Lucrare de Licenta

NUMELE ABSOLVENTULUI CUPRINS
ϹUPRІΝЅ
Capitolul I. DELIMITĂRI ŞI STRUCTURI PRIVIND CONTABILITATEA DE ACOPERIRE
ÎMPOTRIVA RICURILOR
1. Importanţa temei şi motivaţia cercetării
2. Instrumentele financiare potrivit diferitelor referenţiale contabile - scurtă descriere
2.1. Conceptele de risc și incertitudine în afaceri
2.1.1. Definirea termenului de risc și incertitudine în afaceri
2.1.2. Identificarea și evaluarea riscului
2.1.3. Analiza, implementarea și monitorizarea riscului
2.1.4. Prevenirea și evaluarea riscului
2.2. Aspecte contabile și fiscale în condițiile noilor modificări legislative
2.3. Instrumente financiare primare și derivate
2.3.1. Caracteristici generale
2.3.2. Clasificare
3. Stadiul cunoașterii privind managementul riscului - sinteză din literatura de specialitate
3.1. Importanța managementului riscului pentru întreprindere
3.2. Riscul în activitatea economică
3.3. Modelarea matematică a incertitudinii în afaceri
3.4. Metode cantitative de evaluare a riscului
4. Recunoaşterea şi evaluarea în contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor
4.1. Recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor
4.1.1. Metoda scorurilor
4.1.2. Modele ale școlii românești
4.2. Recunoaşterea şi evaluarea elementelor acoperite împotriva riscurilor
4.2.1. Strategii de prevenire a riscului de insolvență
5. Tratamente şi practici contabile specifice contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor
5.1. Operaţiuni de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor
5.1.1. Pragul de rentabilitate și riscul de exploatare
5.1.2. Evaluarea riscului de exploatare
5.1.3. Sensibilitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate
5.1.4. Strategii de prevenire a riscului de exploatare
5.2. Operaţiuni de acoperire împotriva riscului asociat fluxurilor de trezorerie
5.2.1. Sfera riscului financiar
5.2.2. Dimensionarea globală a riscului financiar
5.2.3. Riscul în gestionarea trezoreriei
5.2.4. Analiza gradului de îndatorare și riscul legat de efectul de levier
5.3. Operaţiuni de acoperire a unei investiţii nete împotriva riscurilor
5.3.1. Evaluarea riscului financiar în activitatea de investiții
5.3.2. Evaluarea riscului în situația în care investitorul este o societate comercială și investiția
este un proiect
6. Prezentarea informaţiilor în situaţiile financiare. Analize şi interpretări financiare
6.1. Analiza pe baza bilanțuui contabil
6.2. Analiza performanțelor întreprinderii în contextul informației degajate de contul de profit și
pierdere
6.3. Sistemul de indicatori utilizați
6.3.1. Rate de rentabilitate
6.3.2. Analiza ratelor de structură financiară
6.3.3. Ratele privind rotația capitalurilor prin cifra de afaceri
6.4. Diagnosticarea financiară a riscurilor specifice întreprinderii
6.4.1. Analiza și evaluarea riscului economic al întreprinderii
6.4.2. Analiza și evaluarea riscului financiar
1
NUMELE ABSOLVENTULUI CUPRINS
6.4.3. Analiza și evaluarea riscului de faliment
Capitolul II. CONTRIBUŢII PERSONALE
1. Prezentarea generală
2. Evoluția profitabilității
3. Analiza riscului de insolvabilitate
4. Managementul riscului și strategia de răspuns la acțiunea factorilor de risc
5. Studiu privind analiza cantitativă a riscului
6. Analiza riscului de faliment după modelul Altman
7. Analiza riscului de faliment după modelul Conan & Holder
8. Analiza riscului de faliment după modelul Băileșteanu
9. Analiza riscului de faliment după modelul Paul Ivoniciu
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
2
NUMELE ABSOLVENTULUI BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I
DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI PRIVIND CONTABILITATEA DE
ACOPERIRE ÎMPOTRIVA RISCURILOR
1. Importanţa temei şi motivaţia cercetării

Riscul a reprezentat, de-a lungul istoriei în general, şi al istoriei economiei, în special, una dintre
cele mai fascinante teme de investigare şi cercetare, cu toate că primele rezultate consistente în privinţa
înţelegerii, evaluării şi gestiunii lui au apărut de abia în epoca iluminismului, de la sfârşitul secolului XVII şi
începutul secolului XVIII. De fapt, instrumentele utilizate astăzi în domeniul managementului riscului şi al
analizei decizionale în condiţii de incertitudine îşi au rădăcinile în dezvoltările teoretice cuprinse între 1654 şi
1760, cu o excepţie remarcabilă. Această excepţie are în vedere elaborarea în anii ’50 ai secolului trecut a
teoriei moderne a portofoliului de către Harry Markowitz, laureat al Premiului Nobel în 1990.
Tranziţia la economia de piaţă împreună cu schimbările din societate au dus la reconsiderarea
tuturor aspectelor vieţii economice a întreprinderii. Necesitatea creşterii economice, relansării economiei
naţionale a impus o abordare nouă a teoriilor economice existente şi evidenţierea, în primul rând a aspectelor
legate de gestiunea anti-criză, evitarea falimentului, restructurarea financiară şi nu în ultimul rând, gestiunea
riscurilor.
Activitatea întreprinderilor este mereu supusă riscurilor, cele mai importante fiind legate de
pierderea sumei investite şi implicit a afacerii. Orice afacere presupune materializarea unor aşteptări ale
investitorului, managerilor care se pot adeveri sau nu. Gradul riscului devine şi mai puternic în economiile în
tranziţie, unde este imposibil de a determina şi anticipa schimbările mediului. În condiţii similare managerii
iau decizii diferite, unele întreprinderi au profituri, altele suportă pierderi.
Scopul principal al acestei lucrări este de a demonstra importanţa evaluării riscului financiar,
problemele apărute în procesul de evaluare a riscului şi metodele de acoperire a lui. Eşecul unor afaceri sau
succesul lor depind în ultimă instanţă de capacitatea managerilor da a lua decizii eficiente în termeni optimi,
iar riscul este un factor important al procesului decizional.
2. Instrumentele financiare potrivit diferitelor referenţiale contabile - scurtă descriere

În limbajul curent, înţelegem prin risc nesiguranţa asociată oricărui rezultat. Nesiguranţa se exprimă
prin probabilitatea de apariţie a unui eveniment sau la impactul acestuia în situaţia în care se produce. Poţi
reţine cu uşurinţă, din teoria clasică a deciziei, că: riscul este un element incert dar posibil ce apare
permanent în procesul activităţilor socio-umane ale cărui efecte sunt păgubitoare şi ireversibile.1
2.1. Conceptele de risc și incertitudine în afaceri

Riscul se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele
scontate. Riscul este un eveniment nesigur şi posibil care poate cauza o pagubă. Dorinţa de asumare a
riscurilor este un element comun tuturor agenţilor economici. Practic evitarea riscurilor este o cale foarte
sigură către eşec. În loc să evite riscul (ceea ce este imposibil) oamenii de afaceri ar trebui să dezvolte o
înţelegere mai amănunţită a modului în care pot transforma rezultatele nefavorabile în oportunităţi.
2.1.1. Definirea termenului de risc și incertitudine în afaceri

Riscul şi incertitudinea sunt termeni care determinp un impact extrem de benefic companiilor
concretizat în costul de risc. În concluzie costul pierderilor constă cel mai evident cost ce se manifestă în
momentul în care o firmă se află în pragul falimentului, moment când se produce acidente de muncă sau au
loc catastrofe naturale.
1
Ciocoiu Carmen Nadia, Managementul riscului, o abordare integrată, Ed. A.S.E., București, 2014, p. 19.
3
În timp ce pierderea este asociată riscului având indicatori cuantificabili, incertitudinea exprimă o
stare de nesiguranţă cu privire la înţelegerea şi anticiparea evoluţiilor unor situaţii, procese şi fenomene
datorită insuficienţei sau indisponibilităţii informaţiilor referitoare la acestea.
Folosind logica acestor definiţii puteţi constata, cu uşurinţă, că riscul notat cu VA(a), denumit şi
valoarea aşteptată a probabilităţii de apariţie a evenimentului (a) tinde să fie măsurabil în funcţie de
probabilitatea producerii evenimentului P(a) şi amploarea impactului sau efectul apariţiei evenimentului (Ea),
asupra rezultatelor afacerii organizaţiei. Prin urmare, esenţializăm cele prezentate despre risc în relaţia, VA(a)
= P(a) x E(a) unde: VA(a) = valoarea aşteptată a evenimentului (a); P(a) = probabilitatea de apariţie a
evenimentului (a); E(a) = efectul apariţiei fenomenului (a).
Gradul de incertitudine al unei situaţii, proces, fenomen depinde atât de numărul factorilor care le
influenţează evoluţia cât şi de frecvenţa şi amplitudinea schimbărilor acestora. Prin urmare, incertitudinea
este utilizată pentru a descrie acele situaţii, fenomene şi procese cărora nu le pot fi asociate probabilităţi de
apariţie.
În concluzie, riscul este un concept obiectiv, ceea ce înseamna că este şi măsurabil. Expunerea la
risc apare atunci cand o acţiune sau o condiţie dau naştere unui posibil câştig sau unei pierderi, ce nu pot fi
anticipate cu certitudine.
Probabilitatea este indicatorul care arată în ce măsură este posibilă apariţia unui eveniment în
condiţii bine determinate. În funcţie de probabilitatea de apariţie a unui eveniment teoriile actuale prezintă
următoarele trei situaţii 2 : situaţia de certitudine - când probabilitatea de apariţie a evenimentului este 1;
situaţia de risc - când probabilitatea de apariţie a unui eveniment este mai mică decât 1; situaţia de
incertitudine - când nu se cunoaşte probabilitatea de apariţie a evenimentului.
În majoritatea lucrărilor de specialitate, departajarea evenimentelor în funcţie de gravitatea
riscurilor este următoarea3: evenimente cu grad de risc ridicat - când probabilitatea de realizare a acestora este
foarte mare (peste 0,50); evenimente cu grad de risc mediu - când probabilitatea de realizare este moderată
(între 0,20 şi 0,50); evenimente cu grad de risc scăzut - când probabilitatea de realizare a acestora este foarte
scăzută ( sub 0,20).
Riscul şi incertitudinea sunt componente aflate, în proporţii diferite, în orice situaţie, fenomen sau
proces.
2.1.2. Identificarea și evaluarea riscului

Primul pas al procesului este reprezentat de stabilirea contextului și presupune stabilirea contextului
intern, extern și contextului managementului riscului.
Definirea relației întreprinderii cu mediul său înconjurător o reprezintă contextul extern. Aici se
includ identificarea punctelor tari ale întreprinderii, a punctelor slabe, a oportunităților și a capcanelor
(analiza SWOT). Determinarea contextului identifică de asemenea diferitele entități din mediul înconjurător
cu care întreprinderea stabilește relații: acționari, clienți, angajați, comunitatea umană în care funcționează
întreprinderea (oraș, regiune, țară) ca și politicile de comunicare cu aceste entități.
Înțelegerea obiectivelor generale ale întreprinderii, a strategiilor sale pentru atingerea acestor
obiective și a indicatorilor cei mai importanți de performanță o reprezintă contextul intern. Aici se pot include
și deficiențele de organizare și structura de guvernanță. Astfel Managementul Riscului identifică categoriile
de risc ce pot apărea în cadrul întreprinderii și gradul de coordonare dintre acestea în cadrul organizației,
incluzând și adoptarea unei metrici comune de măsurare a acestora, precum riscuri financiare, strategice,
operaționale și întâmmplătoare. Toate aceste categorii de riscuri trebuie incluse.
Majoritatea companiilor ce folosesc ERM se concentrează asupra tuturor aspectelor, sau, mai mult
asupra riscurilor financiare. Acest lucru se datorează faptului că riscurile strategice și cele operaționale nu pot
fi cuantificate, există un mit în ce privește importanța riscurilor financiare și influența analiștilor financiari.
Pentru o mai bună implementare a procesului de management al riscului, trebuie bine definite obiectivele
2
Dănciulescu Alexandra Irina, Managementul riscului în cadrul IMM-urilor în contextul actual al globalizaării și
internaționalizării firmelor, Ed. Edecon, București, 2015, p. 30.
3
Ciocoiu Carmen Nadia, op. cit., p. 45.
4
strategice ale companiei, înțelegerea bine a misiunii și viziunii organizației și întelese așteptările acționarilor
firmei.
Dacă cele de mai sus nu sunt bine definite atunci pot apărea conflicte în obiectivele companiei.
După ce se identifică obiectivele strategice ale companiei trebuie revăzuta politica de risc și analiza SWOT a
companiei.
Analiza S.W.O.T. cuprinde metode de identificare a riscurilor: brainstorming: se pot genera multe
idei eficiente care pot identifica posibile scenarii ce pot avea loc; interviuri structurate: se folosește un
chestionar prin care se pot afla potențialele riscuri ale unei companii; KRIs (Key Risk Indicators): indicatorii
cheie de risc ne oferă o avertizare asupra unui potențial eveniment ce poate afecta continuitatea activității
unui proiect. Aceștia sunt dezvoltați ca o parte a programului de management al riscului în cadrul
întreprinderii. Odată cu hotărârile luate cu privire la supravegherea bancară în 2003, Comitetul de la Basel a
lansat și ideea implementării indicatorilor cheie de risc. Cele mai multe companii consideră implementarea
K.R.I. ca fiind o mare provocare. Dezvoltarea indicatorilor pentru riscurile operaționale și cele strategice este
extrem de dificilă. Toate întreprinderile au sarcina dificilă de a dezvolta K.R.I. care să ofere un sistem de
avertizare timpurie a viitoarelor posibile probleme. K.R.I. reprezintă temelia unui management al riscului
eficient, fiind o parte critică a procesului de management al riscului.
Cu ajutorul unui K.R.I. se poate monitoriza riscul și se pot oferi acțiuni de atenuare a acestuia. Sunt
metrici utilizate pentru a asigura un semnal de avertizare timpurie pentru creșterea expunerii la risc în diferite
aspecte ale întreprinderii.
Indicatorii de risc pot fi clasificați în trei categorii: indicatori de conducere: cei mai mulți manageri
doresc ca indicatorii să fie de conducere sau de prevenire a riscului, care să fie capabili de a prezice din timp
problemele și care să poată elimina sau reduce pierderile; indicatori curenți: oferă o imagine curentă a
expunerii la risc; indicatori de detectare: sunt acei indicatori care detectează și furnizează informații
folositoare cu privire la cazurile ce au determinat pierderi în trecut. Sunt utilizați și în cazul în care pierderile
sunt inițial ascunse sau în cazul în care schimbările în trend reflectă schimbări în circumstanțe.
Orice cadru al indicatorilor cheie de risc trebuie să includă atât rapoarte ale rezultatelor obținute, cât
și indicatori de perspectivă care indică evoluțiile actuale ce pot afecta riscurile viitoare. Astfel acesta trebuie
să includă4: pierderile și evenimentele ce nu duc la pierderi material; riscurile anticipate cu probabilități și
consecințe; valoarea la risc, calculată în special pentru măsuri financiare; date referitoare la risc pentru firmă
sau sectorul de activitate din care face parte; scenarii credibile pentru riscuri generice în termeni de
consecințe; organizarea de semafoare de alertă.
Succesul implementării indicatorilor de risc depinde de următoarele condiții: existența unei culturi a
controlului în întreprindere, existența unei implementări a procedurii de monitorizare, existența unei descrieri
a procesului, prin colectarea și evaluarea pierderilor generate de evenimentele de risc.5 Identificarea cu succes
și aplicarea indicatorilor cheie de risc necesita următoarea abordare structurată.
Identificarea riscului începe prin evaluarea acestuia. Evenimentele de risc din cadrul unei
întreprinderi sunt identificate, evaluate și catalogate. Uneori întreprinderile optează să dezvolte K.R.I. pentru
evenimentele cu un grad ridicat de risc. În acest caz, primul pas în procesul de dezvoltare a indicatorilor cheie
de risc este identificarea metricilor existente pentru fiecare eveniment de risc.
După terminarea inventarierii metricilor existente, următorul pas este acela de a evalua
sustenabilitatea și eficacitatea fiecărei metrici identificate: îmbunătățirea metricilor, determinarea și validarea
pragurilor; proiectarea tabloului de bord (dashboard) - sunt utilizate grafice și tabele pentru a oferi o imagine
concisă asupra riscului, punând lumină pe acei indicatori cheie de risc care se situează deasupra pragurilor;
stabilirea planului de control - asigură intervenția atunci când pragurile sunt depășite.
Implementarea indicatorilor cheie de risc se poate realiza utilizând două abordări. Prima abordare
va avea în vedere obiectivele și riscurile întreprinderii și va determina indicatorii de risc cei mai potriviți în
funcție de acestea. Această abordare este potrivită pentru K.R.I. care sunt comuni mai multor procese ale
întreprinderii. Cea de-a doua abordare începe cu procesele specifice fiecărei zone de afaceri și cu riscurile
aferente. În acest caz K.R.I. sunt foarte specifici și diferă de la un proces la altul, ceea ce determină o
agregare dificilă a lor. Această abordare este utilă pentru întreprinderile care au procese de afaceri unice.
4
Les Coleman, Risk strategies - dialling up optimum firm risk, Ed. Gower e-Book, Burlington, S.U.A., 2009, p. 133.
5
Jurgen H. M. van Grinsven (ed.), Risk management in financial institutions, Ed. IOS Press, Amsterdam, 2010, p. 49.
5
Pentru definirea unui set de indicatori de risc, orice întreprindere ar trebui să respecte șase pași, ce sunt
reprezentate în figura de mai jos 6 : identificarea categoriilor de risc ce trebuie monitorizate; identificarea
cauzelor ce duc la apariția riscurilor; transformarea cauzelor în metrici; definirea metricilor precum K.R.I.,
colectarea și analiza datelor; monitorizare, întreprinderea de acțiuni de atenuare a riscului și a efectelor.
Orice indicator de risc are următoarele caracteristici: măsurarea regulată, reflectă riscul, necesită
stabilirea unor praguri, managementul este informat după ce pragul este depășit, pentru a lua măsuri, trebuie
măsurați după o bază de timp, detectează schimbări în profilul de risc înainte ca evenimentul să aibă loc,
eficiența măsurării.
Evaluarea riscului este un proces ce determină cauza riscului, impactul și viteza acestui risc. Există
două tipuri de evaluări: evaluarea cantitativă și cea calitativă. Cea cantitativă măsoară valoarea impactului iar
cea calitativă recunoaște sursa riscului. Există trei cauze de bază ce pot determina un risc: cauze fizice: un
obiect tangibil sau material a eșuat într-un fel. Un exemplu ar putea fi frâna de la o mașină nu mai merge;
cauze umane: angajații au făcut ceva ce nu trebuia sau nu au făcut ceva ce trebuia. În concordanță cu
exemplul anterior putem spune că nimeni nu a verificat frânele; cauze organizatorice: un sistem, proces sau
politică pe care oamenii îl folosesc pentru a lua decizii atunci când muncesc este gândit greșit. În legătură cu
același exemplu ar putea fi faptul că nu a existat nici o procedură de mentenanță a mașinilor
Metodele de generare a cauzelor de bază sunt: S-whys, analiza barierelor, analiza schimbării, analiza
părintelui, analiza celor trei factori principali, fish-bone, analiza eșecurilor, analiza pricipalelor trei eșecuri,
analiza Fault Tree. Analiza Fault tree este foarte folositoare atunci când examinăm posibilele condiții care
pot duce la un eveniment dorit sau nedorit; Evenimentul de top va fi pus în vârful copacului și toate celelalte
evenimente care duc la evenimentul principal vor fi situatele pe crengile copacului. Simbolurile ne ajută să
putem introduce o reprezentare simbolică a evenimentului și cum interacționează cu celelalte evenimente ale
copacului
Analiza Fault tree negative este construită în așa fel încât să arate evenimentele sau condițiile care
vor duce la riscurile nedorite de top.
Atunci când probabilitatea ca un eveniment să aibă loc este știută, este atribuită o valoare
probabilității, apoi o analiză Fault Tree va oferi rezultate cantitative. Impactul financiar poate fi adăugat
fiecărei etape a analizei Fault Tree. Corelarea riscurilor poate fi demonstrată.
2.1.3. Analiza, implementarea și monitorizarea riscului

Analiza riscului este formată din trei etape: înțelegere: agregarea și corelarea riscurilor în cadrul
unui portofoliu al riscurilor; determinarea interrelațiilor între expunerile la diferite riscuri ale unui potențial
eveniment; formularea celor mai bune strategii pentru evaluarea riscurilor
Implementarea E.R.M. presupune utilizarea structurii, practicilor și strategiilor pentru atingerea
obiectivelor companiei.
Cele mai cunoscute tipuri de arhitectură sunt7: COSO II - ținta acestei arhitecturi este să stabilească
obiective E.R.M. ca parte a procesului de management strategic (nu pătrunde în detalii de abordare a gestiunii
riscului, dar subliniază amenințări asupra companiei și nevoia de controale adecvate); ISO 31000 - este
construit pe baza principiilor de gestiune a riscurilor și proiectat să ofere organizației o metodologie de
evaluare a expunerii la riscuri și reactive
Managementul este responsabil pentru implementarea controalelor adecvate și reducerea riscurilor
și obținerea obiectivelor operaționale. Departamentul care se ocupă de obicei de expunerile la risc a
companiei este numită Risk Center. Oamenii care fac parte din acest centru sunt numiți „Risk Champions” și
rolul lor este de a identifica, evalua, gestiona și monitoriza riscurile. Ei sunt ochii și urechile informării
Ofițerului de Risc (C.R.O.) în legătură cu riscurile companiei. În schimb, aceștia nu sunt responsabili
neapărat de tratarea riscurilor
Monitorizarea implică comunicarea riscurilor și apoi raportarea periodică. Pasul următor este
înfăptuit de către diferite niveluri de management, comitete ce urmăresc riscurile și auditori interni care
6
Ibidem, p. 50.
7
6
urmăresc evoluția riscurilor. K.P.I. și K.R.I. sunt o metode prețioase de monitorizare a riscurilor ce sunt
înlănțuite de fluxul de numerar și câștiguri.
Ambele tipuri de indicatori trebuie implementate de către orice departament de management care
dorește să fie eficient. K.P.I. este foarte familiar în rândul celor care au auzit de business intelligence și
dashboard-uri. Key performance indicators sunt niște metrici care sunt considerate a fi critice pentru succesul
unui business. K.P.I. poate fi descris foarte ușor astfel: este măsurat frecvent; este înțeles de către toți
membrii echipei; are un efect semnificativ asupra organizației; nu este de natură financiară și este de obicei
de conducere; are un efect profund asupra performanței business-ului
Există câteva tehnici care se pot folosi pentru a identifica acești K.P.I. și K.R.I. în cadrul
organizației. Majoritatea rapoartelor executive sunt pline de indicatori de rezultate și KRIs cum ar fi:
profitabilitatea, cota de piață, contracte noi etc. Indicatorii cheie ai riscului sunt cei mai importanți indicatori
ai sănătății unei organizații. Indicatorii cheie ai performanței sunt mai greu de identificat și necesită puțină
gândire. O abordare ar putea fi listarea factorilor critici de succes pentru business-ul tău și să identifici care
dintre aceștia influențează cel mai mult pe ceilalți.8
O analogie pentru a înțelege mai bine diferența dintre K.P.I. și K.R.I. într-o organizație poate fi o
echipă sportivă. Managerul general este interesat în câștigurile și trofeele pe care echipa le-a obținut, similar
celor care dețin compania. Managementul în schimb este interesat mai mult de performanța jucătorilor și
statisticile avansate care le pot arăta unde echipa se poate îmbunătăți, similar cu jobul antrenorului.
Antrenorul este de asemenea preocupat de statisticile care au o influență semnificativă asupra succesului per
total al echipei, dar este dificil să poți atașa un număr, cum ar fi efortului pe care îl depune un jucător. În acest
scenariu, Managerul General și deținătorii companiei sunt preocupați de Indicatorii Cheie de Risc în timp ce
Managementul și Antrenorul sunt mai mult preocupați de Indicatorii Cheie ai Performanței. Separându-le pe
cele două are un impact profund asupra felului în care performanța este măsurată și a felului în care este
stabilită conducerea
Una din metodele folosite pentru monitorizare este dashboard-ul. Dashboard-ul este o aplicație sau
interfață utilizator personalizată ce ajută la înțelegerea unităților organizaționale, proceselor de faceri,
măsurarea perfomanței organizației. La fel ca un tablou de bord al unui automobil, acesta prezintă metrici și
indicatoare ce reprezintă informațiile de bază.
De cele mai multe ori, dashboard-ul poate afișa maxim zece grafice sau pictograme. Se estimează că
40% din primele 2000 de companii din lume utilizează tablourile de bord în departamentele lor de business
intelligence.
Scopul unui dashboard este de a afișa informațiile necesare pe un singur ecran într-un mod clar, în
scopul de a fi înțelese de către orice utilizator. Datorită dezvoltării tehnologiei, aceste tablouri de bord au
început să fie utilizate pentru a reflecta indicatorii financiari într-o manieră înțeleasă de toată lumea.
Proiectarea acestor tablouri de bord este o comunicare eficientă, în care sunt utilizate grafice și
tabele pentru a oferi o imagine concisă asupra riscului, punând în lumină pe acei indicatori cheie de risc a
căror valori se situează deasupra pragurilor acceptate. Una dintre sarcinile cele mai mari ale unui manager de
risc este aceea de a detecta potențialele riscuri, care pot avea consecințe asupra proceselor și a rezultatelor
companiei. De cele mai multe ori, tablourile de bord sunt construite pentru fiecare potențial risc care poate
apărea în orice departament al întreprinderii.
O metrică este considerată un indicator de risc atunci când poate fi utilizată pentru a măsura9 :
cuantumul expunerii la un anumit risc, sau la un set de riscuri; eficiența controalelor ce au fost implementate
pentru a reduce expunerea la risc; cât de bine se gestionează expunerea la risc.
Conform Yacov Y. Haimes, metricele riscului oferă un mijloc de a traduce conceptul abstract de
risc într-o cantitate măsurabilă ce poate fi analizată.10 Cu ajutorul metricii se poate identifica abaterea sau
probabilitatea de abatere de la valoarea țintă pentru un obiectiv strategic al întreprinderii. Prin măsurarea
frecventă a valorii metricii obiectivului strategic, se utilizează metricea de risc pentru a avertiza din timp
faptul că următoarea măsură a metricii obiectivului strategic al întreprinderii este nefavorabilă.
8
http://www.dundas.com/blog-post/kpi-vs-kri-the-difference-and-the-importance/
9
The Institute of Operational Risk Key Risk Indicators, Sound practice guidance, noiembrie 2010, p. 5.
10
Yacov Y. Haimes, Risk modelling assessment and management, Ed. John Wiley & Sons, S.U.A., 2009, p. 668.
7
O importanță mare o are și alegerea numărului de metrici. Dacă o întreprindere utilizează mult prea
multe metrici, gestionarea acestora va fi mai greu. Se vor furniza prea multe informații acționarilor, aceștia
ajungând să nu mai distingă informațiile critice. Dacă în schimb se implementează prea puține metrici,
procesul de luare de decizii va fi îngreunat.
Pașii ce trebuie urmați într-un proces de management al riscului sunt: stabilirea metricilor pentru
fiecare obiectiv, a unei valori țintă pentru fiecare metrică și a unei valori declanșatoare; observarea și
înregistrarea valorilor metricei cât de des se consideră că este nevoie; analizarea mișcărilor din valorile
metricei pentru a înțelege și a prezice valori, dar și pentru a raporta; reacționarea persoanelor care lucrează în
departamentul de management al riscului ca răspuns la concluziile analizei.
Orice metrică necesită un scop, un target, un mijloc de măsurare și interpretare și o structură de
raportare. Riscul poate fi cuantificat prin intermediul mai multor tipuri de metrice. Pentru a stabili o metrice
este necesar să se analizeze toate elementele ce pot determina influențe asupra obiectivului. Pentru fiecare
metrică trebuie stabilită o unitate de măsură. Determinarea unui sistem de măsurare pentru metrice trebuie să
respecte anumite reguli: simplitatea, granularitatea scalei, intuitivitatea, utilizarea conceptelor matematice
simple, utilizarea aceluiași sistem general acceptat.
Măsurarea și monitorizarea acestor indicatori cheie ai riscului reprezintă acțiuni esențiale pentru
succesul oricărui management în ceea ce privește realizarea obiectivelor stabilite. Indicatorii cheie de risc pot
oferi un mijloc de a exprima apetitul pentru risc. Aceștia trebuie monitorizați în special în procesele de bază
ale afacerii. În absența unei modificări majore în risc, un rezumat lunar al celor mai importante măsuri, poate
fi suficient pentru a actualiza profilul de risc al unei întreprinderi.
Indicatorii de risc monitorizează expunerea la risc și sunt sisteme de avertizare timpurie ce
realizează acțiuni prin care se dorește minimizarea pierderilor. Corporațiile implementează indicatori cheie de
risc pentru monitorizare și comparare a profilului de risc a diferitelor entități din grup.
Managementul înțelege că schimbări nedorite în valorile măsurate necesită acțiuni. Dacă și după ce
sunt tratate apar pierderi din aceleași cauze, atunci există o problemă structurală. Riscul este generat de
incertitudine. El trebuie monitorizat cu ajutorul K.R.I. care realizează acest lucru în timp ce se execută
strategia aleasă. Se stabilesc praguri pentru indicatorii cheie de risc astfel încât să se declanșeze acțiuni pentru
a ajusta strategiile alese cu scopul de a combate riscul. Atunci când strategiile sunt revizuite, se stabilesc alți
indicatori de risc și noi puncte declanșatoare. 11 Astfel cresc șansele ca obiectivele și strategiile alese de
management să fie realizate. Indicatorii cheie de risc validează planificarea organizațională și monitorizează
performanța prin faptul că observă cât de realiste sunt scopurile întreprinderii și targeturile pe care aceasta și
șe stabilește. Compania poate folosi un scorecard pentru o reprezentare mai bună care va arăta raportul dintre
progresul înregistrat și plan. Frecvența măsurării unui indicator este un factor important. Cu cât un indicator
este revizuit mai des, cu atât se vor obține informații mai reprezentative. Trendul indică dacă expunerea unei
întreprinderi la un anumit risc scade sau nu.12
Există momente în care biroul de conducere eșuează chiar dacă a implementat metrici bune.
Principalele cauze sunt: proces decizional încet, slaba guvernanță a acționarilor, planuri supra-optimiste,
încercarea de a realiza prea multe lucruri într-un timp foarte scurt, neînțelegerea utilizării metricilor.13
De cele mai multe ori prevenirea apariției unui anumit risc este realizată prin intermediul unei
aplicații IT. Sistemul execută măsuri periodice și verifică dacă pragurile stabilite dinainte au fost depășite.
Dacă acestea a fost depășite, atunci personalul responsabil pentru respectivul proces primește în mod automat
un mesaj, prin care este obligat să inițieze urgent acțiuni de remediere. Aceste praguri pot fi schimbate în
timp dacă este luată o decizie strategică de minimizare a riscului sau maximizare. Pragul reprezintă limita sau
granița care odată trecută alertează companiile cu privire la posibilitatea unei schimbări semnificative în
expunerea la risc.1
11
Mark S. Beasley, Bruce C. Branson, Bonnie V. Hancock, „Developing Key Risk Indicators to stregthen enterprise risk
management, Research Commissioned by COSO, december 2010, p. 11.
12
The Institute of Operationa Risk, op. cit., p. 7.
13
Harold Kerzner, Project management metric, KPIs and dashboards, Ed. John Wiley & Sons Inc, New Jersey, 2011, p.
74.
8
2.1.4. Prevenirea și evaluarea riscului
Atunci când riscul se află în zona verde sau galbenă, managementul riscului trebuie să întreprinde
măsuri de prevenire a riscului. Dacă situația devine în schimb extrem de nefavorabilă și riscul se află în zona
roșie, compania va înregistra pierderi, iar măsura care trebuie luată este de a controla aceste pierderi în
măsura în care se poate. Aceste limite și praguri sunt stabilite pentru a arăta dacă un indicator este roșu,
galben sau verde. Trebuie acordată o prioritate mai mare celor care se află în zona roșie decât celor care se
află în zona galbenă. Celor aflați în zona galbenă, le este acordată o prioritate mai mare decât celor aflați în
zona verde. Indicatorii care se află în zona roșie înseamnă că au valoarea prea scăzută sau prea crescută, ceea
ce conduce la faptul că întreprinderea poate fi expusă unui risc semnificativ și este nevoie de o acțiune
imediată din partea managementului.
Indicatorii în zona galbenă au valoarea mai scăzută sau mai crescută decât valoarea normală,
sugerând că business-ul este expus unui risc și este nevoie de atenție din partea managementului.
Indicatorii care se află în zona verde au valoarea cuprinsă între parametrii normali și compania nu
este expusă nici unui risc. În acest caz nu se ia nici o măsură. Indicatorul și riscurile asociate lui se află sub
control. Există momente în care costurile de implementare și cele de gestionare a dashboard-urilor cresc brusc
într-o întreprindere, datorită preferințelor fiecărui acționar de a i se raporta un singur tablou de bord, care va
include indicatorii cheie de interes. Astfel Dashboard-urile sunt instrumente ce pot construi o organizație de
învățare de înaltă performanță, pentru a monitoriza performanța, cultura și modelul de afaceri.
Metricile sunt folosite pentru a putea urmări evoluția riscurilor și pentru a putea determina progresul
companiei în legătură cu gestiunea riscului.
Prin evaluare se înțelege stabilirea punctelor forte și slabe ale programului E.R.M. cu privire la
obiectivele strategice ale organizației, optimizarea riscului/valoarea creației, rentabilitatea investiției și rolul
E.R.M. în conducere. Optimizarea riscului se referă la faptul că trebuie identificate mai multe riscuri ce
semnifică oportunități decât riscuri ce semnifică amenințări. Totodată optimizarea riscului se referă și că
trebuie evaluate controalele riscurilor și decis care este cea mai bună practică a resurselor financiare pentru a
oferi protecția de care are nevoie compania. Un al treilea lucru la care se referă este că trebuie să se exploreze
rezultatul implementării E.R.M.
2.2. Aspecte contabile și fiscale în condițiile noilor modificări legislative

Termenul de provizioane este o traducere, mai mult sau mai puţin exactă, a termenului francez de
provisions. El are conotaţii pur contabile în limbajul curent nefiind folosit. Pe lângă domeniul contabil
provizioanele mai sunt folosite şi în domeniul bancar. În acest domeniu constituirea de provizioane are drept
scop protejarea băncilor de riscul nerambursării creditelor acordate.
Deci acest termen a fost preluat din contabilitatea franceză, sursa de inspiraţie a actualei
contabilităţi româneşti, fără a avea un echivalent în limba romană.Tocmai de aceea ar fi fost poate salutară
tratarea lui mai pe larg în Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii la momentul introducerii lui, la
începuturile reformei contabilității românești.
Şi conţinutul termenului era acelaşi cu cel francez, el definind, la vremea respectivă (1993), toate
cele trei categorii de provizioane ne referim aici la provizioanele reglementate, provizioanele pentru riscuri și
cheltuieli și provizioanele pentru deprecieri.
Ulterior s-a renunțat la provizioanele reglementate (prin O.M.F. 94/2001), iar provizioanele pentru
deprecieri și-au schimbat titulatura în ajustări pentru deprecieri (O.M.F.P. 1752/2005), apropiindu-se astfel
de conceptul anglo-saxon de provizioane unde provizioanele sunt reflectate prin două noţiuni distincte şi
anume provision for risks, pentru provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, şi depreciation reserve, pentru
provizioanele pentru deprecieri, provizioanele reglementate lipsind.
Rămând o singură categorie de provizioane s-a modificat denumirea de provizioane pentru riscuri
și cheltuieli în provizioane.
Modificările repetate la care au fost supuse aceste structuri din punct de vedere contabil s-au
oglindit și în legislația fiscală, cele mai importante acte normative referitoare la provizioane fiind H.G.
355/1995 privind regimul consituirii, utilizării și deductibilității fiscale a provizioanelor agenților economici
9
și societăților bancare și mai apoi Codul fiscal cu toate modificările sale, unele vizând și regimul fiscal al
cheltuielilor și veniturilor generate de provizioane.
În ultimii ani economia mondială s-a plasat în sfera unui amplu proces de globalizare a afacerilor,
de internaționalizare a relațiilor economice, de dezvoltare a societăților multinaționale și a investițiilor
străine de capital.În acest context contabilitatea pe plan mondial nu a putut să rămână indiferentă la aceste
mutații,fenomenele de armonizare și normalizare a contabilității companiilor și-au făcut simțită prezența.În
țara noastră, transformările și schimbările din domeniul contabilității au urmat în ultimele două decenii un
traseu, care a pornit de la imitarea sistemului contabil francez(după anii 1990), a continuat cu armonizarea cu
directivele europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (în anii 2000) și, ulterior (în 2005), s-a
ajuns la conformitatea cu directivele europene, dar și cu Standardele Interanționale de Raportare Fianciară
pentru o serie de entități economice (societăți comerciale cotate și care întocmesc conturi consolidate) [2010].
Actualmente contabilitatea românească urmează calea armonizării la Directiva europeană 2012/34/U.E. și la
I.F.R.S.
Pe data de 9 iulie 2009, I.A.S.B. emite standardele I.F.R.S. pentru I.M.M.-uri care au drept scop
asiurarea unui cadrul de raportare financiară pentru întreprinderile mici și mijlocii care intră în sfera sa de
raportare. C.E.C.C.A.R. a emis în 2010 un studiu privind divergențele și convergențele dintre I.F.R.S. pentru
I.M.M.-uri și reglementările contabile românești.În cuprinsul acestui studiu autorii abordează și problematica
tratamentului contabil al provizioanelor văzut din perspectiva reglementărilor contabile românești și
interanționale specifice pentru IMM-uri [2015].
O serie de profesori și cercetători au manifestat preocupări în perimetrul tratamentului contabil și
fiscal al provizioanelor în acest context al armonizării sistemului contabil românesc la referențialul contabil
european și internațional. Astfel, Nicolaescu [1999] în lucrarea Structuri și tehnici contabile privind
provizioanele tratează pe larg problematica provizioanelor, respectiv locul provizoanelor în cadrul conceptual
contabil, relația lor cu principiile contabile și cu evaluarea ca procedeu al metodei contabilității, principalele
tehnici de contabilizare a provizioanelor precum și divergențele între fiscalitatea și contabilitatea
provizioanelor.
Berheci [2010] în lucrarea sa Valorificarea raportărilor financiare se apleacă asupra unei analize a
diferitelor tratamente contabile aplicabile, prezentate pe cicluri de activitate fără a recurge la o contabilizare
exhaustivă a evenimentelor și tranzacțiilor economico-financiare ce pot avea loc într-o întreprindere. În
cuprinsul paragrafului destinat ciclului de finanțare, autoarea mai sus menționată aduce în discuție într-o
structură comparativă tematica provizioanelor, datoriilor și activelor contingente din perspectiva
referențialului contabil național și internațional prezentând o serie de observații și implicații asupra legislației
naționale.
Ordinul nr. 1802/2014 preia și cele câteva elemente care mai erau necesare pentru a putea afirma că
acesta este în conformitate cu prevederile standardului IAS 37 Provizioane, datorii contingente și active
contigente. Asistăm astfel la armonizarea referențialului contabil românesc îm materie de provizioane cu
conținutul standardului IAS 37. Bunea [2015] vine să pună în evidență aceste aspecte ale armonizării,
exemplificând și analizând prin recurgerea la raționamentul profesional textele din reglementarea națională
referitoare la recunoașterea, evaluarea și utilizarea provizioanelor.
La scurt timp după intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1802/2014, Rapcencu și Stanciu [2015]
elaborează un ghid practic privind noile reglementări contabile cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2015 în care
regăsim și problematica tratamentului contabil privind provizioanele, autorul urmărind să pună în evidență
armonizarea cu IAS 37.
Utilizarea provizioanelor și impactul fiscal al acesteia au făcut obiectul multor lucrări de
contabilitate care au tratat raportul dintre contabilitate și fiscalitate. Una dintre primele lucrări de acest fel,
lucrare de referință pentru analiza raportului dintre contabilitate și fiscalitate în România, este Contabilitatea
și fiscalitatea întreprinderii [1995].
Politica provizioanelor în cadrul unei entități influențează rezultatul activității acesteia ceea ce face
ca utilizarea provizioanelor să fie considerată una dintre tehnicile contabilității creative. Acest fapt este o
consecință a modalităților de estimarea a provizioanelor precum și de funcționare a acestora. Atunci când
apelază la contabilitatea creativă, întreprinderile umflă’ privizioanele și diminuează astfel nivelul rezultatelor
în anii buni pentru ca apoi să dezumfle provizioanele și să crească rezultatul în anii slabi, făcând uneori în
10
acest fel ca în locul pierderilor să apară chiar profituri [Dumitrescu, 2014]. O serie de autori au abordat în
lucrările lor aspecte aflate în perimetrul contabilității creative privind provizioanele, concentrându-se atât pe
influența modalităților de estimare a provizioanelor, cât și pe influența modalităților de constituire a acestora.
Amintim în acest sens preocupările profesorilor Malciu [1999], Feleagă și Malciu [2002], Dumitrescu [2014],
Cernușca [2004], Groșanu [2013] și alții.
Standardul Internațional de Contabilitate 37 Provizioane, datorii contingente și active contingente
definește provizioanele ca fiind datorii cu exigibilitate sau valoare incertă care nu sunt în totalitate
controlate de entitate (I.A.S.B., 2015). Același standard prevede că un provizion trebuie recunoscut în cazul
în care sunt îndeplinite următoarele condiții: o entitate are o obligație curentă (legală sau implicită) generată
de un eveniment anterior; este probabil ca pentru decontarea obligației să fie necesară o ieșire de resurse
încorporând beneficii economice; și valoarea obligației poate fi estimată credibil (I.A.S.B., 2015).
Referitor la evaluarea provizioanelor referențialul internațional prevede ca evaluarea provizioanelor
să reprezinte cea mai bună estimare, adică valoarea recunoscută ca provizion trebuie să constituie cea mai
bună estimare a cheltuielii necesare pentru decontarea obligației curente la data bilanțului (I.A.S.B., 2015).
Deoarece valoarea contabilizată a provizioanelor se determină prin estimare, o procedură relativ
subiectivă, pentru clarificarea unor aspecte IAS 37 vine cu unele precizări cum ar fi (I.A.S.B., 2015): pentru
determinarea celei mai bune estimări a unui provizion, trebuie luate în considerare riscurile și incertitudinile
care afectează inevitabil multe evenimente și împrejurări; în cazul în care efectul valorii-timp a banilor este
semnificativ, valoarea unui provizion trebuie să reprezinte valoarea actualizată a cheltuielilor estimate a fi
necesare pentru decontarea obligației; evenimentele viitoare care pot afecta valorile necesare pentru
decontarea unei obligații trebuie reflectate în valoarea unui provizion în cazul în care există dovezi obiective
suficiente că evenimentele în cauză vor avea loc.
IAS 37 vine cu precizări clare în ceea ce privește modificarea ulterioară a provizioanelor respectiv
utilizarea lor.
Referitor la primul aspect se precizează că: provizioanele trebuie revizuite la fiecare dată a
bilanțului și ajustate pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă. În cazul în care nu mai este probabil că,
pentru decontarea obligației, va fi necesară o ieșire de resurse încorporând beneficii economice, provizionul
trebuie reluat (I.A.S.B., 2015).
În ceea ce privește utilizarea provizioanelor IAS 37 menționează că un provizion trebuie utilizat
numai pentru cheltuielile pentru care a fost recunoscut inițial (I.A.S.B.).
Aceste elemente referitoare la provizioane au fost preluate și de către O.M.F.P. 1802/2014, ele fiind
prezentate în Secțiunea 4.10, care cuprinde precizări referitoare la: recunoașterea provizioanelor, categoriile
de provizioane, evaluarea provizioanelor, rambursări în legătură cu provizioanele,
În general provizioanele se constituie pentru: litigii, amenzi și penalități, despăgubiri, daune și alte
datorii incerte, cheltuieli legate de activitate de service în perioada de garanție și alte cheltuieli legate de
garanția acordată clienților, dezafectarea imobilșizărilor corporale și alte acțiuni similare legate de acestea,
acțiunile de restructura, pensii și obligații similare, impozite, terminarea contractului de muncă, prime care
urmează să fie acordate personalului în funcție de profitul realizat, potrivit prevederilor legale sau
contractulae, în legătură cu acorduri de concesiune sau pentru contracte cu titlu oneros, etc. (O.M.F.P.
1802/2014, punctul 337, alin. 1 ).
Ordinul anterior O.M.F.P. 3055/2009 detalia câteva aspecte referitoare la: provizioanele pentru
restructurare (punctul 224), provizioane pentru pensii (punctul 225) și provizioanele pentru impozite (punctul
226). În plus se face precizarea referitoare la provizioanele care pot face parte din categoria Alte provizioane
(O.M.F.P. 3055/2009, punctul 227, alin. 1): beneficiile plătite angajaților pentru terminarea contractului de
munca, ca rezultat al deciziei unei entitati de a incheia contractul unui angajat inainte de data normala de
pensionare sau al deciziei unui angajat de a accepta în mod voluntar plecarea in somaj, în schimbul acelor
beneficii; alte beneficii pe care entitatea urmează să le plătească angajaților sau persoanelor dependente de
aceștia, care nu sunt legate de restructurare sau pensii; cheltuielile legate de protecția mediului înconjurător,
pentru: protejarea aerului; gestiunea apelor uzate; gestiunea deșeurilor, protejarea solului, a apelor subterane
și a apelor de suprafață; protejarea biodiversității și a peisajului; alte activități de protejare a mediului
înconjurător; obligații asumate în comun cu o terță parte etc.
11
O.M.F.P. 1802/2014 vine cu precizări noi referitoare la alte categorii de provizioane respectiv:
provizioane pentru terminarea contractului de muncă, provizioane pentru acordurile de concesiune, și
provizioane pentru contracte cu titlu oneros. Deoarece aceste elemente constituie noutăți ale actualelor
reglementări în continuarea vom detalia câteva aspecte. Astfel conform punctului 383 din O.M.F.P.
1802/2014 provizioanele pentru terminarea contractului de muncă se constituie pentru obligațiile asumate de
entitate în relație cu angajații, pentru terminarea contractului de muncă de exemplu, obligații rezultate din
contractul colectiv de muncă, de a plăti o sumă în corelare cu numărul de ani lucrați în entitate. Aceste
provizioane se recunosc atunci când există certitudinea achitării lor într-o perioadă previzibilă de timp.
Punctul 384 din acelaș act normativ prevede referitor la provizioanele privind acordurile de
concesiune că în cazul în care operatorul unui acord de concesiune a serviciilor are o obligație contractuală
de a întreține infrastructura la un anumit nivel de utilizare sau de a aduce infrastructura într-o anumită stare
înainte de a fi predată concedentului la sfârşitul acordului de serviciu, drept obligații de îndeplinit ca o
condiție a licenței primite, aceste obligații contractuale de a întreține sau de a reabilita infrastructura se
recunosc drept provizion şi se evaluează la cea mai bună estimare a cheltuielii care ar fi necesară pentru a
deconta obligația actuală la data bilanțului.
Referitor la provizioanele pentru contracte cu titlu oneros în punctul 385 se precizează că dacă o
entitate are un contract cu titlu oneros, obligația contractuală actuală prevăzută în contract trebuie
recunoscută şi evaluată ca provizion. Un contract cu titlu oneros reprezintă un contract în care costurile
inevitabile aferente îndeplinirii obligațiilor contractuale depăşesc beneficiile economice preconizate a fi
obținute din contractul în cauză. Costurile inevitabile ale unui contract reflectă costul net de ieşire din
contract, adică valoarea cea mai mică dintre costul îndeplinirii contractului şi eventualele compensații sau
penalități generate de neîndeplinirea contractului. Înainte de a constitui un provizion separat pentru un
contract cu titlu oneros, o entitate recunoaşte orice pierdere din deprecierea activelor alocate contractului în
cauză.
În ceea ce privește contabilizarea provizioanelor O.M.F.P. 1802/2014 păstrează din actele
normative anterioare contul 151 Provizioane, conturile sintetice de gradul II fiind aceleași cu mențiunea că se
introduce un nou cont 1517Provizioane pentru terminarea contractului de muncă.
Constituirea respectiv majorarea provizioanelor se înregistrează în continuare prin debitarea
contului 6812 Cheltuieli de exploatare privind provizioanele, iar anularea și diminuarea provizioanelor prin
creditarea contului 7812 Venituri din provizioane.
La fel cum prevedea și OMFP 3055/2009 costurile estimate inițial cu demontarea şi mutarea
imobilizării corporale, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului pe care este poziționată imobilizarea se
vor înregistra în creditul contului 1513 Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale și alte
acțiuni similare legate de acestea și în debitul conturilor corespunzătoare din grupa 21.
Elementul de noutate pe care îl introduce O.M.F.P. 1802/2014 în contabilizarea provizioanelor este
tot o consecință a armonizării legislației contabile naționale cu prevederile IAS/IFRS și presupune
actualizarea provizioanelor în cazul în care efectul valorii-timp a banilor este semnificativ, valoarea unui
provizion trebuie să reprezinte valoarea actualizată a cheltuielilor estimate a fi necesare pentru decontarea
obligației (IAS 37, pct. 45). În această situație majorarea provizionului se face prin debitarea noului cont de
cheltuieli financiare 6861 Cheltuieli privind actualizarea provizioanelor.
De asemenea O.M.F.P. 1802/2014 preia tratamentul contabil din IFRIC 1, care poate diferi în
funcție de modelul de evaluare utilizat pentru imobilizările corporale respectiv modelul bazat pe cost sau
modelul reevaluării.
Provizioanele, mai exact provizioanele pentru dezafectare imobilizărilor corporale intervin în cazul
utilizării primei metode când eventualele modificări ale provizionului influențează valoarea contabilă a
imobilizărilor corporale pentru care s-a creat respectivul provizion. Astfel costurile estimate inițial cu
demontarea şi mutarea imobilizării corporale, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului pe care este
poziționată imobilizarea vor fi înregistrate în contabilitate în debitul conturilor corespunzătoare, (212
Construcții, 213 Instalații tehnici, mijloace de transport, animale și plantații, 215 Investiții imobiliare, 216
Active corporale de exploatare și evaluare a resurselor minerale) respectiv în creditul contului 1513
Provizioane pentru dezafectarea imobilizări corporale și alte acțiuni similare legate de acestea).
12
Modificările prin care a trecut legislația contabilă națională referitoare la provizioane se regăsește și
în situația altor țări. Astfel, de exemplu în Franța începând cu anul 2006 termenul de provizioane pentru
riscuri și cheltuieli (provisions pour risques et charges) a fost înlocuit, la fel ca și în contabilitatea
românească, cu cel de provizioane (provisions), iar termenul de provizioane pentru deprecieri (provisions
pour depreciation) a fost înlocuit cu termenul deprecieri (depreciation). La fel provizioanele reglementate
(provisions reglementees) și-au restrâns mult aria de aplicabilitate limitându-se la provizioane pentru
amortizări derogatorii (amortissements derogatoires) și pentru creșterile de preț ale stocurilor (hausse des
prix relatives aux stocks)
Deoarece mecanismul provizioanelor, respectiv constituirea/majorarea și anularea/diminuarea lor
sunt operațiuni care influențează structurile de cheltuieli și venituri având astfel impact asupra rezultatului,
ele intră în aria de interes a fiscalității, legislația fiscală făcând precizări referitoare la deductibilitatea
cheltuielilor generate de constituirea / majorarea, respectiv impozitarea veniturilor obținute prin anularea/
diminuarea provizioanelor.
În continuare vom face o comparație între deductibilitatea cheltuielilor cu principalele categorii de
provizioanele în diverse state europene precum și o comparație între prevederile referitoare la provizioane din
diverse acte legislative fiscale care au fost în vigoare de-a lungul timpului în România.
Rezultatele primei comparații sunt centralizate în următorul tabel:
Tabel 1.1. Comparații privind impactul fiscal al provizioanelor în diverse state europene
N Țara Provizioane pentru Provizioane Provizioanele pentru pensii Provizioane Alte
r. litigii pentru garanții și obligații similare pentru provizioane
cr impozite
t.
1. Austria Deductibilitate limitată Deductibilitate Deductibilitate limitată dar Deductibilitate Există
dar destul de largă limitată dar destul de largă pentru multe limitată provizioane cu
destul de largă situații (de exemplu sumele caracter fiscal
plătite salariaților la rezilierea
contractului)
2. Belgia Deductibilitate extrem de Deductibilitate Deductibilitate extrem de Deductibilitate Nu există
limitată extrem de limitată extrem de provizioane cu
limitată limitată caracter fiscal
3. Danemarca Nedeductibile Nu sunt Nedeductibile Nu sunt Nu există
autorizate autorizate provizioane cu
caracter fiscal
4. Finlanda Deductibilitate restrictivă Deductibilitate Parțial deductibile Deductibilitate Nu există
restrictivă restrictivă provizioane cu
caracter fiscal
5. Franța Deductibile Deductibile Nedeductible Deductibilitate Există
limitată provizioane cu
caracter fiscal
6. Germania Deductibile Deductibile În general deductibile Nu sunt Există
autorizate provizioane cu
caracter fiscal
7. Grecia Nedeductible Nedeductible Parțial deductibile Nu sunt Nu există
autorizate provizioane cu
caracter fiscal
8. Irlanda Sunt deductible doar cele Nedeductible Sunt deductible doar cele Nu sunt Nu există
pentru litigii specifice pentru concedii plătite autorizate provizioane cu
caracter fiscal
9. Italia Nedeductible Nedeductible Sunt deductible doar cele Nu sunt Nu există
pentru concedii plătite și cele autorizate provizioane cu
pentru indemnizații de caracter fiscal
demitere
10 Luxemburg Deductibile Nedeductible Sunt deductible cele pentru Sunt deductible Nu există
comisioanele datorate cele pentru provizioane cu
13
gratificării personalului și impozite caracter fiscal
provizioanele pentru pensii deductibile
11 Olanda Nedeductibile Deductibile Deductibilitate limitată Nu sunt Nu există
. autorizate provizioane cu
caracter fiscal
12 Portugalia Sunt deductibile doar Sunt deductibile Sunt deductibile doar Sunt deductibile Există
. provizioanele prevăzute doar provizioanele prevăzute doar provizioane cu
expres de lege provizioanele expres de lege provizioanele caracter fiscal
prevăzute prevăzute
expres de lege expres de lege
13 Marea Nedeductibile Nedeductibile Nedeductibile Nu sunt Nu există
. Britanie autorizate provizioane cu
caracter fiscal
14 Spania Nedeductibile Nedeductibile Nedeductibile Nu sunt Nu există
. autorizate provizioane cu
caracter fiscal
15 Suedia Deductibilitate limitată Deductibilitate Deductibile în anumite Deductibile Există
. dar destul de largă limitată dar condiții conform legii provizioane cu
destul de largă caracter fiscal
Sursa: Elaborare proprie pe baza datelor din Fiscalitate europeană, de Brezeanu, Șimon și Celea (2005)
În ceea ce privește legislația fiscală românească unul dintre cele mai vechi și explicite acte
normative care face referire la aspectele fiscale generate de mecanismul provizioanelor este Hotărârea
Guvernului nr. 335/16.05 1995 privind regimul constituirii, utilizării şi deductibilităţii fiscale a provizioanelor
agenţilor economici şi societăţilor bancare. În conformitate cu prevederile acestei hotărâri, cheltuielile cu
provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor conform clauzelor contractuale erau
deductibile fiscal.
Datorită deductibilităţii lor fiscale aceste cheltuieli vor influenţa nu numai rezultatul contabil al
exerciţiului ci şi pe cel fiscal. Tocmai datorită acestor implicaţii fiscale momentul creării provizioanelor
pentru garanţii şi mărimea lor sunt clar precizate de actul normativ.
De asemenea, provizioanele pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii (structura care în
prezent nu mai există) nu erau deductibile din punct de vedere fiscal. Cheltuielile ocazionate de crearea
provizioanelor pentru deprecirea elementelor de activ (astăzi ajustări pentru deprecierea elementelor de activ)
nu erau deductibile din punct de vedere fiscal. Excepţie de la această regulă făceau provizioanele pentru
deprecierea creanţelor - clienţi, care în conformitate cu H.G. 335/1995 erau deductibile fiscal în limita
creanţei neacoperite prin avansurile încasate şi garanţiile deţinute de agentul economic asupra clienţilor.
Potrivit aceleaşi hotărâri provizioanele pentru clienţi neîncasaţi se constituiau în cazul declarării
falimentului acestora pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se atestă această situaţie. Ca mărime suma
constituită nu putea fi mai mare decât limita creanţei neacoperite prin avansurile încasate şi garanţiile deţinute
de agentul economic asupra clienţilor respectivi, precum şi orice alte elemente asiguratorii.
În prezent actul normativ care stabilește regulile fiscale legate de provizioane este Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, ultima actualizare fiind Legea nr. 358 din 31 decembrie 2015.
Prevederile legate de provizioane se regăsesc în art. 26 intitulat Provizioane/ajustări pentru
deprecieri și rezerve. De remarcat că, spre deosebire de prevederile anterioare, pentru prima oară se asigură
armonizarea terminologică fiscală cu cea conabilă prin înlocuirea sintagmei provizioane pentru deprecieri cu
ajustări pentru deprecieri, făcându-se astfel distincția dintre provizioanele propriu zise (care fac obiectul
grupei 15 din Planul de Conturi General) și ajustările pentru deprecieri. Conform alin. (1), lit. b al articolului
mai sus amintit provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor se deduc trimestrial/anual
numai pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate în cursul trimestrului/anului respectiv
pentru care se acordă garanţie în perioadele următoare, la nivelul cotelor prevăzute în convenţiile încheiate
sau la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor prestate (Codul
fiscal valabil de la 1 ianuarie 2016, art. 26, lit. b, alin. 1).
Alin. (2) al aceluiași articol vine cu următoarele precizări: pentru lucrările de construcţii care
necesită garanţii de bună execuţie, conform prevederilor din contractele încheiate, astfel de provizioane se
14
constituie trimestrial, în limita cotelor prevăzute în contracte, cu condiţia reflectării integrale la venituri a
valorii lucrărilor executate şi confirmate de beneficiar pe baza situaţiilor de lucrări; înregistrarea la venituri
a provizioanelor constituite pentru garanţiile de bună execuţie se face pe măsura efectuării cheltuielilor cu
remedierile sau la expirarea perioadei de garanţie înscrise în contract; aceleaşi prevederi se aplică şi în
cazul provizioanelor pentru garanţii de bună execuţie a contractelor externe, acordate în condiţiile legii
producătorilor şi prestatorilor de servicii, în cazul exporturilor complexe, proporţional cu cota de
participare la realizarea acestora, cu condiţia ca acestea să se regăsească distinct în contractele încheiate
sau în tariful lucrărilor executate/facturile emise (Codul fiscal valabil de la 1 ianuarie 2016, art. 26, lit. b,
alin. 2) .
O altă categorie de provizioane a căror constituire/majorare generează cheltuieli deductibile în
anumite condiții o constituie provizioanele pentru dezafectarea imobilizărilor corporale și alte acțiuni similare
legate de acestea. Astfel conform aceluiași articol contribuabilii autorizaţi să desfăşoare activitate în
domeniul exploatării zăcămintelor naturale sunt obligaţi să înregistreze în evidenţa contabilă şi să deducă
provizioane pentru dezafectarea sondelor, demobilizarea instalaţiilor, a dependinţelor şi anexelor, precum şi
pentru reabilitarea mediului, inclusiv refacerea terenurilor afectate şi pentru redarea acestora în circuitul
economic, silvic sau agricol, în limita unei cote de 1% aplicate asupra rezultatului contabil din exploatare
aferent segmentului de exploatare şi producţie de resurse naturale, cu excepţia rezultatului din exploatare
corespunzător perimetrelor marine ce includ zone de adâncime cu apă mai mare de 100 m şi fără a include
rezultatul altor segmente de activitate ale contribuabilului, pe toată durata de funcţionare a exploatării
zăcămintelor natural (Codul fiscal valabil de la 1 ianuarie 2016, art. 26, alin. 2).
O altă precizare făcut-o de noul Cod fiscal se referă la titularii de acorduri petroliere, care
desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă mai mare de 100 m
pentru care cota provizionului constituit pentru dezafectarea sondelor, demobilizarea instalaţiilor, a
dependinţelor şi anexelor, precum şi pentru reabilitarea mediului este de 10%, aplicată asupra părţii din
rezultatul contabil din exploatare aferent segmentului de explorare şi producţie de resurse naturale ce
corespunde acestor perimetre marine şi fără a include rezultatul altor segmente de activitate ale
contribuabilului, pe toată perioada exploatării petroliere (Codul fiscal valabil de la 1 ianuarie 2016, art. 26,
alin. 3).
În ceea ce privește recunoașterea veniturilor generate de anularea/diminuarea provizioanelor
constituite alin 5 prevede că reducerea sau oricărui provizion care a fost anterior dedus, se include în
rezultatul fiscal, ca venituri impozabile sau elemente similare veniturilor, indiferent dacă reducerea sau
anularea este datorată modificării destinaţiei provizionului, distribuirii provizionului către participanţi sub
orice formă, lichidării, divizării sub orice formă, fuziunii contribuabilului sau oricărui altui motiv. Excepție
de la această prevedere se acordă în cazul în care un alt contribuabil preia un provizion în legătură cu o
divizare sau fuziune, sub orice formă, reglementările aplicându-se în continuare acelui provizion.
În ceea ce privește utilizarea provizioanelor de către profesioniștii contabili s-a efectuat o anchetă în
care cu ajutorul unui chestionar s-a încercat stabilirea frecvenței utilizării și aplicabilitatea practică a
provizioanelor respectiv utilitatatea provizioanelor în practica de contabilitate.
Chestionarul a fost distribuit unui număr de 200 de profesionişti contabili membrii C.E.C.C.A.R
filiala Arad și cuprinde 6 întrebări împărțite în două categorii: întrebări generale, rolul lor fiind acela de a
oferi o imagine cât mai fidelă cu privire la profilul personal al profesioniştilor contabili din eşantion; întrebări
privitoare la percepţia profesioniştilor contabili privind utilizarea provizioanelor în practica de contabilitate;
În cuprinsul întrebărilor generale s-a pus în evidenţă: statutul respondenţilor în cadrul C.E.C.C.A.R.
(din cei 200 de profesionişti contabili chestionaţi, 30 de persoane sunt contabili autorizaţi, iar 170 experţi
contabili); experienţa respondenţilor în profesia contabilă (din cei chestionaţi, 44 de persoane au experienţă în
profesia contabilă peste 20 ani, 49 de persoane între 15 şi 20 ani, 46 persoane între 10 şi 15 ani, 32 persoane
între 5 şi 10 ani, iar 29 persoane sub 5 ani); sexul profesioniştilor contabili intervievaţi (din cei chestionaţi
160 sunt femei, iar 40 bărbaţi.
Partea a doua a chestionarului cuprinde trei întrebări care analizează percepţia profesioniştilor
contabili privind utilizarea provizioanelor în practica de contabilitate. Aceste întrebări sunt: Ați apelat pe
parcursul activității profesionale la practica provizioanelor? Dacă răspunsul la întrebarea de mai sus este
15
afirmativ la care dintre tipurile de provizioane din grupa 15 din Planul contabil general ați apelat? Considerați
că este utilă apelarea la practica provizioanelor?
2.3. Instrumente financiare primare și derivate

IFRS 7 Instrumente financiare: informații de furnizat solicită prezentarea de informații suplimentare
cu privire la importanța instrumentelor financiare pentru o entitate, precum și natura și amploarea riscurilor
care decurg din aceste instrumente financiare, atât în termeni calitativi și cantitativi. Unele informații
specifice necesită pezentări în raport cu activele financiare transferate și o serie de alte aspecte. IFRS 7 a fost
inițial emis în august 2005 și se aplică perioadelor anuale începând cu sau după 1 ianuarie 2007.
2.3.1. Caracteristici generale

Instrumentele financiare derivate reprezintă contractele financiare ale căror valoare este
reprezentată de prețul activelor suport care pot fi acțiuni, rate ale dobânzii, valute, mărfuri, devize sau orice
alte instrumente tranzacționabile. Randamentul instrumentelor financiare derivate este dat de evoluția prețului
instrumentelor, mărfurilor sau a altor active.
Tranzacționarea derivatelor este o strategie complementară tranzacționării instrumentelor financiare
care reprezintă active de bază pentru administrarea de portofolii cu anumite riscuri acceptate de investitori.
Tranzacționarea pentru prima dată a unui instrument financiar derivat, conduce la deschiderea unei
noi poziții pentru investitor, respectiv: long - la cumpărare; short - la vânzare.
Obiectivele instrumentelor financiare derivate sunt reprezentate de 14 : managementul riscului,
reprezintă obiectivul cel mai important al tranzacționării instrumentelor financiare derivate, care presupune:
asigurare împotriva pierderilor financiare și acces facil pe piața instrumentelor financiare, având costuri de
operare reduse; descoperirea prețului, este procesul important funcționării piețelor la vedere și la termen (în
cadrul acestui proces, instrumentele financiare derivate sunt principalele elemente care ajută la descoperirea
prețului corect, necesar pentru stabilirea unei piețe eficiente; creşterea lichidităţii şi eficienţei pieţelor la
vedere şi la termen reprezintă un beneficiu al procesului de tranzacționare al instrumentelor financiare
derivate, în urma utilizării tehnicilor de arbitraj de către participanți.
Operațiunile de vânzare și cumpărare a instrumentelor financiare derivate au loc în ziua în curs,
urmând ca decontarea să aibă loc la o anumită dată viitoare, stabilită între participanți. Inițierea procesului de
decontare are loc de obicei, a treia zi de vineri din lunile martie, iunie, septembrie și decembrie.
2.3.2. Clasificare
Clasificarea instrumentelor financiare derivate se prezintă astfel: instrumente financiare derivate
necondiționate - reprezintă o obligație pentru părțile participante respectiv cumpărător și vânzător;
instrumente financiare derivate condiționate (incluzând contractele options) - reprezintă un drept pentru o
parte și o obligație pentru cealaltă parte.
În momentul de față tranzacționarea instrumentelor financiare derivate are loc pe piețele bursiere
centralizate și reglementate sau pe piețele extrabursiere, piețele considerate ca fiind nereglementate.
Tranzacționarea instrumentelor financiare derivate se realizează pe o multitudine de piețe din lume,
unde cererea și oferta de instrumente este una transparentă și reglementată.
Piețele bursiere, clasificate după mai multe criterii, printre care cele mai reprezentative fiind
varietatea tranzacțiilor și obiectul activității împarte bursele în: burse de mărfuri; burse de valori.
Bursele de mărfuri administrează piețele de interes pubic și totodată asigură condiții centralizate
pentru realizarea negocierilor clienților. În cadrul acestor burse se cumpără și se vând la vedere sau la termen
bunurile considerate ca fiind tranzacționabile, având ca obiect titluri reprezentative de mărfuri și servicii.
Bursele de mărfuri sunt înființate ca societăți pe acțiuni, cu drept de autoreglementare, având drept
obiectiv principal administrarea piețelor organizate.
14
http://www.bvb.ro
16
Bursele de valori reprezintă piețe organizate și controlate, unde, pe baza unui set de reguli și
regulamente sunt realizate tranzacții cu instrumente financiare. Aceste burse sunt considerate piețe secundare
în care principalii jucători sunt reprezentați de brokeri și dealeri.
Bursa de valori este piața interactivă pusă în mișcare de informațiile transmise din mediul de afaceri
și volumul tranzacțiilor pe care trebuie să-l susțină. Obiectivul principal al bursei de valori este reprezentat de
atragerea de lichidități din sfera financiară, executarea a ordinelor de vânzare-cumpărare și gasirea celor mai
potrivite prețuri pentru clienți.
Bursa de valori implică o serie de obiective clasificate dupa diverse niveluri precum:
macroeconomic; microeconomic; juridic; operațional; social.
Obiectivul macroeconomic este reprezentat de distribuirea capitalului. Rolul bursei în acest context
este reprezentat de oferirea posibilității deținătorilor de acțiuni de a accesa piata secundară la costuri cât mai
reduse și operațiunile efectuate de bursă trebuie sa fie organizate eficient. Unul dintre obictivele majore pe
care bursa de valori îl are este reprezentat de gestiunea corectă a riscului la care se supun investitorii.
Obiectivul microeconomic îl reprezintă formarea prețului, cunoscut și sub denumirea de proces de
descoperire a prețului deoarece în timpul întâlnirii cererii și ofertei fiecare participant va primi o informație
nouă cu privire la prețul instrumentului financiar.
Obiectivul juridic, respectiv protecția participanților pe piață reprezintă un punct de importanță
maximă pentru întregul proces de tranzacționare. Astfel, protejarea pieței poate fi realizată prin: formare
corectă a prețurilor, transparența modului de formare a prețurilor, confirmarea tranzacțiilor făcute și utilizarea
unor costuri reduse de tranzacționare.
Obiectivul operațional îl reprezintă siguranța în funcționare și încrederea investitorilor, care
prevedere ca piața să fie performantă, protejată și să beneficieze de un sistem ușor de accesat.
Obiectivul social prevede tratarea într-o manieră sinceră și echitabilă a participanților la tranzacțiile
financiare realizare în cadrul bursei de valori.
Principalele avantaje ale tranzacționării de instrumente financiare pe piețele bursiere sunt:
transparența și lichiditatea pieței.
Transparența pieței reprezintă descoperirea prețurilor contractelor futures pe baza unui registru de
ordine în care intermediarii introduc în numele propiu sau al clienților ordinele de vânzare și cumpărare. În
urma tranzacțiilor efectuate, statisticile cu privire la acestea sunt disponibile tuturor persoanelor interesate.
Acest avantaj al tranzacționării instrumentelor financiare pe piețele bursiere oferă posibilitatea
închiderii și deschiderii pozițiilor deja existente (short/long), datorită cadrului de negociere care este
centralizat și formalizat.
Piețele bursiere au o lichiditate ridicată determinată în mod principal de: fungibilitatea
instrumentelor financiare reprezintă posibilitatea închiderii unei poziții de pe piață prin realizarea unei
tranzacții de sens opus; minimizarea riscului de neîndeplinire a obligațiilor care rezultă din deţinerea unei
poziţii deschise long sau short (riscul de default) ca urmare a faptului că bursele recurg la serviciile unei
entităţi specializate în înregistrarea instrumentelor financiare derivate tranzacţionate şi garantarea îndeplinirii
obligaţiilor care decurg din deţinerea unei poziţii deschise cu astfel de instrumente (managementul riscului),
denumită casă de compensare / contraparte centrală 15 ; costuri reduse corespunzătoare operațiilor de
tranzacționare.
Pe piețele extra-bursiere (O.T.C.), se întâlnește cererea și oferta de instrumente financiare derivate
prin intermediul instituțiilor financiare specializate, cunoscute și sub denumirea de dealeri.
Lipsa standardizării contractelor face ca aceste să poată fi adaptate în funcție de cerințele
participanților la tranzacții, doar că prezintă dezavantajul unei lichidități mai reduse. Participanții piețelor
O.T.C. sunt expuși riscului, deoarece există posibilitatea ca nici un din cele două parți să nu-și respecte
obligațiile contractuate privind plata activului suport.
3. Stadiul cunoașterii privind managementul riscului - sinteză din literatura de
15
Ibidem.
17
specialitate
Managementul riscului pentru întreprindere oferă o arhitectură prin care se poate gestiona riscul, ce
implică identificarea evenimentelor ce pot afecta obiectivele companiei (oportunități, amenințări), evaluându-
le în termeni de probabilitate și magnitudine a impactului, determinând o strategie de răspuns și
monitorizarea progresului.
3.1. Importanța managementului riscului pentru întreprindere

Prin identificarea amenințărilor și oportunităților companiile business protejează și creează un plus
de valoare către stakeholderi. Stakeholderii reprezintă proprietarii companiei, angajații, clienții, instituții de
reglementare și societatea per ansamblu. Foarte important pentru o companie înainte de implementarea
arhitecturii managementul riscului de firmă este determinarea apetitului și toleranței la risc a organizației.
Apetitul la risc este maniera prin care o organizație și stakeholderii ei percep, evaluează și tratează riscurile.
Toleranța la risc solicită compania să considere care este cantitatea exactă de capital pe care este depusă să o
expună la risc.
Managementul riscului specific firmei este folosit pentru optimizarea riscului. Riscurile vor fi
considerate amenințări pentru obiectivele companiei dar totodată și oportunități. Atunci când amenințările și
oportunitățile companiei sunt mai bine înțelese, are loc o optimizare a riscului și deciziile sunt mai bune,
decidenții fiind mai bine informați.
Putem sublinia astfel următoarele aspecte ale managementul riscului: un proces ce este în
desfășurare la nivelul unei entități; este organizat de către oamenii aflați la conducere; este folosit pentru
setarea unei strategii; este aplicat la toate nivele unei organizații și include folosirea unui portofoliu de riscuri;
este proiectat astfel încât să identifice principalele riscuri astfel încât să fie supravegheate și dirijate; scopul
este de a ajuta la atingerea obiectivelor într-o manieră cât mai sigură.
Multe organizații eșuează în tratarea riscurilor deoarece nu le consideră ca parte ale unui sistem.
Managementul riscului specific firmei dorește să ofere acest lucru, și anume să integreze fiecare risc ca parte
al unui sistem integrat și organizat.
Riscul reprezintă posibilitatea de apariție a unui eveniment ce va avea un impact asupra îndeplinirii
obiectivelor stabilite. El este măsurat în termini de impact (efect) și probabilitate (șansa de apariție)”. Această
definiție consideră riscul direct proporțional cu pierderea cauzată de apariția evenimentului și cu șansele de
apariție ale acestuia și introduce conceptual în sens calitativ: riscul este mai mare cu cât pierderea produsă de
către eveniment și șansa de apariție a acestuia sunt mai mari.
Într-o mare varietate de domenii în schimb riscul este găsit într-o modalitate cantitativă. Tot în sens
cantitativ, riscul financiar este definit ca fiind variația neașteptată a veniturilor (volatilitatea), atât în sensul
negativ cât și în sensul pozitiv (obținerea unor venituri mai mari / mai mici decât cele estimate).
În accepțiunea teoriei deciziei, cât și din punct de vedere statistic riscul este asociat cu
probabilitatea unui eveniment nedorit de a se produce.
Dacă abordarea științifică a riscului a pătruns în domeniul financiar în anii 1980, există un domeniu
relativ nou în care riscul are o accepțiune distinctă și anume cel al securității informaționale. În acest context,
riscul este privit că fiind o funcție de trei variabile16: probabilitatea existenței unei amenințări; probabilitatea
existenței unor vulnerabilități ale sistemului informational; impactul potențial.
Este de remarcat faptul că, dacă una dintre variabilele de mai sus tinde către zero, atunci riscul
general tinde către zero.
Un alt domeniu care utilizează termenul risc este cel al asigurării sănătății. Riscul este analizat în
strânsă legătură cu factorii ce îl determină, și totodată și cu modalitățile de diminuare a impactului acestor
factori asupra sănătății persoanelor, prin prevenire, înlăturare, diminuare a efectelor. Riscul în acest domeniu
este calculat folosind anumite modele statistice de estimare a probabilităților de apariție a anumitor afecțiuni
în funcție de mai mulți factori: stilul de viață, zona de rezidență, vârstă, aria profesională etc.
16
18
3.2. Riscul în activitatea economică

Creșterea prețului materiilor prime, întreruperi ale procesului de fabricație, depășirea termenelor de
finalizare în construcția unor capacități de producție, intrarea unui concurent redutabil pe piață, schimbarea
regimului politic, pierderea personalului cheie, evenimente/dezastre naturale sunt factori ce determină apariția
riscurilor în derularea unei afaceri sau proiect economic și se prezintă sub două aspecte.
Riscul economic potrivit concepției Capital Cash Flow constă în: fluxuri reale de capital
convențional pozitive (venituri, influxuri de capital) care se dovedesc a fi mai mici decât cele așteptate;
fluxuri reale de capital convențional negative (cheltuieli, plăți) care se dovedesc a fi mai mari decât cele
așteptate (în termeni absoluți)
Riscul economic este o valoare monetară care poate fi plătită în plus sau încasată în minus. La
locurile de muncă există riscuri întâmplătoare și riscuri inerente. Riscurile întâmplătoare se întâmplă în mod
natural în orice afacere, fără a face parte din esența afacerii. Cele inerente afectează negativ profitul
operațional al afacerii. Unele domenii de activitate operează cu un grad mai ridicat de risc. Industria
aeronautică și producerea energiei nucleare face parte din acestea. Riscurile în aceste domenii sunt evaluate
cu ajutorul tehnicilor de tip arborele defecțiunilor / arborele evenimentelor. Astfel riscurile pot fi încadrate în
următoarele categorii: general acceptabile, tolerabile, intolerabile.
În domeniul financiar, riscul se definește prin probabilitatea ca venitul real obținut dintr-o investiție
să fie diferit de cel așteptat. Se poate include aici și posibilitatea pierderii integrale a investiției inițiale17.
Riscul în domeniul financiar poate fi analizat în două sensuri. Primul este management financiar al
unei întreprinderi. Aici putem include riscurile ce sunt asociate desfășurării operațiunilor financiare ale
întreprinderii. Cel de al doilea se referă la investițiile pe piața financiară.
În domeniul financiar gestiunea riscului constă de fapt în stabilirea unei relații acceptată de
investitor între risc și venit. Cu cât activele financiare sunt mai riscante, venitul poate fi mai mare. De
asemenea cu cât activele financiare sunt mai puțin riscante (obligațiunile), venitul este mai redus. Așadar
atitudinea investitorului joacă un rol deosebit de important. Tot din domeniul economic se află și riscul în
activitățile publice. Acesta are două riscuri majore: costurile și cererea. Astfel, costurile reale ale acestor
proiecte sunt cu 50% mai mari decât cele estimate inițial, iar cererea reală este mai redusă cu 25%.
Managementul riscului la nivelul întreprinderii reprezintă un proces complex prin care companiile
identifică, măsoară, organizează și dezvăluie toate riscurile cheie pentru a crește valoarea acționarilor.
Managementul riscului la nivelul organizației trebuie să se aplice pentru fiecare parte din companie.
Nimeni nu poate ști cu exactitate unde un eveniment supus riscului poate apărea. De obicei, se întâmplă chiar
în locurile unde biroul de conducere nici nu se așteaptă. Din păcate, majoritatea programelor managementul
riscului nu au un scop al firmei bine actualizat. În astfel de companii, una sau mai multe situații pot apărea: o
unitate golden boy; o parte a companiei considerată nesemnificativă; o abordare limitată; diferite culturi și
implementare incompletă.
Lucrul care poate produce cele mai multe probleme este prezența unei unități golden boy. Aceasta
este o unitate business care se bucură de reguli speciale deoarece generează o creștere a venitului foarte mare.
Regulile speciale de obicei înseamnă scutirea unității business de o examinare minuțioasă sau de procesele de
supraveghere de rutină, cum ar fi rapoartele companiei, activitățile de managementul riscului sau audit intern.
Acesta poate fi un rezultat de aliniere greșită a stimulentelor. Oricare ar fi cauza, rezultatul poate fi o
neînțelegere a riscurilor ce sunt implicate în business, sau mai rău, ignoranța voită.
O altă situație poate fi o unitate business care este considerată atât de minoră încât este omisă din
procesul managementul riscului. Implementarea se face în mai multe stadii, și se pornește de la unitățile
business mari către unitățile business mici. Mari pierderi apar de obicei din părțile firmei care sunt
considerate foarte puțin riscante. Expunerea la risc nu este neapărat proporțională cu mărimea unității
business. Companiile care ignoră această amenințare și consideră unele unități ale organizației lor prea mici
pentru a le include în programul managementul riscului specific firmei, pot fi expuse fără să își dea seama la
o bombă cu ceas ce ar putea exploda oricând.
17
Dănciulescu Alexandra Irina, Managementul riscului în cadrul IMM-urilor în contextul actual al globalizării și
internaționalizaăii firmelor, Ed. Edecon, București, 2015, p. 67.
19
Un alt motiv pentru care multe corporații nu pot utiliza programul managementul riscului specific
firmei la toate operațiunile lor este pentru că abordarea pe care ei o folosesc se potrivește doar cu principalul
lor segment business. Acest lucru poate fi văzut la companiile ce oferă servicii financiare ce conțin multe
tipuri diferite de business.
Diferitele culturi în unele organizații, unde există una sau mai multe culturi, cauzează unele procese
business ce nu pot fi adoptate uniform. În aceste cazuri, se implementează cu succes doar în cazul uneia
dintre culturi. Cea mai mare posibilitate de producere a acestui lucru este în companiile unde segmentele
business sunt independente.
În multe situații, managementul riscului specific firmei este în prima fază a dezvoltării, și nu s-a
extins către toate segmentele business. Majoritatea programelor managementul riscului specific firmei sunt în
situația aceasta. Până când programul nu acoperă toate domeniile, compania rămâne vulnerabilă.
3.3. Modelarea matematică a incertitudinii în afaceri

Incertitudinea este expresia caracterului incomplet, aproximativ al informaţiilor cu privire la factorii
care influenţează activităţile noastre viitoare şi la consecinţele acţiunii lor în timp şi spaţiu; se poate afirma că
incertitudinea, deşi este legată de procesul decizional, se află în exteriorul subiectului care decide, prin
urmare, aparţine mediului.
Din punct de vedere economic, riscul este şansa ori posibilitatea de apariţie a unui eveniment
nefavorabil legat de variabilele deciziei în afaceri. În orice afacere riscul este inerent, putând fi considerat un
fenomen obiectiv. Privind într-o perspectivă optimistă, riscul constituie un factor de progres atunci când este
gestionat optim. Riscul afacerilor semnifică atât probabilitatea câştigului cât şi probabilitatea pierderii.
Măsurarea incertitudinii în afaceri constă în calcularea unei rate estimate a rentabilităţii afacerii*
n
R er   pi ri
(proiectului) astfel18: i1 unde: Rer - rata estimată a rentabilităţii; pi - probabilitatea asociată
variantei i; ri - rata de rentabilitate aşteptată a variantei i; i - varianta scenariului alternativ; n - numărul
variantei.
Presupunem că avem o afacere care se derulează în condiţii de incertitudine, fapt pentru care se
elaborează trei scenarii alternative19: varianta optimistă; varianta realist; varianta pesimistă.
Este important a se asocia variantelor estimate, probabilităţi a căror sumă se fie egală cu 1. Pentru
fiecare variantă se calculează probabilitatea asociată variantei respective (probabilitatea aşteptată), notată cu
pi - probabilitatea asociată variantei i;
Pe baza fluxului de numerar prevăzut a se realiza în fiecare din cei 3 ani şi capitalul utilizat în
afacere se poate determina rata de rentabilitate aşteptată cu ajutorul relaţiei 20 :
Fn1 Fn2 Fn3
Cu   
1  r (1  r )2 (1  r )3
unde: Cu = capital utilizat; Fn = flux de numerar preconizat; r = rata de
rentabilitate aşteptată
După determinarea ratei de rentabilitate aşteptată pentru fiecare variantă se calculează rata estimată
a rentabilităţii afacerii dată de suma produselor dintre probabilitatea asociată şi rata de rentabilitate aşteptată,
pentru fiecare variantă.
În concluzie cu cât distribuţia de probabilitate a ratelor de rentabilitate aşteptate de la o afacere este
mai îngustă, cu atât este mai probabil ca rentabilitatea reală să fie mai apropiată de rentabilitatea aşteptată şi
cu atât este mai mic riscul afacerii (proiectului).
3.4. Metode cantitative de evaluare a riscului
18
Dănescu Tatiana, Gestionarea financiară a afacerilor, Ed. Dacia, 2003, p. 160.
19
20
Dănescu Tatiana, op. cit., p. 158.
20
Analiza cantitativă a riscului reprezintă una din componentele de bază ale procesului de gestiune
eficientă a firmei. Evaluarea cantitativă a riscului contribuie Ia mărirea posibilităţilor de alegere a direcţiei de
activitate reieşind din priorităţile proprii ale firmei Evaluarea cantitativă permite a determina probabilitatea
matematică a apariţiei riscurilor identificate, suma pierderilor ca urmare a acţiunilor în situaţia de risc şi
gradul de influenţă a unui sistem de factori asupra situaţiei de risc; a pregăti planul optim de comportare a
conducerii întreprinderii în situaţia de risc şi a obţine altă informaţie cu caracter cantitativ referitor la riscurile
evaluate. Astfel, imediat apare posibilitatea de a compara rezultatul obţinut ca urmare a evaluării riscului cu
această mărime admisibilă sau cu cea etalon, adică cu varianta optimă pentru un caz concret.21
Indiferent dacă vom alege evaluarea cantitativă sau vom încerca o evaluare calitativă, trebuie luate
în considerare următoarele elemente: profesionalismul echipei de evaluare/încredere acordată factorului
uman; timpul disponibil pentru a face evaluarea; momentul identificării riscului în ciclul de viaţă al siste-
mului (analiza, proiectarea, implementarea, testarea, funcţionarea efectivă); cheltuielile necesare pentru
evaluarea riscului şi adoptarea planului de răspuns - de acceptare, de evitare sau de transfer; factori S.T.E.E.P.
(sociali, tehnologici, economici, de mediu, politici).
Analiza literaturii economice consacrate acestei teme ne-a arătat că actualmente cele mai răspândite
şi cel mai des utilizate metode de evaluare cantitativă a riscului sunt: metoda statistică; metoda analizei
oportunităţii cheltuielilor; metoda expert de evaluare metoda analitică; metoda analizei impactului încrucişat
metoda valorii aşteptate.
Metoda statistică de evaluare a riscului se utilizează în cazurile în care firma dispune de un volum
suficient de informaţie statistico-analitică pe elementele analizate, necesare pentru n perioade de timp.22
Gradul de risc la folosirea acestei metode se exprimă prin mărimea abaterii medii pătratice de la
mărimile aşteptate.
Conform teoriei lui Puason a repartizării probabilităţilor, la o analiză mai mare a unor evenimente
întâmplătoare se evidenţiază o repetare a lor cu o anumită frecvenţă. Această proprietate a mărimilor
întâmplătoare este foarte importantă pentru teoria riscului din punctul de vedere al posibilităţilor de
prognozare a probabilităţilor de realizare a anumitor tipuri de risc, de a le da o evaluare cantitativă.
Esenţa metodei statistice de evaluare a nivelului riscului se bazează pe teoria probabilităţilor de
repartizare a mărimilor aleatorii. Calcularea probabilităţii de adeverire a riscului reprezintă şi nivelul lui.
Calculăm speranţa matematică: M(X) = X1P1, + X2P2 +... + XnPn, unde: X1Xn - valorile pe care le
poate avea evenimentul cercetat; P1Pn - probabilitatea de apariţie a evenimentului cercetat.
Dacă nu cunoaştem probabilitatea, atunci o aflăm în următorul mod: P1 = n/N, unde: n - numărul de
repetări ale uneia şi aceleaşi valori a evenimentului cercetat; N - numărul şirului numeric.
Calculăm dispersia, pentru a putea afla abaterea medie pătratică: D  
(M ( x)  ( X i )) 2 xPi
.
Calculăm abaterea medie pătratică, care reprezintă rădăcina pătrată din dispersie:   D .
Astfel, sensul economic al  (abaterii medii pătratice) din punctul de vedere al riscului constă în
aceea că reprezintă caracteristica unui risc concret, care ne indică abaterile maxime posibile ale unui
parametru anumit de la mărimea medie scontată. Totodată, acest indicator ne arată gradul de risc din punctul
de vedere al probabilităţii lui de realizare. Cu cât este mai mare  , cu atât decizia managerială examinată
este mai riscantă.
Calculăm coeficientul de variaţie, care ne indică gradul de risc al deciziei sau al afacerii analizate:


M (x) .
Avantajul acestei metode constă în faptul că prin utilizarea ei antreprenorul poate obţine rezultatul
corect cu un grad înalt de certitudine. Neajunsul este generat de necesitatea unui volum enorm de informaţie,
de care antreprenorul nu tot timpul dispune.
21
Stihd Liudmila, Managementul riscurilor în afaceri, curs universitar, Ed. A.S.E.M., Chișinău, 2010, p. 72.
22
Ibidem, p. 74.
21
Metoda oportunităţii cheltuielilor este orientată spre evidenţierea principalelor zone potenţiale de
risc din punctul de vedere al cheltuielilor realizate de firmă pentru desfăşurarea activităţii, găsindu-se astfel
aşa-numitele locuri înguste cu referire la riscul pe care le pot genera aceste cheltuieli, pentru a le înlătura.23
Toate cheltuielile suportate de firmă au un grad diferit de risc, chiar dacă ele sunt efectuate într-o
singură direcţie.
Pentru analiza oportunităţii cheltuielilor, situaţia pe fiecare dintre elementele cheltuielilor trebuie să
fie împărţită pe domenii de risc, care reprezintă o zonă de pierderi generale, în limitele cărora pierderile par-
ţiale nu depăşesc mărimea maxim admisibilă a nivelului stabilit de risc.
Astfel, se cunosc următoarele domenii de risc24: domeniul stabilităţii absolute - în care gradul de
risc corespunde valorii zero şi se caracterizează prin lipsa unor oarecare pierderi în procesul de activitate
antreprenorială, obţinerea profitului planificat fiind un lucru sigur; domeniul stabilităţii normale se
caracterizează printr-un grad minim al riscului. în această zonă pierderile maxime pe care le poate admite
antreprenorul nu trebuie să depăşească limitele profitului net planificat; domeniul instabil se caracterizează
printr-un nivel ridicat al riscului, în care nivelul pierderilor, rezultate din influenţele diferitelor riscuri, nu
depăşesc mărimea profitului brut; domeniul stării critice, căreia îi corespunde gradul critic al riscului, în care
pierderile generare de cheltuielile realizate sunt în limita venitului global, ceea ce contribuie la imposibilitatea
acoperirii nivelului cheltuielilor de producţie realizate; domeniul situaţiei de criză este situaţia în care
cheltuielile realizate de firmă îi generează pierderi egale sau mai mari decât volumul circulaţiei mărfurilor.
Tabelul 1.2. Domeniile de plasare a firmei în funcţie de oportunitatea cheltuielilor

Domenii de Stabilitate Stabilitate Situaţie Situaţie critică Situaţie de criză
plasare a firmei absolută normală instabilă
Domeniile Lipsa Riscul Riscul Riscul critic Riscul

de risc riscului minim ridicat neadmisibil
Pierderile Lipsa de Profitul net Profitul Venitul global Circulaţia
maxime pierderi brut mărfurilor,
patrimoniul
firmei
Coeficientul p 0 0- 25 25-50 50-75 75-100
Sursa: Stihd Liudmila, op. cit., p. 79
După ce a fost calculat coeficientul fi, în baza datelor perioadelor anterioare, fiecare dintre articolele
de cheltuieli se analizează în parte, identificându-le pe domeniile de risc şi pierderilor maxime. Astfel, gradul
de risc al domeniului activităţii antreprenoriale va corespunde mărimii maxime a riscului pe elemente de
cheltuieli.
Metoda expert de evaluare a riscului poartă mai mult un caracter subiectiv în comparaţie cu celelalte
metode, deoarece experţii care se ocupă de evaluarea riscului îşi expun opiniile şi viziunile lor pur subiective
atât asupra situaţiei anterioare (trecute), cât şi a perspectivei de dezvoltare a ei.
Cel mai des această metodă se foloseşte când pentru aplicarea altor metode nu există o bază
informaţională completă sau în situaţii excepţionale care nu au analogii, neavându-se posibilităţi de analiză a
indicatorilor anteriori.
Există câteva metode expert de evaluare a riscului: metoda corporaţiei bancare elveţiene, care
constă din patru etape: determinarea principalelor direcţii de analiză; acumularea datelor iniţiale, gruparea
prealabilă a lor şi prelucrarea; prognozarea nemijlocită şi stabilirea gradului de risc pe elementele separate de
analiză (domenii de activitate antreprenorială); determinarea totală a gradului de risc.
Pentru îndeplinirea acestor etape, se utilizează următoarea schemă a factorilor de risc, ce
influenţează asupra activităţii antreprenoriale.
23
Ibidem, p. 77.
24
22
Tabelul.1.3. Schema factorilor de risc

Factorii de risc Evaluarea pe ani
3 Anul prognozat
I. Economia internă * * * * **
II. Economia ţării partenere * * * * **
III. Datorii * * » * **
IV. Alţi factori * * * * **
Sursa: Stihd Liudmila, op. cit., p. 80
Bazându-ne pe importanţa riscului, se evaluează fiecare dintre aceşti indicatori cu un anumit

punctaj: 1-3 puncte - indică un nivel redus al riscului; 4-6 puncte - indică un nivel moderat al riscului; 7-9
puncte - indică un nivel înalt al riscului; 10 puncte - indică un risc cu supranivel.
Cu cât rezultatul final este mai mare, cu atât mai înalt este şi nivelul riscului economic de ţară.
Metoda Delphy se realizează cu ajutorul chestionarului.
Metoda B.E.R.I. se foloseşte la determinarea riscului economic de ţară. Această metodă se bazează
pe intervievierea a unui număr de 100 de experţi independenţi, care completează un chestionar ce include 15
factori de analiză a situaţiei economice şi politice a unei ţări. în baza acestui chestionar, fiecare expert
estimează factorii incluşi în analiză, fiecare factor având o pondere maximă de estimare. Expertul nu poate
evalua un factor mai mult decât ponderea lui maximă.
După efectuarea acestei analize de către experţi, se calculează ponderea totală pentru toţi factorii,
mărimea căreia indică prezenţa sau lipsa oricărui risc.
Prin urmare, dacă ponderea obţinută este minimă, atunci gradul de risc este mai înalt.25 Metoda
utilizării analogiilor se bazează pe analiza informaţiei despre situaţiile similare de risc, utilizând pentru
diminuarea influenţei lor aceleaşi metode care au avut deja efecte pozitive.
Metoda analizei complexe a riscului, care constă nu numai în evidenţierea tuturor surselor de
apariţie a riscului, dar şi surselor dominante care generează apariţia lor. în acest caz este oportun de a clasifica
pierderile posibile conform influenţei lor asupra activităţii firmei (directe şi indirecte).
Analiza impactului încrucişat între factorii şi fenomenele cu risc pronunţat există întotdeauna o
interdependenţă majoră a modului, formei şi momentului în care acestea se pot manifesta. Analiza impactului
încrucişat este o tehnică de examinare a acestor relaţii cu scopul de a analiza probabilitatea de modificare
viitoare a sistemului supus observării.
Tehnica este utilizată atât ca metodă de evaluare a stării curente în raport cu anumiţi factori de risc,
cât şi ca metodă de dezvoltare şi testare a unor planuri alternative de prevenire a situaţiilor de criză26.
Metoda valorii aşteptate este o altă metodă de evaluare cantitativă a expunerii la risc
frecvent/utilizată mai ales în cazul managementului pe programe şi proiecte.
Metoda valorii aşteptate defineşte drept modalitate de combinare a probabilităţii şi impactului
operaţiunea de multiplicare. Ea este o metodă neutră, deoarece acordă aceiaşi importanţă atât probabilităţii,
cât şi impactului la evaluarea expunerii la risc. în aceste condiţii, expunerea la risc se calculează după
formula: E = PxI, unde: E este expunerea la risc; P este probabilitatea de apariţie a riscului; I este impactul
asupra obiectivelor, dacă riscul s-âr materializa.
Metoda evaluează doar riscurile ce au probabilitate diferită de 1, ce înseamnă, în termenii teoriei
probabilităţilor, că evenimentul nu mai este probabil, ci sigur. Dacă ceva se va Întâmpla sigur in viitor nu se
procedează la controlul riscului, ci la măsuri de gestionare a unei situaţii dificile.27
25
Stihd Liudmila, op. cit., p. 81.
26
Zamfirescu C. B., Filip F. G., Metode de foresight în identificarea riscurilor şi asistarea gestionărilor lor cu
calculatorul.
27
Ministerul Finanţelor Publice(România), Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management Financiar şi
Control, Metodologie de Implementare a Standardului de Control Intern »Managementul Riscurilor", 2007, p. 47-49
23
Metode de evaluare a riscurilor utilizate în practica antreprenorială sunt: în anumite situaţii,
mărimea riscului este determinată drept raportul dintre probabilitatea succesului şi nivelul consecinţelor
nefavorabile, care pot apărea in realizarea unei anumite activităţi, a unui proiect sau a unei acţiuni; uneori
antreprenorii determină nivelul riscului ca produsul dintre mărimea pierderii aşteptate şi probabilitatea ei de
realizare.
Metoda arborelui de refuz este o reprezentare grafică a întregului lanţ al evenimentelor, realizarea
cărora poate genera obţinerea de efecte negative celor aşteptate, fiind identificate cauzele acestor rezultate.
Cel mai frecvent metoda dată se utilizează în antreprenoriatul de producţie şi la evaluarea riscurilor
antreprenoriale şi investiţionale.
4. Recunoaşterea şi evaluarea în contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor

Reprezintă una din modalităţile de investigare globală a stării de bonitate a unui agent economic cu
scopul de a stabili posibilitatea manifestării riscului de faliment. Această metodă ocupă o poziţie importantă
în domeniul analizei financiare şi are la bază analiza discriminantă. Scorul constituie o metodă de diagnostic
extern care constă în măsurarea şi interpretarea riscului la care se expune investitorul (creditorul
întreprinderii), dar şi întreprinderea ca sistem în activitatea viitoare28. Funcţia scor se înscrie în intervenţia
preventivă, având caracterul unui instrument de previziune şi se bazează pe elaborareaunei judecăţi de
valoare combinând liniar un grup de rate financiare (sau variabile) semnificative.. Semnificaţia indicatorilor
şi modul de combinare a acestora depind de interesul specific fiecărui utilizator de informaţie sau a fiecărui
analist.
4.1. Recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor

Această combinaţie a indicatorilor conduce la construirea unei funcţii liniare numită “funcţie scor”
care este un instrument de previziune, atât la dispoziţia conducerii cât şi a utilizatorilor externi.
4.1.1. Metoda scorurilor

Modul de selectare a indicatorilor financiari care caracterizează bonitatea agenţilor economici
trebuie să aibă în vedere independenţa acestora în funcţia Z. Un anumit grad de corelaţie între informaţiile
oferite de indicatorii financiari ar conduce la înregistrarea în scorul obţinut a aceloraşi influenţe referitoare la
fenomenul economico- financiar analizat.
Fiecărui agent economic i se asociază o valoare a funcţiei Z în care se evidenţiază calitatea
gestiunii interne în raport de sectorul de activitate oferind o imagine de ansamblu asupra activităţii
desfăşurate.
Pentru construirea unui model de analiză pe baza metodei scorurilor se parcurg mai multe etape: se
aleg indicatorii financiari care reflectă cel mai bine sănătatea financiară a unui agent economic; se compară
evoluţia indicatorilor aleşi pe două categorii de agenţi economici din acelaşi domeniu de activitate, unii aflaţi
în dificultate, iar alţii sănătoşi din punct de vedere financiar; se procedează la elaborarea funcţiei predictive Z
prin combinarea acelor indicatori financiari care au avut o acţiune puternică şi permanentă; stabilirea
intervalelor funcţiei Z pe baza observaţiilor făcute privind manifestarea sau nu, a riscului de faliment
Utilizarea indicatorilor financiari (indicatori de eficienţă, indicatori de echilibru, indicatori de
solvabilitate, indicatori de gestiune) în previzionarea riscului de faliment se bazează pe faptul că o
deteriorare sistematică a acestora reflectă dificultăţile în conducerea şi gestionarea activităţii respective.
Primul model folosit în literatura de specialitate a fost realizat de economistul american Altman
(1968) pe un eşantion de 66 de firme (33 sănătoase şi 33 aflate în dificultate): Z = 1,2x1 +1,4x2 + 3,3x3 +
28
Robu Vasile, Georgescu Nicolae – Analiză economico-financiară, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, cap. I, pag. 36
24
capital circulant profit net profit brut capital propriu
0,6x4 + 0,9x5 în care: x1= , x2= , x3= , x4= , x5=
activ total activ total activ total DTLM
CA
.
activ total
În urma testării s-au stabilit următoarele valori pentru Z: pentru Z < 1,8 _ firma se află aproape de
starea de faliment; pentru Z ∈ (1,8;3) _ firma se află în stare de dificultate; pentru z ≥ 3 _ firma are o stare
bună.29
Trei zone pot fi distinse după valoarea Z a scorului: zona defavorabilă – când scorul Z < -0,25; zona
de incertitudine - când -0,25 < Z < 0,125; zona favorabila – când scorul Z > 0,125
Scorul de -0,23, din exemplul anterior, indică apartenența întreprinderii la zona de incertitudine.30
Coeficienţii de ponderare au valori apropiate cu excepţia “Nivelului cheltuielilor financiare” care
este mai semnificativ, deci importanţa indicatorilor este relativ apropiată.
Autorii au reţinut trei zone de încadrare a lui Z, iar metoda are un grad de acurateţe în
prezicerea falimentului de 75%.
Z < -0.2 – probabilitate de faliment 100% Z = 0.068 – probabilitate de faliment 50%
Z > 0.164 – probabilitate de faliment 10%.
4.1.2. Modele ale școlii românești

Metoda scorurilor completează metodele clasice ale analizei riscului de faliment, fiind o metodă
preponderent predicativă.
Precizez, că în ţara noastră în perioada de tranziţie a economiei nu a existat posibilitatea aplicării
acestor funcţii scor, deoarece informaţiile disponibile, necesare calculării nu sunt pe perioade mari de timp
(10-15 ani) sau dacă ele există nu sunt relevante, dat fiind specificul perioadei de tranziţie , comparativ cu
ţările în care există o economie de piaţă stabilă.
In teoria şi practica românească au existat şi există preocupări permanente pe linia definirii şi
adaptării metodei scorurilor la necesităţile economiei româneşti.
Specialiştii şi practicienii români au manifestat un interes aparte (îndeosebi ca urmare a
cercetărilor şi studiilor provenite din zona universitară), mulându-se pe structura economiei româneşti şi în
special pe cea a industriei
Modelul Mânecuță și Nicolae a fost propus pentru industria metalurgică şi a fost dezvoltat de
Mânecuţă şi Nicolae, doi specialişti la Comisia Naţională de Prognoză.
Modelul propus se bazează pe o matrice de rezolvare necesară construirii unei funcţii scor, folosind
coeficientul empiric al lui Pearson pentru alegerea ratelor financiare discriminante. Variabilele financiare
considerate sunt prezentate în tabelul următor.
Variabile retinute in model:
Nr.crt. Variabila reţinută
1 Rata cheltuielilor financiare
2 Rata de acoperire a capitalului investit
3 Rata capacităţii de rambursare a datoriilor
4 Rata marjei brute de exploatare
5 Durata medie a creditului furnizor
6 Rata de îndatorare globală
7 Rata de îndatorare la termen
8 Rata creanţelor comerciale
9 Rata investiţilor fizice
10 Durata medie a creditului
11 Influenţa nevoii de fond de rulment
29
Robu Vasile, Georgescu Nicolae – Analiză economico-financiară, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, cap. V pag30
30
Ilie Vasile – Gestiunea financiară a întreprinderii, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro
25
12 Rata stocurilor
Determinarea coeficienţilor de ponderare pe baza corelaţiei între variabila stabilită şi funcţia

obiectiv s-a bazat pe rezolvarea unui sistem de ecuaţii cu 14 necunoscute.
În urma rezolvării sistemului prin metoda Guss s-au obţinut soluţiile, respectiv coeficienţii ratelor
economice considerate. Funcţia Z rezultă pentru firmele româneşti care acţionează în domeniul industriei
metalurgice are forma: 100Z = - 0.02395R1 - 0.54604R2 + 0.01263R3 +0.33901R4 + 0.04745R5 +
+0.01752R6 + 0.02194R7 + 0.71249R8 - 1.15459R9 - 0.09855R10 + 0.02751R11 - 0,48437R12 -
0.08536R13 + 0.03609R1.
Pentru a delimita zona favorabilă şi cea nefavorabilă s-a considerat la nivelul mediei funcţiei scor
obţinute în condiţiile unui eşantion de 59 de firme, respectiv - 1.56.
Astfel, autorii reuşesc să stabilescă regulă de decizie a funcţiei scor: Z > -1.56 firme fără probleme
financiare; Z > -1.56 firme « deficitare ».31
Pornind de la studiile tradiţionale (Altman, Argenti, Conan si Holder etc.) autorul consideră că
apariţia falimentului este determint de următorii factori: imposibilitatea achitării obligaţiilor curente; lipsa de
surse financiare pentru rambursarea creditelor; încasarea cu mare întârziere a contravalorii produselor livrate ;
înregistrarea de pierderi.
Autorul propune următoarele formule a variabilelor : G1, lichiditate generală (curentă) =
active curente profit net  amortizare a
, G2, solvabilitatea = , G3, ,recuperare clienți =
pasive curente rata rambursat credit  dobândă
cifra de afaceri profit
, G4, rentabilitatea costurilor = .
clienti cos t
Parametrii a şi b sunt calculaţi după următoarelor formule de calcul:
1  x min
Pentru indicatorii care se optimizează prin minim : a  , b .
x max  x min x max  x min
1  x max
Pentru indicatorii care se optimizează prin maxim : a  , b în
x min  x max x min  x max
care: Xmin = valoarea minimă a indicatorului (stare de faliment) ; Xmax=valoarea indicatorului cand riscul
de faliment este minim
Ratele financiare reţinute :
Indicator simbol valoare A B
min max
1. lichiditate curentă G1 0,75 3,0 0,444 -0,333
2.solvabilitate G2 0,9 2,0 0,909 -0,818
3. rotaţie clienţi(nr.rotaţii/an) G3 5 24 0,0526 -0,263
4. rentabilitate G4 0 30 0,0333 0
Funcţia este: B = 0,444 G1 + 0,909 G2 + 0,0526 G3 +0,0333 G4 +1,414

B are o valoare maximă egală cu 4 şi o valoare minimă egala cu –1,4. Funcţie de valoarea
înregistrată se consideră: B < 0,5 - faliment iminent ; 0,5 < B < 1,1 - zona limitata ; 1,1 < B <2,0 - zona
intermediara ; B >2,0 - zona favorabilă.32
31
Mânecuţă C., Nicolae M.– Construirea şi utilizarea funcţiei scor pentru diagnosticarea eficienţei agenţilor economici,
Revista Finanţe, Credit şi Contabilitate, nr. 5/1996
32
Băileşteanu Gheorghe – Diagnostic, risc, şi eficienţă în afaceri, Editura Mirton, Timişoara, 1998
26
Plecând de la studiile efectuate asupra a peste 50 de întreprinderi de diferite dimensiuni şi diferite
sectoare de activitate din ţară, propune o nouă funcţie scor, funcţia “I”, care să răspundă cât mai
bine exigenţelor şi specificităţilor economiei
Înscrisă în prima grupa de funcţii scor, cea bazată pe rate financiare, funcţia “I” a lui P. Ivoniciu se
bazează pe următoarele ipoteze: mediul exterior al firmei se află într-o stare relativ normală; starea de
insolvabilitate la nivelul firmei se manifestă atunci când, singular sau concertat, într-o măsură mai mare sau
mai mică, sunt reperate anumite tipuri de simptome: fructificare redusă a mijloacelor economice angajate în
activitate; profitabilitate redusă a activităţii desfăşurate; încasarea cu întârziere a creanţelor ; reducerea
posibilităţii de restituire în timp a datoriilor; sporirea datoriilor restante prin neachitarea obligaţiilor curente;
diminuarea stabilităţii financiare pe termen lung; simptomele sunt interdependente; valorile înregistrate de
indicatori,vor diagnostica starea de faliment; utilizarea unui model de diagnosticare pe baza grupării
indicatorilor aleşi permite o anumită linearitate în evoluţia şi limitele acestora care va putea prelua în mare
parte starea de insolvabilitate a întreprinderii.
Indicatorii propuşi precum şi limitele minime şi maxime ale acestora prezentate în tabelul de mai
jos :
Valoare
Indicatori Simbol Minima Maxima
Viteza de rotaţie a activului total R1 1.00 4.00
Profitabilitatea veniturilor totale R2 0.07 0.25
Viteza de rotaţie a creanţelor totale R3 6.00 36.00
Capacitatea de rambursare a datoriilor totale R4 0.10 1.50
Lichiditate rapidă R5 0.50 1.25
Marja relativă a stabilităţii financiare pe t.l. R6 0.00 0.25
După cum se observă, modelul funcţiei I are la bază 6 indicatori pentru care au fost stabilite valorile
minime şi maxime, iar pe baza lor s-au determinat utilităţile. Astfel, funcţia propusă este : I =
0.0.33r1+5.555r2+0.0333r3+0.71729r4+1.333r5+4r6-1.66032.
Funcţia I are o valoare maximă egală cu 6 şi o valoare minimă egală cu -1.66032 . Intervalele
corespunzătoare stărilor de insolvabilitate pentru funcţia I sunt: I < 0.0 – faliment iminent; 0.0 ≤ I < 1.5 – risc
mare de faliment; 1.5 ≤ I < 3.0 – zona de incertitudine; 3.0 ≤ I < 4.5 – risc mediu de faliment; 4.5 ≤ I < 6.0 –
risc mic de faliment; I ≥ 6.0 – risc foarte mic de faliment
Principalul element în plus adus de modelul Ivoniciu constă în introducerea unor limite de minim –
maxim a valorii indicatorilor utilizaţi în construcţia funcţiei scor, fapt care dă posibilitatea utilizării cu un
anumit succes a modelelor scoring în ţara noastră, în condiţiile în care perioada de referinţă pentru care se
calculează aceşti indicatori este mai mică de 10-15 ani (cât ar fi normal), iar economia românească se
caracterizează prin instabilitate economică.33
Plecând de la experienţa internaţională în domeniu, autorul realizează o clasificare a funcţiilor scor
în două mari grupe şi anume : funcţii scor bazate pe rate fianciare; funcţii scor bazate pe rate non - fianciare
modele nefinanciare de previzionare a falimentului.
Firmele au fost alese pe o bază aleatoare, fără a fi cunoscute numele , ci doar coduri numerice care
exprimă codul ramurii (primele două cifre) şi codul întreprinderii în ramura (următoarele trei cifre), iar
perioada acoperită este 1994-1998.
33
Ivoniciu P.– Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor, Revista Finanţe Bănci Asigurări, aprilie
1998
27
Funcţia scor propusă de autor este: A = 5,676 + 6,3718 X1+ 5,3932 X2 – 5,1427 X3 – 0.0105 X4 în
care: X1 = Profit net/Venituri, X2 = Cash-flow/Active, X3 = Datorii/Active, X4 = (Obligaţii/Cifra de afaceri)
x 360, C = 5,676 reprezintă constanta.
Corespondenţa dintre valoarea funcţiei A şi probabilitatea falimentului este următoarea :
Intervalul A Apreciere
A<0 Faliment/Eşec
0 > A > 2,05 Zone de incertitudine
A > 2,05 Non-faliment
Faliment 0,0 > Z > 2,05 Situaţie favorabilă
Modelul A continuă pe linia preocupărilor şcolii româneşti de a identifica o funcţie scor care să
permită prezicerea cu o cât mai mare acurateţe a riscului de faliment în economia românească.
Principalul avantaj al acestui model constă în acela că are o aplicabilitate relativ generală în
economia românească (exceptând activităţile de servicii financiar-bancare sau asimilate)
Principalele limite ale modelului rezidă tocmai în caracterul general al aplicabilităţii acestui
model, ştiut fiind faptul că fiecare ramură a economiei naţionale are particularităţi, la care se
adaugă acurateţea predictibilităţii care poate fi influenţată de modul în care a fost stabilit eşantionul supus
analizei înainte de faliment.34
4.2. Recunoaşterea şi evaluarea elementelor acoperite împotriva riscurilor

Strategia de prevenire a riscului de insolvenţă sau restructurare a întreprinderii debitoare aflată în
dificultate se realizează prin punerea în aplicare a unui plan de reorganizare care va indica perspectivele de
redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activitatii firmei debitoare, cu mijloacele financiare
disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, şi va cuprinde măsuri în ceea ce priveşte modalitatea
de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor. Spre deosebire de celelalte tipuri de
strategii care au în vedere orizonturi de timp mediu şi lung, strategia de restructurare este, prin definiţie, o
strategie pe termen scurt care are drept scop eliminarea cauzelor şi disfuncţionalităţilor care au determinat un
declin al performantelor financiare (economice) înregistrate de firma.
4.2.1. Strategii de prevenire a riscului de insolvență

Instituirea unui control financiar centralizat şi eficient din momentul depistării declinului în
performanţele financiare ale unei firme reprezintă în fapt punerea în aplicare a procedurii de insolvenţă, prin
examinarea în mod amanunţit a situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse de acesta şi
întocmirea unui raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă,
precum şi a posibilităţilor reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului, ori a cauzelor care nu
permit reorganizarea. Această procedură este necesară în cadrul procesului de implementare a oricărei
strategii de restructurare financiara
O astfel de strategie vizează, în principal, realizarea de estimări realiste ale fluxurilor de
numerar viitoare, fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli nu numai pe total companie, ci şi pe
departamente şi, acolo unde este posibil, chiar pe linii de produs, cunoaşterea în amănunt a modului de
formare a cheltuielilor de producţie şi a celor fixe, asigurarea unui control strict asupra investiţiilor ce
urmează a fi efectuate etc.
34
Anghel Ion – Falimentul, Radiografie şi Predicţie, Editura Economică, Bucureşti, 2002
28
Primul pas care trebuie făcut în cazul firmelor cu performanţe financiare slabe este acela de găsire a
unor posibilităţi de reducere a costurilor. În procesul de implementare al unor astfel de strategii este specifică
rezistenţa opusă de diferite categorii de personal din firmă, cu atât mai mult cu cât una din aceste
strategii este referitoare la reducerile de personal.
În procesul de restructurare a întregii sale activităţi, caracterizată printr-o severă criză de numerar,
adoptarea unor strategii de reducere a activelor poate fi unica soluţie viabilă rămasă la dispoziţia firmei
pentru a-i asigura supravieţuirea. Multe firme aflate în stare de insolvenţă folosesc acest tip de strategii în
scopul generării de lichidităţi suplimentare atât de necesare achitării datoriilor restante şi de finanţare a
activelor circulante.
Cele mai cunoscute strategii din acest domeniu vizează strategiile de reducere a mijloacelor fixe şi
strategiile de reducere a activelor circulante (capital de lucru).
Orice reducere a activelor fixe înseamnă de fapt realizarea unui proces de dezinvestire.
Dezinvestirea presupune găsirea unui cumpărător dispus să achiziţioneze unităţi semiautonome maşini şi
echipamente, depozite, birouri, mijloace de transport etc.
O alta opţiune strategica o constituie posibilitatea închirierii de terenuri, maşini şi echipamente,
depozite, birouri, mijloace de transport etc
Prin implementarea lor se permite nu numai generarea unui flux de numerar pozitiv, realizat ca
urmare a vânzării propriu zise de active, dar şi stoparea scurgerii de lichidităţi către sectoarele neprofitabile
ale firmei
Printre cele mai des folosite strategii de reducere a activelor fixe amintim : strategia de vânzare a
unor unităţi (secţii de producţie), în concordanţă cu planul de reorganizare 35 prevăzut - această
strategie poate fi considerată cea mai complexă şi vizează, în special, transferarea dreptului de proprietate. În
realizarea acestei strategii se recomandă parcurgerea mai multor paşi. Un prim pas este acela de preparare şi
întocmire a unui plan prin care să se descrie unitatea ce urmează a fi vândută într-un mod obiectiv (produsele
realizate, segmentul de piaţa acoperit, concurenţa, structura preţ-cost realizată, facilităţile de producţie,
rezultatele financiare obţinute atât cele prezente cât şi cele trecute, perspectivele de dezvoltate); strategia de
vânzare şi apoi închiriere a activelor vândute – este o strategie care presupune ca, prin vânzarea activelor
sale, firma să realizeze surplusul de numerar necesar pe termen scurt. O parte din acest numerar este
folosit pentru închirierea aceloraşi active în vederea asigurării continuităţii activităţii. Ulterior, după ce firma
depăşeşte perioada de declin, aceasta poate proceda la răscumpărarea acestor active.
Strategiile de reducere a activelor circulante sunt foarte des întâlnite în procesul de restructurare
financiară a unei firme şi au avantajul de a putea fi implementate mult mai rapid decât strategiile de reducere
a activelor fixe. Totuşi, marele dezavantaj faţă de strategiile de reducere a activelor fixe constă în aceea că
numerarul generat este inferior celui obţinut din vânzarea acelor active. Principalele strategii în domeniu se
refera la : strategia de reducere a stocurilor - implementarea unei astfel de strategii depinde foarte mult de
natura stocurilor deţinute şi a activităţii desfăşurate. Abordarea este diferită atunci când se doreşte
reducerea materiilor prime faţă de situaţiile în care se urmăreşte reducerea stocurilor de producţie neterminată
şi, respectiv, produse finite. De regulă, stocurile de materii prime sunt cel mai uşor şi mai rapid de redus.);
strategia de reducere a creanţelor - aceasta strategie vizează recuperarea creanţelor şi, în special, a clienţilor
răi platnici, într-un timp cât mai scurt. Ea se dovedeşte o măsură foarte importantă într-o ţară
hiperinflaţionistă unde aceste creanţe neîncasate se devalorizează într-un timp foarte scurt. Printre
principalele măsuri care pot fi luate prin aplicarea unei astfel de strategii, menţionăm: identificarea clienţilor
cu solduri mari, neachitate în timp şi stoparea livrărilor către ei; contactarea clienţilor datornici şi
determinarea lor să plătească facturile restante; analiza respectării creditelor de vânzări acordate ; factoring-ul
; schimbarea condiţiilor de acordarea a disconturilor de vânzări şi a termenelor de creditare; strategia de
extindere a termenelor creditului furnizor - adoptarea unei astfel de strategii este, de fapt, un prim semnal că
firma trece printr-o perioadă de criză caracterizată printr-o situaţie financiară precară. Ea presupune ca firma
să-şi convingă furnizorii să accepte întârzieri la plată concomitent cu continuarea livrărilor de materii
prime, materiale sau produse finite.
35
Legea nr.85/2006 – privind procedura insolvenţei, Monitorul Oficial nr.359/21.04.2006
29
Pentru ca o firmă să devină competitivă şi să depăşească acel prag al declinului, trebuie să-şi
îndrepte atenţia pe reorientarea produsului către acele segmente de piaţă care ar asigura stabilizarea activităţii
şi crearea premiselor pentru o dezvoltare viabilă. Pentru elaborarea unei astfel de strategii, presupune
parcurgerea următoarelor etape : retragerea completă de pe un anumit segment de piaţă ; intrarea pe un nou
segment de piaţă ; adăugarea sau eliminarea unor clienţi; adăugarea sau eliminarea unor linii de produse;
schimbarea mixului de vânzări prin concentrarea eforturilor de marketing pe anumite produse sau clienţi;
Strategia de marketing indica cu ce fel de măsuri de marketing trebuie atinse obiectivele de
marketing ale întreprinderii. Marketingul strategic eficient concentrează în mod consecvent toate mijloacele
şi posibilităţile asupra transformării orientate spre un scop performant al strategiei de marketing.36
Realizarea unei astfel de strategii, contribuie la maximizarea profiturilor în cadrul segmentului
de piaţă pe care a ales să concureze, prin ajustarea elementelor cheie care intră în componenţa mixului
de marketing : produse noi, forţa de vânzare în teritoriu, politica de preţuri, canalele de distribuţie,
reclama şi publicitatea, etc.
Strategia de schimbare a managementului neperformant are ca scop fie înlocuirea întregii conduceri
executive, fie a managementului de la nivelele inferioare. Este fundamentata pe faptul că, cel mai adesea o
conducere executiva necorespunzătoare poate duce rapid la stagnare sau declin. De asemenea, înlocuirea
managementului de la nivelele inferioare este considerata de specialişti că fiind necesară în realizarea unei
strategii de restructurare financiară de succes prin prisma eliminării rezistenţei pe care aceste cadre o opun
schimbărilor care trebuie a fi efectuate.
Strategia de schimbare organizaţională presupune redimensionarea şi, mai ales, descentralizarea
structurii organizaţionale existente. Prin implementarea unei astfel de strategii se urmăreşte reducerea
complexităţii şi a confuziei existente, câştigarea controlului asupra personalului de către noul management,
asigurarea unei bune gestionări a resurselor alocate fiecărui departament în parte şi, nu în ultimul rând,
reducerea costurilor.
Strategia de achiziţii este o strategie des folosită în procesul de activare a firmelor care deşi nu se
află într-o situaţie financiară precară, înregistrează totuşi performanţe financiare slabe. De asemenea, ea este
folosită şi de către firmele aflate într-o profundă criză, care, pentru a putea evita declanşarea insolvenţei, caută
potenţiale firme care să le achiziţioneze.
Achiziţiile pot viza fie firme care au acelaşi domeniu de activitate, caz în care firma
urmăreşte eliminarea unor costuri asociate de menţinerea unei permanente concurenţe sau prin obţinerea de
economii ca urmare a realizării unei mai bune integrări pe orizontala, fie firme care activează în alte
domenii, caz în care firma urmăreşte pătrunderea pe noi segmente de piaţă.
Principalul obiectiv al strategiei de investiții îl reprezintă modernizarea liniilor tehnologice de
fabricaţie cu implicaţii directe asupra reducerii costului unitar pe produs, dezvoltarea şi retehnologizarea
celor existente. Această strategie este mai puţin folosită în cazul firmelor aflate într-o situaţie de criză,
datorită resurselor limitate de care dispun acestea.
În marea majoritatea a cazurilor, firmele care sunt într-o situaţie financiară precară au un grad
ridicat de îndatorare. Principalele strategii de reducere a gradului de îndatorare sunt cele care au drept
rezultat generarea de lichidităţi şi în particular, strategia de reducere a activelor şi cea de reducere a
costurilor.
5. Tratamente şi practici contabile specifice contabilităţii de acoperire împotriva

riscurilor
Riscul de exploatare constă în posibilitatea existentă de a nu se recupera în totalitate cheltuielile
efectuate. Analiza se bazează pe structura de exploatare a întreprinderii caracterizată în literature de
specialitate prin cheltuieli fixe si variabile.37 De fapt, distinctiaîntre costurile fixe costurile variabile face
rezultatele întreprinderii sensibile la variatia nivelului productiei si vânzărilor. O întreprindere care are
36
Anghel Laurentiu Dan - Marketingul întreprinderilor mici și mijlocii , http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, Cap V,
pag 1
37
Isfănescu Aurel ; Robu Vasile;Hristea Anca Maria;Vasilescu Camelia – Analiză economico-financiară,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, Cap III, pag. 32
30
cheltuieli fixe sau de structură foarte ridicate va avea rezultatele mai instabile si este deci mai riscantă. În
cazul în care productia este scăzută, întreprinderea nu va putea să repartizeze cheltuielile sale fixe asupra
unui număr suficient de produse si va obtine astfel pierderi.38
5.1. Operaţiuni de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor

Invers, dacă activitatea permit o productie ridicată, cheltuielile fixe sunt repartizate asupra unei
productii suficiente, putându-se obtine beneficii. La modul general, cresterea pătții cheltuielilor fixe în
cheltuielile întreprinderii se exprimă prin cresterea diferentei între rezultatele obtinute în ipotezele cele mai
favorabile si cele obtinute în ipotezele cele mai pesimiste. Această relatie între dispersia rezultatelor ( care
dă mărimea riscului) si structura costurilor pune în discutie activitatea curentă a întreprinderii, adică
activitatea de productie, de aprovizionare si de vânzare, care poate fi caracterizat ca risc de exploatare.39
5.1.1. Pragul de rentabilitate și riscul de exploatare

Analiza pragului de rentabilitate este o metoda de determinare a punctului în care veniturile din
vânzări - cifra de afaceri acoperă complet costurile sau astfel spus, punctul de la care firma începe să devină
rentabilă, arătând ordinul de mărime pentru pierderile sau profiturile firmei peste sau sub acest punct.
Aceasta metoda permite aprecierea riscului economic la care este supusa activitatea fiecărei firme,
întrucât aceasta nu poate să prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său (cost,
cantitate, preţ) şi ale ciclului de exploatare (cumpărări/aprovizionări, prelucrări/volum , vânzări/ cifra de
afaceri).
De asemenea, aceasta metoda de analiză este fundamentată pe structura costului total care se
modifică în funcţie de nivelul de producţie (materii prime si materiale directe, forţa de munca direct
productivă, comisioane la vânzări) şi cele convenţional constante numite cheltuieli fixe, care sunt
independente de nivelul de activitate al firmei, sunt angajate în scopul funcţionării normale a activităţii firmei,
fiind plătite chiar în absenţa cifrei de afaceri (cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli administrativ generale,
cheltuieli cu salarile personalului din cercetare si cel administrativ, chirii, etc.).
Importanta cheltuielilor fixe nu poate fi apreciată în valoare absolută ci numai în raport de marja
generată de fiecare agent economic, deoarece există sectoare cum ar fi acela al serviciilor sau al prestărilor de
servicii, în care valoarea raportului cifra de afaceri/cumpărări este mult mai mare, ceea ce înseamnă că cifra
de afaceri acoperă mult mai bine cheltuielile fixe, generând o creştere a profitului.
De aceea, structura cheltuielilor şi în special repartiţia între cheltuielile fixe şi cheltuielile variabile
în raport cu cifra de afaceri, exercită o influenţă marcantă asupra rentabilităţii, ceea ce justifică denumirea
de efect de levier al exploatării şi mai mult formularea modelului de analiza al pragului de rentabilitate
sau punct critic cum i se mai spune, la baza căruia stă relaţia cost – volum - profit.
Pragul de rentabilitate reprezintă acel punct sau nivel de activitate în care cifra de afaceri acoperă
cheltuielile de exploatare, iar rezultatul este nul. După acest prag, activitate devine rentabilă. Riscul de
exploatare va fi cu atât mai mic cu cât nivelul punctului critic va fi mai redus.
Analiza pragului de rentabilitate este importantă în procesul de planificare, deoarece relaţia
cost – volum - profit poate fi influenţată foarte mult de proporţia investiţiilor în active fixe, iar la stabilirea
planurilor financiare se operează de obicei la schimbări ale raportului dintre valoarea activelor fixe şi a celor
curente. În alţi termeni, ar suna în modul următor: ”daca firma vrea sa evite pierderile contabile, atunci
trebuie ca veniturile realizate din vânzări să acopere toate costurile – şi acelea care variază direct cu nivelul
producţiei şi acela al căror valori rămân constante la schimbări ale nivelului producţiei”.
Pragul de rentabilitate se poate determina fie calculând volumul vânzărilor în unităţi fizice pe
produs, fie valoric în lei sau în număr zile, pentru un singur produs sau pentru întreaga activitate a
întreprinderii.
38
Vasile Ilie – Gestiunea financiară a întreprinderii, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, Cap. I, pag. 10
39
Vasile Ilie – Gestiunea financiară a întreprinderii, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, Cap. I, pag. 10
31
Pentru întreprinderile care fabrică un singur produs, pragul de rentabilitate în unităţi fizice se
determină pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant, în raport cu creşterea volumului de
producţie. Aceasta înseamnă că, indiferent de volumul fizic al producţiei vândute, cheltuielile variabile pe
unitatea de produs sunt constante, variind în schimb volumul total al acestora.
Determinarea pragului de rentabilitate în unităţi valorice la întreprinderile care fabrica un singur
produs, se realizează prin înmulţirea pragului de rentabilitate în volum cu preţul de vânzare unitar,
CF mcv
obţinându-se următoarea relaţie: p x QPR= xp stim că: x 100=Rmcv. Deci, din formula de
mcv p
calcul rezulta următoarea relaţie : CAPR= QPR X p.
Potrivit relaţiei, pragul de rentabilitate reprezintă valoarea cifrei de afaceri, pentru care suma
cheltuielilor fixe este egala cu marja absolută asupra costului variabil.
Determinarea volumului valoric în lei al vânzărilor corespunzător pragului de rentabilitate, este utilă
, mai ales pentru firmele care vând diferite produse la preţuri variate. Aceasta analiză necesită doar
cunoaşterea volumului total al vânzărilor, a costurilor fixe totale si a costurilor variabile la nivelul
respectiv de vânzări. Volumul valoric în lei al vânzărilor, corespunzător pragului de rentabilitate se determina
CF
apoi folosind următoarea metodă: QPR= .
CV
1
Q
Această metodă de analiză este utilă firmelor care vând diferite produse la preţuri variate, atunci
când se fac calcule de previziune, deoarece permite obţinerea următoarelor informaţii: cifra de afaceri pentru
care profitul este nul; mărimea cifrei de afaceri care să conducă la obţinerea unui profit dorit; mărimea cifrei
de afaceri necesară pentru menţinerea unui anumit profit, în condiţiile în care cresc cheltuielile fix;
mărimea profitului realizabil la o creştere dată a cifrei de afaceri.40
5.1.2. Evaluarea riscului de exploatare

Are ca punct de plecare modelul pragului de rentabilitate materializat în două componente:
CAPR
calculând rata care exprimă direct riscul de exploatare (RPR ) RPR= x 100; calculând indicele de
CAreala
CAreala  CAPR
securitate (IS ), care pune în evidenţă marja de securitate de care dispune firma: IS= .
CAreala
Marja de securitat va fi cu atât mai mare cu atât indicele este mai mare.
Evaluarea riscului de exploatare mai poate fi făcută şi cu ajutorul unui “indicatorului
de pozitie” faţă de pragul de rentabilitate. Acest indicator este exprimat atât în mărimi absolute (α), cât şi în
CAreala  CAPR
mărimi relative (α’): mărimi absolute: α = CAreala–CAPR; mărimi relative: α`= .
CAPR
Indicatorul de poziţie în mărime absoluta, mai este cunoscut şi sub denumirea de flexibilitate
absolută. Acest indicator este dat de capacitatea firmei de a-şi modifica şi a-şi adapta producţia la
cerinţele pieţei. Este de dorit ca acest indicator să fie cât mai mare, pentru a evidenţia o flexibilitate
ridicată a firmei, respectiv un risc de exploatare cât mai redus.
Gradul de flexibilitate este dependent de potenţialul tehnic al firmei, de starea şi calitatea acestuia,
de potenţialul uman şi de structura organizatorică a firmei.
Indicatorul de poziţie în mărime relativă, denumit şi coeficient de volatilitate, înregistrează valori
mai mari atunci când riscul este minim. El are aceeaşi valoare informaţionala ca şi indicatorul absolut.
Din studiile de specialitate realizate în ţările cu o economie de piaţa funcţională se apreciază
că situaţia firmelor in raport cu pragul de rentabilitate se prezintă astfel: instabila, când cifra de afaceri reală
40
Vintilă Georgeta – Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1998 Cap VI, pag.172-176
32
se situează cu cel puţin 10% peste pragul de rentabilitate; relativ stabilă, când cifra de afaceri reală este cu
20% deasupra punctului critic; confortabilă, când cifra de afaceri reala depăşeşte punctul critic cu peste 20%41
5.1.3. Sensibilitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate

Sensibilitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate este dată de coeficientul
efectului de levier al exploatării, care este o componentă a riscului global.
Riscul global al întreprinderii este acel risc provocat de sensibilitatea rezultatului net în raport cu
cifra de afaceri şi este asumat de acţionari, fiind exprimat sub forma coeficientului de elasticitate global (eg).
Rn Rn Ri  Re
Δ: eg= Rn  Rn  Ri  Re = e3 x e2 x e1 deci eg = e3 x e2 x e1.
CA Ri  Re CA
CA Ri Re CA
Riscul global combină riscul financiar, care este dependent de structura de finanţare, cu riscul pur
economic, de natura industrială şi comercială generat de rezultatul exploatării, neinfluenţat de cheltuielile
financiare şi impozitul pe profit.
Coeficientul de elasticitate e1, denumit şi coeficientul efectului de levier al exploatării - măsoară
sensibilitatea rezultatului exploatării la variaţia cifrei de afaceri, având la bază structura cheltuielilor fixe şi
R e
Re
variabile: el  .
CA
CA
În urma dezvoltării acestui coeficient de elasticitate (e1) pe baza cheltuielilor fixe şi variabile, care
CA
contribuie la variaţia cifrei de afaceri s-a ajuns la următoarea formulă de calcul: e1= .
CA  CAPR
Aceasta relaţie de calcul dovedeşte dependenţa riscului economic de variaţia cifrei de afaceri şi
de poziţia ei faţă de pragul de rentabilitate.
Se poate aprecia, că cu cât, cifra de afaceri realizată este mai îndepărtată faţă de pragul de
rentabilitate, cu atât, va fi mai mic coeficientul de elasticitate şi întreprinderea va fi mai puţin riscantă.
Sensibilitatea rezultatului exploatării este mai mare în apropierea pragului de rentabilitate, iar riscul
economic este sporit. Gravitatea riscului economic apare atunci când acest coeficient este mai mic decât 1,
iar când este mai mare ca 1, atunci întreprinderea este generatoare de profit, datorită creşteri cifrei de afaceri.
Un alt factor care contribuie la variaţia cifrei de afaceri şi implicit asupra rezultatului
exploatării este ponderea mare a cheltuielilor fixe, ceea ce înseamnă un risc mult mai mare şi o flexibilitate
scăzută la variaţia pieţii. Din acest motiv, întreprinderea trebuie să ofere acţionarilor săi o rată a rentabilităţii
financiare mult mai mare.
Coeficientul de elasticitate e2, denumit şi coeficientul efectului de levier financiar – exprimă
sensibilitatea venitului impozabil la o modificare prealabilă a rezultatului exploatării: e2=
Ri
Ri  Re
in care:Ri= Re  Ch fin ΔRi=Δre.
 Re Re  Ch fin
Re
41
1998 Cap VI, pag. 177
33
Coeficientul de elasticitate e3 – măsoară elasticitatea rezultatului net la variaţia venitului impozabil.
Se observă că acest coeficient de elasticitate nu are influenţă asupra coeficientului de elasticitate global,
Rn
deoarece acesta este egal cu 1; e3= Rn  1 .
Ri
Ri
Întorcându-ne în relaţia (1) prin introducerea formulelor de calcul (2) şi (3), mai exact a efectului de
levier al exploatării şi cel financiar, obţinem efectul de levier combinat sau coeficientul de elasticitate global
(eg), care reflectă mărimea riscului global şi este dat de următoarea formulă de calcul: Eg=
Re CA Re MCV MCV 42
x  x  .
Re  ch fin CA  CAPR Re  ch fin Re Re  ch fin
5.1.4. Strategii de prevenire a riscului de exploatare

Strategia de dominare prin costuri, constă în a atinge, în mod durabil, un cost unitar mai mic decât
cel al concurenților, oferind în același timp o calitate apropiată de cea a mediei de pe piată, pentru o țintă
largă strategică43. Pentru ca această strategie să fie aplicată cu succes, managementul întreprinderii trebuie să
identifice activităţile şi zonele generatoare de costuri, acolo unde au loc consumuri de resurse, prin
descoperirea şi exploatarea tuturor surselor posibile de avantaje de cost (tehnologie exclusivă, acces
preferenţial la materii prime etc.) în vederea obţinerii unei marje la un cost mediu superior celei obţinute de
concurenţi, ceea ce îi va permite firmei reducerea preţului şi câştigarea de piaţă. Există numeroase metode de
reducere a costurilor, între care cele mai cunoscute sunt: organizarea producţiei în masă, eficientizarea
procesului de producţie, simplificarea produsului, prin evitarea folosirii unor caracteristici prea sofisticate
şi care nu sunt neapărat necesare clientelei sau prin reducerea cheltuielilor de aprovizionare. Astfel printr-o
administrarea mai eficientă şi cu un grad de rigurozitate mai ridicat al activităţii generale, firma ar
putea să reducă costurile variabile (directe) ale producţiei – prin creşterea contribuţiei pe unitate –
acţiunea poate afecta profitul la nivelul curent şi să influenţeze mişcarea punctului critic.
La nivelul cheltuielilor de natura materială principalul mijloc de reducere a consumurilor de materii
prime şi materiale fără a grefa asupra parametrilor de calitate ai produsului fabricat îl reprezintă asimilarea de
noi tehnologii de proces sau produs.
La nivelul cheltuielilor de natura salarială (cu personalul) atingerea obiectivului strategic de
minimizare se poate realiza prin re-localizarea geografica a unităţilor de producţie, care are ca efect principal
utilizarea forţei de munca din zone şi tari în care nivelul de trai este relativ redus, iar gradul de pregătire
profesionala este ridicat.
Decizia strategica vizând transferul producţiei în alte zone geografice este legată direct de
ponderarea pe care o deţin cheltuielile cu personalul în totalul costului unitar. Efectul direct al acestui
fenomen îl reprezintă reducerea constantă a ponderii pe care o deţine consumul de resurse umane în
procesul de producţie, ceea ce face ca migrarea companiilor în dorinţa de a obţine economii ale costului
pe seama forţei de muncă ieftine să îşi piardă fundamentarea economica.
O altă modalitate de eficientizare a consumurilor reprezentând manopera directă o constituie
ridicarea nivelului de pregătire profesionala a angajaţilor, prin includerea acestora în programe de formare
pregătire profesionala permanenta.
Efectul scăderii costurilor fixe este important deoarece contribuie la scăderea punctului critic al
rentabilităţii. Această scăderea a costurilor fixe se poate obţine prin apelarea la diferite „inginerii
manageriale” – de exemplu, creşterea gradului de utilizare a capacităţii de producţie conduce la minimizarea
mărimii costului de fabricaţie.
42
1998 Cap VI, pag.182-186
43
Ion Popa – Management general, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, Cap. III, pag.36
34
O strategie de dominare globală prin costuri nu este lipsită de riscuri. Printre cele mai importante
evidenţiem44: progresul tehnic, care anihilează efectul investiţiilor trecute şi experienţa; efectul de învăţare
superior, care se obţine în general de către firmele care au intrat mai târziu în sector, ca urmare a fenomenului
de imitare sau posibilităţii pe care le au de a investi în echipamente mai moderne; incapacitatea de a imagina
alte produse ca urmare a concentrării puternice asupra reducerii costurilor; manevrele concurenţilor, care
printr-o politică de diferenţiere reuşesc să segmenteze sectorul.
5.2. Operaţiuni de acoperire împotriva riscului asociat fluxurilor de trezorerie

Activitatea financiară, în numeroasele sale segmente este influenţată de neprevăzut, de elemente
restrictive ca evoluţie, deseori neaşteptată, nedepinzând direct de agenţii economici. Impactul a numeroşi
factori (piaţa, concurenţa, factorul timp, inflaţia, cursul valutar, dobânzile, comisioanele, factorul uman şi nu
în ultimul rând cultura firmei) face ca decizia financiară să devină de multe ori o decizie în condiţii de risc.
5.2.1. Sfera riscului financiar

Administrarea/gestionarea riscului în sfera financiarului presupune: identificarea acelor zone care
sunt predispuse la risc; estimarea probabilităţii producerii riscului financiar; determinarea relaţiilor de
independenţă între riscul financiar şi celalalte riscuri semnificative (riscul de exploatare, riscul de piaţă –
fluctuaţii ale dobânzilor); delimitarea riscului şi încercarea de a-l ţine sub observaţie pentru a-l stopa sau
diminua (minimiza ) efectul; identificarea factorilor de cauzalitate pentru riscul financiar, în vederea
delimitării posibilelor efecte adverse induse asupra activităţii de ansamblu a firmei; determinarea riscului ca
mărime cuantificabilă, precum şi a efectelor asociate apariţiei riscului; stabilirea căilor de urmat sau a
strategiilor pentru încadrarea activităţii financiare a firmei într-un spaţiu de certitudine financiară
Activitatea de gestionare a riscului financiar este parte integrantă a procesului de planificare şi
control financiar, supusa deciziilor strategice şi tactice de adaptare continuă a firmei la condiţiile din
interior şi exterior, aflate în continuă schimbare.
5.2.2. Dimensionarea globală a riscului financiar

Un activ oarecare sau un ansamblu de active permit, atunci când sunt valorificate, speranța unor
rezultate viitoare care să aibă o rată de rentabilitate anticipată Rj. Se pot asocia acestui activ o serie de rate de
rentabilitate anticipate R1,R2,...Rn corespunând diferitelor ipoteze susceptibile de a fi enunțate în legătură cu
viitorul întreprinderii, cu activitatea și cu mediul său. Fiecare din aceste rate va avea o probabilitate subiectivă
Pj, ceea ce duce la asocierea unui ansamblu de probabilități (p1, p2, ....pn) la ansamblul de rate preconizate (R1,
R2....Rn).
Distribuția ratelor de rentabilitate preconizate permite stabilirea speranței matematice
n
corespunzătoare ratelor de rentabilitate preconizate, ponderate cu probabilitățile asociate lor: R   PjR j .
j 1
Se poate stabili de asemenea, instabilitatea acestor rezultate așteptate, avându-se îin vedere
amploarea distanței față de medie(Rj- R ) pentru diferitele rate preconizate. Dispersia σ(R) sunt mărimile care
măsoară această instabilitate sau volatilitate a rentabilității prevăzută și deci mărimea riscului.: σ(R)=
n
 P j (R j  R ) 2 .
j 1
44
Ion Popa – Management general, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro
35
Riscurile obținerii randamentelor preconizate e mai mare sau mai mic, după cum sunt rezultatele
acestor calcule.45
5.2.3. Riscul în gestionarea trezoreriei

Gestionarea trezoreriei presupune manipularea zi de zi a banilor agentului economic, luarea de
decizii de plasament sau de finanţare, intervenţie pe piaţă pentru cumpărarea sau vânzarea de devize,
asumarea unor angajamente financiare de natură diversă.
Fiecare dintre aceste activităţi comportă un risc financiar care de multe ori înseamnă pierderi.
Se au în vedere următoarele tipuri de riscuri financiare legate de gestionarea trezoreriei: riscul de
incompetenţă – este riscul survenit ca urmare a erorilor comise de persoanele de decizie şi de execuţie;
riscul de lichiditate – este riscul de a suporta penalizări privind timpul sau preţul de obţinere a unui
instrument financiar; riscul de schimb – este riscul privind variaţia în timp a cursului devizelor în care sunt
exprimate şi evaluate creanţele întreprinderi în raport cu moneda de cont pe care o utilizează aceasta în mod
curent; riscul fiscal – este riscul legat de gestionarea fluxului fiscal; riscul uman - este riscul legat de
comportamentul persoanelor care iau decizii sau angajează responsabilitatea firmei în situaţii în care
pot apărea pierderi importante; riscul de rată a dobânzii – este riscul privind modificarea în timp a
nivelului ratei dobânzii.
5.2.4. Analiza gradului de îndatorare și riscul legat de efectul de levier

În literatura de specialitate din ţările cu economie de piaţă dezvoltată, efectul îndatorării
asupra beneficiului este cunoscut sub denumirea de efect de levier, denumire ce provine de la faptul că
împrumuturile reprezintă o pârghie care influenţează nivelul rentabilităţii capitalurilor proprii. După cum se
ştie capitalul unei firme este format din două componente, capitalul propriu şi capitalul împrumutat sau
datoriile, ce se deosebesc fundamental prin costul pe care-l generează.
Firmele care apelează la împrumuturi trebuie să suporte sistematic şi cheltuielile financiare aferente.
De aceea, îndatorarea, prin mărimea şi costul ei antrenează o variabilitate a rezultatelor şi automat se
modifică riscul financiar. Mărimea influenţei structurii financiare asupra performanţelor firmei, a dat naştere
efectului de levier financiar.
Deci, efectul de levier poate fi definit, ca fiind mecanismul prin care îndatorarea influenţează
rentabilitatea financiară, rentabilitate exprimată prin raportul dintre beneficii şi capitaluri proprii.
Rentabilitatea financiară îşi are originea în rentabilitatea activului. Dacă remuneraţia îndatorării
(rata dobânzii) este egală cu rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară va fi egală cu rentabilitatea
economică. Dacă costul datoriei, este inferior sau superior rentabilităţii economice, rezultatul la dispoziţia
acţionarilor (deţinători de capitaluri proprii) va creşte sau se va diminua datorită împrumuturilor.
Ţinând cont de efectul de levier, rentabilitatea financiară sau rentabilitatea capitalurilor proprii
poate fi redată cu ajutorul următoarelor relaţii : RE = At x Re ; At = Cpr +Dat; Re = RE – Dob; Dob = Dat :
Re R  Dob At xRe  Dob (C pr  Dat )  Dob C pr xRe  DatxRe  Dob
Rf   e    
C pr C pr C pr C pr C pr
.
C pr xRe DatxRe Dob DatxRe Datxi Datx( Re  i ) Dat
    Re    Re   Re  ( Re  i )
C pr C pr C pr C pr C pr C pr C pr
Dat
Deci: R f  Re  ( Re  i) .
C pr
Dat
Raportul din această relaţie poartă denumirea de rată a levierului sau coeficient de
C pr
îndatorare.
45
Ilie Vasile – Gestiunea financiară a întreprinderii, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, Cap. I, pag. 9
36
Îndatorarea este favorabilă în condiţiile în care rata dobânzii este inferioară ratei rentabilităţii
economice, ceea ce influenţează favorabil rata financiara a firmei.
Capitalurilor investite de către acţionari, trebuie să li se asigure un randament, iar întreprinderea
apreciază costul de oportunitate al acestora.
Conducătorii trebuie să privească fondurile proprii ca instrumente de finanţare şi, deci, de
plasament pentru deţinătorii lor, astfel că randamentul prezintă un interes deosebit.
Rentabilitatea capitalurilor proprii este destinată în bună măsură distribuirii de dividende, iar ceea
ce rămâne se poate utiliza, în special, pentru creşterea economică a firmei. Dacă nu se împart dividende,
capitalul propriu poate creşte la nivelul integral al rentabilităţii.
Riscul financiar măreşte riscul economic şi se traduce printr-o mare vulnerabilitate de trezorerie,
deoarece la sarcinile financiare privind dobânda se adaugă şi cele de rambursare a creditelor.
În practică, s-a constatat că structura capitalului afectează valoarea profitului din exploatare.
În primul rând, dacă sumele de capital împrumutat sunt mari, firma probabil nu va mai fi
capabilă să se finanţeze, dacă are profit scăzut într-o perioadă când ratele dobânzilor sunt mari. Aceasta ar
putea să ducă la un grafic de previzionare cu opriri şi porniri succesive, depinzând de disponibilitatea
capitalului şi de necesitatea de a renunţa la oportunităţi de investiţii avantajoase.
În al doilea rând, o situaţie precară din punct de vedere financiar, apărută ca urmare a
utilizării într-o proporţie prea mare a capitalului împrumutat poate duce la pierderea contractelor de către
firmă. De exemplu, marile companii cum ar fi “Microsoft” analizează în detaliu capacităţile
financiare ale posibililor furnizori, iar dacă aceştia au o situaţie financiară dificilă, încât ar fi posibil să
nu livreze la timp sau să nu respecte condiţiile stipulate în contract, atunci nu li se propune afacerea.
În al treilea rând, companiile puternice din punct de vedere financiar, au o poziţie privilegiată de
negociere cu furnizorii şi instituţiile financiare, în timp ce companiile slabe trebuie pur şi simplu să
renunţe, pentru că nu dispun de resursele financiare necesare pentru a duce lupta până la capăt. În sfârşit,
o firma care are datorii atât de mari încât apare ca serioasa, problema unui eventual faliment, va avea
dificultăţi în atragerea şi reţinerea managerilor şi angajaţilor, sau va trebui să le plătească salarii foarte mari
pentru a-i putea opri.
5.3. Operaţiuni de acoperire a unei investiţii nete împotriva riscurilor

Este avut în vedere riscul selecţiei proiectelor de investiţie pe trei nivele de integrare ale
acestora: riscul proiectelor de investiţii privit în mod individual care nu ţine seama de faptul că face parte din
portofoliul de active al firmei şi că firma respectivă nu este decât o acţiune în portofoliile investitorilor; riscul
proiectelor de investiţii în situaţia integrării lor în activitatea de ansamblu a firmei: riscul de firmă; riscul de
investiţii în raport cu acţionarii sau riscul de piaţă – ca deţinătorii ai portofoliilor de investiţii proprii,
diversificate. Se insistă asupra metodelor specifice de finanţare: creditul de leasing financiar folosit în
finanţarea proiectelor mari.
5.3.1. Evaluarea riscului financiar în activitatea de investiții

Acea parte a riscului unui titlu de valoare care poate fi eliminată prin diversificare se numeşte risc
diversificabil, risc specific companiei sau risc de firmă. Acea parte a riscului unui titlu de valoare care nu
poate fi eliminată prin diversificare se numeşte risc nediversificabil, risc de piaţă. Denumirea nu este
importanta, dar faptul ca o mare parte a riscului oricărui titlu individual poate fi eliminat este de o importanţă
vitală.
5.3.2. Evaluarea riscului în situația în care investitorul este o societate comercială și

investiția este un proiect
Riscul individual al unui proiect este riscul pe care proiectul l-ar avea dacă ar fi singurul activ al
firmei şi dacă acţionarii firmei ar avea doar acţiunile firmei respective. Riscul individual este măsurat de
37
variabilitatea rentabilităţii estimate a activelor. Riscul individual este deseori utilizat ca aproximaţie atât
pentru riscul de firmă, cât şi pentru riscul de piaţă.
Riscul de firmă este cauzat de acţiuni în justiţie, greve, succesul sau insuccesul programelor de
marketing sau al strategiilor implementate, câştigul sau pierderea unor contracte majore sau alte evenimente
care au loc în cadrul firmei respective. Deoarece aceste evenimente sunt în esenţă aleatoare, efectele lor
asupra portofoliului pot fi eliminate prin diversificare – evenimentele nefavorabile dintr- o firmă vor fi
compensate de evenimentele favorabile dintr-o altă firmă.
Riscul de piaţă este riscul proiectului evaluat din punct de vedere al unui investitor care
deţine un portofoliu foarte diversificat.
6. Prezentarea informaţiilor în situaţiile financiare. Analize şi interpretări financiare

Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se asigură dubla reprezentare a averii.
El evidenţiază în expresie valorică, la un moment dat, echilibrul dintre bunurile economice şi sursele lor de
finanţare.
6.1. Analiza pe baza bilanțuui contabil

Activele totale au crescut cu 4.239 mil lei faţă de sfarsitul anului 2012, până la valoarea de 34.765
mil. lei. Activele imobilizate au crescut cu suma de 2.497 mil. lei, pana la valoarea de 27.725 mil. lei, din care
suma de 2.356 mil. lei a fost legata de cresterea activelor corporale şi necorporale. Intrările de active
corporale şi necorporale (5.166 mil. lei) au depăşit valoarea totală a amortizării şi a ajustărilor pentru
depreciere, precum şi a cedărilor de active, cu suma de 2.227 mil. lei. Ponderea activelor corporale şi
necorporale în total active de ridica la 72%. Investiţiile în enităţile asociate au crescut moderat cu un total de
5 mil. lei, datorită rezultatelor pozitive ale companiei asociate.
Sumele suplimentare trase de la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), BEI
(Banca Europeană pentru Investiţii), BCDMN (Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre) şi din cel
de-al doilea împrumut sindicalizat (obţinut în decembrie 2012) au depăsit ca valoare rambursarea
împrumutului şi rambursarea parţială a primului împrumut sindicalizat, contribuind astfel la creşterea
împrumuturilor pe termen lung purtătoare de dobânda de 655 mil. lei. Rambursările descoperitorului de cont
de la începutul anului şi apropierea de data de exigibilitate a surselor de finanţare au fost reflectate într-o
creştere netă a împrumuturilor pe termen scurt purtatoare de dobandă cu 204 mil. lei.
Investiţiile semnificative realizate, combinate cu un volum mai mare de lucrări de restaurare a
mediului au condus la o creştere semnificativă a datoriilor cu furnizorii, care a fost parţial compensată de o
reducere a provizioanelor si altor datorii, cu 380 mil. lei în 2013, ca urmare a decontarii contractelor de
instrumente de acoperire împotriva riscurilor încheiate pentru anul 2013 şi, de asemenea, ca urmare a
reducerii provizioanelor pentru planurile de restructurare ale persoanlului.
Scăderea activelor circulante în 2014 cu 839 mil. lei este legată, în pricipal, de scăderea numerarului
şi echivalentelor de numerar cu 835 mil. lei, prezentată în cadrul altor active circulante.
În anul 2014, noile trageri pe termen scurt de la BERD în valoare de 62 mil. lei, reflectă, în
principal, creşterea netă a împrumuturilor purtătoare de dobânzi pe termen scurt cu 73 mil. lei. Furnizorii şi
alte datorii asimilate au înregistrat o valoare mai mica din cauza investitiilor semnificative realizate la finele
anului 2013, în special în activităţile de E&P. Creşterea semnificativă a provizioanelor şi altor datorii cu 944
mil. lei rezultă, în principal, din constituirea unui provizion pentru amenda primita de la Consiliul
Concurentei din România (504 mil. lei) şi a unui provizion rezervat pentru închiderea rafinariei Arpechim
(120 mil. lei) şi pentru datorii din contracte de instrumente de acoperire împotriva riscurilor, cu o valoare de
142 mil. lei în 2014.
6.2. Analiza performanțelor întreprinderii în contextul informației degajate de contul

38
de profit și pierdere
Veniturile consolidate din vânzări au crescut în 2013 cu 16%, comparativ cu 2012, ajungând la
18.616 mil. lei, în principal datorită creşterii preţurilor ţiţeiului şi a produselor petroliere. După eliminarea
transferurilor în cadrul grupului, în suma de 8.862 mil. lei, contribuţie segmentului de explorare şi productie
(E&P) a fost de 673 mil. lei sau 4% din veniturile totale din vânzări ale grupului.
În concordanţă cu Standardul International de Raportare Financiare 8 (IFRS8) “Segmente de
operare”, veniturile din vânzările către clienţii externi sunt prezentate pe zone geografice în funcţie de locul
unde livrarea bunurilor şi a serviciilor devine efectivă.
România, ca zonă geografică, reprezintă cea mai importantă piaţă de desfacere a grupului, cu
venituri din vânzari de 14.484 mil. lei sau 78% din totalul veniturilor din vânzari ale grupului (2012: 13.237
mil. lei sau 82%). Veniturile din vânzari în restul Europei Centrale şi de Est au fost de 3.508 mil. lei sau 19%
din veniturile totale din vânzari ale grupului (2009:2.577 mil. lei), iar veniturile din vânzari în restul lumii au
crescut în 2013 la valoarea de 624 mil. lei, reprezentând 3% din totalul veniturilor din vânzări(2012:276 mil.
lei).
Cheltuielile directe de distribuţie, constând, în principal, din cheltuieli cu serviciile de transport
către terţi, au crescut cu 20%, la 437 mil. lei în 2013, costul vânzărilor, care include costuri fixe şi variabile
de producţie, ca şi cheltuieli cu bunurile, materiile prime şi materialele folosite, a crescut cu 14% faţă de
2009, la 12.791 mil. lei, fiind corelat cu creşterea veniturilor din vânzări.
Alte venituri din exploatare au crescut de 26 % în 2013, fiind influenţate pozitiv de câştigurile din
diferenţe de curs valutar şi de câstigurile din cedarea activelor. Cheltuielile de distribuţie, în suma de 1.218
mil. lei, au scăzut cu 5% comparativ cu anul trecut, în timp ce cheltuielile administrative au crescut cu 3%,
ajungând la 231 mil. lei.
Alte cheltuieli de exploatare au crescut cu 10%, comparativ cu 2013, însumând 1.407 mil. lei în
2014. Acest efect negativ a fost cauzat, în principal, de provizionul constituit pentru amenda primită de la
Consiliul Concurenţei.
Cifra de afaceri reprezintă totalitatea veniturilor din vânzarea de bunuri, prestarea de servicii şi
executarea de lucrări.
Cifra de afaceri totală (CA) reprezintă totalitatea afacerilor unei societăţi, evaluate la preţurile pieţei
sau suma totală a veniturilor din operaţiuni comerciale efectuate de o întreprindere într-o perioadă de timp
determinată.46
Mărimea cifrei de afaceri oferă o imagine despre poziţia pe piaţă a firmei şi despre forţa pe care o
reprezinta în sectorul de activitate.
Cifra de afaceri consideră veniturile realizate din vânzarea bunurilor livrate şi serviciilor prestate,
precum şi cuantumul lucrărilor executate partenerilor. În acelaşi timp cifra de afaceri nu consideră rabaturile,
remizele şi alte forme de reduceri acordate clienţilor, veniturile financiare şi nici veniturile excepţionale.
6.3. Sistemul de indicatori utilizați

Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a produce profit prin utilizarea factorilor de
producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa acestora.
6.3.1. Rate de rentabilitate

Profitul reflectă mărimea absolută a rentabilităţii, iar rata rentabilităţii reflectă gradul în care
capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit.
Rata rentabilităţii economice se calculează ca raport între excedentul brut din exploatare şi activul
total. Această rată măsoară eficienţa utilizării capitalului total disponibil.
Rentabilitatea financiară stabileşte corelaţia dintre profit şi capitaluri, iar rata rentabilităţii financiare
măsoară remunerarea capitalurilor acţionarilor aduse ca aport, sau a profitului net la dispoziţia firmei pentru
autofinanţare. Se determină ca raport între rezultatul net şi capitalurile proprii.
46
Aurel Işfănescu, Analiză economico – financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p. 40
39
Rata rentabilităţii comerciale exprimă legătura dintre profitul total aferent vânzărilor şi cifra de
afaceri. Se poate calcula ca raport între excedentul brut de exploatare şi cifra de afaceri.
Rentabilitatea constituie o forma sintetică de exprimare a eficienţei economice, care reflectă
capacitatea unei firme de a realiza profit. În condiţiile economiei de piaţă, profitul constituie obiectivul de
bază al oricărei întreprinderi
Rentabilitatea apare ca instrument decisiv în mecanismul economiei de piaţă, în orientarea
producţiei în raport cu cerinţele consumatorilor. Rentabilitatea presupune obţinerea unor venituri, în urma
vânzării şi încasării producţiei fabricate, mai mari decât cheltuielile efectuate cu realizarea acesteia.
6.3.2. Analiza ratelor de structură financiară

Ratele de structură sunt foarte utile în evaluarea tendinţelor înregistrate, în identificarea sensurilor şi
intensităţii abaterilor faţă de media ramurii în care funcţionează întreprinderea şi a concurenţilor principali şi
în alegerea deciziilor corective care decurg.
Ratele de structură ale activului se determină fie ca ponderi ale grupelor de activ în totalul activului
bilanţier, fie ca ponderi ale diferitelor elemente în cadrul fiecărei grupe.
60
50
40
Rata imobilizarilor
30 necorporale
Rata imobilizarilor corporale
20
10
Rata imobilizarilor financiare
0 Rata imobilizarilor corporale
Rata imobilizarilor…
2012 2013
2014
Ratele de structura sunt foarte utile în evaluarea tendinţelor înregistrate, în identificarea sensurilor şi
intensităţii abaterilor faţă de media ramurii în care funcţionează întreprinderea şi a concurentilor principali şi
în alegerea deciziilor corective care decurg.
Ratele de structură ale activului se determină fie ca ponderi ale grupelor de activ în totalul activului
bilanţier, fie ca ponderi ale diferitelor elemente în cadrul fiecărei grupe. Rata activelor circulante se
calculează ca raport procentual între activele circulante şi total activ.
Rata activelor circulante a înregistrat o scădere în 2014 faţă de 2013 ca urmare a scăderii
considerabile a disponibilităţilor băneşti cauzată de: ieşiri de numerar mai mari pentru investiţii, credite
acordate filialelor şi plata dividendelor către statul român, acţionarilor. În anul 2012 rata activelor circulante
deasemenea a scăzut fiind influenţată de creşterea investiţiilor, a avansurilor şi imobilizărilor în curs.
În anul 2014 au scăzut stocurile faţă de 2013 si 2012 acesta fiind un factor pozitiv pentru activitatea
firmei.
40
Rata creanţelor comerciale a crescut ca urmare a măririi, neîncasării la termenele prevăzute în
contracte a soldurilor conturilor de clienţi şi conturi asimilate, având termen de lichiditate sub un an.
În anul 2014 rata creanţelor comerciale a crescut faţă de 2013, urmare a măririi, neîncasării la
termenele prevăzute în contracte a soldurilor conturilor de clienţi şi conturi asimilate, având termen de
lichiditate sub un an
20
18
16
14
12
10
8
6
4 201
2 2
0 201
3
6.3.3. Ratele privind rotația capitalurilor prin cifra de afaceri

În opinia multor economişti, ROE este cel mai important indicator de măsurare a performanţelor
unei companii. Indicatorul este calculat ca raport între profitul net obţinut de companie şi capitalurile proprii,
acestea din urmă reprezentând practic contribuţia acţionarilor la finanţarea afacerii.
O rentabilitate mare a capitalurilor proprii înseamnă că o investiţie materială mică a acţionarilor a
fost transformată într-un profit mare, iar asta este cel mai important pentru o afacere: să maximizeze
rezultatele resimtite de acţionari ca urmare a investiţiei pe care au facut-o.
Privind la formula indicatorului, ne putem da seama uşor ca cele două metode prin care ROE poate
fi crescută sunt mărirea profitului în condiţiile păstrării aceluiaşi capital propriu sau micşorarea capitalului
propriu în condiţiile aceluiaşi profit net. În cea de-a doua situaţie nu este vorba neapărat de micşorarea în
termeni nominali a capitalului propriu, ci de micşorarea ponderii acestuia în activul total.
O companie cu un grad mare de îndatorare şi cu un grad mic de finanţare din banii acţionarilor va
avea, în general, o rentabilitate mai mare a capitalurilor proprii decât una care se finanţeaza mai mult de la
acţionari. Avantajul este obţinerea unui profit mai mare pe seama aceleiaşi investiţii din partea acţionarilor,
însă dezavantajul este riscul mai mare pe care îl dă o dependenţă ridicată de datorii ale întreprinderii
analizate.
Formula de calcul pentru rentabilitatea capitalurilor proprii în anul 2014 este:
Rezultat net / Capitaluri proprii = -451/30.526,64 = 0,015
Rotaţia capitalului de lucru măsoară eficienţa utilizării capitalului de lucru, şi se calculează ca
raport între cifra de afaceri netă şi capitalul de lucru. Acesta din urmă este egal cu diferenţa dintre activele
circulante şi datoriile pe termen scurt, fiind o expresie a necesarului de finanţare pe termen scurt pe care
afacerea îl are.
Într-o companie obişnuită, activele pe termen scurt sunt mai mari decat pasivele pe termen scurt,
fiind astfel finanţate parţial din resurse pe termen scurt (datorii către bănci, furnizori etc.) şi parţial din
resursele pe termen lung.
41
Explicaţia pentru acest aparent dezechilibru este că, în timp ce resursele pe termen scurt nu pot fi
folosite decât pentru a acoperi nevoile curente de finanţare, cele pe termen lung pot să finanţeze nu doar
menţinerea producţiei, ci şi extinderea acesteia în timp. Partea care este finanţată din resursele pe termen lung
poartă numele de capital de lucru, sau capital circulant.
Bineînteles, acesta poate să fie si negativ în cazuri excepţionale, iar în acel caz rotaţia capitalului de
lucru nu mai are relevanţă. În mod normal, cu cât rata de rotaţie este mai mare cu atat este mai bine.
6.4. Diagnosticarea financiară a riscurilor specifice întreprinderii
Pentru a proteja fluxul de numerar al Companiei în 2014, a angajat în ianuarie 2014 contracte swap
de acoperire a riscului privind preţul.
6.4.1. Analiza și evaluarea riscului economic al întreprinderii

Societatea nu are expunere semnificativă la riscul de credit faţă de nici un singur partener sau grup
de parteneri având caracteristici similare. Societatea defineşte parteneri având caracteristici similare daca
aceştia sunt părţi afiliate.
6.4.2. Analiza și evaluarea riscului financiar

Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului exploatarii şi se
apreciază cu ajutorul coeficientului de levier financiar. Acest indicator se calculează ca raport între rezultatul
net şi rezultatul exploatării.
Coeficientul levierului financiar exprimă modificarea procentuală a rezultatului net ca răspuns la
modificarea cu un procent a rezultatului exploatării şi mărimea lui este direct proporţională cu gradul de risc
financiar.
Coeficientul levierului financiar şi riscul aferent se determină pe baza contului de profit şi pierdere,
în care rezultatul net presupune deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut: Rnet = Rbrut × (1 - i)
[Rexp – Chfin + (Vfin + Rextr)] × (1 - i) .
Importanţa acestui coeficient decurge din faptul că rezultatul net condiţionează atât beneficiul şi
dividendele pe acţiune, cât şi autofinanţarea întreprinderii, care cointeresează personalul, acţionarii şi
proprietarii întreprinderii.
Pentru a preveni riscul financiar întreprinderile trebuie să-şi calculeze şi să-şi asigure un prag de
rentabilitate, configurat ca un interval de încredere şi nu ca un reper valoric predeterminat. Amplitudinea
acestui interval este determinată de nivelul incertitudinii în care evoluează întreprinderea în cauză. Când ea
tinde spre zero, cu siguranţă va fi vorba de o rentabilitate punctuală şi nu un interval în care profitabilitatea se
realizează cu probabilitate mulţumitoare. Iar, când incertitudinea este ridicată, intervalul de încredere are o
dimensiune atât de mare, încât devine neutilizabil în procesul decizional.
6.4.3. Analiza și evaluarea riscului de faliment

Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de sănătate financiară a societăţii îl
constituie evaluarea riscurilor ce îi însoţesc activitatea, din care unele semnalează vulnerabilitatea, iar altele
prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce ameninţă supravieţuirea.
Cumularea riscului economic cu cel financiar prin intermediul coeficientului levierului total (CLT)
permite evaluarea riscului global – economic şi financiar – cu atât mai ridicat, cu cât cheltuielile legate de
amortizare şi dobânzi deţin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.
Mărimea riscului activităţii economico-financiare interesează nu numai întreprinderea care apelează
la credite, ci mai ales băncile creditoare, care consideră că pentru a beneficia de un credit, întreprinderea
trebuie să prezinte o bonitate financiară, care să exprime o garanţie a gestionării sănătoase a activităţii la toate
nivelurile, de la cel operaţional la cel strategic.
În acest sens, evaluarea completă a stabilităţii întreprinderii şi a posibilităţii de a înregistra pierderi
care să anticipeze degradarea situaţiei financiare, până la riscul de faliment, se poate realiza prin intermediul
indicatorilor ce exprimă calitatea activităţii economico-financiare: solvabilitatea patrimonială exprimă gradul
42
în care capitalurile proprii asigură acoperirea obligaţiilor pe termen lung şi a creditelor prin elemente
patrimoniale. Aceasta trebuie să aibă valori peste 0,3 şi o evoluţie ascendentă. O valoare sub 0,3 este un
semnal de prudenţă deosebită ce impune o alertă crescută din partea băncii finanţatoare, întreprinderea fiind
falimentară.
Lichiditatea exprimă capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe termen scurt din resursele
băneşti disponibile. Lichiditatea trebuie să aibă valori supraunitare pentru a arăta existenţa unui supliment de
resurse care să facă faţă incidentelor ce pot apărea în mişcarea capitalului circulant.
Trezoreria constituie partea care rămâne din resursele stabile după ce au fost finanţate imobilizările
şi necesarul de fond de rulment şi exprimă aptitudinea întreprinderii de a se finanţa din resursele stabile.
Rata de solvabilitate se calculează ca raport între capitalurile proprii şi activul total, şi exprima în ce
masură firma îşi finanţează activele prin fondurile proprii (capital social, rezerve, profituri acumulate). În
acest caz nu există o legatură direct proporţională între valoarea indicatorului şi eficienţa firmei; de multe ori
o firma se poate dezvolta mult mai bine utilizând fonduri împrumutate, nu numai capitalurile proprii.
Solvabilitatea generală a firmei a înregistrat valori foarte bune pe întreaga perioadă analizată,
datoriile către terţi fiind acoperite prin active totale. Cea mai bună valoare a fost înregistrată în anul 2014, de
2,37 %. Solvabilitatea a început să crească în fiecare an.
Activele curente sunt reprezentate de activele care se vor transforma în lichidităţi, vor fi vândute sau
consumate în termen de sub un an, în cursul unui ciclu de producţie. Altfel spus reprezintă toate valorile
economice de consum şi circulaţie a căror lichiditate este mai mică sau cel mult egală cu un an. Aici sunt
cuprinse numerarul, sumele debitoare şi stocurile.
Datoriile curente sunt formate din obligaţiile faţă de furnizori, creditele pe termen scurt şi partea din
împrumuturile pe termen mediu şi lung a căror scadenţă este de sub un an.
Valorile dezirabile pentru situaţia lichidităţii generale sunt cuprinse între 1,2 si 1,8. Alte concepţii
spun că acestea sunt cuprinse între 2 si 2,2.
Daca rata lichiditaţii generale înregistrează valori mai mari de 1,2 situaţia întreprinderii este
apreciată ca fiind bună. Însă dacă se depaşeşte nivelul de 1,8 înseamnă că activele circulante nu sunt
gestionate corespunzator.
Lichiditatea generală este indicatorul care măsoară capacitatea firmei, la un moment dat, de a-si
acoperi datoriile pe termen scurt prin valorificarea tuturor activelor curente ale firmei. Lichiditatea generală a
firmei se calculeaza lunar şi este influenţată de toate elementele care intră în componenta activelor şi
datoriilor curente, care la rândul lor sunt influenţate de o serie de factori cantitativi şi calitativi. Indicatorii de
lichiditate sunt reflectaţi şi în următorul grafic:
Indicatori de Lichiditate
1.2
0.8
2012
0.6 2013
2014
0.4
0.2
0
Lichiditatea generala Lichiditatea curenta Lichiditate imediata
Fig. nr.5 - Indicatori de lichiditate

43
Trezoreria netă pozitivă e rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. Dacă trezoreria
netă e pozitivă, atunci excedentul de finanţare se va regăsi sub forma disponibilităţilor bănesti în conturi
bancare şi în casă sau altfel spus, compania va genera fluxuri pozitive de numerar din operaţiunile efectuate –
până la urma, acesta este scopul final al activităţii unei companii, alături de obţinerea de profit din activitatea
curentă.
Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, deficit monetar acoperit prin
finanţarea pe termen scurt.
În perioada 2012 – 2014 trezoreria netă înregistrează valori pozitive. Societatea constituie
plasamente financiare faţă de partenerii financiari pentru o sumă care o depaşeşte pe cea a resurselor pe
termen scurt obţinute de la partenerii financiari.
Totuşi putem observa ca trezoreria netă a firmei oscilează de la an la an, cea mai bună valoare fiind
inregistrată în anul 2013, iar cea mai mică în 2012.
Echilibrul economico-financiar al unei întreprinderi, ca expresie a corelaţiilor dintre lichiditatea
activelor şi exigibilitatea capitalurilor care au asigurat finanţarea lor, constituie o premisă dar şi o consecinţă
a desfăşurării normale a activităţii întreprinderii, în conformitate cu obiectul său.
44
CAPITOLUL AL II-LEA
CONTRIBUȚII PERSONALE
1. Prezentarea generală
Societatea comercială SC FLACĂRA SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi are ca principal obiect de
activitate fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp).
Principalii indicatori financiari ai societăţii comerciale SC FLACĂRA SA pentru anii 2011-2012
sunt:
Indicator 2011 2012
Cifra de afaceri 10.944.946 12.239.087
Active totale 7.947.452 10.360.351
Capital propriu 5.565.113 5.606.742
Rezultatul net 21.599 41.630
Nr. salariati 299 295
Din acest tabel noi constatăm că cifra de afaceri în 2012 a crescut fată de 2011, activele totale si
capitalul propriu sunt în crestere, iar rezultatul net creste în 2012 fată de anul precedent .
2. Evoluția profitabilității
CF=20% (consumuri externe de la terti + cheltuieli privind marfurile) + 20% cheltuieli cu
personalul + cheltuieli cu amortizarea si provizioanele din exploatare + cheltuieli cu alte impozite si taxe
Consumuri externe de la terţi = Chelutuieli materiale + Cheltuieli cu serviciile de la terţi
Consumuri externe de la terţi 2011 = 1.261.703 + 1.311.744 = 2.573.447
Consumuri externe de la terţi 2012 = 1.415.565 + 1.636.661 = 3.052.226
CF2011= 20% (2.573.447+ 1.653.754) + 20% x 6.193.632 + 394.559 + 11.007 = 845.440,2 +
1.238.726,4 + 405.566 = 2.489.732,6 lei
CF2012= 20% (3.052.226+ 3.435.650) + 20% x 6.179.183 + 415.370 + 8.001 = 1.297.575.2 +
1.235.836,6 + 423.371 = 2.956.782,8 lei
Importanta cheltuielilor fixe nu poate fi apreciată în valoare absolută ci numai în raport de marja
generată de fiecare agent economic, deoarece există sectoare cum ar fi acela al serviciilor sau al prestărilor de
servicii, în care valoarea raportului cifra de afaceri/cumpărări este mult mai mare, ceea ce înseamnă că cifra
de afaceri acoperă mult mai bine cheltuielile fixe, generând o creştere a profitului. De aceea, structura
cheltuielilor şi în special repartiţia între cheltuielile fixe şi cheltuielile variabile în raport cu cifra de afaceri
CV=80% (consumuri externe de la terti + cheltuieli privind marfurile) + 80% cheltuieli personal +
cheltuieli cu despagubiri,donatii si active cedate
CV2011 = 80% x (2.573.447+ 1.653.754) + 80% x 6.193.632 = 8.336.666,4 lei
CV2012= 80% (3.052.226+ 3.435.650) + 80% x 6.179.183 = 10.133.647,2 lei
CT2011 = CF+CV = 10.826.399 lei
CT2012 = CF+CV = 13.090.430 lei
MCV2011= 10.944.946 - 8.336.666,4 = 2.608.279,6 lei
MCV2012= 12.239.087 - 10.133.647,2 = 2.105.439,8 lei
45
2.608.279,6
MCV% 2011 =  100  23,83%
10.944.946
2.105.439,8
MCV% 2012 =  100  17,20%
12.239.087
2.489.732,6
CApr 2011 =  10.447.891,73
0.2383
2.956.782,8
CApr 2012 =  17.190.587,67
0,172
Pragul de rentabilitate din exploatare se mai numeste si punct mort (critic) şi evidenţiază nivelul
minim de activitate la care trebuie sa se situeze societatea pentru a nu lucra in pierdere. Peste acest punct,
activitatea societatea devine rentabila.
10.447.891,73
Rre 2011 =  100  95,45%
10.944.946
17.190.587,67
Rre 2012 =  100  140,45%
12.239.087
Aceasta rată e preferabil sa fie cât mai mică, pentru a evidenţia un risc de exploatare minim. Cu cât
rata riscului de exploatare e mai mică, cu atât, şi pragul din rentabilitate e mai mic. În cazul de faţă acest prag
de rentabilitate este foarte ridicat, astfel că şi riscul de exploatare este ridicat.
10.944.946  10.447.891,73
Is 2011 =  0,045
10.944.946
12.239.087  17.190.587,67
Is 2012 =  0,404
12.239.087
Indicele de securitate evidenţiază marja de securitate de care dispune societatea. Cu cât valoarea
acestui indice este mai mare, cu atât riscul de exploatare va fi mai redus. Marja de securitate a întreprinderii
înregistreză valori scăzute în cei 2 ani, indicând un risc de exploatare major.
Evaluarea riscului de exploatare mai poate fi făcută şi cu ajutorul unui “indicator de
pozitie” faţă de pragul de rentabilitate. Acest indicator este exprimat atât în mărimi absolute (α), cât şi în
mărimi relative (α’)
α 2011 = 10.944.946  10.447.891,73 = 497.054,27 lei
α 2012 = 12.239.087  17.190.587,67 = - 4.951.500,67 lei
Indicatorul de poziţie în mărime absoluta, mai este cunoscut şi sub denumirea de flexibilitate
absolută. Acest indicator este dat de capacitatea firmei de a-şi modifica şi a-şi adapta producţia la cerinţele
pieţei. Este de dorit ca acest indicator să fie cât mai mare, pentru a evidenţia o flexibilitate ridicată a firmei,
respectiv un risc de exploatare cât mai redus. În cazul de faţă acest indicator înregistrează valori scăzute,
astfel că firma prezintă un risc de ecploatare ridicat, respectiv o flexibilitate scăzută.
497.054,27
α’2011 =  100  4,75%
10.447.891,73
 4.951.500,67
α’2012 =  100  28,80%
17.190.587,67
Gradul de flexibilitate este dependent de potenţialul tehnic al firmei, de starea şi calitatea acestuia,
de potenţialul uman şi de structura organizatorică a firmei. Indicatorul de poziţie în mărime relativă, denumit
şi coeficient de volatilitate, înregistrează valori mai mari atunci când riscul este minim. În situaţia analizată
valorile sunt mici, chiar negative, astfel că riscul este ridicat.
Cantitatea reală a producției vândute se situează cu 4,75% peste pragul de rentabilitate în anul 2011,
respectiv cu 28,8% sub pragul de rentabilitate în 2012. Indicele este cu mult inferior situaţiei confortabile care
incepe de la 20%.
46
Societatea analizată prezintă un risc de exploatare ridicat, deoarece rata riscului de exploatare este
90,45% în 2011 şi 140,45% în 2012. Se observă o tendinţă de creştere a acesteia în anul 2012. Această
creştere a valorilor ratei, corelată cu scăderea indicelui de securitate duce la creşterea riscului de exploatare al
societăţii.
Poziţia absolută a societăţii este în scădere, acest lucru evidenţiind incapacitatea societăţii de a-şi
adapta producţia la cerinţele pieţei şi indicând un risc de exploatare ridicat. În cazul societăţii analizate
poziţia relativă are valori 4,75% în 2011 şi în 2012 -28,80%, astfel că în cazul unor valori mici, riscul este
ridicat..
In raport cu pragul de rentabilitate, situatia societăţii este una nefavorabilă, deoarece cifra de afaceri
netă depăşeşte punctul critic în 2011, în schimb în anul 2012 cifra de afaceri un depăşeşte pragul de
rentabilitate.
3. Analiza riscului de insolvabilitate

RE2011 = 1134708
RE2012 = 208480
Dobânda
i2011 = x 100 = 0
DatoriiTot ale
Dobânda
i2012 = x 100 = 0
DatoriiTot ale
RE 1134708
Re2011 = x 100 = x 100 = 14,2776 %
At 7947452
RE 208480
Re2012 = x 100 = x 100 = 2,0122 %
At 10360351
0
Rf2011 = 14,2776 % + (14,2776 % – 0) = 14,2776 %
5565113
0
Rf2012 = 2,0122 % + (2,0122 % – 0) = 2,0122 %
5606742
Dat
Raportul poartă denumirea de rată a levierului sau coeficientul de îndatorare.
C pr
4. Managementul riscului și strategia de răspuns la acțiunea factorilor de risc

În cele două perioade analizate nu avem datorii, ceea ce însemnă că nu avem dobânzi. procentul
Dat
mediu de dobândă este zero. Riscul financiar este egal cu rentabilitatea economică deoarece raportul ,
C pr
rata levierului sau coeficientul de îndatorare este zero.
5. Studiu privind analiza cantitativă a riscului
Nr. Semnificație Simbol Perioada analizată
crt.
2011 2012
47
1. Rezultatul exploatării RE 1134708 208480
2. Procent mediu de dobândă i 0 0
3. Rentabilitatea economică Re 14,2776 % 2,0122 %
4. Riscul financiar Rf 14,2776 % 2,0122 %
6. Analiza riscului de faliment după modelul Altman

Modelul Altman este modelul cel mai des folosit în ţările dezvoltate din punct de vedere industrial,
în condiţiile existenţei bursei de valori.
Nr. Perioada de analiză

Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2011 2012
1 Capital circulant A circulante - P circulante lei 9150784 7679777
2 Activ total At lei 7947452 10360351
3 Profit net PN lei 21599 41630
4 Profit brut PB lei 53502 61804
5 Capital social CS lei 213415 213415
6 Datorii pe termen lung DTL lei 0 0
7 Cifra de afaceri CA lei 10944946 12239087
8 x1 Capital circulant/At % 115,141 74,126
9 x2 PN/At % 0,271 0,401
10 x3 PB/At % 0,673 0,596
11 x4 CS/DTL % 21341500 21341500
12 x5 CA/At % 137,716 118,133
Z = 1,2x1+1,4x2+
13 Z - 128051,783 128051,094
+3,3x3+0,6x4+1,0x5
Z2011 = 1,2 * 115,141% + 1,4 * 0,271% + 3,3 * 0,673% + 0,6 * 21341500% + 1,0 * 137,716% =
1,381 + 0,003 + 0,022 + 128049 + 1,377 = 128051,783
Z2012 = 1,2 * 74,126% + 1,4 * 0,401% + 3,3 * 0,596% + 0,6 * 21341500% + 1,0 * 118,133% =
0,889 + 0,005 + 0,019 + 128049 + 1,181 = 128051,094
48
Interpretarea valorilor funcţiei Z este următoarea:

Valoarea funcţiei Z Riscul de faliment
Z < 1,8 Situaţie critică, spre faliment
1,8 ≤ Z ≤ 3 Performanţe diminuate, posibilităţi de relansare
Z>3 Situaţie bună, risc de faliment aproape inexistent
În perioada 2011 - 2012 performanţele economico-financiare ale firmei au o tendinţă de scădere,

funcția Z înregistrând valori peste 3, după modelul Altman, situația fiind bună, iar riscul de faliment este
inexistent.
7. Analiza riscului de faliment după modelul Conan & Holder

Cercetarea s-a bazat pe un eşantion de 95 de firme din domeniul industrialstudiate în
perioada 1970-1975.
EBE
r1 
Modelul este următorul: Z=0.24r1+0.22r2+0.16r3-0.78r4-0.10r5 unde: datorii totale arată
capitaluri proprii
r2 
capacitatea proprie de finanţare a datoriilor; pasiv total - solvabilitatea patrimonială;
disponibil itati si plasamente cheltuieli financiare
r3  r4 
activ total măsoară performanţele activului patrimonial; cifra de afaceri -
cheltuieli cu personalul
r5 
nivelul cheltuielilor financiare; valoarea adaugata - măsurarea gradului de remunerare a
personalului.
Coeficienţii de ponderare au valori apropiate cu excepţia “Nivelului cheltuielilor financiare” care
este mai semnificativ, deci importanţa indicatorilor este relativ apropiată.
Autorii au reţinut trei zone de încadrare a lui Z, iar metoda are un grad de acurateţe în
prezicerea falimentului de 75%.
Z < -0.2 – probabilitate de faliment 100% Z = 0.068 – probabilitate de faliment 50%
Z > 0.164 – probabilitate de faliment 10%.
Pentru anul 2011
3255727
r1  = 2,50
1299139
5565113
r2  = 0,70
7947452
88588
r3  =0,01
7947452
𝑍2011 = 0.24*2,5+0.22*0,70+0.16*0,01-0.78*0,01-0.10*0,65=0,68
140220
r4  =0,01
10944946
6193635
r5  =0,65
9460366
49
Pentru anul 2012
2116869
r1  = 0,58
3632166
5606742
r2  = 0,54
10360351
226609
r3  =0,02
10360351
0
r4  =0
12239087
6179183
r5  =0,74
8296052
𝑍2012= 0.24*0,58+0.22*0,54+0.16*0,02-0.78*0-0.10*0,74=0,19
Societatea analizata in ambii ani inregistreaza valori positive, aflandu-se intru-un risc de faliment
sub 30%, aspect pozitiv
8. Analiza riscului de faliment după modelul Băileșteanu

Modelul Băileşteanu este un model de analiză autohton care prezintă avantajul de a fi aplicat cu
succes în practica economiei româneşti.
Tabelul Analiza riscului de faliment după modelul Băileşteanu
Perioada de analiză
Nrcrt Specificaţie Simbol U.M.
2011 2012
50
1 Active curente AC lei 6.268.193 7.921.579
2 Pasive curente Dts lei 1.241.706 3.597.305
3 Profit net PN lei 927.254 948.853
4 Amortizare Am lei 9.088.593 10.057.944
Rată credit scadentă

5 Rcredit lei 0 0
- termen mediu şi lung
6 Dobânda credit scadentă Dob credit lei 0 0
7 Cifra de afaceri CA lei 10.944.946 12.239.087
8 Clienţi CL lei 4.194.201 6.155.950
9 Cheltuieli totale Ct lei 10.966.619 13.305.756
10 G1 - lichiditatea curentă AC/Dts -

5,05 2,20
(PN+Am/)
11 G2 - solvabilitatea /(Rcredit+Dob - 0 0
credit)
G3 - viteza de rotaţie a
12 CA/CL rot. 2,61 1,99
creditelor clienţi
13 G4 - rata profitului PN/Ct - 0,08 0,07
B=0,444G1+0,909G2+
14 +0,0526G3+0,0333G4- B - 0,99 - 0,31
1,414
B = 0,444 G1 + 0,909 G2 + 0,0526 G3 +0,0333 G4 +1,414

B2011 = 0,444 * 5,05+ 0,909 * 0 + 0,0526 * 2,61+ 0,0333 * 0,08-1,414 = 0,99
B2012 = 0,444 * 2,20+ 0,909 * 0 + 0,0526 * 1,99+ 0,0333 * 0,07 - 1,414 = - 0,31
Interpretarea valorilor funcţiei B este următoarea:
Valoarea funcţiei “B” Situaţia întreprinderii
B < 0,5 faliment iminent
0,5 < B < 1,1 zonă limită
cel de 1,1 < B < 2,0 zonă intermediară
B > 2,0 zonă favorabilă
51
Valoarea funcţiei B plasează firma în anul 2011 în zona limită, iar în cel de-al doilea an analizat se
situează în zona faliment iminent motiv pentru care se impune o mai mare stabilitate a indicatorilor de
lichiditate, solvabilitate, a vitezei de rotaţie a clienţilor şi a ratei profitului.
Sim P
Valoare Perioada de analiză orni
Denumire indicatori bol nd
de la
studiile tradiţionale (Altman, Argenti, Conan si Holder etc.) autorul consideră că apariţia falimentului este
determint de următorii factori : imposibilitatea achitării obligaţiilor curente; încasarea cu mare întârziere a
contravalorii produselor livrate
9. Analiza riscului de faliment după modelul Paul Ivoniciu

Δ Qst2011= 134259-351434= -217175
Δ Qst2012= 285933-134259=1516
Δ Vî2011 = 57433-80005= -22572
Δ Vî2012= 34861-57433= -22572
Vtî2011= 11020121-217175-0-22572= 11214724
Vtî2012 = 13567560-151674- 0- -22572= 13438458
Atc2011 = 7947452-10534= 7936918
Atc2012= 10360351-185= 10360166
R1/2011 = 11214724/ 7936918= 1.41
R1/2012= 13438458/10360166= 1.29
R2 - profitabilitatea veniturilor totale
ΔChî2011 = 10534
ΔChî2012= 185
Pnc2011 = 21599-10534- -22572=33637
Pnc2012 = 41630-185- -22572= 64017
CAF2011 = 33637+0-0= 33637
CAF2012= 64017+0-0= 64017
R2/2011 = 33637/11214724= 0.02
R2/2012 = 64017/13438458= 0.01
R3/2011 = 11214724/5817059= 1.92
R3/2012 = 13438458/7285310= 1.84
R4/2011 = 33637/1299139= 0.02
R4/2012 = 64017/3632166= 0.01
R5/2011= (5817059+88588) / 1241706 = 4.75
R5/2012 = (7285310+226609) / 3597305 = 2.08
FR2011 = (5.565113+0) – 0 = 5.565113
FR2012 = (5606742+0) – 0 = 5606742
FRc2011 = 5565113+57433-10534= 5612012
FRc2012 = 5606742+34861-185= 5641418
R6/2011 = 5612012/7936918= 0.70
R6/2012 = 5641418/10360166= 0.54
52
Minima Maxima 2011 2012
Viteza de rotaţie a activului total R1 1.00 4.00 1.41 1.29
Profitabilitatea veniturilor totale R2 0.07 0.25 0,02 0.01
Viteza de rotaţie a creanţelor totale R3 6.00 36.00 1.92 1.84
Capacitatea de rambursare a datoriilor totale R4 0.10 1.50 0.02 0.01
Lichiditate rapidă R5 0.50 1.25 4.75 2.08
Marja relativă a stabilităţii financiare pe t.l. R6 0.00 0.25 0.70 2.08
I = 0,333 ´ R1 + 5,555 ´ R2 + 0,0333 ´ R3 + 0,71429 ´ R4 + 1,333 ´ R5 + 4 ´ R6 - 1,66032

I2011 = 0,333 *1.41 + 5,555 * 0.02 + 0,0333 * 1.92 + 0,71429 * 0.02 + 1,333 * 4.75 + 4 * -0.70 -
1.66032 = 9.77-1.66032 = 8.10
I2012 = 0,333 * 1.29+ 5,555 * 0.01 + 0,0333 * 1.84 + 0,71429 * 0.01+ 1,333 *2.08 + 4 * 0.54 -
1,66032 = 5.46-166032 = 3.79
I < 0.0 – faliment iminent
0.0 ≤ I < 1.5 – risc mare de faliment
1.5 ≤ I < 3.0 – zona de incertitudine
3.0 ≤ I < 4.5 – risc mediu de faliment
4.5 ≤ I < 6.0 – risc mic de faliment
I ≥ 6.0 – risc foarte mic de faliment
Valoarea funcţiei I plasează firma in anul 2011 in intervalul I ≥ 6.0 – risc foarte mic de faliment cu
o valoare de 8.10 ceea ce reprezinta un lucru pozitiv pentru societate.
In anul 2012 valoarea funcţiei I plasează firma in intervalul 3.0 ≤ I < 4.5 – risc mediu de faliment cu
o valoare de 3.79 , valoare care este in scadere fata de anul 2011 , ;ucru negativ pentru societatea analizata.
53
CONCLUZII
Analiza riscului la nivеlul firmei еstе foartе importantă pеntru managеmеntul întrеprindеrii, întrucât
sprijină managеrii în procеsul dе adoptarе a stratеgiеi dе risc, îi avеrtizеază în lеgătură cu dеtеriorarеa
climatului dе afacеri şi constituiе un suport еsеnţial pеntru adoptarеa unor stratеgii dе intеrvеnţiе în situaţii
criticе. La baza managеmеntului riscului stau trеi еlеmеntе fundamеntalе: еvaluarеa riscurilor, planificarеa
răspunsului la factorii dе risc, monitorizarеa şi controlul riscurilor.
Idеntificarеa riscurilor еstе un procеs carе difеră dе la companiе la companiе fiind influеnţată dе
mărimеa acеstora. Sеctorul întrеprindеrilor mici şi mijlocii românеşti difеră prin natura lor dе marilе
întrеprindеri. Adеsеa, acеstеa opеrеază cu structuri mai puţin dеzvoltatе, fără a avеa un еxpеrt angajat în
scopul idеntificării riscului. Rеsponsabilitatеa pеntru risc rеvinе nivеlului dе conducеrе, dirеctorul financiar
fiind cеl carе dе rеgulă, sе ocupă dе problеmеlе lеgatе dе riscul afacеrii. Oricе tip dе afacеrе еstе vulnеrabilă
în faţa piеrdеrilor provеnitе din cauza riscurilor nеcontrolatе.
Sе poatе afirma că еxistă largi posibilități dе dеzvoltarе a sociеtății, prin еxtindеrеa obiеctului dе
activitatе, dеschidеrеa dе noi spații comеrcialе, dar și printr-o consolidarе și îmbunătățirе a ofеrtеi dеja
еxistеntе. Adăugând și o activitatе susținută dе promovarеa produsеlor, sе poatе ajungе la o intеnsificarе a
activităților firmei, la o satisfacеrе mai înaltă a cеrințеlor cliеnților, și la o crеștеrе a еficiеnțеi activității de
bază.
Din analizеlе еfеctuatе pеntru anii antеriori rеiеsе că firma întâmpină dificultăți carе pot provoca
falimеntul dе acееa trеbuiе ca administratorul firmеi să analizеzе acеstе problеmе și să adoptе anumitе
stratеgi pеntru еvitarеa riscul dе falimеnt.
În pеrspеctivă, ținând cont dе еvoluția indicilor dе vânzarе din ultima pеrioadă, coordonată cu
adoptarеa unor dеcizii din partеa administratorului firmеi în vеdеrеa promovării serviciilor, modеrnizării şi
еxtindеrii arei de acțiuni, adoptarеa unor politici dе prеţuri adеcvatе, sе spеră crеștеrеa numărului dе cliеnți şi
crеștеrеa serviciilor furnizate.
În astfеl dе situații alături dе еficiеntă еconomică sе еvidеnțiază şi cе-a socială a firmеi. Cеlе două
fațеdе alе еficiеnţеi, în sfеră promovări serviciilor pе piaţă, sе intеracționеază, sе întrеpătrund rеzultatеlе
având simultan un dublu aspеct şi anumе acеla dе еficiеnță socială (nivеlul sеrvirii, gradul dе satisfacțiе al
cliеnților).
54
BIBLIOGRAFIE
1. Beasley, Mark S., Branson, Bruce C., Hancock, Bonnie V., Developing Key Risk Indicators to
stregthen enterprise risk management, Research Commissioned by COSO, december 2010.
2. Burduș, Е., Tratat dе managеmеnt, ediția a II-a., Еd. Pro Univеrsitaria, Bucurеști, 2012.
3. Сăruntu, Сοnstɑntin, Lăpăduși, Lοrеdɑnɑ Мihɑеlɑ, Αnɑliză еϲοnοmiϲο-finɑnϲiɑră pеntru uzul
studеnțilοr ID, Еd. Αϲɑdеmiϲă Вrânϲuși, 2010.
4. Ciocoiu, Carmen Nadia, Managementul riscului, o abordare integrată, Ed. A.S.E., București, 2014.
5. Coleman, Les, Risk strategies - dialling up optimum firm risk, Ed. Gower e-Book, Burlington,
S.U.A., 2009.
6. Constantin, S., Analiza diagnostic şi еvaluarеa întrеprindеrilor, Еd. Univеrsităţii Transilvania din
Braşov, 2008.
7. Dănciulescu, Alexandra Irina, Managementul riscului în cadrul IMM-urilor în contextul actual al
globalizării și internaționalizării firmelor, Ed. Edecon, București, 2015.
8. Dănescu, Tatiana, Gestionarea financiară a afacerilor, Ed. Dacia, 2003.
9. Greceanu, Cocoş Virginia, Contabilitatea aplicată înteprinderilor şi microînteprinderilor, Ed.
Universitară, Bucureşti, 2014.
10. Guga, L., Managеmеnt stratеgic, Еd. Univеrsităţii Transilvania din Braşov, 2008.
11. Haimes, Yacov Y., Risk modelling assessment and management, Ed. John Wiley & Sons, S.U.A.,
2009.
12. Hoanţă, Nicolae, Finanţele firmei, Ed. Continent, Sibiu, 2006.
13. Iacovoiu, Viorela Beatrice (coordonator), Instrumente și tehnici de analiză a stării economico-
financiare a firmei, Ed. Karta-Graphic, Ploiești, 2011.
14. Ion, A., Dinu, Е., Stratеgia şi analiza еconomico-financiară a firmеi, Ed. A.S.Е., Bucurеşti, 2007.
15. Işfănescu, Aurel, Analiză economico- financiară, Ed. A.S.E., Bucureşti, 2003.
16. Ivoniciu, P., „Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor”, în Finanţe. Bănci. Asigurări,
aprilie 1998.
17. Kerzner, Harold, Project management metric, KPIs and dashboards, Ed. John Wiley & Sons Inc.,
New Jersey, 2011.
18. Ministerul Finanţelor Publice (România), Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de
Management Financiar şi Control, Metodologie de Implementare a Standardului de Control Intern,
Managementul riscurilor, 2007.
19. Munteanu, Victor, Bazele contabilităţii, Ed. Universitară, Bucureşti, 2012.
20. Negoescu, Ghorghe, Risc și incertitudine în economia contemporană, Ed. Alter Ego Cristian, Galați,
1995.
21. Nicolеscu, O., Nicolеscu, G., Organizația și managеmеntul bazat pе cunoștințе, Еd. Pro
Univеrsitaria, Bucurеști, 2011.
22. Nicolеscu, O., Vеrboncu, I., Profiroiu, M., Starеa dе sănătatе a managеmеntului din România în
2011, Еd. Pro Univеrsitaria, Bucurеști, 2012.
23. Pеtcu, M., Analiza еconomico-financiară a întrеprindеrii. Problеmе. Abordări. Mеtodе. Aplicații,
Еd. Еconomică, Bucurеști, 2009.
24. Pirtеa, Marilеn, Cristеa, Horia, Nicolеscu, Cristina, Boțoc, Claudiu, Managеmеntul financiar al
companiеi, Еd. Mirton, Timișoara, 2010.
25. Popa, I., Miculеac, M., Analiză еconomico- financiară, Ed. Mirton, Timişoara, 2009.
26. Popa, I., Nicolеscu, O., Stratеgia și managеmеntul stratеgic, Еd. Pro Univеrsitaria, Bucurеști, 2012.
27. Stihd, Liudmila, Managementul riscurilor în afaceri, curs universitar, Ed. A.S.E.M., Chișinău, 2010.
28. Sumеdrеa, S., Managеmеnt financiar, Еd. Univеrsităţii Transilvania din Braşov, 2008.
29. The Institute of Operational Risk, Key Risk Indicators - sound practice guidance, noiembrie 2010.
30. Van Grinsven, Jurgen H. M. (ed.), Risk management in financial institutions, Ed. IOS Press,
Amsterdam, 2010.
31. Vişan, Dumitru, Burda, Corneliu, Burtescu, Claudia, Contabilitate financiară, vol. 2, Ed.
Independenţa Economică, Piteşti, 2006.
55
32. http://www.dundas.com/blog-post/kpi-vs-kri-the-difference-and-the-importance/
56
ANEXE
BILANȚ PRESCURTAT 2013

Nr. Sold la Sold la
Denumirea elementului rd. 01.01.2013 31.12.2013
A B 1 2
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE (ct.201+203+205+2071+208+233+234- 01
280-290-2933)
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE(ct.211+212+213+214+231+232-281-291- 02 153.227
2931) 108.159
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE (ct.261+263+265+267* - 296* ) 03
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 01 + 02 + 03) 04 153.277 108.159
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI (ct.301+302+303+/-308+331+332+341+345+346+/-
348+351+354+356 05
+357+358+361+/-368+371+/-378+381+/-388-391-392-393-394-395-
396-397-398+4091-4428)
II. CREANŢE 28) (ct. 267*- 296*

06 79.706 48.028
+4092+411+413+418+425+4282+431+437+4382
+441+4424+4428+444+445+446+447+4482+451+453+456+4582+461
+473-491-495-496+5187)
III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT(ct.501+505+506+508+5113+5114-591- 07
595-596-598)
IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI (ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542) 08 5.231 16.566
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 05 +06 + 07 + 08) 09 84.937 64.594
C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) 10
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE
PÂNĂ LA UN AN (ct.161+162+166+167+168-
169+269+401+403+404+405+408+419+421+423+424 11 253.725 180.593
+426+427+4281+431+437+4381+441+4423+4428+444+446+447+448
1+451+453
+455+456+457+4581+462+473+509+5186+519)
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd.09+10-11-18) 12 -168.788 -115.999
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd.04+12) 13 -15.511 -7.840
G. DATORII:SUMELE CARE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA MAI
MARE DE UN AN (ct.161+162+166+167+168-
169+269+401+403+404+405+408+419+421+423+424 14
+426+427+4281+431+437+4381+441+4423+4428+444+446+447+448
1+451+453+455+456+457+4581+462+473+509+5186+519)
H. PROVIZIOANE (ct. 151) 15
57
I. VENITURI IN AVANS (rd. 17+18), din care : 16
F10 - pag. 2
Nr. Sold la Sold la

Denumirea elementului rd. 01.01.2013 31.12.201
3
A B 1 2
- subvenţii pentru investiţii (ct. 131 + 132 + 133 + 134 + 138) 17
- venituri înregistrate în avans (ct. 472) 18
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. CAPITAL (rd.20 +21+22), din care: 19 200 200
- Capital subscris vărsat (ct. 1012) 20 200 200
- Capital subscris nevărsat (ct. 1011) 21
- Patrimoniul regiei (ct. 1015) 22
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) 23
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) 24
IV. REZERVE (ct.106) 25
Acţiuni proprii (ct. 109) 26
Câştiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141) 27
Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149) 28
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă) SOLD C (ct. 117) 29
SOLD D (ct. 117) 30 8.040
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR 31 7.671

SOLD C (ct. 121)
SOLD D (ct. 121) 32 15.711 0
Repartizarea profitului (ct. 129) 33
CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 19+23+24+25-26+27-28+29-30+31- 34 -15.511 -7.840
32-33)
Patrimoniul public (ct. 1016) 35
CAPITALURI - TOTAL (rd. 34+35) 36 -15.511 -7.840
58
Contul de profit şi pierdere la data de 31.12.2013
Nr. 2012 2013

Denumirea indicatorilor rd.
A B 1 2
1. Cifra de afaceri netă (rd. 02 la 05) 01 68.793 118.339
Producţia vândută (ct.701+702+703+704+705+706+708) 02 68.031 118.339

Venituri din vânzarea mărfurilor(ct. 707) 03 762
Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile al căror obiect
de activitate îl constituie leasingul (ct.766) 04
Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete 05

(ct.7411)
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie
(ct.711)
Sold C 06
Sold D 07
3.Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi
capitalizată(ct.721+ 722) 08
4. Alte venituri din exploatare(ct.7417+758) 09
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL (rd. 01+07+08+09+10) 10 68.793 118.339
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile 11 35.601 48.196
(ct.601+602-7412)
Alte cheltuieli materiale (ct.603+604+606+608) 12
b) Alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)(ct.605-7413) 13
c) Cheltuieli privind mărfurile (ct.607) 14
6. Cheltuieli cu personalul (rd. 16+17), din care: 15
a) Salarii şi indemnizaţii (ct.641+642-7414) 16
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială (ct.645-7415) 17
7.a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale 18 38.319 45.118
(rd. 19-20)
a.1) Cheltuieli (ct.6811+6813) 19 38.319 45.118
a.2) Venituri (ct.7813) 20
b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 22-23) 21
b.1) Cheltuieli (ct.654+6814) 22
b.2) Venituri (ct.754+7814) 23
8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 258la 31) 24 10.586 15.132
8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe

(ct.611+612+613+614+621+622+623+624+625+626+627+628-7416) 25 8.859 13.380
8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (ct.635) 26 1.727 1.604
59
8.3. Alte cheltuieli (ct.652 +ct.658) 27 148
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare înregistrate de entităţile
al căror obiect de activitate îl constituie leasingul (ct.666) 28
Ajustări privind provizioanele (rd. 30-31) 29
F20 - pag. 2
Nr. 2012 2013

Denumirea indicatorilor rd.
A B 1 2
- Cheltuieli (ct.6812) 30
- Venituri (ct.7812) 31
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL (rd. 13 la 16-17+21+24+27+32) 32 84.506 108.446
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE:
- Profit (rd. 12-35) 33 0 9.893
- Pierdere (rd. 35-12) 34 15.731 0
9. Venituri din interese de participare (ct.7611+7613) 35
- din care, veniturile obţinute de la entităţile afiliate 36
10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele
imobilizate 37
(ct.763)
11. Venituri din dobânzi (ct.766) 39 2 645
Alte venituri financiare (ct.762+764+765+767+768) 41
VENITURI FINANCIARE – TOTAL (rd. 38+40+42+44) 42 2 645
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile
deţinute ca active circulante (rd. 47-48) 43
13. Cheltuieli privind dobânzile (ct.666-7418) 46
- din care, cheltuielile în relaţia cu entităţile afiliate 47
Alte cheltuieli financiare (ct.663+664+665+667+668) 48
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL (rd. 43+46+48) 49
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă):
60
- Profit (rd. 42-49) 50 2 645
- Pierdere (rd. 49-42) 51 00

14. PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă):
- Profit (rd. 10+42-32-49) 52 0 10.538
- Pierdere (rd. 32+49-10-42) 53 15.711 0
15. Venituri extraordinare (ct.771) 54
16. Cheltuieli extraordinare (ct.671) 55
17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ:
- Profit (rd. 54-55) 56 0 0
- Pierdere (rd. 55-54) 57 0 0
VENITURI TOTALE (rd. 10+42+54) 58 68.795 118.984
CHELTUIELI TOTALE (rd. 32+49+55) 59 84.506 108.446
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă):
- Profit (rd. 58-59) 60 0 10.538
- Pierdere (rd. 59-58) 61 15.711 0
18. Impozitul pe profit (ct.691) 62 2.867
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct.698) 63
20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIŢIULUI FINANCIAR:
- Profit (rd. 60-61-62-63) 64 7.671
0
- Pierdere (rd. 61+62+63-60) 65 15.711 0
61
BILANȚ PRESCURTAT 2014
Nr. 01.01.20 31.12.20

Denumirea elementului rd. 14 14
A B 1 2
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE (ct.201+203+205+2071+208+233+234- 01
280-290-2933)
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE(ct.211+212+213+214+231+232-281-291- 02 108.159 56.243
2931)
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE (ct.261+263+265+267* - 296* ) 03
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 01 + 02 + 03) 04 108.159 56.243
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI (ct.301+302+303+/-308+331+332+341+345+346+/-
348+351+354+356 05
+357+358+361+/-368+371+/-378+381+/-388-391-392-393-394-395-
396-397-398
+4091-4428) 28)
II. CREANŢE (ct. 267*- 296*
06 48.028 33.397
+4092+411+413+418+425+4282+431+437+4382
+441+4424+4428+444+445+446+447+4482+451+453+456+4582+461
+473-491-495-496+5187)
III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT(ct.501+505+506+508+5113+5114-591- 07
595-596-598)
IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI (ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542) 08 16.566 12.880
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 05 +06 + 07 + 08) 09 64.594 46.277
C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) 10
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE
PÂNĂ LA UN AN (ct.161+162+166+167+168-
169+269+401+403+404+405+408+419+421+423+424 11 109.062
+426+427+4281+431+437+4381+441+4423+4428+444+446+447+448 180.593
1+451+453
+455+456+457+4581+462+473+509+5186+519)
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd.09+10-11-18) 12 -115.990 -62.785
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd.04+12) 13 -7.840 -6.542
G. DATORII:SUMELE CARE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA MAI
MARE DE UN AN (ct.161+162+166+167+168-
169+269+401+403+404+405+408+419+421+423+424 14
+426+427+4281+431+437+4381+441+4423+4428+444+446+447+448
1+451+453
+455+456+457+4581+462+473+509+5186+519)
H. PROVIZIOANE (ct. 151) 15
I. VENITURI IN AVANS (rd. 17+18), din care : 16
62
F10 - pag. 2
Nr. 01.01.201 Sold la
Denumirea elementului rd. 4 31.12.2014
A B 1 2
- subvenţii pentru investiţii (ct. 131 + 132 + 133 + 134 + 138) 17

- venituri înregistrate în avans (ct. 472) 18
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. CAPITAL (rd.20 +21+22), din care: 19 200 200
- Capital subscris vărsat (ct. 1012) 20 200 200
- Capital subscris nevărsat (ct. 1011) 21
- Patrimoniul regiei (ct. 1015) 22
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) 23
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) 24
IV. REZERVE (ct.106) 25
Acţiuni proprii (ct. 109) 26
Câştiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141) 27
Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149) 28
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă) SOLD C (ct. 117) 29
SOLD D (ct. 117) 30 8.040 6.742
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR SOLD C (ct. 121) 31 7.671 1.298
SOLD D (ct. 121) 32 0 0
Repartizarea profitului (ct. 129) 33 7.671 1.298
CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 19+23+24+25-26+27-28+29-30+31- 34 -7.840 -6.542

32-33)
Patrimoniul public (ct. 1016) 35
CAPITALURI - TOTAL (rd. 34+35) 36 -7.840 -6.542
63
Contul de profit şi pierdere la data de 31.12.2014
Nr. 01.01.2 31.12.20

Denumirea indicatorilor rd. 014 14
A B 1 2
1. Cifra de afaceri netă (rd. 02 la 05) 01 118.339 108.287
Producţia vândută (ct.701+702+703+704+705+706+708) 02 118.339 108.287

Venituri din vânzarea mărfurilor(ct. 707) 03
Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile al căror obiect
de activitate îl constituie leasingul (ct.766) 04
Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete 05
(ct.7411)
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie
(ct.711)
3.Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi
capitalizată(ct.721+ 722) 08
4. Alte venituri din exploatare(ct.7417+758) 09 22.612
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL (rd. 01+07+08+09+10) 10 118.339 130904
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile 11 48.196 61.365
(ct.601+602-7412)
Alte cheltuieli materiale (ct.603+604+606+608) 12
b) Alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)(ct.605-7413) 13
c) Cheltuieli privind mărfurile (ct.607) 14
6. Cheltuieli cu personalul (rd. 16+17), din care: 15 752
a) Salarii şi indemnizaţii (ct.641+642-7414) 16 589
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială (ct.645-7415) 17 163
7.a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale 18 45.118 51.916
(rd. 19-20)
a.1) Cheltuieli (ct.6811+6813) 19 45.118 51.916
a.2) Venituri (ct.7813) 20
b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 22-23) 21
b.1) Cheltuieli (ct.654+6814) 22
b.2) Venituri (ct.754+7814) 23
8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 258la 31) 24 15.132 12.543
64
8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe
(ct.611+612+613+614+621+622+623+624+625+626+627+628-7416) 25 13.380 7.663
8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (ct.635) 26 1.604 4.480
8.3. Alte cheltuieli (ct.652 +ct.658) 27 148 400

Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare înregistrate de entităţile
al căror obiect de activitate îl constituie leasingul (ct.666) 28
Ajustări privind provizioanele (rd. 30-31) 29

CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL (rd. 13 la 16- 32 108.446 126.576
17+21+24+27+32)
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE:
- Profit (rd. 12-35) 33 9.893 4.328
- Pierdere (rd. 35-12) 34 0 0
9. Venituri din interese de participare (ct.7611+7613) 35

10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele
imobilizate 37
(ct.763)
11. Venituri din dobânzi (ct.766) 39 645 195

Alte venituri financiare (ct.762+764+765+767+768) 41
VENITURI FINANCIARE – TOTAL (rd. 38+40+42+44) 42 645 195
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile

deţinute ca active circulante (rd. 47-48) 43
13. Cheltuieli privind dobânzile (ct.666-7418) 46
- din care, cheltuielile în relaţia cu entităţile afiliate 47
Alte cheltuieli financiare (ct.663+664+665+667+668) 48
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL (rd. 43+46+48) 49
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă):
- Profit (rd. 42-49) 50 645 195
- Pierdere (rd. 49-42) 51 0 0
14. PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă):

- Profit (rd. 10+42-32-49) 52 108,494 4.523
65
- Pierdere (rd. 32+49-10-42) 53 0 0
15. Venituri extraordinare (ct.771) 54

16. Cheltuieli extraordinare (ct.671) 55
17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA
EXTRAORDINARĂ:
- Profit (rd. 54-55) 56 0 0
- Pierdere (rd. 55-54) 57 0 0
VENITURI TOTALE (rd. 10+42+54) 58 118.984 131.099
CHELTUIELI TOTALE (rd. 32+49+55) 59

PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă):
- Profit (rd. 58-59) 60 10.538 4.523
- Pierdere (rd. 59-58) 61 0 0
18. Impozitul pe profit (ct.691) 62 2.867 3.225
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct.698) 63

20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIŢIULUI
FINANCIAR:
- Profit (rd. 60-61-62-63) 64 7.671 1.298
- Pierdere (rd. 61+62+63-60) 65 0 0
66

Lucrare de Licenta

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare de Licenta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NUMELE ABSOLVENTULUI CUPRINS

1. Importanţa temei şi motivaţia cercetării

2. Instrumentele financiare potrivit diferitelor referenţiale contabile - scurtă descriere

2.1. Conceptele de risc și incertitudine în afaceri

2.1.1. Definirea termenului de risc și incertitudine în afaceri

2.1.2. Identificarea și evaluarea riscului

2.1.3. Analiza, implementarea și monitorizarea riscului

2.2. Aspecte contabile și fiscale în condițiile noilor modificări legislative

2.3. Instrumente financiare primare și derivate

2.3.1. Caracteristici generale

3. Stadiul cunoașterii privind managementul riscului - sinteză din literatura de

3.1. Importanța managementului riscului pentru întreprindere

3.2. Riscul în activitatea economică

3.3. Modelarea matematică a incertitudinii în afaceri

3.4. Metode cantitative de evaluare a riscului

Tabelul 1.2. Domeniile de plasare a firmei în funcţie de oportunitatea cheltuielilor

Domeniile Lipsa Riscul Riscul Riscul critic Riscul

Sursa: Stihd Liudmila, op. cit., p. 79

Tabelul.1.3. Schema factorilor de risc

Bazându-ne pe importanţa riscului, se evaluează fiecare dintre aceşti indicatori cu un anumit

4. Recunoaşterea şi evaluarea în contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor

4.1. Recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor

4.1.1. Metoda scorurilor

4.1.2. Modele ale școlii românești

Determinarea coeficienţilor de ponderare pe baza corelaţiei între variabila stabilită şi funcţia

Funcţia este: B = 0,444 G1 + 0,909 G2 + 0,0526 G3 +0,0333 G4 +1,414

Indicatori Simbol Minima Maxima

Viteza de rotaţie a activului total R1 1.00 4.00

Profitabilitatea veniturilor totale R2 0.07 0.25

Viteza de rotaţie a creanţelor totale R3 6.00 36.00

Capacitatea de rambursare a datoriilor totale R4 0.10 1.50

Lichiditate rapidă R5 0.50 1.25

Marja relativă a stabilităţii financiare pe t.l. R6 0.00 0.25

0 > A > 2,05 Zone de incertitudine

A > 2,05 Non-faliment

Faliment 0,0 > Z > 2,05 Situaţie favorabilă

4.2. Recunoaşterea şi evaluarea elementelor acoperite împotriva riscurilor

4.2.1. Strategii de prevenire a riscului de insolvență

5. Tratamente şi practici contabile specifice contabilităţii de acoperire împotriva

5.1. Operaţiuni de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor

5.1.1. Pragul de rentabilitate și riscul de exploatare

5.1.2. Evaluarea riscului de exploatare

5.1.3. Sensibilitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate

5.1.4. Strategii de prevenire a riscului de exploatare

5.2. Operaţiuni de acoperire împotriva riscului asociat fluxurilor de trezorerie

5.2.1. Sfera riscului financiar

5.2.2. Dimensionarea globală a riscului financiar

5.2.3. Riscul în gestionarea trezoreriei

5.2.4. Analiza gradului de îndatorare și riscul legat de efectul de levier

5.3. Operaţiuni de acoperire a unei investiţii nete împotriva riscurilor

5.3.1. Evaluarea riscului financiar în activitatea de investiții

5.3.2. Evaluarea riscului în situația în care investitorul este o societate comercială și

6. Prezentarea informaţiilor în situaţiile financiare. Analize şi interpretări financiare

6.1. Analiza pe baza bilanțuui contabil

6.2. Analiza performanțelor întreprinderii în contextul informației degajate de contul

6.3. Sistemul de indicatori utilizați

6.3.1. Rate de rentabilitate

6.3.2. Analiza ratelor de structură financiară

6.3.3. Ratele privind rotația capitalurilor prin cifra de afaceri

6.4.1. Analiza și evaluarea riscului economic al întreprinderii

6.4.2. Analiza și evaluarea riscului financiar

6.4.3. Analiza și evaluarea riscului de faliment

Fig. nr.5 - Indicatori de lichiditate

II. CREANŢE 28) (ct. 267- 296