1

Insula
de
Mihail Sebastian
continuare
de
Andrei Cotarcea

email: ancota@oo.com
tel: 0723305875
 2

Actul III
Scena 1
MANUEL, NADIA şi spre final BOBY
NADIA: Ştii… mă gândeam că până la urmă am avut noroc.
MANUEL: Noroc? Cu ce?
NADIA: Eh, mă gândeam aşa… că am avut noroc că v-am întâlnit… adică ne avem unul pe
altul. Asta ne-a ajutat mult. Nu ştiu cum ar fi fost fără voi doi. Nu ştiu cum am fi rezistat.
MANUEL: Mda, poate că aşa e, dar… Poate fi si asta un noroc. Norocul naufragiatului.
Un fel de Robinson Crusoe. He, he, he! Ne lipsesc bananele și nucile de cocos. În rest… ce să
zic? E bine. Mare baftă pe noi. Ferească Dumnezeu de mai rău!
NADIA: He, he, he! Vezi! Exact despre asta vorbeam. Ce ne-am fi făcut fără umorul tău,
Manuel? Dar ce persoană agreabilă ai fi putut fi dacă nu ai fi atât de ursuz. De fapt cred ca ești
sarcastic și faci pe durul doar ca să nu arăți că ai un suflet bun și sensibil.
MANUEL: Iar tu, Nadia cred că râzi mai mult ca să nu-ţi auzi ghiorăitul maţelor.
NADIA: Vezi? Acum mă superi. Asta n-a sunat prea frumos.
MANUEL: Ştiu, dar mai mult de atât nu pot şi trebuie să te fac să mă urăşti.
NADIA: De la ce am plecat şi la ce am ajuns? De ce să te urăsc? Nu vreau să te urăsc. N-am
niciun motiv. Ba dimpotrivă, te iubesc. Vă iubesc pe amândoi la fel. Cum am rezista aici dacă nu
ne-am iubi? De ce te-aş urî?
MANUEL: Trebuie să mă urăşti, doar asta ne mai poate salva.
NADIA: Nu înţeleg. Manuel, cei cu tine? Stai jos. Să-ţi aduc... ceva?
MANUEL: N-am nevoie de nimic. Tu nu înţelegi? Unul dintre noi trebuie să se sacrifice şi acela
voi fi eu.
NADIA: Să se sacrifice? Ce tot vorbeşti? Pentru ce să se sacrifice? Manuel, tu nu eşti bine. Nu,
nu. Nu eşti bine de loc. Mă duc până jos la proprietăreasă să cer o aspirină.
MANUEL: Las-o-n mă-să de proprietăreasă şi de aspirină şi de...
NADIA: Manuel! Încetează! Mă sperii. Nu eşti tu. Nu eşti tu omul bun pe care-l iubesc. Eşti
altul. Cine eşti, Manuel?
 3

MANUEL: Ah. Asta mă întreb şi eu. Nici eu nu mai ştiu. Auzi? Avem cumva un cleşte sau un
patent, ceva?
NADIA: Poate are proprietăreasa. La ce-ţi trebuie?
MANUEL: La nimic. Îmi trebuie mie. (Îşi verifică o măsea cu degetele)
NADIA: Ce-ţi trece prin cap?
MANUEL: Nu-i treaba ta. La ce-ţi mai trebuie dinţi dacă tot n-ai ce mesteca cu ei.
NADIA: Manuel. Ce-i cu tine?
MANUEL: E de aur. Ceva, ceva tot luam pe el şi atunci o să putem plăti chiria şi poate ne rămân
ceva bani şi pentru mancare.
NADIA: Glumeşti, nu?
MANUEL: Hai, mergi tu şi întreab-o pe proprietăreasă. Trebuie să aibă ea ceva. Măcar o daltă, o
rangă, ceva.
NADIA: Nu mă duc nicăieri. Iar tu ai face bine să încetezi cu prostiile. Astea nu sunt glume.
MANUEL: Păi ce, am zis eu că-s glume? Nu te duceai după aspirină?
NADIA: Gata. Ajunge!
MANUEL: Da' o batistă n-ai? Sau o cârpă? Parcă mi-alunecă degetele.
NADIA: Încetează!
Apare BOBY.
MANUEL: Ah, Boby! Bine ai venit, dragule. Mergi tu până jos la doamnă proprietăreasă şi vezi
dacă nu are ea un cleşte, un patent, un cherpedin, ceva.
BOBY: Un cherpe... ce?
NADIA: Nu te duci nicăieri. E nebun. Are halucinaţii. Crede că...?
MANUEL: E ca un patent aşa dar cu un cioc ca de papagal. Te duci?
NADIA: Manuel, te potoleşti?
MANUEL: Trebuie să mâncăm ceva, nu?
BOBY: Şi la ce-ţi trebuie cleștele? Vrei să desfaci vreo cutie de conserve? A. Stai că aveam eu
pe aici un...
MANUEL: Nu, nu! Uite aici! (arată în gură). Scoatem asta şi-o vindem. Cat crezi că luăm pe
ea?
BOBY: Aaa, păi... Ştiu şi eu. Ia să văd?
NADIA: Încetează şi tu! Nu scoateţi nimic, terminaţi odată.
 4

BOBY: Aaa, păi e... Cred că face câţiva...

NADIA: (Se uită în gura lui Manuel) Nici nu e de aur. Nu iei nimic pe ea.
MANUEL: Cum? Nu se poate! M-a înşelat? E cu neputinţă. Am plătit... N-are cum. E de aur.
NADIA: Nu e. E de tablă. (privire spre Boby). Spune-i şi tu!
BOBY: Aa... Păi, daaa...
MANUEL: Da, ce?
BOBY: Daaa, e deee...
MANUEL: De ce?
BOBY: De metal.
NADIA: Da'… ia stai! Boby?
BOBY: Da. Eu sunt. Ce vă uitaţi aşa?
NADIA: Dar... Ce-i cu tine? Arăţi de parcă...
BOBY: N-am nimic. Am…, am căzut din tren.
MANUEL: Din tren? Dar ce căutai tu în tren?
BOBY: Eh, astăzi... Astăzi am reuşit să vând câteva cravate...
NADIA: Ah. Bine, dar asta e o veste minunată. Înseamnă că putem să...
BOBY: Aşa ziceam şi eu, dar...
MANUEL: Dar, ce?
BOBY: Ştiţi? Am fost în Ruarica.
MANUEL: În Ruarica? Cum? Te-ai aventurat. Nu trebuia să rişti.
NADIA: Bine, dar e un cartier în care... în care ăştia ca noi nu prea au ce căuta.
BOBY: Nu am reuşit să ajung până acum acolo şi m-am gândit că...
MANUEL: Cine ştie ce putea să ţi se întâmple.
BOBY: Doar aşa am reuşit să le vând. Se pare că e locuit de oameni ceva mai înstăriţi. Şi totuşi
nu le-am vândut scump.
MANUEL: Cât ai luat? Putem cumpăra nişte cartofi? Poate şi o bucată de... slănină?
BOBY: Nu vă grăbiţi. Nu mai am nimic.
NADIA: Cum?
BOBY: Exact cum v-am spus. La întoarcere am luat trenul.
NADIA: Păi ai avut bani de bilet?
BOBY: Aș. Cine a zis că am avut bilet?
 5

MANUEL: Ai mers fără bilet? Păi pentru asta te puteau arunca din tren.
BOBY: Exact asta s-a şi-ntâmplat.
NADIA: Of, Doamne!
MANUEL: Măcar eşti bine?
BOBY: Mă simt minunat. De fapt nu mai simt nimic. Mă simt ca şi cum am căzut în… în
maşina de… tocat. Of, dar mai bine nu mă mai gândesc. Asta imi poate face mai mult rău
decât… Cand mă gândesc la maşina de tocat îmi vin în minte numai cârnaţi. Cârnaţi din aceia
suculenţi… Ah, nu ştiu ce-i cu mine. Mă simt… ciudat, mă simt…
MANUEL: Ai spus cârnaţi? Ai mâncat cârnaţi? De unde ai avut cârnaţi?
NADIA: Încetaţi odată! Acum visaţi cârnaţi? Omul ăsta a căzut din tren. E… pe jumatate mort,
are halucinaţii şi…Dezbracă-te! Lasă-mă să mă uit. Voi visaţi cârnaţi.
BOBY: Dar tu ce visezi, Nadia?
NADIA: Visez… În orice caz nu cârnaţi.
MANUEL: (îl examinează din priviri) Parcă nu curge sânge. Dacă nu curge sânge n-ai pentru ce
să-ţi faci griji. Ce ziceai de cârnaţi? Să dau eu o fugă la băcănie până te speli şi te schimbi?
BOBY: Pentru ce?
MANUEL: Păi... Mă gândeam că ţi-ar prinde bine o tocană de cartofi cu multă ceapă aşa cum îţi
place ţie, nu-i aşa Nadia? Poate găsesc şi nişte…cârnaţi sau măcar nişte slănină? Ce chestie. He,
he, he! Mi-aduc aminte, când eram la bancă îi detestam pe cei pe care îi vedeam mâncând
slănină. Mi s-a parut întotdeauna treapta cea mai de jos a... meniului. Adică... ce putea fi mai jos
de atât? Gheare de pui? Hm! Cred că astăzi ne-ar prinde bine chiar şi alea. În fine. Într-o zi au
venit doi muncitori să repare ceva... nu mai ştiu... se făcuse târziu şi s-au scuzat că nu au apucat
să mănânce şi ar dori să guste ceva până se usucă vopseaua pentru ca apoi să mai poată da odată.
A, da! Era ceva de vopsit. Sigur, le-am spus, şi ei şi-au desfacut pachetele şi s-au apucat să
mănânce. Pâine şi slănină. Mi s-a parut de neconceput. Am sunat secretara şi am întrebat dacă
mai avem ceva rămas de la prânz şi ea mi-a spus că ar mai fi ceva supă. I-am întrebat dacă nu ar
dori o supă caldă. Ei? Mi-au zâmbit. Mănânci calule ovăz? Secretara a venit cu două boluri de
supă aburinde. Le-a aşezat pe masa de consiliu şi a ieşit. I-am invitat să ia loc şi le-am urat poftă
bună. Mi-au mulţumit şi s-au aşezat la masă. S-au uitat mai întâi la supa din boluri (consome de
legume) apoi unul către celălalt. După care, ştiţi ce au făcut? Au tăiat slănina şi au pus-o în supă.
Oribil.
 6

BOBY: Cum? Ah, nu pot să cred că au făcut asta.

MANUEL: Acum înţelegi şi tu, nu?
BOBY: Dar e…, e de-a dreptul revoltător. Au stricat bunătate de slănină?
MANUEL: Eşti nemernic!
NADIA: Da, dar astfel, cu ajutorul consome-ului, slănina a mai avansat câteva locuri în
clasament.
BOBY: Doamne, ce aş mai fi râs, dar… ah, am un junghi în coaste şi… nu pot decât să zâmbesc.
MANUEL: De-a dreptul dizgraţios, dar revenind la ale noastre, ce ziceţi? Nu e o idee bună?
NADIA: Ce?
MANUEL: Să dau o fugă până la băcănie.
NADIA: A, cu siguranţă. Numai bine, până te întorci tu noi suntem gata şi apoi punem de tocană
imediat. Auzi, Manuel? Poate faci cumva să-ţi ajungă banii şi de un ardei şi câţiva căţei de
usturoi. Ştii că tocana...
BOBY: Încetaţi cu lista de cumpărături. Dacă cravatele nu se gătesc înseamnă că o să ne culcăm
flămănzi şi astăseară.
MANUEL: Păi nu ziceai că ai vândut...?
BOBY: Da. Am vândut, dar nu mai am niciun ban.
MANUEL: Cum? I-ai băut, scârnăvie. Să-mi dai cravatele înapoi, om de nimic ce eşti. Cum am
putut avea încredere. Te-ai îmbătat şi ai căzut din tren.
NADIA: Manuel!
BOBY: Am căzut din tren, dar nu m-am îmbătat. Îi aveam la mine. Pe toţi. M-au atacat exact
când mă ridicam de lângă şine.
MANUEL: Minţi, fiinţă infamă. Ah, pentru cine eram gata să-mi vând şi dinţii din gură.
NADIA: Manuel eşti nedrept.
MANUEL: Nedrept? Eu nedrept? Dar el? El cum e?
NADIA: Poate că aşa s-a întâmplat. Poate că ăsta e adevărul.
MANUEL: Cum? Cum poţi să-l crezi? Spune numai bazaconii. Uită-te la el! E un... Un
mincinos şi un om de nimic şi...
BOBY: Tot ce am reuşit să salvez sunt aceşti trei covrigi. (scoate din buzunar trei covrigi) De
fapt... doi şi jumatate. Mi-a fost foame şi am mâncat jumatate din al meu.
MANUEL: Covrigi? Ce covrigi? Păi nu spuneai că te-au atacat, că te-au tâlhărit?
 7

BOBY: Mi-au luat doar banii. Covrigii mi i-au aruncat înapoi. Să-i ştergeţi puţin. S-ar putea să
fie plini de praf.
MANUEL: Bine, dar... Covrigii? Asta înseamnă că...
BOBY: Da. I-am cumpărat din banii de pe cravate. Nu din toţi. Mi-au mai rămas. Erau calzi. Am
mâncat jumătate din al meu. Mi-era foame. Miroseau nemaipomenit. Miroseau a... a…
MANUEL: Cârnaţi?
BOBY: Nu!
MANUEL: A covrigi calzi?
BOBY: Exact! Ah, nu, nu asta voiam să spun. Miroseau a... miroseau a copilărie. Ştiţi? A fost o
senzaţie pe care nu credeam că o s-o mai trăiesc. Cred că am avut noroc că am avut bani la mine
şi am putut cumpăra, altfel cred că eram nevoit să-i fur şi poate ar fi iesit mai urât. Nu ştiu dacă
înţelegeţi, dar eram ca în transă. Eram convins că am să mor şi n-am să mai retrăiesc acele
timpuri. Poate că vi se pare ciudat dar... în cartierul nostru era o covrigărie...Pfff... Nu ştiu dacă
v-am mai povestit. Mama ne-a părăsit când eram mici. A fugit într-o noapte ploioasă cu un
taximetrist.
MANUEL: Și-a refăcut viaţa, cum s-ar zice.
BOBY: A, nu, nu au rămas împreună. Am aflat asta abia după mulți ani.
MANUEL: Cum aşa?
BOBY: Păi foarte simplu. Mama şi-a achitat cursa şi s-au despărțit. Ce să zic? Cred că a fost,
totuşi, una dintre relațiile ei de durată. Bunica locuia în alt oraș. La ea s-a dus în noaptea aia.
NADIA: Şi... de atunci...?
BOBY: Da. În dimineața următoare am plecat singur la școală. Pentru prima oară. Am trecut ca
în fiecare dimineață pe langă covrigărie, dar în dimineața aia...Pare atât de mult de atunci. Nu
ştiu ce m-a apucat. Nu ştiu de ce m-am gândit la covrigi, la copilarie şi apoi la... la moarte.
MANUEL: Se pare că e o temă din ce în ce mai prezentă.
BOBY: Mda.
NADIA: Am auzit că după moarte poţi să modelezi timpul.
MANUEL: Să modelezi timpul? Ce absurd. Cum ai putea face asta și la ce ți-ar folosi? Poate
că...
BOBY: Dar până atunci? Ce facem până atunci?
MANUEL: N-avem decât să așteptăm.
 8

NADIA: Ah, așteptarea asta ne omoară.

BOBY: Vezi cum se leagă totul?
NADIA: Voi, dacă ați putea s-o faceți acum, cum ați proceda?
MANUEL: Ce să facem?
NADIA: Timpul. Cum l-ați modela?
MANUEL: Ce înseamnă, mai precis, să modelezi timpul?
BOBY: Nadia trebuie să ştie.
NADIA: Manuel tu eşti cel mai... înțelept dintre noi. Tu trebuie să știi mai bine.
MANUEL: Ba tu, Nadia. Tu eşti artista. Voi artiștii aveți altă percepție. Voi cu imaginația
voastră sfidați toate legile fizicii.
BOBY: Eu... Cred că...
MANUEL: A, Boby. Ia spune tu!
BOBY: Eu cred... Ştiu că văgândiți că fotbaliștii nu au mai nimic în cap şi că...
MANUEL: Totuși.
BOBY: Da. Eu cred că e de-ajuns să-l poţi face să curgă aşa cum vrei tu.
NADIA: I-auzi!
MANUEL: Adică cum?
BOBY: Adică foarte simplu. Când eşti fericit îl faci să curgă încet, încet, aproape să stea pe loc.
Cand eşti în necaz sau în primejdie îl faci să curgă repede, să scapi.
MANUEL: Interesant.
NADIA: Ascultă, Boby! Dar dacă ai putea să faci asta acum, aici, cu noi trei, ce ai face?
BOBY: A, păi... Da... Pfff... Nu m-am gândit.
NADIA: Nu trebuie să te gândești prea mult. Prima idee contează întotdeauna. Ea arată ce simți
cu adevărat.
BOBY: Păi primul gând a fost că l-aș face să curgă mai repede, dar imediat m-am întrebat spre
ce?
MANUEL: Chiar, spre ce?
BOBY: Oare ce ne așteaptă?
NADIA: Vom reuși să scăpăm de aici vreodată?
BOBY: Poate că da. Până atunci poate face Nadia un ceai de zahar ars. Am să mănânc la cină
restul meu de covrig. Ar fi fost bună o tocană, dar...
 9

MANUEL: Deci ai cumpărat covrigi.

BOBY: Da!
MANUEL: Asta înseamnă că...?
NADIA: Că a spus adevarul. Chiar a vândut cravatele.
BOBY: Nu pe toate. Mai am. Mă duc şi mâine poate mai vând câteva.
MANUEL: Of, Doamne! Boby... Boby, te rog să mă ierți. Am fost un nemernic.
BOBY: Ba, nu. E ok. Oricine în locul tău...
MANUEL: Nu, nu chiar sunt un nemernic.
NADIA: Păi chiar eşti!
BOBY: Nadia!
NADIA: Ce-i? Ăsta-i adevărul.
MANUEL: Las-o. Are dreptate. Te rog să mă ierți!
BOBY: Bine. Te-am iertat. Nu trebuie să facem un capăt de țară din povestea asta. Se mai
întâmplă.
MANUEL: Se mai întâmplă, da, dar tu… tu ai...ai reuşit să vinzi, ai...ai vândut... Ai făcut rost de
bani pentru noi şi... Și ai căzut din tren şi...
BOBY: De fapt m-au aruncat.
NADIA: Te-au aruncat?
BOBY: Da. Conductorul mi-a zis că trebuie să cumpăr bilet sau să cobor.
NADIA: Şi?
BOBY: Păi dacă cumpăram bilet mă întorceam fără niciun ban.
MANUEL: Şi aşa?
BOBY: Tot fără niciun ban m-am întors, dar...
NADIA: Păi şi dacă nu ai cumpărat bilet te-a aruncat?
BOBY: Abia pornise. M-a ajutat să cobor, ca să zic aşa.
NADIA: Of, Doamne când o să se termine toate astea?
MANUEL: Mâine merg cu tine. N-are cum să ne arunce pe amândoi.
NADIA: Măi oameni buni voi nu sunteți în toate mințile? Dacă cheamă poliția şi vă arestează pe
amândoi? Eu ce mă fac?
MANUEL: Are dreptate. Dacă ne arestează?
 10

BOBY: Dacă ne arestează? Păi...dacă ne arestează... Auzi? Dacă ne arestează… Mă gândeam la

ceva.
MANUEL: La ce?
BOBY: Dacă... Să zicem că te arestează.
MANUEL: Pe mine? De ce să mă aresteze?
BOBY: Nu pe tine. Ziceam aşa…în general. Nu contează motivul. Să zicem furt sau că te-a prins
fără bilet sau orice altceva.
MANUEL: Așa.
BOBY: Și te țin acolo... Să zicem... câteva zile.
MANUEL: Da. Păi câteva zile tot te țin. Desigur.
BOBY: Păi, desigur, dar în zilele astea... cât stai acolo, ce faci tu… acolo?
MANUEL: Păi ce să faci? Te interoghează, te pun să dai declarații, cam astea. Până se
finalizează cercetările apoi dosarul e înaintat instanței care...
BOBY: Bine, bine, dar cum decurge o zi obișnuită acolo?
MANUEL: Păi... cum să decurgă? Habar n-am. N-am fost arestat niciodată, dar mă gândesc că...
probabil ca la armată: deșteptarea la ora 6:00. Ăștia se scoală devreme. E ca la armată, ţi-am zis.
Echiparea, îţi faci patul, faci înviorarea, vine masa şi apoi aștepți să te cheme la interogatoriu.
Poate dai şi o declarație, ştiu şi eu?
BOBY: Ia stai!
MANUEL: Ce-i?
BOBY: Ce ziceai că vine?
MANUEL: Ce vine?
BOBY: După înviorare ce vine?
MANUEL: Vine masa şi apoi aștepți să te cheme la...
BOBY: Hai, mai zi odată că-mi place.
MANUEL: Ce-ai măi omule te-ai lovit şi la cap când ai căzut din tren? Nadia! Ia verifică-l, are
ceva cucuie?
BOBY: Lasă ccuiele! Și la prânz? Dar seara? Ce vine?
MANUEL: Măi, omule ce tot spui acolo? Pfff… Nu se poaate! Trei mese pe zi. E cu neputinţă.
BOBY: Ei, ba uite că se poate. Și gratis. E datoria lor.
NADIA: Mai omeni buni ce vreți să spuneți?
 11

MANUEL: Vrem să spunem că trebuie să ne aresteze.

BOBY: Exact.
NADIA: Cine să vă aresteze?
MANUEL: Polițistul. Vorbim cu poliţistul să ne aresteze.
BOBY: Măcar câteva zile până ne mai punem pe picioare.
MANUEL: Chiar aşa. Măcar până ne punem pe picioare.
NADIA: Doamne, dar ce e cu voi astăzi?
MANUEL: Uită-te la el cum arată. Parcă a căzut din... tren.
NADIA: Nu sunteți normali.Şi eu ce o să mă fac aici singură?
BOBY: Nicio grijă. Vorbim să te aresteze şi pe tine, doar nu te lăsăm aşa... nearestată să faci
foamea pe aici.
NADIA: Eu nu mă las arestată sub nici un chip. Ăsta e un abuz. N-am făcut nmic.
BOBY: Să-ţi fie rusine!
MANUEL: Nu te teme găsim noi ceva şi pentru tine. (lui Boby) Du-te şi adu-l pe polițist. El
cunoaște legile. Ne găsește el ceva. Gata, s-a zis cu foamea. Începe o noua eră a huzurului și a
burților pline. Doamne, cum de nu ne-am gândit până acum.
BOBY: Ce proști. Păi nu era clar că ducând o viață cinstită n-ai cum să reziști?
MANUEL: Ha! Chiar. Ce proști!
BOBY: Ar trebui să mă duc să-l aduc pe polițist! Cum de nu ne-am gândit până acum?
MANUEL: Să merg cu tine? La cum arăți cine ştie ce o să creadă.
NADIA: Hei! Nu plecați nicăieri. Potoliți-vă cu prostiile. Nu o să iasă nimic bun din toate astea.
Am să încui ușa şi… şi am să înghit cheia. E gata ceaiul. Un covrig şi o cană de ceai o să vă
limpezească mințile.
MANUEL: Mda, poate că are dreptate.
BOBY: S-a zis cu festinul nostru.
MANUEL: Oricum meniul de pușcărie nu prea e pe gustul meu.
BOBY: Ți-e teama să nu te-ngrași?
MANUEL: Eh. Nu-i vorba de asta, dar după o anumită vârstă trebuie să fii foarte atent la ce
mănânci. Asta e covrigul meu?

HEBLU
 12

Scena 2

Dl. RICARDO, PROPRIETĂREASA.

Scena se petrece în același decor, delimitată de lumină.
Dl. RICARDO: Bună ziua, stimată doamnă! Domnul Manuel locuiește aici?
PROPRIETĂREASA: Cine?
Dl. RICARDO: Dl. Manuel, bancherul.
PROPRIETĂREASA: A, Manuel. Bancher? Ce bancher? Sărăntocul ăla bancher? Mira-m-aș.
N-a plătit chiria de mai bine de două luni. Despre ce bancher vorbeşti?
Dl. RICARDO: Chiria? Înțeleg. Totuși, unde-l pot găsi?
PROPRIETĂREASA: La mansardă. Locuiește cu încă doua ploșnițe. Cu toții nişte otrepe
mincinoase. Oricum mulți purici nu mai fac pe aici. Dacă nu plătesc chiria şi n-au cum s-o
plătească, la sfârșitul săptămânii zboarăăă. Fâl, fâl... Înțelegi? Zboară. He, he, he!
Dl. RICARDO: Hm. Nicio grijă, stimată doamnă. Dacă într-adevar dl. Manuel e chiriașul dvs.
atunci cu siguranţă cineva va zbura, dar mă tem că nu dumnealui va fi acela. Pe unde ziceați?
PROPRIETĂREASA: Sus, pe scară, la mansardă. Adică... Cum zici? Cine să zboare? Hei, ia
stai puţin! Cine...?
Dl. RICARDO: A. Încă ceva.
PROPRIETĂREASA: Ce-i?.
Dl. RICARDO: Cam cât vă datorează dl. Manuel?
PROPRIETĂREASA: A. Păi. Chiria pe două luni... plus...
Dl. RICARDO: (scoate câteva bancnote şi le numără) Asta credeți că acoperă toată datoria şi să
zicem... chiria pe o lună în avans?
PROPRIETĂREASA: A, aaa... Desigur, domnule. O... E...e suficient. Vă mulțumesc! Sunteți
un om de mare… onoare, nu ca sărăntotocii ăia...
 13

Dl. RICARDO: Haideți, stimată doamnă să lăsăm lucrurile aşa ca să rămânem prieteni. Nu
lăsați aceste considerații personale, ce sunt convins că nu au nicio bază reală, să umbrească o
frumoasă prietenie aflată abia la început.
PROPRIETĂREASA: Desigur, domnule, desigur... Cum spuneați că vă numiți?
Dl. RICARDO: Numele meu este Ricardo, doamnă.
PROPRIETĂREASA: Oh, Ricardo...?
Dl. RICARDO: Ricardo de Aragnia.
PROPRIETĂREASA: De Aragnia...?
Dl. RICARDO: Da, da, de Aragnia do Carmo Garido.
PROPRIETĂREASA: Oh, do Carmo Garido? Adică... Ricardo de Aragnia do Carmo Garido?
Dl. RICARDO: Exact, stimată doamnă, dar să nu credeți că toate aceste nume sunt ale mele.
PROPRIETĂREASA: A, nu? Dar ale cui?
Dl. RICARDO: O parte din ele le am de la soția mea.
PROPRIETĂREASA: Aaaa... Doamne sunt, sunt... Oh, n-am mai avut onoarea...
Dl. RICARDO: Oh, dar nu vă pierdeți cu firea, sunt un om obișnuit într-o ipostază neobișnuită.
Sau... poate invers? Cine ştie? În fine. Pe unde spuneați că pot ajunge la mansardă?
PROPRIETĂREASA: Ah, pe aici domnul meu, pe aici. Aaaa, doamna de Aragnia cred că e
foarte mândră de soțul dumneaei.
Dl. RICARDO: A, da. Foarte mândră. De asta puteți fi sigură. Din păcate a trecut ceva timp de
când nu ne mai putem bucura de prezența dumneaei.
PROPRIETĂREASA: Vai de mine! Dar cum aşa?
Dl. RICARDO: O boală necruțătoare căpătată în lungile noastre calatorii mi-au rapit-o poate
prea devreme. Era o femeie minunată, dar... iata-mă singur şi nevoit să port toate aceste nume.
De fapt, fie vorba între noi, o fac cu mândrie şi cu gândul la ea.
PROPRIETĂREASA: Oh. Ce frumos. Sunt sigură că v-a iubit mult.
Dl. RICARDO: Mult? Mă adora, mă diviniza. A vrut să-şi tatueze numele meu pe încheietura
mâinii în locul în care ții ceasul. Spunea mereu că ea nu are nevoie să ştie cât e ora. Îi e de ajuns
să priveasca în jur şi să mă vadă ca să se convingă că e ora potrivită.
PROPRIETĂREASA: Doamne, ce frumos! Potrivită...? Potrivită pentru…ce?
Dl. RICARDO: Pentru... orice.
PROPRIETĂREASA: Oh. Da’ chiar... Pentru orice.
 14

Dl. RICARDO: Îmi cer scuze, stimată doamnă, dar conversația cu dumneavoastră tinde să
devină atât de plăcută încâtmă poate face să uit motivul pentru care mă aflu aici.
PROPRIETĂREASA: Oh, dar care e acesta, dacă mi-e îngăduit să-ntreb?
Dl. RICARDO: Sigur, doamnă, dumneavoastră vă e îngăduit să întrebați, dar din păcate mie nu
mi-e îngăduit să vă răspund.
PROPRIETĂREASA: Oh, înţeleg. Atunci să vă conduc?
Dl. RICARDO: Sigur. Ar fi o idee foarte bună. A, încă ceva. Cam câ tcredeți că valorează locul
acesta? Vreau să spun... Casa aceasta.
PROPRIETĂREASA: Toată?
Dl. RICARDO: Toată. Inclusiv mansarda şi dependințele.
PROPRIETĂREASA: Domnule, dar ce vă trece prin cap?
Dl. RICARDO:Păi... Ştiu şi eu? Să o cumpar, de pildă.
PROPRIETĂREASA: Vai domnule, dar...
Dl. RICARDO: Nu acceptați bani lichizi? Înțeleg. Vă pot semna un cec.
PROPRIETĂREASA: Domnule, doar nu vă inchipuiți că... ? Eh. Se pare că nu prea sunteți de
pe aici şi să ştiţi că nu prea ați nimerit bine. Trăim vremuri foarte tulburi.
Dl. RICARDO: Ce vreti să spuneți?
PROPRIETĂREASA: Domnul meu. (Complice) Tranzacțiile imobiliare sunt interzise. Cine v-
a introdus înțară putea avea măcar atâta grijă să vă informeze.
Dl. RICARDO: Înțeleg.
PROPRIETĂREASA: Mă tem că nu prea înţelegeţi şi asta încă nu ar fi nimic, dar conform
ordinelor generalului eu sunt nevoită să raportez orice intrus ce mi se pare suspect.
Dl. RICARDO: Înțeleg că şi eu aş fi unul dintre aceia?
PROPRIETĂREASA: Ba, bine că nu. Plătiți cu bani peșin sume... ohoho, vă oferiți să
cumpărați o casă şi peste toate astea mai purtați şi atâtea nume… ciudate. Cum credeți că o să
reusiți să treceți neobservat?
Dl. RICARDO: Speram să reușesc, dar se pare că e destul de dificil. Poate că chiria pe încă o
lună în avans ar ajuta... Cumva?
PROPRIETĂREASA: Păi ştiu şi eu ce să zic? De obicei pe la ora asta agentul care raspunde de
cvartalul nostru își face rondul. Deseori intră să dea bună ziua şi...şi eu sunt obligată să raportez
orice suspect, aşa cum v-am mai spus. Sunt ordinele generalului, iar noi avem obligația…
 15

Dl. RICARDO: Oh. Atunci ce ziceți de trei luni în avans?

PROPRIETĂREASA: Da, dar să ştiţi că astea sunt ordinele generalului şi…da, cred că asta ar
mai ajuta un pic.
Dl. RICARDO: Cinci luni e ultima mea oferta. (scoate câteva bancnote şi le numară)
PROPRIETĂREASA: Oh. Asta cred că v-ar face aproape invizibil. Să mergem!
Dl. RICARDO: Dar cum ramane cu agentul?
PROPRIETĂREASA: Dă-l în mă-să. Un nesuferit. De acum nu aveţi de ce să vă mai faceți
griji. Să-l prind pe aici că-i rup picioarele. Parcă eu nu ştiu de ce vine?
Dl. RICARDO: De ce?
PROPRIETĂREASA: Eh. Îi face ochi dulci Nadiei, duduia de care vă spuneam că locuiește cu
Dl. Manuel. Dar n-are nicio șansă.
Dl. RICARDO: Păi cum aşa?
PROPRIETĂREASA: Da’ curios mai sunteți. O-ţi fi vreun detectiv sau…auu, păcatele mele…
doar nu o-ţi fi vreun spion adevărat?
Dl. RICARDO: Ok. Să lăsăm asta. Doar întrebam. Să mergem.

HEBLU

Scena 3

Dl. RICARDO, NADIA şi PROPRIETĂREASA (aceasta doar în primele minute)

Dl. Ricardo urcă la mansardă împreună cu proprietăreasa. Nadia îi întâmpină.
Dl. RICARDO: Bună ziua, domnişoară!
NADIA: Bună ziua, domnule, doamnă proprietăreasă!
PROPRIETĂREASA: Bună, fetiţo! Dumnealui îl caută pe dl. Manuel.
Dl. RICARDO: Numele meu este Ricardo de Aragnia şi îl caut pe dl. Manuel. Mi s-a spus că
aici îl pot găsi.
NADIA: Sigur, aici, dar nu acum. Nu e acasă. Trebuie să sosească.
PROPRIETĂREASA: Ei atunci eu vă las. Cu bine, domnule Ricardo şi când terminaţi aici
poate treceţi pe la mine. Mi-ar face mare plăcere să mai stăm de vorbă.
 16

Dl. RICARDO: Desigur, stimată doamnă. Plăcerea va fii numai a mea. Nu mai avem ocazia în
ziua de azi să întâlnim persoane atât de amabile şi fermecătoare la orice pas.
PROPRIETĂREASA: Vai, domnule Ricardo, dar sunteți de-a dreptul cuceritor.
Dl. RICARDO: Dar nu cu orișicine, stimată doamnă, nu cu orișicine.
PROPRIETĂREASA: Oh. Puteti să uitaţi de polițist.
Dl. RICARDO: Care polițist?
PROPRIETĂREASA: Ah, mai suntețişi amuzant.
Dl. RICARDO: Hahaha, cu bine, stimată doamnă. Ne revedem curând.
Proprietăreasa iese.
NADIA: Despre ce polițist vorbea doamna proprietăreasă?
Dl. RICARDO: N-are a face. Dumneaei mi-a garantat că sunt aproape invizibil.
NADIA: (Îl priveşte) N-aş zice.
Dl. RICARDO: Sunteți polițist?
NADIA: Nici pomeneală!
Dl. RICARDO: Se pare că e valabil doar pentru poliţişti. În fine. Să revenim. Aşa cum spuneam
sunt Ricardo de Aragnia şi îl caut pe dl. Manuel. Cu cine am onoarea?
NADIA: Ah, mă scuzati! Eu sunt Nadia.
Dl. RICARDO: Ah, încântat domnişoară Nadia. Şi spuneți că dl. Manuel trebuie să sosească?
NADIA: Sigur. Nu cred că mai întârzie mult. Cred că e prin port. Acum trebuie să sosească.
Dl. RICARDO: Îl pot aştepta aici?
NADIA: Desigur. Luaţi loc. Aş putea să ştiu în ce problemă îl căutaţi pe dl. Manuel?
Dl. RICARDO: Desigur, domnişoară, dar eu aş putea să ştiu în ce calitate mă întrebați asta?
NADIA: Hm. Păi să spunem că în calitate de... Eh, mai bine lăsați. Toate la timpul lor.
Dl. RICARDO:Aşa mă gândeam şi eu.
NADIA: Totuși, aşa... de dragul conversației, îl cunoașteți de mult pe dl. Manuel?
Dl. RICARDO: Interesantă întrebare. Ca să fiu sincer trebuie să vă mărturisesc că nu-l cunosc
chiar deloc. Nu l-am întâlnit în viaţa mea, dar... Şi…, asta doar ca să fiu sincer până la capat,
trebuie să recunosc că îl caut de ceva vreme şi imi doresc tare mult să-l întâlnesc. De fapt asta e
cea mai mare dorinţă a mea în acest moment. Să-l găsesc şi s-o ştregem cât mai repede de aici.
Nu ştiu cum să vă spun, dar parcă nimic nu e cum ar trebui să fie în aceste locuri. Totul pare
ciudat şi oamenii, oamenii sunt atât de stranii. Nu vi se pare? De fapt... Să mă iertaţi, dar
 17

probabil că v-ați obişnuit. Poate dacă am avea ceva timp mi-ați putea explica ce se întâmplă aici,
de fapt. Sunteți de pe aici, cunoașteți... Adică sunteți familiarizată cu toate aceste..,
NADIA: Mă tem, stimate domn, că nici eu nu am reuşit să înţeleg pe deplin şi cu atât mai puţin
să mă obişnuiesc cu toate aceste ciudăţenii. Încerc doar să nu las să mă afecteze prea mult, dar vă
mărturisesc că uneori e greu. E foarte greu. Aproape imposibil, dar poate că ne-am obişnuit şi cu
asta. Nici nu vă inchipuiti cu ce se poate obişnui omul.
Dl. RICARDO: Oh. Nici nu vreau să-mi imaginez şi sper din tot sufletul să nu fiu nevoit s-o
fac.
NADIA: Aş putea să vă servesc cu ceva?
Dl. RICARDO: Vă mulțumesc foarte mult, domnişoară, dar sunt bine.
NADIA: De fapt întrebarea mea era pur formală. Din păcate nu prea am cu ce să vă servesc aşa
că raspunsul dvs. nu poate decât să mă bucure.
Dl. RICARDO: Ah. Înțeleg.
NADIA: Mă tem că nu înţelegeţi, dar poate că e mai bine aşa
Dl. RICARDO: Credeţi că dl. Manuel mai întârzie?
NADIA: Nu, nu cred. Dar cred că chiar sunteți nerăbdător să-l întâlniţi. Nu ştiu, dar…parcă
presimt că... că nu o să se întâmple nimic bun.
Dl. RICARDO: Oh, din punctul ăsta de vedere vă asigur că nu aveţi de ce vă teme. Nu cred că o
să dureze mult. Dacă persoana pe care o așteptăm acum se întâmplăsă fie una şi aceeaşi cu cea pe
care o caut eu, lucrurile sunt pe cât se poate de simple.
NADIA: Mă tem că nu înţeleg şi asta mă face să mă simt şi mai...
Dl. RICARDO: Dar nu aveţi de ce să vă faceti griji, vă asigur. Uitaţi. Păreţi, totuşi o persoană
de încredere şi mai mult de cât atât, dacă şi dl. Manuel v-a acordat încrederea dumnealui...
Înțeleg că locuiţi împreună.
NADIA: Fireşte, împreună cu el şi cu... Mă rog poate că o să vi se pară oarecum ciudat... Cu încă
un domn, Boby. Probabil că o să-l cunoașteți şi pe dumnealui. Trebuie, de asemenea, să
sosească.
Dl. RICARDO: Înțeleg.
NADIA: Mă indoiesc.
Dl. RICARDO: Vă cred. Am şi eu limitele mele.
NADIA: Tot ce se poate.
 18

Dl. RICARDO: În fine. Spuneam că îndată ce îl voi întâlni pe cel pe care îl caut de atâta timp, şi
sper din tot sufletul ca el să fie pentru că sincer am cam ajuns la capatul puterilor, lucrurile se vor
desfăşura cu repeziciune şi fără mare complicaţie. Bagajele şi... valea.
NADIA: Adică cum...valea?
Dl. RICARDO: Valea. Tule-o. Cărel poteca.
NADIA: Mă tem că nu înţeleg.
Dl. RICARDO: P-aci ţi-e drumul, ar fi mai clar?
NADIA: Nu prea.
Dl. RICARDO: Hmmm...
Apare MANUEL.
MANUEL: Bună ziua, scumpa mea Nadia! Am o veste minunată. Ştii şcoala din capul străzii.
Astăzi am trecut pe acolo şi...
NADIA: Ah, bună ziua, Manuel! Domnul te aşteaptă de ceva timp.
MANUEL: Pe mine?
DL. RICARDO: Bună ziua, domnule!
MANUEL: Bună ziua! Cu cine am onoarea?
DL. RICARDO: Sunt Ricardo de Aragnia, detectiv particular.
MANUEL: Detectiv particular? Dar noi...
DL. RICARDO: Oh! Nu vă temeţi domnule, ba aş putea să spun că puteți fii chiar fericit. Putem
avea o discuţie între patru ochi?
MANUEL: Ah, nicio grijă. Nu avem secrete. Împărţim totul. Nu-i aşa, Nadia?
NADIA: Aşa e. Împărțim totul, numai că… nu prea avem multe de împărţit. Cred că sună puțin
paradoxal.
DL. RICARDO: Cred... Cred că nu prea înţeleg.
MANUEL: N-are a face. Continuaţi! Ce spuneaţi? Că ar trebui să fiu fericit? Dar chiar sunt
fericit.
DL. RICARDO: Da, De altfel şi eu sunt fericit că vă întâlnesc.
MANUEL: Ce bine! Nadia, tu nu eşti fericită?
NADIA: Păi dacă tu eşti fericit…atunci..
 19

DL. RICARDO: Perfect! Toată lumea e fericită. Totuși… nu cred că vă imaginaţi de cât timp vă
caut. Mă aflu aici în calitate de trimis al băncii, iar sarcina mea este să vă recuperez şi să vă aduc
în siguranţă acasă.
MANUEL: Oh, dar asta chiar e o veste bună. Vezi, Nadia! Două veşti bune în acelaşi moment.
NADIA: Pe a dumnealui am auzit-o. S-o auzim şi pe a ta.
MANUEL: Dar ţi-am spus-o când am intrat. E un post liber de îngrijitor la şcoală. De fapt nu
mai e liber. S-a ocupat astăzi.
NADIA: Aşa, şi?
MANUEL: Şi. De mâine încep lucrul. Ce e aşa greu de înţeles. Mâine încep lucrul. Trebuie să
mă pregătesc. Ar trebui să... Cămaşa mea... Aia, ştii tu. Şi cravata.
NADIA: Ce cravată?
MANUEL: Ei, ce cravata? O cravată… asortată. Doar nu o să mă prezint în prima zi de serviciu
fără cravată.
NADIA: Toate cravatele tale sunt la Boby. Mă rog, ce a mai rămas din ele. Ştii foarte bine că
încearcă să le vândă de atâta timp.
MANUEL: Doar nu vrei să spui că tocmai astăzi mi-a vândut toate cravatele şi mâine... A, aşa
ceva... E cu neputinţă!
DL. RICARDO: Domnule, spuneam că sunt trimisul bancii...
MANUEL: Imediat, imediat... Discutam numaidecât despre toate. O să le luăm pe rând.
Doamne, Dumnezeule tot ce-ţi cer e să nu fi vândut tocmai azi toate cravatele. Hai una, două, dar
nu toate. Ah, asta ar fi culmea, ar fi chiar o nenorocire, ar fi... Nadia, scumpo, îţi dai seama? Un
post de îngrijitor... Poate în câteva luni sau un an se eliberează postul de administrator. Ştii,
domnul Fernando, îl cunosti…
NADIA: Domnul Fernando nu e cel ce-i tot face vizite proprietăresei?
MANUEL: Chiar el. Să fi văzut ce faţă a făcut când m-a văzut. Cred că m-a recunoscut. De fapt
sunt sigur… Ia stai! Cred că… În fine, nu contează. A fost un concurs. Nu cred să fi avut vreo
importanţă că eu sunt la curent cu relaţia dintre el şi proprietăresă.
DL. RICARDO: Proprietăreasa are o relație?
MANUEL: O cunoașteți?
DL. RICARDO: Oarecum. N-are a face.
MANUEL: Ce ziceam?
 20

NADIA: De Fernando.
MANUEL: A, da Fernando... Adică…Oricum în scurt timp el cred că se pensionează. Cam cât
crezi că mai are până la pensie?
NADIA: A, păi... Ştiu şi eu? Să tot... Dar... Nu cred că mai are mult. Cred că ai dreptate. Trebuia
să iasă de mult. Dar... Auzi, Manuel? Ce ar fi dacă s-ar elibera un post de suplinitoare la catedra
de desen? Ei?
MANUEL: Vai, Nadia! Ce idee... Super! Mâine am să mă interesez negreşit. Doamne ce față o
să faca Boby când o auzi...ah, şi chiria... Abia aştept să-i văd faţa matracurcii când o să-i dau
toţi... ba, nu, o să-i arunc în faţă toţi banii de chirie. Şi o să-i cer şi apă caldă şi... şi câte un ceai
pe zi pentru fiecare dintre noi. Da, da.
DL. RICARDO: Mă tem că nu veţi putea savura acest moment.
MANUEL: Cum? De ce?
DL. RICARDO: Chiria e plătită.
MANUEL: Ce spui?
DL. RICARDO: Spuneam că chiria e plătită. Tocmai am achitat doamnei întreaga restanţă şi
avansul pe o lună, cu toate că... Nu cred că o să mai rămâneți mai mult de câteva ore. N-ar trebui
să dureze cu bagajele.
MANUEL: Dar cine eşti dumneata, domnule ca să-mi răpeşti această... această imensă plăcere?
A? Cine, cine?
DL. RICARDO: Domnule, Manuel! Nu ştiu dacă m-am făcut înţeles. Sunt trimis de...
MANUEL: Da, da, am înţeles. De Bancă şi trebuie să mă recuperaţi şi să mă duceţi în siguranţă
acasă. Şi totuşi. Asta nu vă dă dreptul să interveniţi atât de brutal în...înviaţa mea... A noastră şi,
şi să...să...
NADIA: Ce spune? Manuel, ce spune omul ăsta?
MANUEL: Stai puţin! Ce spuneaţi, stimate domn?
DL. RICARDO: Spuneam că sunt...
MANUEL: Oh. Am înţeles. Dar... dar nu pot pleca nicăieri. Mâine încep. E prima mea zi de
serviciu, n-am cum să lipsesc. Nu se poate. E cu neputinţă. Nadia, tu ce parere ai? Pot eu să
lipsesc din prima zi?
NADIA: A, păi... Manuel, scumpule, dragul meu, iubitul meu nu vrei tu să te linişteşti puţin şi să
te concentrezi? Domnul spune că a venit să te ia acasă...
 21

MANUEL: Am înţeles asta. Doar nu sunt idiot. Am fost director de bancă, pentru numele lui
Dumnezeu, de ce mă iau toţi de fraier? Atâta lucru pot să înţeleg, dar şi voi trebuie să înţelegeţi
că şi eu mi-am dat cuvântul faţă de oamenii ăia. Am o răspundere de acuma. Nu mai sunt aşa ...
de capul meu. Nu-i pot dezamăgi. Întelegeţi, nu? Ce o să zică domnul Fernando? Şi în plus, nu
vă imaginaţi ce greu mi-a fost să obţin postul. Nu am fost singur. Ştiu că acum vă gândiți că
administratorul fiindcă mă cunoştea… Dar au mai fost 5 candidați. A fost un concurs. O luptă.
Strânsă, nu aşa... Nici nu ştiţi ce greu a fost. Dar am reuşit. M-au acceptat. Mâine încep. Dacă
nici asta nu e o veste bună atunci care mai e?
NADIA: Poate vestea că domnul a venit să te ia acasă?
MANUEL: Să mă ia acasă. Da. Dar ce să fac eu acasă? Şi tu? Tu ce o să faci? Să rămâi aici
singură? Cu Boby? A, asta nu. Exculs. Imposibil. N-are cum. Am o responsabilitate faţă de tine.
Faţă de voi. Nu vă pot lăsa aşa... Pe amândoi aici în... Nu. Nici vorbă de aşa ceva.
Linişte.
MANUEL: Bine! Am înţeles. O să mă gândesc.
NADIA: Slavă Domnului!
DL. RICARDO: Domnule Manuel, îndrăznesc să vă atrag atenţia că timpul nu curge în favoarea
noastră. Aranjamentele sunt făcute. Mâine seară ar trebui să iesim din ţară. Mă tem că dacă
întârziem sau nu reuşim să ne sincronizăm cu legăturile noastre toate şansele de reuşită se vor
spulbera. Nu vă supăraţi, dar e imperios necesar să vă mobilizaţi acum. Nu vă imaginaţi cât am
riscat ca să pot ajunge aici şi mai ales cât riscăm dacă mai întârziem câtuşi de puţin.
MANUEL: Bine, bine! Nu trebuie să vă enervaţi.
DL. RICARDO: Nu mă enervez, dar…
MANUEL: (către Nadia) Nadia, scumpa mea. Mergi tu până jos la doamna proprietăreasă şi
vezi în ce ape se scaldă. Trebuie să ne asiguram că nici prin cap nu-i trece ce se pune la cale aici.
NADIA: Păi şi ce…?
MANUEL: Nu ştiu. Găseşti tu ceva.
NADIA: Ok Am să-i cer o linguriţă de ceai cu împrumut. Asta nu ar trebui să-i dea nimic de
bănuit. De fapt nici nu cred că o să-mi dea, dar…
DL. RICARDO: Nu cred că aveţi de ce săvă faceti griji în privinţa proprietăresei.
MANUEL: Oh, stimate domn, nu cred că ştiţi cu cine aveţi de a face. Nu cred că exista o fiinţă
mai rea şi mai veninoasă. Dar ia staţi! Aţi cunoscut-o?
 22

DL. RICARDO: Desigur. Şi mi-a făcut o impresie foarte bună. Ba mai mult de cât atât. Am
găsit la dumneaei toată înţelegerea şi cooperarea. M-a asigurat că sunt aproape invizibil…
NADIA: Aşa e. Au venit împreună înainte să apari tu.
MANUEL: Invizibil? Asta ce mai e?
NADIA: A, nu te teme. Doar pentru poliţişti.
MANUEL: Mie mi se pare cât se poate de vizibil.
DL. RICARDO ş iNADIA: (sincron) Eşti polițist?
MANUEL: Fereacă sfântul!
DL. RICARDO şi NADIA: (sincron) Păi vezi?
MANUEL: Nu mai înţeleg nimic.
DL. RICARDO: Nu contează. Haideţi să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Eu zic să începeţi
să vă strângeţi lucrurile. Vă recomand o mică valijoară cu strictul necesar. Mai mult s-ar putea să
vă încurce. Dacă reuşim să ne îmbarcăm, şi sper asta din tot sufletul, la bord nu o să vă lipsească
absolut nimic, iar călătoria până în patrie va fi o croazieră de plăcere. Dar până acolo mai avem
un hop. Să încercăm să…
MANUEL: Dar portul e la doi paşi. Nu facem mai mult de 10 minute pe jos, hai…15.
DL. RICARDO: Nu ne vom îmbarca de aici. Aveţi toată încrederea că toate aranjamentele pe
care le-am făcut ne vor ajuta să ajungem acasă în siguranţă.
NADIA: Atunci să mai merg la proprietăreasă?
MANUEL: Da!
DL. RICARDO: Nu!
NADIA: Ok. Până vă hotărâţi eu am plecat. Nu lipsesc mult.
Nadia iese.

HEBLU

Scena 4

BOBY şi AGENTUL
AGENTUL: Asculta tinere! Am impresia că-ţi baţi joc de mine. De ce m-ai adus aici?
 23

BOBY: Cum? Nici vorbă. Vreau să arestezi pe cineva.

AGENTUL: Cum? De ce?
BOBY: Ei, asta chiar nu ştiu. Dumneata trebuie să ştii, că doar te pricepi la legi. Nu aşa spuneai?
AGENTUL: Sigur… mă pricep, dar nu prea pricep…
BOBY: Atunci îi gaseşti dumneata ceva. E simplu.
AGENTUL: Am impresia că vrei să-mi faci o farsă şi asta s-ar putea să te coste. Poate că nu ştii
cu cine te pui. Ce ar fi dacă te-aş aresta chiar pe dumneata. Poate aşa o să-ţi piară cheful de
glume.
BOBY: A, bună idee!
AGENTUL: Mai, baiete… eu atât îţi spun, bagă-ţi mințile-n cap că cu legea nu-i de glumit.
BOBY: Dar nu e nicio glumă. E cât se poate de serios.
AGENTUL: Uite ce e! Eu o să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic pentru că dacă te iau în
serios n-o să iasă bine de loc. Am plecat şi pace bună! Şi ai grijă, de data asta te iert, dar dacă se
mai repetă… (dă să plece)
BOBY: Stai, măi omule că nu e nicio glumă. Uite! Am ajuns!

Scena 6

NADIA, BOBY, MANUEL, DL.RICARDO, AGENTUL, PROPRIETĂREASA

MANUEL: Domnule Ricardo am o rugăminte.
Dl. RICARDO: Sigur, domnule. La dispoziţia dvs. Pentru asta mă aflu aici.
MANUEL: Da, înţeleg!
Dl. RICARDO: Despre ce e vorba? Conducerea băncii m-a mandatat să fac orice e posibil să vă
recuperez.
MANUEL: Înțeleg. Domnule Ricardo... Cum să spun...? Aş vrea să vă rog ceva...
Dl. RICARDO: Orice. Pentru asta sunt aici.
MANUEL: Sigur. Am înţeles. Domnule Ricardo, uitaţi cum stau lucrurile.. Aş vrea să vă rog...
Dl. RICARDO: Da?
MANUEL: Aş vrea să vă rog să plecaţi. Să presupunem că nu m-ați găsit.
 24

Dl. RICARDO: Bine, dar...

MANUEL: Aţi ajuns cu dificultate aici?
Dl. RICARDO: Oh, numai eu ştiu prin ce am trecut, dar... nu înţeleg.
MANUEL: Nici nu trebuie. De fapt... Ca să vă spun sincer, nici eu. Ştiţi, mă tot gândesc la ce
urmează să se întâmple.
DL. RICARDO: Nimic deosebit. Vă faceţi bagajele şi plecăm. Cu cât mai repede cu atât mai
bine.
MANUEL: Nu, nu la asta mă refeream. Ce o să se întâmple dacă voi pleca? Mi-ați spus că
trebuie să mă duceţi acasă.
DL. RICARDO: Exact. De asta mă aflu aici.
MANUEL: Da, dar cu ce preţ?
DL. RICARDO: Preţ? Habar n-am. Cu siguranţă nu unul foarte mic. Au fost ceva cheltuieli
până acum şi probabil că vor mai fi şi de acum încolo, însă astea nu sunt probleme de natura să
ne abată de la scopul nostru. Sarcina mea e să vă duc acasă indiferent de costuri.
MANUEL: Ştiţi, vine o vreme când ar trebui să ne întrebăm ce rămâne în urma noastră. Fie că
murim, fie că plecăm… A pleca înseamnă a muri un pic, nu-i așa? Parcă aşa spunea cineva.
DL. RICARDO: Să nu o luăm chiar în tragic. Până una alta n-a murit nimeni, slavă Domnului.
MANUEL: E adevărat, dar pentru cei ce vor rămâne eu voi fi ca şi mort. Trebuie să mă gândesc
bine ce las în urma mea. Sincer să fiu în acest moment nu prea ştiu dacă vreau să plec. Dacă
vreau să mă intorc acasă. În fond şi la urma urmei a trecut atâta timp. Sunt sigur că multe nu mai
sunt aşa cum le ştiam.
DL. RICARDO: De asta puteți fi sigur, dar nu cred că ăsta ar fi un motiv să nu vă întoarceţi. O
să vă obisnuiţi cu toate aşa cum, probabil v-ați obişnuitşi aici. Dacă vreți vă pot ajuta la bagaje.
N-aş vrea să întârziem prea mult. Timpul nu curge în favoarea noastră.
MANUEL: Multumesc! Dar nu cred că o să fie nevoie. Hotărârea mea e luată. Poftim! (îi dă un
plic) Ai grijă de asta! Pune-o bine undeva să n-o rătăcești.
DL. RICARDO: Ce-i asta?
MANUEL: O scrisoare către bancă. Toate instrucțiunile mele sunt acolo. Mergi cu ea la cei care
te-au trimis si-ți garantez ca nu vei avea probleme.
DL. RICARDO: Înțeleg, dar...
Intră Boby cu Agentul.
 25

BOBY: Uite! (arata spre Manuel) La dânsul mă gândeam.

AGENTUL: Bună seara, domnilor! Îmi cer scuze, dar băiatul ăsta o ţine una şi bună că trebuie
să arestez pe cineva. Aveti cunoştiinţă despre ce e vorba?
MANUEL: Boby, ce…?
BOBY: N-ai grijă, am aranjat. Domnul e foarte amabil şi ne poate aresta imediat. A,văd că te-ai
apucat deja să-ţi faci bagajele. Perfect! (către polițist) Numai o clipă să-mi adun şi eu câteva
lucruri. (către Manuel) Să nu-ţi uiţi lingura!
MANUEL: Boby… cum? Păi nu ramasese că…?
BOBY: Prostii. Cai verzi pe pereti. Principii, morală? Vax. Cu astea mori de foame.
BOBY: Hai! Sau… Te-ai răzgândit, nu-iaşa?
MANUEL: A, nu, dar… Ştii… domnul…
DL. RICARDO: Ricardo. Ricardo de Aragnia, încântat!
BOBY: Ah, eu sunt Boby. Îmi cer scuze, dar suntem puţin pe fugă. Domnul polițist tocmai
urmează să ne aresteze şi n-aş vrea să-l facem să aștepte. Fie vorba între noi… abia l-am convins
să…
DL. RICARDO: A, sigur, sigur, vedeți-vă de treabă.
BOBY: Ah. Unde mi-am pus…? (complice către dl. Ricardo) Auziți? Dacă doriţi pot vorbi să vă
aresteze şi pe dumneavoastră.
DL. RICARDO: E cumva oferta zilei?
BOBY: A, nu, dar mă gândeam că dacă tot e aici domnul polițist… Nu ştiţi cât de greu l-am
convins.
DL. RICARDO: Înțeleg, dar mă tem că voi fi nevoit să vă refuz. Mulțumesc, oricum! Sunt bine!
BOBY: Sigur?
DL. RICARDO: Sigur, sigur!
BOBY: Să nu vă pară rău. Ştiţi, după aia…
DL. RICARDO: Nicio grijă. Vă rog să nu vă deranjaţi pentru mine. Eu cu domnul Manuel am
treabă. Pe dumneavoastră vă poate aresta liniștit. După aia noi ne vedem de treaba noastră.
MANUEL: Da. domnul a veni să mă…
BOBY: Să te… ce?
MANUEL: (priveste spre dl Ricardo) Să mă ia…a…
BOBY: Nu… se… poate!
 26

MANUEL: Ah, ba uite că se poate şi…tocmai ne gândeam…

BOBY: Ah, de ce nu mi-ai spus? Doamne ce muncă de lamurire am dus cu omul ăsta. Până
acum nu scapam de el şi când îl rog să ne aresteze se codește. Cică să mai ai încredere în
autorităţi. Dar… ia stai! Dumnealui de ce nu e în uniformă?
MANUEL: Ce?
DL. RICARDO: Ce uniforma?
BOBY: Aaaa! Nu… se… poate! Ah! Ești politic, a? Ah, cum nu m-am gândit? Şi mai ziceai de
mine. Ah. Abia acum înţeleg eu ce fel de om eşti.
MANUEL: Ce? Ce vrei să spui? Boby, stai să…
BOBY: Lasă, lasă… Am înţeles totul. Pfaaa. La ei o fi raţia mai mare? Mai multe calorii? Ă? Eu
mă zbat să-l conving pentru binele amandurora şi tu… Tu ce faci? Aşa… pe la spate, fără să
bănuiască nimeni îţi aranjezi să te aresteze politic. Bravo! Frumoasă mișcare, ce să zic. Adică…
nu mă amestec eu cu…, cu năpârcile, cu… Cum ziceai? Cu scârnăviile de drept comun. Domnul
bancher nu stă în celulă cu orisicine, că-i pute. Nu poate sta decât cu… cu elitele, la politic. Cu
intelectualii nu cu infractorii de drept comun.
MANUEL: Boby, dar… stai puţin! Mă tem că…
BOBY: Nu vreau să mai aud nimic. Îmi strâng boarfele şi am plecat. N-aş vrea să-l mai deranjez
mult pe acest… domn. Domnule polițist, scuzaţi toată încurcătura asta, dar o să merg doar eu.
Asta e! Ştiu că era vorba despre doi arestaţi, dar va trebui să vă mulțumiți doar cu mine. Domnul
se pare că… joacă în altă ligă. Vă promit, însă, că o să vă dau referințe bune. Dacă mă întreabă o
să le spun că v-ați purtat foarte bine cu mine… Sau… stai. Dar dacă sunt un infractor, căci sunt
un infractor că doar d-aia m-arestaţi, nu? Atunci ar trebui să vă purtaţi… O să le spun că m-ați
batut. Sau… Nu mai contează, o să le spun ce vreți şi vă mulțumesc încă odată pentru tot ce
faceți pentru mine. Sunteți… sunteți un prieten adevărat, un… Nu ca alții pe care îi credeam…
şi… şi… Acum îmi puteți pune catușele şi să mergem! Nu vreau să mai rămân nici macar o
clipa în acest loc, lângă acest… lângă acest domn.
MANUEL: Boby, încetează cu toate prostiile astea. Domnul a venit să mă ia acasă. E trimis de
banca. Intelegi?
BOBY: Bine, dar… cum?
DL. RICARDO: Să lăsăm amănuntele pentru mai tarziu. Nu cred că e momentul potrivit şi n-aş
vrea să vă reținem. Observ că vă grăbiţi. Parca ziceaţi că urmează să fiți arestat.
 27

BOBY: Da, sigur, dar…Cum să te ia acasă?

MANUEL: Păi domnul…
DL. RICARDO: Lasaţi. Vă explicam mai tarziu. Trecem noi pe la vorbitor. Poate vă mai
aducem şi câte un pachet. Să nu-l lăsăm pe domnul să vă aștepte. N-ar fi frumos.
AGENTUL: Ia staţi puţin! Ce se petrece aici, că nu mai înţeleg nimic?
BOBY: Dumnealui are dreptate. Nici eu nu mai înţeleg nimic. Văd că ai început să-ţi faci
bagajele.
MANUEL: De fapt îmi cautam o cravată.
BOBY: La ce-ţi trebuie acum cravată? Oricum acolo îţi confiscă și cravata și șireturile. Sau... Tu
chiar pleci acasa?
MANUEL: Mâine trebuie să mă prezint corespunzător. Am nevoie de o cravată. Nu mă pot
prezenta oricum.
BOBY:Cum? Să te prezinți unde? Asta ce mai e?
MANUEL: E un post. Un post de îngrijitor la şcoală. Dă-mi una din cravatele pe care...
BOBY: Care?
MANUEL: Una dintre ele. Să nu spui că...
BOBY: Că ce?
MANUEL: Să nu spui că le-ai vândut.
BOBY: Ba da.
MANUEL: Pe toate?
BOBY: Da. Poţi să mă feliciţi.
MANUEL: Să te felicit? Ai înnebunit? A, nu! Asta nu se poate. E de-a dreptul inuman. Nu mi se
poate întâmplă aşa ceva. E imposibil. Nu. Îţi baţi joc de mine. Glumeşti.
BOBY: Nu e nicio glumă. Despre ce vorbeşti? Nu tu mi le-ai dat să le vând. Mă chinui de atâta
timp. Nişte gioarse. Nimeni nu le vrea.
MANUEL: Da-mi o cravată, te rog foarte mult. Una singură. Nu-mi face asta!
BOBY: Ai innebunit. Nu mai am niciuna. Poftim banii. Azi am vândut-o pe ultima.
MANUEL: Cum? Ah! Ține-mă Doamne că nu știu de ce sunt în stare. Du-te imediat şi
recupereaz-o!
BOBY: La ce-ți mai trebuie dacă oricum pleci?
MANUEL: Aaaahhhh!
 28

DL. RICARDO: Domnilor, pastraţi-vă calmul!

MANUEL: Nu eu plec, idiotule! Tu pleci, cu Nadia.
BOBY: Păi nu spuneai că a venit să te ia acasă?
MANUEL: Ba, da. Dar eu nu plec nicaieri. Eu abia am obținut un post de îngrijitor la școală. O
să pleci cu Nadia. Din păcate nu e loc pnetru toți trei. Asta e. Ce nu înțelegi?
BOBY: Oh, Manuel. De ce nu mi-ai spus?
MANUEL: De unde crezi ca știam? Omul asta abia a venit.
BOBY: Puteai sa-mi spui. Nu să mă lași să fac... toate presupunerile astea.
MANUEL: Pierdem vremea și timpul nu sta pe loc. Trebuie sa plecați imediat.
AGENTUL: Hei! Ce se întâmplă aici? Nu pleacă nimeni nicăieri până nu lămurim lucrurile.
Ordinele generalului sunt clare: nimeni nu intră, nimeni nu iese. Toți cei ce încearcă sunt spioni
imperialiști şi vor fi arestaţi imediat.
BOBY: Ia mai termină cu arestările astea. De când ai venit o ții una și bună cu arestatul.
AGENTUL: Ascultă tinere. Până aici!
Intră Nadia însoţită de Proprietareasă.
NADIA: Doamna proprietareasa a fost foarte draguta si ne-a pregatit un ceai si o gustare. Dar...
ce se intampla aici?
BOBY: Ah, Nadia! Manuel spune că trebuie să plecăm. Știi ceva de treaba asta?
NADIA: Nu noi plecăm, el pleacă și vorbește mai încet să nu te audă...
AGENTUL: NU pleaca nimeni nicaieri. Oricine încearcă, va fi arestat. (scoate pistolul)
NADIA: Se pare că e cam târziu.
BOBY: Chiar aș vrea să văd cum o s-o faci. Ai o singură pereche de cătușe. Cum ne arestezi pe
toti? Ne legi prin rotație?
MANUEL: Nadia strânge-ți lucrurile! Domnul Ricardo nu mai poate aștepta.
AGENTUL: Nu mișcă nimeni! (îi amenință cu pistolul)
MANUEL: Domnule, haideți să ne înțelegem cumva.
AGENTUL: N-avem cum să ne înțelegem. Ordinele sunt clare.
MANUEL: Clare, zici?
AGENTUL: Da, foarte clare.
MANUEL: Ei, atunci ia de aici! (îl loveste pe agent cu ceva în cap)
AGENTUL: Aauu! Asta chiar a durut.
 29

MANUEL: Se pare că nu deajuns. (îl mai lovește odată)

Intervine proprietăreasa.
PROPRIETĂREASA: Plecaţi odată! Nu ştiu cât mă mai pot abține să nu-l strâng de gât.
Nenorocitul ăsta mi-a mâncat zilele. Acum e momentul. Am de mult un loc special pentru el în
pivniță. Al meu eşti puișorule. Dar plecaţi odată, pentru numele lui Dumnezeu!
NADIA: Manuel, nu plecăm fără tine
DL. RICARDO: Domnule Manuel. Cum rămâne cu misiunea mea? Eu pentru dumneavoastră
am fost trimis.
MANUEL: Ştiu. Ai dezlegarea mea în scrisoare. Ai grijă de ei şi de scrisoare şi nu o să ţi se
întâmple nimic.
BOBY: Manuel, ştiu că nu m-am ridicat mereu la înălțimea așteptărilor tale, dar să ştii că m-am
străduit. Omul ăsta e aici pentru tine. Îţi imaginezi cât a riscat. E nedrept. Pleacă cu el acum!
Sunt... sunt sigur că vei trimite şi pentru noi. Noi mai avem răbdare câteva zile. Săptămâni?
Luni? Oricum şi aici lucrurile se vor îndrepta. Sunt convins. Trebuie să se schimbe ceva.
MANUEL: Ce s-a schimbat, Boby, de când suntem aici împreună?
BOBY: Păi...
DL. RICARDO:Terminaţi odată şi haideți să mergem. Șoferul nu mai poate aştepta. Dacă nu
prindem schimbul, omul nostru nu ne mai poate ajuta. E timpul. Nu mai putem întârzia.
MANUEL: Mergeți cu bine! Hai, Nadia! Fără regrete. Sunt sigur că ne vom revedea curând.
BOBY: Să mergem, Nadia!
NADIA: Nu merg nicăieri. Ori plecăm toţi trei ori nu plecă niciunul.
MANUEL: Nadia, scumpa mea ascultă-mă puţin.
NADIA: Nu vreau să aud nimic.
MANUEL: Spune-mi... Tu mă iubești? Adică...ții la mine sau...?
NADIA: Nu. Nu te mai iubesc.
MANUEL: Foarte bine.
NADIA: Acum te urăsc.
MANUEL: Cu atât mai bine. Aşa şi trebuie. Acum înţelegi de ce trebuie să mă urăşti? Astfel
desparțirea vă fii mult mai ușoară. Întelegi?
NADIA: Nu înţeleg nimic şi nici nu vreau să înţeleg.
 30

MANUEL: Nadia, tu eşti o femeie puternică. Chiar dacă inima ta de artistă... O să treci şi peste
asta. De fapt ce a fost mai greu a trecut. Te aşteaptă o noua viaţă lipsită de griji. Boby va fi
mereu alături de tine, sunt convins. El te iubește. Te iubește cu adevărat, aşa cum un bărbat
trebuie să iubească o femeie. Şi tu îl iubești. Poate că nu ţi-ai dat seama până acum cât ne-ai avut
pe amândoi, dar de-acum îl ai doar pe el. El va fii sprijinul tău. Pe mine trebuie să mă uiți. Rolul
meu se incheie aici. Oricăt de dureros sună, de-acum mergi pe drumul tău. Am încredere că vei
reuși.
NADIA: Bine, dar...
MANUEL: Uite... ştiu, tu mă iubesti... Adică ţii la mine, dar sunt convins că mă iubesti ca pe un
tată. Toată dragostea şi grija asta a ta mă onorează, însă... Cum sa-ți spun? doamnă Despina,
secretara de la şcoală. O ştii?
NADIA: Nu!
MANUEL: Nu contează. Suntem aproape de aceeași vârstă. E o femeie minunată. E vaduvă.
Astăzi am întâlnit-o în fața școlii. Mi-a zâmbit. Cred că o să ne căsătorim. Sigur ea nu ştie încă
nimic, dar e inevitabil. Sunt convins că aşa o să se-ntâmple. În două, trei luni... Dar ce zic eu...?
Nu ai pentru ce să-ţi faci griji. Aici lucrurile sunt aranjate. Voi doi trebuie să plecaţi împreună.
Am stabilit cu domnul Ricardo toate detaliile. I-am dat o scrisoare cu toate instrucțiumile mele
pentru cei de la bancă. Nu o să vă lipsească nimic. Crede-mă. Lucrurile sunt ca şi aranjate. Şi în
fond, dacă vi se face dor de mine ştiţi unde mă găsiţi. He, he, he! Eu nu plec nicăieri. Nu pot să-
mi părăsesc postul. Prea multă lume se bazează pe mine. Şi mai e şi Despina. Pe ea chiar nu
vreau s-o fac să sufere. E o ființă atât de delicată. Poate o să vă vizitam împreună peste ceva
timp, cine ştie? Nu ar fi minunat? O să stăm împreună la masă, o masă plină cu toate bunatăţile şi
o să ne amintim de... de toate. De… de tocană, de cartofii fierți, de ceaiul tău de zahar ars, de…
N-ar fi minunat? Acum gata. E timpul. Cu bine, dragii mei! Fiti fără grijă! O să fie bine.
Domnule Ricardo, ţi-i încredințez. Ai grijă de ei ca de ochii din cap. Şi să sperăm că ne vom
revedea curând. Nu uita de scrisoare. Să n-aveţi nicio grijă. De acum n-o să vă lipseasca nimic.
NADIA: Dar...
MANUEL: Gata, nu mai e timp de vorbă. Boby! Vino! (ia mâinile celor doi şi le pune una într-
alta) mergeți cu bine şi să fiti fericiti! E un ordin. Nu vreau să mai aud nimic. Domnule Ricardo,
sunt ai dumitale. Cu siguranţă ne vom revedea şi atunci poate vom călatori împreună. Cine ştie?
 31

Poate pe o insulă. O insula pustie unde nu vom fi decât noi şi gândurile noastre. Dar până
atunci… Drum bun şi să speram că ne va fii tuturor un pic mai bine!
NADIA: Nu plec nicăieri
MANUEL: Dar trebuie!
BOBY: Nadia, să mergem!
DL. RICARDO: Să ne grabim, domnişoară! Nu mai putem întarzia. Domnule Manuel faceți
ceva! Mă tem că aranjamentele mele sunt compromise.
NADIA: Nu pot pleca.
BOBY: De ce?
NADIA: Sunt însărcinată!
HEBLU

SFÂRȘIT