UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ

SPECIALIZAREA: AUTOVEHICULE RUTIERE

FORMĂ DE ÎNVAȚĂMÂNT: FRECVEȚĂ REDUSĂ
ANUL II

Student: DUȚU Florin-Gabriel

Grupa: 1463

Anul universitar 2017-2018

 Inegalitatea a existat înca de la începuturile societații umane, ceea ce a facut din
aceasta un subiect atat de important în economie au fost opresiunea și exploatarea excesivă a
muncitorilor de către patronii fabricilor în secolele optsprezece și nouăsprezece.
De la începuturi, inegalitatea s-a bazat pe extrapolarea diferentelor fizice, exemplu : vârsta,
rasa, sex. Chiar si in cele mai simple societati, in care variatiile de bogatie sau de proprietate
sunt practic inexistente, exista inegalitati intre indivizi, barbati si femei, tineri si batrani.
Inegalitatea poate fi privită atât ca o problemă economică, cât şi ca o problemă socială
şi politică. Aspectele ce se desprind din natura economică a inegalităţii par a fi mai importante
şi determinante. Inegalitatea se poate observa din analiza structurii distribuţiei veniturilor, a
efectelor sale asupra creşterii economice, a stabilităţii sociale etc.
Nivelul de inegalitate în societatea de astăzi este datotar în mare parte veniturilor salariale. In
ultimii 10-15 ani, teoreticienii au propus un compromis între "dreapta" (promotoarea
libertăților economice și, implicit, a inegalităților) și "stanga" (susținătoarea egalităților), a
căror delimitare este oricum în continuă redefinire, prin reconsiderarea raportului dintre
drepturile și responsabilitățile indivizilor în societate, dar și a echilibrului dintre
responsabilitățile indivizilor și cele ale statului, în vederea asigurării bunăstării lor.
Susținătorii acestor teorii identifică exclusi atât dintre cei saraci - indivizi care, prin
excluziunea de pe piața muncii, pierd treptat orice șansă de a se mai integra în societate prin
eforturi proprii - cât și dintre cei bogați - persoane care se autoexclud, pentru că nu "se mai
simt" parte a societății.

Factorii care determină inegalitatea sunt:

1) diferențele de abilitate. Este recunoscut individul ca un sistem de abilităţi,
respectiv de aptitudini fizice și intelectuale pe care le pune în valoare în activitatea
economică. Aptitudini ce pot fi înnăscute sau dobândite pe parcursul acumulării de experienţă
de viaţă şi de munca.
2) diferențele de performante în muncă (unii indivizi obțin rezultate mai bune în
aceeași activitate decât alții);

2
 3) diferențele în asumarea riscurilor (unii indivizi aleg un risc mai mare, care atrage
după sine și un câstig mai bun , alții preferă un câstig mai mic, dar cu un risc mai redus);
4) diferențele de salarizare ca urmare a desfășurării activitătilor economice în
condiții de muncă speciale (toxicitate, noapte, șantier, extracții miniere, muncă grea, etc);
5) diferentele în educatie și instruire. Aceste doua elemente sunt o problema a
alegerii individuale, în sensul ca nu este obligatoriu ca un individ cu o instruire mai bogata
decât altul să primească un venit mai ridicat.
6) discriminarea. Pe piaţa muncii există o serie de restricţii în ceea ce priveşte
ocuparea unor locuri de muncă după diferite criterii: sex, vârsta, tradiţie. Aşa se explică de ce
predomină femeile în posturi de secretare sau asistente medicale şi bărbaţii în meseriile de
pilot, dulgher, tâmplar, etc.
7) inclinaţia faţa de risc. Exista profesi mai bine platite în medii mai nocive sau
periculoase, cum ar fi lucrul în mine, la metrou, în sistemul căilor ferate, etc. Persoanele mai
temătore față de riscul meseriei, ocupa adeseori două locuri de munca, pentru a compensa
nivelul redus al salariului;
8) diferențele de experiență în profesie (care conduc la diferențe în venituri, de
exemplu, plata unui spor de vechime în muncă);
9) distribuţia avuţiei. Relaţia dintre salariu şi avuţie este aceeaşi ca între fux şi stoc.
Salariul este un venit, ca şi renta, profitul şi dobânda care revine posesorului muncii prin
fluxul monetar al activitãţii economice, în timp ce avuţia reflectã bogãţia acumulată la un
moment dat.
10) diferențele de sansă (în aceleași condiții economico-sociale, unii indivizi se pot
bucura de sansa unui câstig, în timp ce alții nu au această sansă, de exemplu, la sistemele
legale de loterie).
11) sistemul fiscal. În general, la venituri mai mari, impozitele practicate sunt mai
ridicate. Se ajunge astfel la nivel optim al veniturilor, adicã peste care efortul muncii nu se
mai justificã pentru că venitul suplimentar este prea puternic impozitat, iar munca salariatului
nu mai este recompensată financiar.

Cauzele adâncirii inegalităţii, mai ales în ultimele decenii sunt:

a) factorii demografici. În anii `70 -`80 specialiştii considerã că pe piaţa muncii au

pătruns numeroşi tineri mai puţin pregãtiţi, ceea ce a fãcut ca noii salariaţi sã câştige mai puţin
decât cei în vârstã, experimentaţi şi instruiţi. Aceasta a mãrit gradul de inegalitate a veniturilor

3
în societate. În plus, în familiile în care bãrbaţii erau singurii aducãtori de venituri s-au produs
schimbãri esenţiale, in sensul cã mai multe soţii au pãtruns pe piaţa muncii din familiile cu
venituri mari, mãrind şi mai mult câştigul, decât din familiile cu venituri mici;

b) concurenţa externã. Muncitorii din industriile de automobile şi oţel, puţin instruiţi

s-au confruntat cu scãderea cererii de muncã din partea angajatorilor, iar salariul mediu al lor
s-a diminuat, chiar dacã iniţial veniturile înregistrate de aceştia au fost mai mari decât în alte
domenii de activitate;

c) cererea de muncă de înaltă calificare. Schimbările din activitatea de producţie în

sensul restructurãrilor în direcţia dezvoltãrii computerizate a activitãţilor, consultanţei în
afaceri, biotehnologiei, asistenţei medicale, sistemelor avansate de comunicare etc. au impus
creşterea cererii de muncã de înaltã calificare şi evident diminuarea cererii de muncã
necalificatã. Aceasta a dus la majorarea salariilor celor mai bine pregãtiţi;

d) sistemul fiscal. Prin legislaţia anilor `80 impozitele percepute asupra veniturilor
ridicate au fost mai mici decât cele practicate în anii `60 şi `70. Aceasta a adâncit inegalitatea
veniturilor, mai ales în condiţiile inflaţioniste în care cei cu venituri mici au resimţit
înrăutățirea condiţiilor de viata.

Forme principale de inegalități economice sunt:

- In interiorul țarii și intre țări;

- Inegalitate între venituri

- Inegalități în indicatori ai dezvoltării umane: rata natălității și mortalității, speranța

medie de viață;

- Inegalități în educația și accesul la cultură;

- Inegalități în ceea ce priveste gradul de libertate economica și/sau politică;

- Inegalități în ceea ce priveste procesul de guvernare;

- Inegalități în ceea ce priveste produsul intern brut raportat la numarul de locuitori ai

țării când se face referirea poziției economice a României în cadul Uniunii Europene.

4
 Din punct de vedere economic, salariul reprezintă venitul fundamental prin care se
remunerează munca salariată în întreprinderi şi administraţii, fiind în acelaşi timp un mod
particular de recompensare şi anume preţul unei munci închiriate şi întrebuinţate de un agent
economic pe bază de contract. Pentru persoanele care participă la producerea de bunuri şi
servicii salariul este privit ca un venit obţinut pentru munca depusă, acesta apare ca salariu –
venit. Pentru utilizatorul de muncă angajată în orice activitate economică salariul devine un
cost încorporat în costul total de producţie.

Formarea veniturilor fundamentale, mărimea lor în diferite perioade de timp şi în

diferite ţări, ca şi dinamica acestora decurg în primul rând, din mecanismele specifice ale
pieţei factorilor de producţie: iar în al doilea rând, ele se află sub incidenţa confruntărilor
dintre participanţii la activitatea economică: salariaţi, proprietari de capital, întreprinzători,
manageri, bancheri.

Consider că o societate perfect egalitară este utopică (cel mai bun exemplu pentru
aceasta e comunismul) având în vedere inegalitățile naturale dintre oameni, însă în același
timp un principiu director al oricărei democrații este egalitatea șanselor.