Sunteți pe pagina 1din 4

Profilul psihologic al copilului şi adolescentului

cu tulburare posttraumatică de stres


Formarea manifestărilor psihologice şi clinice a PTSD prezintă
caracteristici specifice la persoanele din grupuri de vârstă diferită. Cercetările
realizate în domeniul PTSD permit să afirmăm, că evoluţia PTSD la copii îşi
are specificul său de manifestare fiind
mijlocită de vârsta, experienţa socială,
resursele coping a personalităţii şi mediul
social (suportul social), dar şi caracteristici
individuale.
Nedezvoltarea psihicului (psihicului în
formare), controlul volitiv slab al reacţiilor
emoţionale – influenţa puternică a structurilor subcorticale asupra stării
funcţionale a sistemului nervos central la copii şi adolescenţi, determina
originalitatea fenomenologiei a PTSD la acest contingent de vârstă [36, p. 4].
La copii mici, problemele devin uneori vizibile mai ales la ora de
culcare, manifestându-se prin teama de întuneric sau teama de a dormi singur
din cauza coşmarurilor anticipate. Visele terifiante în unele cazuri nu reflectă
direct incidentul, iar flash-bacurile sunt frecvent înlocuite de reconstituiri ale
traumei [23, p. 274]. Spre deosebire de maturi,copii pot avea vise în care au o
poziţie pasivă faţă de obiectele ce îi provoacă trauma, maturii se văd în visele
fioroase în poziţii active de acţiune – distrug tot ce este în jur.
La copii sindromului de stres posttraumatic se manifestă prevalent prin
comportamente dezorganizate, agitate, plâns intens, comportamente de agăţare.
Unii copii reacţionează la sentimentul de neajutorate dezvoltându-şi
convingerea că pot prevedea viitorul [23, p. 276]. Imaginile recurente la copii
pot lua forma unui joc repetitiv. Copiii iniţiază jocuri cu subiecte negative, spre
exemplu, înmormântează pe cineva.
Comportamentul neobişnuit şi de respingere a mediului social la
adolescenţi consolidează agresivitatea şi agravează dezadaptarea lor
psihosocială. În aceste cazuri, diagnosticul simptomelor psihologice a PTSD
este foarte complicat. Anume manifestările psihologice a PTSD, ce se
exteriorizează prin prisma simptomelor evidenţiate la nivel comportamental
poate ajuta la depistarea precoce a PTSD [32]. În contextul în care, toate
resursele psihice sunt mobilizate pentru a face faţă experienţei traumatice,
energia rămasă pentru activităţile cotidiene este redusă, fapt reflectat prin un
comportament evitant, în tendinţa de izolare socială, într-o atitudine relativ
pasivă, în lipsa perseverenţei în acţiune.
Dereglările de somn, reacţiile vegetativ-emoţionale, încordarea psihică
cauzează dereglările de comportament atât în plan social, cât şi interpersonal,
ducând la încălcarea normelor sociale, comportament delincvent, nivelul scăzut
al trebuinţei de autorealizare, nivel redus al performanţelor şcolare, conflictele
la toate nivelurile (colegi, profesori, părinţi) şi indisciplină.
Copiii pot prezenta tulburări de percepţie şi reprezentare (revăd
momente trăite în timpul traumei), manifesta încetineală în exprimarea
gândurilor şi ideilor, fiind dominaţi de gânduri negative, sumbre. De asemenea,
apare o diminuare a capacităţilor atenţiei şi ale memoriei, ceea ce afectează
implicit procesul de învăţare. Se constată probleme şi în sfera emoţională.
Copiii şi adolescenţii afectaţi de stres posttraumatic trec uşor de la o stare la
alta, iar ignorarea constantă a simptomatologiei poate duce la o fragilizare
afectivă ce va marca structurarea personalităţii viitorului adult.
Tulburările de percepţie şi reprezentare, tonusul afectiv preponderent
negativ, disponibilităţile energetice reduse, diminuarea încrederii în sine, în
capacitatea sa de a face faţă experienţelor cotidiene, scăderea capacităţii de
memorare şi concentrare a atenţiei se reflectă nemijlocit în scăderea
randamentului şcolar. Copiii altădată activi la lecţii pot manifesta o implicare
redusă, scăderea iniţiativei, a spontaneităţii. Elevi, odinioară conştiincioşi, se
pot prezenta la şcoală cu temele nepregătite sau realizate superficial.
Copiii afectaţi de stres posttraumatic pot deveni mai fragili din punct
de vedere somatic, fiind mai vulnerabili la contactarea diferitelor boli, în
special infecţii sau alergii. Deseori copiii traumaţi sunt la evidenţă la medicii
de familie în legătură cu diverse boli somatice. În evaluarea simptomatologiei
este important să comparăm manifestările actuale ale PTSD la copil cu cele
precedente evenimentului traumatic, deoarece doar schimbările
comportamentale ulterioare acestui pot fi atribuite stresului posttraumatic.
Semne ale PTSD în funcţie de vârsta copiilor. Există presupunerea că
copii de vârsta până la 6 ani nu reţin în memorie evenimentele ce li s-au
întâmplat. Iar copiii foarte mici nu pot verbaliza emoţiile şi sentimentele trăite,
faptele ce li s-au întâmplat. De fapt, şi copiii foarte mici dezvoltă stresul
posttraumatic. În anexa 2 prezentam simptomele la copii de vârstă până la 6
ani, stipulate în DSM-V (2013).
Copiii de vârsta preşcolară răspund la evenimentele de groază prin
următoarele semne:

 dificultăţi în a vorbi despre eveniment: unii copii pot să retrăiască


trauma în sine, fără a o verbaliza;
 frică generalizată, anxietate legată de moarte, apare frica de a se despărţi
de părinţi, frica de a rămâne singur; frica de persoane necunoscute;
 freezing – îngheţare bruscă a întregului corp; frecvent devine palid;
 comportamente de „agăţare” în raport cu adulţii de referinţă;
 copilul devine distrat;
 denotă un nivel redus al emoţiilor pozitive, se indispune uşor şi repede
plânge;
 tresărire la sunete puternice;
 se instalează visele fioroase cu conţinut neclar;
 apar jocuri în care ei repetă secvenţe din traumă etc.;
 dificultăţi cognitive: întârzieri în dezvoltarea limbajului;
 comportamente regresive: copilul poate pierde deprinderile igienice, se
observă sugerea degetelor, enurezis, pierderea abilităţilor motorii sau
lingvistice, lipsa poftei de mâncare etc.
Copiii de vârstă şcolară mică [12; 13; 14]: la această vârstă simptomul
prevalent conform unor studii este retrăirea experienţei traumatice. Se
observă reproducerea traumei prin desene, proverbe, poveşti; repovestirea de
nenumărate ori a evenimentului traumatic. Şcolarul mic manifestă explozii de
furie, îngrijorare şi grijă excesivă pentru ceilalţi, scăderea performanţelor
şcolare şi dificultăţi de însuşire a informaţiei noi, pierderea interesului pentru
activităţi, izolare de colegi, frica faţă de schimbări, coşmaruri, plâns de durată
etc. E observabilă grija pentru alte persoane afectate şi familiile lor. La vârsta
de 5-12 ani copiii pot deteriora consecutivitatea derulării incidentelor
traumatice.
Copiii de vârstă preadolescentină. În urma cercetărilor realizate pe copii
de vârstă preadolescentină cu stres posttraumatic s-a determinat prevalenţa
incapacităţii de comunicare cu colegii, probleme în adaptarea socială. De
asemenea, atrag atenţia acţiunile impulsive şi problemele de comportament.

În perioada de 12-18 ani tabloul simptomatic prezintă un amalgam


dintre simptomele identificate la copil şi cele a persoanelor mature. Analizând
cercetările teoretico-empirice realizate pe această categorie de copii, am
constatat, că semnele tulburării posttraumatice de stres se pot manifesta prin:
 conştiinţă de sine excerbată, focalizare pe sine accentuată;
 acte de punere în pericol a propriei vieţi, comportamente de risc;
vulnerabilitate la accidente;
 revoltă, rebeliune acasă sau la şcoală;
 modificări apărute brusc ale relaţiilor cu ceilalţi;
 depresie, izolare socială, distanţarea de ceilalţi pentru a-şi gestiona
tensiunea emoţională; sentimentul singurătăţii;
 declin în performanţa şcolară;
 comportament de tip acting-out determinat de traumă: acting-out sexual;
 „vina supravieţuitorului”;
 efort de a se distanţa de sentimentele de ruşine, vină, umilire;
 dorinţa de răzbunare, răspunsuri la traumă orientate pe acţiune;
 tulburări de somn (coşmaruri), tulburări alimentare.
La adolescenţi riscul confruntării cu factorii de stres este mai mare,
interacţiunea lor cu mediul devinind mai intensă decât la copii. Au tendinţa de
a reconstrui trauma prin comportamente de risc ce sporesc probabilitatea
apariţiei unor consecinţe mai stresante [23, p. 281]. La vârsta dată tulburarea de
stres posttraumatic se exteriorizează prin: reacţii impulsive şi agresive de
conduită exagerate, frica fără temei, plecări de acasă, comportament
contradictoriu, probleme cu sămeşii şi profesorii, viziuni pesimiste asupra
viitorului, auto-rănire, depresie, comportament sexual necorespunzător,
delicvenţă, dependenţă alcoolică, narcotică; tentative de suicid. Se constată şi
maturizarea timpurie, schimbări radicale ale atitudinii faţă de viaţă ceea ce
afectează formarea identităţii, adoptarea unor reguli periculoase pentru viaţă.
Unele studii vin să confirme că există diferenţe în reacţiile psihologice
post-dezastru, în funcţie de stadiul de dezvoltare:
copiii din clasele VI-a – VI-a sunt mai vulnerabili la simptome
depresive;
cei din clasa a IX-a au manifestat simptome de detresă emoţională;
copiii între clasele VIII-a – X-a au obţinut cele mai mici scoruri de
depresie;
scorurile de depresie crescând la cei din clasele a XI-XII [apud 23].
Pe parcursul evoluţiei acestei tulburări,
se schimbă personalitatea copilului – el devine
altul, decât a fost până la acest eveniment
tragic. Părinţii nu înţeleg ce se întâmplă, iar
despre unele întâmplări din viaţa copilului nu
ştiu, fiindcă deseori el ascunde sau se teme să le
vorbească părinţilor despre ce i s-a întâmplat,
din anumite motive.