Tehnici Si Investigatii Nursing

TEHNICI SI INVESTIGATII NURSING
Cap I Asigurarea evidenţei şi mişcarea bolnavilor în spital;

Cap II Asigurarea condiţiilor de igiena şi confort în spital.
2.1 Patul si anexele sale, pregătirea patului;
2.2 Schimbarea lenjeriei de pat cu bolnav in pat;
2.3 Schimbarea lenjeriei de corp la bolnavul imobilizat, inconstient;
2.4 Captarea dejecţiilor la bolnavul imobilizat;
2.5 Observarea poziţiei bolnavului in pat: activă, pasivă, forţată (impusă de boală, tratament,
proceduri);
2.6 Schimbarea poziţiei bolnavului in pat, mobilizarea si transportul bolnavului;
2.7 Alimentaţia bolnavului: activă, pasivă, artificială (enterală, parenterală, pe gastrostomă); calcularea
raţiei alimentare, regimurile alimentare;
2.8 Toaleta bolnavilor imobilizaţi la pat.
Cap. III. Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a funcţiilor vitale şi vegetative.
3.1.Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a temperaturii.
3.2. Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a pulsului.
3.3. Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a respiraţiei.
3.4 Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a tensiunii arteriale.
3.5 Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a diurezei
3.6.Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a scaunului
3.7.Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a sputei
3.8.Măsurarea, notarea şi reprezentarea grafică a vărsăturilor.
Cap. IV. Efectuarea sondajelor, spălăturilor, clismelor:

4.1. Sondajul gastric,
4.2. Sondajul duodenal
4.3. Sondajul vezical.
4.4. Efectuarea spălăturilor:
4.4.1. Spălătura gastrică
4.4.2. Spălătura vezicală,
4.4.3.Spălătura auriculară,
4.4.5. Spălătura oculară
4.4.6. Spălătura vaginală
4.5. Efectuarea clismelor
CAP V. Îngrijirea plăgilor, banajele.
Capitolul I
ASIGURAREA EVIDENŢEI ŞI MIŞCAREA BOLNAVILOR ÎN

SPITAL
La nivelul spitalulului se asigură o asistenţă medicală completă de

specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare a bolnavilor.
Procedura de internare a pacientului în spital presupune următoarele

secvenţe:
 Primirea bolnavului la biroul de internări

 Păstrarea efectelor bolnavului, păstrarea documentelor bolnavului.
 Primirea bolnavilor internaţi şi repartizarea lor în secţia cu paturi .
 Întocmirea condicii de evidenţă a mişcării bolnavilor în secţie
 Completarea datelor generale ale foii de observaţie şi a documentelor de
mişcare ale bolnavilor: foaia de observaţie, biletul de trimitere cu care este internat
bolnavul, eliberarea biletului de ieşire, a scrisorii medicale.
 Organizarea şi efectuarea ieşirii sau transferului unui bolnav.
 Organizarea şi luarea măsurilor corespunzătoare în caz de deces
 Predarea şi preluarea serviciului
1.1 PRIMIREA BOLNAVULUI LA BIROUL DE INTERNĂRI
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Primirea şi internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea la
UPU (unitatea de primiri urgenţe).
- Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacientul sau /şi aparţinătorii
- Obţinerea de informaţii despre starea de sănătate trecută şi prezentă
( anamneza)
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Registrul de intrări al UPU
- Foaia de observaţie clinică ( completată de medic), Planul de îngrijire
(completat de asistentul medical)
- Documentele pacientului (vezi Anexa 1)
- Materiale şi instrumente pentru măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative
şi
pentru examenul fizic: termometru, tensiometru, stetoscop, spatulă linguală,
sursă de lumină, recipient, recipient pentru colectarea urinei.
ANEXA 1
DOCUMENTE NECESARE PENTRU INTERNARE - DOVADA

CALITĂŢII DE ASIGURAT
- pentru copii preşcolari –copie după certificatul de naştere;
- pentru elevi –copie după certificatul de naştere sau adeverinţa de elev;
- pentru persoanele între 18-25 ani care urmează cursurile unei

şcoli/universităţi- adeverinţa de la instituţia unde învaţă;
- pentru persoanele încadrate într-o instituţie/întreprindere – adeverinţă

de salariat de la locul de muncă, în care să se specifice calitatea de angajat şi
documentele prin care se face plata asigurărilor:
- pentru pensionari,veterani de război, persoane cu handicap – cuponul

de pensie;
- pentru persoanele aflate în întreţinerea altor persoane – adeverinţa de la

locul de munca al întreţinătorului în care să specifice numele persoanelor aflate
în ţntreţinere;
- în cazul soţiei sau soţului, dacă partenerul este asigurat, se va aduce
dovada de asigurare a soţului,/soţiei şi o copie după certificatul de căsătorie;
- pentru persoanele aflate într-o formă de protecţie socială se va aduce o

copie după documentul respectiv care atestă că este cuprins într-o formă de
protecţie socială;
- pentru cetăţenii străini din statele membre ale Uniunii Europene /

Spaţiul Economic European, - cardul european de asigurări sociale de sănătate
în perioadă de valabilitate;
- Formularele Europene 112 emise în Baza Regulamentului CEE nr

1408/1971
- Bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist;
- Actul de identitate a pacientului;
- Persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat ,cele care sunt

victime ale unui accident rutier sau agresiuni sunt obligate sa suporte integral
cheltuielile de spitalizare;
- Pentru situaţiile de Urgenţă, spitalul va oferi îngrijiri medicale şi

persoanelor neasigurate. După ce afecţiunea nu mai pune în pericol viaţa
pacientului acesta va opta fie pentru plata perioadei de internare ulterioare fie
pentru externare şi tratament în ambulatoriu contra cost.
- În cazul că pacientul solicită internare la cerere sau beneficiază de

condiţii de cazare deosebite, poate plăti integral sau parţial internarea.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
 psihică:
- se dau informaţii clare despre necesitatea internării pacientului, oferite
acestuia sau aparţinătorilor.
 fizică:
- se ajută pacientul să se dezbrace şi să adopte poziţiile necesare pentru
evaluarea stării de sănatate (consultaţiei medicale) sau acordarea tratamentelor şi
îngrijirilor de urgenţă, comunicând cu acesta în permanenţă şi asigurând
intimitatea.
C. 4 APLICĂ TEHNICI DE ÎNGRIJIRE ŞI INVESTIGAŢIE
- se măsoară şi se notează funcţiile vitale ale pacientului ( Respiraţiile, Pulsul

arterial, Tensiunea arterială)
- se măsoară masa corporală şi înălţimea pacientului;
- se recoltează o probă de sânge, o probă de urină , la indicaţia medicului şi, se
efectuează o electrocardiogramă.
Dacă se decide internarea bolnavului intr-o secţie de specialitate a spitalului,
asistenta de la UPU sau de la biroul de internări va lua legătura cu asistenta şefă
de la secţia respectivă, care va organiza preluarea pacientului.
Dacă pacientul refuză internarea, acesta va da o declaraţie pe propria sa

răspundere de asumare a riscurilor ce decurg din refuzul internării
1.3 PRIMIREA BOLNAVILOR INTERNAŢI ŞI REPARTIZAREA LOR ÎN
SECŢIA CU PATURI
De la serviciul de internare, bolnavul este condus la secţia de specialitate

indicată de medicul care a efectuat internarea. Aici, medicul şef de secţie sau în
lipsa acestuia un alt medic, hotărăşte salonul unde va fi internat bolnavul, ţinând
cont de diagnostic, de stadiul şi gravitatea bolii şi de sex.
ETAPE DE EXECUTIE
1. Primirea bolnavului de către asistenta şefă a secţiei:
Asistenta şefă:
- înregistrează datele de identitate de pe F.O. în registrul de internări-ieşiri a secţiei
( se face înregistrare electronică, în baza de date a secţiei);
- notează pe F.O. numărul de înregistrare din acest registru;
- completează o anexă la foaia de alimentaţie (care a fost trimisa anterior la
blocul alimentar) pentru ca noul sosit sa primească alimentaţia din ziua internării
sale;
- predă bolnavul asistentei de salon;
2. Predarea bolnavului către asistenta de salon:
- asistenta de salon conduce bolnavul în salonul indicat unde îi face cunoştinţă cu
ceilalţi bolnavi din salon;
- îl ajută să îşi aşeze obiectele personale în noptieră;
- îl conduce pe bolnav pentru a-i arata secţia (daca bolnavul nu da semne de
oboseală) prezentându-i cabinetul asistentelor, sala de tratamente, sala de mese şi
grupul sanitar;
- aduce la cunoştinţa bolnavului Regulamentul de ordine interioară al secţiei pe
care bolnavul îl va citi singur sau îi va fi citit de către asistentă după ce bolnavul a
fost instalat in pat;
- i se va explica bolnavului ce are de făcut in vederea recoltării produselor pentru
analizele de laborator şi pregătirea pentru investigaţii;
3. Întocmirea condicii de evidenţă a mişcării bolnavilor în secţie:

 asistenta şefă a secţiei:
- asigură în condica de intrare-ieşire a secţiei evidenţa bolnavilor internaţi
zilnic;
- totalizează datele primite de la celelalte asistente care raportează numărul
bolnavilor din saloanele lor şi numărul paturilor libere;
Condica de intrare-ieşire a secţiei are următoarele rubrici:
- număr curent
- numele şi prenumele bolnavului
- numărul foii de observaţie
- datele internării
- numărul salonului
- diagnosticul medical
- data externării
- starea bolnavului la externare
Datele totalizate privind numărul de paturi libere şi numărul de bolnavi din
secţie, sunt comunicate zilnic serviciului de „Internări”.
Foile de observaţie a bolnavilor, se păstrează într-o mapă, pentru fiecare salon
în parte.
După externarea bolnavului, F.O. se păstrează în arhiva secţiei sau a spitalului
în ordinea plecării/ieşirii bolnavilor.
Completarea datelor generale ale F.O. şi a documentelor de mişcare ale

bolnavilor:
F.O. este dosarul bolnavului pentru perioada internării sale.

 F.O. este un document medico-legal, ştiinţific şi de gestiune, constituind un
instrument necesar activităţii personalului sanitar deoarece ea sintetizează
riguros, ştiinţific, datele examenului clinic, a examinării paraclinice,
evoluţie şi tratament.
 F.O este completată de către medici;
 Anexă la F.O. este FOAIA DE TEMPERATURĂ (anexa );
 Foaia de temperatură este completată de asistenta medicală
După înregistrarea bolnavului, se va completa partea generala în F.O.
La spital, bolnavul poate fi internat pe baza Biletului de internare sau a

Biletului de trimitere.
Externarea bolnavului se face pe baza Biletului de externare / Scrisorii

medicale. Spitalul poate interna bolnavi şi prin transfer de la un spital la altul,
fiind necesar să se completeze un Bilet de transfer.
1.4 ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA EXTERNĂRII SAU

TRANSFERĂRII UNUI BOLNAV:
Se vor aduna toate documentele necesare pentru întocmirea epicrizei (bilanţul

internării) şi pentru completarea biletului de ieşire sau de transfer, de către medic.
ETAPE DE EXECUTIE:
 pregătirea pentru externarea bolnavului:
- se pregăteşte documentaţia necesară pentru medic;
- se înştiinţează familia privind transferul sau externarea bolnavului;
 pregătirea psihică a bolnavului pentru externare sau transfer:
- se informează bolnavul despre oportunitatea deciziei de externare sau transfer
- se instruieşte bolnavul privind: tratamentul prescris la externare, regimul
alimentar, conduita în continuare după transfer
 notarea în condica secţiei a externării sau a transferului:
- se comunică asistentei şefe decizia luata de medic, de externare sau transfer a
bolnavului
- se notează externarea în registrul de intrări-ieşiri
- se scoate din evidenţa foii de alimentaţiei şi a condicii de medicamente
 pregătirea fizică a bolnavului pentru externare sau transfer:
- se administrează medicaţia prescrisă pentru ziua respectivă
- se ajută bolnavul să îşi preia hainele de la magazie în schimbul bonului de
predare şi să predea hainele de spital (dacă este cazul)
 transportul bolnavului transferat:
- bolnavul transferat va fi însoţit pană la secţia sau spitalul la care urmează să fie
internat;
- se recuperează inventarul spitalului în care a fost internat (pătura, perna,
cearceaf)
Asistenta va însoţi bolnavul pană la poarta spitalului în caz de externare, sau
până în secţia în care va fi transferat.
1.5 ORGANIZAREA ŞI LUAREA MĂSURILOR CORESPUNZĂTOARE,

ÎN CAZ DE DECES AL UNUI BOLNAV INTERNAT:
ETAPE DE EXECUTIE:
 pregătirea documentaţiei:
- se pregătesc documentele (F.O. si analizele) pentru întocmirea epicrizei şi a
referatului de deces;
- se completează biletul de trimitere a cadavrului, la secţia de prosectură (morga);
 anunţarea administraţiei:
- se anunţă administraţia spitalului pentru a fi înştiinţaţi aparţinătorii (familia);
 transportarea cadavrului:
- transportarea cadavrului se efectuează în linişte şi cu grijă faţa de ceilalţi bolnavi
din secţie, cu patul rulant, cadavrul fiind acoperit în întregime cu un cearşaf;
- efectele decedatului se păstrează pe baza de inventar şi se vor preda
aparţinătorilor;
 scoaterea bolnavului decedat, din evidenţa secţiei:
- bolnavul decedat va fi scos din evidenţa secţiei (foaia de alimentaţie, condica de
medicamente, condica de internări-ieşiri a secţiei);
PRECIZARE: Toate documentele privind evidenţa şi mişcarea bolnavilor, vor fi

corect completate şi în concordanţă cu datele reale.
1.6 PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI
În secţiile cu paturi sarcinile de serviciu se transmit de la un schimb la

altul, prin predarea si preluarea serviciului.
Predarea serviciului se face în scris la sfârşitul activităţii personalului care

urmează sa iasă din tură dar şi verbal, transmiţându-se informaţiile pentru
fiecare bolnav în parte.
Predarea serviciului în scris se face prin consemnarea într-o condică

specială, a indicaţiilor medicului şi a constatărilor personale ale asistentei
medicale, referitor la fiecare bolnav din salon. În final raportul de predare este
semnat de ambele asistente.
ETAPE DE EXECUŢIE
 predarea în scris a datelor privitoare la fiecare bolnav:
Se vor nota:
 data şi ora schimbului,

 nr. salonului, nr. patului, numele şi prenumele bolnavului,
 diagnosticul, starea lui în timpul serviciului, manifestările deosebite,
 tratamentul şi ora exactă de efectuare a acestuia,
 ce trebuie să se urmărească la bolnav în mod special,
 sarcinile legate de recoltările produselor biologice/patologice pentru
laborator, investigaţii etc.
 semnăturile de predare-preluare a serviciului.
 predarea verbală pentru fiecare bolnav:

 sunt prezentate in mod special, cazurile noi si cazurile problema
 se scot în evidenţă concret, precis, sarcinile ce ii revin asistentei în
legătură cu unele recoltări sau pregătiri a bolnavului pentru investigaţii,
etc.
PRECIZĂRI:
1. Pentru ca predarea serviciului sa se facă verbal la patul bolnavului, unde se

pot da informaţii suplimentare, asistenta care termină serviciul, trebuie să-şi
aştepte schimbul în secţie.
2. În cazul în care in mod accidental schimbul nu soseşte, asistenta nu părăseşte

serviciul, decât după ce a anunţat asistenta şefa şi medicul de garda şi i s-a
asigurat înlocuitor.
FIŞA Nr. 1.1. INTERNAREA PACIENTULUI
C 1. OBIECTIVELE PROCEDURII
- Primirea şi internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea la
UPU (unitatea de primiri urgenţe).
- Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacientul sau /şi aparţinătorii
- Obţinerea de informaţii despre starea de sănătate trecută şi prezentă
( anamneza)
C. 2 PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Registrul de intrări al UPU
- Foaia de observaţie clinică ( completată de medic),
- Planul de îngrijire (completat de asistentul medical)
- Documentele pacientului (vezi Anexa 1)
- Materiale şi instrumente pentru măsurarea funcţiilor vitale şi
vegetative şi pentru examenul fizic: termometru, tensiometru, stetoscop,
spatulă linguală, sursă de lumină, recipient, recipient pentru colectarea urinei.
ANEXA 1
DOCUMENTE NECESARE PENTRU INTERNARE - DOVADA

CALITĂŢII DE ASIGURAT
- pentru copii preşcolari –copie după certificatul de naştere;
- pentru elevi –copie după certificatul de naştere sau adeverinţa de elev;
- pentru persoanele între 18-25 ani care urmează cursurile unei

şcoli/universităţi- adeverinţa de la instituţia unde învaţă;
- pentru persoanele încadrate într-o instituţie/întreprindere – adeverinţă
de salariat de la locul de muncă, în care să se specifice calitatea de angajat şi
documentele prin care se face plata asigurărilor:
- pentru pensionari, veterani de război, persoane cu handicap – cuponul

de pensie;
- pentru persoanele aflate în întreţinerea altor persoane – adeverinţa de

la locul de munca al întreţinătorului în care să specifice numele persoanelor
aflate în ţntreţinere;
- în cazul soţiei sau soţului, dacă partenerul este asigurat, se va aduce

dovada de asigurare a soţului,/soţiei şi o copie după certificatul de căsătorie;
- pentru persoanele aflate într-o formă de protecţie socială se va aduce o

copie după documentul respectiv care atestă că este cuprins într-o formă de
protecţie socială;
- pentru cetăţenii străini din statele membre ale Uniunii Europene /

Spaţiul Economic European, - cardul european de asigurări sociale de sănătate
în perioadă de valabilitate;
- Formularele Europene 112 emise în Baza Regulamentului CEE nr

1408/1971
- Bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist;
- Actul de identitate a pacientului;
- Persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat, cele care sunt

victime ale unui accident rutier sau agresiuni sunt obligate sa suporte integral
cheltuielile de spitalizare;
- Pentru situaţiile de Urgenţă, spitalul va oferi îngrijiri medicale şi

persoanelor neasigurate. După ce afecţiunea nu mai pune în pericol viaţa
pacientului acesta va opta fie pentru plata perioadei de internare ulterioare fie
pentru externare şi tratament în ambulatoriu contra cost.
- În cazul că pacientul solicită internare la cerere sau beneficiază de

condiţii de cazare deosebite, poate plăti integral sau parţial internarea.
C. 3 PREGĂTIREA PACIENTULUI
 psihică:
- se dau informaţii clare despre necesitatea internării pacientului, oferite
acestuia sau aparţinătorilor.
 fizică:
- se ajută pacientul să se dezbrace şi să adopte poziţiile necesare
pentru evaluarea stării de sănatate (consultaţiei medicale), comunicând cu
acesta în permanenţă şi asigurând intimitatea.
C. 4 APLICĂ TEHNICI DE ÎNGRIJIRE ŞI INVESTIGAŢIE

- se măsoară şi se notează funcţiile vitale ale pacientului ( Respiraţiile,
Pulsul arterial, Tensiunea arterială)
- se măsoară masa corporală şi înălţimea pacientului;
- se recoltează o probă de sânge, o probă de urină , la indicaţia medicului şi,
se efectuează o electrocardiogramă.
Dacă se decide internarea bolnavului intr-o secţie de specialitate a

spitalului, asistentaa de la UPU sau de la biroul de internări va lua legătura cu
asistenta şefă de la secţia respectivă, care va organiza preluarea pacientului.
Dacă pacientul refuză internarea, acesta va semna pe propria răspundere.

PRIMIREA BOLNAVILOR INTERNATI SI REPARTIZAREA LOR IN
SECȚIA CU PATURI
De la serviciul de internare, bolnavul este condus la sectia de specialitate

indicata de medicul care a efectuat internarea. Aici, medicul sef de sectie sau in
lipsa acestuia un alt medic, hotaraste salonul unde va fi internat bolnavul, tinand
cont de diagnostic, de stadiul si gravitatea bolii si de sex.
ETAPE DE EXECUTIE
Primirea bolnavului de catre asistenta sefa a sectiei:
- asistenta sefa inregistreaza datele de identitate de pe F.O. in registrul de
internari-iesiri a sectiei; noteaza de pe F.O. numarul de inregistrare din acest
registru;
- completeaza o anexa la foaia de alimentatie (care a fost trimisa anterior la
blocul alimentar) pentru ca noul sosit sa primeasca alimentatia din ziua
internarii sale;
- preda bolnavul asistentei de salon;
Predarea bolnavului catre asistenta de salon:
- asistenta de salon conduce bolnavul in salonul indicat unde ii face cunostinta
cu ceilalti bolnavi din salon;
- il ajuta sa isi aseze obiectele personale in noptiera;
- il conduce pe bolnav pentru a-i arata sectia (daca bolnavul nu da semne de
oboseala) prezentandu-i cabinetul asistentelor, sala de tratamente, sala de mese
si grupul sanitar;
- ii aduce la cunostinta bolnavului regulamentul de ordine interioara al sectiei pe
care bolnavul il va citi singur sau ii va fi citit de catre asistenta dupa ce bolnavul
a fost instalat in pat;
Intocmirea condicii de evidență a mișcării bolnavilor in sectie:

- asistenta sefa a sectiei asigura in condica de intrare-iesire a sectiei evidenta
bolnavilor internati zilnic; totalizeaza datele primite de la celelalte asistente care
raporteaza numarul bolnavilor din saloanele lor si numarul paturilor libere;
Condica de intrare-iesire a sectiei are urmatoarele rubrici:
- numar curent
- numele si prenumele bolnavului
- numarul foii de observatie
- datele internarii
- numarul salonului
- diagnosticul
- data externarii
numarul salonului
- diagnosticul
- data externarii
- starea bolnavului la externare
Datele totalizate privind numarul de paturi libere si numarul de bolnavi din sectie,
sunt comunicate zilnic serviciului de „Internari”. Foile de observatie a bolnavilor,
se pastreaza intr-o mapa, pentru fiecare salon in parte. Dupa externarea
bolnavului, F.O. se pastreaza in arhiva sectiei sau a spitalului in ordinea
plecarii/iesirii bolnavilor.
Completarea datelor generale ale F.O. si a documentelor de miscare ale

bolnavilor:
F.O. este dosarul bolnavului pentru perioada internarii sale.
F.O. este un document medico-legal, stiintific si de gestiune, constituind un

instrument necesar activitatii personalului sanitar deoarece ea sintetizeaza
riguros, stiintific, datele examenului clinic, a examinarii paraclinice, evolutie si
tratament.
Dupa inregistrarea bolnavului, i se va completa acestuia, partea generala in F.O.

La spital bolnavul poate fi internat pe baza biletului de internare sau a biletului de
trimitere. Externarea bolnavului se face pe baza biletului de externare. Spitalul poate
interna bolnavi si prin transfer de la un spital la altul, fiind necesar sa se completeze
un bilet de transfer.
ORGANIZAREA SI EFECTUAREA EXTERNARII SAU TRANSFERARII

UNUI BOLNAV:
Se vor aduna toate documentele necesare pentru intocmirea epicrizei (bilantul

internarii) si pentru completarea biletului de iesire sau de transfer, de catre medic.
ETAPE DE EXECUTIE
1. Pregatirea pentru externarea bolnavului:
- se pregateste documentatia necesara pentru medic;
- se instiinteaza familia privind transferul sau externarea bolnavului;
2. Pregatirea psihica a bolnavului pentru externare sau transfer:
- se informeaza bolnavul despre oportunitatea deciziei de externare sau transfer
- se instruieste bolnavul privind:
 tratamentul prescris la externare
 regimul alimentar
 conduita in continuare dupa transfer
3. Notarea in condica sectiei a externarii sau a transferului:
- se comunica asistentei sefe decizia luata de medic, de externare sau transfer a

bolnavului
- se noteaza externarea in condica

- se scoate din evidenta alimentatiei si a condicii de medicamente
4. Pregatirea fizica a bolnavului pentru externare sau transfer:
- se administreaza medicatia prescrisa pentru ziua respectiva;
- se ajuta bolnavul sa isi preia hainele de la magazie in schimbul bonului si sa

predea hainele de spital
5. transportul bolnavului transferat:
- bolnavul transferat va fi insotit pana la sectia sau spitalul la care urmeaza sa fie
internat
- se recupereaza inventarul spitalului in care a fost internat (patura, perna, cearceaf)
PRECIZARE
Asistenta va insoti bolnavul pana la poarta spitalului in caz de externare, sau pana
in sectia in care va fi transferat.
Organizarea si luarea masurilor corespunzatoare, in caz de deces al unui

bolnav internat:
ETAPE DE EXECUTIE
1. pregatirea documentatiei:
- se pregatesc documentele (F.O. si analizele) pentru intocmirea epicrizei si a

referatului de deces;
- se completeaza biletul de trimitere a cadavrului, la sectia de prosectura (morga);
2. anuntarea administratiei:
- se anunta administratia spitalului pentru a fi instiintati apartinatorii (familia);
3. transportarea cadavrului:
- transportarea cadavrului se efectueaza in liniste si cu grija fata de ceilalti bolnavi din

sectie;
- efectele decedatului se pastreaza pe baza de inventar si se vor preda apartinatorilor;
4. scoaterea bolnavului decedat, din evidenta sectiei:
- bolnavul decedat va fi scos din evidenta sectiei (foaia de alimentatie, condica de

medicamente, condica de internari-iesiri a sectiei);
PRECIZARE
Toate documentele privind evidenta si miscarea bolnavilor, vor fi corect completate si

in concordanta cu datele reale.
Cap. 2.3 SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP ÎN CAZUL BOLNAVULUI
IMOBILIZAT
Schimbarea cămăşii de noapte

Obiectivele procedurii
- Menţinerea stării de igiena şi confort
- Prevenirea escarelor de decubit
- Creşterea demnităţii pacientului
- Păstrarea identităţii
Pregătirea materialelor:
- Cămaşa de noapte încălzită
- Cuvertură
- Pudra de talc
- Sac pentru lenjeria murdară
- Mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului:
a) psihică
- se informează pacientul şi explicaţi-i necesitatea procedurii
- se explică pacientului cum poate participa la procedură
b) fizică
- se asigură intimitatea şi respectaţi pudoarea
- se întreabă pacientul dacă are nevoie de ploscă sau urinar înainte de
procedură
EFECTUAREA PROCEDURII
- se aşază lenjeria curată pe un scaun în apropierea patului
- se obţine informaţii despre posibilităţile de mobilizare a pacientului
- se explică procedura
- se pliază pătura la picioarele pacientului
- se înveleşte pacientul cu o cuvertură încălzită
- se spală mâinile
A. La bolnavul care se poate ridica în poziţie şezândă
a) Dezbrăcarea cămăşii
- se ridică şezutul pacientului şi se trage în sus cămaşa
- se ridică apoi pacientul în poziţie şezândă dacă este posibil
- se rulează cămasa până la ceafă şi treceţi cămaşa peste cap
- se scot mînecile mânecile prin coborârea braţelor
- se introduce cămaşa murdară în sacul de rufe
- se observă punctele de sprijin
- se pudrează cu talc
b) Îmbrăcarea cămăşii
- se rulează cămaşa curată de la poale către guler
- se rulează pe rând fiecare mânecă şi îmbrăcaţi braţele
- se trece cămaşa curată şi caldă deasupra capului lăsând-o să alunece până
lângă
şezut
- se ridică şezutul şi întindeţi bine cămaşa
- se încheie nasturii
- se întinde şi fixaţi bine cearşaful de pat
B. La bolnavul care nu se poate ridica schimbarea se face de către doua
persoane:
a) Dezbrăcarea cămăşii
- se ridică şezutul introducând mâinile sub regiunea fesieră şi se trage cât mai
mult cămaşa spre regiunea lombară
- se întoarce pacientul cu blândeţe în decubit lateral şi se strînge cămaşa până
la axilă
- se readuce pacientul în decubit dorsal, apoi decubit lateral de partea opusă şi se
strânge cămaşa
- Readuceţi pacientul în decubit dorsal, ridicaţi uşor umerii şi trageţi cămaşa
peste cap
- se dezbracă braţele
- se introduce cămaşa murdară în sac
b) Îmbrăcarea cămăşii
- se rulează cămaşa de la poale spre guler
- se rulează pe rând fiecare mânecă şise îmbracă braţele
- se ridică capul şi umerii pacientului şi treceţi cămaşa peste cap
- se întoarce cu blândeţe pacientul în decubit lateral şi se întinde cămaşa
- se readuce pacientul în decubit dorsal şi apoi decubit lateral de partea opusă
şi
procedaţi la fel
- se aşază pacientul în decubit dorsal, ridicaţi şi întindeţi bine cămaşa şi
încheiaţi nasturii
- se întinde şi se fixează bine cearşaful de pat
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- se aşază pacientul în poziţie comodă (sau recomandată de medic)
- se observă faciesul pacientului, măsuraţi pulsul
- se ăntreabă pacientul dacă este obosit sau dacă are dureri
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- se îndepărtează învelitoarea şi acoperiţi pacientul cu pătura
- se îndepărtează sacul cu lenjerie murdară
- se îndepărtează mănuşile şi spalaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Se notează:
- procedura, data, ora
- orice observaţie legată de starea şi reacţia pacientului
EVALUAREA PROCEDURII
- Schimbarea s-a făcut fără incidente
- Pacientul exprimă starea de confort, nu are dureri
- Nu se observă modificări la nivelul tegumentelor
Incidente
- pacientul prezintă eritem la nivelul punctelor de sprijin
- aplicaţi pudră de talc
- schimbaţi poziţia pacientului
- pacientul reclamă manevre brutale şi oboseală, dureri
- liniştiţi pacientul, rămâneţi o vreme lunga el
- administraţi un calmant dacă medicul recomandă
- lenjeria nu este bine întinsă, pacientul acuză jenă
- se reaşează patul după schimbarea lenjeriei, se întind bine cearşafurile
Observaţii:
- dacă bolnavul este inconştient, folosiţi o bluză de pijama care să nu
ajungă sub regiunea fesieră a acestuia
- după schimbarea lenjeriei de corp se aşază pe pat aleză şi muşama
IMAGINI PATURI
Pat de spital electric
Pat spital ATI
PAT SPITAL ELECTRIC
PAT SPITAL PLIABIL
PAT SPITAL RABATABIL
PAT SPITAL HIDRAULIC

Schimbarea lenjeriei – pat fără bolnav
Plierea lenjeriei în armonică
Pat pregătit pentru bolnav

2.4 CAPTAREA DEJECȚIILOR BOLNAVILOR IMOBILIZAȚI
Scop: observarea caracterelor fizice ale dejectiilor fiziologice si

patologice pentru descoperirea modificarilor lor patologice, in vederea stabilirii
diagnosticului.
CAPTAREA URINEI
Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face in urinare (recipiente

confectionate din metal emailat, sticla sau material plastic), cu deschizatura
diferita: pentru barbati in forma de tub, pentru femei mai scurta si latita (fig. 15).
Fig. 15 - Urinar:
a - pentru femei; b - pentru barbati
- golirea vezicii urinare la pacientul imobilizat
- măsurarea cantităţii de urină eliminată pe 24 ore (diureza)
- observarea aspectului urinii
- recoltarea de urină pentru examinare
Pregătirea materialelor
- paravan
- ploscă sau urinar
- hârtie igienică
- materiale pentru toaleta locală (dacă este cazul)
- muşama şi aleză pentru protecţia patului
- materiale pentru spălarea mâinilor pacientului
- mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
a) psihică:
- se încurajează pacientul să-şi învingă jena şi să solicite plosca sau urinarul
când are nevoie
- se asigură pacientul că-i va fi respectată pudoarea
b) fizică:
- se izolează pacientul cu un paravan
- se aşează pacientul într-o poziţie adecvată care să-i permită evacuarea.
Efectuarea procedurii:
1. La pacientul în stare gravă, care necesită ajutor
- se îmbrăcă mănuşi de unică folosinţă
- se ridică pătura
- se protejează patul cu muşama şi aleză
- se dezbracă partea inferioara a corpului (dacă este cazul)
- se încălzeşte plosca sau urinarul prin clătire cu apă caldă şi se usucă prin
ştergere cu hârtie igienică
- se introduce plosca sub pacient sau se aşază urinarul între coapsele
pacientului
 La pacienţii de sex masculin, penisul se introduce în urinar
sau se orientează
spre plosca (bazinet)
- se lasă pacientul câteva minute singur
- se îndepărtează plosca sau urinarul
- se ajută pacientul să-şi spele mâinile.
Îngrijirea pacientului
- pacientul sa se îmbrace (daca este cazul)
- se aşază pacientul într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată
- se întinde lenjeria de corp şi de pat
- se îndepărtează aleza dacă s-a umezit şi se înlocuieşte
Reorganizarea locului de muncă
- se îndepărtează paravanul
- se îndepărtează plosca sau urinarul în vederea golirii
- se măsoară cantitatea şi se observă aspectul după care se goleşte şi se
clăteşte plosca sau urinarul
Notarea procedurii
- se notează cantitatea, culoarea şi aspectul, întreruperea jetului, eventualele
senzaţii neplăcute (jenă, usturime)
Dupa utilizare, urinarele se golesc imediat, se spala cu apa calda in jet, cu

sapun si se dezinfecteaza.
CAPTAREA MATERIILOR FECALE
- Asigurarea intimităţii pacientului imobilizat în vederea eliminării asistate a
materiilor fecale
- paravan
- bazinet (ploscă)
- materiale pentru efectuerea toaletei (lighean, apă, săpun)
- hârtie igienică
- materiale pentru spălarea mâinilor pacientului
- muşama, aleză
a) psihică:
- se încurajează pacientul să-şi învingă jena şi să solicite plosca atunci când are
nevoie
- se asigură pacientul că i se va respecta pudoarea şi intimitatea
- se stabileşte cu pacientul un orar (de ex. dimineaţa şi seara)
b) fizică:
- se aşază pacientul într-o poziţie adecvată
- se îmbrăcă mânuşile de unică folosinţă
- se ridică pătura şi se protejează patul cu aleză şi muşama
- se dezbrăcă pacientul de la brâu în jos
- se încălzeşte bazinetul metalic prin clătire cu apă caldăşi se usucă prin
ştergere cu hârtie igienică
- se asigură confortul psihic prin ridicarea capătului cefalic al patului dacă
starea pacientului o permite
- se aşază muşamaua sub bazinul pacientului
- se invită pacientul să se ridice sprijinindu-se pe coate şi plante
- se introduce o mână pe sub mijlocul pacientului pentru a-l susţine
- se introduce plosca/bazinetul sub pacient cu cealaltă mână şi se asigura că
este bine aşezat
- se solicită ajutorul unei alte persoane pentru ridicarea pacientului dacă starea
nu-i permite să participe
- la pacienţii de sex masculin penisul este orientat în bazinet
- se acoperă pacientul pană termina actul defecării
- se lasă pacientul singur pentru un timp
- se oferă pacientului hârtie igienica după defecare, dacă starea acestuia o
permite
- se îndepărtează bazinetul/plosca, acoperind-o cu un material impermeabil
- se efectuează la nevoie toaleta regiunii perianale pe alt bazinet special pregătit
- se oferă apă, săpun şi prosop pacientului pentru spălarea mâinilor dacă a
folosit
hârtie igienică
- se îndepărtează muşamaua
- se coboară capătul cefalic al patului până la o poziţie comodă pentru pacient
- se verifică lenjeria de pat şi de corp să nu fie umedă sau cutată
- se ajută pacientul să îmbrace pantalonul de pijama
- se aşază pacientul în poziţie comodă
- se îndepărtează paravanul şi aerisiţi salonul
- se îndepărtează materialele utilizate , se golesc şi se curăţă
Notarea procedurii
- se notează cantitatea eliminată în foaia de temperatură şi eventuale aspecte
patologice ale scaunului (culoare, formă, prezenţa sângelui, puroiului, mucusului),
prezenţa durerii
•se anunţă sau se prezintă medicului la vizită, scaunul cu aspect modificat
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate
- Scaunul eliminat de pacient prezintă aspect şi consistenţă normale
- Pacientul prezintă stare de confort
Rezultate nedorite:
Pacientul/clientul nu poate elimina (prezintă constipaţie)
CAPTAREA SPUTEI
- prevenirea răspândirii infecţiei
- observarea aspectului sputei
- recoltare pentru examene de laborator
- pahar conic gradat, scuipătoare sau cutie sterilă
- soluţie dezinfectantă (pentru inactivarea germenilor)
- şerveţele de hârtie
a) psihică:
- se explică pacientului importanţa colectării sputei pentru prevenirea răspândirii
infecţiei şi protecţiei mediului
- se informează pacientul să nu înghită sputa
, sa nu o imprastie, sa nu o scuipe in batista,

servetele de hartie, ci numai in vasul pe care-l primeste
in acest scop.
- Scuipatoare
b) fizică:
- se apotează uşor toracele şise roagă pacientul să tuşească pentru a se desprinde
mai
uşor secreţiile
-se spală mâinile şi se îmbrăcă mănuşi de unică folosinţă
- se oferă pacientului scuipătoarea sau vasul colector în care s-a pus soluţie
dezinfectantă, cu excepţia situaţiilor în care se urmăreşte recoltarea pentru
examene de laborator
- se instruieşte pacientul să elimine sputa numai în colectorul primit şi să nu
arunce
pe jos, să nu scuipe în batistă, să acopere vasul de fiecare dată, să nu pună alte
resturi
- se schimbăscuipătoarea de cel puţin 2 ori pe zi sau de câte ori este nevoie
- se ajută pacientul imobilizat să-şi clătească gura cu apă pentru a îndepărta
senzaţia de greaţă oferindu-i şervetele de hârtie pentru a se şterge
- se sfătuieşte pacientul să stea într-o poziţie care să faciliteze o mai bună

respiraţie şi eliberarea căilor respiratorii

-se îndepărtează conţinutul scuipătorii după ce se observă aspectul, culoarea,
cantitatea
- se vor respecta cu stricteţe precauţiunile universale pentru prevenirea
transmiterii
infecţiilor
- după golire, colectoarele sunt spălate cu apă rece apoi cu apă caldă folosind o
perie ţinută în soluţii dezinfectante
- scuipătorile se păstrează în locuri izolate şi se sterilizează corect în vederea
folosirii
Notarea procedurii
Se notează:
- cantitatea (măsurată cu paharul gradat) dacă este necesar
- culoarea, forma şi compoziţia (roşie, roz, brună, spumoasă, purulentă).
CAPTAREA VĂRSATURILOR
• evitarea murdăririi lenjeriei
• evitarea aspirării conţinutului gastric în căile respiratorii
- 2 tăviţe renale curate, uscate
- muşama
- aleză
- pahar cu apă
- şerveţele de hârtie, prosop
a) psihică:
- se încurajează pacientul să respire adânc pentru a reduce puţin senzaţia de
vomă
b) fizică:
- se ridică pacientul în poziţie şezând dacă starea permite sau se aşează în
decubit, cu capul întors într-o parte cu un prosop sau o aleză sub cap
- se îndepărtează proteza dentară dacă există
- se susţine cu o mână fruntea pacientului iar cu cealaltă tăviţa renală sub bărbie
sau lângă faţa pacientului în funcţie de poziţie
- se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura şi colectaţi într-o
taviţă renală curată
- se şterge gura pacientului cu un şerveţel sau i se oferă şerveţelul dacă starea
permite
- se ajută să se aşeze într-o poziţie comodă
- se supraveghează atent pacientul aşezat în decubit să nu-şi aspire conţinutul
stomacal dacă vărsătura se repetă
- Îndepărtaţi tăviţa renală din salon
- Goliţi, spălaţi şi dezinfectaţi tăviţa (dacă nu este nevoie să păstraţi
conţinutul)
- Spălaţi mâinile
Notarea procedurii
Se notează:
- data, ora
- conţinutul (mucos, alimentar, bilios, fecaloid, sânge)
- cantitatea, mirosul
- simptome premergătoare
- alte acuze ale bolnavului
Observaţii
- Senzaţia de vomă se menţine, vărsătura se repetă- se sfătuieşte pacientul să
respire adânc
- Nu se dă aceeaşi tăviţă care conţine voma deoarece simpla vedere declanşează
reflexul de vomă
- se anunţă medicul dacă vărsătura conţine sânge, resturi de medicamente sau
alimente
2.5 OBSERVAREA POZITIEI BOLNAVULUI
2.5 OBSERVAREA POZIŢIEI BOLNAVULUI ÎN PAT
În funcţie de starea generală a pacientului, de boala de bază sau de

postură în scop terapeutic, poziţia luată de pacient în pat, poate fi:
Poziţia activă:
- bolnavul se mişcă singur,
- are forţa fizică păstrată,
- se autoserveşte, se autoîngrijeşte
- poziţia în pat este aceea a unui om sănătos (nu are nevoie de ajutor ).
Poziţia pasivă:
- bolnavul este lipsit de forţă fizică, este adinamic;
- nu se poate deplasa autoîngriji sau autoservi
- are nevoie de ajutor pentru mişcare şi schimbarea poziţiei.
Poziţia forţată:
- bolnavul are o poziţie neobişnuită ( inadecvată), impusă de boală sau de

necesitatea efectuării unei investigaţii sau a unui tratament.
Poziţia forţată poate fi:
- determinată de afecţiunea de bază (ex: în tetanos bolnavul stă în “cocoş de

puşcă”, în meningită , bolnavul stă în “cocoş de puşcă”);
- ca o reacţie de apărare a organismului (in crizele dureroase de ulcer - poziţia

“ghemuit” sau în colica biliară)
- ca măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei in

cazul tromboflebitei)
- ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie=condiţie esenţiala a

tratamentului)
- alte poziţii fortate:
o poziţia de ortopnee cu trunchiul şi capul ridicat – în afecţiuni

cardiace şi respiratorii;
o în pleurite şi în fracturi, bolnavul se simte bine stând pe partea
opusă afecţiunii, cea sănătoasă;
o în pleurezii cu mult lichid, pacientul stă pe partea bolnavă;
o poziţia terapeutică, determinată de folosirea utilajului auxiliar al
patului pentru vindecare (tratamentul fracturilor cu ajutorul
aparatelor de extensie)
Poziţiile forţate pot active sau pasive.
Tipuri de poziţie în pat:
Indiferent de postura activă, pasivă sau forţată, pacientul adoptă în pat

următoarele poziţii:
1. Decubit dorsal
a. Bolnavul este culcat pe spate, cu faţa in sus, fără pernă (este indicată după
puncţie lombară, în unele afecţiuni ale coloanei vertebrale etc.).
b. Bolnavul este culcat pe spate, cu o perna subţire (anemii posthemoragice,
afecţiuni cerebrale etc.).
c. Bolnavul este culcat pe spate, cu faţa în sus şi cu două perne (poziţia
obişnuită, folosită de majoritatea pacienţilor).
Observaţii:
 în caz de menţinere îndelungată a acestei poziţii pot apărea dureri

lombare ( se previn prin susţinerea zonei cu o pernă moale sau un
sul subţire)
2. Decubit lateral (drept sau stâng)
- bolnavul este culcat pe o parte (dreapta sau stânga) cu o pernă sub cap,
- membrul inferior care este în contact cu suprafaţa patului este întins, iar
celălalt îndoit şi spatele sprijinit cu o pernă sau un sul (indicată în pleurezii,
meningite etc.);
- ambele membrele inferioare pot fi întinse sau flectate uşor.

Această poziţie este adoptată de:
- pacienţi cu deficit motor (pareză, hemiplegie);
- pacienţi cu fracturi;
- pacienţi operaţi (intervenţii pe torace, intervenţii renale)
- pacienţi cu pleurezie, cu meningită;
- pacienţi pregătiţi pentru puncţia lombară;
Alte indicaţii:
- pentru efectuarea toaletei pacientului la pat;
- pentru schimbarea lenjeriei
- pentru administrarea supozitoarelor;
- pentru efectuarea clismelor.
3. Decubit ventral
- bolnavul este culcat pe abdomen,
- capul este întors într-o parte şi aşezat pe o pernă subţire;
- braţele de-a lungul corpului, sau flectate şi aşezate la stânga şi la dreapta

capului, cu partea palmară pe suprafaţa patului şi degetele în extensie
- sub glezne se aşază un sul (indicată la bolnavii inconştienţi, la cei cu escare ale
regiunii sacrate, paralizii etc.).
Indicaţii:
- pacienţii cu escare întinse;
- paralizia unor grupe musculare;
- intervenţii chirurgicale pe coloana vertebrală;
- pentru drenarea unor colecţii purulente.

4. Poziţia şezând.
a. şezând în pat:
Realizare:
- trunchiul realizează un unghi de 90° cu membrele inferioare, prin ridicarea

somierei articulate.
- gambele sunt în semiflexie pe coapse, sub genunchi se plasează un sul, iar

la picioarele bolnavului se plasează sprijinitorul.
- sub braţe se asază câte o pernă;
- preventiv, pentru tulburările cutanate, se aşază sub regiunea sacrală un

colac de cauciuc.
Indicaţii: la bolnavii dispneici, în perioada crizelor de astm bronşic, în

insuficienţa cardiacă ( pentru că favorizează respiraţia).
b. şezând în fotoliu: bolnavul este aşezat confortabil, îmbrăcat corespunzător

anotimpului şi cu membrele inferioare acoperite cu o pătură.
5. Poziţia semişezând:
- pacientul stă culcat pe spate;
- toracele formeză cu linia orizontală un unghi de 30-45o;
Realizare:
- cu un nr mai mare de perne;
- cu rezemător mobil;
- cu somiera articulată.
Pentru ca pacientul să nu alunece, se asază sub regiunea poplitee o pernă
îndoită sau un sul din pătura învelit într-un cearşaf răsucit la extremităti şi
introdus sub saltea. Sub tălpi se aşază un sprijinitor.
Indicaţii:
- pacienţii cu afecţiuni cardiace şi pulmonare în perioada de convalescenţă,
- unele categorii de operatii,
- pacienţii vârstnici,
- în primul ajutor dat pacienţilor cu tulburari respiratorii).
Observaţii:
 Menţinerea îndelungată necesită măsuri de prevenire a escarelor

(colaci de cauciuc sub regiunea fesieră) şi a altor complicaţii.
 Este interzisă pacienţilor cu tulburări de deglutiţie şi bolnavilor
comatoşi
6. Poziţia (declivă) Trendelenburg :
- Decubit dorsal, eventual lateral, cu capul mai jos decât restul corpului care
favorizează o bună circulaţie pentru centrii vitali.
Realizare :
- prin ridicarea extremităţii distale a patului( diferenţa între cele 2 extremităţi ale
patului poate varia de la 10 la 60cm);
- sub capul pacientului se poate pune o pernă subţire
- se protejează capul pacientului cu o pernă aşezată vertical la capul acestuia;

- pentru evitarea alunecării de pe masa de operaţie, pacientul este fixat în chingi
sau rezemătoare speciale de umăr.
Indicaţii:
- pe masa de operaţie în cazul sincopelor din cursul anesteziei generale
- în anemii acute
- pentru autotransfuzii
- pentru oprirea hemoragiilor membrelor inferioare şi organelor genitale

feminine după intervenţii ginecologice
- după rahianestezie
- pentru a favoriza drenajul secreţiilor din căile respiratorii superioare.
7. Poziţie proclivă Trendelenburg inversat)
- poziţie oblică cu capul mai sus: decubit dorsal cu diferenţa de înălţime între
cele două extremităţi ale patului, realizată prin ridicarea extremităţii proximale
apatului
Indicaţii:
- pentru extensia coloanei cervicale (tratament ortopedic)
8. Poziţia ginecologică:
- decubit dorsal, cu genunchii indoiţi şi coapsele îndepărtate
Se poate realiza:
- în pat;
- pe masa de examinare;
- pe masa ginecologică, care are sprijinitor pentru membrele inferioare, iar sub
placa de şezut are o tăviţă mobilă.
Indicaţii:
- pentru examene ginecologice şi obstetricale
- facilitează introducerea speculului vaginal / valvelor
- pentru examinări rectale (rectoscopie, tuşeu rectal).
Observaţii:
- poziţie jenantă şi inconfortabilă;
- nu se prelungeşte prea mult examinarea;
- pacienta tb.menţinută bine acoperită.
9. Poziţia genupectorală
- pacientul stă sprijinit pe genunchi, aceştia fiind uşor îndepărtaţi
- aplecat înainte pieptul atinge planul orizontal (masa de examinat)
Indicaţii:
- pentru explorarea zonei rectale
Observaţii:
- este o poziţie jenantă, inconfortabilă;
- nu poate fi adoptată de pacienţi cu artrită sau alte deformări articulare.

2. 6. SCHIMBAREA POZITIEI BOLNAVULUI ÎN PAT, MOBILIZAREA
ŞI TRANSPORTUL BOLNAVULUI
Dacă se menţine timp îndelungat în aceeaşi poziţie, bolnavul este

predispus la apariţia unor complicaţii (escare de decubit, tromboze, embolii
etc.), care îi împiedică procesul de vindecare. Pentru prevenirea apariţiei
acestora, se recomanda schimbarea poziţiei bolnavului. Aceasta se poate
efectua activ (bolnavul îşi schimbă poziţia singur) sau pasiv (cu ajutor sau îi
schimba alta persoana poziţia).
Schimbările active: pacientul îşi schimbă singur poziţia în pat, în funcţie

de:
- odihnă şi somn,
- lectură sau alte activităţi recreative,
- efectuarea examinărilor,
- efectuarea tratamentelor (injecţii, transfuzii, etc),
- efectuarea de exerciţii de gimnastică medicală.
Schimbările autopasive:
- pacientul are capacitate de mobilizare parţială;
- pentru realizarea schimbărilor de poziţie este necesar ajutorul asistentei

medicale
- este efectuată la pacienţi cu deficit motor parţial (hemipareze, hemiplegie),

pacienţi operaţi, pacienţi cu aparat gipsat.
Pacientul colaborează, participă la schimbările sale de poziţie efectuînd

mişcări permise de starea sa
Schimbările pasive:
- pacientul nu posedă capacitate de mobilizare, schimbările de poziţie fiindu-i

asigurate de asistenta medicală
- se efectuează la pacienţi : adinamici, imobilizaţi, inconştienţi, paralizaţi,

purtători de aparate gipsate etc.
Principii de respectat:
 sunt necesare 1-2 asistente;

 asistentele trebuie să adopte o poziţie potrivită pentru a putea ridica
pacientul cu mai multă uşurinţă şi cu un efort fizic mai mic;
 prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna , aşezând palma
pe suprafaţa corpului pacientului astfel încât suprafaţa de contact să fie cât mai
mare;
 aşezarea asistentei cât mai aproape de pat cu picioarele depărtate pentru a
avea o bază de susţinere cât mai mare: genunchii flectaţi, coloana vertebrală
uşor aplecată (această poziţie asigură protejarea coloanei vertebrale a
asistentelor prin diminuarea compresiunii asupra discurilor intervertebrale şi
asupra corpului vertebrei, permiţând asistentei să utilizeze forţa coapsei şi a
gambei, impulsionând toată energia ei spre picioare. Prin flectarea genunchilor,
automat centrul de greutate coboară, astfel încât poziţia este mult mai
convenabilă pentru a efectua mai uşor un efort cu membrele superioare şi
inferioare).
Cele mai frecvente mişcări pasive prin care se schimbă poziţia bolnavului în
pat sunt:
1. Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi.
2. Aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
3. Readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă.
1. Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi invers
 Pregătirea bolnavului:
- Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea efectuării tehnicii.
 Efectuarea procedurii:
 Asistenta se aşază de partea patului spre care doreşte să fie întors
bolnavul.
 Se ridică pătura, se pliază şi se aşază pe marginea opusă a patului.
 Se prinde bolnavul de umăr cu mana dreaptă, se ridică şi se
întoarce, iar cu mana stânga se introduce pătura sub spatele bolnavului pentru a-
l sprijini.
 Cu o mâna se sprijină bolnavul în noua poziţie, iar cu cealaltă se
rotesc bazinul şi membrele inferioare. În timpul acestei mişcări asistenta îşi
flectează bine genunchii.
 Bolnavul este menţinut în aceasta poziţie cu ajutorul sulurilor
aşezate în lungime, la spate.
Readucerea bolnavului in decubit dorsal (lucrează doua asistente).
o Asistenta I si asistenta II trec de partea opusa a patului.

o Asistenta I, aşezată la capul bolnavului, îl apuca de sub axilă, sprijinindu-i
capul de antebraţ.
o Asistenta II introduce mâna stânga sub bazinul bolnavului, iar cu mâna
dreapta îl roteşte readucându-l în decubit dorsal, sincronizându-şi mişcările cu
asistenta I.
2. Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţie şezândă.
 Aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului

Există trei metode:
1. Asistenta se aşează la marginea patului cu faţa spre pacient:
- plasează piciorul care se află lângă pat mai în urma celuilalt;
- braţul dinspre pat al asistentei rămâne liber până în momemntul ridicării

pacientului;
- celălalt braţ, asistenta îl trece peste umărul pacientul îşi plasează mâna
(palma) între omoplaţii acestuia;
- pentru a ridica pacientul asistenta îşi basculează greutatea corpului dinspre
piciorul aflat în faţă spre piciorul plasat mai în spate, flectând genunchii în
acelaşi timp;
- cu braţul liber îşi fixează ca punct de sprijin marginea patului. Astfel

centrul de greutate al asistentei contrabalansează greutatea pacientului.
2. Asistenta se aşează la marginea patului:
- cu mâna dinspre extremitatea distală a patului prinde regiunea axilară a

pacientului, iar cu cealaltă mână îl îmbrăţişează din spate, sprijinindu-i capul pe
antebraţ;
- pacientul, dacă starea îi permite, se poate sprijini de braţul asistentei sau

de gâtul acesteia, îmbrăţişând-o;
3. Pentru pacientul în stare gravă sunt necesare două asistente.
- asistentele se aşază de o parte şi de alta a patului;
- ele încrucişează antebraţele în regiunea dorsală a pacientului, aşezând

palmele pe omoplaţii pacientului;
- cu cealaltă mână prind pacientul sub axilă;
- la comanda uneia dintre ele ridică pacientul în poziţie şezând, cu o singură

mişcare.
3. Ridicarea pacientului pe pernă (Readucerea bolnavilor alunecaţi din

poziţia şezândă sau semişezândă)
Se execută de către două persoane aşezate de o parte şi de alta a patului, cu
faţa uşor întoarsă spre capul patului:
- îşi lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor şi plasarea acestora

unul în faţa celuilalt (cel dinspre extremitatea distală a patului fiind plasat mai în
spate)
- îndoiesc braţele pacientului peste abdomen
- introduc mâna dinspre capul patului sub omoplaţii pacientului cu palma în sus
- cealaltă mână o introduc sub regiunea fesieră a pacientului, unde mâinile celor
două persoane se unesc
- îşi flectează genunchii
- la comanda uneia dintre ele se ridică pacientul, folosind metoda membrelor

inferioare prin trecerea greutăţii de pe un picior pe altul pentru a uşura efortul de
ridicare cele două persoane se pot sprijini cap în cap.
Readucerea pacientului pe pernă se poate face şi de către o singură

persoană dacă pacientul poate să se ajute, flectându-şi genunchii şi împingând
cu picioarele sprijinite pe suprafaţa patului
Se supraveghează tot timpul bolnavul, urmărind atent expresia feţei,

coloraţia tegumentelor, pulsul, respiraţia.
MOBILIZAREA BOLNAVULUI
Mobilizarea reprezintă schimbarea de poziţie a pacientului pentru
prevenirea complicaţiilor ce pot apărea din cauza imobilizării la pat (escare,
tromboze) şi grăbirea procesului de vindecare.
Momentul mobilizării este hotărât de către medic în funcţie de afecţiune,

stare generală a pacientului.
Obiectivele procedurii:
- normalizarea tonusului muscular;
- menţinerea mobilităţii articulare;
- asigurarea stării de bine şi de independenţă a pacientului;
- stimularea metabolismului;
- favorizarea eliminărilor de urină şi fecale (la baie, nu în pat);
- stimularea circulaţiei sanguine pentru profilaxia trombozelor,

pneumoniilor, escarelor,contracturilor.
Principii de respectat:
Mobilizarea se face în funcţie de:
- natura bolii;
- starea generală a pacientului;
- tipul de reactivitate a pacientului;
- perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei

musculare şi anvergura de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se treptat, în
funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului;
- exerciţiile se fac înainte de masă;

- pacientul trebuie învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu
exerciţiile de respiraţie
- momentul în care se încep mobilizarea şi ridicarea din pat, precum şi

ritmul vor fi hotărâte de medic.
Materiale:
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc: halat , papuci, fotoliu,

cârje.
- Se informează pacientul despre procedeu, scop etc.
- Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei

(coloraţia tegumentelor, respiraţia).
- Se poate determina gradul de flexie a articulaţiei cu goniometrul.
Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea

capului, degetelor, mâinii, gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a
membrelor superioare şi inferioare, păstrând poziţia de decubit ( se efectuează
mişcări pasive de gimnastica la pat). Se controlează pulsul bolnavului.
Urmează :
- aşezarea în poziţie şezând, în mod pasiv, la început
- aşezarea în poziţie şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi -

crescându-se numărul de minute.
- aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv,

apoi activ
- aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi.
Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului

1. Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu
genunchii flectaţi;
- introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână

sub regiunea poplitee;
- bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie

îmbrăţişând gâtul asistentei;
- odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti

picioarele bolnavului într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale
a acestuia.
2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:
- asistenta aşează braţele pacientului peste abdomen iar membrele

inferioare se trec unul peste celălalt
- asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar

cealaltă sub genunchii acestuia
- ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele

într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia
Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare

pe marginea patului să fie numai câteva minute. Dacă el devine palid sau
cianotic sau se plânge că are ameţeli va fi imediat aşezat înapoi în pat,
controlându-i-se pulsul.
Durata şederii la marginea patului în ziua următoare se poate prelungi cu

câteva minute.
Aşezarea în fotoliu
- asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului
- pune o pătură pe fotoliu;

- îmbracă pacientul cu halat şi ciorapi;
- aduce pacientul în poziţie şezând la marginea patului;
- se aşează în faţa pacientului şi introduce mâinile sub axilele acestuia;
- pacientul se sprijină cu mâinile pe braţele sau umerii asistentei;
- asistenta ridică pacientul in picioare şi, intorcându-l cu spatele către

fotoliu, îl aşează încet în fotoliu;
- îl acoperă cu pledul;
- sub picioare se poate aşeza un scăunel.
Când aşezarea în fotoliu se face de către două asistente:
- asistentele se aşează de o parte şi de alta a pacientului care stă în poziţie

şezând la marginea patului,
- introduc mâna de lângă pacient sub axila acestuia şi-l ridică in picioare,
apoi, rotindu-l îl aşează în fotoliu şi-l acoperă.
Ridicarea bolnavului in poziţie ortostatică
Sunt două posibilităţi:
1. După ce pacientul este aşezat în poziţie şezând la marginea patului, asistenta

de lângă pacient stă cu spatele la pat, sprijină pacientul de sub ambele axile şi-l
ridică.
Se poate menţine , la prima ridicare , cateva minute.
2. Asistenta se aşează în faţa pacientului, care stă în poziţie şezând la marginea

patului
- fixează cu genunchii ei genunchii pacientului, iar cu mâinile îl ţine de sub

axile
- pacientul se prinde de umerii asistentei sau de gâtul acesteia

- prin împingere în genunchii pacientului, centrul de greutate al asistentei
coboară, crescând astfel forţa de ridicare a pacientului.
- se menţine bolnavul câteva minute, dacă se simte bine, iar dacă are ameţeli se
reaşază pe pat.
TRANSPORTULUI BOLNAVULUI IN SPITAL
Transportul bolnavului în spital este o etapa importantă deoarece efectuat

cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina agravarea bolii sau
chiar decesul bolnavului.
Transportul poate fi:
- către spital;
- către alte secții și spitale;
- către centrele de diagnostic și tratament;
- către blocul operator.
Transportul efectuat în condiții neadecvate poate avea efecte dăunătoare, chiar

fatale asupra bolnavului sau accidentatului.

 primar;
 secundar.
Transportul primar
Transportul primar este transportul bolnavilor sau al accidentaților de la

domiciliu, locul accidentului sau locul de muncă către spital.
Transportul are ca scop : evitarea durerilor, combaterea șocului și

supravegherea bolnavului.
Mijloacele de transport
În funcţie de gravitatea afecţiunii, de scopul transportului, de distanţă,

transportul se face cu:
- brancarda (targa)
- cărucior
- fotoliul şi patul rulant
- cu mijloace improvizate în caz de urgenţă
- cu vehicule speciale: autosanitare, avioane sanitare , elicoptere
a) Transportul cu brancarda
- targa se va acoperi cu pătură și cearceaf;
- uneori poate avea pernă;
- se va folosi până la mijlocul de transport motorizat;
Efectuarea tehnicii
 Cei doi brancardieri aduc targa de-a lungul patului,

 Bolnavul este ridicat din pat de trei persoane:
Persoana I susţine bolnavul din regiunea cefalică, sprijinindu-i capul, spatele si
conduce actiunea de mobilizare şi transport;
Persoana II susţine regiunea lombo-sacrată şi membrele superioare;
PersoanaIII susţine membrele inferioare.
 P. I comandă manevra numărând “1, 2, 3”; la comanda ,,3" bolnavul este

ridicat şi se face un pas înapoi.
 Brancardierii aduc targa in pozitie orizontala sub bolnav, pe care cele trei
persoane il vor aşeza cu grijă.
 Se acoperă bolnavul cu cele două pături.
 Cei doi brancardieri pornesc la comanda de pe loc cu paşi schimbaţi,
pentru a micşora oscilaţiile tărgii.
Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune
 în decubit dorsal:
- pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchi flectaţi
- accidentaţii constienţi, suspecţi de fractură a coloanei vertebrale sau a

bazinului ( se asigură suprafaţa rigidă);
- leziuni ale membrelor inferioare: sub membrul lezat, se aşază o pernă
- leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşază peste

toracele pacientului; eventual se fixează cu o eşarfă
- accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare ridicate;
 în poziţie şezând
- pacienţii cu traumatisme craniene, constienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi
cu ajutorul pernelor
- leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, astfel încât regiunea mentoniană să

atingă toracele
 în poziţie semişezând:
- accidentaţii toraco-pulmonar
- pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie
- accidentaţii cu leziuni abdominale (poziţia Fowler), cu genunchii flectaţi
 în decubit lateral
- pacienţii în stare de comă
 în decubit ventral:
- pacienţii cu leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor se aşază un sul
improvizat din cearşafuri, sau antebraţul flectat al traumatizatului
- pacienţii cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere
 în decubit semiventralpacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de

deglutiţie sau hipersecreţie salivară, în poziţie Trendelenburg, pentru a preveni
acumularea şi aspirarea secreţiilor
 în poziţia Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°:
- accidentaţii în stare de şoc
- în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele

vitale
 în poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-15º:

- accidentaţii cu fracturi ale bazei craniului
Bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se transportă imobilizaţi.
Pe timpul transportului pacientul va fi permanent supraveghet medical
b) Transportul cu autosalvarea
- este un mijloc de transport motorizat;
- mașina este echipată cu aparate de respirație artificială, oxigenoterapie și alte
aparate necesare menținerii funcțiilor vitale;

- în timpul transportului asistenta va supraveghea pacientul.
Transportul secundar
Transportul secundar reprezintă transportul de la un spital la altul, de la spital

la domiciliul pacientului, de la o secție la alta sau dintr-un salon în altul.
Asistenta:
- va participa activ;
- va pregăti psihic pacientul;
- îl va ajuta să se îmbrace în lenjerie curată;
- îi va asigura o poziție comodă;
- va avea grijă ca pacientul să-şi golească vezica;
- se vor controla aparatele de imobilizat sau hemostază;
- asistenta însoțește bolnavul, pregăteşte trusă de urgență și documentația

bolnavului (bilet de transfer, foaie de observație);
- în caz de dureri, bolnavului i se vor administra calmante;
- asistenta va rămâne cu bolnavul până la predarea acestuia;
In spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau caruia ii este contraindicata

deplasarea se transporta cu: brancarda, cărucior, fotoliu şi pat rulant sau cu
ascensorul.
Scop: deplasarea bolnavului, in stare imobilizata, la diferite servicii de

investigatii, diagnostic si tratament.
Materiale necesare:
- targa;
- cărucior;
- pătură (pentru targă) sau saltea subţire pentru cărucior;
- muşama, aleză;
- cearşaf;
- o perna subtire;
- doua pături (pentru invelit bolnavul).
Transportul cu căruciorul
Căruciorul este specific secţiilor de chirurgie, pentru sala de operaţie,

reanimare. Are 3-4 roţi pneumatice şi o pânza întinsă ca la brancardă, având
inălţimea mesei de operaţie.
Este obligatorie transportarea cu căruciorul a următorilor bolnavi: în stare

de şoc; somnolenţi, în coma; astenici, adinamici, febrili, epuizaţi; cu insuficienţa
cardio-pulmonara gravă; suspecţi sau confirmaţi cu infarct miocardic, cu
tulburări nervoase şi de echilibru; cu afecţiuni ale membrelor inferioare; scoşi
din sala de operaţie după intervenţie; dupa naştere, femeile sunt scoase din sala
de naştere cu căruciorul.
Cărucioarele utilizate pentru transportul pacientului au în general înălţimea

meselor de operaţie, pentru a se putea transporta uşor pacientul de pe cărucior
pe masă şi invers.
Aşezarea pe cărucior
- căruciorul se aşază cu partea cefalică perpendicular pe capătul distal al patului

(la picioarele patului)
- roţile căruciorului trebuie blocate

Pentru ridicarea pacientului, este nevoie de trei persoane care execută
tehnica în următorii timpi:
- cele trei persoane se aşază lângă marginea patului; fiecare îşi plasează piciorul
dinspre targă mai în faţă
- toate trei îşi flectează genunchii introducând braţele sub pacient:
- prima, sub ceafă şi umeri
- a doua, sub regiunea lombară şi şezut
- a treia, sub coapse şi gambe
- apoi, cele trei persoane întorc pacientul înspre ele, îl apropie cât mai
mult ca să-l poată prinde
- îşi îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi (cu piciorul aflat în faţă) şi se
îndreaptă spre targă
- lângă cărucior îşi flexează uşor genunchii şi aşază pacientul pe cărucior, întind
braţele ca pacientul să fie aşezat în decubit dorsal
- cele trei persoane îşi retrag braţele
- Pe cărucior, bolnavul se acoperă cu cearşaful şi laturile păturii.
- Capul operatului se intoarce intr-o parte, pentru a evita aspirarea vărsăturii.
- Bolnavul se transportă cu faţa în direcţia mersului şi supravegheat în

permanenţă de brancardier.
Transportul cu fotoliul rulant

Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare
sunt transportaţi cu fotoliul rulant, la serviciile de diagnostic si tratament.
 Se pregătesc fotoliul cu pătura, cearşaf, muşama şi aleza.

Pregatirea bolnavului:
 Se anunţă bolnavul.
 Se îmbraca bolnavul, peste pijama, cu halatul de molton, cu şosete şi
papuci.
Efectuarea tehnicii
 Bolnavul este ajutat să se aşeze în fotoliul rulant, în cazul în care acesta

nu se poate ridica în picioare. Dacă bolnavul nu se poate ridica din pat,
mutarea lui în fotoliu se va face de două persoane:
- Asistenta I aduce bolnavul in poziţia şezânda şi-l sprijină.
- Asistenta II imbracă bolnavul cu halatul şi cu şosete.
- Asistenta I il ajuta sa se intoarcă cu spatele la marginea patului şi

sprijină bolnavul.
- Asistenta II impinge fotoliul la marginea patului, în dreptul spatelui

bolnavului.
 Cele două persoane fixează roţile cu picioarele lor.

 Fiecare apucă bolnavul cu o mâna sub axilă, iar cu cealaltă din regiunea
poplitee şi-l ridică, aşezându-l in fotoliu.
 Asistenta I retrage fotoliul.
 Asistenta.II susţine membrele inferioare ale bolnavului, ii pune papucii
si-i asaza picioarele pe suportul fotoliului. Membrele inferioare vor fi
acoperite cu cearşaf si patură.
 Fotoliul este împins din spatele bolnavului, în timpul transportului fiind
aşezat cu faţa în directia mersului şi supravegheat.
Transportul cu patul rulant
Dacă bolnavul este în stare gravă sau nu poate fi mobilizat, este

transportat cu patul rulant pentru: explorări funcţionale, examinări radiologice,
mutări dintr-un salon in altul, cura de aer pe terase.
Paturile sunt prevazute cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi,

orice pat putînd deveni astfel "rulant".
Acest sistem de transport reduce la jumatate numărul transbordărilor,

bolnavul fiind astfel menajat.
Transportul cu ascensorul
Transportul bolnavilor cu targa, căruciorul, fotoliul sau patul rulant, între

diferite niveluri ale unui spital, se face cu liftul. Lifturile sunt spaţioase şi
prevăzute cu uşi largi.
Efectuarea tehnicii:
 Se impinge patul rulant in ascensor şi brancardierul sau asistenta intra

după bolnav.
 La ieşire, brancardierul iese din lift înaintea bolnavului şi trage patul.
 Transportul cu căruciorul sau fotoliul rulant - brancardierul intră primul
în ascensor şi trage după el mijlocul de transport, astfel ca bolnavul să fie
poziţionat cu privirea spre uşa liftului.
 La sosire, fotoliul sau caruciorul este impins afară din lift, asistenta
ramânând în spatele bolnavului.
TRANSPORTUL BOLNAVULUI IN SPITAL
Transportul bolnavului in spital este o etapa importanta deoarece efectuat

cu intarziere sau in conditii neadecvate poate determina agravarea bolii sau chiar
decesul
bolnavului.

- către spital;
- către alte secții și spitale;
- către centrele de diagnostic și tratament;
- către blocul operator.
Transportul efectuat în condiții neadecvate poate avea efecte dăunătoare, chiar
fatale asupra
bolnavului sau accidentatului.
primar;
secundar.
Transportul primar
Transportul primar este transportul bolnavilor sau al accidentaților de la
domiciliu, locul
accidentului sau locul de muncă către spital. Transportul are ca scop evitarea
durerilor,
combaterea șocului și supravegherea bolnavului. Transportul se face cu
brancardă,
autosalvarea, elicopterul sau avionul (în cazuri foarte grave).
a) Transportul cu brancarda
- targa se va acoperi cu pătură și cearceaf;
- uneori poate avea pernă;
- se va folosi până la mijlocul de transport motorizat;
- pacientul se va așeza comod cu capul puțin ridicat;
- poziția pacientului se va adapta în funcție de afecțiune:
 în caz de insuficiență circulatorie periferică pacientul se va așeza cu capul
coborât și picioarele ridicate;
 în stările comatoase pacientul se va așeza în poziția drenajului postural
(decubit ventral sau semiventral) pentru a preveni aspirarea secrețiilor
bucofaringiene
sau căderea limbii (pot provoca tulburări de respirație);
 în caz de traumatisme craniene sau toracice pacientul se va așeza în
poziție
șezândă;
 în caz de traumatisme abdominale p- targa va fi dusă de două sau patru
persoane;
- pacientul va fi supravegheat în timpul transportului de bran-cardier și asistentă;
- dacă nu există tărgi se vor face improvizații cu scaune, pături sau covoare, dar
numai pentru distanțe limitate.
b) Transportul cu autosalvarea
- este un mijloc de transport motorizat;
- mașina este echipată cu aparate de respirație artificială, oxigenoterapie și alte
aparate necesare menținerii funcțiilor vitale (suport pentru perfuzii);
- în timpul transportului asistenta va supraveghea pacientul.
Transportul secundar
Transportul secundar reprezintă transportul de la un spital la altul, de la spital la
domiciliul
pacientului, de la o secție la alta sau dintr-un salon în altul.
Asistenta:
- va participa activ;
- va pregăti psihic pacientul;
- îl va ajuta să se îmbrace în lenjerie curată;
- îi va asigura o poziție comodă;
- se va evacua vezica și intestinul pacientului;
- se vor controla aparatele de imobilizat sau hemostază;
- asistenta însoțește bolnavul, ia cu ea o trusă de urgență și documentația
bolnavului
(bilet de transfer, foaie de analize, foaie de observație);
- în caz de dureri i se vor administra calmante;
- asistenta va rămâne cu bolnavul până la predare;
- după transportul bolnavilor contagioși mijlocul de transport va fi dezinfectat.
Transportul secundar în incinta spitalului
Numeroși bolnavi nu se pot deplasa singuri (bolnavi în stare de șoc, în stare de
stupor, în
stare de comă, obnubilați, astenici, febrili, bolnavi cu insuficiență respiratorie,
bolnavi
suspecți sau confirmați cu infarct miocardic, bolnavi psihici, bolnavi cu tulburări
de
echilibru, pacienți cu boli ale membrelor inferioare, bolnavi care sunt aduși din
sala de
operație. Ei pot fi transportați cu:
- căruciorul sau fotoliul rulant – pentru bolnavi cu afecțiuni articu-lare,
traumatisme,
leziuni paralitice ale membrelor inferioare; uneori pentru a fi transportaţi cu
fotoliul rulant
sunt necesare două asistente pentru ajutor;
- patul rulant – pentru afecțiuni grave;
- ascensorul.
Transportul primar - transportul bolnavului la spital de la locul de munca,

de la domiciliu sau de la locul accidentului. Riscul este mai mare, deoarece
bolnavul este transportat nepregatit si fara un diagnostic cunoscut.
Transportul secundar - transportul bolnavului de la un spital la altul sau la

domiciliu, de la o sectie la alta, de la servicii de diagnostic si tratament, precum
si mutarea lui de la un salon la altul. Bolnavul fiind sub ingrijire, transportul
poate fi pregatit si efectuat in functie de starea lui.
In spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau caruia ii este contraindicata
deplasarea se transporta cu: brancarda (fig. 17), carucior, fotoliu si pat rulant
sau cu ascensorul.
Scop: deplasarea bolnavului, in stare imobilizata, la diferite servicii de

investigatii, diagnostic si tratament.
Materiale necesare:
- targa;
- carucior;
- patura (pentru targa) sau saltea subtire pentru carucior;
- musama, aleza;cearsaf;
- o perna subtire;
- doua paturi (pentru invelit bolnavul).
A. Transportul cu brancarda (targa)
Etape de executi:
1. Pregatirea materialelor:
 Se pregatesc targa cu patura, cearsaf, musama si perna subtire.
2. Efectuarea tehnicii
 Cei doi brancardieri aduc targa de-a lungul patului,
Fig. 18 - Ridicarea bolnavului efectuata de trei persoane.
 Bolnavul este ridicat din pat de trei persoane: P.I sustine bolnavul din
regiunea cefalica, sprijinindu-i capul, spatele si conduce actiunea de
mobilizare si transport; P.II sustine regiunea
lombo-sacrata si membrele superioare; P.III
sustine membrele inferioare.
 P.I comanda manevra numarand 1, 2,
3; la comanda ,,3" bolnavul este ridicat si se
face un pas inapoi.
 Brancardierii aduc targa in pozitie orizontala sub bolnav, pe care cele trei
persoane il vor aseza cu grija.
 Se acopera bolnavul cu cele doua paturi.
 Cei doi brancardieri pornesc la comanda de pe loc cu pasi schimbati,
pentru a micsora oscilatiile targii.
Asistenta sau brancardierul din spate va supraveghea bolnavul in timpul

transportului.
 Bolnavul este transportat cu fata inainte, pentru a-i da sentimentul de

siguranta in timpul deplasarii.
 Transportul bolnavului cu brancarda pe scari (fig. 19)
Fig. 19 - Transportul bolnavului cu brancarda:
a - la urcarea scarilor; b - la coborarea scarilor
B. Transportul cu caruciorul
Caruciorul este specific sectiilor de chirurgie, pentru sala de operatie,

reanimare. Are 3-4 roti pneumatice si o panza intinsa ca la brancarda, avand
inaltimea mesei de operatie.
Etape de executie:
 Se pregateste caruciorul, cu lenjeria curata.
2. Efectuarea tehnicii (fig. 20)

 Caruciorul se asaza in raport cu patul pentru a muta bolnavul de pe
carucior pe pat si invers.
 Pe carucior, bolnavul se acopera cu cearsaful si laturile paturii.
 Capul operatului se intoarce intr-o parte, pentru a evita aspirarea
varsaturii.
 Bolnavul se transporta cu fata in directia mersului si supravegheat in
permanenta de brancardier.
Fig. 20 - Transportul bolnavului cu caruciorul.
C. Transportul cu fotoliul rulant
Bolnavii slabiti, convalescenti sau cu afectiuni ale membrelor inferioare

sunt transportati cu fotoliul rulant, la serviciile de
diagnostic si tratament.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor
 Se pregatesc fotoliul cu patura, cearsaf,

musama si aleza.
2. Pregatirea bolnavului:
 Se anunta bolnavul.
 Se imbraca bolnavul, peste pijama, cu halatul de molton, cu sosete si
papuci.
 Bolnavul este ajutat sa se aseze in fotoliul rulant, in cazul in care acesta

nu se poate ridica in picioare. Daca bolnavul nu se poate ridica din pat,
mutarea lui in fotoliu se va face de doua persoane
 Asistenta I aduce bolnavul in pozitia sezanda si-l sprijina.

 Asistenta II imbraca bolnavul cu halatul si cu sosete.
 Asistenta I il ajuta sa se intoarca cu spatele la marginea patului si sprijina
bolnavul.
 Asistenta II impinge fotoliul la marginea patului, in dreptul spatelui
bolnavului.
 Cele doua persoane fixeaza rotile cu picioarele lor.
 Fiecare apuca bolnavul cu o mana sub axila, iar cu cealalta din regiunea
poplitee si-l ridica, asezandu-l in fotoliu.
 P.I retrage fotoliul.
 P.II sustine membrele inferioare ale bolnavului, ii pune papucii si-i asaza
picioarele pe suportul fotoliului. Membrele inferioare vor fi acoperite cu
cearsaf si patura.
 Fotoliul este impins din spatele bolnavului, in timpul transportului fiind
asezat cu fata in directia mersului si supravegheat de sora.
D. Transportul cu patul rulant
Daca bolnavul este in stare grava sau nu poate fi mobilizat, este

transportat cu patul rulant pentru: explorari functionale, examinari radiologice,
mutari dintr-un salon in altul, cura de aer pe terase.
Paturile sunt prevazute cu roti sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roti,

orice pat poate deveni astfel "rulant".
Acest sistem de transport reduce la jumatate numarul transbordarilor,

bolnavul fiind astfel menajat.
E. Transportul cu ascensorul
Transportul bolnavilor cu targa, caruciorul, fotoliul sau patul rulant, intre

diferite niveluri ale unui spital, se face cu liftul. Lifturile sunt spatioase si
prevazute cu usi largi.
Etape de executie:
1. Efectuarea tehnicii:
 Se impinge patul rulant in ascensor si brancardierul sau asistenta intra

dupa bolnav.
 La iesire, brancardierul iese din lift inaintea bolnavului si trage patul.
 Transportul cu caruciorul sau fotoliul rulant - brancardierul intra primul in
ascensor si trage dupa el mijlocul de transport, astfel ca bolnavul sa fie
pozitionat cu privirea spre usa liftului.
 La sosire, fotoliul sau caruciorul este impins afara din lift, asistenta
ramanand in spatele bolnavului.
Oservatie!
Este obligatorie transportarea cu caruciorul a urmatorilor bolnavi: in stare
de soc; somnolenti, in coma; astenici, adinamici, febrili, epuizati; cu
insuficienta cardio-pulmonara grava; suspecti sau confirmati cu infarct
miocardic, cu tulburari nervoase si de echilibru; cu afectiuni ale membrelor
inferioare; scosi din sala de operatie dupa interventie; dupa nastere, femeile
sunt scoase din sala de nastere cu caruciorul.
Poziţiile bolnavului în pat
Decubit dorsal
Decubit ventral
Decubit lateral
Poziţia semişezând
Poziţia şezînd Poziţia genupectorală
Transportul pacienţilor
2.7 ALIMENTAREA PACIENTULUI
Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este
alimentaţia. Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice
ale bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor
de vindecare şi administrarea a imentelor pe cale naturală sau artificială, constituie
sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
1. Servirea meselor
a) Orarul si repartizarea meselor:
- intervalul dintre mese trebuie stabilit astfel încât perioada de repaus din
cursul nopţii sa nu fie mai mare de 10 - 11 ore, iar in unele cazuri şi mai mic (ulcer
gastric).
- pacienţii in stare grava, febrili, vor fi alimentaţi in momentele de acalmie,
indiferent de programul secţiei
- pacienţii cu hipersecreţie gastrică sau boala ulceroasă vor fi alimentaţi la
intervale scurte, în funcţie de stadiul de evoluţie; la ei alimentele trebuie servite
uneori din ora in ora in cursul zilei, adăugând una, doua mese şi-n cursul nopţii
- pacienţii febrili, adinamici, in stare grava vor fi alimentaţi după un program
special, cu mese mici, dese, atât ziua cât si noaptea
- pacienţii cardiaci şi cei cu sistem nervos labil suportă greu o flămânzire
mai mare de 6 ore
- alimentele rezervate acestor bolnavi vor fi păstrate in condiţii
corespunzătoare la oficiul de alimente
- mesele principale nu vor fi servite niciodată înaintea aplicării tratamentului
- dupa prânz vor fi rezervate ore de odihna, intrucât, in aceasta perioada,
procesul de digestie blocheaza energia organismului prin angajarea unei cantităţi
mari de sange la nivelul organelor abdominale
b) Pregatirea servirii meselor:
- hrănirea pacientului nu trebuie sa fie tulburată de activitatea secţiei (tratamente,
recoltări, vizita medicala,etc.)
- inaintea servirii meselor nu se aplica tratamente dureroase
- se vor inlătura din salon toţi factorii dezagreabili (plosca, urinare, scuipatori)
- pacienţii cu aspect neplăcut (arşi, cu piodermite, cei care varsă) vor fi izolaţi de
restul bolnavilor cu paravane
- saloanele vor fi aerisite, curate, cu ambianta plăcuta, familiala
- asistenta imbraca un halat alb peste uniforma, îşi prinde parul in calota, îşi spala
bine mâinile
c) Distribuirea alimentelor:
- servirea estetica si curată a meselor creşte pofta de mâncare a pacienţilor
- asigură declansarea secretiei sucurilor digestive şi pe cale psihica
- operativitatea impiedica denaturarea si racirea alimentelor (isi pastreaza forma,
aspectul si valoarea calorica initiala)
- distribuirea alimentelor se face pe baza tabelelor de alimentaţie
- in unele cazuri, asistenta intocmeste fişe individuale de regim, care se înmânează
pacientului odata cu masa (pastrate, vor ajuta pacientul la domiciliu)
- alimentele se porţioneaza pe regimuri, apoi sunt distribuite in salon pe un
carucior special, iar la bolnavi pe tavi acoperite
- felurile de alimente se servesc pe rând, pe masura ce bolnavul consuma felul
anterior
- alimentele nu se ating cu mana
- gustul unor alimente se poate corecta cu: sare, otet, zahar (daca nu contravine
dietei)
d) Ordinea de servire a mesei:
- se va distribui intâi regimul comun, apoi regimurile tip şi la sfârşit se va
dispune aducerea regimurilor individuale, pentru pacienţii a caror alimentaţie nu
se încadrează in regimurile tip
- vor lua masa intâi pacienţii ce se pot alimenta singuri, apoi asistenta se va
ocupa de cei ce trenuie alimentati de ea
- alimentaţia artificiala se va face in afara programului obisnuit
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:

- activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
ALIMENTAREA ACTIVĂ
• asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea
organismului
• favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi
prevenirea cronicizării unor îmbolnăviri
- veselă şi tacâmuri
- cană simplă
- cană specială cu cioc sau în funcţie de starea pacientului, tub pentru
administrarea lichidelor
- tavă, cărucior pentru alimente
- alimente conform regimului recomandat
- şervetele de masă
- 2 prosoape (şervete) pentru protecţia lenjeriei de corp şi pat
Se vor culege date despre:
- afecţiune, regim, orarul meselor, repartizarea alimentelor pe mese
- posibilităţile de mobilizare, dacă pacientul este imobilizat, dacă are indicaţie
de repaus
- posibilitatea de a-şi folosi membrele superioare şi nivelul de autonomie (se
poate alimenta singur-activ, sau este alimentat de altă persoană- pasiv)
- efectuarea unor examene care impun un anumit regim sau restricţii alimentare
înainte sau după acestea
- administrarea unor medicamente înainte, în timpul mesei sau după masă
- preferinţele alimentare ale pacientului
a) psihică:
- se explică pacientului importanţa alimentaţiei şi a respectării regimului pentru
evoluţia favorabilă a bolii
b) fizică:
- se respectă recomandările cu privire la regimul alimentar
- se ajută pacientul să se spele pe mâini
- se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă în raport cu starea sa generală:
• şezând la masă în salon sau în pat
• semişezând pentru pacientul care se poate ridica puţin
• în decubit lateral stâng dacă pacientul este dreptaci, cu capul uşor ridicat
- se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru servirea mesei: salonul este
aerisit, au fost îndepărtate ploştile şi urinarele, nu se fac tratamente, nu se face
curat în salon
- se ajută pacientul să-şi spele mâinile
- se pregătesc alimentele pe o tavă acordând atenţie aspectului estetic
- se îmbrăcă un halat curat şi mănuşi
a) Alimentarea activă
Servirea mesei la pat în poziţie şezând sau semişezând
- se aşază pacientul în poziţie confortabilă
- se protejează lenjeria pacientului cu ajutorul unui prosop dacă este cazul
- se aşază tava cu alimente în faţa pacientului sau se adaptează o masuţă specială
- se ajută pacientul să taie alimentele dacă este necesar
- se observă dacă pacientul consumă toate alimentele
Alimentarea activă la pat în poziţie de decubit lateral
- se aşază pacientul în decubit lateral lăsând liber braţul dominant (de obicei drept)
- se ridică uşor capul pacientului şi se protejează patul pacientului cu un prosop curat
- se aşază sub bărbia pacientului un prosop curat
- se pune tava cu alimente pe marginea patului, pe un taburet sau pe noptieră aşa încât
pacientul să vadă ce mănâncă
- se taie alimentele în bucăţi mici
- se ajută pacientul să bea lichide prin sucţiune sau cu ajutorul unei căni speciale
b) Alimentaţia pasivă
- se aşază pacientul în poziţie şezând (dacă are membrele superioare afectate) sau
semişezând (dacă este imobilizat, adinamic, epuizat, în stare gravă)
- se protejează lenjeria de pat şi de corp folosind prosoape curate
- se pune tava cu alimente pe noptieră, pe un taburet sau pe o măsuţă adaptabilă
la pat
- se aşază în partea dreaptă a pacientului (de regulă) pe un scaun, se verifică
temperatura alimentelor
- se ridică cu o mână (stânga) capul bolnavului cu pernă şise administrează supa cu
lingura pe jumătate plină
- se asigură că pacientul a înghiţit înainte de a se administra o nouă cantitate
- se alocă suficient timp pentru a putea face mici pauze dacă este nevoie
- se taie alimentele în bucăţi mici fără a fi atinse cu mâna
- se încurajează pacientul să consume alimentele purtând o discuţie agreabilă
-se foloseşte linguriţa sau o pipetă dacă pacientul este în stare foarte gravă sau
are tulburări de deglutiţie
- se observă permanent faciesul pacientului
- se aşază pacientul în poziţie comodă dacă nu poate singur
- se reface patul, se îndepărtează eventualele firmituri sau se schimbă lenjeria dacă
este necesar
- se ajuta pacientul să-şi facă toaleta cavităţii bucale.
-se ădepărtează vasele muradare şi resturile alimentare
- se aeriseşte încaperea
Notarea procedurii
Se notează:
- cantitatea de alimente şi lichide ingerate
- modificările de apetit: dispariţia, diminuarea, exagerarea, refuzul alimentelor,
nu-i place mâncarea, respectă restricţiile religioase, refuză anumite alimente
- dacă prezintă sete exagerată
- dacă acuză senzaţie de greaţă, de rău în timpul mesei sau după masă
- dacă acuză senzaţia de plenitudine
- dacă refuză regimul recomandat, consumă alimente nepermise
- recomandări speciale care trebuie comunicate turei următoare: mese mici şi dese,
alimentare în timpul nopţii, restricţie alimentară pentru examinările din zilele
următoare
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci
- atingerea alimentelor care au fost în gura pacientului
ALIMENTAREA ARTIFICIALĂ
- înseamnă introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace
artificiale.
Se realizează. prin următoarele procedee:
 sondă gastrică sau intestinală;
 gastrostomă
 clismă
 parenteral
Scop:
- hrănirea pacienţilor inconştienţi
- cu tulburări de deglutiţie
- cu intoleranţă sau hemoragii digestive
- operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
- cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
- în stare gravă; negativism alimentar
ALIMENTAREA PRIN SONDĂ GASTRICĂ
- de protecţie: aleză, prosoape
- sterile : sondă gastrică sau Faucher, seringi de 5-10 cm, pensă hemostatică
- nesterile : pâlnie, tăviţă renală
- bulion alimentar : să nu prezinte grunji, să fie la temperatura corpului, să aibă
valoare calorică
Pegătirea pacientului
- se spălă mâinile şi se îmbracă mănuşi
- se introduce sonda gastrică, se verifică poziţia acesteia şi se fixează
extremitatea
liberă a sondei cu leucoplast de faţa şi urechea pacientului.
- se controlează conţinutul gastric şi la nevoie se aspiră staza
- se folosesc amestecurile preparate pentru alimentarea pe sondă, lipsite de grunji
sau alte conglomerate, care ar putea astupa sonda (vor fi strecurate prin tifon
împăturit în 8 straturi)
- se pregăteşte aparatul de perfuzie, se umple rezervorul picurătorului, se elimină
aerul din tubul de legătură şi se racordează perfuzorul la sondă
- se introduce raţia zilnica în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie ataşat
la extremitatea liberă a sondei
- se ăncălzeşte lichidul alimentar la temperatura corpului
- se verificăp viteza de scurgere a picurăp torului; nu se va administra mai mult de
200-250 ml într-o oră
- se administrează pe sondă 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului şi
a
sondei, apoi se insuflăpuţin aer, pentru a o goli complet şi se închide extremitatea
liberă cu o clamă Hoffmann sau o pensa Pean, împiedicând picurarea rămăşiţelor
de lichid din sondă în faringe şi laringe, acestea putând fi aspirate de bolnavul
inconştient, lipsit de reflexul tusei, sau se extrage sonda cu atenţie.
Observaţii
- la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai
mult
timp pe această cale , sonda se introduce endonazal
- sondele de polietilen se menţin mai mult de 4-6 zile , cele de cauciuc maximum
2-3 zile fiind traumatizante (produc escare ale mucoaselor)
- raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul
de perfuzat utilizând vase izoterme.
ALIMENTAREA PRIN GASTROSTOMĂ

- Punerea în repaus a esofagului obstruat sau lezat de ingestia accidentală sau
voluntară de substanţe caustice.
- Asigurarea aportului hidric şi nutriţional înaintea intervenţiei pentru
esofagoplastie
- o pâlnie din plastic
- recipientul cu lichid alimentar (supă, ceai)
- regimul de stenoză esofagiană: alimente solide tocate mărunt şi pasate
- bagheta pentru propulsarea alimentelor pe sondă
a) psihică:
- se oferă pacientului informaţii clare, accesibile despre modul de alimentare pe
stoma pentru a-i reduce teama şi a obţine colaborarea sa
- se încurajaţi pacientul să se alimenteze singur pentru a-şi recăpăta autonomia
b) fizică:
- se aşază pacientul în poziţie şezând, pe marginea patului sau pe un scaun cu
spătar, astfel încât sonda să fie menţinută în poziţie verticală, paralelă cu toracele
• se explică pacientului care se alimentează singur:
- să-şi spele mâinile
- să îndepărteze dopul de la sondă
- să adapteze pâlnia la capătul sondei menţinând-o în poziţie verticală
- să introducă pe rând felurile de mâncare din regimul de stenoză, astfel:
- lichidul să-l toarne încet pe pâlnie, nu mai mult de 100 ml o dată pentru
a nu destinde brusc stomacul
- alimentul solid pasat să-l verse în pâlnie şi să-l împingă pe sondă cu
ajutorul baghetei de plastic sau lemn
- să adauge din când în când lichid alimentar, pentru a uşura înaintarea
alimentului pasat
- să nu introducă la o "masă" mai mult de 400 g de alimente pasate datorită
tulburărilor de digestie şi de absorbţie existente
- să termine totdeauna "masa" cu lichid pentru a spăla lumenul sondei
- să astupe capătul sondei cu dopul de plastic sau cauciuc
- să fixeze sonda în poziţie verticală, paralelă cu toracele
- să evite poziţia de decubit dorsal după masă întrucât favorizează
"regurgitarea" conţinutului pe sondă
- să-şi spele mâinile după masă
- se observă tegumentul din jurul stomei
- se protejează pielea cu un unguent cu zinc şi se reface pansamentul din jurul stomei
în cazul regurgitării sucului gastric.
- se îndepărtează mănuşile şi materialele folosite în containere speciale;
- se spală mâinile.
Notarea procedurii
Se notează:
- procedura şi numele celui care a efectuat-o
- data, ora, cantitatea şi felul alimentelor administrate
- reacţii adverse, intoleranţă (greaţă, vomă)
Alimentarea prin clismă

- se poate asigura hidratarea şi alimentarea pe o perioadă scurtă de timp
- deoarece în rect nu sunt fermenţi pentru digestie, iar mucoasa
absoarbe numai soluţiiizotonice, substanţele proteice sunt eliminate sau
supuse unui proces de putrefacţie
- alimentarea se face prin clisme picătură cu picătură cu soluţie Ringer
glucoză 47‰ cu rol hidratant
În locul irigatorului se foloseşte un termos
CALCULAREA RAŢIEI ALIMENTARE

Definiţie – raţia alimentară reprezintă proportia de alimente de origine
vegetala si animala necesara unui bolnav pe 24/h
Ratia alimentară se calculeaza in functie de :
vârsta, sex, greutate corporala, munca prestata, stare de sanatate sau boala
Condiţii
- ratia alimentara trebuie sa corespunda cantitativ si calitativ
- sa asigure necesarul potrivit nevoilor organismului
- se masoara in calorii
- ratia minima medie pentru organismul in repaus este 1600calorii
Calculul se face in functie de sex, greutate, activitate
Necesar caloric/24h în functie de activitate:

- in repaus absolut-25 calorii/kg corp
- in activitate minima-35-40cal/kg corp
- in activitate medie-40-45 cal/kg corpIn activitate
- activitate intensa-45-60cal/kg corp
In functie de varsta:
- plus 20-30%pentru copii
- minus 10-15%pentru varstnici
Numarul de calorii/kgcorp in stari fiziologice: sportivi, sarcina si alaptare
+30%
La un bolnav cu stare febrilă necesarul de calorii este cu13% in plus pentru
fiecare grad de temperatură: 25 x G + 13% (pentru T=38grade)
În arsuri se cresc cu 40-100% in funcţie de gradul arsurii.
Un bolnav in repaus absolut la pat necesită 25cal/kg corp (de exemplu un
bolnav cu greutatea de 60kg necesita 1500cal/24h )
Valoarea calorica a principiilor alimentare in urma metabolizarii lor:

1g glucide=4,1calorii
1g proteine=4,1 calorii
1g lipide=9,3 calorii
Continutul ratiei echilibrate:

400g glucide-6g/kgcorp
70g lipide-1g/kg corp
70g proteine-1g/kgcorp
Echilibrul intre principiile nutritive
50-55% hidrati de carbon
10-15% proteine
30-40% lipide
Se asigura echilibrul intre produsele de origine vegetala si animal
40% protein de origine animala
60%proteine de origine vegetala
35%lipide de origine animala
65%lipide de origine vegetala
Ratia echilibrata la adult va cuprinde: 400g glucide/24h (6g/kg corp/24h) ;
70g lipide / 24h (1g/kg corp/24h ;
70g proteine in 24h (1g/kg corp/24h)
Intocmirea foii de alimentatie zilnica
 Foaia de alimentative zilnica este document in care se centralizeaza regimurile

alimentare zilnice prescrise de medic fiecarui bolnav in scop terapeutic.
 Intocmirea foii de alimentatie revine asistentei sefe ; asistentele de salon

raporteaza numarul de regimuri dietetice si de suplimente prescrise de medic.
 Asistenta sefa totalizeaza numarul de regimuri dietetic pe clinica si trimite

foaia de alimentative la blocul alimentar pentru efectuarea si livrarea
regimurilor.
 Foaia de alimentatie se intocmeste in fiecare zi.
2.8 EFECTUAREA TOALETEI BOLNAVULUI

Efectuarea toaletei bolnavului pe regiuni la bolnavul imobilizat
INTRODUCERE
Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de baza care au scopul de a

asigura controlul și igiena bolnavului. Ea constituie una din condițiile
indispensabile ale procesului de vindecare.
Curățarea tegumentelor întregului corp se efectuează pe regiuni, la patul

bolnavului, descoperindu-se progresiv numai partea care se spală.
Pentru ca toaleta să se desfășoare în bune condiții se urmăresc câteva

principii care trebuie respectate:
- se apreciază starea generală a bolnavului pentru a evita o toaletă prea

lungă, obositoare.
- se verifică temperatura ambianta, pentru a evita racirea pacientului.
- se evită curenții de aer prin închiderea ușilor, ferestrelor.
- se izolează bolnavul prin paravan.
Se pregătesc in apropiere materialele necesare toaletei, schimbarii lenjeriei patului

și a bolnavului si pentru prevenirea escarelor. Baia parțială la pat constă în
spălarea întregului corp pe regiuni, descoperind progresiv numai partea care se va
spăla după ce pacientul a fost dezbrăcat complet și acoperit cu un cearceaf și cu o
pătură.
Asistenta va avea grijă ca temperatura în salon să fie de cel puțin 20o C iar
temperatura apei de 37o C se va controla cu termometrul de baie sau cu cotul. Apa
caldă trebuie sa fie din abundență și se va schimba de câte ori este nevoie.
Toaleta se face respectând o anumită ordine: se va începe întotdeauna cu

fața, apoi gâtul, membrele superioare, partea anterioară a toracelui, abdomenul,
partea posterioară a toracelui, regiunea sacrală, coapsele, membrele inferioare,
organele genitale și la sfârșit regiunea perianală. Mușamaua și aleza de protecție se
mută în funcție de regiunea care se spală iar la sfârșit se face toaleta părului,
toaleta cavității bucale.
Înainte de a începe baia pe regiuni se vor colecta date medicale cu privire la

starea pacientului: puls, tensiune, respirație, ce mobilizare i se permite în ziua
respectivă, dacă se poate spăla singur, pe care parte a corpului.
Scop: îndepărtarea de pe suprafața pielii a stratului cornos, descuamat și

impregnat cu secrețiile glandelor sebacee și sudoripare, microbi și alte substanțe
străine care aderă la piele.
Efecte: - activarea circulației cutanate;
- favorizează mobilizarea anticorpilor formați de celulele

reticuloendoteliale din țesutul celular subcutanat;
- creează o stare plăcută de confort care are un efect sedativ asupra

organismului.
Materiale necesare:
 doua scaune;
 un paravan sau doua stative și doua cearsafuri pentru a-l executa;
material impermeabil pentru protejat patul (mușama);
 aleze;
 tava medicala pe care se asaza materialele necesare;
 lighean; cana cu apa calda;
 cana cu apa rece;
 doua bazinete;
 tavita renala;
 un cearsaf;
 o pereche de manusi cauciuc;
 trei manusi de baie confectionate din prosop sau finet de culori diferite (cate
una pentru fața, trup și membre, organe genitale);
 trei prosoape de culori diferite;
 săpun neutru;
 alcool mentolat sau camforat;
 cutie (pudriera) cu pudra de talc;
 lenjerie de pat curată;
 lenjerie de corp curată;
 caldare pentru apa murdara;
 sac de lenjerie murdară;
 termometru de baie;
 materiale pentru îngrijirea unghiilor (foarfece, pila);
 material pentru igiena bucală (periuța de dinti, pasta de dinti, un pahar cu
apa pentru spalat pe dinti, un pahar cu solutie antiseptica pentru gargara, un
pahar cu apa pentru eventualele proteze dentare).
Efectuarea toaletei bolnavului pe regiuni la bolnavul imobilizat
Etape de executie:
1. Pregătirea materialelor necesare:
Se aleg si se pregatesc materialele necesare.
2. Pregătirea psihică a bolnavului:
Se anunță bolnavul.
Se explică simplitatea tehnicii (pentru a nu-i crea stări emotive și a-i

obține acordul).
3. Pregătirea condițiilor de mediu:
Închiderea ferestrelor.
Verificarea temperaturii din salon (in jur de 20°C).
Se verifică sa nu fie curenți de aer rece.
În timpul efectuarii toaletei este interzis să se deschidă ușa.
Se încălzește lenjeria curată.
Se pregătește o buiota cu apa caldă (termofor).
Se indepartează noptiera de pat.
Se așază două scaune lânga patul bolnavului.
Se așaza paravanul în jurul patului.
4. Efectuarea toaletei feței:
Se îndepartează una din perne, susținînd capul bolnavului.
Cealaltă perna se acoperă cu mușama pentru a o proteja de umezeală,
iar peste mușama se așaza o aleză.
Se asaza capul bolnavului pe perna acoperită.
Patură se pliază sub forma de armonică și se așază pe scaun.
Se dezbracă bolnavul și se acoperă cu cearșaful de pătura.
Spălarea mâinilor.
Se umple ligheanul 2/3 cu apa calda (37°C).
Se controleaza temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.
Se așază in jurul gâtului bolnavului un prosop.
Se imbracă prima mănușa de baie și se umezește.
Se spală ochii de la comisura externă spre cea internă.
Se clătesc cu apa curată și se șterg cu primul prosop curat.
Se spală fruntea de la mijloc spre tâmple.
Se spală regiunea periorală și perinazală prin mișcări circulare.
Se șterge imediat prin tamponare.
5. Efectuarea toaletei urechilor:
Se săpunește o ureche insistând în șanturile pavilionului și în
regiunea retroauriculară (cu aceeași mănușa).
Se clăteste bine și se șterge cu prosopul.
Se întoarce ușor capul bolnavului și se procedează la fel cu cealaltă

ureche.
Se introduc dopuri de vată (la cererea bolnavului).
6. Efectuarea toaletei gâtului:
Se descoperă gatul bolnavului și se spală cu apa și săpun.

Se clatește bine și se șterge imediat pentru ca bolnavul să nu fie
predispus la răceală.
Se acoperă gâtul bolnavului cu cearșaful.
Se aruncă apa din lighean.
7. Efectuarea toaletei membrelor superioare:
Se umple ligheanul cu 2/3 apa caldă (37°C).
Se verifică temperatura apei.
Se descoperă unul din membrele superioare și se așază mușamaua și

aleza sub întreg brațul, deasupra învelitorii.
Se săpunește circular, începând de la umăr spre capătul distal,

insistând la axilă.
Se limpezește și se șterge imediat cu prosopul curat.
Se acoperă brațul bolnavului.
Se taie unghiile cu grijă.
Se întoarce bolnavul în decubit lateral de partea corespunzătoare

brațului spălat și se procedează la fel cu celălalt braț.
8. Efectuarea toaletei toracelui:
Se descopera partea anterioara a toracelui.
La femei se sapuneste si se insista la pliurile submamare.
Se limpezeste bine si se sterge prin tamponare.

9. Efectuarea toaletei spatelui:
Se întoarce bolnavul și se susține in decubit lateral.
Se asaza sub bolnav musamaua acoperită de aleza.
Se săpunesc spatele și regiunea lombo-sacrală.
Se limpezesc bine și se sterg prin tamponare.
Se pudrează cu talc.
Se îndepartează mușamaua împreună cu aleza.
Se readuce bolnavul în decubit dorsal.
Se acoperă toracele bolnavului.
10. Efectuarea toaletei abdomenului:
Se așază mușamaua împreuna cu aleza sub abdomenul bolnavului.
Se săpunește abdomenul.
Cu ajutorul unui tampon de vată montat pe porttampon și înmuiat în

alcool, se insistă asupra regiunii ombilicale, îndepartând murdăria.
Se spală apoi ombilicul cu apă și săpun.
Se limpezește și se șterge imediat.
Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.
Se scoate manușa utilizată și se pune în tăvița renală.

Se fricționeaza brațele și toracele cu alcool.
Se pudrează cu talc gâtul, toracele, abdomenul și mai ales brațele și

axilele.
Se îmbraca bolnavul cu camașa de noapte (pijama).
Se aruncă apa murdară în căldare.
11. Efectuarea toaletei membrelor inferioare:
Se umple ligheanul cu 2/3 apa caldă (37°C).
Se îmbracă cea de-a doua manușă de baie.
Se mută mușamaua împreuna cu aleza în regiunea coapselor.
Se săpunesc coapsele, insistând in regiunea inghinală.
Se limpezesc și se șterg.
Spalarea picioarelor
 Se flecteaza gambele bolnavului pe coapse.
Se mută mușamaua mai jos și se așaza ligheanul pe mușama.
Se introduce piciorul în lighean. (fig. 4)

Se săpunește gamba insistând in regiunea poplitee și în spațiile
interdigitale.
Se limpezeste și se sterge imediat cu cel de-al doilea prosop curat.
Se procedeaza la fel cu piciorul celalalt.
Se frictioneaza membrele inferioare cu alcool si se pudreaza plicile cu

talc.
Se taie unghiile nu prea scurt, pentru a nu se produce leziuni, si se

pilesc.
12. Efectuarea toaletei organelor genitale externe.
Materiale necesare: bazinet, pensa porttampon, tampoane vată, cana cu apa
caldă, prosop (special), manușa de cauciuc, manușa de baie.
Se prezintă bolnavului bazinetul pentru a urina.
Se indepartează bazinetul.
Se izolează salteaua cu mușamaua și traversa.
Se așaza bolnavul în poziție ginecologică.
Se așază sub regiunea sacrală a bolnavului bazinetul curat.
Se îmbracă manușa de cauciuc.
Se îmbracă peste mănușa de cauciuc cea de a treia manușă de baie.

Se efectuează spalarea dinspre partea anterioară înspre anus, cu săpun
neutru, care nu irită pielea și mucoasele.
Se limpezește cu ajutorul unui jet de apa calda curata turnat dintr-o

cana.
Se îndepartează cu atenție resturile de săpun, care pot produce prurit

sau inflamații.
Se scoate bazinetul de sub bolnav.
Organele genitale si regiunea din jur se șterg cu cel de-al treilea
prosop curat.
Se pudrează cu pudra de talc (pentru prevenirea apariției de

intertrigo).
13. Efectuarea toaletei părului.
Materiale necesare: pieptene, șampon, aparat de uscat parul (foehn), lighean,
mușama, aleza, apă caldă, prosop.
Se ridică ușor capul bolnavului.
Se îndepartează perna și se așază pe un scaun.
Se susține capul bolnavului și se îndoaie salteaua sub restul saltelei.
Se așaza o mușama pe somiera și deasupra saltelei îndoite.
Se așaza ligheanul cu 2/3 apa caldă (37°C) pe mușama.
Se protejează salteaua cu o aleza.

Peste aleza se așaza o mușama rulată de ambele laturi, astfel încât să
formeze un jgheab.
Se așază capul bolnavului în ușoara hiperextensie, atârnând deasupra
ligheanului.
Se protejează ceafa bolnavului cu un prosop.
Sub ceafa bolnavului se așaza capătul mai îngust al mușamalei rulate,
iar celălalt capăt se introduce în ligheanul
așezat pe somieră sau într-o
căldare așezata lânga pat.
Se verifică temperatura apei.
Se umezește și se șamponează părul.
Se fricționeaza părul cu ambele mâini și se masează ușor pielea

capului
pentru activarea circulației sangvine.
Se limpezește părul.
Se repetă manopera de doua-trei ori.
Dupa o clătire abundență, se acoperă părul cu un prosop încălzit.
Se îndepartează mușamaua, întroducând-o în lighean.
Se așază bolnavul în poziția inițială.

Se usucă părul cu foehnul.
Se piaptană părul.
Se acoperă părul bolnavului cu un tulpan sau boneta.
Se spală obiectele de pieptanat și se introduc în soluție dezinfectantă.
13. Efectuarea toaletei cavității bucale.
A. La bolnavii conștienți.
Materialele necesare:
- pahar cu apă;
- periuța și pasta de dinți;
- prosop, aleză;
- tăvița renală.
În funcție de starea bolnavului, acesta este adus în poziție

semișezândă sau în decubit lateral.
Se pune pasta de dinți pe periuță.
Se protejează lenjeria bolnavului cu prosop și aleză.
Se servesc bolnavului paharul cu apă și periuța cu pasta.
Bolnavul iși va spăla dinții.

Se servește al doilea pahar cu apă pentru gargară.
B. La bolnavii inconștienți sau comatoși.
- tampoane pe port-tampoane sterile;
- deschizător de gură, steril;
- comprese de tifon;
- apă;
- glicerină boraxată 20%;
- spatulă lingualaă;
- taviță renală;
- manușă sterilă de cauciuc.
Bolnavul este în decubit dorsal.
Se întoarce lateral capul bolnavului.
Se așază sub bărbie prosopul și tăvița renală.
Se amplasează deschizătorul de gura printre arcadele dentare.
Se înmoaie un tampon cu glicerină boraxată.
Se șterg limba, bolta palatină și suprafața internă și externă a

arcadelor dentare cu mișcari dinăuntru în afară.
Cu alt tampon se curăță dantura.
Cu degetul înfășurat în tifon și îmbibat în glicerină boraxată sau
zeamă de lămâie se îndepărtează depozitul gros depus pe mucoase pâna în
faringe.
Buzele crăpate și uscate se ung cu glicerină boraxată.
Observație! La bolnavii inconștienti, toaleta bucală se realizează cu mâna

protejată de mănușa de cauciuc.
Reorganizarea locului de muncă:
Lenjeria murdară de pat se pune în sacul special.
Se schimbă patul cu lenjerie curată.
Se îndepartează paravanul și lenjeria murdară din salon.
Se spală materialele folosite și se introduc în soluție dezinfectantă

pâna la sterilizare.
Efectuarea toaletei generale prin îmbăiere a bolnavului imobilizat
Spălarea întregului corp, prin întroducerea bolnavului în cadă de baie, are

același scop ca și toaleta parțiala.
Materiale necesare:
- camera de baie si cada de baie curatata, spalata, dezinfectata;
- paravan;
- grătar lânga cadă;
- termometru de baie;
- cearșaf de baie;
- săpun neutru;
- două prosoape;
- doua mănuși de baie;
- lenjerie de corp curată;
- cască pentru protejarea părului;
- halat de baie și papuci;
- materiale pentru îngrijirea unghiilor;
- materiale pentru igienă bucală;
- alcool mentolat sau camforat;
- pudriera cu pudră de talc;
- sac pentru lenjerie murdară;
- soluții dezinfectante pentru cadă și robinete (cloramina 1%, clorura de

var 1%);
- un scaun.
Etape de executie:
Se pregatesc materialele necesare pentru efectuarea imbaierii, pe "truse",
in ordinea utilizării lor.
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:
Se anunță bolnavul cu o jumatate de ora inainte și i se explică
necesitatea.
Se oferă bolnavului urinarul.
După micțiune se îndepartează urinarul.
3. Pregatirea camerei de baie:
Se inchid ferestrele si usa.
Se verifica temperatura din camera de baie.
Se da drumul la apa rece si apoi la apa calda.
Se verifica temperatura apei cu ajutorul termometrului.
Se aranjeaza lenjeria de corp curata și încălzită pe un radiator, în
ordinea intrebuințării.
4. Efectuarea îmbăierii:
Se îmbracă bolnavul cu halatul și papucii.
Se transportă bolnavul în camera de baie.
Se dezbracă bolnavul.
Se protejează părul bolnavului cu casca.
Se introduce bolnavul în cada (cu ajutorul unui cearșaf - două

persoane).
Se menține cearșaful pe fundul căzii în tot timpul băii.
Se susține bolnavul sa intre în baie.
Se supraveghează reacția bolnavului.
Se îmbracă o mănușa de baie.
Se săpunește suprafața corpului, în aceeași ordine ca la toaleta parțiala

la pat.
Se îndepartează săpunul de pe tegumente.
Se schimbă mănușa și i se efectuează toaleta organelor genitale.
Se stropește suprafața corpului cu apa la o temperatura ceva mai

scăzuta decât cea din cadă (pentru efectul de tonifiere a țesuturilor și
activarea circulației și respirației).
Se susține de sub axile pentru a ridica bonavul din cadă.
Se infășoara bolnavul într-un cearșaf uscat și incălzit.
Bolnavul se întinde pe canapeaua din camera de baie acoperită cu

mușama și cearșaf curat.
Se șterge și se fricționeaza cu alcool bolnavul.
Se pudrează regiunea plicilor.
Se îmbracă bolnavul cu lenjeria de corp curată și incălzită.
Se face toaleta unghiilor.
 Bolnavul se âmbraca cu halat, i se pun papuci și se transportă la salon.

 Se așaza bolnavul comod în patul său.
 Se învelește bine bolnavul.
Atentie!
Dacă bolnavul prezintă frisoane, se incălzește cu termofoare și se hidratează cu

lichide calde.
5. Reorganizarea locului de munca:
 Se introduce lenjeria murdara in sacul special.

 Se dă drumul la apa din cadă.
 Se spală bine cada cu detergenti si se umple cadă cu soluție dezinfectantă
care se menține timp de trei ore.
 Se spală cadă și robinetele cu apa curată.
 Se curață, se spală și se introduc in soluții dezinfectante instrumentele
folosite.
 Se aerisește camera de baie.
Toaleta intima
Scop
 igienic
 mentinerea unei stari de confort fizic
Pregatiri
 materiale: paravan, doua bazinete, tampoane sterile din vata,

pensa porttampon, cana cu apa calda, sapun lichid, prosop, manusa de
cauciuc, manusa de baie, musama, aleza; se controleaza temperatura
apei;
 pacientul – se informeaza, se asigura intimitatea
 se pregateste patul cu musamaua, pacientul fiind in pozitie
ginecologica
 se serveste un bazinet pentru a-si goli vezica urinara
 ramane in pozitie ginecologica cu al doilea bazinet curat sub
regiunea sacrata
Tehnica
 se imbraca manusa de cauciuc, apoi cea de baie;

 se spala regiunea dinspre simfiza pubiana spre anus, turnand
apa si sapun lichid;
 se limpezeste abundent;
 se scoate bazinetul;
 se usuca regiunea genitala anala, pliurile
 se pudreaza cu talc pliurile
Ingrijiri ulterioare
 se indeparteaza materialele, se aranjeaza patul

 pacientul este asezat comod
Prevenirea şi îngrijirea escarelor de decubit

SISTEM DE EVALUARE A RISCULUI
N Stare Stare Stare Capacitate Incontenenta Stare

ota generala nutritionala psihica mobilizare cutanata
0BUNA BUNA BUNA INDEPENDE INDEPENDENT BUNA

NT
fa aport alimentar Participa la
ra patologie si de lichide activitati Merge siongur
cu risc suficient cotidiene si
(carje,
isi accepta
carucior)
boala
se ridica
singur
se poate misca
in pat
1 MIJLOCIE LIMITATA MIJLOCIE SEMIDEPEN INCONTENENTA DESHIDR

DENT PERIODICA ATARE
Patologie Aport de Deprimat
CUTANAT
cu risc calorii, proteine Are nevoie de Mai putin de o data
Fara motiv
A
crescut si lichide limitat ajutor pentru pe zi
Are nevoie
l/24h mers si activitati Piele
Casexie
de stimulare
cotidiene imbatranita
obezitate pentru
activitati
cotidiene
PROASTA PROASTA PROASTA DEPENDENT INCONTINENTA PIELE CU
URINARA ERITEM
2 Fie Aport alimentar Confuz sau Mobilizare din
patologie insuficient agitat (trebuie pat in fotoliu cu
neurologica, supravegheat sau fara ajutor
Alimentatie
cu pierdere permanent
parenterala Nu poate sta
de pentru
decat in pat sau
sensibilitate activitati
in fotoliu
cotidiene)
Sau
asociere de
patologii cu
risc
3 F. F. PROASTA F. IMOBILIZAT INCONTINENTA DURERE

PROASTA PROASTA DE URINA SI IN
FECALE REGIUNEA
EXPUSA
RISC MODERAT De la 6 la 8
MARE De la 9 la 12
F. MARE De la 13 la 18
PRECIZARE
 Pe baza notelor acordate (de la 0 la 3) pentru fiecare criteriu,

se poate face aprecierea riscului in functie de totalul obtinut, care poate
varia intre 0 si 18.
 O alta grila de evacuare a riscului de escare este grila lui
NORTHON
Semne
 Subiective; Obiective
 Prurit; eritem (Stadiul I)
 Usturime; flictema (superficial); atingere de epiderma sau
derma (profund) – Stadiul II
 Durere; plaga; ulceratie piele; ulceratie muschi; ulceratie
pana la os – Stadiul III
MIJLOACE DE PREVENIRE A ESCARELOR
Se adreseaza cauzelor locale sau favorizante si reprezinta “cartea de

vizita” a asistentei medicale. Escarele pot aparea in cateva ore sau in cateva zile,
formarea lor fiind variabila, depinzand de factorul de risc si de toleranta pielii la
presiune indelungata. Principiile tratamentului preventiv:
a) Schimbarea de pozitie
 Evita imobilizarea
 Se la 2 sau 3 ore; la nevoie, mai des
 Este necesara o foaie de supraveghere a escarelor, in
care se noteaza:
- orele de schimbare si pozitia: 14 – DD; 16 – DLS; 18 – DD;
20 - DLD
 Aspectul cutanat
 Zonele de masaj
b) Asigurarea confortului si mentinerea bolnavului intr-o
stare de igiena perfect
 Evitarea cutelor lenjeriei de pat, renuntarea la lenjeria de corp

 Spalarea zilnic, cu apa si sapun si ungerea regiunilor expuse
umezelii, stiut fiind faptul ca pielea unsa se macereaza mai greu decat
pielea uscata
 Scuturarea patuluji zilnic, sau ori de cate ori este nevoie
c) Folosirea materialelor complementare, necesare pentru

prevenirea escarelor
 Saltele speciale
 Perne de diverse dimensiuni si forme
 Colaci de cauciuc
 Pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D2
 Talc pe panza
d) Alimentatie si hidratare echilibrata
 Alimentatia trebuie sa fie bogata in proteine, pentru a

favoriza cicatrizarea, de asemenea, in vitamine, dar, tinand cont de
varsta si greutatea bolnavului. In ceea ce priveste hidratarea, necesarul
de lichide se va completa cu 1,5-2l la 24 de ore.
e) Favorizarea vascularizatiei in zonele comprimate

 Prin masaj
Obiective
- Favorizeaza vascularizatia profunda si superficiala
- Indeparteaza celulele descuamate si destupa glandele sebacee
- Rehidrateaza pielea
- Favorizeaza starea de bine si confort, inlatura durerea, anxietatea si

ajuta sa-si regaseasca forta si energia
Indicatii
- Pentru toti bolnavii imobilizati, care prezinta factori de risc
- In momentul schimbarii pozitiei, pe toate regiunile expuse
Principii
- Se face intotdeauna pe pielea curata, dupa ce bolnavul a fost spalat

si i s-a schimbat patul
- Se face cu un unguent pe mana goala, in directia circulatiei de

intoarcere, de jos in sus, iar la ceafa si umeri – invers, de sus in jos, si
circular spre exterior
- Se face pe o zona mai mare decat suprafata interesata
- Masajul nu trebuie sa fie dureros, pozitia bolnavului sa fie

confortabila, iar durata sa de aproximativ 15 minute
Contraindicatii
- Nu se face bolnavului cu febra, suferind de cancer, cu infectii ale

pielii sau cu septicemie
Materiale necesare
- Unguent
Instalarea pacientului
- Se inchid ferestrele, se asaza bolnavul intr-o pozitie variabila, in

functie de zona si, in acelasi timp, confortabila pentru asistenta medicala
Cap. III OBSERVAREA, MĂSURAREA ȘI NOTAREA FUNCȚIILOR
VITALE ȘI VEGETATIVE
Funcțiile vitale includ:

 Respirația
 Pulsul
 Tensiunea arterială
 Temperatura
Funcțiile vitale sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală.
Când se măsoară funcțiile vitale?

 Când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane
 Când este internat într-o unitate spitalicească
 Înainte și după proceduri invazive de diagnostic
 Înainte și după intervenții chirurgicale
 Înainte și după administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului
respirator și cardiovascular
 Înainte și după efectuarea intervențiilor de îngrijire care pot influența funcțiile
vitale.
Rolul asistentei medicale în măsurarea funcțiilor vitale
 Să pregătească materiale și instrumentar corespunzător și în stare de

funcționare
 Să pregătească pacientul din punct de vedere fizic
 Să pregătească psihic pacientul
 Să asigure condiții de microclimat care să nu influențeze funcțiile vitale
 Să cunoască variațiile normale ale funcțiilor vitale, în funcție de sex și vârstă
 Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului și tratamentele prescrise
 Să respecte frecvența de evaluare a funcțiilor vitale în raport cu starea
pacientului
 Să comunice medicului modificările semnificative ale funcțiilor vitale
3.1 MĂSURAREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI:
- Determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare
cu măsurătorile ulterioare;
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stressului asupra sistemului
respirator;
- Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează
sistemul respirator
- Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;
- Culoare albastră (creion, pix sau carioca);
- Foaie de temperatură (F.T.);
- Carnet de notări personale.
- se evită pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta îşi poate modifica

ritmul obişnuit în momentul în care conştientizează propria respiraţie, de aceea se
preferă perioada de somn a bolnavului;
- se măsoară respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar
schimbări în
starea pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte
oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia respiraţiei.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- bolnavul rămâne în decubit dorsal;
- se numără prin observare (inspecție), mişcările de ridicare sau de coborâre ale

toracelui, la fiecare inspiraţie sau expiraţie sau, se așază ușor mâna cu fața palmară
pe suprafața toracelui bolnavului;
- se numără mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de
secunde şi se înmulțește cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata pe minut;
- se numără timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
- se înregistrează rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului.
NOTAREA CIFRICĂ:
- se notează cifric în carnetul propriu al asistentei, de ex:
RD = 22 r/min; RS= 21r/min
RD = 20 r/min; RS= 19 r/min
RD = 18 r/min;
NOTAREA GRAFICă:
-se notează grafic în Foaia de temperatură, cu un punct de culoare verde și se unește

cu o linie cu valoarea anterioară;
- pentru fiecare linie orizontală a Foii se socotesc 2 respirații;

INTERPRETAREA REZULTATELOR:
- frecvența mișcărilor respiratorii variază în funcție de sex, vârsta, poziție,

temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau de somn;
- în stare fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii și a

pulsului;
- patologic, se instalează dispneea:
(a) dispnee cu accelerare a ritmului respirator: tahipnee (polipnee, ex: peste 18

r/min la adult)
(b) dispnee cu rărirea ritmului respirator = bradipnee (ex:12, 10, 8 resp/min)

(c) dispnee cu perturbare ritmică și periodică a respirației:
- dispneea Cheyne-Stockes când respirația are amplitudini crescânde până la maxim

și apoi scazând până la apnee, ce durează până la 10-20 sec;
- dispneea Kussmaul ( respirația în 4 timpi și anume: o inspirație profundă urmată

de o scurta pauză și o expirație scurtă, zgomotoasă după care urmează alta pauză
scurtă.
PRECIZĂRI:
1. în dispnee se notează: orarul, intensitatea, tipul ei, evoluția în timp.
2. dispneea paroxistică (Cheyne- Stockes) trebuie depistată sistematic, căci

bolnavul nu o semnalează.
3. dispneea Kussmaul apare când pH-ul este sub 7.2; se întâlnește în come.
3.2 MASURAREA ȘI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE
Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra

pereților arteriali.
Factorii determinațti:
- debitul cardiac;
- forța de contracție a inimii;
- elasticitatea și calibrul vaselor;
- vâscozitatea sângelui;
Valoarea T.A. fiind determinată în primul rând de forța de contracție a

inimii, va fi mai mare în sistolă și o denumim T.A. maximă sau sistolică
deoarece contracția inimii este mai mare în sistolă. Valoarea T.A va fi mai mică
în diastolă denumită si T.A. minimă sau diastolică.
- Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara

starea curentă cu valorile normale ale tensiunii arteriale.
- Evaluarea funcției cardiovasculare
- Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/şi medicamente
Tavă medicală pe care se așază:
- Stetoscop biauricular;
- Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei ( Riva-Roci, Pachon)
- Comprese cu alcool medicinal;
- Culoare albastră ( pix, cariocă, creion);
- Foaie de temperatură (F.T);
- Carnet de notări personale
 PSIHICĂ:
- se explică pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
- se asigură un repaus psihic de cel puţin 5- 10 minute înainte de măsurare întrucât

emoţiile influenţează presiunea sangelui;
 FIZICĂ:
- se așază pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau
în ortostatism conform indicaţiei medicale.

- se utilizează comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice

ale stetoscopului dacă este necesar
- se alege un tensiometru cu manşeta potrivită stării constituţionale a
pacientului;
- se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie i.v.,
intervenţie chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri, shunt arterio-venos
sau răni ale mâinii);
- i se permite pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut

la nnivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
- se descoperă braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin dezbrăcare
astfel încât să nu crească presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
- se verifică dacă manşeta conţine aer;
- se scoate aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi

comprimând manşeta în palme sau pe o suprafaţă dură;
- se închide ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta;
- se aplică manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm

deasupra plicii cotului şi se fixează.
- se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu

degetele;
- se așază membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi se introduc
olivele în urechi;
- se umflă manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc , privind acul

manometrului, pană când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care
pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi cu stetoscopul);
- se decomprimă manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă şi restabilind
circulaţia sangelui prin artere; se înregistrează mental cifra indicată de acul
manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, se aude prima bătaie clară

(”lup-dup”); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
- se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă

decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
- se îndepărtează manşeta, se curăţă şi dezinfectează olivele stetoscopului;
- se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele

bolnavului, data inregistrării, valorile obţinute ( ex. T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.=
13/7 cmHg).
Reorganizarea locului de muncă:
- se așază stetoscopul și manometrul pe tava medicala;
- se așază bolnavul în poziție comodă;
- spălare pe mâini cu apă și săpun;
- se dezinfectează stetoscopul (olivele) cu tampoane de vată îmbibate în alcool;
- se așază aparatul în dulapul pentru instrumente ți materiale medicale;
Reprezentarea grafică a T.A.

- se socotesc pentru fiecare linie orizontală din Foaia de temperatură, 10 mm Hg sau
1cm Hg.
- se reprezintă grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră,

aşezat pe verticală ,
- latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a
dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).
Interpretare:
Valori normale:
- T.A. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare varstei;
- Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru;
Valori modificate:
- Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de valorile
normale ale persoanelor de aceeaşi varstă;

Vârsta Valori normale ale T.A: Limite superioare ale normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg .
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg.
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg.
18-adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg.
Observații
- Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde inainte de
reverificarea presiunii dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
- Măsuraţi T.A. la coapsă dacă accesul la arterele braţului nu este posibil;
- Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a

arterei poplitee;
- Ajustaţi evaluarea presiunii arteriale înregistrate, dacă folosiţi coapsa, întrucât

există tendinţa ca T.A. să fie mai mare la extremitatea distală făţă de extremitatea
proximală (superioară).
- pentru măsurarea T.A. la același bolnav, folosiți întotdeauna același aparat;
- nu aplicați manșeta prea strâns pentru că se întrerupe circulația;

- nu discutați rezultatele obținute cu bolnavul;
- aparatele vor fi verificate anual de specialiști;
Măsurarea presiunii arteriale prin metoda palpatorie
- în lipsa stetoscopului auricular întotdeauna se poate obţine exact numai

tensiunea sistolică ( T.A maximă) prin aceasta metodă.
Execuția
- manșeta este pozitionata în 1/3 inferioară a brațului

- mai jos de manșetă, în zona unde se poate palpa pulsul arterei radiale se se
așază degetele ca pentru determinarea pulsului;
- manșeta se umflă până la o presiune la care mai poate palpa pulsul arterial
- manșeta se dezumflă lent (1-2 mm Hg / secundă) în timp ce se observă
apariția undei pulsatile la degetele palpatorii , memorându-se valoarea
indicată de manometru. Această valoare reprezintă valoarea tensiunii arteriale
maxime .
- se îndepărtează manșeta și se notează valorile T.A.
Metoda oscilometrică apreciază T.A. prin înregistrarea vibraţiilor (osilațiilor)
pereţilor unei artere comprimate de un manşon pneumatic, la trecerea sângelui.
Se utilizează oscilometrul Pachon
Tehnica de măsurare este următoarea:
– manşeta oscilometrului se aplică în jurul segmentului de membru studiat;
- se ridică presiunea din manşetă, la o valoare care depăşeşte cu 10- 20 mmHg

presiunea arterială sistolică;
– se decomprimă lent, urmărind oscilaţiile acului, care devin din ce în ce mai ample,
până ce ating un maxim, care reprezintă indicele oscilometric; în continuare,
amplitudinea lor scade, până la totala dispariţie.
Debutul oscilaţiilor corespunde presiunii arteriale sistolice, amplitudinea lor

maximă, presiunii arteriale medii, iar dispariţia lor presiunii arteriale diastolice
Reprezentarea schematică a oscilometrului Pachon; prin intermediul unui
robinet (R), manşonul pneumatic (m) este pus în legătură, fie cu un manometru (M),
fie cu o capsulă cu pereţi subţiri (C), care măsoară vibraţiile aerului din manşon.
Amplitudinea acestor pulsații este înregistrată pe scala aparatului în unităţi Pachon.
Valorile normale ale indicelui oscilometric sunt:
– la nivelul coapsei ≥ 5
– în 1/3 superioară a gambei ≥ 3
– în 1/3 inferioară a gambei ≥ 2
– la nivelul braţului ≥ 3
3.3 MĂSURAREA ȘI NOTAREA PULSULUI
Definiție:
Puls = unda șe șoc prezentă la palparea arterelor superficiale, comprimate pe

suprafețe rezistente (planul osos)
Unda pulsatilă ia naștere ca urmare a destinderii pereților arteriali, sincron cu

sistolele ventriculare......
Scopul procedurii:
- Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- Obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi starea arterelor;
- Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stress.
Factori de evaluat: frecvența, ritmicitatea, amplitudinea, celeritatea, tensiunea

pulsului.
Pe o tavă medicală se pregătesc:
- Ceas cu secundar sau cronometru
- Culoare roşie ( creion, pix sau cariocă) pentru notarea grafică
- Carnet de notări personale
 PSIHICĂ:
- se explică pacientului procedura pentru a-i reduce emoţiile, teama şi a obţine
colaborarea;
- se asigură un repaus psihic de cel puţin 5-10 minute inainte de măsurare;

 FIZICĂ:
- se asigură un repaus fizic de cel puţin 5-10 minute înainte de măsurare;
- se așază pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
 decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în

extensie, mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
 poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) cu antebraţul sprijinit pe suprafaţa
patului (pentru relaxarea musculaturii), mâna în supinaţie şi extensie.
 În mod curent, pulsul se determină la nivelul arterei radiale.
- Spălarea mâinilor;
- se reperează artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară

(internă), în şanţul radial aflat în prelungirea policelui;
- se plasează degetele: index, medius şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale
reperate, iar policele îmbracă antebrațul;

- se exercită o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se
perceapă sub degete pulsaţiile sângelui;
- se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degetele, sau 30 secunde şi se

înmulțește cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
- se apreciază ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce
măsoară frecvenţa;
NOTAREA CIFRICĂ:
- se înregistrează frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului,
salonul, data înregistrării, cu specificarea „D” – pentru dimineața și „S” – pentru

seara, și valoarea masurata; Ex: PD= 62 p/min PS= 68 p/min
- se spală mâinile.
Alte locuri de măsurare a pulsului:
Artera cubitală Artera brahială Artera humerală

Artera carotidă: - pe faţa Artera femurală Artera pedioasă - pe
anterioară a gâtului, în șanțul - în regiunea inghinală fața dorsala a piciorului,
delimitat de larige (anterior) la nivelul triunghiului în dreptul primului

mușchiul sternocleidomastoi- Scarpa șant intermetatarsian;
dian
- Artera temporală superficială - la un lat de deget deasupra şi lateral de stanca

temporalului, in dreptul pavilionului auricular;
- Artera poplitee
- Artera tibială
- Apex (vârful inimii) - pulsul apical - în spaţiul 5 intercostal (i.c.) pelinia
medioclaviculară stangă.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A PULSULUI în Foaia de Temperatură.
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsaţii;
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S
(seara); pentru valorile care cresc din 4 in 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în

mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care
cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
- se unește primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în
partea dreaptă a sistemului de coordonate din F.T.;
- se obține curba pulsului prin unirea punctelor și care indică valorile ratei
cardiace măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ:
- Foaia de observație împreuna cu Foaia de temperatură se așază în dosarul

salonului.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII (INTERPRETARE)
Normal:
- Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se înscrie în limitele normale
corespunzătoare vârstei;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
- Pacientul este liniştit.
Variații fiziologice ale frecvenței pulsului:
- puls tahicardic (accelerat) întâlnit în ortostatism, efort fizic și psihic, emoții

puternice, în cursul digestiei;
- puls bradicardic (rărit) întâlnit în decubit, stare de repaus, stare de liniște

psihică;
Patologic
- Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic varstei;
- Pulsul radial nu este perceptibil;
- Pulsul este aritmic;
- Amplitudinea este mică sau crescută;
- Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
(b) valori patologice ale calităților pulsului:
- de frecvență: puls tahicardic (mai rapid) sau puls bradicardic (mai rar);
- de ritm: puls aritmic;
- de amplitudine: puls cu amplitudine mică (filiform) sau puls cu amplitudine

crescută;
- de volum (tensiune): puls dur și puls moale;
- de celeritate: puls săltăreț (creștere rapidă a T.A. urmată de o cădere bruscă)

sau puls tard (cădere lentă);
Obs.
- Administrarea unor medicații (digitala, oxigen, etc.), obligă asistenta la
măsurarea pulsului la interval de 30 min – 1 oră.
- Starea postoperatorie sau stările de urgență impun monitorizarea
permanentă a pulsului
- Frecvența pulsului crește paralel cu temperatura: la 1 grad de febră pulsul
crește cu 8-10 pulsații/min.
MĂSURAREA ȘI NOTAREA TEMPERATURII
TEMPERATURA reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism,

generatoare de căldură, prin dezintegrarea alimentelor energtice.
Termoreglarea reprezinta funcția organismului prin care se menține echilibrul

între producerea căldurii (termogeneza) și pierderea căldurii (termoliza) prin
păstrarea valorilor constante (homeotermie) de 36-37 o C dimineața si 37-37,3 oC
seara.
SCOP- a descoperi unele modificari patologice ale valorii temperaturii

corpului.
Locuri de măsurare:
vârsta Temperatura măsurată în ordinea

acurateței
rectal
0 -2ani axilar
rectal
2 -5 ani axilar, în ureche
în cavitatea bucală
peste 5 ani axilar, în ureche
(a) in cavități semiînchise:
- în axilă;
- în plica inghinală;
- în cavitatea bucală;
(b) în cavități închise:
- în rect;
- în vagin;
Instrumentul de măsurare a temperaturii este termometrul
Calibrarea termometrelor poate fi făcută fie în grade Fahrenheit (în zone

precum Statele Unite ale Americii), sau în grade Celsius, aceasta fiind unitatea de
măsură standard în majoritatea statelor din Europa.
În prezent există o gama largă de dispozitive pentru măsurarea temperaturii

corpului (termomentre), în funcție de zona unde acesta va fi aplicat:
- termometre electronice, alcătuite dintr-un suport de plastic, ce au forma
unui creion, cu un ecran pe care va fi afișată temperatura corpului, la un capăt, și
cu dispozitivul destinat măsurării temperaturii la celălalt capăt.
Pot fi folosite pentru cavitatea bucală, zona axilară sau zona rectală;
- termometre pentru ureche (auriculare), sunt la rândul lor alcătuite dintr-un
dispozitiv de plastic, folosind energia infrarosie pentru a masura temperatura
corpului. La unul dintre capete, termometrele pentru ureche au forma conică pentru
a putea fi cu ușurință și în siguranță atașate timpanului. Gradul de precizie al
acestor dipozitive este extrem de mare, rezultatul fiind afișat pe ecranul digital,
situat la celălalt capăt al termometrului în doar câteva secunde;
- termometrul pentru frunte, folosește temperatura pielii pentru a
determina care este temperatura corpului. Unele dispozitive de acest gen dețin un
disc ușor care va fi așezat pe frunte pentru câteva momente, în vreme ce temperatura
va fi afișată pe un ecran digital. Alte tipuri de termometre pentru frunte iau forma
unor bucăti de plastic prevăzute cu gradații. Pentru a putea măsura temperatura
corpului cu aceste dispozitive este necesar să se atașeze bucata respectivă de plastic
pe fruntea pacientului și se așteaptă până în mometul în care anumite numere de pe
gradație își schimbă culoarea. Termomentrele pentru frunte au un grad de precizie
mai mic decât termomentrele auriculare sau cele electronice;
- termometrul de unică folosință, sunt dispozitive subțiri de plastic,

prevăzute la unul din capete cu anumite puncte, a căror culoare va ajuta la stabilirea
temperaturii corpului. Termometrele de unică folosință pot fi folosite pentru
măsurarea temperaturii la nivelul cavității bucale sau a zonei rectale, iar pentru
sugari acestea vin sub forma unui plasture care poate arata temperatura copilului
timp de 48 de ore. Totodată aceste dispozitive sunt sigure, nu conțin sticlă, latex sau
mercur iar gradul de acuratețe este destul de mare. După vindecarea pacientului este
recomandat ca aceste termometre sa fie aruncate;
- termometre tip suzetă, iau forma unei suzete care va fi așezata în gura
sugarului, având însa la celalalt capăt un dispozitiv pentru afișarea temperaturii
corpului. Termometrele tip suzetă necesita o perioada mai mare de timp pentru
afișarea temperaturii, iar gradul de precizie nu este la fel de mare.
- termometrul maximal (cu mercur), alcătuit dintr-un rezervor cu
mercur și un tub capilar prin care urcă mercurul la creșterea temperaturii, situate în
fața unei scale gradate. Pereții care protejează tubul capilar și scla sunt din sticlă.
Aceste termometre sunt periculoase prin posibilitatea spargerii acestora ( mercurul
provoacă accidente grave dacă ajunge în organism, iar cioburile de sticlă pot să
provoace răni), motiv pentru care nu se mai folosesc în unitățile medicale.
Tehnica măsurării tempetaturii corpului
Materiale necesare:
- termometrul (maximal, electronic, auricular, etc)

- casoletă cu tampoane de vată și comprese sterile
- recipient cu soluție dezinfectantă (facultativ)
- alcool medicinal,
- ceas
- foaia de temperatură
- pix de culoare albastră,
- carnet de însemnări personale.
ETAPE DE EXECUTIE:
 pregatirea materialelor si a instrumentelor:

- se pregătesc materialele necesare;
- se verifică integritatea termometrului și funcționalitatea
- se sterge termometrul cu alcool/soluția dezinfectantă dacă termometrul nu

este individual
 Pregatirea psihică și fizică a bolnavului:

-se anunță bolnavul;
-se așază bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă sau în poziție
sezânda pe un scaun;
 Efectuarea tehnicii:
(a) măsurarea în axilă:
- se ridică brațul bolnavului;
- se șterge bine axila bolnavului prin tamponare cu prosopul lui
- termometrul se ține în mană ca pe un creion în poziția pentru scris;
- se așază termometrul cu rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei,

paralel cu toracele (se evită lenjeria);
- se apropie brațul bolnavului de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața

anterioară a toracelui;
- se menține termometrul timp de 10 min sau până la atenționarea sonoră după

care se scoate din axila bolnavului, se citește și se așaza pe tava medicală;
- bolnavul va fi așezat în poziție comodă;
(b) măsurarea în cavitatea bucală:
- se foloseste termometrul utilizat numai în acest scop, pacientul să nu fi

consumat lichide reci sau calde și să nu fi fumat timp de 10 min. Înainte de
determinarea temperaturii;
- se umezește termometrul cu apa rece;
- se introduce termometrul în cavitatea bucală a bolnavului, sub limbă sau pe

pe latura externă a arcadei dentare;
- se atrage atenția bolnavului să păstreze gura închisă timp de 5 min și să

respire pe nas
- se scoate termometrul și se citește valoarea;

(c) măsurarea temperaturii în rect (măsurare rectală)
- se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină;
- când bolnavul știe și poate, își introduce singur termometrul în rect;
- când bolnavul nu poate, este așezat în decubit dorsal sau lateral cu membrele
inferioare în semiflexie, asigurându-i-se intimitatea, și i se introduce ușor bulbul
termometrului în rect, cu mișcări de rotație și înaintare;
- copiii mici sunt așezați în decubit dorsal, cu picioarele ridicate sau în decubit
ventral;
- se menține timp de 3 min ( termometrul este menținut cu mâna );
- se scoate termometrul, se șterge cu un tampon de vată imbibat cu alcool, și

se citește gradația;
 notarea cifrică:
- în carnețelul de observații individuale, se notează numele bolnavului, nr
salonului, nr patului, data și valoarea temperaturii obținute urmând a fi notată și în
foaia de temperatura;
 notarea grafică:
- se notează grafic cu un punct de culoare albastra în F.T. pe verticala
corespunzatoare datei și momentului zilei (dimineața sau seara);
- pentru fiecare diviziune a foii se socotesc două diviziuni de grad;
- se unește cu valoarea anterioară, printr-o linie albastră, obtinându-se astfel

curba termica;
 interpretarea rezultatelor:
-temperatura normală (fiziologică) este cuprinsă intre 36-37 grade C cand
bolnavul este considerat afebril;
Valoarea normală a temperaturii corpului a fost stabilită la o medie de

37 grade Celsius (98 grade Fahreinheit), însa acesta poate varia cu până la 0.6
grade Celsius (1 grad Fahreinheit) în funcție de momentul zilei și gradul de efort
fizic depus. Totodată temperatura corpului uman este extrem de sensibilă la
schimbările hormonale din organism, fapt ce face ca valorile acesteia sa fie puțin
mai mari în cazul femeilor aflate la ovulație sau în timpul ciclului menstrual.
Temperatura auriculară (măsurată la nivelul membranei timpanice) și cea
rectală pot afișa valori mai mari cu 0.3 - 0.6 o
C (0.5-1 grad Fahreinheit)
comparativ cu temperatura orală, în vreme ce temepatura măsurată la nivelul
zonei axilare poate fi cu 0.3-0.6 oC (0.5-1 grad Fahreinheit) mai mică decât cea
orală.
-valori patologice:
(a) hipertermie: Subfebrilitate = 37-38 o C
Febră moderată = 38-39 o C
Febra ridicată = 39-40 o C
Hiperpirexie = 40-41 o C
(b) hipotermia - toate valorile sub 36 o C
 reorganizarea locului de munca:

- se spală termometrul cu apa curenta cu detergenti sau cu sapun lichid;
- se introduce termometrul in recipient;
PRECIZARE:
1. termometrul se mentine timp de 10 min in axila astfel inregistrarea nu este

reala;
2. daca axila bolnavului nu este uscata, umiditatea modifica valoarea

temperaturii;
RECOMANDĂRI:
1. temperatura se măsoara dimineata catre ora 08.00 și seara în jurul

orelor 17.00;
2. sustineți termometrul la copii, bătrani, inconștienți, agitați și masurați

in cavitatile semiinchise;
3. in situația unor valori prea ridicate sau prea scazute, repetați
măsurarea temperaturii sub supraveghere;
CONTRAINDICAȚII:
1. nu masurați in cavitatea bucala la bolnavii agitati, la copii care nu

coopereaza, la bolnavii cu respiratie nazala dificila sau inflamatii bucale;
2. nu măsurați rectal la bolnavii agitați, cu inflamații anale, rectale, cu

operații rectale;
3.5 OBSERVAREA ȘI NOTAREA SCAUNULUI (materii fecale)
Scaunul reprezintă resturi alimentare supuse procesului de digestie,

eliminate din organism prin anus prin, actul defecației.
SCOP: este de a obține informatii necesare pentru stabilirea diagnosticului

și urmărirea evoluției bolilor tubului digestiv și a glandelor anexe ale acestuia.
Urmarirea tranzitului intestinal, se face prin observarea caracterelor

scaunelor și notarea scaunelor in foaia de temperatura a bolnavului.
Caracterele scaunului sunt: frecvența, orarul, consistența, forma,

culoarea, mirosul, aspectul, elementele patologice.
(a) Frecventa:
-fiziologic:- 1-2 scaune/zi
-patologic:- 3-6 scaune/zi in diareele din enterite si enterocolite
- 20-30 scaune/zi in sindromul dizenteric
- scaun la 2-4 zile/in in constipatie
- suprimarea completă a eliminarii fecalelor si gazelor (ileus)
(b) Orarul:
-fiziologic:- scaunele se produc zilnic la aceeasi ora a zilei, dimineața după

trezire
-patologic:- se pierde orarul obișnuit al evacuarii in cazul constipațiilor habituale

sau în diaree
(c) Cantitatea:
- fiziologic:- zilnic 150-200 grame fecale
- patologic:
- cantitatea crește in afecțiunile pancreaului, colonului, în diareile
gastrogene de natura aclorhidrica
- cantitatea poate ajunge la câteva kg în anomaliile de dezvoltare a

colonului
- cantitatea poate fi redusă in constipație
- cantitatea poate fi redusă (10-15 grame) in dizenterie
(d) Consistența:
- fiziologic:- păstoasă, omogenă
- patologic:- uscată (crescuta) în constipație
- scazută, scaune moi în diaree
- lichida, apoasa după purgativele salive
- neomogenă- scaunul este solid, dur la inceput apoi o cantitate de

scaun lichid sau semilichid
(e) Forma:
- fiziologic:- cilindrica, d=3-5 cm; L= variabilă
- patologic: scaunul ia anumite forme:
- de panglică sau creion in cancerul rectal
- filiformă in spasme ale regiunii ano-rectale
- de bile dure, de marimea maslinelor in constipatia spastica
- masa fecaloidă, abundentă in constipatia atona
- bile conglomerate, multiglobale cand materiile fecale au stagnat

mult in rect
(f) Culoarea:
- fiziologic: - este brună

- patologic: - galben-aurie in diaree
- verde (cand bilirubina se oxideaza la nivelul intestinului gros)
- albicioasa ca argilă în icterul mecanic
- brună închisa în icterul hemolitic
- neagră ca pacura, moale, lucioasa in hemoragii inportiunea

superioara a tubului digestive (den. melena)
- roșie in hemoragii in portiunea inferioara a tubului digestive
(g) Miros:
- fiziologic: - fecaloid
- patologic: - acid în fermentația intestinală
- fetid în caz de putrefacție la nivelul colonului
- rânced, foarte patrunzator datorat grasimilor nedigerate
- foarte fetid in cancerul de colon si de rect
(h) Aspectul:
- fiziologic:- pastos, omogen
- patologic:- zeama de pepene, supa de linte in febra tifoida
- zeama de orez în intoxicații, lamblioza, in holera
(i) Elementele patologice:
- patologic: poate contine: - mucus, puroi, sânge, in colitele

ulceroase,in colitele pseudomembranoase, cancerul intestinal,
in cancerul rectal, in dezinterie.
- resturi de alimente nedigerate in pancreatitele cronice (țesutul

muscular nu poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective)
- grăsimi nedigerate steatoree în caz de digestie sau absorbție
insuficientă a grasimilor
Notarea scaunelor in foaia de temperatura:
- scaunul normal „ I ”(linie verticală)
- scaun moale: ” / ”(linie oblică)
- scaun diareic: ”- ”
- scaun cu mucus: ”X”
- scaun cu puroi : ” P”
- scaun cu sânge : ”S” (cu culoare roșie)
- melenă : ”M”
- grunjos= ”Z ”
Se notează numărul total al scaunelor urmat de semnul convențional respectiv.

3.6 OBSERVAREA, MĂSURAREA ȘI NOTAREA DIUREZEI.
Diureza : cantitatea totală de urină formată și eliminată în 24 h.
- vase cilindrice gradate cu git larg sau borcane gradate,
- foaia de temperatura,
- creion sau pix cu pasta albastra.
A. Observarea diurezei.
1. Se va observa ritmul micțiunilor:
a) normal:- 5-6 / 24 ore la barbați
- 4 -5 /2 4 ore la femei.
b) Patologic: - ritm crescut (polakiurie)
- mai mult noaptea (nicturie).
2. Se vor observa tulburări de micțiune:
a) polakiurie = micțiuni frecvente, cu cantități mici;
b) anurie = sau retenție de urina,
c) disurie = eliminarea urinei cu dificultate și dureri,
d) enurezis = pierderea involuntară de urină în timpul nopții (mai frecvent la
copii cu dereglari nevrotice, dupa vârsta de 3 ani).
e) nicturie - egalarea sau inversarea raportului dintre numarul micțiunilor și
cantitatea de urină emisa ziua fața de cea emisă în cursul nopții.
B. Măsurarea diurezei
1. Pregatirea materialelor
 Se curață riguros vasele cilindrice, gradate, se clatesc cu apa
distilată
pentru a nu se modifica compoziția urinei și se acoperă
 Recipientele vor fi etichetate cu numele bolnavului,sectia, salonul
2. Pregatirea bolnavulului
 Se spune bolnavului ca urmează să urineze numai în vasul prevăzut și
să nu arunce urina timp de 24 ore
 Se invită bolnavul imobilizat la pat ca înainte de defecare să
urineze.
 Spălarea mâinilor cu apă și săpun.
 Se începe colectarea după un orar fix valabil pentru toți bolnavii
secției.
 Se invită bolnavul să urineze și se aruncă această urină, la ora
8dimineața.
 Se colecteaza în vasele gradate toata urina emisă pâna a doua zi la
ora 8, adăugându-se și urina acestei emisii.
 Se citește gradația care indică urina emisă în 24 ore
 Spălarea mâinilor cu apa curentă și săpun.
C. Notarea diurezei.
1. Notarea cifrică.
 Se noteaza cifric in “Carnetul propriu ” în fiecare dimineață:
numele bolnavului, salonul, data și cantitatea de urină eliminată în 24 ore.
2. Notarea grafică
 Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotesc 100
ml. urină
 Se notează grafic cu creionul albastru sub forma unei coloane ce are
hașurată numai partea superioară ce corespunde cantității de urină a zilei
respective.
3. Reorganizarea locului de muncă:
 Vesela în care a fost colectată urina în 24 ore se păstrează în încăperi
răcoroase, pentru a preveni descompunerea urinei.
 La urina colectată se adaugă câteva cristale de timol care împedică
fermentația, dar nu modifică reacțiile chimice.
4. Interpretarea rezultatelor
Valori fiziologice: 1200-1800 ml/24 ore.
Valori patologice:- poliurie: peste 3000 ml / 24 ore
- oligurie - sub 700 ml / 24 ore;
- anurie – absența urinei în vezică.
Se vor observa calitățile urinei:
a) culoarea: normal - galben deschisa:
palologic
• brun inchisă și spumă - în icter
• roșie deschisă pâna la brună -urina cu sânge - hematurie;
b) miros: • amoniacal (în fermentația alcalină intravezicală);
• aromatic,de fructe în diabet.
c) aspectul: • normal = clar,transparent,
• patologic = tulbure (săruri, puroi, microbi, calculi)
OBSERVATII:
1. Dacă bolnavul nu este educat să urineze în urinar, valoarea diurezei nu este
reală.
2.Datele furnizate au valoare reală dacă diureza este urmată zilnic și in
paralel, notâdu-se în Foaia de temperatură: cantitatea de lichide pierdute prin
transpirație, vărsaturi, diaree și graficul evoluției greutății corporale.
3.7 OBSERVAREA ȘI NOTAREA VĂRSĂTURILOR
Voma (varsatura) este actul reflex prin care se elimina brusc la exterior, prin
gură, continutul stomacal.
SCOPUL: este de a obține informatii privind continutul gastric pentrut stabilirea

diagnosticului și a bilanțului lichidelor ingerate și eliminate zilnic din organism.
Materiale necesare: tăvița renală, pahar cu apa, foaie de temperatura, pix,

mușama, aleza, prosop.
ETAPE DE EXECUTIE:
1.pregătirea pacientului:
- se așază bolnavul într-o poziție care să împiedice aspirarea vărsaturii (sezânda,

semisezanda, in decubit lateral cu capul usor ridicat);
- se sustine capul bolnavului în regiunea frunții cu o mâna si cu cealalta, tinem

tăvita renală;
- se servește bolnavul cu un pahar cu apa pentrut clătirea gurii după vărsătura;
- se anunță medicul;
. ELEMENTE DE APRECIAT:
- frecventa, cantitatea, orarul, continutul, culoarea, mirosul, farta de proiectie,

sisteme care insotesc varsaturile.
(a) Frecvența - se va observa frecvența vărsăturii:

- varsaturi ocazionale: intâlnite în intoxicații alimentare sau în bolile infecțioase
acute;
- varsaturi frecvente: în stenoza pilorică, se produc dupa mese;
- varsaturi incoercibile (continue): in graviditate si in unele boli psihice;
(b) Orarul- se va observa orarul vărsăturilor:
- varsaturi matinale (dimineata pe stomacul gol) intalnite la alcoolici, gravide.
- varsaturi postprandiale- intalnite imediat dupa alimentare sau chiar in timp ce

bolnavul consuma alimentele: la nevropati.
- varsaturi tardive-se petrec la 2-6 ore de la alimentatie: in ulcerul si cancerul

gastric, complicat cu stenoza pilorica.
(c) Cantitatea- se va masura cantitatea varsaturilor in 24 h pt stabilirea

bilantului hidric, stiind ca in cazul varsaturilor alimentare, bolnavii varsa
alimentele consumate.
In stenoza pilorica varsatura este foarte abundenta, la

alimentele consumate adaugandu-se secretia exagerata a glandelor gastroce si
resturile ramase de la alimentatiile anterioare.
(d) Continutul- se va aprecia continutul varsaturii:
- varsaturi alimentare in care alimentele vor mai mult sau mai putin digerate;
- varsaturi mucoase, apoase la alcooici si gravide;
- varsaturi fecaloide in ocluzia intestinala;
- varsaturi biliare in colecistopatii;
- varsaturi purulente in gastrica flegmonoasa sau cand un abces al organelor

invecinate se deschide in stomac;
- varsaturi sanguinolente (de sange pur) denumite hematemeza in boli ale

stomacului sau a organelor invecinate;
(e) Culoarea- se va observa culoarea varsaturii:
- galbena sau verzuie in varsaturi bilioase;
- rosie cu sange nedigerat in ulcerul gastro-duodenal;
- galbuie-murdara in ocluzia intestinala;
- bruna, avand aspectul drojdiei sau a zatului de cafea in cancerul gastric;
(f) Mirosul-poate fi:
-fad
-acru in hiperclorhidrie;
-fecaloid in caz de reflux al continutului intestinal in stomac;
(g) Forta de proiectie poate fi:
- brusc
- in jet
- fara efort
- fara legatura cu alimentația
-fara greata
Varsaturile din hipertensiunea craniana (în caz de meningita, tumori craniene cu

formare de cheaguri etc). Aceste varsaturi se consideră urgente si se anunta
imediat medicul.
(h) Simptome care insotesc varsaturile- se vor observa alte simptome care
insotesc varsaturile:
-dureri abdominale in peritonita;
-deshidratare prin eliminare de natriu, potasiu, clor, producandu-se u dezechiibru

hidoelectrolitic al organismului;
Notarea varsaturilor in foaia de temperatura:

- se noteaza fiecare varsatura, cu un cerc insotit de data si ora la care s-a produs,
in rubrica speciala a foii de temperatura: ex:- varsaturi alimentare- cerc cu
albastru
- varsaturi biliare- cerc cu verde
- varsaturi sanguinolente- cerc cu rosu
- in cazul in care varsaturilor vor fi frecvente, se va nota numărul varsaturilor

din ziua respectiva.
Prezentarea varsaturilor:
- varsatura colectata, se pastreaza intr-un recipient pâna la venirea medicului.

Vasul acoperit cu un capac de sticla sau o placa, se arata medicului.
- la indicatia medicului, varsatura s transporta la laborator pt evidentierea unor

eventuale substante toxice, insotita de date privind numele si prenumele
bolnavului, sectia, nr salon.
OBSERVATII
1. varsatura nu se arunca inainte de a fi aratata medicului.
2. a nu se confunda cu regurgitarea (reflux alimentar din stomac neinsotit de

greata si de contractii ai muschilor abdominali)
Cap. IV SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME
GENERALITAȚI
Sondajul – reprezinta introducerea unei sonde sau cateter din metal, cauciuc sau
material plastic prin caile naturale intr-un organ cavitar sau canalicular.
Scopul – este explorator sau terapeutic. Astfel sondajele se efectueaza pentru

recoltarea unor produse dintr-o cavitate pentru evacuarea continutului unei
cavitati pentru introducerea unor substante medicamentoase, nutritive sau
hidratante.
Spalatura – reprezinta introducerea unei cantitati de lichid in cavitatea sondata

cu scopul indepartarii substantelor formate sau introduse accidental in acea
cavitate.
Pentru evitarea accidentelor ce pot surveni cu ocazia efectuarilor cat si pentru

realizarea scopului propus se vor avea in vedere urmatoarele REGULI:
1. Pregatirea psihica a bolnavului, va urmari linistirea acestuia, instruirea lui

privind modul de colaborare in timpul sondajului pentru obtinerea unui rezultat
eficient;
2. Pregatirea bolnavilor pe cale medicamentoasa, regim dietetic, etc. necesare

pentru unele sondaje;
3. Alegerea sondelor, cateterelor, canulelor necesare, va urmari ca suprafata

acestora sa fie neteda pentru a nu se produce leziuni ale mucoaselor si ale cailor
naturale prin care sunt introduse. Materialul din care sunt confectionate trebuie
sa fie rezistent pentru a nu se rupe, varful sa nu fie ascutit pentru a nu crea cai
false.
4. Respectarea unei asepsii perfecte prin sterilizarea instrumentelor, a
solutiilor utilizate, a materialelor cat si dezinfectia mainilor celui care efectueaza
sondajul/spalatura.
5. Efectuarea sondajelor se va efectua cu atentie, cu indemanare, cu sonda

lubrifiata sau udata/umezita dupa caz pentru a nu se produce cai false, fistule
infestate sau pentru a nu perfora organul sondat.
6. Spalaturile se vor efectua prin introducerea unor cantitati de lichid mai

mici decat capacitatea cavitatii de spalat.
7. Sondajele si spalaturile se vor nota in F.O. a bolnavului precizand numele

celui care le-a efectuat.
8. Eventualele greseli comise cu ocazia sondajului si a spalaturii vor fi

raportate imediat medicului pentru a se combate de urgenta complicatiile ce
pot surveni.
4.1 SONDAJUL GASTRIC
Definiţie
Sondajul sau tubajul gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc -

sonda gastrica Faucher sau Einhorn prin faringe şi esofag în stomac.
Scop:
 Explorator:
- recoltarea conţinutului stomacal în vederea evaluării funcţiei chimice şi
secretorii (chimismul gastric)
- pentru studierea funcţiei evacuatoare a stomacului
 Terapeutic:
- evacuarea conţinutului stomacal toxic
- curăţirea mucoasei de exsudate şi substanţe străine depuse

- hidratarea şi alimentarea bolnavului
- introducerea unor substanţe medicamentoase
 Indicaţíi
- în gastritele acute sau cronice, boala ulceroasă
MATERIALE
o de protecţie
- două şorţuri din cauciuc sau din material plastic
- muşama şi aleză
- mănuşi
o sterile
- sonda Faucher sau Einhorn

- 2 seringi de 20 ml
- pense hemostatice
- eprubete
o nesterile
- tăviţă renală
- tavă medicală
- pahar cu apă aromată
- pahar cu apă pentru proteză
- recipient pentru colectare
o medicamente
- la indicaţia medicului
PREGATIREA PACIENTULUI
 psihic: - se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii;
- este rugat să respecte indicaţiile date în timpul sondajului
 fizic:
- se aşază pacientul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât

mai drept
- se protejează cu şorţul de cauciuc sau de material plastic
- i se îndepărtează proteza dentară (când este cazul) şi se

aşează într-un pahar cu apă
- se aşază tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru a capta

saliva ce se scurge din cavitatea bucală
- este solicitat să menţină tăviţa în această poziţie

- pacientul nu va mânca în dimineaţa efectuării examenului
EFECTUAREA PROCEDURII
- asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun
- îşi pune mănuşile sterile
- umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag
- se aşază în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă, ţinându-l

între mână şi torace
- prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion
- cere pacientului să deschidă larg gura , să respire adânc şi introduce

capătul sondei până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de
rădăcina limbii, invitând bolnavul să înghită (când sonda se introduce pe gură)
- când sonda se introduce pe nas: se măsoară distanța de la nară al tragus și
de la tragus la apendicele xifoidian, marcând distanța pe sondă. Se așază
pacientul în decubit dorsal, se evidențiază narina prin care se introduce sonda
(care trebuie că fie curată, eliberată de secreții), se lubrifiază sonda cu gel și se
introduce în nară, înaintând paralel cu septul nazal, până ajunge în faringe. Din
acest moment se ridică ușor capul pacientului și se flectează puțin, invitând
pavientul să înghită.
- prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte atent spre
stomac (la marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară)
- verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu
ajutorul seringii
- se fixează sonda
- aşează la extremitatea liberă a sondei balonul Erlenmeyer (când se
colectează pentru o probă) sau aspiră sucul gastric cu seringa pentru a favoriza
golirea stomacului, pacientul este rugat să-şi contracte pereţii abdominali
- extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, cu prudenţă, după comprimarea

ei cu o pensă hemostatică pentru a împiedica scurgerea conţinutului în faringe
(de unde ar putea fi aspirat de pacient)
- când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului se prinde cu mâna

stângă şi se îndepărtează sonda
- goleşte conţinutul sondei în vasul colector
- aşază sonda în tăviţa renală
- tubajul gastric se efectuează în condiţii de asepsie
- sondajul gastric se poate efectua şi pe cale endonazală cu sonda Einhorn
- pacienţilor inconştienţi li se urmăresc respiraţia, culoarea feţei; verificarea

căii de pătrundere a sondei se face prin introducerea capătului liber într-un pahar
cu apă - apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii
- o formă particulară de sondare în scop hemostatic este introducerea

sondei Blakemore
ÎNGRIJIRI ULTERIOARE
- i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura

- se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
- se îndepărtează tăviţa şi şorţul de cauciuc
- i se oferă proteza dentară (după caz)
- se aşează pacientul în poziţie comodă
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU EXAMEN DE LABORATOR
- se determină cantitatea evacuată

- se completează formularele de recoltare
- se trimit probele etichetate la laborator
- se notează tehnica, data, cantitatea şi aspectul macroscopic al sucului
gastric extras
ACCIDENTE
 Greaţă şi senzaţie de vărsătură; se înlătură fie printr-o respiraţie
profundă, fie se efectuează anestezia faringelui cu o soluţie de
cocaină 2%
 Sonda poate pătrunde în laringe: apare reflexul de tuse, hiperemia

feţei, apoi cianoza, se îndepărtează sonda
 Sonda se poate înfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face

prin insuflaţie cu aer
 Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie
SPALATURA GASTRICA
Definiție – spălătura gastrică reprezinta evacuarea continuțului stomacal și

curatirea mucoasei de exudate și substanțe străine depuse.
SCOPUL – este terapeutic;
INDICAȚII
– în intoxicatii alimentare sau cu substante toxice;
– în staza gastrica insotita de procese fermentative gastrice;
– în pregatirea pre-operatorie in interventiile de urgenta pe stomac;
– în pregătirea pentru gastroscopie;
CONTRAINDICATII
– îmbolnaviri cardio-pulmonare în stare gravă, decompensate;
– în perioada dureroasa a ulcerului;
– în cancerul gastric;
– în intoxicatiile cu substante caustice;
– în hepatitele cronice;
Materiale necesare: o tavă medicală pe care vom pregăti:
- o sonda duodenală sterilă, 1-2 seringi de 20 ml sterile,
- 1 balon Erlenmeyer, mușama și traversă, manuși sterile de cauciuc,
- pensă hemostatică,
- medicamentele indicate de medic,
- carbune animal – pentru spălatura,
- 2 sorțuri de cauciuc sau de material plastic,
- sonda gastrica Faucher,
- o sticlă cu diametrul de 20-25 cm,
- o cană din metal sau sticla (5litri) plina cu apa la temperatura de 25-26 o C,
- un recipient pentru captarea lichidului evacuat din stomac (caldare,
lighean),
- o pâlnie din sticlă și prosoape.
Execuția
- se efectuează sondajul gastric după tehnica cunoscută
- se adaptează pâlnia la sondă
- pâlnia se aduce pâna la nivelul toracelui bolnavului și se umple cu apa la
temp de 25-26 °C, sau altă soluție prescrisă
- apoi se ridica pâlnia pâna deasupra capului bolnavului astfel încât
lichidul să pătrundă prin sondă, în stomac
- înainte ca pâlnia să se golească complet, este lasată în jos cu 30-40 cm
sub nivelul epigastrului , dar în poziție verticală
- după ce pâlnia s-a umplut, se goleste conținutul ei prin răsturnare în
ligheanul/galeata pregatită lânga bolnav
- procedeul de umplere și golire se repetă de 5-6 ori pâna ce lichidul
devine complet curat, limpede, lipsit de resturi alimentare sau substanțe
străine
4.2 SONDAJUL DUODENAL
Definiţie
Sondajul sau tubajul duodenal constă în introducerea unei sonde Einhorn
dincolo de pilor, realizând o comunicare între duoden şi mediul exterior.
Scop
 explorator
- extragerea conţinutului duodenal format din conţinut gastric, bilă (A, B,
C), suc pancreatic şi secreţie proprie
- aprecierea funcţiei biliare hepatice, a căilor extrahepatice
- descoperirea unor modificări anatomo-patologice ale organelor care dau
aspectul, cantitatea, compoziţia chimică sau morfologică a sucurilor extrase prin
sondaj
- evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare
 terapeutic
- drenarea căilor biliare şi introducerea unor medicamente care au acţiune
directă asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv. Acestea vor
acţiona fie local, fie se vor resorbi prin pereţii intestinali, ajungând prin vena
portă în ficat, de unde apoi vor fi excretate împreună cu bila în căile biliare,
urmând calea circulaţiei entero-hepatice
- alimentaţie artificială: se introduc lichide hidratante şi alimente lichide
în organismul pacienţilor inconştienţi sau cu imposibilitate de înghiţire
- aspiraţie continuă în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale după
intervenţii chirurgicale pe tub digestiv (postoperator)
 de protecţie
muşama şi aleză
sorţ de cauciuc sau alt material impermeabil
mănusi
 sterile
sonda Einhorn
2 seringi de 20 ml
pensă hemostatică
medii de cultură , eprubete
 nesterile
tăviţă renală
tavă medicală
stativ pentru eprubete
pahar cu apă aromată
pernă cilindrică dură sau pătură rulată
hârtie de turnesol roşie şi albastră
 medicamente
sulfat de magneziu 33%
ulei de măsline
novocaină
soluţii necesare hidratării şi alimentării (materialele se vor alege
în funcţie de scopul sondajului)
 psihic:
- se informează pacientul
- i se explică necesitatea tehnicii
 fizic:
- pacientul va fi nemâncat
- se izolează patul cu un paravan
- se protejează cu muşamaua şi aleza
- se aşează pacientul în poziţie şezând la marginea patului
- se protejează cu şorţul din material plastic
- i se îndepărtează proteza (după caz)
- i se dă taviţa renală să o ţină sub bărbie
EXECUŢIE
- asistenta se spală pe mâini
- îmbracă mănuşile
- prinde sonda (umezită) cât mai aproape de olivă şi o introduce cu
blândeţe prin cavitatea bucală sau nazală până în faringe
- cere pacientului să respire adânc, cu gura deschisă şi să înghită de
câteva ori până când oliva trece în esofag
- cu mişcări blânde ajută înaintarea sondei până la marcajul 45cm la
arcada dentară, moment în care se consideră că sonda a trecut de cardia şi a
pătruns în stomac
- se aşează pacientul în decubit lateral drept, cu trunchiul uşor ridicat şi
capul mai jos,coapsele flectate pe bazin
- se introduce perna cilindrică sub regiunea hepatică
- se împinge uşor sonda spre pilor până la marcajul 60cm
- se continuă introducerea sondei cu răbdare şi atenţie concomitent cu
acţiunea de înghiţire a ei de către pacient(1-2cm la 3-5min)
- când diviziunea 75cm se află la arcada dentară, oliva sondei a ajuns în
duoden(după cca 1-1 ½ ore de la pătrunderea ei în stomac)
Verificarea poziţiei sondei :
- dacă nu se scurge bilă sau lichidul scurs nu are aspectul bilei, se

verifică dacă sonda a ajuns în duoden sau s-a încolăcit în stomac
- se insuflă 60ml de aer prin sondă cu seringă şi după un minut se
aspiră; dacă sonda a ajuns în duoden se recuperează mai puţin de 20ml
-se introduc 10ml de lapte, care nu mai poate fi extras dacă sonda a
ajuns în duoden, dar poate fi extrasă dacă ea se află în stomac
- se face control radiologic, sonda urmărindu-se sub ecran, ea fiind vizibilă
datorită impregnării cu săruri de plumb
Captarea bilei
- după 1-1 ½ ore de la pătrunderea sondei în stomac, la capătul liber al
sondei apare bila A, coledociană, de culoare galben-aurie, care se colectează
într-o eprubetă
- se verifică reacţia sucului duodenal cu hârtia de turnesol
- se introduc prin sondă 40ml soluţie sulfat de Mg 33%, sterilă, încălzită la
temperatura camerei pentru a favoriza drenarea bilei veziculare
- se închide extremitatea liberă a sondei prin înnodare sau cu o pensă
- după 15-30min se deschide sonda şi se colectează 30-40ml bilă vâscoasă de
culoare închisă castanie –bila B, veziculară
- la indicaţia medicului se pot recolta 3-5ml bilă B într-o eprubetă sterilă sau
pe medii de cultură pentru examen bacteriologic
- după evacuarea bilei B se colectează o bilă clară care provine direct din ficat
–bila C, hepatică; aceasta, fiind în cantitate mai mare, se va capta într-un recipient
corespunzător
- extragerea sondei se face după ce se insuflă câţiva ml de aer şi se închide
capătul liber cu o pensă
- extremitatea sondei se va ţine sub nivelul stomacului pacientului pentru a
împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe sau în cavitatea bucală
- se goleşte conţinutul sondei şi se aşază în tăviţa renală
sunt situaţii când sonda nu pătrunde în duoden datorită unui spasm piloric;
închiderea şi deschiderea duodenului fiind reglată de reacţia conţinutului gastric se
încearcă neutralizarea sucului acid stomacal cu bicarbonat de sodiu soluţie 10% 20-
40ml
 relaxarea spasmului piloric se poate face prin administrare de
medicamente antispastice
în cazul înnodării sondei în stomac, extragerea se va face cu atenţie pe
cale bucală cu ajutorul unei spatule linguale şi a unei pense (chiar dacă a fost
introdusă pe cale endonazală)
 relaxarea sfincterului Oddi se poate realiza prin introducerea a 5-10ml
novocaină soluţie 1-2%
INGRIJIREA ULTERIOARĂ A PACIENTULUI

- se oferă un pahar cu apă aromată pentru clătirea gurii
- se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
- se îndepărtează şorţul din material plastic
- se aşează pacientul în poziţie comodă
PREGĂTIREA PRODUSULUI
- se determină cantitatea de bilă obţinută
- se etichetează recipientele
- se trimit probele la laborator
Se reorganizează şi se notează în f.o.
ACCIDENTE
 aspirarea conţinutului sondei la extragerea ei
 oboseala pacientului prin prelungirea duratei sondajului peste 3h
 grăbirea înaintării sondei
 depăşirea duratei de execuţie >31/2h
DE EVITAT
 înnodarea sondei datorită contracţiilor pereţilor stomacali în
timpul senzaţiei de vărsături
 încolăcirea sondei în stomac
 greţuri şi vărsături
 imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcţional
(spasmul sfincterului Oddi) sau anatomic (coagularea bilei vâscoase)
OBSERVATII
1. Nu se vor folosi sonde moi, uzate deoarece se pot rupe in timpul
manevrarii iar capatul sondei cu oliva metalica, ramanand in stomac.
2. Nu se va grabi inaintarea sondei.
3. Nu se va depasi durata de executie a sondajului (3h, 3h si 30min); daca
in decurs de trei ore jumatate nu s-a reusit introducerea sondei in duoden,
se a renunta la sondaj.
4. Extragerea sondei in cazul innodarii ei in stomac se va face cu blandete
si cu foarte mare atentie. Chiar daca sonda a fost introdusa pe cale nazala,
ea va fi extrasa tot pe cale bucala folosind o spatula linguala si o pensa.
5. Relaxarea sfincterului odim in cazul unui spasm se poate realiza prin
introducerea pe sonda a 5-10 ml Novocaina 1-2%.
4.3 SONDAJUL VEZICAL
Definiţie introducerea unei sonde sau cateter, prin uretra, in vezica urinara.
Descrierea sondelor
FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical,

prezintă un canal pentru evacuarea urinii care se conectează la punga colectoare;
un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30 ml)
NELATON nu au balonaş de fixare, sunt mai rigide, folosite pentru sondajul

de scurtă durată)
Scop
 Explorator: recoltarea unei cantitati de urina pentru examene de

laborator;
 Terapeutic
- golirea continutului (daca acesta nu se produce spontan);

- depistarea unor modificari patologice ale uretrei si vezicii urinare;
- executarea unor procedee de tratament prin sonda.
- tava medicala;
- recipient (steril pentru urocultura);
- doua sonde sterile
- seringi sterile(pentru umplerea balonasului )
- gel lubrefiant
- ser fiziologic
- tampoane de vata sterile
- antiseptic
- manusi sterile
- comprese sterile
- camp steril decupat ptr. regiunea organelor genital
- punga colectoare de urina
- tavita renala pentru colectarea urinei
- musama si aleza
- pense hemostatice sterile
- tavita renala pentru colectarea urinei
- materiale pentru toaleta organului genital externe (sapun, lubrefiant
- bazinet
SONDAJUL VEZIAL FEMEIE
Pregatirea psihica si fizica
Se anunta bolnava si i se explica necesitatea tehnicii.
Se anunta bolnava sa nu manance.
Cand se efectueaza in salon, se izoleaza patul bolnavei cu un paravan.
Se asaza musamaua si aleza.
Se asaza bolnava in decubit dorsal, cu genunchii ridicati si coapsele indepartate

(pozitie ginecologica).
Se indeparteaza perna de sub capul bolnavei, iar patura se ruleaza la picioare
Se acopera bolnava lasand accesibila numai regiunea vulvara.

Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavei.
Se efectueaza toaleta regiunii vulvare cu apa si sapun
Efectuarea tehnicii
- Spalare pe maini cu apa curenta si sapun si dezinfectarea cu alcool.

- Se pun manusile sterile
- aseazare in partea dreapta a bolnavei și cu policele și indexul mainii
stângi se indeparteaza labiile si se evidentiaza meatul urinar.
- aseptizarea meatului urinar
- se sterge orificiul uretral de sus in jos, in directia anusului si nu invers;

tamponul se utilizeaza pentru o singura stergere!
- Operatia se repeta de 2-3 ori.
- Sonda se prinde intre degetele mediu si inelar ale mainii drepte si se lubrifiază
- Sonda se orienteaza cu ciocul inainte si in sus, tinand-o ca pe un creion in

timpul scrisului.
- Se introduce sonda in uretră la o adâncime de 4-5 cm cu vârful cudurii spre

simfiza pubiana.
- Paralel cu inaintarea sondei se coboara extremitatea externa a sondei, printr-o

miscare in forma de arc
- Scurgerea urinei confirma prezenta sondei in vezică
- Primele picături de urina se scurg in tăvița renala si in continuare se goleste

vezica intr-un recipient pregatit sau se recolteaza potrivit scopului (hemocultura,
examene biochimice etc.).
- Se penseaza sonda la capatul extern si se indeparteaza prin miscari inverse

celor cu care s-a introdus.
- Spalare pe maini cu apa curenta si sapun!
SONDAJUL VEZICAL LA BARBAT
Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:
- Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii.
Cand se efectueaza în salon, se izoleaza patul bolnavului cu un paravan.
- Se așaza musamaua și aleza.

- Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, cu picioarele intinse si usor
indepartate
- Se indeparteaza perna de sub capul bolnavului, iar patura se ruleaza la
picioare.
- Se acopera bolnavul lasand accesibila numai regiunea genital
- Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavului.
- Se efectueaza toaleta regiunii genitale cu apa si sapun.
Efectuare
- spalare pe maini cu apa si sapun

- se imbraca manusi sterile
- se spala bine glandul cu apa si sapun si se dezinfecteaza meatul urinar cu

ser fiziologic si tampoane cu antiseptic
- cu mana dreapta se prinde sonda si se lubrifiaza
- cu mana stanga se intinde bine penisul la verticala si se introduce in meat

sonda, cu curbura spre simfiza pubiana, circa 12 cm.
- cand sonda a ajuns in vezica, incepe sa curga urina care se capteaza in tavita
renala, recipient sau eprubete.
- când vezica s-a golit, sonda se îndeparteaza, extremitatea externă
comprimându-se.
- spalare pe maini cu apa curenta si sapun!.
Se noteaza în foaia de observație sondajul, data, ora, cantitatea de urina

recoltata și numele celui care l-a efectuat.
INGRIJIREA ULTERIOARĂ A PACIENTULUI

- Se efectueaza toaleta regiunii, se imbracă pacientul și se asază comod în pat.
Evaluarea procedurii
-pacientul exprimă stare de confort, nu acuză dureri
- nu sunt semne de infecţie urinară, urina este limpede;
- observaţi aspectul meatului urinar şi aspectul urinii
- măsuraţi temperatura corpului
- anunţaţi medicul dacă constataţi vreun semn de infecţie
- recoltaţi o probă de urină pentru a fi examinată la laborator
Incidente, accidente:
- infecţii urinare joase (cistite)şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc
mai ales prin nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele
prelungite;
- leziuni mecanice ( hemoragii, căi false, leziuni sfincteriene)
-hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob” vezical
CLISME EVACUATOARE:
- clisma evacuatoare simplă
- clisma inaltă
- clisma uleioasă
- clisma purgativă
Definiţie: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite
lichide in intestinul gros (prin anus, in rect şi colon).
Scop: evacuator
- evacuarea conţinutului intestinului gros
- pregătirea pacientului pentru examinări (rectoscopie, irigoscopie)
- intervenţii chirurgicale asupra rectului
- clismele evacuatoare pot fi: simple, inalte, prin sifonaj, uleioase, purgative
· materiale
- de protecţie
- paravan, muşama, aleză, invelitoare
- sterile
- canulă rectală
- casoletă cu comprese
- pară de cauciuc pentru copii
- nesterile
- stativ pentru irigator
- irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm diametru
- tăviţă renală, bazinet
- apă calda la 35°C-37°C (500-1000m1 pentru adulţi, 250 ml pentru adolescenţi,
150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari)
- sare (1 linguriţă la un litru de apă)
- ulei (4 linguri la 1 litru de apă) sau
- glicerină (40 gr la 500 ml)
- săpun (1 linguriţă rasă la 1 litru)
- medicamente
- soluţii medicamentoase in cantitatea şi concentraţia cerută de medic
- substanţă lubrifiantă (vaselină)
· pacient
- psihic:
- se anunţă şi i se explică tehnica
- se respectă pudoarea
- fizic:
- se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza
- se aşează pacientul in funcţie de starea generală in poziţie:
- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate
- decubit lateral stang cu membrul inferior stang intins şi dreptul flectat
- genupectorală
- se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se inveleşte pacientul cu invelitoare
- se fixează canula la tubul irigatorului şi se inchide robinetul
- se verifică temperatura apei sau a soluţiei medicamentoase
- se umple irigatorul
- se evacuează aerul şi prima coloana de apă
- se lubrifiază canula cu o compresă de tifon
- se fixează irigatorul pe stativ
- asistenta se spală pe maini şi se dezinfectează
- indepărtează fesele pacientului cu mana stangă
- introduce canula prin anus in rect (cu mana dreaptă) perpendicular pe suprafaţa
subiacentă, cu varful
indreptat inainte in direcţia vezicii urinare
- după ce varful canulei a trecut prin sfincter se ridică extremitatea externă şi se
indreaptă varful in axa
ampulei rectale
- se introduce canula 10-12 cm
- se deschide robinetul sau pensa şi se reglează viteza de scurgere a apei prin
ridicarea irigatorului la
aproximativ 50 cm deasupra patului pacientului
- pacientul este rugat să respire adanc, să-şi relaxeze musculatura abdominală, să
reţină soluţia 10-15
minute
- se inchide robinetul inainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de
scurgere
- se indepărtează canula şi se aşează in tăviţa renală
- pacientul este adus in poziţie de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal
pentru a uşura pătrunderea
apei la o adancime mai mare ; se captează scaunul la pat sau la toaletă
· clisma înaltă:
- se procedează la fel ca la clisma evacuatoare simplă
- se introduce o canula flexibilă la 30-40 cm in colon
- se ridică irigatorul la 1,5 m pentru a realiza o presiune mai mare a apei
- temperatura apei va fi mai scazută (15-16°C)
· clisma uleioasă:
- se folosesc uleiuri vegetale (floarea soarelui, măsline), incălzite la 38° C in
baie de apă
- introducerea in rect se face cu ajutorul unui irigator la care rezervorul este
inlocuit cu o palnie sau cu
ajutorul unei seringi
- se introduce la presiune joasă
- aproximativ 200 ml de ulei se introduc in 15-20 min
- se menţine in rect 6-12 ore (este bine să se execute seara, iar pacientul va
elimina dimineaţa un
scaun moale nedureros)
- se indică in constipaţii cronice, fecalom
· clisma purgativă:
- evacuează colonul prin acţiunea purgativă (nu mecanică)
- se utilizează soluţie concentrată de sulfat de magneziu (250 ml apă cu 2 linguri
MgSO4), care prin
mecanism osmotic produce o transsudaţie de lichid prin pereţii intestinali in
lumen, formand un scaun lichid abundent
- se mai poate folosi bilă de bou (un varf de cuţit de bilă pulbere la 250 ml apă)
care are acţiune stimulantă asupra peristaltismului intestinal
Efectuarea clismei cu trusă de unică folosinţă
A vantaje: - pacientul işi poate face clisma singur, la domiciliu.
Pregătirea pacientului: - informarea lui asupra scopului clismei şi a poziţiei pe
care trebuie să o adopte in timpul administrării (aceeaşi ca pentru orice clismă).
Pregătirea materia/e/or:
- flaconul cu soluţie (flaconul este confecţionat din material plastic flexibil, care
constituie para, şi o prelungire lubrefiată ce constituie canula, care este protejată
cu un capişon).
Flaconul conţine soluţia pentru administrare:
- ex. Narmacol-Lavement;
- ex. Rowasa.
Efectuarea:
• Se detaşează capişonul;
• Se introduce canula prin orificiul anal;
• Se comprimă uşor, ritmic, corpul flaconului;
• Se retrage canula.
Ingrijirea pacientului:
- se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
- se indeparteaza materialele de protecţie
- se aşează pacientul comod, se inveleşte
- se aeriseşte salonul
Reoorganizarea şi notarea in f.o.
DE ŞTIUT:
- cand canula intampină rezistenţă, se retrage caţiva cm sau se dă drumul apei
din irigator, pentru ca
aceasta să permită inaintarea canulei atat prin intinderea şi lărgirea rectului, cat
şi prin
dizolvarea şi dizlocarea materiilor fecale
- dacă in faţa canulei se aşează scibale, se va ridica irigatorul care va mări
presiunea de
scurgere, restabilind curentul normal
- cand apar dureri, crampe intestinale, se opreşte curentul de apă cateva minute
pană ce se
linişteşte musculatura colonului
- la sugari şi copii mici, clisma evacuatoare se face cu para de cauciuc cu varf
efilat (pană la 6 luni
se va utiliza o pară cu capacitatea de 50-60 ml; de la 6 luni-1 an capacitatea
acesteia va fi de 100
ml)
INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE
Def. Tubul de gaze este un tub de cauciuc semirigid, de 30-35 cm lungime şi 8-
12 mm diametru,
cu marginile extremităţilor rotunjite.
Scop: eliminarea gazelor din colon in caz de meteorism abdominal
(imposibilitatea de a evacua
gazele in mod spontan)
• materiale
- de protecţie
- muşama, aleză, invelitoare
- paravan
- sterile
- tubul de gaze
- comprese
- substanţa lubrifiantă (vaselina boricată)
• pacient
- psihic:
- se anunţă şi i se explică tehnica
- fizic:
- se izolează patul cu paravan
- se protejează cu muşamaua şi aleza
- se dezbracă pacientul şi se aşează in poziţie ginecologică
execuţie
- asistenta se spală pe maini şi se dezinfecteaz
- unge tubul cu vaselină boricată
- depărtează fesele pacientului cu mana stangă, iar cu dreapta introduce tubul de
gaze prin anus in rect şi
de aici in colon, prin mişcări de „răsucire şi inaintare" pană la o adancime de 15-
20 cm
- acoperă pacientul cu invelitoare
- menţine tubul maximum 2 ore
- se indepărtează după degajare
- la nevoie se repune după 1-2 ore (după ce se restabileşte circulaţia la nivelul
mucoasei)
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se efectuează toaleta regiunii anale
- se aşează pacientul comod, se inveleşte
- se aeriseşte salonul
Reorganizarea
- instrumentele folosite se curăţă, se dezinfectează se pregătesc pentru sterilizare
DE EVITAT:
- menţinerea tubului de gaze mai mult de 2 ore (poate produce escare ale
mucoasei rectale)
- folosirea tampoanelor de vată pentru lubrifierea tubului (firicelele de vată
introduse in rect pot irita mucoasa)
Cap. V RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI
PATOLOGICE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
 RECOLTAREA SÂNGELUI
 RECOLTAREA URINII
 RECOLTAREA SPUTEI
 RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
 RECOLTAREA SCAUNULUI
 Recoltarea secrețiilor purulente
Generalități
Modificările organismului din punct de vedere morfologic, fiziologic,
biochimic sunt evidențiate prin examinările de laborator ale produselor
bilogice și patologice completând simptomatologia afecțiunilor cu
elemente și date obiective care permit:
 stabilirea dignosticului prin confirmarea sau infirmarea
diagnosticului clinic
 stabilirea gravității afecțiunilor
 aprecierea evoluției bolii, elementelor de complicații,
prognosticului;
 aprecierea eficacității tratamentului / confirmarea vindecării
pacientului
Recoltarea produselor este este prescrisă de medic în funcție de:
- Urgența medicală;
- Conduita terapeutică;
- Conduita profilactică;
- Prognostic;
- Cercetare științifică.
Competența profesională pentru majoritatea recoltărilor aparțin
asistentei medicale care posedă cunoștințele profesionale necesare și
manualitatea corespunzătoare.
Pentru realizarea și obținerea unor recoltări corecte, se vor respecta
următoarele reguli generale:
- Se recoltează numai probele indicate de medic
- Se vor respecta: orarul recoltărilor, etapele recoltărilor și repetarea
recoltărilor
- Se va face pregătirea psihică a pacientului: informare, educație, și
colaborare;
- Se va face pregătirea fizică: recoltări pe nemâncate dimineața,
repaus la pat, poziționare corespunzătoare, administrarea unui regim
alimentar special în cazul recoltării materiilor fecale pentru
hemoragii oculte;
- Pregătirea recoltărilor: materiale, instrumentar, etc.
- Completarea buletinului de analiză care va însoți probele la
laborator: nume și prenume pacient, nr salon, diagnostic clinic,
natura produsului, analiza solicitată, data recoltării și numele celui
care a efectuat recoltarea , în cazul anumitor recoltări cade exemplu:
LCR
- Prelevarea probelor
- Etichetarea directă a eprubetelor, tuburilor, sau diverselor recipiente;
- Transportul produselor la laborator cu ambalare corespunzătoare și
evitarea alterării probelor prelevate
- Utilizarea recipientelor colectoare sterile pentrurecoltări în vederea
examinărilor bacteriologice;
- Recoltarea în condiții sterile pentru protecția pacientului,
personalului medical și evitarea suprainfectării probei.
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE DE

LABORATOR
Se va respecta protocolul laboratorului!
Scopul / Indicaţii
- screening;
- stabilirea diagnosticului şi monitorizarea răspunsului terapeutic;
- stabilirea diagnosticului şi diferenţierea tipului de anemie;
- identificarea tulburărilor de coagulare, monitorizarea hemostazei, a
statusului trombolitic;
- evaluarea preoperatorie;
- identificarea tulburărilor metabolice şi endocrine.
Tipuri de examene
- examene hematologice,
- examene de coagulare;
- examene biochimice;
- examene imunologice;
- examene bacteriologice ( ...culturi);
- examene virusologice;
- examene parazitologice.
Modalităţi de recoltare
- puncţia capilară;
- puncţia venoasă;
- puncţia arterială (este de competența medicului);
- alte metode pentru făt şi nou născut din cordonul ombilical sau din
scalp.
Pregătirea pacientului - Reguli generale
- se oferă pacientului instrucţiuni simple, precise, adaptate nivelului de
înţelegere, evitând termeni medicali;
- se explică necesitatea examenului
- se obţine consimţământul;
- se informează pacientul cu privire la orarul recoltărilor în raport cu
celelalte activităţi din secţie (servirea mesei, administrarea medicamentelor,
efectuarea altor investigaţii);
- se instruieşte pacientul cu privire la restricţiile alimentare, perioada de
post (ore), eventuala întrerupere a unor medicamente la recomandarea
medicului.
Majoritatea testelor se recoltează în condiţii bazale (pe nemâncate,
dimineaţa devreme, după trezire şi la minim 8 ore de la ultima masă, în
condiţii de repaus fizic şi psihic);
- se identifică eventuale alergii la substanţe dezinfectante, latex;
- se combate anxietatea;
- se oferă informaţii cu privire la timpul necesar până la obţinerea
rezultatelor.
Erori de recoltare
- pacientul nu este instruit corespunzător privind procedura;
- pacientul nu este pregătit corect sau nu se respectă recomandările privind
dieta, consumul de medicamente, postură incorectă;
- manevrare, etichetare incorectă;
- recipient inadecvat, cantitate de produs insuficientă;
- transport şi conservare necorespunzătoare;
- neetanşeizarea recipientelor, contaminarea probelor;
- întârzierea expedierii produselor la laborator, păstrarea în condiţii
necorespunzătoare;
- nerespectarea ordinii de recoltare (de umplere a flacoanelor);
- neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul/aditivul din flacon;
- menţinerea garoului mai mult de 1 minut poate modifica o serie de rezultate
(produce hemoconcentraţie, modificarea proteinelor plasmatice, activarea
plachetelor);
Observații
Medicul identifică medicamentele cunoscute a interacţiona cu metodele de
testare (anticoagulante, anticonvulsivante, antihipertensive, antibiotice,
antivirale, hipoglicemiante orale, hormoni, medicamente psihotrope) şi
hotărăşte dacă trebuie întrerupte şi cu cât timp înainte!
RECOLTAREA SÎNGELUI PRIN PUNCŢIE CAPILARĂ
- Prelevare de sânge capilar pentru analize de laborator:
 Examene morfologice (frotiu, picătură groasă), numărătoare
elemente,
 dozarea hemoglobinei, hematocritului,
 determinarea timpului de sângerare și coagulare,
 glicemia,
 determinarea gruperlor sanguine.
- tavă medicală/cărucior medical
- ace sterile sau lamelă sterilă
- tampoane de vată
- soluţie dezinfectantă
- hartie de filtru
- mănuşi de protecţie
- lame de sticlă degresate
- tuburi; pipette potain
- seruri test
Se pregătesc materialele pe tava medicală și se transport în apropierea pacientului.
a) PSIHICĂ:
- Informarea pacientului asupra procedurii
- Obţinerea consimţămantului
b) FIZICĂ:
- Poziţionarea pacientului: şezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie
de starea generală
- Alegerea locului de elecţie :
- adult: - pulpa degetului inelar sau mijlociu
- lobul urechii
- copil:
- faţa plantară a halucelui
- călcâi
- Verificarea recomandării medicale
- Spălare pe mâini
- Imbrăcarea mănuşilor de protecţie
- se masează uşor locul efectuării puncţiei
- se aseptizează regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în
dezinfectant
- se aştepteapă evaporarea soluţiei dezinfectante
- pe locul perfect uscat se înfige acul la 2-3 mm profunzime , printr-o
mișcare rapidă (ca sângele să ţâşnească singur), perpendicular pe straturile
cutanate
- se şterge prima picătură cu hârtie de filtru sau cu o compresă sterilă
uscată și
se prelevă sângele în funcţie de scopul urmărit:
 Pe lama perfect uscată şi curată se realizează un frotiu -
hemograma, grupa sanguină, timp de sângerare şi coagulare);
 Se aspiră în tuburi (pentru analiza gazelor sanguine);
 Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (pentru determinarea
glicemiei)
 Se pun 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picătura groasă
- dg. malarie şi tifos exantematic)
- după prelevare se şterge cu un tampon steril şi se face o uşoară
compresiune
INGRIJIREA PACIENTULUI
- se observă starea pacientului
- se aplică un tampon steril uşor compresiv
- Acele, lanţetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru
obiecte
tăietoare, inţepătoare (cu pereţii duri)
- Tampoanle de vată sau hârtia de filtru, mănuşile se colectează în
recipiente
speciale pentru materiale cu potenţial infecţios
- se dezbracă mănuşile
NOTAREA PROCEDURII
Se notează procedura în dosarul ingrijire: Data, motivul efectuării
puncţiei ,Semnătura
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacient colaborant
- Pacientul nu prezintă sângerare postpuncţie
- Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
Rezultate nedorite (incidente)
- Sângerare la locul puncţiei: se comprimă locul
inţepăturii mai multă vreme
- Nu se obţine suficient sânge: se strânge degetul de la distanţă ( apăsarea pe
pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele). La
nevoie se repetă înţepătura.
Pregătirea frotiului de sânge

- se aplică o picătură mică de sînge pe mijlocul laturii lamei șlefuite, fără a
atinge degetul pacientului;
- se întinde sângele pe lamă ținând lama șlefuită într-un unghi de
aproximativ 45o pe suprafața lamei de sticlă;
- se lasă sângele să se întindă prin capilaritate și fără a apăsa, printr-o
mișcare uniformă se antrenează de la dreapta spre stânga sângele într-un
strat subâire și uniform pe suprafața lamei;
- imediat după întindere lama va fi agitată prin mișcări de balansare pentru
a se usca;
- după uscare se notează cu creionul dermatograf identitatea pacientului
chiar pe frotiu și se transportă imediat la laborator pentru fixare și colorare.
Un frotiu bine executat este acela care prezintă sângele întins într-un strat
subțire și uniform.
Un frotiu greșit întins este inutilizabil !
Dacă lama nu a fost bine degresată, frotiul va ieși întrerupt, cu goluri!
Pregătirea lamei sub formă de ”picătură groasă”

- Sângele se recoltează sub formă de picătură mare pe o lamă perfect curată
și degresată, sau trei picături mici apropiate între ele;
- Cu colțul altei lame se amestecă timp de 30 – 60 secunde pentru
defibrinare completă
- După uscare se acoperă lama cu apă distilată și se scurge bine numai după
ce s-a desăvârșit hemoliza, urmând colorarea cu soluție Giemza.
- Picătura groasă este folosită pentru diagnosticul parazitului malariei (în
cursul accesului febril), pentru diagnosticul unor septicemii grave (
stafilococi, pneumococi) și în unele bacteriemii masive (pneumonii acute,
meningite).pacientul însuși, la domiciliu.
PUNCŢIA VENOASĂ
Crearea accesului la o venă pentru:
• recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator
• extragerea unei cantităţi de sânge
• introducerea medicamentelor în circulaţia venoasă
- Garou
- Seringi; ace; sistem vacutainer (după scop)
- Tampon
- Alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă
- Eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale in funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipiente pentru colectarea materialelor folosite
Se verifică indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) pregătirea psihică:
- Informarea pacientului asupra procedurii şi cum poate participa la
procedură, încurajarea acestuia şi obţinerea consimţămâmtului.
b) pregătirea fizică:
- se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea
pacientului, cu scopul şi locul puncţiei (decubit dorsal, cu braţul în abducţie,
extensie şi mâna în supinaţie, sau şezând)
- se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul puncţiei
- se spală mâinile şi se pun mănuşile pentru a preveni contaminarea
- se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la
plica
cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a mainii
- se pune muşamaua sub braţul pacientului
- se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului
fiind direcţionate departe de zona de puncţie
- se palpează vena
- se verifică prezenţa pulsului distal, radial
- Recomandaţi pacientului să strangă pumnul
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare incercaţi
următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să inchidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mana sub
nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi
incet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Inlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de
10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări
circulare de la centru in afară cu caţiva cm, pentru a evita introducerea
potenţialei flore de pe piele in interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
- Poziţionaţi mana nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu
policele se intinde pielea dreaptă pe venă
- Ţineţi acul cu bizoul in sus in mana dominantă şi introduceţi-l la un
unghi de 10-30°, de deasupra venei sau dintr-o parte a venei, in poziţie oblică
- Urmăriţi cursul venei şi cand sangele se intoarce prin lumenul acului
avansaţi cu acul in venă 1-2 cm
- In cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
- Aspiraţi sangele in seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea
analizelor indicate de medic)
- Dacă curgerea sangelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni
staza şi hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator
- Dacă curgerea sangelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decat inainte de a
retrage acul cu seringa cu sange (dacă tehnica nu impune altfel)
- Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi
acul cu seringa
- Aplicaţi o presiune blandă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3'
sau pană se opreşte sangerarea; aceasta previne extravazarea in ţesuturile din jur,
cu cauzarea hematomului
- După oprirea sangerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
- Transferaţi sangele din seringă in eprubete, după ce aţi detaşat acul de
la seringă
- Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicand numele şi prenumele
bolnavului, proba recoltată, secţia care trimite proba de sange la laborator
- Aşezaţi pacientul in poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Intrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verifica i locul punc iei venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat
un hematom
- Sfătuiţi pacientul să nu flectrze antebraţul pe braţ
- Colectaţi deşeurile conform P.U. in recipiente speciale
- Indepărtaţi manuşile
- Spălaţi mainile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura in fişa de proceduri şi in dosarul/planul de ingrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul cand proba a fost
trimisă la
laborator
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi
specificaţi ce
probe aţi recoltat, cand au fost trimise la laborator
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
- Semnele vitale sunt normale
- Pacientul a inţeles scopul puncţiei venoase
- Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Leşinul, starea de greaţă sau voma - anunţaţi medicul
- Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi incurajaţi-l
- Refuzul pacientului privind puncţia venoasă - anunţaţi medicul
- Extravazarea sangelui in ţesuturile din jur
- Hematomul - comprimaţi locul cu un tampon steril
- nu repetaţi inţepătura in aceeaşi zonă
- aplicaţi compresă rece
- aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
- Hemoliza sangelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
- Recoltarea nu s-a făcut in condiţii corespunzătoare
- Infecţia
- evitarea prin efectuarea procedurii in siguranţă
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sangelui dintr-
un braţ, o venă deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi
aşteptaţi 5 min.
- Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de
hemodiluţie
- Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
- Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
- Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sange dintr-o arie edematoasă,
shunt arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
- Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie
anticoagulantă, se menţine o presiune fermă pe locul puncţiei venoase,
minim 5' după retragerea acului din venă pentru a preveni formarea unui
hematom
- Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece
aceasta creşte riscul de tromboflebită
- La bătrani, dacă este posibil evitaţi venele dorsale braţul
dominant pentru puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu
independenţa varstnicului
- La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI
PATOLOGICE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
 RECOLTAREA SÂNGELUI
 RECOLTAREA URINEI
 RECOLTAREA SPUTEI
 RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
 RECOLTAREA SCAUNULUI
 Recoltarea secrețiilor purulente
Generalități
Modificările organismului din punct de vedere morfologic, fiziologic,
biochimic sunt evidențiate prin examinările de laborator ale produselor
bilogice și patologice completând simptomatologia afecțiunilor cu
elemente și date obiective care permit:
 stabilirea dignosticului prin confirmarea sau infirmarea
diagnosticului clinic
 stabilirea gravității afecțiunilor
 aprecierea evoluției bolii, elementelor de complicații,
prognosticului;
 aprecierea eficacității tratamentului / confirmarea vindecării
pacientului
Recoltarea produselor este este prescrisă de medic în funcție de:

- Urgența medicală;
- Conduita terapeutică;
- Conduita profilactică;
- Prognostic;
- Cercetare științifică.
Competența profesională pentru majoritatea recoltărilor aparțin
asistentei medicale care posedă cunoștințele profesionale necesare și
manualitatea corespunzătoare.
Pentru realizarea și obținerea unor recoltări corecte, se vor respecta
următoarele reguli generale:
- Se recoltează numai probele indicate de medic
- Se vor respecta: orarul recoltărilor, etapele recoltărilor și repetarea
recoltărilor
- Se va face pregătirea psihică a pacientului: informare, educație, și
colaborare;
- Se va face pregătirea fizică: recoltări pe nemâncate dimineața,
repaus la pat, poziționare corespunzătoare, administrarea unui regim
alimentar special în cazul recoltării materiilor fecale pentru
hemoragii oculte;
- Pregătirea recoltărilor: materiale, instrumentar, etc.
- Completarea buletinului de analiză care va însoți probele la
laborator: nume și prenume pacient, nr salon, diagnostic clinic,
natura produsului, analiza solicitată, data recoltării și numele celui
care a efectuat recoltarea , în cazul anumitor recoltări cade exemplu:
LCR
- Prelevarea probelor
- Etichetarea directă a eprubetelor, tuburilor, sau diverselor recipiente;
- Transportul produselor la laborator cu ambalare corespunzătoare și
evitarea alterării probelor prelevate
- Utilizarea recipientelor colectoare sterile pentrurecoltări în vederea
examinărilor bacteriologice;
- Recoltarea în condiții sterile pentru protecția pacientului,
personalului medical și evitarea suprainfectării probei.
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
Se va respecta protocolul laboratorului!
Scopul / Indicaţii
- screening;
- stabilirea diagnosticului şi monitorizarea răspunsului terapeutic;
- stabilirea diagnosticului şi diferenţierea tipului de anemie;
- identificarea tulburărilor de coagulare, monitorizarea hemostazei, a
statusului trombolitic;
- evaluarea preoperatorie;
- identificarea tulburărilor metabolice şi endocrine.
Tipuri de examene
- examene hematologice,
- examene de coagulare;
- examene biochimice;
- examene imunologice;
- examene bacteriologice (hemoculturi);
- examene virusologice;
- examene parazitologice.
- puncţia capilară;
- puncţia venoasă;
- puncţia arterială (este de competența medicului);
- alte metode pentru făt şi nou născut din cordonul ombilical sau din
scalp
Pregătirea pacientului - Reguli generale
- se oferă pacientului instrucţiuni simple, precise, adaptate nivelului de
înţelegere, evitând termeni medicali;
- se explică necesitatea examenului
- se obţine consimţământul;
- se informează pacientul cu privire la orarul recoltărilor în raport cu
celelalte activităţi din secţie (servirea mesei, administrarea medicamentelor,
efectuarea altor investigaţii);
- se instruieşte pacientul cu privire la restricţiile alimentare, perioada de
post (ore), eventuala întrerupere a unor medicamente la recomandarea
medicului.
Majoritatea testelor se recoltează în condiţii bazale (pe nemâncate,
dimineaţa devreme, după trezire şi la minim 8 ore de la ultima masă, în
condiţii de repaus fizic şi psihic);
- se identifică eventuale alergii la substanţe dezinfectante, latex;
- se combate anxietatea;
- se oferă informaţii cu privire la timpul necesar până la obţinerea
rezultatelor.
Erori de recoltare
- pacientul nu este instruit corespunzător privind procedura;
- pacientul nu este pregătit corect sau nu se respectă recomandările privind
dieta, consumul de medicamente, postură incorectă;
- manevrare, etichetare incorectă;
- recipient inadecvat, cantitate de produs insuficientă;
- transport şi conservare necorespunzătoare;
- neetanşeizarea recipientelor, contaminarea probelor;
- întârzierea expedierii produselor la laborator, păstrarea în condiţii
necorespunzătoare;
- nerespectarea ordinii de recoltare (de umplere a flacoanelor);
- neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul/aditivul din flacon;
- menţinerea garoului mai mult de 1 minut poate modifica o serie de rezultate
(produce hemoconcentraţie, modificarea proteinelor plasmatice, activarea
plachetelor);
Observații
Medicul identifică medicamentele cunoscute a interacţiona cu metodele de
testare (anticoagulante, anticonvulsivante, antihipertensive, antibiotice,
antivirale, hipoglicemiante orale, hormoni, medicamente psihotrope) şi
hotărăşte dacă trebuie întrerupte şi cu cât timp înainte!
RECOLTAREA SÎNGELUI PRIN PUNCŢIE CAPILARĂ
- Prelevare de sânge capilar pentru analize de laborator:
 Examene morfologice (frotiu, picătură groasă), numărătoare
elemente,
 dozarea hemoglobinei, hematocritului,
 determinarea timpului de sângerare și coagulare,
 glicemia,
 determinarea gruperlor sanguine.
- tavă medicală/cărucior medical
- ace sterile sau lamelă sterilă
- tampoane de vată
- soluţie dezinfectantă
- hartie de filtru
- mănuşi de protecţie
- lame de sticlă degresate
- tuburi; pipette potain
- seruri test
Se pregătesc materialele pe tava medicală și se transport în apropierea
pacientului.
a) PSIHICĂ:
- Informarea pacientului asupra procedurii
- Obţinerea consimţămantului
b) FIZICĂ:
- Poziţionarea pacientului: şezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie
de
starea generală
- Alegerea locului de elecţie :
- adult: - pulpa degetului inelar sau mijlociu
- lobul urechii
- copil:
- faţa plantară a halucelui
- călcâi
- Verificarea recomandării medicale
- Imbrăcarea mănuşilor de protecţie
- se masează uşor locul efectuării puncţiei
- se aseptizează regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în
dezinfectant
- se aştepteapă evaporarea soluţiei dezinfectante
- pe locul perfect uscat se înfige acul la 2-3 mm profunzime , printr-o
mișcare rapidă(ca sângele să ţâşnească singur), perpendicular pe straturile
cutanate
- se şterge prima picătură cu hârtie de filtru sau cu o compresă sterilă
uscată și
se prelevă sângele în funcţie de scopul urmărit:
 Pe lama perfect uscată şi curată se realizează un frotiu -
hemograma, grupa sanguină, timp de sângerare şi coagulare);
 Se aspiră în tuburi (pentru analiza gazelor sanguine);
 Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (pentru determinarea
glicemiei)
 Se pun 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picătura groasă
- dg. malarie şi tifos exantematic)
- după prelevare se şterge cu un tampon steril şi se face o uşoară
compresiune
- se observă starea pacientului
- se aplică un tampon steril uşor compresiv
- Acele, lanţetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru
obiecte
tăietoare, inţepătoare (cu pereţii duri)
- Tampoanle de vată sau hârtia de filtru, mănuşile se colectează în
recipiente
speciale pentru materiale cu potenţial infecţios
- se dezbracă mănuşile
NOTAREA PROCEDURII
Se notează procedura în dosarul ingrijire: Data, motivul efectuării
puncţiei ,Semnătura
- Pacient colaborant
- Pacientul nu prezintă sângerare postpuncţie
- Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
Rezultate nedorite (incidente)
- Sângerare la locul puncţiei: se comprimă locul
inţepăturii mai multă vreme
- Nu se obţine suficient sânge: se strânge
degetul de la distanţă ( apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea
limfei şi modifică
rezultatele). La nevoie se repetă înţepătura.
Pregătirea frotiului de sânge

- se aplică o picătură mică de sînge pe mijlocul laturii lamei șlefuite, fără a
atinge degetul pacientului;
- se întinde sângele pe lamă ținând lama șlefuită într-un unghi de
aproximativ 45o pe suprafața lamei de sticlă;
- se lasă sângele să se întindă prin capilaritate și fără a apăsa, printr-o
mișcare uniformă se antrenează de la dreapta spre stânga sângele într-un
strat subâire și uniform pe suprafața lamei;
- imediat după întindere lama va fi agitată prin mișcări de balansare pentru
a se usca;
- după uscare se notează cu creionul dermatograf identitatea pacientului
chiar pe frotiu și se transportă imediat la laborator pentru fixare și colorare.
Un frotiu bine executat este acela care prezintă sângele întins într-un strat
subțire și uniform.
Un frotiu greșit întins este inutilizabil !
Dacă lama nu a fost bine degresată, frotiul va ieși întrerupt, cu goluri!
Pregătirea lamei sub formă de ”picătură groasă”

- Sângele se recoltează sub formă de picătură mare pe o lamă perfect curată
și degresată, sau trei picături mici apropiate între ele;
- Cu colțul altei lame se amestecă timp de 30 – 60 secunde pentru
defibrinare completă
- După uscare se acoperă lama cu apă distilată și se scurge bine numai după
ce s-a desăvârșit hemoliza, urmând colorarea cu soluție Giemza.
- Picătura groasă este folosită pentru diagnosticul parazitului malariei (în
cursul accesului febril), pentru diagnosticul unor septicemii grave (
stafilococi, pneumococi) și în unele bacteriemii masive (pneumonii acute,
meningite).pacientul însuși, la domiciliu.
PUNCŢIA VENOASĂ
Crearea accesului la o venă pentru:
• recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator
• extragerea unei cantităţi de sânge
• introducerea medicamentelor în circulaţia venoasă
- Garou
- Seringi; ace; sistem vacutainer (după scop)
- Tampon
- Alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă
- Eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale in funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipiente pentru colectarea materialelor folosite
Se verifică indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) pregătirea psihică:
- Informarea pacientului asupra procedurii şi cum poate participa la
procedură, încurajarea acestuia şi obţinerea consimţămâmtului.
b) pregătirea fizică:
- se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea
pacientului, cu
scopul şi locul puncţiei (decubit dorsal, cu braţul în abducţie, extensie şi
mâna în supinaţie, sau şezând)
- se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul puncţiei
- se spală mâinile şi se pun mănuşile pentru a preveni contaminarea
- se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la
plica
cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a mainii
- se pune muşamaua sub braţul pacientului
- se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele
garoului fiind direcţionate departe de zona de puncţie
- se palpează vena
- se verifică prezenţa pulsului distal, radial
-
- Recomandaţi pacientului să strangă pumnul
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare incercaţi
următoarea
tehnică:
a) Rugaţi pacientul să inchidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mana sub
nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi
incet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Inlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de
10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări
circulare
de la centru in afară cu caţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei
flore
de pe piele in interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
- Poziţionaţi mana nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu
policele se
intinde pielea dreaptă pe venă
- Ţineţi acul cu bizoul in sus in mana dominantă şi introduceţi-l la un
unghi de
10-30°, de deasupra venei sau dintr-o parte a venei, in poziţie oblică
- Urmăriţi cursul venei şi cand sangele se intoarce prin lumenul acului
avansaţi
cu acul in venă 1-2 cm
- In cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
- Aspiraţi sangele in seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea
analizelor
indicate de medic)
- Dacă curgerea sangelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni
staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator
- Dacă curgerea sangelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decat inainte de a
retrage acul cu seringa cu sange (dacă tehnica nu impune altfel)
- Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul
cu seringa
- Aplicaţi o presiune blandă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau
pană se opreşte sangerarea; aceasta previne extravazarea in ţesuturile din jur, cu
cauzarea hematomului
- După oprirea sangerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
- Transferaţi sangele din seringă in eprubete, după ce aţi detaşat acul de la
seringă
- Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicand numele şi prenumele
bolnavului, proba recoltată, secţia care trimite proba de sange la laborator
- Aşezaţi pacientul in poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Intrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verifica i locul punc iei venoase pentru a fi siguri c ţ ţ ă nu s-a
dezvoltat un
hematom
- Sfătuiţi pacientul să nu flectrze antebraţul pe braţ
- Colectaţi deşeurile conform P.U. in recipiente speciale
- Indepărtaţi manuşile
- Spălaţi mainile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura in fişa de proceduri şi in dosarul/planul de ingrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul cand proba a fost
trimisă la laborator
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi
ce probe aţi recoltat, cand au fost trimise la laborator
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
- Semnele vitale sunt normale
- Pacientul a inţeles scopul puncţiei venoase
- Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
- Leşinul, starea de greaţă sau voma
- anunţaţi medicul
 Anxietatea: discutaţi cu pacientul şi incurajaţi-l
 Refuzul pacientului privind puncţia venoasă: anunţaţi medicul
 Extravazarea sangelui in ţesuturile din jur; Hematomul:
- comprimaţi locul cu un tampon steril
- nu repetaţi inţepătura in aceeaşi zonă
- aplicaţi compresă rece
- aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
 Hemoliza sangelui recoltat: repetaţi recoltarea cu acordul

pacientului
 Recoltarea nu s-a făcut in condiţii corespunzătoare:
 Infecţia: evitarea prin efectuarea procedurii in siguranţă
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sangelui dintr-
un braţ,
o venă deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5
min.
- Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de
hemodiluţie
- Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
- Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
- Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sange dintr-o arie edematoasă,
shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
- Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie
anticoagulantă,
se menţine o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după
retragerea
acului din venă pentru a preveni formarea unui hematom
- Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece
aceasta creşte riscul de tromboflebită
- La bătrani, dacă este posibil evitaţi venele dorsale braţul
dominant pentru puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu
independenţa varstnicului
- La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
RECOLTAREA PROBELOR DE URINĂ PENTRU EXAMENE DE
LABORATOR
SCOPUL/INDICAŢII
- screening;
- evaluarea balanţei hidroelectrolitice şi acidobazice;
- identificarea infecţiei de tract urinar;
- monitorizarea diverselor terapii.
Tipuri de examene
- examen sumar de urină;
- examene biochimice (Ca, K, Na, uree, creatinină, acid uric, etc.);
- examen bacteriologic (urocultură).
- se anunţă pacientul, se explică scopul şi modul de derulare a procedurii;
- se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;
- dacă pacientul este capabil să recolteze corect se explică clar etapele pe care trebuie
să le respecte;
- la recomandarea medicului administrarea unor medicamente poate fi întreruptă
pentru 48-72 ore;
- unele teste necesită restricţii alimentare pentru care pacientul va fi informat (pentru
unele examene biochimice);
- pentru urina recoltată în 24 de ore, aportul de lichide este normal exceptând
situaţiile când examenul o cere (conform recomandărilor medicului);
- pacientul este instruit cum să colecteze urina pe 24 de ore: prima urină de dimineaţă
se aruncă, se recoltează începând cu a doua micţiune şi bse adaugă inclusiv urina de
la prima micţiune din dimineaţa următoare. Se păstrează la rece.
- prelevarea din urina de dimineaţă prin emisia spontană, din mijlocul
jetului, (urina de dimineaţă este mai concentrată şi are un ph mai scăzut);
- prin sondaj vezical steril când pacientul nu poate urina;
- prin puncţia vezicală suprapubiană (efectuată de către medic);
- o mostră din urina eliminată şi colectată în 24 de ore pentru dozarea
substanţelor a căror excreţie variază de-a lungul zilei.
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR DE URINĂ

- Determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- Examinarea sedimentului urinar
- tavă medicală/cărucior
- recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- pensă pentru clamparea sondei - cand mostra de urină( 10ml) este
recoltată pe
sondă a demeure
- mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei
a) psihică:
- informaţi pacientul conştient
- explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- obţineţi colaborarea
b) fizică:
- efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie
- fixaţi punga colectoare la nivelul organelor genitale, cu adeziv, in cazul
sugarilor şi copiilor mici
explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- să-şi spele mainile, să folosească mănuşi de cauciuc
- să se aşeze intr-o poziţie in care jetul urinar să fie dirijat in recipient:
ortostatism la bărbat şi poziţie şezandă la femeie
- să colecteze 10 ml urină direct în recipient
- să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- să-şi spele mainile
- să eticheteze recipientul
În caz de recoltare pe sonda a demeure:
- închideţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi sonda
- puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- transferaţi urina in recipient
- spălaţi-vă mainile
- etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia,
examenul
cerut, data şi ora recoltării
- transportaţi urina la laborator imediat
- colectaţi materialele folosite în containere speciale conform pu (precauţii
universale)
- spălaţi-vă mainile după indepărtarea mănuşilor
Notarea procedurii
Notaţi:
- Notaţi procedura in dosarul/planul de ingrijire
- Data şi ora recoltării
Rezultate aşteptate/dorite
- mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sange
menstrual
- urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie
(normocromă)
- sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sange
menstrual
- aruncaţi urina
- recoltaţi in afara perioadei de menstruaţie
- faceţi toaleta locală inainte
- urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut
- anunţaţi medicul
- sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule
descuamate sau
epitelii
- anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din
urină
- urina conţine albumină sau glucoza
- Anunţaţi medicul
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC
(UROCULTURA)
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea
antibiogramei
a) pentru prelevarea fără sondaj, pregătiţi:
- apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
- antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
- comprese sterile
- recipient pentru colectarea sterilă a urinei
- bazinet dacă este necesar
- container pentru deşeuri
b) pentru prelevarea pe sonda urinară a demeure pregătiţi:
- comprese sterile
- antiseptic; soluţie de clorhexidină
- seringă de 10 ml şi ace sterile, tub de laborator steril
- container pentru aruncarea materialelor folosite
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
- sondă vezicală pentru bărbat sau femeie
- comprese sterile
- recipient steril pentru recoltarea urinei
a) psihică:
- explicaţi pacientului necesitatea prelevării
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
- instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur
b) fizică:
- efectuaţi toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil
- asiguraţi condiţii pentru efectuarea toaletei la pacientul valid
- asiguraţi intimitatea pacientului.
- verificaţi prescripţia medicală
- identificaţi pacientul
- prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos in funcţie de starea
pacientului sau recomandarea medicală
a) prelevarea fără sondaj:
- spălaţi-vă mainile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi
săpun şi clătire abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu
comprese sterile îmbibate în antiseptic
- colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
- acoperiţi tubul steril
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil să urineze în mod
voluntar
- explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii.
- oferiţi-i comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfecţia meatului urinar
după
spălare
- daţi-i pacientului flaconul steril
- explicaţi-i să urineze la toaletă, lăsând să curgă primul jet şi recoltând urina
în flacon din mijlocul jetului
- cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei
Recoltarea la femei
- se îndepartează lenjeria intimă;
- se spală mâinile cu apă si săpun;
- se pun mănusi de unică folosintă;
- se usucă zona cu hârtie de toaletă;
- se încalecă vasul wc-ului (sau un alt vas colector);
- cu o mână se îndepartează labiile mici şi se menţin în această poziţie tot
timpul recoltării;
- cu cealaltă mână se şterge zona vulvară din faţă spre spate executând 3
manevre cu câte un tampon steril îmbibat în săpun lichid;
- se spală regiunea cu apă fiartă şi racită pentru îndepartarea săpunului;
- se usucă regiunea vulvară cu tampoane sterile printr-o singură manevră de
ştergere din faţă spre spate;
- se declanşează micţiunea menţinând îndepartate labiile mici;
- urinează aproximativ 100 ml şi fără a întrerupe jetul se colectează în
urocultor cantitatea necesară având grija să nu se atingă gura recipientului;
- se retrage recipientul din jet, se continuă micţiunea ţinând în continuare
labiile depărtate.
Recoltarea la bărbat
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se usucă folosind prosop de hârtie;
- se decaloteaza glandul;
- se şterge glandul cu o mişcare fermă dinspre meatul urinar spre şantul
balanoprepuţial;
- se spală zona cu comprese sterile îmbibate în săpun lichid;
- se clăteşte cu apă fiartă şi răcită pentru a îndeparta resturile de săpun;
- se usucă glandul prin tamponare cu comprese sterile ştergând din faţă spre
fren;
- se menţine glandul în continuare decalotat şi se declanşează micţiunea;
- se elimină aproximativ 100ml, apoi se introduce urocultorul în jet şi se
recoltează 10 ml fără să se atingă marginea;
- se retrage recipientul şi se continuă micţiunea.
c) prelevarea pe sonda urinară a demeure

- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
- puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă
de 20 ml şi
prelevaţi cantitatea necesară de urină
- transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator
- aruncaţi acul şi seringa în containerul special
Dacă diureza este scăzută:
- clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi
- aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen
d) prelevarea prin sondaj intermitent:

- introduceţi sonda vezicală respectand tehnica sondajului vezical la bărbat
sau
femeie
- menţineţi sonda pe durata evacuării urinei
- lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru
laborator
- se închide colectorul fără a atinge interiorul;
- se etichetează, se expediază la laborator.
- evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare
- îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar
- aruncaţi materialele folosite in container
- ajutaţi pacientul să se îmbrace
 pentru sugari :
o se spala zona urogenitala cu apa si sapun si se tamponeaza cu comprese sterile
o se fixeaza punguta sterila prin intermediul benzilor adezive in jurul orificiului
urinar
o se verifica fermitatea aderarii benzilor de fixare la tegumentul copilului pentru a
se evita scurgerea urinei pe langa punga si contaminarea acesteia
o dupa recoltare, punga se dezlipeste de tegumentul copilului si cele doua benzi
adezive se lipesc intre ele asigurandu-se astfel inchiderea pungii; este
recomandat ca punga sa se transporte la laborator in interiorul unui urocultor
steril pentru adulti
Este important ca recoltarea sa se faca inainte de inceperea unui tratament

antibiotic. Pentru controlul eficientei tratamentului antibiotic, urina se
recolteaza dupa 5 - 7 zile de la ultima doza de antibiotic administrata.
Urina se recolteaza in recipiente sterile procurate de la laborator(urocultoare
sterile pentru adulti, pungi sterile de unica folosinta pentru sugari).
Daca proba nu poate fi transportata in maxim 2 ore la laborator, aceasta se
pastreaza la temperatura 2 - 8°C.
Ingrijirea pacientului
- pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
- supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă
şi
racordată la punga colectoare
- colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform precauţiunilor
universale (P.U.)
Notarea procedurii
- notaţi procedura in fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- notaţi data, ora, numele persoanei care a recoltat, aspectul urinei
Pregătirea produsului pentru laborator
Respectaţi următoarele reguli generale:
- transportaţi imediat eşantionul la laborator pentru a evita multiplicarea
germenilor sau păstraţi-l la frigider la +4°c in cazul in care examenul se
face mai tarziu (nu mai mult de 12 ore)
- etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, cnp, data şi ora
recoltării
- însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (T°, starea de
sănătate a pacientului, motivul)
Rezultate aşteptate:
- Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei
genito-urinare şi dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală
în
timpul emisiei (bacteriurie slabă < 10000germeni/ml)
- repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
- păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce impiedică
analiza ulterioară a urinei
- respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (in caz de urgenţa)
Observații
 Recipientul se etichetează şi se trimite la laborator
 În timpul recoltării capacul urocultorului se mentine steril
 Este important ca recoltarea sa se facă înainte de începerea unui
tratament antibiotic.
 Pentru controlul eficienţei tratamentului antibiotic, urina se recoltează
dupa 5 - 7 zile de la ultima doza de antibiotic administrată.
 Urina se recoltează in recipiente sterile procurate de la laborator
(urocultoare sterile pentru adulţi, pungi sterile de unica folosinţă
pentru sugari).
 Daca proba nu poate fi transportată in maxim 2 ore la laborator,
aceasta se păstrează la temperatura 2 - 8°C.
Erori de recoltare - cauze:

- pacientul nu este instruit corespunzător;
- pacientul nu respectă recomandările privind dieta, consumul de
medicamente;
- folosirea recipientelor inadecvate, cantitate insuficientă recoltată, recoltare
incorectă;
- conservarea necorespunzătoare, netrimiterea în timp util la laborator;
- etichetare incorectă.
Pungă pediatrică de recoltare a urinei
Pungă pentru colectarea urinei

- conservarea necorespunzătoare, netrimiterea în timp util la laborator;
- etichetare incorectă.
Bacterii patogene în urocultură
Germenii cel mai frecvent intâlniti în etiologia ITU ( infecţiile tractului

urinar) sunt:
 bacili Gram negativi glucozo-fermentativi (Escherichia coli, Klebsiella,

Proteus, Enterobacter, Citrobacter, Morganella, Providencia);
 bacili Gram negativi glucozo-nefermentativi (Pseudomonas,
Acinetobacter);
 coci Gram pozitivi (Enterococcus spp., Staphylococcus aureus,
Staphylococcus saprophyticus, Streptococcul hemolitic grup B).
 Corynebacterium urealyticum – cauza ITU la pacientii cu tratamente
antibiotice prelungite sau interventii urologice.
Candida albicans determina uretrocistite la pacientii diabeticii cu un

control metabolic suboptimal1,2.
Un diagnostic microbiologic corect necesita informatii clinice despre

pacient, acestea putand fi oferite de către medical curant prin intermediul
fisei de microbiologie, care trebuie atent si corect completata cu datele
pacientului (varsta, sex, sarcina, tratament cu antibiotice, patologie urinara
asociata).
Recoltare urina pentru testul Addis – Hamburger

- prima urina de dimineaţa se arunca, apoi timp de trei ore pacientul nu va
ingera lichide;
- după aceste trei ore se colecteaza urina într-un recipient curat;
- se noteaza cantitatea totala colectata si se aduce la laborator intr-un esantion

de 50 ml;
- esantionul va fi pus într-un recipient pentru sumar de urina pe eticheta caruia

se vor nota numele si prenumele pacientului si volumul urinar colectat in cele
trei ore.
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMENE DE
LABORATOR
- Examinarea macroscopică, biochimică, bacteriologică şi parazitologică
- Stabilirea diagnosticului bolilor infecţioase gastrointestinale
- Depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni
- Evaluarea eficacitătii tratamentului.
Tipuri de examene
- examen coproparazitologic;
- examen bacteriologic (coprocultură);
- determinarea sângerărilor oculte în scaun;
- determinarea lipidelor în scaun.
Pregătiţi pe o tavă medicală / cărucior :
- coprocultor steril sau curat şi uscat
- tampoane sterilizate montate pe porttampoane prevăzute cu dopuri de cauciuc şi
introduse in eprulbete sterile
- sonda nelaton nr. 16-18 sterilă
- seringă de unică folosinţă de 10 ml
- bazinet (plosca)
- prosop de hartie/hartie igienică
- pungă de hartie, formular de recoltare
a) psihică:
- informaţi pacientul sau / şi familia despre procedura pentru a obţine
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare
- obţineţi consimţămantul
b) fizică:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Administraţi pacientului un purgativ salin (sulfat de magneziu sau
magnezia usta) dacă nu are scaun spontan
- instruiţi pacientul să -şi facă toaleta perianală in cazul recoltării
coproculturii
- recomandaţi o dietă bogată în fibre vegetale sau un regim "alb" în funcţie
de examenul cerut.
1. Recoltarea din scaun eliminat spontan sau provocat pentru examen
coproparazitologic
Întrucat defecarea nu se poate produce la cerere, instruiţi pacientul:
- să-şi spele mainile
- să folosească mănuşi de unică folosinţă
- să defece in bazinet sau intr-un recipient curat (oliţă, spre exemplu, la
domiciliu )
- să recolteze, cu linguriţa coprocultorului cateva fragmente de fecale (cca
50 g)
din diferite zone, mai suspecte, ale scaunului
- să introducă linguriţa in coprocultor
- să-şi spele mainile după indepărtarea mănuşilor
- să eticheteze recipientul cu : nume, prenume, data şi ora recoltarii,
examenul
cerut
- să transporte produsul imediat la laborator sau să-l introducă intr-o pungă
de hartie şi să-l păstreze in frigider nu mai mult de 12 ore
! Recoltarea se face din materiile fecale emise spontan fără utilizare de
purgative uleioase sau laxative pe baza de cărbune.
Observații
- Dacă pacientul nu este capabil să recolteze se instruiește o persoană din
familie.
- La pacientul internat incapabil să recolteze, prelevarea se face de către o
persoană instruită sau de către un asistent medical.
- Examenul coproparazitologic trebuie repetat de 3 ori din scaune emise
spontan consecutive (daca pacientul are un scaun pe zi se aduce câte o probă în
fiecare zi; dacă are două scaune în aceași zi se aduc ambele probe în recipiente
diferite și încă o probă din ziua a doua).
2. Recoltarea directă din rect (pentru examen bacteriologic)
Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor etiologici motiv
pentru care prelevarea trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea
instituirii oricărui tratament antimicrobian.
Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.
Prelevarea din scaun emis spontan
- se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii fecale
este frecventă;
- se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de
unică utilizare din material plastic sau carton care pot fi decontaminate sau
îndepărtate cu uşurinţă după folosire;
- în lipsa acestora se foloseste un vas de metal dezinfectat prin fierbere;
- pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defectat;
- se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod
deosebit prelevarea fâcandu-se din porțiuni lichide mucoase sau sarghinolente
dacă există;
- cantitatea recoltată este 3-5 cm3;
- se recomandă în infecţii la purtătorii de shigella sau sallmonela:
prelevarea se poate face cu sonda Nelaton sau cu tampoane adecvate.
Procedura
- descoperiţi regiunea inferioară a corpului
- spălaţi-vă mainile şi puneţi-vă mănuşile de unică folosinţă
- aşezaţi pacientul in decubit lateral cu membrul inferior de deasupra in
flexiune maximă a coapsei pe abdomen
- indepărtaţi fesele pacientului
- introduceţi tamponul steril prin anus in rect şi efectuaţi cateva mişcări de
rotaţie
- indepărtaţi, apoi, tamponul şi introduceţi-l in eprubeta sterilă fără să
atingeţi marginea acestuia
- indepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mainile
- etichetaţi recipientul
- trimiteţi-l imediat la laborator pentru însămanţare
3. Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.
- aşezaţi copilul, cu blandeţe, în decubit lateral sau dorsal
- vizualizaţi orificiul anal
- introduceţi sonda Nelaton pe o distanţa de ≈ 10 cm, respectând regulile de
asepsie
- aspiraţi conţinutul colonului cu o seringă adaptată la capătul sondei
- îndepărtaţi seringa şi sonda din rect
- transferaţi conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru
coprocultură sau curat şi uscat pentru alte examene
- efectuaţi toaleta regiunii perianale, la nevoie
- etichetaţi recipientul
- trimiteţi imediat produsul la laborator
4. Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte).
Instruiţi pacientul:
- să ţină un regim "alb" timp de 3 zile, fără carne roşie, legume şi fructe
verzi, medicamente şi suplimente nutritive cu conţinut de fier, fără
colchicină, salicilaţi, potasiu, fenilbutazonă, indometacin, steroizi sau
compuşi de bismut pentru a evita o posibilă sangerare cauzată de aceste
medicamente
- să elimine într-un bazinet curat
- să-şi spele mâinile şi să-şi pună mănuşi de unică folosinţă
- să recolteze cu linguriţa coprocultorului sau cu o baghetă de lemn materii
fecale de la suprafaţa (25-30 g) şi să le introducă in coprocultor sau in alt
recipient curat şi uscat
- să acopere recipientul cu capacul etanş
- să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni
contaminarea
- să eticheteze recipientul şi să-l transporte imediat la laborator
Ingrijirea pacientului
- nu necesită îngrijiri speciale legate de procedură
- colectaţi materialele folosite in containere speciale conform precauţiilor
universale (P.U.)
- spălaţi-vă mainile după indepărtarea mănuşilor pentru a preveni
contaminarea
Notarea procedurii
Notaţi:
- procedura în planul de îngrijire şiîn fişa de proceduri
- data, felul examenului
- numele persoanei care a recoltat
- pacientul este cooperant şi respectă întocmai instrucţiunile oferite
- materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
- produsul recoltat este adus imediat la laborator evitâdu-se suprainfectarea
sau
distrugerea ouălelor de paraziţi prin refrigerare
- Materiile fecale sunt amestecate cu urina
 Instruiţi de la inceput pacientul să defece in ploscă usctă şi curată
- Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obţinerea unor reacţii
fals
pozitive
 Explicaţi-i dinainte consecinţele nerespectării dietei
- Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o
oră)
sau la frigider (peste 12ore) ceea ce modifică acurateţea ţestului
 Respectaţi condiţiile de păstrare ale produsului
- Pacientul refuză recoltarea:
 Discutaţi încă o dată cu pacientul
Erori de recoltare - cauze:
- pacientul nu este instruit corespunzător;
- pacientul nu respectă recomandările privind dieta, consumul de
medicamente;
- folosirea recipientelor inadecvate, cantitate insuficientă recoltată,
recoltare incorectă;
Efectuarea procedurii
- materiile fecale se pot recolta ca şi pentru celelalte probe;
- se pot folosi teste colorimetrice la care rezultatele se obţin imediat:
- Testul hemocult constă în aplicarea a doua picături de reactiv pe o
hârtie din guiac cu materii fecale; în prezenţa sângelui în scaun apare
colorarea în albastru;
- Testul cu tableta presupune plasarea unei proble pe scaun pe hârtia
developatoare, aplicarea unei tablete pe materiile fecale şi adaugarea a 2-
3 picături de apă. Prezenţa sângelui determină modificarea culorilor.
d) Determinarea lipidelor în materii fecale (absorţia şi digestia

lipidelor)
Examenul studiază absorţia intestinală insuficientă pancreatică, și
permite monitorizarea terapiei.
Materiale necesare
- colector;
- mănuşi de unică folosinţă;
- teste.
- se recomandă pacientului să consume 100 grame lipide timp de 3 zile;
- nu se fac clisme;
- nu se dau laxative;
- nu se pun supozitoare.
Efectuarea procedurii
- se recoltează scaunele emise în 3 zile consecutive;
- se notează data şi ora la care a fost obţinut fiecare eşantion;
- probele recoltate se trimit imediat la laborator.
Prezenţa lipidelor în scaun arată maldigestie şi malabsorţie, se numeşte
steatoree
Testul Adler recipient recoltare msterii fecale

1.
Coprorecoltoare
RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
Scop / Indicaţii
- izolarea şi identificarea germenilor care populează nazofaringele în
vederea stabilirii diagnosticului sau a stării de purtător;
- stabilirea sensibilităţii la antibiotice;
- monitorizarea tratamentului.
- se oferă pacientului instrucţiuni clare, precise, adaptate nivelului de
înţelegere;
- în cazul în care pacientul este copil instruirea trebuie făcută
aparţinătorului;
- se recomandă efectuarea recoltării înaintea administrării antibioticelor
deoarece modifică rezultatele;
În dimineaţa recoltării pacientul:
- nu mănâncă, nu bea;
- nu face gargară, nu-şi instilează picături în nas;
- nu-şi face igiena orală;
- se atenţionează pacientul că este posibil să aibă senzaţie de vomă.
Erori de recoltare
- nerespectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie determină
contaminarea probei;
- folosirea antisepticelor orale poate induce inhibiţia dezvoltării
germenilor;
- atingerea limbii sau buzelor, a dinţilor cu tamponul poate modifica
rezultatul datorită germenilor existenţi în aceste zone;
- atingerea luetei poate declanşa reflexul de vomă.
Materiale necesare
- tavă pentru materiale;
- eprubetă cu tampon steril;
- spatulă linguală sterilă;
- mască de protecţie;
- colector pentru materiale;
- etichete.
Efectuarea recoltării
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura;
- pacientul este rugat să colaboreze şi să respecte întocmai sfaturile celui
care recoltează;
- dacă pacientul este un copil, poziţia sa va fi asigurată de aparţinător sau
altă persoană;
- se orientează pacientul cu faţa spre lumină, în poziţie şezând pentru a
asigura o mai bună vizibilitate a zonei;
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
- se pune masca de protecţie;
- pacientul este invitat să deschidă larg gura, să inspire adânc şi să stea
nemişcat;
- se scoate tamponul pentru recoltare din eprubetă;
- cu ajutorul spatulei se apasă limba;
- se şterge depozitul faringian şi amigdalian, orice zonă inflamată sau
ulcerată;
- se retrage tamponul cu atenţie pentru a nu atinge limba, dinţii si buzele;
- se introduce imediat tamponul în eprubeta protectoare;
- se etichetează şi se trimite la laborator comunicând dacă pacientul a luat
medicamente, ce fel.
1.
Colectarea materialelor folosite

- materialele folosite au un potenţial infecţios ridicat şi se colectează
conform precauţiilor universale.
Observații
Pentru recoltarea secreţiei nazale se foloseşte un tampon steril flexibil care
se introduce în narină şi se şterg pereţii laterali.
RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE

Scop/ Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infecţii respiratorii şi testarea
sensibilităţii acestora faţă de antibiotice;
- diagnosticarea tuberculozei;
- identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice.
Tipuri de examene
- examen bacteriologic;
- examen citologic.
Materiale necesare
- recipient steril cu capac etanş;
- pungi din material plastic;
- soluţie salină;
- apă simplă;
- pahar de unică folosinţă;
- colector pentru materialele folosite.
- se explică pacientului importanţa efectuării determinării şi a respectării
instrucţiunilor;
- se informează că proba se recoltează dimineaţa, deoarece se atenţionează
pacientul să nu mănânce, să nu fumeze, să nu-şi instileze picături în nas, să nu se
spele pe dinţi, să nu-şi clătească gura cu soluţii dezinfectante (apă de gură)
înainte de recoltare;
- se informează pacientul că dacă va fi nevoie se va apela la metode care să
stimuleze expectoraţia şi se obţine colaborarea;
- testul se efectuează înaintea administrării de antibiotice.
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- pacientul este rugat să-şi clătească gura cu apă sau soluţie salină pentru a nu
contamina sputa cu bacterii din cavitatea bucală;
- pacientul aşezat pe scaun sau în ortostatism este rugat să respire adânc de 2-
3 ori şi apoi să tuşească puternic;
- sputa eliminată (echivalentul cel puţin al unei linguriţe) se colectează direct
în recipientul steril;
- folosind mănuşi de protecţie se închide recipientul, se şterge exteriorul cu un
şerveţel şi se introduce într-o pungă de material plastic;
- se etichetează produsul şi se trimite la laborator;
- după recoltare se oferă pacientului apă să-şi clătească gura.
Dacă pacientul nu expectorează suficient
- se administrează 2 pahare cu apă care fluidifică secreţiile;
- se apelează la umidificarea aerului din încăpere, folosirea aerosolilor;
- la recomandarea medicului se administrează un expectorant cu cel puţin 2
ore înainte de recoltare;
- la recomandarea medicului se apelează la alte metode de recoltare:
- aspiraţie transtraheală folosind un cateter subţire sau seringă;
- spălătură bronşică efectuată în timpul bronhoscopiei.
Colectarea materialelor folosite, respectarea normelor
- se colectează materialele în containere speciale conform precauţiilor
universale;
- se spală mâinile;
- se atenţionează pacientul să colecteze sputa în continuare în recipientul
oferit de personalul de îngrijire.
Erori de recoltare
- sputa este amestecată cu salivă sau resturi alimentare când pacientul nu
respectă recomandările
- sputa este amestecată cu voma declanşată în timpul episodului de tuse
- produsul a fost suprainfectat în timpul manevrării
Observații
Pentru examenul citologic se recoltează 3 probe în momente diferite.
Pentru bacilul Koch se recoltează 3-5 probe matinale.
INSTRUCTIUNI PENTRU COMPLETAREA SI INTERPRETAREA
BULETINULUI DE SPUTA
Recoltarea sputei:
 Sint necesare 3 probe de sputa pentru pacientii suspecti de

tuberculoza si 2 probe de sputa pentru pacientii aflati sub
tratament antituberculos pentru urmarirea rezultatelor
chimioterapiei;
 Daca pacientii nu se pot deplasa la Ambulatorul de Specialitate,
recoltarea probelor de sputa se va face la Dispensarul medical de
care apartine pacientul sub indrumarea unui cadru medical;
 Probele de sputa se vor recolta fie ``pe loc``(produs
extemporaneu), fie dimineata devreme (produs matinal);
 Inainte de recoltare:
 Completarea Formularului pentru examenul sputei BK:
 Denumirea unitatii de tratament unde s-a recoltat sputa;
 Data: ziua, luna, anul;
 Numele pacientului: se inscrie numele intreg ;
 Virsta in ani;
 Sexul : se bifeaza ``M`` sau ``F``;
 Adresa: se inscrie adresa reala si completa a pacientului;
 Clasificarea afectiunii: se bifeaza ``pulmonar`` sau
``extrapulmonar`` si localizarea;
 Motiv examinare: Se bifeaza diagnostic daca proba a fost
recoltata de la un suspect de tuberculoza; urmarire chimioterapie
daca proba a fost recoltata de la un pacient aflat sub tratament!
 Numarul de identificare al produsului: numarul care se inscrie pe
exteriorul recipientului de sputa;
 Unitatea TBC apartinatoare: se inscrie numarul de inregistrare
din registrul districtual de pe fisa de tratament pentru pacientii
aflati in tratament;
 Data recoltarii: zi/luna/an;
 Semnatura celui care face recoltarea;
Buletinul va fi parafat de medic si va contine codul numeric personal al

pacientului;
 In timpul recoltarii;
 Recoltarea este preferabil sa se faca sub supravegherea
unui cadru sanitar in aer liber (sau intr-o incapere goala,
cu ferestrele deschise, special destinata acestui scop);
 Pacientul isi va clati gura cu apa apoi va respira adinc de
citeva ori provocindu-si astfel tusea;
 Se colecteaza minim 3 - 5 ml de sputa;
 Cadrul sanitar care supravegheaza operatia va sterge
exteriorul recipientului iar materialul folosit la stergere va
fi distrus;
 Dupa recoltarea sputei:
 Se va inchide capacul recipientului;
 Daca recipientele nu se trimit imediat la laborator se vor
depozita intr-un loc cit mai rece, preferabil in frigider;
 Acest loc va fi folosit numai pentru depozitarea sputei.
 Cadrul sanitar care a recoltat sputele isi va spala miinile
cu apa si sapun;
 Transportul probelor de sputa:
 Se va face in maxim o saptamina de la recoltare;
 Probele se vor transporta intr-o cutie de transport
impreuna cu formularul pentru examinarea sputei;
 Cu fiecare cutie de transport se va trimite o lista de insotire care trebuie sa
contina un tabel cu nr. probei de sputa, numele pacientului si data colectarii
sputei
RECOLTAREA SECREŢIILR PURULENTE DIN LEZIUNI
Scop/ Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infectarea plăgii;
- stabilirea sensibilităţii germenilor faţă de antibiotice.
Materiale necesare
- pense sterile
- comprese;
- soluţii dezinfectante;
- mănuşi sterile;
- tampoane sterile, ansă de platină;
- pipete;
- lame de sticlă, lampă de spirt.
- se anunţă pacientul, se explică necesitatea examenului;
- se informează pacientul că este posibil ca procedura să fie dureroasă;
- se aşează pacientul într-o poziţie comodă în funcţie de localizarea
leziunii;
- se asigură intimitatea pacientului.
- se verifică prescripţia medicală;
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi sterile;
- se curăţă suprafaţa leziunii prin absorbţie cu comprese sterile;
- se recoltează din secreţie:
- prin aspiraţie cu o pipetă sterilă;
- cu ansa de platină sterilizată;
- cu tampon steril;
- se realizează 2-3 frotiuri;
- produsul aspirat sau tamponul se introduc într-o eprubetă sterilă.
Îngrijirea pacientului după recoltare
- se pansează leziunea;
- se monitorizează pacientul în continuare.
Colectarea materialelor
Se face conform protocolului.
TEHNICA ÎNGRIJIRII PLĂGILOR
SCOPUL: pansamentul protejeaza plaga de factorii nocivi (mecanici, termici,
climaterici si infectiosi a-i mediului inconjurator) asigura o buna absorbtie a
secretiilor, un repaus perfect a regiunii lezate si favorizeaza cicatrizarea.
Materiale necesare:
- o tava medicala sau o masuta de instrumente pe care se așaza
- trusa de instrumente sterilizate: 1-2 pense anatomice,
1-2 pense hemostatice,
1-2 foarfece,
casoleta cu comprese si tampoane de tifon
sterile,
vata hidrofila sterila taiata in dreptunghiuri,
- tavita renala,
- musama si aleza (in functie de regiune);
- solutii antiseptice: alcool de 70°, tinctura de iod sau alcool iodat -2%,
permanganat de potasiu -1 la 4000, nitrat de argint 1-2 ‰, acid boric-4%,
bromocet - 1%, rivanol - 1‰, apa oxigenata,
- unguente si pulberi cu antibiotice, sulfamide,
- feși de diferite marimi,
- leucoplast sau solutie galifix;
ETAPE DE EXECUTIE
1. pregatirea instrumentelor si a materialelor necesare:
- se pregatesc materialele si instrumentele necesare pe tava medicala sau pe
masuta de instrumente;
2. pregatirea fizica si psihica a bolnavului:
- i se explica bolnavului necesitatea efectuarii pansamentului;
- se aseaza bolnavul in pozitie cat mai comoda, sezanda sau in decubit dorsal,
in functie de regiunea in care este efectuata plaga;
3. efectuarea tehnicii:
- spalare pe maini cu apa si sapun, dezinfectare cu alcool;
- se imbraca manusile de cauciuc sterile;
- se examinează plaga si tegumente din jurul ei;
- daca plaga a fost pansata, se desface fasa si se ridica pansamentul vechi cu
multa blandete pentru a nu produce dureri prin dezlipire brutala;
- daca nu se desprinde pansamentul vechi, se înmoaie cu apa oxigenata si apoi se
desprinde;
- se îndeparteaza din plaga eventualele secreții prin tamponare cu comprese
sterile uscate, fiecare compresa utilizata, aruncandu-se in tavita renala;
- se folosesc 2 pense anatomice din trusa sterila iar cu ajutorul celei de a 2 a se
efectueaza un tampon care se imbiba cu apa oxigenata turnand-o din sticla;
- se toarna in plaga apa oxigenata stiind ca ea are rol dezinfectant, hemostatic si
de indepartare a impuritatilor si secretiilor (prin efervescenta produsa);
- se curata marginile plagii periferic de cateva ori, la fiecare stergere folosind un
alt tampon (cel utilizat va fi aruncat in tavita renala);
- se sterg marginile plagii cu un tampon uscat;
- se dezinfecteaza tegumentele sanatoase din jurul plagii (nu plaga) cu alcool
iodat -1% sau tinctura de iod sau alcool de 70 °;
- plaga se curata prin tamponare;
- se acopera plaga cu 2-3 comprese sterile care sa depaseasca marginile plagii cu
cel putin 1-2 cm;
- compresele vor fi uscate sau imbibate cu solutii antiseptice;
- peste acestea se aseaza un strat de vata sterila, hidrofila, cu rol absorbant;
- pansamentul se fixeaza cu leucoplast sau prin bandajare cu o fasa, in functie de
regiune;
- manusile folosite se dezbraca;
- spalare pe maini cu apa si sapun, dezinfectare cu alcool;
PRECIZARE
In plagile mari, taiate, buzele plagii se prind cu agrafe chirurgicale Michel sau
prin sutura chirurgicala;
4. ingrijirea bolnavului dupa tehnica:
- bolnavul se aseaza in pozitie cat mai comoda;
- regiunea lezata se pune in repaus pentru a reduce durerea si a asigura
vindecarea cat mai rapida;
- se acopera bolnavul cu o patura;
5. reorganizarea locului de munca:
- materialul infectat din tavita renala (tampoane, comprese, cruste) se arunca in
incineratorul electric;
- se curata, se spala, se degreseaza si se dezinfecteaza instrumentele utilizate si
se pregatesc pentru sterilizare;
- se aeriseste salonul;
PRECIZARI
1. toaleta plagii si a tegumentelor din jur, se face in conditiile unei asepsii
perfecte.
2. sunt categoric interzise apasarea, stoarcerea sau masarea plagii sau a
regiunilor invecinate. Prin acestea s-ar putea provoca o diseminare a germenilor
din plaga, determinand astfel o septicemie.
3. nu se introduc in casoleta instrumentele cu care se lucreaza in plaga. Pentru
pastrarea asepsiei se poate intrebuinta o pensa numai pentru servirea
materialului necesar.
4. in cazul pansamentelor care produc dureri, la indicatia medicului se
administreaza sedative ale sistemului nervos.
PANSAMENTE
În sens strict, pansamentul chirurgical = actul prin care se realizează și se
menține asepsia unei plăgi, în scopul cicatrizării ei.
În sens larg, pansamentul reprezinta totalitatea mijloacelor si metodelor care
realizeaza protectia unui tesut sau organ fata de actiunea agresiva a diversilor
agenti; vezi si pansament gastric (administrarea unor medicamente cu rol
protector asupra mucoasei gastrice), pansament antiinflamator (aplicarea unor
comprese umede peste o regiune inflamata).
Pentru a efectua un pansament chirurgical sunt necesare:
Materiale necesare:
1. Substante antiseptice (rol: sa realizeze curatirea si dezinfectia plagii si a
tegumentelor din jur):
- alcool
- tinctura de iod
- apa oxigenata
- cloramina
- betadina
- acid boric, etc..
2. Materiale care realizeaza protectia plagii (proprietati generale: sa fie usoare,
sa nu fie iritante pentru tegumente, sa se poata steriliza, sa aiba putere
absorbanta, sa se opuna patrunderii germenilor din afara, sa realizeze o
compresiune elastica a plagii):
- comprese din tifon (pânza rara de bumbac): capacitate de absorbtie mai mica
decât a vatei;
- vata hidrofila (bumbac prelucrat si degresat)
3. Mijloace de fixare:
- galifix (mastisol) = solutie de colofoniu (sacâz);
- leucoplast (se aplica pe tegument ras si degresat; este impermeabil pentru
aer);
- bandaj (realizeaza "înfasarea" chirurgicala).
4. Instrumentar chirurgical.
5. Alte materiale:
- benzina, neofalina, eter, acetona: realizeaza degresarea tegumentului
(necesare pentru îndepartarea galifix-ului de pe tegument);
- unguente: protectia tegumentelor din jurul unei plagi secretante;
CUTADEN: ihtiol 1.5 g, oxid de zinc 15 g, oxid de titan 6 g, extract de
Hamamelis 0.13 g, tetraborat de sodiu 0.1 g, excipienti ad 100 g; indicatii:
eczeme uscate, dermatite iritative (eriteme fesiere, fisuri ale pielii, degeraturi,
arsuri superficiale limitate); mod de administrare: aplicatii locale pe piele, de 2-
3 ori pe zi, în conditii de asepsie a leziunii.
DERMAZIN (FLAMMAZINE): sulfadiazina; indicatii: arsuri infectate, rani
suprainfectate, inclusiv escare si rani adânci netratate; mod de administrare:
aplicatii locale de 1-2 ori pe zi în strat de 2-4 mm.
JECOLAN: oleum jecoris 40 g, lanolina 17 g, vaselina ad 100 g; indicatii:
dermite uscate, plagi atone, ulcere varicoase, arsuri de gradul I, degeraturi; mod
de administrare: aplicare locala, de 1-2 ori pe zi.
JECOZINC: oleum jecoris 12 g, oxid de zinc 38 g, talc 4 g, lanolina 12 g,
vaselina ad 100 g.
TETRACICLINĂ etc..
- mesa: banda sterila de tifon utilizata cel mai frecvent în scop hemostatic, dar
si pentru a permite eliminarea secretiilor dintr-o plaga sau cavitate în care este
introdusa mesa;
- aleze (à l'aise = a se simti bine) = bucati mari de pânza cu dublu rol: solidari-
zare a unei regiuni operatorii (plaga operatorie abdominala mare la pacient
obez, etc.) + protectie a rufariei de pat.
Conditiile unui bun pansament:
- sa fie facut în conditii aseptice;
- sa fie absorbant;
- sa fie protector;
- sa nu fie dureros;
- sa fie schimbat la timp.
Tehnica efectuarii unui pansament → mai multi timpi:
1. pregatirea medicului pentru pansament (manusi sterile, servire de catre
asistenta cu instrumentele necesare);
2. dezlipirea vechiului pansament, îndepartarea vechiului pansament (cu
blândete, eventual dupa umezire cu eter sau alcool, respectiv cu apa oxigenata
sau permanganat de potasiu);
3. curatirea tegumentelor din jurul plagii, centrifug → tampon de vata sterila
îmbibat cu eter (pentru degresare);
4. dezinfectarea pielii din jur cu alcool sau tinctura de iod;
5. tratamentul plagii → în functie de natura sa si momentul evolutiei:
- plagi operatorii cu evolutie aseptica: nu necesita tratament special, în afara de
scoaterea tuburilor de dren, a firelor sau agrafelor;
- plagi secretante: necesita curatire (spalare cu jet de solutie antiseptica, excizie
a tesuturilor mortificate),
- evacuare a colectiilor (seroame, hematoame): scoatere a 1-2 fire de ata,
întepare a cicatricei cu un stilet butonat;
- colectii purulente: deschidere larga, drenare cu tuburi;
- plagi accidentale: curatare de resturi vestimentare sau telurice, debridare,
regularizare, lavaj antiseptic, eventual suturare;
6. protectia plagii: stratul de comprese trebuie sa depaseasca marginile plagii,
iar grosimea sa nu fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o buna
capilaritate);
7. fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, fesi.
Tipuri de pansamente:
1. pansament protector: pe plagi care nu secreta si nu sunt drenate;
2. pansament absorbant: pe plagi drenate sau secretante;
3. pansament compresiv: pe plagi sângerânde (scop hemostatic), pentru
imobilizarea unei regiuni, pentru reducerea unei cavitati superficiale dupa
punctionare; se realizeaza fixare cu fesi în cadrul unui bandaj;
4. pansament ocluziv: pentru plagi însotite de leziuni osoase (acoperire a plagii
cu comprese si vata, peste care se aplica un aparat gipsat).
5. pansament umed (priessnitz alcoolizat, cloraminat, etc.).
BANDAJE
Fasa = banda de tifon, pânza sau tesatura elastica, de latime si lungime diferita
în functie de regiunea pe care o acopera si întinderea pansamentului; în general,
latimea unei fesi trebuie sa fie aproximativ egala cu diametrul regiunii pe care o
înfasa (5-20 cm).
Indicatii:
- fixare a pansamentului în regiuni în care substantele adezive nu îsi ating
scopul (extremitati, regiune cefalica, plagi periarticulare);
- fixarea pansamentelor unor plagi usoare situate în regiuni supuse
traumatismelor în timpul activitatii (mâna, picior);
- efectuarea unui pansament compresiv;
- imobilizare temporara a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxatii,
fracturi).
Principii:
- punctul de plecare si de terminare trebuie sa fie la distanta de plaga;
- la membre, înfasarea se începe de obicei de la extremitate spre radacina (în
sensul circulatiei de întoarcere); distal (mâna, picior) se începe dinspre
proximal spre distal (prin benzi de fixare);
- sa acopere în întregime pansamentul;
- sa fie elastica (sa nu jeneze circulatia) → pe traiectul vaselor mari se aseaza
peste un strat de vata;
- sa nu produca dureri (pretejarea zonelor iritate si a nervilor → sa nu fie
comprimate exagerat);
- sa permita miscarile articulatiilor peste care trece.
Tehnica înfasarii:
- aplicarea se face cu ambele mâini: se tine sulul de fasa în mâna dreapta, prins
între police si cele patru degete (cu ruloul spre asistenta), iar capatul initial se
prinde cu mâna stânga);
- primul tur de fasa se trece circular, la 10-15 cm de plaga, fiind acoperit în
totalitate de al doilea tur (pentru fixare);
- urmatoarele ture se trag oblic, având grija sa acopere jumatate din zona
precedenta; modul de trecere poate fi diferit (oblic, în evantai, etc.);
- dupa terminarea înfasarii, se trag din nou 1-2 ture circulare, iar capatul
terminal se fixeaza la bandaj prin înnodare sau lipire cu leucoplast.
Înfasarea chirurgicala (bandajul) = metoda de fixare a unui pansament la

nivelul unei plagi (eventual compresiva) sau de imobilizare temporara a unei
fracturi, luxatii sau entorse; se realizeaza cu ajutorul unei fase = o banda de
tifon, pânza, alta tesatura elastica sau chiar hârtie speciala cu proprietati elastice
si absorbante, a carei latime se recomanda a fi aproximativ egala cu cu
diametrul regiunii care se înfasa (exceptie degetele); se descriu mai multe
modalitati de înfasare:
- înfasare circulara: rapida si simpla,este indicata în regiuni cilindrice (cap,
gât, torace, abdomen, brat);
- înfasare în spirala: este indicata la membre, în regiuni tronconice si pe
suprafete întinse;
- înfasare în evantai: este indicata în cazul fixarii pansamentului în jurul

articulatiilor cotului si genunchiului;
- înfasare rasfrânta: este indicata în aceleasi regiuni ca înfasarea în spi-
rala, fiind mai etansa;
- înfasare "în spic de grâu" ("spica"): se aplica la radacina membrelor

sau în cazul pansamentului compresiv dupa amputatia de sân la femei;
- înfasare în forma de 8: este indicata în plagile mâinii, în plagile periarti-
culare si în entorsele articulatiei tibio-tarsiene;
- înfasare recurenta: indicata pentru acoperirea bonturilor de amputatie,
la membre, la nivelul calotei craniene (se executa cu 2-3 fese).
Tipuri de înfășare pe regiuni:
a) la nivelul calotei craniene: capelina (boneta), mitra lui Hippocrat, etc.;
b) la nivelul fetei: prastia (în regiunea nazala), capastrul (în regiunea barbiei);
c) la nivelul orbitelor: monoclul, binoclul;
d) la nivelul toracelui: înfasarea circulara, spica sânului, bandajul Desault,
bandajul Velpeau, esarfa lui J. L. Petit (cu basmale în 3 sau 4 colturi);
e) la nivelul umarului si axilei: bandaj în 8 (Watson-Jones), în spica sau cu

basma (cravata biaxilara a lui Mayor);
d) la nivelul umarului si axilei: bandaj în 8 (Watson-Jones), în spica sau cu
basma (cravata biaxilara a lui Mayor);
f) la nivelul degetelor: înfasare circulara, înfasare în 8, spica;

g) în regiunea inghinala: spica inghinofemurala unilaterala sau bilaterala;
h) pansamentele scrotului: bandaj în T, suspensor etc.;

i) în regiunea perineala si anala: bandaj în T;
j) bontul de amputatie: înfasare recurenta cu o fasa sau 2 fase, etc.
k) în regiunea piciorului: înfasare în 8 etc..

Tehnici Si Investigatii Nursing

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici Si Investigatii Nursing

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEHNICI SI INVESTIGATII NURSING

Cap I Asigurarea evidenţei şi mişcarea bolnavilor în spital;

Cap. IV. Efectuarea sondajelor, spălăturilor, clismelor:

ASIGURAREA EVIDENŢEI ŞI MIŞCAREA BOLNAVILOR ÎN

La nivelul spitalulului se asigură o asistenţă medicală completă de

Procedura de internare a pacientului în spital presupune următoarele

 Primirea bolnavului la biroul de internări

1.1 PRIMIREA BOLNAVULUI LA BIROUL DE INTERNĂRI

DOCUMENTE NECESARE PENTRU INTERNARE - DOVADA

- pentru copii preşcolari –copie după certificatul de naştere;

- pentru elevi –copie după certificatul de naştere sau adeverinţa de elev;

- pentru persoanele între 18-25 ani care urmează cursurile unei

- pentru persoanele încadrate într-o instituţie/întreprindere – adeverinţă

- pentru pensionari,veterani de război, persoane cu handicap – cuponul

- pentru persoanele aflate în întreţinerea altor persoane – adeverinţa de la

- pentru persoanele aflate într-o formă de protecţie socială se va aduce o

- pentru cetăţenii străini din statele membre ale Uniunii Europene /

- Formularele Europene 112 emise în Baza Regulamentului CEE nr

- Bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist;

- Actul de identitate a pacientului;

- Persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat ,cele care sunt

- Pentru situaţiile de Urgenţă, spitalul va oferi îngrijiri medicale şi

- În cazul că pacientul solicită internare la cerere sau beneficiază de

- se măsoară şi se notează funcţiile vitale ale pacientului ( Respiraţiile, Pulsul

Dacă pacientul refuză internarea, acesta va da o declaraţie pe propria sa

De la serviciul de internare, bolnavul este condus la secţia de specialitate

3. Întocmirea condicii de evidenţă a mişcării bolnavilor în secţie:

Completarea datelor generale ale F.O. şi a documentelor de mişcare ale

F.O. este dosarul bolnavului pentru perioada internării sale.

După înregistrarea bolnavului, se va completa partea generala în F.O.

La spital, bolnavul poate fi internat pe baza Biletului de internare sau a

Externarea bolnavului se face pe baza Biletului de externare / Scrisorii

1.4 ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA EXTERNĂRII SAU

Se vor aduna toate documentele necesare pentru întocmirea epicrizei (bilanţul

1.5 ORGANIZAREA ŞI LUAREA MĂSURILOR CORESPUNZĂTOARE,

PRECIZARE: Toate documentele privind evidenţa şi mişcarea bolnavilor, vor fi

1.6 PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI

În secţiile cu paturi sarcinile de serviciu se transmit de la un schimb la

Predarea serviciului se face în scris la sfârşitul activităţii personalului care

Predarea serviciului în scris se face prin consemnarea într-o condică

 data şi ora schimbului,

 predarea verbală pentru fiecare bolnav:

1. Pentru ca predarea serviciului sa se facă verbal la patul bolnavului, unde se

2. În cazul în care in mod accidental schimbul nu soseşte, asistenta nu părăseşte

DOCUMENTE NECESARE PENTRU INTERNARE - DOVADA

- pentru copii preşcolari –copie după certificatul de naştere;

- pentru elevi –copie după certificatul de naştere sau adeverinţa de elev;

- pentru persoanele între 18-25 ani care urmează cursurile unei

- pentru pensionari, veterani de război, persoane cu handicap – cuponul

- pentru persoanele aflate în întreţinerea altor persoane – adeverinţa de

- în cazul soţiei sau soţului, dacă partenerul este asigurat, se va aduce

- pentru persoanele aflate într-o formă de protecţie socială se va aduce o

- pentru cetăţenii străini din statele membre ale Uniunii Europene /

- Formularele Europene 112 emise în Baza Regulamentului CEE nr

- Bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist;

- Actul de identitate a pacientului;

- Persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat, cele care sunt

- Pentru situaţiile de Urgenţă, spitalul va oferi îngrijiri medicale şi

- În cazul că pacientul solicită internare la cerere sau beneficiază de

C. 4 APLICĂ TEHNICI DE ÎNGRIJIRE ŞI INVESTIGAŢIE

Dacă se decide internarea bolnavului intr-o secţie de specialitate a

Dacă pacientul refuză internarea, acesta va semna pe propria răspundere.

De la serviciul de internare, bolnavul este condus la sectia de specialitate

Intocmirea condicii de evidență a mișcării bolnavilor in sectie: