Infracţiunile prevăzute de Legea nr.

241/2005
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
- II. -

EXTRAS DIN LEGEA NR. 241/2005

CAP. 2. Infracţiuni
ART. 7 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi
deţinerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor,
banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul
fiscal, cu regim special.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de
la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea,
deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre,
banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu
regim special, falsificate.

ART. 8 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu

închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi
stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor,
taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept,
a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la
bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului
general consolidat.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de
la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în
vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1).
(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se
pedepseşte.

ART. 9 (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi

se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea
1
unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de
la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele
contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente
legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori
evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile,
memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale
sau de alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se
înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare,
fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori
declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare
ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor
ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în
conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale
Codului de procedură penală.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un
prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei
naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita
maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un
prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei
naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita
maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

2
 CAP. 3. Cauze de reducere a pedepselor, interdicţii şi
decăderi

ART. 10. (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de

evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi
penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată,
inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele
prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă
făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta
lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a
beneficiat de prevederile alin. (1).
ART. 11. În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune
prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este
obligatorie.
ART. 12. Nu pot fi fondatori, administratori, directori
sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost
alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost
condamnate pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.

SPEȚA 1

Prin sentinţa penală nr. 351/S din 16 decembrie 2011,

Tribunalul Braşov, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat
încadrarea juridică din infracţiunile de evaziune fiscală
prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (22 acte materiale) şi în art.
9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) în două infracţiuni de
evaziune fiscală prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 241/2005.

3
 În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.
b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului C.C. pentru
săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute
în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În temeiul art. 346 C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea
civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut
că la data de 4 iulie 2007, la solicitarea inculpatului C.C.,
Primăria Râşnov a eliberat autorizaţii de construcţie pentru
ridicarea de locuinţe de tipul S+P+2E+M, iar la data de 15
noiembrie 2007 s-a autorizat de către Primăria Râşnov, la
cererea inculpatului C.C., executarea de 8 locuinţe în regim
P+2E+M în etape de câte două construcţii.
Potrivit înscrisului aflat la dosarul de urmărire penală,
inculpatul, în calitate de beneficiar al lucrărilor de construcţii
mai sus autorizate, a finalizat construirea imobilelor, comisia de
recepţie a lucrărilor fiind formată din arhitect, constructor,
diriginte de şantier şi reprezentant al Primăriei Râşnov.
Imobilele nou construite au fost înregistrate în cartea funciară, la
administraţia financiară, iar inculpatul, proprietar al acestora, a
procedat la oferirea lor spre vânzare.
În cursul anului 2008, inculpatul a vândut 37 de apartamente
noi, 1.029 mp de teren şi un apartament pe care îl deţinea din
anul 2005. Contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate
în formă autentică şi, cu privire la sumele obţinute, s-a achitat
impozitul pe venit de 3%.
La data de 8 ianuarie 2010, inculpatul a primit un aviz de
inspecţie fiscală potrivit căruia urma a se verifica TVA datorat
statului pentru perioada 2006 - 2009.

4
 La data de 25 ianuarie 2010, s-a încheiat de către inspectorii
fiscali un proces-verbal privind starea financiară a inculpatului
C.C.; în cuprinsul acestui proces-verbal s-a consemnat că:
- Iui C.C. i s-a înmânat în luna ianuarie 2010 - cu prilejul
prezentării acestuia pentru control fiscal - „lista nominală de
beneficiar de venit conform declaraţiei 208”, listă ce cuprinde
tranzacţiile imobiliare încheiate de C.C. raportate de birourile
notariale. Instanţa a arătat că „declaraţia 208” este o aplicaţie
destinată notarilor publici pentru prelucrarea asistată, validarea,
listarea şi obţinerea formatului electronic pentru declaraţiile
informative 208 privind impozitul pe veniturile din transferul
proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;
- inculpatul a prezentat organelor de inspecţie fiscală
autorizaţiile ce au stat la baza ridicării şi înregistrării
construcţiilor;
- pentru anul fiscal 2007 organele de control fiscal au reţinut
că inculpatul a vândut un apartament ce a fost dobândit în anul
2005, tranzacţie ce s-a încadrat în dispoziţiile art. 141 alin. (2)
lit. f) din Legea nr. 571/2003 ca operaţiune scutită de taxa pe
valoarea adăugată;
- pentru anul fiscal 2008 s-a reţinut că inculpatul C.C. ar fi
efectuat un număr de 38 de tranzacţii de vânzări imobiliare în
valoare totală de 5.711.568 lei, din care 37 sunt apartamente noi,
vândute către persoane fizice şi 1.029 mp teren vândut către o
societate comercială; organul fiscal reţine că operaţiunile de
vânzare-cumpărare încheiate de inculpat nu sunt operaţiuni
scutite de TVA, excepţia din cuprinsul art. 141 alin. (2) lit. f)
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nefiind aplicabilă.
Din analiza contractelor încheiate de inculpat începând cu
data de 1 septembrie 2008, organul de inspecţie fiscală a
constatat faptul că un număr de 22 de contracte de vânzare
bunuri imobile au avut ca obiect operaţiuni impozabile pentru
5
care a calculat TVA de plată în suma de 725.196 lei şi accesorii
aferente acestuia care se ridicau la data de 20 ianuarie 2010 la
suma de 302.620 lei.
Pentru anul fiscal 2009 s-a reţinut că inculpatul C.C. a
efectuat două vânzări de terenuri, operaţiuni care se încadrează
în excepţia prevăzută în art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr.
571/2003, pentru care s-a calculat TVA în cuantum de 760 lei şi
accesorii aferente până la data de 20 ianuarie 2010 în cuantum
de 182 lei.
Având în vedere raportul de inspecţie fiscală, s-a dispus
sesizarea organelor de cercetare penală, iar ulterior, prin
rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea
infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Tribunalul a constatat că operaţiunile de vânzare-cumpărare
care formează obiectul cercetărilor penale în prezenta cauză au
fost efectuate după înregistrarea la administraţia financiară
locală a imobilelor tranzacţionate. În chiar cuprinsul contractelor
de vânzare-cumpărare s-a observat că au fost avute în vedere, la
încheierea actelor autentice, certificatele de atestare fiscală
eliberate de Primăria Râşnov. Prin urmare, inculpatul a prezentat
autorităţilor sursa impozabilă, a achitat impozitul pentru
construcţiile noi ridicate, sens în care nu se poate aprecia ca
acesta ar fi ascuns bunul impozabil. De altfel, birourile notariale
la sediile cărora s-au încheiat actele autentice de către inculpat
au depus la administraţia fiscală lista cu persoanele care au
încheiat tranzacţii imobiliare, precum şi sumele ce au fost
reţinute cu titlu de impozit. Aşa fiind, imobilele aparţinând
inculpatului au fost înregistrate de acesta la administraţia
financiară şi abia apoi au format obiectul contractelor de
vânzare-cumpărare, contracte care la rândul lor au fost
prezentate organului fiscal pentru înregistrare.
6
 Instanţa a analizat cauza prin raportare, în special, la procesul-
verbal de inspecţie fiscală (fără a aprecia asupra legalităţii
actului administrativ), proces-verbal care a constituit principala
probă ce a stat la baza inculpării. Raportul de inspecţie fiscală
constituie actul administrativ fiscal prin care organele abilitate
ale statului, urmare a analizării documentelor contabile, stabilesc
sumele datorate bugetului de stat de către persoanele fizice sau
juridice.
Potrivit art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, „activităţile
economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor
sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive,
agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora.
De asemenea, constituie activitate economică exploatarea
bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de
venituri cu caracter de continuitate”.
Organul fiscal a apreciat că inculpatul trebuia să se
înregistreze ca persoană fizică plătitoare de TVA, întrucât prin
acţiunile sale a desfăşurat activităţi producătoare de venituri, cu
caracter de continuitate şi astfel ar fi eludat dispoziţiile legale
privind înregistrarea fiscală. Nimic nu a împiedicat organul
fiscal să stabilească potrivit normelor metodologice dacă o
persoană este sau nu plătitor de TVA, însă această situaţie nu
înseamnă că acea persoană a comis şi infracţiunea prevăzută în
art. 9 din Legea nr. 241/2005. Obligaţia fiscală există şi se
stabileşte independent de existenţa sau nu a faptei penale.
Împrejurarea că inculpatul trebuia sau nu să se înregistreze ca
plătitor de TVA, CAS, CASS etc. este o problemă de natură
fiscală, care se stabileşte printr-un raport de inspecţie fiscală (aşa
cum de altfel s-a şi produs). Nu s-a putut aprecia, însă, că acest
raport constituie o probă suficientă pentru stabilirea vinovăţiei
penale a unei persoane; de asemenea, răspunderea fiscală a unei

7
persoane nu trebuie confundată cu răspunderea penală a
acesteia.
Cu referire la latura obiectivă a infracţiunii de evaziune
fiscală pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a
inculpatului: toate actele autentice privind tranzacţiile imobiliare
încheiate de inculpat au fost depuse la administraţia financiară,
astfel încât organul fiscal a putut constata, verifica şi stabili
eventualele taxe în sarcina inculpatului şi, deci, nu se poate
vorbi de o ascundere a sursei impozabile.
Aşa fiind, instanţa a constatat că inculpatul nu a ascuns bunul
sau sursa impozabilă şi nu a intenţionat să facă acest lucru -
actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate în formă autentică
şi au fost înregistrate la organul fiscal. Instanţa de fond reţine că
am fi putut vorbi de infracţiunea de evaziune fiscală în condiţiile
în care preţul trecut în contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi
fost cel real sau dacă inculpatul avea obligaţia să declare
provenienţa sumelor de bani investite în construcţii. Însă, până
la proba contrară, sumele trecute în cuprinsul contractelor
autentice sunt reale şi în funcţie de aceasta s-a calculat impozitul
pe tranzacţiile imobiliare.
În ceea ce priveşte imobilele-terenuri vândute de inculpat în
anul 2009, tribunalul a remarcat, întocmai ca şi pentru
tranzacţiile încheiate în anul 2008, că nu a existat o acţiune de
ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile -
imobilele au fost înregistrate din punct de vedere fiscal, iar
contractele de vânzare-cumpărare încheiate au fost înregistrate
la organul fiscal care a putut stabili eventualele taxe de plată.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor pentru care s-
a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, instanţa a reţinut
următoarele: de la momentul înregistrării ca plătitor de TVA
persoana fizică are obligaţia de a depune la organul fiscal toate
documentele aferente anului fiscal pentru a se putea stabili
8
taxele şi impozitele datorate bugetului de stat. TVA se
calculează pentru un an fiscal prin raportare la întreaga activitate
desfăşurată de o persoană (în funcţie de valoarea prejudiciului se
stabileşte şi eventuala aplicare a dispoziţiilor art. 10 din Legea
nr. 241/2005). În consecinţă, s-a făcut aplicarea art. 334 C. proc.
pen. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor
pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului din
două infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. - 22 acte materiale şi în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 2 acte materiale,
în două infracţiuni de evaziune fiscală pentru fiecare an fiscal
pentru care s-a calculat TVA faţă de persoana fizică C.C.
Tribunalul a constatat că acţiunea de stabilire a taxelor şi
impozitelor, precum şi obligaţia de plată a acestora este o
problemă care excede instanţei penale, care nu este în
măsura a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei unui act
administrativ fiscal decât în situaţia în care reclamă
existenţa vreunei infracţiuni în strânsă legătură cu acest act.
De altfel, titlul executoriu emis de organele fiscale a fost un
argument în plus că fapta inculpatului nu este prevăzută -
cel puţin la acest moment - de legea penală.
Împotriva hotărârii sus menţionate au declarat apel
procurorul şi partea civilă Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Braşov.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel
invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept conform
art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Braşov, Secţia
penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia nr. 47/Ap din 18
aprilie 2012, a respins, ca nefondate, apelurile declarate

9
împotriva sentinţei penale nr. 351/S din 16 decembrie 2011 a
Tribunalului Braşov, pe care a menţinut-o.
Împotriva deciziei penale nr. 47/Ap din 18 aprilie 2012 au
declarat recurs procurorul şi partea civilă Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Braşov.
În recurs, Ministerul Public a invocat cazul de casare prevăzut
în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Ministerul Public a arătat că, potrivit legislaţiei în vigoare
pentru perioada de referinţă, plătitorii de TVA erau şi cei
prevăzuţi în art. 127 din Codul fiscal.
Ministerul Public a arătat că intenţia inculpatului a fost
de a se sustrage de la plata taxelor datorate statului şi
normele legale care reglementează materia taxei pe valoare
adăugată. Înscrierea ca plătitor de TVA se face la Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală din localitatea unde
domiciliază persoana care formulează o asemenea cerere. În
art. 9 din Legea nr. 241/2005 este incriminată atât
înregistrarea în parte a veniturilor, cât şi ascunderea sursei
de venit prin neînregistrarea acesteia.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a invocat un
caz de casare.
Analizând criticile formulate, instanţa de recurs constată că
acestea se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859
alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Astfel, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a apreciat
că, chiar dacă inculpatul a fost achitat, prejudiciul cauzat prin
acţiunile sau inacţiunile acestuia a fost produs şi neacoperit.
Instanţa de judecată avea obligaţia de a asigura şi părţii civile
instrumentele legale pe baza cărora să îşi poată valorifica
drepturile procesuale împotriva inculpatului din punct de vedere
al recuperării prejudiciului.
10
 În susţinerea celor de mai sus s-au invocat prevederile art. 347
şi art. 348 C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de judecata avea
posibilitate să dispună disjungerea acţiunii civile faţă de cea
penală, asigurând posibilitatea părţii civile să îşi dovedească
pretenţiile civile.
Prin constituirea de parte civilă, subscrisa a reclamat un
prejudiciu în cuantum total de 1.075.219 lei, reprezentând
obligaţii fiscale, astfel cum au fost stabilite prin raportul de
inspecţie fiscală din 21 ianuarie 2010 şi decizia de impunere din
29 ianuarie 2010 întocmite de organele fiscale. Din
considerentele celor două acte administrative fiscale reies
aspecte privitoare la activitatea economică a inculpatului şi la
cuantumul obligaţiilor fiscale datorate la bugetul consolidat al
statului. Important de reţinut este faptul că aceste obligaţii nu au
fost achitate către partea civilă, situaţie în care se justifica
promovarea căii de atac în cauza de faţă.
Chiar dacă această cauză nu se află în prezenţa situaţiei
reglementate în art. 347 C. proc. pen., s-a apreciat că instanţa de
fond avea posibilitatea, în baza rolului activ, ca anterior
pronunţării asupra acţiunii penale să disjungă acţiunea civilă în
cadrul căreia partea interesată să îşi valorifice drepturile
procesuale.
S-a considerat că nu se poate ignora existenta prejudiciului
cauzat de inculpat la bugetul consolidat al statului, atâta timp cât
acesta este înregistrat în evidenţa fiscală a acestuia şi în prezent
subzistă obligaţia de plată potrivit prevederilor legale în vigoare.
Faţă de motivele invocate, s-a apreciat că instanţa de control
judiciar are posibilitatea asigurării pentru partea civilă a
posibilităţii reale de recuperare a prejudiciului cauzat la bugetul
de stat, pe baza unui titlu reprezentat de o hotărâre
judecătoreasca pronunţată cu privire la inculpatul din cauza de
faţă.
11
 Analizând decizia penală nr. 47/Ap din 18 aprilie 2012,
instanţa de recurs urmează să respingă calea de atac declarată
pentru următoarele considerente:
Nici Ministerul Public, nici Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală nu au cerut schimbarea temeiului achitării.
Criticile au avut în vedere doar existenţa unei obligaţii de
înregistrare ca persoană fizică plătitoare de TVA, motiv invocat
de către Ministerul Public, respectiv omisiunea obligării la
despăgubiri, chiar atunci când inculpatul este achitat, motiv
invocat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc.
pen., greşita aplicare a legii:
Cazul de casare invocat de către Ministerul Public are în
vedere faptul că inculpatul avea obligaţii clare în ceea ce
priveşte înregistrarea ca plătitor de TVA, conform H. G. nr.
44/2004, astfel încât încălcând această obligaţie fapta sa este
prevăzută de legea penală, fiind infracţiunea de evaziune fiscală.
Critica este nefondată.
Instanţa de recurs reţine că evaziunea fiscală reprezintă,
conform art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, ascunderea
bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Infracţiunea
are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a
plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau
bunuri deţinute.
Omisiunea plăţii unei taxe legal datorate nu constituie
infracţiunea de evaziune fiscală, dacă bunul sau sursa
impozabilă nu au fost ascunse. În acest caz, ia naştere pentru
cel care nu a efectuat plata doar obligaţia de plată a taxei
respective, nu şi răspunderea penală. Atunci când o
persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA,
12
evaziunea fiscală există doar dacă bunul sau sursa
impozabilă au fost ascunse, nu şi atunci când autorităţile
fiscale cunoşteau sursa impozabilă (inclusiv în ceea ce
priveşte contractele încheiate, durata în care s-au derulat
contractele, numărul apartamentelor şi veniturile obţinute
de către inculpat în anii fiscali 2008 - 2009), având în vedere
taxele deja calculate cu privire la imobilele în cauză.
Inculpatul a fost acuzat că ar fi realizat activităţi
comerciale în perioada 2008 (22 acte materiale) şi 2009 (2
acte materiale), fără a se înregistra ca plătitor de TVA, faptă
care conform acuzării constituie infracţiunea de evaziune
fiscală.
Prin bun sau sursă impozabilă sau taxabilă se înţeleg toate
veniturile şi bunurile impozabile sau taxabile. Prin
ascunderea bunului se are în vedere ascunderea bunului atât
în sens fizic, cât şi juridic.
În ceea ce priveşte nedeclararea veniturilor unei persoane
fizice, trebuie făcută distincţia între veniturile pentru care
există atât obligaţia declarării, cât şi aceea a evidenţierii şi
veniturile pentru care există doar obligaţia declarării.
În cauză, sursa impozabilă (bunurile şi veniturile) nu a fost
ascunsă, având în vedere că a existat un impozit datorat statului
calculat şi vărsat cu ocazia încheierii fiecărui contract de
vânzare-cumpărare. Sursa impozabilă nu trebuie confundată cu
modul de calcul al taxelor (acesta din urmă reprezentând un mod
de interpretare a taxelor aplicabile în raport cu veniturile
realizate şi sursa acestor venituri). Atunci când veniturile
realizate şi sursa acestor venituri au fost corect declarate (astfel
cum s-a întâmplat cu ocazia declarării bunurilor şi impozitării
lor la vânzarea apartamentelor), revine competenţa de stabili
cuantumul sumelor datorate, în raport cu toate tranzacţiile
efectuate, fără să ia naştere infracţiunea de evaziune fiscală.
13
 Acuzaţia formulată de Ministerul Public are în vedere faptul
că nu a fost declarată activitatea continuă de vânzare a
apartamentelor, vânzările fiind declarate ca activităţi autonome.
În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs
constată că nu există o ascundere a bunului sau sursei
impozabile. Omisiunea plăţii TVA nu poate fi asimilată
infracţiunii de evaziune fiscală în lipsa unui element fraudulos
din care să rezulte intenţia de a ascunde bunul sau sursa
impozabilă. Caracterul public al actelor încheiate de inculpat,
precum şi avizele pe care autorităţile le-au acordat construcţiilor
în speţă, exclud elementul fraudulos din care să rezulte
săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În cuprinsul
contractelor de vânzare-cumpărare este menţionat faptul că au
fost avute în vedere, la încheierea actelor autentice, certificatele
de atestare fiscală eliberate de Primăria Râşnov. În consecinţă,
astfel cum a observat instanţa de fond, inculpatul a prezentat
autorităţilor sursa impozabilă, a achitat impozitul pentru
construcţiile noi ridicate, sens în care nu se poate aprecia ca
acesta ar fi ascuns bunul impozabil sau sursa impozabilă.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul urmărire penală,
inculpatul, în calitate de beneficiar al lucrărilor de construcţii
autorizate, a finalizat construirea imobilelor, comisia de recepţie
a lucrărilor fiind formată din arhitect, constructor, diriginte de
şantier şi reprezentant al Primăriei Râşnov. Imobilele nou
construite au fost înregistrate în cartea funciară şi la
administraţia financiară, situaţie care excede celei reglementate
în art. 9 din Legea nr. 241/2005, care presupune o ascundere a
bunului (în speţă înregistrat la cartea funciară) sau sursei
impozabile (în speţă s-au plătit impozitele aferente vânzării
apartamentelor).
În ceea ce priveşte cazul de casare invocat de Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală, cu privire la faptul că
14
instanţele pronunţând o soluţie de achitare ar fi trebuit să oblige
inculpatul la plata sumelor datorate către stat, critica este
nefondată.
Obligarea inculpatului achitat la despăgubiri este legată de
cazul de achitare incident. Astfel, conform art. 346 C. proc. pen,
când achitarea s-a pronunţat pentru cazul prevăzut în art. 10 alin.
(1) lit. b1) C. proc. pen. ori pentru că instanţa a constatat
existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau
pentru că lipseşte vreunul dintre elementele constitutive ale
infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei materiale
şi a daunelor morale, potrivit legii civile.
Nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când
achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu există,
ori nu a fost săvârşită de inculpat. Instanţa penală nu
soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru
cazul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. ori când
pronunţă încetarea procesului penal pentru vreunul dintre
cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) şi j) C. proc. pen.,
precum şi în caz de retragere a plângerii prealabile.
Având în vedere că nu a fost criticat temeiul achitării,
hotărârea instanţelor de fond şi de apel care au lăsat
nesoluţionată latura civilă, deoarece motivul achitării l-a
constituit art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este corectă.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de procuror
şi partea civilă împotriva deciziei penale nr. 47/Ap din 18 aprilie
2012 a Curţii de Apel Braşov, Secţia penală şi pentru cauze cu
minori (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3907 din 28
noiembrie 2012).

Arătați motivat dacă instanța supremă a procedat legal.

15
 SPEȚA 2

Prin sentinţa penală nr. 79 din 12 martie 2012 pronunţată

de Tribunalul Arad, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a
schimbat încadrarea juridică a infracţiunii continue de
evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea
nr. 241/2005, pentru care inculpata B.M. a fost trimisă în
judecată, în două infracţiuni:
- o infracţiune continuă de evaziune fiscală prevăzută în
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru achiziţiile
efectuate de societatea comercială I.R. de la societatea
comercială M.T.;
- o infracţiune continuă de fals intelectual prin efectuare
cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate prevăzută
în art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen.
(operaţiuni cumpărare-vânzare zahăr).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.
a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B.M. pentru
săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune
prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2),
(3) şi (5) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a fost
condamnată inculpata B.M., la o pedeapsă de 2 ani
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., privind
dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale pe
durata a 5 ani.
În baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C.
pen., a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 6 luni
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prin
efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate.
16
 În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.,
au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatei prin
prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare,
pe care aceasta o va executa fără aplicarea vreunui spor.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatei
exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. c) C.
pen., privind dreptul de a fi administratorul unei societăţi
comerciale pe durata a 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen., s-a
interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c), privind dreptul de a fi
administrator al unei societăţi comerciale, C. pen.
În baza art. 81, art. 82 şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat
condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei
accesorii aplicate inculpatei şi s-a fixat termen de încercare
pentru aceasta de 4 ani.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen.
şi art. 998, art. 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă
exercitată de partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad în
cadrul procesului penal şi a fost obligată inculpata să plătească
acesteia suma de 146.682 lei reprezentând TVA şi suma de
123.521 lei impozit pe profit, la care se adaugă şi dobânzile,
penalităţile şi majorările de întârziere calculate din luna
noiembrie 2009 şi până la achitarea integrală a debitului, fiind
respinse restul pretenţiilor părţii civile.
Prin decizia nr. 135/A din 4 iulie 2012, Curtea de apel
Timişoara, Secţia penală, a admis apelurile declarate de procuror
şi inculpata B.M., a desfiinţat sentinţa penală nr. 79 din 12
martie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad şi, rejudecând, în
temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din
infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c)
17
din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de fals intelectual prin
efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate
prevăzută în art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289
C. pen.
În temeiul art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la 289 C.
pen., a fost condamnată inculpata B.M. la pedeapsa de 6 luni
închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual prin efectuarea
cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen., au fost
interzise inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. - dreptul de a fi administrator al
unei societăţi comerciale.
În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată
a executării pedepsei şi în temeiul art. 82 C. pen. s-a stabilit
termen de încercare pentru aceasta de 2 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea
executării pedepselor accesorii pe durata suspendării
condiţionate a pedepsei principale.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d)
C. proc. pen., a fost achitată inculpata B.M. pentru infracţiunea
de complicitate la înşelăciune prevăzută în art. 26 C. pen.
raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În temeiul art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc.
pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a
Finanţelor Publice Arad.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad împotriva aceleiaşi
sentinţe penale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Arad. Prin motivele scrise depuse la dosar în termenul
18
prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.,
recurenta a invocat, între altele, următoarele: agravarea situaţiei
în propria cale de atac; greşita încadrare juridică dată faptei în
sensul că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale
infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c)
din Legea nr. 241/2005, infracţiune ce absoarbe în conţinutul
său şi infracţiunea prevăzută în art. 43 din Legea nr. 82/1991;
nepronunţarea asupra faptelor privind operaţiunile de
achiziţionare de marfă de la societatea comercială M.T.
Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate
şi a cazurilor de casare în care se încadrează aceste critici,
respectiv art. 3859 alin. (1) pct. 10, 17 şi 172 C. proc. pen., Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Referitor la cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct.
10 C. proc. pen., recurenta critică nepronunţarea de către
instanţa de apel asupra unei fapte reţinute prin actul de sesizare,
respectiv înregistrarea achiziţiilor fictive de la societatea
comercială M.T. în contabilitatea societăţii comerciale I.R.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată corectă soluţia
instanţei de apel, judecarea cauzei făcându-se în limitele
prevăzute de dispoziţiile art. 317 C. proc. pen.
Astfel, din examinarea rechizitoriul, se constată că obiectul
judecăţii l-a constituit fapta inculpatei B.M. de a întocmi acte
contabile fictive, potrivit cărora a achiziţionat de la societatea
comercială T.G. cantitatea de 198 t zahăr pe care a
comercializat-o către societatea comercială M.T.
În acest sens, după ce este descrisă activitatea infracţională a
inculpatului M.M. (faţă de care judecata a avut loc în procedura
reglementată de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., cauza fiind
disjunsă în ceea ce o priveşte pe intimata inculpată), care, în
calitate de reprezentant al societăţii comerciale T.G., a încheiat
cu partea vătămată societatea comercială M.C. Ungaria un
19
contract de vânzare-cumpărare, conform căruia societatea din
Ungaria urma să livreze 600 t zahăr către societatea comercială
T.G., la un preţ de 510 euro/t, inducând în eroare partea
vătămată pe parcursul executării contractului, cu privire la
faptele inculpatei B.M. în rechizitoriu se arată următoarele:
„Pentru a crea o aparenţă de legalitate, inculpatul M.M. a
înregistrat în actele contabile ale societăţii comerciale T.G.
facturile fiscale din 17 decembrie 2009, din 21 decembrie 2009
şi din 29 decembrie 2009, potrivit cărora a vândut cantitatea de
198 t zahăr achiziţionată din Ungaria către societatea comercială
I.R. (198 t) şi către societatea comercială F.I. (176 t).
Potrivit probatoriului administrat în cauză, înregistrarea
acestor facturi nu ar fi fost posibilă fără complicitatea inculpatei
B.M., la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, aspecte
confirmate atât de sesizarea penală formulată de Garda
Financiară Mehedinţi, cât şi de nota de constatare din 14 aprilie
2008.
Mai departe, tot prin întocmirea de acte fictive, societatea
comercială I.R. a vândut cantitatea de 155 t zahăr către
societatea comercială M.T.
Din verificările încrucişate efectuate de Garda Financiară
Mehedinţi şi aceeaşi instituţie din Bucureşti s-a stabilit că până
în anul 2008 societatea comercială M.T. a desfăşurat activităţi
de fabricare tricotaje, iar din anul 2008 nu desfăşoară activităţi
economice, fapt consemnat şi în nota de constatare din 5
februarie 2010 încheiată de Garda Financiară Bucureşti.
Totodată, reprezentantul societăţii comerciale M.T. a declarat
că nu a avut relaţii comerciale cu societatea comercială I.R.,
astfel că achiziţia de 198 t zahăr de la societatea comercială T.G.
şi comercializarea cantităţii de 155 t zahăr către societatea
comercială M.T. de către societatea comercială I.R. sunt
operaţiuni fictive.
20
 Nici achiziţia cantităţii de 198 t zahăr de la societatea
comercială T.G. şi nici comercializarea cantităţii de 155 t zahăr
către societatea comercială M.T. nu au fost raportate în
declaraţia informativă 394 privind livrările şi achiziţiile
efectuate pe teritoriul României în semestrul II 2009.
Având în vedere cele descrise mai sus rezultă că atât
achiziţiile de marfă (198 t zahăr), precum şi comercializarea
cantităţii de 155 t zahăr în valoare totală de 410.829,17 lei sunt
operaţiuni fictive.
În condiţiile arătate, Garda Financiară Mehedinţi a stabilit un
prejudiciu creat de inculpata B.M., administrator al societăţii
comerciale I.R., bugetului de stat, în valoare de 391.034 lei, prin
săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în următoarele:
123.521 lei, reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielii
nedeductibilă fiscal, în sumă de 772.010 lei, raportată ca bază
impozabilă în declaraţia 394, aferentă unor aprovizionări fictive;
146.682 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă,
aferentă achiziţiilor de mărfuri de la societatea comercială M.T.;
55.237 lei, reprezentând impozit pe profit aferent veniturilor
fictive rezultate din comercializarea cantităţii de 155 t zahăr;
65.594 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată colectată
aferentă comercializării cantităţii de 155 t zahăr către societatea
comercială M.T.”
Se observă că, detaliindu-se cuantumul prejudiciului cauzat
bugetului de stat prin săvârşirea faptei descrise anterior,
procurorul preia în integralitatea constatările Gărzii Financiare,
care, în urma verificărilor efectuate la societatea comercială I.R.,
a reţinut şi alte nereguli în contabilitatea societăţii, respectiv şi
faptul că există înscrise o serie de aprovizionări fictive cu
mărfuri de la societatea comercială M.T., pentru care societatea
comercială I.R. ar datora taxe şi impozite la bugetul de stat.
21
 Această împrejurarea nu este, însă, de natură să conducă la
concluzia că instanţa ar fi fost sesizată şi cu privire la această
faptă pentru care, de altfel, nici măcar nu s-a început urmărirea
penală şi, pe cale de consecinţă, nu s-a pus în mişcare acţiunea
penală (rezoluţia din 23 aprilie 2010 şi ordonanţa de punere în
mişcare a acţiunii penale din 20 mai 2010 privesc doar fapta
inculpatei de a înscrie în operaţiunile contabile ale societăţii
comerciale I.R., al cărei administrator este, documente fictive
conform cărora a achiziţionat de la societatea comercială T.G.
cantitatea de 154 t zahăr, prejudiciind bugetul de stat cu suma de
391.034 lei).
Soluţia instanţei de apel este în concordanţă cu jurisprudenţa
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (decizia nr. 74/2001 a
Completului de 9 judecători), prin care s-a statuat că, în
accepţiunea art. 317 C. proc. pen., prin faptă arătată în actul de
sesizare nu se poate înţelege simpla referire la o anumită faptă
menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci descrierea
acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe
juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând
fi îndeplinită decât în cazul în care fapta arătată este însoţită de
precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în
judecată pentru acea faptă.
Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată
neîntemeiate criticile formulate, pronunţarea asupra acţiunii
penale fiind făcută în limitele sesizării.
Nici motivul de recurs prin care se critică dispoziţia de
schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de evaziune
fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
241/2005 în infracţiunea de fals în contabilitate prevăzută în
art. 43 din Legea nr. 82/1991, analizat din perspectiva
cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C.
proc. pen., nu este fondat.
22
 Este adevărat că, prin decizia în interesul legii nr. 4 din 21
ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că
fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în
actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori
evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale
a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori
evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea
complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.
b) şi c) din Legea nr. 241/2005, nefiind incidente dispoziţiile
art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 -
Legea contabilităţii, raportat la art. 289 din Codul penal,
aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al
laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală, însă
această decizie nu este incidentă în cauză.
Astfel, din probatoriul administrat, respectiv concluziile
raportului de expertiză contabilă, a rezultat că operaţiunile
fictive evidenţiate de inculpată în documentele contabile ale
societăţii, respectiv cumpărarea a 154 t zahăr urmată de
vânzarea a 155 t zahăr erau apte să producă o creştere a
bazei de impozitare şi a obligaţiilor fiscale, inculpata
înregistrând în urma acestor operaţiuni un profit impozabil
brut în sumă de 1.240 lei, generând obligaţia de plată a unui
impozit pe profit de 198,4 lei.
Ca atare, se constată că în cauză nu poate fi reţinută
infracţiunea complexă de evaziune fiscală prevăzută în art. 9
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, înregistrările fictive
din contabilitate neavând drept scop sustragerea de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ci, dimpotrivă, acestea au
condus la o creştere a cuantumului sumelor datorate
bugetului de stat. În aceste condiţii, fapta inculpatei ce a
avut drept consecinţă denaturarea veniturilor, a rezultatelor
23
financiare, întruneşte elementele constitutive doar ale
infracţiunii de fals în contabilitate prevăzută în art. 43 din
Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.
În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în cazul de
casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. se
reţin următoarele:
Critica vizează încălcarea dispoziţiilor art. 372 alin. (1) C.
proc. pen. privind neagravarea situaţiei în propria cale de atac,
prin aceea că instanţa de apel a respins în totalitate acţiunea
civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată total nefondată
critica formulată, partea civilă nefiind singura care a apelat
sentinţa penală nr. 79 din 12 martie 2012 a Tribunalului Arad.
Atât inculpata, cât şi procurorul au declarat apel. În aceste
condiţii, efectele principiului non reformatio in pejus
reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen. se
anulează prin promovarea căii de atac de partea care are interese
contrarii. În cauză, respingerea pretenţiilor civile a fost dispusă
în apelul inculpatei care a fost admis, apelul părţii civile fiind
respins ca nefondat.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca
nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice
Arad împotriva deciziei nr. 135/A din 4 iulie 2012 a Curţii de
Apel Timişoara, Secţia penală (I.C.C.J., Secţia penală, decizia
nr. 3807 din 20 noiembrie 2012).

Arătați motivat dacă hotărârea Înaltei Curți de Casație și

Justiție este legală.

SPEȚA 3
24
 Prin sentinţa penală nr. 145 din 12 august 2011,
Tribunalul Sibiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul S.P.
pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută
în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) şi art. 42 C. pen. raportat la art. 3201 C. proc. pen., a fost
condamnat inculpatul S.P. la o pedeapsă de 225 lei amendă
penală pentru săvârşirea infracţiunii continuate de
sustragere de sub sechestru.
În baza art. 243 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) şi art. 42 C. pen. raportat la art. 3201 C. proc. pen., a fost
condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 225 lei amendă
penală pentru săvârşirea infracţiunii continuate de rupere
de sigilii.
În baza art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu
aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. raportat la art.
3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o
pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de furt calificat.
În baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen., au fost contopite
pedepsele aplicate inculpatului de 2 ani închisoare, 225 lei
amendă penală şi 225 lei amendă penală, urmând ca
inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani
închisoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a
reţinut că inculpatul S.P. a fost angajat ca agent de pază la
societatea comercială R., având contract de muncă pe
perioadă nedeterminată, începând din 12 aprilie 2009.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului S.P., care în
perioada martie - septembrie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii
25
infracţionale, a sustras de sub sechestrul legal aplicat, prin
ruperea sigiliului, cantitatea de alcool dublu rafinat de 96%
indisponibilizat în autoutilitara, a cărei acciză a fost achitată
de inculpata S.E. şi a cărei pază o asigura la sediul părţii
civile Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni
Vamale, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, în scopul de
a-l însuşi pe nedrept, realizează elementele infracţiunilor de:
sustragere de sub sechestru prevăzută în art. 244 alin. (1) C.
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., rupere de
sigilii prevăzută în art. 243 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
41 alin. (1) şi art. 42 C. pen. şi furt calificat prevăzută în art.
208 - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) şi art. 42 C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală,
prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu
aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., infracţiune reţinută de
procuror în sarcina inculpatului S.P. în actul de trimitere în
judecată, instanţa a pronunţat achitarea în baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,
întrucât această infracţiune nu a fost realizată nici sub
latură obiectivă, nici subiectivă şi nici privitor la calitatea pe
care subiectul activ ar trebui să o aibă.
Emitentul rechizitoriului şi procurorul de şedinţă de la
dezbaterea în fond a cauzei au susţinut că fapta inculpatului S.P.,
care în perioada martie - 16 noiembrie 2010 a comercializat
cantitatea de alcool sustrasă către diferite persoane fizice, fără
documente de provenienţă şi fără a fi supusă sistemului accizabil
din România, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor
datorate bugetului de stat prin ascunderea sursei impozabile, ar
întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 9
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41, art.
42 C. pen.
26
 Această faptă a inculpatului nu întruneşte, în opinia instanţei,
elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală,
pentru faptul că, pentru exact această cantitate de alcool rafinat,
s-a achitat acciza datorată către bugetul de stat de către inculpata
S.E., în dosarul penal al Judecătoriei Avrig. S-a reţinut plata
integrală a prejudiciului, inclusiv a sumei de 8.606 lei ce face
obiectul acestui dosar şi care reprezintă acciza datorată pentru
cantitatea de 330 litri alcool rafinat.
Aşa fiind, şi cum potrivit dispoziţiilor Codului fiscal şi
Normelor de aplicare a Codului Fiscal aprobate prin H. G. nr.
44/2004 acciza este datorată o singură dată conform art. 20651 -
art. 20656, se constată de tribunal că această acciză a fost achitată
la data emiterii rechizitoriului de către inculpata S.E. Pentru
alcoolul etilic alimentar provenit din export sau din ţară, se
plătesc accize o singură dată de către agentul economic sau
importator. În speţa dedusă judecăţii, cum acciza este deja
achitată, inculpatul S.P. nu o mai datora la data la care s-a dispus
trimiterea sa în judecată. Mai mult, el nici nu avea calitatea de
plătitor de acciză conform art. 2069 C. fiscal.
În opinia instanţei, această infracţiune nu poate fi reţinută în
sarcina inculpatului S.P., întrucât ea nu este realizată nici sub
latura sa obiectivă (neplata accizei fiind nedatorată, întrucât s-a
plătit), nici sub latura sa subiectivă (inculpatul nu a avut
reprezentarea că ar trebui şi ar fi obligat să declare la finanţe
sursa impozabilă) şi nici pentru faptul că nu poate fi subiect
activ calificat, în sensul Codului fiscal.
Potrivit normelor legale, sunt plătitori de accize doar „agenţii
economici persoane juridice ori asociaţii familiale” şi
„persoanele fizice autorizate care produc sau importă astfel de
produse”; or, inculpatul S.P. nu se regăseşte în niciuna dintre
aceste situaţii.

27
 Prin decizia nr. 163/A din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel
Alba Iulia, Secţia penală, a admis apelurile declarate de
procuror, inculpatul S.P. şi partea responsabilă civilmente
societatea comercială R. împotriva sentinţei penale nr. 145 din
12 august 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi în consecinţă a
desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspectul neaplicării
dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. în ce-l priveşte pe
inculpat, al greşitei soluţionări a laturii civile a cauzei şi al
neaplicării dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen. şi,
procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.P. şi pedeapsa
accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
A redus despăgubirile materiale pe care a fost obligat
inculpatul S.P. să le plătească părţii civile Autoritatea Naţională
a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni
Vamale Sibiu în solidar cu partea responsabilă civilmente
societatea comercială R., de la suma de 8.400 lei, la suma de
6.600 lei.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a obligat
inculpatul să plătească statului în solidar cu partea responsabilă
civilmente societatea comercială R. suma de 1.000 lei cheltuieli
judiciare la fond.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă
Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru
Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu împotriva aceleiaşi sentinţe
penale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, între alţii, partea
civilă.
Recursul declarat de partea civilă a fost motivat în scris,
criticile sale referindu-se la greşita achitare a inculpatului sub
aspectul infracţiunii de evaziune fiscală.
28
 Susţine recurenţa parte civilă că în cauză sunt întrunite
elementele constitutive ale acestei infracţiuni, solicitând
condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea de evaziune
fiscală, cu consecinţa obligării acestuia la plata accizelor.
Criticile părţii civile referitoare la greşita achitare a
inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune
fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005
nu sunt întemeiate şi nu pot determina adoptarea unei soluţii
contrare celei adoptate de instanţa de fond.
Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că soluţia
de achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii
de evaziune fiscală este legală şi temeinică, nu poate
împărtăşi punctul de vedere exprimat de instanţa de fond în
motivarea soluţiei de achitare.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005,
constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu
închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi
următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de
îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a
sursei impozabile sau taxabile.
În accepţiunea legii, acţiunea de ascundere se poate
realiza în fapt prin întocmirea sau deţinerea de documente
false privind provenienţa, apartenenţa sau circulaţia
bunului.
În cazul acestei infracţiuni, fapta ilicită, ce caracterizează
latura obiectivă, constă în ascunderea bunului ori a sursei
impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea se comite
doar cu intenţie directă calificată de scop.
Raportând aceste argumente teoretice la cauza dedusă
judecăţii, reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, în
29
cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei
infracţiuni nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub
aspectul laturii subiective, singura soluţie ce se impune în
legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală fiind achitarea.
Aşa cum am menţionat anterior, acţiunile de ascundere
sau disimulare se pot realiza, în fapt, prin întocmirea de
documente false, privind, printre altele, provenienţa
bunurilor, circulaţia sau proprietatea acestora.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că inculpatul
S.P. nu a efectuat niciuna din aceste activităţi care să
contureze latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală
prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,
inculpatul intrând în posesia bunurilor în urma sustragerii
lor, fapt pentru care a fost condamnat de instanţa de fond
pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă
continuată.
Astfel, rezultă din lucrările dosarului că inculpatul a
intrat în posesia bunurilor în urma săvârşirii unei
infracţiuni de furt, situaţie în care fi absurdă obligarea sa la
plata obligaţiilor fiscale.
Argumentele prezentate de instanţa de fond referitoare la
faptul că accizele se plătesc o singură dată, împrejurarea că
acestea au fost plătite de către numita S.E., inculpată în alt
dosar tot pentru evaziune fiscală, nu prezintă relevanţă,
determinant în pronunţarea soluţiilor de achitare fiind
modul în care inculpatul a intrat în posesia bunurilor,
împrejurare în raport cu care apreciază Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie că nu sunt întrunite în cauză cerinţele
referitoare la latura obiectivă a infracţiunii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că scopul
urmărit prin comiterea acestei infracţiuni este sustragerea
de la plata obligaţiilor fiscale, fapta ilicită constând în
30
ascunderea provenienţei bunurilor. Or, niciun moment
inculpatul S.P. nu a avut intenţia să desfăşoare astfel de
activităţi, scopul său fiind acela de a sustrage bunurile şi a le
vinde ulterior, contra unor sume de bani.
Ca atare, nici sub aspectul laturii subiective nu sunt
întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a fi în prezenţa
infracţiunii de evaziune fiscală.
Referitor la latura civilă a cauzei, faţă de argumentele
prezentate anterior, în niciun caz nu poate fi obligat inculpatul la
plata accizelor, aşa cum solicită recurenta parte civilă.
Cum inculpatul a sustras bunurile din autoutilitara aflată în
paza sa materială, prejudiciul produs în urma săvârşirii
infracţiunii de furt constă în contravaloarea alcoolului sustras şi
nu în contravaloarea accizelor neplătite bugetului de stat.
Soluţia pronunţată de instanţa de apel care a dispus obligarea
inculpatului la plata sumei de 6.600 lei, având în vedere că a fost
recuperată cantitatea de 60 litri alcool, este legală şi temeinică,
toate criticile formulate de partea civilă sub acest aspect neavând
nicio bază legală (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2885 din 19
septembrie 2012).

Arătați motivat care este încadrarea juridică legală.

31