Memoria unor poeme sfâșiate

Gabriel Hasmațuchi, volumul Noduri, Editura Agnos, Sibiu,2018

Impresii de lectură, Prof. Valy Lorela Buța

Poezia este o demascare a eului, divulgarea intimității sale, a trăirilor

interioare. E despre sine!

După lectura primului poem, am crezut că am să citesc o poezie

negativistă, o cădere într-un eu cuprins de deznădejde ”Stau pe marginea unui
abis/ și-mi pregătesc rostogolirea” . Dar nu, Volumul Noduri, apărut la Editura
Agnos, Sibiu, 2018, aduce în atenția cititorului o poezie luminoasă, concepută în
starea ei cea mai pură: „Oare ce se naște din ciocnirea luminii/ cu
întunericul?”. De fapt este doar punctul de plecare și trecerea treptată spre
”lumină” sau luminare prin actul creativ, prin și pentru iubire.

Alcătuit din două concepte distincte: ”În legătură cu mine”/ ”În legătură
cu tine”,volumul formează ideea de întreg, de ”noi” ca o îmbinare fericită,
realizată prin iubire.

Autorul recurge la ”un exercițiu neconvențional/ de limpezire”, un

exercițiu la care-l invită viitorul, unul solid ” fără verigi slabe”. Printre fumul
orașelor autorul găsește ”eliberarea”, conștient de condiția sa de poet: ”între
cuvinte și sens/ e o luptă cu viața”

Cumva, de la poemul V pozitivismul capătă aripi ”M-am hotărât:/ vreau

să am aceste aripi tot timpul”. Moartea oferă o perspectivă și după, prin viața de
apoi care ”vine în fiecare zi/ la cafea.”

Poezia curge permanent, ca o chemare la spectacol. Autorul pare a striga

”Ăsta sunt eu! Acestea îmi sunt gândurile, asta mi-e viața!”, iar noi, umili
spectatori așteptăm cu emoție, următoarea sa experiență.

Reverberația ideii de moarte revine obsesiv, dar fără premoniția unui

sfârșit ” Teama de ceva anume/ își face loc în casa fiecărei zile/ cu o
perseverență/ cum numai cea a morții/ de neoprit/ despică/ gândurile în care/ nu
mi-am pus niciodată ordine”

Luntrea, ce trece dincolo, se poate întoarce, sigur, prin propria voință, a

actului creator, al cuvintelor ce vin: ”văd roiuri de cuvinte/ destrămând tăcerea/
din trupuri semănate-n cimitir”
 Cum moartea și viața nu pot fi definite fără existența divinității,
Dumnezeu e prezentat ca o conștiință a eului ”Am tăcut multe zile/ Și pe
neașteptate/ mi-ai redat cuvintele Tale de lumină”

Metafora împlinirii iubirii are un sublim aparte, o sensibilitate , ca și cum

i-ar fi teamă să nu destrame ceva din miracolul întâmplării: ” Ne umplem
reciproc/ inimile de dragoste/ și ne împlinim ca tăcerea/din veșnicia cuvântului
nespus/la logodna noastră”.

Lumina aduce cu sine împăcarea sufletească, uitarea de sine. Eul

singularității devine un ”noi” a căror inimă bate la unison: ”Să ne contopim/și să
devenim un singur suflet”. Dumnezeu e martorul iubirii, iar ”Ce a unit
Dumnezeu/rămâne unit”

Cu toate acestea teama ancestrală de a nu mai fi, revine pe alocuri, deși

estompată de tema iubirii. Antiteza celor două teme are rolul de a lega destine,
de ține la un loc polii opuși ai existenței umane. Implicit îmi vine în minte
motto-ul lui L. Blaga”: Opreste trecerea. Ştiu că/ unde nu e moarte nu e nici
iubire/ - ,şi totuşi te rog:oprește, Doamne, ceasornicul cu carene măsuri
destrămarea”. Cu o tehnică aparte și Gabriel Hasmațuchi, caută să răzbată în
această trinitate constituită de moarte, de iubire și supravegheată îndeaproape de
Dumnezeu. Stilul personal este dat, pe lângă temele și motivele literare
predilecte, de ”curgerea” poeziei sale. O curgere care te îmbie la lectură, care
accede destul de ușor spre sufletul cititorului însetat de frumos.

Simbolistica titlului o găsim în definiția din dicționar a cuvântului

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de
pânză etc. ca să se țină strâns împreună1; sau, completăm doi, două entități
aparte, care, în final, formează un tot indestructibil. Titlul volumului ”Noduri”,
are recurențe pe întregul său: ”pe nodurile unor cruci”, ” să schimbăm între noi
cuvinte liniștite/ despre noduri și momeli”, ”Atârnăm unii de alții legați cu
sfori/ nu cu nodurile solidarității”

Nu în ultimul rând, la nivel lexical se poate observa o predilecție pentru

derivatele cu prefixul ne-,: neștiut ,neoprit, necontenit, nepătruns, neumblate,
nevăzute, nemuritoare, având, de altfel, rolul de negare a unei existențe banale,
dar, în aceeași măsură, o cale de a găsi un viitor perpetuu, o cale de a găsi
nemurirea:

Ți-aduci aminte de primul trandafir

pe care l-ai văzut

1
https://dexonline.ro/intrare/nod/38002
răsărind din visul inimilor noastre,
când între noi
lumina și-a întins aripile nemuritoare?

Cuvintele se încarnau în gesturi

și dragostea ce ne învăluia
își înfigea rădăcinile
în ființa noastră pășind în veșnicie.

Te oglindeai în mine
și eu în tine
conjugați la un viitor continuu..

Cum se supraviețuiește timpului? Care este sensul propriei experiențe?

Cum să-ți decodifici fericirea? Sunt întrebări la care autorul încearcă să-și
răspundă sieși, pentru că doar el știe că ”Viața nu ne-o mai măsoară timpul/
Clipele ne bat în inimi de copii,/ Beatrice și Ema azi ne spun colindul/ Și
povestea verbului a fi ./ Sensul vieții mi-l găsesc în voi/ Și-n lumina gândului
divin./ Fericirea glăsuiește-n noi/ Și-n prezentul anilor ce vin./”

Ce e important în tot acest amalgam de senzații pe care viața ți le oferă?

Liniștea de moment, din care trebuie să înveți să te bucuri, viața în sine și
iubirea pe care să o retrăiești de fiecare dată sub impulsul celebrului dicton
”Carpe diem”. Asta ne învață volumul lui Gabriel Hasmațuchi, în întregul său,
asta crede cu tărie autorul. Ultimul poem e o stare de fapt, un cadrul idilic în
care viața e purificată de focul sacru, o binefacere a unui moment sublim pentru
poet, poate neînsemnat pentru alții, dar care ne învață că fiecare își poate culege
fericirea din fiecare răsărit, din atingeri, din contemplări:

Roua se prelinge de pe umerii tăi

pe rădăcinile mele însetate.

Pe o colină e un foc de tabără:

flăcările dansează
și ne cheamă în șoaptă numele,
arată spre noi
și trimit scântei spre chipurile noastre.

Ne spunem da
în dansul flăcărilor fără regret.

Roua continuă să cadă domol,

dansul flăcărilor e tot mai înviorat
de sufletul tău.

Ne spunem da
de la răsărit până la asfințit.
Și după aceea.