Resursele Web au devenit aproape indispensabile în predare, învățare și evaluare.

Noile
tehnologii oferă o gamă variată de aplicații, metodele convenționale de predare având din ce în ce
mai mult o alternativă viabilă. Aplicatiile Web sunt mult mai complexe, accesibile și variate, astfel
cei care învață pot accesa de acasă resursele necesare, doar cu cateva click-uri. În acest context,
învățarea este orientată către persoană, permițând elevilor/ studenților să-și aleagă conținutul și
instrumentele corespunzatoare propriilor interese.
Introducere
Modul de învățare tradițional a devenit greu de gestionat în comparație cu învățământul
bazat pe resursele Web. Web site-ul este un instrument foarte eficient care facilitează procesul de
predare/ învațare și nu numai. Web-ul asigură elevilor un pachet variat de informații științifice fiind
incluse în baze de date, biblioteci online, etc. Atat profesorii cât și elevii pot schimba idei, opinii,
prin intermediul e-mailului, chat-ului, site-uri de socializare, platformelor educaționale. Aceștia pot
organiza excursii virtuale în muzee de artă sau știință, în centrele de cercetare, locuri mai greu
accesibile elevilor. De asemenea, elevii pot publica proiecte, lucrari online acestea fiind vizualizate
și evaluate fie de cadrele didactice, fie de colegi.
E-learning vs învățământul tradițional
Clasa este acum un mediu virtual de învățare iar aceasta nu mai este determinată de timp și
spațiu. Lecțiile on-line pot prezenta același conținut și pot fi dezăatute la fel ca și lecțiile
“convenționale”. Avantajul este însă faptul că aceste lecții pot fi accesate oricand și oriunde. În
condițiile unei motivații suficiente, orice elev care are acces la un calculator poate obține o educație
cel putin egală cu unul care beneficiază de un program tradițional.
Învățământul bazat pe resurse Web prezintă numeroase avantaje față de învățământul
tradițional. Cursanții își pot alege domeniile de cunoaștere, își pot urmări propriile interese și pot
accesa informațiile la propriul nivel. Timpul nu este determinat ca într-o sală de curs, programul
fiind mult mai flexibil. Acest tip de învățare permite atât elevilor cât și profesorilor să
interacționeze într-o comunitate on-line fără a fi prezenți în același loc sau timp.
Elevii au posibilitatea de a prezenta mai multe informatii procesate cu atenție fără a mai fi
implicați emoțional. Spre exemplu, într-o discuție on-line, elevii introvertiți tind să fie mai activi
din mai multe motive. În mediul virtual, inhibiția cauzată de aspectul fizic este diminuată. Astfel,
elevii au mai mult timp pentru dezvoltarea cognitivă, pentru adaptarea, corectarea și prezentarea
ideilor fără distractori din afară.  Ei nu trebuie să concureze cu extravertiții din punct de vedere
emoțional, care tind să domine sala de clasa într-un timp relativ scurt. Acest tip de învățământ
permite profesorului personalizarea cursurilor, introducerea de link-uri externe, slide-uri
PowerPoint, documente de tip audio și video în clasa sa virtuală.  Astfel, elevul devine un „căutator
de cunoaștere, mai degrabă decât un depozit” (Freire, 1970).
 CBT (Computer Based Training) sau educația cu ajutorul calculatorului este mult mai
eficientă decât modalitatea clasică de predare, elevii având acces la mai multe cursuri dintr-un
anumit domeniu, spre deosebire de metodele tradiționale de predare în care este prezentă
predominant doar opinia profesorului de curs. Accesul factorilor implicați în activitatea
educațională la resursele web cresc calitatea procesului de învățământ. Internetul este aproape
indispensabil atât pentru elevi cât și pentru profesori. Acesta îmbunătățește procesul de predare-
învățare, ajută la transmiterea informațiilor de către profesori și la asimilarea acestora de către elevi.
Cele mai populare aplicații utilizate în acest domeniu sunt cele de desen sau prezentare, organizare,
calcul tabelar, navigare pe web, aplicații de pregatire pe computer, e-mail, site-uri de socializare.
Studiile realizate în ultimii cinci ani și analizele OECD la nivel global demonstrează că
utilizarea TIC  în educație  contribuie într-o mare masură la îmbunătățirea rezultatelor acestora. Cu
toate acestea, multi profesori, fie că preferă metodele clasice de predare, fie dintr-o reticență
generală fața de noile tehnologii, resping activizarea orelor și stimularea elevului cu ajutorul
calculatorului, Internetului și tuturor celorlalte instrumente asociate. Cu ajutorul resurselor web
cadrele didactice au posibilitatea de:
 a se informa, documenta si extrage informații utile dezvoltării lor profesionale
 a vizita site-ul ministerului, inspectoratului pentru a fi la curent cu noile programe școlare și
cu programele în derulare la care pot participa; de asemenea, pot accesa forumuri dedicate cadrelor
didactice și pot comunica cu colegi din alte școli pe teme de interes comun
 a accesa informații de pe site-uri de tip wiki(exercitii de auto-evaluare/ teste)
 a declanăa desfășurarea unor activități/aplicații
 a crea o biblioteca on-line, etc.
În acelasi timp însă, resursele Web pot influența învățământul într-un mod negativ. În multe
universități, educația on-line este egală cu postarea cursurilor pe o platforma de specialitate.
Desigur că acest lucru este absolut util, dar de multe ori informațiile nu mai sunt asimilate de către
elevi aăa cum ar fi trebuit sa fie. Cele mai utilizate  instrumente Web în educație :
 E-mailul -face conexiunea între două sau mai multe persoane care au o adresă de e-mail. De
asemenea, prin intermediul acestui instrument se poate trimite același mesaj(mail) către mai multe
persoane, în același timp, fără a mai fi necesară duplicarea acestuia. Grupurile sunt un alt motiv
pentru folosire e-mailului. Acestea oferă posibilitatea susținerii unei discuții cu un grup de persoane
prin e-mail, cu condiția ca toți aceștia să aibă o adresă de e-mail, prin care să poata fi contactați.
 Forumurile de discții -oferă posibilitatea de interacționare, discuții și schimb de experiență
cu ceilalți utilizatori fără a fi necesar ca aceștia să fie conectați sau să se afle în același timp și în
același loc cu ceilalți.
 Chat-ul-oferă posibilitatea de a discuta cu oricine se află conectat la rețea în același timp, și
care folosește acelasi program. Este similar cu o conversatție telefonică, folosind, însă, tastatura.
 Video conferinte – pentru comunicarea prin intermediul camerei web la distanță.
 Wiki-uri.  Sunt reprezentate prin colecții de pagini Web proiectat pentru a permite oricui
accesul liber pentru a adăuga sau schimba conținutul, utilizând un limbaj de marcare simplificat.
 Bloguri și microbloguri. Un blog este un site Web, menținut în mod obișnuit de către o
singură persoană, companii sau alte instituții, cum ar fi cele educaționale, conținând intrari și
comentarii. Intrările sunt descrieri ale unor evenimente, incluzând text și alte materiale, așa cum
sunt imaginile și secvențele video.
 Retele sociale (social networks). Este un  software pentru creearea  online a unor rețele
sociale pentru comunități care au activități comune pe Web sau sunt interesați în exploatarea
intereselor și activitățile altora.
 Fluxuri de știri (in format RSS sau Atom). Poate fi un canal de știri sau feed care furnizează
utilizatorilor conținut Web actualizat.
 Servicii pentru partajarea conținutului grafic (photo sharing). Este un serviciu pentru
găzduirea imaginilor, numit serviciu de partajare de imagini. Acesta permite utilizatorilor să încarce
imagini pe un site Web.
 Servicii pentru partajarea conținutului  audio/video (video sharing). Este un  serviciu Web
de găzduire video și permite indivizilor să încarce videoclipuri pe un site Web. Serviciul poate stoca
videoclipul pe serverul sau și îl va afișa într-un format care să permită și altor vizitatori să îl
vizioneze.
 Servicii pentru partajarea prezentărilor. Ca si alte servicii de tip social sharing, utilizatorii
pot  adauga conținut (powerpoint), marcaje și comentarii.
Aceste instrumente ca au un rol foarte important pentru cadrele didacatice, acestea având
posibilitatea să: coordoneze o conferință, un proiect  sau un colocviu, să realizeze prezentări, să
gestioneze documentele unei clase/ grup, să creeze un spațiu de dezbateri și discuții pentru membrii
unei glase/ grup sau să colecteze date.

Concluzii:
Deși învățământul prin intermediul resursele web prezintă numeroase avantaje față de
învățământul tradițional, putem afirma faptul că nu întotdeauna  metodele de e-learning sunt cele
mai eficiente. Este evident faptul că numărul utilizatorilor de resurse web este în ascensiune iar
odată cu aceștia și calitatea învățământului creste. Se remarcă și valențele benefice pe care
internetul  le are în predarea, învățarea sau evaluarea disciplinelor școlare și faptul că nu mai există
multe domenii în care resursele web să nu joace un rol fundamental în rezolvarea problemelor
curente. Învățământul de tip e-learning câștigă teren în fața celui tradițional iar elevii aproape că
asociază internetul cu un veritabil profesor.

Impactul activităților de învățare on line în inovarea educației

O echipă de specialiști în domeniul educației, cadre didactice universitare, cercetători științifici, specialiști în
utilizarea noilor tehnologii pentru a crește calitatea procesului educațional au realizat un studiu privind impactul școlii
on line asupra psocesului de învățamânt, scopul fiind identificarea nevoilor și a celor mai eficiente modalități de suport
pe care autoritățile și alte instituții sau specialiști din domeniul educației le pot oferi pentru eficientizarea acestuia.
Peste 6.000 de cadre didactice din toate județele și reprezentând toate nivelurile de învățământ au participat, în
perioada 25-31 martie, la cercetarea evaluativă privind modalitățile de desfășurarea activităților în această perioadă de
după 11 martie a.c.
Studiul a fost realizat în plină procesualitate de trecere de la formula „față în față” la modalitatea „online” de
livrare a educației, ceea ce a presupus o pliere pe cerința urgenței, dar și a unei inerente „introspectivități” cu
precaritățile specifice. În mod firesc, o astfel de cercetare ar fi presupus o anumită detașare și distanțare cronologică,
aspect care poate fi vizat într-o cercetare ulterioară. Oricum, cu toate aceste limitări metodologice, actualul studiu
constituie o radiografiere obiectivă, lămuritoare, la cald, a impactului și a modului cum a fost percepută sau activată
„cotitura” paradigmatică și didactică la care a fost nevoit să se supună învățământul românesc.
Rezultatele cercetării oferă indici importanți în raport cu mai multe dimensiuni: importanța și starea
infrastructurii de natură tehnică pe care se clădește formula online de învățare, competențele de folosire sau de
exploatare în profitul învățării, din perspectiva profesorilor, a acestor echipamente, poziția și implicarea factorilor
educației în derularea acestei modalități de activare a învățământului (profesori, elevi, părinți, factori de decizie etc.),
gradul de acoperire a finalităților educației prin noul ancadrament tehnic, predispoziția curriculumului școlii românești
de a se plia pe noile coordonate virtuale de învățare, direcții dezirabile de reformare a cadrului legislativ și procesual de
realizare a educației, mutații de accent în ce privește procesele de predare-învățare-evaluare, direcții viitoare de formare
a corpului profesoral etc.
Printre rezultatele cele mai elocvente, se menționează:
• Pre-achizițiile informatice ale profesorilor, obținute cu ocazia formării inițiale sau continue (TIC, IAC etc.),
constituie un factor facilitator și predispozant al înscrierii învățământului într-o direcție la distanță;
• În intervalul menționat, s-a manifestat o pluralitate de experiențe didactice la distanță, de la soluții ad-hoc
până la cele profesioniste, de la un eclectism operațional până la unitate de viziune, acoperind în parte exigențele unei
formări de această natură, date fiind trecerea bruscă, integralitatea și ineditul acestei experiențe de predare-învățare;
• Indiferent de performanțele cadrului tehnic, de abilitățile profesorilor, de gradul de adaptare a conținuturilor
la noul context, procesul de predare, învățare, evaluare este diminuat, pierde din consistență, calitate, naturalitate;
• Succesul învățământului la distanță este o rezultantă a unui efort colaborativ dintre cadru didactic,
informatician, inginer de sistem, manager școlar, performativitatea rețelei de comunicare etc. și nu un atribut exclusiv al
profesorului;
 • Derularea unor programe de formare continuă, focalizate pe formarea de abilități de acest tip, amplifică
capacitățile profesorilor de a face față solicitărilor predării online (cum ar fi, de pildă, CRED, aflat încă în derulare, sau
programul eTwinning, promovat de Comisia Europeană, în care cadrele didactice din mediul rural și din urban au
folosit un instrument pentru a deschide curriculumul către nonformal, către transdisciplinar și interdisciplinar, către
activități colaborative la distanță cu elevi și profesori din alte țări etc.);
• Nu toate dimensiunile educației pot fi acoperite prin noua formulă: au de suferit aspectul relațional,
dimensiunea cooperativă, realizarea obiectivă a evaluării și a feedback-ului, monitorizarea și stimularea performanțelor,
individualizarea și personalizarea învățării;
• Referitor la conținutul educațional predat, fiind la începutul utilizării tehnologiei în educație, multe dintre
cadrele didactice demonstrează că tehnologia este considerată mai degrabă un intermediar, și nu un cadru de procesare
sau de prelucrare a informației didactice într-un nou format, operație ce presupune o serie de competențe suplimentare
de convertire și transcodate didactică;
• Prin educația „la distanță” mai degrabă se poate orienta procesul de auto-învățare la elevi, se pot discuta
consemne de lucru pentru acasă, se pot administra testări etc. decât să se realizeze predarea, în adevăratul sens al
cuvântului, a unor cunoștințe inedite, de procesare sau aplicare a teoriei în raport cu practica etc.;
• De asemenea, din perspectivă procesual-administrativă, este favorizat managementul instituțional (ședințe
online ale consiliului de administrație, de pildă), decât managementul clasei de elevi sau a procesului didactic de
învățare, care presupune alte condiții sau criterii de realizare; • Se manifestă diferențe de implementare a învățământului
la distanță pe diferite niveluri ale învățământului (cel mai permisiv fiind intervalul gimnazial), dar și funcție de
specificul conținutului disciplinelor;
• Printre experiențele ce se sub-înscriu educației la distanță se remarcă și programul gen Teleșcoală, ce s-a
dovedit o soluție bună pentru prima etapă, implementată rapid, focalizată pe nevoile elevilor din clasele gimnaziului și
liceului, și care înregistrează un așteptat trend calitativ (la TVR, pentru mai multe discipline științifice sau umaniste, și
la Trinitas TV, pentru Religie);
• Informatizarea „generalistă” a educației, prin formarea unor competențe digitale de primă instanță, nu este
suficientă pentru instaurarea unei formări virtuale; sunt necesare transformări la nivel de formare prin focalizări pentru
contexte gândite explicit în acest sens;
• Instrumentele informatice sau de tip software, utilizate în mod curent pentru comunicarea sincronă/asincronă
cu elevii, nu au fost proiectate direct în scopul realizării activităților didactice; unele solicitări din partea profesorilor
sugerează necesare calibrări, încă din start, ale unor echipamente sau programe, în perspectivă explicit didactică,
educațională;
• Nivelul de implicare al familiei/părinților crește simțitor, ceea ce obligă la acțiuni pe viitor de formare la
părinți a unor competente specifice, complementare cu cele ale profesorului (prin redefinirea acelei „școli a părinților”,
printr-o partajare realistă a rolurilor);
• Suspendarea întâlnirilor față-în-față oferă posibilitatea profesorilor și elevilor să se concentreze în mai mare
măsură pe rezumativ, pe esențial, pe structuri sau integrări de cunoștințe, decât pe conținuturi și elemente periferice,
cazuistici, exemplificări;
• Învățământul la distanță încearcă să acopere dimensiunea instructivă a formării, având mai puține virtuți de
educare și structurare a personalității, respectiv de formare a comportamentelor, atitudinilor, valorilor;
• Învățământul online, în percepția profesorilor, poate genera și efecte perverse, în sensul că potențează
fenomenul violentării psihologice dintre elevi ce se mută semnificativ din spațiul real către cel virtual;
 • Nu întreaga populație școlară dispune de tehnologia necesară, de accesul la sursele ce girează educația pe
baza noilor tehnologii și de abilitățile de uzanță respective; în plus, sistemul informatic național sau european poate
deveni inoperant, supraîncărcat, apărând riscul încetinirilor sau blocajelor conectivităților;
• Replierea cvasi-totală a educației pe traiectul online poate conduce la accentuarea decalajelor și la o nouă
distribuire a capitalului cultural pe axele urban-rural, elevi cu rezultate bune-elevi cu rezultate slabe la învățătură, mediu
familial favorizantmediu familial nefavorizant din punct de vedere al învățării autentice etc.;
• Învățământul online poate exclude categorii de elevi – cum ar fi copiii cu nevoi speciale, cu dificultăți de
învățare, ne-școlarizați, abandonați etc.;
• Învățarea virtuală devine mai costisitoare financiar și mai cronofagă din perspectiva pregătirii și livrării
acesteia, de către profesor, din perspectivă proiectivă, tehnică, didactică;
• Competențele strict academice și metodice nu sunt suficiente pentru un astfel de cadru de formare: profesorul
trebuie să preia și sarcini de consiliere de învățare, în unele situații chiar de consiliere psihopedagogică, personală
ajutând elevii să adopte strategii meta-cognitive, de auto-observare și auto-conducere atât în raport cu învățarea propriu-
zisă, cât și raportarea/ asumarea/ susținerea unei realități date;
• Profesorii sugerează că pregătirea lor trebuie orientată în viitor nu numai spre conținuturile de învățare, ci și
spre noile tehnologii în perspectiva integrării acestora, în cunoștință de cauză și cu folos, în procesul de învățare.
Cercetarea evidențiază și o serie de sfidări sau de dileme ce trebuie să stea în atenția celor care vor regândi pe
viitor sistemul național de instruire: care va fi partajul dintre educația tradițională și cea la distanță chiar și în timpurile
normale (avându-se în vedere că unele tipuri de activități pot fi „mutate” formal în regim online), care va fi raportul
dintre unificare/centralizare și diversificare/flexibilizare a modalităților tehnice de realizare a învățământului la distanță
(se va viza o platformă unică, anume concepută, gestionată de MEC, sau se va lăsa la alegerea instituției de
bază/profesorilor de a le identifica și utiliza aceste căi tehnice?), care este încărcarea optimă de natură tehnologică o
procesului educațional astfel încât să nu se ajungă la focalizarea pe tehnologie în dauna conținutului, la efecte colaterale
sau perverse; care vor fi atribuțiile și cum se vor responsabiliza diverșii factori care vor conlucra pentru o bună
implementare a învățământului la distanță (profesori, părinți, comunitate locală, decidenți operaționali, instanțe politice
etc.).
Perioada actuală relevă aspecte problematice ale sistemelor de învățământ, în care accesul echitabil la educație
(de calitate) pare să prevaleze ca direcție prioritară pentru ameliorare (Schleicher, 2020)3 . Așa cum ne indică
rezultatele cercetării de față, și sistemul de învățământ românesc are câteva puncte nevralgice pe care situația
suspendării cursurilor în clasă pare să le accentueze.
Sunt necesare studii suplimentare pentru a identifica nevoile și practicile elevilor care nu au beneficiat de
activități organizate de profesori pe perioada suspendării cursurilor, cât și pentru a identifica modele funcționale prin
care părinții, voluntarii sau alte resurse din comunitatea locală sau extinsă pot contribui la realizarea educației în astfel
de perioade.

 ȘCOALA ONLINE. ELEMENTE PENTRU INOVAREA EDUCAȚIEI, Raport de cercetare evaluativă,

București, Mai 2020, Editura universității din București
 www.psih.uaic.ro