Sunteți pe pagina 1din 56

Rețete de prăjituri

Cuprins

Prajitură "Brownies Cappucino" ............................................................................................................. 4


Bomboane "Raffaello" ............................................................................................................................ 6
Amandine ................................................................................................................................................ 7
Brioșe cu mure ........................................................................................................................................ 9
Tarta cu fructe de pădure ..................................................................................................................... 10
Negresă cu glazură de ciocolată ........................................................................................................... 11
Prajitură Lămâiță ................................................................................................................................... 13
Papanași ................................................................................................................................................ 15
Tartă cu blat pandișpan, fructe asortate și alune ................................................................................. 16
Chocolade chips –fursecuri ................................................................................................................... 18
Chec la microunde ................................................................................................................................ 19
Prăjitura "Păcatul Dulce" ...................................................................................................................... 20
Prăjitură Adriana ................................................................................................................................... 22
Prăjitură cu nucă de cocos și frișcă ....................................................................................................... 24
Prajitură Televizor ................................................................................................................................. 25
Brioșe de cacao cu nucă de cocos ......................................................................................................... 27
Kinder Pinguin ....................................................................................................................................... 28
Cuburi cu vanilie.................................................................................................................................... 30
Prăjitură Șah .......................................................................................................................................... 32
Prăjiturele delicioase cu prune ............................................................................................................. 34
Cookies - Prăjiturele (rețetă originală din Statele Unite) ...................................................................... 35
Bounty bars ........................................................................................................................................... 36
Cookies cu Nesquik și fulgi de ciocolată amăruie ................................................................................. 37
Prăjitură Irinel ....................................................................................................................................... 38
Prăjitură cu cremă de ciocolată albă..................................................................................................... 40
Limbi de pisică ....................................................................................................................................... 42
Prăjitură fragedă cu mere ..................................................................................................................... 43
Albă ca zăpada ...................................................................................................................................... 44
Prăjitură cu etaje ................................................................................................................................... 46
Ecler – rețetă originală .......................................................................................................................... 48
Prăjitură selectă .................................................................................................................................... 50
Savarine................................................................................................................................................. 51

2
Fursecuri Ghindă ................................................................................................................................... 53
Prăjitură înghețată falsă ........................................................................................................................ 54
Prăjitură rapidă cu cremă și fructe........................................................................................................ 56

3
Prajitură "Brownies Cappucino"

Ingrediente:

Ciocolată neagră/amăruie 200 g (120g pt aluat și 80g pt glazură)


Unt 145 g (85 g pentru aluat, 40g pentru cremă și 20g pentru
glazură)
Cafea solubila (Ness) 3 lingurițe
Zahăr 150 g
Esență de vanilie 2 buc
Ouă 2 buc
Faină albă calitate superioară 0.5 pah
Sare un vârf de linguriță
Nucă taiată mărunt 0.5 pah
Cremă de branză Philadelphia 150 g (sau Almette cu smantână)
Zahăr pudră 100 g
Scorțișoară 0.5 lingurițe
Smântână dulce 32%(Dorna/Milli) 75 ml

Pași de urmat:

1. Puneți mai întâi cuptorul să se încălzească la 180 grade sau o temperatură medie (la cei fără)
termometru. Și acum faceți aluatul:
Dizolvați 1 linguriță de ness în 1/2 de lingură de apă fierbinte.

2. Puneți într-o cratiță - 120g de ciocolată ruptă bucățele, 85g de unt, ness-ul dizolvat. Le topiți la
foc mic, amestecând periodic.

3. Amestecați până devine o compoziție omogenă, luați de pe foc și lăsați să se răcorească până
devine călduță. Eu am turnat-o din cratiță într-un bol în care am făcut aluatul, așa se răcește și mai
repede.

4. Încorporați zahărul și 1 fiolă de vanilie în amestecul de ciocolată.

5. Apoi pe rând încorporați ouale, amestecând bine cu telul după fiecare.

6. Amestecați înca puțin cu telul până compoziția devine lucioasă.

7. Apoi adăugați făina și sarea, amestecați puțin până se încorporează.

4
8. Urmează nucile tăiate nu chiar mărunt, amestecați.

9. Turnați compoziția într-o tavă așternută cu hârtie de copt, sau unsă cu unt și tapetată cu făină.
Dați la cuptor pentru aproximativ 25 de min.

10. După acest timp o testați cu scobitoare, o scoateți din cuptor și o lăsați să se răcească
complet.

11. Amestecați cu mixerul crema de brânză și 40g de unt moale, până devine o compoziție
omogenă și pufoasă.

12. Adăugați zahărul pudră, 1 fiola de vanilie și scorțișoară – amestecați bine până se
omogenizează.

13. Se unge crema în strat uniform pe blatul prăjiturii și se dă la rece pentru 1-2 ore.

14. În acest timp pregătiți și răciți glazura.


Se amestecă 20g de unt cu 80g de ciocolată, smântâna dulce și 2 lingurițe de ness dizolvate în 1/2
lingură apă fierbinte. Puneți pe foc mic și amestecați periodic până se topesc toate ingredientele.
Apoi o luați de pe foc și lăsați să se răcorească bine la temperatura camerei.

15. Turnați glazura răcita bine peste crema prajiturii – întindeți usor cu un cuțit sau lingură și o
dati la rece pentru încă 2-3 ore.

Poftă Bună!

5
Bomboane "Raffaello"

Ingrediente:

Lapte praf 200 gr


Migdale fără cojă și pieliță 100 gr
Esență de rom 2 fiole
Nucă de cocos rasă 100 gr
Zahăr pudră(dacă folosim lapte praf neîndulcit) 100 gr
Unt 200 gr
Napolitană de vanilie 100 gr

Mod de preparare:

1. Lăsăm untul să se topească la temperatura camerei.

2. Amestecăm untul cu zaharul pudră (dacă laptele praf este neîndulcit, dacă laptele este
îndulcit nu mai adăugați zahăr).

3. Adăugăm laptele praf și să amestecăm bine.

4. Pregătim napolitana pisând-o bine sau o sfărâmăm cu ajutorul unui robot de bucatarie.

5. O adăugăm peste compoziția noastră și desfacem fiolele de esență și le turnăm peste cremă .

6. Începem cu modelarea bombonelelor, formând biluțe de dimensiune mică, adăugăm în mijloc


o migdală și o dăm prin nucă de cocos rasă.

7. Le punem în forme pentru bomboane. Se bagă la frigider să se mai întărească și se servesc.

Poftă bună!

6
Amandine

Ingrediente:

Pentru blat:
Ouă 12 bucăți
Zahăr 12 linguri
Făină 8 linguri
Cacao 3 linguri
Zahăr vanilat 2 plicuri
Un praf de sare
Pentru cremă:
Ciocolată neagră(80% cacao) 500 g
Frișcă lichidă La Dorna 500 ml
Zahăr 150 g
Esență de rom După gust
Cojă rasă de portocală După gust
Sirop
Zahăr 250 g
Apă 250 ml
Esență de rom După gust
Fondant
Zahăr 500 g
Apă 250 ml
Miere de albine 3 linguri
Cacao 2 linguri
Ciocolată neagră 4 tablete

Mod de preparare:

Crema:
Într-o crăticioară se pune ciocolată ruptă bucățele(eu am folosit ciocolată neagră cu 80%
cacao)se adaugă zahărul, coaja rasă de portocală și frișca lichidă, se pune la foc mic până se topește
complet ciocolata. Se pune apoi la frigider pentru 2 ore. (sau la congelator pentru 30 de minute). Se
scoate și se bate cu mixerul la viteza mare până devine o crema spumoasă și tare.

7
Blatul:
Se separă gălebenușurile de albuș în 2 vase separate. Gălbenușurile se freacă bine cu zahărul,
vanilia și un praf de sare, până își dublează volumul, apoi se adaugă făina, cacao și se amestecă bine,
apoi se pun albușurile bătute spuma tare, amestecând ușor de jos în sus. Compoziția se toarnă într-o
tavă dreptunghiulară și se bagă la cuptorul încins la 180 grade C pentru 15 - 20 de minute. Se lasă la
răcit și se taie în 2 pe lungime.

Siropul:
Se face un sirop clasic din zahăr lăsat să se caramelizeze, se adaugă apa și esența de rom. Se lasă
la răcit. În aceiași tavă în care am copt blatul se pune prima foaie se însiropează se adaugă crema, al
2-lea blat și se însiropează. Apoi se mai lasă la frigider până este gata fondantul.

Fondantul:
Într-o cratiță se pune zahărul și apa pe foc să fiarbă până se leagă un sirop mai gros, se
amestecă în el și se udă marginile cratiței cu o pensulă cu apă rece să nu se cristalizeze pe margini.
Când siropul a scăzut și este mai gros se adaugă mierea și se mai ține pe foc 2-3 minute, se adaugă
cacao, și pătrațelele de ciocolată, se amestecă bine și se lasă puțin la răcit, să nu fie foarte fierbinte.
Dacă se întărește prea tare se mai înnmoaie la bainmarin.
Se scoate prăjitura din frigider și se porționează în pătrate. Eu am luat fiecare prăjitură în parte și am
trecut-o prin glazura de ciocolată. Se lasă la răcit să se întărească glazura, iar apoi se ornează în
funcție de preferiță.

Poftă bună!

8
Brioșe cu mure

Ingrediente:

Lapte bătut 350 ml


Ulei 150 ml
Zahăr 200 gr
Ouă 2 Buc
Făină 500 gr
Mure 200 gr
Coajă rasă de lămâie/portocală După gust
Scorțișoară După gust
Praf de copt 1 pliculeț
Zahăr pudră Pentru pudrat
Un praf de sare

Mod de preparare:

1. Mixezi ouăle întregi cu zahărul până ce acesta se topește, apoi adaugi uleiul puțin câte puțin,
mixând în continuare.

2. Adaugi laptele bătut, ingredientele uscate cernute împreună și la sfârșit toate aromele,
amestecând bine.

3. Ungi formele de brioșe cu ulei, le tapetezi cu făină, le umpli 3/4 cu amestecul obținut si
presari câteva mure deasupra fiecăreia (eu am mai strecurat și câte o vișină ici colo ).

4. Dai tava la cuptor la foc mediu timp de 30 min. până se rumenesc brioșele. Le lași să se
răcorească puțin, apoi le scoți cu grijă din forme și le pudrezi cu zahăr din belșug.

Poftă bună!

9
Tarta cu fructe de pădure

Ingrediente:

Fructe de pădure 250 g


Făină 350 g
Unt 100 g
Zahăr pudră 100 g
Ouă 4 buc
Dulceață de fructe de pădure

Mod de preparare:

Se amestecă făina, untul, gălbenușurile de ou până se obține un aluat omogen și nu trebuie să


vă speriați când o să vedeți că la început este un aluat foarte sfărâmicios...Se întinde puțin, se
presară cu făină, se împachetează în folie și se ține la frigider 15-20 de minute.

Aluatul scos din frigider se întinde într-o foaie subțire și se așează într-o tavă sau formă de tartă
unsă bine cu unt și tapetată cu făina. Se îndepărtează surplusul de aluat, se înțeapă din loc în loc cu
furculita pentru a nu da voie să crească aluatul , să se umfle și se introduce la cuptor pentru 10 - 15
minute la o temperatura de cca 160-180 grade C.

Separat albușurile se bat spumă , până se obține o bezea cu un praf de sare și cu zahărul pudră,
apoi se încorporează o parte din fructe. Acest amestec se va turna peste blatul scos din cuptor. Se
unformizează, se ornează cu restul de fructe si cu dulceata de fructe de padure după gust și se
reintroduce tava în cuptor la foc potrivit până se rumenește frumos deasupra, iar când introducem o
scobitoare în intriorul tartei, aceasta va ieși curată...

După ce se răcește bine tarta, o scoatem pe un platou!

Poftă bună!

10
Negresă cu glazură de ciocolată

Ingrediente:

Zahăr 400 g
Lapte 275 ml
Cacao 50 g
Zahăr vanilinat 2 plicuri
Unt 200 g
Făină 350 g
Ouă 5 buc
Praf de copt 1 plic
Coajă rasă de portocală După gust
Un praf de sare După gust

Mod de preparare:

Se pune zahărul și cacao într-o cratiță, se amestecă bine apoi se adaugă laptele, se pune cratița
pe foc și se amestecă până începe să fiarbă și zahărul s-a topit. Se adaugă untul tăiat cubulețe și se
omogenizează în compoziție. Din cremă se opresc cateva linguri pentru pus pe deasupra negresei.
Când s-a răcit crema se adaugă, pe rând gălbenușurile amestecând bine după fiecare. Apoi se adaugă
făina amestecată cu praful de copt, aromele, iar la sfârșit albușurile bătute spumă tare. Opțional se
poate adăuga și nucă măcinată. Se unge și tapetează cu hârtie pergament o tavă dreptunghiulară, se
toarnă compoziția și se dă la cuptorul preîncins la 180 grade C pentru 30-40 de minute. Se încearcă
cu scobitoarea pentru siguranță. Se lasă puțin să se răcească, apoi se toarnă glazura deasupra.

Glazura:

În crema oprită se mai adaugă 1 lingură cacao, 50 g unt și 20 - 30 g ciocolată neagră, se lasă pe
foc să se topească ciocolata și untul apoi se toarnă peste negresă.

Poftă bună!

11
Ruladă de biscuiți cu nucă de cocos

Ingrediente:

Aluat
Biscuiti cacao 500 gr
Lapte 400-500 ml
Cacao 3 linguri
Cremă
Nucă cocos 100 gr
Zahăr pudră 200 gr
Unt 200 gr
Vanilie 3 plicuri

Mod de preparare:

Foile:

Se zdrobesc cât mai fin biscuiții, se adaugă cacao, laptele, se frământă bine ingredientele, apoi
compoziția obținută se împarte în 2 părți egale. Fiecare parte se întinde cu sucitorul între 2 folii de
nylon.

Crema:

Batem untul spumă, adăugăm zahărul și zahărul vanilat, mixăm până ce acesta se încorporează
bine în unt, adăugăm nuca de cocos și omogenizăm bine crema. Cu aceasta cremă pe care o
împărțim în două, ungem cele 2 foi obținute din biscuiți și le rulăm strâns în folie de plastic și se
păstreaza la rece.

Poftă bună!

12
Prajitură Lămâiță

Ingrediente:

Pentru blat :
Ouă 6 bucăți
Zahăr 6 linguri
Făină 4 linguri
Ulei 100 ml
Plaf de copt 1 plic
Pentru cremă:
Brânză dulce 500 gr
Unt 200 gr
Zahăr 150 gr
Esență de vanilie 1 lingură
Lămâie 1buc (coaja rasă)
Pentru glazură:
Suc de portocale 850 ml (8 portocale mari)
Budincă vanilie 2 plicuri
Zahăr 5 linguri

Mod de preparare:

Pentru blat: Separăm albușele de gălbenușe. Gălbenușele le frecăm cu zahărul până-și dublează
volumul apoi adăugăm uleiul puțin câte puțin amestecând în continuu. Punem făina amestecată cu
praful de copt, omogenizăm și lăsăm la o parte. Batem albușurile spumă tare și ajutându-ne de o
paleta, încorporăm ușor albușul în aluat. Pregătim o tava de 32/24cm, cu hârtie de copt, golim
aluatul, îl nivelăm și-l dăm la cuptorul dinainte încălzit, pentru 25 de minute. Se lasă apoi la răcit.

Pentru cremă: Frecăm untul cu zahărul, adăugăm brânza, esența și coaja de lămâie și
omogenizăm.
Peste blatul răcit, întindem uniform crema de brânză și dăm prăjitura la rece pentru cel puțin 1h.

13
Pentru glazura: Din sucul obținut de la 8 portocale mari, în care adăugăm zahărul și prafurile de
budincă, obținem glazura. Se lasă puțin la răcit, apoi o întindem peste prajitură. O dăm din nou la
rece pentru 2h, după care o porționăm și o servim.

Poftă bună!

14
Papanași

Ingrediente:

Brânză dulce de vaci 700 gr


Ouă 3 bucăți
Făină 500 gr
Praf de copt 1 linguriță
Bicarbonat de sodiu 1 linguriță (stins într-o lingură de oțet)
Zahăr pudră După gust
Coajă rasă de portocală După gust
Smântână și dulceață de vișine După gust

Mod de preparare:

1. Sfărâmi cu furculița puțin brânza, apoi adaugi ouăle și pui mixerul în funcțiune.

2. Adaugi bicarbonatul de sodiu, praful de copt și aromele: zaharul pudra și coaja rasă de
portocală .

3.Pui în compoziție ingredientul final, făina, amestecând cu lingura la început, apoi cu mâna
până se formează un aluat moale.

4. Dai aluatul la rece cel puțin o oră. Pui uleiul la încins, timp în care formezi papanașii (aprox.
24 de papanași cu căpacele cu tot).

5.Prăjești papanașii în uleiul încins pe ambele părți până își dublează volumul și devin aurii. Îi
scoți cu paleta pe un șervetel de bucătărie care să absoarbă uleiul în exces, apoi, cât încă sunt calzi,
torni smântână din belsug peste ei plus un mot de dulceață de vișine sau sos de ciocolată.

Poftă bună!

15
Tartă cu blat pandișpan, fructe asortate și alune

Ingrediente:

Pentru blat
Ouă 5 buc
Zahăr 5 linguri
Făină 6 linguri
Praf de copt 1 pliculeț
Pentru sirop
Zahăr 3 linguri
Zahăr vanilat 1 plic
Pentru topping
Glazură - jeleu pentru tarte 1 plic
Zahăr 3 linguri
Fructe diverse:
Banană 1 buc
Măr 1 buc
Portocală 1 buc
Mure 150 g
Kiwi 2 – 3 buc
Alune, arahide 50 g

Mod de preparare:

Preparați aluatul de pandispan: separați albușurile de gălbenușuri, frecați gălbenușurile cu


zahărul, apoi adăugați făina și praful de copt stins cu o linguriță de oțet sau zeamă de lămâie și
albușurile bătute spumă tare, amestecând de jos în sus cu un tel în formă de pară până se
încorporează bine albușul în compoziție. Tapetați forma de tartă cu unt și pesmet, turnați aluatul de
pandișpan și dați tarta la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aproximativ 30 minute.

Între timp decojiți fructele, tăiați-le felii subțiri și lăsați-le pe toate să se scurgă. Zeama de la
fructe o puteți folosi la însiropat. Pentru sirop caramelizați zahărul, apoi adăugați 60-70 ml apă
clocotită și zahărul vanilat. Cu această compoziție veți însiropa tarta.

16
Lasați blatul să se răcorească, apoi dezlipiți-l cu un cuțitaș fin de pe fiecare nervură a formei, ca
să nu rămână lipit. Rasturnați blatul pe un platou, cu grijă să nu se rupă. Însiropați tarta, apoi
începeți să așezați fructele. Așezați din loc în loc, peste fructe, alune.

Preparați glazura-jeleu conform indicațiilor de pe plic. După ce se răcorește maximum un minut


turnați-o distribuind-o uniform pe toată suprafața tartei. Puteți decora cu câteva frunzulițe verzi de
mentă.

Puteți folosi orice fructe aveți la îndemână, chiar și din compot (de ananas, de caise, piersici,
etc.). Puteți să serviți tarta și cu frișcă, după ce a stat la frigider 1-2 ore.

Poftă bună!

17
Chocolade chips –fursecuri

Ingrediente:

Făină 1kg
Praf de copt 2 plicuri
Sare Un praf
Zahăr vanilat 2 plicuri
Unt 400 gr
Ouă 4 buc
Zahăr 2 pahare
Chocolade chips 300 gr
Sucul de la o lamaie

Mod de preparare:

Se pune untul cu zahărul în oala mixerului si se freacă bine până devine spumă, după care se
adaugă treptat ouăle și restul ingredintelor până devine un aluat moale, dar să se poată prelucra.
Pun o foaie de pergament și pe ea răstorn jumatate din aluat și il fac un salam și tai din el portii mici
din care pun gramajoare pe o tavă cu pergament pe ea. Încălzim cuptorul la 180 de grade și când
este cald le dăm la copt ptr 15 minute sau până se rumenesc ușor. Sunt foarte gustoase și se mențin
într-o cutie care se închide ermetic.

Poftă bună!

18
Chec la microunde

Ingrediente:

Făină 8 linguri rase


Zahăr 8 linguri rase
Cacao neagră 2 linguri
Praf de copt 1/2 linguriță în fiecare cană
Lapte 6 linguri
Ulei 6 linguri
Căni ceai 2 bucăți
Mod de preparare:

În fiecare cană punem 4 linguri de făina rase, 1 lingură de cacao, 4 linguri de zahăr rase și câte ½
linguriță de praf de copt.
Amestecați bine ingredientele uscate din cană.
Adaugați oul și amestecați din nou, până când compoziția devine omogenă.
Adăugați pe rând 3 linguri de ulei și 3 linguri de lapte, amestecând din nou.
Cana cu compoziția rezultată se introduce în cuptorul cu microunde setat la 700-850 de wați
pentru exact 4 minute sau la 1000 de wați pentru 3 minute.
Dupa trecerea timpului de coacere scoatem cana cu grija, că e fierbinte, și introducem
urmatoarea cană preparată în același fel ca prima.
O lăsăm să se răcească 1 - 2 minute și scoatem cu grijă checul din cană, iese foarte ușor, e prins
doar de marginea cănii puțin, trecem o lamă de cuțit de jur împrejurul cănii și se va desprinde de
margine.
Puteti folosi orce fel de creme , gemuri, înghetate, nucă, ciocolate - se combină minunat cu
orice, totul depinde cat de departe vă duce imaginația :)

Poftă bună!

19
Prăjitura "Păcatul Dulce"

Ingrediente:

Albușuri 8 buc
Zahăr 10 linguri pline
Amidon alimentar (Dr. Oetker) 2 linguri
Nucă măcinată 10 linguri pline
Cremă:
Lapte ½ litrii
Amidon alimentar 5 linguri
Zahăr vanilat 3 plicuri
Esență de vanilie 1 fiolă
Zahăr 220 grame
Unt 80% grăsime 300 grame
Jeleu
Vișine 300 grame
Apă 250 ml
Zahăr 150 grame
Amidon 3 linguri
Gelatină granule 1 lingură rasă
Glazura:
Ciocolată albă 150 grame
Smântână pt frișcă 2 linguri
Ciocolată cu lapte 50 gr

Preparare:

Albușurile se bat spumă tare, se adaugă zahărul și se continuă baterea până la dizolvarea
completă a acestuia. Se adaugă nuca și amidonul și se amestecă cu mișcări circulare, pe vertical.
Jumătate de compoziție se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se nivelează. Se dă la
cuptorul preîncălzit la 150 de grade, ținând în permanență ușa întredeschisă. Se coace 1/2 oră - 45
minute. Este un blat de bezea și trebuie să se usuce. Când foaia e ușor rumenită și crocantă, se
scoate și se lasă să se răcească pe un grătar, abia când va fi rece se îndepărtează hârtia de copt.

20
Se procedează la fel cu restul de compoziție, obținând al doilea blat.

Pentru cremă:

400 de ml. de lapte împreună cu zahărul se pun pe foc. Restul de lapte se amestecă cu
amidonul. Când laptele fierbe, se adaugă compoziția bine omogenizată de amidon și se amestecă
continuu până dă câteva clocote și se leagă. Se dă la oparte de pe foc și se adaugă zahărul vanilat și
esența. Se amestecă bine și se lasă să se răcească, acoperind vasul cu o folie alimentară (să nu prindă
pojghiță).

Jeleul:

Vișinele, 200 de ml. de apă și zahărul se pun pe foc. Restul de 50 de ml. de apă se amestecă cu
amidonul. Între timp, gelatina se hidratează cu 2 linguri de apă rece. Când apa cu vișinele dau în
clocot, se adaugă amidonul și se amestecă până se leagă. Eu am pasat compoziția, mergea la fel de
bine și fără a fi pasată, cu fructele întregi. Când jeleul se răcește până în jur de 50 de grade Celsius,
se dizolvă direct în compoziție gelatina.

Asamblare:

Pe prima foaie se pune jumătate din cremă. Se introduce tava cu prajitura în congelator pentru
10 minute, apoi se toarnă jeleul deasupra, încă ușor călduț. Se răcește bine de tot, se continuă cu al
doilea strat de cremă, apoi cu ultimul blat.

Se dă prăjitura la rece, apoi se taie cu grijă.

Glazura:

Frișca și ciocolata albă ruptă în bucăți mici le-am pus pe foc, amestecând până s-au omogenizat.
Am turnat această compozițe peste prajitură, apoi i-am mascat imperfecțiunile cu ciocolată cu lapte,
pe care am topit-o la microunde, direct în seringa de ornat cu care am trasat linii în zig-zag.

Poftă bună!

21
Prăjitură Adriana

Ingrediente:

Blat
Ouă 6 buc
Apă 6 linguri
Zahăr 12 linguri
Făină 10 linguri
Cacao 2 linguri
Sare Un praf
Esență rom ½ linguriță
Praf de copt ½ linguriță
Cremă
Lapte 250 ml
Spumă pentru deserturi Dr. Oetker 1 plic
Lapte 200 ml
Gelatină pudră Dr. Oetker 1 plic
Frișcă lichidă Milli 250 gr
Zahăr vanilat 2 plicuri
Zahăr 2 linguri
Glazură
Ciocolată neagră 250 gr
Frișcă lichidă 3 liguri
Unt 50 gr

Mod de preparare:

Blatul:

Albușurile se bat spumă tare împreună cu apa și se adaugă zahărul în ploaie. Gîlbenușurile se
adaugă pe rând, peste albușuri. Se pune făina amestecată cu cacao, praful de copt și praful de sare,
în ploaie, amestecând ușor de jos în sus. Se adaugă esența de rom. Se toarnă compoziția într-o tavă
dreptunghiulară tapetată cu hârtie pergament, se bagă la cuptorul preîncins la 180gC pentru 30 de
minute. Pentru siguranață se face testul cu scobitoarea. Se scoate blatul și se lasă la răcit.

22
Crema:

Gelatina se pune la înmuiat în 200 ml lapte călduț, cât să se dizolve gelatina. Separat se pune
250 ml lapte și plicul de praf de spumă pentru deserturi, 2 plicuri zahar vanilat și 2 linguri zahăr, se
amestecă bine cu mixerul, apoi se adaugă gelatina topită, se amestecă din nou. Frișca se bate bine și
se adaugă peste laptele cu gelatină, amestecând ușor de jos în sus. Se lasă la rece pentru 30-40 de
minute.

Peste blat se așează crema, se întinde uniform, apoi se toarnă glazura de ciocolată.

Glazura:

Ciocolata se topește în frișca lichidă, atenție să nu fiarbă, apoi se adaugă untul. Cât este încă
călduță se toarnă peste cremă.

Poftă bună!

23
Prăjitură cu nucă de cocos și frișcă

Ingrediente:

Blat
Albușuri 5 buc
Zahăr 200 gr
Nucă de cocos 100 gr
Făină 5 linguri
Praf de copt 1 plic
Cremă
Gălbenușuri 5 buc
Zahăr 100 gr
Budincă vanilie 1 plic
Făină 3 linguri
Lapte 750 ml
Unt 200 gr
Sirop
Zahăr 5 linguri
Apă 1 pahar
Esență rom 1 fiolă

Mod de preparare:

Blatul: Albușurile se bat spumă. Se pun pe rând zahărul, nuca de cocos, praful de copt stins în
puțin lapte călduț și făina. Se toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt și se dă la cuptor.

Sirop: Se caramelizează zahărul, se adaugă apa și esența de rom.

Crema: Se freacă zahărul cu gălbenușurile, se adaugă praful de budincă, făina și laptele. Se pun
pe bain marin și se amestecă până se îngroașă. Când crema e aproape rece se amestecă cu untul.
Cât e încă cald, blatul se însiropează. După ce s-a racit, se întinde crema peste el. Se ornează cu
frișcă.

Poftă bună!

24
Prajitură Televizor

Ingrediente:

Blaturi de cacao
Făină 250 gr
Ouă 5 buc
Unt 120 gr
Zahăr 120 gr
Lapte 150 ml
Cacao 3 linguri
Bicarbonat stins în zeamă de lămâie 1 linguriță
Pentru blatul alb
Ouă 4 buc
Apă 4 linguri
Zahăr 8 linguri
Făină 8 linguri
Praf de copt 1 pliculeț
Pentru cremă
Lapte 200 ml
Făină 4 linguri
Unt 250 gr
Zahăr 250 gr
Zahar vanilat 2 pliculete
Altele
Gem citrice 200 gr (pt uns blaturile)
Sirop zahăr ars 100 ml

Mod de preparare:

Blaturi de cacao: Se separă ouăle, iar albușurile se bat spumă cu zahărul. Gălbenușurile se
mixează cu untul, cacaoa, apoi turnăm alternativ laptele și făina. După ce am omogenizat se adaugă
albușurile bătute spumă și bicarbonatul stins cu zeamă de lămâie. Compoziția se împarte în două și
se coc două blaturi într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

25
Blat alb: Se separă ouăle, iar albușurile se bat spumă tare cu zahărul și apa, apoi se adaugă
gălbenușurile unul câte unul. La sfârșit făina amestecată cu praful de copt.

Se coace într-o tavă de 20/30 cm, tapetată cu hârtie de copt, 30 minute.

Crema: Laptele se amestecă cu făina și se pune la fiert, până devine gros ca o budincă, după
care se pune la răcit. Separat se mixează untul cu zahărul și vanilia. După ce amestecul de făină și
lapte s-a răcit se mixează cu amestecul de unt și zahăr și se pune la rece.

Asamblarea: Începem cu unul din blaturile cu cacao, pe care repartizăm jumătate din
cantitatea de cremă. Blatul de pandispan îl însiropăm, îl ungem cu gem pe ambele părți, apoi îl
punem deasupra blatului de cacao. Repartizăm uniform și cealaltă jumătate din cremă și acoperim
cu blatul de cacao însiropat.

Se dă la frigider pentru câteva ore, apoi se porționează.

Poftă bună!

26
Brioșe de cacao cu nucă de cocos

Ingrediente:

Pentru brioșe
Ouă 3 buc
Gălbenușuri 2 buc
Smântână 125 gr
Unt topit 100 gr
Zahăr 150 gr
Cacao 2 lingur
Praf de copt 1 pliculeț
Esență de rom 1 fiolă
Făină 250 gr
Pentru cremă:
Albușuri 2 buc
Fulgi nucă cocos 100 gr
Zahăr farin 12 linguri
Esență rom După gust

Mod de preparare:

Pentru brioșe: separăm albușurile de gălbenușuri. Mixăm albușurile cu zahărul, adăugăm


gălbenușurile, smântâna și untul topit. Separat amestecăm ingredientele uscate; făina, cacaoa și
praful de copt. Mixăm cele două amestecuri, bine de tot.

Pentru cremă: batem albușurile cu zahărul, adăugăm nuca de cocos, esența și amestecăm bine,
rezultă o pastă groasă.

Turnăm puțin aluat în forme, punem câte o lingură de cremă și acoperim din nou cu aluat. Dăm
la copt pentru 20-25’.

Când se răcesc le stropim cu glazură albă.

Poftă bună!

27
Kinder Pinguin

Ingrediente:

Pentru blat
Ouă 4 -5 buc
Făină 100 gr
Zahăr 100 gr
Griș 2 linguri
Miere 2 linguri
Cacao 50 gr
Zahăr vanilat 1 pliculeț
Praf de copt 1 pliculeț
Ulei 100 ml
Lapte 100 ml
Sare Un praf
Pentru cremă
Frișcă lichidă 400 ml
Întăritor de frișcă 1 pliculeț
Lapte condensate 150 ml
Miere 2 linguri
Esență de vanilie 1 fiolă
Pentru glazură
Ciocolată cu lapte 100 gr
Unt 50 gr
Ulei 1 lingură
Pentru topping
Cremă nougat de alone 3 linguri
Unt 50 gr

Mod de preparare:

Gălbenușurile se bat cu zahărul și zahărul vanilinat, până când devin albe și pufoase. Treptat se
adaugă făina în ploaie. Se adaugă și praful de copt ( este bine să îl stingeți cu puțin otet). Adăugați

28
treptat laptele, uleiul și mierea, apoi și pudra de cacao. Separat se bat spumă albușurile cu sarea.
Cele două compoziții se amestecă ușor , cu o spatulă (nu cu mixerul).

Din acest amestec se vor coace două foi, la foc mediu, timp de 10-15 minute.

Frișca lichidă se bate până când devine tare, se adaugă întăritorul, urmează mierea și esența de
vanilie și încheiați cu laptele condensat.

Glazura: Ciocolata se topește în bain-marie, se adaugă untul și uleiul și se amestecă bine pentru
a realiza o glazură fină și lucioasă.

Pentru topping: crema se topește pe foc mic și se adaugă untul. Se amestecă până la
omogenizare, apoi se pune la răcit.

Asamblarea: Se ia o foaie, se adaugă o jumătate din cantitatea de cremă, se întinde uniform.


Peste aceasta se întinde toppingul răcit. Se bagă la frigider pentru vreo 10 minute să se întărească
toppingul, apoi se adaugă cea de-a doua foaie, care se apasă pentru a adera bine de cremă. Peste
aceasta se întinde glazura caldă.

Se lasă la frigider pentru 1-2 ore , după care este numai bună de servit.

Poftă bună!

29
Cuburi cu vanilie

Ingrediente:

Pentru blat
Ouă 5 buc
Zahăr 100 gr
Ulei 3 linguri
Sirop de zahăr ars 3 linguri
Cacao 3 linguri
Făină 1 cană
Praf de copt 1 pliculeț
Zahăr vanilat 2 pliculețe
Pentru sirop
Zahăr 100 gr
Apă 150 ml
Pentru cremă
Unt 100 gr
Budincă de vanilie 1 plic
Lapte 300 ml
Zahăr 100 gr
Pentru ornate
Frișcă lichidă 200 ml
Smântână 2 linguri
Cacao 1 lingură
Zahăr vanilat 2 pliculețe

Mod de preparare:

Blatul: Separăm ouăle. Albușurile le mixăm bine împreună cu un praf de sare. Adăugăm zahărul
și mixăm în continuare până obținem o spumă tare, ca pentru bezea. Gălbenușurile le amestecăm cu
uleiul, zahărul vanilat și siropul de zahăr ars și le turnăm peste albușuri. Adăugăm făina amestecată

30
cu praful de copt și cacaoa. Turnăm compoziția într-o tavă (20/30 cm) tapetată cu hârtie de copt și
coacem în cuptorul încins la 180 de grade, pentru 30 - 35 de minute.

Crema: Budinca o amestecăm cu zahărul și cu 50 ml de lapte rece. Restul de lapte îl punem la


fiert și când dă în clocot adăugăm compoziția de budincă. Amestecăm să nu se formeze cocoloașe,
până se îngroașă și dăm deoparte la răcit. Untul îl topim, după care îl mixăm până devine ca o cremă.
Punem câte o lingură din budinca răcită și mixăm în continuare, până la omogenizare. Turnăm crema
peste blatul însiropat și întindem uniform.

Siropul: Zahărul îl caramelizăm, după care îl "stingem" cu apă. Lăsăm la răcit. Din acest sirop 3
linguri le folosim la blat.

Ornare: Batem bine frișca împreună cu zahărul vanilat. Când e aproape gata punem cele 2
linguri de smântână și mixăm în continuare. Turnam totul peste blatul cu crema și pudrăm cu cacao.

Poftă bună!

31
Prăjitură Șah

Ingrediente:

Pentru Blat
Ouă 6 buc
Sirop de zahăr caramel 3 linguri
Ulei 30 ml
Făină 1 cană
Praf de copt 1 linguriță
Cacao 2 – 3 linguri
Esențe După gust
Pentru cremă
Lapte 200 ml
Făină 1 lingură
Gelatină 1 lingură
Zahăr 150 gr
Frișcă lichidă 200 ml
Pentru însiropat
Zahăr 100 gr
Apă 100 ml

Mod de preparare:

Blat: Se separă ouăle, iar albușurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Se adaugă zahărul și
se mixează până spuma devine lucioasă, ca la bezea. Gălbenușurile se amestecă cu uleiul, esența și
siropul de zahăr. Se toarnă totul peste albușul bătut. Dacă albușurile vor avea consistența corectă,
amestecul va rămâne la suprafață. Apoi se pune făina amestecată cu praful de copt și se amestecă
până la omogenizare. Compoziția se împarte în două, în una din ele punem cacaoa. Coacem cele 2
blaturi, alb și negru, în tava tapetată cu hârtie de copt, în cuptorul încins la 180 de grade.

Cremă: Zahărul îl caramelizăm. Când are consistență lichidă, turnăm laptele fierbinte.
Amestecăm până se topește tot zahărul, după care adăugăm făina "desfăcută" în câteva linguri de
lapte rece. Punem din nou la fiert și fierbem până se îngroașă puțin, amestecând continuu. Lăsăm la

32
răcit și când a ajuns la o temperatură suportabilă la deget, adăugăm gelatina hidratata în 2 linguri de
apă rece. Lăsăm la rece până se îngroașă puțin și se răcește foarte bine, după care adăugăm frișca
bătută.

Cele 2 blaturi le suprapunem și tăiem fâșii. În funcție de câte fâșii avem vom calcula lățimea și
înăltimea tortului.

Începem asamblarea, alternând cate o fâșie albă cu una maro. Le lipim între ele cu puțină cremă
și le însiropăm. Punem un strat de cremă și uniformizăm. La urmatorul strat procedăm întocmai,
doar că vom începe cu culoarea opusă celei cu care am început la primul. Eu am păstrat o parte din
cremă cu care am ornat prajitura. Dar se poate orna și cu ciocolată sau frișcă simplă, depinde de
preferință.

Poftă bună!

33
Prăjiturele delicioase cu prune

Ingrediente:

Unt 100 gr
Zahăr 100 gr
Zahăr brun 5 linguri
Ouă 2 buc
Esență de portocale 1 linguriță
Esență de vanilie 1 linguriță
Zer 50 ml
Făină 120 gr
Bicarbonat ¾ linguriță
Sare 1 praf
Prune 4 buc (împărțite in 6 felii)

Mod de preparare:

1. Se încălzește cuptorul la 180°C. Se așează cupe de hârtie pentru brioșe într-o tavă de 12
brioșe.

2. Se bate untul cu 100 gr zahăr și 2 linguri zahăr brun. Se adaugă ouăle, câte unul pe rând,
amestecând după fiecare adăugare. Se adaugă esențele și zerul și se amestecă. Se cerne făina cu
bicarbonatul și sarea deasupra compoziției cu ouă, apoi se amestecă.

3. Se împarte compoziția obținută în tava pregătită, apoi se pun câte 2 felii de prună în centrul
fiecărei prăjiturele, apăsându-le ușor (dar să nu ajungă până la fundul prăjiturelei). Se presară
prăjiturelele cu 3 linguri de zahăr brun și se introduc la cuptor 15 - 20 minute până când s-au
rumenit. Se lasă să se răceasca 10 minute în tavă, apoi se scot și, opțional, se pudrează cu zahăr
pudră sau mac.

Poftă bună!

34
Cookies - Prăjiturele (rețetă originală din Statele Unite)

Ingrediente:

Unt 130 gr
Zahăr 100 gr
Sare 1 vf de cuțit
Ouă 1 buc
Făină 230 gr
Praf de copt 1 plic
Stafide
Ciocolată
Alune
Nucă
Ovăz

Mod de preparare:

Se amestecă untul, zahărul, oul, sarea, făina și praful de copt. Se lasă o oră la frigider. Pe o tavă
mare, se vor coace aproximativ 15 biscuiți. Dar înainte de a se introduce la 180 de grade, cam 10
minute, pe aluatul în formă rotundă de biscuite se pot presăra stafide/ nucă maruntita/ciocolată
mărunțită/gem. La sfârșitul coacerii se presară zahăr vanilat praf și se pot face găurele mici în
biscuite)...Ciocolata e bine să nu fie de menaj...e o rețetă foarte ușoară și se pot păstra mai multe
zile...sunt tot mai buni pe zi ce trece!

Poftă bună!

35
Bounty bars

Ingrediente:

Nucă de cocos 200 gr


Lapte praf 100 gr
Zahăr pudră cu aromă de vanilie 50 gr
Lapte condensate 300 gr
Ciocolată cu lapte 200 gr
Ciocolată amăruie 200 gr

Mod de preparare:

Într-un vas amestecă nucă de cocos cu laptele parf și zahărul pudră. Adaugă laptele condesat și
amestecă bine până se obține o pastă potrivită, nici tare, dar nici moale. Fă din această pastă forme
de care dorești apoi dă formele la congelator 15 minute.

Între timp topește cele două tipuri de ciocolată împreună la bain-marie. După cele 15 minute,
scoate formele de la rece și dă-le prin ciocolată topită. Dă formele la rece până când se întărește
ciocolata.

Poftă bună!

36
Cookies cu Nesquik și fulgi de ciocolată amăruie

Ingrediente:

Unt 200 gr
Zahăr 200 gr
Ouă 1 buc
Sos Nesquik 100 gr
Făină 500 gr
Praf de copt 1 linguriță
Bicarbonat de sodiu 1 linguriță
Esență de alune de pădure 1 linguriță
Esență de vanilie 1 linguriță
Fulgi de ciocolată amăruie 200 gr

Mod de preparare:

Se încinge cuptorul la 200⁰C.

Într-un vas, se bate untul cu zahărul, apoi se adaugă oul și se mixează bine. Se adaugă sosul
Nesquik și esențele de alune de pădure și vanilie. În alt vas, se amestecă făina cu praful de copt și
bicarbonatul apoi se încorporează în amestecul cu unt. Se înglobează și fulgii de ciocolată. Din
compoziția obținută se formează biluțe care apoi se așează într-o tavă tapetată cu foaie de copt, la
distanța de aprox. 3 - 4 cm. Biscuiții se dau la copt 10 - 15 minute, până când au crescut și s-au
rumenit apoi se scot și se lasă să se răcească.

Poftă bună!

37
Prăjitură Irinel

Ingrediente:

Blat 1
Făină 250 gr
Unt 50 gr
Zahăr pudră 50 gr
Amoniac 1 linguriță
Cacao 1 lingură
Ouă 1 buc
Blat 2
Ouă 4 buc
Zahăr pudră 6 linguri
Făină 4 linguri
Cremă
Amidon 3 linguri
Lămâie 1 buc
Lapte 300 gr
Zahăr 200 gr
Unt 150 gr
Glazură
Cacao 5 linguri
Zahăr 5 linguri
Apă 4 linguri

Mod de preparare:

Blat 1: Se dizolvă amoniacul într-o lingură de lapte cald, se amestecă cu untul frecat spumă cu
zahărul, la care s-a adăugat oul, făina și pudra de cacao. Se face un aluat care se împarte în două, se
întinde două foi pe fundul unei tăvi unsă cu unt și tapetată cu făină.

38
Blat 2: Se freacă gălbenușurile cu zahărul până devine spumos, se adaugă făină, apoi se
încorporează albușurile spumă. În tava tapetată cu hârtie de copt unsă cu ulei și făină, se adaugă
aluatul moale și se dă la cuptor.

Crema: Laptele se amestecă cu zahărul, se pune pe foc , apoi se adaugă amidonul dizolvat în
puțin lapte rece, după care se fierbe până se îngroașă. Se lasă să se răcească , când s-a răcit se ia câte
o lingură și se adaugă în unt, mestecând continuu, până s-a încorporat tot, apoi se adaugă zeama și
coaja de la o lămâie.

Finisare: Se așează blatul de cacao se pune un strat de cremă de lămâie, se pune blatul alb, un
strat de cremă și la final blatul de cacao. Apa, zahărul și pudră de cacao se pun pe foc și se dă puțin în
clocot, ca să scadă un pic, apoi se toarnă peste prăjitură și se dă la rece. A doua zi se porționează.

Poftă bună!

39
Prăjitură cu cremă de ciocolată albă

Ingrediente:

Pentru blat
Ouă 6 buc
Zahăr 200 gr
Apă 40 ml
Ulei 40 ml
Cacao 3 linguri
Făină 200 gr
Praf de copt 1 pliculeț
Cremă ganache
Cicolată albă 400 gr
Frișcă 400 ml
Gelatin 5 gr
Glazură Dr. Otker 1 plic

Mod de preparare:

Pentru blat separăm albușurile de gălbenușuri; gălbenușurile se freacă cu ulei până devin ca o
maioneză subțire, albușurile se bat spumă tare cu zahărul, iar spre sfârșit se adaugă apă. Se pune
pasta de gălbenușuri amesecându-se ușor. La sfârșit se adaugă, în ploaie, făina amestecată cu cacao
și praful de copt. Se toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt care se dă la cuptor
pentru aproximativ 30 minute.

Pentru cremă, frișca lichidă se pune într-o cratiță pe baie de aburi și când este foarte firbinte se
adaugă ciocolată ruptă bucățele; se amestecă până se topește ciocolata și se omogenizează. Se pune
cratița direct pe foc mediu și se lasă să fiarbă aproximativ 4 - 5 minute, amestecând continuu, apoi se
dă deoparte să se răcorească; se adaugă gelatina dizolvată în puțină apă, apoi pusă pe foc mic până
se topesc granulele. Gelatina nu se fierbe! Crema astfel preparată am lăsat-o de seara până
dimineață la frigider. Dimineața se bate bine cu mixerul până ce devine o cremă spumoasă și se
îngroașă.

40
Blatul de prăjitură se taie în două și se însiropează cu sirop de zahăr ars preparat astfel: într-o
crăticioară se topește 250 g zahăr împreună cu 2 linguri de apă. Când este caramelizat se stinge cu
aproximativ 500 ml apă. Când apa a început să fiarbă se adaugă capuccino și romul. Se ia siropul de
pe foc și se lasă la răcit. După ce blatul a fost bine însiropat se umple cu cremă ganache, repartizată
uniform pe toată suprafața. Prăjitura am glazurat-o cu glazură rece de la Dr. Otker.

Poftă bună!

41
Limbi de pisică

Ingrediente:

Făină 160 gr
Zahăr 120 gr
Unt 130 gr
Albușuri 2 buc
Esență de vanilie După gust

Mod de preparare:

Untul se mixează cu zahărul și esența de vanilie, pâna devine ca o spumă, după care se adaugă
treptat făina.

Se bat albușurile spumă, cu un praf de sare și se toarnă peste compoziția de unt și se amestecă
ușor.

În tava tapetată cu hârtie de copt se sprițează baștonașe lunguiețe de cca 8 cm lungime, la


distanță între ele.

Se dau la cuptor, până încep să se rumenească marginile, în jur de 10 minute.

Poftă bună!

42
Prăjitură fragedă cu mere

Ingrediente:

Pentru foi
Ouă 3 buc
Zahăr 100 gr
Praf de copt stins 1 pliculeț
Unt 200 gr
Făină 4 căni
Pentru umplutură
Mere 1 kg
Zahăr După gust
Unt 50 gr
Scorțișoară 1 linguriță

Mod de preparare:

Se frământă făina cu untul parțial topit. Când au început să se formeze frimituri am adăugat
zahărul (pudră), un praf de sare, praful de copt stins cu zeamă de lămâie și ouăle unul cate unul. Iese
un aluat elastic, nelipicios, care se învelește în folie și se dă la frigider pentru 1 oră.

Merele se dau pe răzătoarea mare și se pun la călit împreună cu zahărul, untul și scorțisoara. Se
lasă la răcit.

Am împărțit aluatul în 3 părți egale, pe care le-am întins cu sucitorul.

Am așezat prima foaie în tava unsă bine cu unt, am acoperit cu mere, alternând până am
terminat toate cele 3 foi.

Se coace la foc mic până se rumenește puțin deasupra.

Poftă bună!

43
Albă ca zăpada

Ingrediente:

Pentru foi
Ulei 5 linguri
Zahăr 100 gr
Ouă 2 buc
Lapte 150 ml
Bicarbonate 1 linguriță
Făină 4 căni
Pentru cremă
Lapte 1 litru
Zahăr 200 gr
Făină 10 linguri
Ouă 3 buc
Unt 200 gr
Lămâie 2 – 3 buc

Mod de preparare:

Foile:

Ouăle le mixăm cu un praf de sare și cu zahărul până devin ca o cremă. Adăugăm uleiul câte
puțin, apoi bicarbonatul stins cu zeamă de lămâie. Adăugăm și laptele. În compoziția obținută
adăugăm făina. Dacă mai e nevoie mai adăugăm făină. Trebuie să iasă un aluat consistent și
nelipicios. Împărțim aluatul în 4 părți, pe care le întindem pe dosul tăvii. Eu am copt pe o tava de
20/30 cm și mi-au ieșit 5.
Coacem în cuptorul încins la 180 de grade, în jur de 10 minute, până marginile devin ușor maronii.

Crema:

44
Ouăle le mixăm bine cu zahăr. Când au devenit ca o cremă adăugăm făina și mixăm în
continuare. Adăugăm laptele fierbinte, puțin câte puțin, amestecând continuu. Punem vasul la foc
mic sau la baie de aburi, până compoziția devine groasă ca o budincă. Lăsăm la răcit.

Între timp mixăm bine untul, până devine ca o cremă fină. Când s-a răcit crema, adăugăm untul
frecat, puțin câte puțin. La sfârșit adăugăm zeama de lămâie.

Cu această cremă se umplu foile și se dă la rece până a doua zi, când se porționează și se
pudrează cu zahăr.

Poftă bună!

45
Prăjitură cu etaje

Ingrediente:

Blat alb
Albușuri 6 buc
Zahăr 6 linguri
Cocos ras 100 gr
Făină 4 – 5 linguri
Blat negru
Ouă 4 buc
Făină 4 linguri
Zahăr 4 linguri
Cacao 2 linguri
Praf de copt 1 pliculeț
Cremă
Gălbenușuri 6 buc
Zahăr 150 gr
Lapte 5 linguri
Margarină Rama 200 gr
Vanilie După gust
Glazură
Ciocolată 100 gr
Lapte 2 – 3 linguri
Margarină Rama 50 gr

Mod de preparare:

Blatul alb: Se bat albușurile spumă, se adaugă zahărul, cocosul și făina și se amestecă ușor, să nu
se spargă albușurile. Se unge și se tapetează o tavă de 20x30 cu ulei și făină, se toarnă aluatul.

Blatul negru: Se bat spumă albușurile cu zahărul, se adaugă gălbenușurile unul câte unul, apoi
făina, care s-a amestecat în prealabil cu cacao și praful de copt. Se amestecă ușor, să nu se spargă
albușurile. Se toarnă cu atenție în tavă peste aluatul cu cocos, să nu se amestece.

46
Se coace 25 - 30 minute la 180 C.

Crema: Gălbenușurile, zahărul și laptele se amestecă la baine - marie până se îngroașă.


Margarina se amestecă, după care se adaugă crema răcită, puțin câte puțin și se amestecă.

Crema se pune peste blat și se dă totul la frigider o oră.

Glazura: Totul se amestecă, se topește la microunde sau în bain - marie. Glazura se toarnă peste
prăjitură, apoi totul se dă încă o oră la frigider.

Poftă bună!

47
Ecler – rețetă originală

Ingrediente:

Aluatul
Lapte 500 ml
Unt 150 gr
Făină 250 gr
Ouă 5 buc
Zahăr vanilat 2 pliculețe
Sare 1 praf
Crema
Lapte 500 ml
Gălbenușuri 3 buc
Unt 200 gr
Făină 4 linguri
Zahăr 150 gr
Esență vanilie După gust

Mod de preparare:

Aluatul:

Se pune într-o cratiță laptele, untul, sarea, zahărul vanilat și se lasă să fiarbă. Când clocotește se
pune toată făina deodata și se mai menține puțin pe foc amestecând repede cu o lingură de lemn,
apoi se lasă la răcit. Se încorporează ouălele unul câte unul, amestecând bine.

Aluatul rezultat se pune în tava neunsă, tapetată cu făină și se dă la cuptor cu focul puțin mai
tare primele 15 min (se ridică mai bine) apoi se lasă focul mai moale. Când sunt gata se pun pe o
farfurie și se lasă să se răcească apoi se taie capacul și se umplu cu cremă.

48
Crema:

Se amestecă laptele rece cu zahărul. Separat se desfac cu lingura de lemn gălbenușurile după
care se adaugă câte puțin tot laptele, amestecând bine. Se pune 100 g unt cu făina într-o cratiță pe
foc să se rumenească ușor după care se lasă puțin să se răcească și apoi se adaugă laptele câte un
pic, ca să se desfacă compoziția (ca la ciulama). Se pune apoi compoziția la fiert și când crema s-a
legat bine se adaugă 100 g unt și se lasă la răcit.

Cu aceasta cremă se umplu eclerurile (opțional se poate pune și frișcă).

Poftă bună!

49
Prăjitură selectă

Ingrediente:

Ouă 10 buc
Lapte dulce 3 linguri
Zahăr 15 linguri
Făină 6 linguri
Cacao 2 linguri
Unt 1,5
Esență rom 1-2 fiole
Nuci măcinate 1 cană

Mod de preparare:

Blatul 1: 5 albușuri se bat spumă cu 5 linguri de zahăr și un praf de sare. Se adaugă 5


gălbenușuri și 5 linguri de făină (treptat). Se coace compoziția în tava cu hârtie de copt.

Blatul 2: 5 albușuri se bat spumă cu 5 linguri de zahăr și un praf de sare. Bezeaua rezultată se
amestecă cu nuca măcinată și 1 lingură făină. Se coace compoziția în tava cu hârtie de copt.

Crema: 5 gălbenușuri cu 5 linguri de zahăr și 3 linguri de lapte se pun pe foc foarte mic până se
face o ciulama care se dă la rece. Trebuie amestecat continuu. Separat se freacă untul cu cacao și
esență de rom și apoi se adaugă treptat ciulamaua rece. Crema obținută se întinde între blaturi, dar
se oprește o parte pentru a îmbrăca prăjitura. Pe deasupra se poate presăra nucă măcinata sau
krantz și prăjitura e gata. Se păstrează la frigider.

Poftă bună!

50
Savarine

Ingrediente:

Aluat
Ouă 6 buc
Pesmet 7 linguri
Zahăr 6 linguri
Sare 1 praf
Sirop
Apă 2 pahare
Zahăr 1 pahar
Esență rom După gust
Cremă
Smântână dulce pt frișcă 500 ml
Zahăr pudră 2-3 linguri
Gelatină/întăritor frișcă
Gem/Dulceață/jeleu

Mod de preparare:

Ouăle se separă, gălbenușurile se mixează cu 3 linguri de zahăr până se albesc și se formează o


cremă consistentă. Albușurile se bat spumă tare cu praful de sare, se adaugă cele trei linguri de
zahăr ramase și se bat în continuare până la dizolvarea completă a zahărului. în crema de
gălbenușuri se adaugă pesmetul, apoi spuma albușurilor și se amestecă prin mișcări verticale până la
omogenizarea competă. Aluatul gata este foarte spumos.

Se pregătesc formele de savarină, se ung cu unt sau margarină solidă și se tapetează cu făină. Se
împarte în mod egal aluatul în forme. Se așează într-o tavă și se introduc în cuptorul preîncălzit la
190 de grade, pentru 15 minute (preferabil să se facă testul cu o scobitoare introdusă întruna din
savarine, dacă aceasta iese curată înseamnă că sunt gata).

51
Între timp, se fierbe apa cu zahărul pentru sirop, doar câteva clocote și se adaugă esența de
rom, cât de aromat vă place.

Savarinele coapte se scot fierbinți din forme și se plonjează în sirop. Se vor însiropa foarte
repede, pesmetul absoarbe lichidul. Se scot din sirop și se așează pe o tavă.

Se bate frișca spumă foarte tare (recomand folosirea smântânii naturale). Se îndulcește cu
zahărul și se mai bate foarte puțin (cu grijă să nu se separe). Eventual se stabilizează cu întăritor de
frișcă sau gelatină în prealabil hidratată și dizolvata în bain - marie.

După ce se răcesc, se taie un căpacel fiecărei savarine. Baza se ornează cu frișcă turnată cu
posul cu deschizătura stelată, căpăcelul se unge cu un gem (dulceata, jeleu) după preferință și se
așează ușor peste frișcă. Se poate orna cu frișcă și căpăcelul. Obligatoriu se dau la rece înainte de a fi
servite, savarina nu are farmec dacă nu e foarte rece.

Poftă bună!

52
Fursecuri Ghindă

Ingrendiente:

Aluat
Unt 200 gr
Gălbenușuri 1 buc
Făină 400 gr
Oțet 1 lingură
Sifon 4 linguri
Zahăr vanilat 2 pliculețe
Sare Un praf
Cremă
Șerbet /Gem/Finetti
Glazură
Zahăr 125 gr
Cacao 25 gr
Margarină 100 gr
Lapte 5 linguri
Esență rom După gust
Nucă de cocos

Mod de preparare:

Se amestecă bine toate ingrendientele pentru aluat până se obține un aluat potrivit de moale.
Cu ajutorul aparatului de spritat sau cu mâna se fac baghete de 2,5 cm lungime care se coc în tava
neunsă la foc mic să rămână albe. Eu am facut 2 modele unul dintre ele l-am făcut cu furculița,
celălalt cu pistolul. Dupa ce s-au copt le-am lipit 2 câte 2 cu finetti.

Pentru glazură se fierb toate ingrendientele de mai sus și se lasă să se răcească. După ce s-a
răcit se introduc fursecurile pe jumătate, apoi se trec prin nucă de cocos.

Poftă bună!

53
Prăjitură înghețată falsă

Ingrendiente:

Blat
Ouă 6 buc
Zahăr tos 12 linguri
Bicarbonat 1 linguriță rasă
Făină 10 linguri
Cacao 2 linguri
Zahăr vanilat 2 plicuri
Crema
Gălbenușuri 4 buc
Făină 2 linguri
Lapte rece 200 ml
Unt 200 gr
Zahăr pudră 100 gr
Glazura
Albușuri 4 buc
Zahăr 200 gr
Zahăr vanilat 2 plicuri

Mod de preparare:

Blatul: Albușurile se bat spumă tare, se adaugă rând pe rând zahărul și se bat până se obține o
bezea lucioasă. Apoi se adaugă gălbenușurile unul câte unul, se scoate mixerul și se amestecă cu
lingura de lemn “peste cap” se adaugă bicarbonatul amestecat cu puțină făină, făina, cacao.

Amestecul obținut se coace într-o tavă tapetata cu hârtie de copt, timp de 25 de minute la foc
potrivit. Faceți testul cu scobitoarea pentru mai multă siguranță. Eu l-am copt în tava adâncă pentru
prăjitură, deoarece această prăjitură este foarte înaltă, așa e rețeta. Dacă vreți sa fie mai subțire
coaceți în tava de la aragaz.

Se scoate blatul și se lasă să se răcească.

54
Crema: Gălbenușurile se freacă cu făina ( eu am pus amidon alimentar ), se adaugă treptat
laptele rece și se pun la fiert pe baie de abur, amestecând mereu până se îngroașă. Se lasă să se
răcească amestecând din când în când. Untul cu zahărul se freacă spumă și se pune treptat în
amestecul de cremă amestecând mereu.

Glazura: Albușurile se bat bine pe abur până se îngroașă și se întăresc și apoi se bat până se
răcesc.

Blatul se acoperă cu crema, apoi se pune glazura și se rade ciocolată.

Se lasă la rece câteva ore și apoi se taie.

Poftă bună!

55
Prăjitură rapidă cu cremă și fructe

Ingrendiente:

Blat tort sau pandișpan 1 buc


Cremă cremșnit 1 plic
Lapte 750 ml
Ananas compot 1 buc
Kiwi 3-4
Gelatin pentru torture 1 plic

Mod de preparare:

Însiropăm blatul cu siropul din compot. Preparăm crema conform indicațiilor de pe plic apoi o
așezăm cu o lingură peste blat. Punem și fructele tăiate bucățele ( voi puteți folosi ce fructe vreți) și
turnăm deasupra gelatina preparata cu restul de suc din compot.

Băgăm prăjitura la frigider ( se întărește foarte repede ) și apoi o tăiem cu un cuțit udat în apă
rece. Este răcoritoare și ușoară :).

Poftă bună!

56

S-ar putea să vă placă și