In Raspar

Fisa de lectura

NOTA
Familia des Esseintes a decazut incetul cu incetul, isi casatoreau copii intre ei. Ultmul
descendetnt, des Esseintes, avea 17 ani cand mama si tatal lui au murit. Jean a fost trimis la
iezuiti sa urmeze cursurile scolare, avea o inteligenta uimitoare si era pasionat de limba latina.
Cel mai mult ii placea sa coboare in valcea, unde citea sau visa, se bucura de singuratate. Desi
vorbea cu placere cu profesori sau despre doctrine si teologie, credinta ui ramanea lipsita de
trainicie. Studia latina si franceza. Ii era mila de acei barbati care se adunu si jucau whist, le
considera fiinte secatuite. Incepuse sa se duca la slujbe si sa participe la ele. Luase contact cu
oameni de litere, cu liberi cugetatori insa ramanea indignat de aprecierile lor. Asa incepe
dispretul lui pentru omenire « intelese ca lumea era alcatuita din puslamale si imbecili…isi
pierduse orice speranta de a mai descoperi la altcineva aceleasi aspiratii si aceleasi uri...devenea
aidoma celor care sufera oriunde ar fi ». O singura pasiune ar fi putut sa-i retina dispretul :
femeia, dar si ea devenise banala in ochii lui. Se infruptase la ospete trupesti cu o pofta
bolnavicioasa. Dupa orice incercare, urma o plictiseala apasatoare. Incepuse sa viseze la
amoruri exceptionale..dar se apropie impotenta. Realiz ca o mare parte din avere o cheltuise pe
aceste extravagante. Decide sa vandca castelul din Lourps si sa-si cumpere micul castel de la
Fontenay ca sa se poata bucura de liniste.
I
Isi aduce croitori care sa-i faca haine alese. Incepuse cum sa-si decoreze interiorul, avand in
minte o serie de culori. Voia niste culori care sa iasa in evidenta la lumina lampilor, pentru ca
el traia mai mult noaptea, in vecinatatea umbrelor. Ii placea sa se stie intr-o camera luminata si
care sa fie singura treaza noaptea, in mijlocul celorlalte case. Cel mai mult ii placea portocaliul.
Observa ca ii mai trebuiau si carti si flori rare.
II
Avea doi servitori : un barbat si o femeie. Manca dupa o randuiala si meniuri fixate la inceputul
fiecarui sezon. Sufrageria era inserata intr-o incapere mai mare. Avea si un acvarium cu pesti
mecanici. Miscarea i se parea inutila, imaginatia insa putea sa inlocuiasca vulgara realitate a
faptelor. I se parea ca artificiul era semnul distinctiv al geniului uman ; « naturii i-a trecut
timpul ; prin dezgustatorea uniformitate a peisajelor si a cerurilor.. ». Asemenea femeii,
incantatoare considera si fiinta neinsufletita creata de mana omului – locomotiva, una blonda :
Crampton si una bruna, Engerth. Contemplase satul, intalnise niste burghezi care i-au starnit si
mai mult oroarea fat de chipul omenesc. Detesta noile generatii, acei oameni care stau si rad la
restaurant.
III
Il admira mult pe Virgiliu, insa i se parea oribil Ovidiu. De la Lucan incoace, i se parea mai
interesanta limba latina si nu asa de saracacioasa ca la ceilalti autori. Acum era mai expresiva.
Il iubea mult pe Petroniu si al sau Satyricon – inspirat din viata romana, cu aventurile vanatorilor
de femei din Sodoma, toate acele nelegiuri ; ii placea stilul lui nepartinitor. Ii mai placea
Apuleius cu ale sale Metamorfoze. Desi la teologie era priceput, biserica catolica il lasa rece. Il
atragea mult Tertulian, care recomanda abstinenta, mancare putina, imbracaminte sobra, pec
and Elagabal ii era opusul. Ii placea aceasta antiteza. Poetul crestin Commodian din gaza era in
biblioteca lui pentru arta sec. III. In sec. V, Augustin – fondatorul ortodoxiei crestine. Pana
ajunge la Evul Mediu, care il incanta.
IV
Avea o broasca testoasa a carei carapace o daduse la aurit si o incrustase cu pietre pretioase.
Pietrele pretioase care il fascinau cel mai tare erau :cuartul, cymofanul si calcedonia. Era fericit.
Dar broasca va muri, sufocata de greutatea nestematelor. In ceea ce priveste bauturile, fiecare
lichior corespundea unui sunte de instrument. Apoi, din cauza unui molar plombat, se duse la
dentist sa i-l scoata, insa avea oroare de dentisti. Cand ii scoase dintele avea impresia ca ii
smulte capul. Dar imediat ce iesi in strada, era vesel.
V
Un artist il vrajea mai cu seama : Gustave Moreau, pictor ; des Esseintes stand nopti intregi in
fata tabloului Salomeei care il fascina. « Salomeea cu bratul stang intins intr-un gest de
porunca…cu o expresie solemna ». Tipul Salomeei obsedant pentru artisti si pentru poeti, il
urmarea de ani de zile pe des Esseintes. Citise de multe ori pasajul din Biblie care facea referinta
la acest episod, insa observa ca evanghelistii nu se opreau la farmecul ei delirant si la
depravarea ; ramanea misterioasa, estompata in evanghelie. Dar La « opera lui Gustave Moreau
des Esseintes vedea realizata acea Salomee supraomeneasca si stranie, asa cum o visase el..ea
devenea zeitatea simbolica a indistructibilei luxuri, otravind asemenea Elenei din Antichitate,
tot ceea ce se apropia de ea. Astfel ea apartinea teogoniilor di Extremul Orient ; nu mai releva
traditii biblice…plasand-o in mijlocul unui palat extraordinar….punandu-i in mana sceptrul lui
Isis, floarea sacra a Egiptului si a Indiei, marele lotus. In fine, un pasaj foarte interesant despre
Salomeea. Si Aparitia era si mai tulburatoare, des Esseintes statea naucit in fata acestei fiinte
mai naucitoare decat Alomeea din pictura in ulei. In forma stauitii se arata intr-adevar ca o
destrabalata. Aceste imagini ale Salomeei atarnau deasupra biroului sau de lucru. Budoarul il
voise tapisat in rosu unde atarnau stampe de Jan Luyken, seria Persecutiile religioase, care
infatisau scene infioratoare, dar care pe des Eseenintes il fascinau. Comedia mortii a lui Bresdin
– capete de soareci si cozi de legume, schelete si o cruce..Bunul samaritean. Aceste imagini
rascoleau in memoria lui amintiri de pe cand avea febra tifoida, viziuni infricosatoare din
copilarie. Dupa el existau doar dua modalitati de a aranja un dormitor : ori sa faci din el un loc
de delectare nocturna, ori sa amenajezi un loc singuratec, de reculegere a gandurilor. Primul stil
se impune celor delicati, sec. XVIII a stiut sa creeze femeii ambianta viciului, dand mobilelor
conturul fermecatoarelor sale forme, in celalalt caz, camera avea o infatisare de chilie, capela.
El dorea sa-si faca un fel de chilie de calugar care sa para reala, dar sa nu fie. De fapt, tot ce
avea in camera era foarte scump si de buna calitate. Iluzia era usor de realizat, pentru ca
« asemenea unui sihastru era copt de singuratate…era coplesit de o imensa oboseala,…de
dorinta de a nu mai avea nimic de impartit cu profanii », desi nu simtea nicio vocatie pentru
harul divin, simtea o simpatie pentru oamenii inchisi in manastire.
VI
Cufundat in fotoliul sau revedea pe camaradul sau d’Aiguirande, il napadi si amintirea cu acel
baietel pe care il intalnise pe strada, Auguste si pe care des Esseintes il duce intr-o casa de
toleranta ca sa se distreze cu femeile. Des Esseints urmarea sa creeze din acel baiat un asasin,
fiind virgin isi va dori sa umble cu femei, va fura ca sa mai pota reveni la ele, sau va ucide si ii
dadu acest sfat « Fa altora ceea ce nu vrei sa ti e faca tie ». Isi continua lecturile sale nocturne.
VII
Din acea noapte isi retraia intreaga sa existenta. Era saturat de literatura si de arta. Singuratatea
actinase asupra creierului sau ca un narcotic. Stia ca nu va avea niciodata sentimentul umilintei
adevarat crestinesc, de aceea nu va gusta niciodata clipa de har, pentru ca nu simtea nicio dorinta
sa implore pe Dumnezeu. Totusi el stia ca inca de mic, poarta in el germenele pentru religie.
Apreciaza faptul ca biserica a primit in sanul ei arta, a ferit de barbariile Evului Mediu filozofia,
istoria, literatura si arta plastica. Isi punea o multime de intrabari in legatura cu credinta si tot
el isi dadea raspunsuri, de pilda dac ape cruce doar Crist a fost rastignit sau insasi Trinitatea. In
fata lui Dumnezeu se ridica un rival- demonul si incepeau sa i se infatiseze toate nebuniile
magiei si ale liturghiei negre si exorcismelor. Observa ca Schopenhauer si doctrina bisericii
plecau de la un punct comun : si el se baza pe nedreptatea si marsavia lumii, insa nu ridica in
slavi suferinta fizica, ci exclama « Daca exista vreun Dumnezeu care a facut lumea, n-as vrea
sa fiu Dumnezeul acela ; nefericirea lumii mi-ar sfasia inima ». Aforismele marelui scriitor il
linisteau. Incepu sa sufere de nevroza, si mai venisera si zilele ploioase care accentuau aceasta
stare.
VIII
Ii placeau florile s dispretuia plantele de pe tarabele pietelor pariziene. Prefera imaginea
artificiala a florilor migalos executate din cauciuc si fire de metal. Aceasta arta il seducea. Acum
insa voia flori naturale care sa imite florile artificiale si astfel, dadu comanda de plante
ornamentale venite de prin America tropicala. Cel mai mult il seduceau plantele carnivore.
Incepu sa-l urmareasca imaginea sifilisului sub forma unei femei alaturi de care mergea si a
carei privire infioratoare il strapungea.
IX
Avea cosmaruri si ii era teama sa mai adoarma. Bucuria unei florarii proprii ii disparuse. Gusta
din niste bomboane violete – perlele Pirineilor- si ii aparura amintiri sterse, de pe vremea
destrabalarilor sale. Una din femei – miss Urania- dar care era puternica ca un barbat, il facea
sa se schimbe si se feminiza. Dar fu dezamagit de prostia ei si lipsa de educatie. Isi aminti de o
bruneta cu abiltati de ventriloga de care des Esseintes era fascinat. Iesit dina ceste visari, se
simtea zdrobit, aproape mort.
X
Se trezi sanatos, dar incepura sa-i apara halucinatiile mirosurilor. Ii revenea nevroza sub
aparenta unei iluzii a simturilor. Stia ca parfumurile nu provin din florile a caror nume il poarta,
ci artistul desavarseste adevarata mireasma naturala. Si incepu sa studieze aceste parfumuri.
Invatase aceasta psihologie a lor. Ii veni in minte o dupa-amiaza petrecuta la Pantin, in tovarasia
acestei femei, la una din surorile sale. Spera sa scape de obsesia parfumurilor. Deschise geamul
si i se paru ca simte un miros de bergamuta, iasomie, trandafiri etc. Extenuat, se prabusi fara
cunostinta.
XI
Servitorii au chemat un medic, dar ii prescrise doar niste calmante. Des Esseintes porunci sa i
se pregateasca valizele petru o lunga calatorie. Era singur in trasura, iar singuratatea il duse intr-
o stare de cumplita disperare. Vis la calatoria lui in Anglia. Apoi se rataci intr-o sala mare unde
il invalui o aroma de alcool. Acolo se gaseau o mutime de sortimente. In jurul lui misunau
englezi care i se pareau hidosi, vazand parca acolo personajele lui Dickens. Intr-o taverna
comandase si el ceva de mancare. In viata lui fusese fascinat de doua tari : Olanda si Anglia.
De Olanda ramase totatal dezamagit, el si-o imaginase dupa operele lui Rembrandt si altii. Mai
erau zece minute pana la plecarea trenului, insa simti ca era mult mai usor sa calatoresti stand
pe scaun decat sa te misti.
XII
Intors acasa, totul i se parea nou, dar imediat se scufunda in obisnuinta. Cel mai mult era
preocupat de cartile lui. Pusese sa i se confectioneze niste volume in format unicat la Paris.
Astfel facuse cu operele lui Baudelaire, de care era absolut fascinat caci el a studiat cel mai bine
psihologia morbida a spiritului si acel spleen. Si aici practic se face un fel de analiza a operei
lui Baudelaire. Il mai citea pe Villon. Acum el observa opere scrise de femei, ale caror scrieri
erau mediocre si le considerea fleacuri, lipsite de stil, sterse « scriau ca niste pensionare de
manastire ». Des Esseintes observa ca erau tot mai putini ecleziasticii sau calugarii care aveau
oarecare personalitate. Contele Faloux – arunca necredinciosilor fulminante invective. Dintre
scrierile acestea religioase doar un volum ramanea in raft Omul de Ernest Hello – proclama
axiome uluitoare, ca stiintele nu fac decat sa verifice exactitatea stiintifica a Bibliei. La Barbey
d’Aurevilly, doua opera il starneau pe des Esseintes – Un preot casatorit si Diabolicele, aceste
scrieri bolnavicioase, subminate de febra ; manevra misticismul si sadismul. In prima carte
plana groaza, misterul, magia care se imbina cu religia, Dumnezeu mai crunt decat diavolul ; in
al doilea, autorul ceda diavolului, forta sadismului rezida in nerespectareea precepteor catolice,
sau in aplicarea lor de-a-ndoaselea, in scopul de a-l ponegri pe Crist.
XIII
Caldura il dobora, avea transpiratii si zacea naucit pe scaun. Lua niste benedictina, un lichior
car ii stimula cerul gurii. Se duse in gradina, pe iarba, isi reveni, apoi isi aminti de strania
comparative a lui Nicandru care asemana pistilul crinului cu testiculele de magar. Cerceta
gradina, zari niste strengari, apoi il apuca pofta de mancare. Copiii se bateau, iar peisajul il
inveselea. In fata luptelor copiilor el se gandeala « oribila lege a luptelor pentru existenta ». Se
gandea ca si ei o sa treaca prin toate perioadele nefericite ale vietii si ca vor sfarsi intr-un azil
de cersetori. Se gandea ca si cei bogati au parte de aceleasi patimi. « Ce nebunie sa nasti copii ».
« Ce epoca bizara..ca epoca aceasta in care sunt mereu invocate interesele umanitatii, in care se
incearca perfectionarea anesteziantelor pentru a suprima durerea fizica, dar, in acelasi timp, se
pregatesc asemenea stimulente pentru agravarea suferintelor morale! ». Pe cand societatea
considera ca avortul este o crima, el considera ca « expulzand un fetus, se distruge un animal
mai putin format, mai putin viu…». In fine, cand dori sa muste din tartina comandata, i se facu
rau, se arunca in fotoliu, incercase niste vin. Odinioiara isi procura viziuni cu ajutorul opiumului
si hasisului, dar il facusera sa vomite, asadar era mai bine cand recurgea la propriul creier, la
imaginatie. Iesise din casa, hoinari prin Cartierul Latin, vazu femei « care umblau ca
gastele »…in fine se intoarce acasa.
XIV
Des esseintes nu mai suporta mirosul carnii, dar isi aminti de o metoda folosita de un prieten,
pentru a combate anemia sa-si prepare o oala norvegiana. Dupa ce bucatareasa ii prepara
aceasta, isi reveni si incepu sa faca ordine in biblioteca, insa dupa zece minute se simti epuizat.
Acum nu mai gasea nicio scriere care sa-i satisfaca dorintele. Voia opera de arta pentru
« valoarea ei intrinseca,,,voia sa mearga o data cu ea..dus ca de un vehicul, parca in alta sfera
in care senzatiile sublimate sa-i produca o comotie neasteptata, ale carei cauze sa incerce multa
vreme sa le analizeze ». Ura fata de lume si fata de aceasta contemporaneitate ii influentase
gusturile sale artistice si literare, pierzand facultatea de a admira frumosul.. « cand epoca in
care este silit sa traiasca un om de talent este searbada si tampa, artistul, fara voia lui, artistul
fara via lui, este obsedat de nostalgia altui secol ». La Flaubert il fascina Ispita Sfantului Anton
si Salambo – unde departe de viata meschina, este evocata stralucirea asiatica, la Goncourt « se
manifeste nostalgia sec.precedent in intoarcerea spre rafinamentele unei societati pierdute
pentru totdeauna ». Faustina –crtea care-l incanta cel mai mult de la Goncourt pentru ca incita
la visare, avea un stil patrunzator, morbid. La Zola, nostalgia altor vremuri era diferita,
preferand mediul izolat de la tara. Baudelaire era si el printre favoritii lui. Toti acesti autori insa
nu-l mai incitau atat de tare, asa incat, ar fi trebuit sa incerce sa le uite scrierile pentru ca apoi
sa le poata redescoperi. Aminteste si de Paul Verlaine cu Poemele Saturniene. Ii placea foarte
mult Verlaine din Poemele Galante. Ii placea si Tristan Corbiere. Pentru ca nimic nu-l mai
fascina, « trebuia sa se intoarca la maestrul Inductiei..E.A.Poe.. » II place la Poe faptul ca
analizeaza vointa si impulsiile irezistibile, sau influenta depresiva pe care frica o exercita asupra
vointei. Observa ca desi Baudelaire si Poe se asemanau prin faptul ca aveau inclinatie pentru
cercetarea bolilor mintale, totusi vedeau iubirea diferit. La Baudelaire er denaturata si arbitrara,
dezgustatoare, pec and la Poe, era casta, eterica, nu-si aveau loc simturile. Poemul in proza era
genul lui preferat de literatura, pentru ca putea cuprinde intreaga forta romanului, insa suprimat
de analize si desrieri. Chiar el visa sa scrie un roman concentrat in cateva fraze.
XV
Boala se manifesta in continuare sub forma halucinatiilor, imagini din copilarie cand invata de
la iezuiti cum cantari. Cantarea gregoriana il umplea de voiosie. In comparatie cu acest
cantecminunat, orice muzica religioasa i se parea profana. I se facu din nou rau, si-l puse pe
servitor sa-l cheme pe medicul sau de la Paris. Medicul nu-i mai prescrise medicamente ci, un
irigator cu lichid nutritiv si peptona ceea ce-l facuse foarte fericit pentru ca « inclinatia lui spre
artificial atingea acum implinirea dorintei lui supreme ». Considera ca este uimitor, ca este un
fel de protesta dus pacatului lacomiei si naturii umane insasi. Observa ca incepe sa se
insanatoseasca, dar medicul ii spune intr-o zi ca pana acum s-a ocupat dar de problemele lui
digestive si ca pentru a combate nevroza trebuia sa se mute la Paris, sa iasa cu oamenii, sa se
distreze.
XVI
In timp ce servitorul ii facea bagajele, se gandea ca totusi exista oameni care traiesc singuri si
nu au devenit nebuni, precum puscariasii sau calugarii. Era suparat ca stia ca trebuie sa intre iar
in intemperia prostiei de care fugise odata. Des Esseintes dorea ca sa poata avea si el adanc
incrustata aceasta credinta, insa el e suparat pe preotii catolici care ei insisi prin faptele lor fac
omul sa se abata de la convingerile lui. Cu aceasta ocazie aduce in discutie materialul dn care e
facuta azima, aghiasma, tamaia, care e denaturat, inlocuit cu alti compusi. Isi dadea seama ca
pesimismul nu putea sa-l duca la nimic bun si ca numai credinta intr-o viata viitoare ar putea
sa-l salveze. Gandea ca daca Dumnezeu exista ar trebui sa aduca cataclisme ca sa curete
pamantul de nelegiuri. « Ah ! imi lipseste curajul si inima mi se roaga : Doamne, fie-ti mila de
crestinul care se indoieste, de necredinciosul care ar vrea sa creada, de ocnasul vietii care se
imbarca singur, la toiul noptii, sub un firmament pe care nu-l mai lumineaza focurile
calauzitoare ale vechii sperante ! ».