Schița

Schemă orientativă
I Introducere: a) fraza introductivă
b) definiția schiței
c) părerea/ ipoteza
II. Cuprins: A primul argument
a) dimensiuni reduce;
b) spațiu și timp veridice;
B al doilea argument
a) acțiunea simplă, lineară focalizată pe un singur episod semnificativ din viața unui personaj;
b) personaje fără individualitate fizică sau caracterologiă, tipuri umane
c) caracter moralizator și capacítate scenică;
III Încheiere: reluare enumerativă a patru trăsături

”Nouă ceasuri şi nouă minute… Peste şase minute pleacă trenul. Un minut încă şi se-nchide casa.
Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon… Trec de colo până colo prin coridor, să văz
în care compartiment aş găsi un loc mai comod… Aci. O damă singură, şi-fumează, atât mai bine! Intru şi
salut, când auz o mârâitură şi văz apărând dintr-un paneraş de lângă cocoana capul unui căţel lăţos, plin de
funde de panglici roşii şi albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul
stăpânii-si.
– Bubico! zice cocoana… şezi mumos, mamă!
Bubico se linişteşte puţin; nu mai latră; îşi retrage capul în paneraş, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaş
de lână roşie; dar tot mârâie înfundat… Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din faţa cocoanii şi-nchiz
ochii. Trenul a pornit… Prin coridor umblă pasajeri şi vorbesc. Bubico mârâie arţăgos.
– Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru.
Acum Bubico scoate capul foarte sus şi, vrând să sară afară de la locul lui, începe să latre şi mai grozav ca
adineaori. Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforează. Conductorul face un pas către cocoana,
care-şi caută biletul ei în săculeţul de mână, pe când Bubico latră şi chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din
paner.
–Bubico! zice cocoana, şezi mumos, mamiţo! Şi-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna
cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul şi-a terminat treaba şi iese. Cocoana îşi înveleşte favoritul
mângâindu-l „mumos”; eu mă lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care
se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni. (…)
– Frumuşel căţel aveţi, zic eu cocoanii, după câteva momente de tăcere; da’ rău!
– Aş! nu e rău, zice cocoana; până se-nvaţă cu omul; dar nu ştiţi ce cuminte şi fidel este, şi deştept! Ei bine! e
ca un om, frate! doar ca nu vorbeşte…
Apoi către paner, cu multă dragoste:
–Unde-i Bubico?… Nu e Bubico!…Din paner se aude un miorlăit sentimental.” (Bubico” de I L Caragiale)

Model

Literatura răspunde nevoii de confesiune a omului. Când această confesiune este centrată pe un singur
episode semnificativ din viața unui personaj, avem de-a face cu schița, adică specia epică, în care se reprezintă
un singur episod semnificativ din viața unuia sau a mai multor personaje. Fragmentul dat din ”Bubico” de I L
Caragiale, aparține unui schițe pentru că are toate trăsăturile de formă și conținut ale acestei specii literare.
 De mici dimensiuni și cu număr mic de personaje, fragmentul propune un episod semnificativ din viața
personajului-narator, ancorat într-un timp și spațiu verosimile și limitate, semn al repetiției situației și a
adevărului transmis: ”Nouă ceasuri şi nouă minute…”, ” în care compartiment aş găsi un loc mai comod…”.
Încercând să se deplaseze cu trenul între două localități, naratorul-personaj are ghinionul de a se așeza într-un
compartiment alături de Bubico și stăpâna lui care-i transformă călătoria într-un moment dezagreabil.
Este specific personajelor schiței, lipsa individualizării fizice și caracterologice de profunzime. Cu toate
acestea, se conturează convingător, într-o singură scenă, tipul femeii superficiale, o fantoșă feminină lipsită de
educație și eleganță. Naratorul-personaj nu-i conturează un portret fizic, reflex al ideii de arhetip uman: ea este
o emblema pentru întreaga categorie de femei care parvin, dar, în esență, sunt lipsite de profunzime. Ni se
spune că este ”o cucoană”, ilustrând apartenența la categoria socială superioară, că fumează și că are un cățel
pe care-l răsfață exagerat, gest specific oamenilor singuri. Absența onomasticii trădează lipsa de simpatie a
autorului față de personajul feminin, dacă facem comparație cu onomastica diminutivală a cățelului. Folosirea
dialogului ca mod de expunere, alături de narațiune, conferă dramatism și caracter scenic în desfășurarea
faptelor.
În concluzie, fragmentul dat aparține unei schițe pentru că propune un episod semnificativ, un tip uman
al cătrui portret schematic și lipsit de profunzime se desprinde dintr-un episod semnificativ, acțiunea este
simplă, lineară, timpul și spațiul veridice și de mici dimensiuni, caracter scenic și moralizator.