%) (30%)
În rezervele de producţie

perioadele viitoare (5%)

În procesul de producţie

Mărfurile expediate dar

Datorii debitoare (14%)

Mijloacele băneşti
Producţie finită la
Cheltuieli pentru

depozit (31%)

neplătite
(70%)

(25%)

(26%)
Mijloacele la
conturile
Mijloace în

bancare
decontări

Mijloacele circulante normate (80%) Mijloacele circulante nenormate (20%)

Fig. 4.3 Componenţa şi structura mijloacelor circulante

♦ Mijloacele circulante ale întreprinderii se află permanent în mişcare, efectuând o

anumită rotaţie. Din sfera circulaţiei ele trec în sfera de producţie, iar apoi din sfera de producţie - din
nou în sfera de circulaţie, etc. Rotaţia mijloacelor băneşti începe din momentul achitării de către
întreprindere a plăţii pentru resursele materiale şi alte elemente necesare producţiei şi se încheie odată
cu restituirea acestor cheltuieli sub formă de inc sări de la realizarea produselor. După aceasta
mijloacele băneşti se folosesc din nou pentru procurarea resurselor materiale necesare
întreprinderii şi plasarea lor în producţie.
Timpul în care mijloacele circulante efectuează o rotaţie deplină, adică parcurg perioada de
producţie şi perioada de circulaţie, se numeşte perioada de rotaţie a mijloacelor circulante. Acest
indicator caracterizează viteza medie de mişcare a mijloacelor la întreprindere sau în cadrul ramurii.
El nu coincide cu termenul real al producerii şi realizării produselor.
Dirijarea mijloacelor circulante constă în asigurarea continuă a procesului de producţie şi
realizare a produselor cu mijloace circulante cât mai mici. În condiţiile actuale, când întreprinderile
se află la autogestiune şi autofinanţare completă, determinarea corectă a necesarului de mijloace
circulante are o importanţă deosebită.
♦ În legătură cu aceasta o mare însemnătate capătă procesul de normare a mijloacelor
circulante, care face parte din planificarea financiară curentă la întreprindere. Normarea
mijloacelor circulante constă în stailirea sumei mijloacelor circulante necesare pentru formarea
rezervelor permanente minimale şi concomitent suficiente de valori materiale. Dacă mijloacele
circulante nu sunt completate, aceasta poate duce la diminuarea producţiei, nerealizarea programului
de producţie din cauza întreruperilor în procesul de producere şi realizare a mărfurilor. Rezervele
supranormative scot din circulaţie mijloacele băneşti şi denotă neajunsurile existente în asigurarea
tehnico-materială şi ritmul neregulat al producţiei şi realizării mărfurilor.
În procesul de normare a mijloacelor circulante se stabilesc normele şi normativele mijloacelor
circulante.
Normele mijloacelor circulante caracterizează rezervele minimale de mărfuri şi valori
materiale la întreprindere şi se calculează în zile-rezervă, norme de rezervare a detaliilor, bani la
unitatea de calcul etc.
Normativul mijloacelor circulante reprezintă produsul normei mijloacelor circulante şi al
indicatorului, norma căruia se stabileşte. Se calculează în bani.
Normativul mijloacelor circulante (Nm.c) reprezintă următoarea sumă:

Nm.c. = Nr.p. + Np.n.f. + Nr.p.f. (4.4)

unde: Nr.p - normarea rezervelor de producţie;

Np.n.f. - normarea producţiei nefinisate;
Nr.p.f. - normarea rezervelor de producţie finită.
♦ Utilizarea eficientă a mijloacelor circulante ale întreprinderilor industriale este caracterizată
de trei indicatori.
Coeficientul rotaţiei care se calculează prin împărţirea volumului de realizare a producţiei în
preţuri angro la suma reziduală medie a mijloacelor circulante la întreprindere:

Kr.m.c.= Pr / Srm.m.c (4.5)

unde: Kr.m.c - coeficientul rotaţiei mijloacelor circulante, rotaţii; Pr - volumul de realizare a

producţiei, lei; Srmmc suma reziduală medie a mijloacelor circulante, lei.
Coeficientul de încărcare a rotaţiei, mărime care se află prin împărţirea numărului de
zile din perioadă la coeficientul rotaţiei K:

Kî=Srmmc / Pr
(4.6)
Durata medie a unei rotaţii (dm.r.) se calculează prin împărţirea duratei perioadei (T - 360 zile
într-un an) la coeficientul rotaţiei:

dm.r. = T / Kr.m.c (4.7)

unde: T - numărul zilelor din perioadă (360; 90).

Efectul accelerării rotaţiei mijloacelor circulante se manifestă în eliberarea, reducerea lor
datorită unei mai eficiente utilizări. Se distinge eliberarea absolută şi relativă a mijloacelor circulante.
Utilizarea eficientă a mijloacelor circulante joacă un rol important în asigurarea activităţii
normale a întreprinderilor în ridicarea nivelului de rentabilitate a producţiei. Spre regret, resursele
financiare proprii, de care în prezent dispun întreprinderile, nu sunt suficiente de a asigura complet nu
numai reproducţia lărgită, ci nici cea simplă. Datoriile reciproce ale întreprinderilor constituie o
trăsătură caracteristică a economiei tranzitorii.
• Accelerarea rotaţiei mijloacelor circulante este sarcina primordială a întreprinderilor
în condiţiile actuale şi poate fi realizată prin următoarele căi:.
• La stadiul de creare a rezervelor de producţie — prin implementarea unor norme
de rezerve economic fundamentate; apropierea livrărilor de materie primă, semifabricate, piese de
completare etc. de consumatori; practicarea pe scară largă a relaţiilor directe de lungă durată;
extinderea sistemului depozitar de asigurare tehnico-materială, precum şi a comerţului angro cu
materiale şi utilaje; mecanizarea complexă şi automatizarea lucrărilor de încărcare-descărcare
în depozite.
• La stadiul producţiei nefinisate - prin accelerarea progresului tehnico-ştiinţific
(implementarea tehnicii şi tehnologiilor avansate, în special a producţiei fără deşeuri şi cu
puţine deşeuri, complexelor robotizate, liniilor escalatoare, chimizarea producţiei);
introducerea standardizării, unificării, tipizării; perfecţionarea formelor de organizare a producţiei
industriale; folosirea unor materiale de construcţie mai ieftine; perfecţionarea sistemului de stimulare
economică a utilizării cu economie a materiei prime, materialelor şi resurselor termoenergetice;
majorarea ponderii producţiei de larg consum.
• La stadiul circulaţiei - prin apropierea producţiei de consumatori: perfecţionarea sistemului
de decontări; majorarea volumului de realizare a producţiei prin intermediul executării comenzilor în
cadrul relaţiilor directe; fabricarea înainte de termen a producţiei; obţinerea producţiei din materialele
economisite; selectarea minuţioasă şi operativă a producţiei pentru expediere pe partide, asortiment,
corespinzâtor normelor de tranzitare, descărcarea mărfurilor în strictă corespundere cu prevederile
contractelor încheiate.