ENZIMELE

ENZIMA
Compus organic de natură proteică, prezent în celule vii, care dirijează procesele de sinteză şi de
degradare din organismele animalelor, plantelor şi microorganismelor, producând şi păstrând
energie. Fără enzime , procesele biochimice s-ar desfăşura cu viteze foarte mici.

ROLUL IN CADRUL ORGANISMELOR:

 Descompunerea moleculelor mari;

 Accelerează procesele metabolice;
 Coordonează unele etape ale ciclului metabolic.

STRUCTURA
ENZIMELOR

Enzimele sunt
substante de
natură proteică.
Acestea reprezintă
macromolecule,
compuse din
lanţuri
polipeptidice,
având o masă
moleculară între
10.000 - 1.000.000.

MECANISMUL
REACTIEI:

Enzima formează
cu substratul un produs intermediar reactiv, cu o viaţă scurtă. Sub această formă intermediară,
substratul intrat în reacţie suferă modificări electronice sub acţiunea centrilor activi ai enzimei,
rezultând produsul de reacţie.

REGULAREA ACTIVITATII ENZIMATICE:

-FACTORI-
TEMPERATURA

La creşterea temperaturii creşte şi activitatea enzimatică. La temperaturi însă prea mari, enzimele
încep să se descompună şi activitatea enzimatică se micşorează.

PH-ul
 Activitatea enzimatică este în strânsă legătură cu pH-ul mediului în care se află. De exemplu,
pepsină, o enzimă digestivă, este în condiţii optime la pH cuprins între 1,5 - 2.

Concentratia substantei

La crestea concentratiei substantei si activitatea enimatica creste.

 Dupa reactivitate
Apoenzima-enzimă, care devine activă numai la unirea cu anumite substanţe de natură non-
proteică;

Coenzima-sau cofactor - substanţă de natură non-proteică, ce-i conferă activitate enzimatică

apoenzimei;

Holoenzima-macromolecula rezultată în urma unirii coenzimei cu o apoenzima.

 Dupa natura substratului

Toate reactiile enzimatice sunt reactii de transfer al unor grupe de atomi de la un donor la un
acceptor. Astfel hidrolizele sunt reactii de transfer al unor grupe acil, glicozil etc. cedate de substrat,
catre apa ca acceptor iar reactiile de oxido-reducere sunt reacti de transfer de hidrogen sau electroni
termenul de transferare se foloseste insa, in nomenclatura curenta mai ales pt. transaminari,
transmetilari, transacetilari.

1.Oxido-reductaze
2.Tranferaze
3.Hidroraze
4.Liaze
5.Izomeraze
Sunt numeroase boli
metabolice, cauzate de
absenţa unei enzime sau
funcţionarea proastă a
unei enzime în corpul
uman.
 GLUCOZA
PROPRIETATI FIZICE

Glucoza este o substanta solida, cristalizata, incolora si solubila in apa. Are un gust dulce. Punctul sau
de topire este foarte ridicat, deoarece intre numeroasele sale grupari hidroxil (-OH) se formeaza
multe legaturi de hidrogen. Cand sunt incalzite, toate monozaharidele (nu numai glucoza) se
descompun inainte de a se topi, in carbon si apa, reactie numita carbonizare. Glucoza are 75% din
puterea de indulcire a fructozei (care este luata ca unitate).

Reactia de fermentatie

Aceasta reactie are loc in prezenta de enzime, care au rol de biocatalizator. Astfel, din glucoza
rezulta alcool etilic si CO2.

Reactia de aditie

In aceasta reactie se aditioneaza o molecula de hidrogen diatomica la o molecula de glucoza, aditia

avand loc la dubla legatura dintre oxigen si carbon. Legatura pi dintre cei doi atomi se rupe, iar cate
un atom de hidrogen se leaga la fiecare dintre ei ai astfel se produce hexitolul (sorbitol).

 D-sorbitolul apare in multe fructe, si se obtine

industrial prin hidrogenarea glucozei si reprezinta
material prima pentru sinteza vitaminei C.
 ROL BIOLOGIC

Se poate specula asupra carui fapt se datoreaza

raspandirea atat de mare a glucozei, si nu a
altor monozaharide, precum fructoza. Glucoza
se poate forma din formaldehida in conditii
abiotice, deci se poate ca ea sa fie fost
disponibila pentru sistemele biochimice
primitive. Glucoza este foarte raspandita in
regnul animal si vegetal, si este principala oza
(Orice cuvânt care are terminaţia „oză”, este
un tip de zahăr.) din organismul uman.

UTILIZARE

• Tablete de glucoză

• sirop de glucoză

• glucoza tehnică

• glucoza cristalizată (tablete)

• În medicină este folosită mai ales sub formă de soluţii apoase

perfuzabile. În funcţie de concentraţiile lor, acestea au acţiuni

şi indicaţii diferite. Pentru a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei

, de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină.