Prin transpozarea conservativă, elementul transpozabil se deplasează direct de

la un loc donator la un loc receptor. Transpozaza este enzima care asigură acest tip de

transpozare. Pierderea fragmentului dublu catenar reprezentat de elementul

transpozabil, de la locul donator, crează o fractură dublu catenară care va fi rezolvată

prin mecanismele de reparare ale ADN.

In transpoziţia replicativă, elementul transpozabil este reprezentat de o copie a

elementului original. Pentru realizarea transpozării replicative sunt necesare 2

condiţii:

 transpozarea se poate produce numai în timpul

replicării ADN în faza S

 transpozonul trebuie să facă parte dintr-un replicon.

Cu ajutorul unei enzime speciale: rezolvaza, care acţionează asupra unei

structuri numite cointegrat, produsă prin activitatea transpozazei, se obţine câte o

copie a elementului transpozabil.

Dar, transpoziţia replicativă cunoaşte şi forma de migrare a transpozonilor,

reprezentată de copii ribonucleotidice. Este nevoie ca la un moment dat, să se

realizeze transcripţia într-un ARNm a informaţiei genetice deţinută de transpozoni.

Transcrierea se realizează cu ajutorul enzimei ARN-polimeraza II, iar moleculele de

ARN astfel obţinute sunt denumite retropozoni sau retrotranspozoni. Pentru integrarea
retrotranspozonilor în genom, este necesară intervenţia reverstranscriptazei care

transcrie informaţia genetică a retrotranspozonului pe o catenă de ADN

complementară care, după ce este trecută în formă dublu-catenară este integrată în

ADN cromozomal, într-un situs anume.

Elementele transpozabile sunt larg răspândite la PK şi EK şisunt foarte variate

ca structură moleculară. Faptul că s-au conservat în timpul evoluţiei vieţuitoarelor

arată că prezenţa acestor elemente transpozabile constituie un avantaj selectiv. Cu

ajutorul transpozonilor se realizează o mai mare plasticitate a organismelor necesară

unei adaptări permanente la mediu. Acest lucru este şi mai evident prin capacitatea lor

de autoreplicare, datorită autonomiei. Sub influenţa diferiţilor factori destabilizatori

din mediu se produce o eliberare de transpozoni din locurile de inserţie. Elementele

transpozabile încep să circule şise reintegrează în genom în alte situsuri decât cele

iniţiale, ceea ce va asigura o reacţie variată a genomului în condiţiile de mediu în

permanentă schimbare. Elementele transpozabile reprezinta aproximativ 50% din

genomul uman. Cercetarile recente au dovedit ca exista o legatura intre anumite

elemente transpozabile de la nivelul mitocondriei si procesul de distrugere a

neuronilor legat de anumite forme de dementa.

DISTRIBUIȚI