Camil Petrescu

Personalitate:

 apartine generatiei interbelice, alaturi de Liviu Rebreanu, Hortensia

Papadat-Bengescu, Mihail Sadoveanu, Anton Holban, Mateiu
Caragiale, Mircea Eliade etc., continuandu-si activitatea si in perioada
postbelica.
 intruneste, asemeni altor intelectuali ai timpului mai multe ipostaze:
scriitor (poet, prozator, dramaturg), publicist, filozof („Doctrina
substantei”), eseist.
 ca orientare literara apartine modernismului; a fost in cenaclul
„Sburatorul” (condus de Eugen Lovinescu) a carui dimensiune va fi
dominata de „teoria sincronismului”.

Opera :
 poezie : ciclul „Ideea”, „Ciclul mortii” din volumul „Versuri”-1923
 dramaturgie : scrie piese considerate „drame de idei”, deci drame
filozofice, dar si drame de iubire, psihologice s.a.m.d.: „Jocul ielelor”,
„Act venetian”, „Suflete tari”, „Mioara”, „Danton”, „Balcescu”.
 proza reprezinta realismul psihologic de tip proustian, in opere ca
„Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, „Patul lui
Procust”; proza istorica-„Un om intre oameni” (inchinata lui Nicolae
Balcescu).

Romanul camilpetrescian (specific) :

-poate fi inteles ca apartenenta la proza subiectiva, numai daca se tine
seama de ideile autorului in legatura cu romanul. Ele sunt influentate de
estetica/filozofia lui BERGSON si HUSSERL ( care au pus accent pe starile
constiintei) si de opera scriitorului francez Marcel PROUST- „In cautarea
timpului pierdut”.

Conceptul estetic al scriitorului roman se contureaza in eseul „Noua

structira si opera lui Marcel Proust”, din volumul „Teze si antiteze”- 1938.
- ideile vizeza „noul roman” - „noua structura”, adica romanul subictiv, opus
celui obiectiv.

1
 - astfel este negat autorul omniscient/omniprezent care crede ca
stapaneste cunosterea deplina a lumii.
- in locul lui, Camil Petrescu propune, pe urmele lui Bergson, Proust,
perspectiva subiectiva de creatie. Ea ar insemna si o tehnica narativa noua,
adica o „noua structura”.
Pentru Camil Petrescu, romanul nou inseamna :

 subiectivitate, adica relatare directa, la persoana I: „...sa nu descriu

decat ceea ce vad , ceea ce aud , ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce
aud eu...Asta-i singura realitate pe care o pot povesti...Dar asta-i realitatea
constiintei mele, continutul meu psihologic...Din mine insumi, eu nu pot
iesi...Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai.”
 sinceritate;
 „memorie involuntara”- faptele vor fi evocate asa cum apar,
declansate de „fluxul memoriei”, nu organizate intentionat: „...in fluxul
constiintei mele, in acea curgere de ganduri, indoieli, imagini...”. El
accentueaza functia „amintirilor” care „...fac parte din fluxul duratei, dar nu
amintirile voluntare, cele abstrase, ci numai cele involuntare”.
 autenticitate (motivata prin subiectivitate);
 relativism spatio-temporal: nu va mai fi timpul consecutiv, succesiv
din romanul obiectiv, ci timpul interior, al constiintei, care organizeza
evenimentele- se vorbeste astfel de acronie (scoaterea din timpul exterior,
firesc).

Ca tehnica narativa:
- relatare la persoana I;
- forma de jurnal, memorii; doar „Patul lui Procust” se poate incadra
in jurnal.
- digresiune;
- introspectie- prin dese momente de analiza/autoanaliza.

Personajul camilpetrescian se recunoaste prin trasaturi

distinctive, care apar si la eroii sai din piesele de teatru, si in romane.
Aceste trasaturi sunt:
- luciditate;
- sinceritate;
- capacitate de analiza si autoanaliza;
- orgoliu intelectual;
- inadaptarea la o societate a compromisului, parvenirii, minciunii.

2
 ex.: Stefan Gheorghidiu- „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi”;
Ladima, Fred Vasilescu, Doamna T.- „Patul lui Procust”;
Gelu Ruseanu- „Jocul ielelor”;
Andrei Pietraru- „Suflete tari”;
Pietro Gralla- „Act venetian”.
- sunt naturi superioare, intelectuali de exceptie, ca Stefan
Gheorghidiu- student la Filozofie – Ladima- poet. Pe toti ii uneste celebra
fraza a autorului, pusa ca motto la ciclul „Ideea”: „Jocul ideilor e jocul
ielelor”, reluata in „Jocul ielelor”: „Cata luciditate, atata drama!” . Este
sugerata aici o constiinta damnata, care nu se va adapta niciodata lumii
comune.

3
 „ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA
NOAPTE DE RAZBOI”
-1930-

Se vor demonstra in analiza urmatoarele concepte operationale:

- definitia romanului + natura speciei;
- tema, titlu, conflict/conflicte;
- structura (compozitie);
- perspectiva narativa, relatia auctoriala;
- incipit, rezumatul operei;
- secvente narative importante;
- caracterizarea personajelor;
- elemente de tehnica narativa.

Natura speciei: - roman subiectiv;

- roman realist-psihologic;
- roman citadin;
- roman de iubire;
- roman de razboi- si astfel un roman al experientei;

Roman citadin – prin imaginea Bucurestiului de epoca ( perioada

primului Razboi mondial), prin atmosfera, institutii (Parlamentul-„Camera”),
prin tipologii, prin elementele de civilizatie. Camil Petrescu se include astfel
in seria autorilor care descriu capitala: H. Papadat-Bengescu, M. Caragiale,
M. Eliade. etc.

Roman de iubire + razboi- prin cele doua experiente ale eroului

principal- critica literara a discutat daca autorul este influentat de Stendhal
sau Proust.

 George Calinescu in „I.L.R.” considera ca prozatorul nu e un

proustian, ci mai curand un scriitor preocupat de pasiunile umane (gelozia),
asemeni lui Stendhal in „Rosu si Negru”. Tot el apropie ipostaza razboiului
vazut „din unghiul unui combatant”, ca in celalalt roman al lui Stendhal-
„Manastirea din Parma”.

4
  Nicolae Manolescu va relua discutia despre natura subiectivitatii
camilpetresciene, ajungand in „Arca lui Noe” la o concluzie asemanatoare
celor lui George Calinescu- nu e un roman proustian, totusi, in privinta
tehnicii narative, caci se pot distinge doua romane de sine statatoare.

 Critici anteriori lui Nicolae Manolescu- de pilda Pompiliu

Constantinescu- afirma prezenta a doua opere- iubire, razboi- in aceeasi
carte: „...o lectura atenta ne pune in fata a doua romaneseparate, cu doua
teme izolate. Totusi armonia nu se frange, calitatile scriitorului nu se
intuneca daca ne ocipam de fiecare volum separat...”.

Roman subiectiv- expus deja mai sus, in sensul prezentarii directe, la

persoana I, prin constiinta/psihologia personajului central. De aici
confirmarea ideilor de sinceritate, autenticitate, amintire, digresiune,
introspectie. NU e roman-jurnal, deoarece nu se respecta riguros o
cronologie, in plus Stefan Gheorghidiu nu reprezinta ipostaza auctoriala;
desi preia naratiunea, nu are constiinta auctoriala (ca act voit).

Tema – proiectia intelectualului superior pe fundalul a doua momente

cruciale, marcandu-i personalitatea- iubirea si razboiul. Se
contureaza totodata imaginea unei lumi romanesti din perioada
primului Razboi Mondial.

Ideea – demitizarea iubirii-caci eroul intelege ca nu exista o iubire ideala si

demitizarea razboiului, care nu este eroism, glorie, ci
iresponsabilitate criminala (dovedita de autoritati), suferinta,
anonimat, spaima in fata mortii.

Titlul – creat prin laitmotivul celor doua „nopti”, ca doua experiente ale
personajului, prin trecerea de la o traire a unei drame interioare catre
drama colectiva, a frontului, a razboiului. Sintagmele „ultima” si
„intaia” au functia de a sugera un plan temporal, o intrare in
coincidenta a timpului interior, ce fusese lunga evocare a dragostei,
cu timpul exterior, real, al razboiului.

5
Compozitia - 13 capitole (6 si 7, vol I si II)

-aici se readuce parerea criticilor literari despre cele doua romane;

-gruparea pe cele doua teme prin discutia de la popota - prezentul razboiului-
si intoarcerea timpului trecut si relatarea ca si cum ar fi in prezent, revenirea
la Campulung („Ultima noapte de dragoste”) inaintea frontului. S-ar putea
vorbi de o miscare subiectiva a memoriei cu sens proustian, dar ea nu este
sustinuta de intreaga opera. Deci = Prezent- Trecut- Prezent dus pana la
revenirea in Bucuresti.

Tehnica narativa - relatarea directa, persoana I;

- introspectii permanente;
- analiza psihologica/autoanaliza;
- descrieri (peisaje, batalii etc.);
- portretele/autoportretele lui Stefan, prin tehnica
subiectiva, in general, adica accentul e pus pe starile sufletesti, mai ales pe
cele exterioare.
- multe digresiuni; G. Calinescu: „Stilul lui Camil
Petrescu zugraveste prin ritmica lui pe un singur erou, pe acela care observa
si se autoanalizeaza...”

!!!Se va prezenta succint subiectul literar sau macar un rezumat- se va pune

accent pe conflictul personajului.

EX: Conflictul interior pentru Stefan intre adevar/minciuna in privinta

Elei, deci conflictul oricarui om superior, intrea ideal/real.
Conflictul istoric-razboiul.
Conflictul interior- Stefan pe front: intre realitate si imaginea ideala,
intre viata si moarte etc.

Personajele se vor caracteriza prin relatia obligatorie cu

secventele narative. Acestea sunt:
Vol I: - cap. I- popota- „La Piatra Craiului”
- cap. II- „testamentul” – „Diagonalele unui testament”
- cap. III- „E tot filozofie”
- cap. IV- „Asta-i rochia albastra”
- cap. V- „Intre oglinzi paralele”

6
 - cap. VI- „Ultima noapte de dragoste”

!!! Se va stii motivatia fiecarui titlu de capitol pentru a se pune in relatie cu

eroii si evolutia lor.

Motive literare prezente in vol. I:

 „mostenirea”- testamentul (C II, C VI)
 iubirea- C I (discutia generala) + restul
 gelozia, indoiala, mit si demitizarea Elei (succesiv in C IV, V, VI)
 „tabloul” (C IV), C III – „...eu descopeream acum, treptat, sub o
madona crezuta autentica, originalul: un peisaj si un cap strain si vulgar.”
 mitul androginului, al cuplului originar, unic, in capitolul „Asta-i
rochia albastra”: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic,
aşa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem de la începutul lumii, peste
toate devenirile , amândoi, şi aveam să pierim amândoi .”

Motive si secvente narative din vol. II:

 „Intaia noapte de razboi”

 „Fata cu obraz verde, la Vulcan”
 „Intamplari pe apa Oltului”
 „Post inaintat la Cohalm”
 „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”- !!! Capitolul cel mai
important, pentru ca defineste viziunea autorului despre razboiul trait din
unghiul unui „combatant”, deci a unui om care infrunta alaturi de ceilalti
ostasi experienta directa a razboiului. Imaginea apocaliptica a atacului- se va
exemplifica (imagini auditive, vizuale, verbe destructive, sinestezii, parabole
etc.).
 „Wer kann Rumänien retten?” („Cine va salva Romania?”)- capitol
foarte important prin dialogul dintre ofiterul prusac si Stefan Gheorghidiu.
 „Comunicat apocrif”- reintoarcerea- „rezolvarea iubirii, a casniciei”.

Motive literare + stari: razboiul, atacurile, moartea, spaima, umilinta etc.

7
 Stefan Gheorghidiu si Ela – relatie explicata prin afirmatia
lui Nicolae Manolescu („Arca lui Noe”, „Romanul ionic”):
„Noi n-o cunoaştem în fond pe Ela decât prin intermediul lui Stefan şi,
înainte de a încerca să ne facem o idee corectă despre ea, trebuie să
reuşim sa-l înţelegem pe el. Despre Ela, tot ce stim, este indirect, mediat
de viziunea lui Stefan asupra ei...”

Ipostaze ale Elei (portretizarea ei)

- este studenta la Filologie

- angelica, generoasa, pura, spontana, „un spectacol minunat”, pe
fundalul incaperii unde cuplul traieste o fericire edenica, o dragoste de
inceput.
- coborata in realitate- discutia despre mostenire, la care participa in casa
unchiului Tache („Diagonalele unui testament”)- prima dezamagire
pentru Stefan, jignit de atitudinea ei materialista.
- „femeia mea”- mitizata deci, de erou
- in continuare va fi surprinsa prin starile, framantarile constiintei lui
Stefan, echivocul purtarii ei, frivolitate (cap.III-„E tot filozofie”),
cochetarie vulgara in excursia de la Odobesti (secventa narativa); ex.:
parabola tabloului pentru relatia aparenta-esenta – indiferenta, ura.
Asistam la o uratire a personajului feminin, o pierdere a luminii cu
care o inconjurase Stefan: „...atunci vazusem limpede ca seria ei aceea
fusese...”. Autorul vorbeste depre o „desfigurare a femeii”. Se va insista
asupra secventelor „Asta-i rochia albastra” (intalnirea de la chioscul de
ziare, plimbarea, impresia de regenerare a dragostei, motivul „rochiei
albastre” etc.) si „Intre oglinzi paralele” (casnicia si dragostea distruse –
simbolul titlului).
-cea mai degradanta imagine a Elei apare in capitolul „Ultima noapte de
dragoste”. Actiunea e localizata la Campulung, scena pregatita cu grija
de femeie pentru o despartire cu iubire pentru cel care mergea pe front,
dar „poze de eleganta studiate” nu mai au nimic din frumusetea,
spontaneitatea de la inceput. Stefan o contempla usor, a trecut prin prea
multa suferinta, ii revine „banuiala” ca „il insala” (laitmotivul operei).
- motivul testamentului din acest capitol este pentru erou un apogeu al
„desfigurarii” ei (parafrazandu-l din prima parte). Este dovada grotesca a
minciunii casniciei lor, a degradarii femeii. Ii cere lui Stefan sa-i asigure
un testament, in cazul ca va muri in razboi.

8
„ Am inteles, mort, tot talcul acestei zile infame...”
- dispretul cu care o invaluie Stefan- reapare motivul tabloului:

„...vreau sa spun ca avea ceva uscat, fara viata, asa cum e diferenta
dintre culoarea uleioasa si grea a tabloului original si intre luciul banal al
cromolitografiei”

- pe front, imaginea ei se estompeaza; un singur moment de duiosie mai

apare, tot in capitolul „Ultima noapte de dragoste”, cand, in drum spre
batalion, Stefan poposeste alaturi de colonel intr-un loc unde aude niste
lautari. Cantecul lor autentic ii trezeste dragostea pe care o invoca:

„...sa ne schimbam felul. Sa uitam indoielile si furiile, si deznadejdile.Sa

fie ca in ceasul dintai...”.

-ultima ipostaza a Elei apare in ultimul capitol-„Comunicat apocrif”, si

tot din unghiul lui Stefan- introspectia lui o descrie lucid, dispretuitor,
chiar cinic; Ela a devenit „femeia asta” din „femeia mea”, de la „Ma
gandesc halucinat ca as fi putut ucide pentru femeia asta...”.

-simbolul scindarii definitive a perechii se afla in finalul operei: „I-am

scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti...de la
lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul.”

Camil Petrescu exprima in fraze concise, echilibrul la care a ajuns

personajul, hotararea de a sterge prin actiuni rapide si categorice (casele
de la Constanta, donarea sumei de bani cerute la Campulung), acel „tot”,
ceea ce fusese candva simbolul unei intimitati, promisiunea de fericire a
perechii.

E anularea acelui interval, in constiinta eroului, pe care nu si-l mai

doreste nici macar in ecou: „Adica tot trecutul.” Este poate cel mai
expresiv, frumos si trist final de roman din literatura noastra, prin
sintagma explicativa „esentializata, fara echivoc.”

9
 STEFAN
 prototipul intelectualului exceptional (superior), indragit de autor si
prezent in alte opere.
 complexitate, fire analitica si autoanalitica, subiectivitate,
sinceritate, pasiune si luciditate totodata: „...caci singura existenta reala e cea
a constiintei...”(!!!)
 va avea mereu orgoliul inteligentei: „...cautam o verificare si o
identificare a eului meu...” (vol.II) (se face legatura cu parerile autorului
despre romanul subiectiv)
 vazut in legatura cu tema iubirii
ex.: - dialogul cu Orisan in capitolul I – la popota – capitol foarte
important, cu valoare de incipit in opera, cuprinzand un pretext literara
necesar introducerii temei de iubire si retrospectivei din capitolul urmator.
Asistand la discutia colegilor sai ofiteri despre o intamplare in care
„un barbat din asa-zisa societate buna si-a ucis nevasta necredincioasa si a
fost absolvit de vina...”, Stefan Gheorghidiu (care astepta un moment pentru
a-i cere superiorului sau o permisie spre a ajunge la Campulung, situatie
reluata simetric in capitolul „Ultima noapte de dragoste”) intervine ironic,
superior, in comentariile celorlalti despre dragoste, conditia perechii etc.
Ramas singur cu Orisan, i se va confesa. Apare deja aici intensitatea
personala, adancimea psihologica a eroului, suferinta din iubire, dovada
cunoasterii unei psihologii a iubirii.
Aceasta e inteleasa ca un act initiatic , presupunand o modelare a
cuplului.

„O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. Trebuie timp

si trebuie complicitate pentru formarea ei...Psihologia arata ca au o tendinta
de stabilizare a starilor sufletesti repetate si ca nesustinute cu vointa, duc la o
adevarata nevroza. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput,
patologic pe urma...”

Fragmentul citat poate fi o anticipare a autoportretului acestui

personaj, in capitolele celelalte. Cu aceeasi sinceritate, Stefan Gheorghidiu
proiecteaza o viziune ideala a dragostei, cea fara compromisuri: „...sa se stie
ca cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt...”.

N.B.- pt examen, se poate considera secventa narativa acest episod!!!

10
  eroul este conturat mai departe, prin vocea sa (persoana I), avand
functia unui personaj-martor, dar si a unui personaj reflector- se evoca din
perspectiva constiintei, transformarea lui Stefan prin iubire. La inceput,
fascinat de frumusetea Elei, apoi apare derutat si dezamagit de firea ei
pragmatica (cap. „Diagonalele unui testament”); se va discuta episodul
cuprinzand pranzul la unchiul Tache. El face efortul de a vedea in sotie,
imaginea ideala, unicitatea ei.

 alta secventa narativa- cap. „E tot filozofie”- cuprinde atmosfera

intima a perechii, frumusetea, puritatea, inefabilul relatiei lor, discutiile
filosofice interminabile, dand impresia unui cuplu ideal.

 alta secventa narativa- excursia de la Odobesti- Gheorghidiu se

dezvaluie prin permanentele introspectii in legatura cu atitudinea Elei fata de
G. cu o succesiune de sentimente provocate de vulgaritatea femeii: umilinta,
spaima de ridicol, luciditate dureroasa, revelatii grotesti- „Imi descopeream
nevasta cu o uimire dureroasa...”

Personajul se dezvaluie profund, complex, aspirand catre mitul

dragostei si descoperind o realitate falnica. El va trai o voluptate a suferintei,
a sfarsitului, a sfasierii launtrice.

 in capitolele urmatoare, drama interioara se accentueaza prin

suspiciune, gelozie, nevoia de certitudine, sentimentul „echivocului”; se vor
da exemple din C IV, C V. Ela reprezinta „femeia mea”, simbol al acelei
perechi originare, dar sintagma e inconjurata de indoiala, tristete. Se va cita
aici fraza de la pagina 6- mitul androginului, sau motivul „tabloului”.

 caracteristic personajului este procesul continuu de autoanaliza si

analiza din toate capitolele, „...cand singura existenta reala este cea a
constiintei...”- o confirmare a subiectivitatii romanului.

Se vor relua aici ipostazele din portretizarea Elei legate de

capitolul „Ultima noapte de dragoste”, pentru ca ele evoca atitudinea
detasata a barbatului, revelatia sumbra a urateniei morale din secventa
„testamentului”, cerut de sotie.

11
In volumul II Stefan Gheorghidiu intra cu sufletul ranit in razboiul care
incepe- verbe afective, prezente in tot romanul accentueaza latura subiectiva:
„simteam”, „simt”, „avusesem indoieli”. Personajul, prin luciditate, se
descopera schimbat in traseul nocturn prin Cheile Dambovicioarei, spre
Piatra Craiului: „Simt ca de pe acum nu mai sunt ce am fost...”.
 in vol.II, relatia dintre biografie/fictiune este puternica. Insusi
Camil Petrescu fusese sublocotenent pe front si asurzise din acel motiv.
Evocarea razboiului apare in „Ciclul mortii” (poezie cu aspect de jurnal) si
apoi, in acest roman ce poate fi considerat al experientei.

Caracterizarea lui Gheorghidiu se va face in stransa legatura cu

imaginea gradata a frontului. Se vor sublinia mai multe aspecte:

 eroul dovedeste autenticitatea trairii directe a evenimentelor

tragice. Se remarca dinamismul relatarilor, acuitatea senzoriala, a luptelor,
participarea totala a personajului.

 razboiul este a doua experienta traversata de Stefan; el trece din

drama personala in drama umanitatii. Frontul inseamna un timp si un spatiu
initiatic pentru intelectualul de 23 de ani, ce cautase doar „o verificare si o
identificare a eului sau...”.

Daca intra in razboi cu un rest de bravura, mai tarziu, cand va

infrunta experienta cumplita a frontului, se va observa o maturizare a
eroului, care intelege „focul tragic”, „fioroasa baba-oarba” („Ciclul mortii”),
traind groaza tuturor in fata mortii.

 Camil Petrescu descrie Primul Razboi Mondial asa cum o face si

Liviu Rebreanu in „Padurea Spanzuratilor”, Hortensia Papadat-bengescu in
„Balaurul” ori scriitorii europeni, ca Eric Maria Remarque in „Pe frontul de
vest nimic nou”, Hemingway in „Adio, arme!” etc.

Se incadreaza astfel printre autorii care au vazut in razboi oroarea,

suferinta, moartea, absenta eroismului, distrugerea generatiilor tinere.

 razboiul, s-a scris, e proiectat prin ochiul „combatantului”, al

soldatului obisnuit, ca la Stendhal („Manastirea din Parma”).

12
 Gheorghidiu se include printre „blestematii in uniforma”, camarazii
lui, iar motivul camaraderiei apare deseori in acest roman- experienta
inseamna pentru erou descoperirea urateniei, teroarea mortii, a masacrului de
razboi, efemeritatea conditiei umane. E o proiectie adanc omeneasca a
spaimei, a umilintei.- se vor da exemple din capitolul „Ne-a acoperit
pamantul lui Dumnezeu” (ca secventa narativa) unde se evoca trecerea
inutila a ostasilor romani printr-un „baraj de foc”, vanati de soldatii prusaci
aflati pe culmea Magura- romanii sunt uniti prin starea de victime, prin
groaza, frica, conditia damnata. Peisajul devine apocaliptic sub
bombardamentul puternic, detaliile vizuale si auditive surprind autenticitatea
momentului. Se reia obsesiv vibratia metalica a bombelor:

„Suieraturile groaznice au ceva de sarpe de fier, racnetul din rarunchi al

intregului fier din univers...”, „Exploziile ca prabusiri de locomotive inrosite
una intr-alta...”.

Dezumanizarea personajelor e traita in mod egal si de Gheorghidiu-

„Animalic, oamenii se strang unii in altii...Nu mai e nimic omenesc in
noi...”. E o desfigurare sumbra datorata spaimei.

Autorul introduce tot in acest capitol, parabola mitica pentru a motiva

starile lui Stefan, sentimentul de desfiintare fizica si interioara:

„Traiesc plangand in mine, gandul ca Ahile cel incomparabil si viteaz era

invulnerabil fata de sageti si sabii,...in afara de calcai. Eu as vrea sa-mi stea
ferit de turbarea de fier, macar craniul...”.

De altfel simbolul titlului capitolului vine de la bocetul unui soldat

(Tucher), subliniand ipostaza eschatologica (de apocalipsa)- „Ne-a acoperit
pamantul lui Dumnezeu!”.

 exista insa si o alta dimensiune a razboiului, trecuta prin luciditatea

de intelectual a lui Gheorghidiu, in capitolul „Wer kann Rumänien retten?”
(„Cine va salva Romania?”), unde se va insista pe dialogul dintre ofiterul
prusac prizonier ranit si ofiterul roman, respectiv Stefan.
Prozatorul evoca intre timp, salvarea din „barajul de foc” , retragerea
romanilor, jertfa lor inutila care se adauga celor 25.000 de prizonieri romani
de la Turtucaia, asadar sublinierea unui razboi cu sanse inegale, cu o

13
criminala inconstienta de strategie si tactica, asemeni discutiilor din Camera
(Parlament).

In dialogul amintit, ofiterul prusac judeca ironic, dar corect, greselile

facute de romani pe front. Atitudine lui il irita pe Gheorghidiu, caci, desi
amandoi sunt profesor/student la Filozofie, ii desparte orgoliul „rasei
superioare” din constiinta germana. Abia acum Gheorghidiu marturiseste
indignat; „un singur lucru m-a imbolnavit intotdeauna...Pretentia inamicului
de a-mi porunci mie ca roman in virtutea unei superioritati de rasa.” Tot aici
se reia motivatia eroului despre sensul experientei de pe front: „Faptul de a fi
pe front era pentru mine un act de prezenta moralmente necesar si numai
atat...”- tine asadar de cadrul etic al personajului.

Alta afirmatie care are si ea semnul autenticitatii: „ Drama razboiului

nu e numai amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cat aceasta
permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului tau, care
cunoaste altfel ceea ce cunostea intr-un anumit fel...”.

E astfel concluzia transformarii lui Gheorghidiu care, acolo in razboi,

se va contopi cu ceilalti prin anonimat, egalizare in fata suferintei si a mortii,
alienare, dar si prietenie, sacrificii, adanca omenie.

 Gheorghidiu iese ranit din razboi, urmeaza convalescenta si

revenirea in Bucuresti- vezi caracterizarea personajului din pagina finala
despre Ela (pagina 8).

*
OBSERVATIE

In evocarea paginilor de razboi se poate face analogia dintre ipostaza

popotei la Camil Petrescu- anticiparea unei iubiri, si la Rebreanu („Padurea
spanzuratilor”), unde insa discutiile sunt legate strict de front, de sensul
razboiului- „distrugator de energii” sau „regenerator de energii”.

Se mai poate observa ca, in timp ce romanul lui Rebreanu urmareste

tema razboiului, mai ales prin psihologia personajelor, in opera lui Camil
Petrescu este evenimntul concret, direct, actiunea in sine. Dar, in ambele
opere, concluzia e aceeasi: razboiul este o experienta ingrozitoare, ce duce la
dezumanizare, la ucidere- NU este un act justitiar.

14