Profilul psihologic al copilului şi adolescentului
cu tulburare posttraumatică de stres
Formarea manifestărilor psihologice şi clinice a PTSD prezintă caracteristici specifice la persoanele din grupuri de vârstă diferită. Cercetările realizate în domeniul PTSD permit să afirmăm, că evoluţia PTSD la copii îşi are specificul său de manifestare fiind mijlocită de vârsta, experienţa socială, resursele coping a personalităţii şi mediul social (suportul social), dar şi caracteristici individuale. Nedezvoltarea psihicului (psihicului în formare), controlul volitiv slab al reacţiilor emoţionale – influenţa puternică a structurilor subcorticale asupra stării funcţionale a sistemului nervos central la copii şi adolescenţi, determina originalitatea fenomenologiei a PTSD la acest contingent de vârstă [36, p. 4]. La copii mici, problemele devin uneori vizibile mai ales la ora de culcare, manifestându-se prin teama de întuneric sau teama de a dormi singur din cauza coşmarurilor anticipate. Visele terifiante în unele cazuri nu reflectă direct incidentul, iar flash-bacurile sunt frecvent înlocuite de reconstituiri ale traumei [23, p. 274]. Spre deosebire de maturi,copii pot avea vise în care au o poziţie pasivă faţă de obiectele ce îi provoacă trauma, maturii se văd în visele fioroase în poziţii active de acţiune – distrug tot ce este în jur. La copii sindromului de stres posttraumatic se manifestă prevalent prin comportamente dezorganizate, agitate, plâns intens, comportamente de agăţare. Unii copii reacţionează la sentimentul de neajutorate dezvoltându-şi convingerea că pot prevedea viitorul [23, p. 276]. Imaginile recurente la copii pot lua forma unui joc repetitiv. Copiii iniţiază jocuri cu subiecte negative, spre exemplu, înmormântează pe cineva. Comportamentul neobişnuit şi de respingere a mediului social la adolescenţi consolidează agresivitatea şi agravează dezadaptarea lor psihosocială. În aceste cazuri, diagnosticul simptomelor psihologice a PTSD este foarte complicat. Anume manifestările psihologice a PTSD, ce se exteriorizează prin prisma simptomelor evidenţiate la nivel comportamental poate ajuta la depistarea precoce a PTSD [32]. În contextul în care, toate resursele psihice sunt mobilizate pentru a face faţă experienţei traumatice, energia rămasă pentru activităţile cotidiene este redusă, fapt reflectat prin un comportament evitant, în tendinţa de izolare socială, într-o atitudine relativ pasivă, în lipsa perseverenţei în acţiune. Dereglările de somn, reacţiile vegetativ-emoţionale, încordarea psihică cauzează dereglările de comportament atât în plan social, cât şi interpersonal, ducând la încălcarea normelor sociale, comportament delincvent, nivelul scăzut al trebuinţei de autorealizare, nivel redus al performanţelor şcolare, conflictele la toate nivelurile (colegi, profesori, părinţi) şi indisciplină. Copiii pot prezenta tulburări de percepţie şi reprezentare (revăd momente trăite în timpul traumei), manifesta încetineală în exprimarea gândurilor şi ideilor, fiind dominaţi de gânduri negative, sumbre. De asemenea, apare o diminuare a capacităţilor atenţiei şi ale memoriei, ceea ce afectează implicit procesul de învăţare. Se constată probleme şi în sfera emoţională. Copiii şi adolescenţii afectaţi de stres posttraumatic trec uşor de la o stare la alta, iar ignorarea constantă a simptomatologiei poate duce la o fragilizare afectivă ce va marca structurarea personalităţii viitorului adult. Tulburările de percepţie şi reprezentare, tonusul afectiv preponderent negativ, disponibilităţile energetice reduse, diminuarea încrederii în sine, în capacitatea sa de a face faţă experienţelor cotidiene, scăderea capacităţii de memorare şi concentrare a atenţiei se reflectă nemijlocit în scăderea randamentului şcolar. Copiii altădată activi la lecţii pot manifesta o implicare redusă, scăderea iniţiativei, a spontaneităţii. Elevi, odinioară conştiincioşi, se pot prezenta la şcoală cu temele nepregătite sau realizate superficial. Copiii afectaţi de stres posttraumatic pot deveni mai fragili din punct de vedere somatic, fiind mai vulnerabili la contactarea diferitelor boli, în special infecţii sau alergii. Deseori copiii traumaţi sunt la evidenţă la medicii de familie în legătură cu diverse boli somatice. În evaluarea simptomatologiei este important să comparăm manifestările actuale ale PTSD la copil cu cele precedente evenimentului traumatic, deoarece doar schimbările comportamentale ulterioare acestui pot fi atribuite stresului posttraumatic. Semne ale PTSD în funcţie de vârsta copiilor. Există presupunerea că copii de vârsta până la 6 ani nu reţin în memorie evenimentele ce li s-au întâmplat. Iar copiii foarte mici nu pot verbaliza emoţiile şi sentimentele trăite, faptele ce li s-au întâmplat. De fapt, şi copiii foarte mici dezvoltă stresul posttraumatic. În anexa 2 prezentam simptomele la copii de vârstă până la 6 ani, stipulate în DSM-V (2013). Copiii de vârsta preşcolară răspund la evenimentele de groază prin următoarele semne:
dificultăţi în a vorbi despre eveniment: unii copii pot să retrăiască
trauma în sine, fără a o verbaliza; frică generalizată, anxietate legată de moarte, apare frica de a se despărţi de părinţi, frica de a rămâne singur; frica de persoane necunoscute; freezing – îngheţare bruscă a întregului corp; frecvent devine palid; comportamente de „agăţare” în raport cu adulţii de referinţă; copilul devine distrat; denotă un nivel redus al emoţiilor pozitive, se indispune uşor şi repede plânge; tresărire la sunete puternice; se instalează visele fioroase cu conţinut neclar; apar jocuri în care ei repetă secvenţe din traumă etc.; dificultăţi cognitive: întârzieri în dezvoltarea limbajului; comportamente regresive: copilul poate pierde deprinderile igienice, se observă sugerea degetelor, enurezis, pierderea abilităţilor motorii sau lingvistice, lipsa poftei de mâncare etc. Copiii de vârstă şcolară mică [12; 13; 14]: la această vârstă simptomul prevalent conform unor studii este retrăirea experienţei traumatice. Se observă reproducerea traumei prin desene, proverbe, poveşti; repovestirea de nenumărate ori a evenimentului traumatic. Şcolarul mic manifestă explozii de furie, îngrijorare şi grijă excesivă pentru ceilalţi, scăderea performanţelor şcolare şi dificultăţi de însuşire a informaţiei noi, pierderea interesului pentru activităţi, izolare de colegi, frica faţă de schimbări, coşmaruri, plâns de durată etc. E observabilă grija pentru alte persoane afectate şi familiile lor. La vârsta de 5-12 ani copiii pot deteriora consecutivitatea derulării incidentelor traumatice. Copiii de vârstă preadolescentină. În urma cercetărilor realizate pe copii de vârstă preadolescentină cu stres posttraumatic s-a determinat prevalenţa incapacităţii de comunicare cu colegii, probleme în adaptarea socială. De asemenea, atrag atenţia acţiunile impulsive şi problemele de comportament.
În perioada de 12-18 ani tabloul simptomatic prezintă un amalgam
dintre simptomele identificate la copil şi cele a persoanelor mature. Analizând cercetările teoretico-empirice realizate pe această categorie de copii, am constatat, că semnele tulburării posttraumatice de stres se pot manifesta prin: conştiinţă de sine excerbată, focalizare pe sine accentuată; acte de punere în pericol a propriei vieţi, comportamente de risc; vulnerabilitate la accidente; revoltă, rebeliune acasă sau la şcoală; modificări apărute brusc ale relaţiilor cu ceilalţi; depresie, izolare socială, distanţarea de ceilalţi pentru a-şi gestiona tensiunea emoţională; sentimentul singurătăţii; declin în performanţa şcolară; comportament de tip acting-out determinat de traumă: acting-out sexual; „vina supravieţuitorului”; efort de a se distanţa de sentimentele de ruşine, vină, umilire; dorinţa de răzbunare, răspunsuri la traumă orientate pe acţiune; tulburări de somn (coşmaruri), tulburări alimentare. La adolescenţi riscul confruntării cu factorii de stres este mai mare, interacţiunea lor cu mediul devinind mai intensă decât la copii. Au tendinţa de a reconstrui trauma prin comportamente de risc ce sporesc probabilitatea apariţiei unor consecinţe mai stresante [23, p. 281]. La vârsta dată tulburarea de stres posttraumatic se exteriorizează prin: reacţii impulsive şi agresive de conduită exagerate, frica fără temei, plecări de acasă, comportament contradictoriu, probleme cu sămeşii şi profesorii, viziuni pesimiste asupra viitorului, auto-rănire, depresie, comportament sexual necorespunzător, delicvenţă, dependenţă alcoolică, narcotică; tentative de suicid. Se constată şi maturizarea timpurie, schimbări radicale ale atitudinii faţă de viaţă ceea ce afectează formarea identităţii, adoptarea unor reguli periculoase pentru viaţă. Unele studii vin să confirme că există diferenţe în reacţiile psihologice post-dezastru, în funcţie de stadiul de dezvoltare: copiii din clasele VI-a – VI-a sunt mai vulnerabili la simptome depresive; cei din clasa a IX-a au manifestat simptome de detresă emoţională; copiii între clasele VIII-a – X-a au obţinut cele mai mici scoruri de depresie; scorurile de depresie crescând la cei din clasele a XI-XII [apud 23]. Pe parcursul evoluţiei acestei tulburări, se schimbă personalitatea copilului – el devine altul, decât a fost până la acest eveniment tragic. Părinţii nu înţeleg ce se întâmplă, iar despre unele întâmplări din viaţa copilului nu ştiu, fiindcă deseori el ascunde sau se teme să le vorbească părinţilor despre ce i s-a întâmplat, din anumite motive.